Page 1

Nr. 1, Octombrie, 2011 www.agorasophie.blogspot.com e-mail: agora@scientist.com Agorisme

‘‘Înainte de a începe o noua temă filosofică, mă oblig să gândesc destul de mult - deoarece asta ar semnifica o responsabilitate faţă de mine şi de ceilalţi. Ideile se nasc în interiorul nostru; o dată scoase avem responsabilitate.’’

Ejik

‘‘Odată ce omul iese din casă, el imediat

devine...’’

Clubul filosofic Agora Clubul filosofic Agora creat, născut şi lansat la 3 iulie 2010, ora 17.03 cu greutatea

intelectuală de 23.5 kg, de un grup de tineri, în colaborare cu Asociaţia pentru Filosofie din Moldova şi A.O. “Predă Deştept”. Proiectul de crearea clubului filosofic vine cu scopul de a compensa industria divertismentului şi a culturii de consum, susţinerea şi dezvoltarea ramurei intelectuale şi culturale, cultivarea plantaţiei filosofice în câmpul agricol cognitiv al personalităţii, materializarea potenţialului filosofic al membrilor clubului, dezvoltarea intelectuală şi stimularea gândirii critice şi, nu în ultimul rând, crearea unui laborator şi pepeniere filosofice, o ‘‘uzină’’ de filosofie, spre formarea unei şcoli autonome de gândire. Este de remarcat faptul că clubul filosofic Agora este primul club de filosofie din R. Moldova de un asemenea gen ‘‘turbat’’, ce are scopuri şi obiective bine definite pe termen lung, cu o structură organizaţională şi cu membri stabili, precum şi primul club de filosofie autonom faţă de o anumită instituţie de învăţământ. Clubul Agora nu reprezintă o mişcare ideologică sau o confesiune religioasă, nici nu aparţine unui partid politic sau unui alt tip de organizaţie satanică. Reprezentăm Logos-ul, facem filosofie până ce cedează toate motoarele şi procesoarele din creier, şi ne refugiem de sub tutela culturii de masă. Pentru realizarea scopurilor menţionate, clubul filosofic Agora organizează sistematic un şir de activităţi:

Anna Gulko

VISE HERMENEUTICE //

Platon şi Brâncuşi intersecţii hermeneutice

Două mari personalităţi, două spitale de psihiatrie, fiindcă după ce ai intrat pe uşile lor, rămîi sănătos -în limitele gardurilor sale, şi nebun, -pentru toţi cei aflaţi afară. Una din figuri e îmbrăcată colorit de ceva secole în mitologie (adică în istorie), alta se află în poziţia de debutant. Platon şi Brîncuşi pot fi consideraţi două mistere pentru comprehensiunea operelor lor, dar şi complexitatea pătrunderii în esenţelor lor... a pag.2

FILOSOFIA ŞTIINŢEI //

O abordare sinergetică a societăţii moldoveneşti

Există ideea generală, precum că individul moldovean este o fiinţă multilateral dezvoltată, indiferent de statut sau rol social, indiferent de domeniul pe care-l profesează, de condiţiile în care activează etc. Exista şi ideea că un individ este cu atât mai puternic, cu cât condiţiile în care se dezvoltă sunt mai aspre. Prin urmare legile evoluţioniste afirmă că individul în atare condiţii îşi formează şi dezvoltă capacităţi şi instrumente mult mai eficiente... a pag. 4

FILOSOFIA EROTICĂ //

Fidelitatea

Dezbateri filosofice Dezbaterile filosofice reprezintă un gen de activitate nestandart, ce reuneşte membrii clubului în jurul unei ceşti de cafea, spre discutare pe teme fierbinţi de ordin filosofic, social sau cultural. În urma unor analize şi studii ştiinţifice, s-a constatat că în cadrul acestor şedinţe volumul consumului de neuroni este direct proporţional cu cafeaua consumată. Dialoguri filosofice Un alt gen de activitate ce vizează o dezbatere doar între doi membri ai clubului, ce permite realizarea unei discuţii constructiviste, în baza unul algoritm logic şi dialectic. Tematica plasată în mijlocul arenei a luptei intelectuale este lovită de pereţii creierului şi supusă torturilor neuronale, până când ideea tematicei este facută praf, şi astfel se ajunge la esenţă. Seminare Genul de activitate în care membrii clubului se mobilizează în studierea individuală a unor tematici care, la rândul lor, sunt expuse criticii, analizei, condamnări, sancţiuni, sugestii, recomandări şi injurături rafinate în cadrul şedinţelor.

c pag. 2

Filosofia eroticii?! Hmm... Deja îmi pot închipui acel infim surâs în colțul buzelor cititorului, acel mic zâmbet care apare de fiecare dată când se calcă pe acest teritoriu tabu, și care multora le trezește acei drăcușori, care atât de maestruos joacă pe coardele celei de-a doua chakre. Deci, ne putem ușor da seama că acest compartiment al revistei nu va trata doar problemele și tematicile strict instituționalizate, având poate doar unele mici tangențe cu acestea... a pag. 5

CURENTE ŞI ŞCOLI FILOSOFICE //

Umanism. În căutarea sinelui

În jurul noţiunii de umanism stau adunaţi foarte mulţi oameni; mănîncă şi beau, uneori pînă la vomă, din bucătăria sa: pictori, critici literari, politicieni, filosofi şi antropologi, educaţie şi politică, liberali şi socialişti ş.a.m.d. Toţi ei se străduie să poarte ecusonul de Umanist sau „Spirit umanist”. Şi totuşi, ce rol are umanismul pentru filosofia prezentă, îndeosebi, pentru situaţia noastră de post-postmodern?... a pag. 6


Forum online de filosofie Agora Primul şi ultimul forum de filosofie din R. Moldova, care reuneşte membri clubului, dar şi persoane exterioare, în discuţii filosofice online, asupra celor mai nonconformiste subiecte. Aici, din cauza încărcăturilor tematicilor şi discuţiilor filosofice, serverul deseori cedeaza, iar procesoarele calculatoarelor se ard. Unii dintre membri mărturisesc chestii şocante, că sunt nevoiţi lunar să-si repare calculatoarele sau să-şi procure cele mai puternice calculatoare de pe piaţă, pentru a rezista la discuţiile de pe forumul online. La ora actuală statistica forumului indică 32 de membri înregistraţi, 140 de subiecte de discuţii grupate în 16 categorii şi peste 750 de comentarii.

Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

Seri culturale Serile în care membrii clubului petrec timpul de relaxare sub amprenta sau egida valorilor clasice culturale (muzica clasica, teatru, seri poetice, etc.) Aici creierul se extinde, neuronii se relaxează, spiritul contemplează esteticul şi membrii sunt impăcaţi cu sine şi cu viaţa... Revista filosofică Agora Aceasta revistă vine din necesitatea de a oferirea membrilor clubului posibilitatea de dezvoltare şi materializare potenţialului filosofic, precum şi a manifestării în cadru profesional. Stilul revistei este unul neformal, dar în acelaşi timp îmbină nuanţele postmoderniste cu stilul academic clasic.

În perioada iulie 2010 – iulie 2011 clubul a organizat peste 25 de şedinţe, ceea ce semnifică peste 50 de ore de discutii filosofice asupra 25 de tematici diverse, la care au asistat în ansamblu peste 50 de persoane, dintre care o treime cu statut permanent – membrii clubului, unde s-a consumat peste 76 litri de cafea. Clubul urmăreşte pe viitor să-şi lărgească sfera de activităţi, una dintre care este realizarea unor conferinţe filosofice ultra-moderne, în stil neotranspostmodernist. La fel, clubul urmăreşte reformarea structurii, statutul şi genurile de activităti, în vederea obţinerei unei randament maxim şi eficient.

Ştefan Popov

Platon şi Brâncuşi – intersecţii hermeneutice ouă mari personalităţi, două spitale de psihiatrie fiindcă după ce ai intrat pe uşile lor, rămîi sănătos -în limitele gardurilor sale, şi nebun, -pentru toţi cei aflaţi afară. Una din figuri e îmbrăcată colorit de ceva secole în mitologie (adică în istorie), alta se află în poziţia de debutant. Platon şi Brîncuşi pot fi consideraţi două mistere pentru comprehensiunea operelor lor, dar şi complexitatea pătrunderii în esenţelor lor. Atunci am înţeles că e nevoie de un procedeu, mai mult venit din domeniul Corridei sau gladiatoriei: îi pun faţă în faţă şi îi las pentru un timp să văd ce se întîmplă între ei. Ca în filmele documentare unde se modelează nişte lupte între animale, insecte, peşti, viermi care, datorită imposibilităţii de a se întîlni faţă în faţă, se luptă, spre plăcerea telespectatorilor în cîmpul virtualităţii. Şi deci eu, autorul, ca un spectator, mă voi strădui să remarc, în limita îngustimii minţii mele, intersecţiile şi manevrele luptei lor: „Brîncuşi contra Platon”. Brîncuşi în domeniul artei moderne a realizat profunde metamorfoze, ce ne obligă, pentru a primi lingura hedonistică în urma contemplării operelor sale, să purcedem la acte transformatoare orientate spre propriile noastre fiinţe, să ne sucim neuronii şi capurile. Brîncuşi ca şi Platon nu-şi satisface existenţa în limitele unei mese, fuste-mini, şepci sau ghete, ci înaintează spre captarea esenţelor, care „cad” în anumite forme. Cu alte cuvinte fiecare obiect, atunci cînd este privit îşi are personalitatea sa: -culoare, formă, adaosuri pur-estetice, material şi multe alte nuanţe, nuanţe ce ţin de lumea fenomenală. Pe de altă parte, toalitatea mini-fustelor sau a ghetelor, se întîlnesc în nişte forme generale, cvasi-reductibile, ceea ce ne face să fim siguri că în faţa noastră totuşi este o gheată, indiferent de material, gust, culoare sau miros. Platon are în vedere o gheată aflată doar în mintea noastră, palpată de „ochii” raţiunii, fiind originară şi primară ghetelor, ghetuţelor sau ghetoaicelor de la picioarele noastre. Brîncuşi realizează cam acelaşi procedeu -reduce forme în forme-idei arhi-stilizate, care-şi păstrează doar semnele absolut necesare pentru ochiul nostru, un pic la dreapta sau la stînga, şi legea constantei percceptive se pierde (omul nu mai poate percepe obiectul din faţa ochilor săi). În fine, am avut o dezamăgire profundă în urma aşa-zisei lupte: la început s-au ţintuit în priviri, după care sau mirosit, palpat, cîntărit, măsurat, şi în cele din urmă într-un glas au anunţat că ies la o halbă de bere şi văzînd stupefierea şi dezamăgirea mea, din milă m-au invitat cu ei. Pînă la Beer Haus am mers un pic în urma lor din incomoditate faţă de privirile celor din jur: Platon înfăşurat într-o pînză albă, semi-dezgolit a-lea modei greceşti de prin secolul IV-V î.e.n. şi Brîncuşi în straiele sale murdare şi pline de praf din atelier. După două halbe de bere, cu scîrţ în capul meu se închega o idee - aceşti doi din faţa mea erau cei mai apropiaţi pentr umine.

2

Acele 3-4 ore , petrecute cu ei, mi s-au echivalat cu cei 3-4 ani de facultate. Uneori înţelegeam logica şi raţionamentele lor, însă mai mult nu; ca un copil de 5 ani, care încearcă să se ridice în vîrful degetelor mimînd o faţă de om „matur”, care înţelege ceea ce se petrece la masa discuţiilor părinţilor săi, şi care rămîne aceeaşi minte de copil încărcată

cu maşinuţe, căluţei, dragoni şi pe alocuri cu fluturaşi. Vorbeau despre esenţe şi forme, despre bine şi rău, despre viaţă, tendinţe, fericire. Pe scurt am înţeles că atît ideile platonice, cît şi formele „goale” ale operelor lui Brîncuşi ţin de o altă lume, mult mai abstractă şi, în

acelaşi timp, mai simplă. Cu cît îţi forţezi mintea pentru a le atinge, cu atît ele par mai simple. Şi aici paradoxul simplitatea crează complexitatea şi nu invers. Oamenii îşi încarcă viaţa sa cu nuanţe, cărţi, care vin să le sesizeze, biblioteci care le sistematizează, ritualuri şi iniţieri pentru a fi admişi să le cutreiere, şi în fine să le răsfoiască. Ce-i este suficient omului ca să trăiască? Apă, şi nu coca-cola, fanta, pivă sau samagon (în esenţa lor stă H2O-ul, restul sunt nuanţe), un acoperiş cu un pat, şi nu apartamente lux, case cu 3-4 etaje sau castele cu cîtevasprezece turnuri; ceva mîncare şi nu mese care se rup cu diversitatea de bucate (îndeosebi la nunţile şi cumătriile moldovenilor); un serviciu ca să obţină cele necesare pentru trai, o familie şi cîţiva prieteni poate mai sunt încă vre-o două-trei esenţe, nu ştiu, însă pentru mine asta e cam tot. În situaţiile cînd sunt doborît de tonele de nuanţe, probleme, datorii, griji amintirea timpului petrecut alături de cei doi prieteni ai mei mă fac să mă simt mult mai uşor şi mai simplu. P.S. Călătorind mai mult cu mintea mea de copil, printre paginile bibliotecilor, am fericirea să întîlnesc şi alţi prieteni apropiaţi: „Simplitatea este unul din principalele caractere ale frumuseţii; ea este esenţială sublimului (Diderot D.); „Simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale” (Tolstoy L); „Lucrurile cele mai mari nu au nevoie decît a fi înfăţişate cu simplitate” (Bruyere J.); „A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori cîte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, pînă cînd te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?” (Vieru GR.) P.S 2 Fiţi simpli!!!.. însă un micuţ sfat: vă revin să aveţi în buzunare mai mulţi leuţi atunci cînd intraţi la o „halbă de bere” cu: Nietzsche, Kant, Hegel, Aristotel – beau de „crapă pietrele”, aşa că fiţi atenţi (cu Nietzsche îndeosebi – el îi „buinîi”)

Ejik

Apă lucidă Esenţa existenţei se roteşte în forma unei sfere, plinul ei e ocupat de acel tot pe care noi trebuie să-l aranjăm şi să-i stabilim ordinea. Dificultatea întâlnită în scopul îndeplinirii datoriei se ascunde în obscuritatea acestui amestec de lucruri care trebuie repartizate cu minuţiozitate fiecărui domeniu în parte şi dacă eşuăm sau … cedăm – rămâne acel haos incipient pentru îndrăzneţii care-şi ”sacrifică” în modul cel mai frumos viaţa spre a căuta şi găsi răspunsuri … Mă gândesc acum, şi dacă nu e cel mai frumos mod ? Că “ei” îşi petrec viaţa căutând şi evoluând spre cunoaştere, dar senzaţiile, sentimentele, trăirea acestora , entuziasmul din descoperirea unor lucruri simple pentru restul şi complicate pentru “ei”? Să aibă nevoie oare iubirea de atâtea explicări şi oare pot influenţa acestea asupra ei ? Cert e că spontaneitatea lucrurilor, până la urmă, amestecată cu înţelepciune și/sau explicaţia logică a acestora reprezintă unul din sensurile vieţii. Cât n-aş da să am măcar acest favor, fântână nesecată de apă lucidă …

Doina Lepădatu


Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

Re-start pentru proaspeţii bobocei şi nu numai ... niversitate – un tărîm transformat în Mecca, în „ceva” care există doar în altitudinea speranţei. Pentru început, aş dori să vă felicit că a-ţi depăşit probele de înmatriculare în această insitituţie, este un fapt cu adevărat simpatic. Ce este o „universitate”?: -un loc plin de mister unde fierb în cazane minţile viitoarei societăţi?; -„biserică” ce cuprinde oameni, speranţe, probe, iniţieri, trădări şi bucurii?; - cazarme sau celule, prin care sunt primblaţi „deţinuţii” fără voia de a le părăsi pe placul lor?; -O mega-discotecă cu vre-o 10-12 D-djay, fiecare cu un disc de 120 minute? Personal pentru mine universitea este o reprezentare socială, cu alte cuvinte, un Tot întreg luat ca TOT întreg: de la mitologii şi ritualuri, undeva „paranormale” undeva aproape normale, pînă la anumite certitudini hiper-obiective: mese, scaune, pereţi, ferestre şi uşi. Universitatea este o utopie, un mit, un complex de speranţe de realizări pe care vi le-aţi dorit, cineva vrea să devină un mare politician, economist, jurnalist, mai puţin profesor şi foarte mult un filosof. Un lucru este cert - în universitatea mai mult aţi intrat cu viitorul decît cu prezentul. Sensul celor scrise de autor, ca un student care păşeşete de fiecare dată pragul universităţii de peste 10 ani şi care a acumulat ceva experienţă, este să vă coboare din cer pe pămînt. Deci, universitatea în care a-ţi intrat nu prea coincide cu universitatea în care vă veţi petrece cei trei, cinci sau patruzeci de ani; cu cît mai repede veţi înţelege, cu atît mai repede vă veţi descurca în păiengenişul ei. Principii sănătoase de supraveţuire pentru boboci. În acest contex, autorul vine să sublinieze anumite realităţi pipăite din perspectiva sa, poate destul de pipărate pentru corpul firav al boboceilor, şi în acelaşi timp necesare pentru manevrele voastre de mai încolo. 1.Nu vă încredeţi în sistemul de notare, deoarece el nu va corespunde niciodată cu cunoştinţele. Docimologia (ştiinţa despre notare) se străduie să evite atît subiectivitea cît şi unicitatea, deoarece trezesc dificultăţi pentru estimare obiectivă. Nota se apropie de nivelul de cunoştinţe, însă nu o va atinge niciodată. E ca şi scaunul cu umbra sa. Ca să fiu mai explicit, scaunul e sistemul de cunoştinţe pe cînd nota doar umbra sa. 2.Profesorii nicidecum nu sunt „taţii” sau „mamele” voastre secundare (care pur şi simplu vă iubesc, vă tutelează doar pentru faptul că existaţi), ci sunt doar nişte oameni

care doresc mai repede să ajungă acasă, să mănînce o farfurie cu supă, să-şi întindă picioarele în faţa televizorului şi să se relaxeze. De aceea nu aşteptaţi de la ei multe, fiindcă nu vă vor oferi, şi nu de aceea că nu vor dori, ci nu au cum: pentru fiecare obiect ei se întîlnesc cu voi de cel mult două sau trei ori pe săptămînă. În acest răstimp, practic, e cu neputinţă să se realizeze o relaţie profundă între un student şi un profesor. Plus la toate este că şi ei au problemele lor personale: „ce să fac cu soţul/soţia de acasă?”, „ce să pregătesc pentru masa de seară?” etc. şi profesionale „ce va fi la adunare?”, „ de ce proful X nu este solicitat de către administrare dar eu da?” 3.Sistemul de cunoştinţe, pe care îl veţi studia, este învechit din start. Datorită faptului că apar noi şi noi experimente, publicaţii, literatură, ipoteze, contra-ipoteze aproape în fiecare lună, astfel apare nevoia de timp pe re-structurări de curs, de obicei profii suprasolicitaţi la adunări, conferinţe, întruniri nu prea are posibilitatea să le răsfoiască. Adesea materialul, care este predat în prezent, este asamblat cu doi-trei ani în urmă şi de fapt depăşit. Ca o mică concluzie – căutaţi şi învăţaţi singuri! 4.Universitatea nu vă oferă loc de muncă, voi singuri sunteţi obligaţi să-l căutaţi. Aporximativ 15-20 de procente din cei care absolvesc instituţia lucrează în domeniul lor, restul se reprofilează sau pleacă peste hotare, şi tot se reprofilează. Mai mult decît atît, la toate posturile propuse pe piaţa de muncă, una din cerinţe-killer este solicitarea a cel puţin 2-3 ani de experienţă, experienţă pe care voi oricum nu o veţi avea. 5.Universitatea vă oferă mult mai multă teorie, decît practică, cu toate că, nu aş dori să-i diminuez din importanţă. Este ca o hartă pentru un turist: cu aproximaţie îţi indică locul, distanţele, însă nu încurcaţi ceea ce este scris în cărţile academice cu realitatea ce vă înconjoară. De aceea un următor sfat - încercaţi să luptaţi pe două fronturi: pe cîmpul teoriei şi învăţaţi-vă să înotaţi prin problemele practice ale profesiei voastre. Un psiholog trebuie să mai frecventeze, în calitate de voluntar, instituţiile speciale: psihiatriile, locurile „încărcate” cu stres;

antropologii – culturile şi societăţile mai marginale: penetenciarele, copii stradali, subculturile etc.; filosofii – cu sistemele de idei, reflecţii şi prbleme stringente ale umanităţii. 6.Mulţi, din proaspeţii boboci, concep universitatea ca pe o fabrică producătoare a „diplomelor de absolvire”, unde se cere doar o mică prezenţă. Nu vă indignaţi pe aceşti studenţi, sunt mulţi, şi ei îşi au adevărul lor. Universitatea, în prezent este transformată într-o instituţie economică, prinsă în jocul capitalist: ai capital – ai diplomă, de nu sorry. Cunoştinţe? ... nuuuu ... se vor copia atît la mici testări cît şi la examene de stat, aşa că vă recomand să vă linştiţi şi să acceptaţi realitatea, fiindcă aveţi drumul vostru, diferit de al lor. 7.Acum va urma un adevăr drastic - în universitate sunt estimaţi, glorificaţi studenţii -nu cei care cu adevărat sapă în „adevărurile” ştinţifice, sau cei care îşi lustruiesc în singurătate, prin biblioteci, viziunile sale originale şi cu adevărat unicale, ci cei, care ştiu a comunica, a vorbi, a negocia, a flata, a prezenta materialul în forma dorită de programele şi obiectivele academice: 2+2=4 în caz de se răspunde greşit, urmează penalizările. Originalitatea îşi are plata sa – ieşirea din sistemul zecimal. Şi, astfel, un student original va fi lovit de note bune, pe cînd înmînarea oficială, cu tam-tam-uri glorioase şi aclamaţii, cu notele foarte bune li se va oferi studenţilor care vor corespunde aşteptării „idealului” universitar. Fiind universitatea un sistem, acesta solicită oameni sistemici, care respectă cu sfinţenie valorile şi ritualurile ca fiind „absolute” şi „incontestabile”, de aceea originalitatea nu prea are şansă de a se manifesta în plinătatea sa. Concluzie: Prin intermediul acestor 7 adevăruri, autorul nu încearcă să nege importanţa universităţii pentru viaţa socială şi a fiecărei persoane aflate pe drumul devenirii sale. Aveţi prilejul, ca în limitele acestui tărîm să vă dezvoltaţi anumite calităţi profesionale sau de personalitate. Nu vă limitaţi pur şi simplu să cereţi în semi voce să vi se dea, strigaţi, muşcaţi, daţi din mîini şi din picioare ca să vă audă, explicaţi, re-explicaţi, hiper-re-explicaţi ca să vă înţeleagă.

Iluminator

3


Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

O abordare sinergetică a societăţii moldoveneşti Condiţiile aspre ca factor al progresului xistă ideea generală precum că individul moldovean este o fiinţă multilateral dezvoltată, indiferent de statut sau rol social, indiferent de domeniul pe care-l profesează, de condiţiile în care activează etc. Exista şi ideea faptului că un individ este cu atât mai puternic, cu cât condiţiile în care se dezvoltă sunt mai aspre, prin urmare legile evoluţioniste afirmă că individul în atare condiţii îşi formează şi dezvoltă capacităţi şi instrumente mult mai eficiente, mai perfecţionate, mai optime pentru supravieţuire, deci, realizează salturi calitative spre dezvoltare, spre deschiderea noului, faţă de un individ, care este condamnat la autoconservare prin condiţii favorabile.

Moldoveanul VS euro-americanul Moldoveanul este individul care tocmai este cuprins de un mediu destul de asupru din punct de vedere economico-socio-cultural. Acest mediu aspru ar fi trebuit să favorizeze condiţionarea dezvoltării capacităţilor şi aptitudinilor individului şi al progresului societăţii moldoveneşti per ansamblu. La nivel de individ, acest lucru se întâmplă tocmai prin caracterul său multilateraldezvoltat, faţă de un europenoid occidental sau de un umanoid american, aceştia, la rândul lor fiind specializaţi pe o latură strict îngustă, spectrul lor de posibilităţi şi aptitudini de a realiza careva lucruri este strict limitat. Dacă de exemplu un american ştie a bate un cui, atunci este exclus ca el să mai fie capabil de a fierbe nişte cartofi, dacă occidentalul ştie să sădească un pom, atunci este exclus ca acesta să cunoască şi cultivatul porumbului sau aritmetica elementară. Însă, care sunt capacităţile, aptitudinile şi potenţialul creator al moldoveanului ? Acestea cuprind o zonă destul de largă , începând cu capacităţile de construcţie a unei locuinţe (nemavorbind de detaliile acestuia de a bate cuie, de a tencui, de a vopsi etc.) până la calcule aritmetice superioare (nemavorbind şi de numărul de universităţi şi a indivizilor cu studii superioare). Însă, la nivel social general, se întâmplă un paradox remarcabil, o înversare de situaţie. Tocmai societăţile occidentale sau americane, ale caror cetăţeni sunt destul de limitaţi şi optuzi, sunt societăţile cele mai dezvoltate şi organizate, însă o societate ca cea moldovenească, a cărei cetăţeni sunt multelateral dezvoltaţi, este mult mai bolnavă şi handicapată decât suma indivizilor ce o compun. Care este cauza acestei sitauţii paradoxale? Defapt, nu există nimic paradoxal, -această situaţie poate fi explicată şi analizată prin prisma principiilor sinergeticii.

Societatea ca sistem complex autoorganizator Orice societate reprezintă un sistem organic complex, format din alte subsisteme constituite din elemente sau agenţi individuali (chiar şi individul poate fi abordat ca un sistem în anumite situaţii izolate sau abstractizate). Evoluţia şi progresul unui sistem este dependent de capacităţile sale de autoorganizare. Însă, autoorganizarea este posibilă numai prin existenţa unor condiţii speciale. În cazul nostru ne interesează două condiţii esenţiale de importanţă majoră şi definitorie. Este vorba în primul rând, de procesul sinergetic de cooperarea sincronă a agenţilor individuali spre aceeaşi direcţie, şi deschiderea subsistemelor şi sistemelor către subsisteme şi sisteme exterioare, adică evitarea izolării şi formării unor sisteme închise.

Factori de amplificare a autoorganizării

În cazul sistemelor închise şi al lipsei de cooperare dintre agenţii constituenţi ai sistemului, nivelul entropic creşte (conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii). Prin urmare, creşte dezordinea şi haosul, de unde survine şi moartea sistemului. Un alt moment important este faptul că în cazul sistemului sinergetic, întregul este mai mult decât suma părţilor, adică sistemul în ansamblu este mai mult decât suma indivizilor ce-l constitue şi, tot aici se adaugă proprietăţile emergente ale sistemului, adică de producere a noilor calităţi a sistemului absolut spontan şi imprevizibil.

Autoorganizarea societăţii occidentale Acum, ce avem în occident, şi ce avem în societatea moldovenească ? În occident avem o masă de indivizi, care literalmente sunt limitaţi şi obtuzi, în care ai gîndi că aceşti indivizi n-ar fi în stare să construiască o civilizaţie, dar tocmai ei se află în fruntea oricarei civilizaţii, cum este posibil în fapt acest lucru ? Explicaţia constă în caracterul de cooperare pronunţată între indivizi acestei societăţi, în povida faptului că occidentul a pus accentul pe individualism, dar defapt nu în sensul unui individualism izolat, dar

4

al unui individualism unic şi specific, creat prin libertate, în care să se manifeste şi să-şi materializeze potenţialul individual, necesar întregului sistem social. Deci, un individ orientat spre deschidere şi cooperare. În cadrul acestor societăţi este normal, necesar şi suficient să fii specializat într-un singur domeniu îngust şi prost în toate, întrucât individul face parte dintr-un organizm întegru, care fiecare are o funcţie precisă şi este absolut deschis spre cooperarea sincronă într-o singură direcţie a întregului sistem, de aceea, elementele de care are nevoie, le primeşte de la restul indivizilor prin alte forme sau canale. Astfel, aceasta cooperare sincronă într-o singură direcţie a societăţii occidentale, prin urmare al proprietăţilor emergente, crează acest surplus material şi spiritual, adică întregul este mai mult decât suma părţilor sau a indivizilor.

Un sistem poate avea un coeficient mai înalt de autoorganizare, dacă acesta este stimulat de anumiţi agenţi interni sau externi, astfel se petrece şi-n societatea occidentală, ea poate fi comparată cu efectul « laser ». Laser-ul emite o lumină ordonată, coerentă, monocromă, însă lumina obişnuită se produce cu o maximă dezordine. Lumina laser-ului este aplificată prin stimularea emiterii de radiaţie, unde toate undele sunt de aceeaşi fregvenţă. Analogic putem observa în societatea occidentală, unde nivelul de autoorganizare a fost amplificată prin stimularea şi întroducerea ordinii raţionale. Principiul raţiunii a avut ca efect această stimulare a ordinii şi autoorganizării societăţii occidentale.

Hazardul societăţii moldoveneşti Însă ce avem în societatea moldovenească ? O masă de indivizi profund individualizaţi şi egocentrişti, unde fiecare individ reprezintă o unitate izolată şi conservată, o monadă în sine şi pentru sine. Unde spiritul de cooperare între indivizi lipseşte aproape cu desăvârşire, aceasta specie de individ, tinde să se zeifice pe sine, a fi el totul şi a fi suficient sieşi. Nu întâmplator moldoveanului îi sunt atribuite caracteristicile de fond a mândriei şi aroganţei, caractere ce fac în mod automat o izolare de restul colectivităţii, unde cooperarea se petrece doar la nivelul unor interese personale de scurtă durată. Individul moldovean nu cunoaşte efectul cooperării sincrone în aceeaşi direcţie şi aceasta pentru că nu posedă conştiinţa socială şi din cauza că raza lui de privire şi acţiune se limitează doar la cupola sa individuală, la sfera sa egogentrică, ce-l izolează de restul colectivităţii, conştiinţa ce nu poate să privească mai departe decât sinele său. Astfel, nu poate ca un sistem să se autoorganizeze în lipsa unei cooperări între agenţii ce-l compun, sistemul pur şi


simplu este mort, el nu funcţionează şi este supus legilor entropiei, ale dezorganizării şi ale apariţiei haosului. Aceasta este o explicaţie destul de plauzibilă la societatea moldovenească unde anarhia şi dezordinea predomină şi unde legile nu funcţionează. Căci legile sunt inerente şi funciclabile sistemelor autoorganizatorice. Abordarea sinergetică asupra societăţii moldoveneşti mai poate explica un lucru destul de important, -de ce R. Moldova dupa 20 de ani de independenţă nu este cu adevărat un stat suveran şi autonom şi caută în acelaşi timp un parteneriat protector din partea Est-ului sau a Vestului, căci una din principiilE sistemelor autoorganizatoare afirmă faptul că ‘‘prin procesul de autoorganizare, sistemul are tendinţa de a-şi administra organizarea

Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

după propria sa iniţiativă şi de a-şi spori astfel autonomia.’’ Însă, după cum efectul sinergetic în societatea moldovenească lipseşte, rezultă două consecinţe destul de grave, în primul rând, încearcă să-şi importe legi de organizare din societatea occidentală, ceea ce nu este propriu sistemului său organic, prin urmare aceste legi nu pot garanta asigurarea funcţionării eficiente în societatea noastră, şi a doua consecinţă -societatea moldovenească simte imposibilitatea de auto-administrare. Prin urmare, caută binevol să fie administrată de alte sisteme, astfel nu poate fi vorba de nici-un fel de autonomie. Întregul potenţial al moldovenilor şi caracterele lor multelateral-dezvoltate pur şi simplu se prăbuşesc în zona lor îngustă de acţiune. Căci aici individul resimte

faptul lipsei de cooperare; pentru aceasta el încearcă singur să-şi dezvolte toate instrumentele sale posibile de supraveţuire, pentru că ştie, că acele instrumente de care are nevoie, va fi destul de dificil de a le obţine de la un altcineva, căci acela la rândul său, ca şi primul, este un individualist şi egocentrist, lipsit de conştiinţa colectivă a societăţii. Dacă occidentalul este limitat în potenţial creativ şi cognitiv, larg deschis spre cooperare, atunci moldoveanul este dezvoltat în potenţial creativ şi cognitiv însă limitat şi închis spre cooperare. Drept rezultat survine nevalorificarea potenţialului societăţii, care se iroseşte în zone strict înguste, nefiind deschise spre societate, suma întregului este mai mic decît suma indivizilor.

Ştefan Popov

Filosofia eroticii ilosofia eroticii?! Hmm... Deja îmi pot închipui acel infim surâs în colțul buzelor cititorului, acel mic zâmbet care apare de fiecare dată când se calcă pe acest teritoriu tabu și care multora le trezește acei dracușori care atât de maestruos joacă pe coardele celei de-a doua chakre. Deci ne putem ușor da seama că acest compartiment al ziarului nu va trata doar problemele și tematicile strict instituționalizate, având poate doar unele mici tangențe cu acestea. În continuare ar trebui, deci, să clarificăm care vor fi problematicile și temele ce vor fi puse în discuție, și cum se leagă toate acestea cu domeniul filosofiei. Așadar, în ce mod se raportează una celeilalte, domenii la prima vedere de neîncrucișat, erotica și filosofia? Dacă ar fi să apelăm la grecii antici și să împrumutăm interpretarea termenului de filosofie, și anume că semnifică iubirea față de înțelepciune, vom obține un hibrid de genul “Iubire de înțelepciunea erotismului”. Însă, nu acesta este neaparat sensul pe care îl precautăm pentru a oferi o interpretare domeniului ce va urma să fie abordat în continuare. Odată ce nu s-a ajuns la o înțelegere unanimă care să-i ofere termenului de filosofie un sens stric și, să-i zicem așa, invariabil, voi fi tentat să-i ofer unul care să fie într-atât de general, încât să nu omitem nimic din ceea ce se consideră a fi filosofie. Prin urmare, sunt satisfăcut să consider că filosofii sunt cei ce s-au ocupat nemijlocit de dezvoltarea ideilor și contemplarea gândurilor. Deci, Filosofia eroticii este domeniul care gândește și contemplează asupra ideilor de tentație, seducție, tensiunea dintre reprezentanții sexului opus, dragoste, sex, și multe altele care se referă la ceea ce grecii numeau Eros. „Ce este fidelitatea? Sentimentul că posed un trup și un suflet care nu sunt ale mele?” (Paulo Coelho) Acest citat deja ne sugerează care v-a fi tematica abordată în acest articol. Fidelitate și posesiune – două atribute care, consider eu, stau la baza majoritaţii relaţiilor de tip tradiţional. Când spun ‘‘tradiţional’’ am în vedere relaţii de tipul: Sunt al tău, eşti a mea. Un pas “la stânga” – împuşcat pe loc!!! Desigur nu e chiar într-atât de dramatic, însă nu sunt atât de frecvent întâlnite relaţii în care, convenţional, să fie acceptată o aşa zisa “libertate de acţiuni”. Aşadar, mentalitatea umană, când se pomeneşte aruncată într-o

Fidelitatea

relaţie, devine posesivă. Cred că majoritatea au simţit-o pe propria piele, sau măcar au observat comportamentul persoanelor care practic plesnesc de gelozie când se află într-o situaţie “gelozantă”. S-ar putea, de asemenea, spune că gelozia se manifestă în sine ca un derivat al acestui instinct posesiv, întrucât acesta din urma înfățișează dorința de a înlănțui pe celălalt, de al păstra doar pentru sine. Și e firesc. Probabil că natura s-a asigurat ca sindromul imunodeficienței dobândite să nu apară înainte de secolul XX. Dorinţa de a poseda portă în sine un caracter restrictiv, care impune limite de acţiune şi comportament, iar gelozia se manifestă ca un răspuns de indignare îmbinat cu furie la pretenţiile libertine ale partenerului. Şi totuși, poate fi inhibată posesivitatea? În caz că e posibil, în ce mod, şi care ar fi urmarile şi posibilul progres al relaţiei? Nu-mi voi expune propria opinie deoarece, dupa cum considera Platon şi mulţi dintre vechii gânditori, adevarul (şi aici voi adauga propria notă) şi ideile demne de consideraţie se ivesc în urma dialogului. Acum, să revenim la întrebarea iniţială: “Ce este fidelitatea?” Coelho a sugerat un răspuns, ironic cei drept, însă, aş dori să pătrundem în microcosmosul acestui concept, pentru a putea întelege cum se manifestă el, şi desigur,

Confuzie

Nu ştiu dacă există ceva dincolo de realitatea vizuală, dar ştiu că … ceea ce avem noi, e ceva, care nu conştientizăm cât valorează. Nu pot să cred că avem, doar o lume, pentru unii atât de mizerabilă şi absurdă. Pentru mine, o lume e un tot, iar un tot îl reprezintă bătrânica cu faţă blajină pe care o văd în fiecare dimineaţă cum cerşeşte, clădirea din faţa ferestrei de la bucătărie, copacul de lângă clasa de franceză, frunzele … Nu înţeleg de ce căutăm o posibilă fericire oriunde înafară de aceasta? Ah, dacă am privi mai profund lucrurile, am zâmbi minunat la fiecare acest fenomen şi am fi fericiţi când

ce reprezintă opusul său – infidelitatea. Să ne imaginăm o scena tipică în care, după o anumită perioadă de timp, într-o relaţie, unul din parteneri calcă strâmb şi respectiv celălalt află. Reacţia tipică în asemenea momente este ... apocalipsa. Pentru a putea aduce în lumină anumite aspecte voi apela o conversaţie cu o persoană care s-a aflat în situaţia de a fi înşelată: Întrebând “Ce te-a deranjat mai mult: 1. Faza că el a făcut sex cu alta pentru a-şi satisface necesităţile, sau 2. Gândul că el are sentimente pentru ea? ”. Ea mi-a răspuns: ‘‘n-am presupus a doua.” În acel moment am început să mă îndoiesc de faptul că cunosc într-adevar ce înseamnă înşelarea şi fidelitatea. Am început să mă întreb care este “primatul” când vine vorba de înşelare. Ce are mai multă importanţă în acest caz, simplul sex cu un/o altul/alta, sau contează totuşi şi ideea de “înşelare sentimentala”, partea în care unul din cei doi aflaţi într-o relaţie se ataşează sentimental de o altă persoană? Ar putea ansamblul acestor aspecte să înfăţişeze într-un final imaginea conceptului de înşelare? condrea_kriss@yahoo.com – pentru polemică și schimb interactiv de idei...

Cristian Condrea

suntem „utili”, într-un fel , celor care sunt … mai nefericiţi decât noi. Prin toate acestea, viaţa noastră capătă sens. Nu poţi să ştii dacă te limitezi. Lucrurile care ne înconjoară sunt comorile care reprezintă ascensiunea sau degradarea noastră …

Doina Lepădatu

5


Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

Umanism. În căutarea sinelui n jurul noţiunii de umanism stau adunaţi foarte mulţi oameni, mănîncă şi beau, uneori pînă la vomă, din bucătăria sa: pictori, crtici literari, politicieni, filosofi şi antropologi, educaţie şi politică, liberali şi socialişti ş.a.m., toţi ei se străduie să poartă ecusonul de Umanist sau „Spirit umanist”. Şi totuşi ce rol are umanismul, pentru filosofia prezentă, îndeosebi pentru situaţia noastră de post-postmodern? (Face impresia că, mai departe va fi un studiu arhi-complicat: noţiuni, logică, raţionamente şi trimiteri la autorităţi academice – nicidecum, chiar aş dori să mă percepeţi ca un pamflet, parodie la academism. „Karoce” un cuvînt care să distrugă orice doză de analiză minuţioasă şi aere academice) Karoce treaba este aşă. Cunoaşterea sau problema cunoaşterii în filosofie ocupă un loc central, ceea ce s-a văzut prin excelenţă în scierile filosofilor greci. La început sofişti, şi mai apoi toată filosofia a înţeles că, în căutarea „adevărurilor ontologice” nu poate nicicum să se evite omul. Nu uitaţi de Socraticul „Cunaşte-te pe tine însuţi”, şi mai devreme de el Parmenide: „Măsura tuturor lucrurilor a celor ce sunt că sunt şi a celor ce nu sunt că nu sunt, este omul.” Un apogeu al umanismului grec a fost în secolul V îen, secolul de Aur a lui Pericle (un ciuvak bun, şi încă a mai fost şi Tiran, pe lîngă toate, deşi în formatul contemporan, tiran sau tiranismul, poartă o conotaţie peiorativă – rău, asupritor, dur, sună a anti-libertate, pe cînd în timpul lui Pericle, în mare parte datorită lui, s-au fondat principiile democraţiei ... paradox nu?). După epoca glorioasă a valorilor umaniste urmează, conform cărţilor de istorie, epoca Evului Mediu – în care autoritatea omului este subsumată de autoritatea Dumnezeului:

6

Omul este mic-mic, efemer, slab, nu poate să se cunoască pe sine însuşi fără dumnezeu, „oi” [interjecţie] ... am scris cu minuscule ... sorry (pe timpul cela trebuia să fiu spînzurat) fără DUMNEZEU. Filosofia, în astfel de ambianţă, nu a putut să susţină valorile epicureicilor, stoicilor, platonicilor cînd ei urlau şi scandau că omul poate, însă că biserică „nu poate” sau poate doar prin-trînsa. O derapare „ne-la-loculei’’: O mare paranteză pentru dihotomia: poate - nu poate. Spre nesurprinderea voastră să aplic un procedeu, cu care mă arunc cu şi fără reţinere, îl folosesc atunci cînd vreu să mă „desfac”, pentru a mă face înţeles. Un băiat ... nu, un bărbat de vre-o 29 de ani are o relaţie cu o domnişoară (poate să fie şi o amantă sau soţie a vecinului... cum vreţi) şi el poate, Jînsă nu totdeauna se întîmplă şi probleme la serviciu, acasă, copiii, mai ştiu eu..., este în prag să-şi piardă serviciul, sau, pur şi simplu, este prea obosit sau lehămitit, şi atunci se întîmplă o monstruozitate – el nu poate, poate că vrea ... însă noooo... – nu merge (mai bine zis nu se ‘‘înalţă’’).J Ce poate să se întîmple mai departe? V-am incitat nu? Următoarea dată poate să şi poată, însă ... adesea după un ‘‘nu poate’’, el îşi face griji -de ce? Da cum se poate să nu poată? Problemele? Îmbătrîneşte? Ce să facă să o facă? – nişte griji care trezesc -nelinşti, emoţii şi în cele din urmă, blochează ‘‘poate-le’’ şi el tot nu poate. Una din remediile este apelarea la o bijuterie, miracol poate, la o pastiluţă (nu ştiu de ce culoare e, sincer... din cîte am auzit albastră – însă nu sunt sigur – corectaţi-mă, vă rog, dacă ştiţi), care-l face să poată. Şi atunci suuupppeeerrr !!! E bine de se re-porneşte tot sistemul, însă, omul avînd o fire foarte-foarte leneşă, apelează la aceeaşi pastilă în repetate rînduri, care mai de care – şi devine dependent – El poate, însă are nevoie de ceva exterior – să poată. Dacă el tot nu poate ... nu-i de vină. Sau nu are pastiluţa, sau nu corect a administrat-o, sau a expirat data de valabilitate a „miracolului” ş.a.m.d., cu alte cuvinte, scuze. Şi toată haioşenia (de la cuvîntul ‘‘haios’’), neobrăzarea (de la cuvîntul ‘‘obraz’’), perversismul (‘‘pervers’’), [ce vrea să spună dezmeticul ista de autor, cu cele scrise mai sus?] Apu ascultaţi-mi lămurirea: Grecii spuneau că omul poate să se cunoască pe sine, şi acest lucru este primordial. Cunoscîndu-te pe tine tu îţi organizezi o lume armonică, logică, gîndită, etajată, proiectată, cu scop, cu probleme (care de fapt se transformă în nişte încercări absolut fireşti, chiar şi necesare în obţinerea a ceea

ce doreşti). Prezenţa unei autorităţi, care spune: „Tu poţi face, da nu fără mine” e ca o pastilă, care la început „te ajută” (dacă ai putut ... atunci ai putut fiindcă ţi-am dat un sfat ... dacă nu ai putut chiar şi atunci cînd ţi-am dat un sfat – nu l-ai înţeles sau nu l-ai auzit deplin), mai apoi face dependenţă. La sfîrşitul Evului Mediu au apărut foarte mulţi oameni care puteau chiar şi fără „pastilă” – sistemul îi elimina... Cum să pună la îndoială fabrica, industria de pastile? Cînd atîţi oameni lucrează la ea, primesc salarii, întreţin familii şi „tu poţi”, fără să le cumperi ceea ce fac ei? Oare nu distrugi astfel societatea? Subliniez oamenii care „puteau”, distrugeau societatea, făceau să sufere familii, să se chinuie copiii lor etc. Ei bine, industria cu pastiluţe, nu a stat mult şi a fost dărîmată, dărîmată de Renaştere. Renaşterea nu poate fi concepută decît prin reîntoarcere la valorile şi cultura greco-romană. Foarte simpatic Stere Ernest afirmă în lucrarea sa Din istoria doctrinelor morale Ed Polirom, Iaşi, 1998, p. 144 „Ca atare, umanismul înseamnă a concepe totul în funcţie de om şi pe măsura omului, încrederea în resursele naturii umane, recunoaşterea dreptului la afirmare a conştiinţei critice, reflexive, şi, corelativ, respingerea prejudecăţilor, a dogmatismelor, a tuturor opiniilor care nu pot avea în sprijinul lor decît privilegiul unei autorităţi impuse”. Totuşi oare de ce este actual conceptul de umanism? Mi se pare ca o şansă în faţa ignorantei poziţii faţă de sine - „ştiu cine sunt”, însă e ceva şi mai oribil, anume în situaţia cînd „ştie cineva mai bine cine eu sunt”. Astfel, prin filosofia umanistă se profilează o posibilitate de a căuta tu însuţi „cine eşti”, „ce vrei tu”, „de ce te temi”, „spre ce vrei să tinzi” etc. Platon şi Aristotel, Marx şi Hegel, Eliade şi Cioran, Nietzsche şi Pascal, chiar şi D’Aquino cu Origene au fost oarecum umanişti – ei toţi au vrut să depăşească prezentul lor, inconfortabil pentru ei. Una din probleme omului este că el, cîteodată nu poate, şi în loc ca să facă o pauză şi să reflecteze asupra-şi, să găsească o armonie, un ritm în ceea ce face, şi e prea tentant să facă apel la exteriorul său - la pastiluţe: care roşii, care verzi, care galbene şi oranj, care părinţi, care alcool, care serviciu, care note, care familie: Ei ştiu foarte bine cine eşti tu, dar tu ştii?

Iluminator


Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

Votul la 16 ani un avantaj sau un pericol? ealitatea inconfundabilă ce o trăim astăzi ne permite să afirmăm că suntem într-un pas cu marea revelaţie a ascensiunii, şi din acest motiv ne poziţionăm pe amprenta mult prea şlefuită a unei amplitudini de schimbări care parcă ar conduce la ţintuirea ideii că şi mentalitatea individului e supusă evoluării. Probabil, sub acest pretext s-a convenit ca să mai adunăm „oameni”, ce parcă ar schimba într-un fel destinul acestei ţări, un destin susţinut de eroi şi apărători ai patriei mult prea iubite , observându-se substanţa cristalizată a actelor benevole de dăruire totală de sine cu inscripţia epocală a unor personalităţi gata să se dea în vânt în folosul semenilor săi. E doar o banală formalitate din care se aşteaptă învierea spiritului patriotic, un act de patriotism ar putea fi considerat şi nechibzuita idee de-a introduce votul la 16 ani, o generaţie foarte bine informată dar care se toloneşte sub ocrotirea grijulie a părinţilor şi prezentului inacceptabil, cu această realitate ne confruntăm astăzi; în loc să ne axăm pe probleme fundamentale care cer o soluţionare de urgenţă, ne agăţăm de o absurditate, care parcă ar favoriza situaţia de depăşire a unei crize politice de mult prăfuită şi îngheţată. Se constată că prin aceasta am ridica ştafeta gloriei apropiindu-ne de marea familie europeană , dar paradoxul e că ţări ca Anglia , Franţa nu au încumetat aşa ceva ,doar Austria după lungi şi grele confruntări a acceptat aceasta . Optimiştii privesc cu mare răzvrătire la momentul dat, că astfel vom avea un rating de voturi înalt, tot ce se întâmplă, mă tem că vine în dezacord cu planurile multora sub motivul că unii maturi, habar n-au ce votează şi pentru cine , dar aceşti liceeni oare ar decide înspre bine destinul Republicii Moldova ? E suspicioasă întrebarea, dar mă tem că şi răspunsul e identic. Chiar dacă am purcede la o încordare a creierului am conveni asupra momentului că, defapt, la această vârstă adolescentină, dependenţa e întru totul de părinţi şi de învălmăşeala din jur , fară a exista o exactă şi decisivă poziţionare critică ce ar refelecta raţional imaginea faptelor. Nicidecum nu e un atac , ci defapt e o propunere de orientare asupra unui ansamblu de reforme ce ar reflecta în special sistemul educaţional, după aceasta ar apărea un câmp favorabil de transpunere a modificărilor prin care şi introducerea votului la 16 ani, aceasta la sigur se va întâmpla peste cel puţin 10 ani , până atunci stimaţii politicieni ar fi bine să se ocupe cu lucruri serioase, reforme ce ar zgudui temelia tuturor domeniilor de activitate, instaurându-se astfel condiţii prielnice de dezvoltare. Oscilând dintr-o tabăra în alta propunerea votului de la 16 ani oferă o imagine nesigură în formularea proiectelor de legi, decretelor etc. se complică situaţia punându-se accent pe ceea ce se cere mai puţin . Adolescenţii la această vârstă din păcate nu au o viziune sigură , fiind antrenaţi în nonconformism şi abuz de personalitate; oare acestea sunt calităţile

destoinice pentru un alegător care decide viitorul? Fireşte că nu, avem nevoie de o mentalitate lucidă în susţinerea faptului dat şi, nicidecum nu avem nevoie de o mare răzvrătire fără temeiuri asupra realităţii. Mentaliatatea adolescentului la 16 ani este amplasată la o distanţă exagerată de faptele reale , manipularea este calitatea ce se atestă în jurul lor. De exemplu, dacă părinţii sunt suţinătorii unei tabere, vor insista în cele mai dese cazuri ca şi copilul lor să le urmeze alegerea, prezentându-se diverse temeiuri cum ar fi „jucării de preţ”, la care adolescentul nu are nici un interes să renunţe, şi aici nu văd nici o fărâmă de luciditate ci, din contra, este vorba de o pură necesitate la care sigur nu o să renunţe, şi atunci ne vom trezi cu voturi planificate, ce nu vor prezenta individualităţi, ci vor prezenta idei muşamalizate. Astfel, nici pe departe votul la această vârstă nu va reprezenta un avantaj în susţinerea democraţiei, ci o piedică care va pune în pericol conceptul de independenţă şi democraţie. Să ne ferească gândul la acceptarea acestei propuneri, nu se cere mult, chiar e foarte puţin -să persiste minimum de luciditate şi astfel poate într-o zi ne vom clasa şi noi pe grandiosul pisc al stabilităţii şi echilibrului. Până atunci, să ne ajute Dumnezeu să rezistăm la astfel de propuneri, privind realitatea cu ochii deschişi în minte. Viitorul va fi tranchilizat de dorinţa ascunsă a facerii de bine, în jurul căreia se ascunde o uşoară şi nevinovată manipulare.

Facebook-ul ca mecanism de apărare a eu-lui

deja mai confortabil. Îţi creşte tensiunea sexuală, eşti flustrat ? Scrie pe facebook : ‘‘Cine merge cu mine la un film ?’’ (recomandare - nu uitaţi să specificaţi sexul). Ai stări de melancolie şi nostalgie ? Scrie pe facebook : ‘‘Afară plouă, eu beu ceai’’. Ba mai mult, facebook-ul nu se limiteaza doar la aceasta, aici este o societate distinctă, este o civilizaţie cibernetică, cu o cultura distinctă şi norme comportamentale specifice. Este instrumentul şi civilizaţia perfectă pentru unele minţi mediocre de a-şi etala virtuţile pe care nu le au. Aceştia mai plasează un link, considerând că aceasta îi reprezintă, sau, mai degrabă, cum ar dori să-i reprezinte, mai plasează o poză ‘‘sex-bomba’’ în care îşi demostreaza importanţa personalităţii sale pe care n-o au. De cele mai deseori individul nu simte nici o necesitate de a face o oarecare activitate pe facebook, dar din complexul inferiorităţii şi dorinţa de manifestare, de a fi văzut, recurge la aceste instrumente. El caută deja turbat să posteze ceva pe perete, numai pentru a ieşi în evidenţă, apoi accesează din minută în minută pentru a urmări apariţia like-urilor şi comment-urilor. Defapt, aici se manifestă şi aceasta cerşetorie de like-uri. Omul în permanenţă caută să fie îmblânzit şi netezit pe cap – vai ce bravo eşti, facebook-ul este perfect în aceasta privinţă. Vreau să fiu apreciat, atunci realizez un copy-paste a unui citat oarecare, care nu este neapărat să fie inţeles şi de mine, a unei personalităţi de care habar n-am, afişez şi aştept like-uri, ‘‘şi cruta... J’’ Oare ce-ar face dacă Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Hegel etc. ar avea câte un cont pe facebook ? Platon scrie în status : ‘‘Facebook este lumea Ideilor’’, Aristotel comenteaza : ‘‘Aha, ai fumat iarba?’’, primeşte un like de la Descartes, Kant comentează la rândul său : ‘‘LOL ! Facebook este un noumen, nu putem cunoaşte nimic despre el. :D’’, Hegel pune like pentru Kant şi comentează: ‘‘Tot ce exista este raţional, facebook-ul nu este raţional, deci nu există’’. Astfel că aceşti facebook-eri şi-ar fi rezolvat toate problemele pe facebook, prin urmare nimeni n-ar fi scris nici o lucrare. Dar tu încă n-ai un cont facebook?

in nefericire Anna Freud n-a prins timpurle civilizaţiei facebook, altfel lista sa de mecanisme de apărare a eului era să se extindă cu încă o metodă – facebook. Nici tatăl ei, Sigmund Freud, nu s-a aflat într-o poziţie mai favorabilă, întrucât structura psihică cu patru niveluri pe care o propunea nu mai este valabilă. Astăzi, putem vorbi de o structură psihică în cinci nivele: inconştientul, preconştientul, conştientul sau eul, supra-eu şi facebook-eu. Nefericire mare şi pentru Cioran. Cine ştie dacă Cioran ar fi avut un cont pe facebook, poate n-ar fi scris toata viaţa aceeaşi carte despre moarte şi sinucidere ? Era suficient să afişeze în status ‘‘Vreau să mă sinucid, viaţa e banală, mă simt un spermatozoid ratat’’ (cum a şi afirmat acest lucru), atunci imediat starea psihică se ameliora, apoi nu-i rămânea decât să primească comentarii de compătimire şi likeuri pentru status. Cioran devenea fericit. În fond facebook-ul nu este nimic altceva decât acest mecanism de apărare a psihicului, unde fiecare îşi varsă emoţiile, tensiunile, flustrările, tragediile sau dramele interioare, sau exploziile de fericire în status-urile de pe wall-lurile lor. În urma unei asemenea activităţi, indivizii sunt împăcaţi cu sine şi insomniile dispar. Dacă te-ai despărţit de soţ, scrie pe facebook ‘‘Toţi bărbaţii sunt imbecili, ipocriţi, idioţi, tâmpiţi, vulgari, ingraţi, cinici !!!’’, dacă acumulezi 14 like-uri, te simţi

Tatiana Soroncean

Rigel166

7


Revista filosofică Agora - Nr.1, octombrie 2011

Colţul memoriei

„Stai, călătorule şi uită de problemele mărunte. În această zi, cîndva, demult, au apărut/dispărut minţi care au fondat existenţa tărîmului de azi a Agorei” (Iluminator) 17 octombrie 1889 a murit Nikolai Gavrilovici Cernîșevski a fost un luptător social, filozof materialist, scriitor, jurnalist și critic literar rus. A fost adept al mișcării socialiste de tip utopic, iar în literatură s-a înscris în Școala naturală a lui Vissarion Belinski. (n. 27 iulie 1828) 23 octombrie 1974 a murit Ilin Vladimir Nicolai. A reuşit să finalizeze trei facultăţi a universităţii din Kiev: Fizică şi Matematică, Istorie şi Filologie, Filosofie, pe lîngă aceste studii academice a finisat şi Conservatoriu în domeniul compoziţiei. Autor a multor lucrări filosofice şi teologice, la fel a compus trei simfonii şi două opere. (n. 16.08.1891) 24 octombrie 1655 a murit Pierre Gassendi, filosofi francez, preot, om de ştiinţă, astronom şi matematician. Având o poziţie în biserica din sudestul Franţei. Lider al unui grup de oameni liberigânditori din Paris. (n. 22 ianuarie 1592) 27 octombrie 1466 s-a născut Erasmus din Rotterdam a fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, cunoscut pentru «Elogiul nebuniei» - 1509 (m. 12 iulie 1536)

Creaţi pentru a zbura

Noi vrem

Noi vrem să prindem visu-n zbor În poza care nu se stipulează-n kamasutra, Să-l izbim de un beton, Să-l darimam De parc-ar fi-un cocor ‘necat în vasul plin cu lapte al lui Trezor Noi vrem, ….., să bem décor, Să ne-necăm de sete la izvor, Să zugrăvim peretele în cor, Să depăsim şi scara lui Barom. Noi vrem un viitor.

***

Mihai Poloboc

28 octombrie 1704 a murit John Locke, filosof empirist englez urmând tradiţia lui Francis Bacon, considerat ca fiind unul dintre cei mai influenti gânditori ai iluminismului. (n. 29 august 1632) 29 octombrie 1783 a murit Jean le Rond d’Alembert, teoretician matimatician, filosof, mecanic, fizician francez. Co-editor împreună cu Denis Diterot, la renumita Enciclopedie Franceză. (n. 16 noiembrie 1783)

JJJ Multă lume îi asocia pe filosofi cu persoane frugale şi mai degrabă incapabile să se bucure de plăcerile vieţii. Aşa trebuia să fi crezut şi contele de Lamborn, care s-a întâlnit într-unul dintre cele mai bune localuri din Paris cu Descartes, cel mai faimos filosof din secolul al XVII-lea, care, cu gesturi pline de satisfacţie, se înfrupta dintr-un delicios fazan. Văzându-l, contele i s-a adresat cu următoarele cuvinte: -Nu ştiam că filosofii se desfată cu lucruri atât de materiale ca acestea. Contrariat de impertinenţa contelui şi de imixtiunea lui, Descartes i-a replicat: -Ce credeţi, că Dumnezeu a făcut aceste bunătăţi ca să le mănânce doar idioţii?

JJJ Hoinărind prin Chişinău, un filosof a găsit o sticlă veche şi a deschis-o. De acolo a ieşit un Jin: - Eu sunt atotputernicul Jin, tu m-ai eliberat pe mine! - Cum de eşti atotputernic, dacă singur nu puteai să te eliberezi? - Eu îţi voi îndeplini 3 dorinţe. - Fă o piatră, pe care nimeni să n-o poată ridica! - Neobişnuită dorinţă. Spune-mi a doua dorinţă. - Ridică piatra. - Mda ... chiar nu sunt atotputernic, mă dau bătut. Intru înapoi în sticlă să mai exersez. - Aşa deci, acum vezi că nu eşti atotputernic. - Adevărat, dar lipsit de sens.

Cu gânduri ce-s pustii şi fără teme Ce ar putea să-i facă un folos, Ce ar putea să-mi dea acele scheme Cu care aş zbura în cer noros

Privind din cer acele chipuri proaste Care se mişcă ca în haos, vid Purtând mereu cu ei cuţite-n coaste, Dar nu-nţeleg că doare şi ei râd Trăind aşa în a lor viaţă crudă Şi lor le pare că aici e-un rai Chiar dacă faţa lor mereu e udă Ei nu îşi spun nicicând „ce faci tu? Stai!”

Imagineazăţi că urci pe vîrfuri moi de nori. Privind în zări, eşti copleşită de candoarea în culori a lumii. Te dizolvi? sau mai rămîi în ameţelile de flori şi-ndată cauţi aparatul de stopat culori să-ţi faci o notă, că-ai văzut o unitate a minunii.

28 octombrie 1993 a murit Iurie Mihailovici Lotman, scriitor sovietic, istoric, culturolog şi semiotic. Membru al Academiei de Ştiinţe Estone. Fondatorul şcolii semiotice moscovite Tartu. Este considerat primul structuralist sovietic. (n. 28 februarie 1922)

Mă rup în zbor, dar aripile-mi grele Mă ţin aici, pe-acest pământ străin Lăsându-mi numai visele-ale mele Ce stau în capul meu ce este plin

„Nu te lăsa în valul plin de spume, Nu te lăsa să te îneci în ea, Tu eşti un om ce are neam şi nume, Tu eşti un om creat spre a zbura!”

Ion Sorocean

Singurătate Curg lacrimi ca ramuri de rachită Şi mă sprigin în amintiri Când vântu-mi mângâe durerea... Să ies la drum din pădurea sufletului Ca un pagân din prihană Că-mi dau foc Las inima în mine ca să geamă Infinge mâna-n piept la mine

Să simţi Cum nu mai e nimic. Nici bătăile inimii nu mai suntAm degradat Acum... Sunt vânt şi picături...

Ştefan Rotari

Sincere mulţumiri pentru contribuirea la realizarea proiectului Agora! LUPUŞOR Alexandru - master în filosofie, lector universitar BEREGOI Oleg - Preşedinte A. O. Predă Deştept Biblioteca Publică ‘‘Onisifor Ghibu’’ VULPE Elena, director; LESSAN Ana, bibliotecar SCUTELNIC Sorin - d-ant filosofie, master psihologie clinică, lector univ. USEM, USM GULKO Anna - Studentă Fac. de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM CONDREA Cristian - Student Fac. Istorie şi Filosofie, USM POPOV Ştefan

Intemeietor Agora, student Fac. Istorie şi Filosofie, USM

‘‘Agora’’, revista Clubului Filosofic AGORA, Echipa redacţională: Ştefan POPOV, Sorin SCUTELNIC, Cristian CONDREA, Tatiana Soroncean, Doina LEPĂDATU, Anna GULKO, Mihai POLOBOC, Ion SOROCEAN, Ştefan ROTARI, ILUMINATOR, EJIK, RIGEL166 şi toţi membrii activi AGORA. Adresa electronică: www.agorasophie.blogspot.com Forum AGORA: www.agorasophie.forummo.com e-mail: agora@scientist.com

8

Refista Filosofică "AGORA"  

Revista Clubului Filosofic AGORA