Page 1


CUPRINS Argument ......................................................................................................... 21 Prefaţă .............................................................................................................. 29

CAPITOLUL 1. Revoluţia de la 1821 Tudor Vladimirescu. Revoluţia de la 1821. Proclamaţia de la Padeş .............. 33 Mihail Kogălniceanu – Cuvânt introductiv la Cursul de Istorie Naţională (Extrase) .................................................................................... 36

CAPITOLUL 2. Revoluţia de la 1848-1849 Revoluţia de la 1848 în Moldova Petiţiunea-Proclamaţiune din 28 martie/9 aprilie 1848 ................................... 42 Programul revoluţionarilor moldoveni, 12/24 mai 1848 ................................. 46 „Deşteptarea României“ – poezie-manifest de Vasile Alecsandri ................... 47 Revoluţia Românilor din Transilvania 1848-1849 Simion Bărnuţiu – Discursul rostit la 2/14 Mai 1848 în Catedrala din Blaj (Extrase) ........................................................................................ 50 Punturile Naţiunii Române Transilvănene votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848................................................................ 57 Avram Iancu – Extrase din îndemnuri la luptă pentru Români........................ 60 Testamentul lui Avram Iancu ........................................................................... 61 Memoriul Naţiunei Române din Marele Principat al Ardealului, din Bănat, din părţile vecine şi din Bucovina adresat Împăratului Francisc Iosif la 13/25 februarie 1849 (Extrase) ........................................ 62 Andrei Mureşanu – „Un Răsunet“ ................................................................... 65 „Deşteaptă-te, Române!“ – Imnul de Stat al României ................................... 67 Nicolae Bălcescu – „Mişcarea Românilor din Ardeal la 1848“ (Extrase) ....... 70 Revoluţia de la 1848 în Ţara Românească Proclamaţia de la Islaz şi Programul revoluţionar, 9/21 iunie 1848 ................ 76 5


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

CAPITOLUL 3. Unirea Principatelor Române „Hora Unirei“ de Vasile Alecsandri ................................................................. 93 Mihail Kogălniceanu. Discursul în sprijinul adoptării Programului unionist de Adunarea Ad-Hoc a Moldovei – Iaşi, 7/19 octombrie 1857 (Extrase)...................................................................................................... 95 Discursul rostit de Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, 5 Ianuarie 1859 ................... 98 Unirea Principatelor Române. Discursul lui Vasile Boerescu pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldovei, Domn şi al Ţării Româneşti ...................................................................... 101 Discursul lui Vasile Boerescu după alegerea Domnului ................................ 104 Cornelia Bodea: Actul original al alegerii prealabile a lui Alexandru I. Cuza, Domn al „Principatelor Unite“ (Extrase) .................. 106

CAPITOLUL 4. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza Jurământul lui Alexandru Ioan Cuza după alegerea sa ca Domn al Principatelor Unite ..................................................................... 111 Proclamaţia către Români a Domnului Alexandru Ioan Cuza după depunerea jurământului ............................................................................. 112 Mihail Kogălniceanu – Discurs cu prilejul dezbaterii proiectului de lege rurală al Comisiei Centrale (Extrase) ........................................... 115 Mesagiul Măriei Sale Domnului Alexandru Ioan Cuza la deschiderea sesiunii anului 1863-1864 a Adunării Elective (Extrase) ......................... 119 Proclamaţia Domnitorului Alexandru Ioan I Către sătenii clăcaşi în anul 1864.............................................................. 122

CAPITOLUL 5. Regele Carol I Jurământul Prinţului Carol în Adunarea Deputaţilor, 10/22 Mai 1866 .......... 127 Proclamaţia Domnului Carol I către Români, 11/23 Mai 1866 ..................... 128 Regele Carol I. Războiul de Independenţă din 1877 ..................................... 129 Înalt Ordin de zi către învingătorii de la Griviţa Poradim, 5-17 Septemvrie 1877 ............................................................................... 130 Atitudinea faţă de prevederile Tratatului de la Berlin. Mesajul Regelui Carol I la deschiderea Corpurilor Legiuitoare, 15/27 Septemvrie 1878 ............................................................................. 131 6


CUPRINS

Proclamarea Regatului României .................................................................. 134 Ceremonia încoronării Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta ...................... 136

CAPITOLUL 6. Războiul de Independenţă a României Proclamarea Independenţei României la 9 Mai 1877 .................................... 140 Moţiune privind Independenţa României votată la 9 Mai 1877 .................... 143 Tratatul de la Berlin din 13 Iulie 1878 şi recunoaşterea independenţei României ................................................................................................... 145 Tratatul de la Berlin din 13 Iulie 1878 cu textele articolelor privind România .................................................................................................... 150 Protocolul nr. 10 al Congresului de la Berlin. Şedinţa din 1 Iulie (19 Iunie) 1878 privind România (Extrase) ............... 153

CAPITOLUL 7. Ion C. Brătianu Ion C. Brătianu – Memoriu asupra Românilor dat Împăratului Napoleon al III-lea (Extrase)................................................. 165 Ion C. Brătianu – Convenţia cu Rusia pentru trecerea trupelor ruse prin România (4 Aprilie 1877). Discursul său din 16 Aprilie 1877 în Adunarea Deputaţilor (Extrase) ............................................................ 168 Ion C. Brătianu – Declararea stării de război între România şi Turcia. Discursul rostit în Parlament la 30 Aprilie 1877 (Extrase) .......... 171

CAPITOLUL 8. Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria din 1892 Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria către Împăratul austro-ungar Francisc Iosif (1892) ........................................... 176 Textul Memorandului Românilor din Transilvania şi Ungaria către Împăratul Francisc Iosif I (1892) ..................................................... 180

CAPITOLUL 9. Alte mari personalităţi politice româneşti Petre P. Carp (1837-1919) .............................................................................. 215 Petre P. Carp – Discursul electoral din 27 Martie 1892 (Extrase) ................. 218 7


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

Petre P. Carp – Discursul rostit în şedinţa Senatului din 17 aprilie 1877. Convenţia cu Rusia ................................................................................... 221 Titu Maiorescu – Asupra Tractatului de la Berlin (Extrase) .......................... 226 Take Ionescu (1858-1922) ............................................................................. 231 Take Ionescu – Politica instinctului naţional. Discursul ţinut în şedinţa Camerei din 16 decembrie 1915 (Extrase) ................................... 235 Take Ionescu – Cuvântare rostită la Iaşi, în Camera Deputaţilor, la 14 Decembrie 1916 (Extrase) ............................................................... 239

Anexe cu principalele documente Proclamaţia lui Tudor Vladimirescu – Proclamaţia de la Padeş, 23 ianuarie 1821 ....................................................................................... 242 Discursul lui Simion Bărnuţiu din Catedrala de la Blaj din 2/14 Mai 1848 (Extrase) ........................................................................... 245 Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească – Proclamaţia de la Islaz din 9 iunie 1848 (Extrase) ................................... 249 Proclamaţia şi mesajul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza către Adunarea Deputaţilor privind desăvârşirea Unirii Principatelor Române la 11 decembrie 1861.................................. 253 Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor privind alegerea ca Domnitor a Principelui Carol de Hohenzollern, 10 Mai 1866 ................. 257 Legea prin care România se proclamă Regat şi Carol I Rege al României la 14 martie 1881 ..................................................................... 260 Discursul lui Carol I la încoronarea sa ca Rege al României şi a Reginei Elisabeta la 10 Mai 1881 ............................................................ 261 Tractatul de pace de la Berlin ....................................................................... 265 Protocoalele Congresului de la Berlin cu Articolul 10 privind România ..... 277 Carta Basarabiei Române, a Deltii Dunării şi a Dobrogii ............................. 286 Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria către Împăratul Francisc Iosif I (1892) (Extrase) .............................................. 287 Listă ilustraţii ................................................................................................ 291 Actul încoronării Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta la 10 Mai 1881 (planşa se regăseşte la finalul lucrării).

8


a

rgument

Rememorarea istoriei ne este de mare folos, aceasta fiind – după mărturia lui Mihail Kogălniceanu – „cartea de căpetenie a popoarelor“, „testamentul lăsat de către strămoşi strănepoţilor, ca să le slujească de tălmaci vremii de faţă şi povăţuire vremii viitoare“. Am alcătuit această crestomaţie, selectând documentele principale din istoria modernă a României pentru uzul tuturor categoriilor de cititori, punând în lumină actualitatea ideilor unor documente şi reliefând tăria luptei unor mari patrioţi pentru îndeplinirea idealurilor nobile ale naţiunii române. La prezentările făcute, am evidenţiat acţiunile şi poziţia avansată pe care se situau oamenii politici români, care, în condiţiile vitrege pentru ţara noastră, înconjurată de mari imperii, au luptat dârz să poată răzbate prin vrăşmăşiile vremurilor. Nu este o prezentare exhaustivă a documentelor importante, ci am dorit, pentru rememorarea unei părţi a istoriei noastre, să readuc în faţa ochilor pilonii pe care se sprijină istoria modernă a României. Ca metodă am aplicat studierea minuţioasă a principalelor documente ce au jalonat istoria modernă a ţării noastre, folosind mai ales materialele de referinţă de la Biblioteca Academiei Române şi Arhivele Naţionale ale României. Ţin să exprim calde mulţumiri personalului lor pentru sprijinul acordat. Pentru termenii arhaici şi latinizaţi din documentele secolului al XIX-lea am prezentat explicarea lor, ca de pildă, cei din Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria către Împăratul Francisc Iosif I din anul 1892. Spre ilustrarea celor menţionate, prezint o serie de exemple cu secvenţe din documentele esenţiale ale unor mari patrioţi români: 21


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

– Simion Bărnuţiu, ideologul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, a afirmat, în Discursul rostit la 2/14 Mai 1848 în Catedrala din Blaj: „Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi; pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor cum îi trag pe unii din celelalte clase“... Am subliniat această idee, care este foarte actuală. – La documentele cu Avram Iancu, marele erou naţional al Românilor, conducătorul dârz al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, am redat Extrase din îndemnuri la luptă pentru Români, din care prezint: „Pretenţiile noastre sînt sfinte, precum e sfîntă dreptatea şi noi Românii vom fi gata a le apăra cu orice preţ.“ În Testamentul lui Avram Iancu se exprimă idealul pentru care el a luptat cu ardoare în vederea redobândirii drepturilor naţiunii române: „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită pentru care după puteri am şi lucrat pînă acuma... Voesc dară şi hotărît dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei Academii de drepturi, tare crezînd că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele“... – Am evidenţiat că poemul „Un răsunet“ de Andrei Mureşanu, cunoscut sub numele de „Deşteaptă-te, Române!“, a fost, începând de la Revoluţia de la 1848, un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei lor. „Deşteaptă-te, Române!“ este Imnul Naţional al României începând din 1990. – Am prezentat ideile principale din frumoasa cuvântare a lui Nicolae Bălcescu, la Paris, în 1851, cu prilejul aniversării zilei de 3/15 Mai 1848 din Ardeal, în care elogiază eroismul revoluţionarilor români din Transilvania, conduşi de Avram Iancu. Admiră vitejia luptătorilor moţi, care, „seara, după ce toată ziua strejuiau potecile, se hărţuiau şi se luptau cu duşmanul, îi vedeai adunaţi trâmbe-trâmbe pe lângă focuri, care povestind întâmplările zilei şi acele trecute... care zicând din fluiere, buciume şi cimpoaie... Apoi, cu toţii, juni, bărbaţi şi bătrâni, se puneau de făceau să răsune văile munţilor de cântări de vitejie şi de naţionalitate, mai cu seamă de acea puternică şi frumoasă marseilleză a D-lui Andrei Mureşanu: 22


ARGUMENT

«Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte!...», pe care o cântau în mijlocul focurilor şi al urletelor de tunuri“... – În legătură cu Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, am evidenţiat că Proclamaţia de la Islaz (9 iunie 1848) avea caracter de constituţie şi, în ce priveşte redactarea ei, e apreciată în nuanţe diferite de istorici. Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu afirmă că Proclamaţia e „alcătuită, în ce priveşte fondul, de Nicolae Bălcescu, iar sub raportul formei, grandilocvente şi mistice, de Ion Heliade Rădulescu“. Nicolae Isar scrie că „Proclamaţia de la Islaz“, cu cele 22 de articole ale sale, cuprinde un program elaborat anterior de revoluţionari munteni, perfectat în mod succesiv, sub acest raport ea constituind o operă colectivă; ca formă, ea este opera lui I.H. Rădulescu“. – La capitolul Unirea Principatelor Române, am subliniat descoperirea şi publicarea de către Cornelia Bodea a Actului original al alegerii prealabile a lui Alexandru I. Cuza, Domn al Principatelor Unite, scoţând la lumină după o sută de ani acest extrem de preţios document al Unirii din 1859. Am afirmat că acesta constituie o verigă remarcabilă de întregire a analelor patriei noastre. Am menţionat că telegramele anunţând „alegerea lui Alexandru Ioan Cuza au fost trimise peste tot, după prima alegere; ele confirmă o dată mai mult importanţa istorică a actului semnat în şedinţa secretă.“ (Vezi capitolul Unirea Principatelor Române). – Din prezentarea documentelor de la capitolul 4 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza – deşi reduse ca număr – se învederează rolul primordial al Domnului Unirii Principatelor Române în punerea temeliilor statului român modern. Jurământul său depus la 8 februarie 1859, în cadrul Adunării Naţionale din Bucureşti, cuprinde cuvinte măreţe: „Jur în numele Sfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie Drepturile şi Interesele Principatelor Unite, că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea Naţiunii Române. Aşa Dumnezeu şi Compatrioţii mei să-mi fie într’ajutor“. Chiar numai parcurgând lista principalelor reforme pentru a căror aplicare a acţionat ferm şi consecvent, în pofida opoziţiei forţelor conservatoare, se vădeşte amploarea şi măreţia obiectivelor sale pentru schimbarea şi progresul societăţii româneşti. 23


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

Astfel, în Mesajul său prezentat în cadrul sesiunii 1863-1864 a Adunării Elective, a enumerat proiectele de legi privind reformele propuse, cele mai importante fiind: Legea rurală, Legea electorală, Legea pentru organizarea şi dezvoltarea sistemului nostru militar, Legea de garantare a libertăţilor cetăţeneşti, Legea comunală şi municipală, Legea pentru instrucţiunea publică, obligatorie şi gratuită, Legea pentru unificarea Codicelor Civil, Penal şi Comercial ş.a. – În legătură cu documentele privind pe Regele Carol I, atrage atenţia îndeosebi „Atitudinea faţă de prevederile Tratatului de la Berlin – în Mesajul Regelui Carol I la deschiderea Corpurilor Legiuitoare – 15/27 septemvrie 1878“. Şi cu acest prilej se vădeşte patriotismul şi judecata sa dreaptă: referindu-se la raptul sudului Basarabiei de către Rusia ţaristă, a declarat: „Nu există Român, de la Domn până la ultimul cetăţean, care să nu deplângă deslipirea unei părţi din pământul strămoşesc decretată de Europa!“ – În scurta prezentare pe care am făcut-o privind Tratatul de la Berlin din 13 Iulie 1878 şi recunoaşterea independenţei României, am accentuat unele aspecte care nu trebuie ignorate la judecata istoriei: În pofida pierderilor umane imense şi a sacrificiilor făcute de România în Războiul pentru independenţă din 1877 – circa 10.000 de morţi şi zeci de mii de răniţi – aceasta nu a fost acceptată ca parte la discuţiile Congresului. După îndelungate şi repetate cereri, reprezentanţii săi au fost primiţi la şedinţa a zecea a Congresului din 19 iunie 1878, spre a face înaintea Congresului aprecierile guvernului român asupra Tratatului de la San Stefano privitoare la România. Prin Tratatul de la Berlin din 13 Iulie 1878, s-a recunoscut independenţa României, însă aceasta era condiţionată de îndeplinirea a două clauze: 1. Modificarea Articolului 7 din Constituţie prin acordarea de drepturi politice şi civile tuturor locuitorilor ţării care nu erau supuşi străini (Articolul 44) şi 2. Cedarea către Rusia a sudului Basarabiei cu judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail (Articolul 45). Condiţia impusă de la Articolul 45 a fost îndeplinită la sfârşitul lunii septembrie 1878. 24


ARGUMENT

Însă, „Germania şi Franţa continuau să se menţină pe o poziţie intransigentă, nu atât datorită întârzierii aplicării Articolului 44 al Tratatului de la Berlin, cât mai ales tergiversării, de către statul român, a răscumpărării căii ferate Roman-Vârciorova, aflată în proprietatea «Societăţii acţionarilor» şi patronată de consorţiul german «Bleichröder – Hansemann», care preluase afacerea după falimentul consorţiului «Strousberg»“… [vezi Daniela Buşă: Modificări politico-teritoriale în sud-estul Europei între Congresul de la Berlin şi Primul Război Mondial (1878-1914), Editura Paideia, 2003, p. 91].“ „Revizuirea Constituţiei nu a atras automat recunoaşterea independenţei României. Atâta vreme cât problema răscumpărării căilor ferate nu fusese soluţionată, Germania era hotărâtă să-şi menţină poziţia. Franţa şi Marea Britanie continuau s-o secondeze“... (Daniela Buşă, idem, p. 93). Date fiind acestea, am afirmat: Trebuie observat că pretextul semnării de către România a convenţiei de răscumpărare a căii ferate ca o altă condiţie pentru recunoaşterea independenţei ei i-a fost impus brutal şi pe nedrept, întrucât nu figura în textul Tratatului de la Berlin. – Între personalităţile politice de frunte româneşti care au acţionat cu energie şi curaj pentru făurirea României Moderne se află şi Ion C. Brătianu. A luptat cu înflăcărare pentru izbânda şi salvarea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească şi pentru realizarea Unirii Principatelor Române. Între documentele înserate este şi „Memoriu asupra Românilor dat Împăratului Napoleon al III-lea în anul 1853, elaborat de Ion C. Brătianu. Scopul era obţinerea sprijinului Franţei pentru unirea Principatelor Române. Am reliefat ideile principale din Memoriu, din care redau câteva: „Naţiunea română, de la originea sa, n-a încetat niciodată de a avea existenţa sa proprie... Românii locuiesc ţara cuprinsă între Tisa, Nistru, Marea Neagră şi Dunăre şi se întind în grupe şi dincolo de Dunăre, până în Tesalia... “ „Sire, nu putem sfârşi fără a stărui încă o dată asupra importanţei unui Stat român tare constituit pe malurile Dunării...“ 25


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

– Relativ la „Memorandul Românilor din Transilvania şi Ungaria către Împăratul austro-ungar Francisc Iosif din 1892, am făcut o prezentare a obiectivului şi ecoului acestuia, pe baza unor lucrări relativ recente. Memorandul prezintă consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi principalele revendicări ale românilor transilvăneni, în principal recunoaşterea drepturilor lor politice, ca naţiune de sine stătătoare. Totodată, am reamintit injusteţea procesului politic care a fost intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor“, printre care 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român, în frunte cu dr. Ioan Raţiu, preşedintele partidului. – La capitolul 9 – Alte mari personalităţi politice româneşti, i-am menţionat pe Petre P. Carp, Titu Maiorescu şi Take Ionescu. – Am redescoperit că unele afirmaţii politice ale lui Petre P. Carp sunt de o actualitate impunătoare. Astfel: „Partidele... nu au dreptul la denumirea de partid decât atunci când oamenii se încheagă în jurul unor idei care sunt mai presus de apetituri, mai presus de interesele individuale ale fiecăruia...“ (Petre P. Carp: Discursuri parlamentare, ediţia Marcel Duţă, Editura „Grai şi Suflet“ – Bucureşti, 2000). Petre P. Carp subliniază ideea pericolului pentru societate a unui singur partid, în „Discursul electoral din 27 Martie 1892“. De asemenea, afirmă că „partide în timpul modern nu se pot crea pe bază de clientelă... ci pe baza unui studiu serios al diferitelor interese ale tuturor păturilor sociale...“; „O serie de politicieni... au făcut din politică o meserie, nu ca să servească ţara, ci propriul lor interes“. În prezentarea lui Petre P. Carp, am reliefat profilul său ca personalitate politică distinsă, având consecvenţa unor principii şi păstrarea onoarei în politică, ceea ce e o floare rară. – Una dintre cele mai importante scrieri politice ale lui Titu Maiorescu este „Istoria politică a României sub domnia lui Carol I“. Din aceasta am selectat „Discursul său asupra Tractatului de la Berlin“, rostit în şedinţa Camerei din 28 Septembrie 1878. Titu Maiorescu dezvăluie politica marilor puteri, care acţionau pe diverse căi pentru îndeplinirea propriilor interese. Astfel, a relevat că discuţiile de la Congresul de la Berlin din 1878 au avut mai mult un caracter formal, existând aranjamente bilaterale anterioare. În acest sens, el scria: 26


ARGUMENT

„Isteţul Disraeli – Beaconsfield aflase despre pretenţiile [Rusiei] asupra Basarabiei încă din mai 1877..., şi, dacă, în Memorandumul de la 18/30 mai 1878 mai vorbeşte de Basarabia, este numai ca presiune contra Rusiei, cu care ajunge îndată la o înţelegere secretă asupra modificării Tratatului de la San Stefano în interesul englezesc. Şi cu Turcia încheie Beaconsfield, la 4 iunie 1878, o convenţie secretă, şi-şi asigură insula Cipru. Cu aceste două tratate în buzunar, Englezul se duce liniştit la congres, fără a se mai preocupa de soarta României.“ (Titu Maiorescu, Istoria politică a României sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, 1994, p. 110). – Un mare patriot român şi om politic remarcabil a fost Take Ionescu. „În înfăptuirea României Mari se poate spune cu drept cuvânt: mare a fost partea sa“ – Ion I.C. Brătianu. „Dăruit de Dumnezeu cu multe din însuşirile unui mare bărbat de stat, Take Ionescu a avut cea mai fulminantă ascensiune din istoria politică a României. A fost un gazetar de mare forţă polemică, orator cu «guriţa de aur» (cum i se spunea), balcanic din pricina mediului în care trăia, occidental prin viziunea amplă asupra rosturilor europene ante şi postbelice. Dar mai presus de toate, a fost un înfocat iubitor de patrie, creatorul sintagmei româneşti eterne: politica instinctului naţional.“ (Stelian Neagoe: Oameni politici români. Enciclopedie. Editura Machiavelii, 2007, p. 382). A avut o viziune politică clară. Când România s-a raliat Puterilor aliate în Primul Război Mondial, Take Ionescu, în discursul său din Camera Deputaţilor, la 14 decembrie 1916, a declarat, între altele: „Va învinge armata română; vor învinge aliaţii noştri! Cred în această victorie cum cred în lumina soarelui“. Petru N. Popescu

Notă: Toate citatele cuprind trimiterile de referinţă la capitolele respective din carte.

27


PREFAŢĂ UN MANUAL DE PATRIOTISM Întâmplarea face să redactăm rândurile de faţă chiar de Ziua Naţională a României. Este un bun prilej de reflecţie asupra devenirii noastre la o dată şi într-un moment de evidentă încordare a lumii contemporane, obosită de la o vreme – mai ales cea europeană – de „succesele atât de mari“ pe care le-a înregistrat pe toate planurile în ultimul sfert de veac. Refuzând să-şi accepte fundamentul creştin, Europa şi construcţia economică, politică şi cultural-spirituală a acesteia, condusă de două-trei nave amiral, se văd lovite tot mai des de furtuni puternice ameninţând să se transforme în uragan. Ce putem face noi, românii, aflaţi la marginea răsăriteană a Europei, noi, cei „apţi pentru cea mai înaltă cultură, dar siliţi a trăi de la o băjenie la alta…“? (N. Iorga, 1940) Cu trei zile în urmă s-au împlinit trei pătrare de veac de la moartea savantului care, în preajma ei, „cetind Istoria Românilor“, cum îi plăcea să spună, nu-i rămânea decât să ceară celor ce deviaseră de la tradiţie: „Voi, ceilalţi, treceţi la învăţătura strămoşilor!“ „Învăţătura strămoşilor“, place sau nu Europei, se află şi în manualul de istorie. De un sfert de veac acesta se cheamă doar Istorie pentru elevii din România şi prezintă – fără cronologie (!?) – doar studii de caz, din care nu poţi înţelege mare lucru. Cu aproape două veacuri în urmă, în 1832-1833, după revenirea Brăilei la Ţara Românească şi începutul unor nădejdi de viaţă liberă şi progres aici, la Dunăre, oraşul a trecut şi la organizarea învăţământului. Ei bine, primul dascăl român, sosit aici, Ion Penescu, elev al lui Ioan Heliade Rădulescu, va folosi – aşa cum ne încredinţează Radu Perianu, primul manual şcolar cunoscut la Brăila – un Manual de patriotism, tălmăcit şi mai adăogat de Iancu Nicola. 29


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

Aşadar zidirea sufletească, patriotică, devenise un lucru de prim ordin după cele trei veacuri de stăpânire otomană efectivă, cu toate nuanţele permisive la adresa creştinilor ce se descoperă acum, în vremea din urmă, odată cu cercetarea arhivelor otomane privitoare la Brăila de către turcologul Mihai Maxim. Iată de ce socotim că, – în împrejurările în care cuvintele patriotism şi patriot au ajuns vorbe de ocară, iar istoria românilor răstălmăcită cu fineţe de istorici a căror efigie, din păcate, o vedem pe zidurile încărcate cândva de nobleţe ale Universităţii din Bucureşti –, editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I“ „are o datorie de împlinit care nu se poate confunda cu a altora“. Anume aceea de a trimite către cititorii cei mai tineri, către elevi, o carte de patriotism, un manual alcătuit de domnul Petru N. Popescu din unele dintre cele mai importante texte ce au marcat destinul nostru naţional şi devenirea noastră istorică de la 1821 încoace, adică în ultimele două veacuri. Este vorba de proclamaţii, petiţii, îndemnuri la luptă, versuri – astăzi ale imnului naţional – jurăminte, discursuri, moţiuni, tratate, declaraţii de război, memorandumuri. Unele dintre ele, ne grăbim să o spunem, sunt redate în extrase, deci fragmentar, şi motivul de căpetenie nu este decât acela al spaţiului tipografic ce trebuia menţinut în limitele normalului. Remarc alternanţa inteligentă între figurile istorice şi evenimentele fundamentale ce ne-au marcat în epoca modernă de la Revoluţia din 1821 la cea din 1848 în spaţiul românesc şi de la „Unirea lui Cuza“ din 1859 la Carol I şi Independenţa din 1877/78 ce a făcut cu putinţă Regatul în 1881. Acesta avea să se întemeieze şi cu sprijinul altor mari bărbaţi de stat ai României moderne, I.C. Brătianu sau Petre P. Carp. Transilvania este urmărită ca destin istoric doar până la Memorandumul din 1892, probabil pentru a se continua în viitor cu Războiul nostru de Întregire şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În 2018 sau până atunci, întâmpinând Jubileul Marii Uniri, în 2016 sau 2017, se va adăuga, probabil, un al doilea volum de documente esenţiale ale marelui act naţional din 1 Decembrie 1918 şi nu numai. Brăila, 1 Decembrie 2015, Prof. Univ. Dr. Ionel Cândea 30


CAPITOLUL 1

Revoluţia de la 1821


1. Portretul lui TUDOR VLADIMIRESCU (1780-1821) realizat de pictorul Theodor Aman după moartea lui Tudor şi bazat pe mărturiile Pandurilor Sursă: WikipediA – Enciclopedia liberă


CAPITOLUL 1: REVOLUŢIA DE LA 1821

TUDOR VLADIMIRESCU 1780-1821 „Patria să chiamă norodul, iar nu tagma jăfuitorilor.“ REVOLUŢIA DE LA 1821 Proclamaţia de la Padeş 23 ianuarie 1821 „Cea dintîi proclamaţie revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu către locuitorii Ţării Româneşti, chemîndu-i să se înroleze în «adunarea cea orînduită pentru binele a toată ţara»“. „Cătră tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelante oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate! Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pre om de a întîmpina răul cu rău! Şarpele, cînd îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, că să-ţi aperi viiaţa, carea mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui! Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atît cele besericeşti, cît şi cele politiceşti, pînă cînd să-i suferim a ne suge sîngele din noi? Pînă cînd să le fim robi? Dacă răul nu este priimit lui Dumnezău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezău! Că bun este Dumnezău şi, ca să ne asămănăm lui, trebue să facem bine! Iar acesta nu se face pînă nu să strică răul. Pînă nu vine iarna, primăvară nu să face! Au vrut Dumnezău să facă lumină? Aceia s-au făcut, dupe ce au lipsit întunerecul! Veichilul lui Dumnezău, preaputernicul nostru împărat, voeşte ca noi, ca nişte credincioşi ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie noaă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. 33


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

Aceia sînt ai noştri şi cu noi dinpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sînt făgăduiţi! Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii: care veţi avea arme, cu arme; iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi cu lănci: să vă faceţi degrabă şi să veniţi unde veţi auzi că să află adunarea cea orînduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Şi ceea ce vă va povăţui mai-marii adunării, aceea să urmaţi, şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atîta vreme de cînd lacrămile du pe obrazăle noastre nu s-au mai uscat! Şi iar să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod, în vremea aceştii adunări obştii folositoare, ca să se atingă măcar de un grăunţi, de binele sau de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran, sau de al vreunui lăcuitoriu; decît numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să se jărtfească: însă al cărora nu vor urma noaă, precum sînt făgăduiţi, numai al acelora să se ia pentru folosul de obşte!“ [1821], ian. 23

Ciornă autografă a lui Tudor Vladimirescu. Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti, Copii după textul definitivat: B.A.R. ş.a. Din Vol. I, Cornelia Bodea, 1848 la Români – O istorie în date şi mărturii Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 63-64 Din Documente privind Istoria României. Răscoala din 1821 Documente interne, vol. I, p. 207-208 Redactor responsabil Acad. Andrei Oţetea Editura Academiei R.P. Române, 1959

34


2. Portretul lui MIHAIL KOGĂLNICEANU (1817-1891) la o vârstă mai înaintată – mare om politic, istoric, gazetar şi scriitor Lui Mihail Kogălniceanu îi aparţine fraza esenţială pentru apariţia României Moderne, rostită la 9 mai 1977 în Parlament, atunci când era ministru de externe: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare“. Practic, acesta a fost momentul oficial în care România s-a rupt de suzeranitatea Imperiului Otoman. Sursă foto: WikipediA – Enciclopedia liberă Sursă text: www.adevarul.ro


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

MIHAIL KOGĂLNICEANU 1817-1891 Cuvânt introductiv la Cursul de Istorie Naţională Rostit la 24 Noemvrie 1843 în Academia Mihăileană (Extrase) „«Cuvântul introductiv» a rămas până astăzi unul din cele mai frumoase discursuri ale literaturii noastre, şi în deosebi un model de patriotism adevărat... În Academia Mihăileană, înfiinţată de Mihai Sturdza la Iaşi, trebuia să se ţină şi un curs de istorie naţională... Cursul acesta nu putea fi încredinţat decât unei persoane care, pe lângă cunoştinţe, să fi avut şi darul de a şti să se strecoare printre criticele împrejurări politice de atunci. Moldova se găsia sub aspra supraveghere a Turciei şi a Rusiei... Iată pentru ce cursul a fost dat lui Mihail Kogălniceanu... Prima lecţiune a cursului lui Kogălniceanu a fost «Cuvântul introductiv», care n-a plăcut Turcilor şi cu deosebire consulului rusesc. Kogălniceanu n-a înţeles să cedeze nimic din convingerile lui şi a înfăţişat istoria noastră în toată demnitatea ce i se cuvenia...“ (Din Prefaţa lui Petre V. Haneş)

„Domnilor! După priveliştea lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea noastră aminte, decât Istoria. Istoria, Domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiţi, este adevărata povestire şi înfăţişare a întâmplărilor neamului omenesc, ea este rezultatul vârstelor şi a experienţei. Se poate dar, cu drept cuvânt, numi glasul seminţiilor ce au fost şi icoana vremii trecute. Karamzine, în alte cuvinte, o numeşte: testamentul lăsat de către strămoşi strănepoţilor, ca să le slujească de tălmaci vremii de faţă şi de povăţuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie, trebue să fie, şi a fost, totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor şi a fieştecărui om în deosebi, pentru că fieştecare stare, fiecare profesie află în ea regule 36


CAPITOLUL 1: REVOLUŢIA DE LA 1821

de purtare, sfat la îndoirile sale, învăţătură la neştiinţa sa, îndemn la slavă şi la faptă bună. Domnitorul prin istorie se deşteaptă la nobila ambiţie de a face lucruri mari şi drepte, şi prin urmare de a trăi în viitorime... Cele mai înalte isbânzi, cele mai slăvite fapte nu vedem oare că s-au îndemnat prin istorie?... Care dar împărat, care domn nu trebue să tremure dinaintea istoriei, acestui straşnic tribunal, ce are să-i judice cu aceeaşi nepărtinire?... Istoria singură poate ca, într-o panoramă întinsă, să ne arate împărăţiile trecute înainte de mii de ani; ea ne face pivitori la luptele, la revoluţiile, la sfaturile, la serbările, întâmplate dela începutul lumii; ea scoate din morminte pe strămoşii noştri şi ni-i înfăţişează ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuţile, cu toate patimile, cu toate năravurile lor. Ea dar ne leagă cu vecia... Dacă istoria îndeobşte, adică a neamului omenesc, este aşa de interesantă în rezultatele sale, cu cât mai mult trebue să ne fie istoria patriei, a locului unde am văzut ziua?... Ce interes mare trebue să aibă istoria naţională pentru noi, îmi place a crede că şi d-voastră o înţelegeţi ca şi mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoşilor noştri, care prin moştenire sunt şi ale noastre. Inima ni se bate când auzim rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; da, d-lor mei! şi nu mă ruşinez a vă zice că aceşti bărbaţi pentru mine sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cezar; aceştia sunt eroii lumii, în loc ca cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia dela Răsboeni are mai mare interes decât lupta dela Termopile, şi izbânzile dela Racova şi dela Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea dela Maraton şi Salamina, pentru că sunt câştigate de către Români! Chiar locurile patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava şi Târgoviştea sunt pentru mine mai mult ca Sparta şi Atena! Baia, un sat ca toate satele pentru străini, pentru Români are mai mult preţ decât Corintul, pentru că în Baia, avanul1 Riga (rege) al Ungariei, Matei Corvinul, viteazul vitejilor, Craiul Crailor, cum îi zicea Sixt al IV-lea, rănit de sabia moldovană, fu pus pe fugă şi uită drumul patriei noastre! 1

strajnicul 37


DOCUMENTE ESENŢIALE DIN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI

Trebuinţa istoriei patriei ne este neapărată chiar pentru ocrotirea drepturilor noastre împotriva naţiilor streine... Lupta naţională a Românilor care mai trei veacuri au apărat cu sabia Creştinătatea în potriva tuturor puterilor Islamismului, domnia lui Alexandru cel Bun şi a lui Mircea cel Bătrân, al căror nume răsunau dela Marea Baltică până la porţile Bizanţiei, strălucitele fapte ale unui Ştefan cel Mare,... abdicarea lui Petru Şchiopul, care preferă să se scoboare de pe tronul Moldovei decât să plătească bir Turcilor, chipul măreţ şi întocmai ca al lui Ahil al lui Mihai Viteazul, singurul Voevod ce ajunge a uni părţile Daciei vechi şi a se putea intitula: «Mihail, cu mila lui Dumnezeu, Domn Valahiei, Moldovei şi Transilvaniei», inimă de erou... înalta înţelepciune a lui Miron Costin, carele cu aceeaşi mână purta sabia spre apărarea patriei şi condeiul spre scrierea analelor naţionale... toate aceste figuri, toate aceste fapte ar merita mirarea chiar a străinilor, când istoria noastră ar fi mai bine cunoscută... În neunirea lor [a Românilor] dar trebue să vedem isvorul tuturor nenorocirilor trecute a căror urme încă până astăzi sunt vii pe pământul nostru... eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc, unde se vorbeşte româneşte, şi ca istorie naţională, istoria Moldovei întregi înainte de sfâşiarea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania... Până acum, toţi acei ce s-au îndeletnicit cu istoria naţională n-au avut în privire decât biografia Domnilor, nepomenind nimic de popor, isvorul a tutulor mişcărilor şi isprăvilor şi fără care stăpânitorii n-ar fi nimică. Mă voi sili să mă feresc de această greşală de căpitenie; ci pe lângă istoria politică a ţărilor, atât cât voi fi ajutat de documenturile şi tradiţiile vechi, voi căuta a vă da şi o idee lămurită asupra stării sociale şi morale, asupra obiceiurilor, prejudeţelor, culturii, negoţului şi literaturii vechilor Români... Toate răsboaiele lor au avut un ţel nobil şi sfânt: apărarea patriei şi a legei... un colos straşnic, un nor cumplit, se iveşte pe orizontul Europei: islamismul se arată şi toate naţiile tremură pentru legea şi naţionalitatea lor. Serbia, Bulgaria, Albania, Macedoina, Iliria (ş.a.)... se fac provincii turceşti; cetatea lui Constantin, Roma cea nouă, maica oraşelor, se face capitala Sultanilor şi semiluna se înalţă în locul Crucei pe bolta sfintei Sofia. În vreme când islamismul este biruitor pretutindene,... când tuiurile acestora răsbat până în inima Ungariei, numai Românii se împotrivesc şivoiului care înghite toate, numai ei stau ca un val apărător creştinătăţii... 38


CAPITOLUL 1: REVOLUŢIA DE LA 1821

De multe ori biruiţi, de multe ori supuşi, dar niciodată abătuţi până la pământ şi desnădăjduiţi, îi vedem folosindu-se de tot prilejul şi dela 1366 şi până la 1688 stând deapurure în luptă – Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Şerban Cantacuzino au fost mai ales neîmpăcaţi duşmani ai sectatorilor lui Mahomed, apărând cu sângele lor sfânta Cruce. Deşi necontenit în răsboaie, Românii însă nu uită reformele şi îmbunătăţirile din lăuntru; în veacurile XVI şi XVII mai ales ei fac mari înaintări în civilizaţie. Şcoalele lor sunt vestite în tot Orientul; Moldavia este una din cele întâi ţări ale Europei, în care invenţia lui Gutemberg, tipografia, se introduce. Dascălii, caligrafii şi praviliştii români se chiamă la curtea ţarilor Rusiei şi un fiu al Moldaviei [Dimitrie Cantemir] se învredniceşte a fi învăţătorul lui Petru cel Mare. În cea dintâi jumătate a sec. XVII limba românească... câştigă dreptul de limbă a Statului; mai multe tipografii se aşează în amândouă Principatele... [La 1821], Tudor Vladimirescu ridică pe de altă parte în Valahia steagul naţional, vesteşte Românilor că vremea venise pentru ca iar să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile, care o rodiau şi să dobândească guvern naţional... Întâmplărilor de la 1821 le suntem datori orice propăşire ce am făcut de atunci, căci ele ne-au deşteptat duhul naţional... deşi încă românismul nu triumfă,... totuşi existenţa politică începe a ni se aşeza pe temeiuri mai statornice. În urma multor pătimiri, multor nenorociri, un orizont mai senin ni se arată; pacea de la Adrianopol se încheie între Rusia şi Turcia, şi drituri pierdute de veacuri ni se întorc înapoi...“ [În final, îşi exprimă] „nădejdea măgulitoare că prin prelecţiile mele voi putea deştepta în d-voastră un duh de unire mai de aproape între toate ramurile neamului românesc şi un interes mai viu pentru naţie şi patrie“.

Din broşura MIHAIL KOGĂLNICEANU: Cuvânt Introductiv la Cursul de ISTORIE NAŢIONALĂ Prefaţă de Petre V. Haneş Editura Librăriei Leon Alcalay, 1909, p. 5-35

39

Documente esenţiale din Istoria Modernă a României - Petru N. Popescu  

Acte şi discursuri politice celebre

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you