nici pe diavol. Nu ştiam ce fel de om sunt. În fiecare zi îmi spuneam că va fi bine. Da, mâine va fi mai bine! Şi de ce n-ar fi mai bine, mă gândeam, Sergiu a început să fie mai atent cu mine. Şi din moment ce locuim împreună, ne vom apropia. Părinţii lui, adică socrii mei, ne-au aranjat casa. Nu aveam de unde să ştiu în acel moment la ce casă se refereau, nu m-a interesat situaţia lor financiară. Am rămas uluită privind casa albă. Nu-mi credeam ochilor, nu-mi puteam imagina că urma să locuim acolo. În câteva minute mi-am conturat în minte o viaţă minunată alături de Sergiu şi copiii noştri. O casă plină de copii, mi-am dorit o familie numeroasă. Puteam auzi micile certuri dimineaţa în bucătărie, îmi imaginam că vom petrece serile împreună, privind la televizor, citind sau stând pur şi simplu împreună, jucându-ne cu copiii noştri. Nu mi-am imaginat că îmi voi petrece toate serile singură în aceea casă imensă. Trăiam deja de două luni împreună, eram soţ şi soţie, dar aveam camere separate. Cum naiba voi reuşi să suport, mă gândeam, cum? Mi-era dor de părinţii mei, mi-era dor de plimbările prin pădure, doamne ce dor îmi era de munţii aceia golaşi, de stâncile care stăteau să se prăvale. Mi-era dor de Irina, aşa cum am cunoscut-o cândva... Mă simţeam strânsă în captivitatea propriilor mele dorinţe. În prima lună a lipsit des de acasă, au fost zile în care n-am ştiut nimic de el. Nu puteam dormi, toată noaptea plângeam, nu înţelegeam de ce mă urăşte. Au trebuit să trecă doi ani să înţeleg că de fapt nu mă ura. Nu mă ura, nu mă iubea, eram o străină căreia i-a încurcat viaţa. Aveam să înţeleg de ce tatăl lui a fost de acord cu căsătoria, avea impresia că Sergiu se va schimba, ca dragostea mea îl va face să fie omul pe care la crescut şi educat. N-aveam de unde să ştiu în acea perioadă că Sergiu avea nevoie de dragoste mai mult decât mine, dar nu de dragostea mea, nu îşi dorea iubirea mea. Dorinţa inimii lui era păstrată ca o taină. Socrul meu spunea mai în glumă mai în serios: <<cui pe cui se scoate>>, dar eu nu înţelegeam la ce face referire. Nu puteam fi
soţia lui Sergiu, sau mai bine zis nu mă dorea ca soţie. Cel mai tare mă durea faptul că nu-i puteam fi nici prietenă, nici măcar tovarăşă de discuţii. Uneori privea prin mine ca printrun perete de sticlă, privirea lui se pierdea trecând într-o altă dimensiune. Încercam să înţeleg, mă rugam să înţeleg, dar nu reuşeam. Mă apăsa vina, vina florilor de mărgăritar uitate pe banca din parc. Nu ştiam cum să scap şi ce să fac. Trădam pe toată lumea, trăiam în minciună şi cu fiecare zi mă adânceam tot mai mult. La spital m-au dus părinţii lui Sergiu, el n-a putut fi găsit. Nu am crezut că îmi va fi atât de greu să îl privesc pe Vlad. George a fost primul care m-a vizitat. Nu voi uita buchetul de margarete albe şi îmbrăţişarea lui plină de dragoste. Părinţii mei au fost anunţaţi că au un nepot printr-un telefon. Sărmana mama, cred că şi-ar fi dorit să fie lângă mine şi eu o doream tare mult. Nu eram pregătită să fiu mamă, cele nouă luni nu m-au pregătit. Nu ştiam cum să procedez. Am încercat să îl alăptez la piept, dar după două săptămâni, medicul ne-a recomandat să îl hrănim cu lapte praf, copilul nu punea suficient în greutate, ceea ce însemna că laptele meu nu era suficient de hrănitor. Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. În acel an Sergiu terminase facultatea. A trecut. Toate trec, la un moment dat ne vom întoarce de unde am plecat sau cel puţin avem nevoie să credem că nu se termină totul aici. Uneori e prea mizerabilă viaţa şi măcar aşa ca o ultimă speranţă alegi să crezi că mai există o altă şansă, o dată viitoare. Poate încă mă îmbăt cu apă rece, dar am nevoie să cred în ceva, altfel nu pot merge mai departe. Am nevoie să mă îndrept către acea lumină care uneori simt cum mă cheamă.” Remuşcările, vina, încă îi măcinau sufletul. „George, ţie ţi-am făcut cel mai mult rău.” Izvorul lacrimilor secase. De câte ori s-a mutat, a luat scrisorile cu ea, dar până în această seară nu a deschis niciun plic. Obişnuia să le privească peri- odic. De câteva ori a luat pacheţelul în mână, dar n-a îndrăznit să meargă mai departe.
18