Issuu on Google+

FONDAT 1993, APARE LA ORADEA, TEL. 0259/406.360, E-MAIL: REDACTIA@INFORMMEDIA.RO

Eminescu a fost omagiat la Liceul German din Oradea

O cafenea din Praga îşi negociază preţurile cu clienţii

PAGINA 4

PAGINA 16

Schengen, posibil în 2011

VINERI

14 IANUARIE 2011 ANUL XVII, NR. 5208 (11)

16 PAGINI - 1,49 LEI

Vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi minime cuprinse între 5 şi 6 grade.

DIMINEAŢA AMIAZA

SEARA

S[pt[mâna 15 - 21 ianuarie 2011

Întâlnire cu Joe Black

Ministrul de Externe ne transmite că nu a depus armele pentru aderarea la Schengen. Ungaria ne-ar ajuta. Ieri, ministrul de Externe român și-a exprimat credinţa că în acest an România va adera, totuși, la spaţiul Schengen. Teodor Baconschi spune că în demersurile sale, ţara noastră e sprijinită și de

ORADEA.

Ungaria, care deţine președinţia UE în primele șase luni ale acestui an. Baconschi a precizat însă că Statul Român va trata problema Schengen demn, de pe poziţia de stat membru al UE, care nu va negocia cu principalii actori europeni condiţii suplimentare de îndeplinit pentru atingerea acestui obiectiv. De altfel, spune Baconschi, europenii știu că România are îndeplinite condiţiile tehnice

pentru intrarea în Schengen, stabilite prin Acquis-ul comunitar. Astfel stând lucrurile, ministrul român de Externe așteaptă ca UE să procedeze în cazul României așa cum s-a procedat și în trecut, cu statele ce au intrat în UE relativ recent. În condiţiile în care România contează și pe Ungaria în efortul de aderare la Schengen, nu trebuie să mire atitudinea rezervată a ministrului în privinţa imaginilor

cu harta Ungariei mari, expuse de președinţia ungară a UE în holul Consiliului Uniunii Europene. Baconschi a spus că respinge orice atitudini revizioniste și iredentiste însă a precizat că nu a văzut cu propriii ochi imaginile reclamate. Baconschi a fost de părere că nu e cazul „să inventăm pericole imaginare” și a ţinut să sublinieze „reconcilierea istorică dintre România și UnJB - C.C. garia”. /P. 3

FOTO: JB

Card AIO pentru plata parcărilor De luni, șoferii vor mai avea o variantă de plată la parcometrele din Oradea. E vorba despre noul card ce va i emis de Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) și care va i pus la dispoziţia cetăţenilor la sediul Serviciului Parcări, de pe strada Independenţei. Acest card va putea i alimentat la sediul Serviciului Parcări, suma minimă iind de un leu. Reamintim că din octombrie 2010, șoferii pot plăti în Oradea și cu cardul bancar propriu, prin sistemul TicketLine, montat pe parcometre. Potrivit directorului AIO, anul trecut 2.000 de persoane au apelat la această metodă de JB - C.C. plată. /P. 3

ORADEA.

Cu Brad Pitt S]mb[t[, 20:20, ANTENA 1 /p. 2

Ecks contra Sever Cu Antonio Banderas Duminică, 20:20, ANTENA 1 /p. 4

DIVERTISMENT

Jocul terorii Cu Pierce Brosnan Luni, 20:30, PRO TV /p. 6

Aaliyah Regina blestemaţilor 22.00, Joi (20 ianuarie), PRO CINEMA

Azi vă oferim suplimentul nostru de programe TV, cu 20 de programe în 16 pagini color.

Garda a verificat Mina Băiţa

BĂIŢA. Două echipe de control

de la Garda de Mediu Bihor au descins marţi la Mina Băiţa, dispunând inventarierea și depozitarea în siguranţă a chimicalelor periculoase. Totodată, lichidatorul judiciar Carmen Demian a precizat: „Întrucât exista pericolul inundării galeriilor și utilajelor din ele, s-a convenit cu creditorul majoritar Băiţa SA ca acesta să preia lucrările de evacuare a apelor și salariaţii”.

Percheziţii de la DIICOT Bucureşti

/P.5 JB - S.AL.

Premiate de Hi-Q Carmen Demian

FOTO: JB

Divorţuri administrative taxate

Între 3 și 11 ianuarie, Primăria Oradea, prin Compartimentul de Stare Civilă a preluat 4 solicitări de divorţ pe cale administrativă. Ca urmare, în ședinţa de azi CL Oradea va vota instituirea unei taxe de 300 de lei pentru divorţul administrativ. JB - C.H. ORADEA.

SALARIZARE Viitorii coeficienţi de salarizare în sistemul sanitar. coeficient Manager spital + 400 paturi

8,57-9

Manager spital – 400 paturi

8,36-8,57

Manager Serviciu Ambulanţă Director medical

8,57-9 7,98-8,78

Medic-şef

7,96-8,16

Medic Primar

4,86-11,53

Infirmieră Grafica: J.b.

Cu cardul la parcometru

1,25 sursa: Proiectul legii salarizării

11012

9 771222 594059

Înainte de a concerta, aseară, în complexul Lotus, trupa Hi-Q a împărţit autografe şi a jurizat un concurs de talente la care s-au angrenat formaţiile de dans Chipmunks, Ritm-Mic şi Get Lost. FOTO: PAUL CHIRA

Firmele pot scăpa de TVA Firmele cu cifra de afaceri sub 35.000 de euro pot ieşi din categoria celor înregistrate în scop de TVA.

ORADEA. Societăţile comerciale care au avut în anul 2010 o cifră de afaceri mai mică de 35.000 de euro (119.000 de lei) pot să iasă din categoria irmelor înregistrate în scopuri de TVA. În judeţul Bihor,

în această situaţie sunt 14.000 de irme din cele aproximativ 22.000 înregistrate la Oiciul Judeţean al Registrului Comerţului Bihor. Cu toate acestea, până ieri, doar șase societăţi comerciale au făcut demersurile necesare pentru a ieși din categoria irmelor plătitoare de TVA. „Termenul limită pentru scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA este 20 ianuarie

ACROŞAJ O orădeancă a fost acroşată uşor, miercuri seară, lângă Parcul Olosig, de un VW „broscuţă” care a intrat apoi într-un copac. Tot miercuri s-au produs alte două acroşaje pietonale grave în Oradea.

2011”, ne-a informat Ioan Mihaiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor. Persoanele impozabile care vor solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în condiţiile prevăzute de lege, vor depune Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA (096), la sediul DGFP Bihor. /P.5

/P.8 FOTO: CRISTIAN HORGOŞ

JB - D.B.

CAS Bihor totuşi n-a închis ghişeul

CAS Bihor și-a desfășurat joi programul normal. Deși softul cumpărat din SUA și implementat în toată ţara a dat chix, inspectorii noștri au putut lucra eliberând adeverinţe, cu ajutorul softului propriu. Norocul CAS Bihor a fost că la momentul blocajului produs la softul american, activitatea se desfășura încă în paralel și pe softul propriu JB - O.Ş. al CAS Bihor. /P.8

ORADEA. Procurori de la DIICOT București au percheziţionat miercuri 15 domicilii din Oradea, Cluj, București și Ilfov. În vizor a fost o reţea infracţională care importa din Italia legume și fructe pe care le comercializa în România, fără plata TVA, printr-un carusel de irme fantomă. Prejudiciul estimat de DIICOT depășește două milioane de lei. În cauză sunt audiaţi 15 suspecţi, printre care italianul Alberto Innocenti Degl JB - C.H. (44 ani).

Viroze şi doze în grafic...

ORADEA.

Oameni la ghişeul CAS

FOTO: PAUL CHIRA

BIHOR. Săptămâna trecută s-a înregistrat o creștere a numărului de afecţiuni respiratorii, dar numărul total al acestor afecţiuni se încadrează limitelor speciice pentru sezonul rece. Inspectorii sanitari au informat că între 3 și 9 ianuarie, în Bihor au fost 2017 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 36 de cazuri (1,78%) au necesitat internare și 837 de cazuri de pneumonii, dintre

care 169 de cazuri (20,19%) au necesitat internare. În același timp, dintre cele 35.600 de doze de vaccin antigripal primite de DSP Bihor în ultimul trimestru al anului 2010, de la Ministerul Sănătăţii, până luni, 10 ianuarie, au fost administrate, gratuit, de medicii de familie 26.100 doze și campania de vaccinare antigripală continuă până luna viitoare, au mai informat JB - O.Ş. medicii inspectori.


VINERI, 14 IANUARIE 2011

2 Panoramic MAE avertizează cetăţenii români

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite deplasarea pe teritoriul regiunii Nagorno-Karabah, din Azerbaidjan, precum și în zona adiacentă acesteia, din cauza situaţiei instabile de securitate din zonă, se arată într-un comunicat al instituţiei publicat ieri. Ministerul de Externe precizează că autorităţile azere au informat că își rezervă dreptul de a declara persona non grata pe teritoriul Republicii Azerbaidjan orice cetăţean străin care se deplasează în regiunea Nagorno-Karabah, fără obţinerea unei aprobări prealabile din partea Guvernului azer. „Menţionăm că autorităţile române nu pot asigura asistenţă consulară cetăţenilor români pe teritoriul regiunii Nagorno-Karabah”, menţionează MAE. Sursa: Mediafax

BUCUREŞTI.

O NOUĂ GREVĂ Oraşul Atena este paralizat din nou, de o grevă de 24 de ore în reţeaua transporturilor publice, protestul fiind organizat la apelul sindicatelor care se opun planului de reorganizare a sistemului de transport, informează AFP. Greva a

Test electoral liberal - democrat, în Marea Britanie LONDRA. Coaliţia guvernamen-

tală formată în mai în Marea Britanie este supusă joi primului test electoral, prin organizarea unui scrutin parţial pe care liberal-democraţii riscă să îl piardă. Circumscripţia Oldham East și Saddleworth (nord-vest), ief al laburiștilor, ar putea rămâne sub controlul opoziţiei în poida anulării alegerii deputatului laburist Phil Woolas după condamnarea pentru declaraţii mincinoase. Rezultatul nu va modiica majoritatea parlamentară care susţine Guvernul. Miza o reprezintă scorul pe care îl va obţine candidatul liberal-democrat Elwyn Wa-

Berlusconi, imunitate parţială

Curtea Constituţională a anulat parţial, ieri, imunitatea judiciară a premierului italian, Silvio Berlusconi, până în octombrie 2011. Cei 15 magistraţi au optat pentru o soluţie de compromis între respingerea sau aprobarea legii „imposibilităţii legitime”, care-i permite lui Berlusconi să nu se prezinte în faţa tribunalelor cât timp este premier. Mai exact, Curtea ar i eliminat caracterul automat ce-i permitea lui Berlusconi să evite orice prezentare în faţa justiţiei. Șeful Guvernului italian face obiectul a două procese, la Milano (nord), pentru fraudă iscală și coruperea unui martor. ROMA.

tkins, care a pierdut la limită scrutinul din mai. Sondajele arată însă că liberal-democraţii sunt cotaţi cu 27 - 29 la sută, faţă de 44 - 46 la sută în cazul laburiștilor și 15 - 18 la sută în cazul conservatorilor. Un astfel de rezultat ar conirma scăderea popularităţii liberal-democraţilor după crearea coaliţiei guvernamentale, pe fondul tensiunilor apărute cu Partidul Conservator. Disensiunile s-au accentuat mai ales după triplarea taxelor universitare, o lege dorită de conservatori dar pe care liberal-democraţii promiseseră să o combată în campania Sursa: Mediafax electorală.

fost declarată ilegală de către justiţie. Proiectul face parte din măsurile pe care Guvernul s-a angajat să le ia în cadrul planului de reducere a cheltuielilor şi deficitului. FOTO: EPA

Militarii depun plângeri penale Pensionari militari reclamă faptul că au primit pensii mult mai mici decât cele care li se cuveneau de drept. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere și în Rezervă depune, ieri, la Parchetul ICCJ plângeri penale împotriva premierului, a miniștrilor Gabriel Oprea, Traian Igaș, a directorului SRI, George Maior, pentru nerespectarea legislaţiei și a hotărârilor judecătorești privind pensiile.

BUCUREŞTI.

Pensii recalculate Colonelul (r) Valeriu Pricină, vicepreședintele Sindicatului

Pensionarii militari sunt nemulţumiţi de reducerea pensiilor

Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere și în Rezervă (SCMD) a declarat, ieri, că plângerile penale care urmează a i transmise parchetului reclamă „neaplicarea hotărâ-

Jurnal bihorean este auditat de Biroul Român de Audit al Tirajelor. Cotidian editat de SC Inform Media SRL Oradea, Bdul Dacia nr. 34, CP 262, OP 1. Nr. ISSN: 1222-5940

rilor judecătorești privind recalcularea pensiilor precum și neaplicarea normelor statului de drept”. Valeriu Pricină a mai declarat că, de asemenea, SCMD

Bodu vrea paşaport unic pentru UE UE are un corp comun de diplomaţi, are o politică externă comună, iar paşaportul unic vine ca o urmare firească. Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a propus, ieri, legislativului european trecerea la un model unic de pașaport pentru toate statele membre ale Uniunii, care să aibă culoarea albastră și să conţină denumirea „Uniunea Europeană” și emblema UE. Conform unui comunicat, europarlamentarul a depus, în acest sens, la Parlamentul European, un proiect de rezoluţie prin

BUCUREŞTI.

Sebastian Bodu

FOTO: EPA

care propune adoptarea unui pașaport de „cetăţean european”, pașaport care să conţină, pe copertă, trei dintre atributele de identiicare ale Uniunii, comune deci celor

27 de state membre: denumirea „Uniunea Europeană”, emblema Uniunii și culoarea albastră, urmând ca numele statului membru emitent să ie trecut în subsidiar. „În prezent există cetăţeni europeni care nu se identiică cu UE și cetăţeni europeni care ar vrea să se identiice cu UE, dar nu sunt stimulaţi în acest sens. Prin demersul meu cred că popularitatea Uniunii va avea de câștigat”, a declarat europarlamentarul. Rezoluţia înaintată de europarlamentarul român va intra în analiza comisiilor de specialitate și cu avizul acestora va ajunge în plenul legislativului Sursa: Mediafax comunitar.

violenţa dezbaterii politice în SUA, care s-a intensiicat după incidentul de sâmbătă. „Numai un discurs public mai cumpătat și onest poate să ne ajute să facem faţă diicultăţilor, ca ţară, într-un mod care va face victimele mândre”, a declarat el, „cu inima zdrobită” de soarta celor șase morţi și 14 răniţi în atacul de sâmbătă din Tucson. Vizibil emoţionat, el a oferit-o ca

exemplu pe micuţa Christine-Taylor Green, decedată din cauza gloanţelor trase de agresor, airmând că aceasta ar trebui să ie un model pentru America. Emoţia a crescut când Obama a anunţat în sală că Gabrielle Gifords, membra democrată a Camerei Reprezentanţilor rănită grav la cap în acest atac, a „deschis ochii pentru prima dată”, miercuri. Obama a fost precedat pe

TELEFOANE – ADMINISTRA|IA: 0259/410.115 (int. 8500). MICA PUBLICITATE: tel. 0359/409.541, 0359/409.542; e-mail: mica_oradea@informmedia.ro. MICA PUBLICITATE ON-LINE: tel. 0800/800.068 valabil în orice reţea de telefonie la tarif normal RECLAM{: Dana F[rcu\a (int. 8508), 0720-400.401

MĂSURI DE SECURITATE SPORITE Capitala tunisiană era supravegheată ieri de forţele speciale, după instituirea unor interdicţii pe timpul nopţii, când opt persoane au fost ucise, într-un cartier de periferie, potrivit unei ONG, care a anunţat un bilanţ de 66 de morţi în ţară, începând de la jumătatea lui decembrie. FOTO: EPA

Judecători autorecuzaţi Toţi judecătorii din Arizona s-au autorecuzat și nu vor lua parte la procedura iniţiată împotriva lui Jared Loughner, tânărul acuzat că a ucis șase persoane, inclusiv un judecător federal. „Ţinând cont de ce s-a întâmplat pe 8 ianuarie la Tucson și de iniţierea procedurii judiciare, imparţialitatea judecătorilor federali din Arizona poate i pusă sub semnul întrebării”, airmă judectorul federal Roslyn Silver. Drept consecinţă, președintele Curţii de Apel federale va trebui

WASHINGTON.

Omagiu victimelor din Arizona TUCSON. Președintele Obama, a adus miercuri un omagiu victimelor atacului din Arizona și în special fetiţei de nouă ani ucise în incident, pledând pentru o Americă unită și în care dezbaterea publică să ie „mai cumpătată”. În faţa a 27.000 de persoane reunite într-o clădire a Universităţii din Arizona, și pe un stadion învecinat, Obama a încercat să aplaneze polemica privind

FOTO: EPA

pregătește iniţierea unui proces împotriva șeilor centrelor militare care au eliberat adeverinţele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, iindcă nu au fost emise de autorităţile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise și nu sunt semnate de organul inanciar contabil. „De altfel, cu excepţia câtorva plutonieri în cazul cărora calculaţiile iniţiale fuseseră greșite și care au primit într-adevăr sume în plus, toţi pensionarii militari au primit mai puţin la pensie decât li se cuvenea”, a spus Valeriu Pricină contrazicând astfel Ministerul Apărării care a anunţat miercuri că nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea după recalculare.

Obama şi soţia sa, foarte emoţionată în timpul ceremoniei FOTO: EPA

scenă de Daniel Hernandez, tânărul stagiar care s-a grăbit spre Gifords după atac, pentru a-i acorda primul ajutor. Sursa: Mediafax

REDACTOR-ŞEF: Camelia Bu§u (int. 8121), Responsabil de num[r: Cristian Horgoş REDACTORI: Simona Albinaru (int. 8123) Teodor Biri§ (int. 8118), Dan Birta (int. 8117), Veronica Bursa§iu (int. 8114), C[lin Corpa§ (int. 8153), Crina Dobocan (int. 8111), Cristina Ghilea, Cristian Horgo§ (int. 8109), Gavril Nu\iu (int. 8116), Otilia ±andor (int. 8127). REPORTERI: Alexandra Lăzureanu (int. 8124), Adela Barbonţa (int. 8115). TELEFOANE: tel. 0259.406.360 (centrala), 0259.410.115, 0259.413.420, int. 8500, fax 0259.406.356 ; e-mail: redactia@informmedia.ro Inform Media SRL foloseşte serviciile informaţionale furnizate de Agenţia de presă NewsIn

să numească un judecător din afara statului Arizona. Printre persoanele ucise în atacul armat de sâmbătă se numără și judecătorul federal John Roll (63 de ani). Încă nu se cunosc motivele pentru care Loughner a comis atacul, dar se pare că el o viza pe Gabrielle Gifords, o membră a Congresului grav rănită în incident. Recuzarea judecătorilor federali din Arizona fusese solicitată de avocatul lui Loughner, Judy Clarke, cel care l-a reprezentat și pe francezul Zacarias Moussaoui. Reclama\ii privind difuzarea ziarului pentru abona\i la SC Inform Media, tel. 0259 418 933. ±ef departament difuzare - abonamente: Carmen Csordas (int. 8300)


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Actualitate 3 S-a întâlnit şi cu episcopii

Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit ieri și cu episcopul ortodox, respectiv episcopul greco-catolic de Oradea. Deși discuţiile s-au purtat în spatele ușilor închise, Episcopia greco-catolică ne-a trimis un comunicat referitor la cele discutate de Baconschi cu PSS Virgil Bercea. ORADEA.

Vizita Papei În calitate de reprezentant al Conferinţei Episcopilor Catolici din România la COMECE, Preasinţitul Virgil a solicitat domnului ministru Baconschi ca ţara noastră să se alăture iniţiativei miniștrilor de externe italian, francez, polonez și maghiar, prin care se dorește ca Uniunea Europeană să identiice soluţii prin care comunităţile creștine din Orientul Apropiat și Mijlociu să ie protejate de tendinţa de epurare religioasă. S-a discutat despre o posibilă vizită a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea în România. Apoi s-au abordat probleme privind raporturile dintre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și Statul Român, dar și relaţiile interconfesionale. În cadrul întâlnirii, Preasinţitul Virgil a propus o colaborare între Biserică și autorităţi în vederea ridicării la Svinica, în Slovacia, a unui monument dedicat preotului și cărturarului Gheorghe Șincai. De asemenea s-a discutat problema vizelor pentru românii din Ucraina, precum și posibilitatea ca elevii români de dincolo de Tisa să poată studia la Liceele din Sighetu-Marmaţiei. În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre relaţia Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă și despre rolul preoţilor grecocatolici care lucrează în comunităţile din străinătate. De asemenea, ieri, ministrul a conferenţiat și la Universitatea Emanuel, pe tema creștin-democraţiei. JB - C.C.

Va continua bătălia pentru Schengen Acesta este mesajul ministrului Baconschi către români în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. ORADEA. „Nu vom avea un comportament de stat candidat care așteaptă bonusuri și recompense din când în când”. Declaraţia aparţine ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi și a fost făcută azi la Oradea, la simpozionul „Securitatea transfrontalieră în perspectiva aderării la spaţiul Schengen”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de informare europeană Europe Direct Agora Oradea Nord-Vest și Centrul euroregional de prevenire și combatere a criminalităţii transfrontaliere. „Poziţia României este una de demnitate, suntem membri ai UE și statele membre au poziţie de egalitate. Egalitatea nu trebuie să ie doar una dintre valorile clamate demagogic și folosite selectiv. Este adevărat că am intrat în UE cu un mecanism de monitoriza-

Baconschi şi înnoirea PDL

Ministrul Baconschi a conferenţiat la U. Agora

re – intrare condiţionată de respectarea unor angajamente, mecanism instituit doar pentru România și Bulgaria. Nu a fost o situaţie optimă, dar mecanismul de cooperare și veriicare este util în domeniile în care a fost creat, este util pentru a stimula reforma în justiţie. Acesta trebuie să rămână în justiţie, nu să ie pretext pentru blocarea aderării”, a precizat

FOTO: VERONICA BURSAŞIU

ministrul Afacerilor Externe. Teodor Baconschi a admis că România poate primi recomandări precum: „«culegeţivă corupţii», «faceţi justiţia să funcţioneze»”, dar aceste sintagme nu pot folosi ca instrumente de „culpabilizare a întregii populaţii”. „«Voi toţi nu prezentaţi încredere!», acest corolar este inacceptabil. Lucrurile sunt în mișcare în ceea ce privește aderarea la

Mizează şi pe Ungaria Teodor Baconschi a precizat că Ungaria, care va deţine președinţia UE a promis „sprijin ferm ca o poziţie politică să ie adoptată în următoarele șase luni. Certitudinea este,

JB - V.B.

AIO oferă carduri pentru plata parcării în Oradea

ORADEA. Ieri, ministrul Bacon-

schi a vizitat sediul PDL Bihor, unde a declarat că nu și-a propus să candideze la șeia PDL ci dorește să ie „unul dintre noii purtători de mesaje ai partidului”. Pentru aceasta, ministrul a admis că va candida pentru o funcţie de conducere în PDL. Întrebat dacă se cere o înnoire a conducerii PDL, Baconschi a răspuns airmativ, spunând că, de altfel, un partid are tot timpul nevoie de înnoire. Răspunsul său vine în contextul în care, Vasile Blaga, va candida pentru președinţia partidului. JB - C.C.

ORADEA. Începând de luni, municipalitatea va elibera, prin intermediul Serviciului Parcări, cardurile pentru plata taxei de parcare. „Oradea este al doilea oraș din ţară, după Cluj, care a implementat sistemul de plată cu carduri proprii cevor putea i utilizate în locul plăţii cu monede sau a procedurii de plată cu telefonul”, a spus directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi. Cardurile oferite de AIO, se vor cumpăra de la Serviciul Parcări, din str. Independenţei, nr. 11 cu cartea de identitate și cu certiicatul de înmatriculare

al mașinii. Cardul se va putea încărca cu suma solicitată și plătită de cetăţean, după care se va introduce în parcometrele existente, iar în urma setării duratei de parcare,

model, dar care îşi păstrează o uşoară agresivitate. Pa durata drive-testului, maşina a reuşit să atragă privirile celor din jur, la semafoare sau în parcare. Oamenii pur şi simplu s-au oprit, preţ de câteva secunde, pentru a arunca o privire la noul VW Passat. Noul Passat cuprinde o serie de inovaţii stabilind astfel noi standarde în clasa sa. De exemplu, funcţia de recunoaştere a nivelului de oboseală sau asistentul de control automat al distanţei ACC cu sistemul de monitorizare a zonei învecinate “Front Assist” şi funcţia City de frânare de urgenţă. Sistemul mai avertizează în cazul apropierii prea rapide, iar în cazuri de urgenţă produce presiune de frânare, pentru a reduce

impactul unei eventuale coliziuni. Sistemul opţional de reglare dinamică a luminilor de faza lungă “Dynamic Light Assist” controlează luminile de faza lungă cu ajutorul unei camere video, astfel încât carosabilul este perfect iluminat, dar ceilalţi participanţi la trafic nu sunt incomodaţi. În plus, luminile dinamice cu funcţie de cornering, disponibile cu farurile bi-xenon, sunt mişcate în direcţia de mers, iar distribuţia dinamică a luminii adaptează luminile de faza scurtă, automat la situaţia de deplasare. Motorizări disponibile Motorizările au fost mo-

acestea vor elibera tichetele de parcare, suma iind scăzută din valoarea încărcată pe card. Pentru intrarea în posesia cardului, doritorul va trebui să depună 20 de lei la Serviciul Parcări, drept garanţie. Pentru plata parcării pot i folosite inclusiv carduri bancare, mai puţin Maestro, încă din toamnă. Potrivit directorului Beltechi, Primăria suportă comisioanele băncii.

Anul trecut, irma germană WSA Electronic a câștigat licitaţia pentru implementarea sistemului de plată a parcării cu cardul. Nemţii au upgradat parcometrele existente în Oradea și au adus altele noi, astfel că Oradea are acum 90 de parcometre dotate cu TicketLine. WSA Electronic a adus și echipament informatic pentru gestionareasistemului, în cadrul căruia datele se transmit prin GPRS. Angajaţii Serviciului Parcări au fost instruiţi de specialiștii irmei germane. Investiţia se ridică la 180.000 lei noi. JB - C.C.

ANUNŢ

Noul VW Passat a ajuns la D&C Oradea ORADEA. Cel mai recent model din gama VW Passat poate fi admirat şi testat la sediul D&C Oradea, de pe Calea Clujului nr 287. Noul Volkswagen Passat este disponibil de acum şi pentru bihoreni. Automobilul este o limuzină în adevăratul sens al cuvântului, cu un spaţiu interior generos, un confort sporit şi o ţinută de drum impecabilă. Interiorul este unul spaţios şi degajat, cu dotări care pot mulţumi orice şofer şi pasager al zilelor noastre. Calitatea materialelor din interior este aşa cum şi-a obişnuit producătorul german clientela, adică fără reproşuri. Nici exteriorul nu este mai prejos, unul care atrage atenţia, cu un look total schimbat faţă de precedentul

Schengen, va i o bătălie politico-diplomatică. Lucrăm pe foarte multe canale pentru a obţine un calendar al aderării”, a precizat ministrul.

a asigurat ministrul, că „la succesivele evaluări făcute de Comisia Europeană am obţinut certiicarea că avem aptitudinile de a păzi frontierele externe”. Chiar dacă aderarea la Schengen nu este „o a doua aderare”, ci este mai mult „un simbol”, pentru respectarea calendarului aderării, ministrul Afacerilor Externe a transmis un mesaj și forţelor politice interne „să nu mai alimenteze presa din străinătate cu subiecte care se întorc împotriva noastră. Polemica trebuie să înceteze pe acest subiect al aderării, care este un subiect de interes naţional”. Pe parcursul vizitei în Oradea, ministrul Afacerilor Externe a fost însoţit de prefectul Gavrilă Ghilea, de vicepreședintele Senatului Petru Filip, de deputatul Ștefan Seremi și de rectorul Universităţii Agora, Mișu Jean Manolescu. Din delegaţia de la București au făcut parte consilierul ministrului, Adrian Papahagi și șeful Institutului Diplomatic Român, Radu Carp.

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în data de 17.01.2011 datorită lucrărilor de intercalare a reţelelor de apă de pe strada Horea cu străzile Constantin Tănase şi Zlatnei, lucrare executată de către antreprenorul SC CHIMPRESTOR SA, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 0800 şi 2000. Vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe străzile: Horea, Cloşca, Crişan, Constantin Tănase, Zlatnei, Ion Vidu, Mărăşti, Moţilor, Coziei şi Mimozei. Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care deficienţele persistă, invităm consumatorii să anunţe Dispeceratul Companiei de Apă telefonic la numerele 0259/430-928 sau 0359/410-203. (102 - H 697684)

dernizate sau chiar schimbate complet, având drept consecinţă o reducere a consumului de carburant cu 18%. Pe scurt, motorizările pe benzină sunt: 1.4 TSI 122CP, 1.8 TSI 160CP, 2.0 TSI 210CP şi 3.6 TSI 4Motion de 300CP, iar cele pe motorină sunt 1.6 TDI 105CP, 2.0 TDI 140CP, 2.0 BlueTDI 140CP şi 2.0 TDI 170CP. Noul Passat este acum disponibil la D&C Oradea la un preţ începând de la 16.440 Euro fără TVA şi 20.393 Euro cu TVA. D&C Oradea vă invită să vă programaţi la un drive test cu Noul Passat – o maşină plină cu idei bune. Telefon: 0259-4788-47. P RECLAME


VINERI, 14 IANUARIE 2011

4 Actualitate

Cumpărături şi concurs de talente cu Hi-Q Lotus Center a pregătit, pentru cumpărători, o zi întreagă alături de formaţia Hi-Q. ORADEA. În cadrul campaniei Super Sale Week, Complexul Comercial Lotus Center a pregătit, pentru cumpărători, o zi întreagă alături de formaţia Hi-Q. Campania Super Sale Week, care a cuprins și acţiu-

Cristian Pop, sfătuit de HI-Q

nea „It’s Hi-Q time”, a pregătit, pentru orădeni, o zi specială alături de îndrăgita trupă românească Hi-Q. Cel mai norocos a fost, însă, Cristian Pop. El a câștigat un bon de cumpărături în valoare de 1.100 de lei și totodată șansa de a face cumpărăturile alături de membrii trupei. Așadar, Dana, Florin și Mihai i-au dat sfaturi norocosului

FOTO: PAUL CHIRA

câștigător, care a avut posibilitatea să facă cumpărături în cinci magazine din cadrul Complexului Comercial. Pe toată durata cumpărăturilor, trupa Hi-Q a fost asaltată de fanii dornici de autografe și poze. Multora nu le-a venit să creadă că sunt chiar cei din formaţie. După sesiunea de cumpărături a urmat un concurs de talente intitulat “Impresionează-i pe Hi-Q”. Concurs de talente Concursul s-a desfășurat sub cupola centrală din Lotus și a strâns un număr de șase formaţii și interpreţi, care au vrut să arate cât sunt de talentaţi în materie de muzică și dans. Trupele Chipmunks, RitmMic și Get Lost au impresionat prin mișcările de dans, primind aplauze, atât din partea juriului - format din formaţia Hi-Q -, dar și din partea orădenilor prezenţi. Iar ca spectacolul să ie com-

Sesiune de autografe cu HI-Q

plet, interpreţii Ovidiu Lazăr, Robert Patai și Kriszta Reka au demonstrat că au voce și

FOTO: PAUL CHIRA

că merită să devină artiști cunoscuţi. La inal, câștigătorii, au fost premiaţi cu diplome

de către trupa Hi-Q. Ziua s-a încheiat cu un concert Hi-Q. JB - P.C.

Musafiri din Belgia la Gojdu şi Eminescu Sărbătoare închinată Luceafărului Belgienii vor rămâne la Oradea până în data de 15 ianuarie. ORADEA. Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” și Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea sunt gazdele unor elevi și profesori din Belgia. Străinii au sosit la Oradea printr-un program de schimb de experienţă, care se realizează între cele două colegii din localitate și Institutul „Saint-Roch” din Theux din Belgia.

Program Elevii și profesorii din Theux au sosit la Oradea marţi, 11

ianuarie. Ei au fost cazaţi în familii. După o seară petrecută în familiile gazdelor, belgienii s-au întâlnit cu elevii și profesorii orădeni. Activităţile din cadrul schimbului de experienţă au debutat cu un schimb de impresii, prezentarea ţării și a regiunii noastre și au continuat cu ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru s-a discutat despre impactul supravegherii video asupra populaţiei și despre școala românească. Temele celor două ateliere de lucru au fost: „Supravegherea populaţiei ieri și astăzi” și „Școala românească, între tradiţie și mo-

dernitate”. Belgienii au fost impresionaţi de atelierul de muzică și dans popular românesc. Elevii orădeni au ţinut adevărate workshopuri de dans și muzică românească. Ziua de miercuri s-a încheiat cu un tur al orașului. Programul a continuat, ieri, cu vizite la obiectivele din judeţ (Peșterea Urșilor, Muzeul etnograic „Flutur”, Budureasa etc.). Ultima zi a schimbului de experienţă este dedicată întrecerilor sportive, spectacolelor folclorice și bucătăriei românești. Orădenii le vor întoarce belgienilor vizita în acest an, în perioada 1 - 9 aprilie. JB - C.D.

Poetul Mihai Eminescu a fost sărbătorit, ieri, la Liceul Teoretic German „Fridrich Schiller” din Oradea. Inegalabilul poet a fost omagiat prin versuri și cântec. Sărbătoarea a debutat cu prezentarea vieţii și activităţii „Luceafărului poeziei românești”. A urmat apoi o poveste de iubire, inspirată din „Luceafărul” și prezentată de elevii clasei a VIII-a C, coordonaţi de profesoara Adina Pășcuţă. De asemenea, sub coordonarea profesorului Alin Arendaș, eleva Rob Vivien și colegii ei din clasa a VIII-a C au oferit câteva momente muzicale în limba română și în limba ger-

ORADEA.

ORADEA. Ovidiu Pop, directorul agenţiei de publicitate Duran’s, a organizat o nouă expoziţie în cadrul proiectului „Oradea văzută de sus”. În această expoziţie, artistul fotograf a prezentat, de sus, clădirile Universităţii din Oradea. Vernisajul expoziţiei „Universitatea văzută de sus” a avut loc ieri, în holul Bibliotecii noi a Universităţii. Cele 67 de imagini expuse au fost realizate, în cele patru anotimpuri, în perioada 2005 - 2011. „Am realizat aceste imagini în timpul mai multor zboruri cu avionul deasupra orașului.

În călătoria mea, am fost însoţit de pilotul Virgil Lupaș. Am surprins, în premieră, Universitatea din Oradea cu toate facultăţile ei, baza didactică de lângă Hotelul Continental - „Expo Flora” și staţiunea pomicolă. Toate imaginile au fost făcute în aer. Fotograiatul din avion nu este neapărat o artă, ci o provocare, căreia i-am spus da”, a mărturist artistul fotograf. Acesta a spus că pregătește o altă expoziţie din colecţia „Oradea văzută de sus”, care va i instalată, în perioada următoare, pe holurile Primăriei din Oradea. Sport şi artă Lucrările artistului fotograf au fost prezentate de profesorul Iacob Hanţiu, prorectorul Universităţii din Oradea.

„Nu am crezut că Ovidiu Pop se poate uita de sus la noi. Știam că Ovidiu poate i aerian, igurat vorbind. Și a fost aerian de mai multe ori”, și-a început, glumind, discursul prorectorul Hanţiu. „Ovidiu Pop a fost student al Facultăţii de Educaţie Fizică și Sport din cadrul Universităţii din Oradea. După ce a absolvit facultatea, a rămas un colaborator al UO. Între sport și artă există o legătură. Făcând meserie din această activitate, Ovidiu a dovedit că are calităţi de artist. De fotograie s-a ocupat încă din timpul facultăţii. În fotograiile sale, Ovidiu Pop surprinde clădiri și peisaje din Oradea și din judeţ. Imaginile sale au o calitate deosebită. Pe lângă calitatea excepţională, Ovidiu

mană. Sub genericul „In memoriam...”, elevii din clasa a VIII- a A și cei din clasa a XI-a A, îndrumaţi de profesoarele Adina Veteși și Codruţa Ignat, au recitat poezii din creaţia nemuritorului poet. După trecerea în revistă a

Concert de muzică ambientală şi terapeutică

Instantanee de la înălţime Ovidiu Pop a realizat, de la înălţime, imagini cu Universitatea din Oradea.

Activitatea a fost pregătită de elevi şi profesori FOTO: C.D.

expoziţiei de carte, organizată de bibliotecara Mariana Troin, în colaborare cu bibliotecara Simona Șaitoș, de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, elevii din clasa a VI-a B, coordonaţi de profesoara Liana Teaha, au pregătit un montaj literar - Marin Sorecu - Mihai Eminescu, intitulat „Trebuiau să poarte un nume...”. Fundalul muzical a fost asigurat de elevul Mario Botiș (la vioară). Activitatea a fost organizată de directoarea instituţiei de învăţământ, Adriana Bunea, și profesoarele Liana Teaha și JB - C.D. Mariana Troin.

Clipe de bucurie, muzică ambientală și terapeutică. De toate acestea vor avea parte orădenii care vor lua parte la concertul pe care magicianul sunetelor, Gheorghe Iovu, îl va susţine, duminică, 16 ianuarie, de la ora 18:30, la Hotel Continental. În premieră naţională, muzica lui Gheorghe Iovu va i însoţită de proiecţii video realizate de VJ Nyx. Preţul unui bilet la concert este de 25 de lei. Pensionarii, elevii și studenţii beneiciază de o reducere de 50% din preţul biletului. Informaţii și rezervări se pot obţine la numerele de telefon 0259 479 555 sau 0757 122 633. Biletele se pot achiziţiona de la Opal Center (Parcul Traian n.1, ap. 6/A). Gheorghe

ORADEA.

Profesorul Iacob Hanţiu a prezentat lucrările artistului Ovidiu Pop FOTO: CRINA DOBOCAN

a reușit să scoată în evidenţă personalitatea iecărei clădiri”, a mai adăugat prorectorul Iacob Hanţiu. Expoziţia „Universitatea văzută de sus” va rămâne la dispoziţia publicului orădean timp de trei JB - C.D. săptămâni.

Iovu este absolvent al Școlii Populare de Artă din Timișoara - secţia canto și chitară. La un an de la absolvirea Școlii, din 1976 se preocupă intens de muzica terapeutică, iind unicul compozitor de acest gen din România. Muzica sa a fost testată și este folosită ca terapie în numeroase clinici, centre de îngrijire și cabinete medicale din ţară, SUA, Germania, Austria și Elveţia. În 1998 a deschis, în Timișoara, primul centru de meloterapie din ţară. Gheorghe Iovu este un deschizător de drumuri nu numai datorită muzicii sale, ci și prin modul în care o dăruiește. Muzica lui Gheorghe Iovu este complexă și completă pentru sulet, minJB - C.D. te și trup.

Seară specială cu Publika

„Sufletul nostru rămâne veşnic tânăr”

ORADEA. Seară specială și de senzaţie. Aceasta promite Clubul Queen’s din Oradea. Trupa Publika va susţine aici un concert live. Iubitorii muzicii pop-rock vor avea parte, astăzi, de la ora 20:00, la Queen’s Pub, de o reprezentaţie specială și de calitate. Concertul face parte dintrun turneu naţional de promovare al primului album al trupei, respectiv „Unde ești”. Piesele, de pe albumul care va i lansat astăzi, la Oradea,

ORADEA. Uniunea Femeilor Bihor, în colaborare cu ASCO și Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice „Ioșia”, a organizat, ieri, o acţiune dedicată celui mai mare poet al naţiunii. Acţiunea „Prin Eminescu, suletul nostru rămâne veșnic tânăr” a fost ocazionată de împlinirea a 161 de ani de la nașterea marelui poet. Momentul a fost evocat de Voichiţa Raţ, membră a Uniunii Femeilor Bihor. Prin activitatea „Dor

au videoclip și rulează pe posturile muzicale din ţară. Albumul a fost lansat în 2009. De atunci a fost îmbunătăţit cu cele patru videoclipuri ale pieselor: „Unde ești”, „Yesterday”, „Perfect day”, „Căzut din nori” și versiunea remixată a piesei „Unde ești”. Trupa Publika este alcătuită din Ionuţ Ruscior (solistul trupei), Florin Giugulea, Robert Gergely și basistul Hanes Radu. Ionuţ Ruscior a făcut parte din cunoscuta trupă

VIP. Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la Clubul Queen’s. Preţul unui bilet este de 15 lei. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0259. 434.434 sau pe www. JB - C.D. gueens-pub.ro.

La activitate au participat iubitorii poeziei lui Eminescu FOTO: C.D.

de Eminescu”, profesoara Doina Iliescu a dorit să prezinte viaţa și lucrările poetului, dar și activităţile pe care

le-a realizat cu elevii de la Școala Bulz-Pusta. Manifestarea a continuat cu recitări de poezii (Voichiţa Raţ, Ileana Bodi, Ruxandra Pop și Aurora Pordea). Voichiţa Raţ și Aurora Pordea au recitat versuri și din propriile volume de poezii, dedicate poetului Mihai Eminescu. Sărbătoarea a culminat cu cântece pe versurile lui Mihai Eminescu. Evenimentul a fost coordonat de Mioriţa Săteanu, președinta JB - C.D. Uniunii Femeilor.


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Economie 5 Tentativă de fraudă cu numele OTV

Mai multe persoane au fost anunţate în ultima vreme că au câștigat anumite sume de bani în euro de la OTV. „Televiziunea Poporului Român v-a ales câștigătorul garantat irevocabil al premiului de 20.000 euro. Info validare: 021.361.32.32”, sună mesajul primit de un orădean prin sms de la numărul: 0745.552.652. Mesajul este de fapt o tentativă de fraudă prin care cel care a „câștigat” premiul trebuie să dea datele personale și o anumită sumă de bani pentru a intra în posesia premiului. ORADEA.

Pot ieşi din categoria plătitorilor de TVA Până la 20 ianuarie, firmele pot solicita scoaterea din categoria plătitorilor de TVA.

ORADEA. Mană cerească pentru irmele plătitoare de TVA. Cele care au avut în anul 2010 o cifră de afaceri sub 35.000 de euro (119.000 de lei) pot să iasă din categoria societăţilor înregistrate în scop de TVA. „În baza OUG 117/2010 pentru completarea și reglementarea unor măsuri inanciar-iscale, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care în cursul anului 2010 nu

au depășit plafonul de scutire pentru întreprinderi mici, de 119.000 de lei, pot solicita până la 20 ianuarie 2011, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA”, ne-a informat Ioan Mihaiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor. Anularea înregistrării în scopuri de TVA va i valabilă din data de 01 februarie 2011. Aceste persoane impozabile au obligaţia să depună decontul de TVA până la data de 25 februarie 2011 inclusiv, pentru operaţiunile realizate în cur-

de taxă, conform Titlului VI al Codului.

Ioan Mihaiu

FOTO: DAN BIRTA

sul lunii ianuarie 2011 în care au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor

Nu se înghesuie Deși procedura este simplă și nu trebuie depuse multe acte, societăţile bihorene nu se înghesuie să iasă din categoria societăţilor înregistrate în scopuri de TVA. Potrivit informaţiilor primite de la Finanţele bihorene, dintre cele circa 22.000 de irme înregistrate la Oiciul Registrului Comerţului Bihor, aproximativ 14.000 s-ar încadra sub plafonul de 119.000 de lei. Cu toate acestea, doar șase

societăţi comerciale au depus documentele pentru a trece la categoria contribuabililor neplătitori de TVA. Mai au la dispoziţie cinci zile lucrătoare pentru a solicita acest lucru. „Persoanele impozabile care vor solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în condiţiile prevăzute de lege, vor depune Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA (096), la sediul DGFP Bihor, str. Dimitrie Cantemir nr. 2B, ghișeul nr. 1, parter, între orele JB - D.B. 8:30 - 16:30.

Târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte Vreme de cinci zile, Arena Antonio Alexe găzduieşte primul târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte din 2011.

Chinezii strică mult piaţa

Orădenii care vor și pot să-și completeze sau să-și schimbe garderoba pot face acest lucru de la târgul de îmbrăcăminte și încălţăminte care are loc în această perioadă la Arena Antonio Alexe. În perioada 12-16 ianuarie, 12 irme din Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, Bistriţa și Timișoara

DAN PETRIŢA

ORADEA.

ră”, ne-a spus Florina Cantor, organizatorul târgului.

își expun produsele la Oradea. „De la târg pot i achiziţionate produse din piele, încălţăminte, marochinărie, dar și produse textile. Programul de vizitare a târgului este de miercuri până duminică între orele 10-19, intrarea iind libe-

Ofertă variată

FOTO: DAN BIRTA

Preţuri Majoritatea expozanţilor nu sunt pentru prima dată la Oradea, semn că la expoziţiile trecute au vândut bine. „Produsele noastre au trecut bine și la târgurile precedente de la Oradea. Acum avem pantoi de piele pentru bărbaţi și femei la preţuri cuprinse între 100 și 150 de lei”, ne-a spus reprezentantul unei irme din Timișoara. Cizmele și botinele erau și ele prezente pe tarabe. Preţul unei perechi de cizme din piele pentru dame varia între 150 și 200 de lei. Tricourile, puloverele și vestele de femei și bărbaţi erau și ele expuse, la preţuri de la 10 până la 65 lei. Lenjerie, îmbrăcăminte pentru copii, geci și sacouri din piele, sunt doar câteva dintre produsele ce pot i cumpărate de la târg. Cu toate acestea, cumpărătorii nu s-au prea înghesuit. Comercianţii speră ca numărul acestora să crească la sfârșit de săptămână.

Cu mic, cu mare la târg

FOTO: DAN BIRTA

„Chinezii strică mult piaţa. Este păcat că toţi banii merg afară iar micii producători autohtoni dispar de la o zi la alta. Eu de exemplu, am avut 30 de angajaţi, acum am doar 10, deși pentru a funcţiona

normal aș avea nevoie de 60 de peroane. Dar nu-mi permit să angajez, nu vreau ca peste două luni să iu nevoit să dau oameni afară. Mă gândesc că au și aceștia o familie de întreţinut așa că prefer să func-

ţionez în sistem de avarie. Mă bucur că pot plăti materialele și oamenii pentru că de proit nu prea se poate vorbi”, ne-a spus Dan Petriţa, un producător de lenjerie din Târgu JB - S.Al. Mureș.

Mina Băiţa, verificată de comisarii Gărzii de Mediu Bihor În perioada opririi activităţii de evacuare a apelor din galerii nu a existat pericol de poluare la Mina Băiţa. ORADEA. Două

echipe de control de la Garda de Mediu Bihor au descins marţi la Mina Băiţa. „Pe noi ne-a interesat să nu existe risc care ar i putut produce un incident de mediu. Impactul ar i fost asupra apelor de suprafaţă în ceea ce privesc indicatorii de suspensii. După părerea mea,

un impact transfrontalier este exclus”, a precizat Călin Mocan, primcomisarul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor. În urma controlului au fost dispuse mai multe măsuri printe care și inventarierea și depozitarea corespunzătoare a substanţelor chimice periculoase. Controlul comisarilor de mediu a fost efectuat ca urmare a faptului că în data de 10 ianuarie, ca urmare a expirării duratei contractelor de muncă a salariaţilor Mineral Mining SRL, societate în in-

PREŢUL CARBURANŢILOR BENZINĂ FĂRĂ PLUMB Lukoil Petrom OMV Rompetrol MOL

5,01 5,05 5,09 5,08 5,11

MOTORINĂ Lukoil Petrom Rompetrol OMV MOL

4,93 4,98 5,03 5,04 5,05

CURS VALUTAR: 11 DECEMBRIE BNR Banc Post BCR BRD Raifeisen Transilvania UniCredit Ţiriac

C V C V C V C V C V C V

EUR

USD

100 FT

4, 256 4,196 4,291 4,200 4,300 4,180 4,330 4,180 4,300 4,205 4,305 4,190 4,310

3,235 3,201 3,321 3,200 3,320 3,181 3,318 3,180 3,305 3,188 3,285 3,180 3,309

1,54 1,49 1,61 1,48 1,60 1,44 1,61 1,48 1,58 1,52 1,57 1,48 1,60

Călin Mocan

FOTO: S.AL.

solvenţă, și a faptului că nu șiau primit salariile, personalul care efectua evacuarea apelor

Carmen Demian

FOTO: S.AL.

din galerii și-a încetat activitatea, fapt ce a dus la începerea inundării minei de cupru Bă-

iţa. „Întrucât exista pericolul inundării tuturor galeriilor și utilajelor alate în acestea, s-a convenit, împreună cu creditorul majoritar al Mineral Mining, respectiv Băiţa SA, să se încheie un protocol prin care lucrările de evacuare a apelor și salariaţii să ie preluate de către SC Băiţa SA, lucrările iind suportate de către Mineral Minig în schimbul predării licenţei de exploatare până în data de 31 ianuarie”, ne-a spus Carmen Demian lichidator judiciar. Astfel, se va menţine dreptul de exploatare al

Mineral Mining pe zăcământul polimetalic. Aceste lucări se vor efectua pe perioada de observaţie, până se va hotărâ reorganizarea judiciară sau falimentul. Datorii de 6 milioane La deschiderea procedurii de insolvenţă, datoriile totale ale societăţii însumau peste 6.400.000 lei. Conform lichidatorului judiciar și-au exprimat intenţa de a prelua mina doi investitori dintre care unul străin. JB - S.Al.

Cum se aplică cota de 5,5% la pensii La pensiile peste 1.000 de lei, prima dată se aplică cota pentru asigurările de sănătate şi după aceea impozitul. ORADEA. Începând cu luna ianuarie, pensionarii își pun întrebarea cât vor pierde din pensie, odată cu aplicarea cotei de 5,5% la asigurările de sănătate. Este vorba despre cei care au pensiile peste 740 de lei. Din luna ianuarie 2011,

pensionarilor cu pensii mai mari de 740 de lei li se va reţine contribuţie de 5,5% pentru asigurările de sănătate. „Prin aplicarea acestei cote, însă, nu va rezulta o pensie mai mică de 740 de lei. La pensiile mai mari de 1.000 de lei, prima dată se aplică cota de 5,5% și de abia după aceea cota de 16% pentru sumele care depășesc 1.000 de lei”, ne-a explicat Leontin Ţîrle, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

Clubul Eclipse din Oradea, str. Octavian Goga 35/A tel 0730-358.888,organizează nunţi, logodne, botezuri şi diferite evenimente, preţul unui meniu este doar de 75 ron/pers.Tot aici, clubul vinde canapele-colţare pentru cluburi şi mese mari rotunde de 12 pers. pt.restaurante. (97 H 671726)

Acesta a dat și un exemplu: La o pensie de 750 de lei, cota de 5,5% va i de aproximativ 41 de lei. Dar pensionarul nu va primi 750 de lei - 41 de lei, adică 709 lei, ci va primi 740 de lei. Mai mult, la o pensie de 1.050 de lei, prima dată se aplică o cotă de reducere de 5,5%, adică aproape 58 de lei. Rezultă 1050 de lei - 58 de lei = 992 de lei, și nu se va mai impozita pensia cu 16%. „Prima dată se aplică cota de 5,5% pentru asigurările de sănătate și abia după aceea se impozitează cu 16% ceea ce depășește 1.000 de lei”, a reiterat Leontin Ţîrle. Pe de altă parte, directorul CJP Bihor ne-a informat că

Leontin Ţîrle

FOTO: DAN BIRTA

pentru 1.295 de pensii există popriri în valoare totală de 274.194 de lei. „279 de pensii în valoare de 60.414 lei au popriri pentru pensii alimentare și 1.016 pensii în valoare de 213.780 de lei, popriri pentru rate bancare, impozite la primării și Finanţe, amenzi diferite și contribuţii la sănătate”, a precizat directorul CJP BiJB - D.B. hor.


VINERI, 14 IANUARIE 2011

6 Cotidian

REMEMBER: 14 IANUARIE

1514

Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva

sclaviei

1953

Sedinţa extraordinară a Consiliului Local

Victor Socaciu

ORADEA. În conformitate cu prevederile art. 39 alin. 2 și 3 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, se convoacă ședinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Oradea, care va avea loc în data de 14.01.2011, orele 14,00 în Sala Mare de ședinţe a Primăriei municipiului Oradea. Ordinea de zi a ședinţei se aduce la cunoștinţa locuitorilor municipiului Oradea, și este publicată pe site-ul oicial al in-

S-a născut Victor Socaciu, solist vocal folk-pop, instrumentist român

1676

A încetat din viaţă compozitorul italian Pier Francesco Cavalli (n. 1602)

1742

A încetat din viaţă astronomul englez Edmond Halley (n. 1656)

1819

S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu

(d. 1872)

1850 1867

S-a născut Pierre Loti, scriitor (d. 1923)

1954

A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio

A murit Jean Auguste Dominique Ingres, pictor francez (n. 1780)

1957

1876 1894 1898

1972

Brevetarea telefonului S-a născut Ecaterina Teodoroiu (d. 1917)

A încetat din viaţă scriitorul englez Lewis Carol (n. 1832)

1933

Se instalează guvernul naţional–ţărănesc condus de Al Vaida–Voievod

1934

A încetat din viaţă medicul Ioan Cantacuzino

(n. 1863).

A încetat din viaţă actorul Humphrey Bogart

(n. 1899) Margareta a II-a a devenit regină a Danemarcei, suverană până astăzi

stituţiei www.oradea.ro, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin.6 și 7 din Legea 215/2001, republicată, și este următoarea: 1. Proiect de hotărâre și Raport de specialitate privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru înlocuirea sistemului clasic de încălzire aferent obiectivului de investiţii de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie cu un sistem de încălzire care utilizează apa geotermală. 2. Diverse.

REŢETA ZILEI: GOGOŞI VIENEZE CU NUCI ŞI STAFIDE

2004

A încetat din viaţă Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune

Extragerea computerizată efectuată ieri a desemnat-o drept câștigătoare a premiului de 200 RON acordat de Jurnal bihorean pe Raţ Mariana din Oradea, str Aluminei nr.74. O invităm pe

2005

A încetat din viaţă actriţa Shelley Win-

cititoarea noastră să se prezinte la redacţie, unde își poate ridica premiul, în baza actului de identitate, zilnic între orele 1012. În iecare lună, unul din abonaţii ideli ai Jurnalului bihorean este răsplătit cu un premiu de 200 RON. Extragerea publică se face joi, la ora 12, la redacţia ziarului (Bdul Dacia nr. 34).

În fiecare bloc sunt câteva cifre între 1 şi 9, stabilite dinainte. Acestea trebuie completate cu cifrele lipsă, în aşa fel încât fiecare număr să figureze o singură dată. De asemenea, cifrele de la 1 la 9 trebuie să figureze o singură dată atât pe rândurile orizontale cât şi pe coloanele verticale ale celor nouă blocuri luate împreună.

(X.24.-XI.22.) Este posibil să aveţi dificultăţi în relaţiile parteneriale. Vă sfătuim să fiţi calm şi să nu refuzaţi dialogul. Fiţi mai explicit când vorbiţi cu partenerul de viaţă, pentru a evita un conflict!

GEMENII

SĂGETĂTORUL

(V.21.-VI.21.) Zi favorabilă relaţiilor sentimentale. De asemenea, vă puteţi afirma în societate. Vă recomandăm să fiţi prudent la serviciu şi în afaceri. S-ar putea să aveţi probleme cu banii.

(XI.23.-XII.21.) În cadrul unei reuniuni, vă faceţi remarcat şi s-ar putea să cuceriţi inima unei persoane deosebite. Vă sfătuim să-i acordaţi atenţie, pentru că este posibil să legaţi o prietenie.

CAPRICORNUL (XII.22.-I.20.) Zi favorabilă pentru întâlniri. În familie, vă bucuraţi de armonie, dar nu e exclus să aveţi probleme cu sănătatea. După-amiază s-ar putea ca o rudă să vă împrumute.

ÎNCEPĂTORI

AVANSAŢI

VĂRSĂTORUL

(VII.23.-VIII.23.) Dimineaţa faceţi cunoştinţă cu o femeie care va juca un rol important în viaţa dumneavoastră. Vă sfătuim să fiţi mai atent la serviciu. Relaţiile cu persoana iubită sunt foarte bune.

FECIOARA

(I.21.-II.20.) Dimineaţa s-ar putea să fiţi impulsiv şi să jigniţi o femeie. Nu este o zi bună pentru examene şi afaceri. Dupăamiaza aveţi ocazia să petreceţi momente plăcute cu persoana iubită.

PEŞTII

(VIII.24.-IX.23.) Sunteţi într-o formă intelectuală bună, care vă influenţează favorabil relaţiile. Aveţi succes în societate şi în afaceri. Sunt şanse ca o femeie să vă propună o colaborare pe termen lung.

(II.21.-III.20.) Sunteţi melancolic şi s-ar putea să nu luaţi cele mai bune decizii. Este posibil să vi se propună o asociere. Vă recomandăm să nu vă grăbiţi. Puteţi petrece o seară romantică.

INGREDIENTE: 200 gr unt, 200 gr făină, 3 ouă, sare, coajă de lămâie, 100 gr

stafide, 10 nuci tocate, 3 albuşuri, 200 gr zahăr tos. MOD DE PREPARARE: Untul se freacă împreună cu ouăle întregi şi zahărul.

la întâlnirea săptămânală care va avea loc la Liceul Ady Endre.

(IX.24.-X.23.) Dimineaţa cumpăraţi un obiect pentru familie, spre bucuria partenerului de viaţă. La serviciu, este posibil să apară o problemă neprevăzută. Seara o petreceţi într-un mod plăcut.

SCORPIONUL

(IV.21.-V.20.) Sunteţi foarte apreciat la serviciu. După-amiază trebuie să luaţi o decizie serioasă în ceea ce priveşte relaţiile cu persoana iubită. Ascultaţivă intuiţia şi nu veţi greşi!

LEUL

REGULI:

Se adaugă apoi în cremă coaja de lămâie, sarea şi făina, în ploaie. Separat, se bat tare albuşurile cu miezul de nucă, tocat şi stafidele. Se iau cantităţi din aluat, se trec prin compoziţia de albuş şi se pun gogoşile pe o tavă neunsă, la copt. Se servesc calde, pudrate cu zahăr farin. Poftă bună!

Pentru mai multe REŢETE intră pe www.culinar.ro

Ne scriu cititorii Jb Așteptăm scrisorile dumneavoastră la e-mail: redactia@ informmedia.ro sau pe adresa redacţiei, Bdul Dacia nr. 34, CP 262, OP 1. Pentru a putea i publicate cât mai multe scrisori,

vă rugăm să nu scrieţi foarte mult (maxim 200 de cuvinte), să menţionaţi date de contact (nume, adresă, număr de telefon) pentru ca redactorii să vă poată răspunde personal.

PĂREREA TA CONTEAZĂ

Examenul de bacalaureat va începe în 6 iunie

LĂCĂTUŞ MĂDĂLIN,

IOANA,

MEŞTER GABRIELA,

JURCUŢ SEBASTIAN,

16 ANI, ELEV

19 ANI, STUDENTĂ

18 ANI, ELEVĂ

18 ANI, ELEV

Ar i fost mult mai bine să înceapă în ianuarie, deoarece vara, elevii așteaptă vacanţa, pentru a merge și ei la ștrand. Dacă bacalaureatul începe în iunie, elevii nu se pot bucura de vacanţă. Dacă ar i după mine, eu aș alege să dau bac-ul în ianuarie.

Eu, anul trecut, am nimerit să dau examenul de bacalaureat în luna ianuarie și după părerea mea, a fost bine pentru că am scăpat mai repede de stres. Ceea ce cred eu că nu a fost în avantajul elevilor a fost faptul că s-au dat caliicative în loc de note.

Într-un fel este mai bine că s-a ixat examenul de bacalaureat în iunie. Este un avantaj pentru noi elevii, deoarece avem mai mult timp să învăţăm și nu suntem stresaţi tot semestrul, cum au fost elevii care au susţinut bacalaureatul anul trecut.

Mi se pare mult mai potrivit ca bacalaureatul să înceapă în iunie, pentru că elevii au mai mult timp la dispoziţie pentru a se pregăti. Dacă ar i fost în ianuarie, ca anul trecut, nu ar i fost prea bine pentru că atunci este și vacanţa intersemestrială.

Vremea 6

Vineri, 14 ianuarie

LA ORA 6

www.bihon.ro

Soluţiile jocurilor din numărul precedent: ÎNCEPĂTORI

TAURUL

ters (n. 1920)

SUDOKU

BALANŢA

(III.21.-IV.20.) Aveţi succes în afaceri, dar sunteţi nevoit să faceţi mai multe drumuri. Vă ajută foarte mult o femeie care vă apreciază. După-amiază vă loviţi de o problemă sentimentală.

(VI.22.-VII.22.) Aveţi probleme financiare, motiv pentru care sunteţi indispus. Vă sfătuim să nu începeţi activităţi noi. Nu vă ocupaţi astăzi de afaceri, ca să nu aveţi surprize neplăcute!

2006

Clubul de engleză Azi de la ora 18:00, Clubul de Engleză îi așteaptă pe membrii și simpatizanţii clubului

BERBECUL

RACUL

Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn

Abonamentul la J.b. valorează 200 RON! CONCURS JB

HOROSCOP

AVANSAŢI

ZIUA PRECEDENTĂ

AZI

Oradea Aleşd Marghita Salonta Beiuş

Vremea va fi răcoroasă, cu minime cuprinse între 5 şi 6 grade. Temperaturile maxime vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent şi se vor încadra între 7 şi 8 grade. Cerul va fi acoperit şi va ploua. Vântul va prezenta intensificări din sector S.

6 2 3 3 3

Umiditate 93% Vizibilitate 7 km Punct de rouă 4°C Vânt 23 km/h Direcţie vânt SV

SOARELE FAZELE LUNII VINERI

6° Ploaie

Răsare: Apune:

8:13 17:04

LA ORA 18 MARGHITA

30°

20°

ORADEA

ALEŞD

SALONTA

10°

–10°

BEIUŞ

2° 04.01

12.01

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi minime cuprinse între 5 şi 6 grade

19.01 DUMINICĂ

10°

Soare, ploaie uşoară

26.01 LUNI

Ploaie uşoară

3° Soare

–20°

PROGNOZĂ PENTRU TREI ZILE Valorile termice vor fi apropiate de cele din intervalul precedent. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 6 grade, iar cele maxime, între 8 şi 10 grade. Cerul va fi parţial acoperit şi sunt posibile ploi uşoare. Spre sfârşitul intervalului vremea se va încălzi uşor. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea zonelor.

CALENDAR 10°

Vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime cuprinse între 6 şi 7 grade

CALENDAR ORTODOX: Sfinţii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait CALENDAR ROMANO-CATOLIC: Ss. Felix de Nola, ep.; Bianca, regină CALENDAR GRECO-CATOLIC: Cuv. m. din Sinai şi Rait


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Programe 7 Unul din ogradă Glas din ogradă

UNDE MERGEM în Oradea HOLLYWOOD MULTIPLEX

Rezervări şi informaţii la 0259/420.002, 0359/405.501. Dragoste şi alte dependenţe avanpremieră - N 15 (joi, ora 21:45) Turistul - AP 12 (vineri, luni - miercuri, orele 15:30, 17:30, 19:45, 21:45; joi, orele 15:30, 17:30, 19:45, 21:45; sâmbătă, duminică, orele 13:15, 15:30, 17:30, 19:45, 21:45) Călătoriile lui Guliver - 3D - AG (vineri - joi, orele 18:30, 22:15) Ursul Yogi - premieră - 3D - AG (vineri, luni - joi, orele 14:30, 16:30, 20:30; sâmbătă, duminică, orele 12:45, 14:30, 16:30, 20:30) Cum s-o dai să fie bine? - premieră - AP 12 (vineri, luni - joi, orele 14:15, 17, 19:15, 21:30; sâmbătă, duminică, orele 12, 14:15, 17, 19:15, 21:30) Viaţa aşa cum e ea - AP 12 (vineri - joi, ora 18) O familie de coşmar - AG (vineri, luni - joi, orele 13:45, 16, 20:15, 22:30; sâmbătă, duminică, orele 11:45, 13:45, 16, 20:15, 22:30) O poveste încâlcită - AG (vineri, luni - joi, orele 14:45, 16:45, 19, 21; sâmbătă, duminică, orele 12:30, 14:45, 16:45, 19, 21)

Preţul biletelor: Luni - Joi: preţul biletului până la ora 16:59: (N) - 10,9 RON, (D) - 12 RON, (3D) - 15 RON; preţul biletului după ora 17: (N) - 12 RON; (D) - 14 RON; (3D) - 17 RON; preţul biletului pentru copii, elevi şi studenţi, pensionari, persoane cu handicap (în bază unui act doveditor) până la ora 16:59 (N) - 10,9 RON; (D) - 10,9 RON, (3D) - 13 RON; Vineri - Duminică: preţul biletului până la ora 16:59: (N) - 14 RON, (D) - 15 RON, (3D) - 17,5 RON; preţul biletului după ora 17: (N) - 17 RON; (D) - 17,5 RON; (3D) - 19,8 RON; preţul biletului pentru copii, elevi şi studenţi, pensionari, persoane cu handicap (în bază unui act doveditor) (N) - 12 RON; (D) - 12 RON, (3D) - 16 RON; (Luni - Duminică), Avanpremiera: preţul biletului (N) 17 RON, (D) - 17,5 RON, (3D) - 13 RON. Rezervări şi informaţii la 0259/420.002, 0359/405.501. Notă: (N) - Bilet normal; (D) - bilet la film Digital; (3D) - bilet la film 3D-Real D.

º

BALET

CC a Sindicatelor Luni, 17 ianuarie, de la orele 18.30, Teatrul de Balet din Cluj Napoca prezintă

spectacolul „Spărgătorul de nuci”. Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea. Preţul unui bilet este de 25 şi respectiv 30 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

º

Verbul râului Precum

Cap de bibilică! Haină

Întreg Credul Strânşi în viaţă Roşu la spate!

Duminica 16 ianuarie, de la orele 18:30 la Hotelul Dacia Continental din Oradea va avea loc un concert de muzică ambientală şi terapeutică susţinut de compozitorul Gheorghe Iovu şi intitulat „Magicianul sunetelor”. În premieră naţională, muzica lui Gheorghe Iovu va fi acompaniată de proiecţii video realizate de VJ Nyx.

CUM S-O DAI SĂ FIE BINE? Vince Vaughn şi Kevin James sunt protagoniştii comediei regizate de Ron Howard şi produse de Brian Grazer, despre un bărbat care descoperă că ceea nu-i spui celui mai bun prieten al tău e la fel de important ca ceea ce faci pentru el. FOTO: FAN

Un zăpăcit Joc de cap Glas din ogradă Una din ogradă

Unul din ogradă Stăpâni în ogradă

Posticum

Continental

Depuse în cuibar

A avea habar Acut!

Vineri, 14 ianuarie, ora 20, concert Publika. Preţ bilet: 15 lei

Acolo pe margini! Legumă verde

Cal roşcat Unele din ogradă Curcan din import Fel Împart lumea Trei la cloşcă!

Tip de silice În cort!

Ciolan A face ca găina

Rumegător asiatic Serveştete!

Vietate din ogradă

Queen’s

Vineri, 14 ianuarie, ora 19.00, „Roma Songs in Jazz”cu EGB - East Gipsy Band: Balázs József - piano, Oláh Vilmos - dulcimer, Sárközy Lajos violin, guitar, Bolla Gábor - saxophon, Lakatos Pecek Krisztián - double bass, Balázs Elemér - drums, Balogh Gusztáv - vocal

Odă Una mică din ogradă

Unul din ogradă Auzit în ogradă

Sporadice Ochit la cap!

Spini Cursă pe apă

CONCERTE

Unul mic Unele din ogradă

Vehicul rustic Una din ogradă În vest! Glas din ogradă

Ramuri tinere Pus la butoi

Două nulităţi Batjocură Birlic Vietăţi din ogradă Cuprins de lene! A adera Unul din ogradă Pe si Anost

Face valuri Acesta din popor Pete de lapte!

Împrăştieri Fiinţă

²

KISS FM ORADEA

Ştiri locale cu Emil Trifa la 6:00; 9:00; 16:00 Trafic local: 7:40; 8:40 Luni - vineri, 07:00 - 10:00 Cronica cârcotaşilor; 10:00 - 13:00 Kiss Music - Andreea Berghea; 13:00 -15:00 Kiss Music - Ovidiu Stănescu; 15:00 - 17:00 Kiss Kiss in The Mix; 17:00 - 19:00 Kiss Music - OLiX; 19:00 - 22:30 Kiss by Kiss cu Alice; 22:30 - 01:00 French Kiss @ Kiss FM; 01:00 05:00 Kiss Hits , Cu Carmen Badan; joi, 07:00 - 10:00 Cronica cârcotaşilor; 10:00 - 13:00 Kiss Music - Andreea Berghea; 13:00 -15:00 Kiss Music - Ovidiu Stănescu; 15:00 - 17:00 Kiss Kiss in The Mix; 17:00 - 19:00 Kiss Music - OLiX; 19:00 - 22:00

Kiss by Kiss cu Alice; 22:00 - 22:30 Kiss by Kiss - Program local 22:30 - 01:00 French Kiss @ Kiss FM; 1:00 - 05:00 Kiss Hits , Cu Carmen Badan; (vineri, între 22:30 01:00 Club Mix, 01:00 - 05:00 Kiss Hits) ²

MAGIC FM ORADEA

Luni - vineri, 07:00 - 10:00 Magic Start, Cristian Hrubaru; Ştiri locale cu Andrada Mihai (6:00, 6:30, 9:00); 10:00 - 13:00 Liana Stanciu; 13:00 - 16:00 Marius Ioane, Ştiri locale cu Andrada Mihai (13:40); 16:00 19:00 Dominique Iancu; Ştiri locale cu Andrada Mihai (16:40, 18:40); 19:00 - 22:00 Eugen Huculici; 22:00 - 22:30 Program local, 22:30 - 07:00 Soft Music Non Stop

u SOLUŢIA INTEGRAMEI

DIN ZIUA PRECEDENTĂ I – S – S – SES – S – INJECTIE – PAUN – TURA – SAC – LIN – FERICIT – ONOR – PANTA – ENE – EV – CA – GURALIVA – A – TRAS – SEF – RAC – LUA – IAC – EROIC – RUG – SUPRA – CI – BI – HOATA – SPIN – I – UIU – I – SARM – OT – REPER – LICIT – A – CH – UNT – PIERITA

Programe TV Vineri 14. ianuarie ¹

TVR 1

¹

PRO TV

¹

ANTENA 1

¹

HBO

07.00 Telejurnal matinal. Sport (criptat) Meteo (I) 08.00 Telejurnal matinal. Sport (criptat) Meteo (II) 09.00 Dovadă de iubire. (s.) 10.10 ÎnTRECEREA ANILOR. (I) (r.) 11.20 ÎnTRECEREA ANILOR. (II) (r.) 12.25 Oameni mari la TVR. (reluare) 12.50 Legendele palatului: prinţul Jumong. (r.) 14.00 Telejurnal. Sport (criptat) Meteo 14.45 Doar România ! 14.55 Oameni mari la TVR. (reluare) 15.00 Tribuna partidelor parlamentare 15.35 Sao Tome şi Principe 16.25 Curier TV. (r.) 16.45 Minuni ale timpurilor moderne. (s.) 17.00 Meseria brăţară de aur. 17.30 Vizor monden 18.00 Telejurnal Meteo 18.30 Legendele palatului: prinţul Jumong. (s.) 19.35 Doar România !

07.00 Ştirile Pro Tv. Ce se întâmplă, doctore? Omul care aduce cartea 10.00 Totul este iluminat. (reluare) 12.00 Tânăr şi neliniştit. (r) Cu zeci de premii, cu actori ce îşi trăiesc viaţa pe platourile de filmare, identificându-se cu personajele, cu căsătorii, divorţuri ca-n filmele care se respectă, cu controverse ce-i uimesc chiar şi pe cei mai mari admiratori, serialul continuă să reprezinte un miracol, un univers care a cuprins şi a cucerit milioane de telespectatori. 13.00 Ştirile Pro Tv 13.45 Kramer contra Kramer. (dramă, SUA, 1979) Cu: Dustin Hoffman, Meryl Streep, Justin Henry, Jane Alexander, Howard Duff. 16.00 Tânăr şi neliniştit. (s.) 17.00 Ştirile Pro Tv 17.45 Happy Hour 19.00 Ştirile Pro Tv. Sport

06.00 Observator 10.00 In gura presei. cu Mircea Badea. Mircea Badea realizează o nonconformistă revistă a publicaţiilor sub titlul “În gura presei”. Pe parcursul emisiunii el supune atenţiei telespectatorului cele mai interesante ştiri apărute în presa cotidiană, săptămânală şi lunară. 11.00 Film artistic 13.00 Observator 14.00 Film artistic. (r.) 16.00 Observator 17.00 Film artistic 19.00 Observator. cu Andreea Berecleanu Sport Meteo. Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă a ştirilor sângeroase. Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii în pas cu vremea şi cu vremurile!

06.00 Premiile Academiei Europene de Film 2010 07.30 De Crăciun nu stăm acasă! Comedie, SUA, 2008. Cu: Vince Vaughn, Reese Witherspoon, Robert Duvall, Sissy Spacek 09.00 Zizou cel mic. Comedie, India, 2008. Cu: Jahan Bativala, Imad Shah 10.40 Familia Addams. Comedie, SUA, 1991. Cu: Anjelica Huston, Raul Julia, Christopher Lloyd 12.15 Stă să plouă cu chiftele. Animaţie, SUA, 2009 13.45 Călătorie spre centrul Pământului. Aventuri, SUA, 2008. Cu: Brendan Fraser, Josh Hutcherson 15.20 În derivă - Making Of 15.55 Julie & Julia. Comedie, SUA, 2009. Cu: Meryl Streep, Amy Adams 18.00 Doi băieţi şi multe fete. Comedie, SUA, 2009. Cu: Nicholas D’Agosto, Eric Christian Olsen 19.30 Filme şi vedete

20.00 Telejurnal

20.30 Stăpânul inelelor:

20.30 Film artistic

20.00 În derivă. Ep. 25 Dra-

20.40 Tema zilei. Meteo 21.00 O dată’n viaţă. (I) Best of 22.00 O dată’n viaţă. (II) Best of 23.00 Doar România ! 23.15 Adevărul adevărat. (dramă, SUA, 1998) Cu: Meryl Streep, Renée Zellweger, William Hurt. Familia George şi Kate Gulden aparent este o familie fericită, în care totul este perfect, până în momentul în care Kate Gulden, la numai 48 de ani, află că suferă de o boală incurabilă. Ellen, fiica cea mare este cea care, la cererea tatălui stă cel mai mult alături de mama sa, în momentele dificile. 01.25 Slingshot. (r.) 02.55 Meseria brăţară de aur. (r.)

Frăţia inelului. (aventuri, Noua Zeelandă/ SUA, 2001) Regia. Peter Jackson Cu: Noel Appleby, Sean Astin, Sala Baker, Sean Bean, Cate Blanchett 23.45 Te văd. (comedie, USA, 2008) Regia. Eric Steven Stahl Cu: Beau Bridges, Rosanna Arquette, Mathew Botuchis 01.30 Ştirile Pro Tv. (r) 02.30 Film artistic. Te văd. (r) 04.30 România, te iubesc! (reluare) 05.30 Happy Hour. (r) O oră de veselie cu muzică live, dans, poveşti de viaţă deosebite, interviuri cu cele mai mediatizate vedete ale momentului, informaţii în premieră, dar şi întâmplări impresionante care se vor petrece chiar în studio...

23.30 Film artistic 00.30 Film artistic. (r.) 02.15 Observator. (r.) Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă a ştirilor sângeroase. Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii în pas cu vremea şi cu vremurile! 03.00 Film artistic. (r.) 06.30 Heidi şi prietenii. (s.)

Redac\ia Jurnal TV nu î§i asum[ r[spunderea pentru eventualele modific[ri survenite în programele TV, dup[ închiderea edi\iei

mă, România, 2010. 20.30 În derivă. Ep. 30 Dramă, România, 2010. 21.00 Un număr. Dramă, SUA, 2009. Regia: James McDonald. Cu: Tom Wilkinson, Rhys Ifans 22.20 Stand-Up Café. Best of, Sezonul 4, Partea a II-a 23.00 True Blood. III Ep. 9 Adevărata identitate Dramă, SUA, 2010. 00.00 În derivă. Ep. 30 Dramă, România, 2010. 00.35 Che - Partea a doua. Biografic, Spania, 2008. Regia: Steven Soderbergh. Cu: Benicio Del Toro, Demian Bichir, Rodrigo Santoro 02.45 Bun venit în Zombieland. Comedie, SUA, 2009. Regia: Ruben Fleischer. Cu: Woody Harrelson, Jesse Eisenberg

¹

CULTURAL

09.00 Art@.ro (r.) 10.00 Istoria aproape(r.) 10.30 Top cultura (r.) 11.00 ARHIVA TVR 11.55 Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească (r.) 11.45 Ordinea cuvintelor (r.) 12.00 Jurnalul cultural (r.) 12.50 Moment art (r.) 13.00 Săptămâna culturală 14.00 La porţile ceriului (r.) 14.30 Ecosisteme (d., Franţa) 15.00 Parol (r.) 15.05 Înapoi la argument (r.) 16.30 Minorităţi 17.00 Români de top 17.30 Lecţia de privit 18.00 Concertele TVR Cultural 19.00 Ecosisteme (r.) 19.30 Cinema dreaming 20.00 Despre portret (Marea Britanie, 1994) ¹

AXN

07.00 American Idol IX 08.00 Cabinet de avocatură IV Poliţist, SUA, 1999. 09.00 Lost – Naufragiaţii V Dramă, SUA, 2009. 10.00 Echipa specială II Acţiune, Australia, 2009. 11.00 American Idol IX 12.00 Cabinet de avocatură IV 13.00 Viitorul începe azi III 14.00 Stargate. Atlantis II 15.00 Lost – Naufragiaţii V 16.00 American Idol IX 17.00 Cabinet de avocatură IV 18.00 Viitorul începe azi III 19.00 Stargate. Atlantis II 20.00 Echipa specială II 21.00 Operaţiunea de salvare VI 21.40 Zoom 2011 (romania) 22.00 Genesis I 23.10 Vieţi curate I ¹

B1

07.00 Teleshopping 07.30 Documentar DW 08.00 Teleshopping 08.30 Documentar DW 10.30 Vedetele se întreabă (r) 13.00 Documentar. Bazilica Sacre Coeur (r) 13.30 Documentar. Catedrala Notre Dame (r) 14.00 Documentar. Dracula (r) 15.00 Evenimentele zilei 17.00 Pasul fortunei realizator Urania 19.00 Cu ochii pe ei cu Carla Giaca şi Dan Bucura 21.00 Puterea exemplului 22.00 Codul lui Oreste realizator Oreste Teodorescu 00.00 Cinemas (r) 01.00 Evenimentele zilei (r) 03.00 Preluare Fashion TV

¹ PRIMA TV 07.45 Intalnirea inimilor - telenovela, India 2007 (r.) 08.20 Sport cu Florentina 09.00 Fermier. Caut nevasta! (r.) 10.30 Sentimente adanci – drama, Germania 2004 (r.) 13.00 Povestirile ratoiului 14.00 Intalnirea inimilor - telenovela, India 2007 15.00 Ancheta militara– serial, S.U.A.(r.) 16.00 Calea fericirii – drama, Germania 17.30 Mondenii 18.00 Focus 18 19.30 Cireasa de pe tort 20.30 Conspiratie la Praga – actiune, SUA 1995 22.30 Iubiri secrete (r.) 23.00 Escroci de treaba – serial, SUA 2008 00.15 Incredibilele aventuri ale lui Marco Polo – aventura, SUA 1998 ¹

PROCINEMA

08.00 Batman (r.) 08.30 Spitalul de urgenţă (r.) 09.30 Batman (s.) 10.00 Din culisele Hollywood-ului (s.) (r.) 10.45 Happy Hour (r.) 12.15 Teo (r.) 13.15 Zoom in 10 13.30 Cu duşmanul în casă (r.) 15.30 Poză la minut (r.) 16.30 Zâmbete într-o pastilă (s.) 17.00 Epidemia (thriller, SUA, 2001) 19.00 Spitalul de urgenţă (ultimul episod) 20.00 La lumina lunii (s.) 21.00 Poză la minut (s.) 22.00 Triunghiul de fier (thriller, China, Hong Kong 2007) Regia: Ringo Lam, Johnnie To, Hark Tsui 00.00 La lumina lunii (r.) 01.00 Triunghiul de fier (r.) ¹

ANTENA 2

06.00 Harta vieţii (r.) 08.30 Trăieste sănătos (r.) 10.00 Dincolo de aparente (r.) 11.30 Rai da’ buni (r.) 13.30 Agentul VIP (r.) 15.30 Trăieste sănătos (emisiune realizată de Simona Bălănescu) 17.00 Harta vieţii (cu Nicoleta Svârlefus) 18.00 It’s show time 19.00 Celebri sau nu la Mihaela Tatu 21.00 Agentul VIP (emisiune realizată de Cristian Brancu) 23.00 Saturday Night Live 00.00 Mari dezastre. Uragaul din New York (documentar, SUA) 01.00 It’s show time (r.) 01.30 Celebri sau nu la Mihaela Tatu (r.)

¹

ACASĂ

07.00 Umbrele trecutului (s.) 08.15 Fructul oprit (r) (s.) 09.45 Esmeralda (r) (s.) 11.15 Paradisul blestemat (s.) 12.30 O mare de pasiune (r) (s.) 14.00 Marina (s.) 15.30 Clase 406 (s.) 16.25 Vremea de ACASĂ 16.30 Esmeralda (s.) 17.30 Poveştiri adevărate - emisiune cu poveşti reale despre viaţă, prezentată de Ioana Maria Moldovan 18.30 O mare de pasiune (s.) 19.30 Fructul oprit (s.) 20.30 Cealaltă faţă a Analiei (sfârşitul serialului) (s.) 22.30 7 păcate (s.) 00.30 Clase 406 (s.) 01.30 Poveştiri adevărate (r.) Vremea de ACASĂ 02.30 Cealaltă faţă a Analiei (r) (s.) ¹ CINEMAX 07.00 Ruşinea Dramă, Spania, 2009. Regia: David Planell. Cu: Natalia Mateo, Alberto San Juan, Norma Martínez, Marta Aledo, Esther Ortega 08.40 Identitatea lui Bourne 10.35 Signorina Effe 12.10 Un pic de suflet 13.35 Meteoritul SF, SUA, 1979. Regia: Ronald Neame. 15.25 Fotograf de nuntă Dramă, Suedia, 2009. Regia: Ulf Malmros. Cu: Björn Starrin, Kjell Bergqvist, Tuva Novotny, Johannes Brost, Lotta Tejle 17.20 Identitatea lui Bourne 19.20 Ruşinea 21.00 Mame şi fii 22.50 Barton Fink 00.45 THX 1138 ¹

DIVA

08.10 Amy 09.10 Crimele din Midsomer. Toamnă întunecată 11.10 Soţia perfectă 12.10 Soţia perfectă 13.10 Soţia perfectă 14.10 Fetele Gilmore 15.10 Crimele din Midsomer. Ameninţare mortală 17.10 Soţia perfectă 18.10 Indicii ascunse 20.00 Fetele Gilmore. Adesea, lumea crede că Lorelai Gilmore, ambiţioasa directoare a hotelului Independence Inn şi încăpăţânata ei fiică adolescentă, Rory, sunt surori. 21.00 Imagine fantomă 22.50 Răpită în plină zi

¹

ANTENA 3

06.00 Ştiri 10.00 Previziunile zilei cu Sabina Iosub 11.00 Se întâmplă în România cu Maria Coman 12.00 Ştiri 13.00 Se întâmplă în România cu Maria Coman 14.00 Ştiri 15.00 Esenţial cu Alina Petrescu. Timp de 2 ore, telespectatorii pot urmări o analiză a celor mai importante ştiri de peste zi 17.00 100 min cu Alessandra Stoicescu 18.45 La ordinea zilei cu Dana Grecu şi Radu Tudor 20.00 Ştirea zilei cu Gabriela Vrânceanu Firea 21.00 Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu 22.00 Conexiuni cu Valentin Stan 23.00 Vorbe grele cu Victor Ciutacu 00.00 Ştiri ¹

M1

10:00 Antena 10:55 Living 13:30 Express Carpatin 14:00 Vecinii (s) 14:35 Magazine regionale 15:35 Trecătoarea 16:00 Naţiune şi apărare 16:30 Pe urmele soldaţilor dispăruţi 17:00 Încă nu s-a ajuns acolo (d.) 17:55 Poftiţi la un ceai! 18:35 Secretele palatului (s) 19:35 India (s) 21:05 Răcoritor (divertisment) 22:05 Seara 22:40 Cromofobie (dramă) 24:55 Misteriosul secol al XX-lea 01:25 Ştiri REDACŢIA NU ÎŞI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU EVENTUALELE SCHIMBĂRI

¹

DISCOVERY

10.00 Vânătorii de mituri 11.00 În luptă cu dăunătorii 12.00 În luptă cu dăunătorii 13.00 În luptă cu dăunătorii 14.00 În luptă cu dăunătorii 15.00 În luptă cu dăunătorii 16.00 În luptă cu dăunătorii 17.00 Meserii murdare 18.00 O pradă mortală 19.00 Cum se fabrică diverse lucruri? Această serie ne arată cum se fabrică cele mai obişnuite şi mai prozaice lucruri. 20.00 Tehnici esenţiale de supravieţuire 21.00 Top Gear 22.00 Fenomene stranii 00.00 Monştrii din corpul uman 01.00 Tehnici esenţiale de supravieţuire


VINERI, 14 IANUARIE 2011

8 Actualitate

Accidente pietonale în Oradea Două accidente s-au soldat cu răniri grave, unul dintre şoferi fiind depistat cu alcoolemie penală. ORADEA. Trei

Cei cinci turci prinşi la Valea lui Mihai

FOTO:IJPF BIHOR

Patru călăuze şi cinci turci VALEA LUI MIHAI. Marţi la ora 01:40, frontieriștii din Valea lui Mihai au controlat două autoturisme Daewoo și Opel, și au observat că actele prezentate de șoferii români erau false. Ca urmare, șoferii și cei zece pasageri au fost duși la sediul SPF Valea lui Mihai, pentru veriicări. Astfel, s-a stabilit că cinci dintre pasagerii turci s-au legitimat cu cărţi de identitate bulgărești false. Turcii au recunoscut apoi că vroiau să ajungă în Germania, și că urmau să ie ajutaţi să treacă ilegal graniţa cu ajuto-

rul însoţitorilor, trei constănţeni și bulgarul T.D. (39 ani). Pentru actele false turcii au plătit între 2.000 și 2.500 de euro iecare Turcii s-au ales cu dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, fals privind identitatea și complicitate la fals material în înscrisuri oiciale. Iar constănţenii și bulgarul sunt cercetaţi pentru traic de migranţi, complicitate la fals privind identitatea și la fals material în înscrisuri JB - O.Ş. oiciale.

accidente cu pietoni s-au produs miercuri în Oradea din vina șoferilor. La ora 13:25, șoferul F.A. (28 ani), din comuna Holod nu a oprit la culoarea roșie a semaforului electric, accidentândo grav pe orădeanca B.L. (58 ani) care traversa strada Nufărului pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului electric. Loviţi de şofer băut Al doilea accident a avut victime doi studenţi, aproape de campus, „În jurul orei 18:10, șoferul orădean M.E. (43 ani), nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Astfel, a acroșat doi pietoni care traversau pe strada Universităţii pe marcajul pietonal și semnalizat corespunzător. Orădeanca I.M. (19 ani) a suferit multiple leziuni iar orădeanul F.C. (21 ani) a scăpat cu leziuni mai puţin grave”, mai informează

VW-ul Beetle intrat în copac, lângă Olosig

Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Totodată, în cazul șoferului M.E. etilotestul a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat astfel că s-a impus recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Al treilea eveniment ruti-

CAS Bihor nu şi-a întrerupt activitatea Activitatea de la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor nu a fost suspendată vineri, în pofida dispoziţiilor din Capitală. Ieri la ora 10:00, circa 20 de persoane se alau la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, rezolvându-și problemele. Ghișeele erau deschise iar activitatea a decurs normal, chiar dacă o dispoziţie primită miercuri din capitală recomanda ca activitatea să ie suspendată până luni. „Casa Naţională de Asigurări de Sănătate informează că în zilele de joi, 13 ianuarie, și vineri, 14 ianuarie, se suspendă activităţile de plată în numerar a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate și de eliberare a adeverinţei de asigurat, din motive tehnice, derivate dintr-o sursă externă competenţelor noastre, respectiv platforma care gestionează bazele de date. În această perioadă, persoanele izice nesalariate și care au obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la casele de

CAS Bihor eliberează adeverinţe OANA UNGUR

ORADEA.

CAS Bihor lucrează cu program normal

asigurări de sănătate, pot face această plată prin virament sau prin mandat poștal, în conturile deschise pe seama caselor de asigurări de sănătate la Trezoreria Statului”, se arăta în comunicatul CNAS. Noroc în Bihor Purtătorul de cuvânt Oana

FOTO: PAUL CHIRA

Ungur a informat însă că CAS Bihor funcţionează normal pe linia eliberărilor de adeverinţe, toate persoanele izice sau juridice care aveau nevoie de diverse acte având posibilitatea să le obţină la unul dintre ghișee, fără nicio problemă. Nici furnizorii medicali din Bihor nu au în număr mare

Bolnav de Parkinson, tâlhărit Un suferind de sindromul Parkinsonian a fost bătut şi jefuit în propria casă. Suspectul e în arest preventiv.

ŢEŢCHEA. Varga Francisc Cristian (26 ani), originar din Telechiu, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzaţia că ar i tâlhărit un sexagenar suferind de Parkinson. În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd se arată că inculpatul a pătruns pe 15 decembrie 2010, în jurul orei 03:00, în locuinţa victimei L.I. (62 ani), din Ţeţchea, care locuia singur și era diagnosticat cu sindrom Parkinsonian putându-se deplasa doar cu ajutorul cârjelor.

„Inculpatul a escaladat gardul, a pătruns în curte, apoi în pivniţă prin scoaterea ușii din balamale, pentru a căuta băutură, fără însă a găsi. A forţat apoi ușa de acces în magazia de alimente, de unde dintrun frigider a sustras optsprezece îngheţate pe băţ și două pungi de carne congelată”, mai informează Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al procurorilor bihoreni. Lovit în ochi şi în spate Datorită zgomotului, proprietarul, care dormea într-o cameră alăturată, s-a trezit, s-a îndreptat înspre magazie. „Ajungând în magazie, partea vătămată a fost lovită de către inculpat cu pumnul în zona ochiului stâng, iar după ce a căzut la pământ i-a mai apli-

cat câteva lovituri cu pumnii în spate. Pentru a ala unde își ţine partea vătămată banii, i-a cerut doi lei și când acesta s-a îndreptat spre sertarul cu bani, inculpatul i-a luat-o înainte sustrăgând toţi banii alaţi în sertar, adică 30 de lei”, mai transmite procurorul Moţiu. Văzându-l pe inculpat îngurgitând conţinutul unui lacon de alcool sanitar, victima, de frică să nu i se întâmple inculpatului ceva la el în casă, dar și pentru a-l determina să plece, i-a mai oferit acestuia o sticlă de pălincă, pe care inculpatul a luat-o cu el. Dacă va i găsit vinovat, Varga riscă între 7 și 20 de ani de închisoare. CRISTIAN HORGOŞ cristian.horgos@informmedia.ro

er s-a produs la ora 19:20, la intersecţia străzilor Corneliu Coposu cu Olimpiadei. O orădeancă alată la volanul unui VW Beetle a pierdut controlul asupra volanului și a acroșat o tânără în vârstă de 25 de ani, care traversa strada. Apoi „broscuţa” a intrat într-un

OTILIA ŞANDOR otilia.sandor@informmedia.ro

Polţiştii orădeni au depistat miercuri patru hoţi dintre care unul a fost reţinut. O patrulă orădeană de siguranţă publică l-a prins miercuri în lagrant pe B.L., din comuna Ojdula - judeţul Covasna, în timp ce încerca să sustragă gardul din ţevi al unui imobil din municipiu. O altă patrulă a reperat-o pe orădeanca B.C. (24 ani), suspectată că pe 8 ianuarie ar i sustras de la un concitadin două telefoane mobile și 600 de lei. Tot o patrulă de siguranţă publică l-a depistat pe orădeanul O.Z. (30 ani), reclamat că pe 11 ianuarie, la ora 23:45, a spart trei ochiuri de geam de la locuinţa unei concitadine, provocând un prejudiciu de 400 lei. Tot miercuri, poliţiștii orădeni ai Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului au început urmărirea penală a orădeanului S.T. (19 ani), bănuit că la 30 septembrie 2010 ar i sustras un telefon mobil dintr-un imobil din Oradea.

Flagrante în Tărian, Tarcea şi Tăuteu BIHOR. Poliţiștii din Toboliu l-au interceptat miercuri pe șoferul C.I. (32 ani), care transporta 680 de kilograme de grilaj metalic furat de la o irmă din Sântandrei. Tot miercuri, la ora 12:40, poliţiștii din Tăuteu l-au prins în lagrant pe F.A. (21 ani), din Bogei, care tăia legal și sustrăgea 21 de stejari în valoare de 1.800 lei, dintr-o pădure din Bogei.

Iar miercuri la ora 18:00, poliţiștii din Tarcea i-au prins în lagrant pe localnicii F.E. (43 ani), E.I. (32 ani), H.A. (20 ani), B.T. (34 ani) și R.I. (28 ani), în timp ce furau 400 de kilograme de știuleţi de pe o parcelă agricolă. Porumbul în valoare de 280 de lei a fost restituit proprietarului de drept. Cercetările continuă în toate cele trei caJB - C.H. zuri.

Dus de poliţişti la zdup ŞILINDRU. În satul Șilindru a fost depistat și reţinut T.S., din comuna Sârbi, condamnat la 2 ani și patru luni închi-

copac de lângă Parcul Olosig. Din fericire, în acest caz victima a scăpat cu contuzii ușoare, astfel că după investigaţiile făcute la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean s-a conchis că nu se impune internarea. JB - C.H.

Furturi rezolvate de poliţiştii orădeni

ORADEA.

bătaie de cap la CAS Bihor iindcă raportările către CAS au fost deja făcute, astfel că doar furnizorii care au avut greșeli în redactarea raportărilor și au fost rugaţi să le corecteze trebuie să aștepte acum până la deblocarea softului nou adus din SUA. Soft care e în curs de implementare în toată ţara, dar care s-a blocat miercuri. Norocul CAS Bihor este că acest soft nu a fost implementat în totalitate sau merge în paralel cu softul local și prin urmare, angajaţii pot elibera adererinţe sau alte acte, la solicitările oamenilor. În schimb, în alte judeţe, unde angajaţii CAS lucrează doar pe softul nou, activitatea s-a blocat complet și nu există variante de lucru pe alte softuri.

FOTO: CRISTIAN HORGOŞ

soare pentru furt caliicat. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei. JB - C.H.

Cercetările continuă sub aspect penal în toate cazurile. Cercetat pe arest Oiţerii aceluiași Birou au mai început urmărirea penală a orădeanului P.M. (46 ani), despre care poliţiștii au indicii că în noaptea de 13 septembrie 2010, ar i sustras prin efracţie 58 de metri de cablu electric dintr-o societate comercială iar în noaptea de 28 septembrie 2010 ar i sustras tot prin efracţie, dintr-o altă irmă, mai multe scule electrice, o bicicletă și cablu electric, bunuri în valoare de circa 5.000 de lei. În acest ultim caz, cercetările continuă cu suspectul în stare de reţinere, pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale și recuperarea prejudiciului. JB - C.H.

NU IART{! Sistemul PYROSTOP poate fi cump[rat sau doar închiriat. Paz[ zi §i noapte împotriva incendiilor §i efrac\iilor. Pentru detalii suna\i la numerele de telefon 41-34-40 sau 42-77-88.

Şofer orădean turmentat

Miercuri, la ora 17:45 pe drumul judeţean din Sâniob a fost depistat șoferul orădean V.E. (44 ani), având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca atare, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoJB - C.H. olemiei în sânge. SÂNIOB.

30 de permise reţinute într-o zi

Per total, poliţiștii SPR Bihor au reţinut miercuri 30 de permise și au aplicat 322 de amenzi în sumă de 47.720 lei, îndeosebi pentru viteză excesivă (113), defecţiuni tehnice la mașini (24), traversări riscante (21) și depășiri neregulamentare (2). JB - C.H.

BIHOR.


VINERI, 14 IANUARIE 2011

9

Sport

6 meciuri va disputa echipa de polo Crişul Oradea în Capitală, pe parcursul a doar patru zile: cu Dinamo (sâmbătă, ora 18 şi duminică, ora 11), cu Steaua (duminică, ora 16 şi luni, ora 10), respectiv cu Sportul Studenţesc (luni, ora 17 şi marţi, ora 10). Toate partidele vor avea loc la Bazinul Floreasca.

Dacă ne vom face jocul nostru obişnuit şi vom fi atenţi în meciurile cu Steaua, le vom câştiga fără probleme. Tiberiu Negrean, component al echipei de polo CSM Digi Oradea

Luceafărul va juca un amical cu UTA

În programul de jocuri de veriicare anunţat de oicialii clubului Luceafărul Oradea a intervenit o modiicare. În data de 13 februarie, echipa pregătită de Dacian Nastai va întâlni UTA Arad şi nu pe AS Recaş. Formaţia bănăţeană va evolua contra Luceafărului II. Cu excepţia Someşului Oar, Luceafărul are programate jocuri de pregătire doar cu echipe din Liga 2.

FOTBAL.

„Nu ne vor pune probleme!” Poloiştii de la CSM Digi vizează două victorii în partidele din deplasare cu Steaua.

„GARDIST” La antrenamentul de ieri dimineaţa, jucătorii de la FC Bihor au susţinut o veritabilă lecţie de atletism sub comanda antrenorului secund Marius Marinău, care este şi preparatorul fizic al echipei. La proba de garduri s-au remarcat portarul Călin Fildan (în foto) şi atacantul Andrei Florean pentru acurateţea săriturilor. FOTO: TEODOR BIRIŞ

Gergely a fost transportat la o clinică din Cluj-Napoca FOTBAL. Înainte de Revelion a fost internat în spital şi i-au fost amputate două degete cangrenate de la piciorul drept, iar ieri antrenorul Alexandru Gergely (foto) a fost transportat la o clinică din Cluj-Napoca. Fostul fotbalist al FC Bihor, ajuns acum la 59 de ani, are în continuare dureri la piciorul drept, iar circulaţia sângelui e greoaie şi există riscul unei amputări mai mari.

„Sperăm ca medicii clujeni să-i poată salva piciorul printr-o intervenţie în urma căreia circulaţia sangvină să ie reluată la nivelul optim”, ne-a declarat iul său. La mijlocul lunii decembrie, AGA de la CS FC Bihor a acceptat propunerea fostului președinte Ioan Lucian în urma căreia Alexandru Gergely, Lucian Ulici și Horia Rădulescu nu vor mai activa la Centrul de copii și juniori al FCB.

POLO. Partidele din cadrul etapei a X-a a Superligii Naţionale, în compania Stelei, constituie ultimele repetiţii pentru poloiştii orădeni înainte de meciul cu Honvéd, din prima manşă a sferturilor de inală ale Cupei LEN. „Dubla” dintre Steaua şi CSM Digi se dispută la bazinul din cadrul Complexului olimpic de la Izvorani, astăzi de la ora 19, respectiv sâmbătă de la ora 12. Ambele partide vor i transmise în direct la TVR 3. Componenţii echipei noastre sunt optimiști înaintea importantelor meciuri pe care urmează să le dispute în aceste zile. Pentru partidele cu Steaua, ei vizează, în mod logic, două victorii, orice alte rezultate iind de neconceput. „Sperăm că Steaua nu va putea să ne pună probleme. Avem un lot mai bun, suntem mai bine pregătiţi, deci trebuie să câștigăm ambele partide. Ne vom antrena în vederea meciului mult mai diicil cu Honvéd”, airmă căpitanul CSM Digi, internaţionalul Kádár Kálmán.

Arbitrează Simion şi Iegariu Un alt component al echipei naţionale, Tiberiu Negrean, opinează de asemenea că partidele cu Steaua nu sunt de mare diicultate pentru

Promoţia 1980 a LPS Bihorul are programată sâmbătă întâlnirea de 30 de ani de la absolvirea liceului. Din generaţia respectivă au făcut parte Sorin Cigan, Dan Chiș, Ioan Gergely sau Daniel Indrieș, care vor sărbători evenimentul cu un meci de

orădeni. „Dacă ne vom face jocul nostru obişnuit, nu ar trebui în mod normal să avem probleme. Dacă însă nu vom i atenţi, Steaua poate i periculoasă, dacă cumva şi arbitrii o vor favoriza. Sperăm însă că acest lucru nu se va întâmpla şi vom obţine două victorii, aşa cum ne dorim cu toţii înainte de meciul de la

Budapesta, cu Honvéd”, ne-a declarat Tiberiu Negrean. El este mulţumit de faptul că întâlnirile cu Steaua se vor disputa la Izvorani şi nu la vechiul Bazin Floreasca. „Este bine că vom juca la Izvorani, într-un bazin olimpic de dimensiuni mari, așa cum avem noi, la Oradea. Noi suntem obișnuiţi cu astfel

FOTO: JB

de bazine, în care ne simţim mai bine decât într-unul cu dimensiuni reduse, așa cum este Floreasca”, a spus Negrean. Partidele Steaua - CSM Digi Oradea vor i conduse de cuplul de arbitri Mihai Simion (București), Marius Iegariu (Arad). JB - G.N.

Ghiţ ar mai vrea trei jucători

JB - T.B.

Revedere după 30 de ani FOTBAL.

Poloiştii orădeni joacă astăzi şi mâine în compania Stelei

FOTBAL. De

fotbal disputat pe terenul sintetic de la LPS împotriva absolvenţilor din '81 printre care se regăsesc Dan Baba sau Sorin Simuţ. Partida va începe la ora 14. Nu vor lipsi foștii antrenori Gheorghe Bulc, Petru Stoia și Jambor Ioan. Gheorghe Ghiţ

FOTO: J.B.

la reunirea lotului şi până la antrenamentele de ieri nu s-au produs modiicări importante de trupe la FC Bihor. Renunţarea la portarul Bartos Attila a ridicat la opt numărul jucătorilor plecaţi în această iarnă. Singurul nou venit, faţă de cei prezenţi la reunire, este fundaşul Ilie Muşuroaia (24 de ani) care

a mai evoluat în Bihor la CF Beiuş şi Luceafărul-Lotus. În afara juniorilor pe care îi are în pregătire şi din rândul cărora unii probabil vor i păstraţi în lot, antrenorul Gheorghe Ghiţ şi-ar mai dori trei jucători cu experienţă. „Ordinea posturilor este următoarea: portar, atacant şi mijlocaş ofensiv. Mi-aş dori să ie fotbalişti cu

experienţă, care să aducă un plus tinerei noastre echipe”. Postul de portar este descoperit deoarece în afara titularului din tur, Călin Fildan, FC Bihor nu mai are alte variante. Cu echipa se mai pregătește juniorul Stroescu de la CF Liberty, însă el poate i o variantă de viitor nu pentru acest JB - T.B. campionat.

Toc va evolua la Mioveni Reunire la Bihorul Beiuş FC Bihor a renunţat în această iarnă la serviciile arădenilor împrumutaţi de la Gloria CTP Arad, Bujor, Toc, Copil şi Negru. Primul care şi-a găsit echipă a fost fundaşul dreapta Bogdan Toc, înregimentat la CS Mioveni de antrenorul Ionuţ Popa. Antrenorul care a dus ultima dată FC Bihor în prima ligă îl cunoaște bine pe jucător după ce l-a pregătit în sezonul trecut la UTA. „Cel puţin până la vară voi juca la Mioveni. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și poate voi face pasul spre Liga 1. Am avut mai multe oferte, dar am ales să-l însoţesc pe domnul FOTBAL.

S-A CĂSĂTORIT Atacantul senegalez Demba Gadio El Hadji (25 de ani) se antrenează cot la cot cu colegii de la FC Bihor după ce la reunirea lotului a lipsit. Longilinul fotbalist (1,93 metri) a profitat de pauza de iarnă şi s-a căsătorit acasă în Senegal. FOTO: TEODOR BIRIŞ

Bogdan To c

FOTO: J.B.

Popa la Mioveni”, a declarat Toc pentru sportarad.ro. JB - T.B.

FOTBAL. Echipa beiuşeană a susţinut, la începutul săptămânii, primul antrenament sub comanda lui Adrian David şi îşi continuă pregătirile pe plan local. Lotul prezent a fost alcătuit din Odobasianu, Iftimovici - portari; Şerb, V. Silaghi, N. Mihoc, D. Toma, Borza, Agiurgioaie, Fl. Popa, Trip, Cobârzan, Vlădic, Lezeu, Roman, Magda, N. Toma, Alb, Toader, Higyed şi Turcan - jucători de câmp. Au absentat Morar şi Drule, în timp ce Vanca susţine probe de joc la Arieşul Turda, iar Petre Ardelean ar i în teste la Oţelul Galaţi. În ceea ce privește colabo-

Adrian David

FOTO: J.B.

rarea cu Frigoconti, lucrurile trenează, irma dorind să preia clubul fără datoriile pe care JB - T.B. le are.


VINERI, 14 IANUARIE 2011

10 Mica publicitate Vând garsoniera

Vând Ap. 2 camere

• Acum garsoniera tipD, Progresului, et4, imbunatatiri. Pret:20500EUR. Tel:0749- 364681402 992 • acum, pers. fizicã vând gars. 22 mp, Sânmartin, finisaje lux, et. III preþ: 13200 EUR neg. Tel: 0758- 376- 590. 698511 • Dau in chirie apartament la casa, 3 camere, ultracentral, zona Mag. Crisul, mobilat, utilat, incalzire cu gaz, imediat ocupabil. Pret: 210 Euro. Tel. 0722- 552691941 984.

• gand garsoniera. etajul II. Tel: 0359- 452667424 718, 0359- 436- 363.

• gars. - 17500 E. Tel: 0741- 756- 051.

699173

• gars. Aluminei, parter, uºã siguranþã, parchet, geam termopan, gresie, faianþã, baie + bucãtãrie, nou, ocupabil imediat. 698616 Tel: 0740- 555- 849.

• ap. 3 cam. AN mobilat, lângã Profi - 50000 E. Tel: 0741- 012- 016. 699720

• abordabil ap 2 cam, tip Z Rogerius preþ: 27500 EUR Tel: 0770- 152- 070 699584 • acum urgent ap. 2 cam. Q cantemir, parter preþ: 31000 EUR Tel: 0741- 062- 480. 699820

• ap. 3 cam. C, Decebal, et. I preþ: 54500 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744- 739- 01. 698998

• ap tip T cu 2 camere în zona Velenþa Tel: 698732 0749- 084- 533

• ap. 3 cam. Cantemir, et. I preþ: 39900 EUR Tel: 0770- 127- 736. 698990

• ap 2 cam, fãrã balcon, parter, Borsecului multiple îmbunãtãþiri mobilat modern preþ: 27500 EUR Tel: 0743- 204- 900 699241

• ap. 3 cam. Cicero preþ: 47000 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744- 739- 012. 698997

• ap. cu 2 cam. la parter, tip Y vagon, zona Rogerius - 29000 E, neg. Tel: 0765- 093- 242, 699751 0741- 367.776.

• ap. cu 2 camere pe Sovata, tip C, 37000 E, 698875 negociabil. Tel: 0754- 803- 527.

• ap. 2 cam. C lux Mc Donald's Nufãrul. Tel: 0723- 307- 755. 699200 • ap. 2 cam. Decebal, complet mobilat, utilat lux. Tel: 0746- 252- 323. 699729

• gars. conf. I - 17500 E, neg. Tel: 0740- 708698683 277.

• ap. 2 cam. et. I, Rogerius. Tel: 0744- 456414. 698873

• gars. D, str. Sovata, parter, lux, 21500 698539 Euro. Tel: 0740- 912- 997.

• ap. 2 cam. lux PC, parter, Decebal 65 mp 2 698950 bãi. Tel: 0747- 127- 776.

• gars. Decebal, parter, 18,5 mp + posib. extindere 20 mp - 15000 E neg. Tel: 0742673- 366. 698954

• ap. 2 cam. nou, str. N. Ipsen, sup. 92 mp 698789 55.000 E. Tel: 0722- 239- 105.

• gars. din uscãtorie preþ: 11000 EUR Tel: 0771- 295- 658 699706

• ap. 2 cam. Nufãru Z, parter, mobilat, utilat, superlux preþ: 28500 EUR Tel: 0770- 127736, 0744- 739- 012. 698991

• gars. et.I, amenajatã lux - 9.000 E. Tel: 699418 0747- 258- 703.

• ap. 2 cam. parter pe Milcovului 41 ap. 3. 699785 Tel: 0729- 727- 523.

• gars. la parter, amenajatã lux, lângã Lotus 18 mp - 16500 E. Tel: 0771- 400- 300, 0722- 597- 944, 0749- 227- 978. 698443 • gars. mobilatã et. II tip D, 25,14 mp foarte multe îmb. ocupabilã pe Slatinei - 20200 E, neg. Tel: 0745- 599- 234, 0359- 807- 833. 698635

• gars. nouã 43 mp mobilat, utilat, lux, 698815 Nufãrul. Tel: 0746- 974- 469.

• ap. 2 cam. PB, zona Sovata, renovat. Tel: 699621 0723- 213- 221.

• gars. Sânmartin 34 mp. Tel: 0753- 529- 544, 0747- 936- 721. 699523

• ap. 2 cam. X mare, parter, Nufãrul str. Ctin Noica fr. stradal - 28000 E. Tel: 0770- 676836. 0359- 176- 135. 699044 • ap. 2 cam. zona Sânmartin st 60 mp, nou, utilat, mobilat lux + parcare - 40000 E, neg. Tel: 0742- 101- 906, 0742- 147- 285. 698702

• ap. 2 cam., D4, Dacia 44, îmbunãtãþit, ocupabil, preþ: 36800 EUR Tel: 0771- 760- 807. 699143

• gars. tip D Aluminei et. VII. Tel: 0740- 242150. 699034

• ap. 2 cam., s. pe strada Iza. Tel: 0721- 785270. 699448

• gars. tip D, Slatinei et. II, îmb. - 20000 E 698952 neg. Tel: 0742- 673- 366.

• ap. 2 cam., 28000 euro. Tel: 0751- 303- 776.

• gars. 18 mp Sânmartin finisaje lux - 9200 698687 E, neg. Tel: 0758- 376- 590.

• ap. 2 cam, decomandat, Spl. Criºanei preþ: 39000 EUR neg Tel: 0744- 550- 897 698857

• gars. 20 mp în Ioºia Nord preþ: 15200 EUR neg Tel: 0757- 558- 667 699401

• ap. 2 cam, lux, Rogerius. Tel: 0749- 058215.

• garsonierã Rogerius, pe Lalescu, et. III, preþ: 19800 EUR neg. Tel: 0749- 091- 456, 699158 0770- 139- 291.

• garsonierã 10 mp pe Onisifor Ghibu, utilatã. Tel: 0752- 413- 414. 699439

• Garsoniera, T Lalescu, et 2, 23000 euro, tel 699176 0259- 477- 774 • ocazie garsoniera tip D, Rogerius, 18.500 Euro. Tel: 0748- 616- 457. 685772 • pers. fizicã gars. conf I et I Rogerius totul nou schimbat Tel: 0740- 503- 823 698936 • pers. fizicã vând gars. tip D conf I în Decebal N Bãlcescu cu îmbunãtãþiri preþ: 20500 EUR neg Tel: 0747- 188- 941 699095 • pf vând garsonierã lux, et. II, 22 mp utili, zona Cantemir, preþ: 18000 EUR Tel: 0748699115 771- 810.

698869

687278

• ap. 2 cam, Rogerius Tel: 0722- 555- 640 698750

• ap. 2 cam, tip L et II renovat complet, mobilã nouã, maºinã de spãlat etc preþ: 699476 30000 EUR neg Tel: 0723- 495- 373

• ap. 2 cam, Zp parter mobilat Rogerius preþ: 43000 EUR Tel: 0748- 223- 460 699757

• ap. 2 camere+ garaj, et.II Rogerius, mobilat. preþ: 42000 EUR Tel: 0756- 076- 564. 698572

• ap. 2 camere, bucãtãrie, baie, loc Livada de Bihor zona centru Tel: 0726- 195- 980698781 • ap. 2 camere, Calea Aradului, et II, Q preþ: 32500 EUR Tel: 0770- 108- 422 698756 • ap, 2 cam, Rogerius preþ f. bun Tel: 0751698776 659- 905

• Apartament 2 camere, zona Decebal, PB, 699177 33000 euro, tel 0259- 477- 774 • Apartament 2 camere, Coposu, decoman699179 dat, 35000 euro, tel 0259- 437- 571

• Pf, vand garsoniera conf. I pe strada Milcovului et.1.27.000 E negociabil.Tel.0745602292 660577

• p.f. vând ap. 2 cam. B- dul. Dacia, suprafaþã 74 mp, decomandat, preþ 39000 698985 E. Tel: 0749- 182- 050.

• sau schimb gars. Nufãrul Tel: 0740- 395968

• pers. fizicã vând sau schimb ap. 2 cam. calea Aradului neg. Tel: 0770- 112- 451. 699657

699695

• sau schimb gars. tip D, et. IV Ioºia - 18500 E. Tel: 0740- 026- 528. 699376

• sau schimb ap. 2 cam. centru, cu ap. 3 cam. Tel: 0743- 030- 404, 0770- 351- 442. 699172

• uscãtorie 18 mp vizavi de Lotis et. IV 13000 E. Tel: 0745- 040- 549. 699726

• sau schimb ap. 2 cam. X în Aleºd, cu ap. 2 cam. în Oradea. Ofer 10000 E dif. Tel: 0740337- 585. 699665

• uscãtorie. Tel: 0757- 748- 407.

699527

• vând gars din uscãtorie 10 mp lux Rogerius preþ: 7400 EUR Tel: 0723- 748- 595, 0755- 092- 233 698913

• vand gars lux p- ta rogerius 15.000eur, tel. 689701 0770124224

• vând gars Tel: 0748- 649- 078

699319

• vând gars Tel: 0751- 256- 276

698964

• vând gars. lux parter 12 mp Vaporului 699120 9000 E Tel: 0741- 912- 005.

• vand gars. mobilatã, utilatã, ultralux, 36 mp preþ: 31500 EUR Tel: 0723- 219- 403. 698657

• vând gars. Splaiul Criºanei, et. III/IV, lux, sau schimb cu auto pânã in 12000 E+dif. preþ: 21500 EUR Tel: 0754- 098- 090. 698524

• vând gars. Tel: 0748- 296- 152

699229

• vând garsonierã str. Podului 27. Tel: 0742084- 416. 698461

• vând sau schimb gars. conf I Cazaban cu 698762 ap. 2 camere Tel: 0746- 187- 202

• vând uscãtorie, zona Nufãrul. Tel: 0742414- 943. 699360

Vând ap.1 camera • ap 1 camerã îmbunãtãþit 25 mp et II Rogerius Tel: 0728- 035- 770 699103 • ap 1 camerã lângã Spitalul de copii, 33 mp lux, preþ neg Tel: 0770- 126- 701 698642 • ap. cu 1 cam. în Velenþa et. IV bl. acoperit 35 mp plus balcon str. Rãzboieni nr. 104 25000 E, neg. Tel: 0747- 077- 949. 699373

• ap. 1 cam. 40 mp, Magheru 21, parter, de închiriat pentru birouri. Tel: 0259- 451- 368. 698620

• ap. 1 cam. în Rogerius. Tel: 0771- 072- 659, 699280 0748- 839- 135.

• ap. 1 cam., Nufãrul Tel: 0741- 180- 400 698775 • ap. 1 camerã Dragoº Vodã et I preþ: 20500 698933 EUR Tel: 0745- 763- 775

• sau schimb ap. 1 cam. tip D, Nufãrul, cu 699226 ap. 2 cam. + dif. Tel: 0751- 246- 682. • vand ap 1 cam langa Sp. de Copii 33 mp lux, pret ft avantajos. Tel: 0743- 973- 442. 683403

• vând ap 1 camerã central lux Tel: 0722698727 403- 258 • vând drept de proprietate 1/3 din ap. cu s 40 mp ultracentral Tel: 0723- 445- 187 699491

• ap. 3 cam. PC, lux, Rogerius - 52000 E, 698682 neg. Tel: 0752- 294- 045. • ap. 3 cam. pe strada Alex Andriþoiu, preþ negociabil. Tel: 0359- 805- 963, 0770- 151384. 698938

• ap. 3 cam. Rogerius. Tel: 0748- 152- 972. 699778

• ap. 3 cam. supr. 874 mp orientare dublã 699637 Nufãrul. Tel: 0741- 676- 971. • ap. 3 cam. Y, 50m mp et. III Rogerius preþ: 699122 32000 EUR neg. Tel: 0741- 912- 005.

• ap. 3 cam., Milcovului, Pb, parter, preþ: 45000 EUR neg. Tel: 0744- 332- 235. 698576

699214

• garsoniera din uscatorie, Nufarul, 7.700 E, 698482 0742- 015- 501

• ap. 3 cam. PB Nufãrul, et. IV preþ: 48000 EUR neg. Tel: 0744- 791- 257, 0740- 024- 137. 699627

• ap. 3 cam., B- dul Dacia, et. 4/4. Tel: 0770699428 141- 832.

• ap. 2 cam. Tel: 0751- 241- 880

• gars. 30 mp. Rogerius, et. I preþ: 24500 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744- 739- 012. 698996

• ap. 3 cam. Nufãru, în curte la 3 G et. III, ultralux, mobilat - 68000 E sau nemobilat 62000 E Tel: 0747- 017- 313. 699129

• ap. 2 cam. situat pe bdul Dacia. Tel: 0722698631 517- 798. 698861

698532

• ap. 3 cam. Henrik Ibsen, 102 mp, nou, utilat, mobilat lux, parcare - 70000 E, neg. Tel: 0742- 101- 906, 0742- 147- 285. 698700

• ap. 3 cam. 2 balcoane, 2 balc. utilat, mobilat, la cheie, zona Lotus, preþ 53000 E Tel: 0745- 305- 500, 0744- 393- 709. 698528

• ap. 2 cam. Tel: 0743- 652- 672.

• gars. tip B Aluminei, 31 mp, utilat, mobilat, reinoit preþ: 24500 EUR Tel: 0771- 348674

• ap. 3 cam. et. IX/X, 97 mo lângã piaþa cetate cadou boxã în subsol - 59000 E, neg. Tel: 0745- 599- 234, 0359- 807- 833. 698634

• ap. 2 cam. Q, parter, zona Nufãrul - 30.000 E. Tel: 0747- 258- 703. 699413

• gars. parter mobilat, lux, în Cantemir, 30 mp - 24500 E, neg. Tel: 0761- 971- 979. 698591

• gars. str. Podului - 17000 E. Tel: 0743- 846698711 930, 0770- 142- 246.

• ap. 3 cam. AN, Bumbacului colþ cu Morii 52000 E. Tel: 0722- 496- 228. 698553

• urgent ap 140 cam X mic zona Velenþa preþ: 23000 EUR Tel: 0259- 318- 941, 0745687- 793 699469

• urgent ap 2 cam, în Nojorid preþ: 26000 EUR neg Tel: 0769- 608- 611 0740- 927- 992 698760

• urgent ap. 2 cam. X Grãdinarilor. Tel: 698723 0728- 216- 783.

• ap. 3 cam, Magheru ºi ap. 3 cam. Banc Post. Tel: 0722- 517- 584. 698768

• ap. 3 cam, Nufãrul, Morii AN et I preþ: 46000 EUR Tel: 0745- 858- 593 699641 • ap. 3 cam, Parc 1 Decembrie preþ: 39000 EUR Tel: 0724- 508- 172 698828

• ap. 3 cam, tip Pb et I în spate la Biserica Emanuel sau schimb cu casã +dif. Tel: 0724- 860- 789 699098 • ap. 3 cam, ultralux în Sânmartin preþ: 58000 EUR neg Tel: 0742- 223- 228 699642

• ap.3 cam. tip X. Tel: 0755- 259- 242.

699620

• apartament 3 camere, tip PC (su 70 mp), et 1, dubla orentare, 2 bai, 2 balcoane, termopan, usa de inalta siguranta, C.Aradului, zona Alcatel, 46.900 E, 0742- 015- 501 698503

• Apartament 3 camere, zona Decebal, 60 mp, etaj 3, 42000 E.Tel.0259- 477- 774 699181 • Apartament 3 camere, Nufarul, PB, et 2, geamuri termopan, 43000 E, tel 0259- 437571 699182 • pers. fizicã ap cu 3 cam, pe str Sovata tip C semimobilat, izolat cu AC priveliºte spre Criº exclus intermediari preþ: 59500 EUR Tel: 0741- 271- 070 699096 • pers. fizicã ap 3 cam, tip K et 4/10 str Transilvaniei renovat complet, mobilat ºi utilat complet incl TV, maºinã de spãlat, combinã frigorificã, microunde, canapele piele în sufragerie etc ap. deosebit preþ: 61500 EUR neg Tel: 0744- 690- 775 699093

• pers. fizicã vând ap. 3 cam. piaþa Bucureºti, et. III/IV, dublã orientare. Tel: 0741142- 220. 698640 • pers. fizicã vând ap. 3 cam., AN, et. VIII, ªtefan cel Mare, 90 mp, 45000 euro. Tel: 0259- 269- 141, 0743- 891- 907. 699733

• sau dau în chirie ap. PB 11 pe Vlãdesei nr. 698854 74, et. II, ap. 10. Tel: 0359- 435- 029. • sau schimb ap. 3 cam. Nufãrul cu gars. 699025 Tel: 0745- 790- 785, 0770- 127- 098. • sau schimb ap. 3 cam. X mic Velenþa, cu ap. conf. I. Ofer dif. Tel: 0722- 191- 594. 699544

• urgent ap. 3 cam. Dacia, 80 mp. lux preþ: 39000 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744- 739- 012. 698995

• vând ap tip Pb cu 3 cam, 2 bãi, un balcon pe Progresului preþ: 45000 EUR neg Tel: 698973 0754- 576- 604

• vand ap 3 cam tip C, Apostol Andrei, 52000 E neg. Tel: 0723- 871- 929. 697376

• Vand ap 2 cam, Nufarul, AN, 32.500 E, Tel. 0770- 981- 055. 699738 • vând ap 2 cam, zona Decebal, dublã orientare deosebit imediat ocupabil Tel: 699640 0770- 235- 535

• Vand ap. 2 cam. Calea Aradului, Q, 31.000 E, Tel 0770- 981- 055 699739 • vand ap. 2 cam. tip Q, G. Galilei, finisaje moderne, mobila bucatarie preþ: 37000 EUR neg. Tel: 0771- 389- 950, 0746- 165- 566. 698807

• vând ap. 2 cam. zona Rogerius preþ neg. 699283 Tel: 0764- 174- 247.

• Vand ap. 2 cam., Rogerius, PB, 34.000 E, 699737 Tel. 0770- 981- 055 • vand urgent ap. 2 cam. tip L, parter situat pe Aleea Rogerius preþ: 20500 EUR Tel: 0746- 704- 525, 0746- 704- 525. 699018 • vand urgent ap. 2 cam. în zona Rogerius preþ: 19000 EUR neg. Tel: 0758- 451- 219, 699019 0758- 451- 219

• 2camX Borsecului 23500euro 0770123121 697374

Vând ap.3 camere

• cumpãr, închiriez casã Oradea, împrejurimi Tel: 0757- 021- 080 699040

• duplex Biharia, in rosu. Tel: 0745- 311- 727. 685898

• casã la Cetea. Tel: 0748- 600- 827.

• p.f. vând casã nouã P+M, sc 200 mp, st. 500 mp teren în C. Aradului, Veterani, cu toate utilitãþile, finisãri, gazon, împrejmuiri. preþ: 125.000 EUR neg. Tel: 698424 0740- 000- 860.

• casã nouã comuna Lãzãreni loc. Bicãcel la ºosea - 15000 E. Tel: 0747- 122- 829. 698600

• ap. 3 cam. curte comunã, ultracentral. Tel: 0731- 850- 552, 0259- 318- 835. 699578 • ap. 3 cam, central+teren preþ: 58000 EUR Tel: 0722- 363- 658 699685

• Ap.la casa ultracentral, 2 cam, SU.69 mp, 699184 51500 E, tel.0259- 437- 571 • apartament la casa Str. S. Barnutiu, 3 cam. ideala pentru cabinet, birou - 59.000 699108 E. Tel. 0770- 127- 736, 0744- 739- 012.

• sau schimb ap. la casã 2 cam. cu ap. 2 cam. la bloc + dif. Tel: 0743- 008- 347. 698902 • vând ap. la casã situatã ultracentral, pe str. Primãriei, SC 134 mp, 4 cam., bucãtãrie, hol, baie, et. I/2. preþ: 59000 EUR Tel: 0745699606 149- 403. • vând ap. la casã 1 cam., bucãtãrie, baie, ultracentral, mansardabilã, SC 39 mp, su 33 mp, termopan, gresie, faianþã preþ: 23900 EUR Tel: 0745- 149- 403. 699604 • vând ap. una cam., curte comunã, bucãtãrie, baie, pivniþã, acces auto, lângã Biserica cu Lunã preþ: 21000 EUR eventual 698474 inchiriez. Tel: 0723- 182- 580.

Vând casa • acum casã în roºu Nufãrul- Grigorescu, 3 dormitoare, 2 bãi, living, dresing, terasã 35500 Euro, neg. Tel: 0740- 912- 997. 698520

• acum casã în roºu P+M zona Nufãrul, 36000 E Tel: 0749- 505- 946. 698550

• acum casã la cheie P+M 130 mp, 3 dormitoare, living, bucãtãrie 2 bãi, 2 balcoane, dresing terasã, cam., cazaban teren 330 mp cu toate utilitãþile la intrare în Sântandrei 698562 preþ: 59500 EUR Tel: 0740- 248- 478.

• p.f. vând casã nouã în Oncea cart. Soarelui, subsol, parter, mansardã, încãlzirea cu apã termalã, supr. tot. 1100 mp, curtea amenajatã, pt. pretenþioºi. Tel: 0744- 805987. 698468

• pers. fizicã casã zona Cantemir finisatã lux+anexe, încãlzire oraº+gaz preþ: 150000 EUR neg Tel: 0744- 573- 001 699459 • pf vând casã nouã lux P+M, ST 630 mp, SC 180 mp, toate utilitãþile, zonã f. bunã Tel: 0757- 291- 287. 698662

• pf vând casã nouã P+M proiect deosebit 698663 cart Grigorescu. Tel: 0741- 170- 922. • pf vând casã 3 cam, lux, la cheie, Oncea, utilitãþi de la oraº, sc 120mp, teren 300 mp, preþ: 59000 EUR Tel: 0721- 240- 106. 698453

• casã calea Aradului, 263 mp, spate la Tiago, apã, canalizare - 18500 E. Tel: 0743055- 014. 698497

• casã cu etaj din cãrãmidã la cheie preþ: 35000 EUR Tel: 0749- 222- 555, 0744- 639- 066 699054

• casã cu garaj mare sau depozit lângã registrul comerþului preþ: 15000 EUR +rate Tel: 0740- 562- 018 699500

• casã finisatã mobilatã la intrare Sântandrei preþ: 93000 EUR Tel: 0757- 558- 667

• urgent casã cu 800 mp teren lângã Reroman, preþ: 36000 EUR Tel: 0744- 849698582 276. • urgent casã pe str. ªtefan Zweig nr. 24. Tel: 0766- 568- 859. 699679

699753

698659

• vand casã în Epicopia preþ: 26000 EUR 698667 neg. Tel: 0771- 721- 603. • vând casã în roºu în Sântandrei la intrare partea dreapta preþ: 32000 EUR Tel: 0745518- 501 699569 • vând casã în roºu, 4 cam. fiecare cu dresing living si 3 bai, 300 mp ºi supr. terenului 500 mp în Sânmartin, vizavi de Beverly Hills, panorama frumoasã a oraºului, parter + mansardã Tel: 0744- 604- 414. 698741

• casã în roºu. Tel: 0742- 633- 880.

698618

• casã în roºu, 175 mp, gard, apã, curent 39900 E. Tel: 0744- 826- 626. 698554

• vând ap. 3 cam. semidecom. Rogerius et. III. preþ: 36000 EUR Tel: 0723- 373- 121. 699286

• casã mare, str. Miron Costin sau schimb cu ap. 2 cam. + dif. Tel: 0741- 172- 503. 699543

• vand ap. 3 cam. tip F, et. I, cu balcon str. Iza preþ: 40000 EUR neg. Tel: 0746- 165- 566.

• casã nouã cu mansardã cu finisaje în Episcopia - 37000 E. Tel: 0742- 289- 904.698900

• Vand ap. 3 cam., Nufarului, PB, 44.000 E, 699747 Tel. 0770- 981- 055 • vând mult sub preþul pieþei ap. 3 cam. tip X, situatã în spatele Complexului de pe str. Seleuºului, su 47 mp, termopan, uºã de siguranþã, gresie, et. IV/IV preþ: 26500 EUR 699602 Tel: 0745- 149- 403.

• vând 3 cam, decomandate, et 4/10 Sovata preþ: 55000 EUR Tel: 0756- 119- 039, 0359699497 412- 706

• Vindem 3cam etI lux tel.0740- 308- 325686284

• casã nouã la cheie 27000 E asig.finanþare Tel: 0749- 222- 555, 0744- 639- 066 699055 • casã nouã Nojorid preþ: 51500 EUR Tel: 0740- 030- 442. 699616 • casã nouã pe deal cu utilitãþi, semifini698436 satã - 68.000 E. Tel: 0744- 582- 849.

• ap 4 cam, lux Pþ Creangã vis a vis muzeu dublã orientare et V/VIII Tel: 0723- 307- 716 698926

• vând casã pe deal 140 mp constr.+800 mp curte, toate utilitãþile, vedere deosebitõ preþ: 140000 EUR Tel: 0727- 162- 714 699676

• casã zonã centralã. Tel: 0744- 146465. 699239

• Apartament 4 camere, Rogerius, parter cu balcon, dubla orientare, 49000 E , tel 0259699183 477- 774

• ap 3 camere sau schimb cu gars.+dif. Tel: 698953 0747- 020- 482,

• urgent ap. 4 cam. Sânmartin et. I neg. Tel: 698891 0758- 472- 509.

• casã zona Horea. Tel: 0742- 076- 486, dupã 699408 ora 16. • casã 2 cam. Srãniºoarei (2 în curte) front preþ: 55000 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744698992 739- 012.

• Casa 3 camere, Sititelec sau varianta de schimb cu ap 2 camere, tel 0259- 477- 774 699187

• vând casã în Giriºu de Criº. Tel: 0740- 564018. 699813 • vând casã în Oºand, 2 cam. bucãtãrie, teren 2000 mp, utilitãþi preþ: 4300 EUR Tel: 0723- 182- 580. 698473

• vând casã în Spinuº, preþ: 10000 RON Tel: 0743- 108- 815. 699114

• vând casã în Tinca. Preþ 15000 E, negocia699012 bil. Tel: 0721- 682- 092.

• vând casã în Vaida Tel: 0728- 950- 988698627 • vând casã la þarã locuibilã, com. Bratca, sat Damiº preþ: 13000 EUR neg. Tel: 0753836- 416, 0723- 020- 418. 699076

• vând casã la þarã Tel: 0359- 417- 728

699477

• vând fermã compusã din casã familiarã ºi sere moderne, variante. Tel: 0757- 063- 249. 699163

• vând sau schimb casã în Biharia, 3 cam., încãlzire centralã, toate utilitãþile, cu casã în roºu preferabil Episcopia Bihor. Tel.: 698686 0770- 104- 783

• vând sau schimb casã în Biharia, 3 cam., incãlzire centralã, toate utilitãþile. Tel.:0770- 104- 783. 699566

• vând/schimb casã, Sãlard, cu apartament 2 camere. Tel: 0723- 940- 944, 0746- 742- 640. 699808

• vînd casã nouã sat ªiºterea nr 141 Tel: 0745- 084- 550 699231

Vând casa alte judete

• casã Ungaria. Tel: 0757- 489- 861.

• vilã în roºu sat Paleu lângã lac D + P 500 mp construiþi 1250 mp teren stil mediteranean superbã - 93000 E. Tel: 0744- 513- 188. 698872

• vile noi, Oncea, sc. 2600 mp, st 500 mp, toate utilitãþile, semifinisate 95000 Euro, neg. Tel: 0746- 578- 112. 698430

699175

• vând case situate în Ungaria, zona Borº cu preþuri începând de la 4000 Euro, terenuri pt case de la 1500 Euro Tel: 0745- 149403. 699605

• vând sau schimb casã situatã în Ungaria, la 20 km de vama Borº, 2 cam., bucãtãrie, încãlzire pe gaz, SC- 100 mp, st 1200 mp în stare f. bunã. Accept variante de schimb. Ofer/primesc diferenþã. Tel: 0745- 149- 403. 699607

Vând casa judet • casã ºi teren 710 mp în Aleºd, centru 170000 RON. Tel: 0744- 522- 515. 698893

• casã cu teren in Tãrian, 3 cam. ºi anexe preþ: 25000 EUR neg. Tel: 0743- 198- 808.

• ap. 4 cam, cu garaj zonã centralã, rate la dezvoltator preþ: 20000 EUR Tel: 0749- 222555, 0744- 639- 066 699070

• vând casã în Diosig Tel: 0746- 018- 542698649

• vilã în Ioºia, complet mob. ºi utilatã, grãdinã amenajatã, la peºti, toate îmb. preþ: 265000 EUR Tel: 0746- 578- 112. 698429

• casã S+P+M în zona Grigorescu cu posibilitate rate, utilitãþi Tel: 0747- 493- 185 698543

• casã zona centralã 2 cam. curte comunã, încãlzire lemne Tel: 0735- 836- 103. 699624

• vând casã în Apateu com Nojorid, 3000 mp. Tel: 0757- 410- 831. 699449

• casã în Ungaria la 30 km de Borº - 8500 E, neg. Tel: 0725- 521- 926. 699028

• casã cu mansardã în Leº aºtept variante Tel: 0752- 633- 717, 0771- 252- 895 699219

• ap. 4 cam. tip C, în Cantemir et. II mobilat, 698606 sau nemobilat. Tel: 0745- 850- 907.

• urgent vând casã, recent reînnoitã, cu încãzire centralã, in Salonta. Tel: 0735- 853698868 831.

• vand, schimb casa cu etaj, teren, 12 km 683306 de Oradea. Tel: 0746- 487- 099.

• casã roºu, intrare Sântandrei. Tel: 0727716- 691. 698549

• casã zona ªtefan cel Mare, 3 cam. st. 400 mp. preþ: 75000 EUR Tel: 0770- 127- 736, 0744- 739- 012. 698993

699056

• vand urgent casa nou amenajatã lux+ curte, sau pt. orice altã destinaþie, sau pt inchiriat in Oncea, Cimbrului nr. 5, supr. 120 mp, preþ: 50000 EUR Tel: 0747- 886- 207, 0771- 624- 978. 698496

• casã cu anexe la Cefa poziþie centralã preþ promoþional Tel: 0740- 672- 250 699485

• ap. 4 cam. modificat cart. Rogerius. Tel: 699522 0724- 292- 543.

• sau schimb casã Chiºirid 360 mp, teren 1200 mp, 80% terminatã, utilitãþi - 51000 E, neg. Tel: 0742.147- 283, 0742- 101- 906. 698698

• vând cãsuþã cu 1400 mp teren în Livada nr 698955 43 Tel: 0747- 020- 482, 0766- 788- 845

• casã pe str. 22 Decembrie Tel: 0743- 528698757 315, 0756- 608- 763

699186

• pers. fizicã vând casã la roºu în Cihei st 600 mp, sc 320 mp P + E + M cu utilitãþi, curent fântânã - 49000 E. Tel: 0740- 848699027 465.

• vând casã Oradea Velenþa 200 mp/500 mp teren preþ: 65000 EUR neg Tel: 0259- 476085. 0745- 689- 798 699693

• casã comuna Brusturi 4 cam. cu utilitãþi la nr. 16 + 2 ha pãmânt sau schimb cu ap. + dif. - 30000 E. Tel: 0724- 595- 301. 698939

• Casa ultracentral singur in curte, teren 700 mp, pentru investitii, tel 0259- 477- 774

699384

• la Tinca, casã cu 2 camere, cu tot confort, în curte înca 2 clãdiri+ grãdinã, preþ: 15000 699805 EUR neg. Tel: 0731- 472- 223.

• vând casã nouã Cihei preþ: 80000 EUR Tel: 0741- 271- 906 698731

• casã pe H. Ibsen nr. 10, cu teren 670 mp. Tel: 0359- 435- 029. 698846

• casã Sântandrei finisatã, locuibilã la orice orã - 69000 E, neg. Tel: 0746- 598- 750. 699033

Vând ap. 4 camere

• casã Tãrian. Tel: 0740- 825- 320.

• vând casã mare pe str. Ady Endre. Tel: 699809 0749- 140- 859, 0740- 237- 235.

• vând sau schimb casã în Cantemir cu 4 cam., preþ: 100000 EUR Tel: 0724- 342- 464.

• casã în roºu zona de vile Nufãrul, 280 mp utili, 500 mp teren, proiect deosebit - 80000 E. Tel: 0753- 128- 761. 699244

699331

• vând casã la þarã 25 km de Oradea. Tel: 699610 0740- 221- 545.

• casã în Cantemir, str. Micºunelelor cu teren 465 mp - 80.000 E. Tel: 0722- 239- 105.

698621

• casã Sãlard urgent. Tel: 0259- 443- 610.

• vând casã la cheie în Sântandrei variante preþ: 110000 EUR Tel: 0748- 573- 656 699571

• casã în Cantemir, cu 596 mp, toate uti698607 litãþile. Tel: 0745- 850- 907.

699574

• casã nouã, 3 camere, garaj, terasã, curte amenajatã, Biharia, preþ: 98000 EUR neg. Tel: 0741- 754- 937. 699599

• urgent casã P+M în Tileagd Tel: 0746699288 106- 272

• vând sau schimb casã în roºu, Sântandrei, partea stângã, 3 dormitoare, 2 bãi, living, buc, salã cazan, þiglã bramac, teren 330 mp. preþ: 28900 EUR neg. Tel: 0751- 822338, 0742- 676- 917. 698987

699407

• casã nouã în Diosig, complect mobilatã ºi utilatã, st 2200 mp, cu pomi ºi vie, pivniþã, preþ: 52000 EUR Tel: 0746- 578- 112. 698433

• urgent casã cu 1500 mp teren, toate utilitãþile Ungaria preþ: 6300 EUR Tel: 0744849- 276. 698581

• vând casã Episcopia cãrãmidã 750 mp, teren preþ: 78500 EUR Tel: 0723- 219- 403.

• casã în roºu 3 cam. 2 bãi, apã, curent, canalizare st 750 mp teren, Ghiurghiului, Episcopia - 41000 E, sau schimb cu apart. Tel: 0746- 165- 566, 0771- 389- 950. 698449

699647

• casã mobilatã în centrul Bezne. Tel: 0746302- 525, 0752- 563- 096. 698923

• schimb casã Giriºul de Criº, 120 mp, teren 500 mp, 80 % terminatã - 37000 E, neg. Tel: 0742- 101- 906, 0742- 147- 283. 698699

698479

698513

• casã la þarã sat Sititelec neg. Tel: 0746303- 830. 698945

• sau schimb cu ap., auto, casã nouã, finisatã în Oradea zona Oncea pe deal. Tel: 0754- 049- 908. 698848

• Vand casa Sanmartin, Beverly Hills, locuita, birou, living, 3 bai, 4 dormitoare, terasa, garaj , apa , canal, gradina amenajata, mobilata, 160. 000 E, Tel. 0744- 563- 567

• acum p.f. vând casã,P+1, z. Meºteºugarilor, construcþie nouã, gaz + toate utilitãþile preþ: 122000 EUR neg. Tel: 0758- 376- 590.

• casã la ºosea în loc. Sãlard. Tel: 0359176- 639, 0755- 302- 707. 699383

• sau schimb 2 case cu anexe ºi teren în supr. de 3000 mp în Hidiºelul de Sus nr. 40 30000 E, neg. Tel: 0747- 786- 695. 699355

• acum casã semifinisatã în Nufãrul- Grigorescu, 145 mp, teren 500, 2 fronturi, 3 dormitoare, 2 bãi, dresing, living, terasã mare, geamuri PVC steraj auriu, polistiren, bazie etc. preþ: 43500 EUR Tel: 0740- 912- 997. • acum casã semifinisatã P+M 200 mp, 4 dormitoare, living, bucãtãrie, dinning, hol, 2 bãi, 2 balcoane, 2 terase, în ST cupru, teren 626 mp cu toate utilitãþile la intrare în Sântandrei preþ: 55000 EUR Tel: 0740248- 478. 698563

• casã în satul Sântion nr. 65 compusã din 2 clãdiri fiecare cu 2 cam. bucãtãrie ºi anexe pe teren de 2400 mp. Inf. domiciliu sau tel. 0754- 387- 243. 699779

• sau schimb casã P+M sc 200 mp 90% finalizatã la ieºire din Oradea spre Sânmartin pe partea drpt.cu ap. 2 camere+dif. 699254 preþ: 79000 EUR Tel: 0723- 616- 151

• casã în roºu centru, Nojorid, 7 km de Oradea, 1000 mp, preþ neg. Tel: 0761- 971- 979.

698575

699743

• p.f. duplex P+M, semifinisata, stânga intrarea Sântandrei preþ: 47000 EUR sau finisat - 65000 E variante Tel: 0723- 240699105 574.

• vând ap 3 cam, Dragoº Vodã, et VI Tel: 698837 0755- 083- 824

• Vand ap. 3 cam., Dacia, 43.000 E , Tel. 699746 0770- 981- 055

• casã în Sântion. Tel: 0744- 280- 404.

• ap. la casã Seleuºului 12, ap. 1, 3 cam. mari + bucãtãrie + WC, dependinþe, intrare auto, cu fr. stradal, posib. mamnsardare, bun ºi pentru spaþiu comercial - 35000 E. 698653 Tel: 0755- 292- 893.

• casã în Oºorhei. Tel: 0745- 394- 456.

699689

• casã în roºu Tãrian - 29000 E. Tel: 0359434- 508. 699533

• ap. în casã lux central 3 cam. - 57000 E. Tel: 0723- 194- 668. 699728

Vânzãri apart. la casã • ap la casã centru preþ: 33900 EUR Tel: 0745- 452- 283 699634

• Vand ap 3 cam, Cantemir, C, 41.000 E, tel. 699750 0770- 981- 055

• Vand ap 3 cam, Velenta, 23.000 E, tel. 699752 0770- 981- 055

699101

• casã în Pãuºa. Tel: 0727- 781- 206, 0770376- 550. 698830

• ofertã- ofertã, urgentã, negociabil, cerut 125000 E, 90000 E, acum 80000 E, casã la vile Galassini (Beverly H- Sânmartin), 4 cam., 2 bãi, bucãtãrie mobilatã (mobilã + aparaturã complectã Bosch), grãdinã (cu casã lemn + barbeque), 200 mp exterior, interior 150 mp. Din cauza emigrãrii, puternic neg. (Accept auto sau garsonierã). Tel: 0740153- 333. 698538

• vand urgent casa mare, noua d+p+m in 689786 santandrei.tel:0721080946

• ap. 4 camere Moldovei renovat recent preþ: 55000 EUR neg Tel: 0727- 763- 679 699457

• ap 3 cam la cheie plus terasã 50 mp preþ: 40000 EUR Tel: 0749- 222- 555, 0744- 639- 066

• casã în Marghita Tel: 0756- 512- 019

• casã în Ioºia 3 camere preþ: 50000 EUR neg Tel: 0741- 132- 154 698774

• vând ap 3 cam, tip B et I vis a vis de Lotus preþ: 56000 EUR neg Tel: 0359- 806- 833

• vând ap 2 cam, noi, Cantemir, et IV Tel: 0744- 579- 534, 0744- 668- 660, 0770- 697- 285, 0770- 153- 348 698736

• case în roºu, sc 123 mp, st 400 mp, teren, toate utilitãþile, preþ 45000 Euro, neg, 65000 698432 Euro finisate. Tel: 0746- 578- 112.

699822

• vând ap 2 cam AN,Nufarului, 30.900 E, tel. 698983 0742- 015- 501

• Vand ap 2 cam., Iosia, conf 1,.33.000 E, tel . 699742 0770- 981- 055

• vând ap 4 cam, sufragerie la et 4/4 în bloc E din cãrãmidã, acoperiº þiglã reabilitat termic în Rogerius opþional ºi garaj autorizat Tel: 0744- 619- 320, 0744- 506- 309 698928

• casã în loc. Cheresig, la 25 Km de Oradea. Tel. 0746- 768- 306. 698448

• Vand ap 3 cam., Rogerius, 36.000 E, Tel. 699749 0770- 981- 055

• vând ap 3 cam, QB- decomandat ,Nufarul, imbunatatiri, 43.900 E, si Rogerius, Velenta, 698984 tel. 0742- 015- 501

• Vand ap 2 cam., Cantemir, C, 27.000 E, tel. 699744 0770- 981- 055

• vând ap 4 cam, sufragerie la et 4/4 în bloc E din cãrãmidã, acoperiº þiglã reabilitat termic în Rogerius opþional ºi garaj autorizat Tel: 0744- 619- 320, 0744- 506- 309 698927

• casã, roºu, Sântandrei, toate utilitãþile. Tel: 0745- 471- 583. 698587

698790

• vând ap cu 2 cam, tip RB mobilat, utilat pe str Posadei Tel: 0741- 769- 631 699581

• Vand ap 2 cam ultracentral, proaspat renovat, incalzire centrala, zona linistita, 40mp + 10mp boxa. Pret: 28.000 euro, neg. Tel: 0745624384 681026

• vând ap. 4 cam, triplã orientare, lângã Spitalul Pelican preþ: 62000 EUR neg. Tel: 0744- 572- 457. 698439

699013

• casã cu teren Santãul Mic. Tel: 0359- 886638. 698932 • casã de vânzare în Hodoº nr 123. Tel: 698719 0729- 314- 187.

• casã demolabilã sat Tria. Tel: 0728- 316247. 699573 • casã finisatã în Sãlard preþ: 25000 EUR Tel: 0749- 436- 424. 699345 • casã în ªiºterea cu pomi fructiferi ºi vie 2200 mp, fs 5,60 m. Tel: 0755- 212- 932. 699062

Vând casa de vacanta jud. • cabanã la Barajul Leºu, Coada Lacului, 110 mp. constr. ºi 1100 mp. teren preþ: 698578 26000 EUR neg. Tel: 0722- 375- 660.

• Cabana turisticã lux, 10 locuri Suncuius, mobilata, cam zi, trei dormitoare, doua bai, bucatarie moderna, terasa exterioara acoperita, centrala lemne, utilitati, 1000 mp, 80.000 euro, tel 0751.175970. 626706 • pensiune turisticã în Vârtop Arieºeni la cheie, lângã pârtia de ski - 180000 E. Tel: 0744- 588- 279. 698648 • pers. fiz. când casã de vacanþã la Bulz, compusã din 4 dormitoare, un mic living, baie, bucãtãrie ºi terasã cu teren 814 mp lângã Criº Tel: 0744- 805- 987. 699740

Vând vila • pf vând sau schimb vilã nouã, preþ: 125000 EUR neg. Tel: 0259- 410- 927, 0722628- 881. 699144

• casã în Biharea - 99000 E, neg. Tel: 0746699790 280- 011.

• vând sau schimb vilã 2009, zonã centralã, superlux - 175.000 E. Tel: 0744- 582- 849.

• casã în Biharea Cetãþii nr. 85 cu o supr. de 700 mp pe drum principal. Tel: 0745- 240699784 292.

• vând vilã deosebitã relativ central, teren, 698691 piscinã Tel: 0723- 307- 755

• casã în Diosig. Tel: 0746- 417- 688.

699528

• vilã în Oncea, 96000 euro, sau schimb. Tel: 0740- 043- 917. 699796

• casã în Leº. Tel: 0743- 616- 927.

698704

• vilã în rate. Tel: 0742- 575- 841.

698435

698958


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Mica publicitate 11 SC RADA EXIM SRL

ANGAJEAZĂ • CONTABIL, • ŞEF PRODUCŢIE, • OPERATOR LINIE ÎMBUTELIERE, • LĂCĂTUŞ MECANIC, ELECTROMECANIC. Tel: 0721/428-159. E-MAIL: radaexim@yahoo.com

(73 - H 684528)

• Vila noua, P+M, z. Parcul Petofi, 130000 euro, tel 0259- 477- 774 699185

• teren zona Real II. Tel: 0724- 711- 911, 698676 0742- 311- 204.

• vilã piaþa Nufãrul, construcþie nouã de lux - 150000 E. Tel: 0731- 565- 758. 699653

• teren 2000 mp 90 m fs la bariera Sân699060 tandrei. Tel: 0742- 658- 468. • teren 463 mp Ioºia str Padiºului nr 19 Tel: 699456 0745- 596- 253, 0770- 184- 409

Vând spatiu comercial • acum vând salon înfrumuseþare. Tel: 698747 0771- 055- 226.

• teren 600 mp la intrare în Oºorhei pe stânga cu utilitãþi - 18000 E sau schimb cu 699375 o gars. plus dif. Tel: 0747- 077- 949.

• atelier+birouri, Sântandrei, s.t. 800 mp. ideal privatizare preþ: 59000 EUR Tel: 0770127- 736, 0744- 739- 012. 698999

• teren 630 mp Oradea- Sânmartin, 635 mp Cimbrului, 900 mp Bihorului, 730 mp Epis699687 copia Tel: 0722- 363- 658

• cedez bar utilat cu clientelã formatã în 698812 funcþiune. Tel: 0743- 224- 005.

• teren 750,800,1000 mp pt hala, industrial, servicii, comert, depozitare, zona centrala, cu utilitati, pret 35E/mp.Tel. 0732- 733- 621

• halã 800 mp + 600 mp cu toate utilitãþile 699064 18000 E. Tel: 0744- 612- 682.

• sau închiriez mini ABC în zona Nufãrul. Tel: 0726- 752- 252. 699041 • spaþiu comercial 270 mp, str. Borºului nr. 19 Oradea. Tel: 0771- 776- 855. 698688

• vând birouri 65 mp, ºos. Borºului în spate la Sinteza - 12000 E plus TVA. Tel: 0722698612 496- 228.

• vând chioºc plãcintãrie Fast Food Pþa Obor Tel: 0770- 605- 627 698725

• vând halã 400 mp Nojorid Tel: 0742- 128699480 183 • vand sau dau in chirie salon înfrumuseþare 120 mp zona Nufãrul. Tel: 0747689- 640, 0740- 784- 393. 699006

• vând sp. comercial în pasajul Vulturul 698681 Negru Tel: 0724- 211- 523 • vând spaþiu comercial str. T. Vladimirescu Tel: 0746- 888- 442. 698442

• vând spãlãtorie, vulcanizare autoturisme, camioane în Satu Mare. Tel: 0754- 261- 319. 698769

Vanzari alte imobile • vând mini fermã de vaci sau cai în Ineul de Criº la doar 19 km de Oreadea neg. 699636 urgent. Tel: 0744- 973- 304, 0747- 808- 507.

698489

• urgent ºi convenabil loc de casã în Sânmartin zona de vile. Tel: 0723- 898- 390. 699631

• urgent 500 mp teren zona Cordãu, toate utilitãþile, aproape de pãdure, strada principalã - 5.200 E. Tel: 0767- 739- 293. 698751

• vând parcele Episcopia 375- 500- 800 mp PUD, curent, canalizare- apã, 20- 25 E/mp. Tel: 0771- 389- 950, 0746- 165- 566. 698426 • vând sau schimb cu auto 2005- 2010, 500 mp teren Oradea 12000 E Tel: 0741- 912005. 699124 • vând sau schimb teren 700 mp Cihei 9000 E, Livada 500 mp- 5500 E ºi Nojorid 500 mp - 7000 E cu auto sau apartament. Ofer 698512 diferenþa. Tel: 0743- 511- 178.

• vând sau schimb 5500 mp dealurile Episcopiei cu casã, ap. preþ: 10 EUR /mp Tel: 699220 0770- 115- 852 • vând teren central 600 mp str. Sovata nr.57/A preþ: 120 EUR /mp neg Tel: 0770184- 008 699502

• vând teren excelent în Sânmartin cu toate utilitãþile inclusiv asfalt s 736 mp fs 17 ml preþ: 35 EUR /mp neg Tel: 0745- 615- 824 698968

• Vand teren extravilan Cihei 8633 mp posibiltate parcelare, schita Pret.7 E /mp Tel.0745/231212 694627

Vând garsoniera • vând gars, tip D, mobilatã, Traian Lalescu, 25000 euro. Tel: 0743- 891- 907, 0749- 689699793 159. • Vand garsoniera in Rogerius, in stare foarte buna, geamuri termopane, usa de siguranta, aer conditionat, mobila de bucatarie, spatiu 26mp, recent renovat, imediat ocupabil. Pret negociabil 17.000 671209 EURO. Telefon: 0753- 056560

• Vand garsoniera mobilata pe strada Milcovului, etajul I. Tel. 0745602292 690454

• vând teren intravilan 570 mp Beldiceanu cu toatã autorizaþiile sau schimb ap. 2 camere preþ: 32000 EUR Tel: 0745531- 908, 0771- 785- 506 698942

• vând teren Oncea 1250 mp Tel: 0744- 230699240 807

• vând teren Sântandrei 500 mp, partea stângã preþ: 12500 EUR Tel: 0744- 348- 141. 699611

• vând 1000 mp teren cu utilitãþi Caiºlilor preþ: 30 EUR /mp neg. Tel: 0741- 912- 005. 699123

Vând teren casa • acum vând parcele cu utilitãþi Sântandrei, drum asfaltat preþ: 9500 EUR neg. Tel: 698577 0741- 155- 974,0771- 400- 387.

• acum vand teren la Soseaua Borsului, parcele de 2000mp, 5000mp, 1 ha, 2 ha, 5ha, 698488 toate utilitatile Tel. 0732- 733- 624 • acum 450, 470 mp. teren, PUD, curent, gaz, centru Sântandrei - 9500- 10700 E ºi 500, 660 mp. teren stânga intrare Sântandrei 699107 13300- 17500 E Tel: 0746- 963- 763.

• aici, p.f. vand teren 30 ha, Uileacul de Munte 1,2 E/mp. Tel: 0259- 416- 219 698465 • Calea Aradului, zona Tiago, teren intravilan cu utilitati 5 ha, pentru centru comercial, show- room, bussines center.Tel: 698485 0732- 733- 624, 0722- 521- 300

• parcelã în Grigorescu cu posibilitate utilitãþi Tel: 0747- 493- 185 698544

• parcele Oºorhei 500 mp, 5500 E. Tel: 0743736- 587. 698937

• pers. fizicã vând parcelã intravilan Sânmartin - 9800 E, neg. Tel: 0722- 841- 093.

( 78 H 688192)

ECONOMIST Cerinţe - studii superioare economice - experienţă în contabilitatea producţiei minim 5 ani - cunoştinţe aprofundate în utilizarea aplicaţiilor informatice profil financiar contabilitate Contacte - sediul firmei în Oradea, str. Crişului nr.11 - e-mail: contact@ecokapa.ro - tel/fax: 0259/411-192. (59 - H 681339)

• 5000mp intravilan iesirea Biharia,51ml front la sosea,pt constructii comerciale630199 industriale,8 Euro/mp,0744- 525119

Vând teren casa judet • acum!super- ocazie, vand locuri de casã între Tãrian ºi Giriºu Criº, la 10 km de Oradea, aproape de ºosea 2E/mp neg. Tel: 0751- 221- 972. 699010

• loc de casã Biharea 1600 mp str. Trandafirilor nr. 10 intrare pe 2 strãzi sau dau în chirie pentru firmã pe 5- 10 ani. Tel: 0746698720 952- 307. • loc de casã Biharea 1600 mp str. Trandafirilor nr. 10 intrare pe 2 strãzi sau dau în chirie pentru firmã pe 5- 10 ani. Tel: 0746952- 307. 698722

• loc de casã în Tãrian, 1000 mp cu fundatie ºi aut. de construcþie preþ: 12000 EUR Tel: 0770- 184- 840. 698450

• teren Colinelor utilitãþi 889 mp. Tel: 0723699199 307- 755.

• vând teren 13,5 ari loc pt casã Peºtere 699633 Tel: 0742- 428- 341

• vând 2 loc. de casã fiecare câte 1000 mp în Gepiu aproape de ºosea Tel: 0726- 244202 699315

• vând 3 ha pãmânt ºi casã cu 15 cam. tip birouri, fermã 1000 mp construcþie cu 16 ha teren ºi 14 ha luciu de apã. Tel: 0762- 972698613 439.

• loc de casã în Tãrian, 1000 mp cu fundatie ºi aut. de construcþie preþ: 12000 EUR Tel: 0770- 184- 840. 698451

• ABAC REPARATII FRIGIDERE. 0753- 412675948 519.

• abil a- z abordabil acum asiguram mutare, Samuel Ilkei si echipa lui. Tel: 696313 0745- 167- 595. conditionat,clima,service. 689371

• abordabil închiriez gars. ºi ap. în regim, hotelier. Tel: 0758- 593- 633. 699367

• acum ap. 1 cam. lux - 150 E prefer inves699326 titori strãini. Tel: 0740- 619- 844. • acum dau în chirie pe zi, sãptãmânã, gars. lux - 70 RON/zi pe bdul dacia. Tel: 699646 0745- 305- 453, 0770- 313- 980.

• agenþie chirie gars. mare Rogerius preþ: 699821 90 EUR Tel: 0741- 062- 480.

• dau în chirie ap o camerã Tel: 0744- 636416 699213

• am de închiriat ap 2 cam nou, mansardã înaltã et V fãrã lift, mobilat, utilat, Rogerius- Perla preþ: 190 EUR /lunã neg Tel: 0721256- 766 699474

• dau în chirie ap o camerã Tel: 0766- 253699245 194

• ap. 1 cam. ultracentral - 140 E. Tel: 0741062- 480. 699618

• ap. 2 cam. Decebal - 160 E. Tel: 0741- 062699617 480. • ap. 2 cam. ultracentral lux, chirie - 280 698628 E/lunã. Tel: 0723- 005- 604.

• ap. 2 cam, lux, 150 Euro. Tel: 0749- 058215. 687274

• ap. 3 cam. Magheru - 180 E. Tel: 0741699619 062- 480.

• apartament o cam ,lux ,parter ,Roge690460 rius 150Eur tel 0722- 229- 488

• pamant 500 mp, in Beius, intravilan, pret neg. Tel: 0724- 521- 084, 0746- 388293.

• caut coleg ap. în ap. de 2 camere preþ: 50 EUR Tel: 0743- 709- 727 698735

• caut coleg de ap. Tel: 0743- 693- 657.

699761

• teren Borº 1.33 ha - 1,5 E/mp. Tel: 0770122- 403. 698724

• caut colegã de ap, Rogerius, lux, 60 euro. 699135 Tel: 0754- 624- 507.

• teren în Chiei, 850 mp fr. 18 m la asfalt. Tel: 0745- 850- 907. 698608

• caut pentru inchiriat, garsoniere- apartamente - case, tel. 0742- 015- 501 698981

• teren intravilan cu construcþie grajd, supr. teren 12140 mp, construit 275 mo în Sãlard - 3 E/mp. Tel: 0744- 522- 515. 698895

• caut pt. închiriat casã curatã cu baie în Diosig. Tel: 0771- 520- 502. 698959

• teren Oncea, utilitãþi, preþ: 42 EUR /mp Tel: 0745- 450- 018. 699165 • teren Oradea- Sânmartin la ºosea 500 mp 699191 Tel: 0741- 611- 793.

• teren pe str. Caiºilor. Tel: 0741- 024- 747. 699438

• teren str Adevãrului 20 E/mp PUZ, utilitãþi Tel: 0745- 687- 340 dupã ora 15 699295 • teren toate utilitãþile str. Traian Goga nr. 27 - 65 E/mp. Tel: 0771- 548- 852. 699556

• teren ultracentral bun pentru constructii locuinte sau comerciale, 8.300mp, 475E/mp. 698490 Tel. 0259- 416- 218

• teren Tinãud, loc deosebit, 600 mp Tel: 699201 0745- 615- 895. • teren 1,20 ha la ºos. Aleºd Zalãu, situat în loc. ªinteu BH curent, apã. Tel: 0746- 595794, 0766- 347- 930. 698943 • teren 19000 mp, fs 45 m ºi 4000 mp ideal pentru fermã, situate la 20 km de Oradea. drum, curent - 2 E/mp, neg. Tel: 0742- 673366. 698957

• vând loc de casã 900 mp în Leº cu utilitãþi Tel: 0747- 623- 561 699698 • vând loc de casã 900 mp în Leº cu utilitãþi 699699 Tel: 0747- 623- 561

• vând parcele Cihei Tel: 0743- 855- 822 698730 vând 1 ha teren în nodul rutier al Autostrăzii Transilvania în localitatea Chiribiş. Preţ neg. Tel: 0720-400-488.

• dau în chirie ap cu o camerã în cart Prima pe termen lung, utilat, mobilat Tel: 0721802- 997 699719

• dau în chirie ap mobilat, utilat zona Nufãrul Tel: 0746- 201- 313 699677

• teren dupa Maxim, pe drumul Cheriului, 4000 mp. preþ: 8 EUR /mp. sau schimb cu auto pânã în 10000 EUR+dif. Tel: 0747- 017313. 698567

• teren intravilan 6000mp, Calea Aradului, langa Suzuki, fs 23m- 58 E/mp.Tel. 0732698487 733- 624, 0742- 121- 300

(99 - H 696046)

• acum închiriez o camere 2 fete preþ: 30 EUR /pers+regie Tel: 0753- 510- 446 699498

• ofertã! loc de casã Cetariu (central) preþ: 5000 EUR Tel: 0744- 849- 276. 698580

• teren intravilan 4400 mp lângã Sântion. 699529 Tel: 0359- 316- 153.

caută medic nutriţionist pentru colaborare. Informaţii la tel. 0754/079584, 0751/246-680.

• dau în chirie ap exclusivist 1 camerã superlux, mobilat, utilat complect bdul Dacia Tel: 0724- 300- 100 699697

• caut coleg de ap. zona Rogerius preþ: 50 EUR Tel: 0743- 432- 707. 699282

• teren intravilan 2700 mp str. Beldiceanu. 699536 Tel: 0722- 226- 501.

Centru wellness

• acum închiriez ap. ultracentral. Tel: 0752244- 657. 699134

• apartament lux, Dacia, living, bucatarie, 2 dormitoare, 2 bai, pret 300eur, tel. 0752689702 765- 616

• teren intravilan 34 ari la Beiuº - 25 E/mp, neg. Tel: 0751- 757- 998, 0359- 234- 000. 699787

(84 H 689849)

• ABAC REPARATII FRIGIDERE. 0741- 933290. 675997

• parcelã de pãmânt în Alparea de 1384 mp 699792 - 12000 E, neg. Tel: 0735- 852- 110.

• teren intravilan în cart. Grigorescu. Tel: 699590 0741- 997- 281.

ANGAJEAZĂ CUSĂTORI FEŢE ÎNCĂLŢĂMINTE, CROITORI PIELE ŞI PERSONAL CALIFICAT PENTRU LINIILE DE TĂLPUIT. SE ASIGURĂ: CONTRACT DE MUNCĂ, TRANSPORT GRATUIT, SALARIZARE MOTIVANTĂ, TICHETE DE MASĂ

• ABAC AER CONDITIONAT SERVICE. 0741- 983- 528. 675890

• teren cu proiect P + M fundaþia terminatã - 12000 E. Tel: 0742- 649- 601. 699550

• teren intravilan Episcopia. Tel: 0749- 135338. 699343

ORADEA STR. DEPOZITELOR NR. 2 TEL. 413554, 413678, 413584

Prestãri servicii

• loc de casã 500 mp Livada Nojorid - 12000 RON. Tel: 0744- 522- 515. 698896

655568

SC THE YELLOW STONE COMPANY ROMÂNIA SRL

• 816 mp intravilan curent, drum la ªauaieu - 2900 E. Tel: 0745- 656- 683. 699511

• acum închiriez ap 3 cam, Pb mare Rogerius mobilat, utilat preþ: 160 EUR Tel: 0744502- 643 698931

• pf vând parcele de teren, lângã Kondratov, drumul ce duce la Paleu, la ºosea cu utilitãþi. Tel: 0744- 805- 987. 698469

• teren Calea Aradului, front stradal 430 m, toate utilitatile. Tel.0742- 121- 300, 0732733- 624 698506

699009

• vând teren în zona Remeþi Coada Lacului sau schimb cu autoturism Tel: 0744- 287698935 171

Inchirieri imobile

• loc de casã cu construcþie în roºu, 500 mp Nojorid calea Apateului - 31000 RON. Tel: 0744- 522- 515. 698899

• teren arabil 5000 mp lângã Episcopia. Tel: 0359- 316- 153. 699530

• vand teren arabil, 3 ha, intre Giriºu de Criº ºi Toboliu, pe partea stângã în Gherand. preþ: 16500 RON /ha Tel: 0751- 221- 972.

• 500 mp proiect autor P+M - 12.900 E. Tel: 698745 0742- 933- 549.

699068

• sau schimb Oradea- Sânmartin cu gars. 699221 preþ: 17500 Tel: 0770- 115- 852

şi şef secţie cusut pentru secţie cu 7 benzi, persoană serioasă şi cu experienţă în funcţie. Oferim salariu motivant şi bonuri de masă. Tel.: 0740/920-428. (98 - H 696324)

• aer 0770.127.840.

• pers. fizicã vând teren în bãile 1 Mai, 804 ml cu fr. stradal 41 ml cu toate utilitãþile. 699030 Tel: 0744- 574- 946.

• pf vând teren intravilan, pe Borºului 1560 mp la ºosea, cu proiect pt. halã cu utilitãþi Tel: 0744- 805- 987. 698470

ANGAJĂM (pt. aprox. 30 pers.)

maistru secţie croit

• 450 mp intravilan Oradea spre Sântandrei, PUD, PUZ, curent - 8700 E, neg. Tel: 0743.611- 510, 0746- 011- 245. 698716

• loc de casa Cetariu, 5500 E. Tel: 0724- 277683421 963.

• teren între Nufãrul ºi Sânmartin preþ neg. Tel: 0746- 674- 574. 699598

Grupul de firme Avaco - Eco Kapa angajează:

• 2080 mp teren, lângã centurã, zona strãzii 699443 Ciheiului. Tel: 0752- 413- 414.

• 7200 mp curent, drum, intravilan - 8000 E. 699513 Tel: 0745- 656- 683.

667349

0752/200.006

• 1400 mp platou Oncea preþ: 40 EUR /mp 698859 neg Tel: 0744- 550- 897

• cumpar drepturi litigioase cu privire la terenuri si imobile (Legea 1/2000,10/ 2001,247/2005) in orice stadiu. Pret avanta698541 jos. Tel: 0732- 733- 624

• locuri de casã în Paleu, 650 mp - 4000 E. 698894 Tel: 0744- 522- 515.

În fiecare vineri vă aşteptăm cu muzică ungurească şi internaţională alături de formaţia MISTY. Rezervări la nr de tel.:

• 10500 mp cu utilitãþi pentru case - 5,5 E. Tel: 0745- 656- 683. 699516

• 586 mp cu utilitãþi construim case - 5500 E, neg. Tel: 0745- 656- 683. 699510

• Locuri de casa in Cihei,500- 1000mp,toate utilitatile.10- 20euro/mp.Tel0753024124

LA CLUB SOPHIE

• vând 3x500 mp teren în Paleu accept variante de schimb cu ap sau casã în roºu Tel: 0720- 193- 582 698546

• cumpãr dosare de retrocedare, drepturi litigioase Oradea. Tel: 0753- 128- 761. 699246

• loc de casã în Paleu. 550 mp - 32000 RON. 698897 Tel: 0744- 522- 515.

Fabrică de încălţăminte

• Vand parcele Cihei 520 mp zona de vile cu certificat urbanism PUZ Pret 10.000 E neg 694625 Tel 0745/231212

• caut urgent spatiu de inchiriat 150250mp- 0745875354 683459

• cazare ieftinã. Tel: 0745- 832- 535.

699734

• chirie ap Sânmartin Tel: 0747- 027- 342 699771

• dau în chirie ap 1 cam Tel: 0746- 536- 022 699261

• dau in chirie ap 2 cam, mob- utilat, (si masina de spalat), Decebal, 130 E, tel. 0742- 015- 501 698502 • dau în chirie ap 2 cam, preþ: 80 EUR /lunã Tel: 0747- 020- 482, 0766- 788- 845 698948

• dau în chirie ap 2 cam, et II Velenþa mobilat lux, preþ preþ: 130 EUR Tel: 0741- 005- 559 699671

• dau în chirie ap 2 camere, nemobilat, 699692 parter Velenþa Tel: 0740- 356- 275

• dau în chirie ap 3 cam, mobilat Cantemir Tel: 0723- 307- 716 698925 • dau în chirie ap. 2 cam. mobilat, utilat, str. Transilvaniei - 120 E. Tel: 0752- 917- 427, 0767- 582- 379. 698571 • dau în chirie ap. 2 cam. mobilat în piaþa 1 698630 Decembrie. Tel: 0722517- 798.

• dau în chirie ap. 2 cam. bdul Dacia. Tel: 0753- 914- 454, 0771- 336- 567, 0359- 417- 614. 698654

• dau în chirie ap. 2 cam. Decebal - 200 E. Tel: 0743- 673- 230. 698821 • dau în chirie ap. 2 cam, mob, utilat, cart. Prima preþ: 130 EUR /lunã. Tel: 0742- 121699117 620

• dau în chirie ap. 2 camere, Decebal, semimobilat, 120 euro. Tel: 0741- 600- 202. 699168 • dau în chirie ap. 2 cam. - 200 E. Tel: 0743699196 950- 836. • dau în chirie ap. 2 cam. mobilat - 150 E, 699411 neg. Tel: 0740- 022- 858. • dau în chirie ap. 3 cam. mobilat zona 698824 Decebal - 230 E. Tel: 0743- 673- 230.

699735

• dau în chirie ap. 3 cam. mobilat, utilat lângã Lotus. Tel: 0745- 790- 785, 0770- 127699024 098.

• chirie garsonierã Lotus, mobilatã, 100 E. Tel: 0770- 140- 678. 698986

• dau în chirie ap. 3 cam. zona Dragoº Vodã 699354 - 200 RON/lunã. Tel: 0745- 812- 540.

• chirie 3 camere lux Tel: 0747- 027- 342699773

• dau în chirie ap. 4 cam. mobilat în Cantemir tip C, et. II. Tel: 0745- 850- 907. 698605

• chirie gars. la casã. Tel: 0745- 832- 535.

dau în chirie ap. cu 1 cameră, mobilat, situat pe B-dul. Dacia. Tel: 0766-689-304.

• dau gars. în chirie zona Cazaban - 120 E 699713 Tel: 0744- 841- 913. • dau garsoniera din uscatorie, mobilata, utilata cu aragaz, frigider, televizor si masina de spalat, Rogerius, 100 Euro + 100 garantie. Tel: 0747- 040- 714. 690048

• dau în chirie ap central Tel: 0753- 017- 123 698680

• dau in chirie apartament PB, 3 camere, avantajos. Tel: 0741- 731- 581. 683286

• dau în chirie apartament 2 camere în 699014 zona Gãrii. Tel: 0745- 556- 597. • dau în chirie camerã la casã - 300 RON, 698887 ap. - 400 RON. Tel: 0749- 761- 535.

• dau în chirie casã nouã mobilatã Tel: 0771- 592- 630, 0745- 801- 967. 699826


VINERI, 14 IANUARIE 2011

12 Decese Ne alăturăm durerii cumnatei şi mătuşii noastre Florica şi copiilor, în aceste clipe grele pricinuite de dispariţia soţului, tatălui şi socrului,

LUP AUGUSTIN Cumnata Maria Danciu şi fiica Mirela cu familia

În urmă cu 3 ani, o inimă nobilă a încetat să mai bată, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Numai atunci se înţelege cât de grea şi dureroasă este despărţirea, când o fiinţă iubită pleacă de lângă noi. S-a înălţat la Cer cel care a fost un soţ şi tată iubitor de un caracter deosebit

INDRIE GHEORGHE

Ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost cumnat şi unchi

Vei rămâne veşnic în inimile noastre şi vom pune mereu o floare la mormântul tău. Fiul George şi soţia Vali

LUP AUGUSTIN şi suntem aproape de soţia Florica, de fiul Viorel şi nora Dorina, acum când se despart de cel drag. Dormi în pace!

A trecut un an de când ai părăsit această lume. Privim cu ochii-n lacrimi/ Ţărâna ce te-apasă/ Şi-am vrea să ştii mereu/ Că ne lipseşti deacasă. Vom rămâne cu dorul după tine, dragul nostru soţ şi tată

UNGUR FLORIAN

Lacrimile noastre vor păstra drumul amintirilor, iar florile ce le aşezăm pe mormântul tău vor aminti veşnic de căldura şi bunătatea sufletului tău. Soţia Lavinia şi copiii IoanaFlorina şi Adrian

Cumnatul Danciu Ion cu soţia, nepoţii Marius cu familia şi Corina cu familia Suntem alături de doamna Iulia Păcurar în momentele grele pricinuite de pierderea tatălui drag Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre

BRAICA ANA

la vârsta de 75 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, ora 13, în loc. Vârciorog nr. 274. Nu te vom uita niciodată. Soţul Iosim, fiul Gheorghe, nora Margareta şi nepoţii Cristian şi Raul

RAŢIU VASILIU

Sincere condoleanţe, familia Sârbu

Cu inima zdrobită de durere anunţ moartea iubitului meu soţ

Cu nemărginită durere în suflete ne luăm rămas bun de la cel care a fost iubitul nostru soţ, tată, bunic

TEMPELEANU MĂRGĂRIT MARIUS DOREL

de 78 de ani, din Aleşd. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, ora 13, la Biserica Creştină Baptistă din Aleşd. Cât vom trăi îi vom păstra vie memoria şi ne vom ruga bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului său. Soţia Sabina, fiica Diana, ginerele George şi nepoţii Andrada şi Alexandru

LUP AUGUSTIN

Suntem cu inimile străpunse de durere acum, când ne despărţim de mult iubita noastră

Odihnească-se în pace! Înmormântarea va avea loc vineri, 14 ianuarie, orele 15, la Capela Haşaş. Soţia Florica

BRAICA ANA

CHIVARI GELU-RUSALIN

Vei rămâne mereu vie în inimile noastre. Fiica Rodica şi ginerele Traian

şi 2 luni de când bunica noastră şi mama soacră Suntem alături de Giulia, Bianca şi Marius acum, când se despart de dragul lor tată şi bunic. Sincere condoleanţe. Magda şi Andrei Mitraşcă

Membrii Fundaţiei Academia Civică Bihor sunt alături de doamna vicepreşedintă prof. Giulia Păcurar în durerea pricinuită de pierderea tatălui drag Fundaţia Academia Civică Bihor Transmitem sincere condoleanţe doamnei Iuliana Păcurar pentru pierderea tatălui drag. Să-i fie ţărâna uşoară! Federaţia Kiwanis România Timpul trece, clipele se scurg, iar durerea din inimile noastre este de ne-n-locuit de 6 luni, de când, fără să laşi un cuvânt de adio, te-ai înălţat la ceruri, printre îngeri. Iubitul nostru nepot şi verişor

MIRCEA DĂRĂBAN

Vei rămâne veşnic în sufletul nostru! Unchiul Traian, mătuşa Elena şi verişoara Alina din judeţul Arad

Timpul trece, dar durerea din sufletele noastre şi lacrimile din ochii noştri au rămas aceleaşi ca în urmă cu 1 an, de când iubitul nostru soţ şi tată

Cu durere în suflet anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost

LUCREŢIA BOGDAN

93 de ani. Înmormântarea va avea loc în data de 17 ianuarie, ora 12, de la Capela Haşaş. Ginerele şi nepoatele

CHIVARI MINA

au plecat la cele veşnice. Chipul lor blând şi bunătatea cu care ne-au înconjurat vor rămâne întotdeauna în inimile noastre. Dumnezeu să le aşeze sufletele în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire se va ţine sâmbăta, 15.01.2011, ora 9:30 la Bisericuţa din Nufărul. Chivari Mariana şi copiii Horică şi Andrei

V-aţi dus cum duce ploaia norul/Iar noi vă ducem dorul/Un dor ce în veci nu se sfârşeşte/Ne este dor de voi, mamă şi tată. Au trecut şase luni - tata şi trei ani - mama, de când aţi plecat la cele veşnice, dragi noştri părinţii

PARASCHIVA ŞI MIHAI HOVORKA

Îngerii să aibă grijă de sufletele voastre. Nu-i vom uita niciodată. Slujba de pomenire are loc sâmbătă, 15 ianuarie, ora 9, la biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Vechi. Familia îndurerată

Aducem un ultim omagiu nepotului nostru

VIOREL DEMETER

care s-a stins prea timpuriu dintre noi. Suntem alături de familia sa şi le transmitem sincere condoleanţe din partea unchiului Augustin, a mătuşii Iolanda şi verişoarelor Gabriela şi Edit cu familiile

Suntem alături de familia Viorel Lup şi tanti Florica la marea suferinţă pricinuită de decesul tatălui şi soţului lor. Sincere condoleanţe din partea familiei Groza Adrian

„Un chip mai sfânt, mai pur şi curat, / Pe lumea asta n-a mai existat. / Un chip atât de înţelept şi blând, / Nu are să existe pe pământ, / Un chip de viaţă dătător / Ce poartă-n sinea sa, atâta dor! / Dor ce mereu mă urmăreşte / Ca înger păzitor, el mă păzeşte. / Este, desigur, chipul fratelui meu / Cu-n suflet luminos, cules din stele. / În viaţa asta multe îmi doresc, / Dar ţinând mai mult spre ceea ce iubesc, / Mereu va fi dorinţa mea, / Să nu te stingi nicicând, Eternă Stea!” Iubitul meu frate

DĂRĂBAN MIRCEA

Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 16 ianuarie, ora 11:30, la Biserica Ortodoxă din localitatea Dicăneşti. Până în urmă cu 6 luni îţi cumpăram suc şi dulciuri, căci îţi plăceau foarte mult, dar de atunci cumpăr doar lumânări şi flori, care le aşez în faţa crucii tale cu ochii plini de lacrimi. Sora ta cea dragă

STR. PRIM{RIEI NR. 62

LA CAP{TUL DRUMULUI SRL

www.lacapatuldrumului.ro

SERVICII FUNERARE NON-STOP

NOU! Telefona\i-ne §i GRATUIT v[ trimitem medic constatator al decesului (ziua / noaptea) ➥ sicrie atât la pre\uri accesibile, cât §i ultraluxoase ➥ transport interna\ional cu Peugeot special frigorific ➥ sp[lat, îmbr[cat, îmb[ls[mat, cosmetizare ➥ comenzi coroane, cozonaci, pache\ele ➥ prelu[m anun\uri de deces la ziare, inclusiv sâmb[ta §i duminica ➥ comenzi pentru masa de poman[ GRATUIT: rezolvarea complet[ a ajutorului de înmormântare de la Casa Jude\ean[ de Pensii, ajutor CARPO, pensii de urma§, pensii militare etc. PLATA DUP{ PRIMIREA AJUTORULUI. (876 - H 611563) Tel. 0259/410.770 sau 0766/520-046

Cu adâncă durere anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată şi socru

LUP AUGUSTIN

Odihnească-se în pace!

În acest moment de suferinţă suntem alături de scumpa noastră naşă Ganea Livia la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Dumnezeu să o odihnească! Finii Dumitraş Adrian, Ramona şi Iris

Fiul Viorel şi nora Dorina

„Tatăl nostru, ca steaua dimineţii, ca luceafărul zorilor, orice suflet fă să fie luminat.”

MOLNAR ZOLTAN BOGDAN LUCREŢIA LUP AUGUSTIN SMID IULIANA KERESZTURI MARIA IUHASZ ERZSEBET

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii funerare non-stop La Capătul Drumului SRL

Când se stinge o flacără, o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă, o plângi mereu. Ai fost parcă ieri lângă noi, dar în 16 ianuarie vor fi 6 luni de când ai plecat, prea devreme, spre veşnicie, dragul nostru fiu

DĂRĂBAN MIRCEA-FLORIN

(la numai 24 de ani), din Dicăneşti, lăsând în urmă un gol imens, lacrimi şi durere. Ce n-am da să vii acasă, / Doar o clipă să-ţi vorbim. / Să ne spui că îţi este bine, / Să ne liniştim puţin. Chipul tău blând cu care ne priveai va rămâne mereu în inimile noastre. Părinţii, în veci nemângâiaţi


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Mica Publicitate / Decese 13 • primesc o doamnã în chirie. Tel: 0741464- 574, 0771- 117- 697. 699167

Sunt alături de voi, Geta, Nelu, Tudor, în aceste momente când ne despărţim de

IONUŢ

Tata

• studenta, caut colega de apartament, 685831 Rogerius. Tel: 0744- 542- 858.

• cãutãm locuri pentru jocuri de noroc. Tel: 698678 0726- 674- 603.

• dãm în chirie depozite, ateliere, suprafaþã 500- 900 mp zona Salca Tel: 0745- 532- 666 • dau casã particularã în chirie pt firme Tel: 699704 0722- 342- 422

MOLNAR ZOLTAN

28 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie, ora 15, de la Capela Steinberger. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Părinţii îndureraţi

• dau în chirie birou zona Magheru preþ: 130 EUR Tel: 0722- 875- 557 699716

• dau în chirie cabinet medical stomatologic, zona D. Cantemir. Tel: 0755- 916- 096. 699174

ILE FLORIAN

în vârstă de 88 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vecinii de bloc

• dau în chirie gars. Tel: 0745- 900- 427. 699038 • dau în chirie gars. mobilatã Ioºia. Tel: 0770- 514- 391. 699088

• dau în chirie gars. conf. redus. Tel: 0752699205 437- 564. • dau în chirie gars. lângã Alcatel - 90 E/ lunã. Tel: 0744- 857- 135. 699257

• dau în chirie gars. Tel: 0732- 790- 831. 699267 • dau în chirie gars. lux - 130 E. Tel: 0744986- 492. 699327 • dau în chirie gars. zona piaþa 22 Decembrie preþ acceptabil. Tel: 0754- 570- 463.699348

• dau în chirie gars. situatã pe Sovata - 100 E. Tel: 0742- 993- 117, 0756- 578- 770, 0757787- 454. 699385

• închiriez ap. 2 cam. Transilvaniei. Tel: 698883 0741- 187- 868, 0771- 566- 281. • închiriez ap. 2 cam. Rogerius. Tel: 0744608- 629. 699394

• închiriez ap. 2 cam. mobilat + utilat, Nufãrul preþ: 150 EUR Tel: 0767- 211- 472. 699613

• închiriez ap. 2 cam. lux Nufãrul mobilat. Tel: 0744- 546- 430. 699824 • inchiriez ap. 2 cam, zona Decebal, 655565 mobilat. Tel: 0742- 501- 855.

• închiriez ap. 2- 3 cam. nemob. Decebal. 699823 Tel: 0744- 546- 430.

• dau în chirie scaun coafezã, manichiurã, pedichiurã ºi cosmeticã la scaun situat în Paleu, cart Raicris Tel: 0725- 577- 000 699306

• dau in chirie gars. lux în zona Decebal, Slatinei preþ: 150 EUR ºi garanþie 1 lunã Tel: 0747- 437- 246. 699765

• închiriez casã nouã, Bãile 1 Mai, 9 cam, eventual birouri. Tel: 0740- 043- 917. 698467

699140

• închiriez casã ultracentrla preþ: 600 EUR Tel: 0744- 512- 780 698962

• dau în chirie gars. din uscãtorie utilatã, mobilatã, internet, cablu TV, pe Aleea Cãlinului (Calea Aradului) - 80 E. Tel: 0749044- 392. 699768

• închiriez gars. la casã, Oncea. Tel: 0746698714 011- 362.

• dau in chirie gars., str. Ovidiu, in Rogerius, 80 Euro + garantie. Tel: 0771- 317- 686282 218.

• închiriez gars. mobilatã, utilatã preþ: 500 RON fãrã alte cheltuieli Tel: 0743- 375- 867

• dau în chirie gars, zona Rogerius Tel: 0721- 242- 464 699722 • dau în chirie garsonierã mobilatã- utilatã, la parter, zona cantemir, preþ 110 euro neg. 698799 Tel: 0765- 448- 872.

• dau în chirie spaþiu comercial 36 mp, la zigzaguri Rogerius, amenajat lux. Tel: 698604 0744- 621- 405.

• dau în chirie spaþiu comercial situat central, între 85 - 170 mp. Tel: 0730- 167- 555, 698707

• dau în chirie spaþiu comercial cu vad bun 24 mp - 160 E/lunã. Tel: 0722- 548- 313, 0756- 805- 796. 698832

• dau în chirie spaþiu comercial pe str. Spitalului parter + demisol 207 mp, pentru activitãþi medicale. Tel: 0721- 255- 773. 698882

• închiriez apartament 2 camere lux, 200 E, 698805 negociabil. Tel: 0772- 116- 882.

• închiriez casã centralã. Tel: 0770- 109- 198.

699454

• închiriez gars. mobilatã. Tel: 0359- 804699668 624, 0766- 444- 760.

• dau spaþiu în chirie, Nufãrului 8. Tel: 698763 0770- 102- 177. • de închiriat birouri, ultracentral, 2 cam. Andrei Mureºan nr. 19. Tel: 0722- 496- 228. 698552

• de închiriat halã de 130 mp respectiv 200 mp, în spate la Sinteza. Tel: 0722- 496- 228. 698551

• de închiriat sp pt birou 40 mp ultracentral în Parcul Traian Tel: 0728- 021- 291 698867 • închiriem benzinãrie cu toate autorizaþiile la zi, vad comercial f. bun. Tel: 0768- 603533. 699368

• închiriez birou lux, ultracentral, toate utilitãþile inclusiv parcare. Tel: 0722- 354- 501698827

• închiriez gars. nemobilatã Nufãrul - 105 E 699592 + garanþie. Tel: 0743- 233- 322.

• închiriez birouri la preþ avantajos pe zona centralã. Tel: 0745- 072- 896. 699255

• dau în chirie minigars. lux în Rogerius preþ: 100 EUR +garanþie Tel: 0749- 548- 506 699292

• închiriez gars. Rog. Iza. Tel: 0748- 546- 514.

• închiriez halã 200 mp la centurã. Tel: 698623 0741- 989- 798.

• dau în chirie o camerã la casã, bucãtãrie, baie ºi încã o fatã în camerã separatã. Tel: 698637 0359- 444- 527.

• închiriez gars. Tel: 0359- 435- 772.

698889

• închiriez gars. Tel: 0744- 792- 121.

699748

• dau în chirie o camerã unei fete Tel: 0770162- 272 699691 • dau în chirie sau vând casã 3 cam. semimobilatã. Tel: 0742- 264- 071, 0770- 134- 729, 0359- 429- 526. 699189 • dau in chirie uscãtorie mobilatã preþ: 80 699005 EUR Tel: 0741- 679- 023.

• dau in chirie, garsoniere, apartamente, 698982 case, tel. 0742- 015- 501

• dsau în chirie ap. 3 cam. Tel: 0749- 119704.

698655

• închiriez gars. tip D Aluminei. Tel: 0746699340 103- 177.

• închiriez lângã Tribunal birouri Tel: 0744767- 999 699696 • închiriez sau vând platformã ind. 4500 mp toate utilitãþile Tel: 0744- 621- 163 699269

• închiriez gars. zona Mc Donald's mobilate. Tel: 0744- 513- 243. 698974

• închiriez sp com în Oradea 150 mp Tel: 698863 0744- 604- 372

• închiriez gars., 100 euro. Tel: 0758- 682349.

• închiriez sp. 60 mp ºos Borºului Tel: 0744- 621- 163 699271

699152

• închiriez gars, la casã, central intersecþia Gh. Doja cu Graurilor recent renovatã, mobilier nou cu toate utilitãþile. Tel: 0724698816 275- 180.

• închiriez spaþiu comercial ultracentral su 27 mp, pietonal, str. V. Alecsandri. Tel: 0744- 512- 306. 698903

• inchiriez garsoniera confort I. Tel: 0745683287 525- 711.

• închiriez spaþiu comercial 135 mp cu demisol 135 mp piaþa Unirii. Tel: 0745- 652183.

686655

• Inchiriez garsoniera utilata, mobilata pe strada Milcovului, etajul I. Pret 100 euro. Tel.0744316487 690464

• închiriez spaþiu comercial 16 mp Coposu. Tel: 0743- 190- 775. 699667

• înc. gars. semimobilatã, str. Podului, 100 699145 euro. Tel: 0740- 053- 722.

• închiriez garsonierã tip D, pe Someºului. Tel: 0771- 661- 021. 699802

• închiriez spaþiu în centru, 50 mp. Tel: 699688 0730- 513- 046.

• închiriez ap cu 2 cam, pe str Cantacuzino 699307 Tel: 0741- 639- 022

• închiriez garsonierã lux, N. Bãlcescu. Tel: 699804 0729- 466- 164.

• închiriez spaþiu Transilvaniei lângã piaþã. Tel: 0742- 035- 946. 698946

• închiriez ap lux 2 camere Tel: 0744- 604372

• închiriez sau vând ap. pe Armatei 699297 Române. Tel: 0752- 506- 077.

• inchiriez spatii comerciale: Dacia, Republicii. Tel: 0722- 371- 533. 686309

• închiriez sau vând gars. pe str. Doina. Tel: 699277 0745- 311- 904.

• inchiriez spatiu cu vitrina, ultracentral, V. Alexandri, 70 mp. Tel: 0744- 608- 134. 668478

• închiriez una gars. Aluminei 80 E mobilatã 699494 lux Tel: 0771- 042- 887

• inchiriez spatiu pt. depozitare sau productie, zona ultracentrala. Tel.0732- 733621

699615

• familie serioasã cãutãm chirie la casã. Tel: 0770- 820- 659> 698881

• Garsoniera Decebal tel.0740- 308- 325

mobilata- 100E

698862

• închiriez ap 2 cam mob. zona Cantemir Tel: 0767- 540- 684 699396 • închiriez ap 2 cam Tel: 0722- 640- 918

699037

• închiriez ap 2 cam, utilat, mobilat lux, Alcatel- Ramada preþ: 180 EUR Tel: 0359698845 421- 035, 0748- 417- 942

• închiriez ap 2 cam, semimobilat zona Rogerius Traian Lalescu Tel: 0753- 514- 170

• ofertã de cazare în pensiune, minim 2 pers. - 75 lei/1 pers. - 3 mese incluse, minim 3 persoane - 68 lei/1 pers. 3 mese incluse. Tel: 0766- 317- 993. 698548

699099

• p.f. închiriez garsonierã Ioºia, recent renovatã, mob ºi utilatã lux. preþ: 120 EUR Tel: 0723- 258- 377. 698530

• închiriez ap 2 cam, mobilat Rogerius preþ: 699714 100 EUR Tel: 0753- 964- 286

• pers. fizicã ap. 1 camerã recent renovatã, mobilat, utilat lux Tel: 0754- 696- 854 699227

• inchiriez ap 3 cam nemobilat in Rogerius, 150 E. Tel: 0745- 348- 221. 683636

• pers. fizicã ap. 3 cam, mobilat lângã Pþ Rogerius Tel: 0766- 655- 882, 0754- 311- 789

• închiriez ap. conf. I 3 cam. mobilat, Nufãrul - 160 E. Tel: 0771- 548- 852. 699555

699247

• închiriez ap. cu 2 cam. mobilat et. III +pe str. Decebal lângã cofetãria Scala. Tel: 698904 0744- 512- 306.

• închiriez ap. cu 2 cam. mobilat în Rogerius. Tel: 0359- 419- 383, 0770- 162- 732. 699789

• închiriez ap. în Velenþa Tel: 0744- 903- 727. 699347

• închiriez ap. la curte nemobilat zonã centralã. Tel: 0745- 665- 353. 699546 • închiriez ap. Tel: 0744- 103- 517.

699649

• închiriez ap. 1 cam. zona centru încãlzire lemne - 80 E. Tel: 0745- 643- 419. 699058

• pers. fizicã dau în chirie ap cu 2 cam, mobilat, utilat în Rogerius preþ: 180 EUR Tel: 0740- 797- 581 699583 • pers. fizicã închiriez ap 2 camere central lângã parcul Petofi preþ: 170 EUR mobilat ºi utilat Tel: 0740- 911- 186 699230

• pers. fizicã închiriez gars. zona Rogerius 699235 fãrã intermed. Tel: 0729- 591- 939. • pers. fizicã închiriez 2 apartamente 3 ºi 2 camere Seleuºului ºi Dragoº Vodã, 170- 130 E. mobilate Tel: 0757- 605- 988 699260 • pers. fizicã 2 cam, utilat, mobilat, aer condiþionat, Pþa Ioºia preþ: 140 EUR neg Tel: 0761- 685- 296 698737

• închiriez ap. 1 cam. în Rogerius mobilat. 699278 Tel: 0771- 072- 659, 0748- 839- 135.

• pf inchiriez ap 3 cam decomandat, parter, pe Dacia langa centura, semimobilat, utili667345 tati, curat. 180E 0745087200

• închiriez ap. 2 cam., zona Decebal, mobilat. Tel. 0742- 501- 855 698517

• primesc fatã în chirie. Tel: 0740- 611- 443.

• închiriez ap. 2 cam. conf. I nemobilat zona Nufãrul. Tel: 0722- 353- 046. 698692

• primesc în chirie 3- 4 fete în zona Decebal Tel: 0747- 123- 282 698965

699161

698483

• cumpãr ap. tip PB sau D. zona Rogerius et. I, II, III. Tel: 0754- 818- 818. 699178

• dau în chirie 2 spaþii de 25 mp - 690 E sau împreunã 50 mp vad comercial 1, Transilvaniei (Coposu), unde este banca. Tel: 0728- 398- 401. 698977

• dau în chirie gars. tip D, nemobilat, zona calea Aradului. Tel: 0746- 187- 130. 699703

• acum, cumpar cash garsoniere, apartamente 2 si 3 camere, tel. 0742- 015- 501

• dau in chirie sp. comercial zona Nufãrul 25 mp- Tel: 0747- 689- 640, 0740- 784- 393.

• dau în chirie spãlãtorie auto ºi bar Tel: 0740- 872- 816 699325

• închiriez casã camerã, bucãtãrie, baie 698919 Tel: 0746- 021- 503

Cumpar ap.2 camere

• dau în chirie sp com 20 mp util bdul Dacia 699188 nr 106 Tel: 0751- 175- 055

• închiriez ap. 3 cam. modern preþ: 190 EUR 699825 P- þa Rogerius. Tel: 0744- 546- 430.

• dau în chirie gars. mobilatã, str. Slatinei. 699652 Tel: 0766- 446- 502.

• cumpãr uscãtorie neamenajatã. Tel: 0755- 092- 233, 0723- 748- 595. 698505

• cumpãr ap 2 cam, decomandat zona Nufãrul exclus intermediar Tel: 0748- 682613 699256

699007

699067

698486

• închiriez 17 mp pietonal. Tel: 0742- 035946. 699588

• spaþiu Magheru preþ: 320 EUR Tel: 0748551- 240 698684

• spatiu ultracentral, 26 mp bun pentru birou, cabinet, salon sau locuit, 100 E/ luna. 685769 Tel: 0744- 782- 007.

Inchiriez spatiu com.jud. • Inchiriez sp. comercial in Episcopia str .Matei Corvin 30 mp Pret:150 E 682237 Tel:0747011198

Schimb locuinte • pf vand sau schimb ap. 3 cam. Nufãru, ap. 2 cam. sau il închiriez Tel: 0721- 911- 632, 698740 0761- 680- 362.

• schimb ap. conf. II Rogerius, et. I, fãrã îmb, cu ap. 3 cam, decomandat, parter sau et. I, Rogerius. Tel: 0359- 465- 068, 0771593- 265. 698660

• schimb ap. 2 cam. X mic et.I cu îmb. Calea Aradului cu ap. mai mare, tot în zonã. Ofer 698838 dif. Tel: 0770- 163- 429. • schimb ap. 2 cam, centru Salonta, gaz metan, cu similar Oradea, ofer dif. Tel: 698767 0730- 152- 454, 0359- 440- 310.

• angajãm ospãtar, bucãtar ºi ajutor bucãtar. Tel: 0770- 084- 746. 699803

• angajãm patiseri cu experienþã Tel: 0744619- 708 698643

• angajam sofer taxi. Tel: 0744- 868- 082. 696963

• Angajam soferi pt. camion de 20T. Cerinte: card tahograf, experienta pe extern. 687323 Tel:0747877819 • angajãm vânzãtori în depozit la Nojorid, asigurãm transport Oradea- Nojorid salar 800 lei în mânã cei interesaþi pot trimite CV la adresa claudiablue1@yahoo.com 699209

• angajez ºofer pentru internaþional cu atestat, card taho, experienþã pe 22 t cu frig. Avantaj lb. maghiarã. Tel: 0757- 809646. 699707

Cumpar garsoniera • cumpãr gars. Nufãrul, 18 mp. Tel: 0752699445 413- 414.

• dau în chirie spaþiu 500mp în zona centralã, bun pt orice activitate.Tel. 0744- 579699453 558.

• închiriez apartament central, 100 mp. Tel: 0771- 400- 807. 699812

• schimb sau vând casã Sãlard cu ap. 2- 3 cam. nemodernizat. Ofer dif. Tel: 0740- 781196. 699069

• dau în chirie depozite cu toate utilitãþile+intrare tir în curte, Clujului, z. Metro, S1=80 mp., S2= 300 mp., S3=380 mp. 698500 aproape gratis! Tel: 0741- 018- 016.

• închiriez ap. 3 cam. mobilat în Nufãrul et. I 699654 - 150 E, neg. Tel: 0753- 964- 286.

• dau în chirie gars. zona Nufãrul, amenajatã lux - 100 E. Tel: 0747- 258- 703. 699420

• schimb casã 5 cam. + dependinþe încãlzire proprie, 2400 mp str. Spitalului sau vând. Tel: 0744- 553- 317. 698466

• dau în chirie cafenea ultracentral Tel: 0756- 550- 431 698917

• dau în chirie spaþii pentru birouri de 50 mp ºi 90 mp sau împreunã 130 mp - 150 E, respectiv 250 E. Tel: 0722- 548- 313. 698833

• dau in chirie casa, zona Horea, singur in curte, incalzire oras, 950E, si zona Doja, 500 E, tel. 0742- 015- 501 698481

• schimb casã ultralux, din Berettyujfalu cu Oradea. Accept variante sau vând - 47000 698705 E. Tel: 0746- 899- 201.

• caut gars. mobilat, ofer preþ: 15000 EUR cash! Tel: 0747- 783- 232. 699603

• dau în chirie halã, cu birouri lângã ºos. Satu Mare la 19 km de Oradea, halã ºi birouri conþin toate dotãrile necesare Tel: 698855 0766- 406- 172

Suntem alături de vecinii noştri Viorica Florian şi Vlad la despărţirea de cel care le-a fost tată socru şi bunic

699609

• schimb casã la þarã 20 km de Oradea, 3 cam. plus anexe cu ap. 2 cam. în Oradea 699623 Tel: 0746- 605- 737.

Inchiriez spatiu com.

698765

Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea fulgerătoare la cele veşnice a scumpului nostru fiu

• schimb casã în loc Lugaºu de Jos nr. 169, 4 cam. mari, dependinþe, 62 ari grãdinã, cu apart, 2 cam., conf. I Oradea. Accept ºi variante. Tel: 0752- 700- 082, 0359- 880- 798.

• cumpar apartament sau casa in Oradea, pret 25000- 30000 euro. Tel: 0745- 969- 040. 671503

Cumpar ap.3 camere • cumpãr ap de 3 sau 4 camere amplasat la parter de bloc sau sp. com Tel: 0728- 856698733 823, 0259- 210- 310

• cumpãr ap. 3 cam. et. intermediar, în Nufãrul. Ofer 40000 E. Tel: 0741- 092- 281. 699736

Cumpar casa • cumpãr orice tip de imobil în Oradea/împrejurimi, la preþ real ºi cu Legea 112 sau datorii asociaþie. Tel: 0745- 149- 403. 699608

Cumpãr teren

• angajez ºofer profesionist pe TIR 20 tone. 698556 Tel: 0755- 939- 692.

• angajez ºofer taxi cu atestat. Tel: 0744556- 630. 699332 • angajez agent distribuþie panificaþie. Cer experienþã în domeniu. Tel: 0727/826/630. 699629

• cãutãm agent vânzãri cu experienþã. Cerinþe studii în domeniul ºtiinþelor economice, permis cat. B, cunoaºterea limbii engleze. Aºtzeptãm CV- uri la 699600 birou@ihdt.ro

• cãutãm barmane lb maghiarã constituie 698920 avantaj Tel: 0726- 674- 603 • depozit confecþii angajeazã CTC.iºti cu experienþã. Program de lucru 8- 16,30. trasport asigurat. Inf. intre orele 8- 16,30 la 699119 Tel: 0259- 411- 252, 0740- 181- 001.

• familie cautã femeie serioasã 30- 50 ani, îngrijire copil Tel: 0720- 230- 240 699050

• firmã americanã cautã colaboratori Tel: 0746- 642- 369 699701 • firma de conf. angajez muncitor la maºinã simplã ºi sulfilate Tel: 0755- 772392, 0721- 529- 667, 0749- 176- 958 699572

• firmã de confecþii copii angajãm confecþionere textile, acordãm bonuri de masã 699632 Tel: 0723- 514- 072

• firma de distributie bauturi angajam agent vanzari pe zona Stei cu domiciliul in zona Stei sau Beius. CV la e- mail vandanaoradea@yahoo.com sau tel: 0755697055 019- 999.

• angajez agent vânzãri imobiliare Tel: 0749- 222- 555. 699052

• firmã de incãlþãminte cusãtoare Tel: 0721- 628- 655.

• angajez bãiat cu experienþã pentru spãlãtorie auto. Tel: 0745/046/511. 699023

• firmã de încãlþãminte angajeazã cusãtoare si montatoare Tel: 0745- 266699022 920, 0259- 475- 437.

• angajez barmanã ospãtarã. Tel: 0744699204 810- 386. • angajez barmane Tel: 0754- 976- 814

angajeazã 698878

• firmã de încãlþãminte angajeazã croitori, cusãtoare, montatoare. Tel: 0743- 848- 539. 699390

699094

• angajez bonã cu program de 24 ore 5 zile din 7 nefumãtoare se oferã masã, cazare, salarizare atractivã Tel: 0758- 056- 028

• firmã internaþionalî de marketing ºi publicitate cautã agent vânzãri ºi agent marketing fete ºi bãieþi. Tel: 0748- 843- 522, 0724- 930- 943. 699769

• angajez buldoescavatorist Tel: 0744- 163168 698753

• firmã producþie fotoceramice angajeazã secretarã. Inf. str. Eminescu 54 sau tel. 0744- 403- 084, 0259- 428- 111 de la orele 914. 699662

• angajez buldoexcavatorist pt puncte fixe de vânzãri de produse de balastierã cu experienþã gestiune Tel: 0760- 672- 216

• firmã producþie încãlþãminte angajeazã persoane cu experienþã pentru tras- tãl698874 puit. Tel: 0758- 110- 190.

699091

699505

• angajez electrician auto cu experienþã Tel: 0745- 106- 631 699639

• night club recent deschis în Braºov angajãm animatoare cu aspect fizic plãcut vârsta min 18 ani salariu 1500 roni 30% procent ºi cazare gratuitã Tel: 0749- 848699263 439 Anca

• angajez fatã sau femeie pentru FastFood. Tel: 0753- 402- 332 dupã ora 17. 699651

• ofer 60 locuri de muncã în agriculturã Italia Spania (Badante). Tel: 0743- 538- 595. 699534

• angajez coordonator parc auto cu atestat ºi experienþã Tel: 0747- 116- 761 699711

• angajez fete pentru videochat, între 18- 40 ani, în condiþii foarte avantajoase, se poate lucra ºi de acasã. Venit substanþial sãptãmânal, nelimitat, conditie obligatorie lb engleza. Rog seriozitate. 698425 Tel: 0753- 460- 550.

• pizzerie angajeazã ajutor bucãtar. Cerinþe: domiciliul stabil în Oradea simþul responsabilitãþii, experienþã în domeniu constituie avantaj. Tel: 0722- 929- 571. 699308 • restaurant angajeaza ospatari, ajutor ospatari, spalator vase cu experienta. CV la fax 0259- 447- 418 sau e- mail: contact@restaurantgraf.ro 681336

• cumpãr sau închiriez pe termen lung, teren arabil (minim 1 ha), în zona metropolitanã Oradea sau în apropiere. Tel: 0788- 760- 601. 698813

• angajez fete tinere pentru piaþa Obor (Ocsa). Tel: 0746- 113- 585. 698636 • angajez maistru pt rep. utilaje balastierã ºi auto Tel: 0747- 116- 761 699709

• cumpãr teren cu toate utilitãþile în Oradea ofer pânã la 10000 E Tel: 0755- 502- 399

• restaurant angajeazã bucãtar, ajutor bucãtar, ospãtar, contabil. Tel: 0721- 204495. 698792

• angajez manichiuristã, coafezã ºi cosmeticianã în sistem de chirie, central Tel: 0747- 344- 239. 699015

• salon central caut manichiuristã, pedichiuristã ºi maseuzã. Tel: 0740- 337- 510. 699791

• angajez manichiuristã, caut ucenice coafurã zona Nufãrul Tel: 07657- 540- 684 699399

• Salon central cauta cosmeticiana, coafeze, manichiurista, pedichiurista, masaj sau echipe. tel:0721/464.309 668953

699721

• teren 1000 - 1500 mp în oraº, zona centurã, ofer între 15 E - 19 E/mp în funcþie de utilitãþi. Tel: 0742- 093- 573. 698706

• angajez muncitori în construcþii. Tel: 0770- 182- 773. 699520

Cumpãr teren judeþ • Pers. fizicã cu pretenþii cumpãr teren la coada lacului pt casa de vacanþã Tel: 0722698915 566- 726

• angajez operator casã de schimb valutar cu garanþie Tel: 0749- 222- 555. 699053 • angajez ospãtar, cameriste la Arieºeni. Tel: 0741- 634- 723. 698975

• angajez ospãtare cu experienþã. Tel: 699021 0259- 415- 060.

Oferte locuri de munca • angajãm ºofer cat. C + E cu experienþã la internaþional. Interesaþii sunt aºteptaþi la sediul firmei pe ºos. Borºului nr. 7 et. I, cam. 3 Oradea cu CV ºi recomandãri. 699723

• angajãm ºofer pe TIR experienþã min 2 ani CV- uri la fax 0359- 407- 654, e- mail: contact@grainexpress.ro Cei selectaþi vor fi contactaþi 698834

• angajãm ºofer profesionist catg C, E pt transport internaþional de marfã, experienþã min 1 an pe extern Tel: 0748- 116- 373 699318

• angajãm agenþi distribuitori cu experi699628 enþã Tel: 0770- 162- 349. • angajãm agent vânzãri genul feminin firma de distribuþie birotecã papetãrie Oradea CV la adresa de mail ovm.oradea@gmail.com 699484

• angajãm barmanã, ospãtarã. Tel: 0743699570 451- 512. • angajãm bucãtar cu experienþã pentru hotel (Vârtop- Arieºeni). Salar f. bun + carte de muncã. Tel: 0744- 142- 094. 698801

• angajãm bucãtar specialist bucãtãrie ita699156 lianã. Tel: 0769- 674- 726.

• angajãm confecþioneri îmbrãcãminte, pentru secþie de sacouri. Salariu atractiv, bonuri de masã, transport. Tel: 0359- 409772. 698441

• angajãm confecþioneri îmbrãcãminte, linie nouã, salariu atractiv, bonuri, transport. Tel: 0770- 113- 640, 0728- 819- 818, orele 8- 16. 698494

• angajãm croitori, montatori, subþietori, cãptuºitoare ºi CTC- istã cu experienþã pentru secþie de încãlþãminte. Tel: 0743080- 950. 698876

• angajãm electrician pentru utilaje de construcþii cu experienþã, vârsta maximã 50 de ani. Tel: 0744- 369- 000,0732- 102- 030 698493 • angajãm electronist ºi inginer electronist cu minim 10 ani experienþã, pentru reparaþii auto ºi utilaje de construcþii. Tel: 0744- 369- 000, 0732- 102- 030. 698492 • angajãm fete serioase pt. salã de joc în Oradea. Aºteptãm CV- uri cu poze pe urmãtoarea adresã de e- mail: 698988 clasikpoker@yahoo.com • angajãm mecanic pentru reparaþii auto ºi utilaje de construcþii, minim 5 ani de experienþã vârsta maximã 50 ani. Tel: 0744- 369000, 0732- 102- 030. 698491

• angajãm mecanic pt. întreþinere ºi reparaþii parc auto ºi utilaje de construcþii. Tel: 0359- 463- 220. 699159

• Angajam muncitori necalificati in industria electronica. 0259436525 672212 • angajãm oameni cu experienþã, diplomã sau vechime în cartea de muncã, 3 ani, în domeniu renovãri interioare, exterioare gresie, faianþã, rigips, finisãri, termoizolaþii etc. cu contract de muncã în Germania. Rugãm seriozitate. Tel: 0741- 685- 068, 699206 0763- 217- 785.

• angajãm operator calculator cu normã întreagã, studii medii, dexteritate manualã foarte bunã, limba românã perfect. CV la: 699266 contact@publiserv.ro • angajãm operatori Data Entry. Cerinþe cunoaºterea uneia dintre limbile cehã, slovacã, polonezã sau turcã precum ºi abilitãþi de utilizare a calculatorului. Puteþi aplica la recrutare@xlworld.eu Tel: 0749063- 602. 698864

• angajez ospãtare pt club de noapte Tel: 0747- 999- 799. 699435

• angajez plãcintãreasã. Tel: 0740- 963- 022. 699710

• angajez sofer taxi. Tel: 0756- 585- 739.683416 • angajez tânãrã experienþã lucru pe calculator. Tel: 0753- 207- 151. 699157 • angajez tinichigiu si vopsitor- pregatitor auto. Tel: 0723- 284- 630. 683317

• angajez vânzãtoare chioºc ABC. Tel: 0359- 303- 625. 699562

• angajez vânzãtoare magazin accesorii mobilier. Tel: 0751- 322- 044, 0740- 930- 817. 698870

• angajez vânzãtoate cu experienþã pentru magazin panificaþie cu posib. de a lucra o zi da una nu. Salarizare bunã. Tel: 0259410- 929. 699243

• bar non- stop angajeazã în zona decebal, barmane- ospãtare Tel: 0259- 431- 343. 698738

• birou de proiectare cu sediul în Oradea cautã ingineri proiectanþi în domeniul construcþii metalice ºi construcþii de maºini. Cerinþe studii facult. de construcþii de maºini secþia TCM sau Mecanica, cunoºtinþe avansate de proiectare în AutoCAS 2 D ºi 3 D, capacitate de a lucra în echipã, disponibilitate pentru deplasãri. CV + pozã la adrea de e- mail mpuscas@enex.rdsor.ro 699659

• cafenea angajeazã ospãtare. Condiþii: aspect fizic plãcut, experienþã. Tel: 0728070- 017. 699593

• call- center în expansiune cãutãm operatori vânzãri în lb. italianã Tel: 0770- 127332. 699827 • caut ºofer pe maºinã taxi. Tel: 0740- 596699554 610.

• caut barmanã cu vârsta între 18- 30 de ani cu experienþã cu aspect fizic plãcut. Tel: 0724- 588- 800. 699377

• caut bonã pentru copil de 6 luni, în Biharia, rog seriozitate. Tel: 0728- 290- 915. 698557

• caut cameristã vârsta 20- 35 ani Tel: 0768- 447- 146 699724 • caut coafezã ºi manichiuristã. Tel: 0752848- 070. 699138 • caut coafezã ºi pedichuristã Tel: 0744318- 595 699248

• caut coafezã, cosmeticianã, manichiuristã. Tel: 0753- 902- 106. 699142

• caut coafezã, manichiuristã. Tel: 0723313- 510. 698693

• salon de instrumente muzicale angajeazã o persoanã tânãrã, comunicativã, agilã, cu experienþã în domeniul de instrumente muzicale ºi vânzare, sã vorbeascã perfect limba românã ºi maghiarã, preferabil femei. Aºteptãm CV- urile cu fotografie la info@musicarsenal.ro 699109

• salon lux Nufãrul cautã persoane cu experienþã în coafurã, cosmeticã, manichiurã, pedichiurã, tatuaj. Tel: 0747- 689- 640, 0740- 784- 393. 699008 • salon nou central N. Jiga caut stiliºti, cosmeticianã, coafeze, manichiuristã, pedichiuristã, frizer ºi maseur (zã). Tel: 0741699417 195- 208.

• sc angajeazã bucãtar pizzer ºi ospãtare cu experienþã în domeniu. Tel: 0259- 431895, orele 9- 16. 699508

• sc angajeazã casierã, vânzãtoare ºi manipulanþi marfã. Tel: 0760- 672- 241. 699388

• sc angajeazã cusãtoare piele. Tel: 0730699552 772- 683. • SC angajeazã mecanic auto (vulcanizator) pt service. Cerinþe calificare în meserie de mecanic auto, permis de cond catg B CV la email angajari- oradea@yahoo.com pânã la data de 25 ian 2011 699727 • sc angajeazã pers. pentru post de facturare, logisticã ºi asamblare produse electronice. CV- urile se depun la sediu: Someºului, nr.15. Tel: 0259- 477- 191. 699110 • SC angajeazã personal, femei ºi bãrbaþi pentru lipit ºi cusut manual piele ºi controlori de calitate. Salarizare deosebitã. Tel: 0259- 416- 640, 0359- 809- 569. 698495

• vrei sã câºtigi un ban pe vremuri de crizã? alãturã- te de o companie de cosmetice de succes. Tel: 0745- 098- 076, 0770108- 735. 698423

Cereri locuri de munca • ºofer B, C, E, atestat experienþã 7,5 - 12 t intern extern doresc angajare. Tel: 0744245- 069. 699078

• ºofer profesionist B, C,E, caut de lucru 699082 atestat marfã. Tel: 0768- 098- 966. • ºofer tânãr catg B, C, E, D caut loc de muncã atestat marfã+gabarit, atestat ºef transport card tahografic Tel: 0768- 538699487 809 • calificat salã, ºef unitate, experienþã caut loc de muncã, coordonat, organizat evenimente ocazionale (nunþi, botezuri), eventual colaborare. Tel: 0745- 462- 423. 699815 • caut loc de muncã ca ºofer intern- extern (comunitate) vechime 20 ani numai pe camion articulat 22 t. ofer seriozitate. Tel: 0741- 990- 974. 699828

• caut loc de muncã, faianþãri, zugrãveli. Tel: 0753- 944- 804 699702

• curat beciuri, pret mic. Tel: 0723- 484- 658. 683433

• dnã serioasã prestez servicii menaj, îngrijesc copil Tel: 0771- 388- 106 698851

699299

• femeie serioasã, caut de lucru în domeniul curãþeniei la persoane fizice. Tel: 699681 0746- 680- 530.

• caut cusãtoare pt lucru la domiciliu Tel: 699586 0741- 011- 129

• grefier dactilograf caut loc de muncã Tel: 0740- 872- 816 699324

• caut manichiuristã, coafezã. Tel: 0746813- 680. 699540

• instalator autorizat, pret mic. Tel: 0723484- 658. 683432

• caut pedichiuristã ºi manichiuristã bdul Dacia. Tel: 0740- 180- 941. 699303

• zidar zugrav caut loc de muncã. Tel: 0724- 945- 347. 699630

• caut cosmeticianã. Tel: 0730- 990- 474.

• caut ucenice în coafurã. Tel: 0743- 642731. 699589

• caut urgent ºofer taxi cu atestat, ofer maºinã Logan în stare perfectã Tel: 0740699017 293- 104, 0740- 293- 104.

Prestãri servicii • abil A- Z, abil, abordabil, asigurãm mutare diferite transporturi asigurãm încãrcãtori. Tel: 0753- 491- 461. 698611


VINERI, 14 IANUARIE 2011

14 Mica publicitate • efectuez servicii de frizerie- coafurã, manichiurã- pedichiurã, cosmeticã la domiciliul clientului. Tel: 0747- 886- 207, 0771- 624- 978. 698521 • efectuez transport marfã ºi diverse cu autoutilitarã 3,5 to Tel: 0752- 926- 712 699330

• electrician autorizat ANRE execut instalaþii electrice, complete, automatizãri Tel: 698437 0726- 262- 602. • electrician autorizat execut inst. noi ºi reparaþii Tel: 0745- 669- 679 698565

• electrician instalaþii electrice. Tel: 0729153- 266. 699380 • execut casã la comandã, deþin teren cu toate actele necesare, în Sântandrei neg. Tel: 0743- 414- 035. 699758 • execut case în roºu ºi finisaje complete Tel: 0756- 986- 662 699075

• execut constr ºi finisaje asigur calitate, seriozitate la preþ mic Tel: 0747- 615- 392

• organizãm cursuri de calificare, peste 40 de domenii, valabile UE ºi cursuri ISCIR fochist, stivuitorist, macaragiu, liftier. Tel: 0259- 428- 930, 0744- 321- 573, 0733- 682- 845.

699071

• execut finisãri zugrãveli Tel: 0731- 515728 698817

• execut inst. electrice ieftin rapid cu garanþie Tel: 0744- 573- 749 699236

• abordabil autorizat reparatii frigidere la domiciliu. Tel: 0259- 465- 397, 0359444- 200, 0746- 549- 696. 683269

• acum transport persoane Germania Belgia la cele mai bune preþuri. Tel: 0745- 046230.

• abordabil croitorie la comandã Tel: 0359699193 302- 078

• þin ore de logopedie Tel: 0771- 098- 199, 0752- 467- 758 699519

• abordabil electrician. Tel: 0740- 602- 431.

• amenajãm curþi ºi parcãri cu pavaje. Tel: 0742- 788- 691. 699218

699341

• abordabil execut sobã de teracotã, curãþãm hornuri ºi cazane. Tel: 0259- 412698744 774.

• abordabil facem curãþenie la pers. fizice ºi firme. Tel: 0742- 195- 198. 698797

698644

• raºchetare, lãcuire. Tel: 0754- 693- 241. 698590

• amenajãri interioare de calitate superioarã: placãri rigips, gresie, faianþã, glet, vopsea lavabilã, montaj uºi, parchet, instalaþii sanitare ºi electrice, etc. Tel: 0723- 797- 625. 699074

• execut lucrãri de întreþinere locuinþe zugrãveli, montare electrice, instalaþii utilitãþi etc. Tel: 0742- 322- 059. 699819

• execut proiecte casã Tel: 0722- 363- 658 699686

699664

• execut reparaþii de tâmplãrie. Tel: 0746699811 768- 089.

• abordabil instalator sudor autorizat Tel: 698564 0359- 437- 284, 0770- 102- 160.

• asistentã, fac injecþie la domiciliu. Tel: 0770- 514- 774. 699745

• execut sibã teracotã, faianþã, rigips, zugrãvit, parchetat. Tel: 0740- 429- 618.

• abordabil pregãtesc auto pt. piaþa Polisat 699670 interior, vopsit Tel: 0749- 323- 670.

• balustrade inox. Tel: 0744- 699- 885.

• abordabil reparaþii frigidere ºi congelatoare la domiciliul clientului. Oferim garanþie ºi profesionalism. Tel: 0788- 378889, 0727- 122- 390. 698471

• abordabil reparatii frigidere la domiciliul clientului. Tel: 0770- 605- 408, 0770- 162- 302, 686570 0359- 455- 925. • abordabil zugrãveli, modificãri, faianþã Tel: 0747- 932- 642 698831 • abordabil! executãm toatã gama de lucrãri de construcþie, la cel mai bun raport calitate- preþ. Contactaþi- ne la Tel: 0744574- 960, 0761- 508- 557, 0751- 586- 540, 0359- 441- 899- seara. 698440 • abordabil, accesibil, acum instalaþii sanitare, încãlzire, apometre. Tel: 0770- 141689, 0766- 744- 785. 698594 • abordabil, execut instalaþii sanitare, reverificãri apometre. Tel: 0359- 442- 191, 0729- 893- 284. 698599

• abordabil, meseriaºi executãm zugrãveli, tencuieli, gresieri, faianþãri, rigips, termosistem, instalaþii sanitare ºi electrice. Tel: 699718 0754- 977- 619, 0749- 547- 663.

• acceptabil tractãri trailler cu Jeep pânã la 3 t, non- stop. Tel: 0744- 157- 830. 698428 • acum rapid ºi sigur transport marfã, mobilã, debarasãri, garaje, subsoluri etc Tel: 0758- 906- 039 699195 • acum rapid ºi sigur transport marfã, mobilã, debarasãri, garaje, subsoluri etc Tel: 0758- 906- 039 699203

INREGISTRARI

firme. 461591

• balustrade inox. Promoþie! Tel: 0744- 158117. 698622 698534

• balustrade inox, promoþie. Tel: 0744- 158117. 698561

• cabinet detectiv particular oferã serv. de specialitate Tel: 0723- 951- 427, 0771- 449860 699242 • calificare, experienþã ºef unitate ºef de salã, coordonez supraveghere evenimente ocazionale, calitate individual sau cu 699816 echipã. Tel: 0745- 462- 423.

• contabil autorizat tin evidenta contabila, acte primare, situatii, state de plata, RIVSAL, bilant. Tel: 0742- 068- 544. 690452

• contabilitate Tel: 0771- 355- 212

698749

• contabilitate, servicii complete. Tel: 0770135- 326. 698615 • curãþ canapele, colþare, saltele, mochete, covoare Tel: 0742- 195- 198. 698798 • curãþ covoare, mochete, tapiþerii. Tel: 698560 0744- 109- 540.

• depanez aragazuri Tel: 0742- 658- 707 698970 • echipã serioasã executã zugrãveli, gresie, faianþã, modificãri, rigips, parchet, inst.sanit ºi electrice etc Tel: 0740- 042- 012, 0743- 209- 206 698518 • echipã serioasã executã lucrãri în construcþii amenajãri interioare ºi exterioare de toate tipurile, inst. sanitare ºi electrice 698905 Tel: 0754- 527- 706

• efectuez cosiri ºi defriºãri. Tel: 0747- 622145. 698504

• raºchetãri, parchetãri, reparaþii. Tel: 699232 0744- 920- 909. • reflexoterapie, execut masaj reflexogen, diagnosticare ºi remediu. Tel: 0740- 514460. 699539

• rep. tapiþerie ºi tâmplãrie mobilã Tel: 0744- 255- 509 699645

• amenajãri interioare Tel: 0751- 390- 851

• AUTORIZATII, 0745013012

699579

• execut inst. sanitare tencuit, dispersit Tel: 0723- 445- 187 699225

• abordabil inst sanitare, încãlzire, con699300 toare Tel: 0743+767- 149

• abordabil orice fel de lucrãri în construcþie, interioare, exterioare, finisãri, instalaþii electrice ºi sanitare, acoperiºuri etc. Seriozitate ºi calitate. Tel: 0741- 170922. 698665

• raºchetãri Tel: 0746- 869- 043

• rep. orice tip maºini spãlat automate, ieftin, rapid, vindem second hand Tel: 0769457- 035 698853

• execut la comandã rolete rolete din plastic, jaluzele verticale ºi termopane. Tel: 0740- 570- 225, 0770- 697- 646. 698427

699293

• repar aragaze avantajos la domiciliul clientului cu garanþie Tel: 0259- 416- 162 699705 • repar aragaze de orice tip cu garanþie la domiciliul clientului. Tel: 0359- 436- 557, 698755 0742- 694- 409. • repar autorizat maºini de spãlat, microunde, la domiciliu. Garanþie. Tel: 698866 0742- 998- 464.

• repar televizoare la domiciliul clientului, 655485 garantie,tel. 0745- 351- 591

• repar tv color, microunde. Tel: 0359- 458690442 321, 0740- 848- 824. • repar TVC color la domiciliul clientului cu 699084 un an garanþie. Tel: 0764- 412- 373.

• execut zidãrie, tencuieli, ºapã, polistiren, zugrãveli, faianþã, podele laminate, rigips, acoperiºuri. Tel: 0745378- 082. 698912

• reparaþii maºini de spãlat automate. 698454 Tel: 0726- 633- 803.

• execut zugrãveli, gresie ºi faianþã. Tel: 0741- 566- 241. 698764

• reparaþii maºini de spãlat automate la adresa clientului. Tel: 0734- 349- 936. 698593

• execut zugrãvit, acum ofer gratuit dispersit alb pentru tavane. Tel: 0771- 375322. 699674

• execut, repar instalaþii electrice. Tel: 699151 0740- 331- 185. • executãm finisaje ºi case în roºu cu garanþie Tel: 0740- 843- 442 698770

• executãm lucrãri de construcþii interioare Tel: 0740- 998- 879 698759

• executãm mobilier la comandã. Tel: 0757698794 167- 657. • executãm mobilier la comandã din melaminat avantajos. Tel: 0744- 871- 952. 699551 • executãm orice mobilier din PAL, mãsurãtori, proiectare, transport gratuit. 698508 Tel: 0740- 237- 175.

• executãm rolete plastic - 69 RON/mp, aluminiu, plase insecte. Tel: 0359- 404- 058, 0742- 679- 103. 699553 • executãm salopete ºi îmbrãcãminte de lucru, orice model, la preþuri avantajoase. Tel: 0758- 079- 675. 698558

• executãm tencuieli, zugrãveli ºi faianþãri la cele mai mici preþuri Tel: 0753- 173- 945 699045

• executãm tencuieli, rigips, faianþã, gresie, 699265 modificãri etc Tel: 0745- 484- 251

• expert contabil, conduc evidente contabile. Tel: 0728- 384- 928, 0720- 043- 079. 683296 • faianþãri, zugrãveli, izolaþie Tel: 0740699234 612- 156

• familie serioasa ingrijim batrani pentru locuinta Tel. 0720- 196- 081. 699422 • firmã de proiectare executã proiecte pentru construcþii civile, industriale ºi 699139 agricole. Tel: 0770- 605- 166. • firmã executã case la roºu, hale, amenajãri interioare, exterioare, hidroizolaþii cu garanþie Tel: 0745- 601- 051. 698877

0745-520-411, 0741-754-972. se oferă recompensă.

• PFA tapiþerie de uz casnic Tel: 0743- 226150, 0770- 372- 316 699585

• execut inst. sanit, apã, canalizare ºi încãlz. centralã Tel: 0753- 779- 379 699313

• execut izolãri ext., int, dulgherie, ºape, acoperiºe terase Tel: 0753- 779- 379 699311

de 2 ani, în zona Ioşia. Tel.

• PFA filmãri video- foto, ieftin Tel: 0722698818 266- 351

• raºchetare, lãcuire Tel: 0740- 091- 383698531

• reparaþii rolete. Tel: 0771- 179- 123.

698980

• retapitez canapele fotolii. Tel: 0748- 451681109 663.

• Depozit materiale construcþii din Episcopia, str. Matei Corvin nr. 45 vã oferã: ciment Holcim 17 ron/sac, var 11 lei/sac, fier beton 2,7 lei/kg, cãrãmidã horn 1,3 lei/buc, europoroton 200 lei/mc, BCA simcor 230 lei/mc, þiglã ceramicã import 1,70 lei/buc. cherestea, grinzi, coarne, leþuri, glet, adeziv, rigips, profile, vatã mineralã, etc. Atenþie doar la noi aveþi transportul gratuit 100 km+descãrcarea. Info zilnic LS. Tel: 0743- 514- 732, 0770- 694- 323, 0359198- 239. 698462

• transport moloz, nisip, pietriº. Tel: 0770120- 746. 698456

• vând þiglã tip vechi. Tel: 0740- 478- 958. 698888

• vând cãrãmidã ºi grinzi, coame, tablã ondulatã din demolãri. Tel: 0754- 695- 625.

• vând granit, marmurã cu preþuri între 1045 E/mp. Tel: 0747- 735- 187. 699378

• vând plasã zincatã, stâlpi de beton, producãtor, transport gratuit Oradea, Tel: 698595 0770- 540- 285, 0744- 475- 944.

• vând presã de bolþari Tel: 0741- 016- 486 699104

• vând schelã metalicã 150 mp - 1300 mp 699215 1300 E neg. Tel: 0752- 210- 601.

Turism ��� organizãm excursie de ski în Slovacia (Fenesi). Tel: 0722- 764- 732. 698569

• AUTOBULGARIA A0748.999.453.

INMATRICULARI 659420

Închirieri Auto

• masaj relaxant Tel: 0740- 363- 789

• SC vinde monteazã, servizeazã, reparã orice tip de aer condiþionat ºi rep. frigidere 698752 Tel: 0745- 665- 353, 0259- 575- 261

• schiþe cadastrale, lucrãri topografice. Tel: 699807 0753- 501- 807. • smãlþuim vãni în mai multe culori, 3 ani 698452 garanþie. Tel: 0741- 784- 894.

• societate comercialã executã lucrãri de vidanjare. Tel: 0742- 050- 573. 699800

• închiriez maºini 60- 100 lei Tel: 0740- 843698771 442 • INCHIRIEZ MASINI 65/90/110/130LEI/ZI 0745168460 663110

• abordabil cumpãr vauchere ºi autoturisme Rabla. Tel: 0745- 421- 045. 698712

• Aro carosat. Tel: 0744- 274- 057, 0259- 428699441 211. • avantajos cumpãr tichete ºi maºini Rabla. Tel: 0723- 164- 412. 699035

• tractãri auto. Tel: 0770- 540- 285, 0744475- 944. 698596

• Berlinã 1998 Tel: 0740- 523- 074

• transport cu autoutilitarã 1,5 t. Tel: 0746699264 433- 526.

• transport ieftin 2 to Tel: 0730- 767- 207

• transport marfã cu dubã de 1,5 to Tel: 699238 0722- 168- 596 • transport marfã intern ºi internaþional cu microbuz 1,5 t ºi 18 mc. Tel: 0744- 612- 682. 699063

• transport persoane în Italia ºi retur, tractãri auto Tel: 0748- 740- 901, 0039- 333- 5377941 698545

• transport persoane în Italia. Tel: 0740381- 459. 698589 • transport persoane în Germania, Austria la destinaþie. Tel: 0745- 320- 290. 698670

Diverse • LEMNE, CARBUNI IEFTINI 0745168460 663111

• lichidare stoc cafea profesiobnalã, bar cea mai bunã calitate, din Italia - 30 698609 RON/kg. Tel: 0753- 583- 193.

Imprumuturi financiare

698728

• masaj. Tel: 0758- 492- 192.

683298

• I.F.N. împrumuturi. Tel: 0723- 182- 580 698472

• masaj. Tel: 0771- 761- 059.

699770

• împrumut avantajos în euro sau lei contra garanþie auto, aur. Tel: 0754- 307- 642. 698463

• maseur Tel: 0767- 918- 131

698844

• meditez germanã ºi englezã Tel: 0740679- 437 698696

• meditez matematicã Tel: 0745- 708- 649 699463

• ofer consultanta pentru drepturi de reconstituire asupra terenurilor si imobilelor Legea 1/2000, 10/2001, 247/2005. Tel. 0732- 733- 624 698542

• ofer meditaþii englezã. Tel: 0743- 971- 157. 699601

• Audi 80 butoias, 1.8 benzina din 1990. Tel: 683313 0727- 757- 418. • Bmw 316 inmat. 94, negru, pret 2850 euro. Tel: 0745- 682- 327. 685767

• IMPRUMUT EURO 0763145638

668248

• ofer împrumut avantajos. Tel: 0746- 492698614 008.

Construcþii • abordabil nisip, mãrgãritar ºu transpor698638 tãm moloz. Tel: 0743- 846- 055.

• abordabil, accesibil 2- 10 mc nisip 0- 3, 04, sorturi, balastru, transport moloz. Tel: 699426 0744- 935- 352, 0359- 444- 588.

• acceptabil vand carbuni, nisip, balastru si pamant de gazon. Tel: 0744- 605- 203. 681196

• cumpãr popi metalici 3- 4 Euro/buc. Tel: 0740- 912- 997. 698447

• efectuez deprecieri, înmatriculãri, RAR. Tel: 0747- 368- 443. 698478

• Espero din 97, înm, taxe la zi, 1200 Euro. 699112 Tel: 0752- 277- 768. • Fiat Ducato, fabr. 2003, 2,8 JTD. Tel: 0722698808 515- 139.

• Fiat Punto înm. fabr. 2000 1,2i - 2900 E. 699085 Tel: 0788- 114- 879. • Ford Focus 1,8 D recent adus fabr. 1990, taxa 570 E. Tel: 0744- 513- 243. 698969 • Ford Ka fabr. 2001, stare perfectã, preþ neg. sau schimb. Tel: 0745- 420- 248. 698650

699100

• Ford Mondeo înm., fabr. 1995, 1750 euro. 699795 Tel: 0740- 043- 917.

• Dacia break, fabr. 1998, ITP 2011 - 850 E. 699549 Tel: 0723- 995- 048 dupã ora 17- 22.

• Golf III înmatr. motorinã, roºu preþ: 2800 EUR Tel: 0722- 266- 351 698819

• Dacia Logan 1- 4, 2006. Tel: 0745- 580- 132.

• Golf III variant, 1,9 TDI, 1996, RAR efectuat, taxã mediu cu decizie 630 E impecabil 699057 2150 E. Tel: 0745- 363- 173.

698843

698566

• transport ieftin, cu papuc. Tel: 0752- 030997. 698885

• masaj. Tel: 0749- 374- 661.

• mecanic auto execut reparatii auto, montat parbrize, geamuri noi ºi second hand instalaþii audio, alarme, inchidere centrali699817 zatã etc. Tel: 0742- 322- 059.

• Audi A4 înmatriculat fabr. 95, 2950E, ºi Dacia fabr 99 actele la zi 700E neg. Tel: 0748- 602- 199 699250

• Fiat Grande Punto, fabr. 2006, diesel, 689698 inmatriculat. Tel: 0748- 129- 622

Auto romanesti

• spãlãtorie de covoare la cerere asigurãm transport W Shakespeare nr 7 Tel: 0259478- 713, 0721- 610- 246 699483

699514

• maseuzã superbã fac masaj de relaxare 698910 ºi sportiv. Tel: 0753- 514- 654.

• abordabil cumpãr autoturisme înmatriculate. Tel: 0745- 421- 045. 698713 • accesibil, cumpãr auto vest, înm. Tel: 0752- 277- 768. 699113

• Chevrolet Aveo, taxi, cu posib. chirie bulinã. Tel: 0727- 502- 007. 699170

• sc executã lucrãri de construcþii de la A la Z la preþuri imbatabile. Tel: 0359- 429- 338, 0770- 134- 782, www.patrikons.ro 698523

• Dacia Logan 2009. Tel: 0742- 881- 150. 698625 • Dacia Logan, 1,4 înm. 2007 km 42000 3500 E, neg. Tel: 0742- 311- 182. 699535

• Dacia Logan, 2007 D. Tel: 0745- 436- 461. 699650

• Dacia papuc fabr. 2000. Tel: 0744- 952- 291. 698715

• transport persoane Budapesta Aeroport sau oriunde în Ungaria cu autoturism. Tel: 0766- 428- 867. 699405

• masaj relaxant ºi reflexoterapie la domiciliu. Tel: 0748.403- 698. 699725

• abordabil cumpãr ºi schimb autoturisme fabr. 1994 - 2008, Audi, VW Opel, Skoda, Jeep, autoutilitare (si din Anglia) Tel: 0747698445 545- 949.

699026

• închiriez buldoexcavator. Tel: 0740- 929698785 122, 0733- 929- 122.

• înfiinþãri societãþi, puncte de lucru, modi699806 ficãri. Tel: 0753- 501- 807.

• masaj de relaxare clasic ºi reflexoterapie. Nu sunaþi pentru masaj erotic. Tel: 0771699545 304- 383.

Auto strãine • abordabil achiziþionãm ºi intermediem auto, cu banii pe loc, din 1994- 2010, indiferent de marcã Audi, VW, Opel, BMW etc. Oferim între 500- 8000 EUR. Tel: 0722- 511226,0745- 900- 076, 0359- 802- 738. 698510

• închirieri auto. Tel: 0743- 543- 243.

• transport nisip, balastru, moloz. Tel: 699087 0743- 467- 040.

• lucrãri de instalaþii sanitare ºi încãlzire. Tel: 0723- 284- 606. 698718

699614

• vând/schimb Lada Niva, 2008 cu autoturism de teren. Tel: 0744- 274- 057. 699430

• cauciucuri iarnã 195/65/15. Tel: 0721- 050699128 202.

• închiriez dubã cu ºofer pentru marfã. Tel: 0749- 666- 884. 698639

• instalator autorizat, apometre, încãlzire. Tel: 0723- 597- 112, 0770- 127- 191. 698826

• vând voucher Tel: 0742- 662- 728.

699358

• Dacia pick- up D fabr. 2006 tracþiune faþã, înm. pe firmã - 2500 E. Tel: 0745- 513- 423-

• înregistrãri dupã casete video pe DVD. Tel.:0740- 254- 609. 699565

• vând voucher pentru programul Rabla 699532 2500 RON. Tel: 0722- 841- 133.

• auto închirieri. Tel: 0746- 509- 759.

• transport martfã 1,5 to acopertitã cu pre699048 latã Tel: 0730- 215- 598

• Infiintare SC, PFA, asociatii, alte acte. Tel. 672206 0744840044

• vând sau schimb Logan 0 km preþ sub facturã Tel: 0742- 035- 990 699042

• salarizare, înfiinþãri SRL, PFA, OMG. Tel: 698804 0745- 295- 286.

• încãlzire, sanitare, electrice Tel: 0722698909 265- 754, 0770- 161- 172

• înfiinþez societãþi comerciale, la preþuri avantajoase. Tel: 0743- 319- 902, 0766- 280129. 699194

698825

• vand Logan 1.4 MPI, 5 ani, rosu, 3400 euro. Tel: 0755- 010- 009. 680998

• BMW 318i, cabrio, 1995, preþ: 3000 EUR neg. Tel: 0743- 589- 596. 699137

• Dacia papuc, 4 x 4 fabr. 2005 km 45000. 699684 Tel: 0259- 347- 455.

698547

• vând Dacia 1310 Tel: 0766- 677- 455

• rezolv problemele cu mucegai ºi a geamurilor ude. Tel: 0771- 375- 322. 699673

• transport marfa, mutari. Tel: 0771- 092683425 771, 0727- 389- 783.

• hornar. Tel. 0747- 810- 864.

• vand Dacia Logan, an 2005, pret negocia685474 bil, 3400 E. Tel: 0745- 871- 637.

• Audi A6. 2.5 D, perfectã stare de funcþionare. Tel: 0726- 402- 925. 699066

Îmatriculãri-Radieri

• Dacia papuc, 1,6 benzinã fabr. 2001 - 5000 699715 RON. Tel: 0722- 344- 544.

699700

• vând Dacia break 1999 GPL ITP 2010 preþ: 699072 850 EUR Tel: 0728- 944- 690

699077

• vând gard plasã zincat, producãtor. Tel: 0746- 142- 233. 699079

• transport marfã mobilã 1 leu/km Tel: 699083 0259- 413- 126, 0723- 581- 806

• hornar Tel: 0747- 810- 864

mascul,

vijla maghiară, în vârstă

• pers. fizicã execut rigips, zugrãveli, ºape, polistiren, acoperiºuri, rep. acoperiºuri, mansardãri Tel: 0748- 730- 602 699680

• proiectãri ºi execuþii construcþii. Tel: 0736- 518- 407. 698703

câine

culoare maro-roşcat, rasa

698901

• organizez plecãri la Budapesta zilnic. Tel: 699352 0744- 134- 075.

698963

• execut finisaje interioare Tel: 0741- 400727

Pierdut

699663

• Dacia Solenþa diesel 2003 preþ: 1000 EUR 699490 Tel: 0752- 156- 945

• Dacia Solenza GPL Tel: 0745- 684- 450 699285 • Dacia Solenza. Tel: 0745- 502- 617.

699036

• Logan 2008. Tel: 0733/342/629.

698934

• Logan 2009 ºi Dacia 1999. Tel: 0720- 049785. 699558

• predau liesing Logan Tel: 0755- 633- 524 699461

• vând Aro 243 motor Braºov în stare f. 698743 bunã. Tel: 0743- 942- 752.

• Golf IV, an fabr. 1999, motor 1400, benz, 5 uºi, alb, 4 airbag, ABS, servo, recent înm., stare foarte bunã preþ: 3800 EUR neg. Tel: 698514 0745- 358- 204.

• Matiz, fabr. 2005, aer condiþionat stare impecabilã. Tel: 0722- 515- 139. 698809 • Mercedes A Class 1.4, an 2005, dotãri full preþ: 4000 EUR Tel: 0742- 018- 747 698787 • ocazie Opel Vectra B, diesel, limuzinã, gri metal, cu jante aliaj, din 1997, stare tehnicã impecabilã, cu climã si alte dotãri preþ: 1750 EUR Tel: 0722- 511- 226. 699002 • ocazie! Ford Fiesta D, din 1999, inm. RO, viºiniu met. unic propr., tinut in garaj, fãrã patã de ruginã, consum 4,5 l/100 km, stare technicã ºi esteticã, impecabilã preþ: 1950 EUR Tel: 0745- 900- 076. 699001

• ocazie! vând Renault Clio 1,5 DCI Symbol Fidji, înm. RO din 2007, dotãri full climatronic, ABS, ESP, etc. cu 40000 km la bord, caiet service la zi, anvelope noi, consum 4,5 l/100 km preþ: 4950 EUR Tel: 0745- 900076. 698519

• Opel Astra H 1,7 TDI 2005, stare perfectã înm. Ro gri metal dotãri full - 6200 E. Tel: 0740- 562- 891, 0765- 427- 974. 699760

• Opel Astra H 1,9 CDTI, model Cosmo, dotãri full RAR efectuat taxa 470 E fabr. 2005 - 6150 E. Tel: 0743- 375- 295, 0771- 548536. 699656


VINERI, 14 IANUARIE 2011

Mica publicitate 15 • Opel Astra Njay 1,9 CDTI, 80 CP, 2004, 138000 km, euro IV, 4l/100km, ABS, climã, 2 geamuri el, ogl. el., înch. centr., 4 airbag, radiocasetofon, ajnte aliaj, carte service, argintiu met., proeictoare, 2 chei, ITP 2012, din germania, înm RO 2008. preþ: 5200 EUR 698802 neg. Tel: 0740- 146- 497.

• Opel Astra 1,6 ecotec, climã, Euro, Seat Toledo 1,9 diesel, 98 Vw Polo Clasic '98 - 2350 Euro, doba 1,6, '96, climã - 2150 Euro. 395- 030.

98 - 2550 2650 Euro, Seat CorTel: 0745698499

• Opel Astra 1,7 motorinã, fabr. 2005, gri metal, recent adus din Germania, impecabil, preþ 6400 Euro, neg. Tel: 0758- 376- 590. 698522

• VW Polo, 1,9 TDI, fabr 1999, break înmatriculat, 2750 euro, VW Passat, 1,9 TDI fabr. 2000, 4300 euro. Tel: 0740- 043- 917. 699794

• VW Sharan 1,9 TDI, fabr. 1997, 110 CP, stare perfectã - 4350 Euro, neg ºi Seat Toledo fabr. 2001, 1,8 benz, full - 4750 Euro, neg recent înmatriculate. Tel: 0744- 506226. 698438

• VW Vento pe benzina + GPL din 1994, inm RO, unic propr. stare impecabilã, jante Al, trapã, etc. meritã vazut preþ: 1950 EUR Tel: 699003 0745- 900- 076.

Cumpãrãri auto

• Opel Astra 2 buc. fabr. 2003, stare perfectã neg. sau schimb. Tel: 0745- 420- 248, 698651 0770- 314- 171.

• cumpãr autoturiosm D, înm. fabr.- 20032009. Tel: 0745- 427- 448. 699262

• Opel Corsa 1,4 B, înm. 2 uºi, 1994, gri metal - 1650 E. Tel: 0766- 423- 475. 698695

• cumpãr autoturisme fabr. 1994- 2008, Audi, VW, Ford, Opel, Jeep, autoutilitare (ºi cu volan pe dreapta) Tel: 0754- 307- 642.698464

• Opel Corsa 2009, 1100 km preþ: 6800 EUR Tel: 0742- 018- 747 698786

• cumpãr Dacia. Tel: 0745- 702- 608.

• cumpãr Dacii pentru dezmembrat sau 699577 avariate. Tel: 0745- 394- 456.

• Opel Zafira an 2002 diesel preþ: 5900 EUR 699322 Tel: 0751- 983- 761

• cumpãr maºini avariate de la domiciliu Tel: 0751- 617- 730 699479

• Opel Zafira 2003, full optional - 5300 E. Tel: 0745- 308- 663. 698941

• cumpãr Suzuki Vitara motor 1,2 sau Tico. Tel: 0721815- 174. 699224

• Renault Clio, 2003 - 3000 E, neg. Tel: 0744699258 857- 135.

• Renault Megane din 2002 1,6 B 16 V înm. 3000 E. Tel: 0753- 502- 478, 0729- 872- 737. 698944

• Renault Megane 2006, FDacia Logan, frigorificã 2008 neg. Tel: 0735- 033- 982. 699596 • Renault Scenic 1.6benzinã din 1997 RAR ºi depreciere fãcut preþ: 1850 EUR Tel: 0749074- 211 699644

• Renault Scenic 1,6 16 V model 2000, full gri, 2650 Euro, taxa 400 Euro. Tel: 0721- 050202. 699127

• sau schimb, 2 maºini BMW 318 TDS, an 1996, stare excepþionalã, taxa achitatã, RAR efectuat Tel: 0747- 368- 443. 698446

• Seat Ibiza 1.4 TD, unic proprietar fabr. 699775 2006, km puþini. Tel: 0742- 541- 848.

• Skoda Octavia 2006, 1,9 TDI - 7500 E. Tel: 0722- 344- 544. 699712 • SUV Mazda Denio an 1998, 1,4 benzinã, înm. recent. Tel: 0747- 368- 443. 698498 • urgent Tico, 2001, sau schimb, 500 E, neg. Tel: 0740- 680- 623. 698949 • vând autoturisme neînmatriculate Fiat Brava, Renault Twingo, Peugeot- 106, VW Polo, Hyundai Accent Mazda- 323 D la preþul de 400- 700 E. Tel: 0744- 478- 752. 698585

• vând BMW 320 TDI, break, recent adus cu taxa veche preþ: 5000 EUR neg sau schimb 699626 Tel: 0744- 791- 257, 0740- 024- 137.

Motociclete-Vânzare • motocicletã nouã marca Kin Road, 250 km - 1800 E neg. sau schimb cu maºinã. Tel: 0747- 328- 023, 0359- 184- 698. 699208

• vând snowmobil, Yamaha RS Venture fabr. 2007, motor 1000 cmc, 122 CP, 10 ore de funcþionare, stare nouã, 8000 E, remorcã specialã de transport 1000 E, sau schimb, variante auto Tel: 0723- 182- 580 698525

Microbuze • Ford Transit an 2003 neg Tel: 0744- 632521 698916

• Ford Tranzit L100 dubã marfã, an 1997 Tel: 699198 0745- 615- 895. • Mercedes Sprinter 2001 înmatr. mediu+înalt preþ: 8800 EUR Tel: 0745- 518- 501 699561

• microbuz Mercedes Vito preþ 6200 E sau schimb cu autoturism Opel pânã în 1998 698960 Tel: 0757- 204- 413 • vând Fiat Ducato dubã marfã 1,9 TDI, fabr. 2001 înm. nerulat în þarã. Tel: 0744- 157830. 698739 • vând Mercedes Sprinter cutie închisã 4.6 m, 3,5 to înmatr. preþ: 10800 EUR Tel: 0748573- 656 699568

• vând microbus VW 8+1 Tel: 0746- 509- 759 699259

• vând Citroen C3 Pluriel Cabrio, din 2003, motor 1,6i (110 CP) înm, p.f. full preþ: 3650 698583 EUR Tel: 0744- 157- 205.

• dezmembrãri Dacia. Tel: 0745- 702- 608. 698601

• dezmembrez Golf III, motor + elemente. Tel: 0745- 571- 316. 698484

698475

• import piese Germania, preþ en gros Tel: 0756- 921- 778 698849

• vand Daewoo Espero, an fabr 1997, pret 685817 1500 E neg. Tel: 0745- 484- 951.

• piese motor Opel 1,7 TD (Isuzu) 1993 1998. Tel: 0721- 050- 202. 699125

• vând Fiat Bravo 96 preþ: 1100 EUR Tel: 699473 0754- 644- 668

• vând anvelope de iarnã 155x13, 165, 175, 185 x14 185, 195, 205, 215 x15, 175, 195, 205, 215, 225 x16, 205, 215, 225, 235, 245 x17 ºi 18. Asigur montat ºi echilibrat. Tel: 0744- 478- 752.

699237

• vand Ford Mondeo 2,0i, din 2002, cu multe dotãri limuzinã, gri met., cu valonul pe dreapta preþ: 1850 EUR Tel: 0722- 511- 226 699004

• vând Matiz albastru 2004, 94000 km cu 2600 E neg. Tel: 0751- 175- 055 699252

• vand Mercedes E 200, an fabricatie 2000 688088 full, 5800 E. Tel: 0740- 306- 531. • vând Opel Astra, Ford Mondeo ºi Fiesta înmatriculate Tel: 0742- 035- 990 699043

• vând Opel Vectra 1,9 CDTI an 2004, înm. preþ: 5999 EUR Tel: 0723- 219- 403. 698658

• vând Peugeot 206 din 2004 înmatriculat în Ungaria în stare foarte bunã Tel: 0727- 587212 699759 • vand Peugeot 306 SW HDI din 2000, ireprosabil inmatriculat in decembrie, 4200 E 683434 neg. Tel: 0745- 486- 624. • vând Renault Megane Scenic 2005 model nou diesel 1500 cm (105 CP) climã, geamuri ºi oglinzi el., computer CD, comenzi volan, 6 airbag, 120000 km reali cumpãrat de nou Renault Oradea, service la reprezentanþã cu facturi preþ: 5900 EUR Tel: 0758- 412- 697.

698584

• vând anvelope second- hand, diverse dimensiuni, preþ: 30 RON /buc. Tel: 0730139- 945. 699162 • vând cauciucuri seconbd hand 205/65/ 160, 205/60/16C, 215/65/16C - 75 lei ºi 195/ 65/15, 165/65/15, 225/60/15, 215/55/16, 215/65/16, 235/65/17 - 104H 40 lei/buc. Tel: 699251 0752- 210- 601.

• vând instalaþie de gaz auto. Tel: 0757667- 466. 699171 • vând piese Golf III 1,9 TDI ºi anvelope second. Tel: 0755- 524- 758. 699767

• vând prelatã camion. Tel: 0745- 123- 672. 699690

• vând roþi BMW 15". Tel: 0744- 649- 093. 699433

Garaje • dau garaj în chirie Tel: 0359- 454- 152

699488

698617

• dau în chirie garaj str Jules Verne, cart 698729 Nufãrul Tel: 0728- 641- 857

• vând Renault 11 înmatr, 1986, diesel preþ: 400 EUR Tel: 0748- 371- 535 699482

• garaj de vânzare Parcul Petofi nr 5 Tel: 0259- 457- 537 699049

• vând sau schimb Audi A8 full, urgent. Tel: 698879 0748- 944- 904.

• vând garaj la capãtul str. Milcovului, lângã pod preþ: 800 EUR Tel: 0744- 738- 698766 479

• vând/schimb Opel Vectra din 2001, 2,2 DTI pe lanþ 125 CP, piele albã, jante 17", climatronic, pilot automat, navi, full el. Preþ neg. 698674 Tel: 0751- 098- 078.

• VW Bora din 2001, 16.i cu multe dotãri înm. Tel: 0731- 518- 922, 0764- 242- 207. 698746 • VW Golf III 1996, benzinã 1,6 RAR + taxã 2280 E. Tel: 0740- 602- 431. 699268 • VW Passat combi, 1,9 TDI, combi, fabr. 1997, argintiu, climatronic, geamuri+oglinzi el, înc. scaune, piele, RAR fãcut (taxa 2650 Ron) stare bunã preþ: 3300 EUR neg. Tel: 698515 0745- 358- 204.

• VW Passat din 2006, nerulat în þarã, distribuþie fãcutã, înmatriculat, 10500 euro 699436 neg. Tel: 0754- 280- 663. • VW Passat lim. an fabr. 2006 impecabil, înm. dublu climatronic, pilot automat, senzori ploaie, 6+1 viteze, motor, 2,0 TDI, jante aliaj, folie omologatã, geamuri ºi oglinzi el., service la zi ºi carte de service preþ: 10600 EUR neg. Tel: 0744- 604- 414. 698742 • VW Passat limuzinã, an fabr. 2007, 1,9 TDI, dublu climatronic, taxã veche de achitat preþ: 9250 EUR Tel: 0740- 912- 997. 698480

• VW Passat 1,9 TDI, 105 CP, 2006, ABS, ESP, 166000 km, dublu climatronic, 4 geamuri el., ogl. el., pilot automat, înch. centralizatã, servodir. 10 airbag, proiectoare, volan reglabil consum 4,7/100km, cotierã faþãspate, radio CD, torpedo refrigerant, RAR, decizie taxã 670 E taxã nou 2010 E. preþ: 9800 EUR neg. sau schimb + dif Tel: 0740698803 146- 497.

• vând colþare extensibile ºi canapele, import Austria. Tel: 0742- 117- 474. 699541

• vând dulap Cristina culoate mahon 13 corpuri în stare perfectã - 550 lei. Tel: 0722- 889- 103. 699557

• vând ieftin mobilã de camerã. Tel: 0743699814 680- 799. • vând mobilã bucãtãrie, canapea extensibilã neg. Tel: 0359- 434- 776, 0743- 245- 421.

• vând mobilã de bucãtãrie. Tel: 0747- 327171, 0771- 317- 764. 698793 • vând mobilã Onix dormitor, bucãtãrie. Tel: 0744- 105- 543. 699133 • vând urgent mobilã, preþ convenabil. Tel: 0758- 299- 717. 699118

• vând 2 buc. colþare extensibile din Germania 600 RON/buc. neg. Tel: 0752- 210601.

Electronice ºi electrocas • TV color Mivar, folosit în stare de funcþionare cu telecomandã - 130 lei. Tel: 0742698921 304- 609• vând ºi repar frigidere, congelatoare, lãzi, vitrine verticale, maºini automate. Tel: 0744- 696- 865. 699655

• vând combinã frigorificã Whirpool - 300 699660 RON. Tel: 0747- 910- 920. • vând frigider 150 lei, aragaz cu butelie 300 lei, dulap cu 2 uºi, dulap cu rafturi noi împreunã 400 lei, burete pat 100 lei, corp inferior- superior bucãtãrie 200 lei neg Tel: 699503 0745- 599- 234, 0359- 807- 833 • vând lãzi frigorifice, vitrine ºi 3 porþi pentru hale 3/4 mm. Tel: 0744- 513- 243. 698972

• vând Tv color Grundig 70 cm, 180 lei ºi Siemens 30 cm, 80 lei, telecomandã. Tel: 699797 0755- 510- 238.

• vindem maºini de spãlat automate, combine frigorifice din import Anglia, începând de la 500 Ron, garanþie 1 an, transport gratuit. Magazin pe str. D. Cantemir 43, deschis L- V: 10- 17, S: 9- 13. Tel. 0359- 199698457 614, 0770- 933- 788

• and laptop Acer Extensa 5230 E din 2010, in stare f. buna preþ: 300 EUR neg. Tel: 699020 0751- 221- 972.

• înregistrãri dupã casete video pe DVD. Tel.:0740- 254- 609 699564

• reparaþii calculatoare cu deplasare la 699563 domiciliu. Tel.:0740- 254- 609

Matrimoniale • abordabilã profesionistã. Tel: 0743- 490699276 680. • acum maseuzã discretã stil asiaticã te invitã sã descoperi plãcerea masajului de toate tipurile. Tel: 0743- 547- 351. 698907 • aspect fizic plãcut sunã ºi nu vei regreta. Tel: 0757- 373- 059. 698645

• atrãgãtoare aºteptãm telefonul vostru. Tel: 0754- 394- 253. 699799 • atrãgãtoare ofer companie Tel: 0754- 368698779 166 • atrãgãtoare 23 ani, ofer companie. Tel: 0748- 526- 873. 699164

• blonda frumoasa super dotata ofer companie pentru pretentiosi. Tel: 0747- 906836. 683297

• blondã seducãtoare ofer clipe frumoase. 699798 Tel: 0755- 608- 665. • blondã sexy, ofer companie. Tel: 0748698535 778- 166.

• blondã, brunetã, sexy. Tel: 0754- 371- 882. 698810

• blondã, înaltã, ofer clipe de neuitat. Tel: 0746- 307- 786. 698568 • brunetã înaltã ofer companie Tel: 0753295- 213 698929

• brunetã senzualã sunã- mã. Tel: 0758855- 718. 699147

• VW Passat, 1996, 1,9 TD, 110 CP, ABS, servo, 4 geamuri el. climatronic, janti Al, 699567 recent înm.Tel.:0740- 254- 609.

• depozit de mobilã second hand vindem canapele, colþare de camerã ºi de bucãtãrie, mobilã de sufragerie, dormitoare, saltele, mochete etc în Oradea pe str Bradului nr 37 Tel: 0359- 427- 146, 0735- 456995 698726

• VW Passat, 2005, 2.0 TDI, 140 CP, km 83000. Tel: 0744- 550- 842. 698890

• pers. fizicã vând mobilã veche LMC în stare foarte bunã. Tel: 0746- 881- 907. 698967

• VW Polo 2003, înm. Tel: 0744- 963- 297.699708

• vând colþar mare imitaþie piele preþ: 800 RON Tel: 0756- 572- 998 698734

• tânãrã simpaticã ofer companie de neui699576 tat Tel: 0756- 318- 879

• d- na blondã sexy XL, ofer masaj. Tel: 0756- 300- 431. 698796 • dinamicã, maseuzã, tip model fac masaj calmant pentru dureri ºi relaxare în ambient plãcut. Tel: 0755- 323- 844. 699090 • discreta suna- ma. Tel: 0757- 727- 407 689798

• discretã sunã- mã. Tel: 0754- 850- 999.699774 • doamnã cu aspect fizic plãcut, fac masaj de relaxare ºi erotic pentru domni serioºi. Tel: 0752- 702- 461. 699777

• doamnã foarte frumoasã, pedantã, curatã, f. vicii am stare materialã f. bunã, caut partener pentru o relaþie serioasã, eventual pentru întemeierea unei cãsãtorii. Tel: 0359- 410- 075. 699783

• doamnã ofer companie. Tel: 0757- 765535. 699801

• dobrogeancã atrãgãtoare. Tel: 0757- 591699810 816. • domn 40 ani, înalt, simpatic, caut o dnã, finuþã, drãguþã, pentru relaþie discretã. Tel: 699274 0756- 382- 962. • domn 40 ani, înalt, simpatic, caut o dnã, finuþã, drãguþã, pentru relaþie discretã. Tel: 699275 0756- 382- 962.

• domn 44/1,70 caut prietenã. Tel: 0742148- 646. 699032 • domniºoarã ofer companie. Tel: 0746530- 839. 699149 • drãguþã sunã- mã. Tel: 0751- 936- 017.699132

• fata simpatica ofer companie. Tel: 0754663- 763. 690451 • manager strãin 49/1,80, divorþat, caut prietenã simpaticã ºi atractivã între 2540 ani. Tel./sms 0745.185- 763. 698886

• manieratã ºi finuþã ofer companie Tel: 699559 0751- 673- 194 • maseuzã superbã fac masaj de relaxare sportiv dureri ºi obosealã. Tel: 0753- 514654. 698908

• ofer companie doamnelor generoase Tel: 699466 0785- 688- 190

• ofer companie Tel: 0755- 331- 214

698930

• ofer companie. Tel: 0754- 850- 999.

699772

• romanca 180 ofera companie. Tel: 0742695564 636- 449. • sexi atrãgãtoare ofer clipe. Tel: 0757370- 964. 698647

• studenta bruneta, ofer companie. Tel: 0754- 386- 227. 698536

• studenta ofer companie. Tel: 0743- 281292. 674950

• tânãr discret ofer companie doamnelor, 699471 cupluri Tel: 0756- 382- 591

• ofer pisicuta alba, 4 luni, unui iubitor de animale. Tel: 0359- 452- 544. 690458

• tractor românesc 445 95 mil, Aro 246 D 50 mil, plug, vidanjor Tel: 0749- 588- 977 699507

• vând tractor, fân, þuicã. Tel: 0748- 600827. 699648

• vând Fiat 60 CP sau schimb cu TIH 445 transmisie 445 DTC remorcã o axã Tel: 0757- 724- 214 698811 • vând sau schimb cu auto tractor DEUTZ 105 cp cu plug 3 brezde- 3.900 E, neg. Tel: 0747- 060- 065, 0756- 999- 570. 698516 • vând tractor UTB 650, plug pe þeavã, remorcã ºi maºinã de semãnat pãioase. Tel: 0748- 077- 692. 699146

• vând tractor 445 cu plug Tel: 0753- 039053 699580

• vand tractor 445 DTC, stare buna de functionare. Pret: 5.900 Euro, neg. Tel: 0741683282 329- 031.

• 2 tractoare mici M Fergunson - 2200 E, 1700 E, prese de balotat - 1700 E, tocãtoare tulei pe 3 rânduri - 1500 E, cositoare BCS Diesel. Tel: 0744- 551- 585. 699525

Îmbrãcãminte ºi art.sport

699717

• s- a gãsit un câine mascul de rasã Teckel, culoare maronie cu zgardã. Se gþsesºte la adãpostul SOS Dogs Tel: 0721- 338- 442 699776

698761

• urgent Chinchila. Tel: 0748- 899- 529.

• oferim credit contra garanþie telefoane, aspiratoare, calculatoare, frigidere. Tel: 0751- 221- 972. 699016

Diverse • abordabil acum lemne de foc, calitatea I ºi cãrbuni. Tel: 1744- 935- 352, 0359- 444588. 699425

• abordabil lemne, nisip ºi transportãm moloz. Tel: 0259- 477- 535, 0757- 909- 329.

699357

698646

• vând cãþei Bichon, Yorky, Chiwawa, Shitzu,Bulldog englez, din producþie proprie. Tel: 0745- 800- 783. 698880

• abordabil vând lemne de foc gata tãiate, nisip, balastru, mãrgãritar ºi transport moloz cu transport la domiciliu. Tel: 0742968- 490, 0770- 143- 236, 0722- 492- 703. 698476

• vând cãþei Brac German Tel: 0757- 651948 699047

• vând cãþei ciobãnesc german Tel: 0771698689 504- 995 • vând cãþeluºã ciobãnesc german. Tel: 699192 0758- 931- 965. • vând câine rotweiller (femelã) pentru pazã. Tel: 0758- 513- 749. 699756

• abordabil vând lemne de foc gata tãiate, nisip, balastru, mãrgãritar ºi transport moloz, cu transport la domiciliu. Tel: 0742968- 490, 0770- 143- 236,0722- 492- 703 698507

• abordabil vindem brichete rumeguº, peleþi încãlzire. Tel: 0359- 800- 734, 0766311- 144. 698597

• vând câini Rodesian back cei mai buni 698459 câini de pazã. Tel: 0752- 210- 641.

• absolut accesibil bricheti rumegus cilindrici, sac rafie 45 kg, 25 RON/sac Tel: 0742699818 322- 059.

• vând femelã Brak german cu pãr sârmos, vârsta 1,8 ani excelentã la vânãtoare - 600 699741 E, neg. Tel: 0741- 330- 607.

• þuicã prune Tel: 0745- 123- 672

699289

• vând gãini ouãtoare Tel: 0744- 632- 907

• bio- brichet Tel: 0728- 266- 860

698788

698850

• vând gãini ouãtoare loc. Corniþel. Tel: 0726- 129- 900, 0359- 188- 171. 698906

• vând gãini ouãtoare - 6 lei. Tel: 0740- 203478. 699080 • vând porc 200 kg Tel: 0745- 564- 272

698856

• vând porci graºi. Tel: 0758- 395- 051, 0733890- 831. 699612

• brichete fag, transport preþ: 20 RON /sac 698823 Tel: 0722- 266- 351 • cazane de încãlzire centralã montabile în teracotã, ºeminee sau zidite Tel: 0745- 005699591 649 • Cumpãr fier vechi, plata pe loc, asigur transport. Tel: 0755.701.425.

• vând purcei ºi scroafe gestante Landras. Tel: 0725- 012- 575. 699372

• vând rochii mireasã din Italia. Tel: 0724699369 224- 278.

• cumpãr argint pentru topit bijuterii, tacâmuri, vase, monezi contactori Tel: 0758- 438- 522. 698573

• vând purcei Tel: 0740- 829- 848

• vând skiuri pentru copii. Tel: 0741- 255301.

• vând vaci de lapte. Tel: 0745- 962- 981, 699597 0770- 540- 044.

• cumpãr aur preþ: 77 RON Tel: 0722- 872243

• de vânzare haine second- hand englezeºti. Tel: +40- 766- 295- 056. 698501

698918

698976

• vând vaci de rasã Tel: 0751- 886- 297

Pierderi • pfa Bihari P. Carmen Lavinia, CUI 23659184 am pierdut certificat de înregistrare. Îl declar nul 699830

• pierdut certificat constatator pt sediu social aparþinând SC Plopul SRL Oradea 699643

• pierdut CUI si certificat constatator al SC Racing Limos Transilvania SRL. Le declar 697480 nule. • pierdut diplomã ºcoala profesionalã promoþia 1991- 1992 eliberatã de liceul Solidaritatea Oradea pe numele Vere Florina Mirela. Declar nulã. 699766

Instrumente medicale • v. carucior pt handicapati, 250 lei. Tel.: 699635 0259- 472- 730, 0770- 160- 949.

• colecþionar german cumpãr antichitãþi: tablouri, mobilier, ceas perete, statuete, 698666 candelabre. Tel: 0754- 358- 749.

• cumpãr anticihitãþi cãrþi, tablouri, rame de tablouri, mobilã, altele. Tel: 0744- 128306. 698839

Locuri de veci

698717

• vând 2 locuri de veci pe aleea principalã aproape de intrare - 1200 E neg. Tel: 0771463- 048. 699788 • 2 locuri împrejmuit cu 2 capace, construcþia este nouã. Tel: 0744- 277- 308. 699338

Plante-flori • cumpãr grâu, porumb, min 26 to Tel: 698836 0788- 866- 642 • de vânzare viþã de vie altoitã, puieþi pom fructiferi, trandafiri altoiþi. Tel: 0259- 477172, 0729- 028- 537. 699731

• porumb boabe 4 t preþ 750 Ron/kg Tel: 699464 0770- 642- 899, 0740- 438- 966

• vând baloþi de fân loc. Tãrian. Tel: 0743699780 178- 903. 698669

• vând baloþi lucernã cal. I Tel: 0742- 510581

699764

• vând combinator 4,4 m rabatabil cultivator (prãºitoare) 6 rânduri, rabatabil la 4 rânduri, ierbicidator 500 litri Tel: 0740- 144522 698540

• vând maºinã de gãurit G13, G25, strung 699582 SN402x750 mm Tel: 0740- 043- 616 • vând maºinã de plantat cartofi. Tel: 0770699763 125- 332.

• vând utilaje agricole Tel: 0766- 755- 643 699638

• vand: cuptor patiserie, malaxor, vitrina statica, frigidere, cantar semiautomat 500 kg, vitrina frig, rastele inox, mese. Tel: 0744- 284- 990. 683294

Articole pentru copii

• cumpãr fier vechi ºi autoturisme pentru fier vechi. Tel: 0755- 764- 774. 699153

• cumpãr fier vechi Tel: 0768- 306- 569

699217

• cumpãr fier vechi, maºini, utilaje vechi Tel: 0758- 438- 522 698783

• cumpãr fier vechi, maºini avariate la un preþ bun cu plata pe loc. Tel: 0757- 312- 438. 699351

• cumpãr maºinã de pufuleþi. Tel: 0745430- 263. 698884 • executãm salopete ºi îmbrãcãminte de lucru, orice model, la preþuri avantajo698559 ase. Tel: 0758- 079- 675.

• sobe teracotã, gata montate, Averescu 99 (fosta Calea 1 Mai) Tel: 0742- 057- 063. 698537 • Transport lemne de foc, cãrbuni, nisip, moloz, balastru, mãrgãritar, pãmânt negru ºi de gazon Tel: 0359- 196- 020, 0745- 684802. 625033

• Transport persoane Italia 0741717893 665907 699467

• vând pãtuþ din lemn, þarc, rotobil, cãrucior, scaune de maºini pentru copii, patine. Tel: 0722- 420- 038, 0359- 807- 765. 699272

• vând þuicã de prune Tel: 0752- 232- 707 699249

• vând brichete de rumeguº esenþã tare 13 kg - 8 lei. Tel: 0740- 222- 416. 699029 699451

Afaceri • cãutãm persoanã întreprinzãtoare. Tel: 698814 0788- 439- 948. • contabilitate, consultanþã ºi finanþãri Tel: 0754- 284- 079, 0730- 664- 492 698677

• farmacist, caut asociat. Tel: 0755- 508845. 699150

• posesor spaþiu comercial, caut colaborare cu specialist implementare bucãtãrie italianã. Tel: 0753- 207- 151. 699155

• vând dovleac pt copt în cantitate micã ºi mare, soi elveþian, pasareti orios, cal. excelentã. Sãcuieni Bihor str Morii nr 77 Tel: 0259- 352- 086 699730

• vând fân sat ªauaieu. Tel: 0359- 174- 529. 699180

• vând lucernã baloþi. Tel: 0770- 129- 386. 699658

• vând lucernã balotatã Episcopia str. Dor698685 nei 84. Tel: 0743- 934- 503. • vând porumb ºtiuleþ sau dau în schimb pentru fier vechi. Tel: 0756- 797- 662. 699154

• vând tãrâþe de grâu. Tel: 0730- 009- 543.

Animale-Pasari domestice • acum vând cãþei Rhodesian Ridge back cei mai buni pt. pazã ºi vânãtoare. (vânãtorii de lei) Tel: 0752- 210- 641. 698509

• cãþea ciobãnesc german de 6 ani cu pedigree+carnet de sãnãtate Tel: 0745- 661- 240 699625

• Ciobãnesc german vârsta 1 an talie mare Tel: 0745- 902- 632 699492 • cumpãr junici ºi tauri 300- 400 kg Tel: 699560 0756- 706- 713 698829

vând moară de măcinat porumb boabe şi ştiuleţi, şi un cazan de baie. Tel. 0748-509-476.

• vand cazane incalzire, centrale termice, boilere, sobe, seminee, radiatoare, cupru, teava multistrat, altele. Tel: 0744- 506- 276. 697427

• vând înregistrator+cam de supravegheat - 300 e, alarmã de interior - 300 lei. Tel: 0745- 661- 240 699622

• vând lãzi noi pentru stupi orizontale 300,00 lei. Tel: 0743- 373- 001. 699755

• sau shimb afacere Fast- Food. Tel: 0743200- 131. 699754

• vând lemne de foc uscate. Tel: 0762- 273698624 956.

• schimb gars. la parter, amenajatã lux, lângã Lotus, 18 mp cu autorizaþie taxi cu o maºinã sau douã - 17000 E Tel: 0771- 400300, 0722- 557- 944, 0749- 227- 978. 698444

vând 70 litri de ţuică, cumpărată pentru nuntă, sau schimb cu Dacia 1310, an fabr. 1998-1999. Tel: 0741-908-825.

• vând afacere cu rochii de mireasã. Tel: 0744- 978- 555. 698588

• vând afacere Fast Food central. Tel: 0757699335 667- 466. • vand afacere- macelarie (sau numai dotarile), pret neg. Tel: 0770- 129- 075. 697378 • vând soc. com. cu licenþã taxi Tel: 0771021- 981 698694

698842

vând 2 tone de fân amestecat cu lucernă, în localitatea Cordău şi sfărâmătoare electrice pentru porumb. Tel. 0766-212-115. • vând baloþi trifoi ºi fân cal. I Tel: 0744512- 962 698840

• dresez câini. Tel: 0726.386- 211.

• cumpãr aur, plata pe loc. Tel: 0740- 868698709 450.

• cumpãr fier vechi ºi autoturisme avariate, asigur transport. Tel: 0751- 099- 840. 699169

• vând aparat de muls. Tel: 0770- 125- 332.

• vând pãtuþ copil Tel: 0740- 245- 279

698772

• cumpãr aur 14 k la 77 lei/gr. sub orice formã 8 k, 9 k, 18 k, rupturi, bucãþi. Tel: 0748- 833- 218. 698526

• vând cãrbuni sortaþi Tel: 0766- 820- 289. 699587

• vând cavou pentru 2 persoane. Tel: 0745046- 520. 699362

• vând baloþi de fân Tel: 0757- 371- 710

Masini utilaje,instalatii

699595

• colecþionar cumpãr bani mãrci germane (DM). Tel: 0757- 647- 515. 698434

• vând cavou. Tel: 0751- 303- 733.

• vând 2 vaci cu lapte în Haieu. Tel: 0748699031 831- 087.

• vând utilaje gastro. Tel: 0735- 033- 982.

Antichitãþi

• loc de veci. Tel: 0742- 670- 067.

698780

• vând 2 porci între 170- 200 kg Tel: 0740843- 876 699732

698860

• plinuþã ofer companie Tel: 0745- 703- 157

• ofer douã pisicuþe frumoase iubitorilor de animale, una e portocalie cu gri ºi negru ºi alta alb cu gri Tel: 0723- 697- 199, 0259- 425699829 163.

• porc gras, purcei Tel: 0749- 083- 450

Tractoare

• brunetã sunã- mã. Tel: 0746- 313- 686.699130

698777

Mobilã ºi interioare

• tânãrã simpaticã ofer companie de neuitat Tel: 0756- 318- 879 699575

• vând tractor 445 semãnãtoare porumb. 699061 Tel: 0742- 008- 470.

Calculatoare

• atrãgãtoare, maseuzã profesionistã fac masaj muscular antistress erotic, discreþie 699089 totalã. Tel: 0749- 677- 630.

Piese de shimb-Auto

• tânãr ofer companie doamnelor(ºoare), generoase Tel: 0758- 288- 881 699495

• cumpãr tractor U650 Tel: 0746- 670- 072

• reparaþii calculatoare la domiciliu. Tel: 0765- 476- 547. 698527

• cauciucuri semiuzate, preþ convenabil 698460 Tel: 0756- 429- 320, 0722- 870- 347.

• vând Ford Escort Tel: 0755- 281- 400

(23 - H 671670)

699207

• vând BMW 525 D an 2004, preþ: 13200 EUR 699762 neg. Tel: 0744- 808- 834.

• vând Crysler Sport Crosfire fabr. 2005 40.000 km, reprezentanþã, ev. schimb variante preþ: 11900 EUR Tel: 0723- 182- 580.

Informaţii 0734/200-960.

699661

698602

• Opel Corsa 2010, full extra, 10.000 km 11.500 E.. Tel: 0770- 120- 746 698455

• Passat înmatriculat, roºu 1997 preþ: 3300 EUR Tel: 0722- 266- 351 698822

Cumpăr 2 sau 3 autorizaţii de taxi, cu sau fără maşină, numai pe SRL.

• vând lemne de foc uscate, verzi, tãiate la 699509 dimensiuni. Tel: 0745- 981- 350. • vând lemne de foc, execut transport. Tel: 0751- 246- 587. 699039

• vând lemne de foc, nisip, balast. Tel: 0740- 929- 122, 0733- 929- 122. 698782 • vând lemne foc, nisip, balastru, pãmânt gazon cu transport la client. Tel: 0743- 012771. 698533

• vând lemne tãiate de foc la papuc Tel: 698754 0745- 275- 075

Imprumuturi financiare • abordabil accesbil oferim împrumuturi pe bazã de garanþie (aur, laptopuri, plasme, LCD- uri, autoturisme, ceasuri de aur). Ne gãsiþi în P- þa Ferdinand vizavi de Tarom 698671 sau la Tel: 0751- 098- 078. • abordabil acum casã de amanet oferã împrumuturi pe baza garanþiilor mobile (autoturisme, telefoane mobile, laptopuri, tv, LCD, bijuterii aur) discreþie ºi seriozitate maximã. Tel: 0744- 960- 193. 698477

• abordabil ofer împrumuturi avantajoase. 699365 Tel: 0758- 593- 633. • casã de amanet oferim împrumuturi rapide. Tel: 0740- 868- 450. 698710 • credite bancare cu sau fãrã garanþie pt angajaþi, pensionari, inclusiv de boalã. Inf str. Primãriei nr. 10 Tel: 0359- 418- 233, 0727- 745- 800 698748

• credite, carduri, refinanþãri Tel: 0754284- 079, 0730- 664- 492 698675

• firma de credite oferim imprumut pe baza de garantie si refinantari credite. Tel: 697013 0758- 415- 985.

• firmã de credite oferim împrumut pe bazã de garanþie ipotecarã. Tel: 0744- 522- 515. 698892

• ofer imprumut cu garantie ipotecara, auto, aur. Tel: 0758- 415- 985. 697009

• ofer împrumut în lei sau valutã. Tel: 0729658- 562. 698979 • ofer împrumuturi pe bazã de garanþie imobiliarã. Seriozitate maximã Tel: 0757698673 791- 288.

• vând omagiu preºedintelui Ceauºescu 2 volume preþ 500 Ron/buc Tel: 0722- 647- 704 699073

• vând plitã cuptor Zanussi electric cu inducþie 600 RON neg. Tel: 0752- 210- 601. 699211

• vând sare vitaminizatã pentru animale 60 bani/kg, în cantitãþi mari neg. Tel: 0747699212 328- 023, 0359- 184- 698. • vând solar pt. bronzat, orizontal, profesionist la 220 V preþ: 400 EUR Tel: 0751- 221699011 972. • vând un candelabru mare, din bronz, înalt 2 m bun pentru Bisericã sau vilã pentru 699781 pretenþioºi. Tel: 0724- 071- 271. • vând vin de Odobeºti de calitate. Tel: 0746- 484- 622. 699782

• vand vitrina frigorifica (1.4m). Tel: 0770- 129- 075.

romaneasca 697380

• vând vitrinã frigorificã nouã, lada frigorificã 300 l, ladã frigorificã 400 l Tel: 0744- 621- 163 699273

• vând 150 bucãþi scutece medii pentru adulþi 200 lei, cuptor aragaz cu 4 ochiuri stare nouã - 200 lei. Tel: 0745- 599- 234, 698633 0359- 807- 833.

Finanþe vanzãri-cumpãrãri • ofer gratuit firmã. Tel: 0724- 182- 699. 698529


VINERI, 14 IANUARIE 2011

16 Magazin Obligate să vina cu sutien la locul de muncă Un tribunal pentru soluţionarea conlictelor de muncă din Köln a conirmat dreptul angajatorilor de a le cere angajatelor să poarte obligatoriu sutien la locul de muncă, scrie Die Welt. Potrivit judecătorilor, o astfel de cerinţă nu poate i considerată un „atentat” la drepturile și libertăţile individuale. În cadrul aceleiași cauze, în care a fost implicată o irmă căreia poliţia i-a încredinţat veriicarea pasagerilor pe aeroportul din Köln, tribunalul a admis limita lungimii unghiilor angajatelor respectivei irme - nu mai mult de 0,5 centimetri, motivând că unghiile mai lungi ar putea provoca zgârieturi sau răni în timpul veriicării. Însă instanţa a considerat ilegală pretenţia ca toate angajatele să-și

BERLIN.

Pândiţi de vecini

FOTO: FAN

Recompensă pentru denunţ

STOCKHOLM. Un administrator de imobile din nordul Suediei a propus o recompensă de 5000 de coroane (circa 560 euro) pentru locatarul dispus să-și denunţe vecinul surprins fumând într-un imobil unde fumatul este interzis. Iniţiativa vizează un complex rezidenţial din Sundsvall cu 121 de apartamente unde fumatul nu este permis „nici în case, nici pe balcoane, nicăieri”. Administratorul spune că dacă sunt depistaţi, vinovaţii de fumat sunt cei care vor trebui să se mute. SURSA AGERPRES

CLIPUL ZILEI

Obligatoriu cu sutien

FOTO: FAN

vopsească unghiile într-o singură culoare, bine deinită. În mod similar, tribunalul a permis personalului de sex masculin să-și vopsească părul în culoarea preferată și să poarte SURSA: AGERPRESS peruci.

Cărioarele sunt cunoscute ca nişte animale imprevizibile. Una dintre ele o ia la goană dintr-o dată prin mijlocul şoselei încercând să o traverseze. O maşină vine în viteză mare dar reuşeşte să frâneze la timp. Vezi http://www.bihon.ro/ caprioara-kamikaze/news20110113-03403240

MOSCOVA. Rusia va relua în 2013 programul spaţial turistic, pentru care se folosesc capsule Soyuz și care a fost întrerupt în 2009, a anunţat, miercuri, compania cu sediul în SUA care se ocupă de acest proiect spaţial. Începând din 2013, trei turiști vor putea, în iecare an, să ajungă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale cu ajutorul capsulelor Soyuz, au anunţat reprezentanţii companiei Space Adventures. Această societate a semnat un acord cu Agenţia spaţială rusă și cu compania de stat rusă Energuia, care construiește capsulele Soyuz. Reluarea programului spaţial turistic va i posibilă graţie creșterii numărului de capsule Soyuz fabricate în iecare an de compania Energuia și creșterii numărului de lansări spaţiale în iecare an. SURSA: MEDIAFAX

Nu au preţuri fixe la cafenea O cafenea din Praga îşi negociază preţurile cu clienţii pentru a scăpa de faliment.

Căprioară kamikaze

Alţi turişti spaţiali, în 2013

Patronul unei cafenele din Praga a decis să-și lase clienţii să negocieze preţurile la care cumpără produsele, în speranţa de a crește vânzările și de a scăpa de faliment, relatează AFP. „Ideea a fost să atrag noi clienţi. Astăzi, cafeneaua este aproape plină”, spune bucuros patronul Big Lebowski Bar, un mare iubitor

PRAGA.

Cafeaua are preţuri diferite FOTO: FAN

al cinematograiei americane, care, botezându-și localul, a adus un omagiu celebrului ilm al lui Joel Coen. Acest sistem a fost introdus

în luna august 2010, clienţii iind de atunci liberi să aleagă preţul plătit pentru băuturile și mâncărurile consumate. „Unii clienţi plătesc mai mult, alţii mai puţin. Dar, în cele din urmă, ei încearcă să ajungă la un preţ corect”, spune patronul. „Plătesc aici preţul obișnuit, cel pe care îl plătesc și în alte localuri din cartier, adică în jur de 20 de coroane (0,80 de euro) pentru o bere”, spune Ankat, un tânăr american care urmează studii la Praga.

www.bihon.ro Mai multe poze cu Aniela

ANIELA Este pasionată de modă, muzică şi modeling.

SURSA: MEDIAFAX

Rugăciuni cu mâna pe inimă Haitienii s-au reunit pentru a se ruga împreună, la un an de la cutremurul care a devastat ţara. PORT-AU-PRINCE. Haitienii

ORA MESEI O pasăre ciuguleşte dintr-un măr în apropierea localităţii Khatenchitsy, la 50 de kilometri de Minsk, Belarus. FOTO: EPA

Primul muzeu gay din SUA, la San Francisco Primul muzeu din Statele Unite ale Americii consacrat istoriei mișcării pentru drepturile homosexualilor a fost inaugurat ieri, într-un cartier istoric din San Francisco. Gay Lesbian Bisexual Transgender History Museum (GLBT) este cel de-al doilea muzeu de acest tip din lume, după o instituţie similară, inaugurată la Berlin în urmă cu mai multe decenii. Muzeul a fost inaugurat în cartierul Castro, unul dintre locurile preferate de comunitatea homosexualilor din San Francisco. Printre obiectele

expuse se numără niște ochelari roz, o pereche de blugi și un luier care i-au aparţinut lui Harvey Milk, primul consilier local al orașului care și-a făcut publică orientarea homosexuală. Povestea lui Milk, asasinat în 1978, a fost relatată într-un ilm în care rolul consilierului local a fost interpretat de Sean Penn - „Milk Preţul curajului” (2008) . „Noi am făcut tot ceea ce era posibil pentru ca acest muzeu să ie bogat, variat și să reprezinte comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali și transsexuali”, a declarat unul dintre responsabilii muzeului, Paul Boneberg. Mii de turiști vizitează în iecare an cartierul Castro „în căutarea culturii homosexuale”, a mai spus Boneberg, care a adăugat că în acest muzeu se găsesc documente ce relectă mai mult de un secol din istoria homosexualităţii.

Muzeul din San Francisco FOTO: FAN

SURSA: MEDIAFAX

SAN FRANCISCO.

s-au recules, miercuri, în memoria victimelor seismului care a devastat capitala Port-auPrince, relateaza AFP. La 16.53 (23.53 ora României), ora la care cutremurul cu magnitudinea 7 s-a produs în capitala haitiană la 12 ianuarie 2010, sute de persoane s-au recules, cu mâna pe inimă, în faţa palatului prezidenţial în ruine. După minutul de reculege-

S-au reunit la o slujbă în are liber

re, poliţiștii au înălţat drapelul din faţa palatului prezidenţial, alat în bernă de un an, în memoria celor peste 220.000 de victime. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a rămas în genunchi în faţa palatului na-

FOTO: EPA

ţional, care este în continuare înconjurat de o imensă tabără de sinistraţi. „Daţi-mi forţa să continui cu cei trei copii ai mei”, implora el. Anterior, mii de persoane cu Biblia în mână s-au reunit pentru a participa la o slujbă

bane, care traversează orașul, era stabilit la 4,46 de metri ieri, la ora 05.30 (21.30, ora României, miercuri). Va i nevoie de eforturi de reconstrucţie „demne de o perioadă postbelică”, a declarat premierul statului Queensland, Anna Bligh. Ne alăm în faţa unor scene de devastare și distrugere incredibilă”, a adăugat premierul. SURSA: MEDIAFAX

SURSA: MEDIAFAX

335 de morţi în Brazilia

Brisbane va fi reconstruit „ca după un război” BRISBANE. Orașul australian Brisbane, afectat de cele mai grave inundaţii din ultimele decenii, oferea un peisaj dezolant ieri, în condiţiile în care 30.000 de locuinţe sunt avariate, iar cel puţin un locuitor și-a pierdut viaţa. Persoanele evacuate din locuinţele lor încercau să evalueze pagubele, la câteva ore după ce inundaţiile au atins punctul culminant, ieri dimineaţă. Nivelul luviului Bris-

în are liber în faţa catedralei din Port-au-Prince, care nu mai este decât o grămadă de dărâmături. Președintele René Préval a pus prima piatră la un memorial care va i înălţat în faţa palatului prezidenţial. La un an de la tragedie, Haiti încă nu și-a bandajat rănile. Economia și infrastructura sunt paralizate, o epidemie de holeră apărută în octombrie și care a provocat moartea a 3.759 de persoane continuă să afecteze populaţia, în timp ce peste 800.000 de persoane locuiesc în continuare în taberele improvizate.

Evaluează pagubele

FOTO: EPA

RIO DE JANEIRO. Cel puţin 335 de persoane au murit în regiunea muntoasă din apropiere de Rio de Janeiro, în urma ploilor torenţiale căzute în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat, ieri, postul de televiziune GloboNews, citat de AFP. Echipele de salvare și-au reluat ieri dimineaţă operaţiunile, întrerupte în cursul nopţii. La Nova Friburgo, la 140 de kilometri nord de Rio, numărul morţilor a ajuns de la 97 la 155. La Teresopolis, un oraș la 100 de kilometri de Rio, el a crescut de la 130 la 146, iar în orașul vecin Petropolis de la 18 la 34, potrivit televiziunii. Vara australă este însoţită de ploi zilnice în sud-estul Braziliei și inundaţiile și alunecările de teren sunt frecvente în acest sezon. SURSA: MEDIAFAX


Jurnalul bihorean din 14.01.2011