Issuu on Google+


30 septembrie SFÂNTUL IERONIM, PREOT ªI ÎNVÃÞÃTOR AL BISERICII Comemorare S-a nãscut la Stridon, în Dalmaþia, în jurul anului 340. A studiat la Roma ºi acolo a primit Botezul. Îmbrãþiºând viaþa asceticã, a plecat în Orient, unde a fost sfinþit preot. S-a întors apoi la Roma ºi a fost secretarul papei Damasus. Acolo a început sã traducã în limba latinã Cãrþile Sfinte ºi a promovat viaþa monahalã. Stabilindu-se în cele din urmã la Betleem, a luat parte în chip admirabil la viaþa plinã de suferinþã a Bisericii de atunci. A scris multe lucrãri, mai ales comentarii la Sfânta Scripturã. A murit la Betleem, în anul 420.

Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Domnul, izvorul înþelepciunii. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1

Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor;


2

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

5

a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele. 10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Domnul, izvorul înþelepciunii. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.


Oficiul lecturilor

3

IMNUL Luminã eºti, Doamne, eºti veºnicul soare; Fãpturile toate în veci sã te-adoare. Pãmântului nostru lumina veºmântu-i, Luminã eºti minþii tu, cel ce ne mântui. Pe Duhul tãu Sfânt, cel ce-n veci adevãru-i Întruna Bisericii tale îl dãrui; Pe sfinþi, inspirându-i cu tainice ºoapte, Îi face luceferi în beznã ºi noapte. Lumina cereascã curatã ºi sfântã De dânºii primitã, de dânºii rãsfrântã, Prin neguri de veacuri o faci sã aparã Sãrmanilor oameni tot purã ºi clarã. Cu ei împreunã primit-a cununã ªi sfântul de astãzi; lucrarea lui bunã Prezentã-i în lume, o vede oricine Pãºeºte pe drumul trãirii creºtine. Iar noi, admirându-i cununa splendidã, Un lucru îi cerem: de-ar vrea sã deschidã ªi nouã o cale ºi el sã ne poarte Spre patria-n care nu-s lacrimi, nici moarte. Rugãmu-ne þie, cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care cu tine-i de-o fire ªi Duhul cel Sfânt care-i Duh de iubire. Amin. PSALMOdIA Ant. 1 Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Psalmul 20 (21),2-8.14 2

Doamne, regele se veseleºte de puterea ta * ºi de mântuirea ta se bucurã atât de mult! 3 Tu i-ai împlinit dorinþa inimii * ºi cererea buzelor sale tu n-ai respins-o.


4

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

4

L-ai întâmpinat cu binecuvântãri alese * ºi i-ai pus pe frunte o cununã de aur curat. 5 El a cerut de la tine viaþã ºi tu i-ai dat-o, * lungime de zile în veac ºi de-a pururi. 6 Slava lui este mare datoritã mântuirii tale, * strãlucire ºi mãreþie aºezi deasupra lui. 7 L-ai rânduit pe el ca binecuvântare pentru totdeauna; * tu l-ai umplut de bucurie înaintea feþei tale. 8 Cãci regele se încrede în Domnul * ºi prin bunãvoinþa Celui Preaînalt nu se va clãtina. 14 Înalþã-te, Doamne, în tãria ta; * vom cânta ºi vom lãuda puterea ta! Ant. Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Ant. 2 Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Psalmul 91 (92) I 2 Cât de frumos este sã-l lãudãm pe Domnul, * sã cântãm numele tãu, Preaînalte, 3 sã vestim de dimineaþã îndurarea ta * ºi noaptea, fidelitatea ta, 4 cu lira cu zece coarde ºi cu harpa, * cu cântare de alãutã. 5 Pentru cã mã faci sã mã bucur, Doamne, pentru faptele tale, * voi tresãlta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale. 6 Cât de mari sunt lucrãrile tale, Doamne, * ºi cât de adânci sunt gândurile tale! 7 Omul nepriceput nu va cunoaºte, * ºi cel fãrã de minte nu va înþelege aceasta. 8 Chiar dacã pãcãtoºii vor creºte ca iarba * ºi fãcãtorii de rele înfloresc, ei vor fi nimiciþi pentru totdeauna, * 9 iar tu, Doamne, eºti preaînalt în veºnicie!


Oficiul lecturilor

5

Ant. Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Ant. 3 Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu. II 10

Cãci, iatã, duºmanii tãi, Doamne, † iatã, duºmanii tãi vor pieri * ºi se vor risipi toþi fãcãtorii de rele. 11 Dar tu înalþi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, * torni asupra mea untdelemn proaspãt; 12 ochiul meu priveºte de sus la duºmanii mei † ºi urechile mele aud lucruri înfricoºãtoare * despre cei ce se ridicã împotriva mea. 13 Cel drept va înflori ca un palmier, * va creºte ca un cedru din Liban. 14 Cei plantaþi în casa Domnului * vor înflori în curþile Dumnezeului nostru. 15 Ei aduc roade ºi la bãtrâneþe, * îºi pãstreazã seva ºi prospeþimea, 16 ca sã vesteascã: * „Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”. Ant. Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu. V. Vei auzi un cuvânt din gura mea. R. ªi le vei duce vestea cea bunã.

LECTURA ÎNTÂI Din cartea lui Ben Sirah

39,1b-14

Înþeleptul cerceteazã Scripturile Înþeleptul cereceteazã înþelepciunea celor de demult ºi se dedicã studiului profeþilor.

1b


6

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

2

El pãstreazã povestirile oamenilor renumiþi ºi pãtrunde totodatã în profunzimile parabolelor. 3 El cautã înþelesul ascuns al proverbelor ºi se ocupã de tainele parabolelor. 4 El slujeºte în mijlocul celor mari ºi se aratã înaintea conducãtorilor. 5 Strãbate pãmântul popoarelor strãine ºi cântãreºte cele bune ºi cele rele printre oameni. 6 Inima lui se îndreaptã dis-de-dimineaþã spre Domnul care l-a creat ºi în faþa Celui Preaînalt îºi înalþã rugãciunea. 7 κi deschide gura în rugãciune ºi implorã iertare pentru pãcatele sale. 8 Dacã va voi Domnul cel mare, îl va umple cu duhul înþelegerii; 9 ca un torent se vor revãrsa cuvintele înþelepciunii sale ºi-i va aduce mulþumiri Domnului în rugãciune. 10 El va dobândi judecata cea dreaptã ºi cunoaºterea ºi va cugeta la tainele lui Dumnezeu. 11 El va face cunoscutã învãþãtura pe care a primit-o ºi se va mândri cu legea legãmântului Domnului. 12 Vor lãuda mulþi înþelepciunea lui ºi nu va fi uitatã niciodatã. 13 Amintirea lui nu se va ºterge, numele lui va dãinui din generaþie în generaþie. 14 Popoarele vor vorbi despre înþelepciunea lui, iar adunarea îl va sãrbãtori cu laude. Cf. Sir 15,5-6 RESPONSORIUL R. În mijlocul Bisericii ºi-a deschis gura * ºi Domnul l-a umplut cu duhul înþelepciunii ºi al înþelegerii. V. A revãrsat asupra lui farmec ºi bucurie fãrã mãsurã. * ªi Domnul l-a umplut. LECTURA A dOUA Din Prologul comentariului asupra cãrþii lui Isaia, al sfântului Ieronim, preot


Oficiul lecturilor

7

(Nr. 1.2: CCL 73,1-3)

Ignorarea Scripturilor este ignorarea lui Cristos Îmi împlinesc datoria, ascultând de porunca lui Cristos: Cercetaþi Scripturile (In 5,39) ºi: Cãutaþi ºi veþi gãsi (Mt 7,7), pentru a nu mi se spune asemenea iudeilor: Voi vã înºelaþi, nu cunoaºteþi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Mt 22,29). De fapt, aºa cum spune apos tolul Paul, dacã Cristos este puterea lui Dumnezeu ºi înþelepciunea lui Dumnezeu, cel care nu cunoaºte Scripturile nu cunoaºte puterea lui Dumnezeu, nici înþelepciunea sa. Ignorarea Scripturilor este ignorarea lui Cristos. De aceea, vreau sã-l imit pe tatãl de familie, care, din comoara sa, ºtie sã scoatã lucruri noi ºi vechi, ºi tot aºa ºi pe mireasã, care, în Cântarea Cântãrilor, spune: O iubitul meu, am pãstrat pentru tine ceea ce este nou ºi vechi (cf. Ct 7,14 Vg). De aceea, vreau sã-l expun pe profetul Isaia în aºa fel încât sã-l prezint nu numai ca profet, ci ºi ca evanghelist ºi apostol. De fapt, el a spus despre sine ceea ce spune despre ceilalþi evangheliºti: Cât sunt de frumoase pe munþi picioarele mesagerului care aduce vestea cea bunã, care vesteºte pacea! (Is 52,7). Dumnezeu îi adreseazã ºi lui, ca unui apostol, întrebarea: Pe cine voi trimite, cine va merge la acest popor? ªi el rãspunde: Iatã-mã, trimite-mã pe mine (cf. Is 6,8). Dar nimeni sã nu creadã cã eu vreau sã epuizez, în puþine cuvinte, argumentul acestei cãrþi a Scripturii, care conþine toate misterele Domnului. Efectiv, în Cartea lui Isaia, gãsim cã Domnul este prezis ca Emanuel, nãscut din Fecioarã, ca autor de minuni ºi de semne minunate, ca mort ºi înmormântat, înviat din morþi ºi mântuitor al neamurilor. Ce voi spune despre învãþãtura sa cu privire la fizicã, la eticã ºi la logicã? Tot ceea ce se referã la Sfintele Scripturi, tot ceea ce limba umanã poate sã exprime ºi inteligenþa muritorilor poate sã înþeleagã se aflã cuprins în acest volum. Despre profunzimea acestor mistere dã mãrturie însuºi autorul atunci când scrie: Pentru voi, orice vedenie va fi asemenea cuvintelor unei cãrþi sigilate: este datã unuia care ºtie sã citeascã, spu-


8

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

nându-i-se: Citeºte-o. Însã acela rãspunde: Nu pot pentru cã este sigilatã. Sau se dã cartea unuia care nu ºtie sã citeascã, spunându-i-se: Citeºte-o. Dar acesta rãspunde: Nu ºtiu sã citesc (Is 29,11-12). Dacã acest argument i s-ar pãrea cuiva ca fiind slab, sã asculte ceea ce spune Apostolul: Profeþii sã vorbeascã doi sau trei, iar ceilalþi sã judece. Dar dacã un altul care stã aºezat are o revelaþie, cel dintâi sã tacã (1Cor 14,29-30). Cum ar putea sã tacã atunci când depinde de Duhul Sfânt, care vorbeºte prin profeþi, dacã sã tacã sau sã vorbeascã. Aºadar, profeþii înþelegeau ceea ce spuneau; pentru aceasta, toate cuvintele lor sunt pline de înþelepciune ºi de raþionalitate. La urechile lor nu ajung numai vibraþiile glasului, ci însuºi cuvântul lui Dumnezeu care le vorbea în sufletul lor. Aºa afirmã unul dintre ei prin expresii ca acestea: Îngerul vorbea în mine (cf. Zah 1,9) ºi: (Duhul) strigã în inimile noastre: Abba, Tatã (Gal 4,6), de asemenea: Voi asculta ce spune Domnul Dumnezeu (Ps 84,8). 2Tim 3,16-17; Prov 28,7a RESPONSORIUL R. Toatã Scriptura este inspiratã de Dumnezeu ºi este de folos pentru a învãþa ºi pentru a educa în dreptate, * pentru ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârºit, pregãtit pentru orice lucrare bunã. V. Cine pãzeºte legea este un fiu înþelept. * Pentru ca. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie ºi adâncã pentru Sfintele Scripturi, fã ca poporul tãu sã se hrãneascã mai îmbelºugat din cuvântul tãu sfânt ºi sã afle în el izvorul vieþii. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu.


Laudele

9

Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Eºti o stea strãlucitoare, fericite Ieronime! Azi, primeºte-ne cântarea, semnul marii noastre stime. Prin ºtiinþa ta înaltã ºi prin viaþa austerã, Îndreptar eºti celor care într-o altã viaþã sperã. Cu puterea de gândire ce þi-a dat-o Preaînaltul, Adevãrul evanghelic l-ai pãtruns ca nimeni altul. Pe prorocii falºi ai lumii ºi-ai minciunii infernale, I-ai redus la neputinþã cu suflarea gurii tale. Din Scripturã-nvãþãturã ai sorbit ca o albinã, Extrãgând din ea cu trudã mierea dulce ºi divinã. A trimis prin tine Domnul pe pãmânt cereascã manã; Tot ce-ai scos din Sfânta Carte pentru suflet este hranã. Ai iubit singurãtatea ºi-a tãcerii simfonie, De aceea, locuinþã ºi mormânt ai vrut sã-þi fie Grota naºterii Mesiei, loc retras ºi sfânt în care Ai trãit în pocãinþã, întru post ºi înfrânare. Pentru ruga lui pioasã, Doamne, tu de noi te-ndurã; Iar exemplul vieþii sale, sfânta lui învãþãturã, Ca o faclã luminoasã, cât trãim pribegi în lume, Paºii noºtri ºovãielnici cãtre tine sã-i îndrume. Amin. PSALMOdIA Ant. 1 Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte.


10

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

Psalmul 62 (63),2-9 Sufletul însetat de Dumnezeu Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pentru Dumnezeu. 2 Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, * pe tine te caut dis-de-dimineaþã. Sufletul meu e însetat de tine, † pe tine te doreºte trupul meu, * ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã. 3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, * ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta. 4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, * de aceea buzele mele te laudã. 5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea * ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu. 6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, * aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã, 7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu * ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea. 8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, * la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. 9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul * ºi dreapta ta mã ocroteºte. Ant. Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte. Ant. 2 Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Cântarea Dan 3,57-88.56 Toatã creatura sã-l laude pe Domnul Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitorii lui! (Ap 19,5).


Laudele 57

11

Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, * 59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul! 60 Binecuvântaþi-l, toate apele care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, * 61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul! 62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, * 63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul! 64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, * 65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul! 66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, * 67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul! 68 Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, * 69 binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul! 70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, * 71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul! 72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, * 73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul! 74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, * sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci! 75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, * 76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul! 77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, * 78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul! 79 Binecuvântaþi-l, balene ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, * 80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul! 81 Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, * 82 binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul! 83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, * 85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul!


12

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

86

Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor, pe Domnul, * 87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima, pe Domnul! 88 Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Duhul Sfânt, * sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci! 56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, * vrednic de laudã ºi preamãrit în veci! La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.

Ant. Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Ant. 3 Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. Psalmul 149 Noua cântare a sfinþilor Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius). 1 Cântaþi Domnului un cântec nou, * lauda lui în adunarea credincioºilor sãi. 2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, * sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor. 3 Sã laude numele lui în dansuri, * sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera. 4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu * ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire. 5 Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, * sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor.


Laudele

13

6

Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; * ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor, 7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor * ºi pedeapsã asupra popoarelor; 8 ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri * ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier, 9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; * aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui. Ant. Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. LECTURA SCURTà Înþ 7,13-14 Înþelepciunea pe care am învãþat-o fãrã greºealã o împãrtãºesc fãrã pãrere de rãu, nu ascund bogãþiile ei. Cãci înþelepciunea este un tezaur infinit pentru oameni; cei care o dobândesc ajung la prietenia cu Dumnezeu, recomandaþi de darurile învãþãturii. RESPONSORIUL SCURT R. Înþelepciunea sfinþilor * o povestesc popoarele. Înþelepciunea. V. ªi lauda lor o vesteºte Biserica, * o povestesc popoarele. Slavã Tatãlui. Înþelepciunea. Ant. la Benedictus: Cei înþelepþi vor strãluci ca lumina cerului ºi cei care îi învaþã pe mulþi dreptatea vor fi precum stelele în vecii vecilor. CÂNTAREA dIN EVANghELIE – Benedictus Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime,


14

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

71

sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Cei înþelepþi vor strãluci ca lumina cerului ºi cei care îi învaþã pe mulþi dreptatea vor fi precum stelele în vecii vecilor. RUgÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-i aducem laude ºi mulþumiri lui Cristos, bunul pãstor, care ºi-a dat viaþa pentru oile sale, ºi sã-l implorãm spunând: Doamne, fii tu pãstorul poporului tãu! Cristoase, care prin sfinþii pãstori ai voit sã-þi arãþi iubirea ºi îndurarea,


Ora medie

15

– nu înceta niciodatã sã ne cãlãuzeºti cu milã, prin ei. Tu, care prin vicarii tãi îþi exerciþi necontenit misiunea de învãþãtor ºi pãstor sufletesc, – fii tu mereu acela care ne conduci prin mai-marii noºtri. Tu, care, prin sfinþii tãi puºi în fruntea poporului, te-ai arãtat medic al sufletelor ºi al trupurilor, – nu înceta sã ne vindeci ºi sã ne sfinþeºti prin ei. Tu, care þi-ai povãþuit turma prin înþelepciunea ºi iubirea sfinþilor, – edificã-ne pururi în sfinþenie prin pãstorii noºtri. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie ºi adâncã pentru Sfintele Scripturi, fã ca poporul tãu sã se hrãneascã mai îmbelºugat din cuvântul tãu sfânt ºi sã afle în el izvorul vieþii. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori,


16

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt. Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSALMOdIA Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. Psalmul 122 (123) Încrederea poporului în Dumnezeu Doi orbi... au strigat: „Doamne, Fiul lui David, ai milã de noi!” (Mt 20,30). 1

Cãtre tine îmi ridic ochii, * cãtre tine, care locuieºti în ceruri. 2 Iatã, ca ochii slujitorilor spre mâna stãpânilor, * ca ochii slujitoarei spre mâna stãpânei sale, aºa sunt ochii noºtri îndreptaþi spre Domnul, Dumnezeul nostru, * pânã când ne va arãta îndurarea sa. 3 Ai milã de noi, Doamne, ai milã de noi, * cãci suntem prea sãtui de ocarã. 4 Prea sãtul ne este sufletul † de batjocurile celor care ne urãsc, * de dispreþul celor îngâmfaþi.


Ora medie

17

Psalmul 123 (124) Ajutorul nostru este în numele Domnului Domnul i-a zis lui Paul: „Nu-þi fie teamã... cãci eu sunt cu tine!” (Fap 18,9-10). 1

De n-ar fi fost Domnul de partea noastrã – s-o spunã Israel, – † 2 de n-ar fi fost Domnul de partea noastrã, * când oameni s-au ridicat împotriva noastrã, 3 atunci ne-ar fi înghiþit de vii * în focul mâniei lor; 4 atunci ne-ar fi înecat apele, † ar fi trecut râurile peste sufletul nostru, * 5 atunci ar fi trecut peste noi valuri nãprasnice. 6 Binecuvântat sã fie Domnul, * care nu ne-a lãsat pradã dinþilor lor! 7 Sufletul nostru a scãpat † ca o pasãre din laþul vânãtorului: * laþul s-a rupt ºi noi am scãpat. 8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, * care a fãcut cerul ºi pãmântul. Psalmul 124 (125) Domnul este ocrotitorul poporului sãu Pacea lui Dumnezeu asupra lui Israel (Gal 6,16). 1 Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului: * el nu se clatinã, ci rãmâne în veac. 2 Munþii înconjoarã Ierusalimul, † ºi Domnul stã împrejurul poporului sãu * de acum ºi pânã-n veac. 3 Sceptrul celui nelegiuit nu va rãmâne peste moºtenirea celor drepþi, * ca nu cumva cei drepþi sã-ºi întindã mâinile spre nelegiuire.


18

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

4

Fã bine, Doamne, celor buni * ºi celor drepþi cu inima, 5 iar pe cei ce se abat pe cãrãri strâmbe † Domnul îi va aduna cu cei care sãvârºesc fãrãdelegea. * Pace peste Israel! Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. LECTURA SCURTÃ 1Tim 1,12 Îi mulþumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întãrit pentru cã m-a gãsit vrednic de încredere, rânduindu-mã în slujirea sa. V. Nu mã ruºinez de evanghelie. R. Cãci este puterea lui Dumnezeu spre mântuire. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie ºi adâncã pentru Sfintele Scripturi, fã ca poporul tãu sã se hrãneascã mai îmbelºugat din cuvântul tãu sfânt ºi sã afle în el izvorul vieþii. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.


Vesperele

19

IMNUL Eºti o stea strãlucitoare, fericite Ieronime! Azi, primeºte-ne cântarea, semnul marii noastre stime. Prin ºtiinþa ta înaltã ºi prin viaþa austerã, Îndreptar eºti celor care într-o altã viaþã sperã. Cu puterea de gândire ce þi-a dat-o Preaînaltul, Adevãrul evanghelic l-ai pãtruns ca nimeni altul. Pe prorocii falºi ai lumii ºi-ai minciunii infernale, I-ai redus la neputinþã cu suflarea gurii tale. Din Scripturã-nvãþãturã ai sorbit ca o albinã, Extrãgând din ea cu trudã mierea dulce ºi divinã. A trimis prin tine Domnul pe pãmânt cereascã manã; Tot ce-ai scos din Sfânta Carte pentru suflet este hranã. Ai iubit singurãtatea ºi-a tãcerii simfonie, De aceea, locuinþã ºi mormânt ai vrut sã-þi fie Grota naºterii Mesiei, loc retras ºi sfânt în care Ai trãit în pocãinþã, întru post ºi înfrânare. Pentru ruga lui pioasã, Doamne, tu de noi te-ndurã; Iar exemplul vieþii sale, sfânta lui învãþãturã, Ca o faclã luminoasã, cât trãim pribegi în lume, Paºii noºtri ºovãielnici cãtre tine sã-i îndrume. Amin. PSALMOdIA Ant. 1 Cel Rãstignit a înviat din morþi ºi ne-a rãscumpãrat, aleluia! Psalmul 146 (147 A) 1

Lãudaþi-l pe Domnul, † pentru cã frumos este sã-l lãudãm pe Dumnezeul nostru; * pentru cã plãcut este sã-l preamãrim pe el. 2 Domnul reclãdeºte Ierusalimul, * strânge pe surghiuniþii lui Israel. 3 El vindecã pe cei cu inima zdrobitã * ºi leagã rãnile lor.


20

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

4

El socoteºte numãrul stelelor * ºi le dã nume la toate. 5 Mare este Domnul nostru ºi atotputernic, * înþelepciunea lui nu are margini. 6 Domnul sprijinã pe cei sãrmani * ºi doboarã la pãmânt pe pãcãtoºi. 7 Înãlþaþi Domnului cântare de mulþumire, * cântaþi imnuri Dumnezeului nostru cu chitara! 8 El acoperã cerul cu nori, * pregãteºte pãmântului ploaie, el face sã rãsarã iarbã în munþi * ºi verdeaþã spre trebuinþa oamenilor. 9 El dã hranã animalelor * ºi puilor de corb care strigã. 10 Nu se bucurã de puterea calului * ºi nici nu-ºi gãseºte plãcerea în rapiditatea omului, 11 Domnului îi sunt plãcuþi cei care se tem de el, * cei care îºi pun speranþa în milostivirea lui. Ant. Cel Rãstignit a înviat din morþi ºi ne-a rãscumpãrat, aleluia! Ant. 2 În mijlocul cetãþii sfinte, Ierusalim, se aflã pomul vieþii ºi frunzele pomului sunt spre însãnãtoºirea neamurilor, aleluia! Psalmul 147 (147 B) 12

Laudã, Ierusalime, pe Domnul, * preamãreºte, Sionule, pe Dumnezeul tãu. 13 Cãci el întãreºte zãvoarele porþilor tale, * el binecuvânteazã pe fiii tãi în mijlocul tãu. 14 El dã pace þinutului tãu * ºi te saturã cu cel mai bun grâu. 15 El îºi trimite cuvântul pe pãmânt, * cuvântul lui aleargã cu iuþealã mare. 16 El face sã cadã zãpada ca lâna * ºi presarã chiciura ca cenuºa.


Vesperele I

21

17

Azvârle grindina ca firimiturile * ºi gerul lui cine-l poate rãbda? 18 Trimite cuvântul sãu ºi le topeºte, * stârneºte vântul ºi vor curge apele. 19 El vesteºte lui Iacob cuvântul sãu, * lui Israel legile ºi poruncile sale. 20 El n-a fãcut aºa cu nici un alt popor * ºi nu le-a fãcut cunoscute judecãþile sale. Ant. În mijlocul cetãþii sfinte, Ierusalim, se aflã pomul vieþii ºi frunzele pomului sunt spre însãnãtoºirea neamurilor, aleluia! Ant. 3 Iar noi se cuvine sã ne lãudãm în crucea Domnului nostru Isus Cristos. Cântarea

Fil 2,6-11

6

Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, * nu a þinut cu orice preþ sã aparã egal cu Dumnezeu, 7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav † ºi devenind asemenea oamenilor. * Dupã înfãþiºare era considerat ca om. 8 S-a umilit, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte * ºi încã moartea pe cruce. 9 De aceea ºi Dumnezeu l-a înãlþat † ºi i-a dãruit un nume * care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus sã se plece tot genunchiul: * al celor din cer, al celor de pe pãmânt ºi al celor din adâncuri, 11 ºi orice limbã sã proclame, spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl: * „Isus Cristos este Domnul!” Ant. Iar noi se cuvine sã ne lãudãm în crucea Domnului nostru Isus Cristos.


22

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

LECTURA SCURTÃ Iac 3,17-18 Înþelepciunea care vine de sus este înainte de toate curatã, apoi paºnicã, blândã, docilã, plinã de milã ºi de roade bune, fãrã discriminare ºi fãrã ipocrizie. Rodul dreptãþii este semãnat în pace pentru cei care fac pace. RESPONSORIUL SCURT R. În mijlocul Bisericii * ºi-a deschis gura. În mijlocul. V. ªi Domnul l-a umplut de Duhul înþelepciunii ºi al înþelegerii. * ªi-a deschis gura. Slavã Tatãlui. În mijlocul Bisericii. Ant. la Magnificat: Învãþãtor al credinþei, luminã a Bisericii, sfinte Ieronim, iubitor al legii Domnului, roagã-te pentru noi la Fiul lui Dumnezeu. CÂNTAREA dIN EVANghELIE – Magnificat Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46

Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa,


Vesperele I

23

55

dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Învãþãtor al credinþei, luminã a Bisericii, sfinte Ieronim, iubitor al legii Domnului, roagã-te pentru noi la Fiul lui Dumnezeu. RUgÃCIUNEA UNIVERSALÃ Sã-l rugãm cu încredere pe Rãscumpãrãtorul nostru, care ne-a mântuit prin crucea sa: Prin cruce, înalþã-ne, Doamne, la împãrãþia ta! Cristoase, care te-ai nimicit pe tine însuþi luând fire de rob, fãcut asemenea oamenilor, – fã ca membrii Bisericii sã urmeze pilda umilinþei tale. Cristoase, care te-ai smerit pe tine însuþi fãcându-te ascultãtor pânã la moarte, ºi încã moartea pe cruce, – dã-le slujitorilor tãi ascultare ºi rãbdare. Cristoase, care ai fost înãlþat de Dumnezeu ºi ai primit numele cel mai presus de orice nume, – dãruieºte credincioºilor tãi statornicie în bine pânã la sfârºit. Cristoase, în al cãrui nume trebuie sã se plece tot genunchiul: al celor din cer, al celor de pe pãmânt ºi al celor de dedesubt, – revarsã iubirea ta în inimile oamenilor, ca sã te adore în pace. Cristoase, pe care toatã limba te va mãrturisi ca Domn spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl, – primeºte-i în împãrãþia fericirii veºnice pe fraþii noºtri rãposaþi. Tatãl nostru.


24

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care i-ai dat sfântului preot Ieronim o dragoste vie ºi adâncã pentru Sfintele Scripturi, fã ca poporul tãu sã se hrãneascã mai îmbelºugat din cuvântul tãu sfânt ºi sã afle în el izvorul vieþii. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã,


Completoriul

25

Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMOdIA Ant. Ziua ºi noaptea am strigat înaintea ta, Doamne. Psalmul 87 (88) Rugãciunea unui om grav bolnav Acesta este ceasul vostru ºi puterea întunericului (Lc 22,53). 2 Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, * zi ºi noapte strig înaintea ta. 3 Rugãciunea mea sã ajungã înaintea ta, * pleacã-þi urechea la strigãtul meu. 4 Cãci sufletul meu e sãtul de rele * ºi viaþa mea se apropie de locuinþa morþilor. 5 Sunt numãrat printre cei care coboarã în groapã, * sunt ca un om care nu mai are putere. 6 Stau întins printre cei morþi, * ca cei uciºi, culcaþi în mormânt, de care nu-þi mai aduci aminte * ºi pe care mâna ta i-a pãrãsit. 7 M-ai aruncat în groapa cea mai adâncã, * în întuneric ºi în umbra morþii. 8 Mânia ta apasã asupra mea * ºi toate valurile tale le-ai prãvãlit peste mine. 9 Ai îndepãrtat pe cunoscuþii mei de la mine, * m-ai fãcut urâciune înaintea lor. Sunt închis ºi nu pot ieºi, * 10 ochii mei s-au stins de suferinþã. Toatã ziua strig cãtre tine, Doamne, * ºi-mi întind mâinile spre tine! 11 Oare pentru cei morþi ai sã faci minuni? * Sau se vor scula umbrele sã te laude? 12 Se vorbeºte oare în mormânt despre bunãtatea ta * ºi despre fidelitatea ta în locul pierzãrii?


26

30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

13

Sunt cunoscute oare minunile tale în întuneric * ºi dreptatea ta în þara uitãrii? 14 Dar eu strig cãtre tine, Doamne, * de dimineaþã rugãciunea mea se înalþã la tine. 15 Pentru ce, Doamne, respingi sufletul meu? * Pentru ce îmi ascunzi faþa ta? 16 Eu sunt sãrac ºi în prag de moarte încã din tinereþe; * sunt sfârºit, oprimat de spaimele tale. 17 Peste mine au trecut mâniile tale * ºi înfricoºãrile tale m-au nimicit. 18 M-au înconjurat ca apa ziua întreagã * ºi toate împreunã se revarsã peste mine. 19 Ai îndepãrtat de la mine pe prieten ºi vecin * ºi întunecimile sunt cunoscuþii mei. Ant. Ziua ºi noaptea am strigat înaintea ta, Doamne. LECTURA SCURTÃ

Cf. Ier 14,9b

Tu eºti în mijlocul nostru, Doamne, ºi numele tãu este invocat asupra noastrã; nu ne pãrãsi, Doamne, Dumnezeul nostru! RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale, Doamne, încredinþez sufletul meu.

Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA dIN EVANghELIE – nunc diMittis Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel


Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria

27

29

Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, dãruieºte-ne, te rugãm, harul sã fim atât de strâns uniþi cu Fiul tãu unul-nãscut în moartea ºi îngroparea sa, încât sã ne învrednicim a învia împreunã cu el la o viaþã nouã. El, care vieþuieºte ºi domneºte în vecii vecilor. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputer nicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii.


30 septembrie, sfântul Ieronim, preot ºi învãþãtor

28 Sau:

Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:

Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.



Ieronim