Page 1


Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu Director: Crina Drăghici Redactor: Ştefania Mihalache Design: Alexe Popescu Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Cătălina Ioancea Maria Muşuroiu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LIPONIS, MARK Dieta vânător-fermier: află cum influenţează metabolismul sănătatea şi greutatea / dr. Mark Liponis; trad.: Constantin Dumitru-Palcus, Raluca Maria Dumitru. - Bucureşti: Lifestyle, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-8566-66-5 I. Dumitru-Palcus, Constantin (trad.) II. Dumitru, Raluca Maria (trad.) 613.2

Titlul original: The Hunter/Farmer Diet Solution Autor: Mark Liponis, M.D. Copyright © 2012 by Canyon Ranch LLC and Mark Liponis English language publication 2012 by Hay House Inc., USA Copyright © Lifestyle Publishing, 2015 pentru prezenta ediţie Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro

Isbn 978-606-8566-66-5


Pentru tatăl meu, Charlie Liponis, un om uluitor şi un model impunător, care a avut mereu probleme cu greutatea. Dumnezeu să‑l binecuvânteze.


Cuprins Introducere.....................................................................9 Capitolul 1. Vânătorii şi fermierii moderni.................. 12 Capitolul 2. O viaţă de diete........................................28 Capitolul 3. Povestea vânătorilor şi a fermierilor........48 Capitolul 4. Dieta vânătorului.....................................64 Capitolul 5. Dieta fermierului.....................................84 Capitolul 6. Sfaturi pentru vânători şi fermieri...........98 Capitolul 7. Bolile vânătorilor şi ale fermierilor........ 124 Capitolul 8. Reţete pentru vânători........................... 132 Capitolul 9. Reţete pentru fermieri........................... 154 Postfaţă......................................................................181 Mulţumiri.................................................................. 183 Despre autor............................................................... 185

7


Introducere Nu avem nevoie, de fapt, de o nouă dietă. Avem nevoie de o soluţie. Trebuie să înţelegem cum să mâncăm într‑un mod care să ni se potrivească, un mod care să ne satisfacă poftele alimentare şi să ne ajute să atingem şi să menţinem o greutate sănătoasă. O adevărată epidemie de obezitate a cuprins America. Peste jumătate dintre americani sunt consideraţi supraponderali şi peste o treime, obezi. Până acum, eforturile depuse la nivel naţional pentru readucerea naţiunii la o greutate medie sănătoasă au eşuat. Aşa-numitele „diete la modă“ continuă să înflorească, iar majoritatea celor care le‑au încercat au trecut prin oscilaţii supărătoare ale greutăţii (efectul „yo‑yo“). Pentru milioane de americani, scăderea în greutate constituie o preocupare importantă şi este unul dintre motivele principale pentru care pacienţii vin la cabinetul meu sau se internează la centrul de la Canyon Ranch. Am dobândit o experienţă considerabilă atât în înţelegerea motivelor pentru care dietele dau rezultate, atunci când se întâmplă asta, cât şi în ceea ce priveşte motivele pentru care eşuează. Totuşi, este trist să vezi ce impact emoţional are greutatea asupra atâtor bărbaţi şi femei minunate. Chiar şi persoanele care au reuşit în viaţă se consideră nişte oameni rataţi dacă nu reuşesc să‑şi ţină greutatea sub control. Acest lucru le afectează stima de sine şi modul în care îşi percep

9


valoarea. Pentru mulţi dintre ei, acest aspect este la fel de important ca banii sau statutul. Din anumite puncte de vedere, nu este surprinzător că am devenit supraponderali, căci capacitatea de a stoca energie sub formă de grăsime este o caracteristică înnăscută a organismului uman, care ţine de supravieţuire. Stocarea surplusului de energie ca o asigurare în caz de foamete este logică. Dar stocarea excesivă constituie un aspect negativ, contribuind la multe probleme de sănătate care afectează populaţia: diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiace, accidentele vascular‑cerebrale, cancerul (în unele cazuri), şi nu numai. Cum s‑a ajuns ca această tactică de supravieţuire normală să o ia razna, ducând la obezitate şi degradarea sănătăţii? Ne‑am lenevit sau ne‑am delăsat cu toţii şi ne‑am obişnuit să mâncăm prea mult? Lucrurile nu stau chiar aşa. În timp, este firesc să câştigi în greutate când mâncarea este abundentă, dar accesul facil la alimentele hipercalorice, hiperlipidice şi hiperglucidice ne‑a afectat modul tradiţional şi ancestral de a mânca, ocolind şi subminând capacitatea naturală a organismului de a regla apetitul şi greutatea. Acest acces facil uşor la tipuri nesănătoase de alimente constituie principala cauză a creşterii obezităţii, foarte mulţi dintre noi adoptând o dietă greşită. Ceea ce începem să înţelegem este că dieta corectă nu este o dietă oarecare, ci este dieta corectă pentru persoana potrivită şi că, în ceea ce priveşte mâncatul, oamenii sunt diferiţi. O alimentaţie corectă înseamnă o alimentaţie corectă pentru tine şi e posibil ca deja să fi aflat asta sau să fii interesat să afli.

10

Dieta Vânător-Fermier


S‑ar putea să afli că unele dintre experienţele şi intuiţiile tale sunt valabile, în vreme ce o parte din „dogmele“ acceptate sunt doar mituri. Sper că ceea ce vei afla din aceste pagini să te ajute să‑ţi atingi obiectivele legate de greutate şi de sănătate.

11


Capitolul 1

Vânătorii şi Fermierii moderni Am să‑ţi povestesc despre două persoane cu care am lucrat recent. Una dintre ele este Beth, în vârstă de 34 de ani, profesoară cu jumătate de normă ce locuieşte în suburbiile din Chicago, iar cealaltă este Tom, un avocat de 42 de ani din Atlanta. Să începem cu Beth. Din afară, pare o persoană căreia totul îi merge bine: îi place munca pe care o face, are o căsătorie stabilă şi doi copii sănătoşi şi, până acum, s‑a bucurat de o sănătate bună. Totuşi, ea are o problemă care nu‑i dă pace: în ultimii zece ani, s‑a îngrăşat cu aproximativ 13 kilograme. Înainte era mândră de forma ei fizică, dar acum imaginea sa despre sine s‑a înrăutăţit atât de mult, până la punctul în care a refuzat să‑şi mai cumpere haine noi, pentru că era îngrozită să se uite în oglindă. Beth şi‑a explicat cu uşurinţă creşterea în greutate de‑a lungul anilor, spunându‑şi că partea cea mai importantă din viaţa ei era să aibă grijă de familia sa. În această privinţă, ea era mulţumită; copiii săi, o fată de nouă ani şi un băiat de şase ani, erau implicaţi în multe activităţi specifice vârstei — dans, gimnastică, fotbal, muzică — şi erau sănătoşi. Soţul ei, Greg, era un om echilibrat şi rezistent, deşi avea propria lui afacere şi muncea foarte mult, ceea ce însemna că ei doi petreceau mai puţin timp împreună decât ar fi vrut Beth. În timp, Beth a luat în greutate din ce în ce mai mult. Când a ajuns la 72 de kilograme, a început să resimtă o stare

12

Dieta Vânător-Fermier


de agitaţie şi să îşi imagineze cum avea să ajungă la 90 de kilograme, sau chiar mai mult. Pe drept cuvânt, era îngrijorată şi în legătură cu posibilele efecte ale greutăţii asupra sănătăţii sale. Pe punctul să aibă un atac de panică, a izbucnit şi a început să i se plângă lui Greg, care a încercat să o liniştească, dar nu prea ştia ce să spună; i‑a sugerat că, dacă se simţea atât de rău, ar putea căuta ajutor de specialitate. Asta a făcut‑o pe Beth să se simtă şi mai rău, pentru că acum i se părea că nu se mai achită cum trebuie de rolul de mamă şi de soţie. Greg a asigurat‑o că nu e cazul şi că el dorea doar să o vadă sănătoasă şi fericită. De asemenea, soţul ei i‑a sugerat să plece undeva pentru o perioadă, poate la un spa pentru slăbit. Sora lui Greg fusese la Canyon Ranch şi, când soţul său i‑a propus asta, Beth a fost de acord şi i‑a mulţumit pentru sprijin. La Canyon Ranch, când am vorbit pentru prima dată, Beth mi‑a mărturisit că teama ei secretă este ca nu cumva obiceiurile ei alimentare să ducă la boli precum diabetul sau cancerul. Tatăl ei avea diabet şi purta un stent cardiac, iar părinţii lui avuseseră, de asemenea, diabet şi probleme de natură cardiacă, aşa că istoricul medical al familiei o îngrijora. Ea mi‑a explicat, de asemenea, că avusese întotdeauna 58 de kilograme până când au apărut copiii. Apoi, lucrurile s‑au schimbat şi kilogramele au început să se depună. Când a ajuns la 63, a început să intre periodic în panică şi să ţină câte o dietă, înfometându‑se zile în şir ca să scape de 2–3 kilograme, până când 61 a devenit greutatea ei normală. Dar, inevitabil, începea să ia din nou în greutate până când a ajuns la 66, ceea ce înainte era de neimaginat. Din nou, încerca altă dietă, repetând acelaşi proces: pierdea în greutate, apoi punea la loc.

13


Cu cât vorbeam mai mult cu Beth, cu atât aflam mai multe despre trecutul ei. Provenea dintr‑o familie unită, în care ea fusese copilul mijlociu dintre cei trei ai familiei. Fusese un copil sănătos, cântărind 3,5 kilograme la naştere, şi nu suferise niciodată de vreo boală gravă. În adolescenţă era solidă, atletică, şi îi plăcea sportul, mai ales fotbalul. La şcoală învăţase bine, studiase limbi străine la colegiu, iar apoi a devenit profesoară. Preda spaniola la o şcoală cu programă specializată din localitate şi îşi iubea meseria. Beth era o femeie arătoasă, cu păr des, negru, cu ochi mari şi trăsături blânde. Nu‑şi arăta vârsta de 34 de ani, iar kilogramele în plus nu erau evidente de la prima vedere. De la talie în sus, nu părea obeză şi, fără a avea braţe subţiri, părea normal proporţionată. La Beth, grăsimea se depusese mai ales mai jos de talie, pe şolduri, coapse şi posterior. Ca rezultat, îşi menţinuse silueta de clepsidră, dar o clepsidră cu baza mai mare. De asemenea, se plângea de celulita urâtă care se acumulase pe coapsele ei şi de care i‑ar fi plăcut tare mult să scape. Am vorbit pe larg cu Beth despre regimul său alimentar. Îi plăceau multe mâncăruri, dintre care unele sănătoase. Adesea gătea feluri de mâncare pe bază de pui, gătea carne de două ori pe săptămână şi la fiecare două săptămâni peşte (de regulă, fript). Îi plăceau legumele şi fructele, dar şi untul şi brânzeturile. Obişnuia să consume prea multe băuturi carbogazoase dietetice şi, câteodată, nu foarte des, ceda tentaţiei de a mânca chipsuri de cartofi sau cartofi prăjiţi. De asemenea, nu voia să renunţe la cafeaua de dimineaţă cu mult lapte şi, câteodată, simţea nevoia să mănânce fursecuri sau brioşe de tărâţe la cafea. În zilele când mergea la muncă, îşi lua prânzul la pachet, de regulă ce rămăsese de la cina din seara trecută, sau un

14

Dieta Vânător-Fermier


sandvici sau, de exemplu, salată cu paste. Ţinea nişte batoane de ciocolată neagră în sertar şi lua câteva tablete la sfârşitul zilei, înainte de a pleca acasă. Gătea cina aproape în fiecare seară şi era foarte preocupată să asigure mese sănătoase familiei sale. Cam de două ori pe săptămână se întâmpla să comande pizza sau mâncare chinezească şi ieşea cu Greg la cină o dată pe săptămână sau la două săptămâni. Beth adusese o copie a ultimelor analize de sânge. Colesterolul său era la 240, iar doctorul îi spusese că, dacă nu putea coborî nivelul cu ajutorul dietei, ar putea fi nevoită să recurgă la medicamente. Partea bună era că avea un nivel destul de ridicat de „colesterol bun“, cunoscut şi ca HDL (lipoproteine cu densitate mare) — 65. Dar nivelul de „colesterol rău“, sau LDL (lipoproteine cu densitate mică), era de asemenea ridicat, la 160. Doctorul nu îi dăduse prea multe sfaturi despre cum ar putea să scadă acest nivel, dar îi sugerase să consulte un nutriţionist, ceea ce Beth intenţiona să facă în timpul vizitei la Canyon Ranch. Am întrebat‑o pe Beth cât de mult reuşise să piardă în greutate în trecut şi mi‑a spus că încercase mai multe diete. Avusese succese mici, temporare: pierduse cam 3 kilograme cu programul Weight Watchers, dar nu reuşise se menţină ritmul. Încercase şi dieta Atkins şi pierduse cam 3,5 kg, dar, în mod neplăcut, pusese la loc rapid când renunţase la dietă. Am întrebat‑o de ce renunţase şi mi‑a spus că pur şi simplu nu se simţea bine — îi era oarecum greaţă — şi că se simţea vinovată pentru că mânca atâta carne şi brânzeturi. Era îngrijorată în legătură cu efectele pe care dieta le‑ar putea avea asupra colesterolului şi‑şi imagina cum arterele sale se înfundă pe măsură ce ea pierdea în greutate. Şi, la nici trei săptămâni de la renunţarea la dieta Atkins, a fost

15


şocată să constate că se îngrăşase cu peste 4 kilograme. Beth a intrat în panică şi a urmat o dietă medicală pe bază de smoothies (sucuri cu pulpă, proaspăt stoarse), şi a consumat numai hrană făcută din prafuri amestecate în blender timp de două săptămâni. După ce a pierdut cam un kilogram şi jumătate, a renunţat complet — se săturase de smoothies. Beth ajunsese să urască chiar şi ideea de a ţine dietă. O făcea să se simtă neîmplinită şi simţea că‑i e mereu foame. Spunea că familia şi prietenii învăţaseră că nu trebuie să facă glume cu ea când îi era foame pentru că îşi pierduse simţul umorului. De asemenea, îşi pierduse capacitatea de a lua decizii şi povestea că nu putea să îşi cumpere o pereche de pantofi sau să pună note elevilor când avea glicemia mică. În acea perioadă, mai degrabă ar fi întins mâna după o bomboană sau un jeleu ca să‑şi poată continua activitatea. Uneori îi venea greu să evite senzaţia de foame, întrucât se simţea des fără energie, înfometată, obosită, mai ales după‑amiaza târziu. Povestea lui Beth nu era atât de neobişnuită, pentru că mulţi oameni au probleme cu greutatea şi nu înţeleg mereu de ce. I‑am explicat apoi conceptul de dietă a fermierului/ vânătorului. La nivel de nevoi alimentare, există două tipuri de oameni, care au nevoie de două tipuri diferite de dietă. Pe de o parte, sunt Fermierii, care au nevoie de o dietă redusă în grăsimi, pe bază de cereale, iar pe de altă parte Vânătorii, care au nevoie de o dietă scăzută în carbohidraţi, bazată pe proteine şi vegetale. *** Beth era un Fermier tipic, ceea ce rezulta din forma corpului ei şi din analizele de sânge. Beth avea şolduri şi coapse

16

Dieta Vânător-Fermier


proeminente şi talie subţire. Analizele ei de sânge arătau un organism tipic pentru un Fermier, cu glicemie şi nivel de trigliceride mici şi nivel ridicat de colesterol şi HDL (mai multe detalii despre acest aspect, mai târziu.) Fermierii au nevoie de mese şi gustări mici, dese (pe când Vânătorilor le prinde bine să mănânce mai rar, o dată, de două ori pe zi). Beth era un Fermier tipic: i se făcea foame des şi se simţea extenuată şi slăbită — simptome ale nivelului scăzut de glicemie. Fermierii sunt predispuşi la niveluri joase ale glicemiei, termenul medical pentru concentraţia glucozei în sânge. Atunci când glicemia scade, avem energie mai puţină, ne simţim obosiţi şi slăbiţi şi ne pierdem claritatea în gândire; printre altele, începe să ne fie greu să luăm decizii. Aceasta se întâmplă din cauză că glucoza este principala sursă de energie a corpului, fiind combustibilul său preferat, necesar pentru toate funcţiile sale. Gândiţi‑vă la glucoză ca la un combustibil care vă alimentează muşchii, bătăile inimii, respiraţia şi creierul. Dacă rămâneţi fără glucoză, unele dintre funcţiile corpului se vor opri. Cea mai importantă este funcţionarea creierului, care este complet dependent de glucoză — când glucoza scade, devenim iritabili, apoi lenţi şi, în cele din urmă, ne pierdem cunoştinţa. Din fericire, în mod normal, nivelul glucozei este menţinut într‑un interval destul de precis prin acţiunea hormonului numit insulină. Insulina este factorul principal în controlul glicemiei, chiar dacă mai sunt şi alţi factori cu roluri secundare. Pancreasul nostru produce insulină după ce mâncăm, ajutând astfel celulele să primească glucoza din mâncare. Insulina este cheia care deschide un canal la nivelul muşchilor şi al ficatului, permiţându‑le să absoarbă glucoză

17


precum un burete. Celulele au nevoie de glucoză pentru a produce energie. Dacă insulina nu este secretată sau dacă nivelul glicemiei este prea scăzut, rezultatul este oboseala. Fermierii sunt predispuşi la niveluri de glicemie scăzute pentru că ei sunt deosebit de sensibili la efectele insulinei. O cantitate mică de insulină are un efect semnificativ pentru Fermieri — celulele lor absorb mai multă glucoză chiar şi cu mai puţină insulină. Celulele lor au mai multe canale pentru glucoză, iar muşchii şi celulele lor hepatice sunt mai eficiente în absorbţia şi stocarea glucozei. Această sensibilitate la insulină influenţează şi alte caracteristici ale Fermierilor, inclusiv forma corpului şi metabolismul. Vom vorbi mai multe despre toate acestea în paginile care urmează. Important este că Fermierii sunt predispuşi la glicemie mică. Ca urmare a acestei tendinţe, Fermierii se simt cel mai bine atunci când urmează un regim alimentar care le permite să îşi menţină nivelul de glicemie. Cele mai bune alimente în acest sens sunt cerealele precum grâul, ovăzul, porumbul, orezul, orzul, quinoa, secara, alacul (cerealele sunt o excelentă sursă de glucoză, care este eliberată prin digestia carbohidraţilor pe care îi conţin). În timp ce vorbeam cu Beth, i‑am explicat, de asemenea, că dieta de tip Fermier este una săracă în grăsimi. Mâncând mai puţine grăsimi, Beth urma să consume mai puţine calorii, iar foamea ei urma să fie satisfăcută prin gustări mici, frecvente. În plus, un nivel mai redus al grăsimilor urma să o ajute să‑şi menţină colesterolul general şi LDL‑ul la un nivel scăzut. Beth a fost foarte bucuroasă — îi plac carbohidraţii şi mi‑a spus că întotdeauna o făcuseră să se simtă bine. Şi nu credea că reducerea nivelului de grăsimi urma să fie ceva

18

Dieta Vânător-Fermier


dificil de făcut. Sigur, aveau să îi lipsească chipsurile şi cartofii prăjiţi, dar deja se gândea la nişte alternative mai sănătoase. Beth îşi amintea momentele când mânca prea multe mâncăruri grase şi faptul că asta părea să fie, mai mult decât orice altceva, cauza depunerii kilogramelor în plus. Se gândea că grăsimea de pe şolduri şi coapse era rezultatul excesului de mâncăruri prăjite şi de îngheţată. După privirea ei, puteam să‑mi dau seama că avea o revelaţie. Făcuse deja schimbările la nivel mintal: cartofi copţi în loc de cartofi prăjiţi, pui şi peşte fiert în loc de pui şi peşte prăjit şi multe gustări constând din granola, fructe de pădure şi iaurt fără grăsimi, în timpul zilei. Beth a plecat de la cabinetul meu plină de speranţă. În etapa următoare, avea să se consulte cu nutriţionistul nostru, pentru a învăţa ce regim alimentar se potriveşte tipului ei. Atunci când a plecat de la Canyon Ranch, se simţea puternică şi întinerită, entuziastă, având în minte un plan de slăbire realist. Am stabilit să se întoarcă peste trei luni, pentru a evalua progresul pe care îl făcuse. Raportul pentru cele trei luni a fost excelent: Beth pierduse cam 4,5 kilograme şi dăduse jos 5 centimetri de pe şolduri. Apetitul ei era satisfăcut şi avea un nivel de energie constant. Nu mai simţea că îi e foame şi putea să respecte dieta. În plus, colesterolul ei scăzuse cu aproape 40 de puncte! Dieta Fermierului i‑a făcut foarte bine lui Beth. A învăţat să‑şi ţină foamea sub control, mâncând mai des cantităţi mai mici de carbohidraţi. Consuma mai puţine calorii pentru că redusese nivelul de grăsimi (un gram de grăsimi conţine mai multe calorii decât un gram de carbohidraţi), deci putea să mănânce mai mult, consumând, în acelaşi

19


timp, mai puţine calorii. Beth era, de asemenea, satisfăcută pentru că mânca alimente care îi plăceau într‑adevăr şi nu i se făcea poftă de altceva. Simţea că ar fi putut să urmeze acest regim alimentar pentru totdeauna. *** Cam în perioada în care am întâlnit‑o pe Beth, am făcut, de asemenea, cunoştinţă cu Tom. Acesta venise la Canyon Ranch din Atlanta, Georgia, împreună cu soţia sa, Sue, care fusese la Ranch înainte şi participase la mai multe cursuri de nutriţie şi de scădere în greutate. Ea se gândise cât de bine i‑ar prinde lui Tom să petreacă câteva zile aici şi promisese să‑l aducă şi pe el. Patru săptămâni mai târziu, Tom stătea în cabinetul meu, povestindu‑mi despre el însuşi. Tom, un tip corpolent, îmi povestea cu un accent tărăgănat, plăcut, din Sud, despre firma sa de avocatură, o întreprindere de succes. Firma se extinsese în urma unei fuziuni recente şi Tom devenise partener, ceea ce însemna că muncea chiar mai mult decât de obicei. Tom muncea 70 de ore pe săptămână, fără să punem la socoteală numeroasele mese de afaceri şi alte evenimente de seară. Era membru al unui club local, dar jucase doar trei runde de golf toată vara — şi cam la asta se rezumaseră exerciţiile lui fizice în ultimul timp. Ceea ce îl adusese pe Tom la biroul meu era problema cu greutatea: în ultimii doi ani se îngrăşase cam cu 20 de kg. Era obosit şi nu dormea bine. La 42 de ani, el mi‑a mărturisit că deja se simţea ca o persoană de vârstă mijlocie. Până în prezent, Tom evitase orice criză de sănătate, iar el şi Sue considerau această vizită ca pe una preventivă. Dar

20

Dieta Vânător-Fermier


el ştia că stilul său de viaţă din acea perioadă nu era unul de urmat pe termen lung. Trebuia să facă unele modificări şi ştia că ţinerea sub control a greutăţii şi a regimului alimentar erau cele mai importante. Vestea proastă era că Tom mânca dezastruos. Dimineaţa, ca să poată funcţiona, se îndopa cu zahăr şi cofeină — cel puţin trei căni de cafea tare, cu frişcă şi zahăr, însoţite de un covrig însiropat cu miere sau o gogoaşă cu ciocolată. La sfârşit de săptămână, mânca, de obicei, boluri mari de cereale cu fructe. În timpul săptămânii, Tom lucra aproape întotdeauna în timpul pauzei de prânz, dar, ocazional, mergea la prânzuri de afaceri, unde mânca, de obicei, friptură şi cartofi prăjiţi şi consuma unul sau două pahare de băutură alcoolică. După‑amiaza, Tom se întâlnea cu clienţii şi lucra până târziu — nu pleca de la birou înainte de 7:30 sau 8. Între timp, bea câteva băuturi carbogazoase şi mânca o pungă cu prăjiturele sau cu batoane de ciocolată. Cele mai multe seri erau dedicate întâlnirilor, meselor festive, evenimentelor; în celelalte seri, stătea acasă şi mânca o masă decentă, pregătită de Sue. Mâncarea lui favorită erau pastele, dar îi plăcea, de asemenea, să mănânce şi friptură de cel puţin două ori pe săptămână. Nu putea să refuze vreodată o chiflă caldă sau o felie sau două de pâine. La evenimente şi cine, Tom bea adesea trei sau patru pahare de vin; acasă, cuplul nu bea vin de obicei, cu excepţia cazului în care aveau oaspeţi. Tom nu fuma, cu excepţia, poate, a unui trabuc sau două, de obicei când juca golf, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai puţin. Tom dorea în mod sincer să îşi ţină greutatea şi starea de sănătate sub control. Îl îngrijora starea inimii sale, mai ales că unul dintre partenerii firmei lui, cu doar doi ani mai

21

Dieta vanator fermier  

The first pages from the book. Copyright © Editura LIFESTYLE PUBLISHING 2016. www.lifestylepublishing.ro

Advertisement