Page 1


EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici DESIGN:

Alexe Popescu REDACTOR:

Bogdan Vasilescu DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban DTP:

Răzvan Nasea CORECTORI:

Rodica Petcu Eugenia Ursu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Wiseman, Richard Paranormalitatea : de ce vedem lucruri inexistente / Richard Wiseman ; trad.: Marius Chitoşcă. - Bucureşti : Lifestyle Publishing, 2012 ISBN 978-606-8309-22-4

Titlul original: Paranormality. Why We See What Isn’t There Autor: Richard Wiseman

I. Chitoşcă, Marius (trad.)

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

159.961

Copyright © Richard Wiseman 2011 Copyright © Lifestyle Publishing, 2012 pentru prezenta ediție

C.P. 27‑0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-8309-22-4


Pentru Jeff


Marcaje interactive

Câteva secţiuni ale cărţii includ aceste imagini:

www.richardwiseman.com/paranormality/Welcome.html

Aceste imagini sunt numite coduri QR şi vă permit accesul la filme scurte şi înregistrări audio cu ajutorul telefonului mobil. Pur şi simplu deschideţi orice aplicaţie de pe telefonul mobil care scanează codurile de bare, îndreptaţi camera video către marcaj, iar telefonul se va conecta automat la conţinutul suplimentar. Dacă nu aveţi un smartphone, adresa web pentru aceste materiale suplimentare este tipărită sub fiecare cod.


Cuprins

Introducere ������������������������������������������������������������������������������������ 11 În care aflăm ce s‑a întâmplat când presupusele abilităţi de

medium ale unui câine au fost pus la încercare şi ne începem călătoria într‑o lume în care totul pare posibil şi nimic nu e tocmai ceea ce pare.

1. Ghicitul ������������������������������������������������������������������������������������ 21 În care îl întâlnim pe misteriosul „Domn D“, vizităm oraşul

inexistent numit Lake Wobegon, aflăm cum putem convinge străinii că ştim totul despre ei şi descoperim cine suntem cu adevărat.

2. Experienţe de decorporalizare ������������������������������������������ 57 În care auzim despre savanţi care au încercat să fotografieze

sufletul, descoperim cum o mână de manechin relevă adevărul despre zborul astral, învăţăm cum să ne părăsim trupul şi aflăm cum decid creierele noastre unde ne aflăm pe moment.

3. Puterea minţii asupra materiei ������������������������������������������ 87 În care descoperim cum un bărbat a păcălit lumea, învăţăm cum să îndoim metale cu puterea minţii, investigăm maeştri guru din India şi aflăm de ce uneori nu putem vedea ceea ce se întâmplă chiar în faţa ochilor noştri.

4. Vorbirea cu morţii ������������������������������������������������������������� 119 În care facem cunoştinţă cu două fete care au creat o nouă

religie, descoperim ce s‑a întâmplat când cel mai mare savant al lumii l‑a înfruntat pe Diavol, învăţăm cum să stăm de vorbă cu spirite care nu există şi dezlănţuim puterea minţii noastre inconştiente.


Antract ����������������������������������������������������������������������������������������� 154 În care luăm o pauză, îl întâlnim pe remarcabilul Harry Price, călătorim pe Insula Bărbatului pentru a investiga o mangustă vorbitoare şi ajungem în final la Înalta Curte de Justiţie.

5. La vânătoare de fantome ������������������������������������������������� 163 În care alergăm după o stafie bătrână, aflăm motivele pentru care cercetătorii strigoilor au dezmembrat odată o casă, întâlnim fantoma inexistentă a lui Ratcliffe Wharf, învăţăm cum să vedem o fantomă şi explorăm psihologia sugestiei.

6. Controlul minţii ������������������������������������������������������������������ 193 În care intrăm în mintea celui mai mare cititor de gânduri din lume, descoperim dacă hipnotizatorii ne pot face să acţionăm împotriva voinţei noastre, ne infiltrăm în unele culte, învăţăm cum să ne ferim de spălarea creierului şi investigăm psihologia persuasiunii.

7. Profeţiile ������������������������������������������������������������������������������� 226 În care aflăm dacă Abraham Lincoln şi‑a întrevăzut moartea, învăţăm cum să ne controlăm visele şi pătrundem în lumea remarcabilă a ştiinţei somnului.

Concluzie ������������������������������������������������������������������������������������� 253 În care aflăm de ce suntem cu toţii predispuşi la idei bizare şi de ce contemplăm natura miraculosului.

Trusa de lucru a supereroului de ocazie ���������������������������� 259 Note ���������������������������������������������������������������������������������������������� 268 Mulţumiri ������������������������������������������������������������������������������������ 284


Un test rapid înainte să începem

Acest volum conţine multe teste, experimente, exerciţii şi demonstraţii. Iată primul test. Aruncaţi o privire scurtă la petele de cerneală de mai jos.

Ce vă evocă această imagine? Vă mulţumesc. Aşa cum veţi descoperi ulterior, gândurile care tocmai v‑au trecut prin minte ar dezvălui multe despre persoana voastră.

9


Introducere

În care aflăm ce s‑a întâmplat când presupusele abilităţi de medium ale unui câine au fost pus la încercare şi ne începem călătoria într‑o lume în care totul pare posibil şi nimic nu e tocmai ceea ce pare.

În timp ce îl priveam lung în ochi pe Jaytee, mi‑au trecut prin minte câteva gânduri. Poseda oare acest drăguţ şi micuţ terrier capacităţi paranormale de medium? Dacă nu, cum de a reuşit el să apară pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume? Iar dacă el putea prezice viitorul, oare ştia deja dacă experimentul nostru va fi încununat sau nu de succes? Chiar în acel moment, Jaytee a tuşit scurt, s‑a aplecat înainte şi a vomitat pe pantofii mei. L‑am întâlnit pe Jaytee cu circa un deceniu în urmă. Trecusem de treizeci de ani şi conduceam un experiment prin care doream să descopăr dacă acest terrier cu reputaţie de medium chiar putea prezice momentul în care stăpânii lui se vor întoarce acasă. Până atunci, eu petrecusem deja peste zece ani investigând o varietate de fenomene aşa‑zis paranormale, făcând nopţi albe în case despre care se spunea că sunt bântuite, testând mediumi, mentalişti şi spiritişti, şi desfăşurând experimente de laborator în sfera telepatiei. Această fascinaţie faţă de domeniul imposibilului a început­când aveam opt ani și am văzut pentru prima oară un număr de magie. Bunicul m‑a pus să‑mi scrijelesc iniţialele numelui pe o monedă, a făcut moneda să dispară, după care mi‑a dezvăluit că ea se deplasase ca prin minune într‑o cutie sigilată. După câteva săptămâni mi‑a explicat secretul 11


aparentului miracol, iar eu m‑am îndrăgostit pe loc de magie. În următorii ani am învăţat tot ce am putut despre artele întunecate ale magiei şi amăgirii simţurilor. Am scotocit prin rafturile anticariatelor în căutarea cărţilor obscure pe tema dexterităţii manuale, m‑am înscris într‑un club local de magie şi am pus în scenă numere de magie pentru prietenii şi familia mea. Până în anii adolescenţei ţinusem deja două sute de spectacole şi devenisem unul dintre cei mai tineri membri ai prestigiosului Cerc Magic (Magic Circle). Pentru a reuşi să amăgească publicul, magicienii trebuie să înţeleagă cum gândiţi şi cum vă comportaţi. Mai precis, ei trebuie să ştie cum vă pot face să percepeţi eronat ceea ce se întâmplă la câţiva centimetri de nasul vostru, să vă împiedice să vă gândiţi la unele soluţii ale trucurilor şi să vă convingă să vă amintiţi greşit cele întâmplate chiar în faţa ochilor voştri. După ce am păcălit oamenii de două ori pe seară timp de câţiva ani, am devenit fascinat de aceste trăsături ale comportamentului uman şi în cele din urmă m‑am hotărât să obţin o diplomă în psihologie la University College London. Asemenea majorităţii magicienilor, eu am manifestat un scepticism profund cu privire la existenţa fenomenelor paranormale şi le‑am pus într‑un sertar mental sub eticheta „lucruri neadevărate, dar care sunt subiecte interesante de discutat la petreceri“. Apoi, pe măsură ce mă apropiam de sfârşitul primului meu an la facultatea de psihologie, un eveniment aleatoriu a schimbat totul. Într‑o zi, s‑a întâmplat să deschid televizorul în camera din căminul meu studenţesc şi să prind finalul unei emisiuni despre ştiinţă şi supranatural. O tânără psiholoagă pe nume Sue Blackmore a apărut pe micul ecran şi a explicat că era, la rândul ei, fascinată de presupusele apariţii de fantome. După care a făcut o afirmaţie care a avut un impact profund asupra carierei mele. În loc să examineze dacă asemenea fenomene erau autentice, ea a explicat că, în opinia ei, era mai interesantă investigarea motivelor pentru care oamenii au trăit astfel de senzaţii stranii. De ce credeau mamele că aveau o comunicare prin telepatie cu copiii lor? De ce credeau oamenii că văzuseră o stafie? De ce erau anumiţi 12

Paranormalitatea


oameni atât de siguri că destinul lor era scris în stele? Dintr‑o dată, mi‑a picat fisa. Până atunci nu mă gândisem la modul serios să întreprind vreo cercetare în sfera fenomenelor paranormale. La urma urmei, de ce mi‑aş irosi vremea investigând realitatea posibilă a unor lucruri care probabil că nu existau? Totuşi, comentariile lui Sue m‑au făcut să conştientizez că o astfel de muncă ar putea fi valoroasă dacă mă îndepărtam de problematica existenţei fenomenelor şi mă concentram asupra psihologiei profunde şi fascinante care se află în spatele credinţelor şi experienţelor umane. Pe măsură ce am pătruns mai adânc în acest domeniu, am descoperit că Sue nu era singura cercetătoare care adoptase astfel paranormalul. De fapt, de‑a lungul istoriei, câțiva cercetători şi‑au dedicat viaţa încercării de a descoperi ce anume ne spuneau presupusele fenomene paranormale despre comportamentul, credinţele şi creierul nostru. Îndrăznind să se aventureze pe acest tărâm bizar, aceşti pionieri rebeli au întreprins unele dintre cele mai ciudate cercetări realizate vreodată, printre care să secţioneze capul celui mai abil cititor de gânduri al lumii, să se infiltreze în câteva culte, să încerce să cântărească sufletele muribunzilor şi să testeze o mangustă vorbitoare. Aşa cum misteriosul Vrăjitor din Oz s‑a dovedit a fi un bărbat care, din spatele unei cortine, apăsa butoane şi trăgea de manete, în acelaşi fel, strădaniile acelor cercetători au dus la concluzii surprinzătoare şi importante despre psihologia vieţii cotidiene şi despre psihicul uman. Investigaţia întreprinsă de mine asupra aşa‑numitului terrier medium pe nume Jaytee constituie un exemplu bun al acestei abordări. Înainte de a deveni maestrul de mare succes din domeniul dezvoltării personale, Paul McKenna a fost gazda unui serial de televiziune despre paranormal. Am fost invitat pentru a fi unul dintre cercetătorii permanenţi ai emisiunii, exprimându‑mi opiniile referitoare la o întreagă gamă de interpretări, experimente şi evenimente remarcabile. Emisiunea a atins o mulţime de subiecte. Într‑o săptămână, un bărbat a părut să genereze scântei cu vârful degetelor, iar altă dată Paul a 13


invitat milioane de telespectatori să influenţeze psihologic loteria naţională prin concentrarea asupra a şapte numere specifice pe durata extragerii (au apărut trei dintre numere). Un episod a implicat un film deosebit de interesant despre terrierul Jaytee. Conform filmului, Jaytee poseda abilitatea supranaturală de a prezice când se întorcea acasă stăpâna sa, Pam. Pam locuia cu părinţii ei şi aceştia observaseră că Jaytee părea să le anunţe corect momentul în care sosea fiica lor aşezându‑se la fereastră. Un ziar naţional publicase un articol despre capacitatea uimitoare a lui Jaytee, iar o companie de televiziune austriacă a condus un experiment iniţial asupra câinelui. Testul a fost arătat în cadrul emisiunii lui Paul McKenna şi a implicat urmărirea lui Pam prin centrul oraşului de către o echipă de televiziune, în timp ce o a doua echipă l‑a filmat continuu pe Jaytee în casa părinţilor lui Pam. Atunci când Pam s‑a decis să se întoarcă acasă, Jaytee s‑a deplasat lângă fereastră şi a rămas acolo până când a sosit stăpâna lui. Pam, Jaytee şi cu mine am fost prezenţi la emisiune şi am purtat o discuţie despre film. Eu am spus că fenomenul mi s‑a părut foarte curios, iar Pam m‑a invitat cu amabilitate să‑l examinez în manieră mai formală pe câinele ei cu aparente însuşiri de medium. După câteva luni, împreună cu asistentul meu de cercetare, Matthew Smith, porneam la drum către Ramsbottom, în nord‑vestul Angliei, pentru a‑l testa pe Jaytee. Ne‑am întâlnit cu toţii şi totul a părut să se desfăşoare bine. Pam a fost foarte prietenoasă, mie şi lui Matthew ne‑a plăcut de Jaytee, care a părut să ne placă la rândul lui. Pe durata primului test, Matthew şi Pam au mers într‑un bar aflat la circa 13 kilometri distanţă şi, odată ajunşi acolo, au folosit o metodă automată de generare a numerelor pentru a alege o oră la care să se întoarcă — mai precis, la ora 21. Între timp, eu am filmat continuu fereastra preferată a lui Jaytee pentru a avea o înregistrare completă a comportamentului său de acasă. Când Pam şi Mat au revenit de la bar, am derulat cu nerăbdare caseta şi am observat comportamentul lui Jaytee. Interesant a fost că terrierul s‑a aflat la fereastră 14

Paranormalitatea


la momentul potrivit. Până acum, toate bune. Totuşi, atunci când ne‑am uitat la restul filmului, aparentele deprinderi misterioase ale lui Jaytee au început să se elucideze. Am observat că lui îi plăcea să se ducă la fereastră, vizitând‑o de 13 ori pe durata experimentului. În intervalul unui al doilea experiment, din ziua următoare, Jaytee s‑a dus la fereastră de 12 ori. Din câte s‑a văzut, momentul deplasării la fereastră nu a fost semnalul clar sugerat de înregistrarea echipei austriece de televiziune. Pam a explicat că poate vara nu era o perioadă potrivită pentru experiment datorită numeroaselor surse de distragere a atenţiei, precum o căţea din împrejurimi care era în călduri sau venirea negustorului de peşte. În decembrie, ne‑am întors la Ramsbottom şi am realizat încă două experimente. În prima sesiune, Jaytee a făcut patru călătorii separate la fereastră şi una dintre ele a fost cu zece minute înainte ca Matthew şi Pam să pornească înapoi spre casă. Pe‑aproape, dar imprecis. În ultima încercare, Jaytee a mers de opt ori la geam. Unul dintre drumuri a fost chiar în timp ce Matthew şi Pam au pornit spre casă, însă câinele a petrecut la fereastră doar câteva secunde înainte de a alerga în grădină şi de a vomita pe pantofii mei.

Material video filmat pe teren la testarea lui Jaytee http://www.richardwiseman.com/paranormality/Jaytee.html

În concluzie, nu am obţinut dovezi suficient de clare care să sprijine magia animală.1 Oricum, întrebarea interesantă nu este dacă animalele deţin sau nu cu adevărat abilităţi de medium, ci mai degrabă de ce ar ajunge oamenii să creadă că au o legătură parapsihică cu animalul lor de companie? Răspunsul ne ajută să aflăm multe despre unul dintre modurile noastre fundamentale de a gândi lumea. 15


În 1967, soţii Loren şi Jean Chapman, amândoi psihologi la Universitatea din Wisconsin, au condus un experiment devenit între timp clasic.2 Studiul a implicat o formă de evaluare psihiatrică care a fost populară în anii 1960, numită „testul desenării unei persoane“. Potrivit clinicienilor vremii, era posibilă detectarea la un individ a tot felul de probleme psihice, precum paranoia, sexualitatea reprimată sau depresia, pornind de la modul în care acesta desena o figură umană tipică. Totuşi, soţii Chapman nu erau atât de siguri că testul ar fi unul valid. La urma urmei, multe dintre presupusele corespondenţe atribuite, cum ar fi predilecţia la persoanele paranoide de a desena figuri umane cu ochi mari, păreau să se potrivească surprinzător de bine stereotipurilor pe care publicul le poartă în minte, iar astfel soţii Chapman s‑au întrebat dacă nu cumva aşa‑zisele corespondenţe nu existau de fapt decât în mintea clinicienilor. Pentru a verifica ideea, unui grup de studenţi li s‑au prezentat desenele unor siluete umane realizate de pacienţi psihiatrici, împreună cu o descriere scurtă a simptomelor de care sufereau, cum ar fi „Este o persoană suspicioasă“, „Îşi face griji că nu este destul de bărbat“, „Se teme că e impotent“. După ce au examinat desenele asociate cu descrierile verbale, voluntarii au fost întrebaţi dacă au observat vreun model în date. Interesant a fost că voluntarii au raportat aceleaşi tipuri de modele pe care profesioniştii le utilizaseră de ani de zile. Ei au gândit, de pildă, că oamenii paranoici desenează ochi atipici, că cei cu probleme legate de bărbăţia lor schiţau figuri umane cu umeri laţi şi că organele sexuale mici erau un indiciu al unor probleme de impotenţă. Exista totuşi un mic inconvenient. Soţii Chapman asociaseră la întâmplare desenele şi simptomele, astfel încât nu existau modele reale în date. Voluntarii văzuseră invizibilul. Cercetarea soţilor Chapman a discreditat total „testul desenării unei persoane“ şi, mai important, a dezvăluit un aspect important al psihicului uman. Credinţele noastre nu stau pasive în creier, aşteptând să fie confirmate sau contrazise de informaţii noi. Dimpotrivă, ele joacă un rol central în modelarea felului în care percepem lumea. Acest lucru este vizibil 16

Paranormalitatea


mai ales atunci când întâlnim coincidenţe. Suntem extrem de pricepuţi la a acorda atenţie evenimentelor care coincid, mai ales când ele ne sprijină credinţele. În experimentul soţilor Chapman, voluntarii deja credeau că personalităţile paranoi­ de desenează oameni cu ochi mari, observând în consecinţă împrejurări în care desenul unei anumite persoane chiar avea ochi mari şi diminuând totodată importanţa imaginilor cu ochi normali desenate de indivizi paranoici. Acelaşi principiu se aplică aspectelor paranormalului. Tuturor ne place să credem că avem un potenţial paranormal nevalorificat şi ne entuziasmăm atunci când ne gândim la un prieten, sună telefonul şi la capătul celălalt este chiar persoana respectivă. Când facem acest lucru, uităm de toate situaţiile în care ne‑am gândit la acel prieten, telefonul a sunat și, în schimb, ne-a salutat vânzătorul de termopane. Sau de toate momentele în care nu ne gândeam la un prieten şi el a sunat pe neaşteptate. În mod similar, dacă avem un vis care reflectă evenimentele zilei următoare, noi ne grăbim să declarăm că am primit darul profeţiei dar, făcând acest lucru, noi uităm de toate situaţiile în care visele noastre nu s‑au adeverit. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul magiei animale. Atunci când credem că proprietarii au o legătură paranormală cu animalele lor de companie, noi acordăm atenţie momentelor în care un animal pare să prezică întoarcerea acasă a stăpânului şi uităm de situaţia în care animalul a făcut o predicţie greşită sau nu a reuşit să întrevadă o întoarcere. Poate chiar mai important, acelaşi mecanism ne induce de asemenea în eroare în problemele de sănătate. La mijlocul anilor 1990, cercetătorii Donald Redelmeier şi Amos Tversky s‑au decis să invesigheze legătura posibilă între durerile articulare şi condiţiile meteo.3 Vreme de milenii oamenii s‑au convins pe ei înșiși că durerile se declanşează odată cu anumite schimbări de temperatură, presiune barometrică şi umiditate. Pentru a afla dacă lucrurile stau într‑adevăr aşa, Redelmeier şi Tversky au rugat un grup de persoane care sufereau de artrită să acorde durerii lor un scor pe o scală a intensităţii, de două ori pe lună pe durata unui an. Echipa de 17


cercetare a adunat apoi informaţii detaliate despre temperatura, presiunea atmosferică şi umiditatea locală în acelaşi interval de timp. Toţi pacienţii erau convinşi că exista o legătură între vreme şi durerea lor. Totuşi, datele au arătat că afecţiunea artitică nu era defel corelată cu evoluţiile meteorologice. Încă o dată, pacienţii se concentraseră asupra momentelor în care nivelurile ridicate ale durerii au fost asociate cu manifestări neobişnuite ale vremii, au uitat de situaţiile în care acest lucru nu s‑a întâmplat şi au concluzionat în mod eronat că cele două aspecte erau relaţionate. În manieră similară, noi am putea auzi despre cineva care s‑a vindecat ca prin minune după ce s‑a rugat, uitând de cei care s‑au vindecat fără rugăciuni sau care s‑au rugat fără să se vindece şi concluzionăm în mod greşit că rugăciunile funcţionează. Sau am putea citi despre cineva care s‑a vindecat de cancer după ce a mâncat o grămadă de portocale, uitându‑i pe cei care s‑au vindecat fără portocale sau au consumat portocale fără să se vindece şi ajungem să credem că ne putem vindeca de cancer consumând multe portocale. Efectul poate chiar juca un rol în promovarea rasismului, ca în situaţiile în care oamenii văd imagini ale persoanelor ce aparţin unor minorităţi etnice şi sunt angajate în acte de violenţă, uitând de indivizii minoritari care sunt cetăţeni paşnici sau de indivizii violenţi care nu provin din medii minoritare, şi concluzionează că persoanele minoritare sunt mult mai înclinate să comită infracţiuni. Cercetarea mea în cazul terrierului Jaytee a început cu o investigaţie asupra unui câine cu presupuse abilităţi paranormale şi a sfârşit prin a revela foarte multe despre una dintre modalităţile fundamental greşite în care percepem lumea. Acest exemplu ilustrează motivul pentru care sunt atât de fascinat de ştiinţa supranaturalului. Fiecare călătorie este o călătorie în necunoscut unde nu ai idee pe cine vei întâlni sau ce urmează să descoperi. Suntem pe cale să ne îmbarcăm într‑o expediţie care ne duce în inima acestei lumi până acum necunoscute a ştiinţei supranaturalului. Într‑o serie de povestiri fantastice, noi vom 18

Paranormalitatea


întâlni o serie de personaje pitoreşti, vom ajunge în spatele scenei alături de experţii iluzionişti, vom observa liderii de cult charismatici în acţiune şi vom participa la şedinţe de spiritism şocante. Fiecare aventură va dezvălui aspecte surprinzătoare ale psihologiei ascunse din viaţa voastră de zi cu zi, aspecte ce includ, de pildă, felul în care aţi evoluat pentru a vă fi teamă de lucrurile care vă sar în cale noaptea, cum inconştientul vostru este mult mai puternic decât s‑a imaginat anterior şi felul în care mintea voastră poate fi controlată de alţii. Călătoria va fi mai mult decât o admirare pasivă a priveliştilor. Pe drum, vă voi îndemna să vă suflecaţi mânecile şi să participaţi la câteva experimente. Fiecare dintre aceste teste vă oferă ocazia de a vă explora latura mai misterioasă a psihicului, încurajându‑vă, de exemplu, să vă măsuraţi puterile intuiţiei, să evaluaţi cât de influenţabili sunteţi şi să vedeţi dacă sunteţi un mincinos înnăscut. Aproape că a sosit clipa să pornim la drum. Pregătiţi‑vă să intraţi într‑o lume în care totul pare posibil şi totuşi nimic nu este niciodată tocmai ceea ce pare. O lume în care adevărul este realmente mai straniu decât ficţiunea. O lume pe care am avut plăcerea să o numesc casa mea în ultimii douăzeci de ani. Grăbiţi‑vă acum, se apropie nori de furtună şi suntem pe cale să ne începem călătoria într‑o lume mult mai minunată decât cea a Vrăjitorului din Oz…

19


Capitolul 1 Ghicitul

În care îl întâlnim pe misteriosul „Domn D“, vizităm oraşul inexistent numit Lake Wobegon, aflăm cum putem convinge străinii că ştim totul despre ei şi descoperim cine suntem cu adevărat.

Din motive care vor deveni în curând evidente, nu ar fi corect să dezvăluim numele real al Domnului D. Născut în nordul Angliei în 1934, acest bărbat remarcabil a fost în mare parte a vieţii lui un medium profesionist şi şi‑a clădit o reputaţie considerabilă de ghicitor care oferă interpretări precise. Pe când studiam la Universitatea din Edinburgh, Domnul D m‑a contactat şi m‑a întrebat dacă eram interesat să‑l urmăresc oferind câteva interpretări. Am acceptat imediat amabila ofertă şi l‑am invitat la universitate pentru a‑l putea filma în acţiune. Peste câteva săptămâni ne‑am întâlnit în foaierul departamentului de psihologie. L‑am condus în laboratorul meu şi i‑am explicat că adusesem câţiva voluntari care erau dornici să participe la o şedinţă de ghicit. Domnul D şi‑a instalat în linişte măsuţa, şi‑a luat cărţile de tarot şi bolul de cristal şi l‑a aşteptat pe primul său porcuşor de Guineea. După câteva momente, uşa s‑a deschis şi a intrat o chelneriţă în vârstă de 43 de ani, pe nume Lisa. Am apăsat butonul de înregistrare al camerei video şi m‑am retras de cealaltă parte a oglinzii cu două feţe. Domnul D nu a ştiut nimic despre Lisa înaintea şedinţei de ghicit. El a început prin a‑i cere să întindă mâna dreaptă, 21

Paranormalitatea preview  
Paranormalitatea preview  

The first pages from the book. Copyright © Editura LIFESTYLE PUBLISHING 2016. www.lifestylepublishing.ro

Advertisement