Page 1

Prin Grãdinã

Ghid ilustrat de grădinărit

Green

ZoneLife

Magazine


Editorial Care dintre noi nu am tras cu ochiul în grădina frumos aranjată a unui vecin şi nu ne-am dorit ca şi nouă să ne arate grădina impecabil. În general oamenii se simt copleşiţi de ideea de amenajare a unei grădini, de aceea mulţi apelează la peisagişti pentru amenajarea propriei grădini, însă lipsa cunoştinţelor de îngrijire a plantelor transformă grădina proaspăt amenajată într-o junglă, sau mai rău, pot duce la moartea ei în doar câteva luni. Poate că unii dintre noi am dori chiar să cultivăm câteva plante aromate sau chiar legume pentru a le folosi în bucătărie, mai ales acum când se vorbeşte atât de mult despre culturile bio, însă lipsa spaţiului sau a cunoştinţelor ne lasă senzaţia că orice încercare va fi sortită eşecului. Nimic din toate acestea nu trebuie să se întâmple. Lipsa grădinii este un alt motiv pe care îl putem invoca, însă terasa, balconul sau chiar pervazul ferestrei pot oferi spaţii suficiente pentru a găzdui câteva plante de care să ne bucurăm. Vom încerca să vă dovedim că grădinăritul nu este o povară ci o activitate plăcută şi reconfortantă care ne ajută să evadăm din monotonia zilnică în propria oază de relaxare. Nu aveţi nevoie de cunoştinţe specializate în domeniu, tot ce trebuie e să acumulaţi câteva cunoştinţe de bază şi să vă lăsaţi imaginaţia să lucreze pentru a avea o grădină frumoasă, sau de ce nu, una comestibilă. Bucuraţi-vă de grădina voastră!

Coperta: FOTO: ALEX BĂLAN


Cuprins Grădina din ghiveci

Controlul organic al bolilor & dăunătorilor în grădina de legume

Bonsai

Un proiect de weekend

Prin grădinile şi parcurile Europei

Sfaturi de la cititori Suntem mândri de grădina noastră


Gr達dina din ghiveci


Nu aveţi nevoie de hectare de teren şi nici măcar de o grădină mare pentru a vă putea bucura de produse proaspete cultivate chiar de voi. Balconul, sera sau chiar pervazul ferestrei pot fi transformate în locuri unde puteţi cultiva legume şi ierburi aromate.

E

xistă multe legume care pot fi cultivate cu succes în containere. În momentul de faţă există varietăţi pitice de legume, dar orice varietate poate fi cultivată în containere. Legume care ocupă puţin spaţiu, cum ar fi: morcovi, ridichi, salată sau plante care produc recolte pe perioade lungi de timp, cum ar fi roşiile sau ardeii, pot fi cultivate cu succes şi sunt chiar potrivite pentru a fi cultivate în containere. Legumele pe care le puteţi cultiva în ghivece sunt limitate doar de spaţiul pe care îl aveţi la dispoziţie pentru ghivece sau de mărimea ghivecelor. Puteţi cultiva legume pentru o salată de vară într-un singur ghiveci - plantaţi o tufă de roşii, una de castraveţi şi una de pătrunjel sau alium, împreună într-un ghiveci mare. Aceste plante au toate aceleaşi necesităţi în ceea ce priveşte nevoia de apă şi de lumină şi cresc bine împreună. Varietăţi de legume Companiile producătoare de seminţe realizează că proprietarii de case au din ce în ce mai puţin spaţiu pe care să-l dedice grădinii de legume. În fiecare an aceste companii crează noi varietăţi de legume care se pot cultiva în spaţii restrânse şi în contrainere. Căutaţi varietăţi în al căror nume apar cuvinte ca: tufă, compact sau pitic. Dar aproape toate legumele care se cultivă în mod normal în grădina de legume pot fi cultivate în containere cu la fel de mult succes. Legumele căţărătoare, cum ar fi fasolea şi castraveţii vor avea nevoie de mai mult spaţiu dar pot fi de asemenea cultivate în containere. Ghivece şi containere Cum alegem containerele: Containerele pentru plante pot fi diverse: ghivece de flori, găleţi, coşuri de sârmă, cutii de lemn, jardiniere, ghivece pentru căpşuni, văniţe, conserve mari de la mâncare, pungi de plastic, tobe, jumătăţi de butoaie, aproape orice vă puteţi imagina. Atâta timp cât există destul spaţiu pentru ca rădăcinile plantelor să se poată dezvolta nu puteţi da greş cu containerul ales. Un avantaj în plus dacă alegeţi containere mici sau mijlocii este că ele pot fi mutate, permiţându-vă să alegeţi cea mai bună poziţie pentru legumele cultivate. Drenajul: E împortant ca orice container aţi alege, el să aibă un drenaj corespunzător. Găurile de drenaj trebuie să existe la baza oricărui container pentru a permite scurgerea apei în execes. Cel mai bun loc pentru găurile de scurgere este pe marginea containerului, cam la un centimetru de la bază. Adăugând un strat de pietriş la baza containerului veţi îmbunătăţii de asemenea drenajul. Culoarea: Culoarea containerului este de asemenea importantă deoarece un container de culoare închisă va absorbi mai multă căldură decât unul dechis la culoare, ceea ce ar putea dăuna rădăcinilor plantei. Dacă nu aveţi decât containere închise la culoare vopsiţi-le într-o culoare mai deschisă. Mărimea: Mărimea containerului este şi ea la fel de importantă. Pentru plante mai mari e nevoie de un container mai mare. De exemplu dacă cultivaţi o roşie sau o vânătă cel mai bine e să folosiţi un container de 20 de litrii. Puteţi folosi şi un container mai mic, de 10 litrii, dar în acest caz trebuie să acordaţi plantei mai multă atenţie decât dacă ar fi într-un container mai mare.


Ce pământ folosim Amestecurile sintetice sau solurile sintetice sunt de cele mai multe ori recomandate pentru cultivarea legumelor în containere. Aceste amestecuri sintetice au deja în compoziţia lor componentele necesare pentru a oferi legumelor un bun start. Existenţa unui sol steril şi cu pH neutru permite o bună circulaţie a apei şi aerului atât de necesară dezvoltării unui sitem de rădăcini, un drenaj bun şi uşor e cel mai bun început pentru legumele voastre. Aceste amestecuri sunt formate din: rumeguş, aşchii de lemn, vermiculit, perlit, turbă de ferigi sau orice alt tip de mediu organic potrivit. Nu contează din ce anume e compus amestecul atâta timp cât nu e contaminat cu boli sau buruieni. Centrele de grădinărit oferă o varietate mare de amestecuri dar de asemenea puteţi să vă faceţi singuri amestecul. Fertilizarea legumelor Fertilizarea legumelor poate începe chiar cu solul pe care îl folosiţi la plantare. Amestecând o parte compost cu 2 părţi amestec de plantare veţi îmbunătăţii fertilitatea plantelor. De asemenea, folosind la plantare un fertilizator organic cu descompunere lentă veţi oferi plantelor hrana necesară pentru tot parcursul dezvoltării lor. După ce legumele s-au dezvoltat, cel mai uşor mod de a le fertiliza este să preparaţi o soluţie hrănitoare şi să udaţi cu ea. Există o mulţime de îngrăşaminte organice din care se pot face soluţii hrănitoare. Dacă veţi cultiva legume din seminţe atunci veţi începe să folosiţi soluţii hrănitoare abia după ce plantele au câteva frunzuliţe. Plantele ar trebui udate cu o soluţie hrănitoare cel puţin o dată pe zi, dar aceasta poate varia în funcţie de ceea ce cultivaţi. Perioadele de dezvoltare lentă vor necesita o udare mai redusă, în timp ce plantele care dezvoltă un frunziş bogat vor avea nevoie de mai multă apă. E important să scurgeţi tot îngrăşământul nefolosit din ghiveci sau clătiţi ghiveciul o dată pe săptămână. Faceţi acest lucru prin udarea cu apă normală până aceasta iese pe găurile de drenaj de la baza containerului. Acest lucru face să se cureţe orice depunere de materii dăunătoare care se pot forma în sol.

Udatul legumelor Un udat corespunzător este esenţial pentru a avea succes cu grădinăritul în containere. În general udatul o dată pe zi este cel mai potrivit, deşi acest lucru poate varia în funcţie de ceea ce cultivaţi sau dacă clima este mai caldă s-ar putea să fie necesar să udaţi de două ori pe zi. Evitaţi să udaţi frunzişul plantelor deoarece aceasta ar încuraja apariţia bolilor. Ar trebui să folosiţi suficientă apă la udare astfel încât să se menţină solul umed între două udări. Singura dată când ar trebui să suprasaturaţi solul cu apă este la acea clătire săptămânală. Nu uitaţi că fiecare udare trebuie să se facă cu o soluţie hrănitoare, exceptând clătirea săptămânală când veţi folosi doar apă simplă. Acesta este şi momentul în care găurile de drenaj devin cele mai importante. Dacă drenajul este insuficient atunci rădăcinile se vor îneca în apă iar planta se va sufoca şi va muri din cauza lipsei de oxigen. Necesarul de lumină Majoritatea legumelor vor creşte mai bine în plin soare decât la umbră. Totuşi, legumele de frunze ca: salata, varza, spanacul şi pătrunjelul pot tolera mai multă umbră decât legumele de rădăcină ca: ridichile, sfecla, pătrunjelul şi ceapa. Aceste legume în schimb pot tolera mai multă umbră decât cele care fac fructe cum ar fi: roşiile, ardeii, castraveţii şi vinetele. Un indiciu uşor de folosit e că dacă "culegi" legumele atunci ele trebuie să aibă mai mult soare decât cele pe care le "sapi", care la rândul lor trebuie să aibă mai mult soare decât cele "verzi sau de frunze". Mutaţi containerele astfel încât să aibă soarele necesar în funcţie de legumele cultivate.

Unul din avantajele grădinăritului în containere este mobilitatea: oferă posibilitatea poziţionării legumelor în locul unde vor putea primi cele mai bune condiţii de creştere posibile.


Semănatul şi transplantatul E o alegere personală dacă doriţi să cultivaţi legumele din seminţe sau doriţi să cumpăraţi răsaduri de la o pepinieră. Fiecare alegere are avantaje şi dezavantaje. Dacă sunteţi o persoană căreia îi place să aştepte să vadă cum cresc plantele atunci semănatul este ideal pentru voi. Puteţi germina seminţele în aproape orice container mic, o tăviţă de plastic sau de copt, un ghiveci mic de flori, până şi o cutie de carton de la lapte poate fi folosită în acest scop. O idee grozavă e să faceţi mici containere din ziar în care să puneţi seminţele la germinat, astfel nu va mai trebui să deranjaţi rădăcinile plăntuţei când transplantaţi răsadul în containerul final. Puteţi desigur cumpăra ghivece de turbă, care sunt speciale pentru realizarea răsadurilor şi care de asemenea se plantează cu tot cu răsadul în momentul transplantării acestuia. Germinarea seminţelor este foarte uşoară. Cealaltă variantă este posibilitatea cumpărării de răsaduri de la o pepinieră pe care apoi să le transplantaţi în containerul final. Asiguraţi-vă că nu deranjaţi prea mult sistemul de rădăcini tinere şi nu uitaţi să udaţi bine de prima dată folosind o soluţie hrănitoare. Boli şi insecte Legumele cultivate în containere sunt la fel de predispuse bolilor şi dăunătorilor ca şi cele cultivate în grădină. Verificaţi regulat plantele pentru a depista la timp orice boală sau infestare cu insecte. Dacă depistaţi o infestare ar fi bine să folosiţi un pesticid organic încă de la primele semne de infestare. Distrugeţi frunzele sau lăstarii care prezintă semne de boală înainte ca boala să se răspândească şi trataţi planta cu tratamentul adecvat. La orice centru de grădinărit veţi găsi o gamă largă de tratamente organice şi pesticide pentru plante. Culesul roadelor muncii voastre Pentru a obţine cea mai mare satisfaţie pe care o puteţi avea din gradinăritul în ghivece trebuie să culegeţi legumele în momentul de vârf al maturităţii lor, atunci când sunt pline de savoare. Satisfacţia simţită în urma realizărilor voastre va face ca legumele excelente pe care le-aţi cultivat să aibă un gust şi mai delicios.


Faceţi-vă singuri amestecul organic de sol pentru grădina din ghiveci rice amestec pentru plantarea în ghivece ar trebui să satisfacă nevoile rădăcinilor plantei pentru aer, apă, nutrienţi şi suport. Ingrediente permise care pot fi folosite în mod obişnuit în amestecurile organice de plantare:

O

Fibră de nucă de cocos. Acesta este un produs al industriei fibrei de cocos. Majoritatea fibrelor provin din India şi Sri Lanka şi sunt aduse sub formă de cărămizi compresate care se expandeză când sunt udate.

Pământ. Timp de mulţi ani amestecurile de plantare în ghivece au avut tendinţa de a omite pământul ca ingredient. Un motiv major pentru această alegere era îngrijorarea cauzată de bolile plantelor existente în pământ şi de densitatea excesivă a amestecurilor unde pământul era ingredientul dominant. Totuşi, pământul este încă folosit în anumite amestecuri organice. Pământul curat care se găseşte în comerţ este un ingredient natural acceptabil, dar trebuie să fiţi siguri că nu a fost tratat cu soluţii interzise pentru a omorî microbii şi seminţele de buruieni. Dacă folosiţi pământ de la o fermă sau din grădină alegeţi doar ce e mai bun. Luaţi în considerare o metodă de sterilizare a acestuia, cum ar fi punerea lui în cuptorul fierbinte pentru o perioadă de timp, dacă ştiţi că au fost probleme cu anumite boli ale plantelor în zona de unde a fost recoltat.

Ziare Ziarele tocate pot fi folosite ca înlocuitor pentru turbă sau fibră de cocos. Totuşi ziarele nu trebuie să depăşească 25% din volumul de amestec. Evitaţi introducerea de hârtie lucioasă sau hârtie tipărită cu cerneală colorată.

Nisip. Nisipul grosier - numit şi nisip de râu sau nisip pentru construcţii - este cel mai bun. Ajută la aerarea amestecului de plantare. Evitaţi nisipurile pentru tencuit şi orice alte nisipuri fine. Acestea au tendinţa de a se aduna între spaţiile dintre alte ingrediente şi formează amestecuri dense. Nisipul curat, spălat are un pH aproape neutru şi aproape nici o valoare nutritivă pentru plante. Nisipul este mult mai greu decât oricare alt ingredient folosit în amestecurile de plantare. Această greutate în plus este avantajoasă pentru plantele înalte sau care au partea superioară foarte dezvoltată şi care altfel sar putea răsturna. Nisipul este cel mai puţin costisitor şi cel mai uşor de găsit material cu particule mari folosit în amestecurile de plantare. Compost organic. Compostul este poate cel mai des folosit ingredient în amestecurile de plantare dintre produsele organice. El reţine apa bine şi asigură nutrienţi. Calitatea compostului depinde în parte de cum este făcut dar în special din ce este făcut. Compostarea nu este dificilă dar necesită o oarecare experienţă şi o varietate de componente curate, acceptate ca fiind organice. Compostul este rar folosit singur ca mediu de plantare deoarece majoritatea componentelor sunt prea poroase şi nivelurile sărurilor solubile sunt adesea prea mari.

Perlit. Perlitul este o rocă vulcanică care este încălzită şi expandată pentru a deveni un material alb şi foarte uşor. Este steril şi cu pH neutru. Când este adăugat în amestecul de plantare, perlitul poate creşte spaţiile cu aer şi îmbunătăţeşte drenajul apei. Bucăţelele de perlit crează tunele minuscule de aer care permit apei şi aerului să circule liber printre rădăcini. Perlitul va înmagazina apă de 3 până la 4 ori greutatea lui şi totuşi nu va deveni saturat. Este mult mai uşor decât nisipul şi poate fi folosit în locul acestuia. Vermiculit. Vermiculitul este un minereu de mică care este expandat într-un furnal pentru a forma un agregat foarte uşor. Folosit cu grijă el va asigura suficient spaţiu pentru aer în amestecul de plantare, dar folosit neadecvat el se va compacta şi îşi va pierde abilitatea de a păstra aer. Vermiculitul reţine apa şi îngraşamântul în amestecul de plantare. Conţine calciu şi magneziuşi are un pH aproape neutru. Rumeguş. Calitatea rumeguşului folosit depinde de lemnul de la care provine. Rumeguşul de cedru, nuc şi pin poate fi toxic pentru plante. Rumeguşul de stejar, arţar sau nuc hicori este renumit că fixează nitrogenul în sol mai rapid decât rumeguşul de plante veşnic verzi. Rumeguşul provenit de la lemn tratat sau vopsit nu este pemis în producţia organică. Făina de oase. Făina de oase este un amestec de oase zdrobite şi măcinate grosier folosită ca îngrăşământ organic pentru plante. Ca fertilizator cu eliberare lentă, făina de oase este folosită în primul rând ca sursă de fosfor.


Reţete de amestecuri de plantare Să folosiţi reţete cunoscute de amestecuri de plantare este o idee bună mai ales dacă sunteţi începător, dar experimentele sunt singurele moduri de a afla care amestec se va portivi cel mai bine pentru o anume legumă în condiţiile pe care puteţi să i le oferiţi.

Amestec pentru răsaduri • 6 părţi compost • 3 părţi pământ • 1-2 părţi nisip • 1-2 părţi gunoi de grajd maturat • 1 parte fibră de cocos (pre-udată) sau ziare Amestec clasic pe bază de pământ • 1/3 compost maturat • 1/3 pământ de grădină • 1/3 nisip sau perlit Amestec general pentru legume • 2 părţi vermiculit • 3 părţi fibră de cocos (sau ziare tocate) • 2 părţi perlit • 2 părţi bălegar de vacă • 3 perţi pământ fertil • 1/2 părţi făină de oase

Probleme ce pot să apară în mod frecvent la gradinăritul în ghivece Simptome

Cauze

Măsuri

Plante înalte, palide şi neproductive

Lumină insuficientă Exces de nitrogen

Mutaţi containerul într-o zonă cu mai multă lumină Reduceţi intervalele dintre fertilizări

Plante îngălbenite la bază, Udare excesivă lipsite de vigoare, decolorate Fertilizare slabă

Reduceţi intrevalele dintre udări şi verficaţi drenajul Creşteţi concentraţia fertilizării în soluţia de bază

Plante veştede deşi sunt udate

Drenaj şi aerare deficitare

Folosiţi amestec cu un procent mai mare de materie organică, creşteţi numărul găurilor de drenare

Frunze arse sau răsucite pe margine

Nivel ridicat de săruri

Clătiţi containerul cu apă curată la intervale regulate

Plante bolnăvicioase, pipernicite, cu tentă vişinie

Temperaturi scăzute

Mutaţi containerul într-o zonă mai caldă

Nivel scăzut de fosfat Creşteţi nivelul fosfaţilor în soluţia de bază

Găuri în frunze, Insecte frune cu forme distorsionate

Folosiţi insecticid organic

Frunze cu pete, zone uscate Boli sau pudrate ori ruginite

Îndepărtaţi părţile bolnave pe care le obsevaţi şi folosiţi un fungicid organic


Plan pentru o micã gradinã de verdeturi ,

Pune în practică acest plan pentru a adăuga culoare şi gust grădinii tale

1 pătrăţel = 30 cm, stratul are aproximativ 2,5 x 1,8 m

Lista de plante necesare: A. 7 plante varză (Brassica oleracea) B. 4 tufe cepişoară - alium (Allium schoenoprasum) C. 12 plante salată (Lactuca sativa) D. 6 plante ciucuşoară - alisum (Lobularia maritima)

A C

C

B A

C

B

C

D

C C

D

D C

A

A C

C

D

A

D

A

D

C

B

C

B

C

A

Paşii necesari pentru a pune în practică un astfel de plan Informaţii generale de plantare şi îngrijire pentru o reuşită garantată a oricărui plan de amenajare Înainte să începeţi Pregătirea este cheia realizării unei grădini care să vă ofere satisfacţie pe viaţă. Înainte să porniţi spre pepinieră verificaţi toate materialele necesare realizării planului şi puneţi-vă următoarele întrebări: • Am în grădină un loc care să se potrivească acestui plan? Diagrama arată dimensiunile planului. În general puteţi mării sau reduce dimesiunile planului prin adăugarea sau eliminarea de plante, totuşi caracterul grădinii s-ar putea schimba dacă modificaţi dimensiunile dramatic. • Am condiţiile corespunzătoare de dezvoltare? Verificaţi lista de plante pentru a vedea dacă planul se potriveşte unui loc la soare, la semiumbră sau la umbră. Asiguraţi-vă ca plantele se potrivesc zonei climatice în care locuiţi. • Trebuie să aduc modificări solului? Majoritate plantelor trăiesc în soluri umede dar care se drenează uşor. Dacă solul vostru conţine mult nisip sau argilă atunci trebuie să-i adăugaţi multă materie organică, compost. • Fertilitatea şi pH-ul solului sunt bune? Dacă nu sunteţi siguri faceţi câteva teste solului iar apoi corectaţi în mod corespunzător pH-ul solului (alcalinitate sau aciditate) sau fertilitatea.


Creaţi stratul Pentru a realiza stratul folosiţi un furtun pentru a marca marginile, apoi cu o lopată ascuţită săpaţi de-a lungul liniei marcate pentru a delimita marginile stratului. Dacă locul ales este în prezent acoperit de gazon, îndepărtaţi iarba cu o lopată cu gura dreaptă. Pentru a vă uşura munca, udaţi zona din belşug, apoi cu lopata tăiaţi gazonul în fâşii de lăţimea unei lopeţi şi lungi cam de 1 metru. Folosiţi lopata pentru a ridica şi rula fâşiile de iarbă. După de aţi îndepărtat iarba afânaţi pământul cu o lopată sau un moto-plug. Folosiţi aceast moment de pregătire a stratului pentru a adăuga materie organică şi afânaţi solul până la cel puţin 15 cm adâncime. Nu adăugaţi fertilizatori decât dacă testele arată că e necesar deoarece în general o cantitate prea mare de fertilizatori poate face mai mult rău decât bine. După ce aţi pregătit stratul udaţi din abundenţă şi aşteptaţi o săptămână. Acest lucru va permite eventualelor seminţe de buruieni să germineze. Îndepărtaţi aceste buruieni sau întoarceţi-le în pământ sau dacă situaţia o cere daţi cu ierbicid. Dacă veţi folosi ierbicid aveţi grijă să respectaţi instrucţiunile de folosire şi timpul de aşteptare necesar după aplicare până la plantare.

Plantarea După ce aveţi toate plantele la îndemână, aşezaţi-le cu tot cu ghiveci în strat pentru a vă forma o idee despre cum va arăta stratul şi pentru a putea face eventuale ajustări înainte de a săpa gropile de plantare. Când sunteţi mulţumiţi de aranjare plantaţi stratul începând de la plantele din ghivecele cele mai mari până la cele mai mici, de obicei întâi se vor planta copacii, apoi arbuştii, plantele perene şi la final cele anuale. • Plantarea copacilor: Săpaţi o groapă de două ori mai largă decât ghiveciul sau balotul rădăcinii dar nu mai adâncă decât acestea. Dacă copacul e în ghiveci, desprindeţi uşor pământul din jurul rădăcinilor apoi puneţi copacul în goapă. Pentru copacii cu rădăcina înfăşurată în pânză, slăbiţi pânza după ce aţi pus copacul în groapă. Tăiaţi cât de multă pânză posibil. Când copacul e poziţionat în groapă şi stă drept, umpleţi o treime din groapă cu sol, bătuciţi bine pentru ca rădăcinile să facă contact bun cu solul, apoi udaţi. Repetaţi acest pas de încă două ori până se umple groapa. Udaţi bine pomul lăsând să curgă încet apa dintr-un furtun 30 de minute. • Plantarea arbuştilor. Plantaţi arbuştii într-o groapă cu diametru de două ori mai mare ca balotul de rădăcini. Partea de sus a balotului ar trebui să fie puţin mai sus decât nivelul solului. Umpleţi groapa cu sol şi bătuciţi cât mai bine pentru a asigura contactul rădăcinilor cu solul. Udaţi imediat lăsând să curgă încet apa dintr-un furtun 20 de minute la baza arbustului. • Plantarea plantelor perene şi anuale. Aşezaţi aceste plante în pământ la acelaşi nivel cum au fost în ghiveci. Bătuciţi cu mâinile pamântul în jurul fiecărei plante apoi udaţi bine.

Mărginirea

Mulcirea

Straturile se menţin mai uşor dacă sunt mărginite. Aceasta previne ca iarba de lângă sau buruienile să crească înăuntru. Alegeţi ca bordură plasticul, metalul, piatra sau cărămida - orice material vi se potriveşte. Dacă aveţi gazon în jurul stratului, adăugaţi o bordură de piatră sau cărămidă lată de 15-30 cm pentru a uşura tunsul gazonului.

Mulciţi stratul după plantare, acest lucru va conserva umezeala, va răcorii solul şi va proteja împotriva scurgerii apei şi eroziunii. Dacă folosiţi ca mulci scoarţă de copac aceasta va trebui reînnoită la fiecare câţiva ani deoarece se descompune în timp. Pietrişul este mai rezistent dar el nu va contribui la îmbunătăţirea calităţii solului prin descompunere.

Îngrijirea

Întreţinerea

Primul sezon de creştere este cel mai critic. Udaţi bine din două în două zile în primele două săptămâni, apoi udaţi bine o dată pe săptămână în restul sezonului. Anul următor veţi putea lăsa natura sa-şi urmeze cursul, suplimentând cu udări în adâncime în perioadele de secetă. În primul an e bine să înlăturaţi cât mai des buruienile, dar pe măsură ce plantele vor creşte şi vor umple spaţiile din straturi, buruienile vor avea din ce în ce mai puţine şanse să se dezvolte. Mulcirea va ajuta şi ea la oprirea buruienilor.

Majoritatea plantelor vor trăi cu o îngrijire minimă. Dacă trebuie să tundeţi copacii sau arbuştii pentru a-i meţine în formă, faceţi acest lucru iarna târziu, înainte să înceapă vegetaţia. Excepţie fac arbuştii care înfloresc primăvara, aceştia se tund imediat după ce au înflorit.


Controlul organic al bolilor & dトブnトフorilor テョn

Grテ」dina de legume


Controlul organic al dăunătorilor înseamnă mai mult decât a schimba tipul de spray sau praf pe care îl folosiţi împotriva acestora. Grădinăritul organic tinde să creeze un sistem echilibrat unde dăunătorii sunt ţinuţi sub control în mod natural şi unde este rareori nevoie a se folosi până şi cel mai sigur, din punct de vedere organic, spray sau praf.

U

nul dintre principiile de bază ale grădinăritului organic este eliminarea totală a spray-urilor şi prafurilor, chiar şi a celor acceptate ca fiind organice. Deşi poate părea o prostie sau chiar un lucru imposibil la început, eliminarea necesităţii folosirii în mod continuu a spray-urilor şi prafurilor în grădină va face ca producerea de legume şi fructe să fie mult mai plăcută, mai sănătoasă şi va necesita mai puţin efort. Asta va însemna că veţi avea mai mult timp să admiraţi şi să consumaţi fructele muncii voastre deoarece veţi petrece mai puţin timp preparând soluţii împotriva dăunătorilor. Aşadar unde începe drumul spre un grădinărit organic, fără dăunători? În mod surprinzător, una dintre cele mai bune metode de a ţine sub control bolile şi dăunătorii lasă la prima vedere impresia că acestea nu sunt controlate deloc. Privind grădina de legume ca un mini ecosistem care trebuie ţinut în echilibru şi în care nici o boală sau nici un dăunător nu scapă de sub control, grădinarul organic va fi capabil să-şi concentreze eforturile pe: - folosirea de tehnici de cultivare care să-i menţină plantele sănătoase - dezvoltarea unui sol bogat şi activ biologic - încurajarea diverselor populaţii de specii prădătoare care să ţină insectele dăunătoare sub control. Dar punctul de pornire şi baza unui viitor grădinărit organic de succes sunt chiar plantele. Achiziţionaţi plante sănătoase Să începeţi cu cele mai sănătoase plante pe care le puteţi găsi este un mod bun de a vă asigura o grădină de legume sănătoasă şi productivă. Urmăriţi aceste lucruri pentru a alege cele mai bune plante: - Cumpăraţi din pepiniere sau magazine specializate unde plantele sunt îngrijite corespunzător. Plantele cărora li se permite să stea în soare pe o suprafaţă fierbinte sau care s-au ofilit nu sunt o alegere bună chiar dacă sunt ieftine. - Căutaţi prin toată oferta de plante puse la vânzare. Dacă unele dintre plante par bolnave, se poate că cele sănătoase au ajuns mai recent de la furnizor şi încă nu au apucat să se deterioreze datorită lipsei de îngrijire oferită de distribuitor. Pot părea sănătoase în acel moment dar vor putea foarte bine să fie bolnave în ziua următoare. - Priviţi cu atenţie culoarea plantelor. Plantele care par să aibă o tentă gălbuie s-ar putea doar să aibă nevoie de fertilizare şi acest lucru poate fi corectat uşor, dar plantele care sunt îngălbenite sau au pete maronii sunt bolnave. Nu le cumpăraţi dar nu cumpăraţi nici alte plante din acea zonă. - Căutaţi rădăcinile şi uitaţi-vă la ele dacă este posibil. Plantele care au multe rădăcini ce ies afară din ghiveci prin găurile de drenaj au fost lăsate prea mult timp într-un ghiveci prea mic şi acest lucru ar însemna un şoc sever pentru plantă dacă majoritatea rădăcinilor vor trebui rupte pentru a putea scoate planta din ghiveci înainte de plantare. Dacă vi se dă voie (şi dacă cumpăraţi un număr mare de plante, insistaţi să vi se dea voie) scuturaţi uşor o plantă pentru a o scoate din ghiveci şi examinaţi-i rădăcinile. Rădăcinile trebuie să fie din belşug, dar nu încolăcite într-o spirală strânsă sau aproape să fi umplut ghiveciul.


Tehnici de cultivare Udaţi devreme: dacă irigaţi grădina cu o stropitoare care împraştie apa de sus, e mai bine să udaţi ziua devreme pentru ca plantele să apuce să se usuce înaintea venirii nopţii. Frunzişul care rămâne ud pentru perioade lungi de timp e predispus la boli ale frunzelor, ciuperci care cresc pe frunze, lăstari fragezi şi boboci florali. Aceasta pare să fie o problemă când plantele rămân ude peste noapte deoarece ciupercile se înmulţesc repede în orele răcoroase şi umede ale serii. Ciupercile vor provoca slăbirea plantelor, căderea florilor şi fructele vor deveni pătate şi se vor înmuia. Rotaţia culturilor: nu cultivaţi aceeaşi familie de plante în acelaşi loc în fiecare an. Repetarea aceleaşi culturi oferă bolilor şansa de a deveni mai puternice. Proiectaţi grădina astfel încât fiecare familie de legume - a verzei, a castravetelui şi a roşiei/ardeiului - să poată fi mutată pe un alt strat din grădină într-o rotaţie a culturilor pe trei ani. Evitaţi monoculturile: plantarea unei varietăti largi de plante în grădina voastră este un alt mod de a înlătura bolile şi dăunătorii prin încurajarea diversităţii. Gazonul clasic este un excelent exemplu de monocultură. Plantarea un amestec de ierburi pentru gazon va ajuta la prevenirea bolilor care distrug gazonul deoarece unele plante vor fi atacate dar altele nu. Plantele de companie sunt un alt mod de a înlătura dăunătorii prin încurajarea diversităţii şi evitarea monoculturilor. Amestecând ierburi aromate şi crăiţe (tagetes) printre legume şi evitând plantarea legumelor în mase compacte sau rânduri este un mod efectiv de a proteja plantele pentru că mulţi dăunători localizează culturile după miros, iar aceste plante puternic mirositoare ascund culturile mascând mirosul acestora care atrage dăunătorii.

Dezvoltarea unui sol bogat Un sol fertil, bine drenat şi în care mişună comunităţi diverse de micro-organisme va creşte cu mult sănătatea şi productivitatea grădinii de legume, din moment ce multe boli şi dăunători îşi petrec o parte din viaţă în sol. Existenţa unei diversităţi de microbi în sol le va ţine sub control. Un sol sănătos este un amestec complex de particule fine de piatră, materie organică, apă, aer, ciuperci, micro-organisme şi alte vieţuitoare. Cu cât adăugaţi mai multă materie organică în sol, cu atât va deveni mai activ din punct de vedere biologic, şi cu cât e mai activ biologic cu atât va fi mai mare competiţia dintre micro-organismele bune şi cele care intenţionează să dăuneze plantelor. În timp, adăugarea de materie organică va îmbunătăţii structura solului, care-l va ajuta să-şi îmbunătăţească capacitatea de a absorbi şi elibera apă, făcându-l să atingă cotele optime de umiditate. Deşi majoritatea plantelor au nevoie de un sol bogat, bine hrănit, pentru a putea creşte viguroase şi a fi productive, fertilizarea lor la timpul potrivit este de asemenea benefică şi va ajuta la creşterea rezistenţei lor faţă de boli şi dăunători. Ca o regulă generală, legumele anuale ar trebui fertilizate când sunt tinere şi apoi din nou când încep să producă. Legumele perene ar trebui fertilizate în timpul primei treimi a creşterii lor active de primăvară. Le puteţi fertiliza şi peste vară dar evitaţi să le fertilizaţi toamna, deoarece o fertilizare târzie le poate dăuna prin încurajarea apariţiei de lăstari noi care pot fi distruşi de ger în timpul iernii. Când aplicaţi fertilizator ţineţi minte că mai mult nu înseamnă niciodată mai bine. Supra-fertilizarea duce la formarea abundentă de lăstari noi dar nerezistenţi, lucru care întotdeauna agravează problemele create de afide şi alţi câţiva dăunători.


Cu cât adăugaţi mai multă materie organică în sol, cu atât acesta va deveni mai activ din punct de vedere biologic, şi cu cât e mai activ biologic cu atât va fi mai mare competiţia dintre micro-organismele bune şi cele care dăunează plantelor. Încurajarea prădătorilor Încurajarea unei comunităţi diverse de insecte prădătoare este unul dintre cele mai bune moduri de a controla dăunătorii. Insectele benefice, termen folosit pentru insectele prădătoare şi parazite, joacă un rol vital în comunitatea complexă care există în mod natural în grădina voastră prin hrănirea lor cu insecte dăunătoare sau prin parazitarea acestora. Prima şi cea mai importantă regulă pentru grădinarul care vrea să încurajeze insectele benefice este să înceteze imediat să mai folosească spray-uri sau prafuri toxice. Chiar şi pesticidele organice omoară fără discriminare, aşa că folosiţi-le doar când este absolut necesar şi doar pe plantele atacate. Pentu a atrage insecte benefice în grădina voastră oferiţi-le o hrană atractivă. Din moment ce majoritatea adulţilor insectelor benefice se hrănesc doar cu polen şi nectar, cel mai bun mod de a-i atrage este să cultivaţi plante cu flori mici cum ar fi mărar, fenicul, pătrujel şi mentă. Culturi de plante atractive: plantaţi următoarele plante atractive printre legume sau plantaţi-le într-o bordură pentru a beneficia de ele pe măsură ce apar: chimion, iarba mâţei, mărar, fenicul, isop, lămâiţă, leuştean, pătrunjel, rozmarin, cimbru şi coada şoricelului.

Puteţi chiar permite câtorva dintre legume să înflorească, în special celor din familia muştarului, cum ar fi ridichile şi broccoli. Există de asemenea multe plante anuale ornamentale ce pot fi folosite: plantaţi-le ca borduri colorate sau ca plante ce mărginesc straturile de legume. Odată ce adulţii speciilor benefice au ajuns în grădina voastră şi au găsit o sursă bună de hrană, femelele vor căuta locuri prielnice unde să-şi depună ouăle din care vor ecloza larve prădătoare. Insectele benefice din pământ, cum sunt gândacii, îşi găsesc refugiu în sol, sub pietre şi în stratul gros de mulci. E important să reduceţi folosirea prafurilor şi să oferiţi o sursă de apă în zonele fierbinţi şi uscate pentru a proteja insectele benefice, care mor uşor din cauza deshidratării. O scăldătoare veche pentru păsări, umplută cu apă şi pietre, pentru a oferi locuri de aterizare şi a perveni înecul, va fi folosită de multe insecte benefice. Păsările sunt cele mai eficiente prădătoare ale insectelor dăunătoare, aşa că plantaţi tufe şi copaci şi oferiţi-le o sursă de apă pentru a le atrage în grădina voastră şi a le încuraja să rămână şi să consume insectele dăunătoare. Fiţi siguri că merită investiţia. Iar în consumul de melci, viermi şi multe alte dăunătoare din sol nimic nu le întrece pe broaşte. Asiguraţi-le şi lor adăpost şi apă.


Controlul non-toxic al insectelor Există multe metode diferite de control non-toxic pe care le putem folosi în grădină împotriva insectelor. Unele se găsesc în comeţ sub formă de spary sau prafuri iar altele le putem prepara acasă din ingrediente folosite în mod curent la întreţinerea locuinţei. Flosiţi insecticide non-toxice doar când este absolut necesar. Următoarele insecticide nontoxice ar trebui folosite doar când este absolut necesar. E important să permitem grădinii să îşi dezvolte propria micro-diversitate şi ecologie. Bacillus Thuringiensis. Dintre microorganismele care îmbolnăvesc insectele acesta este de departe cel mai cunoscut. Deşi înofensiv pentru oameni, el are un efect devastator pentru mulţi dăunători. Se găseşte în comerţ sub formă de pulbere solubilă. Pulberea se pune în apă şi se pulverizează pe suprafaţa plantelor de unde apoi este ingerată de dăunători. Sporii germinează în plantă apoi ocupă din ce în ce mai mult din corpul victimei. Se produce de asemena un cristal toxic care se crede că este parţial răspunzător pentru efectul insecticid. Este folosit atât pentru legume cât şi pentru fructe, ajutând la controlul următorilor dăunători: omizi, viermi, sfredelul piersicului, fluturele de varză, viermele de varză şi omida păroasă. Piretrina (Pyrethrum A) este un insecticid botanic derivat din florile unei specii de crizantemă. Aceasta cauzează paralizia rapidă la majoritatea insectelor, dar insectele de obicei îşi revin dacă piretrina nu e combinată cu o otravă. Există câteva produse pe bază de piretrină care sunt certificate organic. Folosiţi împotriva afidelor, tripşilor, omizilor, furnicilor, muştelor, urechelniţelor, fluturilor de varză. Deoarece piretrina afectează şi insectele benefice ar trebui folosită doar ca ultimă soluţie. Sulful solubil este un fungicid şi un pesticid împotriva căpuşilor foarte eficient. Sulful interferează cu procese importante din sporii ciupercilor şi are abilitatea de a suprima populaţiile de căpuşe.

Alte pesticide non-toxice. Grădinarii au folosit săpunul pentru a controla insectele încă din 1800. În prima parte a secolului al nouăsprezecelea săpunul din ulei de balenă şi cel din ulei de peşte erau parte importantă în controlul insectelor. Teste recente au arătat că un detergent de vase biodegradabil şi de bună calitate diluat cu apă într-o soluţie cu concentraţie de 1-2% oferă rezultate bune şi este uşor de obţinut. Există de asemenea săpunuri care sunt special concepute pentru controlul insectelor la plante. Totuşi pentru a ţine sub control populaţiile de insecte s-ar putea să fie necesare aplicări repetate şi pe o suprafaţă cât mai mare a plantelor, lucru care ar putea duce şi la distrugerea unor plante. Benzile barieră sunt înfăşurate în jurul trunchiului pomilor fructiferi pentru a preveni ca insectele târâtoare şi larvele să ajungă la fructe şi frunze. Insectele vor hiberna în aceste benzi care vor trebui îndepărtate şi arse. Înfăşuraţi hârtie ondulată, vată sau pânză de sac în jurul trunchiului. Acestea sunt folositoare împotriva majorităţii speciilor de molii. Ceai de compost. Ceaiul de compost sau de gunoi de grajd este eficient împotriva multor dăunători din cauza microorganismelor pe care le conţine în mod natural. Cum se face ceaiul de compost: într-o găleată de plastic umpleţi jumătate cu compost bine maturat apoi completaţi până se umple cu apă. Lăsaţi-o 1014 zile apoi diluaţi acest concentrat de ceai în proprţie de 1 parte ceai la 10 părţi de apă şi strecuraţi părţile solide. Pulverizaţi pe frunzele oricărei plante inclusiv pomi fructiferi, plante perene, anuale, legume, trandafiri şi orice alte plante, în special pe cele care sunt în mod regulat atacate de insecte sau ciuperci. Ceaiul de compost este foarte eficient pentru controlul din timp asupra tăciunelui tomatelor. Ceaiul de usturoi sau ardei iute. Pentru a face ceai de usturoi cu ardei iute zdrobiţi două căpăţâni de usturoi şi doi ardei iuţi într-un blender şi adăugaţi o cană de apă. Strecuraţi părţile solide apoi adăugaţi suficientă apă încât să obţineţi 4 litrii de concentrat. Folosiţi un sfert de cană de concentrat la 4 litrii de apă. Pentru a face doar ceai de usturoi mai puneţi o căpăţână de usturoi în loc de ardei iute.


Cultură

Plante companioane

Sparanghel

Roşie, Pătrunjel, Busuioc

Fasole

Majoritatea legumelor şi ierburilor aromate

Bob

Cartof, Castravete, Porumb, Căpşune, Ţelină, Cimbru de vară

Fasole de păstăi Porumb, Cimbru de vară, Ridiche

Plante incompatibile

Ceapă Ceapă, Sfeclă, Gulie, Floarea soarelui

Familia Verzei

Ierburi aromate, Ţelină, Sfeclă, Familia Cepei, Muşeţel,

Mărar, Căpşune, Fasole păstăi,

Spanac, Sfecla de frunze, Mărar, Isop

Roşie

Morcov

Mazăre, Salată, Rozmarin, Familia Cepei, Salvie, Roşie

Ţelină

Familia Cepei şi Verzei, Roşie, Bob, Năsturel

Mărar

Castravete

Fasole, Porumb, Mazăre, Floarea soarelui, Ridiche

Cartof, Ierbuir aromatice

Vânătă

Bob, Crăiţă

Salata

Morcov, Ridiche, Căpşune, Castravete, Ceapă

Porumb

Cartof, Bob, Mazăre, Dovleac, Castravete, Dovlecel

Pepene

Porumb, Năsturel, Ridiche

Familia Cepei

Sfeclă, Morcov, Salată, Familia Verzei

Pătrunjel

Roşie, Sparanghel

Roşie Fasole, Mazăre

Mazăre

Morcov, Ridiche, Ridiche de iarnă, Castravete, Porumb, Fasole

Familia Cepei, Gladiolă, Cartof

Cartof

Fasole, Porumb, Familia Verzei, Crăiţă, Hrean

Dovleac, Dovlecel, Roşie,

Dovleac

Porumb, Crăiţă

Cartof

Ridiche

Mazăre, Năsturel, Salata, Castravete, Hasmaţuchi

Isop

Castravete, Floarea soarelui

Spanac

Căpşune, Conopidă, Ţelină

Dovlecel

Năsturel, Porumb, Crăiţă

Cartof

Căpşune

Bob, Salată, Ceapă, Spanac

Varză

Roşie

Busuioc, Limba mielului, Familia Cepei, Năsturel, Crăiţă,

Cartof, Fenicul, Familia Verzei

Sparanghel, Morcov, Pătrunjel, Castravete, Mentă Ridiche de iarnă

Mazăre

Cartof


Bonsai

Ce este un Bonsai? O traducere literară pentru Bonsai înseamnă “plantă în tăviţă”. Mulţi oameni cred că un Bonsai e o specie de copac, dar în realitate este modul de a creşte un copac în aşa fel încât să rămână mic ca dimensiuni dar să păstreze toate caracteristicile unui copac normal. Există multe feluri de a alege forma unui Bonsai, imitaţii ale formelor naturale. Gândiţi-vă de exemplu la stilul Cascadă, imitat după forma copacului apăsat de greutatea zăpezii de pe crengile sale încât trunchiul se apleacă pentru a forma o curbă largă.


Unde îşi are originea Bonsaiul? Prima menţiune despre Bonsai apare într-un tablou vechi de 800 de ani, descoperit într-un vechi templu din China. Aşa că este foarte probabil că cei care au început să crească Bonsai au fost chinezii. Japonezii au învăţat arta Bonsai ceva mai târziu şi au descoperit noi moduri de a creşte Bonsaii. Primul copac Bonsai a fost adus în Europa în secolul 20. De atunci Bonsai-ul a devenit din ce în ce mai popular în Europa. Chinuirea copacilor? Unii oameni cred că e o cruzime să creşti copaci Bonsai, dar aceşti copaci sunt stilizaţi şi ingrijiti cu multă atenţie şi dragoste. Gândiţi-vă la un gard viu normal, este tuns de aşa multe ori pe an! În timp ce gardul viu nu este atât de important şi valoros pentru oameni, Bonsaiul este o formă de artă cu o semnificaţie majoră în cultura generală. Stiluri de Bonsai Există multe standarde folosite în formarea copacilor Bonsai. Aceste stiluri sunt în mod normal inspirate din formele naturale ale copacilor şi din peisaje.

Hokidachi (Stilul mătură) Stilul mătură este potrivit pentru copacii cu frunze căzătoare, cu ramuri întinse şi fine. Trunchiul este drept şi în sus şi nu se continuă până în vârful copacului; se ramifică în toate direcţiile până la 1/3 din înălţimea totală a copacului. În această manieră crengile şi frunzele formează o coroană în fomă de minge care poate fi foarte frumoasă chiar şi în lunile de iarnă. Chokkan (Vertical drept) Stilul vertical drept este foarte comun pentru Bonsai. Acest stil apare adesea în natură, în special când copacul e expus la lumină puternică şi nu întâmpină problema competiţiei cu alţi copaci. Pentru acest stil, subţierea trunchiului spre vârf trebuie să fie clar vizibilă. Trunchiul trebuie astfel să fie mai gros la bază şi trebuie să fie din ce în ce mai subţire până la vârf. La aproximativ 1/4 din înălţimea totală a trunchiului, trebuie să înceapă ramurile. Vârful copacului trebuie să fie format dintr-o singură ramură; trunchiul nu trebuie să traverseze întreaga înălţime a copacului. Moyogi (Vertical curbat) Stilul vertical curbat este comun atât în natură cât şi pentru Bonsai. Trunchiul creşte în sus în forma literei “S” şi la fiecare curbă apar ramuri. Subţierea trunchiului spre vârf trebuie să fie clar vizibilă, cu baza trunchiului mai groasă decât partea de sus.


Shakkan (Înclinat / Aplecat) Ca urmare a bătăii vântului într-o direcţie dominantă sau când copacul este în urmbră şi trebuie să se orienteze înspre soare, copacul se va înclina într-o parte. Ca Bonsai, pentru stilul înclinat, copacul trebuie să crescă sub un unghi de 60-80 de grade relativ la sol. Rădăcinile sunt bine dezvoltate într-o parte pentru a menţine copacul în poziţie. În partea cealaltă faţă de cum e înclinat copacul, rădăcinile sunt clar mai puţin dezvoltate. Prima ramură creşte în direcţia opusă înclinării copacului pentru a menţine echilibrul copacului. Trunchiul poate fi uşor înclinat sau complet drept, dar să fie totuşi mai gros la bază decât sus. Kengai (Cascadă) Un copac crescut în natură pe un vârf abrupt se poate apleca în jos ca rezultat al mai multor factori: zăpadă sau pietre căzătoare de exemplu. Aceşti factori determină copacul să crească în jos. Ca Bonsai este foarte dificil să se menţină o creştere în jos a copacului deoarece direcţia de creştere se opune tendinţei naturale a copacului de a creşte în sus. Bonsai-ul cascadă este plantat în vase înalte. Copacul trebuie să crească în sus pe o distanţă mică dar apoi trebuie îndreptat în jos. Coroana copacului creşte de obicei deasupra buzei vasului, dar ramurile ulterioare alternează stânga şi dreapta pe curbele exterioare a formei “S” a trunchiului. Aceste ramuri trebuie să crească orizontal pentru a menţine echilibrul copacului. Han-Kengai (Semi-cascadă) Stilul semi-cascadă, asemenea stilului cascadă, se găseşte în natură pe piscuri şi pe malurile râurilor şi lacurilor. Trunchiul creşte în sus pe o distanţă scurtă şi apoi se apleacă în jos. Spre deosebire de stilul cascadă, trunchiul la semi-cascadă nu va creşte niciodată sub limita de sus a vasului. Coroana este de obicei deasupra buzei vasului în timp ce ramurile ulterioare cresc sub această limită. Buijingi (Dezordonat) Stilul dezordonat este primul exemplu de copac care trebuie să se zbată pentru a supravieţui. În natură acest stil de copac creşte în zone dens populate de mulţi alţi copaci şi competiţia este atât de sălbatică încât copacul poate supravieţui doar crescând mai înalt decât ceilaţi din jurului lui. Trunchiul creşte înstrâmbat în sus şi este complet lipsit de crengi deoarece soarele nu ajunge decât în vârful lui. Pentru a vă asigura că arată şi mai asuprit, unele ramuri sunt “jiluite” (fără scoarţă). Când scoarţa este îndepărtată de pe o parte a trunchiului, trunchiul se cheamă a fi “Shari”. Ideea e de a demonstra că într-adevar copacul s-a zbătut să supravieţuiască. Aceşti copaci sunt în mod normal plasaţi în vase mici şi rotunde. Fukinagashi (Bătut de vânt) Stilul bătut de vânt este de asemenea un bun exemplu de copac care trebuie să se zbată pentru supravieţuire. Toate ramurile şi chiar şi trunchiul cresc într-o parte ca şi cum vântul ar fi suflat copacul constant dintr-o singură direcţie. Ramurile cresc pe toate părţile trunchiului dar vor fi eventual înclinate într-o singură parte. Sokan (Trunchi dublu) Stilul trunchi dublu este comun în natură, dar nu este la fel de comun pentru arta Bonsai. În mod normal ambele trunchiuri vor creşte dintr-o singură rădăcină, dar este posibil şi ca trunchiul mai mic să crescă din cel mare chiar deasupra suprafeţei pământului. Cele două trunchiuri vor fi diferite atât ca grosime dar şi ca înălţime, trunchiul cel mai gros şi mai dezvoltat va creşte aproape drept, în timp ce cel mai mic va creşte puţin înclinat. Ambele trunchiuri vor contribui la formarea unei singure coroane de frunze.


Kabudachi (Multi-trunchi) Teoretic stilul multi-trunchi este la fel cu stilul trunchi dublu, dar cu 3 sau mai multe trunchiuri. Toate trunchiurile cresc din aceeaşi rădăcină şi este întradevăr un singur copac. Toate trunchiurile formează o singură coroană de frunze, în care trunchiul cel mai gros şi mai bine dezvoltat formează vârful. Yose-Ue (Pădure) Stilul pădure seamănă mult cu stilul multitrunchi, dar diferenţa este că se compune din mai mulţi copaci şi nu din unul singur cu mai multe trunchiuri. Cei mai dezvoltaţi copaci sunt plantaţi în mijlocul unui vas larg şi puţin adânc. Pe marginile vasului se plantează câţiva copaci mai mici pentru a contribui la formarea unei singure coroane. Copacii nu sunt plantaţi în linie dreaptă ci după un model puţin dezordonat, astfel pădurea va avea un aspect cât mai natural. Seki-Joju (Rădăcini pe o rocă) Pe terenuri pietroase, copacii trebuie să caute sol bun pentru rădăcinile lor, şi adesea solul bun se găseşte în crăpături şi găuri. Rădăcinile sunt goale şi neprotejate până ajung la sol, aşa că trebuie să se protejeze de soare: puţină scoarţă creşte în jurul lor. La Bonsai rădăcinile cresc peste o piatră în vas, aşa că îngrijirea acestor copaci nu este de fapt diferită de a nici unui alt stil. Copacul peste o rocă poate avea de asemenea propriul lui stil, deşi stilul mătură ar arăta nenatural. Ishisuki (Crescând dintr-o rocă) În acest stil rădăcinile copacului cresc în crăpăturile şi găurile din rocă. Aceasta înseamnă că rădăcinile nu prea au loc să se dezvolte şi de unde să-şi extragă nutrienţi. Copacii care cresc în roci nu vor arăta niciodată cu adevarat sănătoşi, astfel ar trebui să fie vizibil faptul că copacul trebuie să se zbată pentru a supravieţui. Este important să udaţi şi să fertilizaţi des acest stil de copac, deoarece nu există suficient spaţiu disponibil pentru a stoca apa şi nutrienţii. Roca în care creşte acest Bonsai este adesea plasată într-o farfurie foarte puţin adâncă, care este uneori umplută cu apă şi pietriş. Ikadabuki (Stilul plută) Uneori un copac rupt poate supravieţui prin îndreptarea ramurilor drept în sus. Vechile rădăcini sunt apoi doar capabile să furnizeze crengilor destui nutrienţi. După un timp vor începe să crescă noi rădăcini din partea căzută a copacului, şi acestea vor prelua eventual funcţia vechii rădăcini. Vechile ramuri care acum sunt îndreptate în sus se vor dezvolta acum ca urmare a creşterii fluxului de nutrienţi. Stilul plută a fost creat! Noile tulpini formează o singură coroană de frunze ca şi în stilul YoseUe. Diferenţa dintre stilul Yose-Ue şi Ikadabuki este faptul că în stilul Ikadabuki se vede clar că noile tulpini pornesc din vechiul trunchi căzut la pământ. Sharimiki (Stilul rămăşiţe) Cu trecerea timpului, unii copaci încep să prezinte goluri sau lipsuri de scoarţă pe trunchi ca urmare a condiţiilor vitrege a vremii. Porţiunile cu lipsă de scoarţă încep de obicei în locul unde rădăcinile ies din pământ şi continua să urce pe trunchi, subţiindu-se. Soarele puternic poate albii aceste zone, formând o porţiune foarte caracteristică pentru copac. La Bonsai, scoarţa este îndepărtată cu un cuţit foarte ascuţit şi locurile fără scoarţă sunt tratate cu sulfat de calciu pentru a grăbi procesul de albire.


Un proiect de weekend

Scãldãtoare pentru pãsãri Materiale: • 1 frunză mare • 1 sac de nisip de 20 kg • 1 sac amestec mortar de 20 kg • 1 rolă folie de plastic • soluţie hidroizolatoare • vopsea pentru ciment • apă Unelte: • găleată sau orice recipient pentru amestecul mortarului • mistrie • perie de sârmă • pensulă

Acesta este un proiect simplu care va ademenii păsările în grădina voastră, mai ales în zilele toride de vară. Este uşor de realizat folosind orice frunză mare şi poate fi decorat în multe feluri. În acest exemplu s-a folosit o frunză de rubarbă dar orice altă frunză de dimensiuni mari poate fi folosită. Veţi obţine un ornament de grădină unicat dar în acelaşi timp ieftin. Puteţi folosi şi frunze mai mici pentru a realiza hrănitori pentru păsărele. Încercaţi să găsiţi un amestec de mortar cu granulaţie cât mai fină pentru a obţine cât mai detaliat nervurile frunzei, dacă mortarul are o granulaţie mare, deşi va fi mai rezistent, detaliile vor fi mai puţin evidente.


Puteţi executa acest proiect pe o masă afară sau chiar direct pe pământ. Faceţi o grămadă de nisip puţin mai mare decât ar acoperi frunza. S-ar putea să nu aveţi nevoie de tot nisipul sau să vă mai trebuiască puţin, totul depinde de mărimea frunzei. Nisipul va susţine greutatea mortarului care acoperă frunza şi va crea o adâncitură care apoi va reţine apa. Acoperiţi nisipul cu folie de plastic pentru a evita lipirea lui de mortarul care s-ar putea scurge prin frunză sau peste marginile ei.

Aşezaţi frunza cu faţa în jos peste grămada de nisip. Ajustaţi dacă e necesar forma grămezii astfel încât frunza să se aşeze cât mai perfect. Deoarece majoritatea frunzelor se veştejesc repede nu culegeţi frunza decât în ultimul moment sau păstraţi-o într-o găleată cu apă până când o veţi folosi. Tăiaţi codiţa cât mai aproape de baza frunzei. Dacă frunza pe care o folosiţi are o gaură, pur şi simplu luaţi o bucată din altă frunză şi acoperiţi gaura ca un petec.

Scoateţi folia de deasupra şi întoarceţi forma. Dacă mortarul nu e uscat complet s-ar putea rupe bucaţi din margini. Pentru a evita acest lucru rugaţi pe cineva să vă ajute când întoarceţi forma sau băgaţi mâna prin nisip şi încercaţi să o ridicaţi din mijloc. Scoateţi şi cealaltă folie şi apoi îndepărtaţi frunza. Majoritatea frunzelor se îndepărtează uşor, dar dacă cea pe care o folosiţi nu se îndepărtează, va trebui să frecaţi forma cu o perie de sârmă.

Deşi mortarul s-a uscat, el încă mai lucrează, aşa că ar fi bine să mai aşteptaţi cam încă o săptămână înainte să-l vopsiţi sau să puneţi apă în formă. Dacă nu decoraţi forma aplicaţi un strat de soluţie hidroizolatoare pentru a-i conferi protecţie. Dacă o veţi vopsi puteţi folosi vopsea acrilică în mai multe straturi sau vopsea de ulei. Orice vopsea aţi folosi, la final mai aplicaţi un strat de soluţie hidroizolatoare pentru a vă asigura că vopseaua va rezista mai mult timp.

Puneţi mortarul în găleată şi adăugaţi apă până când acesta va avea o consistenţă groasă dar moale. Începeţi să puneţi mortar pe mijlocul frunzei avansând spre margini. Modelaţi mortarul astfel încât să fie gros de 2 cm în mijlocul frunzei, sau atât de gros astfel încât să acopere nervurile frunzei şi de 0,5 cm pe margini. Acoperiţi mortarul cu folie de plastic iar dacă este foarte cald puneţi deasupra o pânză umedă pentru ca mortarul să se usuce uniform. Lăsaţi forma cel puţin 48 de ore să se usuce.


Prin grădinile și parcurile Europei

Castelul şsi, grãdinile Villandry Bonsai


Castelul Villandry a fost terminat în 1536 şi a fost ultimul dintre marile castele construite în Valea Loarei în timpul Renaşterii. El a fost construit de Jean Le Breton, unul dintre miniştrii de finanţe ai lui François I. Le Breton a fost mai întâi ambasador în Italia, unde şi-a petrecut tot timpul studiind arta renascentistă italiană a grădinăritului. Pentru a construi castelul actual, Le Breton a distrus un castel vechi din secolul al XII-lea, din care a păstrat doar turnul vechi, care poate fi văzut în spatele curţii principale.


V

illandry a rămas în familia Le Breton până în 1754 după care a devenit proprietatea Marchizului de Castellane, ambasadorul regelui, care provenea dintr-o familie nobilă, foarte ilustră, din Provence. El a construit clădiri adiacente în stil clasic care se pot vedea pe fiecare parte a curţii din faţă. El a remodelat interiorul castelului pentru a întruni standardele de confort ale secolului al XVIII-lea, care sunt mult mai aproape de cele pe care le cunoaştem astăzi decât cele care au fost aplicate în timpul Renaşterii. Grădinile tradiţionale au fost distruse în secolul 19 pentru a crea un parc în stil englezesc în jurul castelului. În 1906 castelul a fost cumpărat de dr. Joachim Carvallo, care s-a născut în Spania în 1869, şi care este străbunicul actualilor proprietari. El a renunţat la o stralucită cariera ştiinţifică cu profesorul Charles Richet, câştigător al Premiului Nobel în 1913, pentru a se dedica în întregime castelului Villandry. El a salvat astfel castelul care era pe cale să fie demolat şi a creat grădinile de azi care sunt în deplină armonie cu arhitectura renascentistă a castelului. Inspirat de mişcarea Arts and Crafts, el a dorit ca grădina să aibă un caracter specific secolului al XVI-lea. O boltă de viţă de vie duce la un parter mare, conceput ca o Grădină a Muzicii. Pe cealaltă parte a canalului este o Grădină a Dragostei. Simbolizând stările de dragoste, ea pare dreptunghiulară văzută de la castel, dar este de fapt trapezoidală. Grădina de legume, proiectată estetic, se bazează pe o ilustraţie din Du Cerceau din 1576. În ciuda originilor sale, Villandry este opera imaginaţiei secolului XX. În 1924 Joachim Carvallo a fondat, de asemenea, "Demeure Historique", care a fost prima asociaţie a persoanelor care deţin castele cu valoare istorică. El a fost un pionier în deschiderea acestui tip de clădiri istorice pentru public.


31


Grădinile castelului Villandry sunt structurate pe trei nivele. Un iaz ocupă nivelul superior. Apoi urmează grădinile ornamentale, dintre care prima este o Grădină a Dragostei, urmată de Grădina Muzicii. La cel mai jos nivel se găseşte grădina de legume, bazată pe planuri medievale şi ale Renaşterii italiene. Aceasta este împărţită în nouă zone pătrate care se intersectează. La intersecţia centrală se găseşte in mic iaz iar la intersecţiile mai mici se găsesc câte patru bolte.

Pentru a fi şi mai interesantă grădina de legume, aici se plantează cu grijă legume colorate aranjate sub diferite modele de două ori pe an: primăvara şi vara.

Grădinile ornamentale au modele dispuse în pătrate. Designul lor este spectaculos în special iarna, când sunt acoperite de chiciură. Aceste grădini sunt dispuse în aşa fel încât se văd perfect din camrele castelului şi au fiecare o semnificaţie simbolică. Ele reprezintă: iubirea tragică, iubirea adulteră, iubirea tandră şi iubirea pasională.


Grădinile castelului Villandry sunt exemplul perfect că o grădină de legume poate fi decorativă. Totul depinde de iscusinţa şi timpul acordat amenajării ei. Însă plăcerea admirării unei astfel de amenajări minuţioase este de negalat, în ciuda efortului depus pentru realizarea şi păstrarea ei. Singurul dezavantaj într-o astfel de grădină este faptul că dacă se doreşte consumarea legumelor există riscul stricării echilibrului existent. Ar trebui astfel să se culeagă întreg stratul şi să se înlocuiască plantele cu altele care îşi vor continua dezvoltarea mai târziu în sezon. Dacă nu dispuneţi de prea mult spaţiu în grădină iar timpul alocat grădinăritului este limitat puteţi opta totuşi pentru un astfel de aranjament dar aplicândul unei grădini de plante aromate nu uneia de legume Astfel el va fi mult mai uşor de realizat şi menţinut şi nu veţi fi nevoiţi să-l refaceţi de fiecare dată când veţi dori să consumaţi plantele care îl compun. O parte bună a acestui gen de amenajare este că ea se păstrează interesantă şi în sezonul rece când legumele nu se pot cultiva şi totul este acoperit de chiciură sau zăpadă.

În cazul în care doriţi să vizitaţi aceste grădini şi castelul o puteţi face la adresa: Château de Villandry, 37510 VILLANDRY, France iar pentru mai multe detalii, preţuri şi program de vizitare puteţi vizita pagina oficială a castelului: www.chateauvillandry.fr


Sfaturi de la cititori Cum îngrijesc trandafirii: primăvara,

Semănați florile în ghivece cu pământ

când apar primii muguri, tai părțile

cumpărat sau sterilizat (ținut la cuptor

degerate în timpul iernii, apoi desfac

20 de minute), iar când plătuțele ajung

protecția de la rădăcina plantei.

la 5 cm înălțime transplantați-le la locul

“Zgârii” cu un cultivator pământul (cam

definitiv (după o plivire anterioară a

0,5 cm adâncime, pe o rază de 25-30

vegetației spontane). Floricelele vor

cm), acopăr cu 2-3 rânduri de ziare,

avea un avantaj în fața florei spontane

apoi pun compost/ bălegar/ macerat

și nu mai apare riscul smulgerii lor

de găinaț. Acopăr cu frunze uscate,

accidentale (mai ales în situația în

fân, paie (15-20 cm înălțime), pun

care nu ați mai cultivat respectivele

deasupra coajă grosieră de copac

flori).

(salcâm de preferat) și înconjor zona pregătită cu butuci de lemn sau pietre. De-a lungul verii îngrijirea trandafirilor înseamnă tăierea frunzelor ofilite, udarea pe timp de secetă cam la 7 zile

În grădina de legume alocați spațiu și

și stropiri când e cazul. În noiembrie tai

pentru flori (călțunași, gălbenele,

crengile trandafirilor cam la 30-40 cm,

crăițe, limba mielului, tufănele) și

îndepărtez coaja de copac, pun un

plante aromatice (busuioc, cimbru,

strat de vegetale uscate cam de 20-30

rozmarin, mentă); acestea nu numai

cm, pun la loc cojile de copac,

că vă vor bucura privirea, dar vor

eventual mai asigur antivânt pe ici-pe

atrage insecte pentru polenizare și pot

colo cu pietre.

fi și paznici.

http://fusaru.blogspot.ro/


Suntem mândri de grãdina noastrãă Altfel: când îi oferi unui obiect o a doua şansă.

Mulcirea: ajutor de nădejde în cultivarea legumelor


Cresonul: bariera de care nu trec ţânţarii, pentru că le place prea mult în el ca să mai plece

http://fusaru.blogspot.ro/

Mândrie: când vezi, simţi, guşti rezultatele muncii tale.


Sfaturi de la cititori Carența de calciu la roșii Marea majoritate a grădinarilor pun roșiile pe primul

Prima dată îți vine în cap, hm, mană. Intri în panică,

loc în grădina lor. Cea mai mare atenție, cel mai

te întorci la plantă, o studiezi, însă vezi că nu are

mare spatiu, întrebarile cele mai diverse, cele mai

pete nici pe frunze, nici pe tulpină. Nu, nu este

drăguțe wow-uri și cele mai mari satisfacții atunci

mană ci o lipsă de calciu.

când le guști, le cântărești, le privești.

- Este o carență des întâlnită la tomate, ardei, dovlecei...

Așa arată o roșie normală, ești încantat peste măsură că s-a copt.

- Pete la rodul care a crescut o treime din dimensiunea normală - Zona pătată care este deja infestată cu o ciupercă (putregaiul cenușiu)

Cauzele sunt diverse: - lipsa calciului pur și simplu

Întoarcem roșia și ce vedem? Off! Pată la vârful roșiei, nu la codiță, nu în lateral.

- udările prea rare, sau cu perioade de secetă repetate, plantele neputând să își obțină microelementul din sol, prin rădăcini. - solul prea rece la culturile din solar, în primăvară - fertilizarea prea abundentă cu gunoi de grajd sau azot, astfel încât avem plante care fac frunze multe și mari, ce vor consuma calciul din sol, în detrimentul fructelor. - cultura a doua în solar, după un rând de plante care au cam golit solul.


Ce putem face, în cazul în care, în primăvară nu am alimentat solul cu var

Soluția de calciu/fosfor, provoacă înflorirea, întărește florile, întărește tulpina, frunzele și fructele mature, aducând un plus de dulceață roșiilor.

Rețeta unei soluții foliare preparate în casă din două ingredinte: coji de ouă și oțet

*Aceeași solutie se poate folosi și pentru animalele

Cojile de ou, după utilizarea conținutului, se spală și

din curte, în timpul împerecherii și în timpul sarcinii.

se usucă. Eu le usuc în cofrag, pe soba.

Este minunat să îți poti crea soluțiile din materialele

Se mai poate folosi prăjitul într-o tigaie, până când

personale, reciclând și bucurându-te de rezultate!

cojile se închid la culoare. Se mărunțesc într-un blender sau într-un mojar. Se amestecă 1 parte coji pisate și 5 părți oțet. Se pune soluția într-un vas, unde va face o reacție distractivă, după care se potolește :)) Se închide recipientul și se pune la întuneric 20 zile. Carbonatul de calciu și fosforul în reacție cu acidul acetic din oțet, eliberează ionii de calciu și fosfor și dioxid de carbon. După cele 20 de zile se strecoară soluția și se folosește, pulverizând-o pe frunze : 1 lingură la 4 litri de apă

http://magazinuldeacasa.com/


Prin Gradina  

Revista cu sfaturi de gradinarit

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you