Page 1


EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici DESIGN:

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCŢIE: Cristian Claudiu Coban CORECTORI:

Elena Bițu Rodica Petcu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MOODY, RAYMOND A., JR. Imagini ale eternităţii : împărtăşind trecerea unei persoane iubite de la viaţă la moarte / Raymond Moody jr. şi Paul Perry ; trad.: Liviu Mateescu. - Bucureşti : Life Style, 2010 ISBN 978-606-92424-7-6 I. Perry, Paul II. Mateescu, Liviu (trad.) 159.9

Titlul original: GLIMPSES OF ETERNITY Autor: Raymond Moody cu Paul Perry Copyright © 2010 by Raymond Moody JR., MD, PHD, and Paul Perry Copyright © Lifestyle Publishing, 2010 face parte din Grupul Editorial Trei C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-92424-7-6


Copiilor și nepotului meu. Raymond Moody Fiicei și prietenei mele, Paige. Paul Perry Și agentului nostru, Nat Sobel, care ne‑a îndrumat timp de trei decenii. Cu înalt respect, iubire și prietenie. Raymond și Paul


Cuprins

1. O descoperire întâmplătoare ..........................

9

2. Un potop de povestiri .......................................

23

3. O experiență proprie .........................................

44

4. Elemente ale experienţei morţii împărtăşite ..............................................

69

5. Paralele istorice ..................................................

94

6. Întrebări privind experiențele morții împărtășite .............................................. 117 7. Explicații ............................................................... 143


Capitolul 1 O descoperire întâmplătoare

„Întâmplarea este numele celui mai mare inventator.“ Mark Twain

Când mi‑am început studiile de medicină, în 1972, eram deja celebru pentru cercetarea a ceea ce numeam experiența din apropierea morții. Deși nu scrisesem nimic despre aceste experiențe, vorbisem în public despre ele de atâtea ori, încât eram deja cunoscut, chiar dacă eram student în anul întâi. Nu am „inventat“ moartea, după cum mi s‑a spus în glumă de mai multe ori. Am examinat experiențele câtorva persoane care fuseseră cât pe ce să moară, analizând procesul morții în elementele lui identificabile. Am numit combinarea tuturor acestor trăsături sau a câtorva dintre ele „experiență în apropierea morții“. Ceea ce am descoperit m‑a uluit și, mai târziu, când mi‑am adunat descoperirile în cartea Life After Life (Viaţă­ după viaţă), a uluit lumea întreagă. Am descoperit că toți muribunzii intrau într‑un tunel în drumul lor spre o lumină. În această lumină, întâlneau adesea alte ființe dotate cu spirit, care se aflau acolo pentru a le ușura trecerea spre moarte. De multe ori, aceste ființe spirituale erau rude decedate. Uneori­ era vorba de ființe pe care subiecții le‑au descris drept „Dumnezeu“ sau „Iisus“. Mulţi subiecți afirmau că vorbiseră­ cu Iisus sau că Dumnezeu le spusese că încă nu le venise vremea să moară. Numeroşi subiecți şi‑au amintit că îşi părăsiseră corpurile, privindu‑le de sus, în timp ce doctorii și surorile medicale 9


luau măsuri eroice pentru a‑i menține în viață. Mare parte dintre cei cu care am discutat şi‑au trecut în revistă propria viaţă, și‑au „retrăit“ întreaga viață, însoțită uneori de comentarii ale unei ființe superioare. Acești oameni au dorit rareori să revină în corpurile lor fizice, dar, când au făcut‑o, au dobândit un nou sens al unei noi meniri în viață – credința că au de îndeplinit o misiune oarecare pe pământ, înainte de a pleca spre tărâmul spiri­ tual. Aceste experiențe și povestiri nu se găseau încă în niciun manual de medicină și, din această cauză, mulți considerau că cercetările mele și cartea care a urmat o să‑mi aducă necazuri serioase. Ca student la Medicină care cerceta ceva ce putea fi de natură spirituală și chiar religioasă, deveneam vulnerabil la toate prejudecățile puse pe seama lumii științifice în această privință. Chiar dacă elemente ale experienței din apropierea morții se ascundeau în plină vedere încă de la primele gânduri despre moarte ale omului, explorarea ei era o formă de erezie care avea să mă ostracizeze în comunitatea științifică. Asta credeau unii dintre prietenii mei cei mai apropiați. Pe mine acceptarea de către personalul facultății mă îngrijora mai puțin decât pe prietenii mei. Ca mai toți oamenii de‑a lungul istoriei, inclusiv medicii, auzisem și citisem despre evenimente supranaturale care ar avea loc în momentul morții. Acestea îmi erau familiare atât din lecturi, cât și din propria experiență de viață. În calitate de student și de profesor de filosofie, citisem multe asemenea povestiri despre viața de dincolo, inclusiv pe cele cuprinse în opera lui Platon. Apoi existau și acele povestiri despre trupul nostru spiritual din Biblie, în special în Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, în care el scrie: „Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc... Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba.“ Și marea literatură cuprinde elemente ale experiențelor din apropierea morții. Un asemenea exemplu este jenanta retrăire a vieții de către Scrooge din Poveste de Crăciun a lui 10

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


Charles­Dickens. Un alt exemplu ar fi experiența extracorporală­a lui Ernest Hemingway din timpul luptei, în Pentru cine bat clopotele. Apoi, evident, există poveștile pe care le auzim de la prietenii noștri și în cadrul familiei. În cazul meu, a fost întâmplarea cu vărul Ronnie, care era să moară după o operație. El a relatat că ar fi intrat într‑un tărâm ceresc, unde i s‑ar fi spus de către o ființă făcută din lumină că, dacă va trece de o anumită graniță, nu se va mai întoarce în corpul lui fizic. Ronnie a spus că s‑a întors și a fugit cât de repede a putut până când a revenit în corpul lui. Există de asemenea povestea lui George Ritchie, medic la Charlottesville, Virginia, care a fost declarat mort la un spital militar din Texas şi a trăit una dintre cele mai uluitoare experiențe în apropierea morții – una ce a inclus și o călătorie extracorporală care l‑a dus de‑a latul țării și era atât de vie încât a putut ulterior să‑i urmeze traseul, după ce și‑a revenit. Povestea lui Ritchie m‑a convins să culeg experiențe similare de la studenții lecțiilor mele de filosofie de la Universitatea din Carolina de Est, unde am predat, în căutarea unor elemente comune, care să devină cunoscute împreună drept experiența din apropierea morții. Când s‑a dus vorba că studiam acest fenomen, am fost contactat în toate modurile posibile de oameni care fuseseră pe moarte. Ajutați de cercetările mele, ei au înțeles că experiența lor nu era unică, ci că acelaşi lucru se întâmplase, într‑o formă sau alta, cu milioane de alți oameni din lumea întreagă. Soneria de la ușă zbârnâia aproape la fel de des ca telefonul meu, oamenii venind să‑și spună povestea și să li se confirme că nici nu erau nebuni și nici nu avuseseră halucinații. Ei simţeau o mare ușurare când descopereau că alții trăiseră experiențe similare, iar eu aveam încă un studiu de caz. Când o persoană mă aborda în public, șoptindu‑mi: „Am o poveste, n‑o să vă vină să credeți...“, inima începea să‑mi bată cu putere. Încă am aceeași reacție și acum, după zeci de ani. Și, da, multe dintre aceste studii de caz provin de la medici. 11


Studiile privind experiențele în apropierea morții, primite călduros Nu m‑am mirat, când am început studiile de medicină, la vârsta de douăzeci și patru de ani, că am fost primit cu generozitate de personalul didactic de la Medical College of Georgia. În două săptămâni de la începerea cursurilor, nu mai puțin de opt profesori m‑au invitat în biroul lor sau acasă, pentru a discuta experiențe din apropierea morții. Unul dintre aceștia a fost dr. Claude Starr‑Wright, profesor de hematologie, care s‑a găsit în poziția deloc de invidiat de a fi obligat să‑şi resusciteze un prieten a cărui inimă încetase să bată. Spre marea surpriză a lui Claude, pacientul s‑a înfuriat după ce a fost adus înapoi din pragul morții. Când a pus întrebări mai la obiect, Claude a aflat că prietenul lui avusese o experiență în apropierea morții care îl dusese într‑un loc atât de ceresc, încât nu mai dorise să se întoarcă. Alți medici mi‑au povestit propriile experiențe uluitoare cu moartea, toate conținând elemente buimăcitoare, pe care le‑au putut exprima în cuvinte numai după ce au auzit despre cercetările mele și au înțeles că fuseseră martorii unei experiențe în apropierea morții. Am auzit multe povestiri în aceste prime câteva luni la Facultatea de Medicină, toate potrivindu‑se perfect în descrie­rea experiențelor din apropierea morții, așa cum erau definite în studiile mele. Aproape în fiecare săptămână apărea o nouă poveste a unui doctor sau a unei surori ­medicale ce cuprindea o relatare de dincolo de moarte. Acest flux continuu de materiale care îmi valida concluziile cercetă‑ rilor era palpitant. Apoi s‑a întâmplat ceva care a schimbat totul. Eram la chioșcul de ziare și reviste al facultății și citeam un articol despre Gorgeous George, un bine‑cunoscut luptător din anii 1950, când s‑a apropiat de mine, cu mâna întinsă, o femeie atrăgătoare. ‑ Raymond, sunt dr. Jamieson, mi‑a spus ea, strângându‑mi mâna. 12

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


Era o membră respectată a corpului profesoral și m‑am simțit oarecum jenat că mă prinsese citind un articol despre un luptător, într‑o revistă pentru bărbați. Am încercat să ascund revista, dar adevărul este că dr. Jamieson nu se sinchisea deloc. Mama îi murise de curând, mi‑a spus ea, și în timpul morții ei se întâmplase ceva ce ea nu întâlnise în studiile mele și nici nu auzise de la nimeni altceva. Insistând în mod plăcut, m‑a rugat să o însoțesc la biroul ei, pentru a‑mi povesti, între patru ochi, ce se ­întâmplase. Când am ajuns, în sfârșit, într‑un loc sigur și confortabil, mi‑a relatat un gen de întâmplare de care nu mai auzisem vreodată. „Pentru început, dă‑mi voie să‑ți spun că nu am fost crescută într‑o familie credincioasă, mi‑a zis ea. Asta nu înseamnă că părinții mei erau împotriva religiei. Pur și simplu, nu aveau nicio părere despre aceasta. Ca urmare, nu m‑am gândit niciodată la viața de după moarte, pentru că subiectul nu se dezbătuse niciodată la noi în casă. Oricum, cam acum doi ani, mama a avut un stop cardiac. Când l‑a avut, eram din întâmplare în vizită și a trebuit să‑i aplic tehnici de resuscitare. Îți poți închipui cum e să‑i faci propriei­mame resuscitarea gură la gură? Este greu și cu un străin, dar să o aplic propriei mele mame era aproape de neconceput. Am continuat să lucrez asupra ei timp îndelungat, probabil în jur de 30 de minute, până când mi‑am dat seama că eforturile mele erau inutile și că murise. În acel moment, am oprit procedura și mi‑am tras răsuflarea. Eram epuizată și îți spun sincer că încă nu înțelegeam pe deplin că eram orfană.“ Brusc, dr. Jamieson s‑a simțit scoasă din corpul propriu. A înțeles că se ridicase deasupra lui și deasupra trupului mamei recent decedate, privind în jos la întreaga scenă, ca și cum s‑ar fi aflat într‑un balcon. „Această ieșire din propriul corp m‑a uluit, a continuat ea. Încercam să realizez unde sunt, când mi‑am dat seama brusc că mama plutea acum în formă de spirit. Era chiar lângă mine!“ 13


Dr. Jamieson și‑a luat cu mult calm rămas‑bun de la mama ei, care era acum zâmbitoare și foarte fericită, în contrast izbitor cu trupul ei neînsuflețit de dedesubtul lor. Apoi dr. Jamieson a văzut un alt lucru care a surprins‑o. „Am privit într‑un colț al camerei și am devenit conștientă de o ruptură în univers, prin care curgea lumina de parcă ar fi fost apă ieşind dintr‑o țeavă spartă. Din acea lumină, au venit oameni pe care îi cunoscusem ani de zile, prieteni morți ai mamei mele. Dar erau acolo și alții, pe care nu îi recunoșteam și care erau, cred, prieteni ai mamei despre care eu nu știam.“ Sub privirile dr. Jamieson, mama ei s‑a deplasat spre lumină. Ultima imagine a mamei, a spus dr. Jamieson, a fost calda reunire cu prietenii ei. „Apoi ţeava s‑a închis aproape ca o spirală, ca un obiectiv de aparat de fotografiat, iar lumina a dispărut“, a continuat ea. Dr. Jamieson nu știa cât au durat toate acestea. Dar, când totul s‑a sfârșit, s‑a trezit la loc în corpul ei, în picioare, lângă mama moartă, absolut uluită de cele tocmai întâmplate. „Ce concluzii tragi din istorisirea asta?“ m‑a întrebat ea. Nu puteam decât să ridic din umeri. Până în acel moment, auzisem zeci de relatări de experiențe în apropierea morții și ascultam unele noi în fiecare săptămână. „Cum spuneam, ce concluzie tragi?“ a întrebat ea din nou. „O concluzie foarte limpede, am spus eu, folosind cuvântul care înseamnă capacitatea noastră de a ne împărtăși sentimentele: este o experiență din apropierea morții, împărtășită.“ „Ai auzit multe asemenea cazuri?“ a întrebat ea, evident entuziasmată de sintagma folosită de mine. „Nu, dr. Jamieson, nu am auzit, am spus eu. Mi‑e teamă că povestea dumneavoastră este prima auzită vreodată de mine. Dr. Jamieson și cu mine am rămas în biroul ei, discutând detalii ale naturii experienței avute de ea cu mama. Dar, până la urmă, eram uimiți amândoi și nu puteam să ne închipuim ce se întâmplase de fapt. Experiența morții, împărtășită... Această expresie a rămas înfiptă în mintea mea, dar nu am auzit alte relatări de asemenea­cazuri până pe la mijlocul anilor 1980, când au 14

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


început să‑mi parvină curioase istorisiri ale unor doctori sau asistente­medicale despre evenimente legate de patul de moarte. La vremea aceea, atitudinea din medicină devenise mai relaxată. Am început să îmi dau seama că experiențele legate de moarte și împărtășite erau vechi de când medicina; pur și simplu, doctorii și asistentele nu avuseseră curajul să vorbească despre evenimente care pot fi considerate mai degrabă de domeniul spiritualului decât al științei. Cum îmi spunea un doctor „de pe vremuri“: „Se considera aproape o încălcare a jurământului nostru de medici să vorbim despre orice putea fi de natură spirituală. Lăsai să treacă și nu vorbeai despre asta“. Dar asta se întâmpla pe vremuri. În anii 1980, regulile se mai îndulciseră, puteai vorbi despre tot felul de lucruri, inclusiv despre experiențe în apropierea morții și experiențe de moarte împărtășite. După ce am terminat Facultatea de Medicină, am început să prezint în conferințe medicale din lumea întreagă cazurile de experiență de moarte împărtășită. Uneori am auzit istorisiri ale unor persoane care erau la zona de graniță a medicinei, oameni dispuși să vorbească. Treptat, mi‑a devenit limpede că aceste experiențe erau mult mai frecvente decât crezusem. De asemenea, mi‑am dat seama că acestea au multe elemente comune cu experiențele din apropierea morții, deși trebuie să spun că existau și unele trăsături despre care nu auzisem niciodată. De pildă, am început să ascult persoane vorbind despre schimbarea formei camerei sau despre o lumină mistică ce umplea camera – despre acestea nu auzisem deloc în cazurile de experiențe în apropierea morții. Dar, dintre toate elementele recurente din aceste experiențe împărtășite de moarte, printre cele mai izbitoare era retrăirea în comun a vieții persoanei iubite. O femeie pe care o voi numi Susan mi‑a relatat povestea tristă, dar remarcabilă a morții fiului ei adult, de cancer. Cred că este remarcabilă prin informația pe care a primit‑o ea. Pe măsură ce fiul murea, mama a fost „măturată într‑un nor“ 15


alături de el, retrăind multe scene din viața lui. Unele dintre scene îi erau cunoscute, cum ar fi acelea din copilărie și adolescență. Altele îi erau total necunoscute, cum ar fi cele din ceea ce ea numea „anii lui privați“. Nu putea da detalii despre ce conțineau acele scene. Doar mi‑a spus că nu a fost jenată de nimic din ceea ce a văzut. Informația adunată de la fiul ei de această femeie, prin intermediul retrăirii, era atât de specifică, încât, atunci când totul s‑a terminat, a fost în stare să‑i recunoască pe prietenii acestuia și să viziteze locurile împărtășite în viziunea fiului muribund. Am fost izbit de experiența morții împărtășite a acestei femei, pentru că ea a primit informații pe care, anterior, nu le cunoscuse și care, la verificare, s‑au dovedit a fi adevărate. Dar tot nu știam ce concluzii să trag din aceste studii. Nu puteam decât să recunosc că, în cadrul fiecărei experiențe, o ușă părea a se deschide spre un nou aspect al persoanei care murise.

„Tot ce am făcut noi era acolo, în lumina aceea“ Iată încă o asemenea poveste, pe care mi‑a relatat‑o în întregime Dana, o femeie a cărei retrăire a vieții alături de soțul ei a fost foarte vie și conținea imagini și evenimente despre care nu fusese conștientă anterior. Iată povestea ei întreagă redată cu propriile‑i cuvinte. La a cincizeci și cincea aniversare a soțului meu, Johnny, doctorul ne‑a spus că Johnny suferea de cancer pulmonar și mai avea cam șase luni de trăit. Parcă m‑ar fi lovit cineva cu o bâtă de baseball în cap. Sincer, nu‑mi amintesc docto‑ rul rostind cuvintele; parcă mi‑am dat seama treptat de spusele lui. A doua zi, am mers la bancă și mi‑am dat demisia pe loc. Din ziua aceea și până când Johnny a murit, nu ne‑am 16

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


despărțit mai mult de câteva ore. Am fost alături de el tot timpul în spital și l‑am ținut de mână atunci când a murit. Când a murit, a trecut direct prin trupul meu. Am avut parcă o senzație de electrocutare, ca atunci când îți bagi degetul într‑o priză, doar că mult mai blândă. Oricum, când s‑a întâmplat asta, toată viața noastră a început să ruleze în jurul nostru și a înghițit practic într‑o clipă camera de spital și tot ce conținea aceasta. Peste tot în jur era lumină: lumină strălucitoare, albă. Am știut imediat ‑ și Johnny a știut și el – că era Iisus. Tot ce făcusem vreodată era acolo, în lumina aceea. În plus, am văzut lucruri despre Johnny. L‑am văzut făcând lucruri înainte de a ne căsători. Veți crede că unele dintre acestea erau personale, jenante. Chiar așa era. Dar nu aveam nevoie de nicio intimitate, oricât de ciudat ar părea. Erau lucruri făcute de Johnny înainte să ne căsătorim. Și totuși, l‑am văzut cu fete când era foarte tânăr. Mai târziu, le‑am căutat în anuarul lui de liceu și le‑am găsit, pornind doar de la ce văzusem în timpul retrăirii vieții lui, atunci când a murit. În plină retrăire a vieții lui, m‑am văzut pe mine însămi strângând în brațe trupul lui fără viață, dar nu m‑am simțit rău, pentru că era în același timp total viu, chiar lângă mine, vizionând împreună cu mine viața noastră comună. Apropo, acea retrăire a vieții era înfășurată în jurul nostru. Nu știu cum să‑i spun altfel. Era o scenă care ne învăluia și care conținea tot ce trăisem eu și Johnny, împreună sau separat. Nu există cuvinte pe care să le pot folosi ca să spun că totul s‑a petrecut într‑o străfulgerare, chiar acolo, la patul de moarte al soțului meu. Apoi, chiar în mijlocul acelei retrăiri, a apărut copilul pierdut de noi prin avort spontan când eram încă adolescentă, care ne‑a îmbrățișat. Nu avea fața pe care ai aștepta‑o de la o persoană, era mai mult prezența schițată, dulce, iubitoare, a unei fetițe. Apariția ei acolo însemna că orice probleme legate de pierderea ei erau rezolvate complet. Mi‑a venit în minte un verset din Biblie despre „pacea care aduce toată înțelegerea“. Asta am simțit cât timp a fost ea acolo. 17


Un lucru nostim apropo de această vedere înfășurătoare a vieții noastre a fost că ne‑am dus în clasa a șaptea într‑o excursie la Atlanta, la sediul parlamentului statului și ne‑am văzut pe noi înșine într‑o altă înfășurare – o dioramă – stând unul lângă celălalt, niște puști. Am izbucnit în hohote de râs, iar Johnny a râs și el, acolo, lângă mine. Alt lucru straniu legat de această poveste înfășurată a fost că, în anumite părți ale ei, am zărit panouri despărțitoare, care ne‑au împiedicat să vedem totul. Nu am cuvinte pentru asta, dar acele paravane sau panouri făceau inaccesibile anumite părți ale ambelor noastre vieți. Nu știu ce se afla în spatele lor, dar știu că aceste gânduri veneau de la Iisus, care a spus că într‑o zi vom putea vedea și ce se află în spatele acelor panouri.

„În cameră a apărut o lumină strălucitoare“ Alte versiuni ale experienței morții împărtășite care m‑au tulburat au fost acele evenimente care au fost împărtășite de mai multe persoane aflate lângă patul de moarte al cuiva. Este ușor să denigrezi experiența unei persoane muribunde, atunci când este împărtășită doar cu o persoană. Dar când moartea este împărtășită cu mai multe persoane aflate la căpătâiul muribundului, este mult mai greu să consideri că totul nu a fost decât fantezia unui individ. Să luăm, de pildă, experiența familiei Anderson, dintr‑o suburbie a Atlantei, toți fiind la căpătâiul mamei lor muribunde. Vă prezint istorisirea uneia dintre surori, dar toți cei prezenți au coroborat relatarea: În ziua morții mamei, cei doi frați ai mei, sora mea, cum‑ nata mea și cu mine eram cu toții în cameră. Mama nu mai scosese un cuvânt de câteva ore și avea o respirație neregu­ lată. Niciunul dintre noi nu era foarte agitat, pentru că mama avusese o lungă agonie și toți știam că acesta era sfârșitul. 18

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


Brusc, în cameră a apărut o lumină strălucitoare. Primul meu gând a fost că era o reflexie pe parbrizul unei mașini care trecea pe stradă. Dar, tocmai când mă gândeam la asta, mi‑am dat seama că nu e așa, pentru că nu era o lumină pe care să o întâlnești pe pământ. Am împuns‑o cu cotul pe sora mea, ca să ştiu dacă văzuse și ea și, când m‑am uitat la ea, am văzut că avea ochii mari cât niște farfurii. În același timp, am văzut cum frații mei efectiv gâfâiau. Toți au văzut și pentru o scurtă perioadă ni s‑a făcut frică. Apoi, mama a murit și am răsuflat cu toții adânc ușurați. În acea clipă, am văzut lumini strălucitoare, vii, care păreau să prindă contur, devenind... Nu am alt cuvânt decât o intrare. Luminile arătau puțin ca niște nori, dar e doar o comparație. Am văzut‑o pe mama ridicându‑se din corpul ei și îndreptân‑ du‑se spre acea intrare. Apropo, apropierea acelei intrări dădea o senzație de completă bucurie. Fratele meu a numit‑o un ansamblu de senzații vesele, iar sora mea a auzit o muzică frumoasă, deși niciunul dintre ceilalți nu am auzit nimic. Sunt originară din Virginia și sora mea, fratele meu și cu mine am căzut de acord că intrarea respectivă aducea cumva cu Podul Natural din Valea Shenandoah. Luminile erau atât de vii, încât nu am avut de ales și am povestit totul asistentei medicale de la cămin. Ea ne‑a ascultat și apoi ne‑a spus că avea cunoștință de lucruri asemănătoare și că nu era neobișnuit ca procesul morții să‑i implice și pe cei din jur. Alt caz care servește drept ilustrare a împărtășirii experienței morții de către mai mult decât o persoană provine de la două femei de peste patruzeci de ani, primele care mi‑au povestit despre împărtășirea retrăirii vieții unei persoane iubite care murea. Le voi numi Pat și Nancy. Surorile se aflau la căpătâiul mamei lor, care murea de cancer pulmonar. Pe măsură ce respirația îi devenea tot mai greoaie, camera părea să se „lumineze“, a zis una dintre surori. Ambele mi‑au spus că apoi camera a început să se răsucească, mai întâi repede și apoi încetinind, până când s‑a 19


oprit. Apoi, cele două femei s‑au trezit în picioare, alături de mama lor, care părea cu zeci de ani mai tânără. Au fost scufundate împreună în retrăirea vieții mamei lor, care cuprindea multe scene pe care le cunoșteau și multe pe care nu le cunoșteau. L‑au văzut pe primul prieten al mamei lor și i‑au trăit durerea la despărțirea de el. Au văzut lucruri mici, care pentru mama lor avuseseră o mare importanță, cum ar fi ajutorarea copiilor săraci de la școala lor fără ca nimeni să afle. De asemenea, au descoperit sentimentele nutrite de mama lor față de un văduv care locuia pe strada lor și cât de mult își dorise să aibă o lungă discuție cu el. „Ceea ce am văzut era atât de real, încât am crezut că am murit și noi“, a spus una dintre surori. „Luni de zile după aceea, tot nu ne venea să credem, până când, în cele din urmă, am acceptat.“

Văzând necunoscutul Poate cele mai stranii dintre toate experiențele morților împărtășite pe care le‑am auzit în acele zile de început sunt cele pe care le‑am denumit experiențe predictive, în care experiența morții împărtășite a cuiva relevă moartea altcuiva, despre care nimeni nu se aștepta să moară prea curând. Aceste experiențe m‑au uluit efectiv când le‑am ascultat prima oară. Încă mă uluiesc și acum. Vă prezint în continuare o experiență de moarte împărtășită, predictivă, pe care mi‑a relatat‑o Daniel, lucrător la un cămin de bătrâni din Greenville, Carolina de Nord: Un bătrân cu boala Alzheimer a fost primul meu pacient care se potrivește cu descrierea oferită de dumneavoastră pentru o experiență împărtășită în apropierea morții. Domnul Sykes, persoana cu Alzheimer, a intrat într‑un declin rapid pentru boala și vârsta lui și a murit la aproape un an după diagnostic. În timpul petrecut împreună, am ajuns să‑i cunosc bine și pe el, și pe soția lui. 20

IMAGINI ALE ETERNITĂȚII


Cu aproximativ două luni înainte să moară, el a intrat în ceea ce aș numi stare vegetativă. Era o stare tipică pentru ulti‑ mul stadiu al bolii Alzheimer. Nu știa unde se afla și nu‑și recunoștea nici soția, nici copiii. Nu putea vorbi coerent și nu dădea niciun semn că ar înțelege în ce stare se afla. Cu o săptămână înainte să moară, l‑am văzut tresărind violent. În ziua în care a murit, s‑a comportat diferit într‑un mod straniu. S‑a ridicat în capul oaselor și a vorbit limpede‑cristal, ca orice persoană, dar fără să ni se adreseze. Se uita în sus, cu ochi strălucitori, purtând o discuție cu „Hugh“. Vorbea cu glas tare și limpede cu Hugh, uneori râzând, dar de obicei discu‑ tând de parcă s‑ar fi aflat amândoi la taclale într‑o cafenea. Lucrătorii de la cămin au presupus că Hugh era o rudă decedată, dar soția lui a limpezit neînțelegerea, spunându‑le că era fratele soțului ei, care locuia în Massachusetts. Tocmai vorbise cu el cu o zi înainte, a zis ea, pentru a‑i spune că soțul ei era pe patul de moarte. Soția domnului Sykes ne‑a spus că Hugh era viu și sănătos, dar, desigur, după cum ați ghicit, am aflat că Hugh murise de un atac de inimă cam în același timp în care domnul Sykes revenea miraculos la viață. Când doamna Sykes a aflat că Hugh murise brusc, conversaţia soțului ei cu acesta a căpătat o nouă dimensiune pentru toți cei din jurul patului, a spus lucrătorul de la cămin. Inițial, crezuseră că domnul Sykes avea un puseu de demență. Acum îl considerau în comunicare cu recent decedatul lui frate, în timp ce zăcea pe propriul pat de moarte.

Artefactele observației Pe la sfârșitul anilor 1990, am tot auzit povestiri de experiențe împărtășite ale morții venite din toată lumea. Deși am fost în măsură să culeg personal multe asemenea relatări, 21

Imagini ale eternitatii preview  

The first pages from the book. Copyright © Editura LIFESTYLE PUBLISHING 2016. www.lifestylepublishing.ro

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you