Page 1


EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici REDACTOR:

Ştefania Mihalache DESIGN:

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban DTP:

Răzvan Nasea CORECTORI:

Sînziana Doman Lorina Chițan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României King, Deborah Ieşirea din întuneric / Deborah King ; trad.: Constantin Dumitru-Palcus. București : Lifestyle Publishing, 2014 ISBN 978-606-8566-33-7 I. Dumitru-Palcus, Constantin (trad.) 61

Titlul original: Entangled in Darkness. Seeking the Light Autor: Deborah King Copyright © 2013 by Deborah King Prezenta editie s-a publicat prin acord cu Editura Hay House, UK. Copyright © Lifestyle Publishing, 2014 pentru prezenta ediție Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-8566-33-7


Aum Asato mā sad gamaya Tamaso mā jyotir gamaya M  tyormā am  tam gamaya (B  hadāra  yaka‑Upani   ad I.iii.28) Din ignoranță, condu‑mă la adevăr; Din întuneric, condu‑mă la lumină; Din moarte, condu‑mă la nemurire.


Autoarea acestei cărți nu oferă sfaturi de natură medicală și nu prescrie folosirea vreunei tehnici ca o formă de tratament pentru problemele fizice, emoționale sau medicale fără sfatul unui medic, fie direct, fie indirect. Intenția autoarei este doar să ofere informații de natură generală care să‑i ajute pe cititori în strădania lor de a atinge o stare de bine emoțională și spirituală. În eventualitatea în care cititorul folosește informațiile din această carte pentru el însuși, ceea ce constituie un drept constituțional, autoarea și editorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru acțiunile acestuia.


Cuprins Introducere �������������������������������������������������������������������������������������� 9 1. Forțele întunericului ������������������������������������������������������������ 23 2. Posedat de întuneric ������������������������������������������������������������ 43 3. Să fie lumină ��������������������������������������������������������������������������� 55 4. Căderea din grație ���������������������������������������������������������������� 80 5. Crearea vindecării ���������������������������������������������������������������� 95 6. Lumină și întuneric în bardo‑uri ���������������������������������� 116 7. Întunericul minții și cum să trăim în lumină ������������� 132 Epilog �������������������������������������������������������������������������������������������� 155 Mulțumiri ������������������������������������������������������������������������������������ 158


Introducere Întoarce‑te cu fața la soare, iar umbrele o să cadă în urma ta. Proverb maori

Era ultima oră din ultima zi a seminarului de trei zile pe care‑l ținusem în Arizona și eram obosită. Eram deja plecată de cinci luni într‑un turneu riguros de promovare a cărții, iar oboseala începea să se acumuleze. Dintr‑odată, în timp ce ajutam un student aflat pe scenă în legătură cu o problemă, cineva din rândul din față a început să geamă zgomotos. Când m‑am uitat în jos, am fost surprinsă să văd un caz de ceea ce părea a fi posedare parțială la studenta mea Lin Lin. Eram atât de obosită că m‑am gândit serios s‑o ignor. Mi‑ar fi permis starea mea de epuizare să mă ocup de acel caz? Întrucât Lin Lin era o aspirantă talentată și era delicată, m‑am simțit obligată să mă ocup de problemă. Cu toate că ea căuta în mod activ lumina și venise la specializare ca să facă muncă de vindecare, nu se știe cum, intrase în contact cu ceva întunecat. Cât am putut de repede, mi‑am terminat ce aveam de făcut cu persoana de pe scenă și apoi am coborât la locul unde era așezată Lin Lin. În acel moment, fata urla literalmente, aruncându‑și capul în față și în spate ca în filmul Exorcistul. În mod explicabil, spectatorii așezați în jurul ei nu erau în apele lor. „Asta nu ești tu, cea adevărată“, i‑am explicat cu blândețe lui Lin Lin. „Totuși, știu că ești acolo, înăuntru, și vreau cu adevărat să ajung la tine. Vrei să te disociezi de această energie?“ 9


— „Da, da“, a replicat ea. „Te rog, ajută‑mă.“ Am început și a urmat o adevărată bătălie. Ca să‑mi sporesc puterile, am chemat în ajutor toate călăuzele și am scos la iveală toate resursele pe care le cunoșteam. A reieșit că „demonul“ care o infectase pe talentata mea studentă era o energie‑dragon străveche, din moștenirea ei chineză. — Ești bine, am liniștit‑o eu. Ai în tine o descendență cândva respectată care, cu toate că inițial se afla în lumină, a devenit întunecată după mulți ani. Tu, însă, ești foarte atrasă de lumină, motiv pentru care ai și venit la acest seminar. Așa încât, poți să alegi. Depinde numai de tine. Vreau să te încurajez să mergi spre lumină, dar ca să faci asta va trebui să eliberăm cealaltă energie. Cu un OK, Lin Lin și‑a dat consimțământul și am început să lucrez pentru a deconecta spiritul‑dragon din ea. În cazul ei, posedarea a fost foarte modestă. În pofida faptului că întunericul sălășluia în ea, nu o luase complet în stăpânire. Faptul că această studentă lucra în America corporatistă, fiind o tânără modernă, educată și rafinată, n‑a schimbat realitatea faptului că avea o zonă de întuneric încorporată în psihicul ei (deși fără știința sa). După risipirea părții întunecoase, ea a spus: — Când am început să scot acele sunete — care veneau și ieșeau din mine parcă după propria lor voință — n‑am știut ce înseamnă. Dacă ne întoarcem cu câteva mii de ani în urmă în China, când energia era foarte activă, această energie anume era în foarte mare măsură de partea luminii. De fapt, era una dintre cele mai mari de pe planetă la acea vreme. Și, cu toate că moștenirea spirituală a Chinei a fost extrem de bogată, a fost vulnerabilă la declin, devenind contaminată și întunecându‑se. Astăzi, aceeași energie‑dragon are o vibrație joasă și, atașându‑se de această studentă, începea să creeze în ea un clivaj care, dacă nu era îndepărtat, putea în ultimă instanță să‑i blocheze progresul vieții și dezvoltarea spirituală. Prin studiul și munca pe care Lin Lin le făcea și pentru că ea se afla la seminar într‑o încăpere plină de lumină, această 10

Ieșirea din întuneric


energie mai întunecată a ieșit la iveală ca să fie văzută și recunoscută, astfel încât să fie transmutată și eliberată. * * *

Mi‑aș fi dorit să fie un incident izolat, dar, ca vindecător care ajută mii de oameni, periodic îmi ies în cale oameni care au nevoie de un exorcism parțial sau total. Acestea sunt, de multe ori, la fel de impresionante ca în cazul lui Lin Lin și adesea înspăimântătoare, mai ales pentru cei care sunt martori la deposedare. Ce fel de legământ a făcut cu diavolul o persoană posedată sau strămoșii lui ca să atragă un asemenea întuneric? Și ce legătură au aceste evenimente întunecate extreme cu tine, căutător al luminii? Ei bine, cu toții ne aflăm într‑un pelerinaj al sufletului. Viața este o călătorie spre conștiința superioară, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta. Iată cum văd eu lucrurile: venim în acest plan fizic ca să fim purtători ai luminii. Prin „lumină“ înțeleg frecvența energetică cea mai înaltă existentă în lumea noastră și din care luăm naștere. Această energie este numită uneori Sursă, Spirit, unitate, iubire sau Dumnezeu. Ai putea să te gândești la această vibrație supremă ca la vârful semeț al unui munte, unde aerul e proaspăt și de unde ai o imagine panoramică asupra creației, care‑ți taie respirația. De fapt, folosim des cuvinte legate de munte precum pisc, culme, vârf pentru a descrie starea supremă sau perfectă a ceva — în acest caz, perfecțiunea esenței noastre, a conștiinței noastre. Când sufletul tău se incarnează și ia formă trupească, calitățile tale cele mai înalte — acelea asociate cu lumina — vin să locuiască în chakrele (centrii energetici) de deasupra capului tău, unde se află la dispoziția ta. De fiecare dată când ai de ales între drumul superior sau cel inferior, poți decide dacă să manifești o calitate superioară sau inferioară a caracterului prin intermediul personalității tale. De exemplu, să spunem că un prieten te trădează. Cum vei reacționa? Poți să urmezi drumul superior și să alegi calitatea iertării, sau să 11


urmezi drumul inferior și să reacționezi cu ranchiună și amărăciune și să plănuiești să‑ți iei revanșa. În fiecare zi, viața îți oferă aceste oportunități să descarci acele calități de înaltă vibrație pe care ai venit aici să le transpui în realitate. Acelea pe care tu le prețuiești și admiri, care toate izvorăsc din iubire, sunt depozitate în chakrele tale superioare și cade în sarcina ta să acționezi în virtutea lor în activitățile cotidiene. Exact la fel cum există un eu superior, în care aceste atribute sunt înmagazinate, există, în mod inevitabil, și un eu inferior, în care rezidă atributele cele mai josnice — unde există lumină, trebuie să fie și întuneric. Venim din lumină, deja suntem lumină, și într‑o zi ne vom contopi la loc cu lumina, dar adesea uităm acest adevăr în timp ce navigăm prin viață. Partea din noi care nu‑și amintește natura noastră de purtători ai luminii este întunericul nostru personal. El se arată sub forma „problemelor“ noastre — provocările vieții noastre, răni ale copilăriei, trăsături negative de personalitate și mentalități limitate. Aceste aspecte ale noastre ne dezamăgesc sau ne rușinează, așa că le gonim în subconștient, unde nu mai trebuie să le recunoaștem, creând astfel o latură întunecată. În cazul celor posedați, o forță exterioară a pus stăpânire pe partea lor întunecată, pentru că întunericul lor personal i‑a făcut să fie vulnerabili la acea forță. Deși latura ta întunecată s‑ar putea să fie ascunsă vederii, întotdeauna se manifestă în viața ta. Este fixată pe siguranță fizică și supraviețuire, iar trăsăturile sale, care izvorăsc din teamă, constituie înclinația ta către unu sau mai multe dintre cele șapte păcate capitale: desfrâul, îmbuibarea, lăcomia, lenea, mânia, invidia și trufia. Ai putea să te gândești la eul inferior ca la valea dintre două lanțuri muntoase maiestuoase. Într‑adevăr, o definiție a cuvântului vale spune că este un loc plin de teamă, disperare sau anxietate — o caracterizare foarte potrivită a eului inferior. Putem să ne uităm la știri și să vedem, exemplu după exemplu, latura întunecată în acțiune: antrenorul sportiv care se dovedește a fi un pedofil, vedeta de cinema care, sub influența drogurilor și a alcoolului, face un accident de mașină sau politicianul surprins 12

Ieșirea din întuneric


într‑o aventură promiscuă. Suntem cu toții, se pare, făcuți atât din lumină, cât și din întuneric.

Transformarea întunericului Până când nu devenim conștienți de calitățile inferioare din noi înșine și luăm decizia conștientă de a le schimba, ele vor continua să ne determine comportamentul, provocându‑ne boală și suferință. După ce recunoaștem că în noi există întuneric, putem începe să‑l aducem în conștiința noastră și să‑l transformăm, aceasta fiind adevăratul sens al vindecării. În toată copilăria mea, am trăit cu întunericul. Am fost abuzată atât emoțional, cât și sexual de membri ai familiei­ mele. Și, cu toate că prin credința catolică a familiei mele eram conectată profund cu lumea spirituală, am abandonat acea legătură în anii rebeli ai adolescenței, înlocuind‑o cu adicții — de alcool, de Valium, de sporturi extreme și de diete extreme. Am fost de asemenea promiscuă și pusă pe fapte mari: ca tânăr avocat, am câștigat procese făcând tot ceea ce era nevoie, inclusiv atacând cu ferocitate partea adversă și oferind favoruri sexuale procurorului sau, uneori, chiar și judecătorului. La 24 de ani, am aflat că sunt bipolară și, nu mult după aceea, am primit vestea că am cancer. Diagnosticul m‑a speriat. Nu voiam să mor. De fapt, ceea ce‑mi doream cu disperare era un mod mai bun de a trăi. Am început să reflectez cât am putut de profund la viața mea și la ceea ce a putut să mă îmbolnăvească atât de tare. Imediat m‑am înscris la Alcoolicii Anonimi, ceea ce mi‑a limpezit capul. În continuare, am învățat să meditez, ceea ce m‑a calmat și (împreună cu participarea la ședințele Alcoolicilor Anonimi) mi‑a permis să pun capăt unei mari părți din comportamentul vulnerabil la adicții care îmi anestezia suferința copilăriei nefericite. Am început să mă concentrez pe propria mea îngrijire, ca să mă fac bine. În consecință, stima mea de sine a început să crească și am început să mă simt mai bine. Am 13


încercat modalități de vindecare alternative ca acupunctura și masajul. Apoi, după câteva ședințe cu un vindecător energetic, am avut o remisiune „spontană“ a cancerului. Dându‑mi seama că acest miracol se datora în mare parte acțiunii energetice pe care o primisem, am devenit interesată de modul în care funcționa, iar curiozitatea m‑a îndemnat să fac primii pași pe drumul de a deveni eu însămi vindecător. În acel moment, una dintre adicțiile mele persista — fumatul­ — și nu mai voiam să fumez. Pur și simplu nu mi se mai potrivea. Eram preocupată de impactul asupra sănătății și, sincer, obișnuința mi se părea stingheritoare în plan social vizavi de grupul de prieteni spirituali pe care‑i cunoscusem ca urmare a interesului nou‑descoperit pentru meditație și vindecare. Dorința de a mă lăsa de fumat a generat ideea de a merge în Nepal. Știam că, atunci când ne rupem de rutinele noastre și avem prilejul să vedem și să învățăm ceva nou, mentalitatea noastră se poate schimba și că această transformare mentală poate fi chiar schimbarea de care este nevoie pentru a pune capăt unei adicții sau altui obicei negativ. Am presupus că o călătorie în Nepal, care implica o ascensiune pe munte, ar putea fi cura perfectă pentru fumat. În definitiv, cine poate să fumeze într‑o atmosferă atât de rarefiată? Mai aveam și altceva în minte pentru mersul în Nepal: voiam să descopăr secretele spiritualității și ale vindecării de la călugării budiști tibetani care trăiau pe înălțimile muntoase de acolo. În esență, doream să urc la un nivel superior al conștiinței. Așa cum îmi este felul, imediat ce îmi fac o idee despre ceva, am sentimentul că nu mai e timp de pierdut. Așa că, după câteva săptămâni, soțul meu Eric și cu mine ne aflam pe pista de aterizare din Kathmandu.

Ascensiunea spre culme Urcușul pe un munte este, ca și elevarea conștiinței pe un nivel superior, o lucrare pe care mulți dintre noi sunt 14

Ieșirea din întuneric


îmboldiți spiritual s‑o facă. Vrem să ajungem pe acel pisc impresionant; vrem să ajungem la acea lumină splendidă! Eu și Eric eram alpiniști serioși până să ajungem în Nepal. (Situat în munții Himalaya, Nepalul găzduiește opt dintre cele mai înalte vârfuri ale lumii, inclusiv Everestul, cel mai înalt punct de pe planetă.) Călătoria a constituit o metaforă perfectă pentru scopul existenței noastre pe pământ — să ne elevăm conștiința și să efectuăm o vindecare profundă, la nivelul sufletului, ca să ne desprindem din meandrele întunericului din noi și să trăim mai mult în lumină. Ieșind din aeroport, am avut senzația că tocmai aterizasem într‑o altă lume. Deși mai fuseserăm înainte în locuri exotice și făcuserăm un număr considerabil de călătorii în lumea a treia, Kathmandu părea mult mai străin decât orice loc pe care‑l vizitaserăm vreodată soțul meu și cu mine. Am fost întâmpinați de fanioanele de rugăciune viu colorate, claxoanele asurzitoare și mirosul ispititor al mâncărurilor gătite chiar acolo, la marginea drumului. Străzile aglomerate haotic de pietoni și bicicliști, de iaci mergând agale. A durat câteva ore ca ricșa noastră să ajungă de la aeroport la locul unde aveam să petrecem prima noapte. Plănuiserăm să facem porțiunea „de vacanță“ a călătoriei noastre — ascensiunea pe vârful Island Peak, înalt de 6 189 metri, învecinat cu Everestul — înainte de a ne dedica adevăratului nostru scop, studierea spiritualității și a vindecării. Când am decis să abordăm un vârf atât de înalt precum Island Peak, ar fi trebuit să ne asociem cu un grup de cățărători de nădejde. În schimb, mândri nevoie mare de aptitudinile noastre de alpiniști, am vrut să o facem singuri. Așa că ne‑am dus și, vorbind într‑o engleză păsărească, am angajat un șerpaș, un tânăr care te călăuzește în drumul pe munte și înapoi, cumpără provizii — orezul și laptele praf cu care vei supraviețui — și recrutează și alți șerpași care să transporte echipamentul de gătit și de dormit. Zborul cu avionul de la Kathmandu la Lukla a fost prima etapă a călătoriei noastre. L‑am văzut pe pilot stând în apropiere de un mic avion de transport canadian Twin Otter 15


fumând și vorbind cu copilotul în timp ce alimenta cu carburant. Ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, dar, cu un sentiment tineresc al nemuririi care ne colora viziunea, Eric și cu mine nu ne‑am descurajat deloc. Când ușile avionului s‑au deschis, noi, cei zece inși care alcătuiau grupul pestriț de călători internaționali, ne‑am târât înăuntru și ne‑am așezat pe podea cu picioarele încrucișate. Am ocupat locul din spatele pilotului, având o vedere panoramică prin parbriz. Eram încântată de poziția pe care o aveam. Având o jumătate de licență de pilotaj și multe ore petrecute în aer cu avioanele familiei, m‑am gândit că voi fi cea de‑a treia pereche de ochi experimentați. Dar credibilitatea pilotului s‑a prăbușit chiar înainte de a decola. După ce elicele au început să se învârtească, individul a scos o sticlă mare de rom, a luat o gură și apoi s‑a înclinat spre noi și ne‑a spus: „Dați‑o de la unul la altul!“ Vremea în ziua aceea era mizerabilă; nu se vedea nimic. Ca să fie și mai rău, am observat că avionul nu avea niciun instrument care să ajute la aterizare. După circa o oră în aer, am avut posibilitatea să văd cât de priceput era pilotul. Fără niciun avertisment, acesta a forțat subit avionul în picaj, așa cum se întâmplă pe la câte‑un show aviatic. Din câte puteam să observ prin parbriz, ne îndreptam direct spre sol! Văzând cum se apropie pământul, o teamă înfiorătoare m‑a cuprins. Apoi, la fel de brusc ca înainte, pilotul a ridicat botul avionului cu doar câteva secunde înainte să ne prăbușim. Am văzut uluită cum în fața noastră se întindea o mică pistă de pământ bătătorit, situat în pantă. Din fericire, am aterizat direct pe ea, iar micul avion se opri. Nicicând nu fusesem atât de ușurată. Am început să‑mi dau seama cât de norocoși fuseserăm când m‑am uitat în jur și am văzut rămășițele contorsionate ale altor două avioane Twin Otter împrăștiate pe coasta muntelui. M‑am întors spre Eric și am spus: „Noi de‑aici nu mai plecăm cu avionul!“ (Ulterior am aflat că acest aerodrom este considerat cel mai periculos din lume.) Astfel au început urcușurile și coborâșurile aventurii noastre din Nepal. În Lukla, ne‑am întâlnit cu șerpașul 16

Ieșirea din întuneric


nostru și cu cele trei tinere, numite șerpașe, care aveau să ne ducă bagajele pe creștetul capului. Întreaga călătorie — până în vârf și înapoi — a fost dificilă și epuizantă. Solul nu era niciodată neted și drumul nu urca încontinuu, ci era o succesiune de suișuri și coborâșuri. Partea proastă a acestui lucru, firește, este la întoarcere, când trebuie să mergi din nou sus și jos, sus și jos din nou și din nou. Metoda noastră era să mergem toată ziua timp de șapte‑opt ore, parcurgând atât cât era posibil până la locul unde urma să înnoptăm. Dacă ajungeam în apropierea vreunui sătuc — de regulă o așezare minusculă, din trei colibe —, le ceream localnicilor de mâncare și un loc de dormit. Deși acești oameni au atât de puține bunuri materiale, întotdeauna erau generoși — dându‑ne singurele lor două ouă, de exemplu, sau puținii cartofi pe care‑i scoseseră din pământ, săpând câmpul toată ziua. Apa era foarte rară, căci singurul izvor se afla la câteva mii de metri mai jos, într‑un defileu. Femeile trebuiau s‑o aducă de jos, purtând pe umeri un braț de lemn la capetele căruia era agățată câte o găleată. (Am remarcat că în Nepal femeile păreau să facă toată munca manuală.) În pofida vieții grele, oamenii din regiune erau ospitalieri, iar viețile lor păreau pline de fericire pură. N‑am mai văzut niciodată ceva asemănător. Noaptea, când dormeam în colibele lor, aerul era încărcat de fumul gros și negru de la focul de gătit. De asemenea, coliba era plină de animale: iaci, capre și orice alte animale prețioase erau aduse înăuntru și îngrijite ca niște membri ai familiei, că localnicii depindeau de laptele și lâna lor. Apoi, abia ce ne instalaserăm, membrul familiei care era preot în acel grup își începea veghea, rostind rugăciuni și învârtind o roată de rugăciuni toată noaptea. Inutil de precizat, somnul odihnitor cu greu ar mai fi putut veni. Întrucât apa era un lux atât de mare, un aspect deosebit de dificil al călătoriei, cel puțin la început, era faptul că acești oameni nu făceau baie niciodată. Stăteam în jurul focului cu femeia zbârcită care era șefa clanului și care nu făcuse niciodată în viața ei o baie sau măcar să se fi spălat pe mâini. 17


Într‑o cultură ca aceasta, în care apariția unei femei fără haine în public este o ofensă care se pedepsește, nici nu poate fi vorba de îmbăierea în apa unui râu. După cum e ușor de presupus, încântătoarele noastre gazde emanau un miros acru. Dar, după ce am stat în regiune numai câteva săptămâni, Eric și cu mine am încetat să‑l mai remarcăm și, din fericire, am devenit la fel de puțin conștienți de propria noastră duhoare. Așa că, iată‑ne mâncând mâncare pregătită de mâini murdare și bând apă care nu putea fi fiartă îndeajuns pentru a fi purificată, la o astfel de atitudine, ținându‑ne degetele încrucișate ca nu cumva să ne îmbolnăvim de hepatită. Am făcut totuși o dizenterie oribilă, lipsa de canalizare și chiar de hârtie igienică făcând‑o și mai greu de suportat. Era ca și cum te‑ai fi întors înapoi în timp cu mii de ani. La vremea călătoriei noastre, telefoanele celulare și internetul încă nu existau, iar într‑o regiune atât de îndepărtată și de izolată precum Nepalul nu existau nici televiziune, nici radio, nici măcar drumuri sau mașini. Sătenii nu aveau bani sau cariere. Acești oameni trăiau efectiv din roadele pământului și, călătorind aici în această parte a lumii nelocuită în cea mai mare parte, eu și soțul meu ne‑am pus într‑o situație precară. Dacă aveam ghinionul să ne îmbolnăvim, ne aflam la săptămâni întregi de cea mai primitivă formă de îngrijire medicală. În mod uluitor, după circa zece zile petrecute în aceste condiții dure, am ajuns la o stare a existenței cu totul nouă: nu îmi mai făceam griji cu privire la siguranță sau igienă și nu mai știam și nici nu‑mi mai păsa ce oră era. Împreună cu țigările, lăsasem ceasul de mână în Kathmandu. Am adoptat mentalitatea locului și, pentru prima oară în viață, trăiam sută la sută în momentul prezent. Spre marea mea surprindere, am găsit modul de viață nepalez mult mai mulțumitor decât ceea ce lăsasem în urmă în America. Acestor oameni nu le păsa decât de frumusețea răsăritului și de uluitoarele peisaje montane. Întreaga experiență era incredibil de eliberatoare pentru mine. În timp ce urcam pe munte, ajungeam când și când la un altar sfânt, pe lângă care, conform obiceiurilor, trebuia să 18

Ieșirea din întuneric


trecem prin partea stângă. La altitudinea de 3 800 de metri, ne‑am oprit la celebra mănăstire Tengboche și ne‑am întâlnit cu călugărul budist care era clarvăzătorul ei rezident. Ne‑a binecuvântat călătoria — o tradiție pentru echipele de alpiniști care încearcă să urce pe unul dintre acele piscuri. În drumul nostru spre vârf, aerul devenea tot mai rece și mai rarefiat, și pe la 5 500 de metri am început să am rău de altitudine. Deși eram o alpinistă experimentată — mă cățărasem la mare altitudine în Alpi —, Nepalul era mult, mult mai înalt și nu ne‑a ajutat nici că încălcaserăm regula de aur privind urcușul lent. Am dezvoltat o tulburare a somnului, care este des întâlnită la astfel de înălțimi, din cauza altitudinii și a încetinirii pulsului — în momentul în care adormi, respirația ți se încetinește până la punctul în care încetezi momentan să respiri și te trezești sufocat și țipând, ceva similar cu apneea. Cuprinsă de atacurile de panică, pe jumătate trează, răsturnam cortul de trei‑patru ori pe noapte, ceea ce era epuizant. În sfârșit, la 5 800 de metri am avut înțelepciunea să fac cale întoarsă și să încep lungul coborâș cu hopuri până la 3 700 de metri, unde am putut să respir din nou. Coborârea a fost la fel de plină de aventuri ca ascensiu­ nea. Ne‑am rătăcit de numeroase ori și a durat cu câteva săptămâni mai mult față de cât anticipaserăm să găsim calea de întoarcere. Oricât de dificile au fost pe moment aceste experiențe, am învățat să le iubesc pentru ceea ce m‑au învățat despre rezistență, ingeniozitate și pur și simplu să te lași în voia sorții. De fapt, drumul de întoarcere a fost partea cea mai concentrată pe spiritualitate a pelerinajului nostru și am ajuns din nou la mănăstirea Tengboche. Am petrecut mult timp cu clarvăzătorul de acolo, primind învățăturile lui. El și călugării din așezământ au avut mare grijă să mă învețe cum să mă rog, să folosesc cum se cuvine roata de rugăciuni și să ajung în spațiul adecvat ca să mă conectez cu Divinul, ceea ce ei făceau prin incantații. Timpul petrecut cu acești oameni înțelepți a fost minunat și am învățat lucruri care mi‑au schimbat viața și m‑au făcut să progresez ca vindecător. 19


Când am ajuns înapoi în Kathmandu, Eric și cu mine slăbiserăm fiecare aproape 13 kilograme, dar primiserăm multă iluminare. De asemenea, eram plini din creștet până în tălpi de mușcături de purici de la nopțile petrecute în colibe. Mai mult decât orice, abia așteptam să stau pe un scaun în loc de pământ, întrucât și scaunele erau o invenție rară mai sus de Kathmandu. Oricât de dificilă fusese călătoria, realizasem ceea ce îmi propusesem: să mă las de fumat și să învăț de la budiști lecții profunde care mi‑au elevat conștiința: despre simplitate, despre faptul că puțin înseamnă mai mult și cum să încetez a mă mai gândi la timp. Înainte de această experiență eram obsedată de timp — eram un occidental get‑beget, pentru care „mai mult“, „mai repede“ și „mai curând“ însemnau întotdeauna mai bine. În Nepal, am învățat cum să mă conectez la viața ascunsă a Spiritului și să petrec timpul acolo, crescându‑mi prin asta vibrația și conștiința. Așa cum am menționat, urcușul spre Island Peak n‑a fost nici neted, nici drept. Ca să ajungem pe culme, a trebuit­ să urcăm și să coborâm. În mod similar, călătoria spre o conștiință superioară este una cu suișuri și coborâșuri — spre lumină și departe de ea. Cu alte cuvinte, uneori acționăm urmându‑ne eul nostru superior, iar alteori eul inferior, dar sperăm ca traiectoria noastră generală să fie ascendentă, spre lumină. Pe măsură ce urcăm, este important să avem un fundament corespunzător și să ne recalibrăm câmpul energetic ca să facă față vibrației crescânde. Încă o dată, este ca la urcușul unui munte, când respirația se poate îngreuna foarte mult dacă nu te aclimatizezi treptat cu înălțimile tot mai mari. Așa cum am aflat urcând pe munte în Nepal, când apelăm la resursele noastre interne ca să ajungem pe vârful muntelui, descoperim din ce suntem făcuți cu adevărat. În mod similar, puși față în față cu provocările propriei laturi întunecate — necazurile, problemele și suferințele noastre —, ajungem să ne recunoaștem adevărata natură de lumină. Asta vom face aici: vom privi spre întuneric dintr‑un loc al iubirii, așa cum 20

Ieșirea din întuneric


am iubit chiar și dificultățile pe care le‑am înfruntat pe munte, astfel încât să putem să ne deplasăm mai aproape înspre lumină.

În această carte Acum aș vrea să‑ți arăt cum să‑ți recunoști și să‑ți descâlcești întunericul personal și să‑ți crești capacitatea de a trăi în lumină, prin urmare, elevându‑ți conștiința. Vei învăța cum să te conectezi cu Divinul, iar pentru asta nu va trebui nici măcar să te cațări pe un munte din Nepal. Poți să rămâi acasă și să înveți dintr‑o carte ca aceasta, să participi la un seminar sau să studiezi cu un dascăl spiritual, întrucât să te afli în prezența cuiva care este mai evoluat te ridică spre un nivel superior al conștiinței. (În definitiv, clarvăzătorul rezident de la mănăstirea Tengboche nu mi‑a elevat doar vibrația, binecuvântarea pe care mi‑a dat‑o pentru drumul spre pisc este posibil să‑mi fi dat și înțelepciunea de a mă întoarce atunci când am făcut‑o și m‑a ajutat să cobor muntele atunci când sufeream de rău de altitudine.) O să facem o plimbare prin partea întunecată ca să vedem care este natura propriei noastre umbre, să investigăm energia întunecată care poate fi îndreptată în direcția noastră, să descoperim cheile pentru a evita generarea de și mai mult întuneric. Vom investiga, de asemenea, ceea ce se întâmplă când cineva este posedat de întuneric și apoi vom urca din nou la lumină. De acolo, ne vom îndrepta spre o lume a vindecării cu lumină și vom afla ce înseamnă cu adevărat asta. Vom cerceta ce se întâmplă când cei care erau cândva în lumină cad în dizgrația întunericului și ce se poate întâmpla când nu reușim să ne îndeplinim munca interioară în această viață, în timp ce ne pregătim pentru inițierea finală — moartea. În sfârșit, vom cerceta întunericul mintal și vom aborda căi prin care să‑l evităm și să trăim în lumină. Vei primi stimulentele și instrumentele necesare pentru a rămâne ferm pe calea spre o conștiință superioară, astfel 21

Iesirea din intuneric preview  

The first pages from the book. Copyright © Editura LIFESTYLE PUBLISHING 2016. www.lifestylepublishing.ro

Advertisement