Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI) literele A-C Proiect beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul Timbrul Arhitecturii în anul 2012
pictate în ulei. (V.Ţ.)
Construită în anii 1911-1915, de arh. Ion D. Berindey, clădirea, înrudită stilistic cu Palatul de la Floreşti, cu casa Procopiu şi cu casa Titulescu (Gsur), este o variaţie a prototipului început cu casa Florescu, inspirat de Micul şi Marele Trianon de la Versailles, la casa Filipescu coloanele duble fiind angajate. Grilajul din fier forjat al gardului şi balustradele ferestrelor franceze impresionează. Soclul este marcat de bosaje puternice, iar registrul mansardei cu pante curbe şi cu atic cu baluştri este despărţit de cel al parterului înalt, printr-o cornişă proeminentă, bogat decorată. Intrarea se face din curte, printr-o marchiză din metal şi sticlă. Grigore N. Filipescu (1886-1938) a fost un cunoscut om politic român conservator, fiu al lui Nicolae Filipescu, director al ziarului „Epoca” (1918-1938), preşedinte al Partidului Conservator (1931-1938). (text: S.T.; foto: S.T.) CASA Nicolae FILIPESCU str. Batiştei, nr. 13. (în această clădire, din anul 1976 până în anul 2011, a funcţionat sediul Ambasadei SUA) Monument istoric - cod LMI - B-II-m-B18094. Construită în anii 1888–1890, după planurile arh. Louis Pierre Blanc, în stil neoclasic francez. Din bogăţia decorativă a interioarelor sau mai păstrat plafonul din lemn de nuc al bibliotecii şi cel din biroul proprietarului,
CASA FILIPESCU - CESIANU Calea Victoriei/ str. Sevastopol Monument istoric – cod LMI - B-II-m-B19870. Construită în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, pentru familia Filipescu, casa a fost transformată radical prin supraetajare şi mansardare de către următorul proprietar, Constantin Cesianu, în anii 1882-1883. (V.Ţ.) CASA Alexandru G. FLORESCU str. Henri Coandă, nr. 22
Monument istoric - cod LMI - B-II-m-B18441. În 1903, Ion D. Berindey realizează vila diplomatului Alexandru G. Florescu, numită în epocă „un admirabil Trianon” pentru asemănarea sa cu Marele şi cu Micul Trianon. După 1948, casa va adăposti o vreme Institutul de Lingvistică, iar din anii 1980 până acum câţiva ani, Institutul German de Cultură Goethe. Foarte asemănătoare acesteia sunt casele Ion Procopiu (str. Dumbrava Roşie, nr. 5) şi Nicolae Iatan-Poenaru (str. Polonă, nr. 2), clădiri aparţinând parcelării Ioanid. Compusă dintr-un volum monobloc, concepută pe un plan aproape pătrat, cu demisol cu adâncime variabilă, parter înalt, etaj şi pod mascat de aticul înalt cu
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Arhitecţilor din România Pag. 172