Page 1

Mobilier și accesorii se distribuie gratuit împreună cu revistele Căminul, Casa Mea, Planul Casei Mele și Domus

septembrie 2011

marcă

înregistrată


32

moblier și accesorii | septembrie 2011


Alege inteligent Un lucru bine ştiut este că, indiferent de bugetul de care dispui atunci când îţi amenajezi locuinţa, mobilierul şi decoraţiunile spun multe despre proprietarul casei respective.

ARTELIER De aceea, investiţia pe care o faci la achiziţionarea pieselor materiale uşor de curăţat să cauţi ori ce zone le rezervi lor. Pleacă la drum cu o listă de priorităţi: canapeaua, masa de trebuie să merite, pentru că, în general, mulţi dintre noi dining, patul matrimonial etc. gândim pe termen lung când ne mobilăm casa. Un prim lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este cercetarea pieţei, o mică analiză şi cunoaşterea ofertelor, fără de care e posibil să regreţi cumpărarea măsuţei de cafea găsite în primul magazin. Apoi, decide-te exact la cum vrei să arate o cameră şi ce funcţionalitate vrei să îi dai: spre exemplu, dacă nu găteşti foarte mult, iar bucătăria (care de multe ori comunică cu livingul) este pentru tine mai mult un spaţiu de socializare, le poţi alătura şi crea o zonă deschisă, de dimensiuni mai mari. Este o soluţie preferată de multe persoane singure sau de cupluri tinere. Evident, stilul celor două încăperi trebuie să se potrivească, altfel rişti să combini un mobilier de bucătărie antic cu o canapea minimalistă. Şi nu-ţi va plăcea rezultatul. Stilul unei amenajări ţine foarte mult de persoana care locuieşte acolo: un romantic nu va alege niciodată un mobilier rece, super-modern, aşa cum cuiva căruia îi plac ordinea şi spaţiile cât mai aerisite nu va opta pentru un stil baroc. Nu uita să măsori toate spaţiile înainte de a le mobila, ca să ştii precis ce fel de obiecte poţi aşeza în ele. De asemenea, ia în calcul animalele de casă ori copiii, pentru EXOTIQUE a şti ce culori să eviţi – mobilă deschisă la culoare, ce 4

mobilier și accesorii | septembrie 2011


Camera de zi sub reflector

Livingul reprezintă, pentru multe dintre casele de la noi, încăperea cea mai spectaculoasă, fie datorită arhitecturii spaţiului de care beneficiază, fie datorită designului mobilierului, al sistemului de iluminat, al amenajării în sine. Se pune deci accent pe living, se investeşte în el.

Stilul clasic Dacă mergi pe o linie mai clasică, sunt câteva repere pe care trebuie să le iei în considerare ca să obţii un living sobru, somptuos. În primul rând alege materiale ca pielea naturală, dar şi texturi deosebite, grele (catifea, mătase, cu încrustaţii, ciucuri, funde, broderii pe perne) şi lemn masiv (nuc, stejar, cireş) în culori neutre, ca maro, bej, negru, alb-perlat pe care le poţi accentua, după preferinţe, cu un bordó sau violet, de pildă. Piesele pot avea un aspect antichizat sau pot fi mai simple, însă fomele sunt, de obicei, curbe. De la măsuţa de cafea la braţele canapelei, la oglinda de pe perete şi la forma candelabrului, liniile Canapea Burghley, dim.: 190x110x84 cm, Preţ: 18.699 lei; măsuţă joasă, Preţ: 11.736 lei; fotoliu Medalion, Preţ: 6.019 lei; Grange prin La Maison; www.lamaison.ro

6

mobilier și accesorii | septembrie 2011

sunt rotunde, uneori destul de complicate sau excentrice, luxoase. În cazul în care nu vrei opulenţă excesivă şi tinzi spre ceva comod, rezumă-te la a lăsa în living un minim de obiecte, fără a-l încărca; o masă de cafea din lemn, o canapea simplă, cu două fotolii, care se asortează cu un covor persan, o lustră cu cinci braţe şi nişte draperii din tafta creează un ambient clasic foarte plăcut. Duşumeaua va fi solidă, din lemn, iar pereţii – în tonuri calde sau îmbrăcaţi cu tapet cu diverse modele. Şi nu uita de şemineu, pentru că este un element des întâlnit într-un living clasic.


Hafele: Funcţionalitate pentru tine "Functionality for you" reprezintă confortul şi satisfacţia oferite de Hafele prin gama extinsă de feronerie şi accesorii pentru mobilă sau orice soluţii de amenajări interioare personalizate, care aduc un plus de calitate vieţii.

În prezent există două direcţii principale în amenajările interioare: dorinţa de individualizare şi nevoia de libertate în definirea spaţiilor de locuit şi a birourilor. Împărţirea tradiţională a spaţiului de locuit în zona de zi, zona de gătit, dormitor şi spaţiu de lucru este acum mai flexibilă, rezultând o nouă generaţie de zone comune. Încăperile multifuncţionale necesită însă şi un mobilier multifuncţional. Clienţii Hafele găsesc cu uşurinţă soluţiile potrivite care să asigure un maxim de funcţionalitate şi să permită exprimarea liberă a creativităţii.

lumină strălucitoare. Sunt disponibile într-o paletă largă de forme şi nuanţe, ceea ce permite numeroase combinaţii. Pot fi montate cu uşurinţă chiar şi după ce mobila este deja instalată, fără să fi fost pregatită pentru aceste sisteme de lumini. Showroom-uri Hafele: Bucureşti, Str. Paroşeni, nr. 2-4, şi Timişoara, B-dul. Eroilor de la Tisa, nr. 42.

Un exemplu este gama Loox de sisteme LED de iluminare integrate în mobilier. Acestea permit variante personalizate de design chiar şi pentru mobilier standard, iar prin flexibilitatea lor îmbunătăţesc confortul în spaţiile de locuit. Pe lângă crearea unei atmosfere aparte, sistemele Loox de la Hafele au şi alte avantaje: durată de viaţă mai lungă, economie de energie, nu emit căldură şi degajă totodată o

moblier și accesorii | septembrie 2011

7


Stilul modern Un living modern este, înainte de toate, aerisit, dinamic, fresh. Imaginaţia ta poate să se joace într-un astfel de spaţiu, deoarece obiectele cu care îl umpli sunt versatile şi ingenioase. Un living modern este, de obicei, asociat cu termenul de minimalist, însă această interpretare nu se aplică, spre exemplu, în cazul unui living cu accente retro stilizate, ce conferă un look foarte interesant şi actual deopotrivă. Un fotoliu stil anii ’60, într-un decor cu linii simple, curate, drepte, cu un perete vopsit în roşu şi o sofa mare, ce te îndeamnă să te afunzi în ea, constituie un living foarte contemporan. Materialele utilizate pot fi acum atât pielea, cât şi diferitele ţesături, fibre, polimeri, iar în ceea ce priveşte cromatica este bine să alegi o

Living Sushi, design Edward van Villet, îmbrăcate în ţesătură, Preţ: la cerere, Insign by Galeriile Noblesse; www.galeriilenoblesse.ro

culoare puternică pe care să o reiterezi în cameră, pe diverse piese; restul ar trebui să rămână în nuanţe potolite, alburi, griuri, chiar şi negru. Livingurile moderne se caracterizează prin multă luminozitate (dată în special de lumina naturală) şi prin evitarea aglomerării de produse. Nu-ţi imagina că o astfel de cameră nu poate fi elegantă: în funcţie de finisajele alese (lăcuite, mate, cu printuri), livingul modern poate deveni foarte luxos. Confortul, funcţionalitatea şi durabilitatea obiectelor sunt extrem de importante, aşa că alege mobilierul şi accesoriile în funcţie de aceste concepte şi pune-ţi mereu amprenta personală pe amenajare.

Canapea Havana, Preţ: 8287 lei; www.vreaumobilier.ro

Canapea Bora Bora, design P. Cazzaniga – A.Munteanu, sistem modular, cu structură din lemn masiv, Preţ: de la 14.997 lei/modul; măsuţă de cafea, design B.Fattorini, Preţ: de la 5.700 lei, Insign By Galeriile Noblesse; www.galeriilenoblesse.ro

8

mobilier și accesorii | septembrie 2011


moblier și accesorii | septembrie 2011

9


Cum decorăm dormitorul? Dormitorul este, poate, cea mai intimă cameră din locuinţă, spaţiul în care ne încărcăm bateriile, în care ne refacem după o zi epuizantă. De aceea, el trebuie să redea, în primul rând, ideea de confort, de relaxare totală, de linişte şi seninătate. Dormitor Elisabeth, din lemn masiv de fag şi panouri din lemn

cu furnir de cireş, finisaj alb cu topuri miere, include dulap cu 4 uşi, Preţ: 3.939 lei; pat, Preţ: 1.401 lei; noptieră, Preţ: 425 lei; comodă cu 2 sertare, Preţ: 1.291 lei; Mobexpert; www.mobexpert.ro

draperii. Un dormitor clasic este caracterizat prin simetrie, Decorează încăperea cu perne moi, cu pleduri catifelate, prin prezenţa băncuţelor, tăbliilor înalte de pat, a culorilor covoraşe pufoase, perdele şi draperii în culorile tale mai închise şi, evident, a lemnului ca material de bază. preferate, dar nu uita de regulile feng-shui, care spun să nu aglomerezi dormitorul cu lucruri de care nu ai nevoie. Ţine cont să îţi laşi un mic spaţiu de lucru, în cazul în care nu ai o cameră separată şi mai ales dacă eşti o persoană foarte activă – un mic birou cu un scaun colorat şi o lampă. Iluminatul este un aspect esenţial, aşa că, pe lângă veiozele de rigoare, montează leduri, care sunt din ce în ce mai accesibile, şi lămpi suspendate cu forme ingenioase, pentru a personaliza cât mai mult camera. Alege un pat de dimensiuni cât mai mari şi lenjerie de calitate, din materiale organice (bumbac – cel egiptean este foarte în vogă), satinate, în general din fibre naturale, pentru ca pielea să respire bine în timpul nopţii şi pentru ca tu să ai un somn odihnitor. Lenjeriile, în principiu, se schimbă în funcţie de sezon, cele mai subţiri fiind perfecte pentru vară, iar cele din microfibre şi flanel, iarna. Încearcă să asortezi accesoriile de pe pat cu lenjeria şi cu nuanţele din restul camerei, pentru un efect estetic garantat. Stilul în Pat Christopher Guy, cu top din lemn, care îţi amenajezi dormitorul depinde mult de gusturile dim.: 221x215x30 cm, Preţ: 24.679 lei; personale: dacă preferi simplitatea şi liniile mai moderne, tetieră, cu finisaj Rennaisance Gold, cu mătase naturală, dim.: 200x8x246 cm, Preţ: contemporane, mergi pe mobilier de înălţimi joase, paturi 35.011 lei; Fantasia Interiors; platformă, materiale ca PAL-ul sau MDF-ul, culori mai www.fantasiainteriors.ro tari, îndrăzneţe, şi modele geometrice pe covoare, perne şi 10

mobilier și accesorii | septembrie 2011


Sediu: Otopeni, Ilfov, Str. Maramureš, nr. 75 Punct de lucru: Bujoreni, Jud. Vâlcea, Sat. Olteni, nr. 133 Tel. fabricã: 0250 747 005 Tel. comenzi: 0726 767 080 www.alson.ro e-mail: productie@alson.ro sc_alson@yahoo.com

• Producøie mobilier din lemn masiv, clasic, modern sau rustic: dormitoare, biblioteci, birouri, mese, bucãtãrii, comode din cireš sau stejar, mobilier de hotel, uši de interior ši scãri

moblier și accesorii | septembrie 2011

11


Odihnă plăcută!

Înainte să cumperi dormitorul, trebuie să cercetezi ofertele de pe piaţă. Noi ţi-am făcut o listă de interioare ce te îmbie la somn numai când le priveşti. Alege patul care îţi place, un covor plăcut, o comodă asortată şi... fugi în lumea viselor! Dormitor Chic, din MDF cu furnir natural de mesteacăn, finisaj wenge, include: pat, Preţ: 2.629 lei; noptieră, Preţ: 794 lei; comodă cu 6 sertare, Preţ: 2.361 lei; Mobexpert; www.mobexpert.ro

Dormitor Rykene, din lemn masiv de pin, cu cadru de pat, Preţ: 459 lei; noptieră, Preţ: 129,99 lei; comodă Hemnes cu 3 sertare, Preţ: 549 lei; dulap Pax Bergsbo cu 3 uşi, Preţ. 799 lei; IKEA; www.ikea.ro

Dormitor Selena, Preţ: 3611 euro; www.vreaumobilier.ro

Dormitor Pearl, din panouri din MDF vopsite alb

semilucios, pat, Preţ: 2.951 lei; noptieră, Preţ: 825 lei; comodă cu 6 sertare, Preţ: 2.896 lei; Mobexpert; www.mobexpert.ro

Pat Eliot design by Marconato & Zappa, Preţ: de la 20.105 lei; Insign By Galeriile Noblesse; www.galeriilenoblesse.ro

12

mobilier și accesorii | septembrie 2011


moblier și accesorii | septembrie 2011

13


Hai la joacă!

Cuvintele de ordine ale unei camere de copii sunt creativitatea şi siguranţa. Cei mici îşi doresc ca dormitorul lor să fie desprins din poveşti cu personaje din lumea Disney, dar în acelaşi timp să le reflecte personalitatea.

Pentru un părinte, decorarea camerei micuţului poate fi o adevărată plăcere, dar şi o provocare. În cazul unui preşcolar, cel mai simplu este să mergi pe diverse teme, în funcţie de preferinţele lui, având grijă să nu exagerezi cu nuanţele tari. Nu-ţi fie teamă să îl laşi să picteze pereţii sau montează-i o tablă mai mare pe care să poată scrie, în acest fel stimulându-i imaginaţia şi inspiraţia. În ceea ce priveşte patul, există acum numeroase firme care comercializează paturi în formă de maşină, vapor, teren de fotbal şi multe alte modele, iar dacă ai de la doi copii în sus, o soluţie practică, mai ieftină şi care poate arăta foarte bine, este patul supraetajat. Cele care imită

14

mobilier și accesorii | septembrie 2011

cuşetele vin de obicei şi cu ladă şi cu mai multe spaţii de depozitare, foarte importante într-o cameră de copil unde jucăriile sunt peste tot. Evită cu orice preţ mobila ascuţită, cu colţuri periculoase, şi asigură-te că înainte să cumperi un obiect ai citit bine toate instrucţiunile. Salteaua şi patul trebuie să le protejeze coloana vertebrală. Când sunt micuţi, dulapul ar trebui să aibă, mai degrabă, mai multe spaţii deschise decât multe sertare. De asemenea, poţi apela la coşuri şi cutii, în culori vesele şi cu printuri simpatice. Nu uita să îţi încurajezi permanent copilul. Lasă-l şi pe el să pună ce îşi doreşte în cameră, iar apoi vei decide ce doleanţe îi poţi îndeplini.


Începe şcoala!

Odată cu primul an de şcoală, în camera copilului încep să se schimbe, mai bine zis, să se adauge lucruri. Vei avea, cu siguranţă, nevoie de un dulap cu multe rafturi, de spaţii de depozitare inteligente şi, bineînţeles, de un birou.

Funcţionalitatea şi utilitatea iau locul esteticii şi cromaticii, în sensul că obiectele trebuie să îl ajute pe copil – de la spaţiul de lucru, care ar trebui luminat cu lumină naturală şi neîngrădit de pereţi, până la produse multifuncţionale, cum ar fi tabureţi folosiţi pe post de măsuţe. Chiar dacă acest aspect este acum esenţial, nu înseamnă că dormitorul copilului va deveni sobru, dimpotrivă, va căpăta un alt stil, mult mai dinamic. Pe măsură ce creşte, va renunţa la poveştile cu prinţi şi prinţese şi va opta pentru un look fresh, modern, cu spaţii mai aerisite şi în tonuri îndrăzneţe. Ca să optimizezi spaţiul, alege un pat cu ladă şi sertare, unde să depozitezi

diverse obiecte, în special pe cele pe care nu vrei să le laşi la vedere. În funcţie de temperamentul său îi poţi vopsi un perete într-o culoare puternică, spre exemplu, sau poţi alege un tapet al cărui print să se regăsească şi pe alte obiecte din cameră. Perdelele şi draperiile cu modele florale sau geometrice se potrivesc bine într-o astfel de cameră. Stickerele de perete reprezintă o soluţie foarte bună şi accesibilă, mai ales că acum există o sumedenie de culori şi imprimeuri din care poţi alege. Optează pentru un dressing simplu, cu uşi glisante, un pat din PAL, MDF sau lemn şi un covor haios şi vei obţine un dormitor perfect pentru fiul sau fiica ta.

Mobilier produs de Volpi Italia, din lemn masiv, lăcuit şi vopsit în diverse culori

mobilier și accesorii | septembrie 2011

15


Cum organizăm bucătăria?

Pentru mulţi – mai ales multe dintre noi – bucătăria reprezintă un soi de sanctuar, unde se întâmplă lucruri magice. De aceea, totul, de la mobilier şi accesorii la culori şi printuri, trebuie să se armonizeze, pentru ca mai departe să te inspire în crearea de preparate savuroase.

Bucătărie Faktum, Preţ: 1.670 lei,

IKEA; www.ikea.ro

Printre avantajele mobilierului la comandă, în cazul unei bucătării, se numără crearea unui model personalizat, original, realizat pe baza dorinţelor ce ţin de estetică ale clientului, cât şi pe dimensiunile exacte ale camerei. Un dezavantaj este timpul de fabricare, pentru că, în funcţie de structura mobilierului, e probabil să aştepţi mai mult până să ţi se livreze şi monteze bucătăria, lucru care nu se întâmplă atunci când o achiziţionezi din magazin. Pe de altă parte, o bucătărie de-a gata poate avea dezavantajul de a nu se potrivi exact în staţiul de care dispui tu. De

Bucătăria Melisa, Preţ: 3100 euro; www.vreaumobilier.ro 16

mobilier și accesorii | septembrie 2011

asemenea, modelele bucătăriilor pe care le găseşti în showroom-uri, gata realizate, nu îndeplinesc întotdeauna cerinţele tale în ceea ce priveşte materialul, culoarea sau accesoriile, de exemplu. Un lucru e cert: în funcţie de bugetul de care dispui îţi poţi alege formula pentru care vei opta în final. În privinţa blatului de lucru, esenţial în mobilierul de bucătărie, experţii sugerează utilizarea unui mix de materiale. Granitul şi marmura sunt foarte bune, dar se pot păta destul de uşor. În schimb Corianul este ideal pentru zona care înconjoară chiuveta, dar şi pentru blat. Pentru insule foloseşte lemn, dar în orice caz ai grijă ca toate materialele să fie cât se poate de rezistente la căldură şi umezeală. Marea problemă în bucătărie este spaţiul de depozitare. Alege sertare adânci şi compartimentate, ca să poţi vedea totul dintr-o singură privire, sau sisteme Siematic care pot fi prinse în spatele uşilor şi dulapurilor, pentru a crea cu 30% mai mult spaţiu. Nu accesoriza în exces, deoarece toate elementele decorative vor aduna praf, unsoare şi va trebui să munceşti mai mult ca să le scoţi pentru a păstra o igienă perfectă. Accesoriile sunt elementele prin care poţi adăuga cel mai uşor culoare şi veselie în bucătărie, iar electrocasnicele trebuie să fie de calitate.


moblier și accesorii | septembrie 2011

17


Design în bucătărie

Ţi-am ales cele mai noi şi în tendinţe produse pentru bucătărie, pe care să le foloseşti mereu cu aceeaşi plăcere şi care să îţi uşureze munca. Aşa că nu mai sta pe gânduri şi achiziţionează-ţi o plită sau o hotă cool.

7 1

4

5

1. Hotă DWB09D651, 90 cm, inox, Putere motor: 260W, 3 trepte de putere + Intensiv, Filtru de grăsime din metal (poate fi curăţat în maşina de spălat vase), Preţ: 21.000 de lei; Bosch; www.bosch.com.ro 2. Plită cu inducţie Ombra, 77 cm, dispune de front touch control şi de blocare de siguranţă, Preţ: 1.390 euro; Baumatic; www.baumatic.ro

2

3. Plită de cristal Hotpoint TD 751 S (ICE) /HÁ, 75 cm, are 5 arzătoare pe gaz dintre care unul cu două inele de ardere simultană (3,5 kW) şi aprindere electronică la o mână, Preț la cerere; Ariston; www.ariston.com.ro 4. Cuptor electric, functii/setari speciale: cook3 (gătire 3 categorii diferite de alimente simultan), menţinere cald, patiserie, gătire alimente congelate (5 categorii), Preţ la cerere; Whirlpool; www.whirlpool.ro

3

5. Baterie, finisaj: crom, sistem de reglare electronic, este dotat cu senzori de pornire automată, Preţ: 4790 lei; Teka; www.teka.com

6

18

mobilier și accesorii | septembrie 2011

6. Maşină de spălat vase ActiveWater Eco ² SMS69T68EU, Preţ: 4400lei; Bosch; www.bosch.com.ro 7. Chiuvetă Centinox, dimensiuni 555x465 mm, accesoriile sunt incluse, Preţ la cerere; Franke; www.franke.com


Reinventează-ţi bucătăria

cu noua gamă Quartz de la Bosch. Sticla prinde formă prin topire şi îmbrăcând noua colecţie ColorGlass Quartz va topi multe inimi în bucătăria ta. Sursa de inspiraţie pentru noua culoare quartz a fost însăşi natura. Compoziţia de culoare atemporală se integrează armonios în ambianţa locuinţelor moderne, combinându-se minunat cu materiale precum betonul, metalul şi lemnul. Urmând tendinţa de unificare a bucătăriei cu livingul, Bosch prezintă o gamă variată de electrocasnice într-o culoare originală, fiind o alternativă inedită la inox. Gama ColorGlass Quartz include: cuptor multifuncţional HBA73B530 cu autocurăţare pirolitică, plită pe gaz PPP618B91E, cuptor multifuncţional compact HBC84K533 cu funcţie de microunde, sertar termic HSC140P31, hotă DWB095650 cu accesoriu opţional placă decor sticlă quartz DSZ0630 şi combină frigorifică A+ KGN36S56 NoFrost.

Hotă Bosch DWB095650

Plită pe gaz Bosch PPP618B91E

Cuptor multifuncţional Bosch HBA73B530

Combină frigorifică Bosch KGN36S56 NoFrost

www.bosch-home.ro

mobilier și accesorii | septembrie 2011

19


Trucuri pentru amenajarea unei băi mici

Chiar dacă locuinţa ta nu beneficiază de o baie de poveste, de multe ori această încăpere poate fi transformată, indiferent de dimensiuni, într-o cutie cu bijuterii. Înainte să începi amenajarea sau redecorarea unei băi mici, schiţează-ţi neapărat un plan şi fă un studiu de piaţă cu cele mai bune şi convenabile idei.

Probabil una dintre cele mai simple şi la îndemână soluţii pentru a crea iluzia unui spaţiu mai mare în baie este instalarea unei cabine de duş, iar dacă nu vrei să renunţi la plăcerea de a face o baie clasică, optează pentru o cadă pe colţ. Scapă de covoraşe şi alege un model simplu de gresie şi faianţă. Oglinzile reflectă lumina şi sunt perfecte ca truc pentru a da senzaţia de spaţiu larg, iar în loc să îţi pui dulăpioare pe perete, achiziţionează un dulap-soldat, înalt, care să dea impresia de cameră aerisită, sau un ansamblu de colţ. Aici poţi depozita, spre exemplu, şi obiectele pe care le ţii de obicei în dulăpiorul de sub chiuvetă, ce va fi înlocuit cu un picior de susţinere, ideal pentru a câştiga

spaţiu. Culorile sunt foarte importante în cazul băilor mici, de aceea trebuie să mergi pe nuanţe cât mai deschise, pale, neutre pentru fundal şi mai aprinse pentru accesorii, dacă vrei o atmosferă mai vie. Ca să nu fie totul tern, pune câteva petale dintr-un potpouriu sau pietricele parfumate în colţurile camerei, care să-ţi dea un sentiment de linişte şi relaxare. Nu lăsa la vedere lucrurile pe care le poţi ţine în dulapuri, cum ar fi prosoape, soluţii de curăţat etc., ca să nu încarci degeaba locul, sau măcar acoperă-le cu perdeluţe. O altă idee interesantă este un dulăpior pe rotile, pe care îl poţi muta unde vrei tu şi care e foarte util dacă nu vrei să-ţi ţii periuţa şi pasta de dinţi pe chiuvetă.

Oglindă Oceana, design Marco Piva, Preţ: 18.524 lei; Insign by Galeriile Noblesse; www.galeriilenoblesse.ro

Mobilier Lillangen, include corp cu o uşă şi lavoar,

Preţ: 509 lei; oglindă, Preţ: 169 lei; corp pentru maşina de spălat, Preţ: 349 lei; dulap cu două coşuri pentru rufe, Preţ: 449 lei; IKEA; www.ikea.ro 20

mobilier și accesorii | septembrie 2011

Prosoape Country, din bumbac

100%, disponibile în diverse culori şi dimensiuni, Preţ: de la 55 lei; Mobexpert; www.mobexpert.ro


moblier și accesorii | septembrie 2011

21


Confort şi creativitate pentru băile mari

Cine nu îşi doreşte o baie cât mai spaţioasă posibil, de dimensiunile unei camere normale? Pentru cei mai norocoşi dintre noi, iată câteva idei de valorificare a unei astfel de zone, cu elemente decorative sofisticate. Evident, în cazul acesta, opţiunile în materie de finisaje sunt numeroase.

Un look în vogă este cel cu pereţi din piatră naturală, pardoseală din lemn sau chiuvete din sticlă, iar alte materiale trendy sunt granitul, marmura, onixul. În privinţa culorilor, dacă eşti un caracter îndrăzneţ, optează pentru culori tari, combinaţii de turcoazuri cu roşu sau oranj. Dacă eşti mai conservator, alege tonuri de chihlimbar, safir sau cuarţ. Pentru un aspect cu adevărat luxos, ia-ţi un jacuzzi, o cadă elegantă din lemn ori o cabină de duş mare cu geamuri din sticlă. Aceste tipuri de duş sunt, adesea, piesele centrale într-o astfel de baie. Când dispui de mulţi metri pătraţi, ţine cont şi de regulile feng shui, poziţionează obiectele în funcţie de ele şi,

neapărat, menţine o ventilaţie bună a camerei, pentru ca energia să circule permanent. Ca să adaugi o notă personală şi să îţi stimulezi creativitatea, alege o temă anume – scoici, soare, nisip – şi decorează totul cu modele şi culori ce amintesc de acestea. Achiziţionează bateriile obiectelor sanitare în funcţie de gusturi, fie nichelate, fie antichizate, vintage, astfel încât să se potrivească cu linia generală a amenajării; de asemenea, nu uita că există numeroase sisteme inteligente cu senzori care reduc costurile. În materie de lumini, poţi opta pentru led-uri, iar dacă spaţiul îţi permite, lustre ori candelabre rafinate.

Mască dublă Augustus, din lemn, cu două cuve din ceramică, finisaj alb lăcuit, Preţ: 77.186 lei; Fantasia Interiors; www.fantasiainteriors.ro

Cadă, furnizor Baden Baden, Preţ: 21.412 lei; La Maison; www.lamaison.ro Faianţă rectificată Suite Chic Nero,

Preţ: de la 305 lei/mp; gresie rectificată Suite Chic Nero, Preţ: de la 180 lei; mozaic Suite Nero, Preţ: de la 90 lei; producător Fap, din colecţia Suite, Gada Ceramic; www.gadaceramic.ro

Publisher: Mădălina CRăCIUN Viorica IORGULESCU Corectură: Coordonator Proiect: Marius iancu Diana IONESCU Imagini: Responsabil Proiect: SHUTTERSTOCK, firme Mariana NICOLAE colaboratoare Grafică: Advertising Sales 22 mobilier Iulian FILACHEși accesorii | septembrie 2011 Manager: Redactor: Adrian DINU

(adrian.dinu @medienholding.ro) Marketing Manager: Cătălin BINDEA Director de publicitate: Radu GĂVRUŞ Publicitate: Mihaela BALABAN Traffic Manager:

Claudia IONIŢĂ Director de producţie: Mihai VOIVOD Prelucrare imagini: Daniel DRAGOMIR Corespondenţă: O.P.33, C.P.52, Bucureşti Date de contact: Nerva Traian nr. 3,

Bl. M 101, et. 8, sector 3, Bucureşti 021-20.28.270, 021-20.28.269 (f ) Tipar: Mega Press Holdings S.A. Tel.: 021-461.08.08


moblier și accesorii | septembrie 2011

23


32

moblier și accesorii | septembrie 2011

Supliemnt mobilier septembrie 2011  

Supliemnt mobilier septembrie 2011

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you