Lumea Catholica, ianuarie 2009
69
începe prin prezentarea strămoşilor lui Isus, de la Avraam şi până la tatăl său crescător, Sfântul Iosif. Marcu este leul, simbol universal al regalităţii, pentru că încearcă să sublinieze faptul că Isus Cristos este Rege şi Domn. Luca este viţelul sau boul pentru că aceste animale erau de obicei aduse ca jertfă, iar Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care s-a jertfit pe sine, de bunăvoie, pentru iertarea păcatelor noastre. Ioan este vulturul pentru că prin teologia sa, care este mult mai dezvoltată, străbate înălţimile cerurilor prin mesajul său spiritual. Toate aceste simboluri ne ajută şi la identificarea vizuală a celor patru evanghelişti. Dacă pe străbunicul sau pe un verişor îndepărtat îi recunoaştem din fotografii sau pentru că i-am văzut cu ochii noştri, în cazul sfinţilor este puţin mai dificil. În special la cei care au trăit acum multe secole, ori chiar milenii, nu ni s-au transmis fotografii sau tablouri fidele. De aceea, pentru a putea recunoaşte sfinţii, se apelează la o serie de elemente care să ajute la identificarea lor. Fie se scrie explicit numele lor (aşa cum se poate vedea în biserica noastră), fie se pun unele elemente grafice pentru a-i identifica. De exemplu, pe Sfântul Marcu îl vom recunoaşte după Evanghelia pe care o ţine în mână şi capul de leu pictat lângă el, pe Sfântul Andrei după crucea în "X", iar pe Sfântul Iosif după firul de crin din mâna stângă şi Pruncul Isus pe care îl ţine în braţe.