Page 1

Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională

dci@e-uvt.ro

DIN ACEST NUMĂR: EVENIMENTE ■

Mii de noi studenți confirmați la UVT în această vară. Universitatea a atras tineri din întreaga țară

Rezultatele bacalaureatului, eșec anunțat de politicile educaționale din ultimii 20 de ani

Poziția rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, cu privire la prevederile Ordonanței de urgență 49/2014

Premieră pentru România, la UVT. Eveniment important susținut de ONU

CONFERINȚE ■

Dezbatere publică: „A ști sau a nu ști. Despre cunoaștere și context”.

Sesiunea de comunicări științifice a studenților și elevilor în științele naturii – 1 iulie 2014

COMPETIŢII ■

Marele Premiu acordat graficienei Suzana Fântânariu-Baia

DIVERSE ■

Lansarea revistei Journal of Eastern Criminal Law

Schimb de experienţă în Portugalia

Prima abilitare în Universitatea de Vest din Timişoara în domeniul CHIMIE

Nominalizare Editorial Board al revistei Geomorphology

Final de an universitar încărcat la Facultatea de Arte și Design

West Summer University, la a patra ediţie

Mii de noi studenți confirmați la UVT în această vară. Universitatea a atras tineri din întreaga țară Ajunsă la final, admiterea din această vară de la Universitatea de Vest din Timișoara aduce în rândul comunității academice un număr de 2700 noi studenți la ciclul licență. Aceștia se vor alătura colegilor mai mari, în cadrul celor 11 facultăți și 73 de programe de studiu. Este al doilea an de când Universitatea de Vest din Timișoara a reintrodus examenul de admitere, în funcție de specificul și alegerea fiecărei facultăți. Măsura nu i-a îndepărtat pe absolvenții de liceu de Universitate, ci au înțeles că examenul a reprezentat un filtru propriu, pentru o mai bună ierarhizare și selecție a candidaților. Astfel, din cele 2000 de locuri disponibile la buget au fost ocupate 1700, locuri mai fiind disponibile la specializări de la Facultăți precum cele de Arte și Design; Chimie, Bilogie, Geografie; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică şi Informatică; Muzică; Economie și de Administrare a Afacerilor; Sociologie și Psihologie; Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării. În ceea ce privește locurile cu taxă, au fost ocupate peste 1000 din cele 3600 disponibile. Locurile bugetate rămase libere vin în întâmpinarea mai multor categorii de absolvenţi care sunt aşteptaţi la UVT: componenţi ai loturilor olimpice, absolvenţi de liceu cu rezultate remarcabile dar care din diverse motive nu au putut fi prezenţi la sesiunea de bacalaureat din luna iulie, tineri a căror situaţie materială nu le permite să urmeze studii superioare la forma cu taxă. Conştienţi de implicarea socială pe care trebuie să o aibă o instituţie de învăţământ superior, UVT pune la dispoziţia candidaţilor de etnie rromă un număr de 30 locuri cu finanţare de la buget.

www.uvt.ro

„Rezultatele admiterii ne bucură și confirmă munca noastră. Putem spune că suntem pe un trend ascendent, în contextul în care numărul absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat este mai mic de la an la an. Recunoașterea națională și internațională, oferta adaptată la piața muncii, la cerințele angajatorilor din multinaționale au condus la o atractivitate ridicată a Universității. Am atras tineri din întreaga țară. Mai mult, anul acesta am avut centre de admitere deschise în alte trei județe”, a declarat Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Foto: Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Succes au avut și programele de studiu în limbi străine. Spre exemplu, programul de Informatică în limba engleză are locurile ocupate în integralitate. În acest an, UVT a venit cu o ofertă de 5 programe de studiu în limbi străine, pe lângă cea menționată mai fiind vorba de Finanțe bănci în limba engleză, Management în limba franceză, Actorie, în limba germană, Relații internaționale și studii europene, în limba germană. Având în vedere unele dificultăţi birocratice (recunoaşterea actelor de studii, obţinerea vizelor, etc.) ce fac greoaie demersurile studenţilor străini de a se înscrie la universităţile româneşti este de aşteptat, ca în fiecare an de altfel, un aflux important al studenţilor străini la aceste specializări în sesiunea de admitere din septembrie.


De asemenea, la programele de studii de limbi moderne s-a înregistrat un număr mare de candidaţi. Opţiunea candidaţilor a fost în mod cert generată și de performanțele pe plan internaţional ale Universității în acest domeniu, instituția situându-se în top 200 mondial în ceea ce privește domeniul limbi moderne. UVT este foarte aproape de top 200 și cu alte domenii precum Fizica, Matematica și Informatica. Este bine să reamintim şi faptul că într-una din cele mai importante clasificări mondiale, UMultirank – clasificare realizată sub coordonarea Comisiei Europene, pe lângă domeniile mai sus menționate, o poziție excelentă, a 2-a în ţară după Academia de Studii Economice, a avut şi Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din UVT. Printre programele de studiu care s-au bucurat de o atenţie sporită din partea absolvenţilor de liceu este şi programul de Design de la Facultatea de Arte unde au fost ocupate toate locurile la buget și mai mult de jumătate din cele cu taxă. O situație asemănătoare se înregistrează și la Drept, la Economia comerțului, Informatică economică, Contabilitate și Informatică de gestiune, Economie și afaceri internaționale, Marketing. Toate cele 83 de locuri bugetate la Informatică au fost ocupate, la fel fiind și o mare parte din cele cu taxă, situație întâlnită și în cazul programului de studiu Psihologie. „Admiterea la ciclul de licenţă în anul 2014 s-a desfăşurat sub presiunea unor cifre care nu încurajează calitatea: un efectiv redus al absolvenţilor de liceu, un număr şi mai mic al celor care au promovat examenul de bacalaureat – puţin peste 90.000, un număr mare de locuri bugetate la nivelul întregii ţări – 62.400. În acest context, putem spune că rezultatul obținut de UVT, prin înmatricularea a 2700 studenți, 1000 dintre ei pe locurile cu taxă, adică jumătate din cele la buget, este unul foarte bun. Dacă ne gândim la faptul că în zona de recrutare a UVT (judeţele Arad, Caraş Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş) avem aproximativ 10.000 de elevi care au promovat examenul de bacalaureat şi că în această zonă există nu mai puţin de 7 universităţi de stat care au pus la dispoziţia candidaţilor locuri cu finanţare de la buget iar UVT a reuşit să atragă 25% din aceşti candidaţi, atunci da, ne putem declara mulţumiţi cu acest rezultat şi confirmăm, încă o dată, că UVT reprezintă o emblemă a calităţii în învăţământul universitar românesc”, a adăugat Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Menționăm că Universitatea mai are în desfășurare, în cadrul admiterii din această vară, etapa de confirmări la Facultatea de Fizică și la Facultatea de Educație Fizică și Sport. O nouă etapă de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru locurile de la buget și taxă libere, se va desfășura în perioada 8 – 21 septembrie. Detalii suplimentare pot fi obținute pe pagina de internet a Universității, www.uvt.ro sau pe pagina de Facebook, www.facebook.com/ uvtromania.

Rezultatele bacalaureatului, eșec anunțat de politicile educaționale din ultimii 20 de ani Din rezultatele prezentate de către Ministerul Educației aflăm că, la nivel național, au promovat bacalaureatul cu 3% mai mulți absolvenți decât în 2013. Însă, nu putem privi aceste date fără să nu luăm în calcul că aproximativ un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat. Sunt 44.000 de elevi care nu au dat testul maturității, dublu față de anul trecut. În asemenea condiții, nu consider că această creștere în procentaj este un moment de bucurie, ci avem de a face cu o serie de calcule reci care nu arată niciun progres în această privință. Situația este similară și la nivelul județului Timiș, unde aproximativ 2000 de ab solvenți de liceu din această promoție nu s-au înscris la bacalaureat, iar procentul de promovare de 56 % nu mulțumește nici pe departe pe oricine care înțelege importanța acestui examen susținut la finalul a 12 ani de școală. În această situație, consider necesar ca pe lângă bacalaureatul din prezent care dă acces la studiile universitare, să se introducă un bacalaureat profesional și vocațional. Astfel, nu i-am pierde pe cei care nu se prezintă la examen, nu doresc să urmeze o facultate sau nu fac față rigorilor examenului actual, dezvoltând, de asemenea, învățământul postliceal profesional de meserii. În susținerea acestui punct de vedere sunt și datele conform cărora România este sub media UE la numărul de absolvenți per 1000 de locuitori în cazul învățământului terțiar, țara noastră fiind trasă în jos de lipsa învățământului postliceal, nu a numărului de studenți. Factorii care au condus la rezultatele slabe la bacalaureat și în acest an sunt mulți, decidenții din domeniu sunt mulți, schimbările din domeniu…și mai multe. Puține, însă, sunt șansele acestei țări de a deveni competitivă cu vecinii ei vestici, educația fiind cea mai bună investiție. România nu își permite să mai piardă încă o generație pentru că riscă să rămână mereu în eșalonul doi al Uniunii Europene. Decidenții despre care vorbeam mai sus trebuie să conștientizeze că sistemul de învățământ este un bun al fiecăruia dintre noi și că au o responsabilitate față de fiecare cetățean în parte. Prin eforturi comune, doar în interesul copiilor noștri, putem atinge un nivel la care zeci de mii de tineri, în fiecare an, să nu mai afle că nu au învățat în 4 ani de liceu nici cât pentru un examen. În anii petrecuți la conducerea Universității de Vest din Timișoara, cât și în cei de la Facultate de Economie, am mers mai departe de munca depusă în mediul universitar și am acordat mereu sprijin celor din preuniversitar, acolo unde se formează, inițial, studenții noștri. Am făcut asta în baza unui simț al responsabilității față de ceea ce înseamnă între –gul sistem de învățământ, față de tinerii care caută în noi soluții și sprijin pentru viitor. Tocmai acest lucru îmi doresc, ca învățământul să reprezinte soluția și cheia viitorului pentru copiii noștri. La final, aș dori să revin asupra ideii de „eforturi comune”. Rezolvarea problemelor din învățământ nu stă în mâna unui singur om, ci

www.uvt.ro

pagina | 2


în a noastră, a tuturor. Noi alegem decidenții din domeniu pentru ca ei să aleagă pentru noi. Însă, în momentul în care deciziile nu sunt conforme cu ceea ce ne-am dorit, trebuie să luăm atitudine, să arătăm calea pe care majoritatea o dorește și o consideră cea mai potrivită. Împreună suntem o voce puternică pe care nu o poate ignora nimeni cu un simț al responsabilității.

este o eroare organizarea de studii secundare cu durată mai mare de 3 ani (conform modificării art. 23). Posibilitatea de a participa la evaluări naționale speciale, la cursuri de pregătire (indiferent de cine sunt finanțate) reprezintă un drept al elevilor. Este discutabil dacă se pot organiza studii similare de către licee, universități și instituții dedicate (studii postliceale) așa cum este specificat în OUG.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea

Bacalaureat Statornică principiilor de promovarea a calității în învățământul superior și promotoare a propriului dicton “Construim cariere, formăm caractere”, Universitatea de Vest din Timișoara a demarat în urma cu 3 ani un program de sprijinire a elevilor care urmează să susțină anual examenul de bacalaureat. Astfel, în fiecare an începând cu luna mai cadre didactice din universitate desfășoară sistematic activități de pregătire și instruire a elevilor liceeni din ani terminali în vedere obținerii unor rezultate favorabile la examenul de bacalaureat. Reducerea nivelului de eterogenitate al tinerilor absolvenți sub aspectul cunoștințelor și al deprinderilor consolidate mai mult, sau mai puțin, pe parcursul frecventării învățământului liceal, precum și intenția de a crește nivelul de conștientizare al liceenilor cu privire la necesitatea unei evaluări cât mai obiective și exigente, ne-au determinat să mobilizăm resurse (preponderent umane, cadre didactice universitare) pentru a ne alătura demersului de îmbunătățire permanentă a cunoștințelor pe care le au tinerii liceeni și, implicit, pentru a crește rata de promovabilitatea la examenul “maturității intelectuale” a acestora. Organizarea unor cursuri suplimentare, ”plătite din finanţarea de bază sau din alte surse” – ne face să avem o rezervă, bazată de experiențele noastre din ultimii ani. Această măsură (prevăzută la art.9) se reia la art. 78, arătând preocuparea ministerului pentru a acorda o șansă suplimentară acestor tineri. Totuşi, la UVT am organizat cursuri gratuite de pregătire pentru BAC și nu am fost singura universitate din țară care a făcut acest serviciu comunităţii. Statisticile noastre arată că procentul elevilor de cls a XII-a care au participat la astfel de cursuri a fost foarte redus, iar majoritatea au fost dintre cei care au luat bac-ul, ceilalţi arătând un interes scăzut faţă de astfel de oferte. Soluţia pentru ei o vedem mai degrabă înspre școlile postliceale, care să le asigure o calificare mai specifică, cu mai mare căutare pe piaţa muncii, până când soluţia bacalaureatului profesional, diferenţiat, va fi implementată. La art. 101 se revine insistându-se cu introducerea finanțării suplimentare pentru pregătirea pentru bacalaureat. Este o măsură care nu considerăm că soluționează fondul problemei. Mai funcționale considerăm că sunt soluții prin care avem rute diferite de formare teoretică și de pregătire practică încă din gimnaziu, cum se practică în foarte multe țări din Europa, în Olanda și Germania de ex, știut fiind ca nu toți copiii sunt la fel, iar o rută

Poziția rectorului UVT, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, cu privire la prevederile Ordonanței de urgență 49/2014 UVT este consecventă principiilor asumate prin Carta Universității în conformitate cu legea educației 1/2011 și își dorește o legislație care să implementeze aceste principii. Legea educației, în forma inițială era perfectibilă sub acest aspect, noul OUG aduce anumite clarificări. Salutăm această inițiativă legislativă menită a aduce clarificări și soluții unde actele normative precedente, Legea educației naţionale 1/2011 în special, nu au fost suficient de explicite sau au fost nefericit sau impropriu formulate. Schimbările intervenite în învățământul superior din România, ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență 49/2014 impun cu necesitate exprimarea unor puncte de vedere din partea mediului academic, din partea acelor instituţii care cred întradevăr că educaţia reprezintă o prioritate naţională. Ca apreciere generală, soluțiile propuse, în mare parte, poartă amprenta unor soluții de politică educațională mai inclusivă, pentru toți copiii și tinerii, fiind mai ales vizate de precizările ordonanței paliere ale educației formale, preuniversitare și universitare. Învăţământ preuniversitar Legea educației prevede la capitolul Dispoziții generale, art. 4 că (4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare. Considerăm ca toți tinerii români au dreptul la educație, chiar și cei care nu sunt performanți. Astfel statul trebuie să finanțeze, inclusiv pentru aceștia, programe de formare continuă, pe parcursul întregii vieți. Unele dintre aceste programe pot fi desfășurate de către universități, care asigură un standard de calitate superior în formare. De asemenea, prin obiectivele asumate, România trebuie să crească proporția absolvenților de studii superioare. Din acest motiv considerăm că principiile ce stau la baza modificărilor la articolele 9 (2) și 30(2) sunt valide, chiar dacă modalitățile de realizare pot fi discutate. În același timp, considerăm că

www.uvt.ro

pagina | 3


unică de formare, cu aceleași standarde, expune la eșec școlar. Această finanțare suplimentară de fapt acoperă ”economii” pe care le-am făcut în anii anteriori de pregătire a elevului, în detrimentul său. Demersul nostru, similar cu al altor universități prestigioase din România, consolidat după acești trei ani, a permis Universității de Vest din Timișoara ca începând din anul universitar anterior (2013-2014) să impună pentru toate facultățile sale susținerea examenului de admitere pentru anul I de studii universitare, promovând astfel necesitatea unui învățământ superior de calitate care să fie ancorat cât mai mult în realitățile sociale și care să răspundă solicitărilor integrative ale societății. Toate eforturile noastre, precum și ale universităților de prestigiu din România, se văd afectate prin noile oportunităţi acordate tinerilor liceeni, de a susține examenul de bacalaureat în mai multe sesiuni. Extinderea numărului de sesiuni de bacalaureat care să permită elevilor fără performanțe școlare să promoveze examenul maturității, evidențiază dimensiunea cantitativă a prezentei abordări în educație, în detrimentul unui învățământ centrat pe o bună calitate, pe performanță școlară și recunoaștere socială. Ca o concluzie, mult mediatizata extra-sesiune de bacalaureat este introdusă cu mențiunea ”în cazuri excepționale, temeinic justificate” – de aceea o privim cu o oarecare relaxare / detaşare, sperând că nu se va abuza de ea. Este o soluţie de precauţie, pentru situaţii excepţionale (ex. pot fi subiecte greşite sau orice situaţii excepţionale, neprevăzute). O astfel de măsura suplimentară de siguranţă permite să nu se piardă un an din viaţa elevilor. Învăţământ profesional Este de salutat modificarea de la art. 23 (ii), prin care se revine la învățământul liceal cu clasele IX-XII/XIII şi se extinde durata învăţământului profesional la min. 3 ani. Am avut rezerve faţă de specificarea din Legea 1/2011 care cuprindea clasele de liceu doar între X-XII/ XIII. Nu au fost făcute studii cu privire la fezabilitatea acestei masuri, care nu corespundea cu organizarea tradiţională a învăţământului românesc. Prin măsura din Legea 1/2011 se soluţiona parţial indicatorul cu privire la abandonul şcolar până la 16 ani, însă anticipam scăderi dramatice la continuarea studiilor în învăţământul terţiar. Nu mai vorbim despre capacitatea limitată a şcolilor gimnaziale de a acoperi clasa a IX-a. Prin extinderea învăţământului profesional la min. 3 ani se acordă greutatea cuvenită unei astfel de pregătiri profesionale, fiind rezerve serioase exprimate fata de învăţământul profesional cu durata de 6 luni (era specificarea de ”intre 6 luni si 2 ani”). Accesul la posturi didactice Din păcate, modificările aduse art. 89/90, prin care concursurile școlare se mută la inspectorat, iar directorul doar angajează în baza unei decizii de repartizare, le privim cu precauţie, pentru că măsura anterioară lăsa mai multă putere decizională şi responsabilitate totodată directorului de şcoală pentru a-şi asigura personalul de care avea nevoie, la standardele de calitate pe care le impunea. Desigur că în prima faza de implementare ne aşteptam şi la derapaje, dar pe termen mediu şi lung era

o măsura menită să întărească calitatea corpului profesoral. Sunt măsuri care nu sunt bazate pe studii de impact, de fezabilitate, chiar dacă fiecare dintre ele are avantajele şi dezavantajele lor. Desigur că uneori filtre suplimentare de selecţie sunt menite a elimina abuzurile, însă avem rezerve faţă de ”schimbări la schimbări” prea rapide, fără a avea impactul şi efectele convingătoare ale măsurilor luate. Conducerea instituţiilor de învăţământ preşcolar Art. 96, cu privire la componenţa consiliului de administrație al școlilor considerăm că aduce clarificări utile. Invitarea reprezentantului sindical, cu statut de observator / invitat permanent, este o soluție utilă, pe care o practicăm şi noi în învăţământul superior. Faptul că directorul este şi preşedintele CA este o soluţie funcţională, pentru că el este reprezentantul legal şi prin semnătură îşi şi asumă îndeplinirea deciziilor CA, chiar dacă nu subscrie la deciziile luate prin vot de CA. Din prisma principiului descentralizării, conform căruia deciziile trebuie luate de actorii participanți la activitate / proces, înțelegem participarea la deciziile din consiliile de administrație din învățământul preuniversitar a finanțatorilor acestor școli (primar, consiliul local). Acuzele de politizare sunt aberante atât timp cât cele două instituții sunt reprezentative pentru comunitatea locală (prin alegeri). La fel, este normal, în aceste condiții, ca deciziile să fie monitorizate de către inspectorate. Este un element de democratizare a învățământului ca reprezentanții sindicatelor să participe la ședințele CAurilor, dar nu înțelegem excluderea elevilor de la majoritatea deciziilor. Învăţământ superior Considerăm că indiferent de modalitatea de realizare a educației, trebuie să asigurăm un standard ridicat de calitate în formare. Capacitate de şcolarizare – ciclul licenţă Creșterea capacității de școlarizare cu până la 10 % pentru programele universitare de studii în detrimentul hotărârii Consiliului ARACIS poate aduce măsuri reparatorii în situaţiile unor decizii greşite ale ARCIS. Apreciem că o astfel de inițiativă, ar putea promova calitatea în educație și ar putea sprijinii cercetarea științifică în mediul academic, în măsura în care prezenta OU va fi urmată de alte decizii care să specifice în mod transparent criteriile pe baza cărora ar putea fi fundamentată o astfel de solicitare, respectiv elementele care ar sta la baza unei astfel de decizii din partea MEN. Cele doua noi aliniate introduse la art. 138 referitoare la suplimentarea cu până la 10%, în cazuri temeinic justificate, peste cifra de școlarizare aprobată de ARACIS sunt de fapt expresie a efortului României de a susține mobilitatea internațională a studenților, pentru că aceste locuri sunt ”destinate şcolarizării cetăţenilor europeni şi din state terţe sau pentru mobilităţi academice ale studenţilor în baza acordurilor guvernamentale. Doctorat Decizia MEN de a organiza programe de studii doctorale cu frecvență redusă constituie de asemenea o provocare care va genera efecte directe asupra calității corpului profesoral, dar mai ales asupra cercetării științifice asociate programelor doctorale de studii. Este cunoscut faptul că, programele de studii doctorale cu frecvență au constituit un prilej

www.uvt.ro

pagina | 4


de a îmbina activitatea de cercetare științifică cu activitatea didactică a doctorandului și implicit cu implicarea acestuia în activități de predare sub directa coordonare a conducătorului de doctorat sau a coordonatorului de disciplină. “Noua oportunitate”, coroborată cu slaba finanțare a învăţământului superior va perpetua tendința universităților de a supraestima numărul locurilor alocate studiilor doctorale la învățământul fără frecvență și va genera un aflux de absolvenți deprofesionalizați ai studiilor doctorale. O astfel de măsură va contribui în mod direct la devalorizarea simbolică a studiilor universitare de doctorat și evidențiază din nou supralicitarea dimensiunii cantitative a prezentei OU în detrimentul unei pregătirii doctorale de calitate sub îndrumarea directă a coordonatorului. Decizia MEN, prin modificarea Art. 140 care prevede introducerea doctoratelor cu frecvență redusă, poate fi privită şi din altă perspectivă, fiind o practică folosita in foarte multe sisteme avansate din punct de vedere educaţional. Sunt foarte mulți doritori sa acceadă la doctorate profesionale, pentru a-si rafina o expertiza profesionala acumulata in ani de munca si care nu sunt dispuși sa renunțe la locul de muncă pentru a face doctoratul. Ei nici nu trebuie încadrați ca asistenți universitari, având posibilitatea să îşi continue îndatoririle profesionale la locul de muncă. Din păcate, măsura de a avea doar doctorate la zi nu a adus neapărat un plus de calitate, foarte mulți dintre doctoranzi lucrând deja. Calitatea doctoratului nu în forma de pregătire la zi/cu frecvență redusă stă, ci în consistența conținutului cercetării și a lucrării elaborate. În foarte multe cazuri, este mai consistent un doctorat la frecvență redusă, cu acces direct la baza empirică de la locul de muncă și nu numai, decât un doctorat la zi. Este responsabilitatea îndrumătorului de doctorat, a IOSUD să se asigure că exigența de calitate este aceeaşi. Per ansamblu însă, nu considerăm reintroducere studiilor doctorale cu frecvență redusă (chiar dacă prin excepție) ca fiind un pas în ameliorarea calității studiilor doctorale. Învăţământul privat Atenția deosebită care a fost atribuită prin OU 49/2014 învățământului superior privat constituie un punct important asupra căruia se impune a face câteva aserțiuni. Astfel, noile modificări aduse Legii 1/2011 permit înființarea unor structuri universitare private centrate în mod exclusiv pe dezvoltarea unor resurse patrimoniale, care după perioade de timp (în care pot accesa resurse de la bugetul de stat) vor putea reveni membrilor fondatori, în calitate de persoane fizice, structuri confesionale sau alte forme asociative. Odată constituite, noile universități private au permisiunea de a nu se raporta la același cadru normativ asemenea universităților de stat, activitatea acestora putând fii reglementată exclusiv de Carta universitară, care va legifera întreaga funcționare a universității. Considerăm că universitățile particulare trebuie să îndeplinească aceleași condiții de calitate ca și cele de stat. Noile reglementări din OUG permit însă persoanelor fizice să înființeze universități, să dezvolte aceste universități, iar în momentul în care decid să nu mai continue, patrimoniul să le revină. Există posibilitatea să se repete situația din anii 90 când SRL-uri înființau universități, colectau

taxe și le investeau în bunuri imobile pe care le valorificau după stoparea activității universităților. Funcțiile de conducere din universitățile de stat sunt limitate de către stat, în rolul său de finanțator, dar cele din învățământul privat nu pot fi reglementate de stat. Să nu uităm că aspecte referitoare la înființarea universităţilor şi de către persoane fizice şi trecerea patrimoniului universităţilor private în mâinile fondatorilor, în ciuda faptului că a fost odată declarată neconstituţională, este dificil să ne pronunţăm, neştiind care este temeiul pentru care revin, însă considerăm că nu este corect ca odată ce aceştia şi -au mărit patrimoniul prin realizarea unui business educaţional care a beneficiat de toate facilităţile fiscale pe care le dă statul, acestora să le revină în întregime întregul patrimoniu… Școlaritate / taxe Modificările aduse art. 142 prin care unui student i se permite să beneficieze de gratuitatea studiilor unei a doua facultăți dacă a achitat cheltuielile aferente școlarizării la prima facultate o considerăm binevenită, în beneficiul studentului. Dacă a văzut că nu i-a fost utilă prima facultate şi doreşte să facă o a doua facultate, e bine să ii lăsăm opțiunea care facultate să o plătească. Formarea cadrelor didactice OUG introduce o serie de modificări în reglementările privind formarea cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt în flagrantă contradicție cu scopul acestei formări. Astfel, deși se dorește o profesionalizare a cadrelor didactice, în continuare se pot ocupa funcții de profesor de educație preșcolară sau școlară persoane care au absolvit un liceu de profil și studii superioare nerelevante pentru post (de exemplu liceu pedagogic + facultatea de chimie). Certificarea modulului I de studii psihopedagogice trebuie recunoscută tuturor studenților, care fac dovada parcurgerii cursurilor din metodologia aferentă. Statul ar trebui să asigure rute alternative de pătrundere în sistemul de învățământ pentru absolvenții de studii superioare. Cât privește modificările la art. 236 referitoare la formarea psihopedagogică de nivel I şi II realizată prin departamentele de specialitate din cadrul instituțiilor de învățământ superior/ vs prin masterate didactice este o măsură pe care o considerăm utilă doar pe termen foarte scurt pentru ca prin LEN 1/2011 a creat un vid legislativ în plan operațional, întrucât nu a și operaționalizat stipularea respectivă. Nu poți distruge ceva, fără a pune consistent ceva în loc. Subscriem la pregătirea prin masterate didactice, dar acestea trebuie să fie consistent concepute în toate componentele funcționării lor. De aceea ne așteptăm ca MEN să lanseze discuții consistente, la care cel puțin toate universitățile care au și facultățile de specialitate de științele educației, să își aducă aportul conceptual. Sunt măsuri reparatorii punctuale, dar nu acoperitoare pe fond. Mecanisme de conducere ale instituțiilor de învățământ Eliminarea prevederilor cu privire la limitarea numărului de mandate pe care le poate exercita o persoană în calitate de rector al unei universități creează în mod direct cadrul spre promovarea unor practici nedemocrate și

www.uvt.ro

pagina | 5


de susținere a unei culturi organizaționale academice fundamentată pe perpetuarea unor practici de conservare în detrimentul unui management universitar deschis, vizionar și inovator. Nu subscriem la modificarea adusă cu două mandate complete pentru ocuparea funcției de rector. Amendamentul lasă loc pentru soluții de ocupare pe mai mult de 8 ani a acestei funcții exact pentru cei care doresc ”să se agațe de scaun”. Teoriile și practicile manageriale arată că pentru sănătatea instituției și a managerului o perioadă maximă de 8 ani este suficientă în general, fiind multă uzură. Dar, pe de altă parte, nu poți introduce totul în normă. Sunt excepții de rectori care au o anvergură și o capacitate managerială excepțională, pe care îi dorește instituția în mod evident pentru plusul pe care l-au adus, pentru viziunea de dezvoltare pe care o au și capacitatea probată. Trebuie stipulări pentru astfel de situații, nu soluții gen ”mandate complete”.

Premieră pentru România, la UVT. Eveniment important susținut de ONU La începutul lunii iulie, la Universitatea de Vest din Timișoara a fost lansată, în premieră în România, Ziua Mandela, în prezența ES Thenjiwe Mtintso, Ambasadorul Africii de Sud în România. Promovat de Organizația Națiunilor Unite (ONU), evenimentul marchează celebrarea personalității lui Nelson Mandela și cei 67 de ani petrecuți în slujba comunității. În acest sens, Ziua Mandela se dorește a fi o invitație la nivel global de implicare personală, prin voluntariat, în efectuarea a 67 de minute de muncă voluntară pentru a genera schimbare în folosul umanității.

valori precum implicarea personală în sprijinul comunității”, a spus rectorul Universității, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Promotorul acestui eveniment în Timișoara este Centrul de studii africane Ubuntu al UVT, coordonat de conf. univ. dr. Silviu Rogobete (Consul general al României în Africa de sud, 2006-2013). Invitata de onoare, care a avut și o expunere publică, a fost Excelența Sa Thenjiwe Mtintso, Ambasadorul Africii de Sud din România.

Dezbatere publică: „A ști sau a nu ști. Despre cunoaștere și context”.Invitatul Serilor Imaginare: Sergiu Spătan, Universitatea Central-Europeană din Budapesta Ultima întâlnire a „Serilor imaginare” din acest an universitar, din data de 26 iunie 2014, organizate de Centrul de Cercetare în istoriografie filosofică și filosofia imaginarului, l-a avut ca invitat pe Sergiu Spătan de la Universitatea Central-Europeană din Budapesta cu o dezbatere publică pe tema A ști sau a nu ști. Despre cunoaștere și context, pornind de la cartea lui Bertrand Russell „Cunoașterea lumii exterioare”.

Foto: Dezbatere publică: „A ști sau a nu ști. Despre cunoaștere și context”

„Universitatea de Vest din Timișoara este mereu implicată în comunitate aducând plus de valoare prin proiecte importante cu efect pozitiv asupra noastră, a tuturor. Avem onoarea să promovăm acest eveniment la nivelul României și sprijinim toate inițiativele care cultivă

La eveniment au venit mulți pasionați de filosofie și dornici să afle mai multe despre ce presupune cunoașterea și cunoașterea absolută. Invitatul Sergiu Spătan a început discuția cu o introducere în subiect. Captivați, participanții fost activi și au creat dezbateri intense. Pornind de la întrebarea „cum putem ști ceva în mod neîndoielnic?”, s-a discutat despre natura certitudinilor și îndoielilor, domnul Sergiu Spătan oferind o prestație de excepție.

www.uvt.ro

pagina | 6


Sesiunea de comunicări științifice a studenților și elevilor în științele naturii – 1 iulie 2014 În cadrul proiectului POSDRU/161/2.1/G/133468, în data de 1.07.2014 s-a desfășurat la Departamentul de Biologie-Chimie din cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie din UVT, la sediul Laboratoarelor de Cercetări Avansate de Mediu din strada Oituz nr. 4, „Sesiunea de comunicări științifice a studenților și elevilor în științele naturii – 1 iulie 2014”. În sesiunea de comunicări s-au prezentat 18 comunicări în principal ale studenților din anul III Chimie, Chimia mediului, Biochimie, Biologie și Ecologie și protecția mediului, precum și din anul II master specializarea „Tehnici de analiză chimică cu aplicații în industria alimentară, cosmetică și farmaceutică”. Așa cum a devenit tradițional în cadrul Departamentului de BiologieChimie, manifestarea a avut ca scop principal pregătirea studenților în vederea susținerii lucrării de finalizare a studiilor - licență și respectiv masterat. Lucrăile prezentate au fost în cea mai mare parte lucrări cu conținut original, în care studenții și-au prezentat rezultatele activității lor experimentale în cadrul pregătirii lucrării lor de licență sau dizertație. Munca depusă de cei care au prezentat lucrări a fost recompensată cu diplome de merit. Ca o premieră, pentru prima oară în acest an la această manifestare au participat atât studenți de la chimie, cât și studenți de la biologie. De asemenea, pe lângă cadrele didactice din Departamentul de BiologieChimie, au participat și cadre didactice și elevi din cadrul școlilor partenere ale proiectului POSDRU - Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara și Colegiul Silvic „Casa Verde” Timișoara. Acest lucru a permis schimbul de idei interdisciplinare și a contribuit la dobândirea de informații noi. Prin acest proiect am reușit să lucrăm împreună, ne-am ascultat cu interes unii pe alții și în mod cert studenții noștri au fost stimulați în dezvoltarea activității lor profesionale ulterioare.

Marele Premiu acordat graficienei Suzana Fântânariu-Baia Expoziția-concurs de artă contemporană „Saloanele Moldovei”, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediție, care și-a propus integrarea artiștilor plastici profesioniști într-un climat spiritual național, precum și promovarea talentelor autentice, a fost vernisată în Galeriile „Alfa” din Bacău, în data de 17 iulie. Expoziția inițiată și organizată de Consiliul Județean Bacău prin Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a fost găzduită de Galeriile „Alfa”, Galeriile „Frunzetti”, Galeria „Hol” și Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”. Lucrările jurizate și expuse în cadrul „Saloanelor Moldovei” vor fi transferate la Chișinău, unde în cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi orașului, în data 31 august 2014, va avea loc în sălile Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” vernisajul și festivitatea înmânării premiilor.

Foto: Suzana Fântânariu-Baia

Spre bucuria și mândria noastră, juriul de specialitate a remarcat-o și a nominalizat-o pentru acordarea unui premiu pe tânăra artista Ana Maria Cuteanu, absolventă și doctorandă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, fostă studentă a prof. univ. dr. Suzana Fântânariu-Baia, care - după ce în 1991, chiar la ediția inaugurală a fost distinsă cu Premiul II la prestigioasa manifestare artistică - la Secțiunea Arte Decorative a fost încununată cu Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii din Republica Moldova pentru lucrarea „Jurnal utopic”, 210 x 160 cm, creată și finalizată în ianuarie 2014, și care nu a fost expusă niciodată până acum în spațiu public. Marele Premiu al „Saloanelor Moldovei” va fi înmânat personal graficienei Suzana Fântânariu-Baia, membru al Filialei din Timișoara a UAP, de Ministrul Culturii al Republicii Moldova, d-na Monica Babuc, în data de 31 august 2014 în Chișinău.

www.uvt.ro

pagina | 7


Schimb de experienţă în Portugalia

Lansarea revistei Journal of Eastern Criminal Law În data de 4 iulie 2014, la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost lansată revista Journal of Eastern Criminal Law, revistă publicată la Editura Universul Juridic și indexată în baze de date internaționale: EBSCO, SSNR, HeinOnline.

Revista, editată în limba engleză, este rezultatul colaborării specialiștilor în drept penal și drept procesual penal de la facultățile de drept ale Universității de Vest din Timișoara si Universității din Pecs. Primul număr al revistei cuprinde articole axate pe prezentarea transformărilor profunde ale legislației penale din România și Ungaria în perioada postcomunistă ca o cerință esențială pentru statul de drept. Dorim ca paginile revistei cu o apariție semestrială să fie deschise tuturor cadrelor didactice, cercetătorilor, doctoranzilor din mediul universitar din țările europene, dar în egală măsură și magistraților și celorlalți profesioniști preocupați de evoluția legislației penale și de răspunsul tot mai ferm care trebuie dat noilor forme de manifestare a fenomenului infracțional, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Următorul număr al revistei va apărea în luna decembrie 2014 și are ca temă: Corupția. Amenințare pentru securitatea statelor din Europa de Est.

În perioada 30 iunie-14 iulie 2014, un număr de 5 masteranzi şi 2 cadre didactice din cadrul Departamentului de Geografie al Facultăţii de Chimie, Biologie, Geografie a UVT au participat la Programul Intensiv (IP) pe probleme de dezvoltare locală, în Portugalia, la Universidade Nova din Lisabona şi în districtul Castelo Branco. Această mobilitate a fost finanţată prin proiectul european MAIN LODE „Local Development through Europe: A Multinational and Interdisciplinary Approach”, coordonat de Universitatea Jaume I din Castellon, Spania. Aflat la cea de a doua ediție, prima desfășurându-se anul trecut, la Castellon, în Spania, Programului intensiv european (IP) are ca obiectiv central să ofere un context pentru formare multinaţională şi multidisciplinară în domeniul dezvoltării locale, prin facilitarea mobilității masteranzilor şi profesorilor de la universităţile europene membre ale proiectului (Universitatea Jaume I din Castellon - Spania, Universitatea Nova din Lisabona, Universitatea Bamberg din Germania, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Angers - Franţa, Universitatea Paris Ouest-Nanterre). Caracterul multidisciplinar a fost asigurat prin recrutarea de studenți masteranzi de la programe orientate spre studiul dezvoltării locale, dar aparținând unor domenii științifice diferite, complementare: geografi, economiști, juriști, sociologi. În cele două săptămâni, studenţii au participat la activităţi diverse, concepute în manieră activ-participativă, care au facilitat comunicarea multiculturală, dezbaterea și atitudinea proactivă. În prima săptămână, activitatea s-a desfășurat în Lisabona, la Universidade Nova, unde masteranzii au audiat cursuri susţinute de cadrele didactice din cele 6 centre universitare pe teme de dezvoltare locală (incluziune socială, patrimoniu, turism, dezvoltare sustenabilă, migraţii, metropolizare, practici de consum, comportament social). În paralel, au susținut și masteranzii prezentări în cadrul grupurilor de experți, pe câte o temă integratoare specifică fiecărui centru universitar. Studenții geografi de la UVT au prezentat 5 comunicări privind Valorificarea patrimoniului cultural și rolul turismului în dezvoltarea locală, realizate sub coordonarea cadrelor didactice care i-au însoțit, prof. dr. Nicolae Popa și lect. dr. Ramona Ivan. Au activat, de asemenea, în cadrul grupurilor multiculturale și multidisciplinare (jigsaw), dezbătând temele abordate și întocmind rapoarte zilnice. Au fost organizate și vizite în cartierele Lisabonei, ghidate de cadre didactice de la Universdade Nova, pentru a înțelege morfostructura urbană și factorii sare stau la baza contrastelor social-economice caracteristice orașului (centrul istoric, cartierul tradițional Alfama, zona urban-portuară etc.). În același scop, s-au făcut și două deplasări în împrejurimile Lisabonei, oraș extins tentacular pe dealurile, văile și versanții local greu accesibili ai reliefului provinciei Estremadura, și anume în mica stațiune climaterică Sintra, situată la poalele înălțimilor Serra Sintra, respectiv la sud de estuar, la Palmella și Parcul natural Arrabida, unde au fost organizate dezbateri cu specialiștii parcului.

www.uvt.ro

pagina | 8


Săptămâna a doua a fost consacrată în special cunoașterii unor experiențe concrete privind politicile și experiențele de dezvoltare locală în districtul Castello Branco, din partea estică a Portugaliei. Studenții au avut, astfel, întâlniri cu autorități locale și diverşi actori social-economici implicaţi în procesul de dezvoltare locală in provinciile Castelo Branco, Indaha-aNova şi Vila Velha de Rodao (primari, reprezentanţi ai Asociaţiei de dezvoltare locală Raia Centro-Sul – ADRACES, antreprenori locali etc.), au participat la sesiuni de lucru în grupuri jigsaw, au intocmit rapoarte zilnice de activiate etc.

Prima abilitare în Universitatea de Vest din Timişoara în domeniul CHIMIE În data de 15 Iulie 2014, în sala 9 din clădirea Facultăţii de Chimie, Biologie, Geografie a avut loc susţinerea tezei de abilitare: „Contribuţii la studiul comportării termice a sistemelor eterogene în condiţii izoterme şi neizoterme” a Domnului conf. dr. ing. Titus-Vasile Vlase.

Foto: Susţinerea tezei de abilitare: „Contribuţii la studiul comportării termice a sistemelor eterogene în condiţii izoterme şi neizoterme”

Foto: Participanţii la IP împreună cu Primarul din Castelo Branco - Portugalia (în centru)

La finalul Programului Intensiv, cele 6 grupuri jigsaw de studenţi, coordonate de câte un cadru didactic de la fiecare universitate participantă, au prezentat câte un raport final pentru fiecare tematică propusă la debutul programului, în care au fost evidenţiate toate elementele cu caracter teoretic şi practic pe care le-au asimilat în cele 14 zile. Pe lângă experienţa internaţională multidisciplinară în domeniul dezvoltării locale, acest program a oferit studenţilor şi posibilitatea perfecţionării limbii engleze, ca instrument de comunicare ştiinţifică interculturală, dar şi a dezvoltării unor relaţii de colaborare cu studenţi din diferitele centre universitare europene. Lect. univ. dr. Ramona IVAN, Departamentul de Geografie

Activitate ştiinţifică a Domnului Vlase s-a remarcat în decursul timpului prin premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române pentru Chimie din 2005, înfiinţarea Centrului de Cercetare: Analize termice în probleme de mediu al Universităţii de Vest din Timişoara, (acreditat C.N.C.S.I.S. în anul 2005) la care a fost Director Ştiinţific până în 2012, iar după pensionarea Domnului prof. dr. ing. Nicolae Doca (Directorul Centrului) până în prezent Director adjunct. Cele 19 grant-uri câştigate prin competiţie, din care la 4 a fost director sau responsabil de proiect, au adus sume considerabile Universităţii de Vest, dar şi o aparatură de cercetare de aproape jumătate de milion de dolari (în perioada 20062007), ce a stat la baza cercetărilor şi rezultatelor ulterioare. De asemenea numeroasele contracte cu mediul economic au permis întreţinerea aparaturii şi participarea la numeroase Conferinţe şi Congrese internaţionale (peste 85), dedicate analizei termice, cineticii chimice, cineticii neizoterme, caracterizării materialelor solide, stabiliţăţii termice a aditivilor alimentari, interacţiunilor induse termic între excipienţi şi substanţa activă la preparatele farmaceutice etc. Cercetările au fost materializate prin 69 lucrări ISI publicate, 5 în curs de publicare (la 33 fiind prim autor sau autor corespondent), un indice Hirsh h=12 (SCOPUS) şi 495 citări. Lucrările au fost publicate în reviste dedicate analizei termice şi cineticii neizoterme, dar şimaterialelor

www.uvt.ro

pagina | 9


polimerice, compuşilor farmaceutici (Journal of Thermal Analysis and Calorimetry – IF=1,982; Thermochimica Acta – IF=1,986; Chinese Journal of Chemistry-IF=0,917; High Performance Polymers –IF=0,85; Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis – IF=2,947; Chemistry Central Journal-IF=1,312; Revista de Chimie –IF=0,538; Rev. Roum. Chim.IF=0,331; Digest Journal of Nanomaterials and Biostructures- IF= 1,092; Romanian Reports in Physics -IF=1,986) cu un factor de impact cumulat de peste 123. Cele 10 cărţi din care la una prim autor, precum şi prim autor la un capitol de carte (capitol dedicat Metodei NPK modificată Vlase-VlaseDoca) într-un volum apărut în Editura Academiei Române sub îndrumarea regretatului acad. prof. dr. doc. Eugen Segal, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (părintele analizei termice şi cineticii neizoterme din România). Toate cerinţele minimale pentru abilitare – Profesor ale domeniului CHIMIE au fost cu mult depăşite, iar punctajul total a fost de 400,5 , faţă de un necesar de 100.

Nominalizare Editorial Board al revistei Geomorphology Lucian Drăguţ, lector dr. la Departamentul de Geografie al UVT, a fost numit membru în comitetul editorial al prestigioasei reviste Geomorphology. Editată de Elsevier, Geomorphology acoperă întreg spectrul de preocupări în domeniul geomorfologiei (http:// www.journals.elsevier.com/geomorphology), impunându-se ca una dintre cele mai importante reviste ştiinţifice în domeniul Ştiinţele Pământului, cu un factor de impact de 2.552.

Final de an universitar încărcat la Facultatea de Arte și Design Gala Absolvenților specializării Modă - Design Vestimentar Facultatea de Arte și Design din Timișoara a organizat în data de 1 iulie 2014 Gala Absolvenților specializării Modă - Design Vestimentar ce a cuprins prezentările de modă ale absolvenților săi de licență și master. Un număr de 22 de absolvenți și-au prezentat în sala Mare a Teatrului Național Timișoara, colecțiile coordonate de lector univ. dr. Andreea Palade-Flondor, lector univ. dr. Valentina Ștefănescu și prof. univ. dr. Elena Minodora Tulcan. Evenimentul s-a adresat mediului profesional (promotori de modă, angajatori, analiști), mediului cultural (critici, galeriști) cât și publicului interesat de fenomenul modei. Sala a conferit distincție evenimentului care a atras atenția unui public numeros. Colecțiile s-au diferențiat stilistic și conceptual prezentând abordări artistice diferite prin intermediul designului vestimentar. Ludicul, portul popular românesc sau maghiar, ornamentul arab, gheața, desenul tip graffiti, geometria, florile, aripa libelulei, ruinele, etapele vieții umane sunt câteva dintre sursele de inspirație utilizate. De la colecții elegante, sofisticate și rafinate, la creații casual sau experimentale tânăra generație de designeri a arătat complexitatea direcțiilor pe care este capabilă să le abordeze. Eveniment susținut de Universitatea de Vest Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Teatrul Național Timișoara, Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara Parteneri: Wish Studio, Școala de Machiaj Atelier Paris, Impact Season for Events

Interdesign Simpozionul Internațional Interdesign este o iniţiativă academică, venită să consolideze poziţia de exponent cultural euroregional al Timişoarei. Aflat la prima ediţie şi fiind derulat de Universitatea de Vest din Timişoara, cu sprijinul Primăriei Timişoara şi al Consiliului Local, evenimentul bienal de design atrage în jurul Facultăţii de Arte şi Design din oraş reputaţi designeri autohtoni şi din străinătate. În mod firesc, atât

www.uvt.ro

pagina | 10


în jurul nucleului româno-ungaro-sârb, cât şi prin construirea unor noi punţi interculturale s-a clădit ideea de universalizare a designului. Dacă iniţial se dorea ca pe schema unui „triunghi” Timişoara – Szeged – Novi-Sad să fie concentrate creaţiile din domeniul designului, la finalul demersului poate fi vorba mai degrabă de un „poligon” transcontinental pe ale cărui laturi se regăsesc şi ţări precum: Franţa, Spania, Polonia, Armenia, chiar şi Singapore. Au fost selectate 73 de lucrări aparţinând unui număr de 43 de designeri din cele opt ţări amintite, reunind proiecte din patru categorii distincte, după problematică, subiecte şi abordări. Este vorba, aşadar, despre designul de produs, designul de interior, designul grafic şi cel de bijuterii. Perceput ca domeniu distinct, designul reuneşte date ce nu ţin exclusiv de creaţia artistică, situându-se aproape de zona de demarcaţie dintre artă şi inginerie, exuberanţă şi rigoare, entropie şi planificare. Astfel, evenimentul include lucrări din domeniul artelor aplicate – unele dintre ele fiind proiecte concretizate – care trebuie citite într-o cheie aparte, în integralitatea lor reunind condiţiile necesare pentru a fi apreciate drept excepţionale creaţii artistice şi de design.

schneider, Mădălin Mărienuț, Petru Birău, Andreea Foanene Petcu, Petti Velici, Ondina Turturică, Sandra Chira, Dan Daniel, Andra Ciocoiu, Ioana Neculea, Mihai Moroz, Ion Gherman, Dan Vișovan, Reka Gyorgypal, Dana Stana, Diana Serghiuță și Diana Pantea. Artiștii, aparținând unor specializări foarte diferite (de la pictură, sculptură, grafică, fotografie la arte textile, design grafic, design vestimentar) au venit în întâmpinarea publicului cu o largă varietate de abordări artistice, atât în ceea ce privește limbajul plastic pe care fiecare dintre ei îl privilegiază, cât și conceptele pe care le vehiculează în lucrările lor. Există, astfel, în cadrul expoziției demersuri de factură modernistă, dar și o îndepărtare de acest purism formal specific modernismului pentru exploatarea și experimentarea cinetismului. De asemenea, se operează fie cu abandonarea totală a reperelor figurative și poziționarea într-o morfologie abstractă, fie cu voalarea acestora în direcția captării unei trăiri lăuntrice sau, la extrema cealaltă, cu fascinația mimesisului. Și mai acut se raportează la realitatea exterioară demersurile artistice care pleacă de la fotografie, sau care, prin forma de expunere, depășesc limitele acesteia în direcția instalaționismului, astfel încât imediatețea cadrului fotografiat să devină și mai pregnantă. Expoziția alătură, pe de-o parte, lucrări care investighează forme sau concepte arhetipale și viziuni ancorate în contexte tehnologizate, sau epurate de reperele ancestralității. Numeroase lucrări abordează tema feminității care variază de la o manieră de interpretare explicită, cu aplecare spre supralicitarea decorativistă a texturilor, la o manieră intrigantă și contradictorie, sau la puneri în scenă care transformă creația vestimentară într-un apanaj al unei stări de spirit, a unei emoții vibrante.

Expoziția doctoranzilor FAD În data de 3 iulie 2014 a avut loc la Galeria Pygmalion vernisajul expoziției doctoranzilor Facultății de Arte si Design din Timișoara. Evenimentul a fost coordonat de conf. univ. dr. Vică Tilă Adorian, Decan al Facultății de Arte și Design și de lector. univ. dr. Corina Nani, cadru didactic al departamentului de Design și Arte Aplicate. Au expus: Sorin Bijan, Viorel Curt, Elena Adorian, Laura Șerban, Eugenia Nicșa Riem-

www.uvt.ro

pagina | 11


Gala Absolvenților Facultății de Arte și Design Muzeul de Artă de Artă din Timișoara a găzduit în data de 06 iulie a.c. vernisajul Galei Absolvenților Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cuvântul de deschidere a fost susținut de către Conf. Univ. Dr. Vică Tilă Adorian – decanul facultății și Prof. Univ. Dr. Ileana Pintilie. Au expus peste 80 de absolvenți ai tuturor specializărilor facultății de la nivelurile de studiu licență și master și au putut fi vizionate astfel lucrări de pictură, grafică, sculptură, fotografie, proiecte de restaurare, design, ceramică, creație vestimentară sau design textil. Evenimentul a reeditat expoziția primei generații de absolvenți cu aproape 20 de ani în urmă, găzduită și atunci de muzeul timișorean.

West Summer University, la a patra ediţie Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) desfăşoară în perioada 23 iulie-6 august 2014 proiectul West Summer University 2014. Aflat la a patra ediție, proiectul este dedicat elevilor absolvenţi ai clasei a XI-a, cărora le oferă posibilitatea de a experimenta viața de student timp de două săptămâni. Proiectul West Summer University (WSU) are ca scop principal promovarea învățământului superior și vine în ajutorul elevilor, absolvenți ai clasei a XI-a, care sunt dezorientați cu privire la alegerea viitoarei facultăți. Timp de două săptămâni, cei 180 de elevi vor avea parte de simularea procesului academic prin participarea la cursuri, laboratoare și seminarii specifice anului I din cadrul celor 11 facultăți ale Universității de Vest din Timișoara. Nu va fi neglijată nici educația non-formală, participanții luând parte la o serie de traininguri, dezbateri pe diverse teme educaționale și nu numai, competiţii, vizite la principalele obiective turistice din oraş, seri sociale şi culturale etc. Cei 180 de participanţi provin din 28 de judeţe ale României, dar şi din Republica Moldova, pentru prima dată la West Summer University participând şi 9 elevi basarabeni, datorită parteneriatului încheiat cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni. Cu toţii au fost selectaţi dintre cele peste 450 de aplicaţii primite, în baza formularului de înscriere completat de ei. Pentru promovarea proiectului în rândul elevilor din România principalul partener a fost Consiliul Naţional al Elevilor, dar s-a colaborat foarte bine şi cu numeroase Inspectorate Şcolare Judeţene.

Din programul pregătit de organizatori pentru elevii participanţi putem remarca un concert-lecţie al artistului Emil Kindlein, ce va avea loc în data de 4 august, la Sinagoga din Cetate, o proiecţie de film şi o dezbatere organizate în parteneriat cu Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog al judeţului Timiş, o proiecţie de filme motivaţionale organizate în parteneriat cu Asociaţia Dreams for Life sau un treasure hunt ce îi va provoca pe participanţi să descopere principalele obiective turistice ale municipiului Timişoara. Principalul partener şi, totodată, gază a proiectului este Universitatea de Vest din Timişoara, care vine în sprijinul viitorilor studenţi şi susţine West Summer University încă de la prima ediţie, iar Primăria Municipiului Timişoara, Regia Autonomă de Transport Timiş şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş susţin de asemenea buna desfăşurare a întregului eveniment. „Aștept cu nerăbdare începutul acestui proiect atât de drag sufletului meu. Atât pentru elevi, cât și pentru organizatori, cred că acesta este cel mai frumos mod de a ne petrece două săptămâni din vacanță. Mediul universitar pe care îl vor putea observa direct îi va ajuta cu siguranță pe participanți în a lua o decizie corectă legată de facultatea la care se vor înscrie anul viitor.” a declarat Mona Shirin Al-Ariqi, una dintre coordonatoarele generale ale proiectului. „Ştim cât de greu îi este unui elev să îşi contureze în minte o imagine clară şi reală asupra a ceea ce înseamnă studenţia, de aceea OSUT vine în sprijinul lor şi organizează deja de 4 ani proiectul West Summer University, un proiect devenit tradiţional pentru organizaţie. Încercăm să îi obişnuim pe elevi cu toate aspectele vieţii de student, de aceea le-am pregătit un program foarte variat. Sperăm ca această experienţă să însemne pentru ei un proces prin care s-au dezvoltat, şi-au descoperit pasiunile, şi-au dezvoltat cultura generală şi în urma căreia vor fi capabili să facă o alegere responsabilă pentru viitorul lor. De asemenea, sperăm să se molipsească cu «microbul» voluntariatului şi să îi regăsim în mişcarea studenţească în viitor.” a declarat Vlad Cherecheș, președintele OSUT. Primul proiect de acest tip a fost iniţiat acum 7 ani de către Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, sub numele Junior Summer University, WSU fiind a doua universitate de vară pentru elevi din România.

www.uvt.ro

pagina | 12


CALENDARUL EVENIMENTELOR LUNII AUGUST 2014

Lista actelor normative relevante pentru învățământul superior publicate în Monitorul Oficial al României în iunie 2014 Ordin MEN nr. 3597/2014 din 18/06/2014 Ordinul nr. 3597/2014 pentru modificarea si completarea Metodologiei de evaluare anuala a activitatii personalului didactic si didactic auxiliar, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 6.143/2011

01-15 august

Director artistic al Festivalului International Zilele Muzicii la Oravita, ed. a VII-a - Facultatea de Muzică; Locație: Teatrul Vechi M. Eminescu Oravita; Ora: 19 00

02

Spectacol de sunet si culoare Gradina fesrmecata - Facultatea de Muzică; Locație: Teatrul Vechi M. Eminescu Oravita; Ora: 19 00

03

Traditie si contemporaneitate – concert dezbatere - Facultatea de Muzică; Locație: Teatrul Vechi M. Eminescu Oravita; Vernisaj: 02. 07. 2014, Ora: 19 00

08

Expoziția ADN Urban - Facultatea de Arte și Design; Locație: Galeria Primăriei, str. Victoriei, nr. 5

10 - 14

Sustinere cursuri de maiestrie de pian - Facultatea de Muzică;

august

Publicat in MOF nr. 463 - 25/06/2014 Versiune consolidata in 08/07/2014

august

Hotarâre nr. 580/2014 din 09/07/2014 Hotarârea nr. 580/2014 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor si al specializarilor/programelor de studii universitare si a structurii institutiilor de învatamânt superior pentru anul universitar 2014-2015, precum si aprobarea titlurilor conferite absolventilor învatamântului universitar de licenta înmatriculati în anul I în anii universitari 2011-2012, 2012-2013 si 2013-2014

august

Locație: Teatrul Vechi si Scoala de Muzica din Oravita; Ora: 10 00-13 00; 17 00-20 00

august

24

Recital de pian la patru maini cu Dragos Mihailescu - Facultatea de Muzică; Locație: Teatrul Cohilia din Limni, Grecia; Ora: 21 00

august

Publicat in MOF nr. 527 - 16/07/2014 Ordin nr. 3838/2014 din 11/07/2014 Ordinul nr. 3838/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative din sistemul national de învatamânt Publicat in MOF nr. 518 - 11/07/2014 Notă: Aceste acte normative pot fi citite/descărcate/vizualizate pe site-ul Monitorului Oficial, www.monitoruloficial.ro, site-ul Ministerului Educației Naționale, www.edu.ro, la secretariatele facultăților accesând programul legislativ disponibil gratuit Lege4 sau la Compartimentul Juridic al Universității de Vest din Timișoara, bulevardul Vasile Pârvan, nr.4, et.I, sala 159. Consilier juridic Florentina Radu

www.uvt.ro

pagina | 13


www.uvt.ro

pagina | 13

Profile for Comunicare și Imagine UVT

UVT Newsletter - iulie 2014  

UVT Newsletter - iulie 2014  

Advertisement