Issuu on Google+

C O L E C Ț I E C O O R D O N ATĂ D E

Magdalena Mărculescu


Sascha Arango

Adevărul şi alte minciuni Traducere din germană de Laura Karsch


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Mihaela Serea Coperta colecției: Faber Studio Design și ilustrație copertă: Melissa Four Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Florin Paraschiv Corectură: Maria Muşuroiu Ana Maria Tamaş Duşa Udrea‑Boborel Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ARANGO, SASCHA Adevărul şi alte minciuni / Sascha Arango; trad.: Laura Karsch. — Bucureşti: Editura Trei, 2017 ISBN 978‑606‑719‑555‑2 I. Karsch, Laura (trad.) 821.112.2‑31=135.1 Titlul original: Die Wahrheit und andere Lügen Autor: Sascha Arango Copyright © 2014 by C. Bertelsmann Verlag, a division of Verlagsgruppe Random House GmbH, München, Germany. Copyright © Editura Trei, 2017 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978‑606‑719‑555‑2


„Poate că tot ceea ce ne‑nspăimântă e, în adâncul său, ceva aflat în suferinţă care ne cere ajutor.“ R.M. Rilke


Pentru Kadee


I

Fatal. O scurtă privire asupra imaginii a fost de ajuns pentru ca sumbra bănuială a lunilor din urmă să devină certitudine. Embrionul zăcea încovoiat ca un batracian, un ochi îl privea ţintă. Ce era acolo, deasupra cozii de balaur, un picior sau un tentacul? Momentele de mare certitudine sunt rare în viaţă. Dar, în clipa aceea, Henry privi în viitor. Batracianul acesta avea să crească, să devină o persoană. Va avea drepturi, preten‑ ţii, va pune întrebări şi, la un moment dat, va fi aflat totul pentru a deveni un om. Pe imaginea ecografică, nu mai mare decât o carte poştală, se vedeau în dreapta, lângă embrion, o scală gri, în stânga litere, sus data, numele mamei şi numele doc‑ toriţei. Henry nu avea nici cea mai mică îndoială că era autentică. Betty, care stătea lângă el, la volanul maşinii, și fuma, văzu lacrimile din ochii lui. Îi aşeză o mână pe obraz. Credea că sunt lacrimi de bucurie. Or el se gândea la soţia lui, Martha. De ce nu putea să aştepte ea un copil de la el? De ce Henry trebuia să stea aici, în maşină, lângă această femeie? 9


Sascha Arango

Se dispreţuia, îi era ruşine, îi părea sincer rău. Viaţa îţi dă totul, fusese întotdeauna deviza lui Henry, dar niciodată totul deodată. Era după‑amiază. Dinspre faleză se înălţa vuietul mono‑ ton al valurilor, vântul îndoia firele de iarbă şi apăsa în geamurile laterale ale automobilului Subaru verde. Henry nu trebuia decât să pornească motorul, să apese pedala de acceleraţie, maşina ar fi gonit peste faleză şi s‑ar fi prăbuşit în adâncul mării. În cinci secunde s‑ar fi terminat totul, impactul i‑ar fi ucis pe toţi trei. Dar pentru asta ar fi trebuit să se ridice din scaunul pasagerului şi să schimbe locul cu Betty. Mult prea complicat. — Ce spui? Ce să spună? Situaţia era deja destul de gravă, chestia aceea din uterul ei sigur se mişca deja şi, dacă Henry învă‑ ţase un lucru, atunci acesta era să nu spună ceea ce era mai bine să rămână nespus. În ultimii ani, Betty nu‑l văzuse decât o singură dată plângând, asta fusese la Smith College din Massachusetts, când i se conferise titlul de doctor honoris causa. Până atunci crezuse că Henry nu plânge niciodată. Henry stă‑ tuse neclintit în rândul întâi şi se gândise la soţia lui. Betty se aplecă peste schimbătorul de viteze şi îl îmbră‑ ţişă. Ascultară aşa, o vreme, unul respiraţia celuilalt, până când Henry deschise portiera şi vomită în iarbă. Revăzu lasagna pe care i‑o gătise Marthei la prânz. Semăna cu un compot de embrion, făcut din bucăţele de aluat de culoa‑ rea cărnii. Priveliştea aceea îl făcu să se înece şi începu să tuşească îngrozitor. Betty se descălţă, sări din maşină, îl trase pe Henry de pe scaun, îl îmbrăţişă şi îl strânse cu putere, până când lui Henry îi ţâşni lasagna pe nas. Era fenomenal cum reuşea 10 fiction connection


Adevărul şi alte minciuni

Betty să facă ceea ce trebuie, fără să stea pe gânduri. Stă‑ tură aşa amândoi în iarbă, lângă Subaru, în timp ce vântul împrăștia firicele de spumă marină. — Spune acum. Ce să facem? Răspunsul corect ar fi fost: Scumpa mea, treaba asta nu se va sfârşi bine. Dar un asemenea răspuns are urmări. Ori schimbă situaţia, ori îi pune capăt. Şi atunci regretele nu mai sunt nici ele de vreun folos. Şi cine ar vrea să schimbe o situaţie care e bună şi comodă? — Mă duc acasă şi îi spun totul soţiei mele. — Chiar? Henry văzu uimirea de pe chipul lui Betty şi rămase la rândul său surprins. De ce spusese asta? Nu‑i stătea în fire să exagereze, nu ar fi fost necesar să spună totul. — Cum adică totul? — Totul. Am să‑i spun, pur şi simplu, totul. Gata cu min‑ ciunile. — Şi dacă te iartă? — Cum să mă ierte? — Dar copilul? — Va fi fetiţă, sper. Betty îl îmbrăţişă pe Henry şi îl sărută pe gură. — Henry, uneori eşti extraordinar.

Da, uneori era extraordinar. Acum se va duce acasă şi va înlocui minciuna cu adevărul. Va spune, în sfârşit, totul, fără menajamente, cu toate detaliile urâte, mă rog, poate nu chiar toate, dar, oricum, esenţialul. Pentru asta era necesar să taie adânc în ceea ce era sănătos, vor curge lacrimi, dure‑ rea va fi cumplită, şi pentru el. Va fi sfârşitul încrederii şi armoniei dintre Martha şi el — dar şi un act de eliberare. 11


Sascha Arango

El nu va mai fi un derbedeu infam şi nu va mai trebui să se ruşineze atât de tare. Trebuia să o facă. Adevărul înaintea frumuseţii, toate celelalte vor veni de la sine. Cuprinse talia subţire a lui Betty. În iarbă zăcea un bolovan, suficient de mare şi de greu pentru a executa o lovitură mortală. Nu trebuia decât să se aplece şi să‑l ridice. — Hai, urcă. Henry se aşeză la volan şi porni motorul. În loc să gonească înainte, peste marginea falezei, dădu în marşa‑ rier şi lăsă maşina să ruleze încet înapoi. O mare greşeală, după cum avea să descopere mai târziu.

* Drumul îngust, din plăci de beton găurite, şerpuia abia vizibil printr‑o pădurice de pini, de la faleză până la drumul forestier unde se afla maşina lui, ascunsă sub nişte crengi joase. Betty coborî geamul lateral, îşi mai aprinse o ţigară mentolată și trase fumul în piept. — Doar n‑o să facă vreo prostie? — Sper că nu. — Cum va reacţiona? Îi spui că eu sunt? Că tu eşti ce? îi stătu lui Henry pe limbă să întrebe. — Îi spun dacă mă întreabă, se mulţumi să răspundă. Bineînţeles că Martha va întreba. Oricine află că a fost înşelat sistematic vrea să ştie de ce, de când şi cu cine. E normal. Când suntem înşelaţi apare o enigmă pe care vrem s‑o dezlegăm. Betty îşi aşeză mâna cu ţigara aprinsă pe coapsa lui. — Doar am avut grijă, iubitule. Vreau să zic că nici tu, nici eu nu ne‑am dorit un copil, nu‑i aşa? 12 fiction connection


Adevărul şi alte minciuni

Henry încuviință; gestul lui nu putea fi mai sincer şi mai profund. Nu, nu‑şi dorea un copil şi în niciun caz de la Betty. Ea era amanta lui, niciodată nu va fi o mamă bună, nu era făcută pentru asta, era mult prea absorbită de pro‑ pria‑i persoană. Un copil cu el i‑ar da putere asupra lui, Betty i‑ar smulge masca de pe faţă şi l‑ar încolți, până când Henry n‑ar mai avea cale de scăpare. Cocheta de ceva vreme cu ideea unei vasectomii, dar ceva nedefinit îl reţinuse. Poate dorinţa de a mai avea, totuşi, un copil cu Martha. — A vrut cumva să capete fiinţă, spuse Henry. Betty zâmbi, buzele îi tremurară. Henry nimerise tonul potrivit. — Cred că va fi fetiţă. Coborâră şi schimbară iarăşi locurile. Betty se aşeză la volan, încălţă un pantof, apăsă mecanic ambreiajul şi mişcă schimbătorul dintr‑o parte în alta. Nu se bucură, își zise ea. Dar n‑ar fi fost o aşteptare prea mare din partea unui bărbat care tocmai a luat hotărârea să‑şi schimbe viaţa şi să pună capăt căsniciei sale? Betty nu ştia prea multe despre Henry, în pofida relaţiei lor de ani de zile, dar un lucru ştia: Henry nu era un om de familie. De‑abia aşteaptă, își zise Henry. De‑abia aşteaptă să renunţ la toate pentru ea. Or, el nu avea de gând să renunţe la izolarea lui lipsită de griji pentru o viaţă de familie pentru care nu era făcut. După marea spovedanie în faţa soţiei sale avea nevoie de o nouă identitate. Va fi o treabă istovitoare să născocească un alt Henry, un Henry doar pentru Betty. Numai gândul la asta îl obosea. — Pot să fac ceva? Henry dădu din cap. — Lasă‑te de fumat. Betty trase din ţigară şi o aruncă pe geam. 13


Sascha Arango

— Va fi îngrozitor. — Da. Va fi îngrozitor. Te sun când s‑a terminat. Betty băgă în viteză. — Până unde ai ajuns cu romanul? — Nu mai am mult. Henry se aplecă spre ea pe lângă portiera deschisă. — Ai spus cuiva ceva despre noi doi? — N‑am spus nimănui, răspunse ea. — Copilul e al meu, nu? Vreau să zic, chiar există, chiar va veni? — Da. E al tău. Va veni.

Betty îi întinse buzele întredeschise să i le sărute. Henry se aplecă fără tragere de inimă spre ea, limba ei îi pătrunse în gură ca un şurub gros, fără filet. Henry închise portiera. Betty coborî pe drumul forestier înspre şosea. Privi în urma ei, până când dispăru din câmpul lui vizual. Apoi stinse cu pantoful ţigara ei fumată pe jumătate, care zăcea încă arzând în iarbă. O credea. Betty nu‑l minţea, fiindcă era prea lipsită de imaginaţie. Era tânără şi atletică, mult mai elegantă decât Martha, frumoasă şi mai puţin inteligentă, dar foarte practică. Şi acum aştepta un copil de la el; un test de paternitate era de prisos.

Pragmatismul sec al lui Betty făcuse impresie asupra lui Henry încă de la prima întâlnire. Betty îşi lua ce‑i plă‑ cea. Avea inițiativă şi picioare zvelte, pistrui pe sânii ca nişte portocale, ochi verzi şi păr blond, ondulat. La prima lor întâlnire purtase o rochie cu imprimeu — un model cu animale din specii pe cale de dispariţie. 14 fiction connection


Adevărul şi alte minciuni

Relaţia lor a început încă de când s‑au întâlnit prima oară. Henry n‑a trebuit să‑şi dea silinţa, să se prefacă, să o curteze, n‑a trebuit — ca de atâtea alte ori — să facă nimic cu perseverență, fiindcă ea îl considera un geniu. De aceea nici nu o deranja câtuşi de puţin că el era însurat şi nu voia copii. Dimpotrivă. Totul avea să se rezolve în timp. Aştepta de multă vreme pe cineva ca el, i‑a spus‑o franc. Celor mai mulţi dintre bărbaţi le lipsea, în opinia ei, o oarecare măre‑ ţie. Ce înţelegea ea prin asta nu i‑a spus. Între timp, Betty ajunsese redactor‑şef la editura More‑ any. Începuse ca ajutor temporar în departamentul de vân‑ zări, deşi se considerase supracalificată pentru acest post, de vreme ce la momentul respectiv îşi încheiase deja studiile de literatură. Cele mai multe seminarii fuseseră plicticoase şi regretase că nu studiase dreptul, așa cum o sfătuiseră părinții săi. În pofida calificării pe care o avea, posibilităţile de promovare în cadrul editurii erau limitate. În pauzele de prânz se furişa în birourile redactorilor ca să citească. De plictiseală, scosese într‑o bună zi din mormanul de manu­ scrise nesolicitate textul dactilografiat al lui Henry, ca să aibă ce să citească la cantină. Henry expediase textul prin‑ tat, fără niciun comentariu, pentru a plăti mai puţin. Până atunci fusese mereu strâmtorat. Betty citise vreo treizeci de pagini, fără să se atingă de mâncare. Pe urmă dăduse fuga la etajul al treilea, în biroul fondatorului editurii, Claus Moreany, şi îl smulsese din moţăiala de amiază. Patru ore mai târziu, Moreany în persoană îi telefona lui Henry. — Bună ziua, mă numesc Claus Moreany. — Serios? Dumnezeule. — Aţi scris ceva minunat. Ceva cu adevărat minunat. Aţi vândut deja drepturile? 15


Sascha Arango

Nu le vânduse. Primul roman, Frank Ellis, s‑a vândut în zece milioane de exemplare în toată lumea. Un thriller, cum se spune, cu multă violenţă şi multe conflicte. Era povestea unui autist care devine poliţist pentru a‑l desco‑ peri pe ucigaşul surorii sale. Prima sută de mii de exemplare s‑a vândut — şi a fost mai mult ca sigur şi citită — într‑o singură lună. Profitul a salvat editura Moreany de la insol‑ venţă. Acum, după opt ani, Henry era autor de bestselle‑ ruri, tradus în douăzeci de limbi, deţinător al mai multor premii şi naiba‑mai‑ştie‑ce. Între timp, la editura Moreany mai apăruseră încă cinci romane bestseller, toate erau ecra‑ nizate, adaptate pentru teatru, iar Frank Ellis era deja folosit ca material didactic în şcoli. Un roman devenit deja clasic. Iar Henry era în continuare căsătorit cu Martha. În afară de Henry, nu mai ştia decât Martha că, de fapt, el nu scrisese nici măcar un cuvânt din romanele acestea.

16 fiction connection


II

De multe ori Henry se întrebase cum ar fi decurs viaţa lui dacă nu ar fi cunoscut‑o pe Martha. Răspunsul pe care şi‑l dădea era mereu acelaşi: ca şi până atunci. Nu ar fi deve‑ nit important, prin urmare n‑ar fi putut trăi în bunăstare şi libertate, cu siguranţă n‑ar fi condus un automobil italian sport şi nimeni nu i‑ar fi cunoscut numele. În privinţa asta, Henry nu avea nicio îndoială. Ar fi rămas invizibil — o artă în sine. Bineînţeles că lupta pentru existenţă e palpitantă, că abia lipsurile dau valoare lucrurilor, că banii îşi pierd însemnătatea de îndată ce există din abundenţă. Toate aces‑ tea sunt adevărate. Dar nu sunt plictiseala şi indiferenţa un tribut acceptabil pentru o viaţă în bunăstare şi lux şi, în tot cazul, preferabile foamei, suferinţei şi dinţilor cariaţi? Nu trebuie să fii celebru pentru a fi fericit, mai ales atunci când popularitatea este atât de des confundată cu importanţa, dar, de când Henry păşise din obscuritatea anonimatului în lumina celebrităţii, avea un trai infinit mai conforta‑ bil. Prin urmare nu se mai preocupa de ani de zile decât de menţinerea acestui statu‑quo. Mai mult de atât nu avea cum să realizeze, Henry era realist. Chiar dacă viaţa asta era plictisitoare. 17


Sascha Arango

Manuscrisul romanului Frank Ellis era descoperirea lui. Se afla sub un pat străin, învelit în hârtie pentru copt. Henry l‑a găsit în timp ce‑şi căuta, chinuit de o durere bubuitoare de cap, şoseta stângă, pentru a se furişa, ca de atâtea alte ori, dintr‑o cameră străină. Pe femeia care se afla în pat lângă el nu o mai văzuse niciodată şi nici nu simţea vreo dorinţă de a o cunoaşte. Îi vedea doar piciorul, curbele de la adâncitura şoldului până la părul subţire castaniu, şi mai departe nu se mai uită. Soba era rece, camera întune‑ coasă, mirosea a praf şi aerul era stătut. Venise momentul să‑şi ia tălpăşiţa. Lui Henry îi era cumplit de sete; cu o noapte înainte băuse peste măsură. Fusese noaptea dinaintea zilei în care împlinea treizeci şi şase de ani. Nu‑l felicitase nimeni. Nici n‑ar fi avut cum, căci nu ştia nimeni. Cine să ştie? Un călă‑ tor nu leagă prietenii durabile, iar părinţii lui muriseră de mult. Henry nu avea o locuinţă proprie, un venit stabil şi nici nu ştia ce se va întâmpla mai departe cu el. De ce să fi avut? Viitorul e incert, iar cine spune că știe ce‑l așteaptă minte. Trecutul nu e decât amintire şi, ca atare, nimic alt‑ ceva decât o construcţie — numai prezentul este cert, se desfăşoară şi piere imediat. Ce‑l chinuia pe Henry mai mult dec��t incertitudinile era să se gândească la certitudini. Să ştii ce te aşteaptă este ca şi cum ai accepta să cadă drobul de sare. Ce mare lucru poate să mai vină în afară de căinţă, moarte şi decădere? Potrivit acestei evaluări pe deplin rea‑ liste, Henry îşi definea viaţa drept un proces global pe care istoricii n‑aveau să‑l judece decât după moartea lui. Şi ferice de cel care nu lasă nimic în urma lui, fiindcă nu trebuie să se teamă de nicio judecată. 18 fiction connection


Adevărul şi alte minciuni

Tăcerea este împotriva firii umane. Cu propoziţia aceasta începea manuscrisul Marthei. Autorul acestei propoziţii ar fi putut fi la fel de bine el, își zise Henry. Perfect adevărată şi atât de simplă. Citi şi următoarea propoziţie, apoi pe următoarea, nu‑şi mai trase pe picior şoseta stângă, nici nu se mai furişă din micul apartament, nici nu şterpeli, ca în alte dăţi, bani aflaţi la vedere sau alte obiecte pe care le‑ar fi putut vinde ca să‑și cumpere ceva de mâncare. De la primul paragraf avu senzaţia că povestea respec‑ tivă nu se deosebea cu mult de a lui. Citi întregul manus‑ cris din scoarţă‑n scoarţă, răsfoindu‑l cât mai silenţios cu putinţă, ca să n‑o trezească pe necunoscuta care dormea lângă el, sforăind uşor. Pe paginile culese la maşina de scris nu exista nicio corectură, din câte îşi dădea el seama, nicio greşeală de dactilografiere, nicio virgulă nelalocul ei. Din timp în timp se oprea din citit, pentru a o studia mai atent pe femeia adormită. Se mai întâlniseră, oare, cândva? Îi vor‑ bise despre sine şi uitase întâlnirea lor? Oare cum o chema? Îi spusese, de fapt, cum o cheamă? Prea multe nu spusese. Nu atrăgea atenţia prin nimic, avea o constituţie delicată şi gene lungi, care îi ocroteau acum ochii închişi.

* Când Martha se trezi după‑amiaza devreme, Henry încinsese deja soba, rezolvase misterul robinetelor care picu‑ rau, fixase perdeaua de la duş, făcuse ordine în bucătărie şi pregătise nişte ochiuri. Unsese cu ulei micuţa maşină de scris de pe masa din bucătărie şi îndreptase pârghia blo‑ cată a unei litere deasupra flăcării de la aragaz. Manuscrisul Marthei se afla iarăşi sub pat, învelit în hârtie pentru copt. Martha se aşeză la masă şi mâncă ouăle cu multă poftă. 19


Sascha Arango

El îi propuse să locuiască împreună, ea nu spuse nimic, ceea ce el interpretă drept un da. Rămaseră toată ziua împreună, ea îi povesti cum se purtase el în noaptea precedentă, că spusese despre sine că e un om fără valoare. Henry încuviinţă, dar de amintit nu‑şi mai amintea nimic. După‑amiază mâncară îngheţată şi se plimbară prin grădina botanică, unde Henry îi mai povesti câte ceva des‑ pre viaţa lui de până atunci. Îi vorbi despre copilăria lui, cum se sfârşise odată cu dispariţia mamei şi cu moartea tatălui, care căzuse pe scări. Despre anii pe care‑i trăise ascuns nu pomeni nimic. Martha nu‑l întrerupse nici măcar o singură dată şi nici nu‑l întrebă nimic. Îl ţinu strâns de braţ în timp ce merseră prin sera tropicală şi, la un moment dat, îşi sprijini capul de umărul lui. Până în ziua aceea, Henry nu povestise nimănui atâtea lucruri despre sine — şi majoritatea erau adevărate. Nu omise nimic esenţial, nu înfrumuseţă nimic şi nu năs‑ coci aproape nimic. A fost o după‑amiază fericită în grădina botanică, prima din multele după‑amiezi fericite cu Martha. Dormiră şi în noaptea următoare în patul Marthei, lângă sobă. De data aceasta, Henry a fost tandru şi treaz, grijuliu, aproape timid. Iar ea a fost foarte tăcută, respira‑ ţia ei era fierbinte şi precipitată. Mai târziu, când el dormea buştean, Martha se ridică şi se aşeză la maşina de scris din bucătărie. Henry se trezi de la loviturile clapelor. Monotone, cu scurte pauze, punct. Pe urmă, clinchetul clopoţelului de la capătul rândului. Punct, rând nou, punct, alineat. Un zbârnâit ascuţit, când Martha scotea o coală scrisă din maşină, scurte zbârnâituri repetate când fixa o coală nouă. Deci aşa se produce literatura, își zise Henry. Clămpănitu‑ rile continuară toată noaptea, până a doua zi dimineaţa. 20 fiction connection


Adevărul şi alte minciuni

Următorul lucru de care se ocupă Henry fu să repare patul. Pe urmă făcu rost de un suport de cauciuc pentru maşina de scris, procură două scaune noi de bucătărie şi montă contorul de curent, ca să plătească mai puțin pen‑ tru încălzire. În vreme ce făcea toate astea, se gândea cum se poate întemeia un cămin în lipsa unui capital propriu şi în ce măsură era el persoana potrivită. Henry se ocupa de gospodărie, iar Martha nu comenta nimic despre activităţile lui domestice. În general, nu comenta nimic. Henry admira acest lucru. Dar nu avea sen‑ timentul că Martha nu avea păreri sau era dezinteresată, nu, era doar mulţumită şi nu avea nimic de obiectat legat de persoana lui. Era ca şi cum ea ar fi prevăzut toate acestea.

Henry observă că Martha nu‑şi citea niciodată poves‑ tirile. Nu vorbea despre ele, nu era mândră de ele. Când încheia una o începea pe următoarea, ca un copac care îşi leapădă toamna frunzele. Avea limpede în cap ideea pentru povestirea următoare încă de când o scria pe precedenta, căci între povestiri nu exista vreo pauză de creaţie. Henry nu se dumiri multă vreme din ce trăia ea. Studiase, dar nu spunea ce. Avea probabil nişte economii, dar nu mergea decât rareori la bancă. Atunci când nu avea nimic de mân‑ care nu mânca. După‑amiaza pleca de acasă pentru a înota la bazinul municipal. Henry o urmări o dată, într‑adevăr se ducea să înoate. Henry descoperi în pivniţă un geamantan burduşit cu manuscrise mucegăite, ascuns în grabă, ca nişte cadavre de copii, sub rahat de şobolan şi apă. Colile se lipiseră unele de altele, formând un cocoloş. Pe alocuri se mai recunoşteau unele cuvinte. Povestiri pierdute. Şi manuscrisul romanului 21


Adevarul si alte minciuni