Revista Verde nr.1-2/2010-2011

Page 1


Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” Revista Verde nr. 1-2/2010-2011

Colectiv redacţional: Claudiu Bîrlean, clasa a X-a D Giullia Cheţan, clasa a X-a A Alexandru Mureşan, clasa a X-a C Bogdan Rus, clasa a X-a C Radu Suciu, clasa a VII-a Profesori coordonatori: Viorica Grosu Corina Arghiuş Marilena Faiciuc Roxana Marfievici Director, prof. dr. Mircea Bertea

Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” Strada Al.Vaida-Voevod nr. 55, telefon/fax: +400264414494, Cluj-Napoca, jud. Cluj, România E-mail: pedagogic_cluj@yahoo.com


□ Despre noi ……………………………........... 5 □

Aşteptări urbane ……………………………….7

Cuvinte alese despre natură ………….15 Din lumea necuvântătoarelor .......15 Darurile Pământului ……………………22

Jurnal de călătorie ………………………….32

Fenomene naturale deosebite ………..51

Din activitatea noastră ……………………53

Mesaje ecologice …………………………….67

Curiozităţi ……………………………………….69

Lumea eco în caricaturi …………………..71

Jocuri ecologice ……………………….......72

3


Cred că firul de iarbă nu este mai neînsemnat Decât călătoria de o zi a stelelor. Şi furnica e la fel de perfectă Şi un fir de nisip sau un ou de ciocănitoare, Şi brotăcelul e o capodoperă comparabilă Cu oricare alta din cele mai mari.

W.Whitman ,,Song on my self”

4


1. DESPRE NOI...

5


În

luna octombrie a anului şcolar 2010-2011 Colegiului Naţional Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr’’ din Cluj-Napoca i s-a conferit titlul de Eco-Şcoală şi simbolicul Steag Verde. Acest statut şi distincţia asociată au fost acordate în cadrul Seminarului organizat la Bucureşti, de către Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie. Colegiul nostru a primit şi un certificat european de participare la program şi dreptul de a folosi logo-ul Eco-Şcoala ca antet pe toate materialele oficiale şi de promovare ale şcolii pe o perioadă de 2 ani (2010-2012). După cum se cunoaşte, Eco-Şcoala este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de către Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), fundaţie care reuneşte 68 de organizaţii din 58 de ţări, acţionând în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. În România, Programul Eco-Şcoala este coordonat de către Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. Steagul Verde reprezintă distincţia- simbol în educaţia pentru mediu, distincţie acordată şcolilor care implementează cu succes programul, un ecoindicator recunoscut al dezvoltării durabile şi este, în acelaşi timp, un certificat al performanţelor de mediu pentru şcoli. După doi ani de activitate în cadrul acestui program, şcoala noastră a dovedit că a reuşit implementarea cu succes a programului, având ca obiectiv sprijinirea evoluţiei elevilor, de la curriculumul şcolar şi conştientizarea privind problemele de mediu, până la organizarea şi desfăşurarea optimă a acţiunilor de mediu în cadrul şcolii şi la nivelul comunităţii. La Colegiul Naţional Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr’’ din Cluj-Napoca programul Eco-Şcoala s-a concretizat în reducerea şi colectarea selectivă a deşeurilor, economisirea apei şi a energiei, amenajarea unui spaţiu verde de peste 3 ha, realizarea de expoziţii temporare şi/sau permanente cu lucrări din materiale refolosibile sau preluate din natură, concursuri şi publicitate de mediu, activităţi de ecologizare a mediului în parteneriat cu diferite instituţii (ISJ Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Agenţia de protecţia mediului Cluj etc.). Coordonatorul proiectului, prof. Viorica Grosu

6


2. AŞTEPTǍRI URBANE

Cluj-Napoca

este un oraş cu o poziţie geografică deosebită, aşezat pe malul Someşului şi înconjurat de dealuri împădurite. Cu toate acestea, situaţia spaţiilor verzi care ar trebui să fie zone de agrement pentru locuitorii oraşului lasă mult de dorit. Din cauza dezvoltării urbane haotice, a retrocedărilor, a ridicării de mall-uri şi cartiere rezidenţiale, spaţiul verde s-a redus din ce în ce mai mult. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că, pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor umane, ar fi necesari 50 m² de zonă verde intravilană/locuitor. Normele UE prevăd 20 m² de zonă verde pe cap de locuitor. Realitatea arată faptul că fiecare locuitor al oraşului nostru beneficiază de doar 11,6 m² de spaţiu verde, în timp ce locuitorii din Munchen sau Viena se bucură de 100 m² de spaţiu verde pe cap de locuitor.Totuşi, au mai rămas câteva oaze de verdeaţă, linişte şi relaxare, cum ar fi: Parcul Central, Parcul Babeş, Grădina Botanică, Parcul Gheorgheni, Parcul Feroviarilor, pădurea Făget, pădurea Hoia… Sursa informaţiilor: www.primariacj.ro

Bogdan Seiche, clasa a X-a D

7


Grădina Botanică din oraşul nostru a fost fondată în anul 1920 de către profesorul Alexandru Borza. Este situată în partea sudică a oraşului şi s-a devoltat în timp atât ca şi un obiectiv turistic clujean, cât şi ca important spaţiu didactic şi ştiinţific din cadrul Universităţii BabeşBolyai. Grădina ocupă o suprafaţă de 14 hectare de teren accidentat şi variat, care se pretează cu succes la cultivarea unor colecţii de plante extrem de diversificate, provenite de pe toate meridianele Pământului. Punctele de atracţie ale Grădinii Botanice sunt: 9 Sectorul ornamental- aici sunt cultivate zeci de specii cu sute de soiuri de plante lemnoase şi ierboase care încântă ochiul vizitatorilor pe tot parcursul anului. 9 Grădina japoneză- flora asiatică se întinde în jurul grădinii japoneze, amenajată în stil tradiţional, cu numeroase elemente de arhitectură specifică. 9 Complexul de sere- este alcătuit din şase sere în care sunt cultivate plante ecuatoriale, tropicale şi subtropicale, cum sunt: celebrii nuferi de Amazon, impozanţii palmieri, plante australiene şi mediteraneene, plante suculente, orhidee şi ferigi tropicale. 9 Sectorul sistematic- unul dintre cele mai importante sectoare ale Grădinii Botanice, în care speciile sunt grupate pe familii, iar acestea în ordine şi clase, dispuse în ordine filogenetică.

8


În incinta Grădinii Botanice este situat şi Institutul Botanic, reprezentat de colectivul de botanică al Facultăţii de Biologie şi Geologie. Tot aici se află Muzeul Botanic, cu 6.900 de piese divers colorate şi Herbarul Universităţii, care adăposteşte 635.000 coli de herbar cu plante provenite din toate regiunile globului.

Grădina Botanică din Cluj-Napoca este una dintre cele mai bogate şi mai bine organizate grădini botanice din ţara noastră şi chiar din Europa. Pentru clujeni, aceasta reprezintă un loc splendid de relaxare şi promenadă în orice anotimp al anului. Pentru vizitatorii din alte oraşe ale ţării sau din străinătate reprezintă un reper de neratat pe harta Clujului şi care îi readuce mereu şi numai cu gândul în frumoasa urbe transilvană, Cluj-Napoca. Sursa informaţiei: www.gradina-botanica.ro.

Prof. Viorica Grosu

9


Interviu cu

dr. Ioan Moldovan, director economic al Regiei Autonome de Termoficare Cluj-Napoca R: Iarna ne place să fie cald în locuinţe. Cum “încălziţi” caloriferele? I.M.: Există mai multe sisteme de încălzire, diferite în funcţie de zona geografică, de combustibilul folosit şi de sistemul de încălzire agreat în zonă. Într-un fel se încălzesc cei din zonele reci, care au nevoie de multă căldură, şi în alt mod cei din zonele mediteraneene, subtropicale, unde căldura abundă, şi doar în miezul iernii, aşa cum este ea acolo, este necesar un mic aport de căldură. Într-un fel se încălzesc cei care folosesc drept combustibil lemnul, în alt mod cei care utilizează cărbunele sau produsele petroliere ori gazele naturale. De asemenea, modul de încălzire diferă dacă este vorba de un sistem centralizat, care produce căldură la distanţă pentru un număr mare de locuinţe şi o distribuie apoi prin conducte acestora, sau dacă vorbim de un sistem individual, în care fiecare locuinţă îşi pregăteşte în mod individual căldura. Sistemul cel mai des întâlnit în Europa şi implicit în România, specific zonelor cu climă temperată şi rece, este sistemul centralizat de producere a energiei termice, adică a căldurii şi apei calde. Acesta constă, în principiu, în arderea unui combustibil în cazane de capacităţi mari, în uzine aflate în afara localităţilor. Acest lucru permite randamente mari prin procesarea unor cantităţi mari de combustibil şi, foarte important, tratarea gazelor de ardere, pentru a extrage din acestea cât mai mult din substanţele nocive care altfel ar fi aruncate în atmosferă. Costul foarte ridicat al echipamentelor de tratare a gazelor de ardere face ca doar în aceste uzine mari să renteze tratarea gazelor. În uzinele moderne realizate în ultimii ani costul echipamentelor de tratare a gazelor ajunge la 30% din investiţia efectuată. În acest mod se elimină poluarea atmosferică realizată de sistemele individuale de încălzire. Prin arderea combustibililor în cazane se încălzeşte un aşa-zis “agent termic”, în majoritatea cazurilor apa, care apoi se trimite prin conducte izolate termic şi sub presiune la distanţă, până în caloriferele din locuinţe. În calorifere, datorită suprafeţei mari a acestora, are loc un transfer de căldură de la agentul termic, care îşi reduce temperatura, către aerul din încăpere care preia căldura şi se încălzeşte. Agentul termic se reîntoarce în cazane şi este reîncălzit la temperatura necesară, fiind din nou trimis spre calorifere. Este deci un circuit închis, în care la un capăt se injectează energie, iar la celălalt capăt aceasta se disipează în locuinţe. R: Ce combustibili sunt folosiţi pentru obţinerea energiei termice? I.M.: În prezent combustibilul folosit în Cluj-Napoca pentru producerea energiei termice este gazul natural. Prin arderea acestuia se obţin cele mai mici emisii de substanţe nocive care pot să polueze atmosfera. În cazul arderii cărbunilor sau a produselor petroliere, aşa cum se procedează în alte oraşe, emisiile poluante sunt foarte mari şi costisitor de controlat. Dar toţi aceşti combustibili fosili se vor termina în timp, rezervele fiind limitate, aşa încât în ultimii ani se acordă un sprijin deosebit pentru producerea energiei din surse neconvenţionale, regenerabile: eoliană, solară, biomasă etc. Tehnologiile existente în prezent permit obţinerea energiei din surse neconvenţionale, dar, chiar dacă nu se se ard combustibili, energia astfel obţinută este foarte scumpă, datorită costurilor foarte ridicate ale echipamentelor necesare. Din acest motiv energia produsă din surse neconvenţionale este sprijinită de guverne, fiind subvenţionată, ştiind că viitorul este al ei şi, deci, este necesară dezvoltarea acestor tehnologii. În Cluj-Napoca se pregăteşte obţinerea de energie termică prin utilizarea de panouri solare care preiau cât mai mult din energia

10


Soarelui şi o transformă în apă caldă. Din păcate, gradul de însorire în zona oraşului nu este foarte ridicat, astfel că nu ne putem aştepta la rezultate spectaculoase. R: Sistemul de încălzire din oraşul nostru corespunde normelor UE? I.M.: Sistemul centralizat de producere a energiei termice existent în Cluj-Napoca, termoficarea, aşa cum este cunoscută, respectă în totalitate normele UE de producere a energiei termice, datorită investiţiilor făcute în ultimii ani în modernizarea echipamentelor de producere, transport şi distribuţie a energiei termice. Se folosesc drept combustibil gazele naturale, cu un conţinut ridicat de metan, şi datorită echipamentelor de ultimă generaţie folosite, randamentul de producere a energiei depăşeşte 90%. Continuă, însă, să existe o problemă majoră la nivelul imobilelor unde reţeaua de distribuţie a energiei termice- proprietate comună a locatarilor, nu este bine întreţinută, determinând pierderi care majorează facturile. S-a dezvoltat în ultimul timp şi sistemul individual de încălzire, prin microcentrale de apartament. Avantajul oferit de acestea- eliminarea pierderilor de transport, este, însă, umbrit de poluarea produsă, gazele de ardere fiind eliminate pe geam în exterior, afectând, astfel, atmosfera şi aerul respirabil al celor de la etajele superioare. R: Sunteţi un excursionist pasionat şi aţi vizitat foarte multe ţări. Care dintre ele are cel mai performant sistem termic şi de ce ? I.M.: Fără discuţie, sistemul termic cel mai performant se întâlneşte în ţările din Scandinavia: Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda. Aceasta datorită faptului că aceste ţări au fost foarte puternic afectate de crizele energetice din anii ‘70, neavând în acel moment nicio altă sursă de producere a energiei. Astfel, în aceste ţări, datorită măsurilor luate de guverne, s-au creat în scurt timp tehnologii avansate de producere a energiei, cu eficienţă ridicată şi pierderi minime, un exemplu pentru toată lumea, combinate cu sisteme de gestionare eficientă şi economisire a energiei. Se consideră că cea mai importantă sursă de energie este economisirea. Există şi un cadru legislativ care sprijină energia obţinută în condiţii de înaltă eficienţă şi penalizează risipa şi slaba eficienţă. Iar ca şi combustibil se foloseşte tot ce arde, inclusiv deşeuri lemnoase, petroliere şi menajere. Centralele lor de ardere a deşeurilor şi de producere a energiei arată ca nişte farmacii! Nimic nu se risipeşte, se extrage căldura inclusiv din apa de canalizare! Aceasta are circa 20°C şi cu ajutorul unor echipamente speciale numite pompe de căldură (un fel de frigidere uriaşe, dar care reţin căldura extrasă din interior) se extrage căldura, temperatura apei de canalizare coborând până la 4°C. Reţelele lor de transport a căldurii se întind la zeci de kilometri de la uzină, acestea, foarte bine izolate pentru a minimiza pierderile de energie, trec pe fiecare stradă, precum reţeaua de apă, iar casele se conectează la aceste reţele, preluând cantitatea de energie termică (apă caldă şi căldură) de care au nevoie şi plătind consumul efectiv realizat pe baza indicaţiilor unui contor de energie termică. R: Ne-aţi împărtăşit lucruri foarte interesante, vă mulţumim! Reporter: Cosmina Boncean, clasa a IX-a D

11


-

Calitatea aerului municipiului Cluj-Napoca

Elevii Colegiului Naţional Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr’’ au realizat, în luna aprilie 2010, un sondaj de opinie asupra receptării nivelului de informare a comunităţii locale despre calitatea aerului din municipiul ClujNapoca. Acesta a presupus interogarea a 196 de persoane cu vârsta cuprinsǎ între 16 şi 67 ani. Rezultatele acestui chestionar, împreună cu analiza principalilor indicatori de calitate a aerului, s-a materializat într-un proiect premiat la Sesiunea de comunicări ştiinţifice şi referate ale elevilor (disciplina geografie), faza judeţeană (mai 2010) şi selectat pentru participarea la faza naţională. Interpretarea rezultatelor relevă următoarele: locuitorii municipiului ClujNapoca apreciază că principala sursă de poluare a oraşului este traficul rutier (49%). Poluarea aerului este considerată ameninţătoare pentru sănătate (82,2% dintre cei chestionaţi), totuşi aproape jumătate afirmă cǎ nu au suferit îmbolnăviri din cauza poluării. Atmosfera oraşului este considerată poluată de către 57% dintre cei participanţi, drept consecinţă, 59% din populaţie este de acord să utilizeze mijloacele de transport în comun în locul autoturismelor personale, 79% să se declare o zi/săptămânǎ fără autovehicule, iar 60% ar renunţa în a utiliza spray-uri în vederea protecţiei stratului de ozon. O mare parte dintre locuitori consideră că atmosfera oraşului este afectată de fenomenele de încălzire globală şi distrugere a stratului de ozon, ploile acide fiind mai puţin frecvente. Metodele cele mai invocate de combatere a poluării aerului au fost: restricţionarea circulaţiei cu automobile personale, mutarea ori închiderea fabricilor şi crearea de noi spaţii verzi.

Lavinia Crăciun, clasa a XII-a C Anca Nicoară, clasa a IX-a B

12


Chimia

este una dintre ştiinţele cele mai puternic legate de progresul societăţii, în toate aspectele lui. Chimia este la originea noilor materiale care au permis dezvoltarea tehnologică explozivă din ultimele decenii, este la baza progreselor înregistrate în agricultură, medicină, este responsabilă de câştigul pe care l-am înregistrat cu toţii în confortul zilnic. Acestei percepţii pozitive a chimiei i se opune imaginea unei chimii care este o activitate periculoasă, consumă resurse importante şi este la originea problemelor de mediu cu care se confruntă societatea modernă. Din aceste două imagini, contradictorii, legate de chimie s-a născut necesitatea dezvoltării unei chimii prietenoase cu mediul, care să consume mai puţine resurse, dar care să îşi păstreze rolul esenţial în dezvoltarea societăţii. Aceste deziderate au condus la formularea conceptului de “chimie verde” sau ‘’chimie durabilă’’. Au fost elaborate 12 principii ale „chimiei verzi” care acoperă concepte cum ar fi: proiectarea de procese în care cantitatea de materii prime să se regăsească la maxim în produs; folosirea cât mai des posibil a unor substanţe sigure, inofensive pentru mediu; proiectarea unor procese eficiente din punct de vedere energetic; cea mai bună formă de debarasare de deşeuri: a nu le crea de la bun început. 13


Principii ale „chimiei verzi”: 1. Prevenirea deşeurilor; 2. Proiectarea de produse sau substanţe chimice mai sigure; 3. Proiectarea de sinteze chimice mai puţin periculoase; 4. Utilizarea de materii prime regenerabile; 5. Utilizarea de catalizatori, nu reactivi stoichiometrici; 6. Evitarea derivaţilor chimici; 7. Maximizarea economiei de atomi; 8. Utilizarea de solvenţi şi condiţii de reacţie mai sigure; 9. Creşterea eficienţei energetice; 10. Proiectarea de substanţe şi produşi chimici care să se degradeze după utilizare; 11. Analiza în timp real pentru prevenirea poluării; 12. Minimizarea potenţialelor accidente. Un element important în acest concept este creşterea eficienţei proceselor chimice concomitent cu scăderea consumului de energie şi cu reducerea cantităţilor de produşi secundari (în principiu consideraţi poluanţi). În această direcţie au fost dezvoltate metode de sinteză neconvenţionale folosind microundele sau ultrasunetele.

Reactor cu microunde profesionist şi tancul de probe (Facultatea de Chimie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca)

Alexandra Marian, clasa a XII-a C

14


3. CUVINTE ALESE DESPRE NATURĂ DIN LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR...

Insula

Crăciunului (Insula Christmas), teritoriu australian cu o suprafaţă de 135 km2, este situată în Oceanul Indian, la 2.360 km nordvest de Perth şi 500 km la sud de Jakarta, Indonezia. Numele ei provine de la ziua în care fost descoperită, 25 decembrie 1643, de către navigatorul britanic William Mynors, în timpul unei expediţii în Oceanul Indian. Ca şi majoritatea insulelor din Oceania, insula Christmas s-a format pornind de la un vulcan submarin în jurul căruia s-a format un atol de corali. Cu topografie naturală unică, această insulă a stârnit interesul oamenilor de ştiinţă şi naturaliştilor datorită numărului mare de specii unice şi rare care se întâlnesc aici. Astăzi insula are un Parc Naţional care acoperă două treimi din suprafaţa sa, pădurile tropicale fiind refugiul crabilor roşii, o specie protejată. Aceşti crabi sunt celebri pentru una din cele mai incredibile migraţii din lumea animalelor. Începerea ploilor de toamnă, în luna noiembrie, anunţă startul exodului spre mare din pădurea tropicală natală spre ocean, în vederea împerecherii. Mărşăluind în perioada mai rece a zilei, crabii se caţără pe orice obstacol întâlnit în cale. Dacă ploile nu sunt destul de bogate, crabii au mult de suferit în migraţia lor. Terenul deschis înseamnă moarte pentru că soarele şi căldura le usucă plămânii şi mor. Pentru ei fiecare picătură de ploaie este vitală. Un alt obstacol în drumul lor spre apă este reprezentat de furnicile galbene, agresive, care aruncă acid în ochii 15


crabilor orbindu-i, iar aceştia nu se mai pot mişca şi mor în soare. Un milion din cele aproximativ 100 milioane de crabi care migrează pier pe drum. Masculii ajung primii la ţărm. Aici ei se luptă pentru cele mai bune locuri de împerechere şi sapă gropi pentru femele, care ajung şi ele, o săptămână mai târziu. După ce împerecherea are loc, masculii pornesc înapoi spre casă, în timp ce femelele se afundă în gropile de nisip pentru a produce aproape 100000 de ouă. În mod miraculos, deşi sunt îngropate, femelele ies din nisip atunci când refluxul a ajuns la cel mai mic nivel, se îndreaptă spre apă şi-şi eliberează acolo ouăle. Apa devine din albastră neagră, datorită numărului mare de ouă. Ouăle sunt împrăştiate peste tot în apă şi, de cele mai multe ori, sunt mâncate de peşti şi risipite de furtuni. După aproximativ 39 de zile, atunci când circumstanţele sunt favorabile, femelele însoţite de milioane de crăbişori care ies din mare şi inundă plajele, încep iarăşi migraţia, dar de data aceasta dinspre dinspre ocean spre pădurea tropicală. Sursa informaţiilor www.fromrss.com.

şi

a

fotografiilor:

www.dinosoria.com,

Radu Suciu, clasa a VII-a 16


Pasărea-liră trăieşte în colinele împădurite din părţile sud-estice ale continentului australian. Deşi este o pasăre cântătoare, are dimensiunile unui fazan. Masculul este împodobit cu pene colorate, pe gât şi pe aripi predominând reflexele roşii. Coada ajunge la mărimea maximă după 7 ani. Penele cozii au o alcătuire particulară. Astfel, cele laterale sunt lungi, îndoite în formă de “S” şi frumos colorate, amintind curcubeul. Cele două din mijloc sunt înguste şi lungi. Celelalte, asemeni unor ramuri de pin, au firele fine şi mult distanţate între ele. Când pasărea îşi înfoaie coada, ca păunul, capătă aspectul unei lire. Pasărealiră trăieşte mai mult pe sol şi zboară numai la nevoie. Se hrăneşte cu insecte, viermi, păianjeni etc. Cuibul şi-l face pe pământ, în locuri ascunse. Aici femela depune 1-2 două ouă albicioase, cu pete cafenii. Cuibăritul durează vreo 7 săptămâni şi are loc în timpul iernii australiene (din iunie până în septembrie). Masculul mai are o caracteristică interesantă: darul de a imita la perfecţie orice sunet de om sau animal, chiar şi zgomotul ferăstrăului, ciocanului, trompetei, dangătul clopotului ori al motorului de automobil. Pasărea-liră este o specie pe cale de dispariţie, fiind protejată de lege. Ca dovadă a simpatiei australienilor faţă de această pasăre, desenul ei se află pe moneda de 10 cenţi. Sursa informaţiei www.anidescoala.ro

şi

a

fotografiilor:

www.descopera.ro,

Cristian Bothaza, clasa a VII-a

17


Castorii

sunt cele mai mari rozătoare şi trăiesc în pădurile din Europa, Siberia şi America de Nord. Ei pot ajunge până la o lungime de 1,5 m şi o greutate de 20 kg. Au capul relativ mic, ataşat la un corp compact şi îndesat, acoperit cu blană deasă, de culoare maro închis. Ca şi alte mamifere care îşi petrec o mare parte din timp în apă, blana este alcătuită din două tipuri de peri: firele dese şi scurte asigură izolare şi căldură, iar firele mai lungi de protecţie sunt pentru apărare şi camuflaj. Picioarele sunt scurte şi atât labele anterioare, cât şi cele posterioare au patru degete cu gheare puternice. Labele posterioare sunt mai mari decât cele anterioare şi sunt membranate, sugerând modul de viaţă acvatic al castorilor. Castorul are coada diferită de a altor rozătoare: turtită orizontal şi acoperită cu solzi pieloşi. Castorul se ajută de coadă atât pentru propulsie, fiind folosită ca o vâslă, cât şi pentru intimidarea eventualilor prădători prin lovirea puternică a suprafeţei apei. Castorii sunt în totalitate rozătoare ierbivore. Se hrănesc cu frunze, mlădiţe tinere, diferite plante acvatice, iar toamna şi, mai ales, iarna cu crengi şi cu scoarţa copacilor. Ca loc de trai castorii îşi aleg un lac, un râu sau un pârâu, ale cărui maluri sunt bogate în păşuni. Castorul este supranumit "inginerul regnului animal". Afirmaţia este complet adevărată, căci animalul acesta realizează tot felul de construcţii, care mai de care mai uimitoare. Proiectul numărul unu este reprezentat de baraje. Lucrând în comun, castorii rod copacii care cresc pe malurile râului. Aceştia se prăvălesc în râu. Apoi castorii aduc pietre şi nămol, întărind construcţia cu ajutorul crăcilor şi ţepuşelor. Rezultă un baraj în spatele căruia apa se întinde şi formează un lac. Unele baraje pot fi de aproape doi metri înălţime şi de 14 metri lungime, de la un mal la altul al cursului de apă. Pornind de la lac, se răsfiră în toate direcţiile o reţea bogată de canale nu prea adânci, cutreierate în permanenţă de castori. Pe aceste canale plutăresc către casă trunchiurile şi ramurile copacilor. Pe malul lacului format castorii îşi construiesc căsuţe din ramuri împletite. Căsuţele lor seamănă cu nişte colibe. Ca să le facă mai rezistente, castorii le întăresc cu nămol şi lut. În interiorul colibei, castorii se odihnesc pe un aşternut moale făcut din frunze, iar pe timp de iarnă tot aici se ospătează: rod ramurile pe care şi le-au adus. Intrarea în adăpost se află sub apă. Înălţimea unei colibe ajunge până la trei metri. 18


Castorii se reproduc la sfârşitul iernii, în luna februarie, iar perioada de gestaţie durează aproximativ 100 de zile. De obicei, o femelă dă naştere la 5-8 pui. Puii se nasc cu blană, cu ochii deschişi şi având dinţii incisivi dezvoltaţi. Puii rămân cu părinţii până la maturitate. În România, ca şi în multe alte locuri din Europa, castorii au dispărut ca urmare a vânatului excesiv, pentru carne şi blană, dar şi din cauza consolidărilor de mal ale râurilor. Castorul, biberul sau brebul cum mai este denumit, a reapărut în România după o absenţă de peste 170 ani, în Lunca Mureşului inferior, ca urmare a prezenţei acestei specii şi pe malul ungar al râului. De asemenea, ca urmare a unui program de repopulare, au fost aduşi 21 de castori din landul Bavaria, fiind eliberaţi în natură în zona confluenţei dintre Râul Negru şi pârâul Estelnic din judeţul Braşov. În prezent există în ţara noastră aproximativ 400 de brebi care trăiesc de-a lungul cursurilor râurilor Olt, Mureş şi Ialomiţa. Deşi animale foarte simpatice, castorii reuşesc să transforme aproape în întregime peisajul populat de ei. Astfel că, pe întinderi vaste, malurile apelor rămân despădurite, ei putând redirecţiona şi cursul râurilor sau chiar provoca inundaţii din cauza grandioaselor construcţii pe care le realizează. Sursa informaţiei şi a fotografiilor: www.ecomagazin.ro, www.europarc.ro, povestidangheorghe.blogspot.com.

Alexandru Mureşan, clasa a X-a C

19


O întrebare care poate surprinde pe oricine. Suntem obişnuiţi să avem în atenţie pericolul dispariţiei speciilor de animale sălbatice. Dar şi simpaticele animale, care ne-au încântat copilăria în timpul vacanţelor petrecute la ţară sau din poveştile citite, sunt în pericol? Din păcate, da! O serie de rase de animale domestice au devenit, în timp, ineficiente din punct de vedere economic. Crescătorii de animale optează pentru rase mai performante sub aspectul cantităţii de lapte şi carne produse sau renunţă în a le mai creşte din cauza nerentabilităţii. Lâna oilor nu mai poate fi vândută pentru că se foloseşte mult mai puţin ca în trecut, dar şi din cauză că pe piaţă pătrund stofe sau costume de lână din import. În ceea ce priveşte păsările, după anii ’90 au pătruns şi la noi în ţară hibrizi comerciali atât pentru ouă, cât şi pentru carne. Potrivit legislaţiei în vigoare, populaţiile de animale în stare critică sunt cele cu efective mai mici de 100 de femele, cele în pericol de dispariţie au între 101 şi 1.000 de femele, iar cele vulnerabile au între 1.000 şi 5.000 de femele. Pe lista resurselor genetice, animale în stare critică, în pericol de dispariţie, şi a celor vulnerabile se află 14 specii reprezentate de 123 de rase şi linii pure: 13 rase de oi, două de capre şi tot atâtea de porci, 61 de rase şi linii pure de găini, şapte rase de raţe, patru de gâşte, şapte populaţii de curci, 19 specii şi rase de peşti.

20


Pe această listă neagră se află, printre altele: cea mai veche vacă autohtonă, Sura de stepă, bivolul românesc, porcul românesc de Bazna, porcul de Mangaliţa, rasele de oi Raţcă, Ţigaie, Merinos, Karakul, capra Albă de Banat, găina Gât Golaş de Transilvania, raţa Pekin etc. Deşi în mare pericol, totuşi, aceste rase pot fi salvate prin includerea lor în programe de conservare a speciilor pe cale de dispariţie, finanţate de UE, dar şi prin implicarea mai atentă a Ministerului Agriculturii. Sursa informaţiei şi a fotografiilor: www.ecomagazin.ro, www.recolta.eu, ninulescu.blogspot.com, www.sapard-romania.info.

Giullia Cheţan, clasa a X-a A 21


DARURILE PĂMÂNTULUI

Şi de când a existat lumea şi oamenii, cerul şi pământul, soarele şi luna, apa şi focul, răul şi binele…Tot de atunci au existat şi florile. Şi ca orice altceva, florile nu sunt toate la fel. Sunt multicolore sau doar într-o culoare, sunt de mărime diferită... Sau sunt mai frumoase decât altele. Şi totuşi, există două mari tipuri de flori… Flori de câmp şi flori de munte… Florile de câmp sunt flori frumoase, gingaşe, flori de care cu toţii am auzit. Macul, margareta, păpădia şi altele… Florile de câmp exprimă frumuseţea lucrurilor simple, care au o mare valoare. Ele sunt foarte apreciate de toată lumea şi folosite pentru decor sau doar pentru un buchet frumos oferit unei persoane apropiate. Aşa cum le spune şi numele, aceste flori pot fi găsite cu uşurinţă pe câmp, dar şi crescute în grădină. Dacă am asemăna florile de câmp cu oamenii, am putea zice că persoanele sincere, bune, dar şi credule, timide, mai neînsemnate sau simple, sunt ca şi florile de câmp. Florile de munte sunt flori frumoase, rare şi foarte speciale. Floarea de colţ, genţiana, irisul de munte… Florile de munte exprimă profunzimea lucrurilor complexe. Acestea au, de asemenea, o importantă valoare. Este foarte greu de ajuns la ele, deoarece sunt ascunse în munţi, la altitudini mari. Pentru acest lucru trebuie să ştii şi cum 22


poţi găsi florile de munte. Multe dintre acestea sunt protejate prin lege. Florile de munte bucură ochiul celor care iubesc înălţimile. Dacă am asemăna şi florile de munte cu oamenii… Oamenii frumoşi, inteligenţi, talentaţi, geniile care au pus bazele unor teorii care au ajutat lumea să evolueze… Aceşti oameni ar putea fi comparaţi cu florile de munte. Însă, cel mai important lucru, după părerea mea. este că, fie flori de câmp, fie de munte, toate sunt flori. Toate sunt într-un anumit fel acelaşi lucru, doar cu însuşiri diferite. Toate sunt frumoase şi apreciate în felul lor. Dhea Macovei, clasa a VI-a

23


Prelucrarea

lutului în scopul confecţionării de vase de uz gospodăresc şi a unor obiecte decorative a constituit pe teritoriul României, încă din neolitic, cea dintâi şi cea mai importantă „industrie casnică”. Fiind una dintre cele mai vechi forme de expresie a ceea ce numim azi „artă populară”, ceramica, prin produsele sale, a fost implicată în viaţa socială a comunităţii, participând în mod nemijlocit la viaţa de zi cu zi a omului. Cea mai răspândită şi mai întrebuinţată argilă în olărie este lutul galben. El este cu atât mai nisipos cu cât se găseşte mai la suprafaţa Pământului şi cu atât mai lutos cu cât se găseşte mai la adâncime. Pregătirea materialului are în vedere îmbunătăţirea calităţii acestuia prin mai multe operaţii. Astfel, se curăţă lutul de corpuri străine, se taie, se lasă la dospit şi se frământă (pentru omogenizarea argilei). Vasele sunt realizate (fasonate) cu ajutorul roţii olarului. În timpul lucrului olarul îşi înmoaie mereu mâinile în apă pentru ca degetele să nu 24


i se lipească de lut şi totodată pentru a şlefui suprafaţa. De asemenea, se ajută şi de instrumente care au denumiri diferite, după regiuni; de exemplu, maiul- ciocan de lemn greu, cuţitoaia, pieptenul sau fichieşul sau piaptăn- o bucată de lemn subţire sau de os pentru netezirea suprafeţei vasului, pensula de vopsit, cornul- pentru scurgerea culorii ş.a. Prin uscare se îndepărtează apa din timpul fasonării, se întăreşte vasul şi se face oarecum nedeformabil. Uscarea are loc în mai multe faze, încheindu-se cu cea din cuptor şi arderea propriu-zisă. Ornamentarea a fost în toate timpurile una dintre principalele preocupări ale olarilor. Un vas este frumos atunci când toate elementele sale componente sunt potrivite cu gustul nostru şi cu scopul pe care-l are vasul respectiv: forma, culoarea, aspectul suprafeţei şi motivul ornamental. Decorarea se poate face prin adâncirea suprafeţei vasului, prin reliefuri sau prin pictură. Produsele acestui meşteşug foloseau în primul rând în alimentaţie, dar ceramica era folosită şi în scop decorativ, în construcţii sau pentru anumite ritualuri. Locuinţa ţărănească cuprindea o mare varietate de vase de lut: oale, ulcioare, căni, străchini, chiupuri, blide, oale pentru ţinut lapte, oale enorme în care se pregătea mâncarea pentru sărbătorile religioase, vase pentru flori etc. Elevii şcolii noastre au deprins secretele modelării vaselor de lut în cadrul cercului de meşteşuguri străvechi. Vasele lucrate de ei sunt dăruite cu multă plăcere colegilor şi profesorilor. Sursa informaţiei: www.traditii.ro/mestesuguri.

Emanuel Perde, clasa a IX-a C

25


Fructe

mari şi foarte aspectuoase, toate de aceeaşi mărime, legume extrem de colorate şi apetisante, cu aspect de poză decupată dintr-o revistă. O imagine banală deja, întâlnită în toate supermarketurile. Dar cei mai mulţi dintre noi ştim că aceste legume şi fructe sunt cam fade, de cele mai multe ori nu au aproape niciun gust şi nici parfumul natural cu care eram obişnuiţi. Aceste produse sunt rezultatul practicării agriculturii convenţionale, care foloseşte substanţe chimice în creşterea animalelor sau în cultivarea unor soiuri de legume sau fructe care să se dezvolte foarte rapid, în cantităţi mari, să fie accesibile ca preţ şi care să ducă, în final, la profituri cât mai mari. S-a conturat o cerinţă nouă, puternică, transformată într-o adevărată mişcare la nivel european, pentru obţinerea de produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe indezirabile. La baza producţiei ecologice stă ideea că principala cauză a degradării calităţii biologice a produselor constă în intervenţia necorespunzătoare a omului la diferite niveluri structurale ale biosferei, iar cele mai grave efecte asupra omului rezultă din cumulul de greşeli privind solul, plantele şi animalele. Agricultura ecologică pune un accent 26


deosebit pe calitatea naturală a produselor, aspectele cantitative şi productivitatea fiind mai puţin importante. Tehnologiile de tip intensiv, industriale, presupun forţarea producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc). În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural. O condiţie esenţială pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă acţiunile de promovare a conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor asupra importanţei produselor ecologice (calitate şi sănătate), astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse de calitate superioară. Deoarece agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, prin sporirea biodiversităţii, protecţia mediului şi creşterea fertilităţii solului, producătorii din acest sector sunt sprijiniţi financiar prin programe europene. Sigla naţională “ae”sau logoul european garantează că produsul astfel etichetat provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de cotrol, permiţând consumatorului o identificare facilă a acestor produse pe piaţă. Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animalier. Din păcate, din cauza preţurilor destul de mari, produsele bio obţinute de agricultorii români nu au un succes prea mare în ţară, acestea fiind exportate, în general, în ţările UE, precum Germania, Olanda sau Franţa.

Alexandra Peczi, clasa a IX-a B 27


Arţarul este un arbore rezistent ce înfloreşte primăvara înainte de a înfrunzi, cu lemnul alb şi tare. Frunza lucioasă, despicată în cinci lobi lungi şi ascuţiţi, apare în centrul drapelului Canadei, fiind simbolul cel mai vizibil al acestei ţări. Tradiţia obţinerii siropului din arţar a fost preluată de la amerindieni. Înainte de 1700, amerindienii aveau o metodă extrem de simplă de a recolta apa de arţar. Primăvara, cu o secure, făceau o crestătură în trunchiul copacului în care puneau o bucăţică de lemn ca un jgheab. Lichidul din arţar se scurgea de-a lungul acestei aşchii de lemn spre baza trunchiului, într-un vas făcut din coajă de mesteacăn. Apa de arţar astfel colectată, care are o concentraţie de 2- 3% zahăr, era pusă la fiert afară, în aer liber. Prin evaporarea apei, lichidul devenea mai dulce, adică ceea ce se numeşte sirop de arţar, cu o concentraţie de zahăr de 8%. Dacă se continua fierberea, atunci se obţinea zahărul de arţar. Din 35– 40 de litri de sevă se obţine doar 1 l de sirop. După 1700, coloniştii europeni au adus îmbunătăţiri procesului de colectare şi prelucrare. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au început să apară aşa-numitele „cabane de zahăr”. La început rudimentare, acestea produceau sirop şi zahăr doar pentru nevoile familiei. Abia pe la mijlocul secolului trecut “cabanele de zahăr” au devenit adevărate întreprinderi moderne de producere a siropului şi zahărului de arţar. Acum, apa de arţar este adusă în rezervoare pentru prelucrare, direct de pe plantaţii de sute de arbori, printr-un sistem de conducte din material plastic, în condiţii igienice deosebite. Pentru a 28


colecta seva de arţar sunt forate găuri şi se introduc tuburi metalice goale pe dinăuntru (robineţi). Copaci cu diametrul de 30-38 cm acceptă un robinet, iar creşterea numărului de robineţi se realizează în funcţie de dimensiunile copacilor, ajungându-se la un maxim de patru robineţi pe copac. Fiecare robinet are un randament mediu de 38 l de sevă pe sezon. După ce este adunată seva, aceasta este procesată prin fierbere la 170 grade şi amestecată după reţete proprii cu un extra zahăr dacă este nevoie sau alte substanţe stabilizatoare. Siropul de arţar din producţie bio este menţinut 100% natural, urmărindu-se în acelaşi timp starea generală a copacului şi permiterea refacerii acestuia. Din acest zahăr de arţar se fabrică siropul de arţar, cunoscut în toată lumea pentru calitatea şi efectele sale benefice asupra corpului uman. Se foloseşte cel mai adesea ca îndulcitor pentru deserturi, având un gust fin, de caramel. În provincia Quebec se recoltează peste 90% din siropul de arţar din Canada, ceea ce reprezintă cam trei sferturi din recolta mondială. Această ţară reprezintă cel mai mare exportator de sirop de arţar din lume. Informaţii şi fotografii: pingouindetoronto.blogspot.com.

Dimitra Lujerdean şi Cristina Silaghi, clasa a XI-a B

29


Chihlimbarul,

ambra sau “aurul nordului” este o răşină translucidă, colorată mai ales în nuanţe de galben şi cu miros plăcut. S-a format prin fosilizarea răşinii secretate de copacii din mai multe specii de pini. Cu o vârstă de zeci de milioane de ani, chihlimbarul are uimitoarea caracteristică de a conserva perfect organismele. În răşina lichidă au căzut prizoniere insecte diverse, atrase de mirosul său superb, frunze, pene, polen etc. Răşina, care este un excelent agent fosilizator, a conservat aceste micuţe mostre de viaţă pământeană. Apoi, în urma unui proces lung de milioane de ani, nu foarte bine elucidat, şi prin intervenţia a numeroase elemente, răşina se transformă în chihlimbar. Chihlimbarul se găseşte în sedimente dense, umede, precum argilele şi nisipurile formate în lagune, pe fundurile deltelor preistorice sau pe cele ale unor mări de unde se desprinde şi este adus la ţărm de vânturile puternice şi valurile agitate. Chihlimbarul poate forma noduli, beţişoare sau picături. Culorile chihlimbarului includ alb, galben, auriu, portocaliu şi maro, foarte rar albastru, verde şi roşu sau chiar negru. Chihlimbarului i s-au atribuit utilizări medicale, dar, datorită frumuseţii sale, a fost folosit încă din vechime la fabricarea amuletelor şi bijuteriilor. În Occident, lumea arabă şi Extremul Orient se folosea la obţinerea de obiecte sculptate, figurine, pipe, sticluţe de parfum, broşe, port-ţigarete. 30


Dar, cea mai mare şi mai celebră bijuterie este Camera de Chihlimbar. Considerată a opta minune a lumii, s-a aflat, până la cel de al doilea război mondial, în palatul ţarilor ruşi de la Tarskoe Selo. A dispărut fără urmă în anul 1940, furată de hitlerişti ca pradă de război. Operă a meşteşugarilor din Germania şi Rusia, salonul i-a fost dăruit de regele Prusiei Friedrich Wilhelm al II-lea aliatului său, ţarul Petru cel Mare, în 1716. Astăzi, în Palatul Ecaterina din Sankt Petersburg, turiştii pot admira o replică perfectă a ei, realizată în Rusia între 1980-1997. Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanţă deosebită, prin ajutorul oferit în a reconstitui viaţa pe Pământ din primele sale epoci. Peste 1000 de specii de insecte dispărute au fost identificate în chihlimbar. Zăcăminte de chihlimbar se găsesc în regiunile din centrul şi nordul Europei, dar şi în Republica Dominicană, Mexic sau SUA. Recent s-a descoperit într-o peşteră din Cantabria, Spania, cel mai mare zăcământ de chihlimbar din Europa, cu o vechime datând de acum 110 milioane de ani. Comuna Colţi din judeţul Buzău, cu o rezervaţie geologică de 2,52 hectare, este singura localitate din România unde sunt zăcăminte de chihlimbar, celebru în Europa datorită purităţii. Cele mai frumoase exemplare au fost adunate într-un Muzeu al Chihlimbarului, o casă ţărănească, cu peste 300 de pietre semipreţioase, de la galben translucid la negru opac. Muzeul mai prezintă şi uneltele folosite în prelucrarea chihlimbarului, ocupaţie tradiţională a vechilor locuitori din această zonă. Sursa informaţiilor şi a fotografiilor: www.pietresemipreţioase.ro, www.jurnalul.ro.

Giullia Cheţan, clasa a X-a A 31


4. JURNAL DE CĂLĂTORIE...

Excursia de vară a clasei a VII-a, realizată pe Valea Arieşului, în vacanţa de vară, între 16 şi 17 iunie 2010, a fost uimitoare, neaşteptată şi plină de farmec. De la obiectivele turistice vizitate- Muzeul Etnografic din Lupşa, Mănăstirea ortodoxă Lupşa cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, până la peisajele frumoase din zona Arieşeni, ne-au determinat să considerăm Valea Arieşului o zonă cu un mare potenţial agro-turistic. Unul din cele mai frumoase locuri vizitate a fost Gheţarul Scărişoara, situat în Parcul Natural Apuseni, lângă satul Gârda de Sus, judeţul Alba. Principala atracţie turistică o constituie “Biserica”. La o privire de amănunt este un bloc masiv de 100 000 m³ de gheaţă, gros de 22,5 m, având o vechime de 3800 ani. La o privire, însă, mai adâncă, efectuată cu ochii spiritului, gheţarul pare o catedrală ancestrală, eternă care te proiectează într-o altă dimensiune a imaginaţiei şi nemuririi. Totul durează câteva minute sau … cine ştie? Drumul spre Gheţarul Scărişoara făcut pe jos (12 km) trece prin locuri de vis, zone unde turismul din Apuseni a luat un avânt special – de la Lupşa, până la Gârda de Sus, la Arieşeni şi Câmpeni, Valea Arieşului ne încântă, pe toţi indiferent de vârstă, gusturi şi educaţie. Informaţie şi fotografie gheţar: www.imagine-romania.ro.

Profesor diriginte, Roxana Marfievici 32


Buşteni este un oraş de munte situat în nordul judeţului Prahova, în centrul României. Este localizat pe Valea Prahovei, la poalele Munţilor Bucegi, care au altitudinea maximă de 2.505m. Altitudinea medie a oraşului Buşteni este de 850m. Este înconjurat de munţii Caraiman (2384 m) şi Coştila (2489 m) şi este străbătut de apele râului Prahova. Este considerată cea mai frumoasă şi populară staţiune de pe Valea Prahovei, oferind panorame spectaculoase şi foarte multe posibilităţi de a petrece în mod plăcut timpul liber. Staţiunea Buşteni este denumită şi “Poarta Bucegilor”, datorită poziţiei sale, de aici deschizându-se numeroase căi de acces în munte, cele mai deosebite atracţii fiind Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, ornamentaţi cu tancuri şi vârfuri ascuţite- Caraiman, vârful Coştila supranumit "paradisul alpiniştilor". Staţiunea Buşteni face legătura cu Platoul Bucegilor prin cel mai lung traseu de telecabină din ţară. Platoul Bucegi este un podiş înalt, având altitudini cuprinse între 1600-2400 m şi o înclinare de la nord către sud. Aici, turiştii pot admira stânci cu forme ciudate, adevărate monumente ale naturii. Dintre acestea, cele mai cunoscute şi mai spectaculoase sunt cele numite Babele şi Sfinxul. Babele sunt formaţiuni stâncoase compuse din calcare şi gresii care s-au format prin erodarea eoliană diferenţiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate. În geografie aceste formaţiuni stâncoase cu forme ciudate se numesc “ciuperci”. Sfinxul este o stâncă uriaşă, singuratică, formată din conglomerate, datorită acţiunii îndelungate a factorilor meteorologici precum vânturi, ploi, zăpezi, îngheţ, dezgheţ. Privită din lateral stânca are înfăţişarea unui cap uriaş de om, de unde şi ipoteze conform cărora Sfinxul ar fi o stâncă megalitică. 33


Turiştii pot admira multe alte frumuseţi în zona staţiunii Buşteni. Crucea eroilor este situată pe muntele Caraiman, ridicată în 1926-1928 şi închinată eroilor căzuţi în primul război mondial. Are 33m înălţime, iar noaptea este iluminată. Cascada Urlătoarea este situată la o distanţă de o oră de mers din Buşteni, o superbă cădere de apă naturală. Pârtia de ski Kalinderu este astăzi una dintre cele mai moderne din ţară şi este destinată agrementului, concursurilor şi competiţiilor sportive. Staţiunea Buşteni este un excelent loc de recreere în orice anotimp al anului. Sursa informaţiei: www.orasul-busteni.ro.

Bogdan Rus, clasa a X- a C

34


Dacă ar fi să facem o scurtă prezentare a Transfăgărăşanului, neam rezuma la drumul care traversează munţii Făgăraş şi uneşte două mari regiuni, Muntenia şi Ardealul. Însă nu ne putem rezuma doar la atât, Transfăgărăşanul având una dintre cele mai mari altitudini din Europa- 2042 metri (Căldarea Glaciară Bâlea); se întinde pe două benzi de circulaţie cu o lungime de 92 km, iar pe întregul drum sunt 27 de viaducte şi poduri. Între Capra şi Bâlea Lac se află cel mai mare tunel din ţară (887 m) care străbate muntele Paltinul. Fără îndoială, şoseaua Transfăgărăşan este cea mai frumoasă din România, cel puţin aşa au spus elevii claselor a III-a şi a IV-a, împreună cu noi, învăţătoarele Dorina Persecan şi Cristina Ungur, în vizită pe aceste meleaguri, şi una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Traversarea Transfăgărăşanului reuşeşte să îmbine adrenalina provocată de drumul anevoios şi numeroasele serpentine, cu fantasticul. Spun cu fantasticul, pentru că, la ora 14, când am ajuns noi acolo, în data de 7 octombrie 2010, totul era învăluit în ceaţă, aveam senzaţia că, în orice moment, autocarul s-ar putea desprinde de pe şosea, fiind învăluiţi din toate părţile de aburi albi pufoşi care ,,nu ne lăsau” să vedem sălbăticia 35


peisajului care se deschidea înainte-ne, lăsând loc astfel, imaginaţiei noastre, de a ,,întregi” imaginea. Armonia diferenţelor de nivel, asimetria locului şi peisajului feeric, reuşesc să rupă de realitate orice fiinţă, trăind astfel cel mai frumos sentiment în natură. Lacul glaciar Bâlea, format într-un circ glaciar, este o adevărată minune a naturii. Atinge o lungime de 360 de metri, o lăţime de 240 de metri şi o adâncime de 11 metri, fiind situat la o altitudine de 2034 metri. Începând cu anul 1932, atât întreaga suprafaţă a lacului, cât şi cca 180 hectare din jurul său, au fost declarate rezervaţie ştiinţifică. Trebuie amintit şi că în anul 2006, în apropierea lacului, a fost construit primul hotel de gheaţă din Europa de Est. Odată cu ridicarea ceţii, pentru noi, excursioniştii din Cluj, se derulau alte imagini feerice, care veneau parcă să se întreacă cu cele din imaginaţia noastră.

Prof. Cristina Ungur 36


Localizat

în partea vestică a României, Retezatul este cel mai vechi parc naţional din ţară, fiind declarat, prin lege, în anul 1935. Parcul are o suprafaţă de 38.047 ha, din care 1.800 ha au fost declarate ca arie strict protejată (aria ‘’Gemenele’’). Relieful predominant glaciar, adăpostind peste 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai adânc (Zănoaga, 29 m) şi cel mai întins (Bucura 8,86 ha), atrage an de an numeroşi turişti, în special în sezonul de vară. De ce merită să fie protejat? •

pentru că este un loc unde natura a avut mai puţin de suferit din cauza intervenţiei oamenilor;

pentru că aici pot fi găsite 1190 de specii de plante- peste o treime de speciile de plante din România;

pentru că există 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri;

pentru că multe plante rare sau aflate în pericol încă mai pot fi admirate în Retezat;

pentru că animalele îşi găsesc casă bună în pădurile şi jnepenişurile muntelui;

pentru că există un echilibru între carnivore şi ierbivore, astfel încât în Retezat pot fi văzuţi urşi, lupi şi râşi, dar şi capre negre, cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri şi multe alte vieţuitoare;

pentru că 185 de specii de păsări trăiesc în Retezat;

37


trebuie ca şi urmaşii noştri să poată vedea toate acestea. De ce este Retezatul un loc special?

fiindcă... are 80 de ochi albaştri- cele 80 de lacuri şi tăuri în care se oglindeşte albastrul cerului;

fiindcă... cel mai întins lac glaciar din România- lacul Bucura, se găseşte în mijlocul Retezatului;

fiindcă... şi cel mai adânc lac glaciar din România- lacul Zănoaga, se găseşte tot în Retezat;

fiindcă... sunt peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri;

fiindcă... este locul care te provoacă să descifrezi misterul care învăluie vârful Gugu sau să desluşeşti de unde vine “aerul” straniu al Tăului dintre Brazi;

fiindcă... e ciudat ca în acelaşi masiv să găseşti un relief tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare, dar şi calcare împânzite de chei, peşteri şi avene;

fiindcă... locul este izvorul multor legende şi poveşti fascinante despre flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci cu milă faţă de cei oropsiţi, zmei înaripaţi şi ... dinozauri pitici.

Fotografiile au fost realizate în vara anului 2010 în cadrul taberei ”Bocancul albastru” organizată de Asociaţia Adeona, în care au participat mai mulţi elevi din şcoala noastră. Sursa informaţiilor: www.retezat.ro, www.carpati.org.

Prof. Marilena Faiciuc

38


Vara trecută am fost într-o tabără în Munţii Retezat. Am stat la o cabană numită Lolaia şi de acolo am făcut mai multe drumeţii. Prima dată am fost la cascada Lolaia. Acolo am simţit aerul proaspăt al apei şi am rămas impresionaţi de forţa ei în cădere. Peste câteva zile am folosit tiroliana pentru a trece peste această cascadă. În altă zi a urmat o excursie mai lungă, spre Lacul Galeş. Cei care se simţeau în stare să meargă şi-au pregătit bagajul de seara şi la ora 6 dimineaţa au fost în faţa cabanei cu rucsacii în care erau mâncarea, apa, pelerina de ploaie, şapca de soare. După o jumătate de oră de mers într-un ritm destul de rapid, mai ales pentru cei care nu erau obişnuiţi cu drumeţiile, am făcut primul popas. Cei care au mers prea încet sau erau deja foarte obosiţi s-au întors la cabană, urmând să meargă într-o drumeţie mai scurtă, pe lângă cabană. Am mers prin pădurea umbrită, am trecut peste râuri (Retezatul este supranumit „muntele cu apă”) şi după vreo oră am luat micul dejun, toţi împreună: unii au tăiat pâinea, alţii au întins pateul, alţii au tăiat castraveţii. Eram tare flămânzi! Am pornit din nou, de data asta mai vioi, dar am dat din nou de greu: trebuia să traversăm o apă peste un buştean. Am fost ajutaţi de monitorii din tabără. Aici s-a văzut prima dată cât este de important să ai încălţăminte potrivită pentru munte. Glezna trebuie să fie strânsă, iar talpa trebuie să nu alunece deloc. La un moment dat am deviat de la traseu, pentru a vedea un minunat lac numit „Tăul dintre brazi”. Brazii aflaţi de jur împrejurul lacului se reflectau în apă, creând un interesant joc al simetriei. Drumul a continuat prin pădure, până când am ajuns într-un loc deschis. În spate, departe, prin pădure se vedea acoperişul cabanei noastre, iar în faţă au apărut munţii, în toată splendoarea lor. Se îmbinau griul bolovanilor cu verdele închis al brazilor şi cu verdele deschis al jnepenilor în combinaţii inedite. A urmat un urcuş peste şi printre bolovani mari, parcă aruncaţi de uriaşi. Au fost şi câteva căzături, deloc plăcute, deoarece printre bolovani erau mici şuvoaie de apă şi noroi.

39


Tot efortul nostru a meritat, deoarece am ajuns la Lacul Galeş, care avea o apă incredibil de limpede şi care era înconjurat de stânci. Ne-am aşezat pe iarba verde, priveam lacul şi strălucirea lui, gândindu-ne cât de puţini oameni au ajuns acolo şi ce norocoşi suntem să putem vedea atâta frumuseţe. La un moment dat am văzut câteva capre negre care săreau departe, pe stânci. Drumul spre cabană a fost mai uşor deoarece am tot coborât, însă au început să ne doară picioarele din cauza muşchilor care erau solicitaţi la coborâre. Tot efortul a meritat şi am povestit entuziasmaţi celor de la cabană cât de frumoasă a fost lunga noastră drumeţie de 9 ore! În zilele următoare, cei mari au fost pe un traseu mai lung şi mai greu, pe şaua Bucura şi pe şaua Retezat, de unde au văzut mai multe lacuri, printre care şi Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară. Noi, cei mai mici, am văzut doar pozele pe care ei le-au făcut şi să sperăm că vom putea şi noi să mergem în viitor pe astfel de trasee lungi. Mulţumim echipei Adeona care organizează aceste tabere minunate! Vă invit, dragi colegi, să nu rataţi niciodată ocazia de a merge la munte.

Martina Spân, clasa a VI-a

40


Palermo, Sicilia

Oraş

cu o remarcabilă importanţă istorică, capitala Siciliei ne-a impresionat pe cei cinci participanţi la reuniunea de proiect Comenius (director, prof. dr. Mircea Bertea, prof. dr. Corina Arghiuş şi elevii Bogdan Seiche, clasa a X-a D, Sonia Peştean, clasa a XI-a A şi Andra Ceremech, clasa a X-a C) prin atmosfera primitoare, peisajele deosebite şi diversitatea stilurilor arhitecturale. Deşi timpul scurt nu ne-a permis să vizităm decât o mică parte din frumuseţile regiunii, doresc să împărtăşesc şi altora frânturi de gânduri, amintiri şi poze din călătoria noastră. Palermo a avut un destin unic printre oraşele Mediteranei. A fost fondat de către fenicieni, colonizat de greci şi stăpânit de romani, bizantini, normanzi, suabi, aragonezi şi spanioli; a făcut parte din două regate, cel napolitan şi cel sicilian, înainte de a fi înglobat în statul italian modern. Reprezintă punctul de întâlnire al culturilor arabă, iudaică şi creştină. Palermo este înţesat de catedrale, monumente arhitectonice aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Tot în Palermo am întâlnit cel mai mare teatru din întreaga Italie, Teatrul Massimo, construit în anul 1897 şi care l-a văzut pe scena sa pe renumitul tenor Enrico Caruso (18731921), probabil cel mai mare tenor al tuturor timpurilor.

41


După activităţile dedicate primei zi a reuniunii de proiect, am vizitat Mondello Beach, una dintre cele mai populare plaje din Palermo, mărginită de palmieri, a cărei frumuseţe nu se poate reda în întregime prin intermediul fotografiilor. A treia zi, după o lungă călătorie cu autocarul, urcând pe muntele San Giuliano, am ajuns în cetatea Erice, un oraş medieval normand în care timpul parcă stă pe loc, nealterat de civilizaţia modernă, unde aproape fiecare centimetru este acoperit cu piatră. Din cel mai înalt punct al oraşului am avut parte de o imagine de ansamblu a oraşului Trapani, mărginit de mare.

Următorul pas în descoperirea Siciliei a fost vizitarea templului grecesc din Segesta, o construcţie în stil doric, perfect conservată de-a lungul anilor, în mijlocul vegetaţiei luxuriante şi la adăpostul munţilor. Cu acestea, sper că v-am ajutat să cunoaşteţi o mică parte din îndepărtata Sicilie. Andra Ceremech, clasa a X-a C

42


Gorna Oryahovitsa, Bulgaria

În luna noiembrie 2010 am avut şansa să particip, alături de colegele mele Alexandra Marian (clasa a XII-a C) şi Rebeca Chiorean (clasa a XI-a C) şi doamnele profesoare Corina Arghiuş şi Adina Bondor, la cea de-a patra reuniune de proiect Comenius, desfăşurată în oraşul Gorna Oryahovitsa, Bulgaria. Prin intermediul Revistei Verde îmi face plăcere să vă invit la o mică călătorie în Bulgaria- ţara cu parfum de trandafir. Gorna Oryahovitsa este un oraş antic, datând din cea de-a doua jumătate a secolului V î.e.n., fiind situat în nord-estul Bulgariei (la circa 160 de km de Bucureşti), lângă oraşul medieval Veliko Turnovo şi la poalele munţilor Arbanashka. Astăzi, deşi mic (puţin peste 30 000 de locuitori), reprezintă cel mai mare centru feroviar din Bulgaria de nord, iar aeroportul Gorna Oryahovitsa este al cincilea aeroport internaţional din ţară.

Veliko Turnovo, pe care cred că pot să-l numesc “Sighişoara Bulgariei”, este un oraş cu un trecut impresionant, fiind una dintre cele trei capitale din istoria Bulgariei. Oraşul vechi se află pe trei coline: Tsarevets, Trapezitsa şi Sveta Gora. Oraşul este despărţit în două de râul Yantra. Este un oraş cu case în pantă, străduţe înguste, în stil mediteranean. De la un capăt la altul magazinele de antichităţi, atelierele unde artiştii populari duc mai departe tradiţia icoanelor, ceramicii bizantine ori covoarelor, dar şi cafenelele şi terasele sunt pline de turişti care vin să admire pitorescul străzii sau să soarbă o cafea la ibric. 43


Punctul principal de atracţie îl reprezintă cetatea ţarilor vlahobulgari (Tsarevets), înconjurată de ziduri înalte de 12 metri şi groase până la 3 metri, inaccesibilă în trecut oamenilor de rând ori năvălitorilor. S-au păstrat ruinele a peste 400 de case, 18 biserici, mănăstiri, adăposturi, turnuri sau porţi. Deşi nu se află printre primele zece oraşe ca mărime din Bulgaria, Veliko Turnovo deţine a doua Universitate din Bulgaria, ca mărime şi importanţă- Universitatea Sf. Cyril şi Methodius. În apropiere de oraş se află satul Arbanasi, fondat de către creştinii veniţi aici din sud-vestul Peninsulei Balcanice, cunoscut pentru istoria sa bogată şi pentru numărul mare de monumente istorice, precum bisericile din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea şi exemple de arhitectură a renaşterii naţionale bulgare, care l-au transformat într-o destinaţie turistică populară.

44


Am avut ocazia, în ultima zi a reuniunii de proiect, să vizităm şi Complexul Etnografic Etar Gabrovo, situat la 43 km de Gorna. Etar este primul muzeu în aer liber deschis în Bulgaria, în 7 septembrie 1964. Teritoriul muzeului se întinde pe o suprafaţă de 70 hectare şi cuprinde 50 de situri – echipamente tehnice pentru apă, case cu ateliere de lucru, locuri cu importanţă socială. Scopul muzeului este de a arăta arhitectura, stilul de viaţă şi trecutul economic al regiunii Gabrovo din timpul Renaşterii (secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea).

Lucian Pop, clasa a XII-a C

45


Am ajuns cu bine în Mexico City după un zbor obositor, bulversaţi de schimbarea de fus orar. Este un oraş cu 20-22 milioane de locuitori şi 1500 km². Imens, copleşitor, sufocant! Dar frumos, plin de monumente, statui, clădiri frumoase, parcuri. Este un oraş specific spaniol colonial, dar şi modernist. O surpriză plăcută! Am vizitat piaţa centrală, Zocalo, cu catedrala şi palatul Republicii acoperit de fresce reprezentând istoria zbuciumată a Mexicului. Muzeul de antropologie care prezintă istoria popoarelor din Mexic este comparabil cu marile muzee ale lumii. Dar muzeul a fost apreciat în primul rând de noi datorită ghidului nostru, Lucian, care a reuşit să ne capaciteze în cunoaşterea civilizaţiilor mexicane: azteci, mayasi, tolteci, olmeci, zapoteci… Ne-am oprit, captivaţi, în faţa fiecărui exponat, simboluri ale unor civilizaţii dispărute, ghidul explicându-ne ce reprezintă, semnificaţia, sau interpretările istoricilor asupra celor reprezentate. Circulaţia din oraş este groaznică! Am făcut două ore dus şi două ore întors pentru a merge câţiva kilometri în sudul oraşului, la Xocimilco. Aici ne-am plimbat cu barca pe vechea lagună. Am admirat bărci colorate, cântăreţi mariachi care te încântă cu muzica lor, mâncăruri şi băuturi tradiţionale. La întoarcere am văzut campusul universitar, imens, cu un număr foarte mare de studenţi, cu facilităţi deosebite gen transport local gratuit în cadrul campusului, învăţământ de stat gratuit. Clădirea rectoratului este deosebită, fiind acoperită în întregime de o frescă murală intens 46


colorată, realizată de un artist mexican celebru. Am revăzut-o ulterior şi ziua, era parcă şi mai frumoasă, chiar dacă seara era luminată în mod deosebit, pentru a-i pune în valoare estetica superbă. Am vizitat şi piaţa veche, tipic spaniolă- Coyoacan, piaţa coioţilor. Este o piaţă dreptunghiulară, cu o fântână arteziană în mijloc, care udă statuile a doi coioţi, iar de jur împrejur sunt alei frumoase printre copaci bătrâni, imenşi, cu frunze şi fructe ciudate, nemaivăzute în Europa şi un gazon impecabil. Florile de aici pe care la noi le vezi doar în florăriile de lux, cu preţuri imense, par ca sunt din plastic, o imitaţie perfectă a celor adevărate, care iată că totuşi, există! Pe alei sunt bănci turnate din fontă, cu modele vegetale complicate, pe care este imprimată stema şi denumirea oraşului. Nu ne-am încheiat vizita în Mexico- City fară să gustăm celebrul buritto. O clătită mare, din făină de porumb alb, din care se fac la noi floricelele de porumb, umplută cu carne de vită tocată, fasole bătută, un sos iute şi alte ingrediente necunoscute nouă. Mexicul a fost o experienţă frumoasă şi neaşteptată!

Economist dr. Ioan Moldovan 47


Am intrat în Guatemala, venind din Mexic, prin partea de vest, o regiune muntoasă dar diferită de nordul Mexicului. Mult mai multă verdeaţă şi o vegetaţie tropicală luxuriantă. Este ciudat să vezi aici porumb de doi metri înălţime crescând printre palmieri. După un drum cu autobuzul de patru ore prin munţi am ajuns la Chichicastenango, oraş situat la 2250 m altitudine. Am vizitat catedrala din oraş, care datează din anii 1500, în care se practică catolicismul, dar şi credinţa locală a mayaşilor care trăiesc în aceste zone. Un sincretism care pentru un european este ceva foarte ciudat: să vezi în biserică, alături de sfinţi, tot felul de zei ciudaţi! Sau să vezi statuia lui Iisus, care oricum nu este personajul central, cu un cap însângerat la picioare, adus ca ofrandă. A doua zi am văzut piaţa locală din oraş, care se ţine săptămânal, joia, şi în care se strâng toţi localnicii din zonă. Poţi găsi tot felul de produse tradiţionale, artizanat, ţesături foarte viu colorate, fructe exotice sau tarabe cu mâncare specifică locului. Moneda lor se cheamă quetzal şi este numele păsării naţionale cu pene foarte frumoase, din familia păunului. Penele acestei păsări sunt considerate mai valoroase decât aurul. Masca lui Montezuma din muzeul de antropologie din Mexico City este împodobită cu astfel de pene. Din păcate, pasărea guetzal mai poate fi văzută doar la zoo. Localnicii, o ramură a mayaşilor, sunt mici de statură (înălţimea medie fiind de 153 cm la bărbaţi şi 147 cm la femei), bruneţi, cu pielea închisă la culoare, nas acvilin şi îmbrăcaţi foarte colorat, mai ales femeile. Sunt ciudaţi la prima vedere, dar paşnici, mai degrabă nu te bagă în seamă. Hotelul unde suntem cazaţi este aceeaşi tipică clădire spaniolă veche, cu grădină şi fântâniţă, împodobită însă cu foarte multe statuete vechi de zei hidoşi, groteşti. 48


A doua zi am plecat spre lacul Atlitan. Drumurile sunt extraordinare, având în vedere că jumătate din ţară este zonă muntoasă şi vulcanică. Au 33 de vulcani pe o suprafaţă mai mică decât jumătate din suprafaţa României. Dar au 500 km de autostradă, care urcă până la 3000 de m înălţime. Şoselele lor urcă şi coboară, până la 4000 m, cotesc permanent prin toţi aceşti munţi ciudaţi. Am ajuns la Lacul Atitlan, zice-se cel mai frumos din lume, situat la 1500 m altitudine. Se află la poalele a trei vulcani maiestuoşi, de peste 3000 m înălţime. Este foarte mare, are cca 500 km pătraţi şi este adânc de cca 300 m. L-am traversat de la Panajachel, unde suntem cazaţi, la Santiago de Atitlan. Hotelul nostru este situat pe malul lacului, într-o grădină luxuriantă. O bogăţie totală de culori şi o privelişte superbă asupra lacului străjuit de cei trei vulcani! Nu mai vorbesc de păsările care cântă prin aceşti copaci. Următorul nostru obiectiv este Antigua, vechea capitală a Americii Centrale din timpul ocupaţiei spaniole, oraş distrus de un cutremur în anul 1773, părăsit şi refăcut apoi în anul 1830. Este situat tot la poalele a trei vulcani- Agua, Fuego şi Acatenango, dintre care Fuego este activ. L-am văzut astăzi aruncând trombe de fum! Oraşul, patrimoniu UNESCO, este un oraş tipic colonial spaniol, foarte frumos, situat la 1500 m altitudine. Am vizitat câteva biserici vechi spaniole, printre care am remarcat-o pe cea a capucinilor, catedrala sau ce a mai rămas din ea, Plaza major şi o fabrică de prelucrare a jadului, care era considerat de mayaşi mai valoros decât aurul; acesta reprezentă, după crezul lor, doar excremente ale zeilor. Am vizitat situl mayas de la Quirigua şi apoi ne-am îndreptat spre zona Tikal. Peisajul s-a schimbat, suntem la altitudine joasă, câmpie presărată cu mici dealuri calcaroase, aproape totul fiind acoperit de junglă- vegetaţie abundentă de un verde crud. Este regiunea Peten, care ocupă o treime din suprafaţa ţării, dar care este slab populată. În rest, junglă şi plantaţii. Am văzut în câteva locuri cum se tăia vegetaţia şi apoi se ardea pentru a face loc plantaţiilor. Probabil că în viitor această zonă virgină şi deosebit de frumoasă va fi complet distrusă, spre “binele omenirii”! Sau nu? În sfârşit, situl mayas Tikal! Situat în plină junglă, pe o arie de câteva sute de km², este ceva neaşteptat şi incredibil! Am plecat dimineaţa la ora 8 şi până la ora 15 am străbătut jungla pe jos, de la un templu la altul, urcându-ne pe fiecare din cele pe care ne era permis, 49


pentru a simţi şi a trăi cât mai mult senzaţia maya. Şi au fost destule de urcat! Cel mai înalt, de 70 m, templu numărul 4, a fost relativ uşor de urcat, pe o scară auxiliară de lemn. Ciudată senzaţia de a te afla sus şi a admira de acolo jungla întinzându-se cât vezi cu ochii, străpunsă din loc în loc de temple mayaşe din piatră gri, care par nişte apariţii ciudate din alte timpuri în imensitatea junglei! Cel mai greu de urcat a fost templul numărul 5, înalt de 55 m. Înclinaţia scării este de cca 75 grade, aproape verticală!! Se urcă pe o scară auxiliară de lemn, cu balustrade, urcarea nu a fost foarte dificilă. Sus, însă, nu este decât o platformă îngustă de cca. un metru, în spate zid, în faţă treptele foarte abrupte şi impracticabile ale templului. Nicio balustradă, nici altceva de care să te sprijini. Ajuns sus, ameţit de efort şi de înălţime am stat cu spatele lipit de zid privind cu îngrijorare în jos, având senzaţia că mă clatin, că o forţă necontrolabilă mă împinge spre acele scări abrupte ale templului aflate la 50 cm în faţa mea, imaginându-mi ce ar însemna rostogolirea de-a berbeleacul de la 55 de metri şi gândindu-mă ce bine e să fii cu picioarele pe pământ! Coborârea a fost mai dificilă, cu spatele pe scara abruptă, dar am reuşit, dovadă aceste rânduri! Mergând toată ziua prin junglă, ghidul local, mayaş fiind, ne-a ţinut şi o lecţie de botanică şi fitoterapie maya, indicându-ne bolile care pot fi vindecate folosind plantele întâlnite aici. Impresionant e arborele naţional al Guatemalei, numit ceiba, precum şi cedrul tropical, ambii foarte înalţi şi masivi. Sau copacii sufocaţi, efectiv gâtuiţi de liane! Sau fructele ciudate cu miros puternic de usturoi, frunzele cu miros de piper! Am văzut şi animale ciudate, nemaiîntâlnite, precum o combinaţie de curcan sălbatic şi păun, sau pisotes ori coatimundi, un fel de pisici ciudate şi aguti, un rozător mare. Am plecat de la hotelul din Tika cu un microbuz hodorogit, cu bagajele în braţe, cu micul dejun la pachet, îndreptându-ne spre graniţa cu Mexicul, unde am revenit pentru o vizită binemeritată de două zile în celebra staţiune Cancun, înainte de întoarcerea acasă.

Economist dr. Ioan Moldovan 50


5. FENOMENE NATURALE DEOSEBITE

Fenomenul

freezing rain sau ploaie îngheţată apare atunci când temperatura se află sub pragul de îngheţ. Picăturile de ploaie se suprarăcesc în timp ce trec printrun strat de aer cu temperaturi sub 0˚C, la câţiva metri de pământ. Când picăturile suprarăcite ating pământul, cablurile electrice, copacii, avioanele sau orice obiect care are o temperatură sub 0°C, îngheaţă instantaneu, formând o crustă subţire de gheaţă. Este un fenomen destul de rar şi nedorit din cauza problemelor deosebit de grave pe care le produce. Acest fenomen se produce prin îngheţarea, înainte de a atinge solul, a picăturilor de ploaie ce străbat un strat atmosferic inferior cu temperatură negativă şi este compusă din granule sferice de gheaţă transparentă, cu diametrul de 1-3 mm. Furtunile din ploaie îngheţată se numesc "furtuni de gheaţă" şi crează probleme serioase străzilor, copacilor şi liniilor de curent electric. Ploaia îngheţată este deosebit de periculoasă pentru avioane, deoarece gheaţa acumulată poate schimba forma aripei şi a altor suprafeţe de control ale aeronavei. Sursa informaţiei şi a fotografiilor: schwehr.org/blog, rambling1on.files.wordpress.com, ro.wikipedia.org.

Claudiu Bîrlean, clasa a X-a D 51


Haloul este un fenomen meteorologic rar, care apare mai ales în zonele polare sub forma unui inel luminos, multicolor. Haloul se formează atât în jurul Lunii, cât şi în jurul Soarelui, mai ales atunci când în faţa acestora apare un sir de nori numit Cirrus (nori superiori), alcătuit din cristale de gheaţă suspendate la aproximativ 10.000 m altitudine. Forma particulară şi orientarea cristalelor de gheaţă determină mai multe tipuri de halouri. După felul în care sunt aşezate aceste cristale, haloul poate avea diferite forme. Rolul cristalelor de gheaţă în formarea haloului este important, lumina se refractă pe feţele cristalelor şi apoi se reflectă după diferite direcţii. Refractându-se prin prisma de gheaţă, lumina albă a Soarelui se descompune în raze colorate, de aceea cercul haloului este colorat ca al curcubeului, dar ordinea culorilor este inversă: în partea exterioară este culoarea albastră, iar în partea interioară este culoarea roşie. Cristalele mici de gheaţă (care pot avea mai multe forme şi se pot aşeza în diverse poziţii faţă de razele incidente), luate împreună cu picăturile de apă şi praful din atmosferă, pot modifica atât de neobişnuit direcţiile razelor de soare şi se pot vedea proiectate pe cer diferite figuri luminoase: stâlpi, cruci, sori falşi. Haloul este un fenomen natural care a fost observat în diferite părţi ale lumii. Anunţă, de obicei, o răcire a vremii şi nu afectează condiţiile climaterice sau atmosferice. Sursa informaţiei şi a fotografiilor: bloguri.piatza.net, pasionatdeastonomie.blogspot.com.

Luminiţa Cojocaru, clasa a XII-a B 52


6. DIN ACTIVITATEA NOASTRĂ...

Despre proiect

Glocal Tour este un proiect internaţional implementat pe o durată de 3 ani de către Institutul Român pentru Pace (PATRIR), SWM Tineri pentru Planetă– Polonia, Verein Niedersächsischer Bilungsinitiativen e.V. (VNB)– Germania şi Volontariato Internazionale per lo Sviluppo (VIS) – Italia. Este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Actori Non-Statali şi Autorităţi Locale în Dezvoltare. Obiectivul central al proiectului este consolidarea utilizării « educaţiei de la egal la egal » ca instrument de creştere a nivelului de conştientizare a elevilor europeni şi crearea unei abordări comune a Educaţiei pentru Dezvoltare în rândul profesorilor. Aceasta va fi realizată prin transpunerea ideilor locale la nivel global, încurajându-se, astfel, interacţiunea între tinerii vizaţi şi educatori. Tematicile de dezvoltare abordate vizează diferite aspecte reflectate de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, cum ar fi: sărăcia, accesibilitatea la învăţământul primar, sănătatea mamei şi a copilului, combaterea bolilor, egalitatea de gen şi dezvoltarea durabilă. Prin urmare, agenda ODM (Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului) este privită ca o provocare comună, în special în contextul tinerilor şi al influenţei problematicilor globale în viaţa si dezvoltarea lor. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Æ promovarea Educaţiei pentru Dezvoltare ca element comun al identităţii noastre europene între state membre UE vechi şi noi; Æ încurajarea educatorilor şi motivarea lor în a întreprinde acţiuni şi a contribui la obţinerea de relaţii echitabile între Nord şi Sud la nivel global, prin dezvoltarea şi diseminarea de instrumente, metode şi idei pentru Educaţia pentru Dezvoltare, elaborate de înşişi profesorii implicaţi; Æ încurajarea tinerilor în a avea un rol activ în provocările globale, motivarea lor spre fi mai încrezători, precum şi oferirea posibilităţii tinerilor să vorbească despre problemele în domeniul dezvoltării. 53


Principalele activităţi Æ concursuri pentru elevi şi profesori; Æ cursuri eLearning pentru profesori cu tematici de dezvoltare, organizat de VIS din Italia; Æ întâlniri între absolvenţii cursului de eLearning în Italia; Æ Glocal Tour în Polonia şi România– expoziţia mobilă având un conţinut valoros de informaţii la zi cu privire la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului; Æ schimburi de tineri; Æ “Lecţia Globală”- excursie educaţională în Tanzania. Şcoala noastră a participat la competiţia deschisă elevilor, prin echipajul compus din Vlad Băgăcian (clasa a IX-a D), Cosmina Boncean (clasa a IX-a D), Paul Oros (clasa a IX-a D) şi Radu Suciu (clasa a VII-a). Aceştia au redactat ‘’Revista Verde’’ sub coordonarea profesorilor Viorica Grosu (chimie), Dana Solovăstru (arte plastice) şi Corina Arghiuş (geografie), obţinând premiul al II-lea în cadrul concursului naţional şi numărându-se printre finaliştii competiţiei internaţionale.

54


Prof. dr. Corina ArghiuĹ&#x;

55


Hârtia

pe care o folosim atât de mult în viaţa de zi cu zi se obţine din lemn sau stuf. Aceste resurse naturale sunt epuizabile, de aceea, pentru a le proteja, din ce în ce mai mulţi oameni din toate colţurile lumii economisesc hârtia sau folosesc din ce în ce mai mult hârtie reciclată. În cadrul unei ore de ecologie, sub coordonarea doamnei profesor Anamaria Văcaru, am reciclat hârtie. Ca materie primă am folosit ziare vechi rupte în bucăţi mici care au fost puse într-un recipient cu apă caldă cu o zi înainte, pentru macerare. Prima etapă, obţinerea pastei de hârtie, s-a realizat prin mărunţirea bucăţilor de ziar lăsate în apă cu o zi înainte. Mărunţirea s-a realizat în mojare cu pistil. Apoi, această pastă se introduce într-o găleată cu apă caldă şi se agită amestecul. Se introduce în recipientul cu pastă de hârtie o sită de metal de forma colii pe care dorim să o obţinem, încadrată de o ramă de lemn, care preia pe suprafaţa ei pasta. Se uniformizează pasta şi se presează cu o bucată de sticlă pentru a filtra şi a se scurge apa. Bucata de sticlă care are pe suprafaţa ei pasta de hârtie se pune la uscat pe caloriferul cald. Din hârtia astfel obţinută au fost realizate carneţele, jucării şi o expoziţie de pictură pe hârtie reciclată.

Valentina Ştefanschi, clasa a VII-a 56


Anul

european al voluntariatului, 2011, este anul în care copiii de pretutindeni vor răspunde apelului la activităţi de protejare a mediului. Elevii de la şcoala noastră se vor implica, cu mult entuziasm, în acţiunile la care vor fi invitaţi sau în cele pe care le vor iniţia chiar ei. Anul trecut, dar şi în primul semestru al acestui an, ei au răspuns “DA” şi au participat la nenumărate activităti de ecologizare sau de împădurire. Dintre acestea amintim doar câteva:

Acest

program a reprezentat o amplă acţiune de plantat arbori şi arbuşti pe un teren degradat cu o suprafaţă de două hectare, acţiune organizată de Primăria şi Consiliul local Cluj-Napoca. Terenul se află în vecinătatea Cartierului Tineretului, zona Bulevardul Muncii. În data de 23 martie 2010, o sută de elevi, profesori şi alţi angajaţi s-au deplasat cu entuziasm în zona repartizată şcolii noastre. Aici au pus mâna pe lopeţi şi au plantat, pe deal, puieţi de salcâmi, stejari roşii, arţari şi frasini.

Data de 25 septembrie 2010 a fost decretată zi de ecologizare naţională. La fel ca sute de mii de oameni din toată ţara, elevii claselor a IX-a au ecologizat un morman de gunoi din zona satului Ciurila, morman care ne-a fost repartizat de către organizatorii acestei acţiuni.

Aceasta

este denumirea acţiunii organizată de DEBO în colaborare cu

Primăria Ciurila, în data de 13 noiembrie 2010. Şi de această dată şcoala noastră a fost reprezentată de un grup de elevi cu misiunea de a planta arbori în zona satului Filea de Jos, alături de alţi voluntari de toate vârstele. A fost o activitate extrem de reuşită, în care munca s-a îmbinat cu plăcerea petrecerii în natură a unei zile frumoase de toamnă!

Laura Roşu, clasa a IX-a C

57


Colectarea selectivă de deşeuri, doar la început…(2010)

Anual clujenii produc aproximativ 130.000 de tone de deşeuri din care doar 60% sunt biodegradabile, restul de 40% reprezentând hârtia şi cartonul (21%), PETuri şi alte mase plastice (9%) şi 4% metale. Legislaţia în vigoare prevede obligativitatea colectării selective a deşeurilor care se face şi…nu se face. Există amplasate în fiecare cartier, în 50 de puncte gospodăreşti, pubele pentru colectarea selectivă a PET-urilor, hârtiei şi a metalelor, plus tomberoane pentru deşeuri menajere. Din păcate, destinaţia containerelor din cadrul punctelor gospodăreşti nu este respectată întotdeauna. Alt motiv pentru lipsa de eficienţă a colectării selective este lipsa de informare, educare şi conştientizare a cetăţenilor în privinţa gestionării eficiente a deşeurilor. Sursa informaţiei: www.ecomagazin.ro şi www.bratnerveres.ro. Ne implicăm şi noi... (2011)

În

ultimii ani, participarea la activităţile ecologice organizate în şcoală a devenit o obişnuinţă, chiar o pasiune pentru unii dintre noi. De aceea, noi am răspuns cu entuziasm propunerii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului ClujNapoca, de a face parte dintr-un corp de 100 de eco- agenţi voluntari compus din elevi de la mai multe şcoli. Misiunea noastră este aceea de a monitoriza colectarea selectivă de deşeuri din anumite zone ale oraşului şi de a transmite informaţii în cazul în care vedem containere supra-pline sau înconjurate de deşeuri. Am primit tricouri inscripţionate din partea Companiei de Salubritate Bratner– Vereş, insigne “ECO-AGENT” din partea ECOTIC, iar ARPM ne-a oferit legitimaţii conform cărora reprezentăm corpul de voluntari ai instituţiei. În afară de această misiune vom participa, împreună cu alţi colegi din şcoală, la activităţile deosebit de interesante organizate de ARPM în perioada următoare: “Festivalul Florilor”, ”Eco-Esteticul deşeurilor” sau “Ziua Mediului”.

Eco-agenţii: Laura Roşu, Paula Crişan, Angela Matiş, Math Lorand şi Emanuel Perde

58


Eco-Vigilenţa

este numele patrulei cu care, în al treilea an consecutiv, participăm la concursul naţional “Patrula Eco”.

comunităţile locale.

Patrula Eco este un sistem de monitorizare a paşilor pozitivi în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător, dar şi de colectare de date privind problemele de mediu cu care se confruntă

Membrii patrulei Eco observă şi fotografiază, pe parcursul întregului an, aspecte pozitive sau negative de mediu. Datele culese sunt înregistrate în agenda Eco, agenda personală a fiecărui membru al patrulei. Lunar se realizează un Top 10 al „faptelor bune de mediu” şi un Top 10 al „faptelor rele de mediu”. Datele furnizate de „Patrula Eco” vor fi colectate, procesate şi elaborate sub forma unui „Raport al Patrulei Eco”. Acest Raport va fi înaintat de către organizatori tuturor factorilor abilitaţi să rezolve problemele de mediu semnalate: Agenţii locale de Protecţie a Mediului, Consilii Judeţene, Primării, Consilii Locale, societăţi comerciale şi alte instituţii care îşi arată disponibilitatea de a se implica. Acest concurs este foarte popular în rândul elevilor noştri, numărul membrilor Patrulei Eco crescând de la 50 de membri în primul an, la 105 în cel de-al treilea an de de participare, anul 2010. Concursul are succes în primul rând pentru că elevii au constatat eficienţa acestuia, existând nenumărate exemple că vigilenţa elevilor a dus, realmente, la rezolvarea unor probleme ale mediului înconjurător. Acest concurs naţional este organizat de Editura Decesfera Media şi Centrul CarpatoDanubian de Geoecologie.

Emanuel Perde, clasa a IX-a C

59


Elevii

clasei a VI-a au participat în luna noiembrie 2010 la un concurs de orientare turistică „ Ziua orientării pentru toţi”. Aceştia au primit câte o hartă după care au trebuit să se ghideze pentru a găsi punctele de control. Au câştigat cei care au găsit în timpul cel mai scurt toate punctele de control. Suprafaţa pe care s-a desfăşurat concursul a fost foarte întinsă (Dealul Cetăţuii), aşa încât, pentru majoritatea, nu a fost uşor să găseascǎ toate aceste puncte. Unii au făcut mai multe greşeli: au alergat „la inspiraţie”, s-au grăbit sau au alergat cu viteză maximă, apoi s-au întors să gǎsească punctele uitate. Aşa că, în acest an n-am câştigat niciun premiu, dar cu toate acestea, a fost o experienţă benefică pentru elevi, deoarece au petrecut mult timp în aer liber, şi-au dezvoltat deprinderi de folosire a hărţii şi de a gândi logic, de orientare pe teren şi, nu în ultimul rând, au adoptat un stil de viaţă sănătos, în spiritul Eco. Prof. Marilena Faiciuc

Şi acum îmi amintesc cât de greu m-am trezit în acea zi de noiembrie. Afară era foarte rece, iar eu îmbrăcată foarte subţire. M-am întâlnit cu câţiva colegi care urmau şi ei să participe: Mihaela, Paula şi Paul, după care am pornit spre Cetăţuie, căci acela era locul concursului.

60


Ajunsesem cu o oră mai devreme, obosiţi şi foarte înfriguraţi de la urcat. Cercetam cu privirea locul şi ne întrebam: Oare cum va fi?

Însă timpul nu a trecut deloc greu pentru noi: Paula, care s-a născut să facă glume, să se distreze şi să ne povestească peripeţiile ei, şi Paul, cel mai optimist om pe care l-am cunoscut, au făcut timpul să zboare. Observam cum se adună din ce în ce mai mulţi oameni, şi iată! Înscrierile au început... După ce ne-am luat fiecare cartonaşul, ne-am aliniat la linia de start, unde un domn a început să ne explice ce avem de făcut. Pe cartonaşele primite erau notate mai multe numere, pe care trebuia să le găsim în punctele de control, cu ajutorul hărţii şi să le “bifăm” cu ajutorul unui capsator aflat în punctul de control respectiv. Fiecare dintre concurenţi porneau în minute diferite, fiind cronometraţi. Scopul concursului era acela de a găsi toate punctele de control în cât mai puţin timp. Concursul a fost o reuşită! Dhea Macovei, clasa a VI-a

61


La

sfârşit de martie, după echinocţiul de primăvară, un grup de elevi din şcoala noastră a vizitat Grădina Botanică din Cluj. Ei au învăţat să citească ora cu ajutorul cadranului solar din Grădină şi s-au plimbat pe aleile ei, fiind impresionaţi de varietatea arborilor şi modelelor de grădini amenajate (grădina japoneză, grădina romană).

Fiind abia începutul primăverii, doar un singur strat de lalele viu colorate lumina un colţişor la intrare. Liniştea, curăţenia şi ordinea din Grădina Botanică i-au impresionat plăcut pe vizitatorii care şi-au propus să revină atunci când bobocii vor fi în floare. Cadranul solar

62

Prof. Virginia Sasu


Moda Eco este un concept care defineşte produsele create fără a dăuna sănătăţii planetei. Locul materialelor sintetice îl iau din ce în ce mai mult materialele organice şi cele ecologice, pielea sintetică şi blănurile artificiale iau locul celor naturale. Materialele organice sunt cele realizate prin folosirea unor cantităţi mici de chimicale şi procedeul de fabricare nu are un efect dăunător important asupra mediului înconjurător. Materialele ecologice sunt materialele fabricate prin procedee ecologice, iar fibrele sunt naturale. Ca materie primă pentru obţinerea hainelor ecologice, în afară de in, bumbac, cânepă, mătase naturală, lână, se impun din ce în ce mai mult şi alte materiale obţinute din plante ciudate, cum ar fi: - materialul obţinut din măduvă de bambus, care are proprietăţi antibacteriene şi menţine corpul rece atunci când afară este cald; - hainele din alge, cu proprietăţi hidratante, anitialergice, antiinflamatoare, remineralizante; - hainele care provin din boabe de porumb sunt hipoalergice, se usucă uşor şi nu se şifonează; - caşmirul realizat din pulpă de pin este delicat şi favorizează eliminarea transpiraţiei sau a mirosurilor; - hainele din soia păstrează căldura corpului, sunt antibacteriene şi se usucă uşor (www.revistaplafar.ro). Elevii colegiului nostru cunosc cât de dăunătoare este pentru mediu fabricarea hainelor pe cale clasică: plantele folosite în industria textilă sunt tratate cu pesticide, extrem de periculoase atât pentru om, cât şi pentru celelalte vieţuitoare. Apoi, pentru vopsirea şi decolorarea materialelor sunt utilizate substanţe chimice care poluează mediul. Faptul că aceste textile nu sunt biodegradabile are ca efect mărirea munţilor de deşeuri. Elevii susţin curentul eco în modă şi, de aceea, organizează în fiecare an parada costumelor ecologice. Daria Câmpan şi Bogdan Mureşan, clasa a VIII-a 63


Elevii şcolii noastre au participat, la fel ca în fiecare an, la expoziţia numită „Priveşte în jur”, expoziţie organizată de şcoala parteneră „Constantin Brâncuşi” sub coordonarea prof.dr. Diana Cristean. Lucrările realizate au reprezentat, prin tehnica imortalizării pe hârtie fotografică, instantanee originale preluate din imediata apropiere, ca parte pozitivă sau negativă a mediului din care facem parte. Au participat elevii: Andreea Ilca din clasa a III-a, Martina Spân din clasa a VI-a şi Andreea Prodan din clasa a VIII-a. Lucrarea Martinei, „Pe şaua Retezatului”, a fost distinsă cu premiul I. Înv. Dorina Persecan

Elevii clasei a IX-a A au marcat, cu mult entuziasm, Ziua Apei. Ei au realizat o sesiune de referate şi desene privind importanţa apei pentru viaţă şi pericolele legate de poluarea acesteia, precum şi măsurile care se impun pentru protejarea acestui lichid indispensabil vieţii. Prin tradiţie, Ziua Apei este sărbătorită şi prin acţiuni de ecologizare a zonei lacului I din cartierul Gheorgheni. Elevii au găsit la faţa locului o imensă cantitate de deşeuri atât pe malurile lacului, cât şi pe luciul apei. Această situaţie este cauzată de lipsa de civilizaţie a trecătorilor, dar şi de absenţa coşurilor de gunoi, ceea ce arată dezinteresul total al celor care administrează acest lac, care pe timpul verii este un foarte apreciat loc de agrement pentru clujeni.

64

Sergiu Crişan, clasa a IX-a A


Ziua

Pământului, alături de mai tânăra mişcare, Ora Pământului, constituie ample acţiuni ale omenirii pentru a se atrage atenţia asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător. Senatorul Gaylord Nelson a organizat pe 22 aprilie 1970, în Statele Unite, una dintre primele manifestaţii de anvergură la care au participat milioane de oameni, în încercarea de a atrage atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător, de atunci, sărbătorindu-se în fiecare an, la aceeaşi dată, ziua planetei. În acelaşi spirit, elevii clasei a IV-a, de la Colegiul Naţional Pedagogic ,,Gh. Lazăr”, au participat, alături de ceilalţi elevi ai şcolii, la acţiunea de plantare a 200 de puieţi de tuia pe spaţiile verzi ale şcolii, în data de 15 aprilie 2011. Elevii, însoţiţi de învăţătoarea Ungur Cristina şi d-na profesoară Viorica Grosu, au fost repartizaţi pe grupuri, fiecare grup primind sarcini precise în ceea ce a privit săparea locurilor pentru plantare, aşezarea puieţilor în spaţiile create, iar apoi, udarea lor. Copiii au participat cu interes la această acţiune, au înţeles că planeta nu poate fi salvată dintr-o dată, dar, cu fiecare acţiune ecologică, se face un progres spre însănătoşirea ei. La ora de educaţie tehnologică au lucrat în echipă, realizând un colaj al clasei, cu tema ,,Salvaţi natura!” La ora de geografie, în cadrul capitolului ,,Sistemul solar”, elevii au realizat portofolii pe tema ,,Terra, planeta pe care se găseşte viaţă”, prezentând atât probleme ecologice ale mediului, cât şi soluţii de rezolvare a acestora, dar mai ales conştientizarea, de către noi oamenii, a lor.

Prof. Cristina Ungur

65


Prof. Dana Solovトピtru 66


7. MESAJE ECOLOGICE

Oricâte

am şti despre ea, noi tot vom avea de descoperit, de învăţat ceva. Trebuie să învăţăm să o respectăm. Trebuie să încetăm cu poluarea, cu defrişările copacilor şi cu braconajul animalelor. Toate aceste lucruri ne afectează pe toţi, distrugem lanţul trofic al naturii. Natura ne-a oferit şi ne oferă satisfacţie, dar dacă continuăm cu poluarea, toate aceste daruri se vor sfârşi. Va fi o lume doar cu trotuare, blocuri, case imense, maşini, şosele, nu vor mai fi parcuri în care să te relaxezi, să îţi plimbi câinele sau să te recreezi pur si simplu. O lume fără natură ar fi plină de haos şi de stres. Aşa că, puneţi mâna şi ajutaţi-ne să luptăm împotriva poluării. Nu este greu să arunci gunoiul în pubelă, să ridici o hârtie de pe jos sau să reciclezi o sticlă! Gândiţi-vă că fiecare lucru reciclat înseamnă un copac salvat!

Damaris Pop, clasa a VIII-a

67


În natură Acasă, în pădurea de foioase, În care triluri se aud voioase, Îmi place s-ascult zumzet de albine Şi să miros parfumurile-alpine. Copacii mă atrag în lumea lor, C-un foşnet lin şi-un cântecel de dor, Apoi tresar şi-o iau iar prin pădure, Flori să culeg şi poate nişte mure. Alerg pe dealuri, nu m-opresc deloc, Culeg narcise, crini şi maci de foc, Pe pajişte o căprioară blândă Cu ochii-i galeşi inima-mi încântă. În mijlocul pădurii-i noapte, Pe cer sclipesc stele pictate, Copaci şi păsări, împreună, Şoptesc deodată:”Noapte bună!”

Marc Sabina, clasa a VI-a

68


8. CURIOZITĂŢI

Un tei secular din comuna Leliceni, judeţul Harghita, a câştigat competiţia ”Arborele European al Anului”. El are circa 20 de metri înălţime şi o circumferinţă a trunchiului de 3,9 metri. Potrivit estimărilor, copacul ar fi fost plantat la începutul secolului al VI-lea şi a supravieţuit mai multor catastrofe care au lovit satul. Teiul a devenit simbolul satului, fiind declarat monument al naturii în anul 1992. Cel mai mare deşert de sare din lume se afla lângă crestele Anzilor, în podişul Salina de Uyuni, la altitudinea de 3650 m. Acesta pare o oglindă naturală uriaşă. Albul imaculat provine de la cei 12.000 de kilometri pătraţi ai platoului, acoperit cu un strat de sare de o grosime de circa 120 metri. Imensa suprafaţă plană este rezultatul retragerii mării care acoperea tot podişul în urmă cu mii de ani. În timpul anotimpului ploios norii şi albastrul cerului se oglindesc în cei câţiva centimetri de apă limpede, iar contactul luminii cu suprafaţa udă îţi dă senzaţia că te plimbi pe nori. Este practic imposibil să distingi unde se termină pământul şi unde începe cerul. În anotimpul secetos (aprilie- octombrie) podişul devine un pustiu de sare. Capacitatea acestui lac de sare de a reflecta lumina este atât de intensă încât este folosită de sateliţii artificiali pentru calibrarea instrumentelor de măsură. Acest lucru se datorează faptului că sarea reflectă lumina în spaţiu, iar condiţiile atmosferice oferă posibilitatea unei precizii în măsurare de până la cinci ori mai mare decât deasupra oceanului.

69


Cel mai acid lac natural din lume s-a format în craterul vulcanului Kawah Ijen din Indonezia, la o altitudine de 2200 m. Are o lungime de un kilometru şi o lăţime de 600 metri. Culoarea albastru turcoaz a lacului se datorează în parte acidităţii apelor sale. În apropierea malurilor lacului se află zăcăminte de sulf. Aceste zăcăminte sunt responsabile de formarea unui nor otrăvitor alcătuit din vapori de sulf, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, vapori de apă şi acid clorhidric emanat de vulcan. Apa lacului dizolvă aceste gaze ajungând la o aciditate extremă (pH = 0,23). Sulful care se formează în jurul craterului vulcanului oferă un mijloc de existenţă localnicilor care îl valorifică extrăgându-l din zăcământ în condiţii extrem de toxice. Auşelul cu cap galben este cea mai mică pasăre din ţara noastră şi din Europa. Coloritul acestei păsări este alcătuit din nuanţe de galbenverzui, cenuşiu deschis, albgălbui, maro deschis. Semnul distinctiv al auşelului cu cap galben îl constituie pata galben-portocalie din creştet. Auşelul ajunge la o greutate de 5 grame, iar oul cântăreşte doar 0,72 de grame. Trăieşte mai ales în pădurile de conifere, iar iarna migrează spre zonele sudice ale Europei. Informaţii şi fotografii: www.ziare-pe–net.ro, www.eturia.ro, cerceteaza.blogspot.com, www.route-voyages.com.

Elena Lupaş, clasa X-a B şi Alina Uilăcan, clasa a X-a A

70


9. LUMEA ECO ÎN CARICATURI

Andrada Crişan, clasa a VII-a Carina Codorean, clasa a VII-a

Oana Crişan, clasa a VII-a

71


10. JOCURI ECOLOGICE

Jocul energiilor alternative Indică expresia românească corespunzătoare desenului de mai jos. Completează în grila de mai jos energiile alternative cunoscute: G E

G

Z

A

A

E E

Careul reciclării Găseşte şapte cuvinte “ecologice” în careul alăturat şi încercuieşte-le. P

D E

L

H R M S

A A T

S

E U L A M

A

T

S

O

S

R M E

I

U B

T

T

M Y

C G I

I

I

X E

L

Y L

C E A

Q A R A

S

I

H A

N E Z Tudor Cotârlă, clasa a IV-a

72


Joc ecologic Găseşte

pe orizontală, pe verticală sau oblic, în oricare sens, următoarele cuvinte: ECOLOGIE PADURE PROTECTIE ANIMALE CATASTROFE ECHILIBRU CONSERVARE APA AMBIENT RECICLARE TSUNAMI INUNDATII EOLIAN

A V E M S I N A G R O Z J M X

D F L T M P R P I U I D E M H

A E C S B E E R N A R U T A N

NATURA MEDIU ORGANISME PLANTE BIOSFERA SIMBIOZA ENERGIE AER ADAPTARE DESEURI PESTICIDE SECETA SEISM

P C O U A S C O U Q J S A E A

T O N N N T I T N U W E Z N M

A L S A I I C E D E P C O E B

R O E M M C L C A T X E I R I

E G R I A I A T T N P T B G E

A I V C L D R I I A A A M I N

F E A K E E E E I L D A I E T

I A R A O R E A U P U W S E S

G P E L C A T A S T R O F E E

M A I D Z Z B I R U E S E D I

U A X N B I O S F E R A X C S

N G N R Z U R B I L I H C E M

Prof. Marilena Faiciuc

73


Puzzle

Completează

în spaţiile corespunzătoare părţile, pentru a întregi imaginea de mai jos. a. c. b.

e.

f.

d.

g.

i.

j.

h.

k.

o.

l.

m.

n.

Radu Suciu, clasa a VII-a 74


Identifică piesa de puzzle care este în plus!

Claudiu Bîrlean, clasa a X-a D

75


Découvrez le nom de cette ville française, c’est un port important situé en Bretagne: 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Réponse: Saint- Malo

76


Trouvez les noms des éléments présents dans cette photo:

prof. Lidia Ivaşcu

77


1

erosion

A

2

gravity

B

3

hail

C

4

hurricane

5

lightning

6

precipitation

7

pressure

8

rain

9

snow

10

thunderstorm

11

tide

K

12

weather

L

D E F G H I

J

the force by which a planet or other such body tends to draw objects toward its center. natural electricity produced in thunderstorm clouds and appearing as a bright flash or streak of light in the sky the applying of constant force upon a surface snow, rain, or the like, or the amount of such matter to fall on a given area in a given amount of time water vapor in the atmosphere that condenses and falls from the sky to earth a frozen form of precipitation that falls as ice crystals formed into flakes a brief electrical storm usually accompanied by heavy rain and high winds pellets of frozen rain or a storm of such pellets the periodic change, occurring about every twelve hours, in the height of the surface of oceans and bodies of water near or feeding into them, caused by the gravitational pull of the moon and sun a powerful cyclonic storm that originates in the West Indian region of the Atlantic Ocean and that has heavy rains and winds exceeding seventythree miles, or 119 kilometers, per hour the state of the atmosphere at a particular place and time as characterized by sunshine, moisture, temperature, precipitation, and other variables the process by which material from the earth's surface is worn away by forces such as glaciers, wind, and waves

Answers: 1-L, 2-A, 3-H, 4-J, 5-B, 6-D, 7-C, 8-E, 9-F,10-G, 11-I, 12-K

prof. dr. Adina Bondor 78


Revista reflectă punctele de vedere ale autorilor. Fotografiile utilizate au fost realizate de către ec. dr. Ioan Moldovan, lector dr. Viorel Arghiuş, prof. Viorica Grosu, prof. Dana Solovăstru, prof. Marilena Faiciuc, prof. dr. Corina Arghiuş şi elevii Emanuel Perde, Bogdan Rus, Alexandru Mureşan, Giullia Cheţan ş.a.

© Colegiul Naţional Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr’’ Cluj-Napoca, 2011



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.