Bono

Page 1

BONO_BT--BLK.indd 1

08.11.2010 14:53:51


BONO_BT--BLK.indd 2

08.11.2010 14:53:52


BONO_BT--BLK.indd 3

08.11.2010 14:53:52


The original title of this book is Bono. The Biography, by Laura Jackson Copyright © Laura Jackson 2001 All rights reserved. First published in Great Britain by Piatkus Books Ltd. in 2001 © Publica, 2010, pentru ediţia în limba română ISBN 978‑973‑1931‑54‑8 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JACKSON, LAURA

Bono : biografia / Laura Jackson ; trad.: Raluca Cimpoiaşu.

- Bucureşti : Publica, 2010 ISBN 978-973-1931-54-8 I. Cimpoiaşu, Raluca (trad.) 78.036(415) Bono 929 Bono

VICTORIA BOOKS este marcă înregistrată a editurii PUBLICA EDITORI:

Cătălin Muraru Radu Minculescu Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV:

Bogdan Ungureanu DESIGN:

Alexe Popescu DTP:

Cristian Claudiu Coban CORECTORI:

Elena Bițu, Rodica Petcu

BONO_BT--BLK.indd 4

08.11.2010 14:53:52


Dedicată soţului meu, David, un bărbat extraordinar

BONO_BT--BLK.indd 5

08.11.2010 14:53:52


BONO_BT--BLK.indd 6

08.11.2010 14:53:52


Îl admir nespus pe Bono, atât ca persoană, cât şi pentru dăruirea cu care promovează campania de a pune capăt poverii zdrobitoare reprezentate de datoria Lumii a Treia. Prin intermediul locului pe care îl ocupă în lumea muzicii şi a divertismentului, Bono a educat şi inspirat mii de oameni, în special tineri, să se implice în această chestiune politică vitală. Este un prieten adevărat al Naţiunilor Unite şi a reuşit să schimbe în bine viaţa săracilor lumii acesteia. Secretarul General al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, martie 2001

BONO_BT--BLK.indd 7

08.11.2010 14:53:52


BONO_BT--BLK.indd 8

08.11.2010 14:53:52


Cuprins Mulţumiri...........................................................................11 Rebel...................................................................................13 Încrezător...........................................................................21 Începător............................................................................34 Acolit...................................................................................48 Revoluţionar......................................................................61 Filantrop............................................................................78 Idol......................................................................................96 Salvator.............................................................................113 Egocentric........................................................................126 Activist.............................................................................149 Cameleon..........................................................................175 Pacifist..............................................................................198 Cruciat..............................................................................212 Ambasador.......................................................................232 Discografie.......................................................................267

BONO_BT--BLK.indd 9

08.11.2010 14:53:52


BONO_BT--BLK.indd 10

08.11.2010 14:53:52


Le mulţumesc din suflet tuturor celor pe care i‑am intervievat. Pentru contribuţiile lor le sunt recunoscătoare lui Janine Allis‑Smith; Secretarului General al Naţiunilor Unite, Kofi Annan; lui Sue Darcy; lui Jamie Drummond; Garret Fitzgerald; Martin Forwood; Scott Gorham; Arhiepiscopului Desmond Tutu. De asemenea, mulţumesc Arhivelor civile din Dublin; Bibliotecii Centrale din Dublin (Kitty McDonnell); personalului Bibliotecii Elgin; ziarelor Irish Independent şi Irish Times; lui Shashi Tharoor, Director de Comunicare şi Proiecte Speciale la Naţiunile Unite, New York; Laviniei Browne de la Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, Cape Town; lui Nigel Monckton, Ofiţer de Presă, Sellafield, Cumbria; Partidului Social-Democrat şi Laburist, Belfast (Gemma); Greenpeace, Londra (Ruby Maguire şi Pete Myers); Hot Press; Sunday Tribune; Sun; revistei Q; Congresului pentru Egalitate Rasială, Barrow‑in‑Furness.

Biografia

Mulţumiri

Mulţumirile mele speciale se îndreaptă, ca întotdeauna, spre David, pentru ajutorul său nepreţuit în timpul cercetării efectuate.

11

BONO_BT--BLK.indd 11

08.11.2010 14:53:52


BONO_BT--BLK.indd 12

08.11.2010 14:53:52


1 Pe 24 martie 2001, la National Car Rental Center, Fort Lauderdale, în Miami, Florida, U2 a demarat turneul Elevation, prima lor apariție pe scenă după o pauză de trei ani. Din momentul în care turneul a fost anunţat, emoţia şi aşteptarea au copleşit legiunile de fani credincioşi din toată lumea ai supertrupei . Mai bine de douăzeci de ani, veteranii irlandezi ai rockului au manifestat o rezistenţă patologică împotriva blazării. Având o curiozitate creativă, nu au încetat nicio clipă să își asume experiențe noi — chiar dacă, uneori, rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. Imprevizibili ca de obicei, de data aceasta au optat să ni se prezinte simplu, exact aşa cum sunt — într‑un contrast major cu orbitoarea extravaganţă tehno a turneelor Zoo TV şi Pop Mart, din anii 1990. Îşi permiteau să fie cum nu se poate mai încrezători, pentru că cel de‑al zecelea lor album de studio, All That You Can’t Leave Behind, a reuşit imediat să egaleze în topurile britanice succesul ultimului single, Beautiful Day. Nu numai că s‑a vândut în mai bine de cinci milioane de exemplare încă din primele săptămâni, dar albumul a cucerit topurile în treizeci şi două de ţări. Chiar

Biografia

Rebel

13

BONO_BT--BLK.indd 13

08.11.2010 14:53:52


BONO

şi după o pauză atât de lungă şi în condiţiile unei pieţe saturate de starurile adolescentine promovate din plin, U2, fără îndoială, se afla încă în frunte. Nimeni nu poate susţine că membrii U2 au debutat, în 1976, ca nişte muzicieni virtuozi, dar, cu siguranţă, ceea ce i‑a unit a fost interesul comun pentru muzică. În centrul acestei trupe de rezonanţă formate din patru membri — reunindu‑i pe basistul Adam Clayton, chitaristul David Evans (cunoscut sub numele de Edge) şi pe bateristul Larry Mullen — se află Bono, cântăreţul/ compozitorul de 41 de ani, născut la Dublin. De‑a lungul timpului, el a fost în egală măsură un adevărat magnet, ce a atras aprecierea criticilor, şi un subiect predilect al caricaturilor sarcastice. În copilărie ar fi fost extrem de greu să prezici ascensiunea lui — uneori mesianică — către statutul de icoană rock. A avut, într‑adevăr, o ambiţie trecătoare de a ajunge actor, care s‑a aprins ca un foc de paie şi s‑a stins la fel de uşor. Nici măcar nu era un vocalist înnăscut, dornic să‑şi exerseze corzile vocale cu orice preţ. Mai târziu, el însuşi avea să mărturisească despre cântat: „Este ceva la care nu m‑am gândit niciodată extrem de serios“. Cu toate astea, avea un talent nativ pentru comunicare, un simţ al dramaticului, adorând să atragă atenţia. Îşi aminteşte că anii care l‑au format şi i‑a petrecut, în mare parte, învăţând să se păzească pe străzile periculoase ale Dublinului. Cu toate că nu fusese niciodată un rebel în adevăratul sens al cuvântului, îşi dobândise porecla lugubră de „Anticristul“. Un nume ciudat pentru un tânăr charismatic, chiar dacă un pic cam năvalnic, care în adolescenţă devenea membru al Uniunii Creştine ce funcţiona în cadrul şcolii sale. Ca fiu al unor părinţi provenind din două religii diferite, s‑a transformat într‑un incluzionist convins, manifestând o adâncă intoleranţă faţă de bigotism şi inspirându‑se pentru primele piese compuse din psalmi şi imnuri religioase.

14

BONO_BT--BLK.indd 14

08.11.2010 14:53:52


Biografia

Întreaga viaţă a lui Bono a stat sub semnul unui lung şir de contradicţii. Unul dintre semnele complexităţii sale interioare, care a început să se manifeste la vârsta adultă, a fost crearea unor alter‑ego‑uri care mai de care mai bizare: o panoplie pestriţă de personaje scenice, printre care extrem de egocentricul The Fly, strălucitorul Mirrorball Man şi vulgarul, drăcescul, infamul MacPhisto. De obicei înveşmântat în negru, cu ochelarii la fel de negri, ce‑au devenit o marcă înregistrată, Bono este o figură distinctă şi trainică în lumea efemeră a popului. Dar, dincolo de faptul că se află în primul eşalon al celor mai importanţi solişti rock, superstarul cu fler politic este la fel de cunoscut şi datorită convingerilor sale pacifiste şi luptei neobosite pentru drepturile omului. Se simte ca acasă și pe scenă, electrizând zeci de mii de fani aflaţi în delir, cât şi la gala White House Millennium, și când încearcă să câştige sprijinul Senatului american pentru naţiunile cele mai sărace ale lumii. Toate astea se află însă la o distanţă enormă de începuturile cu mult mai modeste ale cântăreţului. Numele real al lui Bono este Paul David Hewson. S‑a născut pe 10 mai 1960, la spitalul Rotunda din Dublin, Republica Irlanda, ca al doilea fiu al lui Iris Elisabeth Hewson şi Brendan Robert Hewson (i se spunea Bobby Hewson), lucrător la poştă. Când părinţii au adus acasă bebeluşul negricios, cu ochi albaştri spălăciţi, să‑şi cunoască fratele, Norman, în vârstă de şapte ani, familia locuia pe Dale Road, la numărul 36. Ulterior, s‑au mutat pe Cedarwood Road, Ballymun, la numărul 10, într‑o casă cu două etaje, semidecomandată, cu o grădină generoasă în faţă, aflată în partea de nord a capitalei, unde Paul a crescut în mediul specific clasei de mijloc. Educaţia şi‑a început‑o la Şcoala primară naţională Glasnevin din Dublin, de unde, în vara lui 1971, a trecut la Liceul de Băieţi Sf. Patrick. În următorul an şcolar se mută din nou, de data aceasta la liceul Mount

15

BONO_BT--BLK.indd 15

08.11.2010 14:53:52


BONO

Temple, prima instituţie de învăţământ irlandeză interconfesională şi mixtă. Înscrierea lui Bono în această instituţie controversată şi revoluţionară se înscrie perfect în seria atitudinilor pe alocuri neconvenţionale ale părinţilor săi. Iris Rankin şi Bobby Hewson proveneau amândoi din centrul Dublinului, crescuseră pe aceeaşi stradă, Oxmantown Road. Ea era protestantă, el romano‑catolic, dar n‑au permis rivalităţii pregnante dintre cele două religii, virulent manifestate în Irlanda, să‑i despartă. Curajoşi, s‑au căsătorit — în ciuda unei opoziţii crâncene. Mai mult decât atât, cu toate că tradiţia impunea ca fiii şi fiicele rezultate din căsătorii mixte să fie crescuţi în rit catolic, cuplul a optat să‑i crească pe copii în sânul religiei protestante. Ca urmare, în fiecare duminică, tatăl lui Bono participa la slujbă în Finglas, apoi îşi aştepta soţia şi copiii în faţa Bisericii Irlandei, aflată în apropiere. Această segregare îl va supăra pe Bono şi va constitui piatra de temelie a luptei sale pentru integrare religioasă şi toleranţă interconfesională. Învăţăturile şi simbolurile religioase au jucat un rol important în viaţa băiatului aflat în formare. Avea o minte extrem de ageră, iar încercările şi necazurile îndurate de biblicul David în odiseea lui de a ajunge regele Israelului au captat imaginaţia însufleţită a copilului de doisprezece ani. Era inspirat de lucrurile care‑l înconjurau în biserică, fascinat de poveştile pictate în culori vii pe vitralii. De asemenea, din punct de vedere muzical, viitorul star rock este convins că muzica şi versurile înălţătoare care reverberau printre arcadele de piatră ale bisericii i‑au transmis mult mai mult decât ar fi putut‑o face orice predică ce ameninţa cu foc şi pucioasă. Această muzică atingea o coardă artistică nedescoperită încă. Mai târziu va declara că, pentru el, psalmii semănau deseori cu muzica blues. Dar stimulii iniţiali nu conduc întotdeauna către rezultatele scontate. Odată cu trecerea anilor, a început

16

BONO_BT--BLK.indd 16

08.11.2010 14:53:52


Biografia

să pună din ce în ce mai mult sub semnul întrebării dogma religioasă, devenind un rebel. La un moment dat explica: „În Irlanda, eşti îndopat cu religie până la punctul în care începi s‑o vomiţi“. Îi displăceau atât de mult constrângerile rigide ce caracterizau religiile părinţilor săi, încât a început să vadă în asta „o pervertire a credinţei“. Așa se face că, anumite aspecte ale propriei sale identităţi începeau să‑l nedumerească. „În timpul perioadei de creştere, nu ştiam de unde vin“, recunoştea el. Confuzia era legată mai ales de dilema apartenenţei sale la clasa de mijloc sau la clasa muncitoare. Locuia într‑o casă confortabilă, destul de spaţioasă, extrem de diferită de blocurile înghesuite şi suprapopulate, asociate adesea cu locuinţele din Ballymun. Iar în ceea ce priveşte apartenenţa la religia protestantă sau catolică, mai târziu va destăinui: „M‑am simţit întotdeauna căţărat pe gardul dintre ele“. Cel puţin liceul Mount Temple, secularizat, i‑a oferit lui Bono un mediu mai liber, mai relaxat, în care a putut respira pe durata anilor de studiu. Un visător în şcoala primară, nu s‑a dovedit un elev excepţional, manifestând totuşi interes pentru anumite discipline, printre care arta şi istoria. Totuşi, mintea şi inima lui Bono au fost mereu preocupate de alte lucruri. Personalitatea sa părea să aibă două laturi coexistente, adesea aflate‑n conflict. Încă de la o vârstă fragedă a fost energic, curios, un extravertit cu darul vorbirii. Manifesta un entuziasm contagios, câteodată copleşitor, şi o permanentă sete de cunoaştere. Îi plăcea să fie înconjurat de oameni, să se înscrie în diferite cluburi şi asociaţii şi, din când în când, devenea pe de‑a‑ntregul romantic. În acelaşi timp, era extrem de încăpăţânat şi îşi susţinea punctul de vedere cu toate argumentele posibile. Din cauza stărilor lui mereu schimbătoare, care îl făceau imprevizibil, agresiv chiar, unii dintre amicii săi au început să‑i spună, în glumă, „Anticristul“. Porecla a rămas lipită de el o vreme.

17

BONO_BT--BLK.indd 17

08.11.2010 14:53:52


BONO

Rivalitatea dintre fraţi, întâlnită în multe familii, poate fi şi mai intensă în cazul diferenţelor mari de vârstă. În acest caz, Bono îşi asumă cea mai mare parte din vină pentru certurile frecvente izbucnite între el şi Norman. La un moment dat, Bono a făcut trista afirmaţie că n‑ar avea nicio amintire frumoasă din perioada copilăriei, referindu‑se la perioada de dinaintea tragediei ce a lovit familia, în toamna anului 1974. În timpul participării la slujba de înmormântare a tatălui ei, Iris Hewson a leşinat brusc. Patru zile mai târziu, pe 10 septembrie, a murit din cauza unei hemoragii craniene. Bono avea paisprezece ani. Mai târziu, va afirma fără menajamente că, până atunci, nu avusese o relaţie prea apropiată cu părinţii. Însă, după moartea lui Iris, s‑a simţit privat de şansa de a putea construi o legătură strânsă cu mama sa. Norman Hewson, în acel moment trecut puţin peste vârsta de douăzeci de ani, plecase deja de acasă, astfel că Bono a rămas singur cu tatăl său. Pentru amândoi au urmat câţiva ani foarte agitaţi. Bono a declarat deseori că o consecinţă directă a morţii premature a mamei sale a fost transformarea locului în care trăia dintr‑un cămin într‑o simplă casă. Toată adolescenţa, Bono s‑a hrănit din mânie — îl înfuria rigiditatea religiei, îl înfuria lăcomia capitalistă. Tot în această perioadă începe să i se manifeste şi interesul pentru ecologie: a fost extrem de revoltat când, în locul unei păduri falnice şi bogate, a răsărit un cartier de blocuri. Acestor factori li se adăuga şi mâhnirea cumplită de a‑i fi fost răpită afecţiunea maternă. Toate aceste elemente au contribuit la ridicarea unei bariere neiertătoare şi de netrecut în jurul adolescentului — barieră la care s‑a adăugat şi comunicarea defectuoasă cu tatăl său. De fapt, Bobby Hewson a fost cel care a ţinut familia laolaltă în toţi aceşti ani plini de încercări. Dar Bono n‑a reuşit să înţeleagă şi să aprecieze acest fapt decât mult mai târziu. Privind înapoi, şi‑a recunoscut cu candoare

18

BONO_BT--BLK.indd 18

08.11.2010 14:53:52


Biografia

comportamentul dificil descriindu‑se ca pe o „lepădătură de şaisprezece ani“. Şi totuşi, chiar dacă în cartierul său porneau câteodată lupte de stradă, Bono a susţinut întotdeauna că el, personal, n‑a provocat niciodată astfel de conflicte. Pe de altă parte însă, cu siguranţă, nu era tipul de persoană care să întoarcă şi celălalt obraz. Implicarea defensivă era necesară uneori chiar şi numai pentru a evita să se transforme în victimă. Dar, în momentele în care se amesteca în conflicte de acest gen, de cele mai multe ori ieşea învingător. Însă, departe de a se mândri cu acest tip de comportament, deseori, imediat după aceea, spunea o rugăciune în gând şi devenea îngrijorat de posibilele repercusiuni viitoare. Drept urmare, pare ciudat faptul că acest rebel, cu vederile sale religioase neconvenţionale, s‑a alăturat brusc, în jurul vârstei de cincisprezece ani, Uniunii Creştine din cadrul şcolii sale. Însă credinţa a fost ­— şi a rămas — foarte importantă pentru Bono. Pe celălalt plan, teluric, e momentul în care fetele încep să devină extrem de importante în viaţa adolescentului. Chiar dacă nu era înalt şi avea o constituţie compactă, masivă, Bono atrăgea şi cucerea fetele cu ochii săi de un albastru senin, cu zâmbetul ştrengăresc şi cu personalitatea lui puternică, plăcută. Nu i‑a luat prea mult să devină un expert în chestiunile inimii. Tot în această perioadă încep să se materializeze şi alte pasiuni. Poate și datorită apariţiei ocazionale a tatălui său în producţiile teatrale locale de amatori, Bono a resimţit o dorinţă pe cât de intensă, pe atât de scurtă ca durată, de a deveni actor. Ambiţia i s‑a stins când a descoperit că Dublinul nu avea nicio şcoală dramatică. Singurul lucru pe care l‑a făcut a fost să ia câteva ore de teatru. Existau însă şi alte modalităţi de a performa pe scenă, iar muzica a început să‑l atragă. De la psalmii şi imnurile de care fusese atras prima oară, interesul muzical al lui

19

BONO_BT--BLK.indd 19

08.11.2010 14:53:52


BONO

Bono a fost cucerit de muzica folk tradiţională irlandeză, pentru a se fixa mai apoi asupra glam‑rockului ce domina scena pop britanică la mijlocul anilor 1970. Îl atrăgeau spectacolul individual şi imaginarul pe care acesta le promova. Cu ani în urmă, fratele său Norman îi făcuse cunoştinţă cu chitara, dar Bono nu fusese prea entuziasmat de instrument şi nu reuşise să folosească mai mult decât proverbialele prime trei corzi. Până atunci nici nu‑i trecuse prin cap că ar fi putut deveni cântăreţ. Aşa că a fost destul de ciudat când, în 1976, a răspuns unui mic anunţ prins la avizierul şcolii — o încercare de a recruta orice suflet-pereche dornic de a pune bazele unei trupe rock. Se prea poate ca Bono să fi fost convins de vreun prieten să răspundă anunţului, dar, în buna şi vechea tradiţie a rock’n’rollului, această decizie avea să‑i schimbe radical viaţa.

20

BONO_BT--BLK.indd 20

08.11.2010 14:53:52


2 Chemarea la arme fusese afişată la avizierul Liceului Mount Temple tot de către un locuitor get-beget al Dublinului, Larry Mullen. Născut Laurence Joseph Mullen, pe 31 octombrie 1961, în cartierul Artane al capitalei, fiul blond cu ochi albaştri al unui funcţionar civil a învăţat să cânte la pian, dar a fost atras de tobe în speranţa de a forma o trupă de rock. În vara anului 1976, Mullen, care nu împlinise încă cincisprezece ani, a invitat amatorii la reşedinţa familiei din Rosemount Avenue, numărul 60, în partea de nord a oraşului. Câţiva elevi au răspuns invitaţiei. Printre aceştia se afla şi basistul Adam Charles Clayton. Născut pe 13 martie 1960, în Chinnor, Oxon, cu pletele sale blonde de heruvim şi ochi albaştri, Adam nu era decât un copil când, urmând slujba tatălui său de pilot de aeronavă, familia a părăsit Anglia pentru a locui în străinătate şi pentru a se stabili, în cele din urmă, la Dublin. Cei doi fraţi care îşi mai făcuseră apariţia în ziua aceea — David Howell Evans şi Dick Evans — erau şi ei originari din Marea Britanie. La numai un an de la naşterea lui David, în East London, pe 8 august 1961,

Biografia

Încrezător

21

BONO_BT--BLK.indd 21

08.11.2010 14:53:52


BONO

familia Evans a pornit să‑şi făurească o viaţă nouă pe Emerald Island, stabilindu‑se în suburbia Malahide a Dublinului, locuită de clasa de mijloc. La fel ca Larry Mullen, David Evans luase lecţii de pian, dar şi el, şi fratele lui se reprofilaseră pe chitară. Odată cu trecerea orelor, devenea tot mai clar faptul că eventuala formaţie era suprapopulată de chitarişti. În afară de bateria lui Mullen, fraţii Evans şi Clayton aduceau o chitară bas, o chitară acustică, una electrică şi două amplificatoare. În faţa acestei stări de fapt, era greu de presupus ce avea de oferit Bono, care îşi făcuse şi el apariţia pe Rosemount Avenue. De fapt, la acea primă întâlnire, Bono nu a manifestat niciun talent muzical deosebit, ci doar aspiraţii majore de a ocupa poziţia de chitarist solo al formaţiei. Însă a dovedit o vervă şi un optimism irezistibile, precum şi un fler teatral plin de încredere, fiind considerat, în consecinţă, alegerea cea mai bună în calitate de lider, deci de solist. Pe‑atunci, Bono era un tânăr exaltat de şaisprezece ani, care de‑abia reuşea să‑şi exprime entuziasmul în cuvinte. E‑adevărat că Larry Mullen a fost cel care a făcut prima mişcare în ceea ce priveşte organizarea trupei, dar, aşa cum recunoştea chiar el mai târziu, să tot fi fost şef cinci minute — până la apariţia lui Bono. În bucătăria familiei Mullen au mai existat încă vreo doi sau trei aspiranţi în acea după‑amiază de sâmbătă, dar formaţia s‑a înfiripat din cei cinci. Odată cu decăderea, la începutul anilor 1970, a rockului progresiv (gen care promova trupe de elită precum Wishbone Ash), muzica pop trecuse prin faza plăcută şi distractivă a glam‑rockului, fază din care se pregătea să iasă. Şi, sincer, acesta a fost un moment propice pentru Bono şi compania, „calificările“ necesare formării unei trupe punând mai puţin accentul pe calităţile muzicale şi mai mult pe afişarea unui entuziasm real în vederea promovării unei anumite atitudini.

22

BONO_BT--BLK.indd 22

08.11.2010 14:53:52


Biografia

Arzând de nerăbdare să se lanseze, băieţii au început imediat să se întâlnească pentru repetiţii, de cele mai multe ori la şcoală sau în magazia familiei Evans. Stăteau baricadaţi cu orele, repetând — hotărâţi să scoată ce e mai bun din echipamentul lor ieftin şi slab. În mod evident, primul nume al formaţiei a fost dat de reverberaţia stridentă emisă frecvent de unul dintre amplificatoarele lor rablagite. Sub numele de Feedback, trupa formată din cei cinci elevi a cântat versiuni cover standard ale clasicilor anilor 1960 şi unele piese uşoare, la modă în vremea aceea. Dar acest tip de muzică nu era punctul lor forte şi, în momentul în care au făcut proba talentului lor în faţa unei audienţe adevărate, au avut parte de destule eşecuri. Inspiraţia muzicală timpurie a lui Bono a venit de la Beatles, Rolling Stones şi Beach Boys. Îi plăcea David Bowie şi era fascinat de farmecul androgin al lui Marc Bolan, solistul trupei glam T Rex — fapt care l‑a luat prin surprindere. „Nu sunt gay“, spunea Bono mai târziu. „Era doar puterea absolută a muzicii.“ Cu toate astea, în ultimul timp, începuse să simtă că muzica lumii era în pragul unei noi ere. Membrii trupei aşteptau cu emoţie concretizarea acestui sentiment, când, în noiembrie 1976, single‑ul „Anarchy in the UK“ al celor de la Sex Pistols a erupt pe scenă. Nihilismul agresiv, extrem de direct, al punk-rockului a fost un şoc pentru mulţi, dar Bono a văzut în această mişcare radicală, influentă — chiar dacă de scurtă durată — o expresie interesantă a individualităţii. Dornic mereu de a atrage atenţia asupra sa, a devenit imediat primul punkist al liceului Mount Temple. Se bucura de controversa pe care o stârnea, jignind profesorii şi uimindu‑şi colegii, venind la ore îmbrăcat ţipător şi tuns aiurea, purtând indispensabilul lanţ atârnat pe unul dintre obraji, de la nas până la ureche. Feedback a introdus „Anarchy in the UK“ în repertoriul lor, dar tot nu dădeau lovitura. Cu siguranţă cântau din suflet, dar încercările timpurii ale lui Bono de

23

BONO_BT--BLK.indd 23

08.11.2010 14:53:52


BONO

a intra în contact cu publicul său rămâneau totalmente fără ecou. Mai târziu, David Evans va recunoaşte fără menajamente: „Eram cea mai slabă trupă de coveruri din lume“. Şi totuşi, departe de a dezumfla entuziasmul băieţilor, această experienţă i‑a făcut să‑şi dea seama că salvarea lor consta în scrierea de material original. Perspectiva fascinantă a prezentării propriilor lor compoziţii le‑a captat imaginaţia colectivă. Se vor implica cu toţii în scrierea cântecelor, dar Bono va deveni principalul textier al formaţiei. Începutul a fost timid; lucra cu jumătate de normă la o pompă de benzină şi, în timpul pauzelor, îşi nota idei. Dar a găsit o nişă, iar descoperirea potenţialului său creativ — acel proces fragil al scrisului când o idee umple golul şi devine ceva important — l‑a bucurat pe Bono. Una din sursele sale de inspiraţie a fost starul rock american Bruce Springsteen, pe care îl considera mai târziu ca fiind „Buda al tinereţii mele“. Bono admira enorm capacitatea lui Springsteen de a‑şi păstra independenţa şi integritatea în bombastica şi egoista lume a muzicii, scriind în acelaşi timp cântece pline de substanţă. De la început, versurile lui Bono au exprimat cele mai adânci laturi ale personalităţii sale, au reflectat preocuparea sa pentru chestiunile legate de viaţă şi de moarte şi au înfăţişat lumea aşa cum o vedea el. Multiplele faţete ale personalităţii sale vor fuziona deseori în anii care vor urma, transformându‑l pe Bono într‑un cantautor plin de pasiune, implicat social, care poseda propria sa putere imensă de a inspira. Pentru moment însă, trebuia să‑şi croiască drumul mai departe. În această perioadă, viaţa sa era un tablou amestecat. Bono încă nu era foarte apropiat de tatăl său; însă, aşa cum a recunoscut personal, nu era un tânăr cu care puteai să convieţuieşti uşor. Bobby Hewson, iubitor de operă, trăia, ca majoritatea părinţilor, într‑o lume complet

24

BONO_BT--BLK.indd 24

08.11.2010 14:53:52


Biografia

diferită de cea a fiului său adolescent. Era, de asemenea, un bărbat căruia nu‑i prea plăcea să‑i laude pe ceilalţi. Cel mai important lucru era însă faptul că Bono se simţea totalmente dezrădăcinat. Acest sentiment era insuflat, în parte, de convingerea nestrămutată că el nu avea un cămin, ci doar o simplă casă şi, în parte, de spiritul său nomad. Simţea în el un dor de ducă perpetuu — accepta bucuros să rămână peste noapte şi să doarmă pe podeaua vreunui coleg, decât să se întoarcă pe Cedarwood Road. Pe de altă parte, viaţa sa era ancorată prin intermediul implicării în proiectul trupei muzicale şi a menţinerii credinţei spirituale, prin intermediul Uniunii Creştine şi al bisericii. În afara şcolii, Bono se înscrisese, de asemenea, într‑o asociaţie numită Lypton Village. Acest grup de adolescenţi aveau în comun o concepţie neconvenţională asupra vieţii. Printre aceşti tineri se aflau şi doi prieteni ai lui Bono, Derek Rowan (poreclit Guggi) şi Gavin Friday (al cărui nume real este Fionan Hanvey). Ambii erau cântăreţi în Virgin Prunes, o trupă locală care va deveni vestită pentru alegerea unei imagini scenice şocante, aceea de travestiţi. Membrii Lypton Village se adunau deseori acasă la Gavin Friday ca să asculte muzică şi să se angajeze în discuţii aprinse şi complicate. Era un mediu fertil pentru apariţia ideilor creative, iar lui Bono îi plăceau aceste reuniuni stimulative. Membrii Lypton Village formau, de asemenea, o unitate compactă de sprijin care însoţea Feedback pretutindeni. Pe plan sentimental, charismaticul, îndrăzneţul şi, totuşi, curios de vulnerabilul Bono se amuzase zburând din floare în floare. Cu toate acestea, de mult timp pusese ochii serios pe una dintre colegele lui de şcoală, o fată cu părul negru, foarte frumoasă şi deşteaptă, numită Alison Stewart, de aceeaşi vârstă cu el şi provenind tot din partea de nord a Dublinului. Problema era că Ali (aşa cum i se spunea), încăpăţânată şi independentă, îi respinsese lui Bono

25

BONO_BT--BLK.indd 25

08.11.2010 14:53:53