Page 1

Cătălin Ivan IUNIE 2011

[NEWSLETTER]

europarlamentar

Cătălin Ivan a cerut demisia lui Laszlo Tokes din Parlamentului European * Cătălin Ivan duce lupta împotriva pariurilor sportive ilegale în Parlamentul European * Europarlamentarii PSD: ”PDL a compromis cel mai important obiectiv al României de după aderarea la UE” * Europarlamentarii PSD au reclamat Comisiei Europene refuzul Guvernului de a organiza referendum privind regionalizarea * Cătălin Ivan a anunțat că își va deschide un birou parlamentar pentru românii din Spania * Pregătirea ”trialogului” privind proiectul de buget al UE pe 2012 * Investiția în viitor: un nou cadru financiar pentru o Europă competitivă, durabilă şi favorabilă incluziunii * Noua Constituție a Ungariei riscă să revigoreze naționalismul radical în spațiul comunitar * Cătălin Ivan a participat la lucrările Grupului S&D de la Barcelona


SANCȚIONAREA EXTREMISMULUI ETNIC

[STRASBOURG[

Cătălin Ivan a cerut demisia lui Laszlo Tokes din Parlamentului European

În ședința plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a cerut demisia lui Laszlo Tokes din funcția de vicepreședinte al acestui for, purtând un tricou alb pe care era inscripționat, în limba engleză, mesajul: ”Europa = unitate, nu segregare pe criterii etnice!”

”Vorbim zilnic în Parlamentul European despre construcția europeană, despre solidaritate, despre unitate în diversitate, despre cultura comună europeană, despre ceea ce ne unește și ne face să credem și să luptăm pentru un viitor comun al tuturor celor 27 de popoare europene. În tot acest timp, un vicepreședinte al aceluiași Parlament European ne vorbește, tot zilnic, despre segregare pe criterii etnice, despre ruperea unor teritorii aparținând unui stat membru și alipirea lor unui alt stat membru al aceleiași Uniuni, despre subminarea autorității unui stat în interiorul granițelor sale. În nume personal dar și în numele europarlamentarilor socialdemocrați români, îi cer demisia din funcția de vicepreședinte a lui Laszlo Tokes!”, a declarat liderul delegației PSD în plenul PE.

IUNIE 2011 | Newsletter


Protestul eurodeputatului român a venit ca urmare a deciziei lui Tokes de a înființa la Bruxelles o reprezentanță a așa-numitului ”Ținut Secuiesc”, dar și ca urmare a pretențiilor autonomiste emise de-a lungul timpului de episcop în Parlamentul European. Europarlamentarul PSD a afirmat că au fost depuse toate documentele necesare Conferinței Președinților, pentru inițierea procedurii de demitere a lui Laszlo Tokes din funcția de vicepreședinte PE și că speră că cei din PDL vor sprijini de această dată demersul.

Recent, la inițiativa lui Cătălin Ivan, Grupul PSD din PE a inițiat o scrisoare deschisă adresată președintelui acestui for, Jerzy Buzek, prin care toți europarlamentarii români să ceară pe o singură voce nerecunoașterea Biroului de Reprezentare a așa-zisului ”Ținut Secuiesc”. Singurii eurodeputați români care nu au semnat scrisoarea au fost cei din delegația PDL.

”Noi am vrut ca apelul nostru pentru nerecunoașterea unei inițiative sfidătoare, cu un puternic caracter șovin, anti-european și profund anti-românesc, să fie unul cât mai ferm și pe o singură voce. Cei de la PDL au sabotat acest demers prin care să dăm un semnal puternic în Parlamentul European. Iată, deci, cum înțeleg cei din partidul lui Băsescu, Boc și Udrea să-i apere pe români”, declara atunci Ivan, subliniind că refuzul celor din PDL se explică prin faptul că aceștia l-au sprijinit pe Tokes să ocupe această înaltă funcție în PE. Nu este pentru prima dată când Cătălin Ivan alege această formă inedită de protest în Parlamentul European. În luna octombrie din 2010, Ivan a purtat un tricou alb, pe care era inscripționat un mesaj despre frauda "patronată" de Roberta Anastase la votul din Parlamentul României pe Legea Pensiilor.

IUNIE 2011 | Newsletter


COMBATEREA PARIURILOR SPORTIVE ILEGALE

[SPORT]

Cătălin Ivan duce lupta împotriva pariurilor sportive ilegale în Parlamentul European Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a solicitat Parlamentului European reglementarea jocurilor de noroc la nivelul UE, cu accent special asupra pariurilor sportive, dată fiind amenințarea tot mai mare a meciurilor aranjate, precum și evaziunea fiscală practicată de anumiți operatori de cazinouri online. Ivan a inițiat o declarație scrisă care, dacă va întruni sprijinul a jumătate plus unu din numărul europarlamentarilor, va deveni poziție oficială a PE.

Iniţiativa vine în completarea, dar şi stimularea demersurilor Comisiei Europene, care rămân limitate în acest domeniu, conform aprecierilor lui Ivan. ”Toți factorii implicați, fie că vorbim de autoritățile naționale și europene, reprezentanți ai forurilor sportive, precum și reprezentanți ai industriei de jocuri de noroc, toți aceștia și-au făcut un obicei din a se întâlni periodic și a discuta că trebuie făcut ceva. Apoi pleacă liniștiți acasă, cu gândul la viitoarea întâlnire prin care vor mima implicarea. În tot acest timp, organizațiile criminale din spatele acestei industrii ilegale devin tot mai puternice, atât financiar, cât și logistic. Cu cât se amână mai mult luarea unei decizii tranșante de reglementare, cu atât va fi mai greu ulterior să punem capăt acestui flagel, care nu doar că distruge sportul, dar distruge familii și găurește bugetul Uniunii cu miliarde de Euro anual. Trebuie să acționăm acum, prin măsuri concrete”, consideră Cătălin Ivan. IUNIE 2011 | Newsletter


Una dintre principalele probleme identificate de europarlamentarul PSD este lipsa de coerență la nivelul legislației europene, înregistrându-se, de la un stat la altul, diferențe semnificative de reglementare, mai ales pe zona Internetului. Conform eurodeputatului, zona online constituie cea mai mare problemă, având în vedere că este extrem de greu de controlat, iar în anumite situații, cazinourile sau casele de pariuri de pe Internet se folosesc tocmai de legislația comunitară pentru a evita plătirea impozitelor în statele în care operează. Astfel, operatorii ilegali profită de aceste breșe pentru a-și apăra afacerile și rotunji profiturile.

”Am cerut Comisiei Europene și statelor membre o legislaţie europeană clară, unitară și solidă, care să pună capăt evaziunii fiscale, dar și suspiciunilor de corupţie şi de ilegalităţi care planează asupra acestui sector” CătălinIvan a ținut să adauge că piața europeană a jocurilor de noroc online se ridică, în acest an, conform estimărilor, la 9,7 miliarde de Euro, iar reglementarea acestei industrii ar constitui o sursă de venit la bugetul UE demnă de luat în seamă, mai ales în această perioadă de criză economică. Declarația scrisă lansată în Parlamentului European solicită: o mai bună conlucrare a Comisiei Europene (CE) și a statelor membre, în sprijinul intereselor europene și naționale în domeniul jocurilor de noroc; împiedicarea de către CE a accesului pe piață al operatorilor indezirabili; elaborarea unor standarde comune de către CE și statele membre, prin care să se amelioreze cooperarea în scopul protejării consumatorilor și, în special, a minorilor. Demersul europarlamentarului PSD este susținut și de eurodeputații Silvia Costa (S&D), Ciprian Claudiu Tănăsescu (S&D), Hannu Takkula (ALDE) şi Sean Kelly (PPE). IUNIE 2011 | Newsletter


GUVERNUL BOC A RATAT OBIECTIVUL SCHENGEN

[SCHENGEN]

Europarlamentarii PSD: ”PDL a compromis cel mai important obiectiv al României de după aderarea la UE” În ciuda avizului favorabil dat de Parlamentul European (PE) în cazul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și a sprijinului oferit de socialiștii europeni, Consiliul JAI, format din reprezentanții guvernelor statelor membre, a decis amânarea acesteia.

Parlamentul European a adoptat, pe 8 iunie 2011, cu 487 de voturi pentru, 77 împotrivă şi 29 de abţineri raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Raportor din partea Grupului S&D a fost europarlamentarul PSD Ioan Enciu. Eurodeputații PSD au salutat rezultatul favorabil al votului, considerând că succesul din PE se datorează în mare măsură și sprijinului politic oferit României de către socialiștii europeni, în condițiile în care ”politica dezastroasă a actualului Guvern mai mult a încurcat decât a ajutat” în acest demers. IUNIE 2011 | Newsletter

Cu toate acestea, europarlamentarii PSD atrăgeau atenția de mult timp asupra faptului că decizia din cadrul Consiliului JAI nu va fi la fel de favorabilă ca cea din Parlamentul European, deoarece Cabinetul Boc nu a convins celelalte guverne europene că doreşte să lupte în mod real împotriva corupţiei. Din păcate, semnalele de alarmă trase de aceștia s-au adeverit, iar Consiliul a decis amânarea discuțiilor despre aderarea României, invocându-se tocmai problemele de corupție cu care se confruntă țara noastră.


”Este un eşec al diplomaţiei,

În acest nou context, liderul delegației PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat: tehnic eram pregătiţi” ”Românii trebuie să știe că, în acest moment, capitalul de credibilitate al Guvernului Boc la nivelul Consiliului JAI este egal cu zero. Degeaba ne-am luptat atât de mult în Parlamentul European pentru succesul din 8 iunie, dacă Guvernul Boc nu este capabil să contribuie în mod constructiv la acest efort comun. În timp ce Parlamentul European, datorită eforturilor noastre, a dat aviz favorabil României, în Consiliul JAI, Traian Băsescu şi PDL au ratat singurul şi cel mai important obiectiv de politică externă al României de după aderarea la NATO și UE”, a subliniat Ivan.

IUNIE 2011 | Newsletter


GUVERNUL BOC - RECLAMAT LA COMISIA EUROPEANĂ

[REGIONALIZAREA]

Europarlamentarii PSD au reclamat Comisiei Europene refuzul Guvernului de a organiza referendum privind regionalizarea

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, împreună cu europarlamentarii Victor Boștinaru și Viorica Dăncilă, au cerut Comisiei Europene (CE) să se pronunțe dacă este la curent cu intenția Guvernului de a încălca legislația românească, prin refuzul organizării unui referendum pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României și, totodată, să se pronunțe dacă a primit din partea Guvernului Boc vreun studiu de fezabilitate privind costurile acestei reorganizări, care se vrea a fi făcută într-un termen foarte scurt.

”PDL a lansat ipoteza eliminării subiectului privind structurile administrativ-teritoriale din Constituţie şi reglementarea prin act normativ şi asumarea răspunderii. Dar un astfel de proces amplu nu poate fi făcut fără consultarea populaţiei. Legea Referendumului Nr. 3/2000, art. 13, alin. 3, specifică: <<Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie>>”, se arată în solicitarea trimisă Comisiei de către cei trei eurodeputați PSD.

IUNIE 2011 | Newsletter


Europarlamentarii PSD au subliniat faptul că toate costurile pe care le implică reforma administrativă în viziunea PDL ar fi enorme pentru populație. ”Un astfel de proces înseamnă pentru fiecare cetățean al României schimbarea cărții de identitate, schimbarea permisului de conducere, schimbarea pașaportului, a actelor de cadastru etc. Pe calculul actual și la prețurile actuale, fiecare cetățean ar plăti în jur de 600-700 RON pentru a schimba documentele. La toate acestea, s-ar adăuga și cheltuielile autorităților locale”, au arătat europarlamentarii social-democrați.

Ei au mai evidențiat că orice modificare semnificativă, care are un impact asupra politicii de coeziune, trebuie să fie făcută cu acordul CE și ca urmare a realizării unui studiu de fezabilitate. Conform celor trei eurodeputați PSD, ”Comisia Europeană a informat Guvernul român, în mod oficial și în repetate rânduri, încă din 2008, cu privire la faptul că o reformă regională ar putea fi implementată numai după ce au avut loc consultări politice serioase între partidul aflat la guvernare, opoziție, asociații și societatea civilă pentru a se asigura că această reformă poate oferi predictibilitate, stabilitate și că va avea succes ca urmare a referendumului cerut de către Constituție.” În aceste condiții, eurodeputații PSD au întrebat CE dacă este la curent cu faptul că ”principalul partid aflat la guvernare intenționează o reorganizare administrativă a României rapid, fără să organizeze un referendum, fără consultări de amploare între guvernare, opoziție, asociații și societatea civilă”. În plus, cei trei demnitari europeni au vrut să afle dacă CE a primit vreo informare din partea Guvernului României cu privire la rezultatele unor eventuale studii care vizează costurile reorganizării administrativ teritoriale a țării într-o perioadă atât de scurtă.

IUNIE 2011 | Newsletter


CABINET PARLAMENTAR LA BARCELONA

[SPANIA]

Cătălin Ivan a anunțat că își va deschide un birou parlamentar pentru românii din Spania

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, s-a întâlnit pe 20 iunie 2011, la Barcelona, cu reprezentanții PSD Spania. Deoarece comunicarea cu una dintre cele mai importante comunităţi de români din afara ţării este esențială, tema întâlnirii a fost tocmai găsirea unor metode de colaborare mai eficiente. Astfel, pentru a veni în sprijinul românilor stabiliți în Spania, Cătălin Ivan a decis să deschidă un cabinet parlamentar la Barcelona. ”Mă simt natural legat de românii din județele Moldovei, tot așa cum mă simt legat de toți românii cu care mă întâlnesc în deplasările mele prin Europa și pe care-i admir că nu au renunțat la graiul, cultura și tradițiile românești. Din păcate, îmi este fizic imposibil să fiu peste tot unde se vorbește și se trăiește românește. Prin urmare, am ales o comunitate românească mai mare, cu care să țin permanent legătura, fără însă a exclude colaborările cu toți ceilalți”, și-a motivat Ivan decizia. În cadrul întâlnirii, președintele PSD Spania, Marian Popescu, a prezentat situația şi problemele comunităţilor de români din țara iberică. La această întâlnire a participat şi dl. Josep Maria Sala, secretar al Partidului Socialist Catalan, care i-a salutat pe cei prezenți şi a reiterat sprijinul pe care îl acordă organizației PSD Spania. Până în acest moment, Cătălin Ivan a deschis birouri la Iași, Botoșani şi Piatra Neamț.

IUNIE 2011 | Newsletter


BUGETUL UE PE 2012

[FONDURI UE]

Pregătirea ”trialogului” privind proiectul de buget al UE pe 2012

În cadrul dezbaterii din Parlamentul European (PE) privind mandatul echipei de negociere care va reprezenta acest for la ”trialogul” cu Consiliul European și Comisia Europeană pe tema proiectului de buget 2012, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a pledat pentru creșterea finanțării și conectarea bugetului UE cu obiectivele Agendei 2020. ”Trialogul bugetar a devenit un moment extrem de important în cadrul procedurii bugetare şi este o ocazie ce nu trebuie pierdută. Raportul pe care îl vom vota astăzi trebuie să permită echipei de negocieri a Parlamentului să aibă un mandat clar şi puternic”, a subliniat eurodeputatul PSD. El a susținut faptul că acest lucru este cu atât mai important cu cât statele membre duc în prezent politici dificile de austeritate, care au o influenţă negativă asupra relansării economice. ”În acest context dificil, bugetul UE trebuie să aibă un rol fundamental pentru a ajuta economia europeană. Este esențial ca bugetul UE să fie în strânsă corelație cu obiectivele Agendei 2020. Nu putem avea o astfel de strategie fără a-i pune fondurile necesare la dispoziție. Totodată, bugetul pe 2012 trebuie să fie și un sprijin economic pentru pachetul politic al guvernanței europene”, a mai arătat Ivan.

IUNIE 2011 | Newsletter


CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL

[FONDURI UE]

Investiția în viitor: un nou cadru financiar pentru o Europă competitivă, durabilă şi favorabilă incluziunii

Cătălin Ivan, în calitate de raportor din partea S&D pentru avizul Comisiei CULT privind viitorul cadru financiar multianual, a susținut în Parlamentul European (PE) nevoia suplimentării bugetelor alocate educației, culturii și programelor pentru tineret în perioada 2014-2020. Europarlamentarul consideră că este extrem de grav faptul că, actualmente, acest trei domenii nu se bucură de o susținere financiară pe măsură, deși plusul de valoare adus de programele deja existente este incontestabil. ”Când vorbim despre bugetul Uniunii Europene, când vorbim despre fonduri europene şi, mai ales, când vorbim despre viitorul cadru financiar multianual, automat vorbim despre valoarea adăugată europeană. Nu cred că există un alt domeniu sau segment în bugetul Uniunii Europene unde valoarea adăugată europeană să fie atât de mare, dar cu bani atât de puțini!”, a arătat Ivan. În consecință, eurodeputatul PSD a cerut o suplimentare a fondurilor europene alocate acestor sectoare. ”Pentru ca Uniunea Europeană să aibă un viitor, pentru ca acest construct să nu rămână un simplu concept abstract pentru cetățenii noștri, avem nevoie de mai mulți bani pentru educație, mai mulți bani pentru cultură, mai mulți bani pentru tineret. Ca să nu mai spun de sport, care este o prioritate în Agenda Europa 2020.”, a susținut Cătălin Ivan în PE.

IUNIE 2011 | Newsletter


RISCURILE CONSTITUȚIEI MAGHIARE

[BRUXELLES]

Noua Constituție a Ungariei riscă să revigoreze naționalismul radical în spațiul comunitar

Eurodeputatul PSD, Cătălin Ivan, a subliniat, în cadrul unei intervenții în Parlamentul European (PE), faptul că noua Constituție a Ungariei încalcă, prin prevederile sale, principiile fundamentale ale Uniunii Europene, inclusiv libertatea presei și, mai mult, poate reprezenta un factor de risc pentru spațiul comunitar, prin revigorarea naționalismului radical. Europarlamentarul consideră că este un lucru extrem de grav că guvernul ungar a încercat în anumite momente să se folosească de președinția UE nu pentru a construi o Europă unită, ci pentru a susține revirimentul unui naționalism radical, ce poate oricând să amenințe constructul european.

”În ceea ce privește state precum România şi Slovacia, conținutul Constituției Ungariei poate crea cadrul favorabil pentru situații periculoase, prin drepturile colective pentru etnicii maghiari şi prin principul extrateritorialității. Şi mai mult, guvernul ungar şi-a manifestat sprijinul pentru înființarea reprezentanţei Ținutului Secuiesc la Bruxelles, o ofensă majoră adusă românilor şi integrității teritoriale a României”

El a adăugat că noua Constituție maghiară a fost adoptată ”printr-un proces care a forțat limitele democratice”, un caz care ar trebui ”să alerteze toate statele membre şi toate guvernele, indiferent de orientarea politică”.

IUNIE 2011 | Newsletter


CONFERINȚĂ S&D

[ S&D]

Cătălin Ivan a participat la lucrările Grupului S&D de la Barcelona

&D

Cătălin Ivan a luat parte la Conferința S&D ”O social-democrație reînnoită pentru noile provocări ale Europei”, organizată între 20 şi 21 iunie la Barcelona, la inițiativa Mariei Badia i Cutchet, vicepreședinte al grupului S&D.

Principalele teme ale dezbaterii s-au centrat în jurul democrației în Europa, a problemelor globalizării, migrației, xenofobiei şi a luptei pentru libertatea presei. De asemenea, s-a discutat şi despre derapajele guvernelor de dreapta nu numai în România, dar şi în Ungaria, Bulgaria sau Italia. La dezbatere au participat foști președinți ai Parlamentului European, cancelari, premieri sau comisari europeni cum ar fi Jaques Delors, Martin Schulz, președintele grupului S&D din Parlamentul European, Poul Nyrup Rasmussen, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Ricardo Lagos, fost preşedinte al Chile, Christian Levrat, președintele partidului socialist elvețian. Cătălin Ivan a participat la grupurile de lucru Guvernanţă & Globalizare şi Libertate & Democrație. De asemenea, Ivan a semnat şi apelul de la Barcelona prin care politicienii social-democrați s-au angajat să lucreze la o redresare economică, sub semnul echităţii, care să creeze locuri de muncă, să promoveze standarde sociale şi ecologice ridicate, ținte care pot fi atinse doar într-o Uniune europeană puternică. IUNIE 2011 | Newsletter


Scrie-i lui Catalin Ivan, prin posta, la Cabinet parlamentar, Iasi, Bd. Alexandru cel Bun 17, Bl A5, Sc1, Ap2 Il poti gasi la tel 0332.882.421 sau la adresa de mail contact@catalinivan.ro

www.catalinivan.ro blog.catalinivan.ro

Newsletter Catalin Ivan - iunie 2011  

Activitatea europarlamentarului Catalin Ivan in iunie 2011