Issuu on Google+

Capitolul 1 Locul şi rolul educaţiei pentru sănătate în societatea contemporană Informarea şi pregătirea privind cunoştinţele de educaţie pentru sănătate, de a forma deprinderi, convingeri şi comportamente trainice de păstrare şi menţinere a sănătăţii, este o condiţie de bază necesară omului modern. Complexitatea domeniului educaţiei pentru sănătate este evidenţiată şi de accentuarea importanţei acesteia la nivel individual şi colectiv. Familiarizarea cu obiectivele educaţiei pentru sănătate este o necesitate, păstrarea unui organism sănătos şi a unui mediu de viaţă sănătos este, în esenţă, datoria şi sarcina primordială a fiecăruia dintre noi. Numeroase studii privind educaţia pentru sănătate au sugerat că rezultatele din domeniul sănătăţii pot fi influenţate de cei care participă la măsurile de ocrotirea sănătăţii, de stilul de comunicare, de abilităţi şi practici. Este necesară o mai mare deschidere şi înţelegere privind încurajarea realizării unor proiecte privind educaţia pentru sănătate la nivel comunitar.

1.1 Repere conceptuale privind educaţia pentru sănătate Conceptul de sănătate este înţeles în mod diferit în culturi şi tradiţii diverse, în Europa, Asia, Africa etc. Cea mai acceptată definiţie a sănătăţii, aparţinând O.M.S. din anul 1947, este următoarea : “ sănătatea reprezintă acea stare completă de bine din punct de vedere fizic, social şi spiritual, şi nu doar pur şi simplu absenţa bolii şi a infirmităţii “. În ultimii ani O.M.S. a adus unele amendamente privind definiţia sănătăţii. Aşadar, starea de sănătate a fost redefinită în 1984 ca fiind “ măsura în care o persoană sau un grup sunt capabile să îşi satisfacă nevoile de bază, dar şi modul în care sunt capabile să se transforme pentru a se adapta la mediul ambiant “. Conceptul de promovare a sănătăţii este privit ca “ un proces complex în care fiecare idivid are posibilitatea să-şi dezvolte, să-şi controleze şi să-şi perfecţioneze propria sănătate “. Sănătatea este o stare de bine, un statut pozitiv cu atribute fizice, psiho-sociale, culturale, economice şi spirituale, nu doar o simplă absenţă a bolii. Sănătatea are o determinare multifactorială şi poate fi abordată din mai multe perspective, aşadar dimensiunile stării de sănătate, luate împreună constituie bunăstarea în ansamblu.

1


Sănătatea nu reprezintă doar o problemă medicală, ci şi o stare bio-psiho-socială. Astăzi în promovarea educaţiei pentru sănătate un rol esenţial îl au şi alţi factori: viaţa economică a societăţii ( respectiv comunităţii ), viaţa culturală, religioasă şi nu în ultimul rând viaţa politică.

1.2. Rolul educaţiei pentru sănătate în contextul educaţiei şcolare În cadrul unui învăţământ românesc modern, una din principalele preocupări ale educatorilor este cea a formării idealului educaţional, care trebuie să fie rezolvată interdisciplinar, transdisciplinar şi filosofic- ideal educaţional care se situează într-un cadru de intersecţie a domeniilor: educaţie-cultură-societate. Prin intermediul idealului educaţional, societatea îşi proiectează propriile sale aspiraţii în legătură cu achiziţiile fundamentale ale membrilor săi, pe care educaţia urmează să le realizeze. Termenul promovarea sănătăţii este sinonim cu educaţia pentru sănătate, care are ca scop să-i determine pe oameni să înveţe şi să ştie mai multe despre cauzele bolilor şi despre factorii care contribuie la menţinerea sănătăţii. Educaţie pentru sănătate începe în familie, continuă la grădiţă, apoi în şcoală, în universitate şi prin formele instruirii permanente. Dictonul “ mens sano in corpore sano ” sintetizează o adevărată filozofie a educaţiei pentru sănătate. Educaţia pentru sănătate este parte componentă a educaţiei alături de celelate ramuri ale acesteia. Rezultatul informării şi formării pe toate aceste planuri educative vor fi: •

Formarea unei culturi generale ( cunoştinţe, opinii );

Adoptarea unui comportament ( atitudini, interese, practici obişnuite ) circumscris normelor şi valorilor dezirabile social;

Modelarea personalităţii umane în sensul realizării şi autorealizării ei;

Optimizarea şi armonizarea relaţiilor interpersonale.

Educaţia pentru sănătate reprezintă o activitate organizată şi sistematică în cadrul căreia sunt incluse: conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare-învăţare şi participarea directă a indivizilor sau grupurilor sociale. Educaţia pentru sănătate se desfăşoară pe trei nivele: a) la nivel informal, educaţia pentru sănătate vizează acele comportamente din conduita indivizilor care se formează prin experienţă personală şi imitaţie ( socializarea primară a individului ). În acest caz educaţia pentru sănătate nu presupune un efort sistematic de transmitere a cunoştinţelor şi de formare a comportamentelor corespunzătoare, este vorba

2


doar de acţiuni şi influenţe spontane care se exercită asupra indivizilor în familie şi în alte compartimente ale mediului social; b) la nivel nonformal, educaţia pentru sănătate constă într-un ansamblu de acţiuni şi influenţe socio-medicale organizate într-un mediu instituţionalizat, în afara sistemului de învăţământ general sau propriu-zis medical; c)la nivel formal, educaţia pentru sănătate cuprinde ansamblul de acţiuni organizate şi sistematice care se desfăşoară în cadrul învăţământului medical de specialitate. Necesitatea educaţiei pentru sănătate în rândul elevilor este impusă de finalităţile acesteia – este vorba de obiectivele generale cât şi cele specifice urmărite de educaţia pentru sănătate în familie şi în şcoală. Obiectivele generale ale educaţiei pentru sănătate în rândul elevilor sunt: •

Ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei şcolare, îndeosebi în domeniul sanogenezei ( promovarea unui trai sănătos ), protecţia mediului ambiant şi prevenţia bolilor;

Formarea şi dezvoltarea unor comportamente corecte care să promoveze sănătatea;

Formarea unei atitudini pozitive şi crearea unei politici active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii populaţiei şcolare la participarea activă în procesul de meţinere şi consolidare a sănătăţii comunitare.

Ca obiective specifice ale educaţiei pentru sănătate în familie şi în şcoală putem aminti: -

definirea corectă a unor concepte ca: educaţie pentru sănătate, sănătate, sănătate mintală, bioetica, analfabetism medical etc. ;

-

argumentarea locului şi rolului educaţiei pentru sănătate într-o societate modernă;

-

însuşirea unui sistem coerent de cunoştinţe cu privire la starea de sănătate a organismului uman ;

-

sensibilizarea faţă de principiul profilaxiei – “ este mult mai eficient să previi unele boli decât să le tratezi, sau să intervii chirurgical “ ;

-

sensibilizarea faţă de stabilirea relaţiilor interumane ;

-

aplicarea măsurilor de prim ajutor în cazul unor urgenţe medicale ;

-

aprofundarea cunoştinţelor medicale legate de creşterea calităţii vieţii ;

-

îmbunătăţirea calităţii vieţii ;

-

contribuţia la creşterea gradului de sănătate publică în comunitatea locală ;

-

apărarea şi întărirea sănătăţii personale şi colective ;

3


-

însuşirea de către elevi şi tineri a cunoştinţelor cu privire la igiena individuală şi de grup ;

-

formarea unei concepţii ştiinţifice, unitare despre lume şi viaţă ;

-

însuşirea de către elevi a cunoştinţelor cu privire la mediul ambiant în care trăiesc ;

-

însuşirea de cunoştinţe şi deprinderi de alimentaţie raţională ;

-

însuşirea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi elementare cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor, la evitarea abuzului de medicamente şi la cunoaşterea principalelor semne de boală ;

-

formarea deprinderilor igienico-sanitare ;

-

participarea pe bază de voluntariat, la derularea de proiecte privind promovarea sănătăţii ;

-

prelungirea vieţii ( cercetările confirmă că a crescut vârsta medie a omului ) .

1.3 Finalitatea educaţiei pentru sănătate Prin stăpânirea cunoştinţelor de specialitate privind educaţia pentru sănătate putem păstra, întări şi prelungi starea de sănătate până la adânci bătrâneţi, trăind o viaţă echilibrată, activă, plăcută, folositoare nouă şi societăţii în care trăim. Educaţia pentru sănătate trebuie să devină o realitate a prezentului, o reacţie constructivă în raport cu statutul actual al omului modern. Educaţia pentru sănătate este chemată pentru viitor să aducă o contribuţie importantă în formarea adevăratului om al zilei de mâine dar numai în colaborare cu toate transformările din toate sferele societăţii. Gradul de cultură al populaţiei se măsoară şi după starea de sănătate publică a unei ţări. Calitatea vieţii unui popor este determinată şi de starea generală de sănătate a acestuia. Finalitatea educaţiei pentru sănătate o reprezintă îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate a populaţiei.

4


Capitolul 2 Combaterea consumului substanţelor psihoactive prin educaţia şcolară În lupta pentru evitarea sau diminuarea consumului de substanţe psihoactive aspectele strict medicale sunt insuficiente şi trebuie coordonate cu educaţia pentru sănătate realizată ca parte a educaţiei şcolare. Promovarea unui stil de viaţă sănătos se poate face şi prin programe de educaţie care promovează principiul profilaxiei, având ca termen din lumea medicală denumirea de prevenţie. Sub aspectul preventiv educaţia pentru sănătate se poate face astfel: 1) Nivelul primar, având ca obiective reducerea riscului de îmbolnăvire prin adoptarea comportamentelor protectoare a sănătăţii. În cadrul instituţionalizat al şcolii se dezvoltă atitudini de respingere a comportamentelor de risc – consum de alcool, fumat, droguri prin activităţile de educaţie pentru sănătate în cadrul orelor de consiliere şi orientare. 2) Nivelul secundar, implică reducerea factorilor de risc la grupurile cu risc crescut, acestea fiind cele care au adoptat deja un comportament de risc. Rolul educaţei şcolare este important la acest nivel, prin realizarea unui plan de intervenţie de modificare a comportamentelor şi atitudinii negative faţă de stilul sanogen de viaţă a elevilor care fumează, consumă alcool sau droguri. 3) Nivelul terţiar, are ca obiective reducerea duratei îmbolnăvirii şi creşterea calităţii vieţii persoanelor care suferă de o boală. Şcoala poate contribui prin implicarea în proiecte de voluntariat. Conştientizarea tinerilor în legătură cu formarea şi menţinerea unor comportamente corespunzătoare unui stil de viaţă sănătos este foarte importantă , fiind parte a educaţiei primită în şcoală. De cele mai multe ori, adolescenţii adoptă comportamentul de risc pentru a face faţă unor situaţii, ignorând consecinţele de lungă durată ale acestuia. Evaluarea costurilor şi beneficiilor adoptării unor comportamente de către elevi are un rol important. Elevii trebuie să fie învăţaţi să evalueze aceste costuri ( materiale-bani pentru sala de sport, psihologice – timp liber redus cu timpul pentru sport , etc.) şi consecinţe în adoptarea unui comportament. Dezvoltarea programelor de educaţie pentru sănătate în şcoală este esenţială pentru formarea unor valori pozitive faţă de sănătate. Profesorul-consilier, dirigintele în colaborare cu alte instituţii are rolul de a stimula dezvoltarea acestor programe. În cadrul acestei lucrări vor fi prezentate aspecte importante privind fiecare grupă a factorilor de risc constituiţi din substanţe psihoactive ce creează dependenţă şi duc la comportamente şi atitudini negative faţă de un stil de viaţă sănătos în rândul elevilor.

5


2.1. Alcoolul şi dependenţa de alcool Deşi alcoolul a apărut iniţial din motive practice ( înlocuirea apei de băut impure, oficierea unor ceremonii religioase etc.) utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au început să producă diferite tipuri de alcool, iar consumul de alcool a devenit parte din cultura europeană. Utilizarea lui a dus însă adesea la abuz. Indiferent dacă este sub formă de bere, vin sau lichior, băuturile alcoolice sunt substanţe chimice care afectează activitatea mentală, emolională şi comportamentală. Alcoolul este un drog puternic. Consumat cu moderaţie, ocazional fără să antreneze probleme de sănătate, fără să afecteze discernământul şi comportamentul, alcoolul nu crează, în general, probleme individuale şi sociale. Deoarece băuturile alcoolice sunt atât de comune şi accesibile în cultura noastră, uităm că alcoolul este un drog cu efecte similare drogurilor interzise. Iniţierea comportamentului de a consuma alcool se realizează prin învăţare socială copiii şi adolescenţii învaţă, privind la cei maturi, că a consuma alcool este ceva plăcut, oamenii care beau sunt veseli, râd şi se simt bine. Curiozitatea şi dorinţa de a imita adulţii îi determină pe mulţi copii să încerce să consume la rândul lor alcool. Alcoolul devine astfel un risc din ce în ce mai mare pentru că poate fi acceptat şi încurajat de către cei din anturaj şi cel puţin temporar îi poate face să pară sau să se simtă mai mari. Consumul de alcool devine deci un comportament format pe baza învăţării sociale. Învăţarea socială a consumului de alcool presupune următoarele dimensiuni: •

Învăţarea acestui comportament se realizează prin observarea comportamentelor unor

persoane importante pentru copil sau adolescent, cum ar fi membrii familiei, prietenii, celebrităţi, modele personale. ("A bea este ceva interesant, te face să te simţi bine, să fii vesel) ' •

Învăţarea socială presupune şi formarea unor atitudini pozitive faţă de efectele

alcoolului; adolescenlii învaţă astfel că a consuma alcool face parte dintr-un proces natural în urma căruia devii mai “ sociabil ” şi mai “ matur “. •

Adolescenţii continuă să consume alcool mai ales datorită influenţei grupului. În

această etapă se consolidează comportamentul lor de consum de alcool. Ca şi consecinţe ale acestora, adolescenţii tind să considere că relaţiile sociale sunt facilitate şi favorizate de acest comportament prin faptul că alcoolul îi determină să devină mai volubili şi mai lipsiţi de inhibiţii. Un alt mecanism al consumului de alcool este utilizarea acestuia pentru rezolvarea situaţiilor de criză pentru care tânărul nu şi-a dezvoltat abilităţile necesare.

6


2.1.1. Efectele alcoolului asupra organismului a) Asupra stomacului şi intestinelor Spre deosebire de alimente, alcoolul nu este digerat şi metabolizat în stomac. O parte din el se resoarbe prin mucoasa gastrică şi ajunge în circuitul sangvin; restul trece în intestinul subţire şi, prin resorbţie intestinală, direct în sânge. La nivelul stomacului, alcoolul creşte secreţia sucurilor digestive, creând senzaţie de foame. Iritarea continuă a pereţilor gastrici poate produce gastrită ( o inflamaţie cronică a mucoasei stomacului ). b) Asupra ficatului Alcoolul este metabolizat, la nivelul celulei hepatice, în bioxid de carbon şi apă, înainte de a fi eliminat din organism. Ficatul nu poate metaboliza decât cantităţi mici de alcool, restul trecând în sânge, şi prin sânge la alte organe importante ( creier, sistem muscular ). Suprasolicitarea cronică a celulei hepatice prin consum exagerat de alcool poate duce la ciroză hepatică ( boală gravă, în care sunt distruse ţesuturile hepatice sănătoase prin fibrozare şi încărcare cu grăsimi. c) Asupra creierului Datorită absorbţiei rapide prin pereţii stomacului, alcoolul pătrunde direct în sânge şi de aici ajunge în câteva minute la creier. Având un efect sedativ şi depresiv el încetineşte activitatea creierului, împiedicând atât obţinerea de informaţii cât şi stocarea lor în memorie. Cantităţile mari ajunse la nivelul creierului produc halucinaţii şi chiar comă. La copii întârzie dezvoltarea intelectuală. d) Asupra musculaturii Toţi muşchii sunt sub controlul creierului. Acest control este tulburat chiar şi la ingurgitarea unor cantităţi mici de alcool. Consumul excesiv sau frecvent de alcool duce la pierderea coordonării mişcărilor şi a capacităţii de reacţie.

2.1.2. Nivelul de alcool în sânge ( alcoolemia ) Concentraţia de alcool în sânge reprezintă cantitatea de alcool transportată de sânge către creier, determinând gradul de intoxicare alcoolică. Un nivel de alcool în sânge de 0,01 – 0,02 % nu are efect prea mare asupra organismului; însă o concentraţie de 0,10% -0,15% determină apariţia unor fenomene importante: deteriorarea vederii, a auzului şi a actelor motorii. La o concentraţie de 0,20% apar semne clare de beţie, manifestând dificultatea de a

7


raţiona, a vorbi şi a merge. Concentraţiile de peste 0,40% duc la comă alcoolică reversibilă, iar la concentraţii de 0,60% -0,70% duc la stare de comă ireversibilă ( cu sfârşit letal ).

2.1.3. Tipuri de efecte ale consumului de băuturi alcoolice a) Efecte de scurtă durată a consumului de alcool : - scăderea capacităţii de a gândi limpede; - alterarea memoriei; - tulburări de vedere; - scăderea capacităţii de coordonare a mişcărilor, evidenţiată prin dificultatea în mers,în statul în picioare şi în menţinerea echilibrului; - vărsături (vomă); - risc crescut de accidente prin lipsa de orientare în timp şi spaţiu; - pierderea cunoştinţei; - comă alcoolică; - deces. b) Efecte de lungă durată a consumului de alcool : - alcoolism cronic, mergând până, la delirium tremens ( nebunia alcoolică ); - deteriorarea creieruiui, cu alterarea conştiinţei ; - ciroza hepatică; - pancreatită; - malnutriţie; - gastrită cronică, ulcer cronic sau duodenal; - suferiţe cardiace; - scurtarea duratei de viaţă; - moarte prin accidente legate de consumul de alcool Efectele imediate ale consumului de alcool sunt o uşoară relaxare, inhibiţii mai reduse şi reacţii mai lente. Cu cât este consumat mai mult alcool cu atât acesta va produce mai multe modificări la nivel cognitiv, emoţional şi comportamental. Consumul de alcool în cantităţi mari şi pe o perioadă îndelungată poate duce la tulburări somatice şi psihologice grave. Una dintre cele mai grave consecinţe ale consumului de alcool este alcoolismul care presupune : dependenţa de alcool, abuzul de alcool, intoxicaţia cu alcool, toleranţă faţă de alcool şi prezenţa sindromului de sevraj alcoolic.

8


Sindromul de sevraj se manifestă prin transpiraţie abundentă, creşterea pulsului, insomnie, greaţă, vomă, halucinaţii şi iluzii vizuale, tactile şi auditive intermitente, agitaţie psiho-motorie, anxietate, confuzie mentală, accese epileptice şi tremur al membrelor superioare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră alcoolismul o boală. Este o boală cronică progresivă şi potenţial fatală prin consumul necontrolat de alcool. Alcoolismul nu este o problemă de imoralitate sau de caracter slab. Alcoolicii sunt persoane bolnave care au nevoie de sprijin şi tratament. Există o serie de instituţii şi asociaţii care au ca obiectiv tinerilor şi adulţilor dependenţi de alcool. Unul dintre programele cu eficienţă ridicată în recuperare dezvoltat şi în România este cel al Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi ( AA ) ce oferă materiale informative şi servicii de consiliere şi terapie pentru persoanele dependente ( adolescenţi şi adulţi şi pentru familiile acestora ).

2.1.4. Efectele consumului de alcool asupra tinerilor Consumul de alcool în perioada adolescenţei este o problemă complexă. Tinerii încep să savureze alcoolul fie datorită faptului că în familiile lor se consumă alcool, fie datorită anturajului. Ei îşi dau seama de schimbările de stare care apar după ce beau alcool. După cantităţi mici, pot avea senzaţia de “ bine “ devenind comunicativi, înfrângându-şi timiditatea şi eliminând sentimentele neplăcute. În cantităţi mari ( 4-5 pahare la rând ) pot trăi o experienţă negativă : senzaţie de vomă, ameţeli etc . Din păcate, un mare număr de tineri ajung să tânjească după efectele plăcute asociate consumului de alcool, dezvoltând chiar o toleranţă fizică la efectele alcoolului. Datorită acesteia, organismul începe să simtă nevoia de mai mult alcool pentru a obţine efectele dorite. Acesta este semnalul cel mai important de avertizare că încep să aibă o problemă cauzată de alcool, poate chiar alcoolism. Abuzul de alcool este cauza celor mai multe accidente de maşină în care sunt implicaţi tinerii. O treime din accidentele mortale sunt legate de consumul de alcool. În plus mii de persoane sunt rănite grav în fiecare an. În 85% din cazuri, tinerii conducători auto implicaţi în accidente au consumat ocazional alcool. Tinerii trebuie informaţi că : -

să nu conducă niciodată după ce au consumat alcool ;

-

să refuze să intre într-o maşină în care conducătorul auto a consumat alcool ;

-

să insiste să conducă maşina cineva care nu a consumat deloc alcool.

9


Trebuie transmis tinerilor că nu există nici o metodă miraculoasă pentru a elimina rapid efectele consumului de alcool. Un duş rece sau o cafea tare nu reduc alcoolemia. De asemenea consumul de alcool chiar în cantităţi moderate creşte foarte mult riscul de a avea raporturi sexuale neprotejate, creând posibilitatea unei contaminări cu virusul HIV ( SIDA ) sau cu alte boli cu transmitere sexuală. Consumul de alcool duce la violenţă şi agresivitate, sun influenţa alcoolului poţi interpreta greşit o remarcă sau un gest şi de aici la un comportament agresiv şi violent este un pas mărunt şi uşor de făcut. Adolescenţii care consumă alcool pot fi : • ” sclavi ai grupului ” – cei care nu pot spune ”NU” grupului de apartenenţă; ce doresc prin adoptarea acestui comportament să fie acceptaţi sau să îşi câştige o anumită poziţie în grup ! ” Beau fiindcă şi prietenii mei o fac. ”, ” Beau findcă altfel ceilalţi vor râde de mine.” ; • ” sclavi ai propriei imagini ” – persoane care recurg la acest comportament pentru a-şi crea sau menţine o anumită imagine. ” Beau fiindcă asta fac bărbaţii. ” ,” Beau fiindcă voi fi mai puternic şi mai interesant. ” ; • ” sclavi ai propriilor slăbiciuni” – persoane care consumă alcool fiindcă cred că acesta le va rezolva problemele pe care nu pot momentan soluţiona . ” Am o groază de probleme pe care nu ştiu să le rezolv.” , ” Beau fiindcă îmi place.”.

2.1.5. Prevenţia consumului de alcool Pentru a preveni consumul de alcool în rândul tinerilor trebuie strâns material informativ ( pliante, filme, cărţi ) privind atât aspectul strict medical dar mai ales aspectul social şi psihologic. Aceasta deoarece consumul de alcool nu apare decât ca proces de învăţare socială iar acest fapt trebuie demonstrat tinerilor pe componente cum ar fi : -

informaţii privind consecinţele sociale şi de sănătate de scurtă şi de lungă durată ale consumului de alcool la care pot fi expuşi ;

-

formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos ;

-

discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a mass-mediei în formarea şi menţinerea atitudinilor faţă de alcool ;

-

discutarea modului în care alcoolul diminuează performanţele şcolare, profesionale ;

-

dezvoltarea deprinderilor de aservitate şi de a face faţă presiunii grupului, deprinderea de a spune ”nu” când atitudinea tânărului este diferită faţă de cea de grup;

10


-

dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi de management al stresului şi al momentelor de criză ce pot aparea în viaţa tânărului ;

-

desfăşurarea de activităţi de recreere sănătoase cum ar fi : sportul, muzica, artele plastice, activităţi de club, voluntariatul. Daca vrei să ajuţi o persoană tânără să renunţe la consumul de alcool, ar trebui să ţii

cont de următoarele aspecte ce se pot constitui într-un prim ajutor: 1.Încetaţi orice “ misiune de salvare “ pe cont propriu. Auzim spunându-se: “ Lasă că-l schimb eu! E copilul meu/ E prietenul meu. ”. Pentru ajutor există specialişti în domeniul dependenţelor. Deseori membrii familiei, încearcă să-l protejeze pe alcoolic de consecinţele negative ale consumului ( inventează scuze, motive, le plătesc datoriile acumulate la bar, le îndeplinesc sarcinile în locul lor, etc). Este imperativ necesar să se oprească toate aceste acţiuni, astfel încât dependentul de alcool să experimenteze singur (să simtă pe propria-i piele ) efectele propriului consum. Acest lucru îl poate ajuta, îl poate motiva pe alcoolic să conştientizeze situaţia sa şi să-şi dorească să se oprească din consum. 2. Nu-i creaţi “condiţii optime” pentru băut, nu fiţi indiferenţi faţă de băutul lui. De obicei familia celui dependent, tolerează în exces comportamentul consumatorului. Familia, încetul cu încetul, îl scuteşte de aproape orice responsabilitate: în acest fel visul alcoolicului este împlinit, acela de a fi lăsat în pace, să nu dea nimănui socoteală când şi unde a fost, cât şi cu cine a băut. 3. Plănuiţi cu atenţie o discuţie cu persoana consumatoare. Este recomandat să purtaţi această discuţie cu tânărul în cauză, atunci când este treaz şi când dumneavoastră sunteţi într-o stare de dispoziţie calmă. 4.Fiţi clari şi specifici în exprimare, ca să nu daţi prilej de intrepretări greşite a ceea ce spuneţi. Precizaţi clar persoanei dependente că sunteţi de partea sa şi deci sunteţi îngrijorat de consumul său. Aceste precizări pot fi susţinute şi întărite de exemple de situaţii sau incidente în care alcoolismul lui/ei v-a afectat direct. ( Ex. “ M-am simţit umilit(ă) când a trebuit să cer bani împrumut ca să plătesc datoriile tale la bar ” ). 5. Spuneţi clar care sunt pentru dumneavoastră consecinţele consumului său şi că sunteţi gata să le suportaţi doar dacă el/ea acceptă ajutor spre a se lăsa de băut. Nu faceţi promisiuni sau ameninţări pe care nu le puteţi îndeplini. Ideea de bază este să faceţi pe alcoolic să-şi trăiască propriile consecinţe ale băutului. De exemplu: dacă a băut şi hainele-i sunt ude sau murdare de urină, nu-l schimbaţi, lăsaţi-l să se trezească în ele. Ruşinea îl poate determina să facă ceva şi să nu mai bea, cu atât mai mult cu cât tinerii în general pun pe primul plan modul cum arată şi cum se îmbracă. 11


2.1.6. Condiţii necesare pentru eliberarea din dependenţă Pentru adolescentul care vrea să renunţe la băut trebuie să ştie că odată atinsă starea de dependenţă, singura şansă reală de “ a se face bine “ este renunţarea totală la consumul de alcool. Renunţarea totală se numeşte abstinenţă. Orice consum “ ocazional “, orice păhărel “nevinovat” aduce cu sine recidiva şi reluarea consumului şi implicit agravarea dependenţei. În lumea specialiştilor dar şi a celor care au beneficiat de tratamentul alcoolismului şi sunt abstinenţi se ştie: consumul sau băutul controlat pentru un dependent de alcool nu este posibil! Dependentul de alcool ce vrea să renunţe la consum trebuie să aibă o motivaţie reală pentru care să renunţe la consum. Renunţarea la consum nu se reduce la o chestiune de voinţă sau de ambiţie. Ambiţia înseamnă în acest context, un chin, o întrecere adesea pierdută în defavoarea alcoolului. Adesea rezistenţa la schimbare în cazul alcoolicilor este foarte mare, iar o voinţă ( oricât de mare ar fi ) nu este suficientă pentru a renunţa la alcool fără a fi susţinută de motivaţie. Să doreşti un lucru este condiţia minimă pentru a avea/a face acel lucru. Voinţa canalizează energiile spre obţinerea acelui lucru. Tratamenul dependenţei fizice - se realizează în spitale, prin dezalcoolizare. Tratamentul dependenţei psihice - se realizează prin consiliere şi terapie. Relaţiile sociale – se realizează în paralel cu tratamentul dependenţei fizice şi psihice. De obicei dependentul de alcool parcurge mai multe încercări de a se lăsa de consumul de alcool. Pericolul este că după fiecare eşec al acestor încercări scad şansele ca dependentul să mai încerce odată. Este demoralizat şi respinge informaţii utile sau oferte de ajutor. Aşa cum spuneam mai sus dependenţa de alcool are la bază o dependenţă psihică şi una fizică. Schimbarea stilului de viaţă, tratamentul adecvat al celor două feluri de dependenţă, înţelegerea bolii sunt priorităţi pentru dependent. Eliberarea din dependenţă are o singură soluţie: abstinenţa. Abstinenţa este renunţarea definitivă la consumul de alcool sau orice alt preparat care conţine alcool. Pentru dependenţi renunţarea la consumul de alcool este una dintre condiţiile obligatorii pentru începerea tratamentului. Este posibil băutul controlat pentru un alcoolic? Atunci când dependenţii acceptă un tratament, speră ca totuşi mai târziu vor putea bea din nou controlat. Este greu de înţeles şi pentru un nealcoolic de ce este imposibilă revenirea la “ băutul controlat “. Să ne amintim, dependenţa de alcool este o boală progresivă şi cronică. Băutul “ controlat “ sau “ băutul cu măsură “ nu mai este posibil pentru un alcoolic. Orice cantitate de alcool consumată, va duce în scurt timp la pierderea controlului, la reluarea consumului, ajungându-se chiar până la consumul cantităţilor iniţiale. Un diabetic rămâne

12


diabetic toata viaţa; la fel şi un alcoolic, rămâne dependent de alcool toată viaţa, diferă însă modul în care îşi trăieşte viaţa: într-o abstinenţă fericită sau într-un consum perpetuu. Lanţul terapeutic al tratamentului dependenţei este format din : etapa de contact, etapa dezintoxicării (tratamentul dependenţei fizice), etapa consilierii/terapiei dependenţei într-un centru ambulator sau staţionar ( tratamentul dependenţei psihice ), etapa de postcură - sau etapa “ grup de sprijin “, adică perioada în care abstinentul de alcool, participă voluntar la şedinţele terapeutice, organizate din foşti consumatori şi actuali abstinenţi. 1. Etapa de contact. Este primul pas făcut spre tratament. Această fază se poate desfăşura în centre de consiliere ambulatorii şi staţionare sau în cadrul grupurilor de suport. De regulă consumatorul sau familia acestuia caută medici, psihologi, clinici sau centre de specialitate pentru tratamentul alcoolismului. Este o etapă de evaluare a gradului de dependenţă. Specialistul în dependenţe realizează în colaborare cu pacientul şi familia sa, o evaluare psihologică a bolnavului, evaluarea severităţii dependenţei, evaluarea situaţiei sociofamiliale, clarificarea motivelor invocate de pacient pentru a renunţa la consumul de alcool. În funcţie de această evaluare, specialistul în adicţii ( psiholog, medic, preot, asistent social, etc) propune pacientului şi familiei sale alternative pentru tratamentul alcoolismului. Pentru cazurile cu o dependenţă de alcool severă se recomandă următoarea etapă 2. Etapa dezintoxicării. Tratamentul dependenţei de substanţe (alcool, droguri, medicamente) se desfăşoară cu sprijinul specialiştilor în adicţii. Este recomandată întotdeauna consultarea specialiştilor în adicţii pentru evaluarea gradului de evoluţie sau a severităţii dependenţei şi pentru identificarea şi analiza unor opţiuni pentru tratamentul dependenţei. Această etapă este o etapă a tratamentului organismului, o etapă în care se urmăreşte vitaminizarea, mineralizarea corpului, eliminarea alcoolului din sânge, diminuarea sevrajului şi a compuşilor chimici din sânge care susţin dependenţa fizică. De obicei, persoanele dependente de alcool se hotărăsc să facă ceva pentru a se lăsa de băut, când deja dependenţa lor este severă ( vezi mai sus, faza critică şi cronică a alcoolismului ). În cazul lor este recomandată parcurgerea unei etape de dezintoxicare. Aceasta pentru ca sevrajul cauzat de întreruperea consumului de alcool, are nevoie de supraveghere medicală de specialitate, consumatorul de alcool cronic nefiind apt din punct de vedere fizic şi psihic să participe la şedinţe de psihoterapie individuală sau de grup. După etapa dezintoxicării se consideră că acesta are capacităţi fizice şi psihice suficiente pentru a începe psihoterapia. 3. Etapa consilierii / terapiei dependenţei. Terapia dependenţei de alcool urmăreşte schimbarea atitudinii consumatorului faţă de responsabilităţi, sarcini, greutăţi, sentimente neplăcute, frustrări, astfel încât persoana dependentă să trateze aceste situaţii cu maturitate, 13


fără să apeleze la consumul de alcool. Dacă etapa dezintoxicării este etapa menită să reducă până la minimum dependenţa fizică, etapa consilierii şi terapiei urmăreşte demontarea şi eliminarea dependenţei psihice. Se urmăreşte consolidarea motivaţiei de a menţine abstinenţa, îmbunătăţirea comunicării şi diversificarea modalităţilor de expresie a afectelor, emoţiilor şi sentimentelor, reconstrucţia stimei de sine, înţelegerea mecanismelor dependenţei, învăţarea metodelor prin care se menţine abstinenţa şi se evită recidiva. 4. Etapa postcură / grupuri de sprijin. Terapia de grup - instrument de bază în tratamentul dependenţei. Terapia de grup este utilizată atât în centrele ambulatorii şi staţionare cât şi în cadrul grupurilor de sprijin. Prin participarea la grup a persoanelor cu aceeaşi problemă se stimulează capacitatea de autovindecare a fiecărui membru al grupului, discutându-se sincer, deschis, despre avantajele şi dezavantajele abstinenţei, despre recidivă, dezamorsarea mecanismelor dependenţei psihice, traversarea recidivei şi factorii de risc care pot precipita producerea ei, etc. Cele mai mari şanse de succes terapeutic le au pacienţii care s-au hotărât să facă o terapie pe termen lung, pe care o încheie, după care se ataşează unui grup de întrajutorare. 70,5% dintre persoanele care au frecventat un grup postcură rămân abstinenţi faţă de numai 45,5% dintre cei care n-au contactat un asemenea grup. Succes mai mare înregistrează cei care trăiesc încă într-o familie intactă, cu ambii părinţi. Pe termen lung rămân abstinenţi circa 50% dintre pacienţii adolescenţi ai unei clinici de recuperare cu terapie de lungă durată. Alţi 15% au o recidivă din care îşi revin prin propriile forţe. Recidiva alcoolicului este evidentă, deoarece au loc modificări de personalitate şi este dramatică.

2.1.7. Codependenţa Codependenţa poate fi definită ca un set de comportamente maladaptative, compulsive, învăţate de membrii familiei pentru a supravieţui într-un mediu în care există multă durere emoţională şi stress. În familiile în care un membru abuzează de alcool este absolut normal ca ceilalţi membri să se îngrijoreze, să fie afectaţi de acest consum. Este un proces reacţionar, adică membrii familiei acţionează ca rezultat al consumului de alcool şi al problemelor cauzate de acesta. Un codependent este o persoană preocupată de controlul propriilor comportamente şi a celorlalţi şi care îşi ignoră propriile nevoi ca urmare a contactului direct sau indirect cu un alcoolic ( alcoolicul originar poate fi chiar un bunic sau chiar stră-bunic). Câteva dintre tulburările codependenţei sunt: perfecţionismul, dependenţa de muncă, vorbirea compulsivă, mâncatul compulsiv, minciuna compulsivă, relaţii

14


dependente. Alte tulburări pot fi legate de achiziţia de status, prestigiu, achiziţii materiale, putere şi control, astfel încât comportamentele lor dăunează interacţiunilor sociale cu membrii familiei, colegii de şcoală, prietenii. Codependenţii gândesc şi actioneaza aşa: 1.Noi provenim din familii în care nevoile emoţionale nu ne-au fost satisfăcute. Suntem personalităţi dependente, terifiate de abandon şi facem orice ca să ne păstrăm o relaţie. Nimic nu este prea scump, ne ia prea mult timp sau este prea problematic pentru partenerul nostru. 2.Noi devenim grijulii, în special cu partenerii, care într-un anumit fel au nevoie, în încercarea de a îndeplini prin alţii, nevoile copilăriei. Facem confuzie între dragoste şi milă, şi avem tendinţa de a “ iubi “ pe acei oameni care au nevoie să fie “ salvaţi “ şi de care ne este “ milă “. 3.Încercăm să ne schimbăm partenerii dacă sunt reci emoţional în unii calzi, grijulii, prin dragostea noastră, aşa cum am încercat să ne schimbăm părinţii în îngrijitorii de care aveam nevoie şi îi doream atât de mult. 4.Vedem viaţa prin viziunea victimelor şi suntem atraşi de slăbiciune în dragostea noastră, prieteniile şi relaţiile apropiate. 5.Suntem căutători ai aprobării, dispuşi să aşteptăm, să sperăm şi să încercăm mai mult şi mai mult până când ne pierdem identitatea în acest proces. 6.Avem sentimente de vinovăţie când ne gândim la noi, şi jumătate din această vinovăţie, responsabilitate, învinovăţire o vom pune într-o relatie. 7.Ne judecăm pe noi foarte aspru şi avem un simţ foarte scăzut al stimei de sine. Credem că trebuie să ne câstigăm dreptul nostru de a ne bucura de viaţă. 8.Simţim că trebuie să-i controlăm pe partenerii noştri şi relaţia, având o foarte mică siguranţă în copilărie. Aceste eforturi de control sunt mascate, şi de cele mai multe ori apar ca fiind de ajutor. 9.Devenim dependenţi de senzaţional şi de durerea emoţională. Entuziasmul unei relaţii instabile poate veni ca un contraatac tendinţei de depresie. 10.De cele mai multe ori suntem dependenţi de droguri, alcool şi / sau anumite alimente; sau avem caracteristicile bolii alcoolismului de familie, chiar dacă nu bem deloc. 11.Fiind prinşi în relaţii haotice, instabile şi dureroase emoţional ne dă posibilitatea să ne vedem mai bine propriile greşeli sau responsabilitatea faţă de noi. 12.Suntem mult mai conştienţi de visul nostru, despre cum am vrea să fie o relaţie, decât cum este în realitate. 13.Cei mai mulţi dintre noi îşi pierd abilitatea de a-şi exprima sau simţi sentimentele ca o consecinţă a negării noastre. 15


14.Reacţionăm, mai mult decât acţionăm.

2.1.8. Test privind cunoştinţele tinerilor privind riscurile consumului de alcool Se va răspunde adevărat sau fals la următoarele afirmaţii propuse : 1. Alcoolul este un drog . R: adevărat. 2. Alcoolismul este semn de slăbiciune morală . R: fals. 3. Beţia şi alcoolismul este acelaşi lucru . R: fals. 4. Alcoolul poate deteriora atât vederea cât şi auzul . R: adevărat. 5. Consumul excesiv de alcool creşte riscul de îmbolnăvire . R: adevărat. 6. Consumul de alcool în exces duce la pierderea memoriei . R: adevărat. 7. Este mai sănătos să consumi bere sau vin decât să consumi votcă sau ţuică . R: fals. 8. Majoritatea alcoolicilor sunt şomeri . R: fals. 9. Un duş sau o cafea elimină efectele consumului de alcool . R: fals. 10. Este periculos să conduci dacă ai băut mai mult de 3 pahare . R: adevărat.

2.2. Cafeaua şi consumul de cafea Cofeina ( sau cafeina ) este un alcaloid extras din boabele arbustului Coffea, care are un număr de 40 de specii, dintre care cele mai cunoscute sunt Coffea arabica şi Coffea robusta. Ea este conţinută şi în frunzele de ceai ( Thea Sinensis ), în nuca de cola, arborele de cacao ( Theobroma cacao ) . Pentru acţiunea sa excitantăd centrală, cofeina este larg utilizată sub formă de “ băuturi stimulante “: cafea, ceai, răcoritoare ( Coca-Cola , Pepsi-Cola ), cacao. Cofeina se mai găseşte şi în unele sortimente de ciocolată precum şi în unele medicamente. Cafeaua, alături de tutun şi alcool sunt numite “ toxice de plăcere “ şi reprezintă droguri foarte accesibile, larg răspândite şi utilizate, fiind consumate de cele mai multe ori împreună. Uneori, abuzul de cafea este însoţit de utilizarea medicamentelor din grupa sedativelor. O ceaşcă obişnuită de cafea conţine circa 50-150 mg cofeină, una de ceai circa 50-100 mg, iar o sticlă de Pepsi-Cola de 250 ml circa 25-30 mg. Aceste băuturi, folosite cu moderaţie, sunt plăcute, dau o senzaţie de bine, pot înlesni unele activităţi psihomotorii. În mod obişnuit, ele nu pun probleme individuale şi sociale dar abuzul, consumul exagerat al acestora poate determina efecte nedorite şi antrena dependenţă. Efecte căutate/dorite de tineri şi adolescenţi :

16


- stimularea activităţii intelectuale, creşterea puterii de concentrare şi memorizare; - diminuarea senzaţiei de somn şi oboseală; - ameliorarea cefaleei la hipotensivi ( prin vasoconstricţie la nivel cerebral ); - efect diuretic; - stimularea digestiei; - stare de bine. Efecte nocive/nedorite care apar în cazul abuzului de cofeină: - intoxicaţia acută: tremurături; tulburări de ritm cardiac, tahicardie, extrasistole; - tulburări senzoriale ( de vedere, de auz); - vomă, diaree şi uneori convulsii; - pe termen mediu şi lung ( consumul excesiv şi cronic) generează nelinişte, anxietate, agitaţie, insomnie, iritabilitate; - risc crescut cu 25% pentru infarctul miocardic la marii consumatori de cafea; - hipersecreţie gastrică cu favorizarea apariţiei gastritei, a ulcerului gastric şi/sau duodenal; - tulburări ale tranzitului intestinal, diskinezii biliare; - creşterea riscului de cancer vezical şi de pancreas; - hiperglicemie ( creşterea zahărului în sânge ); - epuizare fizică şi psihică; - oboseală accentuată. Sindromul de sevraj, generat de lipsa cafelei: - somnolenţă, apatie, depresie, nelinişte.

2.2.1. Intoxicaţia cu cafea - cafeismul Consumul anarhic al cafelei, în locul mesei şi după masă, creează o obişnuinţă care, prin repetare frecventă, duce la o “ manie “ sau mai precis , ţinând cont de efectele toxice, la o “ toxicomanie “ cunoscută sub numele de cafeism. Permanenţa şi frecvenţa ridicată a consumului de cafea duc la o intoxicare cronică a organismului. Deşi efectele descrise anterior sunt recunoscute de consumatori, ei continuă să bea cafea, fiind dependenţi fizic şi psihic de ea. De multe ori persoanele pun stările de suferinţă indusă de cafeism pe seama altor agresiuni la dresa organismului, fie de ordin psihic, fie datorate unui surmenaj fizic sau intelectual.

17


2.2.2. Dependenţa fizică şi psihică în consumul de cafea Cofeina – principiul activ din cafea – produce nu un efect realmente stimulant, ci o falsă senzaţie de confort şi de alungare a oboselii. Această oboseală “ dispărută “ ca prin miracol nu este alungată din organism ci doar “ împinsă mai încolo “. Odată efectul cofeinei epuizat, tonusul fizic şi psihic ridicat va ceda, adăugându-se oboselii dintâi. Cafeaua nu aduce forţe suplimentare ci consumă rezervele energetice din “ depozitele “ organismului. Cafeaua poate deveni un drog agresiv atunci când este consumată în exces ( 4-5 ceşti ) şi când produce insomnie, agitaţie şi nelinişte. Muşchii devin încordaţi sau prezintă uşoare tremurături ale membrelor, respiraţia devine accelerată, individul devine uşor iritabil, în special cu ocazia unui schimb de idei contradictorii.

2.2.3. “ Toxicele de plăcere “ ( droguri de tranziţie ) Cercetările demonstrează că alcoolul, tutunul şi cafeaua sunt droguri uşor accesibile adolescenţilor. Ele sunt cunoscute sub denumirea de “ toxice de plăcere “. Consumul îndelungat al acestor droguri poate crea dependenţa, deschizând drumul sau favorizând chiar experimentarea altor droguri mai periculoase. Mulţi dintre factorii care îi expun pe tineri riscului de a abuza de consumul de droguri de tranziţie se află în afara controlului cadrelor didactice. Cu toate acestea profesorii îşi dau seama când apar aceşti factori după comportamentul şi performanţele ciudate ale unor elevi. Prin informaţiile corecte şi complete pe care le pot primi de la educatori, elevii pot fi ajutaţi să-şi dezvolte sentimentul propriei valori, al responsabilităţilor de ei înşişi şi faţă de ceilalţi şi să-şi stabilească ţelul pentru viitor, renunţă la unele obiceiuri nefaste pe care le adoptă din spirit de frondă sau prin imitaţie.

2.3. Fumatul şi dependenţa de nicotină Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase. Multă vreme s-a considerat că decizia de a fuma reprezintă o alegere în cunoştinţă de cauză; că oamenii sunt bine informaţi în momentul în care încep să fumeze şi, implicit, îşi asumă responsabilitatea acestui comportament şi a consecintelor lui. Totuşi, studiile arată că 95% dintre fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 20 de ani. întrebarea care se impune este în ce măsură aceşti tineri deţin informaţii pertinente şi suficiente referitoare la

18


comportamentul de fumător şi la riscurile pe care le implică. Un studiu realizat pe un număr de 730 de adolescenţi referitor la atitudinile şi convingerile despre fumat a subliniat insuficienta informare despre prevalenţa şi riscurile acestui comportament. Astfel, adolescenţii: •

au supraestimat numărul adulţilor şi al adolescenţilor care fumează ;

au subestimat ponderea persoanelor care au atitudini negative faţă de fumat ;

au considerat că sunt mai puţin expuşi riscurilor la bolile asociate fumatului.

Prevalenţa acestor convingeri eronate era mult mai mare la adolescenţii: a) care începuseră deja să fumeze; b) la cei care aveau prieteni sau membri ai familiei care fumau; c) la cei care intenţionau să înceapă să fumeze în viitorul apropiat. Fumatul începe de obicei la o vârstă timpurie. Multe sondaje relevă faptul că mai mult de l5% dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani fumează regulat şi se consideră fumători. Fumatul este un comportament care se dezvoltă treptat, de la faza de experimentare la faza de dependenţă şi de formare a unei atitudini pozitive faţă de fumat. Profesorii şi părinţii, datorită faptului că petrec mult timp cu elevii, au un rol important în transmiterea informaţiilor cu privire la efectele tutunului asupra organismului, mai ales atunci când ei sunt nefumători, accentuând asupra efectelor negative de scurtă şi lungă durată ale fumatului.

2.3.1. Efectele fumatului asupra organismului Nicotina este alcaloidul extras din frunzele de Nicotiana Tabacum. Este conţinută în ţigări, trabucuri, tutun pentru pipă, plasturi şi ajunge în organism prin fumat şi prin absorbţie cutanată. Are o largă răspândire şi utilizare alături de alcool şi cafea. O ţigară conţine în mod obişnuit 6-8 mg nicotină, din care se absorb în organism 1-4 mg. Nicotina nu este singurul suport al toxicităţii tutunului (fumatului). Prin ardere, tutunul îşi modifică compoziţia iniţială, dând naştere la unele substanţe toxice cum ar fi monoxidul de carbon, gudronul şi alte substanţe iritante. Efectele căutate/dorite de fumători sunt : stimulare fizică şi intelectuală; creşterea puterii de concentrare; calmare, relaxare; senzaţie de bine, de plăcere. Efectele nocive/nedorite sunt pe termen scurt : -intoxicaţia acută: creşterea ritmului inimii, tahicardie, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale; -iritarea mucoasei nazo-faringiene, a laringelui, a ochilor; tuse;

19


-greaţă, vomă, diaree, paloare, stare de slăbiciune musculară, stare de rău general; -convulsii, colaps, moarte prin paralizia respiraţiei. Pe termen mediu şi lung efectele fumatul se manifestă prin : - lezarea mucoaselor buzelor, limbii şi palatului moale (cerul gurii), cu modificarea simţului gustativ şi favorizarea apariţiei infecţiilor cavităţii bucale; - îngălbenirea dinţilor, pătarea degetelor, apariţia prematură a ridurilor faciale; - tuse specifică “tabagică”, dispnee ( greutate la respiraţie ); cefalee cronică, reducerea rezistenţei la infecţiile respiratorii, bronhopneumonii, bronşite cronice, emfizem pulmonar; - gastrită, ulcer gastric şi duodenal; - boli cardiovasculare: hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac, infarct de miocard, cardiopatie ischemică, accidente vasculare cerebrale; - risc mare pentru apariţia cancerului cavităţii bucale, esofagului, laringelui, vezicii urinare, sânului şi mai ales al celui pulmonar; - antrenează dependenţă fizică şi psihică mare. Sindromul de sevraj pentru cei care renunţă subit la fumat : -

trebuinţă imperioasă de a fuma;

-

senzaţie de foame, creşterea poftei de mâncare;

-

tulburări ale somnului;

-

iritare, nervozitate, furie, anxietate;

-

agitatie motorie, dureri de cap, tremurături ale extremităţilor;

-

dificultăţi de concentrare, comportament distrat, superficial;

-

stări depresive, sentiment de frustrare, tulburări digestive, accese de tuse.

2.3.2. Fumatul şi influenţa grupului Grupul de apartenenţă joacă un rol important în formarea unor norme pozitive faţă de fumat la adolescenţi şi tineri. Studiile din domeniu ( Schofield şi colab., 2001) au identificat la membrii grupului de apartenenţă similaritatea comportamentului de fumat. Grupurile sociale au un set de norme prin care grupul se defineşte şi se diferenţiază de alte grupuri. Comportamentul de grup este comportamentul indivizilor care împărtăşesc aceeaşi identitate socială. Sentimentul de apartenenţă la un grup este asociat cu uniformitatea stereotipă socială a comportamentelor, atitudinilor, percepţiilor şi valorilor. Fumatul este un comportament

20


complex manifestat cu predilecţie în situalii sociale şi astfel poate avea rolul unui “ cod semiotic “ prin care grupul se diferenţiază de alte grupuri sociale. Forţa influenţei sociale produce omogenitate comportamentală în grupurile de prieteni. Observarea omogenităţii comportamentale a membrilor grupului arată că procesul de selecţie a prietenilor se face pe baza similarităţii comportamentale. Tinerii îşi aleg prietenii care au comportamente similare cu ale 1or. Comportamentul de grup implică conformitatea membrilor grupului la reprezentarea cognitivă a normelor şi comportamentelor stereotipe ale grupului. Noţiunea de percepţie a presiunii sociale este relaţionată cu conceptul de conformitate cu expectaţiile celorlalţi şi mai puţin cu propria reprezentare cognitivă a setului de norme a grupului. Procesul de identificare cu grupul social are trei faze: l) influenţa informaţională - în care indivizii se definesc ca fiind membri ai unui grup sau categorie socială; 2) învăţarea normelor stereotipe ale grupului; 3) asumarea normelor grupului şi astfel comportamentele lor devin normative. Tinerii au astfel un rol activ în selectarea grupului social de apartenenţă. Intervenţiile anti-fumat trebuie să descurajeze funcţia socială a fumatului şi să încurajeze formarea altor norme sociale. Normele pro-/ anti-fumat sunt atribute stereotipe ale unui grup de adolescenţi. Normele unui grup asociate cu fumatul au fost identificate ca fiind consumul de alcool sau alte droguri, participarea la petreceri, cluburi, atitudinea de respingere a normelor impuse de adult. Normele anti-fumat au fost asociate cu atitudini şi comportamente pozitive faţă de sport şi valori religioase puternice. Grupurile cu risc scăzut sunt cele care au ca valori sănătatea fizică prin participarea la activităţi sportive. Studiile arată că fumatul la tineri este asociat cu normele grupului de apartenenţă privind fumatul. Tinerii care se identifică mai puternic cu grupul de apartenenţă adoptă mai multe dintre comportamentele grupului decât cei cu o identificare scăzută faţă de grup. Identificarea de grup este asociată cu concordanţa comportamentală a membrilor grupului. Tinerii care au comportamente discordante cu grupul de apartenenţă tind să-şi aleagă un grup care să fie în acord cu normele sale comportamentale. Consecinţele acestor aspecte teoretice sunt foarte importante, astfel că activităţile şi campaniile de prevenţie trebuie să se focalizeze pe formarea unor valori pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos şi mai puţin pe rolul presiunii grupului în adoptarea unor comportamente. Dintre factorii de ordin social asociaţi cu fumatul, cel mai semnificativ este imaginea celui care fumează. Industria tutunului, prin reclamele şi campaniile publicitare realizate, promovează imaginea fumătorului rebel, liber, matur şi puternic. Adolescenţii ajung astfel să considere fumatul un comportament ce corespunde acestei imagini. Modificarea acestei 21


imagini este obiectivul fundamental al campaniilor anti-fumat, atât la nivelul şcolii cât şi la nivelul societăţii. Unul dintre mesajele pe care trebuie să le transmită campaniile anti-fumat este cel legat de valoarea unui stil de viaţă sănătos fără fumat care are ca şi consecinţe atractivitatea fizică, sociabilitatea şi persuasiunea -norme importante pentru tineri.

2.3.3. Decizia cu privire la fumat Majoritatea tinerilor care fumează încep să o facă înainte de a împlini vârsta de 16 ani, fie datorită presiunii anturajului ( prietenilor ), fie datorită faptului că unul sau ambii părinţi fumează. Presiunea anturajului nu înseamnă atât de mult presiunea exercitată de o persoană sau un grup în vederea stabilirii unui anumit comportament, o presiune auto-impusă, pe care o simte un individ, de a se comporta ca toţi ceilalţi din grup, cu scopul de a simţi că face parte din acesta. Elevilor le place să-şi asume riscuri şi de aceea, fumatul poate fi atrăgător. Dar ei trebuie să înţeleagă că sunt singurii care îşi pot controla şi opta între “a fi sănătos şi în formă“ şi a alege nişte substanţe care le pot dăuna. Înainte de a lua o decizie în privinţa fumatului, tinerii trebuie să se gândească mai întâi la ţelurile lor în viaţă, fiind conştienţi de propria valoare şi să ignore presiunile exterioare. Ei pot decide liber dacă fumatul se potriveşte sau nu cu planurile pe termen scurt sau lung, după ce vor înţelege cine sunt, ce vor să fie şi cum pot deveni ce vor să fie. Profesorii au rolul de a-i antrena pe tineri în discuţii legate de fumat şi a-i face să înţeleagă că deciziile pe care ei le iau acum vor avea consecinţe pe termen scurt cât şi pe termen lung, care le-ar putea afecta enorm visele şi scopurile în viaţă. Este important să se sublinieze, în cadrul discuţiilor, rolul negativ al reclamelor din ziare sau de la televiziune, care au scopul de a influenţa populaţia să cumpere un anumit produs care poate fi o anumită marcă de ţigară. Tinerii trebuie să înţeleagă cum se apreciază o reclamă comercială, pentru a putea lua o decizie corectă în ceea ce îi priveşte. Şi dacă este vorba despre ţigarete, dilema tânărului este de “ a fuma sau a nu fuma “. Reclamele oferă descrieri unilaterale şi, de cele mai multe ori, exagetate despre produse, prezentând numai efectele aşa-zis benefice. Limbajul şi imaginile încearcă să-i sugereze tânărului impresia că “ toată lumea “ foloseşte produsul respectiv şi că numai acesta îi poate asigura “ stare de bine “ ( fizică sau pshică ). În cadrul întâlnirilor cu părinţii, profesorii au un rol important în transmiterea informaţiilor privind riscurile fumatului şi efectele sale. Părinţii trebuie să ştie că tutunul este şi un drog de “ pasaj “, putând deschide drumul altor droguri. În perioada adolescenţei, tinerii

22


încearcă să-şi stabilească o identitate proprie, pregătindu-se pentru a deveni adulţi. Această căutare a ceea ce sunt şi ce vor deveni creează un stres care poate duce la dificultăţi de comunicare cu adulţii. Aceste probleme pot fi evitate de către părinţi cu ajutorul şcolii, în special cu ocazia organizării întâlnirilor părinţi-elevi, în cadrul activităţilor pentru copii, de grup sau sportive. Totodată educatorii trebuie să le amintească părinţilor că tinerilor trebuie să li se acorde o libertate mai mare, care nu poate fi periculoasă dacă sunt păstrate limitele de comunicare părinţi – copii : copii pot pune întrebări şi îşi pot împărtăşi necazurile, iar părinţii le pot oferi sprijin şi sfaturi competente. Sănătatea este “ la modă “ acum, iar adolescenţii ţin la condiţia fizică mai mult ca oricând. Într-o discuţie cu copiii, părinţii ( şi în discuţiile cu elevii, profesorii ) pot sublinia importanţa menţinerii “ formei fizice “, oferind chiar şi exemple de genul : atleţii nu fumează pentru că ştiu că tutunul diminuează performanţele sportive; sportivii au rezistenţă fizică pentru că au plămânii ” curaţi “. Adolescenţilor li se pare normal să dorească să-şi controleze singuri viaţa şi să decidă întotdeauna singuri. Părinţii trebuie să încerce să fie de acord cu ei şi să sublinieze faptul că în ultimă instanţă ei, copiii, vor decide, numai că trebuie să aibă în vedere toate datele problemei înainte de a lua o hotărâre ce le poate afecta tot restul vieţii. Pentru a le oferi un bun exemplu, părinţii şi chiar profesorii pot renunţa la fumat, deoarece atunci când îşi aprind ţigara, semnalul către adolescent este primit ca pozitiv şi în pofida tuturor argumentelor pe care le vor aduce împotriva fumatului, copilul, care îi vede fumând, are şanse de 5-8 ori mai mari ( ceea ce este de fapt o neşansă ) să facă acelaşi lucru, acum sau mai târziu. În acest fel părinţii şi profesorii îi pot ajuta pe tineri în luarea unor decizii corecte privind sănătatea lor.

2.3.4. Convingeri eronate ale adolescenţilor despre fumat Există o serie de erori de gândire ale adolescenţilor relative la fumat. Aceste erori funcţionează frecvent asemenea unor scheme cognitive dezadaptative, ce conservă şi întăresc comportamentul de fumător. Menţionăm câteva din ele: •

“ Fumatul te face atractiv “ .

Răspuns: realitatea este că fumatul te face rău mirositor şi îţi îngălbeneşte dinţii şi mâinile. Hainele tale vor mirosi urât, la fel ca şi respiraţia ta. Cum ar reacţiona prietenul / prietena la o respiraţie urât mirositoare, la un păr care miroase a tutun? •

“ Fumatul te face independent şi mai matur “.

23


Răspuns: fumatul te face dependent şi nu mai ai control asupra ta. Fumatul nu te poate face mai inteligent, mai sofisticat, mai înţelept. •

“ Fumatul te face să te simţi bine “.

Răspuns: în realitate, cei care fumează, se simt obosiţi, le este dificil să facă sport. “ Tutunul nu este un drog, nu-ţi face nici un rău “. Răspuns: fumatul produce efecte negative asupra sănătăţii şi este o dependenţă. Nu este uşor să te laşi de fumat ! Una dintre cele mai frecvente greşeli ale programelor de prevenţie tradiţionale ale fumatului este focalizarea unidirecţională pe evidenţierea consecinţelor de lungă durată ale fumatului, cum ar fi aspectele legate de sănătate şi boală. Studiile arată că mesajul “ Fumatul dăunează grav sănătăţii" nu are eficacitatea pe care şi-o doreau iniţial cei care au dezvoltat acest mod de prevenţie. Unul dintre principiile formării unui comportament este cel legat de funcţia imediată a întăririlor. Pentru ca un comportament să se formeze este important să fie întărit la intervale scurte de timp. Astfel că evidenţierea consecinţelor de lungă durată asupra sănătăţii a fumatului nu este suficient de relevantă pentru formarea unui comportament alternativ acestuia. În consecinţă, este mai eficient să focalizăm prevenţia şi formarea comportamentelor pozitive pentru sănătate prin analiza şi conştientizarea elevilor asupra consecinţelor imediate ale fumatului. Un exemplu este evidenţierea beneficiilor renunţării la fumat relevante pentru elevi. Aceste mesaje pot fi: •

Vei dobândi o formă fizică mai bună, prin creşterea rezistenţei organismului.

Respiraţia, părul, hainele tale nu vor mai emana mirosul neplăcut de tutun.

Dantura şi degetele tale nu vor mai fi îngălbenite.

Vei economisi zilnic o sumă importantă de bani ce o poţi folosi în alte scopuri.

Eviţi riscul contractării unor boli grave, adesea incurabile, precum şi sensibilitatea la bolile infectioase.

Îţi vei prelungi durata de viaţă. Prevenţia fumatului activ şi pasiv are ca şi componente:

a) informaţii privind consecinţele sociale şi de sănătate, de scurtă durată şi de lungă durată ale fumatului; b) formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos; c) discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a massmediei în formarea şi menţinerea atitudinilor faţă de fumat;

24


d) dezvoltarea deprinderilor de comunicare, asertivitate şi de a face faţă presiunii grupului (deprinderea de a spune “ Nu mulţumesc, nu fumez.” ); e) dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi management al stresului; f) dezvoltarea unor comportamente alternative. Fumatul este un comportament care are o anumită funcţie. Pentru adolescenţii care doresc să se lase de fumat pot urma ” poruncile ” de mai jos: 1.Alegeţi o zi de luni din care vă propuneţi să nu mai fumaţi. Anunţaţi-vă prietenii, deoarece o promisiune făcută public vă va întări ambiţia. 2.Ascundeţi scrumierele, chibriturile şi orice altceva care vă aminteşte de obiceiul fumatului. 3.Măriţi timpul de şedere în locuri în care nu se fumează. 4.Creşteţi durata plimbărilor în aer liber. 5.Întocmiţi o listă cu obiecte pe care vi le doriţi de mult. În dreptul fiecărui articol scrieţi costul transformat în pachete de ţigări. 6.Organizaţi o aniversare a primelor 6 luni de când v-aţi lăsat de fumat.

2.3.5. Test privind cunoştinţele tinerilor asupra consecinţelor fumatului Se va răspunde cu adevărat sau fals la următoarele afirmaţii: 1. Fumatul te relaxează . R: fals. 2. Majoritatea tinerilor se pot lăsa uşor de fumat . R : fals. 3. Nicotina este un drog . R: adevărat. 4. Fumatul previne consumul de alcool şi droguri . R: fals. 5. Gudronul din ţigări îngălbeneşte dinţii şi degetele . R: adevărat. 6. O supradoză datorită fumatului poate fi mortală . R: adevărat. 7. Adolescenţii nu pot deveni dependenţi de nicotină . R: fals. 8. Fumatul duce la dependenţă de nicotină. R: adevărat. 9. Este mult mai greu să renunţi la consumul de alcool decât la fumat. R: fals. 10. Unele adolescente fumează pentru a preveni îngrăşarea. R: adevărat.

25


2.4. Drogurile şi dependenţa de droguri Drogurile sunt substanţe naturale sau sintetice folosite de consumatori pentru acţiunea lor asupra psihicului ( acţiune psihotropă ), ca stimulente sau ca sedative ale activităţii mentale. Ele modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia, gândirea, imaginaţia, voinţa; generează tulburări în întreaga viaţă afectivă şi emoţională, în întregul comportament al celor care le consumă. Orice drog este o potenţială otravă ce are consecinţe dezastruoase asupra sănătăţii fizice, psihice şi sociale a celor care le utilizează, ce poate duce chiar la moarte. Consumul regulat de droguri, intoxicaţia cronică voluntară cu acestea determină, după un timp, starea de farmaco-dependenţă ( toxicomanie ). Această stare ( diferită în funcţie de drog ) se traduce prin reacţii de adaptare ale organismului la produsul utilizat şi anume: •

dependenţa fizică - este consecinţa interacţiunii prelungite între organism şi drog şi

care determină necesitatea organică de a folosi drogul pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utilizării acestuia. •

toleranţa - diminuarea progresivă a efectului drogului la repetarea administrării lui,

respectiv necesitatea creşterii dozei pentru a obţine efectul scontat. •

dependenţa psihică - este starea ce se caracterizează prin nevoia şi dorinţa imperioasă,

irepresibilă, de a administra drogul pentru a retrăi anumite senzaţii. Efectul plăcut îndeamnă la repetarea administrării, ducând, în cele din urmă, prin întărirea repetată a condiţionării, la învăţarea comportamentului ce caracterizează dependenţa. •

sindromul de sevraj ( abstinenţa, lipsa ) - este totalitatea tulburărilor fizice şi psihice,

uneori grave, care apar la întreruperea administrării drogului sau la scăderea dozelor acestuia. Acest sindrom dispare la administrarea drogului, dependenţa fiind astfel mascată. Clasificarea toxicomaniei se poate face după gravitatea efectelor: a) majoră - pentru: morfină, heroină, cocaină, LSD, halucinogene, amfetamine, alcool b) minoră - pentru: tutun, cafea, ceai sau după numărul drogurilor administrate: a) Monotoxicomanie - administrarea unui singur drog b) Politoxicomanie - administrarea mai multor droguri. Este cel mai des întâlnită. Modalităţile de administrare a drogurilor sunt: -Fumat ( nicotină, opiu, marijuana, haşiş ); -Inhalare de substanţe inebriante ( solvenţi, gaze volatile, amfetamine ); -Prizare ( cocaină );

26


-Ingerare ( administrare orală-alcool, cafea, ceai, tranchilizante, barbiturice, amfetamine ); -Injectare intramusculară şi/sau intravenoasă ( barbiturice, heroină, morfină, LSD); -Absorbţie transcutanată ( plasture cu nicotină ), linguală ( Ecstasy ). Există diverse forme de clasificare a drogurilor, în funcţie de criteriile adoptate. O clasificare, frecvent utilizată, face distincţie între drogurile uşoare (haşiş, halucinogene) şi drogurile tari ( cocaina, heroina ). Este o distincţie arbitrară însă, deoarece “drogurile uşoare“ sunt poarta de intrare a “ drogurilor tari ”, pe de o parte, iar pe de altă parte, efectele devastatoare pe care le are asupra sănătăţii fac din orice drog un ” drog tare ”. Ţinând seama de efectul lor asupra sistemului nervos central ( SNC ), drogurile se împart în următoarele grupe: a) psiholeptice (sau inhibitoare ale SNC) : opiacee (opiu, morfină, heroină, codeină); tranchilizante, anxiolitice-benzodiazepine; barbiturice-somnifere; solvenţi, gaz volatil; alcool. Sunt numite droguri de ” relaxare ” cunoscute şi sub numele de sedative care încetinesc activitatea SNC, producând o stare de relaxare şi induc somnul. Tinerii care consumă aceste droguri simt nevoia de a se proteja de solicitările şi stimulările din mediu, de a evita confruntarea cu problemele, din sentimentul de neputinţă în a face faţă solicitărilor. Efectele posibile sunt : vorbire neclară, dezorientare, comportament specific stării de ebrietate. b) psihoanaleptice (sau stimulatoare ale SNC): cocaina; amfetamine; produse pe bază de cofeină (cafea, ceai, coca-cola); nicotina din tutun. Acestea sunt numite şi droguri de stimulare care accelerează funcţionarea SNC, producând alertă şi excitabilitate. Tinerii consumă aceste droguri din nevoia de senzaţii tari, iar ca efect principal este deformarea imaginii realităţii şi scăderea percepţiei riscului. c) psihodisleptice (sau psihoedelitice care produc modificări ale SNC, modificări psihice îndeosebi în sfera cognitivă şi perceptuală): derivate din canabis (haşiş, marijuana); halucinogene (plante şi ” ciuperci exotice ” cum ar fi mescalina, psilocybina; LSD, Ecstasy); anticolinergice. Efectele posibile sunt : o percepţie alterată a timpului şi distanţei, euforie şi comportament dezorientat. În funcţie de dependenţa şi toleranţa creată de consumul drogurilor, acestea se pot clasifica în modul exprimat de tabelul următor.

27


2.4.1. Factori favorizanţi ai consumului de droguri Cei mai importanţi factori care duc la formarea unor atitudini pozitive faţă de droguri sunt: •

curiozitatea - mulţi tineri cred că dacă consumă droguri o singură dată nu vor deveni dependenţi, dar în realitate este greu să te opreşti; anumite droguri dau dependenţă după o singură doză;

rezolvarea problemelor - este important ca tânărul să înţeleagă că primul pas în rezolvarea problemelor este recunoaşterea lor şi nu evitarea acestora prin consumul unor substanţe;

formarea unei imagini sociale - un tânăr care consumă droguri crede că poate câştiga aprecierea şi respectul celorlalţi, dar de cele mai multe ori este izolat de colegi şi prieteni şi creşte riscul de a se afla în situaţii ridicole;

presiunea grupului - să fie la fel ca ceilalţi din grup; unii tineri consumă droguri pentru că prietenii lor consumă şi ei droguri;

stimă de sine scăzută - un tânăr cu o stimă de sine scăzută poate consuma droguri pentru a se simţi mai curajos, mai valoros sau mai interesant; în realitate însă, consumul de droguri te controlează şi manipulează şi duce la pierderea libertăţii de decizie;

un răspuns la singurătate - unii tineri pot consuma droguri datorită problemelor pe care le au, a dificultaţilor de relaţionare şi comunicare.

Convingerile tinerilor faţă de droguri ce cresc riscul implicării în consumul de substanţe: •

“ Consumul unui drog o singură dată nu are efecte negative “.

Fals! Orice consum de droguri poate avea consecinţe grave: comportamente sexuale de risc, accidente de maşină, intoxicaţie sau chiar moarte. Multe dintre droguri dau dependenţă după primul consum. •

“ Adolescenţii, tinerii nu pot deveni dependenţi “.

Fals! Dependenţa nu are limite de vârstă, rasă sau poziţie socială . •

“ Este uşor să te opreşti dacă doreşti “.

Fals! Cei care consumă alcool sau alte droguri cred că pot să renunţe oricând, dar este un proces dificil, care necesită un suport profesional. •

“ Consumul de alcool sau droguri îţi rezolvă problemele “

Fals! Alcoolul şi drogurile ( inclusiv nicotina ) afectează grav organismul şi îţi creează multe probleme de sănătate fizică şi psihică. Acestea reduc capacitatea de concentrare şi scad efici-

28


enţa abilităţilor cognitive, ceea ce duce la o accentuare a problemelor. •

“ Drogul te face să comunici mai uşor “ .

Fals! El te izolează şi te îndepărtează de ceilalţi. •

“ Drogul te face să te simţi liber “.

Falsl El te face dependent, lipsit de control asupra vieţii tale şi poate provoca moartea. •

“ Numai indivizii slabi ajung dependenţi de droguri “ .

Fals! Oricine poate deveni dependent de droguri dacă nu este conştient de consecinţele consumului. “ Drogurile sunt oferite numai de străini “. Fals! Cel mai adesea sunt oferite de un cunoscut, un coleg, care doreşte partener în consumul de droguri. Mesajele transmise elevilor trebuie să pună în evidenţă efectele consumului de droguri: a) accidente de maşină - consumul de droguri este una din cauzele principale ale accidentelor de maşină în care sunt implicaţi adolescenţii şi tinerii. b) violenţa şi delicvenţa - adolescenţii care consumă droguri ( chiar şi pentru prima dată! ) sunt predispuşi la violenţă şi comportamente delincvente. c) comportamente sexuale de risc - responsabilitatea este afectată sub influenţa alcoolului sau drogurilor, astfel că riscul pentru sarcini nedorite, infectarea cu boli cu transmitere sexuală sau SIDA este foarte mare. d) costuri emoţionale - consumul de droguri îţi scade stima de sine, eşti mai deprimat, mai agresiv, îţi pierzi respectul prietenilor, ai probleme cu parinţii şi la şcoală. e) suicidul - în multe cazuri consumul de droguri duce la suicid. Profesorii-consilieri au responsabilitatea de a semnala comportamentele directe şi indirecte ale consumului de droguri şi a solicita ajutorul părinţilor şi a specialiştilor în abordarea elevului care consumă droguri. Comportamentele indirecte nu înseamnă în mod obligatoriu consum de droguri dar pot să constituie semne de alarmă. Pot fi observate mai multe astfel de comportamente, cele mai cunoscute fiind: -schimbarea bruscă a comportamentului,

-îşi pierde interesul faţă de şcoală,

elevul nu mai este aşa cum era înainte;

activităţile preferate ( film, muzică, artă,

-trece fără motiv de la veselie la tristeţe

sport, lecturi );

devine agresiv fără motiv;

-este somnolent şi apatic fără motiv;

-îşi

pierde

apetitul

chiar

şi

pentru

-are probleme financiare şi îi dispar lucruri

alimentele favorite;

de valoare (ceas, casetofon, bicicletă);

29


-şi-a schimbat grupul de prieteni;

-continuă să consume alcool chiar şi când

-îşi ascunde noii prieteni şi nu vorbeşte

ceilalţi nu mai consumă ( de exemplu, la o

despre preocupările lor;

petrecere);

-este în compania unor persoane care

-are probleme de memorie-uită evenimente

consumă alcool sau droguri;

care s-au petrecut în timpul consumului de

-prezintă

modificări

afective

şi

alcool sau droguri;

comportamentale: este mai agresiv sau mai

-este “beat“ sau “ameţit“ la şcoală;

ostil,

-pleacă de la şcoală pentru a consuma

devine

izolat,

retras

datorită

consumului de alcool sau droguri;

alcool sau droguri;

-consumă alcool sau droguri în cantităţi

-rămâne corigent sau repetent;

mari;

-are

-devine iritat şi necomunicativ când cineva

consumului de alcool sau droguri;

îi pune întrebări despre consumul de alcool

-îşi asumă riscuri în timpul consumului de

sau droguri, neagă că ar avea o problemă;

alcool sau droguri, cum ar fi sexul

-uttlizează

neprotejat;

alcool

sau

droguri

cu

probleme

la

şcoală

datorită

regularitate şi în anumite perioade ale zilei

-conduce maşina sub influenţa alcoolului

( în fiecare seară sau în fiecare dimineaţă

sau drogurilor;

înainte de a merge la şcoală );

-este implicat în accidente de maşină cauzate de consumul de alcool sau droguri.

2.4.2. Test privind cunoştinţele tinerilor asupra consumului de droguri Se va răspunde cu adevărat sau fals la următoarele afirmaţii: 1. Consumul de droguri te face mai creativ. R: fals. 2. Drogurile te fac să comunici mai uşor. R: fals. 3. Nu poţi deveni dependent după o singură doză. R: fals. 4. Drogurile afectează creierul şi procesele cognitive. R: adevărat. 5. Marijuana nu duce la dependenţă. R: fals. 6. Adolescenţii nu pot deveni dependenţi. R: fals. 7. Poţi renunţa oricând la consumul de droguri, trebuie doar să vrei acest lucru. R: fals. 8. Persoanele dependente au risc crescut pentru infectarea cu HIV. R: adevărat. 9. Drogurile produse natural nu au efecte negative asupra sănătăţii R: fals. 10. Prevenţia consumului de drog este un proces complex. R: adevărat.

30


2.5. Politoxicomania Reprezintă asocierea diverselor droguri şi poate avea mai multe cauze: a)în perioada sindromului de abstinenţă, toxicomanul utilizează aceste produse pentru a-şi uşura simptomele; b)anxietatea şi tulburările de somn din cursul unei intoxicaţii (cu opiacee, amfetamine etc.) determină un supraconsum de diverse sedative, alcool etc.; c)căutarea unei noi experienţe; d)asocierea haotică a diverselor produse. Toate asocierile sunt posibile, însă alcoolul şi benzodiazepinele sunt cel mai frecvent utilizate în combinaţie cu alte produse. Tulburările produse de consumul de droguri pot fi prezentate intr-o forma sintetică astfel:

31


2.6. Factori de risc şi niveluri de utilizare a substanţelor psihoactive ( droguri ) Au fost stabilite mai multe niveluri ale consumului de substanţe psihoactive, reunite generic sub termenul genral de droguri, clasificând comportamentul utilizatorilor în cinci modele: 1.Consum experimental în cazul folosirii experimentale se manifestă mai degrabă curiozitatea individului, dorinţa unei noi experienţe: o încercare a unuia sau mai multor droguri motivată de dorinţa de a experimenta o stare de spirit nouă. 2.Consumul recreaţional. A doua etapă e aceea în care drogul este folosit în mod voluntar, în general într-un grup, dar individul nu e încă dependent de drog. El poate opta pentru renunţarea la drog. 3.Consumul circumstanţiat. În cazul comportamentului circumstanţial, consumul drogului este motivat de căutarea efectelor noi, anticipate de subiect, pentru rezolvarea unor situaţii sau probleme stresante. De exemplu, folosirea amfetaminei de către studenţi în perioada examenelor, sau de către şoferii de cursă lungă. 4.Comportamentul intensiv. În acest caz, utilizarea drogului este zilnică şi e motivată de problemele personale sau situaţii foarte stresante ori de dorinţa de a menţine un anumit nivel al echilibrului psihic sau al performanţei. (De exemplu, gospodinele utilizează frecvent barbiturice sau alte sedative; directorii, funcţionarii superiori folosesc regulat tranchilizante, tinerii se orientează spre droguri ca sursă de excitaţii sau senzaţii noi). În cazul comportamentului intensiv, nu se poate vorbi de capacitatea de totală detaşare a individului faţă de drog. Latura ascunsă a acestui grup este că individul rămâne încă integrat în societate şi în structura economică. 5.Consumul compulsiv. Se caracterizează prin frecvenţa ridicată a utilizării drogului, un mare interes şi un înalt grad de dependenţă psihică şi fizică faţă de drog. Această categorie cuprinde cel mai mic număr de persoane care folosesc droguri. La aceştia drogul domină existenţa individului şi exclude alte preocupări sociale. Aici sunt incluşi alcoolicii cronici sau persoanele dependente de heroină.

2.7. Motive pentru care tinerii consumă droguri Utilizatorii de droguri sunt în mare măsură copii şi tineri. În funcţie de vârstă, se foloseşte cu predilecţie un drog sau altul. Astfel, solvenţii sunt utilizaţi de cei foarte tineri -

32


între 8-18 ani. În jurul vârstei de 14 ani se încearcă tutunul, la 16 ani alcoolul, iar la 18 ani canabisul, heroina şi halucinogenele. Aproximativ 75 % dintre utilizatori sunt băieţi. Tinerii consumă droguri din mai multe motive: •

dificultăţi de comunicare (cu părinţii, profesorii, colegii) ;

lipsa modelelor credibile de identificare ;

teribilism ( spargerea barierelor, normelor sociale ) ;

pentru a fi acceptaţi într-un grup ( anturajul şi influenţa lui) ;

aprecierea nerealistă a realizărilor personale ;

lipsa de încredere în sine, în propriile forţe şi capacităţi ;

lipsa de respect faţă de sine, sentimentul de inferioritate şi inutilitate

apartenenţa la familii dezorganizate, în care există tensiuni, conflicte, violenţă, agresivitate, consum de alcool ( droguri ) ;

lipsa flexibilităţii şi a capacităţii de adaptare la schimbări, toleranţă redusă la frustrare, imaturitate, capacitate slabă de a face faţă stresului într-un mod adecvat, altul decât recurgerea la paleativul de genul alcool (droguri) ;

din curiozitate – “ s-a ivit ocazia, iar ei nu au făcut altceva decât să încerce, să vadă cum este “, deoarece este “ la modă ” ;

din plictiseală;

din dorinţa de a face ceva nou, periculos, misterios -drogurile sunt ceva interesant, utilizarea lor este o dovadă de curaj şi, în ciuda faptului că adulţii vorbesc despre pericol, tinerii o fac tocmai pentru riscurile pe care consumul lor le implică ;

drogurile sunt ilegale, deci consumul lor pare incitant;

din spirit de frondă faţă de părinţi, adulţi în general ;

pentru a uita de dificultăţile cotidiene, pentru a “ fugi “ de problemele de acasă şi de la şcoală, din incapacitatea de a găsi acestora soluţii adecvate şi comoditatea dată de utilizarea drogurilor care îi face să vadă altfel aceste probleme ;

lipsa unor scopuri, ţeluri, idealuri în viaţă.

2.8 Sfaturi pentru tineri şi adolescenţi - Informaţi-vă despre droguri. - Fiţi foarte atenţi la alegerea prietenilor.

33


- Judecaţi singuri ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Modul de percepere a problemelor nu trebuie să fie întotdeauna identic cu cel al prietenilor. - Aveţi tăria de a vă susţine părerile personale. - Spuneţi “ nu “ cu fermitate şi curaj, atunci când este cazul. - Vorbiţi-le prietenilor despre consecinţele consumului de droguri. - Respingeţi propunerile prietenilor de a participa la anumite “ acţiuni ”. - Nu absentaţi de la şcoală pentru a merge să vă “ distraţi “ cu prietenii. - Nu vă dovediţi “ maturitatea “ prin consumul de alcool, tutun sau alte droguri. - Vorbiţi cu părinţii, fiţi sinceri cu ei, spuneţi-le imediat dacă vi s-a propus să consumaţi droguri sau aţi fost martorii unor asemenea fapte. - Nu ezitaţi să contactaţi poliţia dacă sunteţi implicaţi într-o astfel de problemă – orice întârziere poate agrava consecinţele asupra voastră şi asupra altora.

2.9. Sfaturi pentru părinţi - Informaţi-vă despre droguri. - Fiţi un model pentru copiii dumneavoastră. Comportamentul părinţilor are un mare efect asupra copiilor. - Discutaţi sincer şi deschis cu ei. Acest lucru ar putea face ca drogurile să-şi piardă atracţia de lucru secret, misterios. - Evitaţi prezentarea unei imagini “ catastrofale” , “ apocaliptice “ a consumului de droguri. - Dacă vă confruntaţi cu problema consumului de droguri de către copiii dumneavoastră, nu treceţi direct la concluzii; - E bine să ascultaţi mai întâi explicaţiile copiilor, pentru a cunoaşte cauzele care i-au determinat să consume droguri şi apoi încercaţi să le înlăturaţi sau să-i ajutaţi pe copii să le înlăture ei înşişi. - Încercaţi să cunoaşteţi cercul de prieteni al copiilor dumneavoastră şi modalităţile de petrecere a timpului lor liber. - În cazul în care observaţi prezenţa unor persoane dubioase în anturajul copiilor dumneavoastră, atrageţi-le atenţia asupra acestui lucru cu fermitate şi tact, fără interdicţii, reproşuri şi critici. - Observaţi atent, dar discret, comportamentul copiilor şi sesizaţi eventualele schimbări negative intervenite în modul lor de viaţă ( nepăsare, irascibilitate, obrăznicie, agresivitate,

34


absenţe nejustificate de la şcoală sau de acasă, cheltuieli mari, deţinerea unor sume mari de bani sau a unor obiecte de valoare). Identificaţi cauzele acestor schimbări şi discutaţi cu ei despre acestea, determinându-i să-şi normalizeze comportamentul. - Menţineţi permanent legătura cu şcoala şi interesaţi-vă periodic despre activitatea şcolară a copiilor dumneavoastră, despre rezultatele şcolare obţinute de către ei. - În caz de nevoie solicitaţi ajutorul instituţiilor specializate ( poliţie, instituţii medicale, organizaţii nonguvernamentale ). - Colaboraţi cu şcoala, poliţia, instituţiile medicale şi sociale în derularea unor programe care au în vedere prevenirea consumului de droguri.

2.10. Sfaturi pentru profesori - Informaţi-vă despre droguri. - Discutaţi cu elevii despre riscurile şi consecinţele consumului de droguri . - Observaţi atent, dar discret, comportamentul elevilor dumneavoastră şi sesizaţi eventualele schimbări negative ( absenţe nejustificate de la şcoală, irascibilitate, agresivitate, apatie, lipsa interesului pentru activitatea şcolară, rezultate şcolare slabe ). Cu înţelegere, tact şi răbdare, fără a-i moraliza, fără a-i eticheta într-un fel sau altul, încercaţi să discutaţi cu ei, să aflaţi cauzele comportamentului lor şi să-i ajutaţi. - Menţineţi permanent legătura cu familiile elevilor şi discutaţi cu părinţii acestora despre eventualele schimbări negative în comportamentul copiilor lor. - În caz de nevoie solicitaţi ajutorul instituţiilor specializate ( poliţie, instituţii medicale, organizaţii nonguvernamentale). - Colaboraţi cu poliţia, cu instituţiile medicale şi sociale în derularea unor programe care au în vedere prevenirea consumului de droguri.

2.11. Ce putem face împotriva consumului de droguri - Să ne informăm despre droguri, şi să cunoaştem adevărurile şi miturile despre ele. - Să oferim o informare corectă asupra problemei drogurilor, şi să împărtăşim celorlalţi ceea ce ştim despre cauzele, urmările şi prevenirea consumului de droguri. - Să ne cunoaştem mai bine şi să avem mai multă încredere în noi. - Să ne dezvoltăm spiritul critic şi comportamentele de adaptare.

35


- Să învăţăm cum să comunicăm mai bine cu cei din jur. - Să stabilim o relaţie de încredere cu ceilalţi. - Să cerem sprijin şi ajutor atunci când avem nevoie, când suntem în dificultate. - Să ştim cui să ne adresăm pentru un ajutor calificat. - Să îndrumăm şi să îi ajutăm pe cei care au nevoie. - Să ne asumăm responsabilităţi şi să ne implicăm în prevenirea consumului de droguri. - Să respectăm legislaţia în vigoare privind prevenirea şi combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri.

2.12. Caz practic de educaţie pentru sănătate privind consumul de substanţe psihoactive în rândul elevilor Pe o perioadă întinsă pe parcursul a două luni de zile ( octombrie 2007-noiembrie 2007 ) s-a desfăşurat în cadrul Colegiului Naţional ” Samuil Vulcan ” Beiuş un concurs pe teme de educaţie pentru sănătate sub egida ” Sănătatea – avuţia fiecăruia ” pentru elevii claselor de liceu ( IX – XII ). Ca şi teme de dezbatere au fost: Alcoolul, cafeaua, tutunul şi drogurile - factori nocivi asupra stării de sănătate a şcolarului. Concursul a cuprins mai multe etape : 1)Prezentarea factorilor nocivi, explicarea elevilor cum se creează dependenţa faţă de aceştia. 2)Purtarea de discuţii privind motivaţiile elevilor de a consuma voluntar alcool, cafea, tutun. 3)Explicarea necesităţii unui stil de viaţă sănătos. 4)Teste pentru evaluarea cunoştinţelor privind factorii nocivi sus menţionaţi. Concursul a cuprins 3 nivele şi anume: a) pe clase ( un număr de 730 de elevi care au participat ), unde primii 3 elevi din fiecare clasă cu cel mai mare număr de puncte şi implicit de cunoştinţe au format echipajul clasei ; b) pe nivel de clase ( un numar de 77 de elevi promovaţi de la faza anterioară ), unde echipajele claselor de acelaşi nivel au participat, punându-se în competiţie 3 locuri în echipajul nivelului de clasă ; c) pe şcoală ( 12 participanţi ), unde cele 4 echipaje ale nivelului de clase s-au confruntat între ele fiind declarat câştigător echipajul cu cele mai multe puncte. Referindu-ne doar la aspectele cantitative ale acestui demers privind educaţia şi informarea elevilor privind factori nocivi ce pot afecta starea de sănătate a elevului distingem:

36


la nivelul claselor a IX-a gradul de interes 85,2%, gradul de reprezentare 88,9%;

la nivelul claselor a X-a gradul de interes 88,9%, gradul de reprezentare 100%;

la nivelul claselor a XI-a gradul de interes 89,7%, gradul de reprezentare 85,7%;

la nivelul claselor a XII-a gradul de inters 61,1 %, gradul de reprezentare 66,7%. La faza a 2-a, echipajul claselor a IX –a a fost format după confruntarea a 23 de

participanţi, la clasele a X –a numărul de elevi participanţi a fost de 25, la clasele a XI-a remarcăm un mai mic interes prin participarea a doar 18 elevi, iar clasele a XII-a cu un număr redus de doar 11 participanţi. Se constată că pe măsura apropierii de vârsta majoratului elevii devin indiferenţi în proporţie din ce în ce mai mare la aspecte ale educaţiei pentru sănătate. Alte date statistice referitoare la acest demers privind educaţia pentru sănătate: •

Număr total de clase liceale în şcoală : 31.

Număr total de clase liceale participante : 27.

Număr total de clase liceale neparticipante : 4.

Grad de participare pe clase : 87 %.

Număr total de participanţi în faza nivelului de clase : 93.

Număr total de elevi prezenţi în faza nivelului de clase : 77.

Grad de interes :82,8 %.

Rezultatele finale ale concursului au fost : locul 1 – echipajul claselor a XII-a, locul 2 – echipajul claselor a XI-a, locul 3 – echipajul claselor a X-a, locul 4 – echipajul claselor a IX-a . Acest clasament indică o bună cunoaştere a riscurilor consumului de substanţe

psihoactive – nocive sănătăţii direct proporţională cu vârsta, fapt îmbucurător ţinând seama de prezenţa mai redusă a anilor terminali la acest concurs. Colaborarea fericită între cadrele medicale ale cabinetului medical şcolar şi comitetul de diriginţi din cadrul corpului profesoral al şscolii au făcut ca acest demers să aibă întindere şi continuitate ca timp, coerenţă în aspectele formale, informale şi nonformale ale conţinutului şi ce este cel mai important sensibilizarea elevilor de liceu în privinţa riscurilor

37


consumului de substanţe psihoactive – nocive sănătăţii ca parte integrantă a educaţiei pentru sănătate în contextul mai larg al educaţiei primită în şcoală. Datorită faptului că au fost stimulaţi prin concurs toţi elevii şi-au însuşit în mare parte noţiunile explicate şi discutate rezultând atât un concurs atractiv dar şi mai important o fundamentare a noţiunilor privind factorii nocivi ce pot afecta starea de sănătate a elevilor. Mulţi elevi au fost mulţumiţi de natura concursului –inedită până atunci dar mulţi au recunoscut că cea mai mare parte a noţiunilor discutate erau noi sau aproape noi. Astfel cel puţin la nivelul teoretic elevii colegiului sunt în cunoştinţă de cauză şi pot alege în consecinţă dacă vor sau nu un stil de viaţă sănătos după dictonul ” Mens sana in corpore sano ”.

38


Bibliografie •

Adler, A., 1995, ” Psihologia şcolarului greu educabil ”, Editura IRI, Bucureşti

Atanasiu, A., 1998, ” Tratat de psihologie medicală ”, Editura Oscar Print, Bucureşti

Badea, E., 1998, ” Caracterizarea dinamică a copilului şi a adolescentului de la 3 la 17-18 ani ”, Editura Polirom, Bucureşti

Brânză, I., 1998, ” Igiena personală a elevului ”, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi

Băban, A., 2001, ” Consiliere educaţională ”, Editura Ardealul, Cluj-Napoca

Băban, A., 1998, ” Stres şi personalitate ”, Editura Presa Universitară Clujeană, ClujNapoca

Bodo, V., S., 2000, ” Ghid practic de educaţie a copilului ”, Editura Dacia, ClujNapoca

Bucur, Ghe. E,; Popescu O.,1999, ” Educaţia pentru sănătate în şcoală ”, Editura Fiat Lux, Bucureşti

Dan, M., 2004, ” Educaţie pentru sănătate corporală ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Filimon, L., 2001, ” Psihologia educaţiei ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Ionescu , M., 2001, ” Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor ” , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Jurcău, N., Niculescu, R., M., 2003, ” Psihologie şscolară ” , Editura U.T.Pres, ClujNapoca

Marinescu, M., 2005, ” Educaţia pentru sănătate – componentă a noilor educaţii ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Marcu, V.; Filimon, L. ( coord.), 2007, ” Psihopedagogie pentru formarea profesorilor ” , Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Marcu, V., Marinescu, M. ( coord.), 2007, ” Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine ”, volum colectiv ediţia a IV-a , Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Marcu, A. ( coord.), 2006, ” Orientare şi consiliere în politicile pentru tineret ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Orţan, F., 2005, ” Comunicarea interpersonală şi mediile şcolare ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

Susan, Sh.;Flaherty-Zonis, C., 1997, ” Manual de educaţie pentru sănătate ”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

39


Zdrehuş, C., 2004, ” Elemente de consiliere educaţională ”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

*** , 2003, ” Ghid pentru cadre didactice ” – Programul Naţional ” Educatie pentru sănătate ” în Şcoala Românească, Bucureşti

*** , 1995, ” Dirigintele. Ora de dirigenţie ”, volum editat de Tribuna Învăţământului, Bucureşti

Munteanu, Z. ( coord. ), 2007, ” Drogurile ”, Editura Imprimeria de Vest, Oradea

Popescu, O., 1995, ” Cartea copilului ”, Editura Eolia, Bucureşti

Pernoud, L., 1996, ” Cum îmi cresc copilul ”, Editura Accolade Print Pro, Bucureşti

Tomşa, Gh., 1999, ” Consilierea şi orientarea în şcoală ”, Casa de Editură şi Presă Viaţa Românească, Bucureşti

40


disertatie master pedagogie si psihologie scolara