Elvira and Me by ciara leeming

Elvira and Me Elvira hai Me Elvira si Eu

Created in 2011 Photographs ÂŠ Ciara Leeming Words ÂŠ Ramona Constantin and Ciara Leeming Romani translation by Ramona Constantin and Paulica Stan Romanian translation by Dorothea Achim and Daniel Achim Edited and designed by Ciara Leeming www.ciaraleeming.co.uk info@ciaraleeming.co.uk With support from the Lipman-Miliband Trust

Elvira and Me A collaboration

Words by Ramona Constantin Photography by Ciara Leeming

Contents Cuprins

Prologue

Prolog

Ramona

Elvira

Epilogue

Epilog

116

Appendix

Apendix

124

Prologue Prolog

PROLOGUE

PROLOG

PROLOGUE

“Ramona hai Elvira si la fel ca dui gemeia dar si diferime îl caracterea, si dui partii îc singura persoana. Si îc sàro îc fata, dar duii mintii diferime. Elvira placiola te dichel sune, tea Ramona cherel te aven ceace. Elvira si dechiso che iubirea dar i Ramona luptopes le iubireasa. I Ramona pacheal che i Elvira si dilii hai i Elvira pacheal ca i Ramona si dilii. Me penau cà sol dui si dilea. Cà nastis te a ves duii persoanea în acelasi timpo.”

“Ramona and Elvira are like twins with very different characters, two parts of one person. It’s one head, one face, but two different minds. Elvira is a dreamer but Ramona makes dreams come true. Elvira is open to love but Ramona is fighting with love. Ramona thinks Elvira’s crazy and Elvira thinks Ramona’s crazy. I say both of them are crazy. You cannot be two people, you have to be one.”

“Ramona şi Elvira sunt ca gemene cu caractere foarte diferite, două părţi ale unei persoane. Un singur cap, o faţă, dar două minţi complet diferite. Elvira visează, iar Ramona împlineşte vise. Elvira este deschisă iubirii, dar Ramona luptă cu iubirea. Ramona crede că Elvira este nebună şi Elvira crede că Ramona este nebună. Eu cred că amândouă sunt nebune. Nu poţi fii două persoane, trebuie să fii doar una.”

PROLOG

PROLOGUE

Longsight, Manchester, 16 March 2011

Longsight, Manchester, 16 Martie 2011 PROLOG

PROLOGUE

Elvira hai Me si vorba a dac îc ciuvli tàrni chai càlàtoril dai România andâi Anglia hai parpale dinou. I colabularea hai i poze catai Ciara Leeming hai âl vorbe le Ramona Constantin.

Elvira and Me is about one young woman’s two lives. Her family in Romania call her Elvira but in England she is known by the name on her passport, Ramona. It is a collaboration, with photography by Ciara Leeming and words by Ramona Constantin.

Elvira şi Eu este despre o femeie tânără care trăieşte două vieţi. Familia în Romania o strigă Elvira, dar în Anglia este cunoscută după numele ei din paşa port, Ramona. Este o colaborare, cu fotografii de Ciara Leeming şi scrisă de Ramona Constantin.

PROLOG

PROLOGUE

Bucharest Baneasa Airport, 7 September 2011

Aeroportul Băneasa, Bucureşti 7 Septembrie 2011 PROLOG

Ramona Ramona

RAMONA

“Ramona is ambitious, happy, likes very much life, enjoys spending money, cares about make up and how she dresses. It’s amazing to see how much confidence she has in herself. Ramona offers the Roma women hope that they can achieve something other than being a simple woman. She shows their dreams can come true sometimes. Ramona couldn’t exist in Romania – her place is Manchester. It’s her character, she is too proud. If a man says something about a woman she will challenge him. You’re not allowed to do that as a Roma woman. My partner is a little scared of Ramona, and so are his family, but English people love her. If I’m being honest though, Ramona is a character. She doesn’t really exist, she’s like an imaginary friend who goes and fights the whole planet. She appeared out of the depression I fell into when my first marriage broke up, like a protective wall. Ramona is achieving things in the UK while Elvira is crying for the daughter she left behind in Romania. I love Ramona – thanks to her I’m still alive – but I also hate her.”

“Ramona este ambiţioasă, puternică, fericită, iubeşte viaţa, îi place să cheltuiască bani, îi pasă de cum arată şi cum se îmbracă. Este extraordinar să vezi cât de multă încredere are în ea însăşi. Ramona oferă speranţă celorlalte fete roma, speranţa că pot să ajungă să fie mai mult decât o simplă femeie. Le arată că visele devin realitate uneori. Ramona nu ar putea exista în România – locul ei este în Manchester. Este caracterul ei, ea este prea mandră. Dacă un bărbat spune ceva despre o femeie, ea îl va provoca. Aşa ceva nu este admis unei femei roma. Soţului meu îi este puţină teamă de Ramona, la fel şi familiei lui, dar englezii o iubesc. Dar dacă sunt complet sinceră, Ramona este un personaj. Ea nu există, ea este ca un prieten imaginar care se duce şi se luptă cu întreaga lume. Ea a apărut din cauza depresiei pe care am simţit-o atunci când prima mea căsnicie s-a destrămat, ca un perete protector. Ramona realizează lucruri în Anglia, pe când Elvira plânge după fiica ei care a rămas în România. O iubesc pe Ramona – datoriţă ei sunt încă în viaţă – dar totodată o şi urăsc.”

RAMONA

“I came to England to get some air. I was a housewife in Romania and had a baby. I had never been to another country. But when my husband left me I fell into a deep depression. I was only 24 but I could see nothing new in my life. When I met my new partner I got the chance to come to Manchester, to try something different. He had family here who could help us. But my mum made me leave my daughter, Latifa, with her in Romania. We arrived here in September 2009, very late in the night, and I left a ground floor window open all the next day. One of the women from the house came to me and said: ‘Are you crazy, do you want to kill us?’ She said people could put fire in the house and we could all die. Of course, I was creating an image in my head that was terrifying – I thought people would be killing in the street. But later I discovered that Manchester’s not really like that. We lived in that house for a month or so, with six other people, and then moved to a house with 14 people, before we managed to get our own place. The other Roma people told us to go to the Big Issue office to see about selling the magazine.”

“Am venit în Anglia să mă pot reculege. Eram o soţie casnică şi aveam un nou născut. Nu mai fusesem în altă ţară niciodată. Dar când m-a părăsit soţul am căzut într-o depresie acută. Aveam 24 de ani, dar nu puteam să văd nimic nou pentru viaţa mea. Când l-am întalnit pe noul meu partener, am avut şansa de a veni în Manchester, să încerc ceva diferit. Dar mama mea m-a forţat să îmi las fata, Latifa, cu ea în România. Am ajuns aici în septembrie 2009, noaptea foarte tarziu, şi am lăsat fereastra deschisă de la parter toată ziua următoare. Una din femeile cu care locuiam în casă a venit şi mi-a spus: ‘Eşti nebună, vrei să ne omori?’ Mi-a spus că oamenii pot da foc la acasă şi am putea muri cu totii. Bineînţeles, îmi cream o imagine înfricoşătoare în mine credeam că oamenii omorau pe stradă. Dar mai tarziu am aflat că în Manchester lucrurile nu stau chiar aşa. Am locuit în acea casă în jur de o lună de zile, cu şase alte persoane, şi după aceea ne-am mutat într-o casă cu 14 persoane, înainte să ne putem permite o locuinţă pentru noi. Ceilalţi romi ne-au îndrumat să ne ducem la biroul Big Issue, să ne interesăm să vindem reviste.”

RAMONA

“When I do my hair and make-up, I’m giving myself confidence and arming myself, like a policeman putting on his gun. When I’m doing things at home, being Elvira, I just put my hair into a simple bun, but I do something more special when I need to go out. You could say that here I’m getting into the character of Ramona.”

RAMONA

“Când îmi aranjez părul şi mă machiez, îmi dau încredere şi mă înarmez – ca un poliţist care îşi ia arma. Când fac treabă acasă, fiind Elvira, îmi aranjez părul într-un simplu coc, dar mă aranjez într-un fel mai special când trebuie să ies din casă. Poţi să spui că aici devin personajul Ramona.”

RAMONA

“I was out selling The Big Issue but when I look at this photo I notice that there are two persons reflected – representing the two sides of me. On one side you can see my face but not very much, and I think maybe that is Ramona. It makes me think, what is she hiding? I see two persons in one, someone in pieces, her two sides similar but very different. With a wall that separates those two parts. I think that wall is England.”

RAMONA

“Sunt afară şi vând revista Big Issue, dar când mă uit la această poză observ că sunt două persoane reflectate – reprezentând cele două părţi din mine. Pe de o parte poţi observa faţa mea, dar nu foarte clară, şi mă gândesc că este Ramona. Mă face să gândesc, ce ascunde? Văd două persoane într-una, pe cineva în bucăţi, cele două părţi asemănătoare, dar foarte diferite. Cu un zid care desparte aceste două părţi. Cred că acest zid este Anglia.”

RAMONA

“The Big Issue for me is the beginning. I spent 18 months selling the magazine, outside Manchester Library and later in Rochdale. It’s thanks to this experience that I am the person I am now. My customers were great. There was a dentist who used to pass a couple of times a week and I would have to dance with him. He would say: ‘Dance with me in the moonlight,’ and I would say: ‘No thank you, not today’. And he would leave, but when he came back he would just take me by the hands and dance.There was another lady who was very kind and every morning and evening she would bring me biscuits and hot chocolate. And then there was Antonio, another person who was working on the street – he was a cleaner. Every day he would bring a flask of tea to work with him and he would share it with me. He would have one cup for him, one cup for me. He would bring sugar just for me because he didn’t take it. He would say to me: ‘We have the most beautiful restaurant in the city’. And we would sit outside and drink our tea and everyone would look at us and laugh. There was also Mario, a great friend from the library café, who would bring me tea and sandwiches. It was cold so I would dance, because my feet would get so I couldn’t feel them, but when I danced, people smiled.”

“Revista Big Issue este pentru mine începutul. Am vândut această revistă timp de 18 luni, mai întai în faţa bibliotecii centrale din Manchester, şi mai tarziu în Rochdale. Sunt persoana care sunt azi datorită acestei experienţe. Clienţii mei au fost fantastici. Era un dentist care obişnuia să treacă de câteva ori pe săptămână şi obişnuiam să dansez cu el. El îmi spunea: ‘Dansează cu mine la lumina lunii’ şi eu îi răspundeam: ‘Nu multumesc, nu astăzi’. Şi el pleca, dar când se întorcea, mă lua de mâini şi dansam. Mai era o femeie care era foarte draguţă cu mine şi în fiecare dimineaţă şi seară îmi aducea biscuiţi şi ciocolată caldă. Şi apoi era Antonio, o alta persoană care lucra pe stradă – era un curăţător. În fiecare zi aducea cu el la muncă un termos cu ceai şi îl împărţea cu mine. Avea o cană pentru el şi una pentru mine. Aducea zahăr numai pentru mine deoarece el nu bea ceaiul cu zahăr. Obişnuia să îmi spună: ‘Avem cel mai frumos restaurant din oraş’. Şi ne asezam afară şi beam ceaiul şi toată lumea se uita la noi şi râdea. Mai era şi Mario, un prieten drag de la cafeneaua bibliotecii, care îmi aducea ceai şi sandvişuri. Era frig aşa că dansam deoarece picioarele mele amorţeau, dar când dansam, oamenii zâmbeau.”

RAMONA

“I had won a prize at my work’s awards. When I saw my name on the screen my hands were shaking and when I went up to collect the award I felt like I was going to fall down. I’ve only ever seen this kind of thing happen on the TV, never in real life. I didn’t know how to behave. I had to go to put water on my face and breathe.”

“La locul de muncă am câştigat un premiu. Când am văzut numele meu pe ecran, îmi tremurau mâinile şi când m-am dus să primesc premiul, simţeam că leşin. Singurul loc unde am vazut că s-a întâmplat aşa ceva a fost la televizor, nu în realitate. Nu ştiam cum să mă comport. A trebuit să mă duc să îmi stropesc faţa cu apă şi să respir.”

RAMONA

“While I was selling the magazine I got a place on an employment skills training they were going to run for a few young Roma people who could speak English. I was then given interpreting and community work with a Sure Start centre and in schools. I do lots of different things now so stopped selling the magazine. I enjoy working – I have found mentors who are encouraging me to do things because they think I deserve a chance. I am starting to be someone. This wasn’t easy for my husband, Amar, though. To start with all the Roma men were laughing at him because they didn’t understand what I was doing. They said I was going to run off and marry an English man, and for a while there was a lot of tension in my house and a lot of arguments. I’m really lucky to have him, and that he was willing to trust me and let me do what I wanted.”

“Pe când vindeam revista, am primit un loc la un program pentru dezvoltarea abilităţii de muncă pe care doreau să îl implementeze pentru puţinele persoane rome care puteau să vorbească în engleză. Atunci mi-a fost dată posibilitatea de a muncii în cadrul traducerii şi suportului în comunitate cu centrul Sure Start şi în şcoli. Acum fac o mulţime de lucruri diferite, deci nu mai vând reviste. Îmi place să muncesc – am găsit mentori care mă încurajează să fac lucruri deoarece ei sunt de părere că merit o şansă. Încep să devin cineva. Dar acest lucru nu a fost uşor pentru soţul meu, Amar. La început, ceilalţi bărbaţi romi râdeau de el deoarece nu înţelegeau ce făceam. Ei spuneau că eu aveam de gând să fug şi să mă căsătoresc cu un englez, şi pentru o vreme a fost foarte multă tensiune şi ceartă în casă. Sunt foarte norocoasă că îl am, şi că el este în stare să aibă încredere în mine şi să mă lase să fac ceea ce mi-am dorit.”

RAMONA

“When people ask where I’m going in the morning, I would like to say that I’m going home. When I’m at work, no matter how sad I am I will soon have a smile on my face. It’s like a big family. Lots of people do this kind of work but I’m the first of my Roma people to be doing this. At work I’m allowed to say what I think. Men might be important and have a big family, but they listen and thank me afterwards.”

RAMONA

“Atunci când oamenii mă întreabă unde mă duc de dimineaţă, miar plăcea să le spun că mă duc acasă. Atunci când sunt la serviciu, îmi apare zâmbetul pe buze indiferent cât de tristă sunt. Este ca o mare familie. Multă lume lucrează la un astfel de serviciu dar eu sunt prima persoană dintre romi să facă aşa ceva. La muncă pot să spun ceea ce gândesc. Bărbaţii pot fi importanţi şi să aibă familii mari, dar mă ascultă şi îmi mulţumesc după aceea.”

RAMONA

“Two days a week I’m working in schools. When I’m there I try to teach the kids but I’m trying to teach myself too. I like maths, art, and history. Now I’m not going to say I’ve never been to school, because I have, and I’m doing years one and two and seven and eight all at once. I want to go to college at some point. But I know that if I do that my income will get lower. I’ll need to find work that is better paid, and not work three jobs, because when I start I want to go right through and not stop.”

RAMONA

“Două zile pe săptămană lucrez în şcoli. Când sunt acolo încerc să îi învăţ pe copii, dar încerc să învăţ şi eu în acelaşi timp. Îmi place matematica, arta şi istoria. Acum, nu vreau să spun că nu am fost la şcoală niciodată, pentru că am fost, şi fac clasa întâia, a doua, a şaptea şi a opta în acelaşi timp. Mi-ar place să merg la universitate la un moment dat. Dar ştiu că dacă voi merge, venitul meu ar fi mai scăzut. Ar trebui să găsesc un loc de muncă mai bine plătit, şi să nu lucrez la trei locuri de muncă, pentru că atunci când încep ceva, vreau să fac acel lucru cum trebuie până la capăt şi să nu mă opresc.”

RAMONA

“This was my first time on an English train, and we were on our way to Blackpool: me, Amar and his two girls. I’d only ever seen the sea on a TV – I’d never felt the fresh air or the water and didn’t know how it would be. I was excited and wondering what it would be like.”

“Aceasta este prima dată când am călătorit într-un tren în Anglia, şi ne îndreptam spre Blackpool: eu, Amar şi cele două fiice ale lui. Văzusem marea doar la televizor – nu simţisem aerul proaspăt sau apă şi nu ştiam cum o sa fie. Eram emoţionată şi mă întrebam cum va fi.”

RAMONA

“Sometimes on the inside I feel very lost. In Manchester I work day and night and while I’m proud of what I’m achieving, I also feel that something’s missing. Something was telling me to go home to Romania, see my daughter and my mum. But it was really about finding myself too.”

RAMONA

“Câteodata mă simt atât de pierdută înăuntru. În Manchester lucrez zi şi noapte şi chiar dacă mă simt mandră de mine atunci când realizez ceva, simt că totuşi ceva lipseşte. Ceva îmi spunea să mă duc înapoi acasă în România, să îmi vad fata şi mama. Dar în acelaşi timp era despre a mă găsi pe mine însumi.”

RAMONA

“I was going home to Romania a few weeks later, and I wanted to buy more and more gifts. When the time came to leave, I was carrying with me half of England. I bought the hat you see in my hand for my brother. When I looked in the mirror I was seeing him wearing it – I was looking at the colour and thinking of him.”

“Mă duceam acasă în România câteva săptămani mai tarziu, şi vroiam să cumpăr cât mai multe cadouri. Când a venit timpul să plec, le-am cărat cu mine jumatate din Anglia. Am adus căciula pe care o vedeţi în mană pentru fratele meu. Când mă uit în oglindă, îl văd purtând-o – mă uitam la culoare şi mă gândeam la el.”

RAMONA

“I was very pleased with Amar that day, he was making me happy. He was saying I could buy what I wanted for my family. Not all Roma men would be like that, supporting you to buy gifts and spend money like I was. He came with me to buy presents for my daughter and family, not for him and his family. That meant a lot to me – it showed me he cared.”

RAMONA

“Am fost foarte mulţumită de Amar în acea zi, încerca să mă facă fericită. Îmi spunea că pot să cumpăr tot ce doresc pentru familia mea. Aşa ceva nu le-ar place tuturor bărbaţilor romi, să te susţină să cumperi cadouri şi să cheltuieşti bani aşa cum făceam eu. El a venit cu mine să cumpăr cadouri pentru fiica mea şi pentru familie, nu pentru el şi familia lui. Aceasta a însemnat foarte mult pentru mine – a arătat că îi pasă.”

RAMONA

“In England it can be hard to find clothes that I like which cover me. For a Roma woman, wearing a long skirt means I’m respectable in the eyes of my community. I may be beautiful but if I wear jeans or short skirts when I am married, people will think I’m vulgar – that’s just our tradition. I have to behave right.”

RAMONA

“În Anglia este greu să găsesc lucruri cu care să mă îmbrac care să îmi placă. Pentru o femeie roma, să port o fustă lungă înseamnă că sunt respectabilă în ochii comunităţii mele. Poate că sunt frumoasă, dar dacă port jeans sau o fustă scurtă atunci când sunt căsătorită, oamenii cred că sunt vulgară – asta este pur şi simplu tradiţia noastră. Trebuie să mă comport cum trebuie.”

RAMONA

“I’m just being a simple woman cooking for her family. It’s not about proving myself to someone or about being a professional. Decembra, the other woman in the photo, is a friend. She’s older than me and has been in England longer, and yet she comes to me and asks for help and advice.”

RAMONA

“Sunt doar o femeie simplă care găteşte pentru familia ei. Nu mai este vorba să mă dovedesc cuiva sau să fiu profesionistă. Decembra, cealaltă femeie din fotografie este o prietenă. Ea este mai învârstă decât mine şi a stat mai mult în Anglia, şi totuşi ea vine la mine pentru ajutor şi sfaturi.”

RAMONA

“This woman is the best friend I’ve had in all my life. Marimar stayed with me for hours while I was crying about my daughter. She offered me peace inside because thanks to her I found God. We met a few months after I arrived. I was very lost then, saw no future, no light or hope. One day she gave me a Bible in Romanian. At the time I thought: ‘What do I need this for?’ But I kept it in my handbag and started looking at it on the bus, and reading a few pages bit by bit. After 50 or 100 pages my life began to change, I saw more light. I can’t be certain but maybe if I hadn’t met her I would be living back in Romania by now.”

“Această femeie este prietena mea cea mai bună pe care am avut-o in toată viaţa. Marimar a stat cu mine în clipele în care plângeam după fiica mea. Mi-a oferit pace în inimă deoarece datorită ei l-am gasit pe Dumnezeu. Ne-am întalnit câteva luni mai târziu după ce am ajuns aici. Eram foarte pierdută, nu vedeam nici un viitor, nici o lumină ori speranţă. Într-o zi mi-a dat o Biblie în română. În acele clipe mă gândeam: ‘La ce îmi trebuie asta?’ Dar am păstrat-o în geantă şi am început să mă uit la ea în autobuz, şi să citesc câteva pagini încetul cu încetul. După 50 sau 100 de pagini viaţa mea a început să se schimbe, am văzut mai multă lumină. Nu pot fi complet sigură, dar poate dacă nu o întâlneam, as fi trăit înapoi în România până acum.”

RAMONA

“I’m waiting to catch my plane to Romania. This is the journey of my life. I had too many memories and some were starting to fade. Before I got there I was dreaming a lot, I was scared and I was happy and I was emotional. I was terrified of the reaction of my daughter when I arrived and I was terrified how she would react when I left again to go to Manchester.”

RAMONA

“Aştept să prind avionul spre România. Asta este călătoria vieţii mele. Aveam prea multe amintiri şi câteva din ele începeau să dispară. Înainte să ajung acolo visam mult, îmi era frică şi eram fericită şi aveam emoţii. Îmi era teamă de reacţia fiicei mele când ajungeam şi îmi era teamă de reacţia pe care o va avea atunci când voi pleca din nou la Manchester.”

RAMONA

Elvira Elvira

ELVIRA

“Elvira is simple, no ambition, no education, no aspiration. She’s the mum, the wife, the daughter, the sister and the auntie. She had dreams of saving the world but never thought they would come true. She doesn’t care about the way she’s dressed, having her hair done or herself. The most important thing is to serve the family and visitors. When she was having her baby, Elvira was losing hope that her dream would ever come true. She thought she was more special than the other women, the ones with four and five kids. Who knows why, but she thought she was different. When she had Latifa she found peace within herself because she realised she had achieved something – her daughter, the most important thing for her. Elvira’s most horrible fear is that her mum will die, or that something could happen to her daughter. Her mum is her best friend, she taught her to be a woman, a mum, a wife, a sister, and all the rules a Roma woman has to follow. The simple things please her, like her family, music, watching TV, cleaning the back yard or the home. She creates her own world in her head. I say sometimes that Elvira is crazy because she has all these images in her head, but they offer her protection and peace.”

“Elvira este simplă, fără ambiţii, fără educaţie, făra aspiraţii. Ea este mama, nevasta, fiica, sora şi mătuşa. Visează să salveze lumea, dar nu s-a gândit că se va împlini. Ei nu îi pasă despre cum se îmbracă, cum îşi aranjează părul sau despre ea. Cel mai important lucru este să slujească familiei şi invitaţilor. Când era gravidă cu fiica ei, Elvira îşi pierdea speranţa că visul ei se va împlini vreodată. Credea că era mai specială decât celelalte femei, cele cu patru sau cinci copii. Cine ştie de ce, dar credea că este diferită. Atunci când a născut-o pe Latifa, a găsit pace în ea deoarece şi-a dat seama că realizase ceva – fiica ei, lucrul cel mai important pentru ea. Teama cea mai mare a Elvirei este că mama ei va muri, sau că ceva i se poate întâmpla fiicei ei. Mama ei este cel mai bun prieten al ei, ea a învăţat-o să fie o femeie, o mamă, o nevastă, o soră şi toate regulile pe care o femeie roma trebuie să le urmeze. Lucrurile cele mai simple o mulţumesc, cum ar fi familia ei, muzica, să se uite la televizor, să facă curat în curtea din spatele casei sau în casă. Ea îşi crează propria lume în mintea ei. Spun cateodată că Elvira este nebună pentru că ea are aceste imagini în mintea ei, dar ele îi oferă protecţie şi pace.”

ELVIRA

“I was feeling pain in my stomach. I was waiting for my daughter to arrive and was thinking how she would be. I was very scared, impatient. I didn’t know what I was doing, what I was saying, what reactions I would have. I felt like a stranger, I wasn’t feeling it was my house, my place. To be honest I didn’t like the house when I saw it: I was expecting to see changes but didn’t find any. Because I’m not the same anymore, I didn’t feel like I fit there. A bit like some old trousers that you love, but then you get fat and can’t wear them anymore. Other than my daughter and family, I don’t want to know the past – it’s painful and sad.”

ELVIRA

“Simţeam durere în stomac. Aşteptam să îmi sosească fiica şi mă gândeam cum va fi. Îmi era aşa de frică, aveam emoţii. Nu ştiam ce o să fac, ce o să spun, ce reacţii voi avea. Mă simţeam ca un strain, nu simţeam că eram acasă, la locul meu. Să fiu sinceră, nu mi-a plăcut casa când am văzut-o: mă aşteptam să văd schimbări, dar nu am găsit niciuna. Deoarece nu mai sunt aceeaşi, nu simţeam că mă potrivesc acolo. Puţin ca o pereche de pantaloni care îţi plac, dar te îngraşi şi nu mai poţi sa îi porţi. În afară de fiică şi familie, nu vreau să ştiu de trecut – este dureros şi trist.”

ELVIRA

“This is my first night in Romania, but I felt like the most horrible person in the planet, because my daughter preferred to stay with my brother’s girlfriend instead of with me. I was trying to hold her hand but she was snatching it away and taking the hand of the other girl. I was feeling like the sky fell on me. I felt I had achieved nothing as a mum, and that was horrible. In that moment I was having regrets that I had ever left and I was also sorry I had come back.”

ELVIRA

“Este prima mea noapte în România, dar aici mă simt ca cea mai oribilă persoană de pe planetă, deoarece fiica mea a preferat să stea cu iubita fratelui meu decât cu mine. Încercam să o ţin de mână şi ea mă zgâria şi lua mâna celeilalte fete. Mă simţeam de parcă cerul căzuse peste mine. Mă simţeam de parcă nu realizasem nimic ca mamă, şi asta era îngrozitor. În acel moment aveam regrete că am plecat şi îmi părea rău că m-am întors.”

ELVIRA

“When I redecorated my mum’s bedroom I started to feel more comfortable back at home – I felt it was more mine. I had brought curtains and bedspreads over from England and wanted to do it as a surprise – I had it all planned in my head. When we were putting the sheets onto the bed she was telling me off for doing it too slowly, straight back into the little arguments, just the normal mother and daughter thing.”

“Când am redecorat camera mamei mele am început să mă simt mai comfortabil înapoi acasă – simţeam că este mai mult a mea. Adusesem perdele şi cearceafuri din Anglia ca o surpriză – plănuisem totul în cap. Atunci când puneam cearceafurile pe pat mama m-a certat pentru că o făceam prea încet, direct înapoi la micile certuri, chestii tipice dintre mamă şi fiică.”

ELVIRA

“She was crying for a chocolate egg – I didn’t have the money to buy her one. On this day I discovered that she can be very spoiled. I discovered she needs a mum to tell her what is ‘yes’ and what is ‘no’ and to understand ‘I don’t have’ and ‘please wait.’”

ELVIRA

“Plângea după un ou de ciocolată – nu aveam bani să îi cumpăr unul. În această zi am descoperit că ea poate să fie foarte răsfăţată. Am aflat că ea are nevoie de o mamă să îi spună ce inseamna ‘da’ şi ce inseamna ‘nu’ şi să înteleagă ‘nu am’ şi ‘te rog asteaptă’.”

ELVIRA

“I have that kiss every day in my mouth and on my lips.”

ELVIRA

“Am acel pupic în gură şi pe buze în fiecare zi.”

ELVIRA

“At that moment my dad was criticising and criticising me and I was not feeling good. I wished to disappear, not to hear what they were saying. I wished to die in that second. Bad memories and reproaching, talking about the past, why I’d done this, why I’d done that. I had to think twice before I gave him any answers.”

ELVIRA

“În acel moment tata mă critica şi mă tot critica şi nu mă simţeam bine. Îmi doream să dispar, să nu pot auzi ce îmi spunea. Îmi doream să mor în acea secundă. Amintiri neplăcute şi care se apropiau, vorbind despre trecut, de ce am făcut asta, de ce am făcut aia. Trebuia să mă gândesc de două ori înainte să îi răspund.”

ELVIRA

“Elvira is in a trap. When she’s in the UK she’s got an answer for everything but here she had no answers for them. My mum was trying to tell to me that she still loves me and my dad still loves me but I still have debts, like a daughter and my family.”

ELVIRA

“Elvira este într-o capcană. Atunci când este în Marea Britanie are un răspuns pentru orice, dar aici un avea nici un răspuns pentru ei. Mama încerca să îmi spună că încă mă iubeşte şi că tata încă mă iubeşte, dar că încă aveam nişte datorii, ca o fiică şi familia mea.”

ELVIRA

“I didn’t expect my family to put so much pressure on me. I brought a lot of pictures to prove the work I’m doing, because I thought they would be proud of me. But it wasn’t useful, they weren’t interested. They said: ‘No, what is that, I don’t care, I don’t want to listen. The only thing I want is you back here with us.’ I was envious of the other women who were in that house. Like the sister of my brother-in-law: she’s simple, she didn’t go to school, doesn’t work, she lives with her mother-in-law, she has three kids, her husband isn’t perfect, but she’s still very happy. She doesn’t have anything, and no one was criticising her. I can have a hundred times more but people wouldn’t stop criticising my choices. I was envious of the way they could have simplicity and be pleased with it. But I dreamed a long time ago a dream and it is coming true. I can’t just lose it because my mum and my dad want me near them. I’m not a child anymore – I need to follow my own life.”

“Nu mă aşteptam ca familia mea să pună atâta presiune asupra mea. Am adus o mulţime de poze pentru a le dovedi ceea ce muncesc, deoarece mă gândeam că o sa fie mândri de mine. Dar nu a fost de folos, nu erau interesaţi. Mi-au spus: ‘Nu! ce este asta? Nu îmi pasă, nu vreau să ascult. Singurul lucru pe care îl vreau este să fii înapoi aici cu noi.’ Eram geloasă pe celelalte femei care erau în casă. De exemplu sora cumnatului meu: este simplă, nu a mers la scoală, nu lucrează, trăieşte cu soacra ei, are trei copii, soţul ei nu este perfect, dar totuşi este foarte fericită. Nu are nimic şi nimeni nu o critică. Pot să am de o sută de ori mai mult, dar lumea nu se opreşte să îmi critice alegerile. Eram geloasă pentru felul în care ele pot avea simplitatea şi să fie mulţumite cu ea. Dar avusesem un vis cu ceva timp în urmă şi se împlinea. Nu pot să îl pierd pentru că mama şi tatăl meu mă vor lângă ei. Nu mai sunt un copil – trebuie să-mi urmez propriul drum.”

ELVIRA

“In the background you can see my sister-in-law Dana. She is not Roma, she is Romanian and she and I are like opposites. Before she married my brother, she was like Ramona, very proud of herself, studying and working. When we speak on the phone we laugh. I will say I’m going to work and she tells me she’s sweeping the backyard. We exchanged lives.”

ELVIRA

“În spate o poţi vedea pe cumnata mea Dana. Ea nu este o femeie roma, ea este românca, ea şi eu suntem opuse. Înainte să se căsătorească cu fratele meu, ea era ca Ramona, foarte mândră de ea însăşi, studioasă şi muncitoare. Când vorbim la telefon, râdem. Eu îi spun că mă duc la muncă şi ea îmi spune că dă cu mătura prin curtea din spate. Am schimbat vieţile noastre.”

ELVIRA

100

ELVIRA

101

102

ELVIRA

“When I was a little child I was scared to go out of the house, and my only friend was the TV. I didn’t go to school because I had to look after my younger brothers when my parents worked away, but the TV taught me how to behave in public. For Roma women, education is not the most important thing. If you’ve been to school you can read and write, but when you get married you may not know how to cook, wash and look after your children and husband. It’s a mother’s responsibility to educate her daughter. If she doesn’t know how to look after the house, the whole community will know and will blame the mother for not doing her job properly. I was 19 when I got married. I didn’t want to marry but my parents said I was old enough and arranged it for me.”

“Când eram mică îmi era frică să ies din casă şi singurul meu prieten era televizorul. Nu m-am dus la scoală pentru că trebuia să am girjă de fraţii mei mai mici când părinţii erau plecaţi la muncă, dar televizorul m-a învăţat cum să mă comport în public. Pentru femeile rome, educaţia nu este lucrul cel mai important. Dacă ai fost la şcoală poţi să scrii şi să citeşti, dar când te căsătoreşti poate nu o să ştii să găteşti, să speli şi să ai grijă de copii şi de bărbat. Este responsabilitatea unei mame să îşi educe fiica. Dacă nu ştie să îngrijească de casă, toată comunitatea va afla şi o va învinovăţi pe mamă că nu şi-a făcut datoria. Când aveam 19 ani m-am căsătorit. Nu vroiam să mă căsătoresc, dar părinţii mi-au spus că sunt destul de mare şi au aranjat totul pentru mine.”

ELVIRA

103

104

ELVIRA

105

“We’re in my mum’s room and I’m starting to feel very happy and secure. My mum is my best friend and those two – my mum and my daughter – are my real family. No England, no husbands, no problems, no debts. No more Elvira or Ramona, just a mum and a daughter, and another mum and her daughter.”

106

ELVIRA

“Suntem în camera mamei mele şi încep să mă simt fericită şi în siguranţă. Mama este prietena mea cea mai bună şi amândouă – mama mea şi fiica mea – sunt adevarata mea familie. Nu Anglia, nu soţi, nu probleme, nu datorii. Nu Elvira sau Ramona, doar mamă şi fiică, şi altă mamă şi fiica ei.”

ELVIRA

107

“They are listening to what I’m saying. No more arguments. We are very close. She’s still going to be my mum and I’m still going to be her daughter, no matter how old I am and no matter who I am. My mum has never really said to me ‘I love you’ but she does a lot to prove it. She shows it in a very special way.”

108

ELVIRA

“Ei ascultă ceea ce spun. Sunt relaxată. Fără certuri, doar vorbind. Suntem foarte apropiate. Încă va fi mama mea şi eu încă îi voi fi fiică, nu contează câţi ani am şi nu contează cine sunt. Mama mea niciodată nu mi-a spus ‘Te iubesc’, dar o arată de multe ori. O arată într-un mod foarte special.”

ELVIRA

109

110

ELVIRA

111

“I believe in these pictures of the saints and when I came here I felt my prayers were being listened to. I prayed to God to look after my family and keep them healthy. I asked Him to ignore me and look after them: ‘Don’t make me happy, make them happy, don’t look at me, look at them.’ And I begged Him to give me the strength and the power to look after them.”

112

ELVIRA

“Cred în aceste poze ale sfinţilor şi când vin aici, simt că rugăciunile îmi sunt ascultate. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi păzească familia şi să îi ţină sănătoşi. Îl rog să mă ignore şi să aibă grijă de ei: ‘Nu mă face pe mine fericită, fă-i pe ei, nu Te uita la mine, uită-Te la ei.’ Şi îl implor să îmi dea tărie şi putere să pot avea grijă de ei.”

ELVIRA

113

“I was getting ready to leave. These three or four hours were a nightmare that I really don’t want to remember. How I was touching her and saying goodbye. Three years ago when my husband left I was looking more horrible than this. At the aiport this time, I was trying not to let myself cry in the manner that I did then. Then I was crying so much I was sick: it hurt so much, I was suffocating, choking on my own tears, and I promised myself I wouldn’t do it again.”

114

ELVIRA

“Mă pregăteam să plec. Aceste trei sau patru ore erau un coşmar pe care nu prea vreau să mi-l amintesc. Cum o atingeam şi îi spuneam la revedere. Cu trei ani în urmă când m-a părăsit soţul arătam mult mai oribil decât acum. La aeroport, încercam să nu mă las să plang în felul în care am făcut-o atunci. Apoi am plâns atât de mult încât mi-a venit rău: mă durea atât de mult, mă sufocam, mă înecam în propriile lacrimi, şi îmi promiteam că nu voi mai face asta.”

ELVIRA

115

Epilogue Epilog

118

EPILOGUE

“When I left my parents’ home, half of me stayed with them and half of me went back to Manchester on the plane. The main reason that I went back to Romania was that I was missing my baby, who I hadn’t seen for too long. It’s more painful to be separated from her now though because I know the way she looks at me and the way she is talking to me. And I have her voice in my head. It hurts much more now than it did before and I’m going to need more time to be the person I was before I went there. My wounds have been opened with a big knife again and they are very painful, and I’m scared because I’m living here in the UK and she doesn’t have me near her. Going back to Romania made me very confused about a lot of things but it also reminded me of who I am and what that means. A Roma woman has rules to follow – she needs to keep her head down. Roma culture is not so open to the new ideas, the modern way. I have to be respectable and not take on the English thinking too much. I must remember where I’ve come from and that somewhere in the world there is someone very special who needs me.”

“Când mi-am părăsit casa părintească, jumătate din mine vroia să stau cu ei şi cealalată jumătate vroia să mă întorc în Manchester cu avionul. Motivul cel mai important pentru care am venit înapoi în România era că îmi era dor de bebeluşul meu, pe care nu îl mai văzusem de multă vreme. Dar acum îmi era mult mai greu să mă despart pentru că ştiam modul în care mă priveşte şi cum îmi vorbeşte. Şi am vocea ei în mintea mea. Doare mult mai mult acum decât mă durea înainte şi îmi va trebui mai mult timp să devin persoana care eram înainte să mă duc acolo. Rănile mele au fost deschise cu un cuţit mare şi erau foarte dureroase, şi îmi este frică deoarece trăiesc aici în Marea Britanie şi nu mă are lânga ea. Întorcându-mă în România m-a derutat în privinta multor lucruri, dar mi-a reamintit totodată cine sunt şi ce înseamnă asta. O femeie roma are reguli pe care trebuie să le urmeze – trebuie să îşi ţină capul jos. Cultura romă nu este deschisă ideilor noi, căii moderne. Trebuie să fiu respectabilă şi să nu mă gândesc în felul englezesc prea mult. Trebuie să îmi aduc aminte de unde am venit şi că undeva în lume este cineva foarte special care are nevoie de mine.”

EPILOG

119

“When I put these photos up, it was a form of self-harm. I knew I would end up crying for hours. They were the first things I saw in the morning. I was thinking of my family and crying again, tormenting myself for two days. In the end I had to take them down. They cannot be in the same room as me because Latifa is haunting me like a ghost.”

120

EPILOGUE

“Când am expus aceste poze pe perete, a fost metodă de autovatămare. Ştiam că o să ajung să plâng timp de câteva ore. Erau primele lucruri pe care le vedeam de dimineaţă. Mă gândeam la familia mea şi plângeam din nou, chinuindu-mă timp de două zile. Într-un final a trebuit să le dau jos. Pozele nu pot fi în aceeaşi cameră cu mine pentru că Latifa mă bântuie ca o fantomă.”

EPILOG

121

“This is Manchester Town Hall, next door to the library where I was selling The Big Issue a year ago, and I had won a prize. I felt like Cinderella in that dress and it was a great moment when they said my name. I told them that many Roma women are treated like slaves. I told them that maybe I’m one of the first Roma women to be given an award and that this shows anything is possible.”

122

EPILOGUE

“Aceasta este primaria din Manchester, lânga biblioteca unde vindeam revista Big Issue acum un an, şi am câstigat un premiu. M-am simţit ca Cenuşăreasa în acea rochie şi a fost un moment minunat când mi-au strigat numele. Le-am spus că multe femei rome sunt tratate ca nişte sclave. Le-am spus că poate sunt prima femeie roma care a primit un premiu şi că aceasta arată că orice este posibil.”

EPILOG

123

Appendix Apendix

Words by Ciara Leeming

Scrisa de Ciara Leeming

126

APPENDIX

Urziceni â&#x20AC;&#x201C; Manchester: 1,430 miles/2,300km

APENDIX

127

About Ramona

Ramona Constantin – Elvira to those who know her in Romania and her immediate family in the UK – never went to school, married at 19 and was a housewife and a mother. But since arriving in Manchester she has become a role model within the Roma community. In just two years she has learned to speak fluent English and moved from selling The Big Issue in the North to working as an interpreter and community support worker. Such achievements make Ramona, 26, a pioneer within this traditional and marginalised community, and particularly unusual among its women. The determination it has taken to get this far cannot be overstated. The second of five children, she spent her early 20s as a housewife. But when her first husband walked out on her and their baby, something snapped inside her. When she met her new parter, they decided to move abroad. But Ramona’s parents persuaded her to leave her daughter, then aged two, behind with them and she reluctantly agreed – a decision

128

APPENDIX

Ramona Constantin – Elvira pentru cei care o cunosc in România şi pentru familia ei apropiată în Marea Britanie – nu a mers niciodată la şcoală, s-a căsătorit la 19 ani şi a fost o nevastă casnică şi o mamă. Dar când a venit în Marea Britanie a devenit un model în comunitatea romă. În doar doi ani ea a învăţat să vorbească engleza fluent şi a progresat de la a vinde revista Big Issue in the North la a lucra ca traducător şi lucrător de sprijin. Astfel de realizări o fac pe Ramona, 26, un pionier în tradiţionala şi marginalizata comunitate, şi foarte neobişnuită între femeile acesteia. Determinarea care a dus-o atât de departe nu poate fi supraevaluată. Cel de-al doilea din cinci copii, dupa ce a implinit doua zeci de ani şi-a petrecut primii ani ca şi soţie casnică. Dar când primul soţ a părăsit-o pe ea şi pe bebeluşul ei, ceva s-a frânt în ea. Când l-a întâlnit pe noul partener, s-au hotărât să se mute în străinătate. Dar părinţii Ramonei au convins-o să îşi lase fiica,

Despre Ramona

which haunts her to this day. The couple live with his two young daughters and members of his extended family. Professionally, her big break came a year after she arrived in Manchester, when she was the only woman invited onto a pioneering training course designed to prepare young Roma adults for the workplace. Initially, her involvement was not welcomed by a community in which men are the decision-makers. It is testament to her own courage that she put her trust in gadje – non-Roma – and to her husband’s strength of character that he encouraged her to take a risk and follow her dreams. Over time and through sheer hard work, she has won her community’s respect. She hopes her successes will inspire other young Roma people, especially girls, to make the most of the opportunities available to them in the UK, and challenge the negative views that many outsiders have of her people.

atunci având doi ani, cu ei. Ea a fost de acord dar fără tragere de inima – o decizie care o bântuie până în ziua de azi. Cuplul trăieşte cu cele două fiice ale lui şi cu membrii din familia lui extinsă. Profesional, prima ei posibilitate s-a ivit la un an după ce a sosit în Manchester, când a fost singura femeie invitată sa participe la un curs destinat pregătirii tinerilor adulti romi pentru locuri de muncă. Iniţial, implicarea ei nu a fost primită de comunitatea în care bărbaţii sunt cei care iau decizii. Aceasta este o dovadă a curajului ei, că şi-a pus încrederea în gadje – oameni care nu sunt romi – şi tăria caracterului soţului ei încurajând-o să ia un risc şi să-şi urmeze visele. Cu timpul şi prin munca grea, ea a câştigat respectul comunităţii ei. Eă spera că succesele ei vor inspira alţi tineri romi, în special fetele, să profite din plin de posibilitătile de care dispun în Marea Britanie, şi să provoace opiniile negative pe care mulţi din exterior le au despre poporul ei.

APENDIX

129

Roma journeys

The Roma are Europe’s largest ethnic minority, with about 10 million people spread across the continent. Most live in Eastern Europe and communities are diverse, speaking different languages and dialects and following different religions and cultural traditions. Analysis of the Romani language suggests their ancestors originated in India more than 1,000 years ago and moved through Persia, Turkey and into the Balkans, with secondary migrations branching off into Russia, Scandanavia, central Europe, France, Spain and the British Isles. The term “Gypsy” may come from the early belief that the Roma came from Egypt. They have been persecuted throughout history and wherever they have lived. Enslaved in Romania until the mid 19th century, they were also forgotten victims of the Holocaust, when up to a million may have died. In Czechoslovakia many Roma women were forcibly sterilised under Communism, while in some parts of Europe Roma children are still routinely sent to special schools.

130

APPENDIX

Romii sunt cea mai mare minoritate etnică din Europa, cu aproximativ 10 milioane de oameni răspândiţi pe întregul continent. Cei mai mulţi trăiesc în Europa de Est şi comunităţile sunt diverse, vorbind limbi şi dialecte diferite, şi urmând diferite religii şi tradiţii culturale. Analiza limbii rome sugerează că strămoşii lor au originea în India, cu 1000 de ani în urmă, şi au calatorit prin Persia, Turcia şi în Balcani, cu migraţii secundare ramificate în Rusia, Scandinavia, Europa Centrala, Franţa, Spania şi Insulele Britanice. Termenul “ţigan” ar putea veni de la convingerea timpurie că romii au venit din Egipt. Ei au fost persecutaţi de-a lungul istoriei şi oriunde locuiau. Înrobiţi în România până la mijlocul secolului al 19-lea, au fost deasemenea victime uitate ale Holocaustului, unde pana la un milion si-au gasit sfrsitul. În Cehoslovacia multe femei rome au fost sterilizate in pe vremea comunismului, în timp ce în unele părţi din Europa copiii romi sunt încă trimişi de obicei în şcoli

Calatorile romilor

Roma life expectancy is 10-15 years lower than average. Over recent years a new migration has been taking place, with eastern Roma moving west as members of the enlarged European Union. Around half a million are thought to have settled in the UK since 2004. In Greater Manchester, communities from Slovakia, the Czech Republic and Hungary have developed, as families seek a better life. And a community of over 1,000 Romanian Roma has developed in Longsight, the area of Manchester where Ramona lives. Romanian citizens, however, face particular challenges. Together with Bulgarians, they are hampered by tough UK employment restrictions in place until at least 2013, which leave them with few options other than self-employment. Their generally poor English, low literacy rates and lack of skills put most Roma at an additional disadvantage.

speciale. Durata de viaţă a romilor este de 10-15 ani mai mică decât media. În ultimii ani, o nouă migrare a avut loc, cu romi din Europa de Est deplasându-se spre vest ca membrii ai Uniunii Europene. Se crede că în jur de un milion s-au stabilit în Marea Britanie din 2004. În jurul Manchester-ului, s-au format comunităţi din Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, deoarece familiile caută o viaţă mai bună. Şi o comunităte de peste 1000 de romi români s-a dezvoltat în Longsight, zonă a Manchester-ului în care locuieşte Ramona. Cu toate acestea, românii se confruntă cu anumite provocări. Împreună cu bulgarii, ei sunt opriti prin restricţii dure de muncă in Marea Britanie cel puţin până în 2013, care le lasă puţine obţiuni de muncă, altele decât ca persoană fizică autorizată. Cei care nu ştiu engleza foarte bine, rata scăzută de alfabetizare şi lipsa abilităţii de muncă la majoritatea romilor sunt dezavantaje suplimentare.

APENDIX

131

132

APPENDIX

Methodology

Elvira and Me is a collaboration which aims to move beyond the typical stereotypes of Roma women and to give Ramona control over how she is represented. The images were shot over a period of about six months. The longer texts were generated through audio interviews, while the captions were generated using a technique known as photo elicitation, where Ramona was invited to interpret and comment on the selected images. She was involved as far as possible at every stage of the project. The book is bilingual to ensure she could share it with members of her community, should she choose to. Had time and resources been available the entire text would be displayed in Romani as well as English and Romanian, but circumstances meant only the two introductory texts appear in all three languages. The work was partly funded through a grant from the LipmanMiliband Trust and is, I hope, the first chapter of a long-term project documenting the UK’s new Roma communities.

Metodologie

Elvira şi Eu este un proiect de colaborare care are ca scop mişcarea dincolo de stereotipurile comune ale femeilor rome şi să-i ofere Ramonei control asupra modului în care ea este prezentată. Imaginile au fost luate pe o perioadă de aproximativ şase luni. Textele mai lungi au fost generate prin interviuri, în timp ce legendele au fost generate folosind o technologie cunoscută sub numele de suscitarea fotografiei, unde Ramona a fost rugată să interpreteze şi să comenteze asupra imaginilor selectate. Ea a fost implicată pe cât posibil, la fiecare stadiu al proiectului. Cartea este bilingvă pentru a se asigura că poate fi împărtăşită membrilor comunităţii din care face parte, dacă se doreşte. Dacă timp şi resurse ar fi fost disponibile, întregul text ar fi fost afişat în romani, cât şi în engleză şi română, dar circumstanţele au făcut în aşa fel încât doar textul din introducere să apară în cele trei limbi. Lucrarea a fost parţial finanţată printr-o subvenţie de la Trust Lipman-Miliband, şi sper că este primul capitol dintr-un proiect pe termen lung documentând noile comunităţi rome din Marea Britanie.

APENDIX

133

134

APPENDIX

Response

“I enjoyed doing this project very much. It was a unique experience, and it helped me discover many things about myself. Often when things are painful I try to avoid thinking about them but being forced to confront my thoughts and talk about them has helped me clear my head. When I saw the book I liked it very much and I cried many times. It’s the history of my life, painful but honest.” – Ramona

Raspuns

“Mi-a făcut mare plăcere să particip la acest proiect. A fost o experienţă unică, şi m-a ajutat să descopăr multe lucruri despre mine. Adesea, atunci când lucrurile sunt dureroase, încerc să evit să mă gândesc la ele, dar fiind nevoită să mă confront cu gândurile şi să vorbesc despre ele, m-a ajutat să îmi limpezesc mintea. Când am văzut cartea mi-a plăcut foarte mult şi am plâns de multe ori. Este istoria vieţii mele, dureroasă dar cinstită.” – Ramona

APENDIX

135

With special thanks to: Cu multe mulĹŁumiri: Daniel Achim Paulica Stan Dorothea Achim Varsovia Constanta The Lipman-Miliband Trust