Page 1

Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din lumea insectelor. Sistemul social complex al stupului de albine care organizeaza pana la 40.000 de indivizi într-o singura unitate activa, a fascinat omenirea de secole. Corpul albinei este relativ delicat, durata de viaţă este scurtă.Totuşi, albinele nu par sa ţină seama de toate acestea atunci când cară în fiecare zi uriaşe transporturi de polen si nectar din flori pana în stup, astfel ca urmatoarele generaţii de albine să poata apărea. • Ce sunt albinele • Albinele de orice fel aparţin unui ordin de insecte numit Hymenoptera, care înseamna "aripi membranate". Acest ordin, cuprinzând în jur de 100.000 de specii, include si viespi, furnicile, muştele. Din cele 25.000 de specii de albine descoperite, majoritatea sunt albine solitare, depunându-şi ouale în tunele pe care le excavează singure. Aceste albine asigura aprovizionarea cu hrană (miere si polen) pentru larve. Nu exista o hranire progresiva a larvelor de catre albinele adulte. Albinele sociale se grupeaza in colonii conduse de o singura femelă fertila, numită REGINĂ sau MATCĂ, care în general, este singura care depune ouă.


• Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă "albină") este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului sau manei de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut. Conform statisticilor, producția anuală mondială de miere în 2005 a fost de de 1,4 milioane de tone


Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonenii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză.


Clasificare •

• • •

După proveniență: – - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere, – - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală. După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul: – - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă) – - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante. După modul de obținere: – - în faguri (se livrează în faguri), – - scursă liber din faguri , – - extrasă cu ajutorul centrifugii , – - obținută prin presarea fagurilor , – - topită (fagurii sunt încălziți). După consistență: – - lichidă (fluidă), – - cristalizată (zaharisită). După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată. După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin. La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.


Stupul

• In salbaticie albinele isi formeaza propria casa ce poate fi sub forma unui cuib amplasat aproape oriunde.De obicei ele aleg un loc cu o intrare mica pentru a tine hotii la distanta.De obicei aleg locurilr umbroase pentru ca o mare paree a vietii lor se desfasoara in intuneric.Cand aleg un loc si intra in el incep sa construiasca celule de ceara care este produsa de catre propriul corp.Celule sunt pentru puiet stocarea mierii. Albinele sunt cidate si minunate.Noi oamenii avem constructori si arhitecti care sa ne planifice casele.O colonie are un anumit numar de albine numite cercetasi care zboara si cauta un camin iar in momentul in care il gasesc ele vin si ii cauta pe ceilalti.


Proprietati fizice ale mierii • Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici. • Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.


Compozitia chimica a mierii • Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs. • Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.


Chimica 2 • •

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în: glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind: – - pentoza – - hexoza – - glucoza

glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în: – holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea: • • • • • •

- zaharoză - maltoză - trahaloză - melecitoză - pentozani - fructozani

Carol si Gilbert  

Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din lumea insectelor. Sistemul social complex al stupului de albine care organizeaza...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you