Issuu on Google+


CUPRINS Revista Orizonturi Literare......................................................pag.3 Ce e bun în rămas bun ............................................................pag.4 Scenariu fără frică....................................................................pag.5 Trăind o nouă perspectivă.......................................................pag.6 Pictorul Maiastru.....................................................................pag.7 Desenul, parte din viaţa mea..................................................pag.13 Recenzie carte: Castelul pălărierului........................................pag.18


REVISTA ORIZONTURI LITERARE

După cum mult ne-am dorit, a venit şi momentul mult aşteptat: revista noastră a luat viaţă.Şi ce mai viaţă!Am muncit cu drag şi spor şi sperăm că, pe lângă bucuriile de zi cu zi, citirea acestei reviste vă va aduceşi ea, în suflet, puţină bucurie aşa cum şi pentru noi, adunarea şi crearea fiecărui articol a însemnat o bucurie şi o nerăbdare aprigă. Le mulţumim celor ce au avut bunăvoinţa de a colabora şi încrederea de aşi prezenta lumii întregi creaţiile lor. >>> Rădoi Alina Georgiana, Petroşani <<<

Încă nu-mi vine să cred că ceea ce mi-am dorit a prins viaţă. Întotdeauna mi-am dorit să scriu pentru o revistă iar acum am ocazia. Această revistă are la bază cel mai bun fundament: buna înţelegere, comunicarea şi prietenia. Ele reprezintă cele mai bune chei pentru a deschide uşile succesului. Nu ştiu cât înseamnă o revistă pentru fiecare, dar pentru noi, această revistă este totul: rodul muncii noastre de a crea fiecare articol, de a lua fiecare interviu, de a o monta şi într-un final,de a o publica. Tot conţinutul acestei reviste este scris din suflet pentru suflete. Bucuria de a ne împărtăşi gândurile şi creaţiile cu voi, zace în fiecare dintre noi, cei care alegem să muncim pentru această revistă, ca echipă. Mulţumesc din suflet celor care doresc să ne fie alături, ne susţin, aleg să colaboreze şi au încredere în noi.

>>> Dragomir Mihai-Viorel, Teleorman <<<


Ce e bun în rămas bun?

Nimeni nu iubeşte despărţirile, de orice fel, indiferent de durată. Nu mă refer la despărţirea definitivă, ci la cea temporară. Există un timp pentru “Bun venit” şi un timp pentru “Bun rămas”. Însă, intervalul dintre cei doi timpi este rupt din setea de a rămâne constant în simţiri şi trăiri ce alimentează sufletul, creând amintiri. Atragem de fiecare dată exact acei oameni care reflectă problemele noastre interioare, fără să realizăm că aceştia nu vor fi mereu lângă noi. De obicei, despărţirile sunt dureroase. Există totuşi acel ceva ce rămâne în urmă şi care hrăneşte dorinţa apăsătoare de revedere, provocând un gol imens şi ducând la suferinţă. Şi totuşi, există o mică fărâmă de bucurie în urma acelui rămas bun. În ce constă? Mai multe răspunsuri laolaltă duc către unul singur: amprenta lăsată de cel care pleacă asupra celui care rămâne. Ambiguu la prima vedere. Da, dar ultima privire, ultimul cuvânt, ultima atingere, ultimul sărut…toate rămân împietrite în minte, creând universul tuturor clipelor petrecute până la despărţire. De fapt, ce e bun în rămas bun? E încrederea în celălalt, e speranţa revederii, e rememorarea momentelor trăite împreună, e ruptura ce se reface în timpul trăit singur… Acelaşi gând, acelaşi zâmbet, aceiaşi ochi…Sunt simple, dar fac totul. În urma lor rămâne acelaşi om. Poate că nu ar trebui să rămână aşa, poate ar trebui să se schimbe sentimentul de singurătate într-unul de regăsire. Poate ar trebui ca oamenii să se schimbe şi să cunoască partea bună a despărţirilor. Până la urmă, dacă acestea nu ar exista care ar mai fi farmecul vieţii? Ce am mai aştepta dacă am avea totul? O altă abordare, un alt punct de vedere… Un rămas bun aduce după sine o mulţumire, o linişte. Ademenită de nesiguranţă, suferinţa îşi face loc în sufletul inocent ce se credea a fi puternic. Însă acea nesiguranţă este trecătoare, deoarece este hrănită cu mulţumirea de a fi făcut ceea ce trebuia. După acel rămas bun spus în grabă îşi fac loc amintirile plăcute presărate cu dezamăgiri. Psihicul începe să conştientizeze că în sfârşit şi-a găsit echilibrul care îi lipsea, iar inima nu mai este ţesută cu fire dure de tristeţe. Ochii sunt mai limpezi, văzând lumea în culori, nu doar în alb şi negru. Bucuria de a trăi revine, iar zâmbetul capătă o formă deosebită. Vorbele curg de la sine, fără frică. Există viaţă după rămas bun, există siguranţă, există împlinire.Deşi în adâncul sufletului rămâne un strop, o fărâmă de regret, timpul este cel care face ca tot ce e urât să devină frumos. Aceste două abordări se ancorează într-o varietate de sentimente de fericire şi tristeţe, toate ducând către necunoscut. Până la urmă, nu vom şti niciodată ce e bun în rămas bun. >>> Andreea Tincu, Buciumeni <<<


Scenariu fără frică

De la etajul cinci nu vei vedea niciodata mai mult decât forme ce se mişcă ameţitor pe străzi, căutând taxiuri sau intrând în blocul de vis a vis. Pe scări întotdeauna vei auzi paşi străini şi uşi închise ameninţător. Lumina nu va fi veşnic închisă şi vei sta cu frica în sân atunci când ştii că ea trebuie să se întoarcă acasă. Poate că ai văzut prea multe filme despre răpiri sau poate că ţi-ai dat seama că într-o zi, cheia nu se va mai auzii în broască şi paşii de pe hol vor intra în alte case.

De când îţi este ţie frică de singurătate? Poate de când ai început să aprinzi lumina pe balcon atunci când vrei să dormi. Sau poate de când închizi uşa de trei ori înainte de a te întoarce la geam şi a privi imaginile cu oameni ce se derulează pe repede-înainte în faţa ta. Nu se aud claxoane de maşini şi nici urletele copilului de la doi. E atât de linişte între cei patru pereţi decoraţi cu linii curbate gri încât uneori te întrebi dacă nu te-ai îngropat singur în aşteptarea ei; a celei ce nu se mai arată. A-ţi mutila inima nu mai ajută la nimic, au dispărut toate: şi haine şi parfum. Şi ea. Încă priveşti pe geam, aşteptând ca vibraţiile telefonului să te trezească şi ea să nu fie doar un contur umplut cu negru.

>>> Mihăila Andreea Nicoleta (Duduş), Buzău <<<


Trăind o nouă perspectivă

Nu-mi priveam paşii, doar simţeam asfaltul rece sub picioare până în măduva oaselor, ironic spunând, fiindcă nu cred că-mi simt nici măcar oasele. Oamenii din jur erau fară pată de culoare, totul era alb-negru, până şi cerul. Oare unde sunt? A fost prima întrebare pe care mi-am pus-o, deşi părea ironică fiindcă ştiam locul foarte bine, doar că era lipsit de culoare. Au trecut ani întregi de-atunci, în jur nu s-au schimbat multe, ci doar noi chipuri palide care trec pe lângă mine fără să mă privească. De parcă aş fi avut nevoie de privirile lor reci şi arogante de care dau dovadă şi prin paşii pe care îi fac pe stradă. Dacă cineva a spus că acesta este un oraş rece, nu a spus doar pentru faptul că sunt înconjurat de blocuri construite din beton, a spus că e rece datorită sufletelor oamenilor care-l locuiesc, apartament cu apartament. Nu ştiu dacă oamenii aceştia pot fi numiţi vii, ci sunt doar nişte carcase frumos amenajate cu haine la modă, inele şi brăţări din aur, cu genţi de firmă şi pantofi sport, iar pe interior sunt goi, mai goi decât credeam înainte că sunt. Îi numesc totuşi vii fiindcă sunt altfel decât sunt eu... Acum, în noua mea formă, mi s-a dat ocazia să văd atât de multe lucruri, pe care înainte nu am avut capacitatea de a le observa. Poate ăsta este beneficiul noului pas, să observ totul fără să mă chinui prea mult să caut ceva. Ieri, totul mi se părea normal în vechea mea formă, astăzi, de-aici de sus, totul îmi este mai clar!

>>> Dragomir Mihai-Viorel, Teleorman <<<


Pictorul Maiastru

A-nceput, de ceva timp, să plouă, E frig, noapte, ceasul arată ora nouă… Te-ntrebi dacă vei putea zâmbi Într-o lume indiferentă, pictată-n gri. Afară e-o lume nebună, însetată de bani, Parfumul intens al suferinţei persistă de ani! Şi doare… din ceruri cad stropi fierbinţi de sânge, Văzându-şi tabloul incolor, Pictorul plânge… Cu măiastră pensulă, începe să picteze, O lume-ntunecată, căreia n-o să-i pese Că afară-i vacarm şi lupta e-n toi acum. Totuşi, cu durere, pictează o lume făcută scrum… Nu-i imposibil să dea culoare, Peisajului gri,care,parca,moare... Pictorul se plimbă, nevăzut, pe-o stradă pustie Frunzele-l însoţesc dansând pe ritmul vântului ce adie. Pictura inspiră sentimente, deci viaţă, În fiecare suflet e plantat un sâmbure de speranţă! Arta Lui, de puţini e iubită, de restul… neapreciată Însă El rabdă şi îndură-n lumea asta blestmată, Impregnată cu cerneală neagră, cenuşie… Şi-L doare când capodopera îi e considerată nebunie.

>>> Ovesia Cristina-Mariana <<<


Mângâiere

Mângâie-mi lumină caldă Ochii-n lacrimi, prinşi în timp, Lângă bolta cea cerească Să mă-nalţ să devin mit. Lângă lacul de-altădată Unde-ntâi eu m-am scăldat, Adu-mi visele o mie, Chipul blând de neuitat.

Lepădă-ţi haina de in Şi îmbracă o manta, Flori de câmă fă-le coroană Ş-aşeaz-o pe fruntea mea.

Letal Şi dacă-n ochi rouă se-adună Şi buzele-mi ard îm văpăi, Rătăcitor în suflet bate Vântul vieţii de apoi... Vor mai trece zeci de ani Frigul îmi îngheaţă pielea, Glasul tace, nu vorbeşte, Gura ta-i dulce ca mierea. Blestemând cerul şi timpul, Sursa tinereţii mele, Dezmierd boabele de rouăÎn curând va sta să plouă. >>> Rădoi Alina Georgiana, Petroşani <<<


Condamn Complet înarmată cu arma dorinţii Ţi-am cuprins gura cu dinţii, Ţi-am înrobit iubirea-ntr-o seară Şi te-am sărutat pătimaş pentru-ntâia oară. De-mi juri iubire, jură-mi acum Jură-mi pe stele, jură-mi de bun, Priveşte-mi în ochi şi spune-mi că vezi Deşii au plâns, ochii-mi sunt tot verzi. Te acuz pe tine pentru iubire Pentru toata dragostea ce zace-n mine, Pentru surâsurile dintâia oară Şi pentru inima ce l-a final ai last-o să moară. >>> Rădoi Alina Georgiana, Petroşani <<<

Chemări febrile Şi mor de tine, în tine-mi caut răsuflarea Cu paşii goi spre centru unde e rece marea, Cobor frânturi de aripi, cu aripi n-am să zbor Căci îmi sunt rupte toate şi toate dor. Crepuscul rece-n sânge, sângele îmi fierbe Amor născut în aburi şi urma iar se pierde, Ţintesc doruri spre tine, spre tine se înalţă Iubire-n flori de câmp şi ochi-mi lăcrimează. Propun atingeri calde, calde sunt de-acum Pierdute stele-n cer, prindeam curaj şi nuN-am dor de tine, cu tine sunt deja, Naufragiez iubire-n mare şi-n inima ta. >>> Rădoi Alina Georgiana, Petroşani <<<


Soţie...doar atât! Cum aranjasem totul, să fie special În încercarea mea, dar totul a părut în zadar, Erai specială, parcă desprinsă din poveste Parcă erai, dar astăzi nimic nu mai este. A pălit chipul luminat în faţa norilor negrii de ploaie, Cum păleşte orice floare când o calci în picioare, Ai ales drumul, dar fără mine ca partener, Începem aceeaşi poveste, dar urcându-ne în alt tren. Florile erau aşezate, fiind sclave în vaza cu apă Sedate de moarte lentă dar în ultima instanţă, Având misiunea prin ultima lor slavă, Să fie martore la cererea de a-mi fi soţie pe viaţă.

Chiar şi lumânările plângeau prin ceara topită, Datorită vieţii lor care se emana răzvrătită, Să ne ofere lumină şi căldură la această masă, Unde aveam să-ţi spun cât de mult îmi pasă. Dar ai ales să pleci fără să-mi spui, Să laşi iubirea mea nimănui. Dar unde n-au fost cuvinte în relaţia noastră Am lăsat iubirea să vorbească. >>> Dragomir Mihai-Viorel,Teleorman <<<


Bunătate sufletească Învaţă să trăieşti Cu o sperantă-n suflet , Nu te sfii să visezi Şi s-afişezi un zâmbet . Fii bun şi ascultător Cu toţi semenii tăi , Iubeşte şi vei fi iubit De apropiaţii tăi . Când vei ştii s-apreciezi Ceea ce e în jurul tău , Atunci şi tu vei fi apreciat De bunul Dumnezeu . O vorba bună.. Spusa din iubire Acoperă cu cald ...Şi cu armonie . Un gând bun Oferit din suflet , Va ajuta un om Şi va aduce un zâmbet .

P.S.: Indiferent de ceea ce îţi rezervă viaţa, nu uita că în faţa oricărei primejdii trebuie să arăţi un zâmbet. Zâmbeste...e gratis, sănătos şi frumos. Nu lăsa nimic din jurul tău să îţi schimbe buna dispozitie, fiindcă momentele din viaţa noastră ni le dictăm singuri, chiar şi amalgamul de stări în care suntem cuprinsi. La final se va trage o linie, iar tu vei fi pus să numeri momentele de fericire şi momentele de tristeţe din viaţa ta. Dacă acum nu alegi să faci ceva pentru a fi fericit, mai târziu nu se mai poate. Depinde de tine spre ce vrei sa înclini balanţa... >>> Dragomir Mihai-Viorel, Teleorman <<<


Piesă de teatru

Ma îmbrac în patura nesfârşitei veri Încercând să mă transform în ce-am fost ieri, Sute şi mii de clipe din regie În acest moment se răsfrâng în mine . Încerc să-mi pun o simplă mască, albă Astfel o să par necunoscut... În această lume în care necunoscutul A câştigat iar eu am pierdut . A luat tot ce a fost frumos din lume A luat tot ceea ce-am simţit Am rămas din păcate Doar cu ceea ce-am trait . Piesa se-apropie de final, Jucându-se în grabă scena, Spre a mulţumii întregului public Că le-a urmărit tandema . Sute de aplauze se aud Din întuncata parte-a sălii, Sute de oameni se ridică Spre a aplauda victorii. >>> Dragomir Mihai-Viorel, Teleorman <<<


Desenul, parte din viaţa mea... Reporter: În primul rând, vreau să te prezinţi şi să ne spui: desenul face parte din viaţa ta?

Cristina: Numele meu este Ovesia Cristina Mariana iar desenul a făcut odinioara,parte din viaţa mea.Desenez de la vârsta de un an şi deşi mi-a fost şi îmi e greu, miam lăsat talentul pe ultimul loc, din diverse motive. Reporter: Artistul poartă pe umeri responsabilitatea creaţiei. Pe tine ce te inspiră şi te motivează să creezi? Cristina: Depinde de stare...În general,zâmbetele celor care îmi privesc creaţiile mă motivează să desenez chestii foarte drăguţe şi amuzante. Reporter: Ce înseamnă pentru tine “a fi artist”? Cristina: Nu ştiu dacă mă pot numi artist...Sunt doar un omuleţ care stârneşte zâmbete pe chipurile triste, datorită personajelor mele haioase. Reporter: Ce lucruri dau viaţă desenelor tale? Cristina: Stările mele sufleteşti dau viaţă desenelor.Dacă sunt tristă sau binedispusă, la fel sunt şi personajele mele. Reporter: Este desenul un talent pe care îl exploatezi? Cristina: Era.Acum, am alte priorităţi. Reporter: Mai ai şi alte talente? Cristina: Desigur.Fac bijuterii handmade şi sunt cantăreaţă de rap. Reporter: Ce anume doreşti să transmiţi oamenilor prin desenele tale? Cristina: E greu de zis...


Reporter: Consideri că tinerii din ziua de astăzi, îşi exploatează şi dezvoltă talentele? Cristina: Depinde de alegerile fiecăruia.Unii îşi abandonează talentul, alţii, perseverează din greu... Reporter: În spatele fiecărui desen se ascunde o poveste? Cristina: Da.Anumite personaje sunt, de fapt, prieteni, cunoştinţe etc. fiecare cu povestea sa.E frumos să vezi anumite întâmplări din viaţa unui prieten în benzi desenate. Reporter: Finalul îţi aparţine în totalitate. Te rog să scrii un mesaj celor care citesc acest interviu: Cristina: Aş dori să le spun tuturor tinerilor, indiferent că sunt desenatori, muzicieni sau poeţi. Niciodată să nu renunţaţi la talentul vostru. Indiferent de criticile primite sau uşile închise, perseveraţi, oricât de încet aţi face-o, dar nu vă lăsaţi. Dumnezeu v-a înzestrat cu anumite talente, pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi.Toţi sunteţi unici şi minunaţi! Multă baftă tuturor!


Recenzie carte: Castelul pălărierului – A.J. Cronin

Dragă cititorule, iată ce m-am gândit să-ţi recomand: o carte pe care cu siguranţă nu ai să o poţi lăsa din mână aşa cum nici eu nu am mai putut-o lăsa.O carte scrisă frumos, cu numeroase descrieri amănunţite, cu personaje bine conturate şi dialog curat din abundenţă. Această carte, numită „Castelul pălărierului”, te va duce cititorule într-o cu totul altă lume. O lume pe care ţi-o vei putea imagina cu ochii deschişi doar înaintând în lectura ei. Povestea, în principiu, este simplă dar totodată este şi complexă: Familia Brodie.Domnul Brodie, mama sa bătrână şi urâcioasă, soţia, fiul şi cele două fiice ale sale Mary şi Nessie.Domnul Brodie,pălărierul, cel ce deţine un magazin specific de pălării, o brută, un om rece şi fără scrupule, ajunge să decadă uşor în ochii tuturor.Personal,răutatea acestui personaj m-a întărâtat şi m-a făcut să-l urăsc deşi nu este, după cum spuneam, decât un personaj.Un personaj ce te va intriga atât de tare încât îţi vei dorii să citeşi mai departe pentru a te asigura că poate îi va venii şi dânsului pedeapsa.Iar pedepsele vin, una câte una: pierderea lui Mary, falimentul micii lui afaceri ş.a.m.d. , pedepse ce te voi lăsa pe tine cititorule să le descoperi .

Vei trăii o grămadă de sentimente, poate chiar contradictorii, însă la finalul celor 600 de pagini te va cuprinde părerea de rău pentru că s-a terminat. Eu am cartea de la librăriile Adevarul, dar sunt sigură că o poţi găsii oriunde: fie într-o librărie, fie într-o bibliotecă, fie comandată de pe internet. Vă doresc lectură plăcută. >>> Rădoi Alina-Georgiana, Petroşani <<<


Revista ORIZONTURI LITERARE este în căutare de noi colaboratori. Dacă eşti o persoană talentată, atunci te invit să îţi promovezi talentul prin intermediul acestei reviste. Adresă de email: revistaorizonturiliterare@gmail.com Adresă web: www.orizonturiliterare.blogspot.ro Aşteptăm materialele voastre pentru următorul număr al revistei la adresa de email de mai sus.

Fondator & Redactor: Rădoi Alina-Georgiana Dragomir Mihai-Viorel

Au scris pentru revista: Ovesia Cristina Mariana Andreea Tincu Mihăilă Andreea Nicoleta

VA MULTUMIM !!!



Revista Orizonturi Literare