Page 113

ne din Polonia. Când a venit oferta de la Houghton Mifflin Harcourt, una dintre cele mai mari edituri americane, de re‑ prezentarea lui se ocupa deja Simona Kessler, singurul agent literar din România. Kessler spune că la început nici nu s‑a pus problema să‑l re‑ prezinte pe Florian, pentru că agenţia ei nu lucrează cu scrii‑ tori români. E specializată în relaţii corporatiste şi foarte rar lucrează direct cu un scriitor. Cu Florian însă a fost o situaţie specială. I‑au plăcut seriozitatea şi firea lui rezervată. Şi, mai ales, i‑au plăcut cărţile. „Mi se reproşează mereu că nu sunt patrioată şi nu reprezint români”, spune Kessler zâmbind. „Ei, bine, cu Filip fac un act de patriotism, dar îl fac de drag.” Astăzi, Houghton Mifflin Harcourt deţine toate drepturile mondiale de publicare pentru Degete mici, exceptând Germa‑ nia: oricine vrea să îl publice pe Florian trebuie să negocieze cu ei. Chiar dacă nu este cel mai avantajos contract – dacă hmh nu îl promovează, romanul riscă să intre într‑un con de umbră – simplul fapt că Florian a fost ales de această editu‑ ră prestigioasă este o recunoaştere a talentului şi potenţia‑ lului său. Mai mult, numele editorului care l‑a propus este o pecete de netăgăduit: Drenka Willen, cea care i i‑a prezentat publicului din sua pe laureaţii cu Nobel Günter Grass, José Saramago, Wisława Szymborska şi Octavio Paz. Traducerea în limba engleză a fost publicată în sua în vara lui 2009 şi s‑a vândut în peste 2.000 de exemplare în primele şase luni, Newsweek fiind una dintre publicaţiile care au recomandat‑o. De atunci au mai apărut traduceri în italiană, spaniolă, slove‑ nă şi slovacă. Băiuţeii a fost, la rândul ei, publicată în Polo‑ nia, Bulgaria şi Spania.

zilele regelui, cel de‑al doilea roman individual, a apărut în 2008, într‑un an marcat de un conflict ideologic stârnit de Cernat, care acuza tinerii scriitori că nu reuşesc să confirme încrederea acordată în alb la debut. „O problemă reală a literaturii tinere este autosuficienţa şi incapacitatea de a se adresa altui public decât celui tînăr şi alternativ”, scria criticul, referindu‑se la scriitorii giraţi de Ego.Proză. „Înţele‑ gerea superioară a umanului a lăsat loc fie provocărilor defu‑ latorii, fie microdecupajelor socio‑antropologice, fie jocurilor de‑a literatura.” Nici pe Florian nu l‑a scutit, spunând că tră‑ ieşte din gloria unei singure cărţi, reuşite, dar care „nu e nici Ghepardul, nici Craii de Curtea‑Veche”. Unii critici l‑au susţinut pe Cernat, alţii l‑au contrat. Zilele regelui a apărut în acest context de vigilenţă a criticii ca să povestească despre zorii naşterii României moderne, Carol I, dentistul lui şi motanul dentistului. Roman de atmosferă, care creează o lume fermecătoare în cele mai mici detalii, Zilele regelui fantazează pe marginea unei vieţi secrete a vii‑ torului monarh şi livrează o poveste cuceritoare despre loia‑ litate, dragoste şi valori. Construită pe trei straturi narative, „evocarea istorică din vremea lui Carol I (macroistoria), is‑ toria de familie a dentistului Strauss (istoria privată) şi fan‑ tezia lirică a motanului Siegfried (sacrul camuflat)”, cum le identifică Marius Chivu în Dilema Veche, povestea îl arată pe Florian gata să abordeze teme mai greu de stăpânit şi struc‑ turi narative dificile. „Începem să avem roman”, scrie Chivu în încheierea unei recenzii fulminante. Aproape toată critica a catalogat romanul drept o confir‑

mare clară. Doar câteva voci au fost în disonanţă, dar nici ele nu au spus că romanul nu ar fi bun. Criticul Mihai Iovănel s‑a plâns de stilul lui Florian, pe care îl numeşte „calofil” şi care, spune el, e mai mult un scop în sine decât un mod de a spune povestea. Goldiş a fost nemulţumit că personajele nu evoluea‑ ză şi că stilul este aglomerat, prea încărcat de enumerări, dar a ţinut să clarifice – când am vorbit cu el – că i‑a plăcut mult cartea, dar crede că i‑ar fi folosit un editor bun, care să elimi‑ ne excesele. Romanul a avut şi succes la public – peste 4.200 de exemplare vândute în mai puţin de 18 luni. Regizorul Radu Gabrea vrea să‑l transforme în film. A fost cumpărat din nou de Houghton Mifflin Harcourt – de data aceasta pe o perioa‑ dă de 10 ani. (Traducerea în engleză urmează să fie publicată până la sfârşitul anului.) Cernat declama în manifestul din 2008 că scriitorii cei mai buni de acum nu se compară nici pe departe cu Rebreanu sau Sadoveanu şi că mizele lor rămân provinciale. Când a apă‑ rut Zilele regelui şi‑a reiterat teoria spunând că talentul şi capacitatea lui Florian de a ieşi din „prezenteism” reprezintă excepţia care confirmă regula. Critic şi profesor de literatu‑ ră experimentat, Cernat a văzut dincolo de cele trei poveşti „gravide una cu cealaltă”. S‑a uitat acolo unde se evaluează talentul oricărui mare scriitor: în scheletul narativ şi în ca‑ pacitatea de crea lumi. „Adevăratul său merit”, spune el, „stă în ştiinţa de a construi poveşti coerente, cu enigme şi ser­tare, în care sunt reînviate subtil, fără grimase experimentaliste, lumi dispă­rute”. Când am vorbit despre potenţialul lui Florian şi despre ce i‑ar trebui pentru a deveni un mare scriitor, Cernat a plusat pe verdictul dat de critică la Zilele regelui: „Cred că ar fi bine dacă ar reuşi să prindă, cum a reuşit în Băiuţeii, dar la o scară mai vastă, o identitate socială care să îl individualizeze mai puternic. Şi cred că şi el ştie şi simte lucrul acesta. Sunt foarte curios cum va face asta”. Cernat pare sigur că Florian nu va dezamăgi şi că va livra, mai devreme sau mai târziu, cartea care îl va propulsa în emisferele înalte ale reputaţiei literare. Şi adaugă că are 20 de ani să ajungă acolo. (Conform unei teorii a lui Ştefan Agopian, scriitorii dau cele mai bune opere până la 60 de ani. Florian împlineşte 42 în mai.) Florian spune că a găsit deja făgaşul pe care vrea să aşeze următoarea sa carte, dar mai e mult până când o va termina. Ce e sigur e că va fi într‑un alt registru, pentru că îi place ca fiecare carte să deschidă o nouă lume. Pe coperta IV a primei ediţii a Degetelor mici a scris o notă care rezumă atitudinea lui faţă de scris: după terminarea fiecărei cărţi ar trebui să se facă un parastas al personajelor. Cu alte cuvinte, nu s‑ar întoarce pe căile bătătorite. Tot ce‑şi doreşte e să poată trăi aşa, numai scriind, cât se poate. Din tot ecosistemul publicis‑ tic pare să vadă numai partea care îl priveşte pe el şi scrisul său. Încă îl uimesc oamenii care îi spun că i‑au citit cărţile. Până la îndeplinirea aşteptărilor criticii, Florian continuă să scrie într‑o solitudine pe care o apără cu dinţii, despre teme pe care le alege în răspăr cu módele literare, cizelând fără grabă fiecare frază până când atinge forma în care se re‑ cunoaşte, născând, fără ştiinţa sa, mituri. În peisajul literar românesc el este individualizat nu doar de stil şi de talentul de a crea lumi dispărute, ci şi de faptul că e un om care a crezut că singurul destin acceptabil este cel de scriitor şi a renunţat la tot pentru a‑l urma. • dor • primăvară 2010 • 111

Decât o Revistă #2 (Primăvara 2010)  

DoR #2, apărut în aprilie 2010, propune pe copertă următoarea teză: un nucleu de femei tinere schimbă lucrurile în România. Ajută oameni, de...

Decât o Revistă #2 (Primăvara 2010)  

DoR #2, apărut în aprilie 2010, propune pe copertă următoarea teză: un nucleu de femei tinere schimbă lucrurile în România. Ajută oameni, de...