Impact ro

Page 24

ȘTIRI // DIN PETROM

PRIMELE REALIZĂRI SUB EMBLEMA EXCELENȚEI OPERAȚIONALE

Î

n ultimii ani, dinamica schimbărilor ne-a obişnuit să fim flexibili, deschişi către nou şi ne-a învățat să avem atât aşteptări mari, cât şi realizări palpabile. Programul Excelență Operațională care se desfăşoară în E&P nu face excepție din acest punct de vedere. Prin amploarea sa – include un pilon central şi şase proiecte satelit – programul implică angajați de la toate nivelurile de management şi operaționale, iar aşteptările lor s-au concretizat în rezultate obținute pe parcursul etapei pilot. Timp de şase luni, începând cu luna mai 2013, 24 de evenimente Kaizen constând în acțiuni de tipul 5S (Sortează, Se ordonează, Străluceşte, Standardizează, Susţine), TPM (Mentenanță Productivă Totală) şi STR (Reducerea Timpului de Pregătire) se derulează în cadrul etapei pilot în Zonele de Producție III şi VII. 5S are ca rezultat îmbunătățirea siguranței şi a eficienței prin activităţi de optimizare a locului de muncă. STR contribuie la reducerea timpului de pregătire a unei activităţi (intervenții, reparaţii capitale la sondă) – de la raportarea unei probleme până la începutul efectiv al lucrului, precum şi reducerea numărului de paşi din proces. TPM conduce la creşterea duratei de viață a echipamentului; pentru început, prin atribuirea de sarcini de mentenanță preventivă operatorilor, punându-le la dispoziție piese de schimb, materiale şi unelte critice. Munca în echipe multidisciplinare şi rezultatele obţinute i-au convins până şi pe cei mai sceptici dintre participanţi de importanţa Excelenței Operaționale. Un număr semnificativ dintre operatorii, şefii de formaţii, supervizorii şi managerii de sector din Zonele de Producție III şi VII care au luat parte la proiect au devenit Campioni OEx datorită dăruirii lor, gradului de profesionalism şi bunei colaborări şi relaționări

E&P

cu colegii. Rolul lor este de a conduce evenimente Kaizen, de a face transferul de cunoştințe către colegii lor din alte Sectoare de Producție şi Zone de Producție şi de a-i sprijini în realizarea de evenimente Kaizen. Zonele de Producție neincluse în proiectul pilot au beneficiat de sesiuni de informare privind conceptele şi stadiul programului, precum şi rezultatele obținute. Reprezentanți ai acestor ZP au fost invitaţi să participe la evenimentele Kaizen derulate. Rezultatele vor fi prezentate într-un eveniment organizat în cursul lunii noiembrie cu participanți din toate Zonele de Producție. Cu această ocazie vor fi prezentate concluziile şi rezultatele finale ale proiectului-pilot, vor fi expuse puncte de vedere şi impresii ale participanţilor şi vor fi analizaţi paşii de urmat în anii ce vin pentru ca Excelența Operațională să devină filosofia de lucru a organizaţiei şi a liderilor ei.

UN LOC DE MUNCĂ PROTEJAT DE INCENDIU Cum ne putem implica în promovarea și menținerea unui loc de muncă cu riscuri de incendiu cât mai mici? Peste 5.900 de colegi din sectorul operațional E&P vor af la până la mijlocul anului viitor răspunsul la această întrebare prin participarea la sesiunile de instruire interactivă

24 • PETROM IMPACT 4/2013

din cadrul proiectului „Sistem integrat de prevenire și răspuns în caz de incendiu”, organizate de Departamentele Managementul Schimbării, HSSE și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență E&P. Acestea au două faze şi presupun atât studii de caz bazate pe lucrul în echipă,

discuții libere axate pe lecții învățate și experiența personală etc., cât şi instruiri practice la nivel de facilitate de producţie. Unul dintre scopurile proiectului este creşterea gradului de conștientizare al personalului operațional asupra riscurilor de incendiu de la locul de muncă.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.