Page 1

Roma Antica


Introducere •

Roma Anti că a fost un or a ș-sta t a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republicăoligarhicăși, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Măr i Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificat ăca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Gr eci a a nti că, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții importante în organizarea politicăși a dmi ni str a ti vă, juridică, art ă militară, art ă, literatur ă, arhitectur ă, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuăsăaibăo influențăputernică asupra lumii moderne.


Perioada monarhiei •

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. I mper i ul Bi za nti n a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul, pânăîn 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și organizarea justi ției, tipul de arhitectur ăși în multe alte aspecte ale vieții.


Perioada republicii • Republica Romană a fost guvernarea republicanăa orașului Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. pânăla instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma stă pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei (în care era vorbit ălimba latină} și grani ța de sud a Etruriei,unde traiau etruscii si care erau din neamul tracilor, teritoriu în care se vorbea limba etruscă, adica limba latina vulgar ă.


Perioada imperiului •

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantincontinuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul, pânăîn 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și organizarea justi ție, tipul de arhitecturăși în multe alte aspecte ale vieții.


Religie romana •

• •

• • • • •

Peninsula italicăînainte de unificarea romanăadăpostea populații de origine diversă, între care cei mai importanți erau grecii - din coloniilesudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatică. Ei erau vesti ți, începând de la sfâr șitul Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acelelibri augurales, interpret ări deoracole și, mai ales, haruspicine – ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a ajuns pânăla noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca săne dea o idee satisf ăcătoare despre credința etruscilor. Religia romanăarhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o mitologie puternic înrâurit ăde mitologia greacă. Georges Dumézil a subliniat existența unei “ideologii tripartite” indo-europene în tr i a da romanăIupiter (care reprezenta suveranitatea), Mars (care reprezenta funcția r ăzboinică) și Quirinus (care reprezenta funcția nutritivăși protectoare). Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot (pontifex maximus), funcție care, începând cu Ca esa r , va reveni împăratului. Comparat ăcu iudaismul și confucianisml, religia romanăîmpărt ășș e te, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul religios pentru tradi ție și pentru datoria social ă, exprimat ăprin conceptul de pietas. Roma rezerva altarelor zeit ăților autohtone un cerc interior făcut din pietre, care se numea pomerium. Locul unde îl venerau pe Mars era situat dincolo deaceast ăzonăintimă, undeputerea militar ă (imperium militiae) nu era tolerat ă. Zeit ăți mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobștepe colina Aventinului. Excepțieface templul lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius, în sec. al V-lea. Divinit ățile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere și sărbători bizare: Angerona - zeița echinoxului de primăvar ăsau Matuta - zeița matroanelor. Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancat ăde zeit ățile Ianus Bifrons și Vesta , este înlocuit ăîn perioada Tarquinilor prin noua triadăIupiter Maximus-I uno-Minerva. Acești zei, care corespund lui Zeus, Heri și Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituieo nouă triadăpeAventin: Ceres-Liber-Libera, carecorespund lui D emeter , D i onysos și Kore. Romanii încorporau în religia lor cultelocalepemăsur ăce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Între cele mai celebre este cultul zei ței lunareDiana din Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin. Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrandealimentate și florale adresate str ămoșilor și geniului protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub auspiciilezeit ăților feminineTellus și Ceres. Mai târziu, Iuno a devenit garanta jur ământului conjugal. De douăori pean, orașul sărbătorea culturilemor ților - Manii și Lemurii, carese reîntorceau pe pământ și se hr ăneau cu mâncarea ce le era pusăpe morminte. Din sec. al III-lea î.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în perechi ale căror statui erau expuseîn temple. Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea perex sacrorum, pepontifices - cu căpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și flamines minores, în număr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adăugau șase vesta l e, având, în momentul alegerii lor, între șase și zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp în caretrebuiau săși păstreze virginitatea. În caz de încălcare a acestor reguli erau zidite de vii. Oinstituție similar ăe semnalat ăîn imperiul incaș. Sarcina vestalelor era dea păzi focul sacru. Colegiul augural utiliza căr ți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și cr ești ne) pentru a stabili datele faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni, Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa =lupoaică) desemnau sexualitatea dezlănțuit ă.


Principalii zei și zei țe ale romanilor • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

J upi ter Jupiter Este zeul luminii și al fenomenelor cerești: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii și al fulgerului. Este de proveniențăindo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei la triburileindo-europene (carenu erau altceva decât traci emigrati). La ei DYAUS(ZIUA) era zeul cerului. I uno Este soția credincioasăa lui Jupiter, simbolizând zei ța Lunii. Ca zei țăa Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zei ța vânătorii. Estecunoscut ăcu atributele deprotectoarea logodnicilor, de căă l uzăa mireselor la casa logodnicului ș.a. Venus Venus (zeiță). Era cea mai frumoasăzeițăromană, luminoasăși curat ăca flacăra focului. Era asociat ă, la început, cu Ianus Pater și Tellus Mater (Pământul mamă). Proteja semănăturile și era simbolul maternit ății, deși r ămânea veșnic fecioar ă. Purta întotdeauna văl. Vul ca nus Vulcan (zeu) Era zeul tr ăsnetului și al soarelui arzător. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar în celedin urmă, zeul focului dăt ător de viață. Era înfățș i at cu barbă, uneori cu o ușoar ădeformație facial ă. Însemnele sale erau: ciocanul, cleștele fierarului și nicovala. Purta o bonet ăși o scurt ăcare-i l ăsau liber brațul drept. Sa tur n Saturn (zeu). Este o divinitateagrar ă de origine latină. Patrona bel șugul, bogăția, abundența. Era propagatorul vi ței de vie și îngr ășă torul ogoarelor. M i ner va Minerva. Zeițăcunoscut ă la etrusci și la greci. MIN-erva era patroana înțelepciunii, a artelor și a meșteșugurilor de tot felul tot "asa cum și MIN-tea te lu-MIN-eaza"(dr.Lucian Iosif Cuesedean- MAREA ENIGMĂ a românilor antici) la românii-geto-daci. Împreunăcu Iupiter și cu Iuno formau o triadădivină. Cur i us Este zeul comerțului și al comercianților, patrona câștigurile dobândite din schimburile negustorești. Avea ca pasăre sfânt ăcocoșul iar în reprezent ări era cu o pungăîn mână. Fa unus Este zeitatea animalelor pădurilor, proteja oamenii împotriva lupilor și din aceast ăcauzăpurta numele de Lupercus. Avea drept asociat ăpe Fauna și Bona Dea (Zâna Bună).

Roma Antica1  

Roma Antica Roma Antica Introducere Perioada monarhiei Perioada republicii Perioada imperiului Religie romana Principalii zei i zeie ale ș ț...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you