Page 1

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - ANUL IX - NUMARUL 96 - IUNIE 2013 - ISSN 1174-4847

ARTA IN CAPITALA: FESTIVALUL STATUILOR VIVANTE DIN BUCURESTI

IURI GAGARIN PRIMUL OM IN SPATIU

NUNTA DE SAFIR


PRNZ 2

CALATORIILE LUI AKILI

FOSNIND PLACUT IN LANUL PLIN DE MACI Nimerise, ca din intamplare, intr-o campie plina cu maci. Erau de toate culorile, si zgariau frumosul cer cu multicolorele lor petale, rasfirate printre semintele aburindei sarbatori a sufletului. Existau de cand lumea, si tot de-atunci lumea le iubea, incluzandu-le in poeme, rasfatandu-le in chiflele calde, adunandu-le si apoi risipindu-le in toate colturile pamantului. Hraneau generatii de pasaret, fara sa le pese de pierderea catorva surate. Strabateau scurta lor viata fara sa se uite in urma, cu resemnarea nepasatorului si adierea invinsului. Cereau iertare de la ploaie, se inclinau sub puterea ei si se descatusau la primirea vestilor despre sosirea toamnei maronii. Ametite complet de trairile diminetii, adastau in placerile ascunse ale soarelui de amiaza si in tulburarea vinovata a cantecului serii. Si tocmai aici, si tocmai acum, Akili isi gasise drumul spre rasarit, calcand cu grija inzecita, printre randurile vagi. Era obosit, si-avea in spate o ranita cu de-ale gurii. Mergea uitandu-se in urma, grabit dar atent sa nu striveasca acele frumuseti ireale. Nu voia sa fie condamnat la plangerea vreunei corole de mac, nici sa isi rosteasca iertarile prin campul asta inundat de revelatii. Oricum, avea sa iasa curand de-aici, si-apoi, pe-aici ti-e drumul, frate. Nici nu stia de ce il rascoleau visele de ieri, nici nu se prefacea ca nu le vede. Ochii mintii ii alergau spre iedera din rasarit, mintea i se odihnea la umbra ei.

Cristi Dumitrache

Zarea, cu coada ochiului, culori si cadre de tablou, perforate doar de amiaza fierbinte, racorite de vreo boare de ploaie, minunandu-se in fata potretului divinelor iele. Cele imbracate-n alb, imaculatele naluciri aduse de fierbinteala sfarsitului de vara, intarcate-n toamna frumos mirositoare si limpede ca pocalul. De vin imparatesc. Strabatea distantele zorind inainte, cautand sa vada sfarsitul potecii, sperand la istovirea vipiei si la slobozirea curcubeelor aducatoare de racoare. Fosnea placut in lanul plin de maci, ca-ntr-o locanta plina ochi de draci, si-si aducea aminte de vechile spelunci, pe unde-si beau techinii cei natangi, si sendesa mai abitir intre prietenii sai draci, si-i ospata cu suflete de maci.

EDITORI / LAYOUT/ DESIGN/ PUBLISHING Adina si Cristi Dumitrache ROMANIA Irina Margareta Nistor, Liviu Antonesei, Octavian Lupu, Corina Diamanta Lupu, Marius Dobrescu, George Petrovai, Catalin Paduraru, Cornel Nistorescu, Nicolae Balasa, Corneliu Leu FRANTA Adrian Irvin Rozei GERMANIA Adalbert Gyuris SPANIA Gabriela Calutiu Sonnenberg USA Octavian Curpas BRAZILIA Vlad Radu Poenaru AUSTRALIA George Roca, Ben Todica CANADA Elena Buica, George Filip NOUA ZEELANDA Lucia Davis, Marian Ioan, Pr. Mircea Corpodean, Pr. Emanuel Crainic, Mihaela Orlandea, Mihaela Enache, Bianca Ungureanu PARTENERI PRNZ Romanian Global News, www.stiridiaspora.com, www.decenews, La Drum, Radio Romania Actualitati, Cotidianul, Ziarul Lumina, TVR International, Gandul, PROTV International, HRB Expert, www.liternet.ro, Altermedia, www.roeanz.com.au, Radio Metafora, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Clipa USA, Phoenix Magazine, Literaria Craiova, Basarabia Literara, Dilema Veche, Constelatii Diamantine, Destine Literare, Port@Leu, Cetatea lui Bucur, Revista Singur, Citadela, www.romanianvoice.com. PRNZ este membru al Clubului Presei Transatlantice. ABONAMENTE SI PUBLICITATE romanianpages@yahoo.co.nz. Materialele si fotografiile pot fi reproduse citand sursa. ISSN 1174-4847 Š PRNZ 2013 / AUCKLAND / NOUA ZEELANDA


STIRI

PRNZ 3

FESTIVALUL ASOCIATIEI DOINA DIN AUCKLAND Am primit cu bucurie (prin e-mail) invitatia Asociatiei romanesti „Doina” din Auckland de a participa cu piesa de teatru „Magura”, la acest festival. Ce inseamna o distanta de aproximativ 18.000 de km, cand ai la indemana atatea mijloace tehnice de a te conversa? Mare lucru nu, ci doar placerea de a face ceva si pentru altii, ambitie si responsabilitate. Asa ca am dat curs invitatiei lansate de Adina Giurgiu si iata-ma in Auckland, Noua Zeelanda pentru ca impreuna cu actorul Claudiu Bleont si cu un grup de temerari din comunitatea locala, sa punem in scena piesa de teatru „Magura”, piesa ce la Slatina si la Pitesti a avut un succes fulminant. Nu usoara a fost calea pana la destinatie. Toate au fost bune si la locul lor pana am ajuns in Hong Kong, unde am fost nevoiti sa innoptam si apoi la serviciul de emigrari din aeroportul din Auckland. Dar am razbit si am trecut toate incercarile la care am fost supusi, ceea ce ne-a intarit mai mult convingerea ca ceea ce urmeaza sa facem trebuie facut la nivelul asteptarilor comunitatii de romani care ne-a invitat. In loc de doua zile pe drum am facut patru, asta nu ca as fi oltean ci pentru ca informatiile furnizate de anumite servicii din tara nu au fost tocmai exacte. Dar cum zicem noi oltenii: ce fu... fu.. si trecu! Am sosit pe data de 22 iunie si am fost intampinati pe aeroport de familia Giurgiu, Cristi si Adina, si condusi la sala de repetitii din Ponsonby unde eram asteptati de cei care raspunsesera solicitarii Asociatiei Doina, sa faca parte din echipa de lucru. Eram extrem de obositi. O data cu cele petrecute pe traseu... dar si cu schimbarea de fus orar, asa ca dupa ce am facut cunostinta cu gazdele, am vorbit in mare despre ce urma sa facem si am stabilit sa ne vedem duminica, pe 23 iunie, orele 17,00 la Sala de Cinema Victoria unde urma sa vizionam piesa de teatru „Novecento”, in interpretarea lui Claudiu Bleont. Apoi am plecat spre casa familiei Giurgiu. Nu vroiam nimic altceva decat o cafea, o tigara, un dus si un pat cu perna moale. Incepand cu ziua a doua ne-am integrat in programul festivalului pe care-l primisem de la Adina, un program destul de variat si de consistent in evenimente, la care sunt asteptati sa participe toti romanii. Ne-am intalnit la piesa de teatru. Obosit fiind, in ziua precedenta, nu observasem prea bine stralucirea din ochii celor care ne asteptasera: Delia Giurgiu, Irina Pegler, Robert Horvath, Constantin Rosu zis Pucu, Alex Stan, Laura Iugan, Dana Gascu, Sabina Giurgiu, Lavinia Macoviciuc, Mariana Popa, Calina Tanase, Dragos Radu, Alex Stan... Cum am aparut ne-au asaltat cu intrebari, iar noi am raspuns, pentru ca asa se cade. In loc de 11 persoane veniseram 14, asa ca m-am vazut nevoit ca impreuna cu Claudiu Bleont sa mai introducem cateva personaje in piesa. De asemenea am fost placut impresionat de publicul care a venit la spectacol si de discutiile purtate dupa. Seara si a doua zi de dimineata am stat pe text si am mai introdus cateva dialoguri, facand astfel posibila introducerea „tuturor” in piesa de teatru. Luni seara, pe 24 iunie am distribuit rolurile, textele si am purces la repetitii stabilind totodata si programul. Asa ca am intrat pe fagasul normal si lucrurile au inceput sa capete forma, urmand ca fondul sa fie modelat pana pe data de 28 iulie cand va avea loc premiera piesei de teatru „Magura”. Activitatile inscrise in program s-au derulat normal, astfel ca pe data de 28 iulie ora 20:30 am fost invitati la o emisiune in direct la postul de radio din Auckland, iar pe 30 iunie, ora 17:00 la aceelasi Cinematograf Victoria, a rulat filmul „O vara de neuitat” de Lucian Pintilie, avandu-l in rolul principal pe... Claudiu Bleont. In paralel am vizitat in nordul Insulei de Nord, localitati cum ar fi Paihia, Russell, Whangarei si apoi partea nord a Insulei de Sud, Christchurch, Kaikoura, locuri care ne-au impresionat profund. La Christchurch, Claudiu a sustinut un alt spectacol cu piesa „Novecento” pentru romanii din acea comunitate, la care au participat si multi kiwioti. Am avut surpriza de a audia cateva piese autentice ale Madrigalului romanesc interpretate de un grup mixt numit „Balcanica” avandu-l ca dirijor pe Boromir, sarb de origine. Duminica pe 7 iulie am revenit in Auckland si de la ora 16:00 am reluat repetitiile la sala Rose Centre, locul unde se va tine premiera. Iata deci, o mana de oameni inimosi din sanul comunitatii romanesti din Auckland constituiti in Asociatia Doina, dar si cei care au raspuns chemarilor, au depus si depun eforturi pentru a aduce in sanul lor un crampei de romanism. Atat Claudiu Bleont, cat si cei care ne-au invitat si cei care lucreaza alaturi de noi suntem mandri ca le putem oferi cateva clipe de relaxare in compania unor amintiri din locurile natale si speram ca vor veni, pe data de 28 iulie 2013 orele 15,00 si 18,00 la Rose Centre pentru a ne bucura impreuna si pentru a trai romaneste, chiar si pentru cateva ore. PROGRAMUL FESTIVALULUI DOINA ‘Legendele care ne tin in viata – Stramosii nostri’, joi 18 iulie @ Ngati Whatua Marae 59B Kitemoana Street, Orakei, un program special dedicat copiilor; ‘Fii increzator in puterile tale’, vineri 19 iulie ora 6pm @ Planet FM, 79 Carrington Road, Point Chevalier, un workshop pentru si cu adolescenti; ‘La Hanul Magura! O intalnire cu Claudiu Bleont si prietenii lui’, sambata 20 iulie – Orakei Community Centre, 156 Kepa Rd Orakei, ora 6.00pm; ‘Magura’ de George Smarandache, duminica 28 iulie – The Rose Centre 3pm & 6pm @ 1 School Rd Belmontc, cu Claudiu Bleont in rolul principal si prietenii lui din comunitatea din Auckland.


MOVIE NIGHTS

MARELE GATSBY Irina Margareta Nistor

PRNZ 4 Ce poate fi mai frumos decat misterul unei mari iubiri descris de un scriitor de talia lui Scott Fitzgerald, un patimas la randul sau, cu o viata plina de semne de intrebare si nelinisti? Mai greu e sa transpui toate astea intr-un cinema al mileniului III, in 3D, in 2013, cand vii dintr-o frumoasa Australie, ca Baz Luhrmann, care pare sa nu aiba sentimente in relief , ci plate si oareca-re. Sigur ca este extrem de colorat, galagios ca anii 20, cu haine spectaculoase si un serviciu de ceai pe care ti l-ai dori cadou de nunta. Dar in rest, este de o superficialitate dureroasa, o sampanie care se rasufla rapid, chair daca te ameteste mai intai. Afisul iti ia ochii si muzica te obsedeaza multa vreme! DiCaprio are un zambet fermecator, dar insuficient de subtil, ea englezoica sofisicata, Carey Mulligan era mai bine pe covorul rosu, mai in largul ei. Incepe promitator, in alb negru, totul intr-un fel de cutie chinezeasca, stil labirint, apoi cativa fulgi de nea, care sunt secretul unui IMAX impecabil! Apare anul 1922 si Bursa, care pandeste sa cada, saracind lumea (cam ca in zilele noastre), o casa somptuoasa americaneasca, in care in care invitatia la masa se face in franceza, un viitor prieten temporar (Tobey Macguire) al Fantomaticului Gatsby, care ne spune povestea si insoteste cele 2 ore si 22 de minute cu comentarii adesea obositoare, dar ne duce si in locuri si timpuri inaccesibile! E un film pe care nu-l poti ocoli, e pacat sa nu-l vezi, mai ales ca a ajuns pe ecranele nostre simultan cu Cannes-ul, dar n-ar strica si o reluare, in paralel, a versiunilor din 1949 si 1974, cea muta, din 1926, pierzandu-se, din pacate!


MOVIE NIGHTS

CANNES: ZIUA VICTORIEI „Great! Niciun an fara premiu la Cannes pentru noi” ar putea fi subtitlul acestei corespondente de pe Croaziera. A fost si textul unui sms entuziast al unei bune prietene, fireste si cinefila. Asta cred ca ar fi ceea ce si-ar dori orice iubitor de film din Romania! Da! O data in plus am fost extrem de mandra / mandrii de conationalul nostru Tudor Cristian Jurgiu, regizorul care a concurat pentru Cinéfondation, ramanand initial printre cei 18 alesi, dintre 1550 de filme inscrise, de la 277 de scoli de cinema. UNATC-ul este din nou in frunte, alaturi de prestigioasa FAMU, de la Praga, Institutul de Film de la Chicago sau INSAS-ul Wallonie-Bruxelles (care e primul care a si dat comunicatul victoriei, nementionandu-i insa pe ceilalti laureati). Presedinta juriului - Jane Campion, Lady Jane (regizoarea neo-zeelandeza cu un Palme d’Or pentru un scurt „Peel”, in 1986 si in 1993, pentru lungul si tulburatorul „Pianul”) i s-a adresat intr-un mesaj lui Gilles Jacob, Presedintele Festivalului, care a ramas la propriu fara grai, in dupa-amiaza decernarilor. Ea a precizat ca toate premiile au fost decise in unanimitate. „In acvariu” (care era racord cu genericul neschimbat de ani de zile al celor 24 de trepte care ies din mare, printre pestisori - carora ma gandesc ca sunt acolo ca sa aiba cui sa ceara concurentii sa li se indeplineasca o dorinta - si se inalta la cer, pe muzica lui Camille Saint-Saëns) a iesit ex-aequo, pe locul trei, alaturi de slovacul animat „Panda”, de Matus Vizar, pe pozitia a doua fiind belgianul „In asteptarea deghetului”, al Sarei

Emisiunea “Vocea filmelor” de la Radio Guerrilla, realizata si prezentata de Irina Margareta Nistor, poate fi auzita live, in fiecare duminica, intre orele 12 si 13 (ora Romaniei), pe adresa de internet www.radioguerrilla.ro (cu doi de r si doi de l, asa cum spune reclama postului).

PRNZ 5 Hirtt, iar pe primul loc americanul iraniencei Anahita Ghazvinizadeh „Needle”, unde reapare, fireste in alt context, dar la fel de pregnanta povestea cu gaurirea urechilor pentru a putea purta cercei ca in „Legaturile bolnavicioase” de Tudor Giurgiu. O aluzie in imagini se gaseste si in marele favorit de anul acesta „Viata Adelei”. Revenind la acvariul nostru, marturisesc ca l-am vazut deja de 3 ori, de 2 ori in sala, atenta si la reactia publicului din toata lumea , care s-a distrat la dialogurile sau jocul celor doi foarte tineri si talentati actori, fermecatoarea Maria Mitu (sportiva din „In deriva”) si convingatorul Ionut Visan (pustiul din „Si caii sunt verzi”). O data in plus, am remarcat in decor afisul cu celebrul Godard „Cu sufletul la gura”, care nu numai ca are de-a face cu framantarile cuplului, dar culmea, in aceeasi sear, Cannes-ul a reprogramat „Omul din Rio”, cu Belmondo care-i dadea candva replica gracilei si atat de complexei Jean Seberg, din aceeasi stofa de actrita stilata ca Maria. Pornind de la vesnicile neintelegeri marunte in doi, ba se cearta, ba se impaca, un ping-pong fara sfarsit (pare-se boala universala). Dar poate ca in asta constau si „vitaminele” unei iubiri! Jurgiu schiteaza un portret, in 20 de minute, pe care va promit ca o sa-l puteti vedea la „Anonimul”, unde l-am selectionat deja de la prima vedere. Ceea ce am apreciat in egala masura a fost speech-ul de multumire, in care si-a mentionat profesorul, pe Sorin Botoseneanu, si ne-a asigurat ca finalul este unul fericit, in realitate, pentru ca asa i-a fost inspirat scenariul. In viata, cei doi au ramas impreuna. Inainte de a intra in Sala Bunuel, echipa prezenta pe Riviera franceza m-a invitat in salonul Cinéfondation, unde am vorbit cu drag despre proiectiile de pana atunci. Mi-a placut ca ii preocupa si ce fac ceilalti colegi, indiferent ca-i cheama Jarmusch, Polanski, Soderberg, Ozon, Payne, Desplechin, Kechiche sau Joel, Ethan Coen (si la ei fiind doi frati producatori, care sper sa ajunga ca Weinstein). Dupa ce s-au dat diplomele, pe terasa s-a baut o cupa de sampanie, cu mini-prajiturele si fructe pe o tepusa (si ele racord cu sangele congelat pe bat, pentru urmasii lui Dracula, plini de umor negru si replici sclipitoare de la Jarmusch). M-am bucurat ca am apucat sa-i ofer Mariei un trandafir galben (ca in „Viata si epoca judecatorului Roy Been”, de John Huston, cu acelasi Paul Newman, de pe afisul editiei 66 , care urma sa-i daruiasca Avei Gardner - Ava fiind numele unuia dintre personajele din... P.6

Irina Margareta Nistor


MOVIE NIGHTS

P5. ... „Only Lovers Left Alive”, care a fost imediat dupa), inaintea certitudinii recunoasterii oficiale. Il „culesesem” din arajamentele care insoteau mesele oferite presei de catre primarul Cannes-ului, undeva sus pe un deal de unde orasul se vede fabulos si invitatii sunt intampinati cu coronite inflorate de catre locanice imbracate in costume traditionale din Proventa, care seamana cu femeile din Corul de la Sfantu Gheorghe, care canta pe malulul Dunarii, inainte de prima seara in camping, la cinema in luna august de 9 ani incoace. Pranzul aioli, in cetate, printre copaci inverziti si ocrotiti de o statuie de marmura alba a Maicii Domnului, a fost unul cu peste si sosul de ulei de masline cu usturoi, care seamana a maioneza mai aromata, cu legume si mai ales cu cartofi noi, vin alb, rosu si roze, bagheta si vreo patru feluri de tartre: cu mere, crema de vanilie si capsuni, nuca si rubarba. La final o cafea ca s-o luam de la capat cu vizionarile, ca nu e vreme de siesta. Nostim e ca in fiecare an, primim in dar o sticla de ulei de masline, doar ca la controlul acerb, inainte de intrarea in sali nu-i voie cu lichide sau alimente (acum nu cred ca se apuca vreun ziarist de apusul regim cu ulei, panaceu al epocii trecute, cand oricum era si cartelet si majoritar nerafinat!) Pe scurt, ne-au trimis pe toti vreo o mie de jurnalisti, pe la intararea artistilor (ca si cum n-am fi ajuns in acelasi loc). Singurul lucru bun e ca am descoperit un automat de suc de portocale, stoarse pe loc, parfumat ca la Craciun si dulce si rece! Tot raul spre bine! Mai greu cu labirintul din Palat, unde n-ar strica un GPS. Filmul inscris pe ultima suta, al americanului-irlandezo-ceh si neamt Jim Jarmusch (fiul unei cronicarese de cinema, un fel de Nae, doar ca la el era tatal: Tudor Caranfil) era o incantatoare cascada de replici rafinate, cinice si sclipitoare (o caracteristica a selectionatelor de anul acesta de la Coeni cu „Inside Llewyn Davis”, la Payne cu „Nebraska” lui, ori la frantuzestile „Un castel in Italia”, „Jimmy P.” sau „Tanara si frumoasa”). Muzica, instrumente vintage, niste bijuterii pentru cunoscatori, realizatorul fiind si muzician, biblioteci citite si memorate pe loc, zombi si vampiri deprimati sau nimfomane bulimice. John Hurt - care il interpreteaza pe Marlowe si sustine ca el a scris opera lui Shakespeare - si Tilda Swinton - partenerii dintr-o viitoare premiera cu Vlad Ivanov -, Tom Hiddleston - care a jucat in recentul Spielberg:

PRNZ 6

„Calul de lupta” - si poloneza Maia Wasikowka. Dimineata, „The Immigrant”, in regia lui James Gray (care a scris si scenariul la „Blood Tie”, prezentat horsconcours), ambele cu Marion Cotillard. Si asa am ajuns in Insula Ellis (ca tot a fost la „Cleopatra” fiica lui Richard Burton, care juca in miniserialul care ne obseda, pe vremea cand voiam chiar toti sa emigram). Anul 1921. Sosesc 2 surori de la Katovice, una cu TBC si cealalta cu moravuri indoielnice (cunascatorii spun ca desi frantuzoica a facut mari eforturi, si regizorul nu mai contenea cu laude la conferinta de presa, accentul nu-i din zona, de la Katowice si, pentru un nativ, doar vreo 80% s-ar fi inteles, ceea ce mi-a amintit de „Dracula” lui Coppola si cum se vorbea romaneste; peste ani si-a cerut si scuze; sau mai recentul „Charley Countryman trebuie sa moara” de la Berlinala, unde e un fel de frazare de strigoi ). Povestea este una clasica, frumos ilustrata ca un serial englezesc, cu un formidabil Joaquin Phoenix (de curand filmat de compatriotul nostru Malaimare Jr. in nominalizatul la Oscaruri si Globuri „The Master” al lui Anderson). Se alina durerea cu opium (titlul filmului a/n de aseara, dedicat lui Cocteau de Arielle Dombasle , unde cel mai reusit lucru a fost mesajul directorului cinematecii Serge Toubiana, conceput de Bernard Henri-Levy, filozoful partener al artistei cu trup de sirena si venit ca din partea genialului creator, disparut acum o jumatate de veac . V-as recomanda in schimb, marti 28 mai, la Institutul Francez, spectacolul de 60 de minute al lui Iris Spiridon, de la ora 8 seara „Salonul copiilor teribili”). In „Imigranta” apare si un magician , un pic de levitatie, inca un trandafir , ca in „Frumoasa si Bestia” , patima banilor si cea mai veche meserie din lume, totul raplatit cu aplauze la final. Deci publicul vrea iar povesti sentimentale. Mai greu am inteles asta la „Michael Kohlhaas”, dar cred ca raspunsul e charistmaticul danez, care a turnat si pe la noi :Mads Mikkelsen (care nu e Alain Delon sau George Clooney, dar, durul face furori). In mod sigur nu Roxane Duran, care e o Regina Margot clorotica si cu blefarita, o aschimodie neconvingatoare, care a mai avut si ghinionul unei reluari, la clasice, a variantei cu splendida Isabelle Adjani. Caii sunt frumosi, dar chinuiti, cruzimea la ea acasa si scriptul simplut rau, unde baza e razbunarea (n-or fi auzit ca e arma prostului?). Mai ramane Polanski si se poate juriza sau specula pe langa!


OAMENI CARE AU SCHIMBAT LUMEA

PRNZ 7

PRIMUL OM IN SPATIU - IURI GAGARIN Iuri Alexeevici Gagarin, n. 9 martie 1934, Klusino, RSFS Rusa, URSS — d. 27 martie 1968, Kirjaci, RSFS Rusa, URSS), Erou al Uniunii Sovietice, a fost un cosmonaut sovietic. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om in spatiu si primul pe orbita Pamantului. El a primit numeroase medalii in diferite tari pentru calatoria sa de pionierat in spatiul cosmic. Yuri Gagarin s-a nascut in satul Klusino, aproape de Gjatsk (in prezent in Regiunea Smolensk, Rusia), la 9 martie 1934. In 1968, satul a fost redenumit Gagarin in onoarea sa. Parintii lui, Alexei Ivanovici Gagarin si Anna Timofeevna Gagarin, au lucrat la o ferma colectiva. Mamei sale ii placea sa citeasca, iar tatal sau era un dulgher iscusit. Iuri a fost cel de-al treilea din cei patru copii, iar sora lui mai in varsta se ocupa de el in timp ce parintii lui lucrau. La fel ca milioane de oameni din Uniunea Sovietica, familia lui Gagarin a suferit in timpul ocupatiei naziste din al Doilea Razboi Mondial. Ceilalti doi frati ai sai mai in varsta au fost trimisi in Germania ca prizonieri in anul 1943 si au revenit numai dupa razboi. Inca din tinerete, Iuri devenise interesat de cosmos si a inceput sa viseze la spatiul pe care il va cuceri intr-o buna zi. Iuri a fost descris de catre profesorii din suburbia Moscovei Liuberti ca inteligent si muncitor, ocazional chiar excesiv de scrupulos. Profesorul lui de matematica si stiinte a luptat in al doilea razboi mondial ca pilot al Fortelor Aeriene Sovietice, fiind o persoana care l-a impresionat profund pe tanarul Gagarin. Dupa ce a inceput o ucenicie in metalurgie ca turnator, Gagarin a fost ales pentru continuarea studiilor la un liceu tehnic din Saratov. In timp ce studia acolo, el s-a inscris in “AeroClub� si a invatat sa piloteze aeronave usoare, hobby care i-a ocupat din ce in ce mai mult timp. In 1955, dupa terminarea scolii tehnice, a inceput formarea ca pilot militar la Scoala de Piloti Orenburg. Acolo a intalnit-o pe Valentina Goriaciova, cu care s-a casatorit in 1957, dupa ce a a devenit pilot pe MiG-15. Dupa absolvire, el a fost repartizat la baza aeriana Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de granita cu Norvegia, unde vremea grea facea zborul dificil. A fost promovat la gradul de locotenent al Fortelor Aeriene Sovietice, la 5 noiembrie 1957 iar la 6 noiembrie 1959, el a primit gradul de locotenent senior. Devine membru al PCUS din anul 1960. In 1960, dupa o intensa cautare si un proces de selectie, Yuri Gagarin a fost selectat impreuna cu alti 19 cosmonauti pentru Programul Spatial Sovietic. Alaturi de ceilalti cosmonauti, el a fost supus la o serie de experimente riguroase menite sa-i testeze rezistenta fizica si psihica. A urmat si un antrenament intensiv pentru pregatirea zborului ce avea sa fie efectuat. Din acei douazeci selectati,

eventualele alegeri pentru prima lansare erau Gagarin si Gherman Titov, datorita performantelor excelente din timpul antrenamentelor, dar si datorita capacitatilor lor psihice - desi la o simulare cu o capsula mica Vostok amandoi barbatii au fost inferiori. Oficialii sovietici au cantarit si alti factori in selectarea lui Yuri: infatisarea acestuia, capacitatea sa de a manipula atentia presei, originile sale rusesti si chiar numele Gagarin, care era si el, de asemenea, asociat cu aristocratia tarista. Moartea sa a fost invaluita de mister si a dat nastere la numeroase teorii ale conspiratiei. Dupa versiunea oficiala, pe 27 martie 1968, ora 10.31 dimineata, avionul MiG-15UTI in care se afla Iuri Gagarin si copilotul Vladimir Sereghin s-a prabusit in apropierea satului Novoselovo, la 18 km de orasul Chirjaci, regiunea Vladimirskoe (190 km la est de Moscova). Totusi, exista elemente care pun la indoiala atat data si ora catastrofei cat si imprejurarile ei. Rezultatele raportului nu au fost facute publice pana in prezent; acestea impreuna cu resturile avionului, depozitate la Institutul de cercetari nr. 13 al Ministerului Apararii, au fost clasificate. In decursul anilor au fost lansate mai multe piste posibile care au condus la disparitia prematura a celor doi aviatori. La putin timp dupa destramarea URSSului mai multi specialisti care au luat parte la ancheta au sustinut ca avionul a intrat in vrie. O alta ipoteza, este ca avionul ar fi lovit un balon meteorologic. Au mai fost si alte ipoteze, mai putin plauzibile, s-au mai facut referiri la o eroare de pilotaj coroborata cu o defectiune tehnica a aparatului sau la asasinarea comandata de fostul presedinte sovietic Leonid Brejnev.


PRNZ 8

MEMORIA PENITEI

O VIZITA IN NOUA ZEELANDA II George Roca Ne-am oprit pe parcurs, pentru a lua masa de pranz, la Taupo, oras asezat pe malul celui mai intins lac vulcanic din Noua Zeelanda. Lacul era plin de pastravi, cu o apa foarte buna la gust, rece si proaspata! Taupo, in limba maori, este o prescurtare a numelui „Taupō-nui-a-Tia” care inseamna „Marea mantie a lui Tia” – Tia fiind o capetenie locala (si un explorator) care a descoperit lacul. Am ajuns la Wellington spre seara. Cladirile orasului se scurg parca de pe varful muntelui pana la punctul de tagenta cu marea (oceanul!). Multa verdeata! Multa! Cina am luat-o la un restaurant chinezesc, dupa care am vizitat centrul orasului. A doua zi a fost o vreme superba. Ne-am plimbat per pedes peste tot si am avut „good time” cum zic localnicii! Wellington este capitala Noii Zeelande si este cea mai sudica asezare a Insulei de Nord. Chiar daca e mai mic decat Auckland-ul, acesta oras cosmopolit - creeaza istorie si in zilele noastre! Cladiri vechi, de 100 de ani, sunt reconditionate si inobilate. Se umbla la subtilitatea traditiilor bastinase. Se invie sau chiar inventeaza traditii, cultura, istorie... Totul e frumos, proaspat si curat! Ziua urmatoare am folosit-o pentru a vizita muzee. Prima data ne-am dus sa vedem Galeriile Nationale de Arta, unde era un show al artelor plastice mexicane. Am avut norocul sa vedem lucrari de Frida Kahlo si Diego Rivera. Am filmat o multime de panze, pana cand a venit un imens „maor de serviciu”, cam de doua ori mai voluminos ca mine, si mi-a confiscat camera... Eu necomformist si rebel ca intotdeauna, i-am zis ca nu scrie nicaieri ca nu e voie sa filmezi (era interzis doar fotografiatul!!). Goliatul s-a uitat la mine cu aceeasi privire care o au jucatorii echipei de rugby „All Blacks” la inceputul meciurilor cand isi sperie adversarii cu faimosul dans de lupta „haka” si a plecat cu camera mea Sony CCD 220 la garderoba, de unde a revenit triumfator cu un numar de plastic si cu un zambet sub nas si pe buze, parca vroind sa-mi demostreze ca nu este

atat de rau precum pare. Cand am plecat am controlat caseta si spre bucuria mea nu era sters nimic... Poate nu invatasera bastinasi din Tara Norului cel Lung cum trebuie pedepsiti nonconformistii romani! Daca imi stergea inregistrarea m-as fi suparat, cu toate ca domnia sa avea dreptate, dar asa ca nu mi-a sters-o, ce sa zic? Sa traiasca maorasul nostru! Expozitia se numea „Viva la Vida” (Mexican masterpieces from the Jacques & Natasha Gelman Collection”. By the way, se zice ca Frida Kahlo se trage dupa bunicul dinspre tata de prin Ardeal (Arad, Oradea), si este socotita cea mai importanta pictorita a secolului XX. Mie imi place compozitia, culoarea si mesajul tablourilor ei. Totusi cel mai mult apreciez sprancenele autoarei in autoportrete. Diego Rivera, sotul sprancenatei, a fost cel mai mare artistproducator de pictura murala a


MEMORIA PENITEI secolului mai sus amintit. A avut un succes nebun in Statele Unite, unde a facut o groaza de bani, pictand fatadele zgarie-norilor (ex. Rockefeller Building). Ambii au cazut, mai apoi, in dizgratie, deoarece au fost „aprigi comunisti”. Despre Frida se zice ca a fost (si) amanta lui Leon Trotzky, iar in gluma... de Diego se zice ca ar fi fost... indragostit de Stalin! Acesta il idolatriza pe tatuc, pictandui portretul pe gigantele lucrari pe care le executa pentru americanii capitalisti. Cand a murit Frida, a iesit un scandal de toata frumusetea cu autoritatile mexicane deoarece sicriul defunctei era acoperit cu drapelul sovietic, rosu cu secera si ciocanul... in loc de cel national mexican. Oricum, cei doi, au lasat in urma lor creatii minunate, unice si de mare valoare! Multe dintre tablourile kahloiene s-au vandut la Sotheby’s, New York, cu peste 1 milion de dolari!!! Lucrarile lui Diego asijderea... Dupa pranz, am fost sa vizitam Muzeul National al Noii Zeelande care se numeste „Te Papa” (Our Place), adica in traducere... locurile noastre, tara noastra, adica „Te Papa” in limba maoreza! Muzeul s-a deschis recent si este gazduit intr-o cladire moderna, cu inovatii expozitionale, tehnica moderna, aparatura digitala, electronica, sunet, lumina... Am vazut acolo pagini scrise, descrise si vizuale din istoria si obiceiurile maorilor – bastinasii din acele locuri exotice. Un lucru interesant, care mi-au atras atentia, au fost saloanele alocate cuceririi Antarctidei. Fotografii, descoperitori, utilaje, transportoare, imagini ale continentului de gheata... Ceva inedit! In drum spre marea Insula de Sud a Noii Zeelande, de la Wellington la Picton, am trecut cu feribotul Stramtoarea Cook.

PRNZ 9 BEEHIVE

TE PAPA MUSEUM

STRAMTOAREA COOK

Cu toate ca este declarata cea mai periculoasa stramtoare din lume, pe parcursul celor 28 de kilometri, am avut parte de trei ore de incantare a ochiului. Insule, insulite, colti de stanca iesiti din apa albastra a oceanului obligau vaporasul nostru sa faca slalom pe apa. Mi-aduc aminte ca prin 1986, acolo a pierit faimosul vas de croaziera „Mikhail Lermontov”, unul dintre cele mai gigante vase de acest gen din lume. Glumetii zic ca s-a dat la fund pentru ca nu a stiut sa schieze, sa faca slalom... In apele stramtorii isi au habitatul mai multe specii de cetacee. Deseori poti observa prin preajma balene, delfini sau chiar caracatite gigante. Multi inotatori si-au incercat puterile sa cucereasca apele celor 28 de kilometri care despart cele doua insule. Conform traditiei orale maore, prima temerara a fost o femeie bastinasa, Hine Poupou, ajutata de un delfin dresat. In timpurile moderne, in 1962, neo-zeelandezul Barrie Devenport a facut traversarea in 11 ore si 13 minute. Prima femeie alba, care a avut succes a fost americanca Lynne Cox, in 1975. Alte recorduri demne de consemnat sunt cele ale lui Aditya Raut, un copil indian de 11 ani si ale italianul Salvatore Cimmino, care a executat traversarea stramtorii in 8 ore si 18 minute... avand un picior amputat! „I-auzi braul, trece raul...! vorba unei strigaturi oltenesti... iar noi trecem stramtoarea Cucului de la Wellington la Picton... cat ai zice „peste”, dar nu cu braul ci cu feribotul. Despre peripluul din Insula de Sud a Noii Zeelande intr-o povestire viitoare... VA URMA


PRNZ 10

ROMANIA NOASTRA

FARMECUL SCRIERII

proceselor misterioase ce se ascund in spatele folosirii cuvintelor. Surprinzator, cu cat incerc sa observ mai bine izvorul trairilor launtrice, cu atat el pare sa se estompeze mai bine dincolo de perdeaua densa ridicata de alte ganduri, ce se ridica asemenea aburilor de apa dintr-un pamant incalzit de razele soarelui dupa trecerea unei ploi abundente ce a udat in profunzime intinsul solului. Unde se afla acea sursa plina de mister a trairilor ce se revarsa in orizontul interior al sufletului? De unde provin acele dorinte ce se lupta spasmodic in incercarea de a-si disputa spatiul ingust al atentiei prin irezistibila putere a seductiei? Profunzimea universului launtric pare sa fie asemenea unui ocean abisal si fara contururi clare, acestea pierzandu-se in negura continua a imensitatii spatiului si timpului. Poate din aceasta cauza, scrierea genereaza un straniu fenomen de polisemantism, de exprimare a unor idei ce trec dincolo de intentia autorului si de redescoperire a sensurilor profunde in exercitiul interpretarii a ceea ce a fost smuls efemerului prin asezarea in corpuri de litera tiparite pe hartie sau incorporate in mediile de stocare electronice. Citesc aceleasi randuri scrise de un autor care a trait in urma cu mai multe sute sau mii de ani, dar intelesul pare a fi mereu altul. Observ detalii ce nu imi erau clare la prima vedere sau amanunte ce rastoarna intelesul unor invataturi ce pareau a fi bine asezate pentru vesnicie. Si tocmai de aceea, ajung sa detest dogmatizarea oricarui gen de invatatura, adica acea betonare a conceptelor sub forma unor exprimari ce nu vor putea fi modificate vreodata. Acest exercitiu, util pentru creatorii de sisteme totalitare, imi este cu totul strain, fiindca in cautarea esentei gandurilor nu poti sa te Nimic nu se compara cu scrisul, aceasta asezare ordonata cantonezi in spatele zidurilor unei fortarete invincibile, fiindca pur si simplu astfel de ziduri nu exista, ci doar te amde cuvinte si litere in serii succesive de propozitii, fraze sau agesti cu existenta unor lucruri ce teoretic ai impresia ca nu pot si nu au dreptul sa fie schimbate vreodata. paragrafe. Asemenea unei simfonii a gandurilor si trairilor Daca totusi mergi pe o astfel de cale, urmeaza invariabil dezamagirea si abandonarea completa a ideii de spirifelurite, imbinarea exprimarii prin intermediul simbolisticii tualitate, recursul la materialitate fiind inevitabil, profanul inghitind pe nedrept ideea de sacru in cel mai scurt timp. scrierii confera adancime opiniilor transpuse sub forma unor Fiindca in jocul dialectic al cunoasterii prin intermediul notiunilor aflate mereu in miscare, a ramane pe loc inseamna linii melodice ce se intrepatrund, se sprijina reciproc sau pur si simplu a regresa, iar a fi inflexibil se traduce prin a deveni ignorant. Si ma amuz din aceasta cauza de acei se opun dramatic intr-un joc feeric fara de egal. Iar rezulvesnici inchizitori, in fapt urmasi ai mult hulitilor farisei, cunoscatori a tot ce exista, in fapt fiind doar niste nestiutori tatul este de fiecare data sublim prin orizontul pe care il cu pretentii de mari invatatori. Si toate acestea se intampla din cauza ca exercitiul cunoasterii este flexibil si dinamic, descrie, sau mai bine zis, ce se deschide inaintea cititorului, asemenea curgerii unui rau dinspre inaltimile abrupte ale unui munte catre malurile unduioase ale marelui ocean. ca o priveliste de un pitoresc aparte avand un farmec plin Iar daca reusesti sa exprimi armonios unduirile gandirii in exercitiul sublim al cunoasterii, atunci acel izvor de atractie. Si de aceea, cand scriu aceste randuri, retraiesc tainic incepe incet sa se descopere dincolo de valul dens al impresiilor de o clipa, ce obtureaza si fascineaza pe cei care diferitele experiente de viata prin care am trecut, fapt ce m-a nu reusesc sa treaca de materialitatea inselatoare a lumii in care traim. Si de aceea, am convingerea ca atingerea acelui determinat in cele din urma sa rup cenzura tacerii si sa incep plan launtric fundamental va conferi profunzime trairii, seriozitate exprimarii si consecventa actiunii, indiferent de asternerea prin intermediul cuvintelor a reactiilor pe care natura lor. Adica se va constitui ca un raspuns valabil la multiplele nedumeriri si provocari in mijlocul incercarilor le-am avut in fata unei realitati contradictorii si inexplicabile. felurite ale vietii. Dar pana atunci, perdeaua densa a gandurilor de o clipa se va multiplica tot mai mult sub impactul Fara sa vreau imi aduc aminte de acele clipe din copilarie, unor medii de comunicare ce inunda constiinta cu imagini fara sens si cu dialoguri lipsite de consistenta ale mediilor cand colindam fara tinta strazile Brasovului in timpul orelor sociale din care facem parte. Iar izvorul tainic va ramane nestiut, in adancime si in bezna pana la finalul vremelnicei de scoala, de care imi doream sa scap cu orice chip. Imenoastre treceri prin acest univers, in care din ratiuni misterioase am aparut undeva, in trecut, iar altundeva, in viitor, diat, se juxtapun impresiile culese mult mai tarziu, cand ma vom disparea fie in neant, fie in alt univers mult mai bogat. Si din aceasta cauza, ori de cate ori aleg sa imi transpun plimbam pe bulevardele prafuite ale Bucurestiului, un oras in scris gandurile, trairile si emotiile, ajung sa experimentez bucuria de a privi dincolo de aparente si de a adanci prin in care nu as fi dorit sa ajung vreodata, dar in care mi-am contemplare ceea ce este aparent ascuns. petrecut cea mai mare parte a vietii. Mai departe observ cum Poate gandurile pe care le exprim nu sunt si nici nu vor fi vreodata populare, dar ele vor accentua intotdeauna se intinde necunoscutul a ceea ce va fi, acel spatiu transcenimportanta cunoasterii de sine, ce mereu se ingemaneaza cu descoperirea fascinanta a marelui univers. Dar poate nici dent ce ma atrage inexorabil cu speranta si teama, sau cu nu mai conteaza aceasta popularitate lipsita de noima, fiindca numai bucuria de a privi sursa trairilor launtrice iti bucurie si tristete, in acelasi timp. Dar aceasta intretaiere de poate aduce o pace sufleteasca durabila in mijlocul trecerii in nefiinta a tuturor lucrurilor din jurul tau. Este ca si cum trairi si ganduri dureaza foarte putin, fiindca in scurt timp un margaritar de mare pret s-ar afla chiar in inima ta, dar tu niciodata nu ai sti acest lucru, cautand in zadar fericirea alte imagini prind chip in campul constiintei, de data aceasta in aspectele trecatoare ale existentei, ce isi arunca iluziile si umbrele prin mreje ce ii prind pe cei nestiutori cu atractii prezentul captivandu-mi atentia prin ceea ce incerc sa exprim fatale pentru destinul lor vesnic. intr-un efort de autoanaliza, mai bine zis de evidentiere a

Octavian Lupu


ROMANIA NOASTRA

PRNZ 11

TARA MEA Suntem intr-un moment de rascruce. Europa e cu ochii pe noi. Dar nu numai ea: si America, si Australia, si Groenlanda, si mafia italiana, si traficantii de droguri, si purtatorii de pistoale la sold (sau la spate). Suntem o tara ravnita. Toate consfatuirile europene la nivel inalt, pe acest subiect isi axeaza pledoariile. Si cum sa nu fim? Atata vreme cat tara este reprezentata „la nivel inalt” de EBA (fata „lu taticu”) sau Becali (cazut acolo tot datorita „lu taticu”). Nu este de facut altceva decat semnarea unor acte. Nu prea suntem intelesi. Predilectia fanariota pentru averi rapide a facut din mintile marilor nostri conducatori niste catelusi buni de dat din coada la orice fosnet al unui „euro”. Ce mai conteaza ca suntem la un moment de rascruce? Secatuita, tara asta se incapataneaza sa fie tara. Poporul asta, ucis la propriu de catre imbecili ca Emil Boc si ulterioara sa sleahta, se incapataneaza sa fie viu. Poporul acesta face copii. Poporul acesta isi creste copiii. Poporul acesta nu este de acord cu variantele de supravietuire propuse de fiecare guvern ce a facut bani buni pe spinarea sa. Poporul acesta nu mai are tinta. Poporul acesta se roaga sa mai vina un Mantuitor care sa-l scoata din robia impusa de „Stat”. Expresii ca: „trebuie sa dau bani la Stat” sau „Statul ma obliga sa...” sunt deja traditionale. Dar cine este Statul? Enoriasii puterii politice – asta este Statul. „Tremuram de frig si de foame, domnule Stat!”, zice poporul. Iar Statul „consfatuieste” cu opulenta meselor intinse pe la Sinaia (sa nu mai spunem de intalnirile „Statului” in diverse tari exotice). Suntem la capatul rabdarii. Am aflat ca „Statul” nu ne poate salva. Am aflat ca acei indivizi la costum si cravata nu sunt altceva decat „fata lu taticu”. Am aflat ca guvernul nostru acorda, pe banda rulanta, titluri de proprietate asupra Romaniei celui care plateste mai mult. Povestea asta devine din ce in ce mai fascinanta pe masura ce-mi aduc aminte de toata degringolada din ultimii douazeci si ceva de ani. Cat de stupizi pot fi oamenii ce compun poporul roman? Cu cat s-a cumparat tacerea poporului roman? Care dintre prietenii nostri, rudele noastre, apropiatii nostri de zi cu zi au castigat ceva din afacerea tacerii despre „Stat”? Votam in continuare ca o turma de oi dusa la taiere, iar aceasta senzatie, repetata de cate ori este nevoie, ne da impresia ca „poporul conduce”. Domnilor, poporul nu mai exista. Poporul a devenit un simbol manipulabil, un fel de minima apasare pe un buton. Poporul acesta este reprezentat numai de cativa visatori care nu se pot acomoda cu zilnica teroare. Ar trebui sa asteptam de la acestia un sprijin, un semn ca exista. Insa acestia nu vin sa salveze o tara sau un popor – ei intervin in identitatea acelei tari sau acelui popor. Acestora nu li se poate opune un regim politic, o armata. Tara mea nu este aparata de ei. Tara mea a fost lasata de izbeliste si cumparata pe baza unor comisioane grase de catre diverse „entitati democratice”, cum a fi FMI sau CEC (Curtea Europeana de Conturi) sau ONU. Tara mea nu mai exista. Desigur, ma pot misca in acest teritoriu, ma duc la munte sau la mare, dar tara aceasta simt ca nu mai este a mea. Pe mine si pe altii ca mine nu ne apara nimeni. Oricat am nadajduit ca frumusetea lumii mele, libertatea mea, eliberarea mea sunt posibile – nu ma apara nimeni. Ce sa fac de aici incolo? Sunt un simplu scriitor. Doamne, dupa ce am scris aceste randuri, ce se va mai intampla? Ajuta-ma, Doamne!

Stefan Doru Dancus

Ante si Jeanette Matija Zaknic 1328 Coatesville Riverhead Highway RD2, Kumeu, Auckland.

A.J. ZAKNIC & SONS

Au venit in Noua Zeelanda in anul 1969 si s-au instalat la Kumeu in anul 1980. La inceput au cumparat un lot mic de teren cu o suprafata de 16 acri, un lot care nu era ingrijit, un lot neglijat. Si au pornit sa faca ceea ce stiau sa faca mai bine: sa lucreze pamantul, asa cum foarte bine se face in Croatia, Romania si in toate tarile din Europa de Est. De-a lungul anilor au mai cumparat pamant si s-au extins. Au struguri, mere (si un suc natural de exceptie, cu gust de butoi de dud), capsuni, legume timpurii sadite in sere. Exporta in SUA, Canada si in aproape toate tarile mari din Asia. Au o sala spatioasa pentru intalniri, care poate fi inchiriata de catre cei care vor sa aiba un barbecue sau sa viziteze ferma si sa se bucure de o zi la tara. La ferma pot fi cumparate si alte bunatati si surprize (la sacosa si la sticla), pe care va lasam sa le descoperiti la fata locului. A.J. Zaknic & Sons are waiting for you to come in Kumeu, for a wonderful outdoor day. They provide fresh organic apples, grapes, strawberries and vegetables for sale. They also can hire a big meeting room for a day on the countryside, for a barbeque or just for your relaxation. Do not hesitate to visit Ante and Jeanette Matija Zaknic, when you are in Kumeu. They are always happy for guests!


PRNZ 12

SECANTE ROMANESTI

AS DORI DIN PIEPT SA-MI SCOT, INIMA CU DOR CU TOT (II) Urmare din numarul trecut: Printesa Ileana descrie astfel acest moment de dramatica despartire: “Inca odata a ramas Mircea sa fie singurul pazitor al casei noastre. De data asta inima mamei lui, aflata in stanca de peste valea ingusta, ii tine companie. Am vrut sa o luam cu noi, dar sarcofagul de marmura era atat de bine cimentat in stanca incat nu am putut nici sa-l deschidem, nici sa-l miscam. Apoi m-am gandit ca poate era dorinta mamei ca inima sa ramana cu poporul ei, in pietrele si pamantul romanesc. Desi noi toti trebuia sa plecam, ceva din ea si din fiul ei mai mic ramanea; un simbol al dragostei si credintei pe care nici o putere de pe pamant nu le poate distruge. Am ingenunchiat impreuna cu Anton si copiii pentru ultima data la altarul unde era inima si ne-am rugat adanc in tacere. Atunci mi-am promis solemn ca oriunde as merge voi incerca sa-mi continui munca; mi-am promis ca, deoarece in inima mea era incrustata imaginea Romaniei, viata mea va ramane in continuare dedicata ei.” Versiunea oficiala spune ca “taina desavarsita a fost descifrata de directorul muzeului care a descoperit ascunzisul inimii din caseta”. Asa ca in 1970 cutia de metal a fost transportata la Muzeul National si astazi poate fi vazuta in tezaurul expus la subsol. Urna de marmura, asezata in spatele grilei metalice, strajuita de o cruce cu inscriptii chirilice sapate in piatra, se gaseste tot in stanca din preajma castelului Bran, langa pajistea marginita de raul Turcu. Trikomo este un satulet din zona de nord a Ciprului, care se gaseste la vreo douazeci de km de Famagusta. De fapt nici nu se mai cheama asa de mai bine de treizeci de ani, pentru ca dupa separarea insulei intr’o zona turca si o zona greaca in 1974, toti locuitorii greci au fugit. Au fost inlocuiti de alti refugiati, de data asta turci, care veneau dintr’un sat de langa Larnaca. Asa ca locuitorii turci l-au botezat “Yeni Iskele” – Noua Skala, in amintirea satului parasit. Poate si pentru ca sa uite ca aici s-a nascut celebrul general Grivas, fondatorul organizatiei EOKA, ce urmarea alipirea Ciprului la Grecia. In orice caz, satul Trikomo, desi se gaseste foarte aproape de mare, o mare albastra cu reflexe argintii, ca in filme, arata mai degraba ca o asezare din mijlocul Dobrogei, “écrasé par le soleil” si napadita de praf. Cand in fine, prin luna Decembrie/ Ianuarie vin ploile atat de asteptate timp de zece luni, satul inoata timp de cateva zile in glod, alta calamitate. Vizitasem acum cativa ani acest loc, unde locuiesc niste prieteni turci ciprioti pe care ii cunosc de mai bine de treizeci de ani si care au fost “repartizati” aici. Si care tot mai plang dupa casa lasata “dincolo”, la fel ca

si prietenii mei ciprioti greci din Limassol, care plang dupa casa lasata la Famagusta. Singurul obiectiv artistic interesant din acest colt pierdut de lume, in afara picturilor stravechi ale unei biserici ortodoxe, mai tot timpul inchisa, este minuscula capela St. James, aflata in mijlocul unei intretaieri de drumuri, incercuita in permanenta de baletul camioanelor, care se dirijeaza spre statia rutiera vecina. Aceasta capela, inconjurata de cativa palmieri plantati de curand, la aproape un metru sub nivelul soselei inconjuratoare, are un aer cunoscut. Este copia fidela a capelelor reginei Maria de la Balcic si Bran! Mai bine zis, originalul, pentru ca o placa metalica, asezata in fata capelei, precizeaza in engleza si turca: “Capela St. James (secolul XV)”. Inscriptie laconica, si care nu spune mare lucru despre cei care a construit-o! Modelul capelei din Balcic, cea din Trikomo, numita “St. Jammes Era pe vremea cand Cipru mai era inca o insula venetiana, cea mai avansata posesiune a Serenissimei in Mediterana. Pe vremea aceea, Sandro Boticelli o picta pe Simonetta Vespucci – al carei frate a marcat geografia lumii pentru eternitate – sub trasaturile zeitei Venus, despre care mitologia antica spune ca s-ar fi nascut in Cipru. Numai ca Sandro nu-si inchipuia ca, dupa ani si ani, zeita pe care el o imaginase iesind din spuma marii va deveni, reprodusa de mii de ori, vectorul publicitar de pe cutiile de rahat, una dintre specialitatile gastronomice ale insulei. In acelasi timp, la alt capat al lumii otomane, Stefan cel Mare construia cate o biserica dupa fiecare victorie asupra turcilor. Turcii care, cativa zeci de ani mai tarziu, urmau sa ocupe insula Afroditei, punand astfel prima piatra a convietuirii intre biserici si moschei, care sunt obligate sa se suporte de mai bine de cinci secole. La fel ca si in gradina reginei Maria de la Balcic, unde vila principala, pe care o strajuie un minaret copiat dupa moscheiele turcesti din regiune, se gaseste la o aruncatura de bat de capela construita dupa modelul cipriot. Oare cum a cunoscut regina Maria, sau arhitectul ei de la Balcic, aceasta minuscula capela, cu proportii perfecte, construita acum cinci secole si devenita mai tarziu lacas ortodox? Mister…! Candva voi incerca sa-l dezleg prin biblioteci cu hrisoave prafuite. Dar, deocamdata, am ocazia sa visez la culmile inzapezite ale Carpatilor, asezat pe o banca de piatra, in mijlocul multimii care forfoteste intr’un sat de campie, pierdut pe o insula, in inima Mediteranei. SERVICE APRES VENTE: Se pare ca, dupa moartea regelui Ferdinand, in anii primei domnii a regelui Mihai, inca un copil, regina Maria se temea de posibilitatea unei lovituri de stat militare, preparata in ascuns de maresalul Averescu. Din aceasta cauza, si pentru a pregati o eventuala retragere rapida, regina Maria a profitat de un un voiaj in Mediterana pentru a lua contactul cu autoritatile cipriote, insula pe atunci colonie englezà. Cu ocazia acestei vizite, regina ar fi descoperit aceasta capela. In acelasi timp ea a achizitionat si diferite piese antice cu care a decorat gradina resedintei sale din Balcic.

Adrian Irvin Rozei


CAMPANII PRNZ

PRNZ 13

ALIANTA NATIONALA PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI Cu o saptamana inainte de comemorarea unui act trist al istoriei nationale - inceputul sovietizarii Romaniei prin alungarea ilegala a Regelui Mihai- un grup de oameni de cultura si arta au lansat un apel elitelor politice, economice si intelectuale ale tarii. Aliantei aflate la guvernare i s-a cerut, de catre membri ai acestei structuri, sa inceapa demersurile pentru restaurarea Monarhiei constitutionale. Dinu Giurescu, Doina Cornea, Mihai Sora, acad. Alexandru Zub, Dinu Zamfirescu, Constantin Martian, surorile Coposu, Lucia Hossu-Longin, Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Sorin Dumitrescu, Dan Puric, Filip Iorga, Mircea Diaconu, Stefan Caltia si multi alti oameni de cultura au semnat Apelul. ‘Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei’ adreseaza institutiilor statului, liderilor politici si tuturor romanilor care se simt responsabili fata de soarta tarii, apelul intitulat ‘Monarhia Serveste Romania’: In urma cu un an, regimul de autoritate prezidentiala parea de nezdruncinat. Si totusi, curajul si verticalitatea unor grupuri de tineri au reusit sa disloce reteaua construita in jurul vointei unui singur om, un presedinte de republica. Multi dintre tinerii care i s-au opus acestui presedinte, iarna trecuta, in Piata Universitatii, se regasesc astazi in Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei, asociatie a societatii civile care strange laolalta personalitatile si romanii care cred ca astfel de derapaje autoritariste trebuie impiedicate pe viitor si care vad in Monarhie o solutie pragmatica pentru disfunctionalitatile democratiei romanesti. Familia Regala serveste, de mai bine de 140 de ani, Romania. Aparuta ca o continuare fireasca a vechilor institutii romanesti, a lungului sir de voievozi ai Moldovei si ai Tarii Romanesti, Monarhia constitutionala a reprezentat, in epoca Regelui Carol I, indispensabilul factor de echilibru al vietii politice romanesti si motorul puternic al modernizarii tarii. Carol I a adus Romaniei independenta si sporirea prestigiului international. Regele Ferdinand Intregitorul si Regina Maria au mobilizat energiile romanilor catre realizarea Romaniei Mari, dupa Primul Razboi Mondial. In timpul domniei Regelui Carol II, tara a atins un apogeu economic si cultural. Majestatea Sa Regele Mihai I a scos Romania din alianta toxica cu Germania nazista, a contribuit prin actul sau curajos la scurtarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, salvand sute de mii de vieti omenesti si a luptat pana la capat impotriva comunizarii tarii. Dupa 1989, in ciuda atitudinilor deseori ostile ale autoritatilor romanesti, Majestatea Sa a continuat, impreuna cu ASR Principesa Mostenitoare Margareta, cu ASR Principele Radu si cu intreaga Familie Regala, sa serveasca interesele Romaniei, in directia democratizarii, a modernizarii, a integrarii euro-atlantice si a refacerii identitare si institutionale. Cu ce se poate

„lauda”, in schimb, republica? Cu un regim comunist impus de Uniunea Sovietica, cu sutele de mii de victime ale represiunii comuniste, cu anihilarea elitelor sociale si intelectuale, cu aberatiile national-comuniste din timpul regimului Ceausescu si cu mutilarea tarii, prin demolari, distrugerea satelor, industrializarea fortata, propaganda si cultul desantat al personalitatii dictatorului. Iar republicile post-decembriste, cu ezitarile si neajunsurile lor, isi au tristul „apogeu” in esecul pe toate planurile al regimului Basescu. Cu totii parem a intelege astazi ca revertebrarea natiunii noastre nu inseamna doar schimbarea unui regim politic cu un altul, doar inlocuirea unui partid cu altul, doar reforme economice si un mai solid sistem de asistenta sociala. Trezirea natiunii la viata democratica inseamna recuperarea identitatii, onorarea inaintasilor si a celor care s-au jertfit pentru libertatile noastre, respectul si promovarea valorii, sprijinirea celor mai slabi dintre noi, reconsolidarea institutiilor pe alte principii decat cele clientelare si politice, respectul fata de lege, responsabilizarea actului de guvernare, recuperarea demnitatii nationale si a acelor elemente care ne definesc cu adevarat. Tocmai pentru ca le reamintea romanilor toate aceste valori, discursul rostit de M.S. Regele Mihai in Parlamentul Romaniei, la 25 octombrie 2011, a fost o revelatie pentru multi. Un astfel de discurs, limpede si plin de substanta, concret dar inalt, aplecat asupra realitatilor zilnice dar conectat la valorile eterne ale natiunii nu fusese niciodata pronuntat de vreun presedinte de republica, fie ea populara, socialista sau post-decembrista. Este evident ca Romaniei ii lipseste punctul de echilibru, acel factor neutru care sa se afle deasupra politicii si care sa ofere continuitate si viziune pe termen lung, dincolo de alternanta la guvernare. Monarhul nu face politica, nu sustine niciun partid, ofera insa echilibru si continuitate institutionala. Romania este foarte prost reprezentata in exterior, nu reusim sa ne regasim sau sa ne redefinim un loc si un rol international. Majestatea Sa Regele Mihai este respectat in intreaga lume, de la Washington la Moscova, si este varul capetelor incoronate din Europa. Tara nu ar putea gasi un mai bun ambasador. Ne lipseste acel punct de intalnire, acel factor de coeziune, in care sa ne regasim cu totii si cu care sa ne putem mandri, indiferent de varste, de opiniile politice, de optiunile intelectuale, de meserie sau de origine. Monarhul este acest punct de intalnire, de legatura cu trecutul nostru istoric si de potentare a partii celei mai bune din noi. Politica romaneasca ne ofera, de prea mult timp, numai fracturi, numai rupturi, o lipsa cronica de viziune, de stabilitate si de predictibilitate. Monarhul este continuitate si este competenta. El e pregatit sa domneasca si sa reprezinte o natiune,... P.14


CAMPANII PRNZ P.13 ...spre deosebire de presedintii nevoiti, in cele mai fericite cazuri, sa fie mereu autodidacti si improvizatori. Chemam liderii politici, chemam institutiile, ii chemam pe liderii de opinie sa constientizeze faptul ca restaurarea Monarhiei nu este nicidecum dorinta utopica a catorva sentimentali sau visatori, ci este nevoia pragmatica si vitala a unei tari aflate in suferinta. Elitele pe care Romania le avea in secolul al XIX-lea au fost constiente ca doar un print strain pe Tronul tarii putea aplana conflictele dintre factiunile rivale, putea aduce stabilitate si prestigiu international. Elitele politice, economice si intelectuale de azi au sansa de a demonstra ca au viziune, ca au simt al raspunderii si patriotism, ca-si pot depasi ideile preconcepute si interesele de moment, pentru a oferi din nou Romaniei acea institutie care ii poate reda echilibrul intern, demnitatea, identitatea si prestigiul international. Dincolo de politica, deasupra politicii, pentru binele tarii si al copiilor nostri. Familia Regala serveste, de mai bine de 140 de ani, Romania. Majestatea Sa Regele Mihai, roman prin nastere si devotament, isi slujeste tara de o viata. Acest mare Rege, a carui viata e o lectie, e indemn la speranta si la actiune constienta si responsabila. Familia Regala ar putea insa lucra pentru tara cu mult mai multa eficacitate daca si-ar recapata si atributele constitutionale. Romania are astazi nevoie ca Familia ei Regala sa o serveasca intr-o Monarhie, si nu intr-o republica. Am pierdut destule ocazii, am irosit deja prea multe sanse. Este acum momentul ca elita politica sa nu se mai ascunda in spatele aparentei lipse de popularitate a Monarhiei: „poporul nu vrea”, „poporul nu e pregatit”. Acestea nu sunt explicatii, nu sunt argumente, sunt doar scuze. Romanii au facut destul de unii singuri: foarte multi dintre ei s-au scuturat de ramasitele propagandei comuniste, foarte multi dintre ei au inteles virtutile si utilitatea unei Monarhii, tot mai multi dintre ei isi doresc restaurarea Monarhiei. Chiar sondajele de opinie din ultimul timp arata ca Majestatea Sa Regele Mihai si Principesa Mostenitoare Margareta se bucura de increderea si de aprecierile pozitive ale unei largi majoritati a romanilor. Dar pasul urmator apartine elitei politice. Daca la 1866, politicienii nostri au avut inteligenta si patriotismul de a-l chema pe Tron pe Carol I, politicienii de azi au uriasa si rara sansa de a face istorie, rechemandu-l pe Tron pe Majestatea Sa Regele Mihai. Trecutul nostru ne demonstreaza ca nimic nu e imposibil, atunci cand exista oameni cu viziune si curaj. Chemam Uniunea Social-Liberala ca, in proiectul de modificare a Constitutiei, sa includa revenirea la Monarhia constitutionala. Ii chemam pe liderii politici, pe oamenii de afaceri si pe liderii de opinie patrioti sa se ralieze acestei propuneri. Chemam Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-Catolica sa isi demonstreze vocatia de biserici nationale si sa-si recunoasca Regele Uns al lui Dumnezeu. Chemam Academia Romana si ii chemam pe oamenii de cultura liberi si responsabili sa explice necesitatea restaurarii Monarhiei. Ii chemam pe acei lideri politici influenti care si-au declarat

PRNZ 14

deja optiunea pentru Monarhie sa-si sustina public optiunea si sa promoveze, la momentul modificarii Constitutiei, restaurarea Monarhiei. E acum clipa astrala in care mult hulita, de multe ori pe buna dreptate, clasa politica romaneasca poate demonstra ca reprezinta interesele fundamentale ale tarii. Ea poate dovedi ca se poate autodepasi, prin promovarea singurei solutii institutionale care ne poate reda echilibrul si demnitatea: Monarhia constitutionala. Simtul raspunderii poate transfigura clasa politica de azi, asa cum a facut-o si cu cea de la mijlocul secolului al XIX-lea si o poate inalta deasupra intereselor meschine si trecatoare, catre apararea interesului national. La 65 de ani de la momentul in care Majestatea Sa Regele Mihai a fost silit, prin santaj, sa abdice pentru a salva vietile a zeci de tineri anticomunisti amenintati cu moartea, la 65 de ani de la actul ilegal care a aruncat Romania in infernul totalitarismului comunist, la 65 de ani de cand sufletul tarii a fost mutilat, chemam clasa politica si institutiile sa ofere Romaniei darul pe care aceasta il merita: chipul demn, factorul de echilibru si de continuitate, tezaurul identitar care este Monarhia constitutionala. Noua Constitutie trebuie sa permita Monarhiei sa serveasca asa cum se cuvine si asa cum ni se cuvine Romania. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Apelul este sustinut de 1236 de semnaturi. Printre ele: Doina CORNEA, Acad. Mihai SORA, filozof, Acad. Alexandru ZUB, istoric, Acad. Dinu C. GIURESCU, istoric, Dinu ZAMFIRESCU, presedintele Consiliului stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoriei Exilului Romanesc, Constantin MARTIAN, presedintele Aliantei Civice, Dorina RUSU, Presedintele Fundatiei „Horia Rusu”, Liviu TOFAN, Presedintele Institutului Roman de Istorie Recenta (IRIR), Ion CARAMITRU, actor, directorul Teatrului National din Bucuresti, Rodica COPOSU, inginer, Lucia HOSSU-LONGIN, realizator TV, Victor REBENGIUC, actor, Mariana MIHUT, actrita, Nelly MIRICIOIU, soprana, Georgeta DIMISIANU, editor, Nicolae CONSTANTINESCU, membru al Academiei de Medicina, Sorin DUMITRESCU, pictor, Marilena ROTARU, realizator TV, Mircea DIACONU, actor, Filip-Lucian IORGA, istoric, Dan PURIC, actor si regizor, Stefan CALTIA, pictor, Constantin CODRESCU, actor, Radu NEGRESCU-SUTU, scriitor, Marius OPREA, istoric, Mihai CANTUNIARI, scriitor, Vladimir ZAMFIRESCU, pictor, Diana MANDACHE, istoric, Radu Calin CRISTEA, jurnalist, Gabriel BADEA-PAUN, istoric.


PRNZ 15

PUBLICITATE

EDUCATION FOR SUSTAINABILITY

EARTH MATTERS Earth Matters features contributions from scientists, doctors, artists, farmers and gardeners to reconnect us with the world of nature. Eating makes us intimate with the earth so Earth Matters to everybody! Home gardeners, growers and farmers, parents and teachers, doctors and healers, cooks and chefs – there’s food for thought for all in Earth Matters.

A New Magazine for Environmental Education and Sustainability edited by the same publisher of ‘Romanian Pages in New Zealand‘ You could order the free quarterly magazine at our email address: environmentnz@gmail.com. It is about environment, sustainability, addressing the challenges of the future and the needs of the environmental education in New Zealand. A magazine for professionals, completely in english, with important contributors, leaders in education and environmentalists.

RADIO ROMANESC - PLANET FM

Emisiunea in limba romana care se difuzeaza timp de o ora in fiecare vineri seara la 20.30 pe 104.6 Planet FM, Auckland, Noua Zeelanda! Emisiunea poate fi ascultata in toata lumea, atat in direct cat si inregistrata timp de o saptamana pe Planet FM. Echipa de realizatori ai emisiunii “Romanie Plai de Dor” are si o adresa de email la care poate fi contactata, atat inainte cat si in timpul emisiunii, cu sugestii si dedicatii. Adresa de email este: romanieplaidedor@yahoo.co.nz

READING NATURE’S SCRIPT COMMUNITY SUPPORTED AGRICULTURE FOOD SECURITY GLOBAL LAND GRAB SUSTAINABILITY AND BIODYNAMICS HEALING PLANTS LIVING SIMPLY

JOURNAL FOR THE RENEWAL OF AGRICULTURE $35.00 pentru 3 numere pe an, $20.00 pentru versiunea electronica, format pdf. Abonamente la http://www.earthmatters.co.nz/


ISTORIA ROMANILOR

PRNZ 16

EPISODUL XIII - URMASII MARELUI BASARAB: RADU I Radu, urmasul la tron al lui Vlaicu, era fratele acestuia; anii lui de domnie nu sunt bine precizati: in 1374 traia inca Vlaicu, in 1385 gasim ca domn pe Dan; intre aceste doua date cade asadar domnia lui Radu. El este insemnat prin grija pe care a purtat-o bisericilor. In vremea lui, se ridica marile manastiri Cozia si Tismana, apoi manastirea Cotmeana, precum si unele lacasuri mai mici, ca schitul Bradetul din judetul Arges. Radu, fiind pus in fruntea pomelnicilor din aceste manastiri, a si fost confundat mai pe urma de catre calugari si, dupa acestia, de catre cronicari, cu primul domn ai tarii, cu legendarul Negru Voda. Asa s’a creat numele hibrid de Radu-Negru. In realitate, un voevod cu acest nume n’a existat niciodata. Confuzia e veche si ea se produsese deja in a doua jumatate a veacului al XVI-lea. In 1576, Alexandru at II-lea, intarind manastirii Tismana satul ce se cheama Comanii spune ca el i-a fost mostenire si intaiire inca din zilele raposatului Negru Voevod. Mai mult, pentru a nu exista nici o indoiala, adaoga chiar: inca am citit Domnia mea cartea raposatului Negru Voevod de intarire. Stim insa precis ca satul Cumanii (mai inainte Vadul Cumanilor) a fost daruit manastirii Tismana de catre Radu Basarab, ne-o spune limpede documentul din 1385, al fiului sau Dan. Prin urmare Negru Voevod al hrisovului din 1576 este in realitate Radu Basarab, ctitorul marilor manastiri si al Bisericii din Curtea de Arges. Din mediul bisericesc si din cancelarie, confuzia a trecut apoi in istoriografie: asa se face ca in cronicele muntene din veacul at XVII-lea, intemeierea Tarii Romanesti este atribuita lui Radu Negru. Numele s’a tot transmis, timp de peste doua sute de ani, si abia in vremea noastra s’a lamurit confuzia. Radu n’a mai stapanit Fagarasul, deoarece nu era in raporturi bune cu Ungurii: in prima parte a domniei, se pare ca a purtat chiar si un razboiu cu ei. A pastrat insa, dupa toate probabilitatile, cetatea cea mare a Severinului. Radu a fost ingropat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Mormantul lui, printr’un fericit noroc, s’a pastrat neatens pana dupa razboiul pentru intregirea neamului, in 192o, cand a fost descoperit, sub lespezile de piatra ale pardoselii. Voievodul, imbracat in costum de cavaler, odihnea intr’un sacrofag de piatra.

MANASTIREA TISMANA

Tunica era de purpura, cu nasuri de aur imbodobita cu margaritare. Mijlocul era strans intro cingatoare de piele care se inchidea printr’o splendida pafta de aur, infatisand un castel medieval. In degete avea inele de aur impodobite cu pietre scumpe cu insciptii latinesti si slave; pe cap purta o diadema de fir si margaritare. Costumul si podoabele asa de frumoase ale voievodului ne arata bogatia stralucirea curtii muntene din veacul al XIV-lea. Dan I, fiul lui Radu, are o domnie scurta, (c. 1384c. 1386). El desavarseste lacasurile bisericesti incepute de tatal sau si le inzestreaza cu sate, mosii si diferite privilegii. Poarta lupte: a atacat mai intai pe Unguri, in Banat, in regiunea cetatii dela Mehadia; s’a razboit apoi cu tarul bulgar; aci si-a gasit el moartea, cazand, probabil, pe campul de lupta. Lui Dan i se datoreste ridicarea din temelie a unei biserici in Ramnicul Valcei, devenita mai tarziu biserica episcopala.

Constantin C. Giurescu


PRNZ 17

VOCEA ANIMALELOR

Your donation ensures SAFE continues to campaign against factory farming in New Zealand. Donate over $40 and receive a free SAFE shopping bag! Yes, you have my support to help factory farmed animals by donating: l $25 l $40 l $60 l $100 Other $

l One-off l Monthly

By contributing $40 or more annually you can become a SAFE Member l Yes, I wish to become a member First name Surname Address

Hans Kriek SAFE Executive director

City Phone

Mobile

Email Credit Card Number

Date of Birth

nnnn nnnn nnnn nnnn

Cheque l I enclose my cheque payable to SAFE for

Expiry

nn nn

$

Signature Or you can make an online donation through online banking. Account Number: SAFE 03 1558 0005198 01 I would like to know more about: l Volunteering l Leaving a gift to SAFE in my Will Post To: SAFE, PO BOX 13366, Christchurch 8141

safe.org.nz

“If, like me, you believe that no animal deserves to suffer endless confinement, pain, fear and stress, please donate today�


PETROVAI

MILA, VALOROS SENTIMENT CRESTIN SI ATOTUMAN Adevarat zice proverbul ca satulul nu crede flamandului. Tot asa, cu rare exceptii, bogatul nu crede saracului. Ba cel mai adesea, cu cat cineva are mai mult, cu atat devine mai hapsan si mai fara inima, iar nobile sentimente ca mila, iertarea, altruismul si iubirea semenilor, niciodata nu fac casa buna cu apucaturile celui pus pe capatuiala... Urcarea pe scara civilizatiei in decursul istoriei sale, nu l-a invatat pe om sa devina mai uman. Dimpotriva, gradul de civilizatie si fondul sentimentelor atotumane sunt in majoritatea cazurilor pe pozitii antagonice, caci, de regula, un om de lume isi va rade de slabiciunile altora si se va jena de propriile sentimente! Crestinismul, prin exemplele si invataturile Mantuitorului Iisus, ne ajuta sa fim mereu aproape de saraci (inclusiv de cei saraci cu duhul), de bolnavi si nefericiti si ne indeamna staruitor sa nu ne dispretuim semenii, ci sa ne fie mila de bogati si sa-i ajutam sa se smereasca, doar in acest chip ei avand sansa sa-si depaseasca trufia si suficienta. Adica, prin sentimentele de iubire si mila, sentimente care curata inimile si le leaga in buchetul fraternitatii, avem privilegiul sa intelegem starea de nefericire a acelora ce-si construiesc fericirea lor subreda pe adunatul averilor pieritoare. De altminteri, in Evanghelia dupa Ioan, Mantuitorul afirma raspicat: „Mila vroiesc, nu jertfe!”, iar in activitatea Sa practica de marturisire a Adevarului, I se face mila si-i vindeca pe toti neputinciosii intalniti: ciungi, ologi, orbi, indraciti, dupa cum tot din mila pentru durerea incercata de membrii familiei, El ii readuce la viata pe unii morti. Iar noi, oamenii, nu invocam in rugaciuni mila si ajutorul Atotputernicului si nu rostim cu febrilitate si ardoare „Doamne, ai mila!” in momentele de cumpana ale vietii?! Mila crestina, rodita de suferinta si roditoare de iubire sincera, actioneaza ca o veritabila forta innoitoare. Iata un exemplu elocvent in acest sens. Oscar Wilde, binecunoscutul scriitor irlandez, „stralucitoir ca un Apollo”, conform caracterizarii lui André Gide, ajunge sa fie condamnat la doi ani de inchisoare pentru ultraj adus posacelor moravuri britanice. De profundis, scriere elaborata in perioada de detentie, relateaza cu acuitate esentiala transformare petrecuta in substanta moral-spirituala a „paganului” Wilde, adorator patimas al zeului Placere. Daca la inceput el isi propune sa se sinucida pentru a scapa de povara rusinii, ulterior va descoperi secretul autenticei fericiri in durere si suferinta („Durerea este adevarul unic”), in mila fata de ceilalti nefericiti si in duiosia resimtita atunci cand suferi pentru altul! „Acum mi se pare ca iubirea, de orice fel ar fi ea, este singura explicatie posibila a intregii suferinte ce exista pe lume”, noteaza cu convingere celebrul hedonist, de data asta intors cu spatele la placerile amagitoare ale acestei lumi. De unde se vede ca orice slabiciune are leac, asta in cazul in care se doreste cu adevarat armonia moral-spirituala prin utilizarea judicioasa a resurselor cu care am fost inzestrati... Mai este un fapt: Nu exista un rau absolut, adica de nebiruit! Raul care-i da tarcoale omului rezulta din calea urmata de acesta in vederea atingerii binelui individul sau colectiv, respectiv binele ciocoiesc si de clan la invartitii, spagarii si politrucii Romaniei postdecembriste. De aceea, intelept este acela care-l citeste pe Nietzsche, dar nu se lasa capturat de viforul resentimentelor sale impotriva crestinismului in general, impotriva milei in particular. Si astfel, tot mai des ne convingem ca mila este indispensabila, deodata ce (si) cu ajutorul ei ne mentinem oameni!

PRNZ 18

CVINTET MEGAPOEMIC I Lucifer (Panorama deziluziilor) Partea I (Facerea) Candva, intr-un trecut atat de-ndepartat ca timpul n-avea chip si spatiul dormita, doar Duhul far-odihna prin haos ratacea si medita la planul prefacerii-n esenta, asa ca nefiinta sa-si piarda-a sa prezenta in confruntarea cu fiinta de nezagazuit prin voia Celui care e viul infinit. Atunci s-au injghebat contururi din vesnicii inerte si necuprinsul dobandi a sale sensuri certe, cu cerurile sus si mofturile jos – parti dintr-o simfonie supranumita Cosmos. Dar pana si-un proiect divin in fapt nu poate fi-mplinit, cand lumea o inchide-n sine si de lumina-i vaduvit. Tocmai de-aceea Fiat lux a fost rostit si s-a deschis – ca trupu-mputinat al beznei impins sa fie in abis. VA URMA

George Petrovai


CLUBUL DE LITERATURA SI POEZIE PINECOTA

PRNZ 19

PANGLICI SI LOZINCI

POTOP MODERN

RONDELUL SCRIBULUI

Cand citesc vreo nerozie, La noi prin gazetarie... Ca avem democratie: “Vulpea e pandar la vie, Si mama-in gainarie... Iar la oi cioban e pus Ca pastor, bunicul urs”, Ca-mi vine un chef nebun, Si de la obraz le spun: - Domnilor, ce ati facut? Cu gluma v-ati intrecut, Si paharul l-ati umplut! Prea le faceti osanale, La aceste haimanale... Care vin, promit, cersesc; De-aia ii dispretuiesc! Acum trece-un sfert de veac Nu-mi ganditi ca e pacat Caci romanu-i mai sarac?

ploua din timpul vulnerabil potop nauc din Ararat noi suntem mincinosi - noi suntem samanta care ne-a tradat ne lepadam de crez adesea si pana sa murim de tot nemasuratul timp ne face sa mirosim a Savaot pe-o creanga fructul suna-a copt femeie, musca-l si sa fugi dospind in coapsa ta pamantul ca nu e vremea pemtru rugi ploua din timpul vulnerabil si nu mai stim sa ne iubim uniti in taina de Iehova si putrezim... noi putrezim... GEORGE FILIP

Sirius e ochiul tau in asta noapte si nu ma pot ascunde in por de scarabeu. Ascunsa ti-e fata dar nu si gandul pe care’l stiu inca din tara somnului greu. Dragostea mi-am stins-o cu oceane de foc prelins din altarul nascut in timpul meu. Sirius e ochiul tau in asta noapte si nu ma pot ascunde in por de scarabeu. M’ai inconjurat in mistere, pretutindeni soapte si m’ai inrobit, priveghetor al profetiilor piramidei inchinate marelui zeu, eu – marele scrib, pentru tine devenit un scarabeu. Sirius e ochiul tau in asta noapte. LIVIU PENDEFUNDA

FRUMOASE MANI

Si-ute-asa, ne duc cum vor ...Cu “Oda” minciunilor. Unii vin dar mai si pleaca... Dar cand s-au urcat pe creaca Of!... si in ghiare au o tara, Cine oare-i mai doboara?... Cascavalul e gustos... Carnea roasa de pe os;

CUCU

De schimbari ce sa vorbim! Vorbe-n vant, ne amagim: C-o fi bine, tot speram Alte-alegeri... asteptam; Asta stim, asta jucam; Ei de traba lor isi vad, Daca sacii-i au in pod. MARIN VOICAN GHIOROIU

An de an in primavara Noi spoiam pe dinafara Si-n ograzi casa cu var Si-o gateam margaritar. Primavara a sosit Cucul nostru n-a venit Cucul nostru a murit? TUDOR ARGHEZI

Presimt: frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu caldura voastra capul plin de visuri, asa imi veti tinea odata si urna cu cenusa mea. Visez: frumoase mani, cand buze calde imi vor sufla in vant cenusa, ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potar, veti fi ca niste flori, din care boarea-mprastie - polenul. Si plang: veti fi asa de tinere atunci, frumoase mani. LUCIAN BLAGA

CALUL

statuie a zvacnetului calul reazema bolta in nari si copita stema a libertatii lui sudeaza nervos cerul de pamant nobila daltuire de curaj doar fluturele rosu al inimii bate temator in pupila uleioasa si dilatata tradandu-i ancestrala teama de zabala ION IANCU VALE

SI DACA DE CU ZIUA Si daca de cu ziua se-ntampla sa te vaz Desigur ca la noapte un tei o sa visez, Iar daca de cu ziua eu intalnesc un tei In somnu-mi toata noaptea te uiti in ochii mei. MIHAI EMINESCU


QUE PASA?

ROMANII CURGATORI

Atunci cand traim departe de tara in care ne-am nascut, gandurile despre atingerea noastra cea de toate zilele cu lumea „de afara” sunt ca o muzica ambientala, pe fundalul careia ne miscam ca-ntr-un film. De parca ne-am vizualiza de la distanta, vietuim de doua ori: odata in direct si odata pe ecranul suprapus peste experienta noastra de acasa. Despre contactul nostru cu ceilalti, cei pentru care „ceilalti” suntem noi, nu incetam sa ne miram, indiferent cate decenii s-ar implini de la plecarea noastra. Suntem romani printre straini, romani aici acasa. Se spune ca am fi deschisi din fire, capabili sa ne pliem rapid dupa orice situatie. Ca orice trasatura, si adaptabilitatea are fatetele ei mai putin magulitoare. Gurile rele spun ca ne paste golirea de continut, daca ne schimbam culoarea de la o zi la alta, dupa cum bate vantul. Asa sa fie oare? Am descins in cautarea adevarului la fata locului. Am dat start aventurii cotidiene si, dand coltul, m-am trezit fata-n fata cu o inscriptie de doi metri pe peretele unei case: „Be like water, my friend: tasteless”, semnat Bruce Lee. Imi amintesc vag de luptatorul sprinten de pe marile ecrane, pe buna dreptate invidiat pentru talentul aproape miraculos de a se face nevazut, respectiv de a aparea pe neasteptate. ”Dreptate are”, imi zic in gand. Sa fii ca apa, neutru la gust, dar nu de prost gust. Transparenta, invizibila la prima vedere, dar tenace cand e vorba sa modeleze pietrele de rau. Si ma duce gandul la romanii „curgatori”, noi, cei care ne-am transbordat peste granitele tarii, dar nu am disparut de tot. Continuam sa ne destainuim subtil, dupa modelul vaselor comunicante, lipsiti poate de ostentatie, dar existenti. De buna seama ca facem fata situatiei destul de bine, oglindind in „apele” noastre lumea multicolora cu care ne intalnim. Filtram fara intrerupere, dar asta nu inseamna ca n-am avea adancime. Neutri la gust – poate – dar harnici, adunand aromele pestrite ale unei planete pe care suntem mereu bine primiti. Omagiu actorului amator de de apa limpede. Are dreptate. „Be like water, my friend: tasteless.” Revin la noi. Stiu ca e mare pericol sa generalizez. Dealtfel ma indoiesc ca ar exista trasaturi universal valabile, aplicabile unei intregi natiuni. Har Domnului, suntem unici, fiecare in felul sau. Dar romanii sunt adaptabili,

PRNZ 20 asta o spun multi, chiar daca suna plat. Suntem maleabili, flexibili, modelabili. Oare nu e minunat ca avem capacitatea si, mai ales, libertatea de a ne dezvolta, devenind mai mult decat atat, cetateni ai lumii? Suntem indivizi cu calitati si defecte proprii. Nu suntem exponentii unui genom limitat. Destinul nostru face vrand-nevrand o cotitura cand emigram, dar asta nu implica neaparat schimbarea ”starii noastre de agregare” intime, aceea de romani. Nu ne transformam in „neromani” sau „antiromani” atunci cand ne adaptam vietii in alta tara. Nu ne amputam nimic, ci mai degraba crestem, asemeni unor copaci altoiti. Continuam sa facem parte din frumosul popor vegetal, cel inventat de Ana Blandiana in portetul nostru poetic, strecurat ca prin minune prin cenzura comunista. ”De unde altfel linistea/ In care asteptam desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Pana aproape de moarte,/ Cu siguranta/ Ca vom mai fi in stare sa ne nastem/ Din nou?”. Iata ce spune contemporanul nostru, scriitorul Andrei Plesu, legat de adaptare: „Intr-o poveste orientala, se vorbeste despre un bogatas avar, care a fost pedepsit sa nu mai poata scapa niciodata de incaltarile sale rupte, pentru ca nu le-a aruncat la timp. Trebuie sa ne schimbam, la timp, incaltarile, sa nu ne atasam, cu incapatanare, de ceea ce, uneori, pare proprietatea noastra cea mai intima, daca nu chiar insusi destinul nostru”. „Virtutea – daca exista – e una singura: plasticitatea”, spune in continuare Andrei Plesu. „Nu versatilitatea, nu inconsistenta, nu oportunismul, dar plasticitatea: adica puterea de a reactiona infinit diferentiat la infinita diferentiere a imprejurarilor, puterea de a trai nu aplicind criterii gata facute, ci descoperind criterii. Cu alte cuvinte, puterea de a fi nou clipa de clipa”, inchid ghilimele, punand capat citatului din „Jurnalul de la Tescani”. In virtutea mottoului vesniciei luari de la capat, dupa ce am inchis cu grija usa in urma noastra, ni se deschide o usa in fata, in tarile in care suntem intampinati la sosire. La prima vedere pare de necrezut, dar s-a nimerit sa gasesc tocmai unde ma asteptam mai putin, in paginile unui ghid turistic despre Romania, o descriere simpla si la obiect a unei „metehne” tipice romanesti. Iata pasajul care mi-a atras atentia: „Piesele de teatru absurd ale lui Eugen Ionesco sunt o incercare de a ridica putin patura gri a cotidianului anost, pentru a descoperi sub ea „o lume neatinsa”(...) Analog sculptorului Brancusi, si Ionesco cauta permanent o esenta ascunsa, o realitate vitala, uitata, necunoscuta pana acum, care se ascunde in dosul unei lumi aparente. Probabil ca idealul acesta artistic, tinzand spre un adevar clar si simplu, in cautarea unei „usi” poetice, in dosul careia se afla realitatea lepadata de straiele ei lumesti, este un ideal arhaic, romanesc”. Am citat din ghidul turistic „Kulturschock Rumänien”. VA URMA

Gabriela C. Sonnenberg


Pagini romanesti din noua zeelanda  

revista pagini romanesti din noua zeelanda

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you