Afaceri in stil punk

Page 9

de anoste, că nu se deosebesc cu nimic unul de altul. Antreprenori temerari, îmboldiți de un demon anarhic, am făcut ferfeniță cartea de afaceri și am decis să ne călăuzim după propriile reguli. Rezultatele au fost electrizante. Să dăm timpul înapoi și să ne întoarcem în 2007. Atunci venea pe lume BrewDog, într-un depozit dintr-un parc industrial uitat de lume, în nord-estul Scoției. Martin Dickie (cel mai bun prieten al meu) și cu mine am pus pe picioare o berărie micuță cu misiunea măreață, unică, de a revoluționa industria berii din Marea Britanie și de a redefini în întregime cultura britanică a consumului de bere. Această carte oferă toate detaliile despre filosofia care a stat la baza palpitantei noastre aventuri, în care BrewDog a devenit un catalizator cataclismic al mișcării berii artizanale din Marea Britanie și de dincolo de granițele ei. Înainte să fondez BrewDog, după ce dădusem cu piciorul unei cariere juridice, mi-am făcut ucenicia în apele adânci ale furtunosului Atlantic de Nord, inițial pe puntea unui trauler, ulterior primind brevetul de căpitan. Am învățat atât de multe despre oameni, leadership, muncă în echipă și adversități în decursul celor cinci ani în care am lucrat într-unul dintre mediile cele mai dure de pe pământ și în care am muncit ca să devin căpitan. A fost o experiență extrem de dură, însă mi-a plăcut la nebunie fiecare secundă. În ultimă instanță, pentru ca un echipaj să fie eficient, leadershipul trebuie să se exercite de sus în jos, de jos în sus și din toate părțile. Multe dintre strategiile mele neortodoxe de afaceri, care împing înainte corabia piraților numită BrewDog, și-au dovedit eficiența în apele tumultuosului Ocean Atlantic. Într-una dintre cele mai periculoase meserii de pe planetă nu e loc de îndoială: riscul este mereu prezent, comanda trebuie să fie rapidă și hotărâtă, iar supraviețuirea reprezintă mereu primul pas spre succes. Nu mi-a fost ușor să pun în cui chipiul de căpitan, însă descoperisem ceva ce mă atrăgea mai mult decât oceanul: berea artizanală. Afaceri în stil punk

Afaceri in stil punk - BT.indd 9

9

10-Apr-17 14:27:48


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.