Page 1


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu Director: Crina Drăghici Redactor: Alina Purcaru Design: Alexe Popescu Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Elena Biţu Lorina Chiţan Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Noua ştiinţă a gestionării artritei : cum să prevenim durerea, disconfortul şi limitările sau cum să revenim la o stare în care acestea lipsesc / C. Thomas Vangsness Jr., cu Greg Ptacek; trad.: Ancuţa Ianc. Bucureşti: Lifestyle, 2014 Bibliogr. ISBN 978-606-8566-19-1 I. Ptacek, Greg II. Ianc, Ancuţa (trad.) 616.72-002

Titlul original: The New Science of Overcoming Arthritis. Prevent or Reverse Your Pain, Discomfort, and Limitations Autori: C.Thomas Vangsness Jr.,MD şi Greg Ptacek Copyright © 2013 by Dr.Thomas Vangsness Jr.and Greg Ptacek Copyright © Lifestyle Publishing, 2014 pentru prezenta ediţie Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Agenţia Literară Livia Stoia Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro

Isbn 978-606-8566-19-1


Familiei mele şi celor patru copii ai mei, pentru că sunt inspiraţia mea zilnică; studenţilor, rezidenţilor şi colegilor mei, pentru că împărtăşesc cu mine bucuria de a învăţa şi pacienţilor mei, care se străduiesc să obţină o calitate optimă a vieţii printr‑un stil de viaţă activ, sănătos.


Cuprins Introducere........................................................................9 1. Noţiuni introductive despre artrită............................. 15 2. De ce ne îmbolnăvim de artrită?.................................38 3. „Obezerita“................................................................ 55 4. Vestul sălbatic al suplimentelor pentru artrită...........88 5. Strategii de exerciţii fizice şi de alimentaţie în artrită........................................... 109 6. Diagnostic şi chirurgie..............................................131 7. O mare diversitate de medicamente......................... 155 8. Terapii alternative în artrită..................................... 170 9. Studii de caz............................................................. 189 10. Celulele stem: în căutarea Sfântului Graal................208 11. Terapii ale viitorului: gene, medicamente biologice şi tehnologie........................ 231 Epilog........................................................................249 Mulţumiri..................................................................253 Glosar........................................................................254

7


Introducere Artrita — auzim zilnic vorbindu‑se despre ea. Luaţi acest medicament sau acest supliment şi vă veţi simţi mai bine şi în sfârşit nu veţi mai avea dureri. Puse pe piaţă cu foarte mulţi bani de către corporaţiile farmaceutice internaţionale, medicamentele pentru artrită reprezintă afaceri de 40 de miliarde de dolari anual, iar acesta este motivul pentru care televizorul este suprasaturat cu reclame care promit amelio­ rarea durerii artritice. Dar ce ştim noi cu adevărat despre această boală? Ce este, de fapt, artrita? Un lucru sigur despre această afecţiune este că, foarte probabil, veţi suferi de o formă de artrită pe parcursul vieţii. De fapt, dacă ajungeţi până la vârsta de 75 de ani, prezentaţi o şansă de 75% de a suferi de osteoartrită, forma cu cea mai mare prevalenţă a bolii. După cum voi discuta în paginile care urmează, artrita constă, de fapt, în mai multe suferinţe diferite, unele având chiar o legătură destul de îndepărtată cu altele. Dar toate au un simptom în comun: inflamaţia din jurul articulaţiei, care cauzează durere, tumefiere şi rigiditate. În această carte vă voi împărtăşi cei treizeci de ani de experienţă pe care îi am în profesia de chirurg ortoped şi clinician şi cercetările mele mai moderne în domeniul celulelor stem — Sfântul Graal al tratamentului artritei. Imaginaţi‑vă cum ar fi dacă, într‑o zi din viitorul apropiat, medicul vostru nu v‑ar prescrie un medicament pentru a vă

9


ameliora durerea de genunchi, ci v‑ar injecta un ser, care nu doar că va elimina durerea şi inflamaţia, dar care ar putea să inverseze evoluţia efectelor artritei!

Epidemia de artrită În primul rând, haideţi să aruncăm o privire asupra importanţei artritei. Pentru pacient, artrita înseamnă să sufere acest simptom — dureri periarticulare — în fiecare zi. Mai rău, majoritatea celor afectaţi vor confirma faptul că artrita le limitează activităţile obişnuite de zi cu zi şi le scade calitatea vieţii. De fapt, artrita este cea mai frecventă afecţiune cronică în societatea noastră. Este mai frecventă decât bolile cardiace, cancerul, astmul, hipertensiunea arterială sau diabetul. Artrita este considerată ca fiind cauza principală a dizabilităţii în rândul persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste, dar este de asemenea şi o cauză importantă a dizabilităţilor asociate muncii. Actualmente, aproximativ 50 de milioane de adulţi din SUA (cam o persoană din şase) sunt afectaţi de artrită, însă se estimează că această cifră va creşte până la 60‑70 de milioane până în anul 2030. Aceasta este o problemă cu proporţii epidemice şi, dacă nu se schimbă nimic, doar acest lucru face ca artrita să reprezinte una dintre cele mai grave probleme de sănătate din societatea noastră. Însă există două noi tendinţe îngrijorătoare care subliniază faptul că problema se agravează în loc să se amelioreze: rata globală a osteoartritei creşte, iar vârsta celor afectaţi scade.

10

Noua ştiinţă a gestionării artritei


Scăderea vârstei, creşterea numărului de persoane afectate În timp ce incidenţa majorităţii afecţiunilor cronice are o tendinţă de scădere în America, numărul cazurilor de artrită creşte constant. În ciuda reputaţiei sale de boală a vârstei a treia, vârsta medie la care debutează osteoartrita a scăzut la 47 de ani, iar aproximativ trei persoane din cinci afectate de artrită au vârste sub 65 de ani. Cu alte cuvinte, un procent mai mare de persoane din SUA suferă de artrită, şi încă de la o vârstă mai tânără decât acum un deceniu. Observ această realitate şi în cabinetul meu — o creştere imensă a numărului de pacienţi care prezintă simptome frecvente ale artritei la vârste mai tinere decât era cazul acum 20 sau chiar 10 ani.

Costurile sociale Numărul în creştere al persoanelor care suferă de artrită reprezintă un preţ imens pentru societate. Costurile asociate artritei pentru doar o persoană — salarii pierdute, tratament medical şi alte costuri asociate — pot depăşi 150 000 de dolari pe parcursul vieţii acelei persoane. Costurile totale cauzate de artrită în 2012 s‑au estimat la aproximativ 81 de miliarde de dolari şi se aşteaptă că această sumă să crească foarte mult în următoarele două decenii, deoarece acea generaţie de copii născuţi în perioada de explozie a numărului de naşteri va ajunge în curând la vârsta bătrâneţii. Adulţii cu vârste de 65 de ani sau peste reprezintă aproximativ 13% din totalul populaţiei SUA, totuşi pentru ei s‑a cheltuit mai mult de o treime din suma cheltuită pe asistenţă medicală.

11


Deşi populaţia americană este afectată de aproape o sută de forme de artrită, osteoartrita este pe departe cea mai frecventă şi este responsabilă pentru aproape jumătate din numărul total al cazurilor. Peste 90% dintre pacienţii suferinzi de osteoartrită afirmă limitări funcţionale ale activităţilor zilnice. Pierderea mobilităţii poate transforma efectuarea activităţilor zilnice obişnuite precum sportul, cumpărăturile, curăţenia, grădinăritul şi chiar îmbrăcatul în activităţi dificile sau imposibil de efectuat. Această pierdere a funcţionalităţii poate conduce la salarii pierdute, schimbul locului de muncă şi chiar la şomaj. Osteoartrita este motivul pentru aproximativ 40 de mi­ lioane de vizite la medic şi o jumătate de milion de internări pe an. Pacienţii cu artrită simptomatică beneficiază de două ori mai multă asistenţă medicală decât pacienţii care nu prezintă această afecţiune. Alte cheltuieli asociate artritei includ modificările comportamentale (de stil de viaţă) şi adaptări precum schimbarea locuinţei, dificultăţi de transport, medicamente prescrise fără reţetă, medicamente care nu intră sub incidenţa reglementărilor FDA (Administraţia Americană a Alimentelor şi Medicamentelor), aparate de asistenţă pentru îngrijirea personală şi reprezintă costuri suplimentare. Putem anticipa că aceste cheltuieli asociate osteoartritei vor ajunge la aproape 282 de miliarde anual până în 2030.

Epidemia tăcută Putem face ceva pentru a reduce şansele de a fi afectaţi de artrită. Eu sper că faptele, cifrele, analizele şi recomandările prezentate în această carte vă vor dezvălui problema — care chiar are proporţii epidemice — cu care ne confruntăm în

12

Noua ştiinţă a gestionării artritei


combaterea acestei boli. Mai important, vă voi oferi moduri concrete de a gestiona această boală, moduri bazate pe cele mai recente informaţii ştiinţifice. Vă voi prezenta diferitele tipuri de artrită şi cauzele lor. Vom detalia exact şi ce anume pot face persoanele care suferă de artrită pentru a se ajuta singure. Aici voi aduce în discuţie atât abordări tradiţionale, cât şi abordări alternative ale bolii, care includ sport, scădere în greutate, antrenarea articulaţiilor, medicamente disponibile la momentul actual şi tratamente alternative. La final vom arunca o privire asupra tratamentelor care acum par de domeniul viitorului, printre care se numără celulele stem, genele, bionica şi medicamentele biogenice, multe dintre acestea fiind deja utilizate la pacienţi. În timp ce, aşa cum am văzut, artrita cauzează costuri uriaşe pentru individ şi societate şi ne afectează aproape pe fiecare dintre noi direct sau indirect, osteoartrita primeşte prea puţină atenţie din partea mass‑mediei şi un procent extrem de mic al fondurilor guvernamentale pentru cercetare în comparaţie cu alte afecţiuni cronice. Situaţia este de parcă nimeni nu ar asculta. Scopul acestei cărţi este de a aduce în prim-plan această problemă, de a privi în spatele reclamelor TV care promit ameliorarea durerii şi de a transforma această epidemie tăcută într‑una imposibil de ignorat de acum înainte.

13


1

Noţiuni introductive despre artrită Artrita reprezintă cauza principală de dizabilitate în SUA, afectând 1 din 6 adulţi. Dacă aţi depăşit vârsta de 55 de ani, aveţi o şansă de 75% de a dezvolta artrită în decursul vieţii. Până când veţi fi împlinit vârsta de 79 de ani, veţi fi avut cu siguranţă simptome artritice. Aceste cifre sunt descurajatoare, însă adevărata tragedie o resimt cei care chiar trec prin această boală, aşa cum este pacienta mea, doamna Dodd, o doamnă în vârstă care în decurs de doar zece ani a ajuns de la dureri minore de şolduri să fie aproape complet dizabilitată de artrită. Astăzi, şchiopătând din cauza bolii, se bazează pe un cadru de mers şi pe un scuter motorizat pentru a putea efectua şi cele mai simple activităţi zilnice. Deşi artrita îi afectează pe tot mai mulţi dintre noi, boala este greşit înţeleasă. Mi‑amintesc de un reality‑show numit The Pitch, o versiune reală a Mad Men, în care două agenţii se aflau în competiţie pentru un proiect real în publicitate. Unul dintre episoade avea ca temă centrală decizia Fundaţiei Pentru Cercetarea Diabetului la Copii de a‑şi schimba numele pentru că, spre deosebire de ceea ce se credea la început, majoritatea persoanelor afectate sunt adulte. Artrita are o problemă de identitate similară. Aproape fiecare aspect al artritei este înconjurat de un nor de incertitudine, dezinformare şi mit, inclusiv definiţia ei, cauzele, cel mai bun mod de tratament şi modul de a prevedea evoluţia. Din experienţa mea pot spune că acei pacienţi care ştiu mai

15


multe despre simptomele lor şi despre diagnosticul specific al artritei de care suferă sunt cei care au putut reduce cel mai bine multe dintre temerile asociate simptomelor artritice şi care sunt capabili de a trăi viaţa din plin în cadrul oferit de boală. Într‑o încercare de a demistifica această boală voi sublinia în acest capitol aspectele ştiinţifice de bază care privesc artrita, voi explica de ce nu este doar o boală, ci mai multe, voi descrie şi ilustra anatomia articulaţiilor umane sănătoase şi corespondentele lor artritice. Osteoartrita, care reprezintă peste 90 din totalul cazurilor în SUA, va reprezenta elementul central al acestei cărţi.

Un termen antic pentru mai multe boli Termenul de artrită provine din grecescul arthron, „articulaţie“, şi ‑ită, „inflamaţie“. Artrita a ajuns să fie cunoscută ca o simplă inflamaţie a oricărei articulaţii, însă dacă afirmăm acest lucru este ca şi cum am spune că orice boală care evoluează cu febră este denumită boala febrei. Pentru pacient, diagnosticul de artrită înseamnă să sufere zilnic de tumefiere, rigiditate şi dureri în jurul articulaţiilor, la nivelul oaselor şi al muşchilor. Durerea şi impotenţa funcţională sunt principalele simptome care determină persoanele afectate să se prezinte la cabinetul medical pentru a solicita tratament. Din nefericire, în momentul în care simţiţi durerea este de obicei prea târziu. Distrugerile permanente s‑au produs deja. Procedeele imagistice şi analiza markerilor biochimici trebuie îmbunătăţite pentru a putea descrie mai bine procesul patologic, pentru a putea diagnostica boala la vârste mai mici, pentru a clasifica pacienţii în funcţie de prognostic şi pentru a monitoriza evoluţia bolii şi eficienţa tratamentului.

16

Noua ştiinţă a gestionării artritei


Artrita este un termen generic care încorporează o serie de simptome variate. Există numeroase cauze ale artritei şi peste o sută de tipuri de artrită, iar în fiecare an sunt descoperite noi subforme. Mai mult, tratamentul pentru fiecare tip de artrită este diferit. Tehnologia modernă ne‑a permis să diagnosticăm şi să tratăm diversele forme de artrită în moduri foarte sofisticate şi inteligente. Astăzi fiecare tip de artrită poate fi diagnosticat şi definit pentru pacient, astfel încât planurile de tratament şi de stil de viaţă să poată fi adaptate fiecărei persoane în parte. Deoarece există o gamă largă de tipuri de artrită, cel mai bine este să împărţim această boală în două categorii simple: osteoartrita şi artrita inflamatorie. În timp ce numeroase simptome sunt identice, de fapt este vorba despre două boli diferite. Tipurile inflamatoare de artrită sunt afecţiuni autoimune şi se află în legătură cu o varietate de alte afecţiuni auto­imune în cazul cărora sistemul natural de apărare al organismului acţionează chiar împotriva sa; printre aceste boli se numără psoriazisul, lupusul, diabetul de tip 1, boala celiacă şi boala inflamatorie intestinală. Cea mai frecventă dintre aceste boli este artrita reumatoidă, care afectează 1,3 milioane de americani. Osteoartrita, cunoscută şi sub denumirea de artrită degenerativă sau artrită de uzură, este pe departe tipul cel mai frecvent întâlnit: peste 50 de milioane de adulţi din SUA au afirmat că un medic le‑a spus că au unele dintre simptomele acestei boli. Aici nu sunt incluse milioanele de persoane care suferă de această boală fără a prezenta vreun simptom la momentul actual. Da, mulţi, dacă nu majoritatea oamenilor cu osteoartrită, suferă de această boală cu mulţi ani înainte ca simptomele să apară.

17


Înaintarea în vârstă şi artrita Unul dintre miturile foarte cunoscute care trebuie spulberate afirmă că îmbătrânirea este cauza principală a artritei. Nu există nicio îndoială asupra faptului că între vârstă şi artrită există o corelaţie, însă avem tot mai multe informaţii care susţin că nu vârsta este cauza. În următorul capitol ne vom ocupa cu aspectele ştiinţifice actuale care explică de ce ne îmbolnăvim de artrită, însă ştim de mult timp că osteoartrita poate să apară direct sau indirect. Uzura simplă a articulaţiilor de‑a lungul timpului este un exemplu al cauzei directe. Un altul constă în faptul că oamenii par să fie predispuşi genetic, însă această legătură trebuie încă să fie demonstrată într‑un mod mai specific. Forma secundară sau indirectă de osteoartrită rezultă ca urmare a unui traumatism anterior al unei articulaţii, precum o fractură sau o dislocare. Acest eveniment trau­ matic declanşează o reacţie care în timp poate intensifica lent distrucţia articulaţiei. În meseria mea de profesor în chirurgie ortopedică şi specialist în medicină sportivă văd numeroşi atleţi tineri şi pot prevedea care dintre ei prezintă o şansă mai mare de a suferi de osteoartrită pe parcursul vieţii, din cauza traumatismelor suferite în timpul practicării sportului; adesea aceste persoane vor începe să prezintă simptome către vârsta de 40 de ani. Însă acum, pentru că sunt tineri şi se simt invincibili, vor continua să îşi suprasolicite aceste articulaţii traumatizate, iar mai târziu, mai bine zis mai devreme, articulaţiile lor vor deveni artritice.

18

Noua ştiinţă a gestionării artritei


Simptome frecvente Termenul artrită descrie multe afecţiuni, însă acestea au simptome comune. Pacienţii acuză durere şi rigiditatea articulaţiilor dimineaţa devreme când coboară din pat. Adesea pe parcursul unei zile, când articulaţiile sunt utilizate mult, sau când pacienţii au stat mult timp în picioare, simptomele se pot accentua. Dacă pacienţii încetinesc puţin ritmul şi se odihnesc, de exemplu dacă stau în maşină sau pe scaun, rigiditatea revine când încep să se mişte din nou. Pacienţii pot suferi oboseală din cauza simptomelor continue, iar stresul emoţional poate deveni un aspect important al vieţii lor. Unele forme de artrită pot cauza febră, scădere în greutate şi implicarea altor organe, precum rinichii, inima şi plămânii. S‑a observat, de asemenea, apariţia eritemului în cazul unor forme de artrită inflamatorie. Pierderea capacităţii de a lucra şi de a efectua activităţi recreaţionale poate exacerba stresul asociat artritei. Cele mai frecvente simptome psihologice pe care le‑am observat la pacienţii mei sunt reacţiile emoţionale şi depresia. Cred că acestea sunt cel mai adesea rezultatul limitărilor fizice şi al suferinţei. Pacienta mea, doamna Dodd, s‑a plâns că simptomele îi limitau activităţile zilnice precum plimbările şi activităţile din gospodărie. Depresia de care suferea şi afectarea somnului au contribuit, de asemenea, la dizabilitarea ei şi i‑au scăzut calitatea vieţii.

Tipuri frecvente de artrită inflamatorie Am dedicat o mare parte din restul cărţii osteoartritei, însă în această secţiune voi prezenta formele inflamatoare ale artritei. Acestea au tendinţa de a se manifesta mai des la

19


persoanele tinere; de asemenea există diferenţe între sexe: femeile sunt mai predispuse la a dezvolta artrită reumatoidă şi lupus, în timp ce bărbaţii sunt mai predispuşi la a se îmbolnăvi de spondilită anchilozantă şi gută. Unele tipuri de artrită inflamatorie, precum artrita reumatoidă, pot fi intermitente, cu perioade de remisie şi episoade acute; în aceste cazuri, simptomele pot fi adesea controlate cu medicamente. Formele cronice, cu evoluţii pe durate îndelungate ale oricărui tip de artrită, pot fi de obicei controlate cu modificarea activităţii, protejarea articulaţiilor, exerciţii fizice, meditaţie şi educarea pacienţilor. Deşi nu putem vindeca boala complet, pacienţii pot cu siguranţă învăţa să trăiască fără restricţiile fizice impuse de boală. Artrita reumatoidă Artrita reumatoidă (AR) este o inflamaţie a membranei sinoviale, ţesutul care tapetează interiorul unei articulaţii. În AR sistemul imunitar este activat şi trimite leucocite către articulaţii, ca şi cum acolo ar fi sediul unei infecţii. Acest răspuns imun este considerat o afecţiune autoimună, deoarece se pare că organismul îşi atacă propriile ţesuturi, ca şi cum acestea ar fi corpi străini. Diagnosticul se efectuează printr‑o analiză de sânge care măsoară factorul reumatoid, care va evidenţia dacă boala este de tip reumatoid sau este vorba despre un alt tip de artrită. Nu se cunoaşte cauza exactă a artritei reumatoide, dar pe măsură ce tehnicile de biologie moleculară continuă să evolueze, noi subseturi diferite de artrită reumatoidă sunt definite în continuare. Reacţia membranei sinoviale în AR este una de îngroşare, edemaţiere şi proliferare celulară. În timp, acest ţesut inflamat continuă să crească şi să producă proteine

20

Noua ştiinţă a gestionării artritei


care în final vor leza cartilajul articular şi osul articulaţiei. Articulaţia nu se mai poate mişca cu uşurinţă şi intră într‑un cerc vicios al edemaţierii şi inflamaţiei. Pe lângă durerea severă, AR poate cauza deformări. Ştim că ereditatea vă poate creşte şansele de a vă îmbolnăvi de AR, dar nu ştim ce anume cauzează boala. AR este prezentă la toate categoriile rasiale, etnice şi de vârstă, însă femeile prezintă un risc de două până la trei ori mai mare decât bărbaţii de a dezvolta această boală. AR debutează, de obicei, la una sau la două articulaţii, după care se poate extinde la numeroase articulaţii din organism. Articulaţiile cel mai frecvent afectate sunt cele ale degetelor, încheieturilor mâinilor, coatelor, umerilor, genunchilor şi picioarelor; adesea, implicarea este simetrică de la stânga la dreapta. Până şi coloana vertebrală poate fi afectată. Articulaţiile artritice sunt tumefiate şi calde la atingere, din cauza fluxului crescut de sânge produs de inflamaţie; pot apărea episoade ocazionale de durere intensă; acestea sunt considerate a fi „episoade acute“ ale bolii. Aceste episoade acute pot fi asociate stresului sau chiar schimbărilor de temperatură, mai ales în cazul temperaturilor care scad mai mult. Situaţia când durerea se reduce, fie temporar, fie permanent, poartă denumirea de remisie. Episoadele acute şi episoadele de remisie pot alterna. Pacienţii care suferă de AR acuză rigiditate articulară, mai ales rigiditate matinală. Ei pot, de asemenea, obosi repede. Ocazional, sub tegument se pot forma noduli de ţesut de consistenţă mai solidă, cunoscuţi sub denumirea de noduli reumatoizi. Aceştia se pot irita, mai ales dacă sunt situaţi în apropierea cotului, deoarece avem tendinţa de a ne sprijini pe coate atunci când şedem sau suntem întinşi.

21

Noua stiinta a gestionarii artritei  

The first pages from the book. Copyright © Editura LIFESTYLE PUBLISHING 2016. www.lifestylepublishing.ro

Advertisement