Jack

Page 20

JACK

liceu, îşi aminteşte o conversaţie despre acesta, când Jack i‑a spus: „L‑am văzut ieri pe taică‑meu“ – de parcă ar fi fost un eveniment notabil – „Săracul, îmi pare rău de el, că nu se poate abţine“. În mod evident, relaţia nu era una apropiată. Când a murit, în 1958, Jack, pe atunci sărac şi chinuindu‑se să răzbească în cariera de actor în California, nu a luat avionul spre est ca să meargă la înmormântare. Nu prea existau secrete în comunitatea aceea, aşa că este de mirare că secretul lui Mud a fost păstrat atâta vreme. Între timp, doamna Nicholson o ducea bine cu afacerea ei de cosmeticiană, iar când Jack avea cinci ani, s‑au mutat din împrejurimile mai puţin salubre ale lui Sixth Avenue din Neptune, pe Fifth Avenue în Neptune City, care era – aşa cum avea să recunoască Jack ceva mai târziu – o poziţie mai bună pentru un băieţel. De fapt, el a continuat mereu să le reamintească tuturor că nu a fost un băiat dintr‑un cartier mizer, cum încercau unii să insinueze, ci că mama/bunica lui avusese grijă să aibă tot ce‑i trebuia. N‑au fost bogaţi niciodată, dar n‑au fost nici săraci. Era mereu înconjurat de femei, bineînţeles, majoritatea femei grase care veneau la Mud la tratamente cosmetice, aşa încât prima perioadă a vieţii sale a fost dominată mai degrabă de prezenţa feminină decât de cea masculină, lucru care ar putea să explice atitudinea sa viitoare faţă de femei, pentru care hoarde întregi de feministe care, pe‑atunci, abia apăreau şi chiar câteva dintre prietenele sale l‑ar fi luat la rost. Parţial, acest lucru ar putea fi explicat prin propria sa viziune despre femei, formată în acele vremuri la Neptune: trebuiau să fie independente, să‑şi tragă puterea din interior şi să nu se bazeze pe bărbaţi altfel decât pentru sprijin moral. Mud era astfel: „Un elefant micuţ care putea duce pe oricine în spate“. El era un băiat tipic pentru acea comunitate, plăcut de prieteni şi cu trăsături ale feţei care au rămas oarecum nemodificate de‑a lungul primilor săi ani de viaţă, exceptând o tendinţă de îngrăşare. Aparenta absenţă a

20

Jack Nicholson - BT.indd 20

14-Nov-11 19:44:05


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.