Page 1

100 PAGINI ● 7 LEI

DILEMATECA Anul V ● nr. 45 ● februarie 2010

SCRIERI

AUTORI

LECTURI ANCHET~

Cu ce personaj literar a]i petrece Valentine’s Day?

DOSAR

Paul Morand [i România

INTERVIU

Stéphane Audeguy

INTERVIU

CRISTIAN TEODORESCU


SUMAR

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

INTERVIU

INFO Bazar 12-13 3,14TECA 5-10

62-69 Cristian Teodorescu

„Scriu dintr-un fel de vinovat` dependen]`, dar [i din pl`cere“

DOSAR

PROFIL

14-21 „Paul Morand [i România“

70-74 Alex Tocilescu

ESEU

ANCHET~

22-24 Adina Papazi

„Femeia – m`r de ceart`“

Alex Tocilescu (paginile 70-74)

76-82 de Marius Chivu

Cu ce personaj literar a]i petrece Valentine’s Day?

RECENZII 28-39 Literatur`: Adriana Stan,

Codrin Liviu Cu]itaru, {tefania Mihalache, Paul Cernat, Alexandru Matei, Adina Dini]oiu, Bogdan-Alexandru St`nescu, Alina Purcaru, Alexandru Budac, Florin Irimia, Elena Cra[ovan, Alice Popescu 40 SF: Michael Haulic` 41 Economie: Bogdan Barbu 42 Critic` literar`: Cosmin Borza 43-44 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu Eseu: Octavian Buda 45 Filozofie: Alexander Baumgarten 46 Spiritualitate: Mirel B`nic` 47 48-49 Psihologie: Lena Ru[ti, Victor Popescu 50 Arte: Anca Oroveanu

REPORTAJ 54-60 Nadine Vl`descu

INTERVIU 84-86 Stéphane Audeguy

„Literatura nu are nimic de-a face cu regl`rile de conturi personale“

Stéphane Audeguy (paginile 84-86)

MERIDIANE 88-90 Petre R`ileanu

C`l`torie cu un fazan

FRAGMENTE 92-98 {tefania Mihalache

Poemele secretarei Petre R`ileanu (paginile 88-90)

RUBRICI 26 51 61 75 83 87

Ioana Bot, C`r]i de plastic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Cine ce cite[te: Maria Bercea Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Ion Vianu, Portrete interioare Constantin Vic`, Tehnodrom

Sco]ia. Pe urmele lui Sherlock Holmes

3

{tefania Mihalache (paginile 92-98)


EDITORIAL

Tipar vs. digital 110 pe secund`. 9,5 milioane într-o singur` zi (14 decembrie 2009). E vorba despre comenzile pentru Kindle, „dispozitivul“ pe care se pot stoca [i citi c`r]i, reviste [i ziare, lansat cu ceva timp în urm` de Amazon.com. Pentru prima dat` – a anun]at într-un comunicat la sfîr[itul anului trecut cunoscuta companie – s-au vîndut mai multe c`r]i electronice decît tip`rite. Kindle poate fi cump`rat în peste 100 de ]`ri (inclusiv România) [i, prin el, cititorii au acces la aproape 300.000 de volume pe care le pot desc`rca de pe Amazon.com. Cost` 279 de dolari. S-ar zice c` „marele pas“ a fost f`cut. În anii ’90, dup` explozia Internetului [i a tehnologiilor multimedia, au început [i tentativele de a construi un „device“ care s` permit` lectura c`r]ilor în format electronic. Au ap`rut mai multe, dar n-au avut succes – din cauza pre]ului prea mare, al tehnologiei prea complicate, al disconfortului creat în cititor etc. Tot atunci, multe edituri importante din lume au creat divizii sau departamente care s` se ocupe de edi]ii electronice, dar le-au desfiin]at sau le-au restrîns activitatea dup` scurt timp: era, probabil, prea devreme pentru a[a ceva. Kindle pare s` fi „picat“ la timp [i s` fi îmbinat într-o formul` bun` elementele cele mai importante: pre]ul accesibil, confortul pentru cititor, simplitatea în utilizare. Mai exist` [i alte asemenea dispozitive [i cu siguran]` vor ap`rea altele, produse de alte firme. Marele avantaj

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Rare[ Avram

4

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 al lui Kindle este îns` c` „are în spate“ c`r]ile pe care Amazon le vindea pîn` acum în form` tip`rit`, iar acum devin accesibile [i în format electronic. Sigur, majoritatea în englez`. Deocamdat`. Dar lucrurile se vor schimba în timp. {i cu asta gata, a început „revolu]ia“? M` îndoiesc. Deocamdat`, „aparatul“ cu pricina imit` forma tradi]ional` a c`r]ii (iar multe dintre eforturile f`cute pentru a ajunge la un asemenea dispozitiv vizau exact asem`narea cît mai mare cu volumul tip`rit, astfel încît obi[nuin]ele de lectur` s` nu fie [ocate prea mult), ad`ugîndu-i cîteva „înzestr`ri“ suplimentare, permise de noua tehnologie (precum aceea de a adnota textul, de a c`uta etc.). Psiho-fiziologia lecturii nu se schimb` fundamental, dar emo]ia r`sfoirii paginilor [i pl`cerea de a sim]i mirosul de cerneal` se pierd. Deocamdat`, cred, este vorba mai degrab` de simpla schimbare a suportului care „g`zduie[te“ textul scris. Atît. Schimb`rile se vor petrece îns` în sfera produc]iei de carte. Dac` va cre[te suficient de mult num`rul de utilizatori de Kindle (sau de dispozitive asem`n`toare), editorii vor trebui s` se gîndeasc` serios la produc]ia de carte în format electronic ca mijloc de a-[i spori veniturile [i de a rezista pe pia]`. Edi]ia pe hîrtie îns` r`mîne de neînlocuit, deocamdat`, cel pu]in dintr-un motiv: volumul tip`rit este, în continuare, mijlocul de stocare cel mai rezistent în timp. Mult mai rezistent decît orice dispozitiv digital. ■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS


INFO

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Literatura la vremea catastrofei La cîteva zile dup` devastatorul cutremur din Haiti, care a f`cut în jur de 100.000 de victime în capitala Port-au-Prince, Libération dedica un dosar special pe aceast` tem` literaturii haitiene. Festivalul interna]ional de literatur` Etonnants voyageurs, care trebuia s` aib` loc chiar în Caraibe, a fost anulat, în urma seismului, îns` numeroase publica]ii franceze preg`teau deja – unele publicaser` chiar fragmente de roman sau nuvele – dosare despre literatura din aceast` zon` fierbinte a francofoniei. Libération a strîns cîteva m`rturii literare despre catastrof`. Argumentul dosarului e oferit chiar de redactorul-[ef Laurent Joffrin: „La ce bun literatura la vremea catastrofei? S-ar spune c` scriitorii nu fac altceva decît s` acopere nenorocirea cu stilul bun, c` ascund durerile în spatele cuvintelor. E nevoie de spitale, nu de biblioteci. Tragic prozaism. M`rturiile literare adunate de Natalie Levisalles pentru Libération exprim` cu totul altceva, ceva ce fiecare poate

Dilemateca v` recomand` ■ Karen Armstrong, Istoria lui Dumnezeu (Editura Nemira, 2009, traducere de Dana Ionescu), o incitant` [i foarte personal` aventur` în „istoria modului în care oamenii L-au perceput de-a lungul timpului, de la Avraam pîn` în zilele noastre“. O introducere pasionant` [i vie în sensurile moderne ale „cuvîntului Dumnezeu“ scris` de o jurnalist` care a fost mai întîi c`lug`ri]`. (Simona Sora) ■ „Cînd plecam la Hollywood s` v`d cîte un film, m` întorceam cu autobuzul [i, înainte de stingerea luminilor

constata citind numeroasele reportaje. Port-auPrince e la p`mînt, dar haitienii, dincolo de nenum`ra]ii mor]i, sînt totu[i în picioare. Mult temutele jafuri sînt rare. Adesea n-au nici un alt obiectiv decît s` evite foamea sau setea. În aceast` stare de disperare, solidaritatea se organizeaz` [i un lan] pre]ios leag` con[tiin]a înc`rcat` a ]`rilor bogate, de acest p`mînt extrem de s`rac. Solidaritate efemer`, n`scut` din urgen]` [i din emo]ia provocat` de imaginile dezolante din regiune care acum fac ocolul planetei? Cu siguran]`. Dar, totu[i, e solidaritate. Yanick Lahens, care deschide suplimentul nostru, îl citeaz` pe Camus: «Avem acum familiaritatea r`ului, [i asta ne ajut` – înc` – s` lupt`m». Iat` cum cultura \i arat` calea politicii, care [i-a tr`dat adesea datoriile în aceast` ]ar` a nesfîr[itelor lupte între clanuri [i fac]iuni. Astfel, scriitorii, ei în[i[i uci[i, nu pot face prea multe pentru corpul martirizat al na]iunii lor. În schimb, ei cer s` poat` ]ine în via]` sufletul ei.“ ■

pentru camuflaj, ocheam cîte un pasager cu un loc liber al`turi [i m` a[ezam lîng` el. Dup` cîteva momente, genunchiul meu drept î[i permitea s` se lipeasc` de genunchiul lui stîng. Dac` l`sa ca atingerea s` continue, [tiam c` în seara aceea nu va mai fi nevoie s` recurg la solda]ii tineri de la Palisade...“ Tennessee Williams scriindu-[i, f`r` nici o pudoare, spectaculoasele Memorii ale unui b`trîn crocodil, în traducerea minunatei doamne Antoaneta Ralian, la Editura Minerva. (Marius Chivu) ■ {ahin[ahul, Ryszard Kapu´sci´nski, Editura Humanitas, 2009. Unul dintre

Laurent Joffrin

cei mai cunoscu]i jurnali[ti din Polonia, Ryszard Kapu´sci´nski a participat, dup` cum m`rturise[te, la 27 de revolu]ii din lumea a treia. Cartea descrie domnia [i înl`turarea de la putere a ultimului [ah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, [i victoria revolu]iei islamice din 1979, la care ziaristul a fost martor ocular. Scris cu precizie jurnalistic` în combina]ie cu un evident talent literar, volumul lui Kapu´sci´nski este lectur` obligatorie pentru oricine dore[te s` [tie ce s-a întîmplat în secolul al XX-lea în ]ara care se afl` [i ast`zi în aten]ia presei de pretutindeni. (M`d`lina {chiopu) ■

5


INFO

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Scriitori f`r` patrio]i! Cam în termenii unei asemenea injonc]iuni s-ar putea traduce o serie de întîmpl`ri survenite pe parcursul ultimelor s`pt`mîni în cîteva ]`ri din Europa. Care, în treac`t fie spus, se comport` uneori (ca în recentul episod al desemn`rii primului s`u pre[edinte [i primului veritabil ministru de Externe) cu o lips` de maturitate de-a dreptul simpatic`, dac` ar fi un semn de tinere]e, [i nu unul de îmb`trînire în rele, de generalizare a bizantinismului, form` alterat` a necesarului compromis. Întîmpl`rile pe care le voi men]iona imediat sînt [i ele un simptom de regresiune [i au ca protagoni[ti involuntari trei scriitori. Ei se numesc Marie NDiaye (Premiul Goncourt, 2009), Imre Kertész (Premiul Nobel pentru literatur`, 2002) [i Herta Müller (Premiul Nobel pentru literatur`, 2009). To]i trei tr`iesc la Berlin. * * * În Fran]a polemica a fost lansat` de un deputat al partidului majoritar de dreapta UMP, care crede c` laureatul unui premiu literar cum este Goncourt „trebuie s` respecte coeziunea na]ional` [i imaginea ]`rii noastre“, obligat fiind la o „datorie de rezerv`“. Dar nu e tot: „O personalitate care ap`r` culorile literare ale Fran]ei este obligat s` arate un anume respect fa]` de institu]iile noastre [i, în plus, s` respecte rolul [i simbolul pe care ea le reprezint`“, mai spune intempestivul deputat în scrisoarea adresat` ministrului Culturii al Fran]ei. Ca [i cum, în momentul primirii unui premiu literar, un scriitor ar dobîndi automat un statut situat între sportiv de performan]` [i înalt func]ionar de stat, c`ruia nu-i mai este permis s` se exprime în nume propriu. Iar Premiul Goncourt n-ar fi recunoa[terea calit`]ilor de scriitor de c`tre un juriu format din scriitori, ci o form` de promovare social` sau o înalt` distinc]ie oficial`, fie ea onorific`, precum Legiunea de Onoare. Repro[ul [i recomandarea deputatului în cauz` se adreseaz` scriitoarei Marie NDiaye, lau-

6

reata din 2009 a rîvnitului premiu: aceasta afirmase într-un interviu c` Fran]a de azi, de dup` alegerea lui Nicolas Sarkozy, i se pare „monstruoas`“, cu ambian]a ei vulgar` [i poli]ieneasc`. O declara]ie care nu e o chemare la rezisten]` pe baricade, nici la nesupunere civic`, [i care nu o angajeaz` decît pe autoarea ei. Consecvent` cu sine, Marie Ndiaye – împreun` cu b`rbatul ei, scriitorul Jean-Yves Cendrey, [i cu cei trei copii ai lor – s-a stabilit de doi ani la Berlin. Problema e c` declara]ia incriminat` a fost f`cut` în luna august, iar Premiul Goncourt este proclamat (dup` un ritual neschimbat de 107 ani, adic` de cînd exist`) la începutul lunii noiembrie. {i atunci, cum s-ar putea explica ie[irea intempestiv` a deputatului care [i-a asumat [i pericolul, deloc neglijabil, de a se acoperi de ridicol – ceea ce [i constituie de fapt, pîn` în prezent, singura consecin]` a acestei istorii? Dar explica]ia exist`: deputatul UMP, fost ministru al Integr`rii, cavaler al Legiunii de Onoare [i care mai are la activ [i alte fapte de glorie, precum sus]inerea unei ini]iative legislative de reintroducere a pedepsei cu moartea, a crezut util s` intervin` în dezbaterea despre identitatea na]ional`. Lansat` mai pu]in din necesitatea unor clarific`ri filozofice, cît mai ales din calcul politic [i în strict` leg`tur` cu imigra]ia. Pentru c`, trebuie spus, viziunea cea mai simpl` asupra identit`]ii na]ionale este cea construit` prin diferen]iere. Prin izolare. Prin excludere. Or, scriitoarea Marie NDiaye are în mod vizibil origini africane: culoarea pielii [i numele. Considera]iile critice la adresa Fran]ei s-ar putea deci explica astfel, prin condi]ia de str`in f`r` aderen]` la „valorile na]ionale“. Dar, lovitur` de teatru: doar culoarea pielii [i numele scriitoarei sînt africane, ea s-a n`scut [i a tr`it numai în Fran]a; e adev`rat, tat`l ei este african, îns` p`rin]ii s-au desp`r]it cînd copilul avea un an, Marie NDiaye fiind prima dat` în Africa la vîrsta de 20 de ani. Prin na[tere, educa]ie, forma]ie este [i se simte fran]uzoaic`. Scri-


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 ind despre Africa, ea o face cu distan]a [i curiozitatea unui str`in, dar, culmea ironiei, în propria ]ar` trece drept str`in`. * * * O prim` idee mai general` care se desprinde din acest „caz“ este c` identitatea nu func]ioneaz` prin atribuire, ci prin asumare. Imre Kertész confirm` în mod str`lucit aceast` aser]iune cînd declar` c` refuz` s` fie încorporat în vreo identitate colectiv`, c` nu se consider` nici ungur, nici evreu, definindu-se ca un produs al culturii europene, dezr`d`cinat [i decadent. De la Berlin, unde a ales [i el s` tr`iasc`, foarte discretul Imre Kertész provoac` o furtun` mediatic` în ]ara sa natal`, Ungaria, unde presa de dreapta [i de extrema dreapt` îi repro[eaz` nici mai mult, nici mai pu]in decît c` ar fi un def`im`tor al na]iunii maghiare. Într-un interviu solicitat de ziarul Die Welt cu ocazia celor 80 de ani ai scriitorului (n`scut la 9 noiembrie 1929), Imre Kertész formulase o serie de opinii critice la adresa Ungariei: regresul societ`]ii civile [i înte]irea extremismelor, revenirea vechilor metehne precum refularea trecutului, a crimelor nazismului [i comunismului. Ignorat timp de decenii în ]ara lui, Imre Kertész a fost s`rb`torit în 2002 ca un erou na]ional, un entuziasm aproape f`r` leg`tur` cu opera scriitorului, Premiul Nobel al acestuia fiind perceput ca un fel de distinc]ie colectiv`. * * * Balsam [i combustibil pentru orgoliul na]ional, cam tot a[a e considerat Premiul Nobel [i în România, iar acordarea lui scriitoarei Herta Müller n-a f`cut decît s` complice [i mai mult lucrurile fa]` de a[teptarea care îmbrac` toate aparen]ele unei obsesii. De altfel, semnificativ apare în acest context registrul lexical în care se situeaz` men]ionarea acestei distinc]ii: cu foarte pu]ine excep]ii, presa din România men]ioneaz` c` Herta Müller a „cî[tigat“ Premiul Nobel. Deprecierea limbii, excesul de barbarisme, utilizarea termenilor improprii, din ignoran]`, din grab` sau dintr-o aplecare natural` c`tre persiflare [i caricatur` sînt o realitate a peisajului mediatic. În cazul acesta precis, chiar inocent`, deplasarea lexical` pe t`rîmul loteriei sau al competi]iei sportive are

INFO Marie NDiaye

drept efect evacuarea ideii de excelen]` a operei, ca [i a celei de deliberare a juriului. Dar frustrarea r`mîne, c`ci dezbaterea s-a concentrat în special în jurul întreb`rii: are [i România o parte din acest Premiu Nobel? {i, ca într-o fabul` pe gustul clasicilor, cu morala la vedere, opiniile cele mai vehemente împotriva scriitoarei pun în scen` improbabila îmbr`]i[are a victimei cu c`l`ul. Primul: un scriitor, fost disident, urm`rit de Securitate, supravegheat, persecutat [i obligat la exil; al doilea: un fost ofi]er de Securitate care s-a ocupat personal de urm`rirea scriitoarei Herta Müller, un profesionist al dela]iunii organizate. Primului i se refuz`, la dou` decenii dup` c`derea comunismului, restituirea cet`]eniei române, în timp ce al doilea – cet`]ean prosper, ni se spune – beneficiaz` de toate drepturile, inclusiv de acela de a ignora o minim` obliga]ie la rezerv`. Obliga]ie pe care, din sl`biciune sau în numele unei obscure complicit`]i, clasa politic` nu a legiferat-o. R`mîne îns` – dincolo de gustul de cenu[` pe care ni-l dau aceste dezbateri – sentimentul tonic, jubilatoriu, procurat de opera scriitorilor aminti]i. Scrierile lor, ca [i literatura în general constituie actul de existen]` mereu reînnoit al unei limbi, al unei culturi, ele sînt un antidot împotriva uit`rii [i o revan[` asupra meschin`riei. {i tot din ele desprindem marea lec]ie în leg`tur` cu necesitatea dep`[irii automatismelor mentale r`mase la modelul identit`]ii unice [i etan[e. O dovede[te la modul str`lucit [i ironic dezbaterea din Fran]a pe tema identit`]ii na]ionale, unde opera „metecului“ Cioran a devenit una din referin]ele indispensabile cînd e vorba de inventarierea particularit`]ilor spiritului francez. ■ Petre R`ileanu, Paris

7


INFO

Bazar

Sigmund Freud

Abraham Sutzkever

Opera lui Freud a intrat în domeniul public Avalan[` de c`r]i ale lui Freud în libr`riile din Europa. Zeci de edituri au retradus [i/sau retip`rit, în fel de fel de edi]ii, opera p`rintelui psihanalizei. Acest interes brusc pentru popularizarea acestor c`r]i de specialitate nu e neap`rat psihanalizabil. Decizia e pragmatic`: opera lui Freud a intrat, la 1 ianuarie, în domeniul public. La 60 de ani de la moartea autorilor, editurile îi pot publica opera f`r` s` mai pl`teasc` drepturi de autor. În Fran]a circul` deja, în paralel, dou` edi]ii din Totem [i Tabu [i trei din Civiliza]ia [i neajunsurile ei. În Germania, se public` Opere complete în versiune de lux sau serii întregi care cuprind eseuri sau fragmente esen]iale. În Italia, cel pu]in o editur` a anun]at inten]ia de a retraduce Introducere în psihanaliz`. Din cîte se pare, anul 2010 va fi freudian. ■ Top 10 vînz`ri de carte în Fran]a În fiecare an Le Figaro public` un clasament cu scriitorii care au înregistrat cele mai mari vînz`ri. Studiul cuprinde toate c`r]ile de limb` francez`, în orice format (inclusiv carte de buzunar) vîndute în Fran]a [i în lume. El este realizat împreun` cu o companie de consultan]` economic` [i ia în calcul vînz`rile nete ale tuturor editurilor înregistrate în Fran]a. Chiar dac` – ve]i vedea – acest clasament nu aduce mari surprize, topul este a[teptat cu sufletul la gur` de lumea literar` din Hexagon. Prima constatare: constan]a. În afar` de Marie Ndiaye, care se afl` pentru prima dat` în clasament (în locul lui Le Clézio), to]i ceilal]i nou` autori au fost prezen]i [i în topul de anul trecut; iar cei mai mul]i sînt oricum în top 10, pe diverse pozi]ii, de ani buni. Progresul cel mai remarcabil l-a f`cut Katherine Pancol, care a urcat de pe locul 6 (în 2008) pe locul 3 (2009) – performan]` cu atît mai notabil` cu cît autoarea n-a publicat anul trecut nici un nou roman.

8

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 Succesul ei se bazeaz` exclusiv pe vînz`rile formidabile înregistrate de edi]iile în format de buzunar ale c`r]ilor Les Yeux jaunes des crocodiles [i La Valse lente des tortues. A doua constatare: este pentru prima dat` cînd cî[tig`torul premiului Goncourt atinge top 10. Vînz`rile romanului Trois femmes puissantes de Marie Ndiaye au atins 450.000 de exemplare. A treia constatare: concentrarea averilor. Zece romancieri au vîndut peste opt milioane de exemplare realizînd o cifr` de afaceri de 84 de milioane de euro. A patra constatare: fidelitatea fa]` de editor. Patru din cei 10 autori din top au contract la aceea[i editur`, Albin Michel. Katherine Pancol, Amelie Nothomb, Bernard Weber [i Eric-Emmanuel-Schmitt sînt, de altfel, „clien]i“ vechi ai editurii, fiind publica]i de Albin Michel înc` de la debut. Al doilea editor-cî[tig`tor e Gallimard, care are doi autori în acest clasament. În fine, iat` clasamentul: 1) Marc Lévy, 2) Guillaume Musso, 3) Katherine Pancol, 4) Anna Gavalda, 5) Fred Vargas, 6) Muriel Barbery, 7) Amelie Nothomb, 8) Bernard Weber, 9) Eric-Emmanuel Schmitt, 10) Marie Ndiaye. ■ Abraham Sutzkever, poet de limb` idi[, a murit, în vîrst` de 96 de ani, la Tel Aviv. Sutzkever, n`scut în 1913 la Smorgon, lîng` Wilna, era unul dintre ultimii supravie]uitori ai ghetoului din Wilna, ast`zi Vilnius, capitala Lituaniei. El a salvat, \n Al Doilea R`zboi Mondial, c`r]i [i bunuri culturale evreie[ti de valoare, p`strate ast`zi în Colec]ia „Sutzkever-Kaczerginski“ din New York. Dup` nimicirea ghetoului lituanian, el a reu[it, împreun` cu so]ia lui, s` fug` [i s` se ascund` în p`durile din împrejurimi, unde s-a al`turat partizanilor. Experien]ele sale din perioada na]ional-socialist` se reg`sesc în documentul Wilner Ghetto. Dup` r`zboi, Sutzkever a fost unul dintre martorii principali în procesul de la Nürnberg. În 1947 emigreaz` în Israel, unde fondeaz` Die goldene Kejt (Lan]ul de aur) o revist` pentru poezie idi[. ■


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Bazar Manuscrisul Nibelungilor expus pentru public În ora[ul Karlsruhe, epopeea eroic` se va afla, luna aceasta, în centrul aten]iei. Versiunea „C“ a pre]iosului manuscris Cîntecul Nibelungilor va fi expus`, cu ocazia acord`rii de c`tre UNESCO a statutului de document al patrimoniului mondial, pentru cîteva zile, la Badische Landesbibliothek (Biblioteca Landului Baden). Distinc]ia UNESCO va fi acordat` tuturor celor trei manuscrise din secolul al XIIIlea (versiunile A, B, [i C), conservate integral, ale Cîntecului Nibelungilor. În momentul de fa]`, cele trei documente sînt p`strate în Biblioteca Bavarez` de Stat din München, în Biblioteca Mîn`stirii St. Gallen (Elve]ia) [i în Karlsruhe.

INFO Prizes, The Death of Comedy. Romanul Love Story, ap`rut în 1970, s-a vîndut, de-a lungul timpului, în peste 20 de milioane de exemplare. Despre filmul cu acela[i nume, în care au jucat Ryan O’Neal [i Ali MacGraw, se spune c` a adus încas`ri care au salvat de la faliment, la acea vreme, studiourile Paramount Pictures. Scenariul filmului, scris tot de Segal, a cî[tigat trofeul GoldGlobe. Love Story a fost nominalizat pentru [apte premii Oscar, cî[tigîndu-l, în cele din urm`, numai pe cel pentru cea mai bun` muzic` de film. Receptarea critic` a c`r]ii Love Story a fost totu[i negativ`. Cînd, în 1971, titlul a fost propus pentru National Book Award, juriul a amenin]at, în semn de protest, cu demisia. ■

■ Cea mai tradus` carte româneasc` a anului trecut este romanul Sînt o bab` comunist`! de Dan Lungu. Ap`rut în Colec]ia „Ego. Proz`“ a Editurii Polirom în anul 2007, romanul continu` „experimentul de mentalitate“ început de scriitor cu Raiul g`inilor, [i anume, comunismul perceput la nivelul omului comun. În 2008 Sînt o bab` comunist`! a fost tradus în limbile francez` [i maghiar`, iar anul trecut romanul a cunoscut versiuni în limbile german` (Die Rote Babuska!), polon` (Jestem komunistyczna baba!), spaniol` (Soy un vejestorio comunista!), bulgar` (Cervena babucika sum!), italian` (Sono una vecchia comunista!) [i turc` (Komunist Bir Kocakarıyım!). Traducerea francez` a romanului, Je suis une vieille coco! ■ Erich Segal, autorul Love Story, a murit. Scriitorul [i scenaristul american Erich Segal a murit, în vîrst` de 72 de ani, la Londra. Pe lîng` cariera scriitoriceasc`, Segal a fost profesor de limbi clasice [i de literatur` comparat` la universit`]i de elit` precum Yale, Harvard, Princeton [i Oxford – Marea Britanie. A scris scenarii pentru benzi desenate (Yellow Submarine al Beatles-ilor) [i filme (Oliver’s Story, A Change of Seasons etc.). Printre romanele sale tîrzii, din anii ’90, se num`r` [i Acts of Faith,

9


INFO

Bazar

Olivier Bardolle

Statisticile de vînz`ri pe anul 2009 în re]eaua Diverta arat` c` fantasy a fost genul cel mai bine vîndut al anului. În topul general al celor mai bine vîndute zece c`r]i s-au situat cele patru romane ale lui Stephanie Meyer, Luna nou`, Eclipsa, Zori de zi [i Amurg (Editura RAO), urmate de volumele M`nînc`, roag`-te, iube[te de Elizabeth Gilbert (Editura Humanitas), Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor de Erhardt Ute (Editura Nemira), Ni[te r`spunsuri de Mihaela R`dulescu (Editura Polirom), Înving`torul este întotdeauna singur de Paolo Coelho (Editura Humanitas), Tr`iesc, deci m` ab]in de Mihaela Bilic (Editura Coreus) [i Dincolo de bine, dincoace de r`u. Despre iubire de Alice N`stase [i Aurora Liiceanu (Editura Nemira). De altfel, domeniile cele mai vîndute au fost literatur` (31%), carte copii (19%), hobby (10%), self help (9%), [tiin]e (6%) [i art` [i arhitectur` (6%). Cel mai vîndut roman SF îi apar]ine lui J.R.R. Tolkien – Copiii lui Hurin (Editura RAO), urmat de Poarta de Frederik Pohl, Clanurile de pe Alpha [i Omul din castelul înalt, ambele de Philip K. Dick (Editura Nemira) [i Warcraft 1 – Ziua dragonului (Litera Interna]ional), iar cele mai vîndute c`r]i de copii au fost urm`toarele: Harry Potter [i Talismanele mor]ii (Editura Egmont), Animalele de la ferm` (Editura Eurolibris), Cartea secretelor pentru fete (Editura Corint Junior), Cele mai frumoase pove[ti (Editura Flamingo) [i Animale domestice (Editura Eurolibris). Cele mai vîndute c`r]i de art` au fost: Gaudi. Opera complet`, 2 vol. (Editura Noi), 1001 de picturi de privit într-o via]` (Editura RAO), 1000 capodopere ale picturii europene (Editura Noi), Istoria frumuse]ii de Umberto Eco (Editura RAO) [i Album Van Gogh (Editura Noi). Cel mai vîndut audiobook a fost Vorbe memorabile de Petre }u]ea (Humanitas

10

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 Multimedia), iar ghidurile de c`l`torie cu cele mai mari vînz`ri au fost cele dedicate ora[elor Lisabona, Praga, Paris [i Londra. La categoria hobby, pe primul loc s-a situat Atlasul de mitoc`nie urban` (Editura Art), limba englez` a fost cea mai c`utat` la categoria cursurilor de limbi str`ine [i dic]ionare, re]etele culinare ale lui Jamie Oliver ap`rute la Editura Curtea Veche ocup` primele trei pozi]ii în domeniul c`r]ilor de gastronomie, iar la domeniul istorie-religie cele mai vîndute titluri au fost urm`toarele: Enigma francmasonilor (Editura Art), Istoria secret` a lumii (Editura Nemira), Dosarul Hitler (Metero Press), Cele mai mari scandaluri ale istoriei (Litera Interna]ional) [i Enigma cavalerilor templieri (Editura Art). În topul de vînz`ri pe edituri, conduce RAO, urmat` de Trei, Grupul Corint, Polirom, Litera Interna]ional, Humanitas, All [i Nemira, iar în topul pe regiuni, cele mai mari vînz`ri de carte s-au înregistrat în Bucure[ti (43%), în Transilvania (20%) [i Banat (11%). ■ Un dic]ionar de înjur`turi literare... Început promi]`tor de an pentru editorii francezi, care au raportat vînz`ri bune, în ciuda crizei economice. Exist` chiar [i oportunit`]i de dezvoltare. Olivier Bardolle este un „self made man“ (dup` cum noteaz` Lire) care [i-a propus, înc` de anul trecut, s` investeasc` într-o editur`. Negocierile pentru preluarea editurii Ramsey au e[uat, a[a c` [i-a înfiin]at propria afacere. Se nume[te L’Éditeur. Înainte s` devin` editor, Bardolle a lucrat în cinema [i în publicitate, dar nu este str`in de lumea literar`: a publicat deja mai multe c`r]i teoretice, printre care una consacrat` romanelor lui Houellebecq. Directorul editorial numit de Olivier Bardolle este Émile Brami, autor (la editura Fayard) al unor c`r]i despre Céline. Deocamdat` cei doi nu au dezv`luit prea multe detalii în leg`tur` cu programul editorial. Este posibil ca pîn` la începutul verii s` publice dou` romane, dintre care unul e chiar despre Céline. Îns` cele mai multe c`r]i vor ap`rea de abia la toamn`. Echipa redac]ional` a anun]at de asemenea c` preg`te[te un Dic]ionar de înjur`turi literare. ■


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

3 ,1 4 T E C A

triotard, cu toate c` e antipatriotic, e amoral, dar sever, e obraznic [i la[…“, scria G.M. Cantacuzino, în revista Simetria, în vara lui 1940. Vi se pare datat? M. C. ■ Despre cea mai lung` poezie din lume (http://www.longestpoemintheworld.com) am aflat întîmpl`tor c` ar apar]ine unui român. Sau programului pe calculator realizat de acesta, prin care zilnic se combin` post`ri aleatorii în limba englez`, de pe Twitter, poezia cresc\nd zilnic cu peste patru mii de versuri [i putînd continua la nesfîr[it. În acest context, poetic` ar fi [i întrebarea: oare ce a vrut autorul s` spun`? S. G.

■ La \nceput de an (fie ca el s` fie vesel), adierea unei glume vechi [i proaspete, dintr-o revist` de umor a anilor ’20 care se chema Captain Billy’s Whiz Bang [i ap`rea peste Ocean. A[adar, la rubrica „|ntreb`ri [i r`spunsuri“, Ella Mental \ntreab`: „Care e cel mai \nalt copac pe care l-ai v`zut vreodat`?“. C`pitanul Billy r`spunde: „La noi, \n Pequot, avem un copac at\t de \nalt \nc\t e nevoie de doi oameni ca s` se uite la el. Unul se uit` \n sus p\n` unde poate ajunge cu privirea, iar al doilea \ncepe s` se uite de unde n-a mai putut primul“. D. S. ■ „Ce e un mitocan? El nu reprezint` o categorie social`, dar se g`se[te abundent în toat` societatea româneasc` [i ia toate aspectele, exercit` toate func]iile, e omniscient [i ve[nic prezent în treburile române[ti. Mitocanul nu e nici mahalagiul zgomotos, burt`-verde, fericit de a tr`i, nici chefliul superficial. Mitocanul e îngîmfatul zeflemist [i sceptic, care rezolv` orice problem`, oricît de grav`, cu un spirit vulgar. Mitocanul are o putere coroziv` asupra vie]ii noastre intelectuale [i mai ales asupra vie]ii noastre de stat. Mitocanul s-a n`scut sup`rat [i contra! Contra oric`rei ini]iative, contra institu]iilor, contra optimismului, contra eroismului. E pa-

12

■ În decembrie trecut, GfK România a dat publicit`]ii un studiu despre obiceiurile românilor în ceea ce prive[te cump`rarea [i citirea c`r]ilor. Rezultatele sînt cele pe care ni le-am fi imaginat, cu mai pu]in` acurate]e matematic`: „Aproape o treime dintre responden]i nu cite[te niciodat` c`r]i, în timp ce în mediul rural ponderea acestora ajunge la aproape 50%. Înc` o treime cite[te c`r]i numai de cîteva ori pe an sau mai rar, iar treimea r`mas` cite[te cel pu]in o dat` pe lun`. Procentul celor care citesc c`r]i cel pu]in o dat` pe lun` scade la 20% în rîndul oltenilor, îns` cre[te la 47% în rîndul bucure[tenilor“. Ce n-am în]eles totu[i [i mi-ar pl`cea s` aflu e sensul frazei de început a raportului – „Un român cite[te c`r]i de trei ori pe lun`“. Cum vine asta: cite[te de trei ori c\te un minut, de trei ori c\te o or` sau, cum ar fi normal, de trei ori c\te zece zile, cu pauzele (slujb`, ma[in`, somn) fire[ti? S. S. ■ Într-o radiografie f`cut` vînz`rilor de carte din 2009 în Marea Britanie, BBC constat` c`, pe fondul crizei financiare, singurul domeniu care a cunoscut o cre[tere îl reprezint` cartea pentru copii. Astfel, în timp ce vînzarea de carte în general a sc`zut cu 0,5%, volumele dedicate celor mici s-au vîndut cu 4,9% mai bine decît \n anul precedent. Se pare c` acesta este efectul campaniilor în favoarea lecturii desf`[urate în [coli [i al încuraj`rii celor mici, de c`tre libr`rii [i edituri, s` cumpere c`r]i la oferte


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

promo]ionale. Cel pu]in în Albion, se pare c` viitorul c`r]ii în variant` tradi]ional` sun` bine. M. {.

furter Allgemeine Zeitung, autorul se scuz`, oarecum ironic: „{i mie îmi plac cîrna]ii, dar asta nu înseamn` c`-i [i m`nînc“. Iat` înc` o dovad` c` literatura trece [i prin stomac. M. M.

■ Am deschis la întîmplare un site de pe care se pot comanda c`r]i. La capitolul „C`r]i în top“, pe lîng` Fort`rea]a alb` a lui Orhan Pamuk apare [i Apelul de Andreea Ciuc`. La capitolul „Top c`r]i online“, pe primele trei pozi]ii figureaz` Lumea e rotund` de David M. Smick, P`str`v`ria de Kurt Igler [i Izolarea Locuin]elor de Florin Mateescu. Lumea c`r]ilor [i a cititorilor devine tot mai alambicat`. A. M. ■ A p`r`sit aceast` lume Ruth Lilly, o american` în vîrst` de 93 de ani, ultima mo[tenitoare a averii unui gigant al industriei farmaceutice, celebr` prin discre]ia cu care [i-a cheltuit, în opere filantropice, aproape jum`tate din miliardul [i ceva de dolari din dotare. A interzis s` i se scrie numele pe muzeele, bibliotecile, spitalele, [colile [i universit`]ile din Indiana natal`, ridicate din dona]iile ei. A d`ruit 100 de milioane de dolari unei reviste obscure de poezie, Poetry, azi un titlu de referin]` în literatura mondial`. {i cînd te gînde[ti c` prin anii ’30 cei patru redactori de la Poetry refuzaser` s`-i publice poeziile! R. C. ■ Pe holul unui spital din Bucure[ti am num`rat nu mai pu]in de cinci afi[e care anun]au, printre altele, „Nu v` sprijini]i de aceast` u[e, risc` s` cad`“, „Asigura]iv` c` ave]i hîrtie înainte de a utiliza toaleta“ sau „Nu mai avem [erve]ele, veni]i cu ale dv.“. Întreb, ca s` nu se mai fac` risip` de hîrtie cu aceste mesaje [ontîce, gre[ite gramatical [i triste în esen]`: n-ar mai fi mai bine s` se pun` chiar la intrare un banner mare [i „infernal“ cu „L`sa]i orice speran]`, voi cei care intra]i!“? R. T.

■ Într-un interviu din 1970, Nabokov este întrebat de ce consider` c` problemele de [ah pot face cas` bun` cu poezia (la vremea respectiv`, scriitorul preconiza publicarea unui volum, Poems and Problems, unde, al`turi de 36 de poeme scrise în rus` [i traduse, plus 14 poeme scrise direct în englez`, urma s` apar` [i 18 probleme de [ah). R`spunsul lui Nabokov vine ca un mat din dou` mut`ri: „Pentru c` problemele sînt poezia [ahului. Ele cer din partea celui care le alc`tuie[te acelea[i virtu]i care îl caracterizeaz` [i pe un artist demn de numele s`u: originalitate, inventivitate, armonie, concizie, complexitate [i absen]a splendid` a sincerit`]ii“. Splendid de exact! C. C. ■ Tocmai am terminat de citit pe computer, în format Word, ultimul volum din seria Harry Potter, pe care nu m-am îndurat s`-l cump`r, ci am preferat s`-l descarc de pe un site obscur cu manuscrise „furate“ (o dovad` c` te po]i bucura de o lectur` u[oar` [i pl`cut`, în orice condi]ii). Într-adev`r, Harry moare, a[a cum se zvonise la un moment dat, înainte de apari]ia c`r]ii, dar învie. Dincolo de cli[ee, mi-am dat seama, totu[i, c` sînt un mare fan [i c` voi tînji toat` via]a dup` trei dintre po]iunile magice ale lui Harry: Polipo]iunea – cea care te ajut` s` iei înf`]i[area oricui vrei (cu condi]ia s` ai un fir de p`r al respectivului), Veritaseum – cea care îl face s` spun` adev`rul pe cel care o bea – [i Felix Felicis – cea care te transform` pentru 24 de ore în cel mai norocos om din lume. A. P.

■ Jonathan Safran Foer (Totul e luminat) d` o nou` lovitur` cu Eating Animals, un eseu literar despre consecin]ele ecologice ale consumului de carne. De la apari]ia c`r]ii, prime[te zilnic scrisori [i mesaje electronice de la cititori care îi spun, indigna]i, c` au devenit vegetarieni. Într-un interviu acordat ziarului Frank-

13


Paul Morand [i Rom창nia


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

DOSAR Henri Paul

Paul Morand, europeanul În 1976, îmi preg`team concursul de admitere la {coala Na]ional` de Administra]ie, de pe bulevardul Pierre I al Serbiei, din Paris. Este momentul mor]ii lui Paul Morand – Morand, a c`rui lectur` mi-a încîntat tinere]ea [i al c`rui Jurnal al unui ata[at de ambasad` face parte din c`r]ile care m` înso]esc. O slujb` funerar` îi este consacrat` la Catedrala ortodox` de pe strada Georges Bizet. {i iat` cum un tîn`r viitor func]ionar ia parte la aceast` slujb`. Pu]in` lume prezent`; treizeci de ani mai tîrziu, am asistat la funeraliile grandioase ale lui Henri Troyat, la catedrala rus` de pe strada Daru: era o înmormîntare de [ef de stat. Acolo îns`, era o înmormîntare a unui scriitor, înso]it doar de prietenii îndolia]i. Atunci cînd, la 31 de ani dup` acest moment, mi-a fost permis s` aleg un post diplomatic, [i cînd mi-a fost propus, pe list`, Bucure[tiul, nu am ezitat nici o secund`. {i acest lucru, bineîn]eles, din multe motive. În primul rînd pentru c`, începînd cu 1 ianuarie 2007, România devenea pe deplin european`; dar mai era [i muzica lui Paul Morand, [i dorin]a de a-i c`lca pe urme. În realitate, nu am g`sit aici multe lucruri despre Paul Morand, îns` am g`sit, ca [i el, România. {i în c`r]ile sale, ca [i atunci cînd scrie despre România, reg`sesc pe alocuri lucruri pe care acum le cunosc, cu toate c` ea, ]ara, s-a schimbat de atunci. […] Permite]i-mi s` v` spun totu[i c` este greu s` îi pui lui Morand o etichet`, atît de plin este de mi[care. El însu[i s-a exprimat în acest sens, în Rien que la terre (1926): „mie nu-mi place s` c`l`toresc, mie îmi

place mi[carea“. Iar într-o cronic` intitulat` „Ma légende“ (Legenda mea) [i ap`rut` în Papiers d’identité (1931), se revolta împotriva propriei legende [i încearca s` o distrug`: „nu numai personajul nostru moral este deformat de renumele s`u, ci [i tr`s`turile. Fiecare dintre cei care m` compun ast`zi, dup` zece ani de via]` literar`, este împrumutat din c`r]ile mele. Aceast` voce cinic` s-a n`scut dup` Tendres Stocks; acest ten palid, dup` Ouvert la Nuit; aceast` parte de jos a figurii mele grave, de om de afaceri, mi s-a întip`rit dup` Lewis et Irène; p`rul de somnambul mi-a crescut dup` Europe galante; ace[ti ochi alungi]i sînt cei ai lui Buda în via]`, iar dup` Magie Noire, fotografiile mele au început, [i ele – oh, Dorian Gray! – s` se înnegreasc`“.

15

Henri Paul este ambasadorul Republicii Franceze la Bucure[ti


DOSAR

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Nu m` întreba]i ce fel de om era cel care scrie „se crede despre mine c` sînt nostim [i sclipitor: iat` deci dovada c` legenda mea este construit` de oameni care nu m-au v`zut niciodat`“. Nu m` întreba]i ce fel de ambasador era cel care scria „nu reu[esc s` ]in un monoclu la ochi, detest s` m` îmbrac seara [i întotdeauna am suscitat disperarea ambasadorilor mei, [i în special a celor mai elegan]i, domnii Paul Cambon [i Barrère, prin ]inutele mele neglijente, prin frecventarea cercurilor intelectuale [i perseveren]a mea în a m` eschiva de la dejunurile lor cotidiene“. Alesese oare diploma]ia pentru c` – a[a cum a scris – el [i Giraudoux se gîndeau c` „ambasadele sînt ni[te cluburi“? Cred c` Paul Morand era mai degrab` un scriitor, un mare scriitor. Un om a c`rui întreag` via]` s-a confruntat cu încerc`rile secolului al

XX-lea [i care a resim]it profund toate convulsiile secolului s`u. Un om marcat de originile sale – [i, în primul rînd, de c`tre tat`l s`u, n`scut la Sankt Petersburg –, de studiile efectuate în Anglia [i de studierea {tiin]elor Politice (în 1906!), de intrarea sa triumfal` la Quai d’Orsay în 1913, de prieteniile [i rela]iile sale (cu familiile Bibescu, Ghica, cu Proust, Cortot, Cocteau, Elena V`c`rescu), prin meseria sa, prin so]ia sa Hélène Soutzo, pe care a întîlnit-o în 1916 [i cu care s-a c`s`torit în 1927, [i care a murit cu pu]in timp înaintea sa. Îns` acest scriitor nu a încetat niciodat` s` fie pasionat de întîlnirea dintre Orient [i Occident, [i de declinul influen]ei Europei în lume. Este, probabil, una dintre cheile operei sale care justific`, cred, titlul colocviului nostru, aici, în România, ]ar` aflat` la confluen]a dintre Orient [i Occident, [i totu[i atît de european`. ■

16


DOSAR

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Andrei Pippidi

„Un monument durabil...“ Ceea ce a f`cut Paul Morand pentru Bucure[ti r`mîne, dincolo de erori [i de uit`ri, un monument durabil. Întîi de toate, trebuie s` remarc`m documentarea sa vast` [i con[tiincioas`. Ca s` înve]e istoria românilor, s-a cufundat în c`r]ile lui Xenopol [i ale lui Iorga. Acesta din urm` i-a oferit fragmente din Bizan] dup` Bizan], carte pe care tocmai o încheiase, [i la care Morand a recurs adesea, declarîndu-[i admira]ia fa]` de aceast` str`danie de-o „uluitoare erudi]ie [i culoare“. De pild`, atunci cînd evoc` domnia lui Brâncoveanu, în timpul c`reia Valahia de]inea „o hegemonie care, dup` Iorga, întinzîndu-se de la Dun`re pîn` la Tiflis, la Antiohia, la Cairo, dep`[ea cu mult importan]a României Mari de acum“. Înarmat cu un ghid al ora[ului – cel al Olg`i Grecianu –, Morand a f`cut turul muzeelor. {i cîte erau! Muzeul Antichit`]ilor, de Bele Arte, al Artelor Religioase, de Istorie Natural`, de Geologie, de Etnografie, colec]ia „Toma Stelian“... S-a oprit ceva mai mult la Muzeul Municipal, care pe atunci se g`sea pe Calea Victoriei, în fostul Palat Moruzzi, unde conservatorul George Florescu i-a ar`tat, cu o „complezen]` erudit`“, stampe vechi. I s-au deschis palatele vechi: Soutzo, Cantacuzino, Sturza, „palatul {tirbey, retras din strad`, sprijinindu-se de umbrele parcului s`u“, sau, tot pe Calea Victoriei, „încînt`toarea cas` Mano, pe care proprietarul, M.C. Mano, a avut elegan]a, în]elepciunea [i curajul s-o p`streze intact`, ferit` de ravagiile progresului“. Apoi, la Marta Bibescu, a putut admira palatul brâncovenesc restaurat fastuos, cu toate c` nu prea aprecia literatura propriet`resei. De altfel, cum a v`zut expozi]ia din 1925, de la Jeu de Paume, Morand î[i f`cuse deja o idee despre arta româneasc` veche, amintindu-[i, zece ani mai tîrziu, de „minunatele portrete cu Movilenii de pe tapiseriile ]esute în aur [i argint“. I-a re]inut aten]ia [i cîte o carte rar`: memoriile lui Nicolas Soutzo, de exemplu. Uneori s-a adresat direct persoanelor capabile

s` îl informeze: „Simona Lahovary mi-a povestit“, spune el, cînd e vorba despre faptele de r`zboi dintre 1916-1918 pe care le-a tr`it aceast` doamn` de onoare a reginei Maria. Îndelungata tradi]ie oral` a familiilor aristocratice este transmis` de descendentele lor. Ne putem imagina cu u[urin]` aceste conversa]ii purtate la o cea[c` de ceai, în interioare pe care vizitatorul str`in se sim]ea onorat s` le poat` str`bate. Morand î[i aminte[te de una dintre aceste case cu „sobele ei frumoase, din faian]` decorat`, de distinc]ia calm` [i de bunul-gust“. Memoria gazdelor e înc`rcat` cu cea mai pitoreasc` istorie anecdotic`. A[a s-a format o galerie de neuitat de figuri excentrice, comparabil` doar cu ce am mai putea g`si în Anglia, sub pana lui Edith Sitwell. Totu[i, nu avem cum s` nu ne gîndim c` autorul nostru era prizonier al mediului social c`ruia îi apar]inea prin c`s`toria cu Hélène Chrissoveloni, provenit` dintr-o familie grecoromâneasc` intrat` în marile afaceri in-

17


DOSAR

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

terna]ionale [i apropiat` de ultimii fanario]i (c`ci doamna Morand fusese, la prima c`s`torie, prin]es` de Soutzo). Astfel, ]ara real`, România profund`, nu este cunoscut` decît superficial. Este exact ceea ce i s-a repro[at acestei c`r]i într-o pres` populist` în care Pamfil {eicaru – gazetar-poli]ist [i judec`tor, în acela[i timp – d`dea tonul, obi[nuit s`-[i tîrasc` prin noroi colegii de breasl`, [i care, în curînd, urma s` se compromit` prin complicitatea cu Germania nazist`. Asta i-a adus chiar [i o condamnare la moarte, de care a sc`pat retr`gîndu-se în Spania. Degeaba i-a acordat Morand, care nu voia s` uite pe nimeni, o men]iune flatant`... Prin urmare, e adev`rat c` ]`ranii, care reprezentau majoritatea zdrobitoare a românilor, ar fi lipsit din peisaj dac` n-ar fi fost Constantin Br`iloiu, antropolog muzical, a c`rui fericit` interven]ie i-a revelat lui Paul Morand melodiile populare române[ti. E adev`rat c` asta se întîmpla într-un Bucure[ti nocturn, zgomotos [i vesel, care ne face s` ne gîndim la titlul unei alte c`r]i a lui Morand, Ouvert la nuit (Deschis noaptea). Aproape to]i informatorii pe ale c`ror cuno[tin]e s-a bazat autorul au dreptul la o reveren]` final`. Cea mai profund` e aceasta: „Profesorul Iorga a fost pentru mine ghidul cel mai admirabil, [i cel mai doct dintre prieteni. La Bucure[ti, la Sinaia, la Paris, la Fontenay-aux-Roses, la Vene]ia – peste tot am g`sit urme ale umanismului s`u goethean“. Sîntem tenta]i s`

urm`rim în paralel notele de jurnal în care Iorga consemneaz` întîlnirile sale cu scriitorul francez. La 3 ianuarie 1935: „Vizit` a lui Paul Morand. În costumul s`u de schi pare foarte tîn`r. S-a c`s`torit cu o Chrissoveloni“. Urm`toarele rînduri reflect` orgoliul vizitatorului de a frecventa familii regale; mai precis, se vorbe[te despre prin]esa Elena, pe care a v`zut-o la Londra, unde aceasta se g`sea pentru a asista la nunta veri[oarei sale, Marina a Greciei, cu ducele de Kent. Chiar dac` „nu pare prea interesat de aceast` ]ar`“ (sic!), Morand preg`te[te „o colec]ie de nuvele române[ti care trebuie traduse“. Aceast` întîlnire a avut loc la Sinaia. Exact dou` s`pt`mîni mai tîrziu, pe 17 ianuarie, la Bucure[ti: „Paul Morand la mine. Vorbim dou` ore, ca ni[te vechi cuno[tin]e, despre numeroase subiecte“. E vorba de Maurois [i de Marta Bibescu, cea care, din diverse motive, le era amîndurora antipatic`. Scriitorul e mîndru de succesul s`u: „c`r]ile i se vînd foarte bine. New York s-a publicat în 150.000 de exemplare, Londra doar în 100.000“. Pe 13 februarie este rîndul lui Iorga s`-l viziteze, întrucît mergea la Paris, pentru seria lui anual` de conferin]e. „La Paul Morand, în imensul palat în`l]at de so]ia sa, n`scut` Chrissoveloni“. Era casa de pe Avenue Charles Floquet, pe care o descrie astfel: „Gigantic` sal` de castel medieval, luminat` de l`mpi de opal ascunse în col]uri [i cu ciudate panouri aurite“. A întîlnit-o pe Elena V`c`rescu, „str`lucind de s`n`tate, de vioiciune [i de tinere]e“, [i pe Henry Bordeaux, „rubicond` figur` burghez`“. Cînd lui Morand îi ap`reau primele impresii din România într-o serie de articole din Marianne, faptul e consemnat de Iorga într-o not`. Or, dac` ar fi nevoie de-o dovad` a talentului literar care i-a permis lui Morand s` arate o realitate atît de percutant`, atunci nu exist` una mai potrivit` decît povestea vizitei la Sinaia. „Îmi pl`cea s`-mi afund schiurile, pîn` la leg`turi, în z`pada dens` [i apoi s` urc pîn` la minusculul cabinet unde scrie Iorga... Servitoarea ne arat` o caraf` cu vin ro[u, mai pune ni[te lemne în sob`, c`ldura atinge patruzeci de grade. Patriarhul mun]ilor surîde în barba sa altdeutsch [i contempl`, la picioarele sale, precum

18


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

DOSAR

Creatorul, aceast` Românie mare la a c`rei construc]ie a contribuit [i el, [i aceste genera]ii al c`ror profesor a fost.“ Mi-e drag s` m` reg`sesc ast`zi în acea înc`pere în care nu s-a schimbat nimic de atunci (am, în aceast` privin]`, m`rturia romanistului suedez Alf Lombard pe care l-am primit în 1984 în casa cea veche, unde mai intrase o singur` dat`, cu cincizeci de ani în urm`, în ajunul Cr`ciunului, deci cu vreo zece zile înaintea lui Morand). Dup` ce î[i noteaz` r`spunsurile la întreb`rile sale, scriitorul, transformat în reporter, pleac`. „Afar`, pe cînd se las` noaptea, îmi reg`sesc schiurile, [i neclintita lini[te a p`durii... În spatele meu observ înc` lumina cabinetului în care lucreaz` Iorga... Brusc, m` strig` ni[te voci voioase: spiridu[i blonzi m`

înconjoar`, rîzînd [i scuturîndu-[i de om`tul b`t`torit vîrfurile curbate ale schiurilor. Profesorul Iorga mi le-a trimis pe fetele lui s` m` conduc` pîn` la hotelul care str`luce[te pe fundul v`ii.“ Scen` pe care o cuno[team prea bine înc` înainte de a fi citit aceast` carte, c`ci ea mi-a fost povestit` de mama mea. ■ (traducere din limba francez` de Matei Martin) Textul de fa]` reprezint` un fragment din conferin]a cu titlul Paul Morand [i gazdele sale din România, sus]inut` de Andrei Pippidi în cadrul colocviului „Paul Morand, europeanul“, Bucure[ti, noiembrie 2009.

Svetlana Cârstean

În c`utarea lui Paul Morand Am plecat în iunie 2009, al`turi de istoricul Olivier Bosc, comisarul întregului eveniment Paul Morand, l’Européen, în c`utarea unui Morand cunoscut doar par]ial atît în România cît [i în Fran]a. Un Morand care nu a fost niciodat` reabilitat pîn` la cap`t de cona]ionalii s`i, de[i primit, dup` cîteva demersuri anterioare nereu[ite, în Academia Francez`, pe 24 octombrie 1968, cu 21 de voturi din 28. Aceast` aventur` nelipsit` de farmec [i surprize a reprezentat pentru to]i cei implica]i o oportunitate de a regîndi îns`[i ideea de expozi]ie. Am fost obliga]i s` facem acest efort chiar în momentul în care am ales locul expozi]iei dedicate lui Paul Morand: holul Arhivelor Na]ionale Române, un spa]iu cumva mortificat, supus unor resuscit`ri par]iale, de c`tre echipa de istorici tineri [i entuzia[ti de la Arhive. Un mariaj între acest hol lipsit de via]` [i o list` – fie ea [i spectaculoas` – de documente, c`r]i [i foto-

19


DOSAR

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

grafii putea fi extrem de neinspirat. Am decis, prin urmare, s` punem în scen` con]inutul generos de care dispuneam pentru a desena portretul lui Paul Morand. Scenografia expozi]iei a fost asigurat` de o echip` format` din arhitectul Attila Kim [i designerul Ciprian }ocu [i a inclus panouri ce treceau în revist` cronologia scriitorului, structurat` pe etape importante, plus 14 vitrine ce con]ineau documentele propriuzise. Dialogul dintre panouri [i vitrine asigura un dinamism permanent al expozi]iei. Am sabotat astfel monotonia acelui spa]iu, aducînd în interiorul Arhivelor un soi de cal troian benign, care avea rolul de a repune în discu]ie personalitatea unui scriitor controversat, monden, prolific, paradoxal [i, nu în ultimul rînd, legat prin fire vizibile [i invizibile de România. Cum spuneam, lista documentelor expuse a fost în sine spectaculoas`. Este o performan]` s` po]i reuni în acela[i loc autografe ale lui Proust, scrisori ale lui Giraudoux, Claudel, Malraux, Saint John Perse, scrisori [i desene ale lui Cocteau, fotografii inedite ale prin]esei Hélène Soutzo, ca s` nu mai vorbim de manuscrisele [i crochiurile lui Morand însu[i. Bibliothèque Nationale de France, Musée de Beaux Arts de Rouen, Institut de France [i Automobile Club de France au fost principalele surse franceze pentru documentele prezentate în cadrul expozi]iei. Paul Morand s-a dovedit a fi un scriitor ce

a [tiut s` î[i organizeze foarte bine propria posteritate. Manuscrisele cele mai reprezentative au fost încredin]ate Bibliotecii Na]ionale, în timp ce documentele personale se afl` la Institut de France. Una dintre cele mai frumoase piese ale expozi]iei provine de la Automobile Club de France. Este vorba despre un pre]ios autograf al lui Marcel Proust, pe un volum din À la recherche du temps perdu (Le côté de Guermantes), dedicat lui Paul Morand, autograf care face referire la Hélène Soutzo, numind-o „malheur délicieux de ma vie“. Fondul Paul Morand, din Bibliothèque Nationale de France, a fost secretizat pîn` în anul 2000, la cererea scriitorului însu[i. Expozi]ia din holul Arhivelor Na]ionale Române este cu atît mai inedit` cu cît toate documentele care provin din acest fond au fost expuse publicului pentru prima dat`, în România. Nici o alt` expozi]ie Paul Morand nu a mai utilizat pîn` în 2009, la Bucure[ti, aceste documente. Ori poate nu a mai existat o alt` expozi]ie Paul Morand... E, poate, momentul s` formulez acum o întrebare pe care mul]i au adresat-o deja organizatorilor. De ce o expozi]ie Paul Morand în România? Ambasador al Fran]ei în România în perioada 1943-1944, so] al prin]esei de origine român` Hélène Soutzo, autor al celebrului portret urban Bucarest, Paul Morand a avut tot atîtea motive pentru a fi ata[at de România, pe care o numea „cette seconde patrie“, în scrisoarea adresat` mare[alului Antonescu (10 iulie 1944), înainte de plecarea sa din România, ca ambasador la Berna. Documentarea realizat` în institu]iile din Fran]a a fost dublat` de una similar`, în România. Nu a fost u[or s` g`sim urmele l`sate de trecerea lui Morand prin ]ara natal` a so]iei sale. Portretul scriitorului-ambasador nu exist` în cancelaria Ambasadei Fran]ei din Amzei, al`turi de portretele celorlal]i ambasadori ai Fran]ei în România. Înc` o dovad` c` diploma]ii numi]i în posturi de regimul de la Vichy nu au fost reabilita]i. Primul drum a fost la Biblioteca Na]ional` a României, care de]ine, într-adev`r, mai multe volume ale scriitorului francez, inclusiv cîteva edi]ii deosebite, printre care [i un exemplar din

20


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

DOSAR

romanul Ouvert la nuit, cu gravuri în aqua forte de Marc Chagall. Arhivele Na]ionale Române au fost, desigur, partenerul nostru principal în a reface povestea leg`turilor lui Paul Morand cu România. Acolo am putut descoperi multe din textele publicate în presa româneasc` a vremii ca reac]ie la apari]ia în revista Marianne a cîtorva fragmente din cartea Bucarest. Tot acolo am aflat programul sejurului so]ilor Morand în România, din 1930. Morand cerea o mic` schimbare în acest program, exprimîndu-[i dorin]a de a vedea o pies` a lui Caragiale. Pentru a în]elege activitatea de ambasador în România a lui Paul Morand, am cerut ajutorul Diviziei Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe. Morand a sosit în România ca ministru al Fran]ei la Bucure[ti, pe 28 august 1943, [i [i-a încheiat misiunea în iulie 1944. Un interval scurt [i un context interna]ional extrem de agitat. Surpriza pe care ne-au rezervat-o cercet`rile în arhivele Ministerului Afacerilor Externe nu a fost legat` de activit`]ile diplomatice ale autorului lui Flè-

che d’Orient. Am descoperit îns` numele lui Paul Morand într-un document redactat de Eugène Ionesco – document care nu s-a num`rat printre piesele prezentate în expozi]ie, dar care r`mîne totu[i, din punctul meu de vedere, vedeta întregului demers legat de expozi]ia dedicat` scriitorului francez. Ionesco, pe atunci secretar de pres` [i cultural pentru regiunea Marseille-Toulouse, propunea, pe 17 aprilie 1943, realizarea unui num`r al revistei Pyrénees dedicat României. În schi]a de structur` editorial` a acestui num`r, la capitolul „Psychologie“, Ionesco îl propune pe Morand pentru a scrie despre „l’art de vivre roumain“ [i precizeaz`: „articol ce ar putea fi înso]it de texte din Caragiale“. Aceast` „întîlnire“ virtual` Ionesco-Morand-Caragiale este unul dintre r`spunsurile posibile la întrebarea „de ce o expozi]ie Paul Morand în România?“. Îi leag` pe to]i trei aceea[i privire tandr` [i crud`, în acela[i timp, asupra unui fel de a tr`i române[te. ■

21


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ESEU Adina Papazi

„Femeia – m`r de ceart`“ – un amor interbelic – Amorul lui Octav {ulu]iu [i al lui Anton Holban pentru aceea[i femeie este antologic. To]i exege]ii celor doi autori au remarcat c` Eveline a lui {ulu]iu [i Dania lui Holban sînt proiec]iile literare ale aceleia[i femei: Lydia Manolovici. Triunghiurile amoroase sînt de g`sit nu doar în pove[tile de dragoste ale personajelor dintre copertele romanelor, ci [i în vie]ile autorilor lor. În interbelic întîlnim o suit` de astfel de romane sentimentale cu trei personaje: Camil Petrescu, de[i este dorit de Cella Serghi, o iube[te, ca [i Mihail Sebastian, pe actri]a Leny Caler, Marietta Sadova divor]eaz` de Ion Marin Sadoveanu pentru Haig Acterian, Maruca Cantacuzino are numai iubiri elitiste, fiind curtat` de Nae Ionescu, George Enescu [i de prin]ul Cantacuzino, iar Henriette Yvonne Stahl, dup` o dragoste de 14 ani cu Ion Vinea, i se va dedica, dup` r`zboi îns`, lui Petru Dumitriu. Povestea iubirii lui {ulu]iu [i a lui Holban pentru Lydia nu atinge cotele tragice ale amorurilor de secol XIX, nici nu se consum` în gesturile patetice ale lui {t. O. Iosif cînd Dimitrie Anghel îi r`pe[te so]ia, pe Natalia Negru. Lucizi în sensul c` nu se las` prad` iluziilor, dup` cum explic` Ioana Pârvulescu în Întoarcere în Bucure[tiul interbelic, î[i cenzureaz`, m`car în aparen]`, ie[irile exaltate [i, „programatic, fac exerci]ii cotidiene de cinism [i de autoscopie, a[a cum sportivii fac, tot zilnic, antrenamente“. Începînd cu anul 1933, Jurnalul lui {ulu]iu sacrific` mult din notarea datelor exterioare sau a celor referitoare la formarea intelectual`, c`ci în scen` apare un nou personaj: Lydia Manolovici. Excentrica, bogata, capricioasa, mondena Lydia devine centrul lumii lui {ulu]iu, în func]ie de poftele, d`ruirea sau tr`d`rile ei, diaristul trece de la agonie la extaz. {ulu]iu îl cunoa[te pe Holban dinainte de a o [ti pe Lydia [i rela]ia lor e de bun augur. Prima consemnare din jur-

22

nalul în discu]ie care îl prive[te pe autorul Ioanei e f`cut` de {ulu]iu în urma unui concert simfonic la care merg amîndoi: „Ce minunat prieten! Ce suflet sensibil [i în]eleg`tor, mai ales! Ce omenie rar` se zbate în el [i ]i se ofer` cu c`ldur`! […] Simt c`ldura lui prea mult, simt c` mi-e prea mult frate, pentru a-l putea fixa în cîteva simple tr`s`turi“. Nota]ia e f`cut` la 20 aprilie. Dup` nici trei s`pt`mîni, la 8 aprilie {ulu]iu se dezice: „Holban intrat în via]a mea ca


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ESEU

o piaz` rea. […] Pe Holban îl ur`sc. L-a[ insulta, l-a[ bate, l-a[ ucide! […] Holban e un pericol. Se insinueaz` în sufletul ei. {i e un pericol fiindc` el nu e în stare s` iubeasc` sincer. Fiindc` el detest` femeile. Fiindc` e un om egoist [i meschin“. Cearta intervine între cei doi, care nu pot dep`[i incidentul a[a cum o vor face Camil Petrescu [i Mihail Sebastian. Orbit de gelozie, {ulu]iu îi trimite lui Holban un bilet în care îi „pune în vedere“ c` nu vrea s`-l mai vad`. Fiind amîndoi invita]i de Cr`ciun la o cuno[tin]` comun` – Rodica Burileanu –, nu-[i vorbesc, se salut`, dar nu-[i dau mîna, se evit`. Duelul continu` [i în presa vremii: m`nu[a o arunc` orgoliosul {ulu]iu, care îl atac` în articolul „Licheaua sentimental`“, iar r`spunsul lui Holban vine cîteva zile mai tîrziu, în „Secretele Daniei“, dup` ce încercase s` atenueze conflictul în particular: „Nu g`se[ti c` ar trebui s` ne interzicem a trece în literatur` dezagrementele noastre personale din via]`?“. Abia dup` ce Lydia va p`r`si ]ara preferînd un so] de origine britanic` [i dup` moartea lui Holban se va stinge gelozia lui {ulu]iu. Lydia este bogat`, schimb` mai multe rochii în fiecare zi, nu se îmbrac` de dou` ori cu acelea[i haine, freventeaz` localuri scumpe unde ia cina cu tat`l ei, face sport, c`l`tore[te în str`in`tate, conduce un automobil personal. Are deci în Holban [i {ulu]iu doi pretenden]i s`raci, dar sinceri. Felicia, sora ei din jurnalul [ulu]ian, fidel` în dragostea pentru Mircea Eliade, devine la Holban veri[oara rezonabil`, puntea de leg`tur` între Sandu [i Dania. Amîndoi o iubesc platonic, de la distan]`, [i o cheam` deseori la telefon. Pretind amîndoi c` într-o zi au sunat-o [i, f`r` s`-i spun` nimic, i-au pus în receptor o melodie celebr` din epoc`, gest pe care Lydia i l-a atribuit fatalmente unui al treilea. În romanul lui {ulu]iu, Eveline este mult mai mic` decît Di, are o frumuse]e serafic`; în general cei doi discut` literatur`, cîteodat` mai [i danseaz`. Di nu are nici o ini]iativ`. De[i îi scrie nenum`rate scrisori, fata nu-i va r`spunde niciodat`. O îmbr`]i[eaz` o singur` dat` pasional în întuneric, dar scena r`mîne f`r` urm`ri. Pîn` la urm`, Eveline dispare enigmatic într-o c`l`torie undeva departe, asemeni Lydiei. Dac` dragostea lui Di r`mîne episodul cel mai diafan din tot romanul

[ulu]ian, amintind de erotica trubadurilor, povestea lui Sandu e mult mai dramatic`. Chiar dac` dintre cele cinci iubiri cunoscute povestea cu Eveline ocup` spa]iul romanesc cel mai întins din Ambigen, la Holban avem un roman întreg, cel pu]in dublu cît romanul integral al lui {ulu]iu, ce reconstituie o singur` iubire, cea a lui Sandu pentru Dania. Lydia lui {ulu]iu e capricioas` [i snoab` numai în jurnal, pe cînd Eveline e purificat` de toate mondenit`]ile. Dania lui Holban e mult mai fidel` prototipului real [i toat` cartea e povestea unui amor chinuit, consumat mai mult în convorbiri telefonice, în a[tept`ri [i presupuneri, în vizite în care fratele agasant al fetei nu pleac` din camera de primire, în plimb`ri pe str`zi l`turalnice înso]i]i de vara Daniei, în s`ruturi [i îmbr`]i[`ri pasionale ce nu dezgolesc niciodat` trupul femeii, în întîlniri gr`bite înghesuite în agenda mereu plin` a r`sf`]atei Lydia. În ciuda sincerit`]ii dragostei pe care i-o ofer`, Sandu r`mîne pentru Dania doar unul dintre nenum`ra]ii ei pretenden]i, o alt` victim` a c`s`toriei ei peste hotare. De[i ambele pove[ti de dragoste au acela[i final trist, {ulu]iu a preferat s` transfigureze imaginea Lydiei, pe cînd Holban va face o eroin` în care domni[oara Manolovici se recunoa[te mult mai bine. În jurnalul lui, {ulu]iu îl acuz` pe Holban de

23


ESEU

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

inaptitudine pentru o iubire sincer` [i nu concepe ca Lydia s` cad` victima unui Don Juan egoist, lipsit de scrupule, ademenitor. Î[i creeaz`, în opozi]ie, portretul unui amant pentru care dragostea înseamn` sacrificiu [i durere. Scenele de intimitate cu Lydia sînt mereu întrerupte de telefoane misterioase, iar {ulu]iu nu-l vede la cap`tul cel`lalt al firului decît pe Holban. Îi viseaz` \mpreun`, imagineaz` scenarii de filme dramatice cu crime din dragoste. Cînd e sigur de sentimentele fetei, dup` vreo dup`-amiaz` petrecut` al`turi de ea, îi g`se[te circumstan]e atenuante adversarului s`u – boala, singur`tatea –, ba chiar scrie cronici elogioase despre c`r]ile lui, de[i nu e convins de valoarea lor estetic`. Cînd îns` întîlnirile dintre Lydia [i Holban se îndesesc [i suspiciunile îl n`p`desc, autorul Jocurilor Daniei e ]inta tuturor atacurilor. Mai matur [i mai pu]in exaltat, Holban îi cere lui {ulu]iu s` nu-[i sacrifice prietenia pentru o femeie. Orgoliosul diarist nu-i va da dreptate decît dup` ce va afla de logodna Lydiei [i trecerea în nefiin]` a celui ce nici nu va

publica integral în timpul vie]ii Jocurile Daniei. Addenda jurnalului [ulu]ian e un omagiu [i un portret în cele mai calde culori, în pagini ce amintesc de cele ce descriu revela]ia lui {tef Gheorghidiu dup` consumarea experien]ei r`zboiului: „Anton Holban a avut un suflet ales, de camarad, de frate. Superioritatea lui asupra multora era c` nu se r`zbuna niciodat`. Avea un cavalerism care-l oprea de la orice gest m`runt [i înjositor. […] Ceea ce l-a deosebit de al]ii a fost curajul de a nu purta o masc`. El era sincer. Atît de sincer c` p`rea contraf`cut într-o lume de histrioni [i de simul`ri. El a avut curajul de a tr`i ca un om cu p`cate [i virtu]i. Nu, Holban nu a fost un om la[! C`ci dac` ar fi fost astfel, ar fi tr`dat [i s-ar fi r`zbunat. Dar el nu s-a min]it nici pe sine, dup` cum n-a min]it nici pe al]ii [i dac` a f`cut vreodat` cuiva vreun r`u a fost numai pentru c` s-a l`sat totdeauna în voia fatalit`]ii oarbe, recunoscînd c` nu are for]a de a-i rezista. În]eleg de ce îl iubea pe Racine [i de ce Corneille îi era indiferent“. ■

24


A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

C~R}I DE PLASTIC

brusc a conserve ag`]ate de coada pisicii, traducerea româneasc` (f`cut` dup` versiunea englez` a lui Nicholas de Lange, iar nu din ebraic`; s` ne fi disp`rut traduc`torii? secet` mare, mon[er...) poticnea, tot mai insistent, curgerea pove[tii. Insidioase la început (furat de m`iastrul Oz, cititorul nu e atent la demonstrativele repetate [i alte calcuri engleze[ti), stîng`ciile devin, treptat, gre[eli pur [i simplu (din osteneal` sau din ne[tiin]`? are vreo importan]`?). Imagina]i-v` o portocal` confiat` în ciocolat` neagr`, cu un praf de ghimbir [i altul de piper alb, degustat` lent pîn` cînd... asprimea crea]` a unui fir de p`r r`t`cit pe limb` v` taie deliciul. A[a [i cu Povestea despre dragoste..., t`lm`cit` de Dana Ligia Ilin. Ea spune „am observat c` ai b`ut-o pe toat`“ [i „l-ai b`ut pe tot“, dez-acord` „p`rin]ii multor [sic] dintre colegii...“ etc. Dana Ilin traduce, f`r` nuan]e, ca-n dic]ionar, tehnic exact (probabil), „a spirit level“ prin „o nivel` cu bul` de aer“, uitînd de mult mai colocvialul „poloboc“... Trimite la solu]iile traducerii engleze[ti, ca [i cum aceea ar fi textul original... Fine]uri? Dar nu numai româna standard îi pune probleme, ci [i engleza. Pentru c` traduc`toarea „ucide“, din neaten]ie sau din ne[tiin]`, dou` din laitmotivele principale. Cel al microbilor (cu obsesia bunicii Shlomit, c` lumea Levantului e plin` de microbi, c` [i evreii au fost trata]i ca atare de europeni...) devine în român` motivul „germenilor“ (inexplicabil, întrucît nu conoteaz` prin nimic germina]ia, rena[terea etc.). Simplu: în englez` e scris (corect) „germs“, cu sens contextual de „microbi“! La fel cum, în reveria lor lingvistic`, intelectualii evrei se refer`, în varianta româneasc`, la „forme corupte“ ale limbilor europene. Înainte de a imagina scenarii de corup]ie (?!), aminti]i-v` c` „a corrupted language“ nu are, în englez`, conota]ii etice – e (doar) o limb` stricat`. Impresionant este îns` c`, în pofida falseturilor, proza lui Amos Oz iese înving`toare. De[i a[ fi preferat s` nu-i încerc farmecul cu atari probe ale faptului c` practica traducerii „la a doua limb`“ e o solu]ie s`rac` [i oricînd vulnerabil`.

Ioana Bot

Traduceri cu p`r pe limb` Am citit c`r]i ale c`ror cuvinte mi-au devenit cele mai potrivite expresii pentru a numi o realitate cu care aveam s` m` întîlnesc, uneori, mult mai tîrziu. Frazele unei pove[ti bune determin` „muta]ii“ ale ADN-ului meu de cititoare. O asemenea întîlnire am avut, în adolescen]`, cu romanul de tinere]e al minunatului Amos Oz, So]ul meu, Michael (ap`rut, în anii ’80, în colec]ia colorat` „Globus“, care pentru liceeni ca mine avea un gust al libert`]ii, ceva mai pronun]at). Mîinile lui Michael – sp`lînd vasele, privite de Hanna – au devenit în imaginarul meu epitomul unei tandre]i pe care numai un scriitor bun o [tie povesti (decenii mai tîrziu, aveam s` le recunosc la Galeria Uffizi, în portretul lui Lorenzo Magnificul, pictat de Giorgio Vasari). Iar Amos Oz este, incontestabil, un mare prozator – îl citesc cînd simt nevoia s` m` adun pe mine îns`mi din vrai[tea lumii... Dup` tandre]ea am`ruie a lui Michael, de demult, descoperirea copilului care visa s` fie o carte (Poveste despre dragoste [i întuneric, Editura Humanitas, 2008) am tr`it-o cu frenezie, sub z`pezile ultimului Cr`ciun. Oz îmi oferea, din nou, mierea cuvintelor pe rana realului: pove[ti despre Ierusalimul Facerii (unei ]`ri) [i despre dev`lm`[ia limbilor [i c`utarea limbii perfecte. Decît c`... Ca [i cum într-un concert pianul ar suna

26


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

care concepte stilizate vitalist („gradul de somatizare a temelor, respira]ia sintactic`, sintaxa domoal`, convulsiont`, zvîcnitoare“) încearc` s` ilustreze în manier` dramatizat` cum se poate vedea/sim]i realul din interiorul literaturii. C`ci, pentru Gheorghe Cr`ciun, tensiunea pe muchia aporiei dintre autenticitate [i falsificare prin „liter`“ a prilejuit constant o bogat` reverie teoretic`, în ecou cu contextul literar al form`rii sale, dar [i cu lecturile, intui]iile sau spaimele personale. Dintre colegii s`i de genera]ie, de fapt, el a dat probabil cea mai melancolic` [i mai pu]in ludic` reflec]ie metaliterar`, cea mai asumat antropocentric` în cele din urm`. Reevaluarea ontologiei [i subiectivit`]ii scripturale a fost proiectul s`u major în lecturi [i scriitur`. La întrebarea „cum poate textul reface intimitatea eu-lume?“, r`spunsul (optzecist în esen]a lui) nu e, fire[te, nici biografismul (pîn` [i Trupul [tie mai mult e, în fond, un jurnal de idei), nici dezm`]ul naturalist al „corporalit`]ii“. Aceasta din urm` func]ioneaz`, de fapt, ca tem` teoretic`, nu literar`, în m`sura în care ofer` un model de scriitur`: „Cînd zic trup, nu am în vedere pur [i simplu corpul, ci acea parte din mine care se afl` în afara stereotipiilor scrisului, str`in` motivelor culturale care m` asalteaz` din toate p`r]ile, vie [i nealfabetizat`“. De aici op]iunea teoreticianului pentru fragmentarism eseistic, dar [i risipirea nervos textualist` a prozei sale, care caut` mereu s` r`bufneasc` în afara „literei“. Nara]iunea fix`, tipic` îi pare – ca „sufletul“ occidental fa]` de trup din celebra butad` a lui Foucault – o închisoare. Forma estetic` r`mîne, în condi]ia sa de artefact, „frumoasa f`r` corp“, v`duvit` de un real pe care reflexul metaliterar încearc` totu[i s`-l încercuiasc` eseizant, utopic. Scriitorul con[tient se va instala, cu toate armele deconstruirii textuale, în fisura „rezisten]ei la sens pe care lumea o opune limbajului“. O dezbatere neîncheiat`, cu atît mai mult cu cît în experimentalismul optzeci[tilor e v`zut` în continuare mai ales gratuitatea, nu [i mizele existen]iale de luciditate a scriiturii.

Referin]a pierdut` Gheorghe Cr`ciun Pactul somatografic Editura Paralela 45, 2010

20 lei prefa]` de Ion Bogdan Lefter

Un nou studiu de anvergura Aisbergului poeziei moderne ar fi ie[it cu siguran]` dac` timpul nu s-ar fi gr`bit cu Gheorghe Cr`ciun. Obsesie mai veche, reluat` din diferite registre, apoi l`sat` fatalmente în suspensie, lectura prozei prin grila corporalit`]ii – sau a raportului „trup-liter`“ – a format substan]a cîtorva articole publicate \n Observator cultural între 2002 [i 2003, recuperate acum la Editura Paralela 45 într-un volum din multe privin]e comemorativ (incluzînd, în acest sens, pagini în facsimil din manuscrisele originale ale autorului). Compuse prin saloane de spital, iar apoi în cursul unei dificile convalescen]e, articolele îi inspir` lui I.B. Lefter, în prefa]`, glose aproape blecheriene despre suferin]` [i „salvare prin scris“. Chiar [i f`r` acest halou mitizat al împrejur`rilor medicale (neîndoios critice), tema teoretic` a lui Gheorghe Cr`ciun are – în fragmentele de fa]`, ca [i în studiile mai vechi – suficient` continuitate în timp [i rafinament în argumenta]ie, pentru a fi considerat`, all in all, solid`, coerent`, „unitar`“. Schi]ele Pactului somatografic îi cuprind pe Mircea Horia Simionescu, Simona Popescu, Radu Petrescu, {tefan Agopian, Mircea Nedelciu, Tudor }opa, Gheorghe Iova, Livius Ciocârlie, Gabriela Adame[teanu, pacien]i ai unei lecturi mioape, de mare fine]e analitic`. Retorica latent senzorial`, ca [i fondul inerent reflexiv la scriitorii ale[i (o list`, desigur, nefinalizat`) justific` în comentariu mariajul fericit între close reading [i specula]ie spontan`. Gheorghe Cr`ciun caut` în ]es`tura formelor alegorii psihoexisten]iale ale auctorialit`]ii [i ale scrisului. Analizele sale par fi[e de fiziologie textual`, în

28

■ Adriana Stan


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Jurnalul unei fiin]e greu de (ne)mul]umit Alex. {tef`nescu Jurnal secret. Dezv`luiri complete 2003-2009 Editura Corint, 2009

Înc` de la Sainte-Beuve, indiferent de cultura de provenien]` sau de timpul istoric c`ruia i se integrau, criticii literari (autentici) au ar`tat predispozi]ii autoscopice, l`sînd în urm` (cel mai adesea) excelente „pagini despre sine“. Probabil c` impulsul vine dintr-o nevoie mai curînd „profesional`“ decît „structural`“. Dup` ani [i chiar decenii petrecute în compania altor identit`]i artistice (în spe]`, ale scriitorilor investiga]i cu minu]ie de arhivar) – ani [i chiar decenii în care exegetul, asemenea unui actor adev`rat, î[i „camufleaz`“ propriul eu, pentru a intra cu des`vîr[ire în „pielea“ autorului comentat (nu spunea oare, la un moment dat, Georges Poulet c` singura critic` valid` e aceea „de identificare“ cu opera studiat`?) –, omul c`r]ilor (altora) simte nevoia s` reintre în sine, s`-[i asume adic` propria identitate prea mult timp ocultat` de neîntreruptele exerci]ii de dedublare estetic`. Atunci (în jurnal, memorii ori proz` introspectiv`), dezv`luie un profil genuin, permi]îndu-[i, precum eroii lui Camil Petrescu, ca „din el însu[i s` nu mai poat` ie[i“. Face acest lucru [i Alex. {tef`nescu, unul dintre criticii români cei mai importan]i ai deceniilor postbelice. O face nu doar cu gra]ie [i umor – a[a cum ai fi tentat s` afirmi, dac` te-ai m`rgini s`-i urm`re[ti tabletele de scriitor risipite prin reviste de-a lungul anilor –, ci ([i) cu o voluptate a construc]iei epice [i cu o profunzime a observa]iei, demne de un romancier de mare clas`. Faptul devine vizibil (numai) în contextul unei lecturi integrale a Jurnalului secret, reeditat de autor recent (cu ad`ugiri semnificative!), un volum masiv care, nu ezit s` spun, reprezint` o

RECENZII radiografie (captivant`) a omului Alex. {tef`nescu [i, totodat`, cronica fragmentar` (dar, în egal` m`sur`, fascinant`) a epocii postcomuniste, articulat` din perspectiva scriitorului Alex. {tef`nescu. În ambele ipostaze, criticul î[i dezv`luie natura jocular` (de[i înclinat` mereu spre analiza de adîncime!), un eu ludic, cum ar veni, ce nu las` urî]enia lumii, în care este/a fost obligat s` tr`iasc`, s`-l mutileze. De aceea, cred c` Jurnalul... lui Alex. {tef`nescu, dincolo de umorul lui fulminant (exist` în volum pagini antologice, unde comedia uman`, surprins` de diarist, î]i provoac` un rîs rabelaisian), e o carte cu inflexiuni, pîn` la urm`, tragice, despre existen]a noastr`, derulat` între istorii, comportamente [i identit`]i schizoide. Universul în care se mi[c` acest observator al detaliilor semnificante (din tradi]ia „fiziologilor“ literari francezi sau din cea a britanicilor victorieni – „anatomi[ti“, cum se [tie, de snobi [i impostori) r`mîne unul al dec`derii generalizate, al deterior`rii cu metod`. De[i cople[it frecvent de procesul inexorabil al degener`rii, reflectorul [i, concomitent, protagonistul Jurnalului... refuz` s` devin` un accesoriu al descompunerii de ansamblu, opunînd decorului lugubru ironia (u[or sarcastic`) a insului care nu îng`duie stupefac]iei s` anihileze ra]iunea. Permanenta cerebralizare a surprizelor oferite de istorie constituie de altfel, pentru autor, în mod paradoxal, supapa de salvare din neb`nuitele ei capcane. Fie c` se afl` la masa de scris, în gr`dina personal`, la volan, în redac]ie ori la televiziune, Alex. {tef`nescu urmeaz`, consecvent, firul unei (aparent) neîntrerupte „disec]ii“ a alterit`]ii. Prin urmare, aceasta – „expus`“ în p`r]ile ei esen]iale – î[i pierde cumva malignitatea (chiar dac` nu [i componenta de malforma]ie structural`), limitîndu-se la un spectacol grotesc, îns` benign. Important de men]ionat, criticul dezv`luie pretutindeni ([i atunci cînd este înjurat, pe nedrept, în trafic!) civilitate [i o bonomie, se pare, mo[tenit` de la familia sa bucovinean`. Prin felul lui de a fi, el p`streaz` intact` o Românie european`, care, din fericire, se înc`p`]îneaz` s` supravie]uiasc`. ■ Codrin Liviu Cu]itaru

29

39,89 lei desene de Florin {tef`nescu


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

dan]e, gelozii, urm`riri [i repro[uri meschine se cînt` pe partitura colorat` a pove[tii dintre {i Hams {i Regretel [i a sa pitic` violet` Tristina. Se cînt` prin lic`riri delicate [i combina]ii scînteietoare de culoare, prin suspine adînci în p`duri nep`trunse, ocrotite de nemuritorul All’laugh, corcodu[ul Matilda, în]eleapta Pisulina, vegheate de cîinii Leti]ius [i Vermont, [i înconjurate de înc` alte creaturi miraculoase. Tragicul iminent p`trunde aici a[a cum se întîmpl` în regnul vegetal/animal: cu venirea iernii, cu [uieratul vîntului, cu închiderea Matildei „într-o t`cere uscat`“, cu n`pîrlirea Pisulinei, dar [i cu o apocaliptic` defri[are a p`durii, de c`tre „picioarele pare, zidari“. Printre [uier`turi, pale de frig [i ferestre trîntite, violeta Tristina roste[te doar „m` duc“, dînd na[tere finalului în crescendo: învolburat de ape, furiosul {i Hams {i Regretel o g`se[te [i o înglobeaz` în cea]a lui tulburat`, urmînd ca apoi s-o caute ve[nic sub numele ciuntit de Regretel. Lumile lui Matei Florian – atît cea mare, cît [i cea pitic` – sînt lumi în care, asemeni basmului la care titlul trimite, numele [i urmele c`tre ele se pierd, iar aceasta este formula inexorabil` a damn`rii apriorice a fiin]elor, fie ele din carne [i oase, fie din cea]`. Iubirea nu e salvatoare, ea r`t`ce[te [i mai tare pa[ii, ea schimb` semnele din pozitiv în negativ, f`r` nici o logic` sau avertisment. Reperele nu exist`. Finalul romanului desf`[oar` un arsenal nea[teptat de for]e: priveghiul lui „picioare pare“, înghe]at în co[melia sa, se transform` într-o lec]ie de sofistic` piticeasc`, urmat` de o rug`ciune c`tre „Piticul alb“. Reperele se pot reg`si, erorile iremediabile se pot anula, cuplul primordial se poate reface, dac` admitem, odat` cu Usi, c` „abstlac]ie se poate face de olce“, dac` spunem cuvîntul magic „]u[ti“ [i s`rim, împreun` cu ceilal]i pitici prieteni, pe o alt` paralel` a lumii – c`ci, da, lumea e alc`tuit` din paralele unde sensurile [i hot`rîrile apriorice se pot anula. Un roman cu multiple niveluri interpretative, etalînd o formul` de concep]ie neobi[nuit`, cu elemente reunite s` dea expresie unui tragic sinestezic. ■

Fratele Florian cel mic iese în lume Matei Florian {i Hams {i Regretel Colec]ia „Ego. Proz`“ Editura Polirom, 2009

24,95 lei

De unul singur de data asta. O face cu {i Hams {i Regretel, o scriere ciudat` – roman de dragoste de anvergur` aproape clasic`, dublat de un fel de cosmologie hîtr` cu pitici colora]i, care explic` lumea, în registru peltic sau doct, f`r` s`-i poat` alunga îns` tragicul. În inima mun]ilor, într-o co[melie precar` bîntuit` de vînturi n`prasnice [i de ninsori, s-a refugiat un b`rbat. Este palid, b`rbos, consumat de o suferin]` atroce, scrie într-un caiet [i vorbe[te cu ni[te pitici din cea]` colorat`: Usi – piticul verde purt`tor al unei drame identitare (a fost corcit cu un spiridu[); Altfred – piticul galben intelectual; [i Regretel – piticul albastru mut [i cu probleme amoroase. Înconjurat de cei trei, b`rbatul „picioare pare“ (denumit astfel de pitici) îi scrie o lung` scrisoare de dragoste iubitei sale, Cristina. „Picioare pare“ nu are nume, pentru c`, la fel ca [i Regretel (numit alt`dat` {i Hams [i Regretel), a pierdut, printr-o ac]iune care i-a adus damnarea, c`rarea c`tre propriul nume. Ca în orice tematizare clasic`, iubirea are un început excep]ional – aici se na[te la cap`tul unei lungi perioade de doliu a Cristinei cea „trist`“ [i „singuroas`“, are momentul de apogeu în care atinge valori de poveste, cu o Cristin` care aproape leviteaz` dansînd, cu un „picioare pare“ îmb`tat de o fericire în care se afl` „[i începutul [i sfîr[itul“, [i se încheie, ca orice iubire absolut`, într-un registru tragic. Dar, cum spune [i un cîntec, „sfîr[itul nu-i aici“. Pentru c` tragicul despre care vorbeam este ridicat la putere printr-un procedeu insolit de estetizare: pove[tii îi este construit un dublu, în lumea piticilor de cea]`. Concretele [i mult prea omene[tile discor-

30

{tefania Mihalache


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Poezie pe via]` [i pe moarte Anca Mizumschi, Anca lui Noe Editura Humanitas, 2009

Dup` un lung stagiu în underground-ul nou`zecismului (proza „rural`“ din Departe de Hemingway, 1989, volumele poetice Est, 1993 [i Opera Capital`, 1995), Anca Mizumschi a ie[it cu adev`rat la suprafa]` prin „cîntecele de dragoste [i furie“ din Poze cu zim]i (1998). Schimbînd frecven]ele, recent-ap`rutul Anca lui Noe (2009) p`streaz` formatul precedentului op, redimensionîndu-i conceptul text-imagine: pus` în ram` de cîteva confesiuni autodefinitorii – pe model de CV –, cartea este ilustrat` de artistul plastic Vasile Mure[an-Murivale [i împ`nat`, ca de ni[te poeme mascate, cu cîteva insight-uri critice ale lui Iulian Costache. Aproprierea ludic` din titlu a referin]ei biblice e o autodefini]ie expresiv`, care se re]ine – o emblem` interioar`, de fapt! – [i trimite direct la „salvarea“ prin poezie a eului de la „potopul“ existen]ial. Cu aceast` formul` hibrid`, dar paradoxal coerent`, Anca lui Noe se prezint` ca un volum complex în care fizionomia autoarei se reg`se[te, a[a-zicînd, at her best. Formula ei „pe via]` [i pe moarte“ de „biografism ulcerant“ (cf. Iulian Costache) îmbin` luciditatea dezabuzat` a liniei Mariana Marin-Elena {tefoi cu visceralitatea postdecembrist`, trecut` prin înscen`rile grotesc-morbide ale lui Cristian Popescu [i transfigurat` fantasmatic de mistica poeziei & scrisului (v. extraordinarul prozopoem Scrisu’ pe jos, una dintre cele mai puternice piese ale volumului). Energic`, necru]`toare, poezia Anc`i Mizumschi opereaz` masochist, cu autoironie amar`, pe sentimente [i tr`iri esen]iale: e[ecul, frica, desp`r]irea, însingurarea, na[terea, moartea, credin]a. Inseparabil de existen]a organic`, scrisul devine astfel teh-

RECENZII nic` de ap`rare [i de supravie]uire, pe fondul unei traume a separ`rii. Ceea ce reu[e[te s` „salveze“ de la „potop“ aceast` poezie cu indubitabil „certificat de autenticitate“ sînt experien]ele-limit`, revelatorii, ale vie]ii personale. Intense, niciodat` artificioase sau plate, textele au un caracter marcat denotativ, iar energia lor comprimat` explodeaz` în titluri, versuri („moartea mea modificat` genetic“, „buc`]i din anca“, „autoportret cu vene deschise“), secven]e („oamenii din via]a mea smulg / buc`]i mari [i nu se mai întorc / s` le pun` vreodat` la loc“) sau poeme de impact: „Am venit pe lume ca un corp str`in / m-am aruncat în lichidul amniotic / f`r` s` [tiu s` înot / [i poezia mi-a ap`rut din senin / ca o exem` fatal`...“ („Corpul meu str`in“); „Poezia m` caut` ca un cu]it, / circulînd prin mine pîn` cînd / cineva întreab` cît mai am / de tr`it [i m` spune la al]ii: / nu prea / mai putem face nimic pentru ea, are o boal` / care amenin]` via]a [i o poezie / care amenin]` moartea“ („Amenin]`ri cu poezia“) etc. Autoarea jongleaz` imaginativ cu metafora visceral` a gravidit`]ii, f`cînd din ea principiu structurant (v. „Corpul meu str`in“, piesa titlu – o art` poetic` vizionar`; enigmatic-regresiva „De ce vreau s` intru în manuale“ [.a.). În contrapartid` – cochet`ria cu moartea [i ideea „vie]ii ca film“ sau ca realitate psihic` alienant` (schizofrenicul „La film“, halucinatoriul „Un film cu batman“, oniricul „Pe scar`“), prezent` masiv [i în Poze cu zim]i. De altfel, [i poemul „genera]ionist“ de acolo î[i afl` un corespondent în litania din „Cimitirul eroilor“. Remarcabil` e, cu deosebire, intensitatea comunic`rii poetice directe, concizia t`ioas` cu care Anca Mizumschi î[i „scenarizeaz`“ mesajele de SOS ale unui eu în f`rîme, avid de recuperarea integrit`]ii [i unit`]ii originare. Cruzimea [i candoarea, intelectul [i senzorialitatea afectiv`, luciditatea [i viziunea fuzioneaz` în majoritatea poemelor, cu excep]ia cîtorva buc`]i atinse de afectare demonstrativ`. Al`turi de Probleme personale de Angela Marinescu, Anca lui Noe este cel mai bun volum de poezie româneasc` din 2009. ■ Paul Cernat

31

24 lei intersti]ii critice de Iulian Costache comentariu grafic de Vasile Mure[an-Murivale


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

unor constat`ri obiective. Poeme ca „Orgasmul“ sau „Crisis“ sînt ilustrative pentru aceast` practic` fals aseptic` a limbajului. În alte piese, de pild` „The Gun“ sau „Eating myself“, f`r` s` cedeze tenta]iei „romantice“ a lirismului persoanei I singular, Elena Vl`d`reanu redevine poet` f`r` antifraz`. Dar o face tot cu bisturiul, chirurgical, litotic, minimalist pîn` la urm`, în poeme înviate de dialoguri, înc`lzite, chiar [i momentan, de recursul la cotidian, dar altminteri geometrice ca ni[te flori de ghea]`. Cînd mecanic`, cînd personal`, dar mereu în decupaje premeditate, poezia Elenei Vl`d`reanu din acest volum este, ca [i arta pop în general, uciga[` doar în m`sura în care e [i sinuciga[`. Uciderea poeziei, ca [i obiectivarea crimei într-un cadru „monstrativ“ (ca pentru a filma crima [i a transmite filmul) au loc ambele în acela[i loc. Simulacrul [i autenticul se confund` în acest volum atît de baudrillardian – în avantajul primului – [i poate aceasta e cauza din care Elena Vl`d`reanu alterneaz` directe]ea enun]`rii vii cu directe]ea frust` a limbajului prescriptiv de ziar sau revist`. Ceea ce refuz` poeta este îns` chintesen]ializarea limbajului în fa]a unui acultur`ri de limbaj produse de societatea de consum [i de etica s`n`t`]ii capitaliste. La sfîr[itul secolului al XIX-lea, Mallarmé crease un limbaj care s` nu poat` fi imitat de jurnali[ti. Mai tîrziu îns`, suprareali[tii au ales calea bizarului lizibil, iar arta pop a consfin]it un concubinaj ciudat tocmai cu discursul oficial, al obiectelor [i reproducerilor. Cele dou` c`i au dezavantajele lor. Despre ultima, cea aleas` [i de Elena Vl`d`reanu, putem spune c` are impact rapid, dar se consum` la fel de gr`bit. Spa]iul privat actualizeaz` un concept u[or de imitat. Iconurile spa]iului public personalizate poetic reprezint` o idee nou`, dar poemele expun, în cele din urm`, limbajul pe care-l denun]`. Cine cî[tig`? Rebranduirea unui limbaj ubicuu sau limbajul ubicuu rebranduit de Elena Vl`d`reanu? Obi[nui]i cu lectura ziarelor, am spune c` poezia ei. Dar asta nu înseamn` c` muzica de pe VH1 e mai tare decît cea de pe Mezzo. ■

Pop’ poetry Elena Vl`d`reanu Spa]iu privat: a handbook Editura Cartea Româneasc`, 2009

19,95 lei cu 33 de ilustra]ii de Dan Perjovschi

Exist` o poetic` a capitalismului, fie la vedere, care-[i cere subversiunea, fie ascuns`, care-[i cere afi[area. Prima joac` subtil cartea autenticit`]ii, dar f`r` autocritic`; a doua face elogiul vitalit`]ii transcendentale, primordiale. Au ap`rut de curînd dou` c`r]i de poezie despre care ar trebui scris acela[i studiu culturalist: Spa]iu privat al Elenei Vl`d`reanu (titlu în r`sp`r, tematic vorbind) [i Od` liberei întreprinderi al lui Caius Dobrescu (titlu în r`sp`r, poetic vorbind). Sînt dou` volume despre aventurile limbajului [i ale indivizilor în capitalism. Primul e „de stînga“ [i afi[eaz` o atitudine mainstream, anti-. Volumul Elenei Vl`d`reanu a ap`rut primul [i are parte de reac]ii decisive, precum cea a lui Mihai Iov`nel care declar` acest volum „capodopera conceptual` a poeziei dou`miiste“. Greu de spus totu[i ce-i poezia dou`miist`, dar putem vorbi, referindu-ne la Spa]iu privat, despre o maturizare [i, probabil, despre terminarea unui ciclu de crea]ie început, la Elena Vl`d`reanu, cu România. Zece cîntece funerare (2005). Exist` dou` direc]ii ale atitudinii poetice post-ianu[iene: revolta fa]` de consumism [i înregimentare, pe de o parte, iar pe de alta, o poetic` personist`, în diverse versiuni. La Elena Vl`d`reanu, aceasta din urm` apare topit` într-un „concept“. În sens publicitar, nu hegelian. Foarte simplu, deci: un întreg discurs de marketing este transformat în pop art prin schimbarea contextului sau prin contrazicerea lui f`]i[`. A[adar, limbajul nu e nou, dar poetica, da. A[a se face c` meritul poetei (în calitate de practicant de limbaj, [i nu de conceptor al unei grile) st` mai ales în precizie: de parc` ar lucra pentru o firm` de publicitate, Elena Vl`d`reanu d` dovad` de o rar` exactitate în formularea enun]urilor, care frizeaz` (inten]ionat) mar[ul sintactic deta[at al

32

Alexandru Matei


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

domni[oara o., Ivan [i alte personaje de poem Daniel D. Marin L-am luat deoparte [i i-am spus Editura Brumar, 2009

Poetul Daniel D. Marin (n. 1981) a debutat în 2003, cu volumul Or` de vîrf (Editura Geea), urmat în 2008 de volumul A[a cum a fost (Editura Vinea). Micul [i elegantul volum care i-a ap`rut în 2009 la Editura Brumar (L-am luat deoparte [i i-am spus) reprezint`, a[adar, a treia sa carte de poezie [i îl recomand` drept un poet de talent, cu o înclina]ie aparte pentru poemul narativ [i, în acela[i timp (cumva paradoxal), halucinant. Poetul las` în urm` biografismul [i mizerabilismul dou`miist, întorcîndu-se la formule poetice mai vechi (un Leonid Dimov, poe]ii Cercului de la Sibiu), mai sofisticate, punînd în scen` – prin intermediul unor personaje simbolice ca domni[oara o. sau Ivan – un amplu imaginar artistic, fie el imaginarul copil`riei, al iubirii ruse[ti (tragice), al filmelor hitchcockiene [.a.m.d. Prima sec]iune a volumului are în centru personajul domni[oarei o. [i eman` din to]i porii candoarea, magia, delicate]ea copil`riei imortalizate, prinse în rama existen]ei adulte, pline de spaime [i incertitudini: „domni[oara o. st` pe covor cu / ochii închi[i. cînd expir` / ceva lini[titor îi înconjoar` mîinile. / le ]ine strînse între genunchi. / poate vede ceea ce nimeni / nu-[i poate imagina poate doar / alunec` f`r` voie într-o pe[ter` cu / animale imense din alt timp. // dac` ar deschide ochii / cu siguran]` s-ar juca în voie / cu animalele imaginare. / dac` nu ar fi a[a lini[tea s-ar risipi / din mîinile ei [i covorul / ar coborî înceti[or pe marginea / unei pr`p`stii“ (pe covor). Aceea[i acalmie protectoare, precar`, pre]ioas` e imortalizat` în poemul urm`tor (ca o ispit`): „domni[oara o. n-a mai ie[it / de 3 zile

RECENZII din cas`. st` cuminte / pe covor bea mult` cafea [i din cînd / în cînd fumeaz`. dac` ar deschide / fereastra aerul rece de afar` s-ar / strecura ca o ispit` în sufletul ei“. Gravitatea existen]ial`, imaginea mor]ii, înfiorarea în fa]a misterului vie]ii sînt contrabalansate de inocen]a copil`reasc` a privirii, care face posibile miracolul [i povestea: „[i pe cînd dansa [i cînta atît de fericit` în ploaie / umbrelei transparente îi crescur` dou` picioare / lungi [i sub]iri [i o lu` la fug` s` o prind` din urm` / pe domni[oara o. care acum era ud` pîn` / la piele [i str`nuta întrebîndu-se nedumerit` / dac` nu cumva a visat sau chiar î[i / cump`rase mai devreme o umbrel` transparent`“ (umbrela). Un pandant al acestui personaj e reprezentat de figura feminin` copil`reasc` ce traverseaz` „ca un duh straniu“ (pentru a relua titlul sec]iunii, ca [i al poemului omonim) sec]iunea ultim` (a cincea) a volumului: „nimeni nu avea ochii ei / nimeni nu avea obrajii ei tari / [i neînchipuit de lumino[i“ (gripa). O feti]` ucis` de „gripa neagr`“, despre care poetul-copil [tie doar c` a plecat în Africa [i „are mul]i copii negri prieteni“. O sec]iune de mare intensitate a iubirii de copii [i a durerii provocate de moartea insidioas`. Patetismul este, în schimb, mai teatral în penultima sec]iune, a poemelor construite în jurul personajului Ivan. Ivan, pare-se, [i-a strangulat iubita, pe Olea, iar acum tînje[te dup` ea, blestemat de babele satului [i alinat de mama Grushenka, ce-i g`te[te „bun`t`]uri“. Regretul, pierderea, moartea se reg`sesc [i în aceast` sec]iune ce dramatizeaz` iubirea ruseasc`, pasional` [i tragic` – cu o recuzit` mai la vedere [i un grad mai mare de artificiu. Cele patru poeme din sec]iunea a doua („dragonul f`r` Aripi“) pun în scen` un bestiar fantast, adesea sumbru, guvernat tot de privirea copilului, în vreme ce sec]iunea a treia („cînd a ajuns lîng` noi“) continu` s` vorbeasc` de o prezen]` feminin` difuz`: femeia iubit` sau chiar „lumea cu bra]ele ei elegante“, ori poate un alter ego în ipostaz` feminin`. Poemul ce d` titlul volumului exprim`, de altfel, scindarea dramatic`, prometeic` a sinelui poetului, cu ficatul sfî[iat de „clon]ul“ unei p`s`ri uria[e. ■ Adina Dini]oiu

33

pre] neprecizat


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

hispanic: m` gîndesc, bineîn]eles, la matricea Maga. Dispari]iile ei, contradic]iile capabile s` arunce cititorul empatic în cele mai enervante disper`ri, t`cerile, ]ig`rile [i alcoolul ei o fac memorabil`. V-a]i dat deja seama c` Molina folose[te toate personajele [i ac]iunea romanului ca pretext pentru a în`l]a pe soclu jazzul, clubul înv`luit în fum, o stare [i o melancolie extincte. Iarna la Lisabona nu e altceva decît misterul unui „Blues for Max“, unde jupînul Dizzie arunc` în trompet` arcanele unui suflet ludic [i nostalgic. (De altfel, Dizzie Gillespie chiar joac` în ecranizarea romanului, din 2004, în rolul, a]i ghicit, lui Billy Swann.) Dat fiind c` aceast` dare de seam` se transform` pe nesim]ite într-un jam session, s` dau [i cîteva am`nunte despre „ac]iunea“ romanului: a[adar, misterioasa Lucrecia, c`s`torit` cu violentul [i grobianul traficant de tablouri Malcolm, se îndr`goste[te de tîn`rul pianist Birbal. Rela]ia moare subit, odat` cu fuga damei la Berlin, urmat` de trei ani de amor prin coresponden]`, timp în care pianistul nostru î[i pierde interesul pentru muzic`. Lucrecia revine la fel de brusc precum plecase, de aici începînd un adev`rat roman noir: apare [i un personaj beckettian, creolul Toussaints Morton, cel c`reia Lucrecia îi fur` pontul unui Cézanne uitat în Burma (ex-cas` conspirativ`, actualmente bordel în Lisabona), Mont Saint Victoire, pe care-l vinde cu un milion [i ceva de dolari. Crime, trafic de tablouri, urm`riri, totul pe fondul unei piese pe care începi s` o „întrez`re[ti“ pe parcursul c`r]ii. {i, ca în orice roman bun de dragoste, o rela]ie care nu se împline[te niciodat`, o tensiune care nu e altceva decît teama, incapacitatea de a-l în]elege pe cel`lalt, de a-i descifra privirile, de a interpreta semnele pres`rate în peisajul dezolant al camerelor de hotel. Un roman numai bun de ascultat pe fondul unui „Love supreme“ sau „Crescendo in Blues“, cu un pahar de bourbon (trei cuburi de ghea]`), în timp ce afar` ninge în draci. Sau cel pu]in a[a am f`cut-o eu.

In Lisbon did Kubla Khan... Antonio Muñoz Molina Iarna la Lisabona Colec]ia „Mae[trii Leda“ Editura Leda, 2009

39,90 lei traducere din limba spaniol` de Ileana Mih`il`

Perdeaua de fum nu permite decît sunetului s` loveasc` timpanele înmuiate în bourbon ale clien]ilor. Miezul nop]ii, în barul Metropolitan, îi prinde pe Giacomo Dolphin Trio înc` improvizînd, poate pentru bucuria sau melancolia a doi, trei clien]i. Trio format sub mantaua lui Billy Swann, unul dintre ultimii mon[tri sacri ai jazzului, poate cel mai mare artist al trompetei n`scut vreodat`. Partea interesant` e c` Giacomo Dolphin, pianistul, nu e chiar Giacomo Dolphin, ci Santiago Biralbo. Vom vedea de ce... {i de ce Lisabona, de ce una dintre melodiile înregistrate de Biralbo împreun` cu Swann se nume[te „Lisabona“, de ce o alt` melodie care bîntuie rîndurile acestei istorii este „Burma... Cherchez la femme“, bineîn]eles. San Sebastian, barul lui Floro Bloom, [i anume Lady Bird. E locul unde revenim obsesiv de-a lungul c`r]ii, pentru c` tocmai acolo a avut loc întîlnirea dintre Biralbo [i Lucrecia: acolo s-a întîmplat ca muzica lui Biralbo s` atrag` privirea unei blonde misterioase, cea care-l înso]ea, glacial`, pe traficantul de doi bani Malcolm. Acolo s-a topit ghe]arul numit Lucrecia, acolo a început ea s`-l priveasc` a[a cum numai o femeie îndr`gostit`... final [i irevocabil o face, [i tot acolo a început Biralbo s` cînte numai pentru ea, acolo [i-a dorit [i a reu[it s` ajung` un muzician adev`rat. Lucrecia se încadreaz` perfect în profilul personajului feminin fascinant de roman

34

■ Bogdan-Alexandru St`nescu


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Despre ru[i [i dragoste, pe scurt Galina Dursthoff (coord.) From Russia with Love Editura Art, 2009

O antologie de povestiri, mai ales cînd sînt luate din literatura de azi, te îmbog`]e[te ca cititor [i atunci cînd nu-]i d` maximum de satisfac]ie la fiecare titlu. S` vezi fixa]iile fiec`ruia concentrate în cîteva pagini, s` vezi unde gre[esc, prin ce difer` scriitorii unei limbi [i ce le apropie textele e altceva decît o lectur` liniar`: chiar minusurile unora dintre texte ajut` la spectacolul în întregul lui. O fac [i prin contrast, dar [i prin buc`]ica de realitate de care un scriitor se aga]` încercînd s` scoat` din ea literatur`. Sînt cîteva argumente dintr-o pledoarie pentru un tip de carte care e departe de a monopoliza oferta editurilor, dar care, exact ca un album de c`l`torie, vine cu propuneri specifice numai lui: o parad` a fantasmelor dintr-o literatur`, descoperiri de nume noi, de care poate nu te-ai interesa într-un volum individual, nemaivorbind de varietatea formulelor stilistice cu care nu po]i s` te plictise[ti. From Russia with love, antologia de povestiri de dragoste din literatura rus` de azi, e o propunere cît se poate de valid` dup` aceast` gril`. Nu sînt numai povestiri f`r` fisur`, îns` – altfel decît în muzic` – se întîmpl` ca atunci cînd vocile sun` disonant, via]a (dintre coperte) s` pulseze mai alert. Au fost adu[i laolalt` în sumarul c`r]ii scriitori vedet` ca Iuri Mamleev, Vladimir Sorokin, Victor Erofeev, Ludmila Uli]kaia sau Anna Politovskaia [i, lîng` ei, nume care pentru majoritatea cititorilor de la noi nu înseamn` nimic, dar care în literatura pe care o fac spun foarte mult. Între ei ar fi Serghei Bolmat, cu una dintre cele mai bune povestiri din antologie, „So]ul“; apoi Zahar Prilepin, care a fost

RECENZII invitat în România la Festivalul Interna]ional de Literatur` din toamna trecut` [i care e prezent cu un text dur [i extrem de percutant, „Uciga[ul [i micul s`u prieten“; sau Lev Kuklin, care reu[e[te în povestirea „Prin sîrma ghimpat`“ cîteva imagini de o for]` rar`, persistente chiar dup` ce autorul încheie, într-un ton sentimental, o relatare mai degrab` de tip no comment: întîlnirea sexual`, printr-un gard de sîrm` ghimpat`, a unor deporta]i coborî]i din tren într-o halt` uitat` de lume, la începutul prim`verii. „Dragostea în stil rusesc înseamn` insola]ie, delir, febr`. E oarb` [i, prin natura ei, nu poate fi fericit`“, spune Galina Dursthoff în prefa]a c`r]ii – [i drept e c` nu fericirea intr` în defini]ia iubirii în aceste variante. La capitolul afecte care pot înso]i noile forme de manifestare, specifice Rusiei de secol XXI, pot intra, dup` caz, cinismul, isteria, mila, ura, patima, nebunia sau dorul, iar ca manifest`ri colaterale [i semne înso]itoare pot ap`rea alcoolismul, violen]a, necrofilia chiar, crima, minciuna [i frica. Necrofilia se manifest`, ce-i drept, într-un singur caz (în povestirea lui Vladimir Sorokin, „Dragostea lui Sanka“), ca semn al unei bloc`ri definitive în trecut, dar moartea se insinueaz` mult mai des în pove[tile de amor, st` undeva la pînd`, iar alteori, cum se întîmpl` în povestea Annei Politovskaia, secer` tot în jurul îndr`gosti]ilor, care î[i duc mai departe rutina zilnic`, proteja]i prin cine [tie ce miracol, în timp ce bombele explodeaz` pe str`zi [i blocul pare s` se d`rîme peste ei, sub împu[c`turi. Sînt [i povestiri lacrimogene, cu jalea [i amarul femeilor care au r`mas s` macine, singure, r`m`[i]ele unor iubiri strîmbe; altele, cu demonismul [i magnetismul stîrnite de o mare durere în îndr`gostite capabile s` fac` moarte de om; sau istorii rupte din via]a moscovit` în care concuren]a pentru milionari, limuzine [i status modific` sensibil compozi]ia sentimentelor. Noi [i puternice sau doar expozitiv-realiste, pove[tile ruse[ti adunate aici vorbesc pe foarte multe limbi, dar mai toate pe un ton violent. Diferen]a, cel pu]in în aceast` carte, o fac îns` necunoscu]ii, [i nu vedetele. ■ Alina Purcaru

35

28,95 lei traducere din limba rus` de Ruslan Câr]a


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

tinuitate. Alb`-ca-Z`pada împarte cu [apte sp`l`tori de cl`diri un apartament dintr-un ora[ al Americii anilor ’60. Atr`g`toare cum o [tim dintotdeauna, dar mult mai emancipat`, ea s-a cam s`turat s` îndeplineasc` zilnic acela[i rol de horsewife („camerist`-c`l`rist`“). Oglinzile, pieptenii otr`vi]i [i merele îi provoac` anxietate. La du[, între fat` [i Bill, Kevin, Hubert, Edward, Henry, Clem [i Dan se petrec anumite lucruri (noi nu vedem nimic, din pricina paravanului tras), în urma c`rora b`rba]ii devin depresivi. Prin]ul, manieratul Paul, întîrzie s` ac]ioneze, de[i o contempl` pe Alb`-ca-Z`pada expus` nu într-un sicriu de cle[tar, ci în cadrul geamului de la camera ei. Jane o pizmuie[te pentru frumuse]ea în alb [i negru capabil` s`-i farmece amantul. Drept urmare, nu va ezita s`-i ofere rivalei un pahar de vodc` Gibson. Fragmentar [i hazliu, întrerupt de sentin]e cu sonoritatea unor graffiti-uri, plin de personaje parc` descinse din benzile desenate, f`r` s` favorizeze vreun narator anume, textul lui Barthelme nu face nici o concesie cititorului dornic s` pun` întîmpl`rile în ordine. Monologurile ce se pot atribui mai multor protagoni[ti, chestionarele ori listele unde se amestec` nume proprii, gesturi, obiecte [i st`ri justific` abandonarea conven]iilor romane[ti clasice, îns` farmecul c`r]ii provine mai cu seam` de la metamorfozarea senzual` a feti[ului în sinecdoc`. P`rul „negru ca abanosul“, rev`rsat peste pervaz, în a[teptare, constituie laitmotivul pove[tii, iar sînii [i fesele de un alb imaculat, punctate strategic de aluni]e, se perind` înf`[urate într-un prosop ro[u prin dreptul privirilor celor [apte b`rba]i nevrotici. La trupul Albei-ca-Z`pada, fata din basm [i textul lui Barthelme, avem acces doar pe buc`]i risipite în tot atîtea dorin]e. Tîlcul acestei metamorfoze e semnalat la început, într-o superb` scen` în care sp`l`torii, coco]a]i pe schele, privesc femeile de pe trotuar, dar de la în`l]ime le v`d doar cre[tetele capetelor [i rotirea multicolor` a fustelor plisate, ca [i cum „ar fi ni[te ]inte“. Dumneavoastr`, domnilor, cît de bine ochi]i?

Acela[i chip, alt` oglind`

Dou` opinii despre o carte

Donald Barthelme Alb`-ca-Z`pada Editura Leda, 2009

29,90 lei traducere din limba englez` de Ana Chiri]oiu prefa]` de Mircea C`rt`rescu

Snow-White nu este o parodiere a basmului cules de Fra]ii Grimm, ci ironizarea incapacit`]ii adul]ilor de a citi pove[ti într-o manier` eliberat` complet de cli[eele culturale dobîndite printr-un îndelungat [i rigid proces educativ. Pe m`sur` ce te maturizezi, pare a ne spune Donald Barthelme, î]i vine tot mai greu s` te la[i de psihanaliz` [i s` accep]i c` o fat` f`r` seam`n de frumoas` care locuie[te sub acela[i acoperi[ cu [apte b`rba]i viguro[i, în ciuda staturii lor, chiar e f`r` de prihan`. Poate c` mama ei vitreg` a avut motive întemeiate s`-i vrea inima adus` pe lama unui cu]it vîn`toresc. {i oare prin]ul nu manifest` tendin]e necrofile cînd se îndr`goste[te de tîn`ra moart`, ]inut` într-un sicriu de cle[tar? Desigur, lucrurile nu stau chiar a[a de simplu în proza exuberantului Barthelme, un formalist pur [i dur, care a deprins de la idolul s`u Beckett pasiunea pentru forma supl` a ideilor expuse în stil minimalist, iar de la arti[ti precum Rauschenberg a înv`]at în ce fel autorul se poate plasa în spa]iul dintre via]` [i rezultatul creativit`]ii sale. În Snow-White, el (bri)coleaz` locurile comune din basmele copil`riei noastre, revigorîndu-le cu propria imagina]ie, a[a cum în The Dead Father aduce laolalt` miturile autorit`]ii paterne, spre a le spulbera mai bine cu umorul s`u dezl`n]uit. Ludice [i nonconformiste, prozele lui „Don B.“ sfideaz` tocmai genurile sub a c`ror umbrel` inten]ion`m s` le a[ez`m [i con]in adesea manifeste estetice explicite. Totu[i, trebuie spus c` acolo unde cititorii [i criticii v`d subversiune, Barthelme g`sea doar pur` libertate artistic`, iar acolo unde noi descoperim rupturi, el c`uta con-

36

■ Alexandru Budac


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

Don PoMo Donald Barthelme Alb`-ca-Z`pada Editura Leda, 2009

Alb`-ca-Z`pada, în versiunea parodicjocular` a lui Barthelme, nu are propriu-zis o intrig`. A[ merge [i mai departe, afirmînd c` nu este nici m`car un roman, de[i a fost catalogat ca atare, ci pur [i simplu o scriere, un pretext pentru autor de a crea mini-contexte, minidialoguri, mini-nara]iuni, instala]ii literare, prozastice, autoreflexive, intertextuale [i autosubminante, care nu se bazeaz` pe nimic (cu excep]ia intertextelor), sînt lipsite de orice fundament solid, r`mînînd, practic, suspendate în aer, asemenea structurilor muntoase din Avatar-ul lui Cameron. Barthelme nu vrea s` scrie marele roman american în accep]iunea sa faulknerian` (sau fitzgeraldian`, dospassosian` etc. etc.) nu pentru c` nu poate, ci pentru c`, pur [i simplu, nu mai are chef, grandoarea, monumentalul, marea nara]iune fiind date la o parte în favoarea experimentului gratuit, al artificiului saltimbanc, al neverosimilului [i absurdului ghidu[, lipsit de orice gravitate sau trimitere transcendental`. „Of, a[ vrea s` existe pe lume cuvinte care s` nu fie cuvintele pe care le aud mereu!“, strig` la un moment dat o Alb`-ca-Z`pada exasperat`, iar cei [apte „pitici“ se gr`besc s`-i îndeplineasc` dorin]a pentru c`, nu-i a[a, o iubesc nespus. Dar în afar` de „mucus de pe[te“, rostit de altfel de un non-pitic, care este imediat [i brutal alungat din înc`pere, [i de „Ucide ca s` creezi“, nimeni nu mai vine cu o alt` idee, astfel c` mult a[teptata desc`tu[are de energie creatoare nu se produce, dup` care momentul este complet dat uit`rii. Asemenea situa]ii sînt frecvente în textul lui Barthelme, un text format din alte texte, f`r` nici o înl`n]uire (cel pu]in nu în

RECENZII sensul tradi]ional al cuvîntului) între ele. {i ca [i cum acest fapt n-ar fi îndeajuns de gr`itor pentru inten]iile parodice, ludic-destabilizatoare ale autorului, Don PoMo mai presar` din loc în loc [i o serie de vignette, sub forma unor mesaje, constat`ri, maxime care, în cea mai mare parte, nu au absolut nici o leg`tur` cu subiectul propriu-zis al ac]iunii (inexistente, de altfel, a[a cum am precizat). Totu[i, pentru c` [tiu c` vre]i s` afla]i [i ceva concret despre Alb`-ca-Z`pada, am s` v` spun c` are dou`zeci [i doi de ani, „un trup modelat cu generozitate“ [i un p`r-aproape-personaj, negru ca abanosul, merge la psihiatru (care o proste[te s` ias` la film cu el, dup` care o bag` în pat), dispune de o educa]ie, dac` nu solid`, cel pu]in variat` (ceea ce oricum nu se vede), scrie versuri albe (cum altfel?) pe care refuz` s` le arate celor [apte „pitici“ cu care tr`ie[te – în promiscuitate – sub acela[i acoper`mînt, se întreab` pe cine s` iubeasc` [i de ce „nu se difuzeaz` filme pe durata du[ului, în cabinele de du[, a[a cum se întîmpl` pe durata zborurilor comerciale“, face cur`]enie în cas` ca orice Alb`-ca-Z`pada care se respect`, este narcisist`, un pic exhibi]ionist`, sufer` de plictiseal` acut` (de ennui – folose[te frecvent cuvinte fran]uze[ti în exprimare), „î[i tr`ie[te propria fiin]are ca fiind incomplet`“, adic` se afl` mereu în a[teptarea prin]ului (pe care, cînd acesta era înc` viu, nu d`dea doi bani) [i scap` ca prin urechile acului de o moarte prin otr`vire (cînd prin]ul bea, lacom, paharul cu vodc` Gibson, în locul ei). Ar mai fi [i altele, dar pentru moment ajunge atît. Exist` [i un chestionar, la pagina 83 a c`r]ii, pe care v-a[ sf`tui s`-l completa]i cu toat` seriozitatea de care sînte]i în stare [i apoi, întrucît autorul, din p`cate, nu mai tr`ie[te, s` vi-l autoexpedia]i. Recitindu-l, ve]i avea revela]ia complexit`]ii intelectuale de care da]i dovad` în momentele dificile ale existen]ei, atunci cînd complexitatea intelectual` este o chestiune absolut de prisos, [i ve]i tr`i un moment în`l]`tor, dar total inutil, de mul]umire de sine. ■ Florin Irimia

37

Dou` opinii despre o carte

29,90 lei traducere din limba englez` de Ana Chiri]oiu prefa]` de Mircea C`rt`rescu


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

moartea“, care d` sens vie]ii, indiferent de deznod`mînt. Acest crez al autorului pare s` fie transferat [i protagonistului. Fostul erou, devenit victim` a regimului stalinist, lupt` „pe via]` [i pe moarte“ cu anchetatorii, c`ci în b`t`lia declara]iilor smulse sub tortur` poate fi consolidat sau pierdut un mit, o legend`. Novski, „omul nou“, trimitere parodic` la idealul ideologiei comuniste, nu e produsul propriei voin]e, nu e autorul propriei biografii, de[i moare în numele acestei iluzii. Nu î[i scrie, ci i se scrie dosarul (cu care, într-o rela]ie tautologic`, va fi de-acum identificat). Novski moare pentru a l`sa o biografie f`r` pat` – or, ironia face ca el s` nu fi l`sat nici o urm`, fiindc` din Boris Davidovici nu va mai r`mîne nimic dup` saltul în cazanul cu zgur` incandescent`, într-un lag`r din nord: nici os, nici cenu[`, nici nume de inclus în enciclopedie. Istoria oficial` e o ma[in`rie infernal`, un abator uman care î[i înghite autorii deveni]i victime. Romanul lui Kisˇpoate fi citit [i ca o replic` la romanul lui Soljeni]în. Dincolo de consonan]a titlurilor frapeaz` disonan]a experien]elor: O zi din via]a lui Ivan Denisovici, o Cript` pentru Boris Davidovici. Dac` în romanul scriitorului rus, în ciuda umilin]elor, a izol`rii, comunitatea r`mîne uman`, suferin]a are un sens, la scriitorul sîrb îndoiala planeaz` atît asupra documentelor cît [i asupra existen]ei. Romanul unei vie]i a devenit o re]ea de leg`turi slabe, cîteva cuvinte repetate, cîteva nume care migreaz` dintr-un capitol în altul, doar pentru a indica faptul c` toate personajele s-au pierdut în acela[i mormînt, toate sînt legate de „cripta“ lui Boris Davidovici, de aceast` gaur` neagr` a existen]ei. Dintr-un „mit al Revolu]iei“ r`mîne doar impersonala periu]` de din]i. Nimeni nu-i poate reconstitui lui Novski trecerea prin lume, nimeni nu îi p`streaz` memoria. Dar prin felul în care îi scrie biografia apocrif`, autorul p`streaz` misterul. „Trebuie s` salv`m cu orice pre] omulenigm`“, afirma Danilo Kisˇ, iar acest crez de-o via]` este o modalitate de a afirma unicitatea persoanei în fa]a Istoriei nivelatoare, depersonalizante. ■

Cripta de cuvinte Danilo Kisˇ Cript` pentru Boris Davidovici Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

32,95 lei traducere din limba sîrb` de Simeon L`z`reanu prefa]` de Adriana Babe]i

Publicat` în 1976, Cript` pentru Boris Davidovici reprezint` o carte de cotitur` în ansamblul operei lui Danilo Kisˇ. Pe de o parte, marcheaz` abandonarea filonului autobiografic (care generase romanele ciclului familial), dar, paradoxal, reprezint` [i adîncirea unor obsesii personale despre via]`, literatur`, moarte, pe care autorul le nume[te autoironic „lag`rologie“. Conceput ca replic` la borgesiana Istorie universal` a infamiei, romanul se dorea, la data apari]iei, o descriere a anilor ’30 în lag`rele Uniunii Sovietice, tocmai într-o epoc` în care Gulagul era – atît în Occident, cît [i în Est – un subiect de evitat. Dintr-o alt` perspectiv`, Danilo Kisˇ continu` în aceast` carte pariul s`u de scriitor: literatura devine o istorie mai adev`rat` decît Istoria oficial`, pe care o corecteaz`. Reimaginînd trecutul – nu ca poveste coerent`, unic`, ci sub forma unei colec]ii de povestiri-documente-m`rturii care se contrazic una pe alta pîn` la anihilarea obiectului relat`rilor –, Kisˇ „reconstruie[te“ pornind de la surse care se autosubmineaz`. Problema reprezent`rii trecutului, care i-a preocupat atît pe autorii postmoderni, [tergerea grani]elor dintre „adev`rul istoric“ [i „povestea“ unei vie]i devin cheia poeticii lui Kisˇ. Personajul care d` [i titlul volumului este Boris Davidovici Novski – figur` proeminent` în Revolu]ia din Octombrie – al c`rui nume îns` n-a r`mas consemnat în istorii [i enciclopedii. Literatura se insereaz` în aceast` lacun` ca un gest reparator. Cele „[apte capitole ale uneia [i aceleia[i istorii“ sînt menite s` construiasc` un cenotaf în memoria victimelor f`r` mormînt. Din aceast` perspectiv`, scrisul e [i un act justi]iar: „simbioz` lirico-etico-intelectual`“ [i o „lupt` cu

38

Elena Cra[ovan


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

L I T E R AT U R ~

O disciplin` Mineko Iwasaki (în colaborare cu Rande Brown) Adev`rata via]` de ghei[` Editura Humanitas, 2009

Cartea lui Mineko Iwasaki, ap`rut` la Editura Humanitas, aceea[i care publica, în urm` cu trei ani, celebrul best-seller al lui Arthur Golden, Memoriile unei ghei[e, seam`n`, mai degrab`, cu o dezmin]ire. Prima ne l`sa s` în]elegem (ca [i filmul cu acela[i nume) c` ghei[ele sînt ni[te curtezane rafinate, în timp ce Mineko Iwasaki ne dezv`luie contrariul: ghei[ele nu sînt totuna cu prostituatele de lux, afirma]ie concordant`, de altfel, cu tradi]ia japonez`. Ca atare, nici miza c`r]ii nu se mai centreaz` pe antagonismul seduc]ie / dragoste, spulberînd tragismul romantic al femeii condamnate s` seduc`, niciodat` s` iubeasc`. Pu]ini [tiu, de altfel, c`, din punct de vedere istoric, profesia de ghei[` a debutat cu ghei[eleb`rba]i, abia spre sfîr[itul secolului al XVIII-lea putîndu-se vorbi de o preluare covîr[itoare a rolului de c`tre femei. Ghei[a, mai precis geiko, nu trebuie confundat` cu o dam` de companie în accep]iunea eufemistic` de ast`zi, ea este o remarcabil` companie, „o femeie a artelor“ în toat` exigen]a cuvîntului. {i nu ne referim la arta erotic`. Pe de alt` parte, combina]ia fericit` dintre o femeie frumoas` [i m`iestria sa în dans, conversa]ie ori ceremonia ceaiului d` un rezultat fascinant din punct de vedere erotic. Dar acesta este un efect spontan al st`rii de fapt, nicidecum o stratagem` de marketing. Un spectator rafinat va [ti diferen]a. Mineko, poate cea mai celebr` ghei[` a genera]iei sale, spulber` confuzia occidental`, alimentat` [i de Memoriile unei ghei[e, conform

RECENZII c`reia femeile geiko erau nu doar educate din fraged` copil`rie în artele tradi]ionale japoneze, dar [i în cea de a seduce b`rba]i boga]i care s` le sprijine financiar [i s` între]in` okiya (casa de ghei[e) în schimbul favorurilor sexuale. Desigur, siropul [i picanteria pe care o astfel de condi]ie o d`deau femeilor din cartea [i filmul amintite nu prea mai sînt prezente, cititorul descoperind în locul lor o cultur` a femeii educate s` devin` independent` financiar printr-o munc` asidu` [i chibzuit gestionat`, asem`n`toare celei de freelance entertainer. Îns` una mai mult decît onorabil`, o disciplin` a rafinamentului [i feminit`]ii, o adev`rat` [coal` spiritual` implicînd d`ruire, rezisten]` [i suple]e psihic`. Dar de unde a pornit confuzia dintre ghei[e [i prostituatele de lux? Una dintre cauze ar fi confuzia creat` de cuvîntul mizuage, care, în tradi]ia japonez`, însemna ceremonia de maturizare a unei maiko (tîn`r` dansatoare, „femeie a dansului“), [i defini]ia lui alternativ` din jargonul celeilalte „profesii“, constînd „într-un ceremonial de deflorare de c`tre un client care pl`te[te rege[te pentru acest privilegiu“, defini]ie asumat` în Memoriile unei ghei[e ca fiind parte din arsenalul seductiv [i economic al unei okiya. Cam în acela[i fel în care, pentru cultura american`, Vlad }epe[ a fost un vampir, iar capitala României este, fire[te, la Budapesta. Exist` o explica]ie pentru aceast` u[oar` alunecare de sens: dup` r`zboi, americanii au fost întîmpina]i de c`tre femei de escort` – ca s` fim politically somehow correct – care se d`deau drept ghei[e. Prin urmare, cine a mai avut timp s` verifice? Totu[i, ar fi fost p`cat s` nu se fac` restabilirea adev`rului. Codul moral, sacrificiile, voin]a [i istovitoarea munc` implicate în devenirea unei ghei[e seam`n` foarte mult cu o întreprindere spiritual`, la fel [i rela]ia sa cu Onesan (ghei[a mentor). Este o cale a elev`rii feminit`]ii, în care feminitatea îns`[i a devenit o art`. ■ Alice Popescu

39

32 lei traducere din limba englez` de Anca Foc[eneanu


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

SF

numi, parafrazînd un roman celebru, P`l`vr`geal` la Bucuria Pîntecelui, pentru c`, pîn` la urm`, cam asta e totul: o p`l`vr`geal` între prieteni la cîrciuma numit` Bucuria Pîntecelui. Numai c`, între dou` fraze, unii dintre ei mai trag cîte o fug` ba pe t`rîmul zînelor, ba pe cel al zmeilor... [i totul devine din ce în ce mai alert, mai ales dup` ce zmeul Tromq o r`pe[te pe prin]esa Claudette, iar Waldemar, eroul, împreun` cu bau-baul Grigore [i cu Ramon, tîn`rul îndr`gostit de prin]es`, pleac` pe urmele r`pitorului. Liviu Radu este un scriitor atent la detalii, construindu-[i personajele din cîteva linii, din cîteva am`nunte, din cîte o amintire, un gest, din cîte o vorb` aruncat` atunci cînd trebuie, [i reu[ind s` le fac` tridimensionale, infirmînd zvonurile care consider` c` literatura fantasy e schematic` [i c`, dac` ai citit o carte, le-ai citit pe toate. Ba mai mult, Liviu Radu ne arat` [i cum se pot sparge cli[eele, cu aceea[i deta[are, cu acela[i umor. Interesante sînt [i pove[tile din poveste, cele dou` scrise de prin]esa Claudette (de[i chiar trebuia s`-l cheme pe eroul uneia dintre ele Cinderell? Cenu[`rel nu suna bine?) [i povestea vampirului spus` de el însu[i (care, de fapt, nu era vampir, ci strigoi), poveste care ar putea fi o bun` premis` pentru scrierea unui roman cu vampiri, c` tot sînt la mod` în ultima vreme. Interesante, dar cred c` puteau foarte bine s` [i lipseasc` din structura romanului, puteau fi p`strate pentru urm`torul volum de proz` scurt` al autorului. {i pentru c` am pomenit asta, explica]iile g`site de autor pentru modalitatea de deplasare între t`rîmuri (coridoarele ca ni[te g`uri de vierme), pentru col]ii vampirilor ([i r`sturnarea ideii c` ace[tia sug sîngele victimei, cînd, de fapt, ei le sug energia), pentru neoglindirea vampirilor [i altele, [i altele, amintesc, într-adev`r, de cele patru volume de povestiri publicate de Liviu Radu pîn` acum. Acela[i mod de a povesti, de a c`uta alte puneri în pagin` pentru teme folosite în literatura fantastic` a ultimilor 200 de ani – un fel foarte personal de a spune pove[ti. Doamnelor [i domnilor, povestitorul s-a întors... ■

P`l`vr`geal` la Bucuria Pîntecelui Liviu Radu O dup`-amiaz` cu bere [i zîne Editura Tritonic, 2009

25 lei

Dup` Aba]ia, trilogia SF a lui Dan Dobo[, fanii literaturii F&SF se afl` în fa]a unei noi trilogii române[ti, de data asta fantasy. La ultimele trei edi]ii ale Tîrgului Gaudeamus, Liviu Radu [i-a lansat cele trei „roman]uri cu Waldemar“: Waldemar (2007), Blocul cî[ (2008) [i O dup`-amiaz` cu bere [i zîne (2009). Obiceiul este unul care se poart` la case mai mari (edituri celebre, autori celebri) [i, poate, va deveni o practic` [i la noi, ca semn al profesionalismului (atît al editorilor cît [i al autorilor). Cum arat` o trilogie fantasy româneasc`? Pentru c` asta e prima observa]ie care trebuie f`cut` în cazul romanelor lui Liviu Radu... În primul rînd, lipsesc elementele pe care cititorul le cunoa[te [i le recunoa[te din multele serii fantasy vest-europene sau americane, de la J.R.R. Tolkien la George R.R. Martin. Citind c`r]ile lui Liviu Radu, sim]i c` sînt scrise de un autor român, ba mai mult, cei obi[nui]i cu celelalte c`r]i ale prozatorului român (aceasta este cea de-a 11-a) recunosc mîna – scriitura, vorbele, aerul, atmosfera – celui care este unul dintre cei mai buni povestitori pe care îi avem. Ce surprinde – [i surprinde pl`cut – este c` întîlnim în cele trei romane ielele, c`pc`unii, zmeii, apoi ajungem într-un Bucure[ti contemporan în care n`v`lesc acelea[i fiin]e fabuloase de basm, pentru ca, la final, s` asist`m la frecvente treceri dintr-un t`rîm într-altul, la aventuri în care sînt implicate zîne, cr`iese, prin]ese, zmei, spiridu[i, uria[i etc. Sînt romane alerte, scrise cu drag de poveste, cu har de povestitor, cu mult umor, cu ironie [i autoironie, cu trimiteri la istoria [i cultura lumii. O dup`-amiaz` cu bere [i zîne se putea

40

Michael Haulic`


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ECONOMIE

Gestionarea haosului Philip Kotler John A. Caslione Chaotics. Management [i marketing în era turbulen]elor Editura Publica, 2009

Înc` un titlu cu cîrlig, înc` un concept iste], înc` o teorie la mod`... Speciali[tii în gestionarea crizei economico-financiare sînt peste tot, iar de teorii [i solu]ii salvatoare nu ducem lips`, ba din contr`. Cînd îns` intr` în scen` nume grele precum p`rintele marketingului, Philip Kotler [i un expert în economie global` cu experien]` practic` în 88 de ]`ri, cum este John A. Caslione, sîntem obliga]i s` lu`m lucrurile în serios. Chaotics se dore[te a fi un nou sistem de management [i chiar mai mult, aproape o nou` [tiin]`, aceea de a supravie]ui valurilor imprevizibile [i haotice produse de criza global` [i de mediul economic actual. Premisa de la care porne[te cartea este aceea c` omenirea a intrat într-un nou stadiu economic, în era turbulen]elor. Turbulen]a permanentizat`, devenit` noua normalitate, aduce cu sine haos, risc [i incertitudine, zgîl]îind din temelii sistemul economic global. Termenul – articulat de Alan Greenspan, fost [ef al Rezervei Federale a SUA, în cartea The Age of Turbulence, ap`rut` în 2007 – este preluat de Kotler [i Caslione, preocupa]i de inventarea unui sistem managerial care s` faciliteze adaptarea, supravie]uirea [i chiar succesul în noile condi]ii. Noua stare de lucruri îi oblig` pe manageri, indiferent de domeniul în care activeaz`, s` se obi[nuiasc` s` ac]ioneze într-un mediu nesigur. Cel mai bun lucru pe care ace[tia îl pot face este, potrivit autorilor, s` î[i construiasc` un sistem de avertizare timpurie, care s` semnaleze rapid pericolele ce amenin]` compania. Ideea reprezint` o translatare a conceptului early warning, folosit în teoria [i practica militar`. Kotler [i Caslione sugereaz` astfel c` managerii

RECENZII trebuie s` adopte o atitudine „militarizat`“, pentru a evita s` fie lua]i prin surprindere [i a putea s` r`spund` cu rapiditate oric`ror provoc`ri. Folosirea scenariilor predictive [i preg`tirea din timp a unor c`i de ac]iune corespunz`toare, de asemenea practici curente în mediile de decizie militare, vin s` completeze tool-kit-ul pus la dispozi]ia managerilor de c`tre cei doi autori. Primul capitol ofer` o analiz` a factorilor ce pot provoca turbulen]`, mul]i dintre ace[tia, precum revolu]ia informatic`, ascensiunea „restului lumii“ sau hiperconcuren]a fiind independen]i de criza economic`. Capitolul al doilea prezint` o tipologie a reac]iilor neinspirate ale managerilor în perioade de turbulen]`. La loc de cinste se afl`, cum era de a[teptat într-o carte al c`rei coautor este Philip Kotler, critica reducerii bugetelor de marketing, considerat` o gre[eal` strategic` major`. Capitolul al treilea este dedicat definirii modelului „haoticist“ [i schi]`rii strategiilor de adaptare la acest nou model. Urm`toarele dou` capitole ofer` din abunden]` idei pentru proiectarea unor sisteme reziliente de management [i marketing în era turbulen]elor. Întrebarea care vine de la sine, pe c\nd parcurgi paginile c`r]ii, este în ce m`sur` sînt managerii companiilor române[ti conecta]i la problematica discutat` aici. De exemplu, citim c` una dintre principalele zece gre[eli în materie de inovare ce trebuie evitate este retragerea din curentul globaliz`rii. Dar cîte firme române[ti pun cu adev`rat accent pe inovare, sau cîte dintre ele s-au înscris temeinic în curentul globaliz`rii pentru ca, în vremuri de criz`, s` fie tentate s` îl p`r`seasc`? Pentru a încheia într-o not` nu doar optimist` [i definitorie pentru carte, dar [i în ton cu noua configura]ie a puterii globale, merit` amintit` observa]ia, apar]inînd probabil lui Caslione, c` în chinez` cuvîntul criz` se compune din dou` caractere: unul reprezint` pericolul, cel`lalt oportunitatea... În post-scriptum, remarcabil` înc` o dat` viteza de reac]ie a editurii, care a reu[it s` publice cartea aproape simultan cu lansarea sa interna]ional`. ■ Bogdan Barbu

41

55 lei traducere din limba englez` de Smaranda Nistor


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

CRITIC~ LITERAR~

riei literaturii române...: specifismul, clasicismul, realismul socialist. Subtil [i uneori inovator e modul s`u de a le defini ori exemplifica, îns` cu adev`rat substan]ial [i unic în critica româneasc` r`mîne demersul de valorificare (a se citi contextualizare/comparare, valorizare, diseminare) a principiilor c`linesciene. Ele nu se instituie ca ni[te invariabile, ci confer` un spectacol atr`g`tor de revizuiri tacite, de contradic]ii imposibil de omogenizat, de niveluri interpretative ce evolueaz` sinuos. C`linescu nu se sfie[te s` preia metode critice destul de anacronice, s` filtreze poezia cînd „liturgic“, cînd „hieroglific“, s` evite cu senin`tate analiza formal` a crea]iei artistice ori s` dea verdicte pozitive doar prozelor realist-mimetice. Compara]iile cu sistemele analitice ale lui Maiorescu, Lovinescu, Croce, Taine, Thibaudet, Simion, Manolescu etc. vin s` înf`]i[eze arborescent, dar percutant, cea de-a „cincea esen]`“ c`linescian`: nuntirea „aristotelianismului“ cu „platonicianismul“. Un C`linescu „ra]ional“, metodic, abil în a-[i camufla incoeren]ele/incertitudinile construie[te o „veritabil` piramid` axiologic`“ prin care ierarhizeaz` literatura. Cînd o oper` sau un fragment literar se sustrag respectivei grile, criticul se ipostaziaz` într-un ap`r`tor al inefabilului estetic, textul fiind etichetat drept „inanalizabil“, deci valoros. Consolidat pe atare premise, dialogul ini]iat de tîn`rul universitar format la [coala Fish-Rorty-Krieger cu aristotelian-platonician-croceanul C`linescu reprezint` un spectacol intelectual admirabil, ce nu trebuie ratat. Nu doar pentru a în]elege mai adecvat „chipurile“ lui C`linescu, dar [i cu scopul de a reinterpreta critica interbelic`/postbelic` sau pentru a în]elege anumite forme ale iner]iei cu care se confrunt` procesul axiologic de la noi. C`ci în textura studiului G. C`linescu. A cincea esen]` pot fi vizibile atît o Istorie a criticii române[ti de la origini pîn` în prezent cît [i un nou model de cercet`tor autohton. Pentru prima dat` dup` 1990, grilele de evaluare a exegezei române[ti vor fi obligate s` î[i ridice consistent standardele.

Momentul Terian Andrei Terian G. C`linescu. A cincea esen]` Colec]ia „Critic` [i Istorie literar`“ Editura Cartea Româneasc`, 2009

35,95 lei

Debutul editorial al lui Andrei Terian cu studiul dedicat operei istorico-critice c`linesciene se cere privit în oglinda activit`]ii sale publicistice de la Adev`rul literar [i artistic, Cultura, Vatra, Euphorion etc. Uneori, cronicarul proclam`, pentru a se delimita de abord`rile esen]ialiste ale unor congeneri, c` „esteticul nu exist`“; alteori, lectorul sibian deconspir` spumos plagiatele/impostura printr-o serie de trimiteri teoretice inhibante pentru cei analiza]i; adeseori, interven]iile sale se individualizeaz` prin nuan]`ri, formul`ri, r`sturn`ri interpretative remarcabile. Întotdeauna, în textele lui Terian, un hieratism conceptualizant ardelenesc este îmblînzit pîn` la subversiune de o retoric` hîtr` [i plasticizant` aproape caragialian`. Iar erudi]ia dublat` de inteligen]` speculativ`, nonconformismul ideatic/discursiv bine temperat, close-reading-urile didactice, obstina]ia de a regenera dezbateri estetice aparent atinse de sterilitate caracterizeaz` [i cercetarea doctoral` extins` în monografia G. C`linescu. A cincea esen]`. De[i subtitlul ar trimite la o perspectiv` mistic`, Terian declar` c` adopt` metoda neopragmatismului american, dar latura deconstructivist` a studiului constituie, cred, fundamentul stilului s`u critic. Analizînd în negativ imaginea stereotip` a unui C`linescu „impresionist“, autorul îi configureaz` inductiv sistemul teoretic, anume un „teritoriu comun pe care se întîlnesc majoritatea practicilor care alc`tuiesc critica lui G. C`linescu“. Astfel, Terian analizeaz` cele trei „idealuri“ ale autorului Isto-

42

■ Cosmin Borza


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ISTORIE

Istorie în zeci de mii de exemplare Victor Sebestyen 1989. Pr`bu[irea imperiului sovietic Editura Litera & S`pt`mîna financiar`, 2009

În ultimii trei ani, mai cu seam` – de cînd fenomenul a prins amploare –, am avut re]ineri în a scrie despre c`r]ile pe care ziare/reviste de la noi le dau „cadou“, s`pt`mînal, învelite în ]ipl`, la un pre] pu]in mai mare decît al publica]iilor în spe]`. Genera]ia din care fac parte n-are amintiri pl`cute din anii ’80, pe cînd c`r]ile se vindeau „la pachet“. Totu[i, am ajuns la concluzia c` re]inerea nu-i justificat` – [i c`, pur [i simplu, o carte bun` trebuie semnalat`, atunci cînd apare, indiferent de condi]iile în care e publicat` (sau distribuit`). Este cazul acestei c`r]i „calde“ a lui Sebestyen – jurnalist, ex-emigrant maghiar, acum cet`]ean britanic. Spun „calde“ pentru c` volumul a ap`rut în toamna trecut` la Londra (editura Pantheon Books). Edi]ia din noiembriedecembrie ’09 a revistei Foreign Affairs scria laudativ despre el [i, surpriz`, la mijlocul lui decembrie trecut cartea s-a distribuit [i în România, cu un num`r al revistei S`pt`mîna financiar`! Nu po]i spune decît „Bravo!“. De[i a mai scos [i c\teva c`r]i cu Nostradamus, profe]ii maya & biblice, crime & amante celebre etc., voi aminti c` S. f. nu-i la prima reu[it` de gen (de pild`, în 2008, ea [i Editura Curtea Veche au publicat o excelent` carte a ziari[tilor ru[i Paniu[kin & Zîgar – Gazprom. Noua arm` a Rusiei). A[adar, din cînd în cînd, cei ce fac selec]ia merit` felicita]i – ca [i traduc`torii, camufla]i, în cazul c`r]ii lui Sebestyen, sub numele unei firme cu rezonan]e info-mistice, Graal Soft (!).

RECENZII Revin la carte. De-a lungul a 48 de capitole, Sebestyen spune povestea ultimilor ani ’80, a[a cum au curs ei la Var[ovia, Praga, Bucure[ti, Sofia sau Budapesta, Berlin-Est sau Moscova. Faptul c` volumul se deschide – în prolog – cu execu]ia so]ilor Ceau[escu (cuplu cu care ne vom reîntîlni pe parcurs, inclusiv în ultimul capitol) e în m`sur` s` (ne) dea fiori. Cu cît va fi mai des descris acel episod cu atît el apare mai absurd (dar asta o spun acum; atunci am avut, noi to]i, alt` p`rere). Apoi, volumul se dezvolt` într-o nara]iune calm`, cuprinz`toare [i bine scris`, îmbinînd surse publice, documente [i interviuri ale autorului cu personaje-cheie din ]`rile abordate. În mod clar un produs editorial conjunctural (pentru a marca cei 20 de ani…), f`r` a fi o carte „academic`“ (de altfel, pu]ine astfel de c`r]i apar în Occident, în sensul indigest pe care noi îl asociem literaturii „[tiin]ifice“), volumul lui Sebestyen te las`, totu[i, la cap`tul s`u, cu o imagine limpede despre anul nepereche 1989 [i deceniul care a condus la el. Cum, între timp, al`turi de noi a ap`rut o genera]ie care se n`[tea în anii despre care Sebestyen scrie, eu cred c` ea o astfel de carte va c`uta atunci cînd va dori s`-[i fac` o imagine de ansamblu. Cartea nu e scutit` de inexactit`]i; la a[a volum de informa]ie, e practic imposibil s` nu apar` erori – vezi plasarea „scrisorii celor 6“, la Bucure[ti, în 1988 (în loc de 1989 – p. 256) sau unele detalii „zvonistice“ despre familia Ceau[escu [.a. Ar fi bine, în astfel de cazuri, ca editurile noastre s` cear`, pe lîng` traducere, [i o lectur` prealabil` a unui istoric profesionist, astfel încît m`car edi]ia româneasc` a c`r]ii s` aib` [i unele note de subsol corectoare. Dar ceea ce conteaz` – acum, cînd cartea nu mai e o prioritate pentru mul]i dintre cei care \n urm` cu 20 de ani cump`rau c`r]i „la pachet“ sau xeroxate – este c` astfel de volume apar în zeci de mii de exemplare, la un pre] mai mult decît accesibil. Aceasta este jum`tatea plin` a paharului – [i nu v`d, mai ales cînd în joc este istoria noastr` recent`, de ce nu am vorbi & scrie despre ea. ■ Adrian Cioroianu

43

11 lei traducere din limba englez`: Graal Soft


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ISTORIE

împreun` cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen – realizarea unei istorii a conceptelor principale ale limbajelor socialpolitice române[ti –, planul sintezei de istorie regional` dovede[te, o dat` mai mult, c` „Banatu-i fruncea“. Volumul nu trebuie îns` citit numai ca preliminar` a sintezei. El reprezint` o lectur` instructiv` [i numai în sine, prin valoarea studiilor reunite. Acestea acoper` o multitudine de aspecte ale istoriei Banatului din ultimele trei secole, de la o scurt` analiz` a lui Martin Rady (University College, Londra) cu privire la originile folosirii termenului „Banat“ pentru a desemna teritoriul dintre Mure[, Tisa [i Dun`re pîn` la studiul lui Victor Neumann despre cultura civic` a Timi[oarei postbelice. Unii dintre autorii celor 19 studii sînt istorici consacra]i, cum ar fi Miodrag Milin [i Rebecca Anne Heynes (Londra, cu un studiu despre blocarea de c`tre România a ced`rii de c`tre Hitler a Banatului iugoslav c`tre Ungaria), al]ii apar]in genera]iei de mijloc, iar 7 sînt doctoranzi în istorie ai Universit`]ii de Vest din Timi[oara. F`r` a putea eviden]ia aici meritele tuturor studiilor, vom aminti în mod special analiza Mihaelei Vizental despre activitatea economic` a familiei Neumann la Arad în prima jum`tate a secolului al XX-lea, contribu]iile lui Patrick Lavrits [i Karla Singer despre [vabii b`n`]eni, considera]iile lui Miodrag Milin despre situa]ia sîrbilor b`n`]eni în cadrul statului român dup` 1918, compara]ia realizat` de Irina Dercaci pe baza scrierilor lui Sorin Titel [i Vladimir Be[leag` cu privire la felul în care sînt abordate diversitatea etnic` [i multiculturalitatea în Basarabia [i Banat, studiul lui Adrian Marcu despre Aktionsgruppe Banat [i analiza multifa]etat` a lui Lajos Notáros cu privire la disputele din jurul Statuii Libert`]ii din Arad. Volumul este întregit de un set de 100 de ilustrate din anii 1896-1947 care au fost colec]ionate de Thomas Remus Mochnács [i cuprind imagini din diverse localit`]i b`n`]ene, inclusiv din teritoriile care au apar]inut Iugoslaviei [i Ungariei. El este, astfel, un regal pentru ochi, la fel ca [i pentru intelect.

Din istoriile regionale Victor Neumann (coord.) Identitate [i Cultur`. Studii privind istoria Banatului Editura Academiei Române, 2009

pre] neprecizat

Unul dintre cî[tigurile studiilor istorice de dup` 1989 este libertatea de a practica – f`r` teama de a contraveni „istoriei unice [i unitare“ – cercet`rile de istorie regional`. Iar dintre regiunile care-[i afirm` identitatea [i prin apelul la istorie, un loc de frunte îi revine Banatului. Profesorul Victor Neumann este atît un exponent cît [i un animator al acestei tendin]e. În prefa]a la acest volum, el precizeaz` c` studiile regionale nu trebuie opuse abord`rilor de istorie na]ional`, ci sînt un complement al acestora, mul]umit` c`ruia „înse[i faptele [i evenimentele de referin]` se rescriu [i dobîndesc o nou` valoare pentru interpretarea istoriei na]ionale“. Tot aici se dezv`luie [i faptul c` acest volum trebuie v`zut nu numai ca o reunire tematic` a unor studii de specialitate, ci [i ca preliminar` a unei sinteze de istorie a Banatului. Proiectul pentru care pledeaz` Victor Neumann [i care – potrivit afirma]iilor sale – este sus]inut deja de c`tre Academia Român`, filiala Timi[oara, [i de c`tre Universitatea de Vest, va cuprinde mai multe volume [i va antrena colaborarea unor speciali[ti nu numai din România, ci [i din Serbia [i Ungaria. Sudarea tuturor contribu]iilor într-un ansamblu armonios, care s` reflecte echilibrat atît diversitatea Banatului cît [i unitatea sa ca regiune istoric` în care au convie]uit oameni de diverse etnii [i confesiuni, [i mai ales valoarea ad`ugat` adus` de aceste tradi]ii de convie]uire, va reprezenta neîndoielnic o sarcin` dificil`, dar în cazul unui succes conving`tor va constitui o dovad` a capacit`]ii istoricilor de a se adapta la cerin]ele secolului XXI. La fel ca [i cel`lalt proiect de mare anvergur` lansat de Victor Neumann

44

■ Bogdan Murgescu


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ESEU

Fa]a de Janus a realit`]ii urbane Adrian Majuru Bucure[ti. Diurn [i nocturn Editura Curtea Veche, 2009

Pentru istoricul [i antropologul Adrian Majuru, nocturnul [i metamorfozele sale ideatice [i urbane au reprezentat o continu` provocare. Aceast` preocupare i-a conferit în timp o neobi[nuit` u[urin]` conceptual` în în]elegerea umanului – cu deschideri c`tre etnografia urban`, antropologia cultural`, psihopatologia social` [i, nu în ultimul rînd, c`tre universul ermetic al medicinei legale. Cu un instrumentar atît de variat, Majuru ne-a oferit, prin decantare [i sim] analitic, un caleidoscop narativ fascinant al limitelor existen]ei social-urbane: cer[etoria, delincven]a, vagabondajul, prostitu]ia, sinuciderea, nebunia, criminalitatea, dar [i lumea mondenit`]ii rafinate [i a unui high-life de bun gust. Majoritatea acestor teme se înscriu într-o sociologie a marginalului, parte a lumii citadine în care tr`im. Ceea ce au în comun studiile sale, toate cu acuitatea unor istorisiri pline de via]`, este c` ele sînt legate de istoria Bucure[tilor, ele continu` demitizarea [i reevaluarea semnifica]iei unui ora[ emblematic al identit`]ii noastre colective [i culturale. Adrian Majuru ne ofer`, în cel mai recent volum al s`u, o hermeneutic` istoric` a nocturnului, afirmînd c`: „în istorie diurnul este o imagine deformat` a nocturnului. La lumina zilei, întîmpl`rile sînt a[a cum dorim s` le vedem, s` le sim]im, s` le în]elegem. Nocturnul refuz` un asemenea compromis pentru lini[tea mul]imilor. El se afl` în preajma noastr` din zorii istoriei, iar oamenii l-au ocolit, alungîndu-l în supersti]ie, l-au circumscris tabuurilor, interdic]iilor, construindu-i o imagine de mundus inversus. Numai c` aceast` lume aparent inversat` este tocmai a-

RECENZII ceea care hr`ne[te pe negîndite valorile, care se manifest` diurn. Nocturnul respir` prin fiecare dintre noi“. În Bucure[ti. Diurn [i nocturn autorul organizeaz` tematica acestuia în dou` mari sec]iuni, prin problematici subtil precizate, toate cu o incitant` apeten]` pentru studiile de caz: ora[ul diurn este cel aflat în plin` mi[care, este cel al comer]ului [i industria[ilor, maidanul [i urbea mecanizat`, ce aminte[te de burlescul Luminilor ora[ului (Ch. Chaplin), ora[ul gr`dinilor [i al regulilor stricte de convie]uire social`; ora[ul nocturn este lumea dismorfic` a angoaselor colective, este ora[ul fantastic [i insolit pe care îl reg`sim în proza lui Mircea Eliade, dar [i în brutalitatea actual` a ghetourilor postcomuniste. Aici g`sim mitologia copilului „întunecat“, a monstrului abandonat de societate, g`sim ocultismul [i psihoza, marginalitatea g`[tii de cartier, dar [i formele cultivate de socializare specifice – sindrofiile [i supeurile, menite parc` s` contracareze senza]ia de disconfort [i anxietate fa]` de nocturn. Nocturnul face acum parte dintr-o construc]ie social` a realit`]ii, realitate care are o dubl` fa]` de Janus, iar maginalul social joac` aici un rol determinant. Marginalul este, de regul`, un excentric, un neîmplinit, un ghinionist, un om condamnat s` piard`. Dar chiar [i în aceast` „clas`“ a declasa]ilor se stabilesc ierarhii, mergînd de la primatul violen]ei [i pîn` la subtilitatea intelectual`, rafinat` într-un mod particular. Bucure[tiul în care, vorba lui Caragiale, „[ase luni se mestec` [i [ase luni se fr`mînt`“, pare a fi sortit unei ve[nice laxit`]i administrative [i simbolice. Într-un ora[ eterogen din punct de vedere economic sau etnic [i mult prea zgomotos pentru ca individul s`-[i poat` afirma plenar personalitatea [i umanitatea, ei bine, comuna noastr` devine o mare îngr`m`deal`, r`scolit` de praful neglijen]ei urbane [i de toanele conduc`torilor vremelnici. {i, pentru a parafraza un celebru tablou al lui René Magritte (La trahison des images), cartea lui Adrian Majuru parc` vrea s` ne spun`: ceea ce vede]i nu este... un ora[! ■ Octavian Buda

45

24 lei


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

FILOZOFIE

sus]inut` de Ion Zalomit la Berlin în 1848, editarea traducerii lui Eufrosin Poteca (publicat` la 1829) din J.G. Heineccius, Filosofia cuvîntului [i a n`ravurilor, de fapt un tratat de istoria filosofiei, de logic` [i de etic`, Scrierile filosofice ale lui Eufrosin Poteca [i, în fine, Logica judec`toreasc` a lui Alexandru Aman de la 1851. Sînt realiz`ri excep]ionale, deoarece asemenea restitu]ii sînt sporadice, nu avem o [coal` de editare a textelor vechi de filosofie româneasc` (domnul Michidu]` întrupeaz`, [i el, eternul om-orchestr` din cultura român`). Cu excep]ia cîtorva texte fundamentale, de la speculativa Rostire filsofic` româneasc` a lui Noica la bine întemeiata Terminologie filosofic` româneasc` a lui Ioan Oprea, preocup`rile domeniului sînt sporadice [i ilustreaz`, la rîndul lor, o discontinuitate esen]ial`. Între opera de editor a domnului Michidu]` [i exegeza dedicat` lui Mircea Florian are loc o recesivitate: conceptul tare, exploziv [i guvernant este strategia cultural` a editorului de text vechi. Conceptul din umbr`, cel a c`rui discre]ie, onestitate de cercetate [i camuflare sfioas` în spatele celorlalte c`r]i c`rora le-a urmat cronologic, este exegeza operei lui Florian. Nici unul nu poate fi gîndit f`r` cel`lalt. În Filosofia recesivit`]ii, avem un bun studiu al etapelor constituirii filosofiei lui Florian (de la o filozofie a „datului“, care îl plaseaz` foarte bine pe Florian în contextul anilor ’40, la o critic` a metafizicilor istorice [i, în cele din urm`, la descoperirea dimensiunilor recesive ale realit`]ii). Apoi, o analiz` didactic` a fiec`rui concept recesiv, pas cu pas, de la ontologie la teoria cunoa[terii sau la etic`. Încheind lectura, e firesc s` te întrebi, în fond, dac` exist` o tem` comun` a filosofiei române[ti ilustrate [i în opera lui Florian. Cît de mult seam`n`, în fond, recesivitatea cu contradic]ia unilateral` a lui Noica! O asemenea tem` comun` ar putea fi îns` vizibil`, pentru to]i, printr-o mare bibliotec` de filozofie româneasc`, în m`sur` s` ne pun` în sincronie eforturile discontinue ale diferitelor genera]ii de filosofi care au silit limba român` s` ofere concept. ■

Filosofia recesivit`]ii [i patosul editorial Adrian Michidu]` Filosofia recesivit`]ii Editura Aius Printed, 2009

30 lei

Domnul Adrian Michidu]` a dedicat, recent, o monografie filosofiei recesivit`]ii a lui Mircea Florian. Este un gest care merit` comentat din dou` puncte de vedere. Pe de o parte, reluarea discu]iilor în marginea unui manuscris cum este Filosofia recesivit`]ii – redactat în primele decenii ale perioadei comuniste, neîncheiat, urmînd o istorie dramatic` cum numai manuscrisele altor secole mai puteau cunoa[te, [i publicat postum – merit` întreaga aten]ie, din punctul de vedere al plas`rii sale în epoca pe care o merit` [i al evalu`rii lui cu tot cu epoca din care provine. Pe de alt` parte, studiul elaborat de Adrian Michidu]` merit` comentat pentru c` survine într-o serie de alte c`r]i pe care domnia sa le-a editat, realizînd o performan]` incredibil` în cercetarea filosofiei române[ti vechi. De fapt, am descoperit c`r]ile domnului Michidu]` pe un raft al libr`riei C’arte din Craiova, unde venisem pentru a lansa public cu totul altceva. Am fost atît de absorbit de raftul cu pricina, încît mi-a pierit pofta proiect`rii de sine [i am r`sfoit cu nesa] cele publicate. Am g`sit acolo, toate sub îngrijirea filosofului [i filologului Adrian Michidu]`, publicate la editurile Aius [i SimArt, Logica lui Ioan Damaschin, „t`lm`cit` în limba Patriei de preasfin]itul Kir Grigorie [Râmniceanu], episcop al Arge[ului“, o superb` pies` de limb` român` de la 1821, care nu fusese afectat` înc` de nici un seism conceptual [i se mula, supl` [i f`r` nici o rezisten]`, pe terminologia calchiat` a logicii peripatetice. Apoi, traducerea [i editarea lucr`rii Principiile [i meritele filosofiei lui Kant, tez` de doctorat

46

Alexander Baumgarten


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

S P I R I T U A L I TAT E

Un mariaj imposibil Constantin Mihai Biserica [i elitele intelectuale interbelice Editura Institutul European, 2009

Subiectul anilor ’30 în România pare a fi inepuizabil. Ca dovad`, recenta carte intitulat` Biserica [i elitele intelectuale interbelice, scris` de Constantin Mihai, doctor în filologie al Universita]ii Bordeaux, cu o tez` despre antropologia imaginarului (2008). Un volum care surprinde, din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, totala neadecvare dintre copert` (reprezentarea celor trei magi aducînd daruri pruncului Iisus) [i con]inutul c`r]ii. Un volum care, dup` spusele autorului, dore[te s` „deceleze rela]ia dintre Biseric` [i intelectualitatea interbelic`, pornind de la cîteva probleme punctuale [i extrem de actuale în contextul respectiv: Regen]a Patriarhal`, Calendarul, intruziunea politicului în via]a Ecclesiei, înv`]`mîntul teologic“. În introducere sînt amestecate de-a valma elemente din teoria elitelor intelectuale apar]inînd lui Christophe Prochasson, dar [i citate din p`rintele Iustin Pârvu, lider al conservatorismului ortodox contemporan. O carte al unui autor angajat, ce-[i manifest` clar apartenen]a [i orientarea ideologic`. De altfel, elita interbelic` ne este prezentat` ca fiind „adev`ratul reper identitar, mai ales acum, cînd procesul de disolu]ie este în plin` derulare“. Poate c` ar fi fost mai nimerit s` i se spun` cititorului interesat de subiect dac` este vorba de un studiu unitar, original sau de o culegere de studii [i articole disparate, reunite în volum pentru o mai mare for]` de expresie. Volumul este împ`r]it în patru p`r]i: „Biserica [i intelectualitatea interbelic`“, „Confesional [i na]ional“, „Intelectualitatea [i tradi]ia“, „Breviar teologic“. De departe, prima parte este cea mai

RECENZII interesant`, înscriindu-se în spiritul generos al titlului. Sînt abordate temeinic (se simt orele de bibliotec` din spate!) subiectul regen]ei patriarhale a lui Miron Cristea, conflictele legate de pr`znuirea Pa[tilor în 1929, rela]iile dintre politic` [i Biseric`, înv`]`mîntul religios. Firul ro[u care ordoneaz` indirect aceast` prim` parte îl constituie prezen]a [i personalitatea lui Nae Ionescu [i a discipolilor s`i. „Intelectualitatea interbelic` criterionist` patronat` de Nae Ionescu (...) a reprezentat vîrful de lance al Bisericii, aducînd prospe]ime [i noutate în exprimare“ – scrie avîntat autorul, într-un fel care, personal, mi-a adus aminte de entuziasmul necritic al perioadei de la începutul anilor ’90. Restul lucr`rii este inegal, plin de nedumeriri [i semne de întrebare. Este foarte clar c` tîn`rul autor a suferit influen]a pozitiv` a exigen]elor academice occidentale, dac` ar fi vorba doar de felul s`u elegant de a scrie [i de a argumenta. Nu în]eleg îns` de ce o minim` con[tiin]` academic` nu îl împiedic` s` amestece „operele“ lui Puric, Dan cu cele ale lui Pareto, Vilfredo [i Putnam, Robert – pentru a respecta ordinea final` în care ei sînt cita]i. Sau de ce pagini de teologie veritabil` (din capitolul intitulat „Breviar teologic“) sînt incluse într-o carte ce se vrea legat` de istoria Bisericii [i de teoria elitelor. Atingem astfel dilema fondatoare a c`r]ii: ce facem cînd avem de-a face cu autori care scriu despre Biseric`, autori afla]i sub „ascultare“ ortodox`, ce încearc`, pe de o parte, s`-[i satisfac` setea intelectual`, iar pe de alt` parte, nu vor [i nu pot dep`[i limitele impuse de apartenen]a spiritual` [i ideologic`? Un mariaj imposibil [i dezastruos ca rezultat, în cele mai multe cazuri. Aceast` sum` de paradoxuri face din cartea lui Constantin Mihai o carte util`. Nu este studiul care va face lumin` în interbelicul românesc, dar este o tentativ` binevenit`, dintr-o perspectiv` de dreapta, de a aborda unul dintre aspectele cele mai dificile [i pasionante ale anilor ’30. Iat` de ce volumul trebuie remarcat [i apreciat, în a[teptarea marii c`r]i de sintez` despre istoria intelelectual` [i politicul românesc. ■ Mirel B`nic`

47

20 lei


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

PSIHOLOGIE

durat`, f`r` a insista asupra regulilor teoretice care stau la baza interpret`rilor. Vei g`si apoi, puse al`turi, cazuri care dureaz` patru s`pt`mîni sau opt ani, cu toate posibilele intervale de timp între ele, a[a cum e [i firesc pîn` la urm`, în drumurile noastre de c`utare interioar`. C`ci fiecare î[i alege ritmul, direc]ia [i finalitatea proprie. Dac` te întrebi la ce te po]i a[tepta la intrarea într-un cabinet de psihoterapie, variantele oferite de carte sînt cu atît mai vaste [i frumoase. C`ci dincolo de scopul general comun al psihoterapiei, se a[az` stilul fiec`rei orient`ri în parte, cu regulile specifice, mai mult sau mai pu]in stricte. Unii te vor trata ca pe un pacient, al]ii ca pe un client (depinde de orientarea terapeutic`). Unele rela]ii devin egale, încurajante, altele sînt ierarhice [i directive. {i fiecare parte se ofer` personalizat` cu stilul individual al celui care te a[teapt` la intrare. În manier` poetic` sau pragmatic`, terapeu]ii î]i vor povesti de cazul lor preferat, dar se vor povesti, ca în orice act de scriere, [i pe ei în[i[i, pe m`sur` ce î[i prezint` cazul. Mi-a pl`cut mult cursivitatea lecturii cazurilor, alc`tuit` cu mult` naturale]e la cei mai mul]i dintre terapeu]ii implica]i în alc`tuirea acestui volum. Lucrul cu cuvîntul î]i a[az`, parese, în timp, un confort în a te exprima despre al]ii, în a te exprima pe tine. Dac` de multe ori înv`]`m de mici fie s` ne ascundem sl`biciunile, fie s` le scoatem în eviden]`, str`duindu-ne s` p`rem a[a cum credem c` ar dori ceilal]i s` ne vad`, sau cum ar trebui s` fim pentru a apar]ine locului c`ruia vrem s`-i apar]inem, un bun terapeut cap`t` u[urin]a de a se spune a[a cum este, nu doar ca om, ci [i ca practician. De aceea, poate, suspansurile, bloc`rile, mir`rile din carte devin un semn al normalit`]ii clinice a celor c`tre care te-ai putea gîndi s` te îndrep]i. {i dac` vrei s` alegi, f`-o cu sufletul, nu cu mintea. C`ci dac` alegi cu mintea, vei ajunge la revela]ia în]eleapt` din O mie [i una de nop]i: to]i au dreptate. Un terapeut bun nu e cel cu „mu[chi mai [mecheri“, e cel care ]i se potrive[te ]ie.

Pe alese Povestiri de psihoterapie româneasc`. 19 cazuri inedite Editura Trei, 2009

69,50 lei

Tainele unui cabinet de psihoterapie îi urm`resc în aceea[i m`sur` pe cei care s-ar gîndi la o posibil` experien]` de client în terapie, cît [i pe mul]i dintre terapeu]ii doritori s` î[i compare munca, stilul sau rezultatele cu ale unor colegi de breasl`. Acest lucru face u[or de vîndut Povestirile de psihoterapie... [i, probabil, justific` în ochii editorilor pre]ul destul de mare al volumului pentru pia]a româneasc`. Dac` îns` ai apucat s` pl`te[ti, nu vei regreta. E o carte în care vei g`si str`duin]a adunat` – de la un stil relaxat pîn` la unul rigid [i tensionat – a unor terapeu]i români cu experien]` în diferite orient`ri terapeutice; a[a c` peisajul este complex, comprehensiv [i u[or condimentat cu dorin]a de a-]i ar`ta c` „marfa“ lor este de cea mai bun` calitate. Cu siguran]`, e o carte care î]i ofer` aproape ce vrei, în cazul în care cau]i ceva. Dac` ai, de exemplu, întreb`rile unui profan ce [i-ar dori s` afle mai multe despre diferen]ele practice între diferite form`ri terapeutice – r`spunsuri, m`car sumare, sînt destule. Mul]i dintre autori folosesc ocazia ilustr`rii unui caz pentru a prezenta [i ideile directoare ale [colii din care fac parte. Sînt prezentate cazuri [i principii teoretice care îi ghideaz` pe practicieni mai ales în orientarea adlerian`, ericksonian`, cognitiv-comportamental`, experien]ial`, sistemic`, tranzac]ional`, dar nu numai. Îns` cazurile practice apar]in mai multor orient`ri, cu prec`dere celei psihanalitice, probabil cu respect fa]` de editura la care a ap`rut cartea. Prezent`rile jungiene [i psihanalitice abordeaz` mai degrab` aspecte ale demersului terapeutic care s-au constituit în momente-cheie dintr-un proces de lung`

48

■ Lena Ru[ti


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

PSIHOLOGIE

Sfaturi pentru p`rin]ii panico[i Suzanne Vallières Trucuri psihologice pentru p`rin]i Colec]ia „Psihologia copilului & Parenting“, Editura Polirom, 2009

Cînd e bine s` renun]e cel mic la suzet`? Cum poate fi înv`]at s` mearg` singur la oli]`? Ce faci dac` începe s` zbiere minute în [ir? Dar dac` se plînge de co[maruri cu mon[tri din dulap? Psihologul canadian Suzanne Vallières are în tolba sa r`spunsuri nuan]ate, inteligente, pentru toate aceste dileme ale proaspe]ilor p`rin]i. În volumul Trucuri psihologice pentru p`rin]i, reu[e[te s` descrie succint [i pe în]elesul oricui felul în care se mi[c` roti]ele din mintea copiilor mai mici de trei ani. F`r` s` fie o somitate de talia lui Dolto sau Winnicott, Suzanne Vallières are în spate o experien]` terapeutic` de 20 de ani, plus nenum`rate colabor`ri cu mass-media, de unde [i experien]a adres`rii clare [i punctuale De la via]a intrauterin` pîn` la împlinirea a trei ani (cînd copilul vrea s` se joace singur sau, din contr`, nu se mai desparte de fusta mamei), nici unul dintre pragurile psihologice ale copilului (dar [i ale p`rin]ilor) nu-i scap` autoarei canadiene. Lec]iile ei de parenting încep chiar cu perioada intrauterin`. Vallières aminte[te c`, de[i e în burta mamei, cel mic simte dup` patru luni mîngîierile [i vocile p`rin]ilor, a[a încît ace[tia n-ar trebui s` aib` vreo re]inere în a-i vorbi sau a-i cînta mogîlde]ei din burta mamei. Apoi, în primele s`pt`mîni de dup` na[tere, psihologul nu recomand` izolarea p`rin]ilor [i, mai ales a mamei, într-un clopot de sticl`. Din contr`, sînt indicate contactele cu prietenii [i p`rin]ii, în ciuda nop]ilor nedormite. De fiecare dat` cînd aduce în discu]ie un prag de maturizare (primii pa[i, momentul în care copilul renun]` la biberon), Suzanne Vallières atrage aten]ia c` nu to]i copiii se dezvolt` în acela[i ritm, deci trebuie s` fie tolerate [i u[oarele

RECENZII întîrzieri fa]` de norm`. „Mul]i p`rin]i sînt exigen]i cu ei în[i[i, vor doar ce este mai bun sau doresc ca totul s` fie perfect: ca bebelu[ul s` doarm` toat` noaptea de la 2 luni, s` mearg` în picioare de la 10 luni [i s` nu mai aib` nevoie de scutece la 12 luni. Cu a[tept`ri atît de mari, risca]i s` crea]i o presiune inutilt` atît pentru dumneavoastr`, cît [i pentru copil, [i s` fi]i uneori dezam`gi]i“ – atrage aten]ia psihologul canadian. Iat` înc` un exemplu: dac` cel mic merge deja la cre[`, dar nu interac]ioneaz` cu ceilal]i, se joac` singur, nu vrea s` comunice cu ceilal]i copii [i r`mîne mereu în afara grupului de prieteni, p`rin]ii nu trebuie s`-[i fac` griji. „Este normal!“, replic` dezarmant autoarea c`r]ii Trucuri psihologice pentru p`rin]i. Ea le aminte[te p`rin]ilor c` e probabil ca cel mic s` nu fi încheiat „faza de socializare“, în care contribu]ia lor e major`: de la a-l înv`]a saluturile elementare pîn` la a crea o leg`tur` afectiv` trainic` [i a-l încuraja s` intre în contact cu al]i copii de seama sa. La fel de nuan]at` este [i discu]ia în marginea bocetelor iritante ale bebelu[ului. În primul an, atrage aten]ia Vallières, copilul are nevoie de un contact direct cu p`rin]ii – vrea s` fie consolat, mîngîiat, s` [tie c` este ap`rat. La aceast` vîrst`, plînsul nu este un capriciu. Este, din contr`, un semn al unor nevoi legate de foame, team` sau disconfort (scutecul ud). A l`sa un copil mic s` plîng` singur dou`-trei nop]i \i ajut` poate pe p`rin]i, dar în nici un caz pe copil, care va fi handicapat, dezvoltînd un sentiment de nesiguran]`. Acela[i sentiment este în joc [i cînd apare interesul pentru ursule]ul sau p`pu[a preferat`. Ata[area de juc`ria favorit` începe de la 7-8 luni [i dispare treptat c`tre 5-6 ani. Ursule]ul de care copil nu se mai poate lipsi este un „obiect tranzac]ional“ (în termenii psihanalizei), adic` un obiect de trecere între „lumea cu mama“ [i „lumea f`r` mama“, un ersatz care îl calmeaz` pe cel mic atunci cînd p`rin]ii nu mai sînt lîng` el. Autoarea canadian` nu evit` nici teme mai delicate legate de crizele pe care copilul le poate face dup` 18 ani, cînd devine con[tient de propria identitate [i vrea s` se opun`, s` decid` pe cont propriu. ■ Victor Popescu

49

24,95 lei traducere din limba francez` de Elena Gîrlea


RECENZII

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ARTE

actualitate; [i ne las` s` în]elegem c` e vorba de o prim` publica]ie dintr-o serie mai ampl`. Sîntem invita]i s` împ`rt`[im cu autorii experien]a – la prima vedere derutant`, chiar frustrant` – unui contact cu imagini „f`r` pedigree“, f`r` acele repere pe care istoricul de art` [i cel al fotografiei, dar [i privitorul mai mult sau mai pu]in avizat sînt îndeob[te antrena]i s` le caute. Contactul e complicat de „subiectivitatea“ care e aici la lucru: ceea ce putem retrasa nu sînt op]iunile unui partener anume (cum se întîmpl` la unii dintre cei de la care se revendic` autorii), ci jocul [i ajust`rile reciproce între alegerile mai multor agen]i. Toate acestea pornind de la presupozi]ia – formulat` în „Mica explica]ie“ prin care Nicu Ilfoveanu [i Eugen Alexandru Gustea încheie volumul – c`, despov`rate de ata[ele lor, de ancorarea lor într-un timp [i un nume, imaginile pe care le privim pot dobîndi „o înc`rc`tur` [i o profunzime neb`nuite, în pofida pierderii con]inutului [i sensului lor ini]ial“; „volumul de fa]` trateaz` mai curînd despre magia mediului fotografic, despre capacitatea acestuia de a genera con]inut, emo]ie [i semnifica]ie dincolo de op]iunea autorului sau de subiectul reprezentat“. Le dau dreptate: dup` un prim moment de dezorientare, r`sfoirea mai atent` a acestei c`r]i dezv`luie mici comori, multe dintre ele putînd prilejui lungi pagini de comentarii. Un început în aceast` direc]ie e f`cut de eseurile Oanei T`nase („Inocen]a sentimental` a unei mici istorii“) [i Magdei Radu („Cîteva mici istorii“), prin analiza cîtorva dintre fotografii. Cunosc`torii vor descifra, dincolo de aluziile la demersuri artistice convergente din imediata actualitate, un discret clin d’œil la „Kleine Geschichte der Photographie“ a lui Walter Benjamin sau la abord`ri care au putut constitui o inspira]ie pentru astfel de demersuri (ori cu care ele s-au intersectat), în istoriografia mai recent`. Dar oricine va avea r`bdarea s` priveasc` fotografiile din aceast` carte cu aten]ie va fi, f`r` îndoial`, incitat la o reflec]ie proasp`t` cu privire la puterea imaginilor [i provocat s` descopere prin ele o multiplicitate de lumi. ■

Magia mediului fotografic Oana T`nase, Magda Radu, Matei Câl]ia, Eugen Alexandru Gustea, Nicu Ilfoveanu Petite Histoire Editura Posibil`, 2009

56, 13 lei volum bilingv român`-englez`

Salutam de curînd, în aceste pagini, apari]ia unei noi reviste de fotografie (Punctum), a[ezînd-o în contextul mai larg al publica]iilor dedicate fotografiei, ceva mai numeroase în ultimii ani. Semnalez acum apari]ia unei c`r]i care introduce între acestea o not` aparte. Elegantul voluma[ pe care îl ve]i ]ine – vreau s` sper – în mîn` prezint` un num`r de fotografii dintr-un interval amplu de timp (mai bine de un secol), a c`ror selec]ie e în mod declarat subiectiv`; imaginile, ca [i textele înso]itoare fac clar faptul c` nu e vorba de o antrepriz` conven]ional` prin care s-ar configura o istorie a evolu]iei fotografiei în România, s-ar inventaria genuri [i preocup`ri, abord`ri tehnice sau op]iuni estetice, de[i – inevitabil – toate acestea transpar, fie [i ce]os. Explicit` e absen]a indica]iilor cronologice, a atribu]iei, precaritatea tehnic` [i obiectual` a unora dintre specimene. Împreun` ([i în conjunc]ie cu titlul) aceste tr`s`turi echivaleaz` cu un statement. El exist` de altfel, plasat strategic pe coperta patru, cu o discre]ie care i-ar putea face pe mul]i dintre cei ce vor r`sfoi acest mic album s`-l neglijeze. În numele autorilor, Matei Câl]ia ne spune aici c` e vorba de o carte care se concentreaz` pe fotografia anonim` din România [i c` ea nu se vrea nici o istorie, nici un album nostalgic; Petite Histoire „e un eseu, o privire actual` asupra imaginii f`r` autor, o carte ce extinde perspectiva fa]` de experiment [i e[ec în fotografie“. El pomene[te nume, la care trimit, de altfel, [i textele din interior, prin care demersul autorilor este legitimat [i prin care el dobînde[te statutul unui proiect artistic, ancorat în

50

Anca Oroveanu


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P R E PA R AT E D I N C A R T E

la reputa]ia detestabil` a gastronomiei suedeze, pe care [i-a propus s` o schimbe. În dorin]a de a o cunoa[te în profunzime, a cercetat „la surs`“ buc`t`ria locului, a intrat prin case, [i-a vîrît nasul prin crati]e, a studiat prin biblioteci. A rezultat o c`rticic` ingenioas`, în care re]etele sînt intercalate printre texte, un volum plin de spirit, erudit f`r` preten]ii, publicat la Actes Sud în 1985, cu titlul La Suède à dos de cuillère (un fel de Prin Suedia c`lare pe lingur`). Aplicînd stratagema clasic` utilizat` de p`rin]i pentru a stimula apetitul copiilor (o linguri]` pentru mama, alta pentru bunica...), autoarea a reu[it s` compun` un adev`rat act de identitate a Suediei. Re]etele apar pe un fundal de istorie, de cultur` suedez`. O galerie de personaje cunoscute – de la Strindberg la Selma Lagerloff, de la Bergman la regina Cristina –, unde fiecare prime[te cîte o linguri]`. Dar episoade incitante ne sînt revelate [i de personaje mai pu]in celebre: în 1755, Anna Christina Warg, slujnic` într-o famile de gourmets, scrie o carte de bucate, Cajsa Warg Kokbok, cu 835 de re]ete din buc`t`ria suedez` a secolului al XVIII-lea; la începutul secolului al XIX-lea, Jonas Alstromer introduce cartoful în Suedia; Arthur Hazelius creeaz` în 1890 primul ecomuzeu în Suedia, un fel de Muzeul Satului al nostru. Iat` cum ar`ta o mas` „formal`“ în Suedia anului 1880: „...cu argint`ria greoaie pe care o ura Strindberg, iar pe farfurii, [ervete de damasc cu monogram` împ`turite în felurile cele mai fanteziste: în form` de leb`d`, de barc` cu pînze, de coroan`, de frunz`, de evantai“. Un stil desuet pe care unele doamne de mod` veche îl cultiv` [i ast`zi. Pe de alt` parte, grija deosebit` pentru aspectul unei mese este esen]ial` în orice cas` suedez` (unele guri rele spun c`, pentru suedezi, mai important este cum arat` o mas` decît ce este în farfurii). Cînd ne gîndim c` str`mo[ii, s`lbaticii vikingi, se hr`neau cu carne crud` fr`gezit` sub [a... Închidem cartea cu sentimentul de a fi fost pentru scurt timp în Suedia. Sîntem familiariza]i nu numai cu gastronomia Suediei, dar [i cu istoria ei, cu spiritul suedez. Nu ne r`mîne decît s` o pornim la drum, pe urmele Christinei Armengaud. ■

Sanda Ni]escu

Smörgasbord Acest cuvînt bizar nu este numele unui extraterestru. Nu denume[te nici un fel de mîncare, ci o mas`. O mas` imens`, o mas` întins` cu tot felul de bun`t`]i, începînd cu un alai de heringi, apoi an[oauri, icre ro[ii, ]ipar afumat, pateuri de pe[te de toate culorile, chiftele, varz`, cartofi fier]i, c`rnuri s`rate, ren afumat, pere cu ghimbir, mult` fri[c`... din care oaspe]ii se servesc dup` plac. Aceste mînc`ruri consistente alunec` mai bine ajutate de un p`h`rel de aquavit sau de o bere rece. Cu secole în urm`, ca [i ast`zi, simplitatea heringului [i a p`h`relului de aquavit a stat la baza alimenta]iei suedezilor înh`ma]i la munci grele. Hr`ni]i cu hering, cu porridge, cartofi [i ceap` crud`, marinarii suedezi cutreierau m`rile îmbarca]i în drakkar-uri, iar ]`ranii rezistau mai lesne iernilor crîncene. Treptat, heringul a devenit un fel rafinat, înv`luit în tot felul de sosuri ingenios condimentate: Matjesill – heringi cu smîntîn`; Senapsill – heringi cu mu[tar; Strömmingsflundror – hering pr`jit. Lista de bucate se prelunge[te, definind o lume de sine st`t`toare, cu denumiri complexe [i ingrediente specifice: Pytt-I-panna (un fel de tocan` suedez`), Salt Laxrigg (somon s`rat cu stafide), Nässelkal (sup` de urzici dup` moda suedez`), Fyllda Morotter (morcovi umplu]i), Frokken Korv (cîrna]i de elan); deserturile nu sînt nici ele mai prejos, v`dind o influen]` germanic` din care suedezii au p`strat o abunden]` de creme cu mult unt [i fri[c`... Etnolog pasionat, so]ie de diplomat, Christine Armengaud a locuit timp îndelungat în Suedia, pe care a îndr`git-o. Totul a pornit de

51


Despre generare [i nimicire de Aristotel Colec]ia „Plural M“ Traducere din greaca veche, note [i l`muriri preliminare de Andrei Cornea Plasat` de comentatorii s`i în zona [tiin]elor naturii, aceast` lucrare expune [i argumenteaz` dou` dintre tezele cele mai vehiculate ale Stagiritului, despre cele patru tipuri de cauze (formal`, material`, eficient` [i final`), respectiv despre cele patru elemente din care e f`cut` lumea (p`mînt, ap`, aer, foc).

L-am urît pe Ceau[escu. Ani, oameni, disiden]` de Gabriel Andreescu Colec]ia „Ego-grafii“ „A-l ierta pe Ceau[escu nu este o problem` personal`. Eu l-am urît pe Ceau[escu pentru c` ura reprezint` revolta mea mistuitoare fa]` de r`ul inferior f`cut pe lume de acest scelerat. Iar Revolta nu-mi apar]ine mie, fiin]ei mele întîmpl`toare. Revolta aceasta este chiar dovada, evident impersonal`, c` lumea are un sens.“ (Gabriel Andreescu)

Pre]: 32,95 lei Pudr` de Dora Pavel Colec]ia „Fiction Ltd“ O nara]iune dens` a c`rei miz` î[i dep`[e[te sugestiile semantice ale titlului. Dincolo de orice parabol` a fardului [i m`cin`rii, a falsului [i de[ert`ciunii, romanul Pudr` atinge zone incontrolabile ale umanului. / „Ne afl`m în fa]a unui romancier puternic, ale c`rui romane viitoare le a[tept cu mare curiozitate.“ (Marta Petreu)

Pre]: 26,95 lei

Omoar`-m`! de Ana Maria Sandu Colec]ia „Ego. Proz`“ Dou` femei – (Ramona, 22 de ani) [i Veronica Manea (69 de ani) – locuiesc împreun` timp de trei ani. Prietenie, intimitate, frica de b`trîne]e [i mul]i al]i demoni. Vampirism sentimental. Amorurile exotice al doamnei Manea sînt retr`ite de prietena sa mai tîn`r`. Fic]iunea înghite realitatea. {i se rezbun`.

Pre]: 32,95 lei

Povestirile lui Vladimir Nabokov Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere din limba rus` [i note de Adriana Liciu / Traducere din limba englez` [i note de Veronica D. Niculescu [i Anca B`icoianu Volumul cuprinde integrala prozei scurte a lui Vladimir Nabokov: povestirile publicate în rus`, între anii 1920-1940, cele scrise în rus`, unele nepublicate la vremea aceea, altele ap`rute doar în revistele ruse[ti din Berlin sau Paris [i povestirile scrise în englez`.

Ma[enka de Vladimir Nabokov Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Adriana Liciu Romanul st` la baza unei celebre adapt`ri cinematografice, regizat` în 1987 de John Goldschmidt. / „Din cauza dep`rt`rii Rusiei [i pentru c` nostalgia r`m\ne întreaga via]` o companie înnebunitoare c`reia înv`]`m s`-i suport`m extravagan]ele consternante în public, nu m` simt deloc stînjenit s` m`rturisesc caracterul sentimental al leg`turii cu primul meu roman.“ (Vladimir Nabokov)

Pre]: 54,95 lei

Pre]: 29,95 lei

Audi]ia de Ryu ¯ Murakami Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere din limba japonez` [i note de Florin Oprina Roman ecranizat în 1999, în regia lui Takashi Miike, într-o realizare care s-a bucurat de mare succes la festivalurile de film din Europa [i America. / „Stilul acestei c`r]i este melancolic [i u[or afectat, dar î]i d` senza]iile viscerale, ascu]ite, ale cu]itului de m`celar sau ale bisturiului fin de chirurg la o lectur` dintr-o singur` suflare – obsedant`, de altfel.“ (Irvine Welsh)

Weekendul de Bernhard Schlink Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere din limba german` de Gabriella Eftimie „Personajele romanului, fost` genera]ie de extrem` stîng`, parcurg drumurile interioare ale dificilei întoarceri c`tre un trecut pe care au vrut s`-l dea uit`rii prin via]a lor burghez`. Un adev`r greu de digerat, care confer` pove[tii încordarea [i atmosfera stranie a unui balet de somnambuli, surprin[i dincolo de cortina cenu[ie a Istoriei.“ (Le Point)

Pret: 22,95 lei

Pre]: 22,95 lei

www.polirom.ro


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

REPORTAJ Nadine Vl`descu

Sco]ia Pe urmele lui Sherlock Holmes Cînd spui da, spui aye, cînd spui nu, spui nae, muntele este ben [i lacul loch, un fl`c`u e un lad, iar o fat`, lassie, este bonnie, adic` frumoas`; aye, right! se traduce prin „da, a[a e!“, dar exprim` totala neîncredere, iar pure dead brilliant este aprecierea pe care o prime[te ceva cu totul [i cu totul excep]ional. Unde asta? Cum unde? Tot acolo unde, ca s` adormi, nu numeri o oaie, dou` oi..., ci un cimpoi, dou` cimpoaie...

Donald McDonald, Neil McNeil [i al]i Big Mac Într-o var` fugar`, am pornit la drum prin Marea Britanie, str`b`tînd-o mai întîi în lat, de la Londra c`tre }ara Galilor, [i-apoi [i-n lung, pîn` sus de tot în Sco]ia, în zonele muntoase numite Highlands, unde s-au n`scut Nemuritorii, unde vîntul ridic` pung`[e[te fustele plisate ale b`rba]ilor [i pe unde sunetul cimpoaielor sfredele[te v`zduhurile neguroase ca s` p`trund` printre nori cîte un fir de lumin` pe care cei asemenea mie, ce casc` bine ochii [i urechile de cîte ori dau de ]inuturi de legend`, s` urce ca pe vrejul de fasole c`tre t`rîmul pe unde s`l`[luiesc în voie cavaleri [i domni]e, spiridu[i, zîne verzi [i vr`jitori cu barba colilie, ce bat din toiag [i deschid apele [i p`durile, sau druizi ce deseneaz` pe p`mînt un cerc magic de foc în care trecutul alearg` ca o herghelie de cai negri, s`lbatici, într-un glob de cristal viu, p`zit de ce]uri misterioase. O neîmblînzit` întindere de lacuri

54

albastre [i p`[uni verzi, de v`i pustii cu cratere s`pate de ploaie [i vînt, o lume a castelelor bîntuite [i a oamenilor aspri [i întuneca]i: aceasta este Sco]ia, ce [i-a luat drept simbol nu o roz`, asemenea suratei sale blînde, Anglia, ci o floare de cîmp, ciulinul, vechi însemn celtic al noble]ii spiritului. Nu o mîn` de fier într-o m`nu[` de catifea, ci o mîn` de catifea, alb` [i sfioas`, în m`nu[a de fier a condi]iilor vitrege, într-un ]inut neprimitor [i rece, unde plou` la nesfîr[it, unde vara vine [i pleac` într-o miercuri, [i unde oamenii nu-[i permit nici un r`sf`] în afara pove[tilor [i cîntecelor. Pe cît de întunecat` este Sco]ia real`, de sîngeros trecutul ei [i de aspr` înf`]i[area-i, pe atît de colorat îi este folclorul, de încînt`toare miturile [i legendele [i de dulce limba, cu inconfundabilul s`u accent, care ruleaz` „r“-urile (dup` ce i-ai auzit rostit numele, po]i s` fii sigur c` „Meiri“ the Queen era cea mai nostim` jun` din regat), înmoaie vocalele [i stîlce[te cu dr`g`l`[enie engleza scor]oas` din sud, inventînd cuvinte curioase [i expresii hi-


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

R E P O R TA J

lare, care-mi par a fi cea mai bun` dovad` a umorului sco]ian, hîtru, negru, sec [i sucit. Cum altfel decît plini de umor s` fie ace[ti oameni care g`sesc nenum`rate r`spunsuri la sîcîitoarea întrebare „Ce-ai pe sub fusti]`?“; care m`nînc`, lingîndu-se pe buze, haggis, „delicatesa“ f`cut` din m`runtaie de oaie, fierte în stomac, tot de oaie, animal pe care-l cloneaz` apoi [i-i dau numele de Dolly; care între sabie [i secure o aleg dr`g`stos pe cea de-a doua, dovad` stînd to]i cavalerii cu capul la subra] ce le bîntuie hanurile, [i care inventeaz` puzderii de glume pe seama lor în[ile, în care-[i rîd mereu de metehnele [i-apuc`turile cîte unui Donald McDonald sau Neil McNeil, zgîrcit, ursuz, cîrcota[ [i pus pe gîlceav`? Asta f`r` a mai pomeni cimpoiul, prilej neîncetat de rîsete [i-mpuns`turi, pentru al c`rui glas tînguitor m`rturisesc c` am o sl`biciune veche. Nu cred s` existe vreun alt instrument sau sunet care s`-]i evoce mai iute imaginea ]`rii [i locurilor de unde vine; un munte strîmb, un lac sclipitor, o frîntur` de cer deschis` deasupra-i [i al`turi, în kilt v`rgat, un cimpoier pletos, b`tut de vînt: cunoa[te]i vreo alt` întruchipare mai duioas` a b`rb`]iei fruste, expus` în toat` sensibilitatea ei? Cine n-a r`mas niciodat` pironit locului ascultînd „Amazing Grace“ în sunet de cimpoi, s-arunce primul piatra... în lac. Cîntecul cimpoiului coboar` din istorie asemenea lui „Auld Lang Syne“ („Demult, demult“), cel mai cunoscut cîntec sco]ian, creat în 1788 de Robert Burns, poetul na]ional al Sco]iei, votat în 2009 – chiar de ziua Sfîntului Andrei, patronul Sco]iei – cel mai mare sco]ian al tuturor timpurilor, numit pompos „Fiul preferat al Sco]iei“, „Poetul plugar“ sau, mai simplu, „Bardul“ (deh, fiecare na]ie cu ai s`i!). În treac`t fie spus, v`d Sco]ia, mutatis mutandis, ca pe Moldova Marii Britanii: un ]inut împ`durit [i tainic, aflat la nord, cu oameni mai simpli, dar mai cura]i [i mai deschi[i spre poezie [i poveste, [i-asem`narea nu se opre[te aici: mari poe]i [i scriitori de limb` englez` au provenit din Sco]ia, [i sco]ienii vorbesc un „dulce grai“, aye, aye, [i dac` ne mai gîndim [i la faptul c`, asemenea moldoveanului din balad`, sco]ianul pare a fi prieten la cataram` tot cu... oaia, a[ zice c` paralela

mea nu este lipsit` de temei. Revenind la clonele noastre, nu exist` s`rb`toare, ceremonie de absolvire sau reuniune în Sco]ia ([i, prin extensie, în toat` lumea anglo-saxon`), [i nici Hogmanay (Anul Nou) la care s` nu se cînte „Auld Lang Syne“. În limba sco]ilor, lallans (a nu se confunda cu galeza sco]ian` [i nici cu engleza vorbit` în dialect sco]ian), „in the days of auld lang syne“ a devenit, în repovestirea basmelor sco]iene, echivalentul lui „once upon a time“, adic` al lui „a fost odat` ca niciodat`“ din poveste. Cît despre pove[ti, cum nu se [tie unde se afla regatul mitic al lui Arthur sau Camelotul, din partea mea el poate s` fi existat la fel de bine în Sco]ia, a[a cum [i P`mîntul de Mijloc din St`pînul inelelor lui Tolkien îmi pare c` tot peaici ar sta ascuns. Dar s` le lu`m pe rînd.

Elementar, dragul meu Watson! În Sco]ia, printre c`tune, sate [i a[ez`ri r`zle]e, exist` doar [ase ora[e mari: Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Dundee, Inverness [i Sterling, pe care vi le-am enumerat nu pentru c` nu le-a]i cunoa[te, ci ca s` remarca]i, rogu-v`, muzicalitatea numelor lor. Dintre ele, cele mai importante sînt Edinburgh, capitala Sco]iei [i miezul s`u istoric, [i Glasgow, cel mai mare ora[ al ]`rii, puternic centru industrial. Între ele sentimentele sînt incerte, pendulînd între invidie [i dispre], deoarece se spune c` Glasgow, ora[ul de la est [i unul dintre motoarele revolu]iei in-

fotografii de Nadine Vl`descu [i Rajat Karol

55


R E P O R TA J

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

dustriale, este sora urît`, energic` [i autoritar`, muncit` [i cu picioarele pe p`mînt, în timp ce Edinburgh, ora[ul de la vest, este sora cea frumoas` [i surîz`toare, doamna cu coleret` plisat`, apretat` [i imaculat`, dar vis`toare [i cu temperamentul întrucîtva instabil, judecînd dup` istoria zbuciumat` c`reia i-a fost martor`. Între cele dou`, rîca pare a fi mare, de[i men]inut` la nivelul unor „nevinovate“ glume, precum aceea care spune c` cei din Glasgow consider` c` Edinburgh se afl` într-adev`r la est, cam prin Orientul Îndep`rtat, iar cei din Edinburgh sînt convin[i c` aye, Glasgow este un ora[ din vest, din... Vestul S`lbatic. De cînd c`lcasem pragul Sco]iei, atmosfera se schimbase treptat, de la paji[tile verzi [i c`ldura verii la colinele sumbre [i ploaia scuturat` în rafale ce izbeau parbrizul, prin care vedeam din ce în ce mai pu]ine case, a[ez`ri sau fiin]e omene[ti. Culorile [i peisajele p`liser` [i ele, mai [terse [i mai melancolice, de[i nu lipsite de frumuse]e, dar cel mai vizibil semn c` înaintam spre nord era frigul, p`trunz`tor [i umed, care f`cea respira]ia s` abureasc` geamurile [i îmi d`dea sentimentul c` asistam, în miezul verii, la cele din urm` zile ale toamnei. Cît de mult se ridic` Glasgow la reputa]ia sa de ora[ aspru, întunecat [i amenin]`tor aveam s` aflu de la prima vedere, într-o sear` tîrzie de august, cînd am intrat în ora[ la c`derea întunericului, pe la r`spîntia veche, Glasgow Cross, dup` un drum lung de opt ore, pe autostr`zi [i [osele monotone. Dac` la început, bîjbîind printre cl`dirile negre, roase de timp [i ploaie, mi s-a p`rut un sat f`r` cîini, pustiu într-o sear` de vineri, în urm`toarele zile aveam s`-l numesc Gotham City. Cl`diri sumbre îngr`m`dite de-a lungul unor str`zi negre [i murdare ce urc` [i coboar`, oameni întuneca]i, cu p`r [i c`ut`turi de t`ciune [i piele translucid` (c`ci, în ciuda a[tept`rilor mele, în Sco]ia n-am întîlnit prea mul]i ro[covani pistruia]i [i mai deloc blonzi cu ochi alba[tri), ploaie moc`neasc` din zori pîn`-n sear` [i-un cer de o]el, negru [i greu: totul era sumbru [i misterios. Un ora[ al Întunericului în care zidurile au ochi [i urechi [i unde nimic nu este ceea ce pare, cînd noaptea cap`t` un aer sinistru [i-a doua zi cite[ti în ziare despre crima comis` în

locul pe unde te-ai plimbat asear`. Nu e de mirare c` Dr. Jekyll [i Mr. Hyde, cel mai celebru caz de doppelgänger din literatur`, dar [i Sherlock Holmes au fost crea]i de doi scriitori sco]ieni, Robert Louis Stevenson [i Arthur Conan Doyle. Se prea poate s` existe inspectori ca Maigret, Clouzot [i al]i Hercule Poirot, dar Sherlock Holmes r`mîne unicul [i inimitabilul, detectivul pursînge sau, mai bine zis, pure dead brilliant. În misterul r`spîndit de ce]uri se afl` probabil explica]ia apetitului sco]ian pentru genul detectivistic, c`ci tot sco]ian a fost [i John Buchan, autorul celor Treizeci [i nou` de trepte, considerat primul roman de spionaj [i precursorul genului thriller, dup` care Hitchcock a f`cut un film celebru [i a c`rui adaptare scenic` se joac` atît în West End [i pe Broadway, cît [i, mai nou, la Bucure[ti. {i dac` ne gîndim c` [i Ian Rankin, celebru autor de romane poli]iste, este tot sco]ian, s` fie oare chiar pur` întîmplare c` principalul serviciu detectivistic al Marii Britanii, poli]ia londonez`, poart` numele de Scotland Yard? Spre deosebire de autorii pomeni]i mai sus, care nu erau nativi din Glasgow, Andrew O’Hagan (inclus în 2003 pe lista celor mai buni scriitori britanici tineri, de c`tre Antologia Granta) s-a n`scut aici; la fel [i Alasdair Gray, numit de Anthony Burgess „cel mai bun romancier sco]ian de la Walter Scott încoace“, autorul inclasabilei Lanark, v`zut` ca un amestec de Ulysses [i de descriere distopic` a Glasgow-ului. În groz`via de ora[ cu arhitectur` industrial`, oamenii veseli [i g`l`gio[i se strîng seara pe trotuare [i-[i beau the after hours drinks în fa]a pub-urilor. B`ie]i buni, cinsti]i [i dintr-o bucat`, care beau pîn` cad din picioare (no champagne for us, ma’am) [i spun pove[ti împ`nate cu vorbe deocheate, dar înc` mai ro[esc dac` le zîmbe[te o fat` frumoas`. Lads care pun um`rul la treab` [i nu se dau în l`turi de la munc`, exponen]ii a[anumitei Lad culture, ce prefer` berea, fotbalul [i ma[inile de curse, dar au [i porniri (auto)destructive, de hooligans vopsi]i pe fa]` în alb-albastru, urlînd dezl`n]ui]i la meciurile jucate de Rangers cu rivala sa de moarte, Celtic, derby-uri pe lîng` care Noaptea Sfîntului Bartolomeu arat` ca o simpl` reuniune de familie. Iar atunci

56


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

R E P O R TA J

cînd am v`zut pe strad`, ziua-n amiaza mare, un cor de bonnie lassies bete cri]`, am în]eles de ce a ap`rut [i termenul ladette. O astfel de lume este descris` în Trainspotting, romanul-cult al lui Irvine Welsh, sco]ian [i el, dup` care s-a f`cut un film poate mai celebru decît cartea, cu Ewan McGregor (actor care, al`turi de James McAvoy, un mai vechi amic al meu, este întruchiparea perfect` a sco]ianului no nonsense, care te prive[te-n ochi [i-]i vorbe[te din inim`. Mai c` se aude [i-un cimpoi, nae?). Plimbîndu-m` prin ploaie în sus [i-n jos, la propriu, pe str`zile înnegurate, [i privind arhitectura tocit` a Glasgow-ului, am constatat c` singura lumin` mai vine cînd [i cînd din partea... artei. Cum mergi pe Sauchiehall Street spre Merchant City, centrul ora[ului, dai întîi peste cl`direa Facult`]ii de Art`, Glasgow School of Art, [i-apoi de Willow Tea Room, ceain`ria în alb [i negru, ce se leag` amîndou` de un sco]ian al c`rui nume este celebru nu numai pentru tartanul clanului din care face parte; Charles Rennie Mackintosh, arhitectul [i designer-ul, nu cel care a inventat impermeabilul, ci principalul reprezentant al curentului Art Nouveau în Sco]ia. Pasiona]ii acestui stil, printre care cu entuziasm m` num`r, vor recunoa[te imediat scaunele cu sp`tar înalt, în form` de scar`, a c`ror asprime voievodal` m` intriga în copil`rie în coregrafiile lui Alexandru Boc`ne], trandafirii cu unduiri japonizante, precum [i literele epurate, stilizate în alb [i negru, atît de caracteristice design-ului lui Mackintosh. Patronul [i fondatorul ora[ului este Sfîntul Mungo, c`ruia îi este închinat` catedrala omonim` din Glasgow, construit` pe locul primei biserici întemeiate de sfîntul ce a tr`it în secolul al VI-lea, înmormîntat în cripta de sub catedral`, în care se petrec mai multe scene din Rob Roy, romanul lui Sir Walter Scott. O cl`dire auster` [i, cum altfel, neagr`, exemplu de arhitectur` gotic` sco]ian`, cl`dit` între secolele XIII-XV, în timpuri medievale pentru care stau m`rturie lan]urile de arce ogivale, criptele suprapuse din subteran` [i vitraliile care arunc` o lumin` alb`strie spre catapeteasma din lemn, p`strat` intact`. Se spune c` Mungo (sau Kentigern) ar fi f`cut patru miracole la Glasgow: cel al p`s`rii

reînviate, al copacului d`t`tor de foc, al clopotului adus de la Roma, [i-al pe[telui spintecat, în care sfîntul a g`sit inelul reginei, zvîrlit în rîul Clyde de suspiciosul rege pentru a-[i pune la încercare soa]a. În legendele din Ciclul Regelui Arthur, în care cre[tinismul coexist` cu spiritualitatea p`gîn` [i cu for]ele intuitive incon[tiente, apare foarte des motivul inelului, aruncat în lac sau în mare, de]in`tor al unor puteri magice care pecetluiesc mereu un leg`mînt de nedesf`cut. Dac` ar fi s` punem cap la cap toate pove[tile [i miturile [i s` num`r`m inelele aruncate în valuri, la cîte loch-uri are Sco]ia, e limpede c` locuitoarea cea mai de vaz` a acestora, Doamna Lacului (f`r` sup`rare, Nessie), nu duce lips` nici de pe]itori, nici de giuvaeruri. O astfel de podoab` m-am amuzat s` port [i eu în timpul [ederii mele în Sco]ia, [i-anume un inel t`lm`citor de st`ri, însemnat cu crucea celtic`, un mood ring care î[i schimb` culoarea în func]ie de starea purt`torului, cump`rat de la Koch Castle, un mic „castel al zînelor“ din }ara Galilor, [i pe care l-am numit „mica mea joac` de-a magia“. Nimic spectaculos, my little precioussss nu era un inel dintre „acelea“. În afara faptului c` [i ast`zi, de cîte ori mi-l pun pe deget, îmi creeaz` o senza]ie ciudat`, ca [i cum ar avea o personalitate proprie care nu-mi d` voie s` uit de existen]a lui, învîrtecu[ul s-a mul]umit s` r`-

57


R E P O R TA J

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

mîn` – cu rare, dar notabile excep]ii – la un verde placid, culoare care, conform ambalajului, indica o stare normal`, neutr`, benign`, departe de galbenul, portocaliul sau – pu[chea pe limb`! – ro[ul ce-ar fi însemnat disconfort, anxietate sau agresivitate, dar [i de albastrul intens atît de drag mie, care era dovada unei mul]umiri vecine cu buna dispozi]ie molipsitoare. Ce culoare avea inelul cînd am intrat în Edinburgh pe data de 25 august 2008, exact în miezul marelui Festival de la Edinburgh, în ultima zi a Festivalului de carte [i ziua de na[tere a lui Connery... Sean Connery, „cel mai mare sco]ian în via]`“, care î[i lansa chiar atunci, odat` cu aniversarea celor 78 de ani, mult a[teptatele memorii? S` v` dau un indiciu: care este culoarea de pe steagul Sco]iei (cealalt` fiind o non-culoare)? Elementar, dragul meu Watson!

voltat ora[ul. Dar, pîn` seara dup` asfin]it, cînd cerul a explodat în stele sclipitoare deasupra unui singur cimpoier, The Lone Piper, urcat pe metereze ca s` cînte singur lumii, mai era cale lung` [i, dup` ce-am tres`rit la auzul salvei de tun care anun]` zilnic ora unu, am pornit-o pe drumul abrupt spre castelul-fort`rea]`, suind al`turi de masele de turi[ti care, în timpul Festivalului, atac` sistematic capitala Sco]iei. Castelul, ce are reputa]ia de a fi de necucerit, este o frumuse]e aspr` [i col]uroas`, în care se g`se[te – al`turi de cele mai vechi bijuterii ale Coroanei – [i Piatra Destinului, readus` de la Londra nu cu mult timp în urm`, simbol folosit dintotdeauna la încoronarea (a aproape) tuturor monarhilor ce s-au urcat vreodat` pe vreun tron al Sco]iei, Angliei sau Marii Britanii. Pe ea se spune c` [i-ar fi odihnit capul Iacob atunci cînd a visat scara îngerilor. De la 1296, cînd Edward I a luat piatra [i a fugit cu ea direct la Westminster Abbey, monarhii Sco]iei n-au mai putut s` [ad` asupr`-i decît în momentul în care au devenit – odat` cu James I, fiul Mariei Stuart – [i regi ai Angliei. Pesemne c` piatra le era foarte drag` dac` s-au ambi]ionat s` cucereasc` tronul învecinat, ca dovad` c` sco]ianul J.M. Barrie, creatorul lui Peter Pan, [tia el ce [tia cînd afirma c` „Exist` pu]ine priveli[ti mai impresionante ca un sco]ian pus pe fapte mari“. {i ]ine]i cont c`, la momentul cuget`rii sale, Sean Connery nu se n`scuse înc`! Ora[ unduitor, Edinburgh se sprijin` pe [apte coline, asemenea Romei, dar nu cu Roma este comparat adesea, ci cu Atena, datorit` elegan]ei sale sobre [i interesului pentru filozofia greac`, surs` de inspira]ie pentru Iluminismul sco]ian din secolul al XVIII-lea, care îl determina pe Voltaire s` spun` c` lua Sco]ia drept model pentru toate ideile de civiliza]ie, [i care i-a produs pe David Hume [i pe Adam Smith. În ]ara în care fiecare nume are poezie (gîndi]i-v`, spre pild`, la Archibald, Alasdair, Donald sau Lachlan McLachlan), un proverb spune c` „o ran` urît` se poate vindeca, dar un nume urît te poate ucide“. Dac` s-ar fi luat dup` el, Smith s-ar fi apucat mai degrab` de mînuit securea decît s` se ocupe de bog`]ia na]iunilor [i s` deschid` astfel calea c`tre economia modern`. De ce?

The silver apples of the moon, the golden apples of the sun Întîi [i-ntîi c` era soare, apoi c` nu era chiar frig la cele în jur de paisprezece grade [i, nu în ultimul rînd, pentru c`, în s`pt`mîna cea mai plin` a festivalului, ora[ul fierbea în a[teptarea celei din urm` parade a Military Tattoo, cea mai spectaculoas`, care se desf`[oar`, în explozii de artificii, pe esplanada castelului din Edinburgh. Nu este vorba de vreo competi]ie de tatuaje militare, cum s-ar putea crede, ci de un festival, printre numeroasele festivaluri ale ora[ului, ce are loc în fiecare august, [i la care se adun` fanfarele militare (cu cimpoaie [i tobe) ale tuturor regimentelor din întregul Commonwealth. Cuvîntul tattoo provine din expresia olandez` doe den tap toe, folosit` în secolele al XVII-lea [i al XVIII-lea ca strigare la închiderea tavernelor unei garnizoane, un fel de „Ultima comand`!“ sau, în traducere nu foarte liber`, „Pune]i cepul la butoaie!“. De[i astfel de festivit`]i au loc în toat` lumea unde cimpoiul st` la rang de cinste, Edinburgh Military Tattoo este cea mai renumit` [i mai iubit` dintre ele, al c`rei farmec e sporit de peisajul dramatic al castelului, plasat în vîrful unei stînci uria[e în jurul c`reia s-a dez-

58


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

R E P O R TA J

Pentru c` numele de Smith str`luce[te prin absen]a originalit`]ii sale, fiind cel mai comun nume de familie, un fel de, iertat` fie-mi vorba, „Popescu al spa]iului anglofon“, nume care la origini desemna un me[ter f`urar. Fie c` era vorba de un fierar (blacksmith), un argintar (silversmith) sau un aurar (goldsmith), de fiecare dat` termina]ia -smith indica truda sau migala lucrului cu un metal. Interesant este faptul c` în limba român` nu exist` o traducere exact` a cuvîntului wordsmith, care presupune o alt` „cazn`“, aceea a cuvintelor. Un me[ter al vorbelor sau un condeier cu mult mai priceput decît un „Popescu al cuvintelor“, categorie din care sînt exclu[i, bien évidemment, to]i autorii buni al c`ror subsemnat e chiar Popescu. Între Edinburgh Castle [i Holyrood Palace, re[edin]a oficial` a reginei în Sco]ia, se întinde Royal Mile, un drum pietruit cu dale ca oasele de pe[te, centrul Ora[ului Vechi. În timpul lunii august, str`zile din zon`, închise circula]iei în sus c`tre castel, forfotesc de lume, turi[ti, saltimbanci [i arti[ti experimentali, care vin s`-[i etaleze talentele în strad`, la Fringe, cel mai mare festival artistic din lume, echivalentul nonconformist al Festivalului Interna]ional de la Edinburgh, cam ceea ce sînt pentru Broadway reprezenta]iile off [i off-off. Coco]at` în vîrful unui open bus, de[i bate un vînt t`ios, ascult vocea melodioas` a ghidului sco]ian, care descrie, cu umorul tipic, cl`dirile pe lîng` care trecem, pomenind p`]anii sîngeroase, istorii cu fantome [i personaje de alt`dat`. Pe lîng` casa severului predicator John Knox, care avea curajul s-o mustre adesea pe Maria Stuart, pe lîng` catedrala Sfîntului Giles, patronul p`durilor, al cailor, s`rmanilor, al epilepticilor, cer[etorilor [i al ora[ului, peste podul sub care se adun` stafiile la sfat (a c`ror c`petenie trebuie s` fie tobo[arul f`r` cap, bîntuitorul-[ef al castelului!), pe lîng` noua cl`dire a Parlamentului Sco]ian, mai urît` chiar – horribile dictu! – decît cea a Parlamentului European de la Bruxelles, [i pîn`-n poarta Palatului Holyrood, de unde a domnit Mary, regina imaculat` care se-mb`ia de dou`, ba chiar de trei ori pe an, spre deosebire de vara sa, englezoaica Elizabeth, care nu credea la fel de mult în puterea apei. De aceea, poate, Mary a a-

vut trei so]i, iar Elizabeth nici unul. Lîng` Palatul Holyrood se afl` districtul Canongate, care [i-a primit numele de la tunurile (canons) Aba]iei Holyrood [i de la gait, cuvîntul sco]ian pentru „drum“, zon` unde î[i are sediul cunoscuta editur` Canongate Books, foarte puternic` în ultimii ani, cea care a cî[tigat de dou` ori titlul de „Publisher of the Year“ la premiile industriei de carte din Marea Britanie: în 2002, cînd a publicat romanul cî[tig`tor al Premiului Booker, Via]a lui Pi, al canadianului Yann Martel, [i în 2009, cînd a dat lovitura cu Moartea lui Bunny Monroe de Nick Cave. Tot Canongate a avut [i ini]iativa proiectului „Mituri“, o serie de volume scurte, în care autori cunoscu]i reinterpreteaz` mituri din toate culturile lumii. Printre ei se num`r` Victor Pelevin, Chinua Achebe, Jeanette Winterson, Margaret Atwood (cu Penelopiada), Philip Pullman sau sco]ienii Ali Smith (cu Fata întîlne[te b`iatul) [i Alexander McCall Smith, acesta din urm` fiind creatorul seriei care descrie cazurile Madamei Precious Ramotswe, primul detectiv particular din Botswana, din care au ap`rut în române[te primele trei volume: Agen]ia de detective nr. 1, Lacrimi de giraf` [i O lec]ie de moral` pentru fete frumoase. Contribu]ia lui McCall Smith la seria „Mituri“ („Dream Angus“) este repovestirea mitului lui Angus, vechiul zeu celtic, „cel care vinde vise“, pe care Yeats [i l-a imaginat – în poate cel mai frumos poem scris vreodat` în limba englez`, „The Song of Wandering Aengus“ („Cîntecul r`t`citorului Aengus“) – culegînd pîn` la sfîr[itul veacurilor merele de argint ale Lunii [i pe cele de aur ale Soarelui. Tot printre mere se odihne[te [i Arthur, în Avalon, Insula Merelor [i a Binecuvînta]ilor (unde a fost creat` în foc Excalibur) – asta, bineîn]eles, atunci cînd nu contempl` Edinburgh-ul din jil]ul s`u cît un munte, de pe culmea Arthur’s Seat, ca s`-i inspire noi legende [i alte multe fapte cavalere[ti. De aici de sus, de unde, dac` nu e[ti atent, po]i fi purtat de vînt ca Mary Poppins, îmi este foarte clar de ce Tinker Bell [i Harry Potter, Peter Pan [i domnii Cîrti]` [i Broasc` Rîioas` din Vîntul prin s`lcii, cartea lui Kenneth Grahame, dar [i atîtea pove[ti [i romane istorice s-au n`scut în Sco]ia: exist` ceva magic în albastrul din jur; nu [tiu da-

59


R E P O R TA J

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

c` în aer, dar în ap` sigur da, ceea ce inelul meu fermecat avea s`-mi spun`, colorîndu-se în valuri-valuri de anticipare, pe cînd m` apropiam de Loch Ness.

burate. Dar, oricît ne-am uitat în valurile s`lbatice care-[i asmu]eau stropii gigantici c`tre noi, n-am z`rit în ap` nici un kelpie (duhul cu trup de cal acvatic) [i nici pe Fachan (creatura cu un picior, o mîn` [i un singur ochi, un v`r îndep`rtat al lui Jum`tate de om c`lare pe jum`tate de iepure [chiop). Cît despre Nessie, nici atît. Poate c` nu are obiceiul s` primeasc` musafiri sau poate î[i lua ceaiul cu Doamna Lacului, o fi prea pudic` sau e posibil s` se fi s`turat de atîtea comentarii la adresa ei – ne-am zis, în]eleg`tori; nu e simplu s` fii vedet` într-o ]ar` ca Sco]ia, unde fandoselile [i cochet`riile nu sînt bine v`zute. „Mai bine pe[te mic decît nimic“, a spus odat` R.L. Stevenson. Aye, right, Nessie? Highlands, ce peisaje selenare, ce ceruri [i ce ape! De n-ar fi pustiet`]ile s`lb`ticite de vînt atît de pline de jelanie, a[ spune, odat` cu Robert Burns, c` „Inima mea a r`mas în Highlands, oriunde m-a[ duce“. Aici oamenii sînt roci neclintite, buc`]i de megalit ce prind brusc via]` din stîncile din jur. Pe lîng` Macbeth, oare [i doamna brun` din sonetele lui Shakespeare tot din Sco]ia coborîse? Born to be kings, we are the Princes of the Universe. Nemuritorii. O fi fost Sean Connery dibaci pe post de elegant agent al Maiest`]ii Sale, dar tot mai bine îi vine rolul unui MacLeod adev`rat. Un Duncan MacLeod din Clanul MacLeod, cu tartanul s`u distinctiv în galben [i negru sau cu cel verde [i albastru. {i cine ar putea s`-l uite pe Prin]ul Charles h`l`duind prin p`durile din jurul Castelului Balmoral în kilt, sora mai sobr` [i mai [col`reasc` a vaporoasei fustanelle? Ah, kiltul... dovada c` tot b`rba]ii au purtat primii fuste scurte! Se spune c` nimic nu st` între un sco]ian adev`rat [i kiltul lui, mai ales c` unele regulamente militare interzic purtatul lenjeriei intime pe dedesubtul s`u, [i de aceea nici un highlander nu-[i lustruie[te prea tare înc`l]`rile. A[a c` data viitoare cînd v`-ntîlni]i cu unul, privi]i-l în ochi, nu v` uita]i dup` securea din care picur` sînge, nu-i spune]i bancuri cu cimpoaie, nici c` pe la noi „capul plecat sabia nu-l taie“, ci face]i o poz` cu el, avînd grij` s` intre-n cadru [i-un col] de munte, [i-un petec de cer, [i-un ochi de lac [i, eventual, [i Nessie. ■

Who wants to live forever? Plouase tot drumul, nu se vedea în jur decît ap`, pe p`mînt – pe cînd l`sam în urm` loch dup` loch – [i în v`zduh – de unde cerul nu contenea s` toarne. Înaintam prin }ara Apelor trecînd prin Valea Plîngerii, Glencoe, pe care Dickens o vedea ca pe „un loc de-ngrop`ciune pentru o ras` de uria[i“, [i încercînd s` deslu[im prin cea]a spumoas` contururile lui Ben Navis, în dreptul Fortului William, locul scenelor de lupt` din Braveheart, atra[i ca de un cîntec de siren` c`tre apa de m`tase neagr` a lui Loch Ness. Pe malul lacului st` straj` un vechi castel în ruine, Urquhart Castle, singuratic [i vr`jit. Pe cînd ne-ndep`rtam de ]`rm, în vapora[ul care ne promitea o expedi]ie pe urmele monstrului, s-a despicat deodat` cerul s`getat de raze de lumin`, f`cînd loc exploziei unui soare aburind, la îmb`rb`tarea c`ruia castelul s-a îmbr`cat în armura str`lucitoare de alt`dat`, for]îndu-ne s` ne ferim privirea, doar pentru cîteva clipe, dup` care norii s-au ferecat la loc [i lacul a r`mas t`cut [i sumbru, iar noi am privit tem`tori apele ce fierbeau mocnit în siajul ambarca]iunii, neobi[nuit de negre [i de învol-

60


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

nu [i-ar fi iertat vreodat` nepoata dac` ar fi adus acas` vreun „papista[“. Femeia ar fi fost în stare s`-[i fac` de trei ori cruce [i s` scuipe în sîn dac` ar fi v`zut c` doi b`ie]i se ]in de mîn` pe strad`. Tîn`rul slinos – eram convins` – le povestea amicilor la o bere c`-i ur`[te pe ]igani, iar b`rbatul masiv, care p`r`sise deja compartimentul, l`sîndu-[i pe banchet` p`l`ria, considera c` evreii s\nt sursa tuturor relelor. La Londra, Andrei Petrescu devenea Andrew, un b`ie]el englez care mînca la micul dejun pîine pr`jit` ars`, care studia pe Shakespeare [i care uitase cuvintele vechi, pe care le folosise în prima copil`rie. Ani mai tîrziu, el avea s` afle c` locul din care vine e „o ]ar` de bestii“, bestii care i-au ucis mama [i l-au determinat pe tat`l s`u s` se arunce în Sena, cu pietre în buzunare. {i mai urma s` afle c` Rudolf Peterson, protectorul s`u, p`r`sise ]ara pentru a deveni cel mai mare tenor din lume. Animat de convingerea c` vocea sa este un dar de la Dumnezeu [i recomandat c`lduros de George Enescu, Rudi Petrescu studiase la Nisa cu un mare tenor [i avea în fa]` un viitor str`lucit pe marile scene lirice ale lumii. Transformat în Rudolf, el se cufundase îns` în operetele frivole ale vremii, interpretînd roluri de ]igani sau pira]i care tr`iau ferici]i pîn` la adînci b`trîne]i, dup` ce se dovedeau a fi voievozi sau prin]i. Cariera ratat` de erou liric nu era totu[i marea nenorocire a vie]ii lui Rudolf, sursa melancoliei sale fiind neputin]a de a-[i fi salvat fratele [i cumnata din „]ara de bestii“, dup` cum avea s` afle nepotul. În anii ’90, Andrew revenea într-o Românie în care profe]i antisemi]i perorau înc` despre cur`]area na]iei, dar sfîr[ea prin a face pace cu „]ara de bestii“ [i cu propriul trecut, datorit` unei întîlniri cu o femeie durdulie, cu fa]a ro[ie, [i unei descoperiri f`cute într-un magazin de pe Calea Victoriei. M-am uitat din nou în jur [i mi-am dat seama c` România intolerant` face parte din mine, a[a cum f`cea parte [i din Andrei Petrescu. {i am hot`rît s` le acord o [ans` colegilor de compartiment. Poate c` nu erau to]i ni[te bestii. ■

Maria Bercea

Bestiile dintre noi Paul Bailey, Unchiul Rudolf Editura Humanitas, 2009

În februarie 1937, un b`ie]el de [apte ani, pe nume Andrei Petrescu, pleca împreun` cu tat`l s`u spre Capital`. Nu [tia c` mama sa îns`rcinat` fusese tîrît` într-o p`dure de trei b`rba]i, violat` [i ucis`, doar pe motiv c` era evreic`. O credea plecat` de-acas` cu treab`, [i se mira c` nu-[i luase cu ea icoana Fecioarei Maria cu Pruncul. Î[i amintea în schimb c`, într-o zi, în pia]`, o femeie durdulie cu fa]a ro[ie îi strigase batjocoritor mamei sale: „Ia uite la fata Perceptorului, nenorocita, cum încearc` ea s` se tocmeasc`!“. Andrei nu [tia pe atunci nici de ce b`rbatul îmbr`cat în c`ma[a verde a G`rzii de Fier pe care-l întîlnise în tren vorbea de construirea unei Românii pure. În schimb se uita pe fereastr` la casele ]`ranilor transformate în igluuri [i se interesa curios de unchiul Rudolf, fratele tat`lui s`u, cu care avea s` petreac` o vacan]` frumoas` la Londra. Am ridicat ochii de pe carte [i m-am uitat în jur. Colegii din compartimentul meu de tren nu p`reau s` aib` gînduri întunecate. Studentul cu tricou negru [i bocanci, care asculta rock [i mirosea a m`trea]`, p`rea inofensiv. La fel [i pensionarul care-[i f`cea ordine prin taloane [i vorbea tare la telefon despre spitale [i doctori, b`rbatul masiv din fa]a mea, cu p`l`rie cenu[ie, sau femeia din stînga, îmbr`cat` sobru [i acoperit` cu o broboad` neagr`. {i totu[i, dac` m` uitam mai bine, puteam s`-mi închipui c` pensionarul, care citea preocupat „Psaltirea“, n-ar fi ezitat s` goneasc` în [uturi un martor al lui Iehova [i

61

traducere din limba englez` de Marius Chivu

Maria Bercea este jurnalist` la Adev`rul


Fotografii de Rare[ Avram


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

INTERVIU

„Scriu dintr-un fel de vinovat` dependen]`, dar [i din pl`cere“ Cristian Teodorescu A debutat în volumul colectiv cult Desant ’83 [i este unul dintre cei mai longevivi comentatori politici dintre scriitorii români. Cristian Teodorescu a scris cinci c`r]i de proz`, toate premiate, a lucrat la Radio Europa Liber` [i la revistele Contemporanul, România literar`, Avantaje, Cultura, Cotidianul [i Academia Ca]avencu. Anul trecut a publicat al [aselea volum: romanul Medgidia, ora[ul de apoi, probabil cea mai bun` carte de proz` din 2009. Radu G. }eposu, Mariana Marin, Ion Stratan, Ioan Flora, Mircea Nedelciu, Ioan L`cust`, Gheorghe Cr`ciun, to]i au plecat foarte devreme... V-a]i gîndit vreodat` ce destin tragic a avut genera]ia ’80? Ce-a mai r`mas, socialmente vorbind, din genera]ia dvs.? To]i, dar absolut to]i cei care au plecat au l`sat c`r]i care sînt convins c` vor conta oricînd în literatura român`. Nu e o consolare. E o p`rere de r`u mai mult c` n-au mai avut timp s` scrie. Au disp`rut la maturitate atunci cînd opera unui scriitor începe s` se rotunjeasc`. Cr`ciun [i L`cust` au apucat s` lase c`r]i prin care anun]au sclipitor începutul acestei rotunjiri. Nedelciu n-a avut aceast` [ans`. Am r`mas cî]iva prieteni, supravie]uitori ai genera]iei ’80. Socialmente, cum spui, to]i cei care la un moment dat se plîngeau proste[te c` n-au loc de optzeci[ti pot r`sufla u[ura]i. Dar, dac` e ne-

voie, le pot cere scuze nemul]umi]ilor c` n-am disp`rut to]i, s` eliber`m de noi ner`bd`toarea antumitate a literaturii române. Mai ]ine]i leg`tura? Cu unii da, cu al]ii nu. Cu Florin Iaru [i cu Dan Stanciu m` v`d la Ca]avencu. Iar cu ceilal]i din partea cu da vorbesc la telefon. Ne sun`m fie din motive curente, fie ca s` ne mai auzim. Ca semn de recunoa[tere întrebuin]`m [i azi formula: „Ce mai faci, dom’ – urmeaz` numele mic, rostit cu aceea[i intona]ie ca pe vremuri – ?“. De obicei ne d`m telefoane „de bine“, dar cînd afl`m c` i s-a întîmplat ceva r`u vreunuia dintre noi, ne c`ut`m imediat unii pe al]ii, la fel ca pe vremuri. Pot trece luni de zile între dou` conversa]ii, dar eu – [i cred c` [i ceilal]i – sim]im c` între noi exist` aceeea[i a[teptare ca pe vremea cînd eram studen]i [i reluam într-un azi de atunci o conversa]ie început` ieri. Dar chiar

63


■ Cristian Teodorescu s-a n`scut la 10 decembrie 1954 în Medgidia. A studiat la Liceul „George Co[buc“ din Bucure[ti [i, în 1980, a absolvit Facultatea de Filologie a Universit`]ii Bucure[ti. A fost membru al Cenaclului Junimea condus de Ov. S. Crohm`lniceanu, a debutat în 1981 cu o povestire în revista Tribuna [i în 1983 în volumul colectiv Desant ’83. A fost redactor la revistele Contemporanul [i România literar`, redactor-[ef al revistei Avantaje, [eful Biroului din Bucure[ti al postului de radio Europa Liber`, director al revistei Cultura, [eful departamentului de cultur` al ziarului Cotidianul. C`r]i publicate: Maestrul de lumini (povestiri, 1985, Premiul pentru debut al USR, Premiul UTC [i Premiul Funda]iei „Liviu Rebreanu“), Tainele inimei (roman, 1988, Premiul Academiei Române), Faust repovestit b`ie]ilor mei (1991, Premiul Academiei Române), Povestiri din lumea nou` (1996, Premiul pentru proz` al USR), Îngerul de la benzin`rie (2003, Premiul pentru proz` scurt` al ASPRO), Maestrul de lumini [i alte povestiri (antologie de proz` scurt`, 2004) [i Medgidia, ora[ul de apoi (roman, 2009). Povestirile sale sînt incluse în antologii ap`rute în Rusia, Olanda [i SUA. În prezent, de]ine o rubric` în România literar` [i este redactor la revista Academia Ca]avencu.

INTERVIU

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

[i cînd e vorba de cei pe care îi evit dintr-un motiv sau altul, între noi a r`mas prietenia de odinioar` pe care nici un incident, oricît de nepl`cut, n-o va putea face s` dispar`. Din Desant ’83, doar dvs., C`rt`rescu [i Constantin Stan ce mai scrie]i constant proz`. Se poate spune c` optzeci[tii au fost o genera]ie de risipitori? Mai scriu dintre desanti[ti [i Nicolae Iliescu, [i George Cu[narencu. Lui Bedros Horasangian i-a ap`rut anul trecut un volum de proz` scurt`. Iar dintre ceilal]i optzeci[ti, [tiu c` Florin Iaru preg`te[te un volum de proz`, iar Romulus Bucur lucreaz` la un roman. Îns` e cu siguran]` ceva adev`rat în întrebarea dvs., dup` 1990 to]i ne-am risipit [i în alte proiecte. Mai ales în gazet`rie. {i cred c` e explicabil de ce am f`cut-o. Ni se p`rea c` începe o lume [i credeam to]i c` avem datoria s` lu`m parte la facerea ei. Atunci au ap`rut r`celi între noi – unii cu FSN-ul, al]ii cu partidele istorice, unii cu Pia]a Universit`]ii, al]ii cu Iliescu. Iaru polemiza cu Nedelciu, de[i erau prieteni apropia]i din anii cînd au lucrat împreun` la Editura Cartea Româneasc`. Mai tîrziu, cînd Mircea era în Fran]a, la tratament, mi-a trimis o scrisoare politic` acuzatoare care m-a enervat. Nu i-am r`spuns. De fapt, nu i-am trimis r`spunsul [i, cînd am vorbit cu el la telefon, era într-o rezerv` de spital la Marsilia. Am convenit ca dup` ce se întoarce s` st`m de vorb` la un pahar din vinul lui de la Fundulea [i s` punem lumea la cale. Cînd s-a întors, Nedelciu avea mai multe proiecte literare pe care nu le-a putut duce la bun sfîr[it din cauza bolii. Chiar [i un scriitor adev`rat se poate risipi? De pild`, Sorin Preda n-a mai publicat de mult nimic... Sorin Preda a publicat cîteva manuale de jurnalistic` [i atunci cînd îl întreb ce mai scrie nu-mi spune c` a renun]at la fic]iune. {i chiar dac` mi-ar spune, nu l-a[ crede. Un scriitor nu renun]` la scris nici cînd se jur` c` a f`cut-o. Sorin, care e extraordinar de talentat, e un tip care depinde [i de inspira]ie, [i de un sim] critic aproape dizolvant. El nu scrie romane fiindc` e romancier, ci fiindc`, la un moment dat, are de scris un roman. Sorin Preda e cel mai artist, cu bune [i cu rele, din genera]ia noastr`.

De ce înceteaz` un scriitor s` mai scrie? Un caz dramatic mi s-a p`rut {tefan B`nulescu. Mi-a spus de mai multe ori, cînd îl vizitam la el acas`, c` are gata continuarea la Cartea Milionarului. Cred c` spunea asta ca s` se ]in` în priz`, nu din mitomanie. Dup` ce a murit, am a[teptat ca urma[ii s`i s` publice urm`toarele volume din Cartea de la Metopolis, anun]atul ciclu din care f`cea parte Cartea Milionarului. Aceste volume despre care B`nulescu îmi spunea c` vrea s` le revad`, dup` opera]ia de cataract` prin care trecuse, n-au ap`rut. Poate c` n-au fost scrise, dar cred în mirajul prozatorului care î[i poart` c`r]ile în cap ca [i cum ele ar exista [i pe hîrtie. Cînd la receptarea Desant-ului a]i fost etichetat drept cel mai tradi]ionalist dintre prozatori, v-a]i sim]it nedrept`]it? Cum de nu v-a luat valul textualist / experimental? Ca prozator scurt, de la cine v` revendica]i? Nu mi se p`rea c` sînt tradi]ionalist, dar prin compara]ie cu textuali[tii din Desant nu puteam p`rea altfel. Prozatorii [i teoreticienii Noului Roman Francez din care s-a tras textualismul m` plictiseau. Nedelciu mi s-a p`rut mult mai talentat [i avea un umor care f`cea textualismul s`u digerabil. Pove[tile lui Gheorghe Iova despre atitudinea textuant` mi se p`reau indigeste. Pîn` s` m` înt\lnesc cu textuali[tii la cenaclu, citisem cu program ru[i, americani, români interbelici [i de vreo trei ori Odiseea, în traducerea lui Lovinescu. Mul]i ani s-a spus despre mine c` a[ fi cehovian, de[i scriitorii ru[i la care m` gîndeam anume în adolescen]` erau Gogol [i Dostoievski, iar dintre americani Salinger, Melville [i Poe. S-a mai spus c` a[ fi continuatorul lui Marin Preda, ceea ce nu m` simt, dar ce-a[ fi putut face? S` cer drepturi la replic` la cronici literare? Ar fi fost ridicol. De unde credin]a asta, pîn` la urm` cî[tig`toare, în realism? Imediat dup` 1989, dac` v` mai aminti]i, cuvîntul „realism“ devenise una dintre oile negre din lumea literar`. Începuse perioada postmodernismului, care dup` p`rerea mea e un concept care în literatur` nu func]ioneaz`. Mi se pare o umbrel` care n-are decît spi]e, nu [i acoperi[. Ie[i cu ea pe strad`, te plou` prin ea, dar

64


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 în loc s` dai vina pe umbrel`, te plîngi de neru[inarea ploii. În privin]a realismului meu, nu e unul cu program. E ceea ce sînt [i cred c` atitudinea realist` mi se trage de la combina]ia dintre pl`cerea de a povesti [i timiditatea de a vorbi despre mine însumi. Majoritatea prozatorilor genera]iei au fost interesa]i de proza scurt` a mediilor marginale, cotidian [i banal, comun [i m`runt etc. Era asta cu adev`rat o formul` literar` subversiv` sau doar c`uta]i zone noi de explorat? Tot aud chestia asta cu mediile marginale. Adic` dac` noi nu voiam s` scriem romane cu activi[ti de partid, cu intelectuali care se întreab` 200 de pagini dac` s` intre în PCR, ca pîn` la urm` s` intre, scriam despre mediile marginale? Am scris to]i despre acea lume normal` din România pe care al]ii se f`ceau c` nu o observ` [i despre care critica vremii a decretat c` e marginal` pentru a face o plec`ciune regimului. Cu cîteva excep]ii, pe care nu vreau s` le numesc, optzeci[tii au fost critici [i subversivi în ceea ce au scris [i au adus în literatura român` o întreag` realitate pîn` la noi neb`gat` în seam`. De ce n-a fost b`gat` în seam`? Ce îi lipsea, ce îi prisosea? Fiindc` nu corespundea canoanelor literare [i ideologice ale vremii. Dup` romanele realismului socialist din anii ’50, s-au scris la noi romane în care era vorba despre acelea[i teme, dar tratate invers, pîn` la un punct. Or, România, de fapt, nu era asta. Ap`ruse o alt` Românie, literar vorbind subteran`, dar de care te loveai la tot pasul în via]a de zi cu zi. Optzeci[tii au scos la iveal` aceast` Românie pentru care nu existau documente de partid, cu îndeletniciri neincluse în nomenclatorul meseriilor [i cu un limbaj care multora li se p`rea o mi[toc`real` subversiv`. Acesta era, de fapt, limbajul adev`rat al str`zii, pe care optzeci[tii l-au adus în literatur` [i aceea era România real`, care se s`turase [i de realismul socialist, [i de realismul obsedantist, [i nu mai avea chef de ideologia oficial`. Ce îi lipsea? Ceea ce nu putea ob]ine – sus]inerea oficial`, chiar dac` unii dintre noi au mai f`cut cu ochiul puterii, sperînd c` ar putea s-o

INTERVIU

dribleze pentru a-[i publica romanele. Ce îi prisosea? Dup` mine, arm`tura teoretic` explicit` a textualismului, a[a-numita autoreferen]ialitate a autorului scriind despre scriitura sa [i care pe mine m` plictisea.

„Am sim]it c` m` topesc“ Îngerul de la benzin`rie a ap`rut la [apte ani dup` Povestiri din lumea nou`, iar Medgidia, la [ase ani dup` Înger; astfel c`, la fiecare nou` carte a dvs., lumea vorbe[te de come back. E o strategie? Scrie]i greu? V` convine s` „redebuta]i“ la fiecare deceniu? Am în sertar [i în computer dou` romane, cel din computer a trecut de primele dou` treimi. Sper c` anul viitor va fi gata. Dar dac` ai pomenit de anii care separ` o carte a mea de alta, între ele am avut [i treburi care mi-au mîncat foarte mult timp. Am fost [eful Biroului Europei Libere din Bucure[ti timp de vreo [apte ani. O perioad` epuizant` în care st`team peste 12 ore la birou. Ulterior, cît am condus revista Cultura [i apoi cît am fost [ef de sec]ie la Cultur`, la Cotidianul, am tras de mine ca jurnalist mai mult

65


INTERVIU

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

decît puteam acoperi în timpul meu liber pentru a-mi scrie c`r]ile. Încît, din acest motiv am spus, tot într-un interviu, c` pentru mine scrisul a ajuns un hobby, ca pescuitul. La pescuit n-am mai fost de cî]iva ani, ca s`-mi v`d de scris. Nu-mi regret experien]ele anterioare, chiar dac` asta m-a obligat s` „redebutez“ periodic, cum spui. Dac` ar fi s` compar stilul din fiecare volum de povestiri, a[ zice c` Povestirile sînt u[or moralizatoare, Îngerul e mai descriptiv [i mai analitic, pentru ca în Medgidia, realismul s` ating` economia maxim` de mijloace. În ce m`sur` sînte]i con[tient de aceast` evolu]ie? Eu cred c` Medgidia este cea mai bine scris` carte a dvs. Medgidia a devenit, la mine în cap cel pu]in, un roman dup` primele povestiri pe care le-am scris. Era [i preistoria romanului Tainele inimei (cu care are în comun personaje [i locul faptei) încît fiecare povestire trebuia s`-[i fie suficient`, dar s` [i func]ioneze ca un posibil capitol al întregului. De aici [i tensiunile suplimentare din fiecare povestire [i impresia de rotunjime pe care o provoac` întregul alc`tuit din povestiri-

capitole. Altfel îns` cred c`, stilistic, toate c`r]ile mele î[i fac bine treaba, fiecare în felul ei. Medgidia, trebuie s` v` dau dreptate, are ceva în plus fa]` de celelalte, dar asta din pricin` c` e o carte special`, [i de povestiri, [i roman. Am tot scris c` literaturii noastre îi lipsesc scriitorii martori, care se documenteaz` [i fic]ionalizeaz` în egal` m`sur` istoria, a[a cum fac anglo-saxonii sau nord-americanii, noi avînd un model mult prea puternic în formula biografist-analitic` a literaturii franceze. A]i sim]it cumva [i ca o responsabilitate moral` recuperarea Medgidiei anilor ’40? Cartea asta exista în mine de vreo dou`zeci de ani. Am început s-o scriu de-abia cînd mi s-a f`cut team` c` lumea din ea ar putea s` dispar` din memoria colectiv`. Sau c`, mai r`u, ar putea fi falsificat` de cei care nu i-au cunoscut istoria oral`. Nenorocirea ora[elor mici din România anilor ’40, printre care [i Medgidia, [i Slobozia sau Fete[tiul, dar [i multe altele din ]ar`, a fost c` li s-a mutilat memoria [i li s-au omorît sau tras pe linie moart` personalit`]ile, încît azi au aerul c` au început s` existe de-abia din anii ’50 încoace, ceea ce mi se pare oribil. Dat fiind tema legionar/comunist` din povestirile Medgidiei, în ce m`sur` este [i o carte politic`? A devenit un roman [i cu politic`, pentru c` n-aveam încotro, nu fiindc` mi-a[ fi dorit asta. În deceniul despre care e vorba în carte patru dictaturi s-au alungat de la putere în România. Carol al II-lea a fost izgonit de legionari, legionarii au fost da]i jos de Antonescu, iar lui Antonescu i-au luat locul comuni[tii împin[i în fa]` de ru[i. Toate astea n-aveau cum s` nu apar` în carte. Dar f`r` ca politicul s` devin` tema dominant` a c`r]ii. Într-una din povestiri apare un personaj care poate fi identificat drept Mihail Sebastian. A]i citit cartea Martei Petreu? Am citit-o, dar dup` polemicile pe care le-a stîrnit. Adic` dup` ce am scris cartea despre care vorbim. Cînd a ap`rut Jurnalul lui Sebastian am sim]it c` Sebastian va deveni unul dintre personajele mele din „ora[ul de apoi“. Înc` nu [tiam unde îl voi folosi, dar [tiam c` o voi face. Tat`l meu adoptiv, Aristide Kleckner, a

66


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 cur`]at z`pada, în copil`rie, prin Bucure[ti, la munc` for]at` pentru comunitate. Asta dup` ce cîntase în corul Bisericii, la Silvestru, al`turi de copiii ortodoc[i. A avut experien]e amestecate din acea perioad`. Adic` [i umilit, [i persecutat, dar [i simpatizat, [i ocrotit de bucure[teni. Despre Sebastian am aflat [i altele, în afar` de jurnalul s`u, nu la prima mîn`, dar din surse credibile. A fost umilit ca evreu în anii r`zboiului chiar [i de fo[tii lui prieteni de la Cuvîntul. Unii dintre intelectualii bucure[teni ai vremii au fost mai r`uvoitori chiar decît autorit`]ile cu evreii cu care fuseser` prieteni, în vreme ce mai jos [i prin ]ar`, vechile prietenii au supravie]uit, chiar dac` prietenii evreilor erau privi]i chiorî[. S-a spus c` a]i pus Medgidia pe harta literar`, a]i f`cut [i o lansare acolo, cum v-au primit [i receptat medgidinenii? Concitatinii mei m-au primit nea[teptat de bine. Cu atît mai mult cu cît nu mai cunosc lumea din ora[. A[a c` nu m-am întors în Medgidia ca fiu al ora[ului, ci ca un scriitor de la Bucure[ti care a scris o carte despre Medgidia. Dar cînd m-am întîlnit cu medgidio]ii mei am sim]it c` m` topesc. {i cînd ei m-au luat la rîndul lor în bra]e, de unde m` dusesem destul de îndoit s`-mi lansez cartea acolo, m-am ales cu noi prieteni la o vîrst` cînd nu ]i se mai întîmpl` asta. A fost la lansare [i primarul ora[ului, ceea ce m-a onorat, dar [i stingherit, din cauza reac]iei mele retractile fa]` de oficialit`]i. O s` primi]i cheia ora[ului? S` fim serio[i. Eu nu mai am nici m`car cheia casei în care m-am n`scut în Medgidia.

„Îi fac curte so]iei mele“ Sînte]i un prozator care n-a f`cut din propria biografie tema predilect` a literaturii sale; nu crede]i c` din genera]ia de tineri scriitori lipsesc cei old school, reali[tii docu-fic]ionari? Cum v` raporta]i la ce se scrie azi la noi? Nu m` raportez în nici un fel. Mi se pare c` n-ar fi corect. Dac` o parte dintre noii prozatori scriu despre ei în[i[i asta nu e nici bine, nici r`u. Ceea ce conteaz` e textul final. {i ca fapt cîtu[i de pu]in divers, unele dintre textele de aceast`

INTERVIU

factur`, autoreferen]ial`, mi se par foarte conving`toare artistic. {i ar mai fi ceva – s` nu cerem nici unui prozator s` scrie cum vrem noi, ci s`-l evalu`m dup` ceea ce scrie el. La lectura de la Teatrul Odeon a lui Salman Rushdie au venit doar trei scriitori, printre care [i dvs. De ce crede]i c` n-au venit mai mul]i: din vanitate, autosuficien]`? Cred c` exagera]i. Lecturile publice sînt pentru cititori, nu pentru scriitori. A[a c` nu sînt sigur c` scriitorul din mine a fost curios s`-l aud` [i s`-l vad` pe Rushdie. Dar cum în fiecare scriitor se ascunde, teoretic m`car, [i un cititor, recunosc c` m` a[teptam s` m` întîlnesc la Odeon cu mai mul]i dintre confra]ii no[tri. Aici cred îns` c` func]ioneaz` [i ceva din psihologia noastr` pe care Petre Carp a comprimat-o într-o formul` de un cinism f`r` egal. Întrebat la moartea fostului s`u prieten Titu Maiorescu, dac` se va duce la înmormîntare, Carp spune:

67


INTERVIU

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

„De ce i-a[ face lui Titu o polite]e la care nu mi-ar putea r`spunde?“. Cam a[a mi se pare c` e [i cu absen]a scriitorilor români de la întîlnirea cu Rushdie. Sînte]i probabil cel mai longeviv comentator politic dintre to]i scriitorii români. Jurnalismul pe care l-a]i f`cut încontinuu dup` ’89, [i concomitent în mai multe publica]ii, a ajutat prozatorului? Sau a fost doar un job? Mai sînt cî]iva, unul dintre ei e poetul Nicolae Prelipceanu [i s` nu uit`m de C.T. Popescu, care a început ca autor de SF. Dar cel mai longeviv dintre noi e cu certitudine poetul Emil Hurezeanu, care a început la Europa Liber`, înainte de 1989, ceea ce cred c` îl a[az` într-o categorie special`. Altfel mi se pare normal s` scriu comentarii politice. Ca prozator asta m-a ajutat s`-mi limpezesc ideile, dar în nici un caz s`-mi scriu c`r]ile. Mai curînd mi le-a întîrziat. Prieteni editori mi-au sugerat s` public în volum, mai exact în volume, textele astea publicistice. Nu m-a încîntat ideea, fiindc` ar fi f`cut din mine doi scriitori în loc de unul, spre paguba fic]ionarului din mine.

În Medgidia sînte]i un povestitor în serie, capabil s` creeze zeci de personaje. Cum ar suna statement-ul dvs. de prozator, de ce [i pentru ce scrie]i? Cred c` scriu din viciu. Asta înseamn` [i un fel de vinovat` dependen]`, dar [i pl`cerea de a o face. N-am scris niciodat` din „datorie“ [i nici cu gîndul c` am „de predat“ o carte. Nu mai vreau s` dovedesc nimic, cum încercam la început, cînd m` gîndeam la destinul meu de scriitor, cu majuscule. Chiar dac` am decis înc` din adolescen]` c` voi fi scriitor, asta nu m-a f`cut s` v`d în scris o îndeletnicire lucrativ`, de dragul c`reia trebuia s` aplic principiul economic „Anul [i mîrtanul“. Formula îi apar]ine, dac` nu m` în[el, r`posatului Mircea Sîntimbreanu, de pe vremea cînd era director de editur` [i î[i îmboldea scriitorii din grajd, cum se zice, s` fie productivi, contra unei cote-parte [i pentru el, care îi publica. Nu mai scriu nici cu gîndul la prieteni, deoarece mul]i dintre cei cu care m` întîlneam în studen]ie la cenacluri nu mai sînt. Scriu pentru cititorul din mine care nu mai a[teapt` din partea mea decît c`r]ile pe care i-ar pl`cea s` le citeasc`, dar care s-a plictisit s` le a[tepte cu anii, de unde [i încercarea mea de a i le oferi mai repede. Chiar dac` nu m` simt bîntuit, prea tare, de criza b`rbatului trecut de 50 de ani [i chiar dac` în mintea mea am r`mas undeva între 35 [i 40, a început s` fîlfîie pe lîng` mine ceva care m` face s` m` gr`besc. Ce face]i cînd nu scrie]i publicistic` sau fic]iune; cu ce v` umple]i week-end-urile? Citesc c`r]i de hîrtie, îmi scot cîinii la aer pe str`du]ele din cartierul Militari [i le dau telefoane de pe strad` prietenilor. Asta dac` n-am vreo treab` prin centru, ceea ce-mi aminte[te de cuvintele unuia dintre b`ie]ii mei cînd de-abia ne mutasem aici, la patru camere, [i el se ducea duminica la biseric`, a[a cum f`cea în Drumul Taberei, la R`zoare, înainte de a se duce la fotbal. „Voi [ti]i unde ne-am mutat?“ ne întreab` alarmat piticul, acum vreo zece ani, cînd el avea vreo 12. „În comuna Militari“, ne l`mure[te tot el, op`rit. Citise asta în pisania de la intrarea în biseric` unde scria c` aceast` biseric` a fost ridicat` în anul cutare, în comuna

68


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

INTERVIU

Militari, prin grija mahalagiilor cutare [i cutare. Pe unul dintre epitropi îl chema Nicolae Manolescu, ceea ce pe Matei al meu l-a b`gat la mari îndoieli. {tia din cas` de unul Nicolae Manolescu, persoan` contemporan`, încît a tras concluzia c` [i pisania era contemporan`, adic` ne mutaser`m din Bucure[ti într-o comun` nenorocit`. Cînd îmi scot cîinii din cas` explorez ceea ce a mai r`mas din comuna Militari pe str`du]ele dintre blocuri [i, de vreo cîteva ori, poate din cauza întoarcerii în alt timp, mi s-a p`rut c` m-am r`t`cit. Dac` n-am de scris [i în week-end, îi fac curte so]iei mele, fiindc` în timpul s`pt`mînii ne vedem prin cas`, dar nu ne prea întîlnim. Acelea sînt momentele în care redescop`r c` sînt un om fericit – c`ruia, adic`, i s-a d`ruit fericirea de a avea o jum`tate care îi compenseaz` defectele [i care m` ajut` s` m` suport. A[a c` ie[im la plimbare, ne ducem la teatru, iar sîmb`ta diminea]` lenevim împreun` în pat în fa]a televizorului, înainte de a merge la pia]` sau de a face o excursie la vreunul dintre hipermarketurile din cartier. {i vorbim despre o vacan]`, în doi, la Paris. Care e povestea cîinilor? Nu mai am decît doi cîini, corcituri de [oricar cu pekinez. De la Hanibal St`nciulescu mi

se trage toat` povestea. El [i so]ia lui Delia mi l-au dat pe primul. Apoi am g`sit c`]ei abandona]i sau pierdu]i, pe care i-am luat în cas`. Trei dintre ei mi-au fost fura]i. Sper c` o duc bine la noii lor st`pîni, dar m` uit [i acum lung dup` cei care le seam`n`. N-am avut niciodat` în cas` mai mult de trei cîini simultan. Nu pun la socoteal` cei [apte pui pe care i-a f`tat c`]eaua o dat` [i c`rora le-am g`sit st`pîni dup` ce le-am pus pozele pe net. Dac` vrei o via]` f`r` surprize în apartament, nu-]i lua cîine! Î]i poate roade cartea de pe noptier`, pantofii pe care nu i-ai înc`l]at decît o singur` dat` sau nasturii de la hain`. Dar dac` vrei ca în via]a ta la bloc s` existe cineva special care s`-]i aminteasc` de copil`rie [i s` te îmblînzeasc`, atunci trebuie s`-]i iei un cîine. Dac` a]i putea petrece Valentine’s Day cu o eroin` literar`, cine v-ar atrage? Frumoasa grecoaic` din Medgidia, personaj alc`tuit din cîteva femei „de o frumuse]e r`pitoare“ care existau în ora[ul copil`riei mele în anii ’40, [i pe care nu le-am v`zut nici m`car în fotografii, astfel c` mi-am construit personajul cu gîndul la adolescen]a so]iei mele, cînd era cea mai frumoas` femeie din lume. ■ interviu realizat de Marius Chivu

69


fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

PROFIL

Cartea cu porno

Alex Tocilescu scriitor

În 2005 a publicat o carte la Editura Polirom. Titlul c`r]ii – Eu et al. S-a remarcat atît de repede încît a ap`rut în emisiunea lui Mircea Badea, la Antena 1. Fiind, astfel, singura carte despre care s-a vorbit vreodat` în acest program. Cum a fost remarcat`? Comitetul de p`rin]i de la {coala Nr. 52 din Bucure[ti a decis s` cumpere c`r]i drept premiu copiilor lor olimpici. Printre ele [i Eu et al. E posibil s`-i fi indus în eroare coperta. Galben`, cu un desen. În desen – o secven]` cu ni[te copii. Doi b`ie]i se bat în mijlocul uli]ei, în fa]a [colii. {i al]i vreo [apte se holbeaz` la ei. Unul dintre ei car` în mîini un teanc de c`r]i, incontestabil` trimitere spre studiu [i intelect. Titlul pare s` nu le fi spus nimic cump`r`torilor. Numele autorului, Alex Tocilescu – la fel. O feti]` din clasa a VI-a, olimpic` la limba român`, duce cartea acas`. La feti]` vine în vizit` o prieten`, cu un an mai mare, Maria. Maria r`sfoie[te cartea [i, negre[it, vede pasajele pe care, mai tîrziu, Mircea Badea avea s` le citeasc` cu bipuri. Maria ia cartea acas`. Mama Mariei o g`se[te în camera feti]ei, o r`sfoie[te [i ea [i o ia la slujb`. La coafor. Unde ci-

70

te[te pasaje întregi. Coconetul de la coafor duce vorba mai departe. De aici, cît timp crede]i c` a durat pîn` a ajuns subiectul la pres`? Iar numele scriitorului, care la acel moment tr`ia [i studia în Germania, a c`p`tat o neprev`zut` notorietate. Anul acesta a scos de la tipar a treia carte. Dar nu a mai ajuns pe pupitrul lui Mircea Badea. Cine este Alex Tocilescu? Un scriitor care s-a n`scut în Bucure[ti, a copil`rit mai mult la 2 Mai decît în Capital`, stînd la taclale cu prietenii p`rin]ilor lui, toat` ziua, pe plaja misterioas`, [i la nudi[ti, [i la textili[ti. Alex este fiul regizorului c`ruia prea mul]i îi spun familiar Toca. Cu dou` luni înainte de Revolu]ie a emigrat cu mama în Germania. Acolo se afla de un an, regizorul. A început s` scrie de la trei ani [i se vorbe[te în familie c` pove[tile scrise la vîrsta aceea erau geniale. Scria în competi]ie cu bunul lui prieten, Luca Dinulescu. Revolu]ia [i mineriadele nu le-a v`zut nici m`car la televizor pentru c` se uita la Tom [i Jerry. {i îl pute]i condamna pentru asta? S-a însurat la 20 de ani [i de o jum`tate de an tr`ie[te în SUA. A devenit specialist în cultur` [i


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

PROFIL

civiliza]ie american`, dar scrie despre România [i face plaj` la 2 Mai. {i nu sînt sigur` dac` aceasta din urm` ar fi o opozi]ie care s` ne re]in` aten]ia. Prima dat` l-am citit pe un blog (tocilescu. blogspot.com). Comenta filmul lui Hora]iu M`l`ele, Nunt` mut`. Sintetizez sau ciopîr]esc, iertat îmi fie! „De afar` se aude un huruit. Un tanc, zice spectatorul. Interpre]ii nu-[i dau seama ce se întîmpl`. Ce o fi huruitul `la? Un tanc, b`, în pulaa mea!!!!, le spune spectatorul. Ei, nimic. {i bineîn]eles c` un tanc p`trunde prin zid. […] Ne întoarcem în prezent. Una dintre babele care se apropie de echipa de filmare este chiar mireasa. Ne d`m seama dup` un detaliu atît de cretin încît nu îl pot numi. Reporterul vrea s` îi ia un interviu, dar baba este surd`. The end. Pe bune. Nu, filmul nu este prost. Este jenant. Mi-a fost tot timpul ru[ine pentru to]i cei care au participat. Îmi pare r`u pentru ei. Îmi pare r`u pentru mine. Îmi pare r`u pentru cele 1,5 milioane de euro.“ Îl pute]i condamna? În dreapta sus este o poz`. Un cap u[or ]uguiat, ochelari cu lentile fumurii, alungite, ca ochii unui robot intergalactic. Omul î[i aprinde o ]igar` [i în acela[i timp ]ine în ambele mîini, foarte aproape de ]igar`, o t`vi]`, de parc` ar trage ceva praf de-acolo. Sau e doar un efect. Sau doar o impresie. Pe dup` gît, un prosop flau[at, galben! Cine este omul acesta? Ce v-am spus despre el aveam s` aflu mult mai tîrziu. Search google. Alex Tocilescu are un site care se cheam` deci. Ascult`, respir`, gînde[te [i compune muzic`, tr`ie[te în Germania [i îi pute]i cump`ra cartea Eu et al. prin comand` online. {i doar de acolo o mai pute]i cump`ra. Libr`riile din Bucure[ti nu o mai au. Nici m`car libr`ria Muzeului Literaturii Române unde am g`sit doar Carne crud`, a doua lui carte, ap`rut` la Brumar, într-o colec]ie care ne avertizeaz` c` e o carte porno sau foarte sîngeroas`. Dac` v-a interesat Particulele elementare, nici pe asta nu a]i ratat-o, probabil. Mai tîrziu, Alex avea s` spun` despre ea: „A fost un fel de r`spuns la valul de literatur` pornografic` ce a lovit România prin 2000 [i ceva. Dar este o carte asupra c`reia mi-ar pl`cea s` revin [i s` mai schimb cîte ceva. Întîi de toate pentru c` nu mi se mai pare

întreag` [i în al doilea rînd din vanitate, care m` face s` cred c` lumea m-ar crede [i mai inteligent decît m` crede acum dac` aceast` carte ar fi mai bun`. Cu riscul [i pofta de a-mi face du[mani, romanul meu este mai comic [i mai cinstit decît ce au scris ceilal]i“. Cite[te-l [i apoi întreab`-te dac` îl po]i condamna pentru ce a spus! Carne crud`. Citit. Eu et al. Nu mai exist` în libr`rii. Google, comentarii, povestiri din Eu et al., youtube – Mircea Badea în emisiunea cu bipuri despre cartea cu porno. Citit, v`zut, ascultat. Dumirit. Oare? Trimit mail scriitorului. Adresa e trecut` în site. O mai fi bun`? Cu imaginea tipului cu ochelari fumurii [i cu prosop galben pe dup` gît, varianta din pauza de filmare a lui Al Pacino în Scarface, deci cu imaginea asta în minte trimit un mail în care cer un interviu [i m` declar onorat` (dac` nu am scris chiar a[a, cam a[a am gîndit) dac` mi-l va acorda. R`spunsul scriitorului a venit cu întîrziere [i cerea ceva timp în plus pentru c` împacheta s` se mute din Germania în SUA. Interviul s-a concretizat dup` vreo lun` de zile, la miez de noap-

71


PROFIL

te, pe messenger. El, într-un col] de cas`, singurul loc unde prindea ceva semnal wireless de la un vecin, eu cu o can` de cafea tare în mîn` [i cu inima cît un purice la gîndul c` un interviu pe messenger ar putea fi la fel de valoros ca un reportaj TV f`cut din poze. Mai tîrziu m-am certat pentru gîndul `sta. Cî]i oameni intr` într-un Oltcit? Bucure[tiul lui Alex este pr`fuit. Greu, mizer, sufocant. „Bine, poate c` amintirile mele sînt exagerate, dar asta v`d cînd m` gîndesc la copil`rie: cum mergeam pe Buze[ti c`tre pia]a Victoriei [i aveam ni[te sandale ro[ii (altele nu se g`seau), [i se ridicau nori de praf în urma mea. Nori mici, nori[ori, dar totu[i... Poate din cauza basculantelor. Ora[ul era bîntuit de basculante care transportau, probabil, praf. Sau poate dau eu vina pe basculante pentru c` un b`iat din vecini a fost c`lcat de una. {i am în minte imaginea de atunci. Bietul copil, z`cînd în praf cu urma unei ro]i de camion pe piept.“ Astfel, cele mai frumoase amintiri ale lui Alex au în ele nisip, mare, 2 Mai, ma[ina cu port-

72

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010 bagajul plin de vodc` [i c`ptu[it cu boxe, carnaval, muzic` [i chiot pe plaj` sau în curte la Mi]a B`t`trig`. A treia sau a patra cas` pe stînga, cum intri în sat dinspre Mangalia. „Ne sculam pe la 10-11, mîncam ceva [i plecam pe plaj`. De obicei doar eu cu maic`-mea, pentru c` taic`-meu dormea. Ajungeam acolo – cortul lui Dan Jitianu [i alte dou` corturi: al lui Pusi Manoilescu, care avea o copertin` uria[`, [i al lui {erban Celea, un cort mic, galben. {i b`trînii se puneau pe cafele. Eu nu vroiam s` fac baie, din diverse motive, pe care nu le mai ]in minte. Dup` ore de discu]ii, în cele din urm` eram luat pe sus [i aruncat în ap`. Memorabil! Eu, purtat de doitrei b`rba]i, urlam de mama-focului S`ri]i, ajutor! Criminalii, vor s` m` omoare, oameni buni, v` rog, salva]i-m`! Dar ajungeam la buza m`rii [i nu m` lasau jos. Atunci schimbam brusc tonul, adresîndu-m` direct agresorilor mei: Hai, m`, b`ie]i, m`, se poate? Nu-i frumos s` face]i a[a ceva! Nu sc`pam niciodat`. Apoi venea masa. În centrul satului era o alimentar`. Ne uitam în galantarul gol, ridicam din umeri [i mergeam mai departe. Întîi la restaurant, ca s`-i zic a[a, adic` la cîrciuma Dobrogeanu, unde se beau ni[te beri la halb` [i unde mîncau cei care st`teau la corturi. Ai mei goleau ni[te beri, eu – vreun suc, dac` era, dup` care ne duceam acas` [i mîncam [i noi. Iar dup` un somn de dup`-mas`, începea petrecerea. În vreo curte, la vreun cort. Cele mai tari petreceri erau îns` la noi în curte. La una istoric`, un bal mascat, au fost peste 100 de oameni. Gazda î[i aminte[te [i acum cum st`teau oamenii în fa]a por]ii, pentru c` în curte nu mai era loc. Actri]a Dana Dogaru purta un [or] f`cut din ziare, [i atît, iar so]ul ei, Gelu Colceag, rectorul de acum al facult`]ii de teatru, era coco]at pe cas` [i cînta cucurigu. {i cam asta se întîmpla în fiecare sear`, timp de o lun` de zile. Apoi încercam s` vedem cîte persoane pot intra într-un Oltcit (16), cu care apoi ne-am dus la o petrecere. Iar ma[ina chiar a mers vreo 50-100 de metri cu 16 oameni în ea, printre care taic`meu, care avea 120 de kile pe pu]in. Sau st`team la foc pe plaja de la nudi[ti [i b`ie]ii ascundeau Trabantul cuiva, adic` îl ridicau [i îl duceau dup` col]...“ Amintirile unui om mare în ochii copilului de patru-cinci ani.


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

PROFIL

La revolu]ie s-a schimbat tot. Plaja nu mai arat` a[a, oamenii nu mai sînt la fel, cei cu care copilul de atunci t`cl`lea ca oamenii mari (Dan Jitianu, Nina Cassian, Jorj Voicu, Ion Lemnaru, Adrian Georgescu) au disp`rut, au emigrat... Dar cu toate astea, în fiecare an, din Germania sau din SUA, Alex se întoarce pe plaj` la 2 Mai. {i tînje[te s`-i piar` lenea sau teama de penibil sau s`-i vin` curajul de a-i zice mîrlanului care scuip` semin]e pe plaj` s` se opreasc`, dar nu o face niciodat`. Doar scrie despre asta. Cum scrie despre toate obsesiile, gîndurile, complexele, despre Dumnezeu [i despre moarte, despre dragoste, despre lene [i neputin]` [i face b`[c`lie de prostie [i de [abloane, cu onestitate [i maturitate. Ei bine, nu l-a]i aprecia pentru asta?

grote[ti. O carte po[tal` de la un unchi al mamei din Germania, „Dragii no[tri, Am fost în vacan]` la Paris [i am vizitat Louvre. Ce fac copiii, voi ce face]i?“. Prin urmare, în octombrie 1989 familia a plecat din ]ar`. Cu foarte pu]in timp înainte de Revolu]ie. Au emigrat în Germania. Alex a g`sit o lume f`r` praf. Incredibil. De fapt, au ajuns în Germania pentru c` era singura [ans` de supravie]uire a tat`lui, a regizorului bine-cunoscut. „Prin ’87 eram la 2 Mai [i taic`-meu nu se sim]ea bine. În curte st`tea un doctor. S-a uitat la taic`-meu, l-a consultat [i l-a trimis imediat la Bucure[ti. Acolo au aflat c` rinichii lui nu mai func]ionau aproape deloc. Deci, fie dializ`, fie transplant, fie moarte. Cum moartea nu era tocmai o solu]ie potrivit`, transplant nu se f`cea în România, iar dializa era 1) proast` [i 2) rezervat` unei categorii de persoane din care taic`-meu nu f`cea parte, singura posibilitate era s` plece în str`in`tate. Din fericire, maic`-mea este pe jum`tate nem]oaic` [i pe vremea aia era de-ajuns ca s` fim primi]i în Germania.“ În ’89 au plecat cu totul în Europa rîvnit`. De-acolo s-a mai întors doar tat`l, regizorul c`ruia prea mul]i îi spun familiar Toca. „Taic`-meu, fiind regizor, d`dea impresia c` nu face nimic. Adic` mi-o d`dea mie, unui copil de [ase-[apte-opt-nou` ani. Cînd plecam la

{i tata mînca un ou În Bucure[ti locuiau în casa bunicii din partea tat`lui. La comun, bunica, p`rin]ii, el [i sora lui mai mic` [i o student` care ap`rea tot timpul aranjat`, spilcuit` [i vopsit` ca o b`trînic`. Era comunism. Se îngr`m`deau to]i în patru camere [i jum`tate. {i singura libertate pe care [i-o puteau permite era s` gîndeasc`. Dosarul de urm`rire, de la Securitate, era plin de dovezi

73


PROFIL

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

[coal`, el înc` mai dormea sau mînca un ou. Niciodat` n-a ie[it din cas` înaintea mea. Credeam c` nu face nimic [i lumea îl adora. Adic` nu l-am v`zut lucrînd pîn` prin ’94, cînd a f`cut Antigona. De fapt, ca s` fiu cinstit [i cu riscul de a p`rea complet imbecil, am în]eles ce face abia anul trecut. Cînd mergeam la repeti]ii la Antigona, lucrurile st`teau cam a[a: ajungeam la teatru cu taic`-meu, pe la 10-11. O parte dintre actori erau deja acolo. Fiind vara, st`teau în curte [i beau cafele. Totul dura, pentru c` ma[ini[tii montau decorul, deci cafelele continuau. Jimmy Besoiu [i Claudiu St`nescu jucau table. Ceilal]i st`teau pe p`turi întinse în iarb` [i vorbeau. O gr`mad` de lume, nimeni nu f`cea nimic. Se f`cea vreo 12, taic`-meu începea s` urle c` de ce nu-i gata decorul. În fine, decorul era gata, se intra în sal`, se repeta pu]in, Toca urla la actori, se discuta, lumea ie[ea din nou la cafele. Treaba nu ]inea foarte mult iar actorii p`reau c` muncesc mai mult ca taic`-meu. Cam asta am în]eles atunci [i cu p`rerea asta am r`mas pîn` anul trecut. Cînd, la 2 Mai, a ap`rut Vanda Sturza, scenografa care a f`cut decorul de la Casa Zoik`i, [i taic`-meu a stat de vorb` cu ea. {i a zis atîtea lucruri inteligente, gîndite, întoarse pe toate p`r]ile, c` mi-am dat seama care e munca lui. Niciodat` nu m-am gîndit c` un element de decor, un calorifer, s` zicem, poate avea vreo importan]`. Dar are! Sau ce avem în fundal? Un geam? Ce fel de geam? Cu ce ram`? Ce se vede prin el? La ce etaj este? Ce este

sub geam? Un calorifer? Nimic? Un alt geam, mai mic? Credeam c` unui scenograf îi zici: F`-mi o draperie roz, [i el face o draperie roz [i gata! Nu-i chiar a[a, au loc discu]ii lungi, de ce roz, din ce material, cît de lung`, ce fel de roz etc. Dincolo de asta, taic`-meu m` r`sfa]` intelectual. Adic`, de mic, ai mei au stat de vorb` cu mine [i m-au ascultat, c` dac` aveam ceva de zis, chiar conta. {i, în general, m-au l`sat s` fac tot ce am vrut. Dar nici n-am fost rebel pentru c` nu aveam cum s` fiu, ner`mînînd vreo grani]` pe care s` o încalc, unde s` m` furi[ez. De exemplu, niciodat` nu a trebuit s` fumez pe ascuns pentru c` [i ei fumau. Iar prietenii mei erau ului]i c` fumez în fa]a alor mei.“ Sincer [i cinstit cu toat` lumea, crede]i c` mai are ceva de ascuns?

74

Dincolo de Standard În vara asta a devenit specialist în cultur` [i civiliza]ie american`, dar scrie despre România [i face plaj` la 2 Mai. Înc` nu sînt sigur` dac` aceasta din urm` ar fi o opozi]ie care s` re]in` aten]ia. Scrie în SUA despre [i pentru noi. Cea de-a treia carte, ap`rut` la Paidea, ar trebui s` fie un atac. Un manifest. O colec]ie de proze scurte ale unui scriitor matur. Care viseaz` s` tr`iasc` din scris. S` vînd` [i s` ajung` celebru prin ceea ce este. Scriitor. ■ Monica T`nase


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

duce cu adev`rat pl`cere doar cînd se exercit` în prelungirea cititului. Dar atrac]ia pentru citit de unde vine? Este ea într-adev`r înn`scut`? Interpretarea psihanalitic` pe care o propun pleac` de la o remarc` f`cut` chiar la început: „Ceea ce îmi amintesc foarte clar este sentimentul de proprietate pe care mi-l trezeau c`r]ile mele“. S-ar p`rea c`, în via]a de copil a lui Nicolae Manolescu, c`r]ile înlocuiesc juc`riile. Pe de alt` parte, în psihanaliza copilului, a[a cum o concepe Melanie Klein, juc`riile \i înlocuiesc pe p`rin]i, iar jocul cu acestea, asocierea liber` a pacientului adult. A[adar, ce ne spune jocul timpuriu al autorului cu c`r]ile, despre rela]ia sa cu p`rin]ii? De[i indiciile autobiografice sînt s`race în aceast` privin]`, s-ar p`rea c` atrac]ia pentru c`r]i [i pl`cerea posesiei lor vorbesc despre un sentiment de pierdere pe care-l compenseaz`. Nu este exclus ca apari]ia fratelui mai mic cu doi ani [i jum`tate s`-l fi privat pe Nicolae Manolescu de o parte important` din afec]iunea p`rin]ilor. Experien]a psihanalitic` arat` c` un asemenea eveniment poate reprezenta o adev`rat` dram` pentru primul n`scut, cu urm`ri de ne[ters pentru restul vie]ii. La Nicolae Manolescu frustrarea [i mai ales agresivitatea provocat` de aceast` frustrare nu se manifest`. Nici m`car un gest simbolic de îndep`rtare a noului-venit, a[a cum descoper` Freud la Goethe, care a reac]ionat la apari]ia unui fr`]ior prin aruncarea pe fereastr` a întregii vesele! O singur` dat` autorul î[i exprim` mai transparent frustrarea provocat` de privilegiile fratelui mai mic: una din bone îl scotea la plimbare în c`rucior, „în timp ce eu r`mîneam bosumflat acas`“. Inhibi]ia agresivit`]ii este v`dit` în m`rturisirea: „n-am fost niciodat` interesat de arme, nici chiar în copil`rie de juc`riile care le imitau“. O urm` slab` de agresivitate, într-o form` sublimat` pîn` la irecognoscibil, mi s-a p`rut c` recunosc în lec]iile pe care fratele mai mare le preda celui mic pe latura dulapului din camera comun`. În acest joc de-a profesorul [i elevul, fratele mai mare putea s`-l domine pe cel mai mic prin cuno[tin]ele sale. Dac` e s` c`ut`m un motiv sufletesc în spatele voca]iei de critic literar a lui Nicolae Manolescu, atunci poate fi vorba doar de compensarea unei frustr`ri emo]ionale din prima copil`rie, produs` de na[terea fratelui s`u. ■

Vasile Dem. Zamfirescu

O prejudecat` Via]` [i c`r]i de Nicolae Manolescu (Editura Paralela 45, 2009) mi-a prilejuit reconsiderarea unei prejudec`]i, pe care o presupun suficient de r`spîndit` în mentalit`]ile intelectualilor din zona umanist`: criticul literar ar fi un scriitor e[uat, în permanent efort de compensare a rat`rii sale prin însu[i actul de „a critica“ tocmai ceea ce el nu poate reu[i. Amintirile lui Nicolae Manolescu documenteaz` existen]a a dou` filoane de voca]ie, autonome cauzal unul fa]` de cel`lalt. Primul este, cronologic [i ca importan]`, atrac]ia irezistibil` fa]` de citit, care se manifest` de timpuriu. Fiu de profesori, Nicolae Manolescu [tia literele cînd ajunge la [coal`, cite[te prima carte înainte de 9 ani, cînd î[i alc`tuie[te [i o bibliotec`. Apoi, cititul îl înso]e[te suveran, concurat, în copil`rie, doar de joc. Re]in dou` concluzii ale autorului: cititul îi produce pl`cere prin sine însu[i, nu prin con]inutul lecturilor (p. 68); pl`cerea de a citi este înn`scut` (p. 87). Cum cititul este premisa necesar` a actului de critic` literar`, a[ putea încheia aici cercetarea mea, subliniind prioritatea [i independen]a voca]iei critice fa]` de aspira]ia de a deveni scriitor. Scrisul are dou` dimensiuni: cea legat` de critic` [i cea beletristic`. De[i Nicolae Manolescu este precoce [i în ce prive[te scrierea de poezii sau proz` (prima poezie o scrie în clasele primare, iar mai tîrziu scrie roman [i nuvel`), niciodat` nu vorbe[te de pl`cerea de a produce literatur`. A[a încît se desparte f`r` mari regrete de „veleit`]ile de prozator“, judecîndu-[i lucid poeziile ca dovezi ale „lipsei de talent poetic“. Scrisul îi pro-

75


Cu ce personaj literar a]i petrece Valentine’s Day? Anamaria BELIGAN ● Emil BRUMARU ● Marius CHIVU Andrei CODRESCU ● Radu COSA{U ● Matei FLORIAN Radu PARASCHIVESCU ● Antoaneta RALIAN ● Toma ROMAN jr. Dan STANCIU ● Lucian Dan TEODOROVICI ● Elena VL~D~REANU


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

ANCHET~ „OPHELIA: To-morrow is Saint Valentine’s day, / All in the morning betime, / And I a maid at your window, / To be your Valentine. / Then up he rose, and donn’d his clothes, / And dupp’d the chamber-door; / Let in the maid, that out a maid / Never departed more.“ „OFELIA: Azi e sfîntul Valentin, / Fetele se-nchin`; / La fereastr` am s`-]i vin, / S`-]i fiu Valentin`. / S-a sculat [i s-a-mbr`cat: / U[a-i descuiat`! / Cînd fecioara a plecat, / Nu mai era fat`.“ (W. Shakespeare, Hamlet, Actul IV, Scena 5, traducere de Dan Amedeu L`z`rescu, Editura Pandora-M, 2009)

■ Anamaria BELIGAN Zici Valentine’s Day, zici iubire, [i cînd e vorba de iubire – [i de literatur` – în minte îmi vin automat Baltasar {apte-Sori [i a lui Blimund` (din Memorialul mîn`stirii de José Saramago). Ca s` spun îns` c` mi-a[ dori s` petrec o zi întreag` cu Baltasar ar fi de-a dreptul stupid: singura formul` acceptabil` ar fi ca în acest scurt interval de timp s` fiu metamorfozat` în Blimunda [i s` facem nebunii numai de noi [tiute, departe de ochii cititorilor. Bunul-sim] îmi spune îns` s` nu violez aceast` sacr` intimitate, a[a c` m-a[ mul]umi [i cu rolul de personaj secundar, de pild` cel al maestrului Domenico Scarlatti: s`-i acompaniez gra]ios [i generos la clavecin, p`strînd o discret` distan]`. Nu, nici asta nu-mi doresc: situa]ia ar fi iremediabil fals`. Din simplul motiv c`, oricît m-a[ str`dui, divin-de-estetica împreunare a lui Baltasar [i a Blimundei nu poate fi, sub nici o form`, asociat` cu Valentine’s Day, aceast` teribil de kitsch pseudo-s`rb`toare a c`rei singur` ra]iune de a exista este un cras cult al consumului.

■ Emil BRUMARU Cînd am citit întrebarea mi s-a p`rut c` voi r`spunde foarte u[or. Îmi trecea prin minte o întreag` herghelie, galopînd voluptuos, de personaje feminine celebre-n despic`tura paginilor. Nu le în[ir, am mai scris despre ele. Chestia e c` acum, c`utînd s` aleg doar un singur personaj (de[i se poate petrece [i în grup; mai socializ`m, ce naiba!), m-am izbit de o prim` nedumerire: de ce ar fi neap`rat o femeie? Nu ar fi mai interesant s` m` întîlnesc cu Svidrigailov, a[a, la o ]uic` fiart` [i-o m`slin`-n scobitoare, într-un tractir, ca s`-l trag ni]el de limb` înainte de a se sinucide, s`-l descos, s` prind momentul [i s` profit de el, s` aflu în detalii delicioase visul, sau halucina]ia, sau realitatea tr`it` de el cu feti]a aceea formidabil`, „pitcoacea“ de vreo cinci ani, g`sit` pe coridor, dup` un dulap, poate bolnav`, luat` în patul lui s` se înc`lzeasc`… [i deodat` el, Svidrigailov, observînd, îngrozit, cum „ceva neobr`zat, obscen se oglinde[te pe aceast` mutri[oar` care nu mai are nimic copil`resc“; nu? Apoi m-a fulgerat chestia c`, evident, uite, to]i ne înfigem

77


A N C H E T~

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

la Nastasia Filippovna, Gru[enka, Eula, Clavdia Chauchat, Anna Karenina, Emma, Odette de Crécy etc. Punem botul ca la biftec tartar! Dar Lelia lui Breban nu-i fascinant`? La fel doamna Volumnia Fabian a aceluia[i mare prozator (numai [i pronun]îndu-i numele, silabisindu-l, Volum-ni-a, îmi dau seama ce transport violent, obscur, definitiv am c`tre dînsa!). Ca s` nu mai vorbesc de Elvira Vorvoreanu a altui „uria[“, Petru Dumitriu! (Sau de Fausta, sau de focoasa Fifi Oprescu!) Vorvoreanca [i-ar atîrna smaragdele ei de lobul urechilor de boieroaic` [i ne-ar n`uci prin transparen]a a]î]`toare a ve[tmintelor de voal… Oh, uitam de Indolenta bietului Ioanide! Ca [i în Scrinul negru, femeile lui G. C`linescu sînt irevocabile, [tampileaz` memoria. Îns`, pîn` la urm`, cred c` tot o feti]` va fi aleasa mea de suflet [i de buburuze: Becky Thatcher din Aventurile lui Tom Sawyer.

mun]i de plicuri cu tot felul de bricolaje colorate (plicuri pe care le-a[ lipi, fire[te, cu limba), a[ vîna cu ni[te click-uri bine ]intite o ofert` de zbor de la Blue Air [i i-a[ da întîlnire pe o plaj` lusitan`. Cînd ne-am întîlni (eu a[ purta p`l`rie de pai), i-a[ întinde o pereche de ochelari de soare extravagan]i (cum poart` Elton John) [i un borcan de dulcea]` de fragi (ei foarte dragi). Ea m-ar s`ruta îndelung [i pur (a[ sim]i parfumul ghe]arilor amestecat cu sudoarea pielii ei albe), apoi s-ar dezbr`ca de piei, eu a[ r`mîne în boxerii mei cu dungi (model Tim Burton), ne-am avînta în oglinzile apei [i am sta la taclale toat` diminea]a (eu povestindu-i ultimul Mungiu, ea ultimul Kaurismäki), am juca „Fazan“ pe scriitori [i pe staruri pop (eu a[ zice Lamartine, ea, Lagerkvist; eu, Shakira – a[a, ca s-o fac geloas` –, ea, Sigur Rós), i-a[ povesti despre clopotele verzi ale meduzelor, am rîde mult [i am mînca înghe]at` în timp ce pielea noastr` s-ar coace nestingherit` la soarele-n]elept zvîrlit sus pe cer ca un inel.… Apoi, obosi]i de intensitatea apropierii, la ceasul dedus al acelei calme dup`-amieze, vom adormi pe plaj` la umbra umbrelei, ascultîndu-l la un radio cu baterii pe Chris Rea cu „King of the beach“. Seara ne-am opri la o teras` de piatr` cu vedere la ocean, am bea caipirinha, am mînca ciuperci gratinate [i am dansa bossa nova pe muzica unui jazz band pentru iubirile necesare. Cît despre noaptea Sfîntului Valentin, ei bine, `sta e un alt timbru fantezist!

■ Marius CHIVU Dup` ce am coresponda luni în [ir prin po[ta tradi]ional`, trimi]îndu-i

■ Andrei CODRESCU Am petrecut 1001 de nop]i cu {eherezada – am scris cartea Whatever gets you through the night: Sheherezade and the arabian entertainments –, a[a c` vreau s` stea sora lume cu personajul meu (chiar dac` l-am împrumutat), c` nu mai am timp de irosit cu vagabonzi ca de-alde Huck [i Dean. ■ Radu COSA{U De Sf\ntul Valentin sau nu, mi-ar pl`cea s` m` \nt\lnesc cu dna T. a lui Camil pentru a-l b\rfi, cum [tim noi, pe editorul francez care, consider\nd prea necomercial titlul traducerii romanului Patul lui Procust, l-a schimbat \n Madame T.

78


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A N C H E T~

© Dan Stanciu

■ Matei FLORIAN Ca s` fie limpede c`: Sfîntul Valentin e un individ suspect, romantismul oficializat m` las` rece, zilele în care e[ti dator s` fii tandru au ceva al naibii de nefiresc; ca s` fie la fel de limpede c`: narcisismul, în doze mici, cump`tate, nu face r`u nim`nui, literatura nu e chiar ceea ce pare a fi, iar eu îmi iubesc familia; ca s` fie aproape limpede c`: n-am destul` imagina]ie, m` tem c` a[ spune numai nerozii, iar atunci cînd ai o so]ie, nu se face s`-]i petreci o zi întreag` cu Zenobia, Nastasia Filippovna sau Blimunda; ca s` fie limpede c` unele lucruri nu doar c` sînt posibile, dar se vor întîmpla cu adev`rat, voi spune r`spicat: mi-ar pl`cea s`-mi petrec Valentine’s Day cu personajul mama din romanul B`iu]eii. La drept vorbind, ce i-a[ putea spune Zenobiei? Mai mult ca sigur c` m-a[ fîstîci teribil, c` m-a[ înro[i proste[te, c` a[ pune capul în p`mînt [i a[ t`cea toat` ziua. N-ar fi bine, nu. Apoi, cu doamna Filippovna e exclus s` port o conversa]ie, pentru c` din limba rus` nu cunosc decît alfabetul [i versurile unui cîntec. Chiar crede]i c` a[ ajunge undeva fredonînd la nesfîr[it „Oci ciornie“? Eu, unul, m` îndoiesc profund. De Blimunda, m`rturisesc, mi-ar fi team`. Dac` m-ar privi, cum nu-

mai ea e în stare s-o fac`, [i mi-ar spune din senin c` am o afec]iune grav` la rinichi? Hm? Fix de Valentine’s Day, de literatur` [i de Saramago a[ mai avea chef în ziua aia! A[a, cu mama din B`iu]eii, riscurile sînt minime: ne cunoa[tem de mult` vreme, locuim în aceea[i cas`, n-avem nici o treab` cu Valentine’s Day [i ne iubim. Eu cred c` e de ajuns. E adev`rat: n-ar fi r`u s` fac` ea cafeaua în diminea]a aia, iar eu promit de pe acum s` hr`nesc pisica.

■ Radu PARASCHIVESCU De cînd PRO TV [i-a somat cazon-gol`nesc privitorii s`-[i cucereasc` alesele („Bag`-i o valentin`!“), spiritul meu ludic s-a blocat în fa]a acestei s`rb`tori de import. Prin urmare, nu visez s` petrec ziua în chestiune al`turi de o f`ptur` p`tima[`, admirîndu-i carna]ia, glosînd romantic sau susurîndu-i invita]ii la dezm`]. Dac` tot ar fi s` aleg pe cineva drept partener de conjunctur`, m-a[ orienta platonic spre Miss Marple. Din dou` motive: umorul ei balsamic [i faptul c` prezen]a ei certific` s`vîr[irea unei crime. Cu pu]in noroc, poate c` victima e tocmai cel care a avut ideea s` aduc` Valentine’s Day într-un loc unde arat` ca un cauciuc printre flamingi.

79


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

■ Antoaneta RALIAN La vîrsta mea cochetez cu sfin]i de cu totul alt profil decît amorosul [i ghidu[ul Sfînt Valentin. De altfel, trebuie s` m`rturisesc c` n-am petrecut cu nimeni niciodat` Valentine’s Day. La vremea mea (oribil` expresie, e o posesiune de care m` lipsesc), la vremea celor ca mine nu se purta înc` sexul oral [i nu se importaser` înc` s`rb`tori trendy erotico-exotice, ca Valentine’s Day sau Halloween. Dar dac` tot am fost întrebat`, o s` dau un r`spuns pe m`sur`. Nu m-am decis înc` pe cine s` aleg dintre cele trei personaje care m-ar atrage irezistibil pentru o animat` [i excitant` Valentine’s Day. Ezit între Cidul, Cyrano de Bergerac [i Don Quijote (nu s-ar putea cu to]i trei, n-ar fi corect politic). To]i trei au un halou eroic, viril, irezistibil pentru o femeie. Cidul e un adev`rat macho. {i cît de curajos, cît de viril, cît de fidel! Cyrano e [i el eroic [i intelectual, satiric, spiritual [i [tie s` iubeasc` discret. Nasul nu m` deranjeaz`, e un simbol de virilitate excesiv`. Cît despre Don Quijote, ce s` mai spun, gentilom de gentilom [i atît de imaginativ, capabil de

fantezii ame]itoare! To]i trei se completeaz` [i, îmbina]i, ar da un Valentin de zile mari, numai de mi s-ar trimite ilustrata cu inimioara s`getat` ca s` [tiu [i eu ce înseamn` Valentine’s Day.

© Dan Stanciu

A N C H E T~

80

■ Toma ROMAN jr. Întotdeauna m-am plictisit cumplit la „distrac]ii organizate“ [i „bucurii cu orice pre]“ f`cute cu voie de la calendar, aici fiind vorba de Revelion, Valentine’s Day, 1 Mai [i al]i Dragobe]i. De Valentine’s Day a[ vrea s` petrec ini]ial cu o sticl` de vodc` ucrainean` cu ardei iute [i miere, Nemiroff sau {per]ovskaia (în caz de urgen]`, merge [i varianta moldoveneasc`, Spicul). Beat cle[te, mi-a[ dori s` adorm [i s` m` teleportez în vis undeva în spa]iul geto-dac, în scopul de a le da explica]ii lui Bastos [i Gerula despre înalta semnifica]ie a momentului, atr`gîndu-le aten]ia c` e bine s` fac` sex protejat. A[ încheia apoteotic, împ`r]ind inimioare ro[ii de plastic, de la McDonald’s, Babei Dochia, Vrîncioaiei [i Vitoriei Lipan, în timp ce le spun c` se ]in foarte bine pentru vîrsta lor.


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A N C H E T~

■ Dan STANCIU Ca iubitor al desenelor animate antice, cred c-ar fi nostim s`-mi petrec Ziua |ndr`gosti]ilor în dou` dimensiuni: eu [i ea (ea fiind Betty Boop, fiin]a aceea din linii ondulate, creat` de Max [i Dave Fleischer în 1930). Eu a[ fi un profesor chel, cu bretele în X, Y sau Z, în func]ie de starea vremii (surîz`toare, ploioas` ori nicicum). A[ preda sintaxa [i veioza la un colegiu de morcovi sportivi. Între lec]ii, a[ cultiva linguri]e, deoarece a[ avea ca hobby secundar edulcorarea, iar ca hobby principal – odihna. Sau a[ putea fi un joben de prins pe[te (în acest caz, a[ boxa pe îndelete cu un taifun misterios, pentru titlul de campion la categoria fulg). A[ mai putea fi dl Nimeni, o combina]ie de umbre chineze[ti [i umbre de pe la noi. Dar indiferent ce a[ fi (una sau alta, sau mai nimic), eroina zilei ar fi Betty Boop. Dac` a[ întreba-o: „Unde mi-e pudra de gîndit?“, mi-ar spune (cu vocea pe care i-a dat-o Mae Questel): Poo-poopee-doo. Dac` a[ invita-o la un dezm`] ca-ntre prieteni, cu acadele, halva [i praline de soi, n-ar ezita o clip` [i mi-ar zice: Poo-poo-pee-doo. Dac` ne-am întîlni, absolut încînt`tor, în piscina unei biblioteci (fiecare ]inînd într-o mîn` Anuarul telepatic, edi]ia 1987, [i în cealalt` un buchet de aforisme despre infinit ale Donatellei Versace), i s-ar p`rea potrivit s`-mi spun` (english-gale[): Poo-poo-pee-doo. Ne-am în]elege, sînt convins, de minune [i am putea poopoopeedooiza la nesfîr[it, pîn` spre înserat. ■ Lucian Dan TEODOROVICI Holly Golightly. O spun de la bun început, f`r` alte introduceri, pentru c` nu am ezit`ri. În plus, din fericire fiind doar un personaj literar, sînt convins c` so]ia mea mi-ar permite un mic dejun cu Holly, fie el de Valentine’s Day sau oricînd altcîndva. Iar asta m`car pentru faptul c` [tie [i ea, la fel ca mine, c` Holly Golightly e o iluzie nu numai prin faptul c` exist` doar ca personaj literar – dar chiar [i acolo, în lumea ei, cea virtual`, tr`ie[te tot doar ca tenta]ie, una de neatins, o trecere prin via]a naratorului, o fantasm`. Holly nu este nicidecum femeia ideal`, iar a spune asta e deja un truism. Dar, în mod cert, e iluzia ideal`. Or, ce poate fi mai frumos, m`car de Valentine’s Day, dec\t s` iei un mic de-

81


A N C H E T~

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

jun cu o iluzie, s` te la[i cuprins de ea, s` o crezi real`?… Altfel, nu mi-ar pl`cea s` fiu întrebat ce anume a[ vorbi cu Holly Golightly, ce anume a[ întreba-o, ce anume a[ a[tepta s`-mi r`spund`. Pentru c` unicitatea ei, atrac]ia ei final` tocmai asta e: niciodat` n-ai de unde s` [tii ce spune. Singura mea dorin]` ar fi îns` aceea de a nu o prinde într-o perioad` în care are „draci ro[ii“. Nu pentru c` n-a[ fi tentat s-o v`d inclusiv în postura asta, dar, pentru c` voi îmi oferi]i prin aceast` întrebare doar un moment scurt de reverie, a[ prefera-o pe acea Holly care l-a fascinat pe Truman Capote în întregul ei, nu doar în momentele în care se retr`gea în ea îns`[i. Cred îns` c` deja am scris suficient încît s`-mi schimb una dintre frazele de început în felul urm`tor: „Sînt aproape convins c` so]ia mea mi-ar permite un mic dejun cu Holly“.

toare despre care mi se spune, pe toate c`ile posibile [i imposibile, c` e bine / e cool s` o ]in. 2) Nu mai cred de mult c` personajele literare exist` în realitate. Dac` m` întreba]i asta cînd eram prin [coala general` / primele clase de liceu, la cît de închipuit` eram, probabil a[ fi în[irat o list` nesfîr[it` cu Raskolnikov, Eliade & to]i ceilal]i din c`r]ile lui, habar nu am, toate personajele masculine puse pe sinucideri [i alte fapte de vitejie. Acum, nu. F`r` literatur`. 3) La cît de „livresc`“ – a se citi solitar`, ca s` folosesc un eufemism – a fost adolescen]a mea, s` fiu scutit`, please, de cine romantice cu personaje din c`r]i. Jesus! 4) {i ca s` nu par nepoliticoas`: ultimul personaj masculin care mi-a pl`cut, dar nu în sens erotic sau mai [tiu eu cum, este Nicu Popa din romanul lui Adrian Schiop, zero grade kelvin.

■ Elena VL~D~REANU 1) Am o problem` cu Sfîntul Valentin [i cu orice alt` s`rb`-

■ anchet` realizat` de Marius Chivu

© Dan Stanciu

82


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

ritualuri scatologice. Dar Sade este [i un „sfînt“. Cel care realizeaz` R`ul în cvasi-puritatea lui, îndr`gostitul f`r` limite al abjec]iei absolute este înconjurat de un soi de aur` sulfuroas` care r`zbate pe sub u[a camerei, luminînd angoasant culoarele azilului... Sade î[i d` duhul, pe 2 decembrie 1814, este înmormîntat în cimitirul Charenton, dar deshumat la cî]iva ani dup` moarte. Aici începe cariera craniului lui Sade. Obiectul este înzestrat cu propriet`]i magice: iradiaz` o luminozitate inexplicabil`, scoate strig`te de poft`, cere – precum zeii, sacrificii – s` i se aduc` prinos tinere fete ispititoare. Exist` mai multe copii ale craniului ce apar în circumstan]e felurite, de-a lungul deceniilor. Care este originalul? – Nu se mai [tie! Naratorul, nu altul decît autorul, ajunge în posesia craniului, pe care îl depune, omagial, în sediul unei [coli de fete. Povestea nu se termin` aici. Craniul lui Sade îi reapare, de aceast` dat` apar]inînd unei femei în plin`tatea vîrstei, doctori]a Kolb. În scurta rela]ie cu ea, naratorul simte un gust de moarte. Îi vin în minte versurile lui Eichendorf: „Tritt her unde last sie wirren / Bald ist es Schlaffenzeit... / Wie sind wir wandermüde – ist dies etwa der Tod?“ („Apropie-te, las`-le s` bat` din aripi, / Curînd va fi vremea somnului... / Cît de obosi]i sîntem de-a r`t`ci – oare va fi fiind moartea?“). Naratorul are, în acea toamn` a lui 2008, exact vîrsta lui Sade la data mor]ii. Este [i vîrsta real` a lui Chessex. Chessex moare un an mai tîrziu, cu dou` luni înainte de apari]ia Craniului... Împrejur`rile dispari]iei lui sînt remarcabile. Prezent în micul ora[ vaudois Yverdon la o conferin]` pe care o ]ine despre o alt` carte a lui, este atacat verbal de un ins care se prezint` ca „medic generalist, tat` de familie“. Pentru ce – spune omul, pe care nimeni nu-l cunoa[te – a luat Chessex ap`rarea lui Roman Polanski, acuzat într-o afacere de pedofilie? Întrebarea este retoric`, omul nu vrea s` [tie r`spunsul, se ridic`, p`r`se[te sala. „Voi r`spunde totu[i“ – spune Chessex... începe o explica]ie... în timp ce vorbe[te cade, atît de fulger`tor încît spectatorii au impresia c`, în pr`bu[ire, trupul lui mai vorbe[te înc`. Chessex îns` este mort. Tr`ise el, omul care a scris atît despre gra]iile [i dizgra]iile viciului, un an mai mult decît marchizul de Sade. ■

Ion Vianu

Ultimul craniu Jacques Chessex Le dernier crâne de M. de Sade Grasset, 2009

Jacques Chessex este unul dintre cei mai buni scriitori contemporani de limba francez`. De cînd a luat premiul Goncourt, în 1973, este [i unul din cei mai celebri. Este [i un autor „str`in“ Fran]ei: n`scut în cantonul Vaud din Elve]ia, a tr`it toat` via]a pe malul lacului Leman; vîna popular`, adînc înr`d`cinat` în solul patriei, o împ`rt`[e[te cu Ramuz, clasicul vaudois dintr-o genera]ie anterioar`. Exist` un principiu de decaden]` în opera lui Chessex, oper` masiv` întins` pe mai bine de cinci decenii, cuprinzînd, al`turi de proza narativ`, o admirabil` poezie, eseuri, dar [i pictur`. Personajele lui, adesea burghezi respectabili, sînt roase de vicii, ispitite de p`catele cele mai grave. Chessex este un ateu protestant ros de culpabilitate, mereu în lupt` cu o credin]` pe care o respinge, cu un Dumnezeu cu atît mai tiranic cu cît nu exist`. Ultima carte a lui Chessex a ap`rut în luna decembrie a anului 2009. Scurtul roman, trasat cu aceea[i scriitur` transparent` [i expresiv` care mereu l-a caracterizat pe autor, se nume[te Ultimul craniu al domnului de Sade. Prima parte a povestirii este relatarea, apropiat` de documenta]ia istoric`, a celor din urm` zile ale „divinului marchiz“ (în ospiciul de la Charenton, destina]ia lui final` dup` anii petrecu]i în Bastilia, dup` o condamnare la moarte de care fusese gra]iat în ultimul moment de rege). Sade este descompus, vicios, neputincios, amantul unei feti[cane de cincisprezece ani pe care o supune unor abjecte

83


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

INTERVIU

„Literatura nu are nimic de-a face cu regl`rile de conturi personale“ Stéphane Audeguy Dac` norii sînt un fenomen natural, Teoria norilor – romanul lui Stéphane Audeguy – a devenit un fenomen literar. E unul dintre pu]inele romane franceze care a prins, chiar [i în absen]a marketingului editorial: cititorii s-au l`sat purta]i de curen]i (ca s` nu spun curente) [i presiuni atmosferice, [i nu de prognozele (pe atunci, rezervate) ale criticii. Departe de furtuna de bli]uri, Stéphane Audeguy [i-a construit reputa]ia de autor „mare“ cultivînd, în romanele sale, o rela]ie special` cu istoria ideilor moderne. Dintotdeauna am fost fascinat de nori [i înc` din copil`rie mi-a pl`cut s`-i urm`resc. Norii sînt tovar`[ii no[tri de c`l`torie în fiecare zi. E un fenomen simplu, elementar, [i totu[i nu li s-a acordat niciodat` importan]a cuvenit`. Nici de c`tre [tiin]`, nici de c`tre arte vizuale sau literatur`. În plan literar, m` intereseaz` s` vorbesc despre un fenomen mondial, [i cred c` nimic nu e mai universal decît norii. Ideea e ca prin roman s` ies un pic din Fran]a. Norii care ne traverseaz` ]ara vin cine [tie de unde, ne survoleaz` [i dep`[esc grani]ele noastre. Mi-am propus s` merg împreun` cu ei într-o poveste. Asta e Teoria norilor. Care e relevan]a acestei c`l`torii pentru literatur`? Înainte s` m` apuc de scris am f`cut tot soiul de cercet`ri pentru a m` documenta. Nu e neap`rat vorba de cercet`ri [tiin]ifice. Am citit

mult despre istoria [tiin]elor. Am citit enorm, [i probabil c` doar o sutime din cît am înv`]at se vede [i în roman. Cînd scrii un roman [tiin]ific, documentarea e important`, dar la un moment dat trebuie s` ai puterea [i voin]a s` ui]i tot ce-ai înv`]at, pentru a nu deveni sclavul unor referin]e sau al unei lumi guvernate exclusiv de regulile [tiin]ei. A[a c` am l`sat loc fic]iunii. În romanul meu apar varia]ii pe teme [tiin]ifice. Teoria norilor face parte dintr-o trilogie care mai con]ine romanele Fratele lui Rousseau [i Noi, ceilal]i. Cum arat` aceast` construc]ie? Arhitectura e foarte simpl`. În toate cele trei romane am pornit de la o confruntare între oameni, tehnic` [i natur`. Totul se petrece în lumea occidental`. Primul roman vorbe[te despre na[terea meteorologiei [i ajunge, cronologic, pîn` la norul atomic de la Hiro[ima. E un alt

85


■ Stéphane Audeguy (n.1964, Tours, Fran]a) a studiat la Universitatea din Paris literatura francez`, englez` [i american`. A predat la Universitatea Charlottensville din Virginia, Statele Unite. Din 1999, pred` istoria artelor [i a cinematografiei la un liceu din departamentul Hauts-de-Seine, Paris. Romanul s`u de debut, Teoria norilor, a fost recompensat cu Grand Prix du Style, Grand Prix du Livre des Dirigeants [i Prix Maurice Genevoix al Academiei Franceze (2005). Pentru romanul Fils unique (Fratele lui Rousseau) i-a fost decernat Prix des Deux-Magots, în 2007.

INTERVIU

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

mod de a vorbi despre felul în care oamenii au ajuns s` st`pîneasc` natura. În al doilea roman, Fratele lui Rousseau, e vorba despre Revolu]ia Francez` [i implicit despre inven]iile tehnice de atunci. A treia poveste, Noi, ceilal]i, se petrece în Kenya de ast`zi, îns` con]ine numeroase referin]e cu privire la istoria colonial` [i la modul în care Occidentul a pus st`pînire pe Africa. În Fratele lui Rousseau vorbi]i despre o istorie mai pu]in cunoscut`. Cum a]i dat de urma acestui frate al lui Rousseau? E, într-adev`r, incredibil. Cu to]ii am citit Confesiunile lui Rousseau [i am uitat c` el are [i un frate. Cum este posibil? Rousseau însu[i are un mod cu totul egocentric de a relata despre via]a sa: îl pomene[te pe fratele lui, dar o face parc` special în a[a fel încît s` nu ne r`mîn` în memorie. {i exact asta m-a fascinat: faptul c`-l men]ioneaz`, dar c` noi nu mai [tim mai nimic despre el. A[a c` am cercetat biografia sa [i am inventat un Rousseau posibil. E un personaj de fic]iune, dar e totu[i foarte verosimil. Tot ce [tim despre el e men]ionat într-un document oficial: se pare c` a fost închis la o cas` de corec]ie, c` era un delincvent. Cînd a p`r`sit casa de corec]ie de la Geneva, a pornit spre Germania. Asta e tot ce se [tie. În aceast` gaur` neagr` a istoriei mi-am permis s` inventez un personaj care tr`ie[te la Paris [i care e eroul unor aventuri plauzibile. Povesti]i totul din perspectiva lui, a acestui erou necunoscut. De ce a]i ales aceast` solu]ie, de vreme ce autorul [tie atît de pu]in despre cel pe care vrea s`-l întruchipeze? Pentru c` îmi place la nebunie s` fac jocuri de rol. Iar rolul acesta mi-a permis s` experimentez într-o manier` modern` cu limba francez` din secolul al XVIII-lea. Sintagma cea mai potrivit` e c` am folosit un clavecin vechi cu o claviatur` modern`. Nu este acest roman un mod de a-l denigra pe Rousseau inventînd o pseudo-biografie a fratelui s`u? Cum a fost primit romanul? Nu mi-am propus în nici un caz s`-l denigrez pe autorul Rousseau, pe care îl iubesc. Omul Rousseau nu e prea simpatic, a[a c` nu m` deranjeaz` dac` romanul e citit ca o form` de denigrare. Oricum, tot ce m-a mobilizat a fost s`

v`d dac` nu cumva ar fi putut exista un alt Rousseau decît cel pe care îl [tim. Cît despre receptarea romanului, am fost surprins s` constat c` mul]i francezi sînt agasa]i de Rousseau. Cred c` iritarea pe care ne-o provoac` nou`, celor de acum, Rousseau, provine din faptul c` ne este foarte asem`n`tor. Ne agaseaz` pentru c` inventeaz` un individ modern care e ca noi. Cînd vorbe[te numai despre el, ne d`m seama c` individualismul de ast`zi nu e foarte diferit de cum era el, atunci. Acesta e înc` un aspect pe care l-am urm`rit: Rousseau ca prototip al individului modern... V-a]i pus vreo frîn` în acest demers? Nu fac atacuri personale. Literatura nu are nimic de-a face cu regl`rile de conturi personale. A[a c`, de pild`, în romanul despre Kenya, am schimbat suficient de mult personajele pentru ca ele s` nu semene cu cele din via]a real`, care le-au inspirat. Romanul Noi, ceilal]i con]ine un discurs anti-capitalist, dar eu nu m` declar contra vreunei societ`]i anume [i cu atît mai pu]in contra vreunui individ. Problema nu e c` îl avem pre[edinte pe Sarkozy, ci c` îl avem ca pre[edinte pe el ca reprezentant al unui sistem. Nu persoana, ci sistemul, ideile trebuie comb`tute. A[a e [i în literatur`. Nu v` este team` c` romanele dumneavoastr` ar putea fi judecate mai degrab` din perspectiv` politic` decît din perspectiv` literar`? Nu. Dimpotriv`. Sînt chiar dezam`git de foarte slaba recep]ie a mesajelor politice pe care încerc s` le transmit în c`r]ile mele. Eu cred c` am multe de spus, c` spun multe din perspectiva ideilor politice, [i c` asta nu ajunge la public. Nu exist` spa]iu de dezbatere pentru aceast` dimensiune a c`r]ilor mele. Cred c` Fran]a este extrem de închis`, de repliat` spre sine îns`[i. Dac` a[ fi plasat ac]iunea din Noi, ceilal]i în Algeria, acolo unde Fran]a a avut o istorie colonial`, [i nu în Kenya, probabil c` povestea ar fi stîrnit dezbateri. A[a, n-a avut nici un fel de ecou. Îns` vorbesc acum de ecourile critice. Cred totu[i c` cititorii [tiu s` fac` leg`turile necesare. ■

86

interviu realizat de Matei Martin


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

Extrem [i Orientul Apropiat. Indicele poate lua valori între 0 [i 1, iar valoarea ideal`, în practic`, este 0,80 – valoare care revine societ`]ii sud-coreene, urmat` de cea japonez` (0,77), cea danez` (0,76) [i cea islandez` (0,74). Statele Unite ale Americii [i Germania sînt pe pozi]ia 20, cu un indice de 0,66. Ultima statistic` a fost realizat` în 2007 [i România nu se afl` între primele 25 de societ`]i deschise c`tre oportunit`]ile digitale. Dar surprizele încep în 2008. Cu peste 7,4 milioane de utilizatori de Internet (adic` 35% din popula]ia ]`rii, cu 10 procente peste media global`) [i peste 2 milioane de utilizatori cu conexiune broadband la Internet (10% din popula]ie, pozi]ia 24 în lume – arat` cifrele din 2007), românii au intrat în curs`. Poate destul de tîrziu, dar explica]ia e simpl`: televiziunea a dominat consumul cultural, dar [i încrederea cet`]enilor pîn` în 2009. O alt` statistic`, a CIA, ofer` României un incredibil loc doi în Uniunea European` [i [apte global, la num`rul de sta]ii de televiziune: 575 (plus alte 5000 care retransmit, spun cifrele din 2008). Un alt mediu de comunicare unde românii exceleaz` este cel al telefoniei mobile. În România sînt mai multe telefoane mobile decît locuitori – rata de acoperire a telefoanelor era de 108,5% în 2008 [i cu siguran]` a crescut. În Italia se vorbe[te cel mai mult, cu o rat` de acoperire de 147% (tot în 2008), adic` un telefon [i jum`tate pe cap de locuitor. Surpriza este c` românii nu numai c` vorbesc, dar [i scriu. Pe Internet. Un studiu din 2007 al Uniunii Latine („Limbile [i culturile pe Internet“) sus]ine c` 0,28% dintre paginile web sînt scrise în român` (comparativ cu 0,15% în 1998). Pe primul loc se p`streaz` limba englez` cu 45 de procente (în sc`dere fa]` de 1998, cînd acoperea 75%), apoi limba german` cu 5,90%, francez` cu 4,41% [i spaniol` cu 3,80%. Probabil cre[terea de utilizatori a adus [i o cre[tere a procentului de pagini române[ti, dar e destul de greu de avansat o cifr` pentru 2009. Important este c` pentru o limb` vorbit` nativ de doar 30 de milioane (ca prima sau a doua limb`) exist` o cre[tere constant` a „scrierii digitale“, chiar dac` nu putem vorbi de o societate a oportunit`]ii digitale. ■

Constantin Vic`

Cum st`m în lumea digital` Exist` mai multe moduri de a m`sura cum se descurc` societ`]ile în lumea digital`. Unul dintre ele este indicele de e-readiness, adic` indicele care subscrie gradul de preg`tire, acces [i „alfabetizare digital`“. E-readiness ar putea fi definit ca abilitate de a utiliza tehnologiile comunic`rii [i informa]iei în dezvoltarea social`. În fiecare an, IBM Institute for Business Value [i o divizie a grupului The Economist (specializat` în statistici globale) realizeaz` un top al statelor în func]ie de gradul de e-readiness. Indicele este compus din mai multe variabile (de la infrastructura tehnologic` la politicile publice pentru informa]ie [i comunicare) [i poate lua valori între 0 [i 10 (valoarea medie pentru întreg globul a fost, în 2008, de 6,4, în cre[tere fa]` de 2007). România este pe pozi]ia 45 (urc` 4 pozi]ii fa]` de 2006) cu un indice de 5,46 în 2008. Societatea româneasc` e pu]in mai avansat` decît cea bulgar`, dar înapoiat` digital în raport cu Turcia, Argentina sau Brazilia. O alt` metodologie este cea a indexului de oportunitate digital` (DOI); acesta devine din ce în ce mai important în m`surarea societ`]ii informa]ionale. Ca [i indicele de e-readiness, DOI se bazeaz` pe mai mul]i indicatori (11) ai economiilor [i societ`]ilor analizate. DOI este acceptat [i folosit de c`tre ONU în rapoartele sale oficiale [i e cel mai bun instrument pentru observarea fracturii digitale care exist` la nivel global, între nord [i sud, dar [i între Orientul

87


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

MERIDIANE Petre R`ileanu

C`l`torie cu un fazan Libr`ria La Hune r`mîne una dintre institu]iile culturale ale Parisului din cartierul Saint-Germain-des-Prés. Strîns` între cafenelele Deux Magots [i Flore, peste drum de braseria Lipp (toate intrate în mitologia artistic` a Parisului, ultimele dou` decernînd pîn` ast`zi, fiecare, un premiu literar), libr`ria La Hune, deschis` pîn` la miezul nop]ii, este, fa]` de celelalte, un salon al deliciilor silen]ioase. Imediat lîng` intrare, în primul rînd, imposibil de ratat, dau cu ochii de Herta Müller: L’homme est un grand faisan sur terre. Editat în „Folio“, o colec]ie popular`, ceva în genul „Poche“, care colecteaz` succesele diferitelor edituri. De data asta e vorba de Maren Sell, care a publicat [i prima edi]ie, înc` din 1988, aceea[i editur` în care a ap`rut Zenobia lui Gellu Naum. Se întîmpl` [i în zilele noastre ca micii editori, admirabili prin îndr`zneal` [i infailibili în materie de gust, s` devin`, dac` nu mari, cunoscu]i [i aprecia]i. Exemplul cel mai bun este, cred, José Corti, în portofoliul c`ruia se afl` poe]i subversivi [i enigmatici, gînditori inclasificabili, de la Julien Gracq [i Lautréamont la Gaston Bachelard, Maurice Blanchot, René Char sau Gherasim Luca. Actuala edi]ie din Folio a fost tip`rit` pe 12 octombrie, la cîteva zile dup` anun]area Pemiului Nobel – orice editor [i-ar dori s` fie astfel busculat m`car o dat` în cariera lui. Fragmentul citat pe coperta a IV-a are respira]ia întregului [i con]ine nealterat` magia poeziei dense a prozei scrise de Herta Müller: aseme-

88

nea unui diamant, ea înglobeaz` metamorfoze [i timp condensat. Cele cincisprezece rînduri cerute probabil de editor autoarei reunesc, asemenea unei acolade, începutul [i sfîr[itul: disperarea dinaintea emigr`rii, a[teptarea pa[apoartelor ca o agonie, supravie]uirea cu pre]ul prostitu`rii, triste]ea plec`rii, z`d`rnicia întoarcerii. În fruntea textului, ca un titlu, este cules cuvîntul „Roumanie“. E adev`rat, textul acestei nara]iuni este împ`r]it în mici capitole care poart` un titlu, asemenea unor poeme, dar am verificat, nici unul nu se cheam` „România“. }ara natal` a autoarei este poate men]ionat` din grija editorului de a orienta cititorul, avînd în vedere c` nara]iunea se situeaz` în România. {i dac` aceast` men]iune ar avea [i o ra]iune comercial`? Ar fi o idee îndr`znea]` [i surprinz`toare: folosirea României ca argument de vînzare, cum se spune în termeni de marketing. Publicul românesc, care d` impresia c` materia [i problematica, universul scrierilor Hertei Müller nu-l privesc deloc sau vag, în m`sura în care „ac]iunea se petrece în România“, este surprins de extraordinarul succes interna]ional al scrii-


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

MERIDIANE

toarei în faza aton` a admira]iei sale. (Cealalt` fiind admira]ia devoratoare – canibal`, cum ar fi spus Cioran – în care intensitatea este invers propor]ional` cu durata.) Cu tot scepticismul s`u, va trebui s` accepte c` Herta Müller este cel mai bun brand produs – involuntar, bineîn]eles – de România în ultimele decenii. {i cazul acesta, ca [i alte precedente ilustre, nu face excep]ie de la fatalitatea ambiguit`]ii în materie de situare: este [i nu este românesc.

*** Cu Herta Müller în mîn` trec mai departe, în fa]a raftului cu nout`]i. Ochii îmi cad peste un Vargas Llosa, Cum mi-am învins frica de a zbura în avion. Ap`rut în frumoasa, eleganta colec]ie „Carnets“, coordonat` de Laurence Tacou, a editurii L’Herne – un alt exemplu de reu[it` a unei edituri relativ mici [i care, f`r` s`-l refuze, nu caut` în mod special succesul comercial. C`r]ile din „Carnets“ – în care au ap`rut, de asemenea, recent un Cioran inedit, De la France, [i Promenades parisiennes, o selec]ie din articolele lui Mihail Sebastian despre Paris – au coper]i negre lucioase, doar culoarea literelor – numele autorului [i titlul – difer` de la o carte la alta, iar în interior, textul este cules cu cerneal` albastr`. Mici am`nunte, s-ar putea spune, dar care dau o identitate inconfundabil` c`r]ilor editurii [i fac din fiecare apari]ie un eveniment [i din fiecare carte, un obiect estetic. R`sfoiesc cu ner`bdare acest mic volum Llosa care reune[te o serie de articole, un fel de reportaje de scriitor, f`r` îndoial` comenzile unor mari cotidiene din lume, unde au [i fost ini]ial publicate. De aceea, reunite, aceste texte r`mîn oarecum exterioare, circumstan]iale. Chiar dac` voi cump`ra cartea [i o voi citi pe îndelete, vreau s` aflu imediat cum s-a lecuit Llosa de frica de a zbura cu avionul – el, un mare c`l`tor, are ceva de spus în materie. R`spunsul e simplu: citind. Lectura este antidotul împotriva fricii, ca de altfel [i împotriva altor rele. Lectura unei c`r]i dintre cele care te confisc` total [i la sfîr[itul c`reia r`mîi vis`tor, prelungind reveria scriitorului, r`mînînd înc` o clip` în subteranele luminoase ale crea]iei sale.

*** Întîlnirea e cu atît mai extraordinar` cu cît eu am fost lecuit de frica de a zbura cu avionul, de Llosa. La începutul anilor 1990, în a doua sau a treia c`l`torie la Paris, eram la aeroportul Orly pentru a m` întoarce la Bucure[ti. Pe cînd efectuam formalit`]ile de îmbarcare, la ghi[eu iau la întîmplare o etichet` pentru bagajele de mîn` pe care m` preg`tesc s` o completez. O întorc pe partea ce trebuie completat` [i citesc, scris cu litere frumos desenate – un scris cite], cultivat, îngrijit: Mario Vargas Llosa. Poate c` aceast` bucat` de hîrtie abandonat` era acolo de mult, dar aveam impresia c` scriitorul tocmai a trecut pe acolo, m` uit în jur, convins c` a[ putea s`-l v`d în mul]imea de pasageri ce se preg`teau s` plece care-ncotro, a[teptîndu-m` chiar ca el s` vin` s`-[i recupereze eticheta pentru bagajul de mîn`. Acum, în libr`ria parizian` La Hune, ridic privirea de pe cartea lui Llosa [i v`d din spate un domn bine, cu un palton bleumarin de ca[mir, fular din aceea[i materie gri, pantalon de culoarea fularului, totul prea conven]ional [i prea corect (calitatea materialelor

89


MERIDIANE

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

nu putea îndep`rta totu[i aceast` impresie de conven]ional), pentru ca pantofii gen mocassins fran]uze[ti s` strice chiar acest ansamblu, greoi cum sînt [i u[or deforma]i ca orice înc`l]`minte comod`. Cam prea groas` [i prea c`lduroas` o asemenea ]inut` într-un Paris în care, chiar în sezonul rece, termometrul nu coboar` decît în mod excep]ional sub media de [apte-opt grade; domnul în chestiune nu poate fi decît în trecere. Intrigat de aceast` prezen]` [i avînd deja o vag` presim]ire, urc cu privirea de la picioare la cap, e un b`rbat de o anume vîrst`, cum se spune în francez`, cu grija particular` a acestei limbi de a ocoli asperit`]ile, are p`rul alb, des, b`]os, perfect disciplinat de o parte [i de alta a unei c`r`ri impecabil trasate. Cînd se întoarce pu]in din profil, pentru a citi mai bine cotoarele c`r]ilor din rafturi, îl recunosc: e Mario Vargas Llosa. Un profil de efigie, e ceva foarte british în atitudinea lui, doar intensitatea umbroas` a privirii confirm` ideea pe care ne-o facem despre tipul sud-american. Prima pornire e s`-l abordez [i s`-i spun cum, în urm` cu mai mul]i ani, i-am uzurpat la modul cel mai inocent identitatea [i am c`l`torit, între Paris [i Bucure[ti, cu un bagaj de mîn` care purta o etichet` cu numele lui. {i c` aceast` împrejurare m-a pus într-o stare de incomparabil` euforie, gra]ie c`reia am uitat [i de frica de avion, [i de

triste]ea de a p`r`si Parisul. Tichetul de bagaj de mîn` Mario Vargas Llosa l-am p`strat ca pe un trofeu la fel de important pentru mine ca bucata de catifea ro[ie adus` de revolu]ionarii români de la Paris, smuls` din tronul regelui Louis Philippe. Pentru ei era dovada c` fuseser` prezen]i la un eveniment istoric, revolu]ia din 1848, care inaugura o epoc` de formidabile promisiuni de emancipare; pentru mine, proba unui eveniment nu mai pu]in istoric [i fondator al unei mitologii personale [i nu numai, intrarea, în sfîr[it, în zodia libert`]ii. Mario Vargas Llosa, frumos caligrafiat pe bucata aceea de hîrtie, era un pa[aport c`tre libertate [i un talisman venit din partea unui scriitor-magician, o garan]ie, gîndeam atunci, a accesului liber la statutul de cet`]ean al Universului, prin contaminare. Bineîn]eles c` nu i-am spus nimic, ar fi fost ca o intruziune inadmisibil` în intimitatea acestei reculegeri t`cute pe care ne-o ofer` contactul cu c`r]ile. Mario Vargas Llosa a p`r`sit libr`ria La Hune cu cîteva c`r]i sub bra]. Mi-ar fi pl`cut s` [tiu c` printre ele se afla [i L’homme est un grand faisan sur terre de Herta Müller. {i, de fapt, mai ales asta a[ fi vrut s`-i spun, dac` nu aflase singur: c` [i acest fazan e un bun antidot împotriva fricii. ■

90


colaje de Dan Stanciu


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

FRAGMENTE {tefania Mihalache

Poemele secretarei Începe s` apun` soarele [i Jeepul a p`r`sit de vreo jum`tate de or` Bucure[tiul. Umbre lungi, rozalii se întind peste terenuri arabile cu cereale încol]ite, se reflect` în parbrizele celorlalte ma[ini, pe drumul care se desf`[oar` u[or curb. Pe drumul nostru e numai soare la apus [i ma[ini. De cînd am ie[it din Bucure[ti n-am v`zut nici un om. Nici pe cîmp, nici prin sate, nici pe marginea drumului, nici la benzin`rii. Nimic uman, nic`ieri. Nimic, în afar` de ceafa [oferului trimis de Alex, care nu vorbe[te [i pe care am senza]ia c`-l cunosc, de[i în mod sigur nu e acela[i cu tipul solid care ne-a p`zit atunci pe teras`. Are o [apc` de piele albastr`, care pare din alt secol [i prin oglind` îi v`d musta]a foarte neagr`, care-i acoper` perfect gura [i pare c` n-o s` se mi[te niciodat`. Dac` m-a[ da jos [i a[ fugi, cu siguran]` a[ constata c` nu s-ar opri nici o ma[in` s` m` ia, pentru simplul motiv c` nu sînt conduse de nimeni, sînt doar ni[te bolizi de tabl` colorat`, într-o curs` uciga[`, despre care nu [tie nimeni. Nici Alex, nici Dania, nici doamna Alexandrescu, nici mama, nici tata. Tata. Da, cu el trebuie s` vorbesc. Scot telefonul din geant`. – V` rog s` nu vorbi]i la telefon în ma[in`. {oferul a spus-o f`r` ca nici o p`rticic` din el s` se mi[te vreun milimetru, f`r` ca fiin]a lui s` sufere vreo cît de mic` transformare datorat` vorbirii, a[a încît nici m`car nu sînt sigur` c` a zis el ceva, poate a fost doar o voce în capul

meu. Bag telefonul la loc în geant`. M` traverseaz` o transpira]ie rece. Încercînd s` ne dep`[easc`, o blond`, într-o ma[in` sport ro[ie, merge un timp paralel cu noi. Încerc s`-i fac un semn, a[ vrea doar s` se uite la mine [i s`-mi zîmbeasc`, dar nu i se clinte[te nici un fir de p`r, prive[te fix înainte ca un pilot de curse. Din fa]` vine un camion, blonda vireaz` brusc, aproape s` intre în noi, [oferul trage pu]in dreapta, blonda reu[e[te în ultimul moment s` se strecoare în fa]a noastr`, camionul trece [i el, t`cut, pe lîng` noi. Nici blonda, nici [oferul n-au schi]at nici un gest, nici m`car nu au pus mîna pe claxon, nici unul dintre ei n-a întors capul s`-l priveasc` pe cel`lalt. Ma[ina ro[ie accelereaz`, în curînd o s` dispar` [i asta [i o s` r`mîn` Jeepul iar`[i singur. M` ag`] cît pot cu privirea de ma[ina ro[ie, care trece pe lîng` lac, recunosc [i umbrelu]ele de paie, sîntem aproape de terasa la care am mai fost. Peste cîteva minute, Jeepul opre[te în fa]a cl`dirii de c`r`mid` ro[ie. {oferul iese rapid din ma[in`, îmi deschide u[a [i-mi face un semn scurt s`-l urmez în cas`. Deci se pare c` totu[i aici st` Ling. Ajuns` în`untru, [oferul dispare [i m` trezesc singur` într-un fel de living desp`r]it de un paravan pictat cu dragoni. Înc`perea are tapet ro[u cu m`tase, dincolo de paravan nu îndr`znesc s` m` uit, dar partea accesibil` privirii e mobilat` cu dou` scaune joase de bambus, tapisate în ro[u, dou` etajere înguste de lemn

93


■ {tefania Mihalache (n. 1978) este absolvent` a Facult`]ii de Filologie, Universitatea Transilvania, Bra[ov. Master în Studii de gen [i cultur`, Universitatea Central-European`, Budapesta, cu teza Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’s Dracula. Debuteaz` în volumul colectiv Junii 03. Antologia tinerilor prozatori bra[oveni (revista Interval, 2003). În anul 2004, debuteaz` editorial cu volumul Est-falia (Editura Paralela 45). Romanul este nominalizat la Marile Premii Prometheus, edi]ia a IV-a, categoria „Opera Prima“. Colaboreaz` la revistele: Familia, Tiuk, Pana mea, Vatra, Observator cultural, Dilemateca, Time-out, Noua literatur`. În prezent este scenarist` la Media Pro Pictures, Bucure[ti.

FRAGMENTE

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

sculptat, cu vitrine de sticl`, în care se g`sesc vaze de por]elan pictate în albastru. Dou` lampioane ro[ii coboar` din tavan. Calc pe un fel de rogojin`, care fo[ne[te pu]in. Rogojina are un desen de frunze, sînt mai multe feluri de frunze, a[ezate în tot felul de m`nunchiuri. E o lini[te total`. Nu [tiu dac` s` m` a[ez sau nu pe scaun, m` gîndesc s` mai a[tept pu]in, poate vine cineva. N-am v`zut multe interioare chineze[ti, dar m` a[teptam s` fie mai înc`rcat, cel pu]in în ce prive[te por]elanurile. M` apropii de una dintre etajerele cu vaze [i îmi dau seama c` ea con]ine numai vaze albastre, identice, nimic altceva. În col]ul din dreapta jos, o fotografie alb-negru, cu un b`ie]el chinez, în pantaloni scur]i, într-o gr`din` înflorit`. – Aici sînt eu. Inima începe s`-mi bat` nebune[te în gît, în spatele meu trebuie s` fie Ling, m` întorc, e Ling, zîmbe[te re]inut. – Da... {tiu. Adic`... am b`nuit. Ling tace. Nu fac nici o mi[care. Observ în col]ul cel`lalt al înc`perii, chiar lîng` paravan, un acvariu cu pe[ti mici, alba[tri, foarte vioi. Lîng` ei, o vaz` albastr` cu crini. Îmi întorc privirea spre Ling. E îmbr`cat într-un fel de halat de m`tase vi[iniu cu inflexiuni ro[ii, luat peste ni[te pantaloni de stof`. – Bun` ziua. Ling înclin` capul [i st` a[a cam o secund`. Apoi îl ridic` [i se uit` drept la mine. Înclin [i eu capul, f`r` s` fiu prea sigur` de ceea ce fac. Îmi face un semn c`tre paravan. Pornesc înainte, intru, urcînd cîteva trepte. M` trezesc practic într-un restaurant cu patru mese, ca orice restaurant chinezesc din Bucure[ti. Dac` prima parte a camerei e mai degrab` auster`, f`r` risip` de desene, gravuri [i obiecte de decor, aici este plin. De o parte [i de alta a meselor sînt policioare pe care troneaz` statuete aurite înf`]i[înd broa[te, dragoni, [oimi, obiecte de jad; pe mese – vaze ieftine înflorate, [ervete multicolore cu desene mitologice. Într-un col] al restaurantului, spre ie[irea care presupun c` d` într-un fel de buc`t`rie, troneaz` o pisic` uria[` aurit`, cu hieroglife pe ea, care î[i mi[c` vertical una dintre labe. Ling nu pare absolut deloc deranjat de tot kitsch-ul din jurul lui, parc` în mod

inten]ionat a încercat s` încarce locul astfel încît s` semene cu un bazar de chinez`rii, urm`rind parc` s` ascund` adev`rata cultur` chinez`, dîndu-le str`inilor ce î[i doresc, ce vor ei s` vad` [i s` [tie despre China. Sau pur [i simplu nu-i pas`. Îmi face semn s` iau loc la o mas` din cap`tul opus intr`rii, cu fa]a spre ni[te draperii verde-închis. Pisica r`mîne undeva în stînga mea, dar pot s` v`d cu coada ochiului cum d` din cînd în cînd din lab`. Pisica domin` incontestabil înc`perea, fiind singurul obiect capabil de mi[care. M` a[ez, Ling se a[az` în fa]a mea. F`r` ca Ling s` fac` vreun gest, la masa noastr` apare din p`mînt o fat` îmbr`cat` într-un chimono ro[u cu broderie aurie. Fata nu e chinezoaic`, e o românc` mai oache[`, bine f`cut`. Pe obrazul drept are desenat` cu ro[u o aluni]`. Fata are o tav` cu dou` pahare. Las` unul în fa]a fiec`ruia dintre noi [i dispare. În`untru este un lichid transparent, incolor. M` gîndesc c` e ap`, poate înseamn` ceva în tradi]ia chinez`. M` cutremur cînd m` gîndesc ce gre[eal` îngrozitoare am f`cut: am venit aici f`r` s` citesc nimic despre tradi]ia [i obiceiurile chineze[ti. Am venit la Ling, s` negociez cu el, f`r` s` citesc nimic despre ]ara lui [i obiceiurile ei. {i asta este prima regul` a lui Hamilton, dar eu am uitat-o, m-am concentrat mai mult pe poezii. M` mir c` nu mi-a spus Alex nimic, pe de alt` parte, la dracu’, era atît de evident, era de la sine în]eles, ce era s`-mi zic` – vezi, cite[te [i tu ceva despre China, poate ai nevoie ca s`-ncepi discu]ia? Alex habar n-are c` eu nu mi-am f`cut, de fapt, temele cele mai elementare, c` nu [tiu nici m`car ABC-ul tehnicilor de negociere, c` eu am r`mas la fel de neglijent` ca înainte s`-mi dea el c`r]ile astea mi[to, c` [i-a l`sat cea mai important` afacere pe mîna uneia care e varz`. Trebuie s` încerc m`car s` fac ca asta s` nu se observe. Ling d` paharul peste cap. Îl las` jos [i se uit` fix la mine. Beau [i eu tot lichidul din pahar, încerc s` nu m` strîmb. E un alcool tare, un fel de ]uic`, dar cu un miros ciudat, acru-dulce, ca un fel de o]et cu miros de iasomie. Simt c` îmi arde gîtul [i stomacul, mi-au dat lacrimile, strîng cît pot din gene. Fata oache[` în chimono revine, din nou nechemat` de nimeni, [i ne

94


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

FRAGMENTE

a[az` în fa]` dou` castroane cu un fel de sup` verzuie, foarte aromatizat`. Ling începe s` m`nînce, fac [i eu la fel. Supa are un gust foarte bun, de alge, pu]in iute. – Foarte bun`, îndr`znesc s` spun. Ling se uit` la mine, d` din cap [i zîmbe[te u[or. Zîmbesc [i eu, cred c` sînt pe calea cea bun`. De fapt locul e destul de simpatic, cu lampioanele lui de hîrtie, cu statuetele aurite [i sculpturile cu dragoni, e genul `la de loc care exista, cînd eram mici, dup` formula „ziceam c`“. Ziceam c` eu eram prin]esa [i eram prizonier` în palatul dragonului de mul]i-mul]i ani, de exemplu. M` uit la algele din sup`. Ziceam c` ele erau ni[te dragoni de ap`, afla]i la o sta]iune de spa. Îi retrag pe margine cu lingura, ca s` se mai odihneasc` [i s` mai schimbe impresii. În mijloc, fac cu lingura un vîrtej puternic. Încep s` rîd. E amuzant la Ling. Ridic ochii din farfurie [i r`mîn f`r` cuvinte. Draperiile verdeînchis se dau într-o parte [i-n cealalt` [i-n spatele lor se vede o scen` micu]`. Incredibil. Ling are teatru la el acas`. Tot acum, din ni[te difuzoare ascunse se aude o melodie chinezeasc`. – Cite[te, îmi spune Ling. – Acum? Ling clipe[te din ochi. Muzica pare s` îl emo]ioneze, tr`s`turile i s-au îndulcit, arat` ca un prieten care-]i cere s`-i cite[ti ceva seara, la cin`. Dinspre el r`zbate pîn` la mine miros de l`mîie. Îmi iau geanta de pe scaun [i scot caietul. Dau cîteva pagini. – Despre... despre ce a]i dori? Face semn din cap c` orice ar fi bun. Mai dau cîteva pagini. Nu m` pot hot`rî. M` uit la el. Ling a închis ochii [i se las` purtat de muzic`. Lumina ro[ie a unui lampion îi curge pe fa]`, Ling arat` ca un desen stilizat pe o stamp`. Sînt disperat`. Toate mi se par copil`re[ti, iar Ling o s` rîd` de mine în umbra lui ro[ie, [i o s` îi spun` lui Alex care o s` rîd` [i el. Poate asta. I-am pus semn de acas`, pare c-ar suna cel mai bine acum, dar ar putea [i s` fie foarte-foarte ciudat`. Încep. „Iubirea mea, noi n-avem bani / [i umbrele noastre se profileaz` / incredibil de clar / un cotoi [i un iepure [chiop / iubindu-se / la marginea unei metropole / umbrele noastre

mieunînd aristocrat alteori / într-un cîmp de lucern` / cînd pe deasupra trec avioane cu bur]i metalice [i cruce ro[ie /«iubito, s`-]i vorbesc despre petele de pe soare» îmi spui / mai bine fugi dup` ei, iubitule, fugi dup` ei, / tu, cel mai puternic animal din p`dure.“ Tac. Ling nu spune nimic. Î[i sprijin` ceafa în palme [i se uit` în sus. N-ar fi trebuit s` citesc poezia asta. – Ce poezie e asta? Înghit în sec. – O... o poezie. De dragoste. Ling se încrunt`. – Asta nu e de dragoste. – De ce? – Cum s` se iubeasc` cotoi cu iepure? {i ce-are a face cu banii? Iubirea nu [tie de bani. Tac. Ultima lui propozi]ie e ciudat`, poate este echivalarea unui proverb chinezesc. Oare ce ar fi mai bine pentru afacerea noastr`, s`-i r`spund acum sau s` nu-i r`spund? Trebuie s`-mi amintesc Hamilton-ul. Acum ar trebui s` pot s`-i identific, oare cum era, a[a, semnul st`rii de spirit. – Alta mai ai? – Da. Sta]i s` caut.

95


FRAGMENTE

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

S` încerc una foarte scurt`. Dar n-o am decît pe asta, e cam criptic`, n-o s-o în]eleag` deloc. „Închide casa cu gura ta / cînd deschizi u[a s`-mi sar` în fa]` un cîntec, un cristal de saliv` / o leoaic` tîn`r`.“ Ling tresare. Se ridic` [i dispare în grab` dup` paravanul pe lîng` care am intrat. Muzica se opre[te brusc. Am f`cut eu ceva. Mototolesc, f`r` s`-mi dau seama, [erve]elul cu dragonul [i cu fata, care se rupe. Îl ascund sub bolul cu supa de alge. Ling se întoarce. Are în mîn` o carte pe care mi-o d`. E Nichita St`nescu. – Cite[te. M` uit pe copert`. – Ro[u vertical? Ling înclin` din cap mul]umit. – Te rog. Deschid volumul. – Închinare? – Da. E bun. Încep. „Adolescen]ii, b`rba]ii, b`trînii / aspira]ia, rodnicia, împlinirea / vîrste trecîndu-[i puterea, arborele / din cele opt ore – ale zilei de munc`. / Mai mul]i fii ai p`mîntului ]`rii, / ce fericire! / Ei fac s` r`sar`-n opt ore sfera / întreag` a Timpului!“

Pe m`sur` ce citesc, melodia chinezeasc`, aceea[i, se aude mai tare. Ling face un semn [i lampioanele de deasupra noastr`, prinse într-un tavan fals, rotitor, încep s` se mi[te sc`ldîndu-ne în culori. Ling rîde cu toat` fa]a. Ochii îi sclipesc. Fata în chimono vine cu înc` dou` pahare din aceea[i b`utur`. Ling îl d` peste cap. Un lampion albastru s-a oprit deasupra lui, iar deasupra mea, unul galben. Între noi, lumina e verde. – Asta e de dragoste. Nu sim]i? Sînt opt ore. În opt ore se na[te timpul. Pentru timp [i dragoste trebuie munc`. Sînt uluit`. Draperiile verde-închis din fa]a mea se dau la o parte [i descoper` o mic` scen`. Pe scen` nu se afl` decît o canapea tapisat`, [i în spatele ei – un acvariu mare cu pe[ti alba[tri, micu]i, afla]i într-un constant du-te vino. Ling î[i concentreaz` toat` aten]ia în direc]ia scenei, e foarte bine dispus. Pe scen` apar un grup de [ase fete, chinezoaice de data asta, îmbr`cate în rochii vaporoase, cu mîneci foarte lungi pe care le rotesc în dans. Melodia este aceea[i de mai devreme, dansul fetelor creeaz` superbe iluzii optice. Ling se uit` la mine, dau din cap aprobator [i zîmbesc. Ce ar fi dac` a[

96


DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

FRAGMENTE

mai încerca pu]in din b`utura de mai devreme? Iau dou` guri, din nou senza]ia de arsur` pl`cut`. Muzica se opre[te, una dintre fete se a[az` pe canapea [i începe s` cînte din gur` o melodie chinezeasc`. Nu peste mult timp, îmi dau seama c` este aceea[i melodie care se auzea înainte din difuzoare. Fetele se a[az` în cerc în jurul ei. Nu [tiu cum, mintea mea este supt` de spectacol, de culori [i de lumini, nu [tiu cum, poate din cauza melodiei triste, poate `sta este efectul ei dac` e ascultat` de mai multe ori, poate e o melodie gen incanta]ie, o melodie tradi]ional` cu puteri magice. Trebuie s` încerc s` m` deta[ez pu]in. Deodat` îmi dau seama: asta e. Ling r`spunde spectacolului meu cu spectacolul lui. Ne-a sim]it strategia [i o contracareaz`. Ling e foarte de[tept, e deasupra tuturor. Acum în]eleg. Ling este genial. Muzica se schimb`, este tot o melodie chinezeasc`, instrumental` de data asta, un fel de mar[ milit`resc. Ling î[i trage scaunul mai aproape de scen`. Fream`t` de ner`bdare s` vad` ce se întîmpl`, de parc` nu ar [ti spectacolul. Sau poate chiar nu-l [tie. Pe scen` n`v`lesc alte [ase fete, îmbr`cate în uniforme militare. În mîini au ciocane [i la [old cîte un cu]it mare. Muzica se opre[te de tot. Fetele se reped la cea de pe canapea, încep s` strige tot felul de comenzi în chinez`, o apuc` de mîini [i de p`r [i-o ridic` de pe canapea. Cea care pare conduc`toarea grupului îi pune întreb`ri pe un ton r`stit. Fata r`spunde, dezvinov`]indu-se de fiecare dat`. Se face lini[te. Lampioanele de deasupra noastr` se sting. Ling scoate un geam`t u[or. Fata-militar spune ceva scurt, t`ios. E sentin]a. Acuzata ]ip` scurt, celelalte o doboar` la p`mînt. Cu ciocanele îi zdrobesc degetele de la mîini, [i o lovesc peste gur`. Fa]a îi este deja sc`ldat` în sînge, celelalte încep s` cînte un fel de cîntec de înmormîntare. Încerc s` m` gîndesc departe, la lumea de afar`, dar nu-mi vin decît fragmente de senza]ii pe care mintea îmi spune c` le-a[ fi tr`it eu. Strig`tele fetei acoper` cîntecul. Au întins-o pe jos [i acum o dezbrac` de rochia colorat` cu mîneci lungi, vaporoase. Gemetele lui Ling sînt tot mai puternice. Se uit` o singur` dat` fix la mine, parc` iritat c` nu fac nimic. Simt c` ar tre-

bui poate s` încep s` plîng, dar nu pot s` m` mi[c, [i nu pot s`-mi mi[c nici m`car un singur mu[chi al fe]ei. Maxilarul îmi este blocat într-o strînsoare care îmi strive[te din]ii. Fata e acum goal`, celelalte o acoper` cu un sac. Fata-militar îi arat` cu]itul [i ciocanul. Trebuie s` aleag` arma cu care va fi omorît`. Cîntecul prietenelor ei devine isteric. Fata alege cu]itul, fata-militar se duce în spatele ei [i îi taie gîtul. Ling plînge în hohote, m` trage de mîn` [i urc`m pe scen`. Ac]iunea se întrerupe. Fiecare r`mîne în pozi]ia în care se g`sea, cu ciocanul ridicat, cu fî[ii din hainele fetei în mîn`. Dar, mai straniu decît orice, fetele care cîntau r`mîn cu gurile deschise. Ling m` trage de mîn`. Ne oprim lîng` fata care sîngereaz`. M` uit în jur, nu v`d ca fetele s` aib` vreundeva ascunse pungile de vopsea ro[ie. Ling mi-o arat` pe fat`. – Bunica An. Arat` c`tre fetele în uniforme. – Solda]i, solda]i! G`rzile! Solda]ii se reped cu cu]itele [i o h`cuiesc pe fat`. Sîngele sare în toate p`r]ile, ne strope[te pe mine [i pe Ling. El nu se fere[te. M` trag într-o parte, melodia sfî[ietoare se aude din nou din difuzoare, pe fundal coboar` încet un soare din hîrtie oranj. Fetele dispar în culise, tîrînd-o [i pe fata ucis`. Ling m` prive[te. – Asta e dragoste. Le-am dat-o pe bunica An. Ai v`zut? Ling se a[az` pe marginea scenei. Îl v`d din spate. Corpul i se contorsioneaz` cîteva secunde, apoi r`mîne nemi[cat. Încerc s` m` apropii de culise s` v`d ce s-a întîmplat cu fata. Din partea cealalt` ies ni[te chinezoaice în salopet`, cu g`le]i [i mopuri. Încep s` spele scena. Toate se mi[c` în jurul meu de parc` n-a[ fi acolo. Chiar încep s` m` întreb dac` sînt. Mi se pare c` au trecut zile întregi. Pe sub resturile materialelor vaporoase cu care erau îmbr`cate dansatoarele v`d abia acum pungi sparte cu lichid ro[u. Chinezoaicele care nu spal` scena adun` cu]itele [i ciocanele într-un sac menajer negru. M` simt epuizat`, [i-mi aud inima bubuind în urechi, revenind încet la normal. M` întreb ce-a urm`rit Ling cu jocul `sta. Poate s` m` sperie. Poate s` m` testeze. Dac` m` ]in tare, poate acum o s` m` ia mai în serios.

97


FRAGMENTE

DILEMATECA ● FEBRUARIE 2010

Poate a[a sînt toate piesele de teatru chineze[ti. Fetele î[i v`d de treab` lini[tite, ba chiar î[i [optesc cîte ceva în chinez`, cu aerul c` se pun la punct cu ultimele bîrfe. Doamne, am fost chiar proast` c` m-am speriat. Nu pot s` cred ce u[or m-am l`sat dus`. Bunica An, my ass. Trebuie s` recunosc iar`[i c` Ling e genial. Fata în chimono auriu vine [i strînge bolurile de la masa noastr`. Ling se ridic` de pe scen`, caut` în buzunar [i-i d` bac[i[ fetei. Chiar ca la un restaurant normal. Ling pare obosit. De dup` paravan vine [oferul, Ling îi d` [i lui ni[te bani. Vorbesc pu]in. A, cred c` pot s` plec [i eu acas`. Asta a fost tot. Nu [tiu dac` mi-am îndeplinit misiunea, dar m` bucur c` se termin`. Poate am s`-i spun lui Alex s` ne mai întîlnim o dat` cu Ling în ora[. Brusc, [oferul, fata în chimono ro[u cu auriu [i fetele care spal` scena dispar. Lampioanele din restaurant se sting [i ele. Ling vine spre mine, în spatele lui se închid draperiile verde-închis. Ling nu se opre[te, vine pîn` foarte aproape, pare c` se uit` undeva dincolo de mine, m` feresc din calea lui încercînd s`-i fac loc, dar el vine tot spre mine, pîn` cînd corpurile noastre se lovesc, pur [i simplu se lovesc unul de altul, cu zgomot înfundat, ca doi

saci de carne. Pe urm` îmi prinde sfîrcurile în palm`, extraordinar de firesc, cu o dorin]` nici prea mare, nici prea mic`, dar tocmai de aia îmi vine s` ]ip, m` s`rut` pe gît, într-un fel lipicios, într-un fel care trebuie s` se întîmple, nu în]eleg, ceva a mers prost, a mers foarte prost, undeva am f`cut o gre[eal`, am lansat semnale gre[ite, asta trebuie s` fie, fiindc` nu l-am citit cu aten]ie pe Hamilton, sau fiindc` nu am citit mai nimic despre cultura [i tradi]ia chinez` [i de-aia n-am în]eles piesa cu bunica An, iar asta poate l-a jignit, nu [tiu, sînii mei sînt în palmele lui [i eu mi-i simt de parc` ar fi de gum`, poate vrea s` juc`m noi doi o pies` acum, dar trebuie s`-i spun c` eu nu pot, c` nu [tiu cum, poate totul e de la b`utura ciudat`, trebuie, trebuie s` încerc s`-i explic. Vreau s` m` ridic, dar m` prinde [i m` trage înapoi, acum îi simt unghiile pe spate, ca un început de gîdil`tur`, cînd începe a[a ar trebui s` rîzi, acum [tiu, [tiu. Ling [i-a dat seama de tot, [tie de ce am venit de fapt, nu se poate ca el s` nu-[i fi dat seama [i s-a sup`rat. Am dat-o r`u, r`u de tot în bar`.

98

(Roman în curs de apari]ie la Editura Cartea Româneasc`)


DILEMATECA45low  

Stéphane Audeguy Paul Morand [i România D OSAR A NCHET~ Cu ce personaj literar a]i petrece Valentine’s Day? I NTERVIU Anul V ● nr. 45 ● febr...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you