Page 1

Casa de Poezie Light of Ink Suceava Petru Rareș

©

gustul poeziei. supliment

Iulie 2018


#25AniPoezie fabrica de poeți de la suceava niște adolescenți scriu - zicem cu mâna pe inimă: și scriu bine - poezie. mă întreabă lumea. n-am o explicație perfect rațională pentru ce se întâmplă. e o poveste mai lungă, de care am ajuns să mă minunez și eu. am postat în 2013 un comentariu simplu (lămurire?) pe blogul poetului radu vancu. îl reiau. ei erau tineri/ eu iubeam poezia. ca să nu-mi fac inimă rea din treaba asta/ au început s-o iubească și ei. au fost de-a lungul vremii vreo 250. în 25 ani, circa 250. o medie de 10 pe an. mulți sau puțini, cine poate să răspundă? oricum, au plecat. dusu-s-au... mulți (foarte mulți) au lăsat poezia acasă. puțini (foarte puțini) au luat poezia cu ei. de parcă s-ar fi temut că povara e grea & soarele mecanic. george știe de ce... acum sunt cu toții vreo 30. miezul tare e format din 15. linia întâi. căliți la seri de poezie & la concursuri. ceilalți 15 se pregătesc intens. nu-s vorbe-n vânt. ei chiar scriu & citesc pe rupte. ei chiar știu că poezia e pe viață & pe moarte. ședințele clubului se țin (de regulă) vinerea, de la 18.00. în aula de la „petru rareș”. deschisă zi & noapte. (l.inkienii, majoritatea fete, mustăcesc). oricum, ieșim și în lume. dacă ne invită, mergem la bistritz. ziua & noaptea. (nimeni de față nu mai poartă mustață). nu mai e nimic de lămurit aici. coordonator: gheorghe cîrstian aka Profu de la Zece Casa de Poezie Light of Ink (ex Clubul de Poezie Alecart) este parte a proiectului cultural L.Ink. Membrii Casei de Poezie sunt liceeni și absolvenți. Activitatea cuprinde manifestări diverse: Serile de Poezie L.Ink, întâlniri cu scriitori, festivaluri și concursuri literare, ateliere de scriere creativă. secretar: andra mihăilescu aka Veghetoru de Lumină Manifestările se regăsesc forever&ever (și) în Suplimentul de Poezie graphic designer & DTP: dana moisoiu aka Mixu de Culori credit foto: cristiana ursache & gicu boboc & rareș rotariu & tudor carp &

.

Proiectul cultural L.Ink este inițiativa Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava. Contact: casadepoezie.link@gmail.com; https://www.facebook.com/groups/casadepoezie.link/

Light of Ink. L.Ink.


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

#30                              

alexandra apostol. alexandra istrate. anamaria nedelcu. ana maria țebrean. andra mihăilescu. andreea petrovici. andrei coca. andrei fediuc. bianca avram. camelia grosu. cătălin bejinariu. denisa arcip. diana diaconescu. dragoș bucatariu. elena ailenei. gabriela tofan. ioana redinciuc. ioan panțiru. maria crudu. maria zaharia. oltea negru. paul florescu. raluca mitiu. sorina rîndașu. ștefana popa. teodora lungoci. teodora vlădianu. teofana sandu. teona stavarachi. vlad berariu.


Casa de Poezie L.Ink

alexandra apostol. canin &

Suceava Petru Rareș

după 16 ai nevoie de lucruri concrete îmi spui de două mâini puternice gata să te ia acasă piesa de lego care-mi lipsește e punctualitatea dacă mi-aș da ceasul cu 5 minute înainte câinele ăsta mic ar cerși în altă parte o mie de km de șosea umedă ne despart de următorul scurtcircuit/ maraton de filme în care totul se scurge de câte o parte a canalului insomniile ne transformă în jucării radioactive ultimul cadru care rămâne e câinele acesta mic lovind resemnat cu botul în zăpadă alexandra istrate. whiskey ninge cu uneltele durerii fuga ta peste 3 orașe de parcă orașul ăsta n-are camere garnisite cu beculețe de 60 cu brad sintetic peste care așezi cearșaful albastru la uscat/ inima îți bate ca un motoraș la rece când citești corpuri românești accelerezi cumva vocea transpiri mai mult te crezi prietena nouă a lui răzvan se zbate durerea-n tine ca scârba aia din alien convenant ia-o de pe fața mea peste 3 orașe nu prea ai ce face te crezi un copil de margine zbieri în spatele blocului sub un copac mâncat până sus rupt pe dreapta auzi în scoarța lui poemele altuia fiindcă știi să mă numești plantă și plantele astea se activează greu după decembrie înviem la vară înviem la vară în clipa-n care o să dai bice cailor și te întorci cu inima plină de whiskey și de lumină veche

tara skurtu. Dumnezeu era un tip iubitor de cuvinte. După două Bucură-te Marie și Tatăl Nostru eram iar bună. Ca și cuvintele mele, știam unde căzuseră cheile. sebas puente letamendi. Ascultă-mă: îmbrățișările noastre vor fi atât de imitate, atât de amintite, la fel ca prietenii morți.


Casa de Poezie L.Ink

anamaria nedelcu. șase

Suceava Petru Rareș

știai că totul rămâne verde între noi și ai hotărât să calci pragul cu piciorul stâng ai rupt flori cu sete și le-ai trântit pe noptieră când nici nu dormeam ti-ai aprins țigara rusească și moliile îți zboară în plămâni așa că am hotărât să te ignor până măcar îți termini țigara viața atena se holbează la mine și mă înghite ochiul ei marin țigările rusești o sperie și moliile i-au distrus pătura și ochiul în câteva secunde /poți să pleci/ le spun în privat când moliilor când lui ana maria țebrean. ego ego Aproape mi-am revenit aproape mi-am revenit până am făcut iar o miniimplozie n-aș putea pune mai mult egoism decât am pus deja când te-am lăsat în stradă când te-am lăsat în capotul nenorocit de care obișnuiai să râzi când făceam o dragoste nefericită si la fel de egoistă ca însuși vegetarianismul meu de fațadă. Îmi revenisem deja când te-am văzut pe 6 noiembrie și degetele mele de la picioare s-au transformat în 10 bucle temporale nu vreau nimic mai mult de la viață decât o cană mare din cea mai proastă cafea și vergeturile mele ca dovezi că timpul n-a trecut degeaba. Timpul n-a trecut degeaba am pierdut la fel de multe clame ca zile din viață. Cu tine nu pot decât să contemplu mersul de colo colo e drama unui limax. Noi trăim drama unui limax și în rutina asta scursă și lentă aproape-mi ies de bucurie din cochilie.

anastasia gavrilovici. în momentele de cumpănă cel mai indicat e să-ți masezi mâinile până nu le mai simți. bobițele de rodie de pe spate fac mai întâi o crustă apoi cad și cam astea sunt toate veștile bune


Casa de Poezie L.Ink

andra mihăilescu. flori de primăvară draft

Suceava Petru Rareș

erau niște câini parcă înotau era ceva în felul în care clănțăneau fălcile florile ieșeau brusc farurile mașinii au fost de vină șoferul grăbit soția lui naște play replay soția lui așteaptă tatuajul vecinului șarpele încolăcit câinele cu limba scoasă roșul alunecă din semafoare lângă scuipatul înghețat lângă tălpile înghețate ale muzicantului lângă chitara din lemn necioplit fără cozi am zis florile ajungeau fără cozi pe parbrize uite cum facem o să-ți las florile în pace și-o să tai febra asta steaguri-steaguri andreea petrovici. regula care previne viciul circularității bunicu nu s-a ținut de cuvânt. o singură dată mi-a promis că într-o noapte vom turna apă fiartă într-un mușuroi de furnici iar masacrul ăsta inutil avea să ne liniștească pentru un timp în aceeași noapte ne vom îngropa vinovăția în cer îmi va trasa linii imaginare între stele nu înțeleg de ce oamenii simt nevoia de a găsi mereu ordinea în haos bunicu nu s-a ținut de cuvânt a murit înaintea furnicilor cu o grabă la fel de inutilă noaptea aceea nu s-a mai întâmplat decât în mine/ de mai multe ori în semn de protest am rămas străină de orice constelație & am lăsat în viață ființele mai slabe decât mine da nu din milă mai degrabă ca reproș față de Dumnezeu au trecut șapte ani am un trup nou pe care mi-l apăs pe nisip de câte ori îmi vine să renunț forma zâmbetului meu e suma substanțelor vegetale fredonez amorțită/ nothing gonna hurt you baaaaby și e atâta ordine în haos înțeleg acum de ce e nevoie de asta simțeam cum din moment în moment o să mă scufund pentru totdeauna. atunci bărbatul de lângă mine îmi spune că aia e ursa mică și eu am închis repede ochii mi-am strecurat vicleană mâinile sub pielea lui până când a tăcut. nu ne-am mai uitat la cer nu ne-am mai făcut promisiuni am fost liniște în noaptea aia m-am gândit pentru prima dată la dorul morților pentru cei vii

claudiu komartin. soarele e cobalt când se înalţă din trup şi străluceşte peste recife şi creierul meu tăbăcit pe care se aşază păsări necunoscute este cobalt


Casa de Poezie L.Ink

andrei coca. fonturi și sârmă

Suceava Petru Rareș

am văzut păsări pe cer știam că o să pier erau albe și erau negre aruncau nebune pietre am fugit ca șobolani prin canale ca orfanii prin mocirlă prin ploaie printre morți printre gunoaie păsările au plecat înspre rai din acest iad, și-a fost liniște și bine c-au plecat în țări străine și-am văzut o lumină nu prea mult mi-a fost somn și-am adormit pentru ce & pentru cine m-ai jertfit andrei fediuc. bătaia din palme a tunetului tună în miezul iernii te ia cu frică intri în pub ieși tot cu cola0zahăr sânge iute de adolescent de 16 ani puternic în lumina de sperietoare a cerului pe mașini e o vată subțire de brumă în copaci vata se rarefiază urmând urcuș&coborâș îți place să mergi singur pe străzi în calea ta distrugi case blocuri le construiești la loc semafoarele au mai mult de 3 culori au fețe de orci nu de elfi vânezi vampiri le scoți de sub tiranie pe denisa cea pudică & pe studenta de soră-sa cu picioare lungi cu buze dulci știi de la vărul tău din altă vacanță și acum e vacanță picioarele te duc în trenul de bucurești zbori la clasa I acolo viața e sigură nu sunt tunete inimi de piatră pe fiecare loc/ nimic nou nimic care să te salveze poate această lună ca un dragon dezolarea lui smaug denisa gata cu tunetele acum chiar dormi & totul e pe forward

ion mureșan. Iar cîrciuma plină ochi: trei-patru bărbaţi la o masă cocoşaţi ca bursucii peste scrumiere. (Feţe strîmbe de durere şi tăcute ca în vis).


Casa de Poezie L.Ink

bianca avram. @în afara oricărui pericol

Suceava Petru Rareș

printre oamenii care se achită de datorii mi-am oprit cu nesimțire timpul când am trecut de ușa gării în afara oricărui pericol uitam că șinele s-au împleticit în gâtul multora drept omagiu am călcat în frig să-mi înțepe carnea să-mi adâncesc pământul am combinat zgomotul păsărilor cu benzina cromatic nu-i o crimă dar melodia nu se propagă de sub suprafața lichidă camelia grosu. emphasis în fața tv-ului de parcă ai prins rădăcini în timpul ăsta în care nu ne-am scris iar eu știu totul despre scurtcircuitele emoționale din zilele în care îți închizi facebook-ul și aștepți aștepți aștepți (aș vrea) ca măcar un obiect ceva să observe sunt o mie de oameni/ secundă & din niciunul n-a rămas nimic frigul taie în carnea blocurilor ce bine că pisica vecinei de la 4 s-a întors acasă așa n-o să mă mai oprească nimeni nici pe scară nici pe stradă nici

angela marinescu. din nou, vino odată și scoate totul din mine. tot conținutul numai formă să fiu.


Casa de Poezie L.Ink

cătălin bejinariu. norocosul

Suceava Petru Rareș

trăiam într-o căsuță de sticlă promoroacă pe crăpăturile buzelor & pe marginea patului stă rezemat un pahar micuț de porțelan se ascundeau în el malurile unui pârâiaș plin cu nisip negru vezi cât de fragil & auster e peisajul? mirosea a morcovii aproape nefierți dintr-un restaurant low-cost sunau amintiri cu tentă de "ce bine gătea mama" & focul lumânării e un dans straniu și agitat// carnivorule nu ai vrea să-mi muști talpa să rumegi să scuipi & să sfârșesc printre celule? incipitul nu pare dureros cât timp nu împarți saliva cu câinele prin grotescul obișnuit cât nu-și freacă limba de covoraș în micile romburi pline de lanuri de grâu cât timp călcâiul meu nu se zgârie de spice & cât timp mama nu află că n-am avut inimă în piept ci în talpă. denisa arcip. ultima modificare: 25 septembrie cumva e atât de ușor să mă rupi emoțional să mă faci să spun că m-am decepționat în mine și nu în iubire la fel de ușor e să mă arunci în mijlocul rechinilor care (împărțiți în diferite specii) se poartă ca profesorii în școală mușcând din carnea cuminte a unor elevi cărora nici măcar nu le-au crescut aripioarele cu atât mai mult cuțitul și praful de pușcă

radu vancu. Într-o zi și ziua asta va fi orbitoare ca o casă de nebuni și sunt dărâmat de tot trăitul ăsta.


Casa de Poezie L.Ink

diana diaconescu. a big disease with a small name

Suceava Petru Rareș

te-am văzut ieri pe stradă și aproape că ți-am vorbit nevoia constantă să te apropii ca un soț nefericit ce-și înșală soția cu prietenele ei azi se stinge lumina în tot orașul bricheta ta desenează aziluri de bătrâni portocalii pe fața mea îți aprinzi țigara fumezi prea mult știu pleci azi se stinge lumina în tot orașul nu-mi pasă /uneori simți nevoia să mai ții geaca pe tine înăuntru/ /uneori simți nevoia să aprinzi lumina dimineața/ au trecut 3 ani și nu s-a schimbat nimic timpul bate cuie în mine ca și când ar putea construi ceva din maldărul ăsta de mațe au trecut 3 ani în care greața și depresia stau pe noptieră/ ling în fiecare seară părțile tale intime au trecut 3 ani & life is passing me by dar nu-i nimic am auzit că sunt reduceri la H&M găsim o bluziță nouă pentru fiecare piesă de lego pierdută te-am văzut ieri pe stradă semeni cu mine doar cu 3 ani mai tânără plângeai și îți loveai capul de asfalt în ritmul claxoanelor /am să zbier am să mă zbat ca și cum în lumea asta ar fi loc și pentru noi/ dragoș bucatariu. resuscitare se spune că toți copacii se înfășoară în jurul plămânilor când se crapă de zi și pe rămășițele lui septembrie rămâne un ac spânzurat de o ață mesaje noi asta se aude de pe holul sanatoriului de la o criză de epilepsie până la a afirma că petele de pe pereți sunt conștiința creierului irelevant pur și simplu fierul de călcat forjat înnebunea simțurile resuscitat în amintiri.

Ioan es. pop. atunci, în acel cumplit punct de întâlnire a timpurilor, când sper să mă prăbușesc mușcând și sfârtecându-mă, voi sili oroarea să-mi aducă aminte de tine


Casa de Poezie L.Ink

elena ailenei. orașul 2

Suceava Petru Rareș

te pierzi printre străduțe minuscule ar trebui să te scoată la lumină te duc în întuneric doar atât pot sunt pustii pisica neagră cu ochii fioroși se uită la tine vrei să te întorci crezi că e semn rău darcy o așteaptă pe elizabeth pe aceeași bancă pe banca aia așteptai o șansă o schimbare ai pierdut ai ajuns de unde ai plecat în centrul vechi totul e pavat cu amintiri cu ani uitați gabriela tofan. iluzia iluzia e un cântec vechi cu dansatori cu ochelari oblio sparți oricum asta nu-i o veste nouă ajuns în magazie ți se face rău zici că ești profesor eu nu te cred n-ai format painter nu deschizi gura spui că stai la 12 te arunci pe fereastră mă chemi când ești nervos vreau să mă asigur că nu renunți tastez greșit cuvântul du-te ea mă corectează balconul e deschis jos e doar iluzia unui câine rău pe care nu l-am avut

dumitru crudu. monedele de cinci ieşiseră din circulaţie şi ce simpatice mai erau apa fierbea mai departe afară stropi de ploaie cădeau


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

Colegiul Național "Petru Rareș"

Suceava

Strada Mihai Viteazu Nr. 24 E-mail: cnpr@warpnet.ro Telefon: 0230-520822 Fax: 0330-401178 Web: http://cnprsv.ro/

săgetătorul. alecart. light of poetry aceeași bucurie. poezie, bucurie


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru RareČ™

bistritz 2016, oui. 2017, passe. 2018, on verra


Casa de Poezie L.Ink

ioana redinciuc. fata cu citricele&cicatricile

Suceava Petru Rareș

speram că n-o să mai treacă încă unul dar uite cum mă duc din nou în zona asta de dragoste parcă ar fi un laitmotiv al existenței mele ce precoce trebuie să fii să știi că nu scriu despre tine și de data asta om fără nume azi & pentru un an când nu ne vom mai cunoaște și nu mai e despre tine promit să o preaslăvesc pe ea doar ea mi-a mai rămas dintre toți și totuși aud cum le mulțumește altora că au avut grijă de mine când ea nu mi-a trimis nimic vreo clipire sau vreun zâmbet câtă uitare poate să-ți inducă o mare de oameni & ce ură se învârte în jurul unor priviri sincere cum poate o simplă briză să te trimită în spațiul ăla gol din creier mă consider un creștin practicant îți știu biblia cu citrice pe care mi-ai trimis-o într-o joi pe când ne știam doar la 7 km distanță doar ți-am promis că nu te las pe trenul Timișoara-Constanța unde ne-am prăjit creierii de prostiile de brățări primite de la o iubire timpurie și unde ne-am întins printre mizeriile aruncate de la o gură la alta în timp ce noi ne juram eternitate în apusurile jegoase din geamurile CFR-ului ioan panțiru. voce clară gard imaginar ce dracu îmi faci încalci suveranitatea acestor gânduri mă faci să-mi doresc ca rățuștele pe care mi le desenezi pe umăr să vorbească brusc & să aibă vocea ta de prigat cu gust de limonadă ce dracu îmi faci uit despre ce visam ceva cu moș crăciun & zâna măseluță dar sincer ejaculez cantități nemăsurabile de endorfină & serotonină on and on and on and on în cerc un gard imaginar sub care facem pe proștii

ștefan manasia. te simt în permanentă Osmoză cu lumina și pacea, și lumină Și pace-mi doresc


Casa de Poezie L.Ink

maria crudu. ciclul social

Suceava Petru Rareș

nu nu nu rezistă prietenia în trei poate doar pe moment când vor ieși în oraș te vei uita la seriale când vor cina tu vei da sos pe tine în patul care doar ție-ți pare cald /comoditatea dimineții oferite de mamă nu trebuie să te ridici pentru nimic de fapt oricum școala este o mare pierdere de timp în surdină se aude vocea profesoarei plictisite care are probleme mai mari decât viitorul țării la kaufland alegem produsele le schimbăm etichetele nu expiră nimic să se îmbolnăvească să se albăstrească reclamele ne învață să zicem da excesului de substanțe nu excesului de fericire după ce adormim pe bănci în parcuri îmbibate de sărăcie de liniște veche maria zaharia. Styles Christmas Domnule destins poate aveți dumneavoastră o REVELAȚIE ea se plimbă pe la 19 fix în stație așteaptă parcă un meteorit să vină să o îmbrățișeze stați stați Domnule destins revelația nu vrea nici bani nici bijuterii vrea lumina în bucătăria spălată cu clor DOUĂ bucățele de parfum și niște zgârieturi pe mâna dreaptă Domnule destins nu pierdeți revelația ea vă așteaptă la ora 19 fix în stația aia de la bancă unde sosește an de an Moș Crăciun umbră de floare arsă

vlad moldovan. Păsărele pe pervaz excrescențe de fontă așezate în șirag – un ghid ex urbe.


Casa de Poezie L.Ink

oltea negru. Erebus a clipit

Suceava Petru Rareș

moartea are miros de biscuiți și nu știu de care am cumpărat ultima dată Nu știu pe dosul perdelei ninge sau curg muște pe cadavrul înecat cu flori de ceramică și pun punct când mi-e frică să gândesc prea mult prea departe și tot nu văd cum te ridici pe vârfuri îți supurează urechea nu mai mușcă din suspine se clatină coasa între pastile și riduri pe care le-ai ascuns iar Erebus paul florescu. femeia dincolo de fereastră în fiecare noapte ramurile-mi bat în fereastra ta și același trup androgin pigmentat de nuanțe selenare deschidea geamul privea prin mine în stradă murea pentru o secundă pentru două apoi mâinile altora o trezeau respirai aerul din jurul tău ca și cum de abia acum bronhiile ți-ar fi înmugurit plămânii începeau să se necrozeze din cauza realității pe care erai obligată să o cristalizezi în fiecare viscer. ca un ritual aprindeai în fiecare noapte câte o țigară câte o ramură din creștetul meu aproape deșertic buzele ți-o îmbrățișau cu drag ca pe-un amant răstignit departe de tine dansai în cameră melodie pe care doar tu o auzeai nu aveai nevoie de gramofon de radio ascultai bătăile inimii reverberate în urechi pluteai peste acorduri peste toate partiturile profane până când condensul începea să crape geamurile până când tot freamătul lumii dispărea și te simțeai din nou fluture de mătase ajuns la apogeul vieții surprins în ultimele clipe de zbor ultimele de chin cădeai pe podea cearșaful acoperea formele vechi de tornadă din camera ta trupul ca de rândunică. strivită între paginile unui dicționar se dispersa printre ramuri ultimele dovezi ale existenței cuiva

ioana nicolae. oraşul a ruginit e praf în vitrine şi pulberea se-nalţă peste clădiri


Casa de Poezie L.Ink

raluca mitiu. quoted closed

Suceava Petru Rareș

visul e așa cum ți-l spun o singură dată. într-un labirint cineva îți arată calea dinții lipsă cum curg pereții în acest întuneric cineva îți luminează colivia de inox aștepți să se desprindă cumva gratii strălucitoare ca un booktitle simți sub pantofii roșii străzi crăpate umbre în biserică soarele alege să apună mai târziu. și fără umbră deocamdată visez și iarbă sorina rîndașu. vecinii nu mai voiam decât să taci. să aud vecinii care își reproșează nefericirea și să aud nefericirea care îmi reproșează că încă exiști. nu știu de ce pantofii tăi din lac sunt încă în fața ușii nu știu de ce anii s-au scurs și tu nu mi-ai mai cerut de mult timp bani să te duci să-ți cumperi ziare de la ghereta franțuzoaicei. sau de ce n-am apăsat perna pe fața ta cât dormeai. s-au adunat atât de multe/ atât de multe s-au strâns în căsuța asta de 10 pe 14 metri le vom strânge odată (într-o zi de curățenie) le vom turna într-o carafă le vom vărsa la rădăcina unui copac din grădină. dar până atunci noi suntem tot aici și încă te rog să-ți iei pachetul de țigări și vanitatea și să mă lași să ascult vecinii.

florin partene. viaţa mea adunătură de vreascuri e bine să te îndepărtezi poate după tine vine cineva să nu treacă cum a mai trecut


Casa de Poezie L.Ink

ștefana popa. copy paste

Suceava Petru Rareș

haide să râdem împreună/ de ce nu de cum te-ai așezat lângă mine am uitat cum să respir. învață-mă tu. simți cum se contorsionează stomacul sau e ridicol de patetic să-ți spun hai să împărțim o bancă & 2 A.M. & apeluri telefonice ignorate să discutăm despre moarte/ ce părere ai despre fumatul în mașină cancer alte chestii care dor de ce să credem în coincidențe tipologii de băiat perfect îmi arăți poza trase la indigo îți spun că am mai văzut-o fascicule de lumină îți colorează ochii/ verde mentă sau poate verde olive orașul trece pe sus. mă prefac mereu că nu aud că vrei să pleci/ îți găsesc pretexte să rămâi îmi promiți că o să te întorci îmi lași inima pulsând secrete & vin teodora lungoci. let's have an apocalypse now în scurt timp o să auzim cum ne cresc unghiile o să ne pară rău că ne-am jucat cu rămășițele frunzelor //We won't be falling down// tina moare mă uit la ea prin vitralii le lipsesc rețelele de plumb. sub efectul gravitației cad pieptul oscilează cu o frecvență care tinde la 0 se desprind cioburi din ochii fluizi în biserica gotică de peste drum se rostește apocalipsa ești doar ochiul care vede&mâna de lucru cartea asta e despre carnea noastră tinuța ținuta nu ți-a zis mama ta că oamenii sunt doar scrieri volatile interpretate de eretici deghizați în apostoli în propriul beneficiu

elena vlădăreanu. Le scrii o poezie și ei îți oferă o cafea. Sau un ceai. La alegere. Generozitatea este numele lor.


Casa de Poezie L.Ink

teodora vlădianu. orașul ciorile din turn totul

Suceava Petru Rareș

e putrezit anunțat de ploaia de ieri noapte coji de portocale pe poteca din pădure călcate în picioare ca la teatru scena în care actorii au amuțit în act cărților arse ale școlii catolice le întorci paginile goale de zăpadă topită termini capitolul cu un blank pui punctul pe un i șters cu ceață în priviri genunchii îi petreci prin cerul fumuriu sunete depărtate blank păsări sacrificate teofana sandu. selecția obiectelor raze de soare scurte călduțe un fel o boală cu exces de conștiință trupuri complexe amărui de tineri sunt atinse tangențial de frici gata făcute în sufragerie miroase a vechi a viniluri a foi de cărți dizolvate-n ceai de mușețel cine te-a conceput și a crezut că nu te pot avea niciodată nu voi înțelege de ce prezența ta e la fel de vulgară ca și dezamăgirile erotice o da iubirea ta e un amestec subtil de plictiseli cosmice

constantin acosmei. (saltul din mers totuşi amplu rotirea rapidă prin aer mîinile fluturate apoi lipite de corpul drept ca o lumînare şi plonjonul scurt cu creştetul în asfalt)


Casa de Poezie L.Ink

teona stavarachi. o poezie/ zi noapte

Suceava Petru Rareș

te-am pierdut îmi repet obsesiv că e bine fiecare cheie întoarsă în ușă cu frică îmi amintește că voi deschide ușa și tu nu vei fi acolo să-mi zâmbești. dragă mamă în fiecare seară încui ușa de 3 ori nu știu să fac ciorba de pui exact ca a ta praful nu l-am șters de când ai plecat și urăsc să plătesc facturi. uite vine iarna. vlad berariu. matrioșka rubică ai putea îmbătrâni subit ai putea împături cu hârtie rămășițele poemului consumat ascunde-le ca pe un cadou care te-a dezamăgit pe care-l apreciezi doar când resuscitezi feliile de carne înghețată rămase de aseară te simți gol pe dinăuntru să știi că poți plânge aici cu // toții suntem copii ascundem picăturile în palme pe care le împarți la 3 și tot de 3 vei avea nevoie (încă 17 minute si oceanele ne-ar fi lăsat în pace) paginile se extind ca pâinea caldă spargi sticle și pahare simți doar o slabă esență plutind unii sunt foarte mulțumiți că aluatul ia mărimea meselor apostolice alții dezaprobă mângâind cu piciorul cioburile apatice bătrânii spun că nu e bine că-ți lasă pete adânci prin piele. se scurg transformă creierul într-un cub rubic la care nu ajungi doar prin absorbție cubul ăsta se închide într-un cub mai mic sună cumva prea domestic /și tot așa până formează un cap firav și pătat din care ies mici poeme/

berta garcía faet. "eșuează mai mult" "îmbunătățește-ți eșecul" toată asta nu-întocmai-acest-poem distorsionat frustrant răzvrătit foarte natural els moors. masa de seară roșii cherry călduțe încălzite în lumina soarelui și sardine ouă fierte tari obișnuiesc să-mi ating ușor ochii


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

#2  

mihai șora. mircea cărtărescu.

Secvență din filmul

În căutarea muntelui vrăjit

Lansarea volumului

Un om care scrie


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

în căutarea muntelui vrăjit. film văzut de

violeta țibuleac Motto: Scrisul nu este un act de autism.

Dacă eu cred, muntele vrăjit există. Existența lui anticipează dorința mea. Iată ce idee generoasă aflăm, între altele, la fel de generoase, din scurtmetrajul despre Mihai Șora, filosof și eseist, una dintre cele mai strălucite (și mai lucide) minți ale vremii noastre. Realizat de Luiza Șora, soția protagonistului. Descopăr pe net cugetări de tip paradoxal. Credința adevărată crede incredibilul. Vede invizibilul. Poate imposibilul. Scurtmetrajul e despre vis, despre credință și despre copilăria vie. Chiar și după un veac de trăire. Ignorând cu totul perspectiva morții. Printre morminte (aș zice) primitoare, un bătrân și o copiliță sunt angajați într-un joc. Nu un joc al cuvintelor, ci unul al formei definitive de a fi: să fii tu însuți. Deși fetița îi aranjează cu minuțiozitate părul, bătrânul își trece spontan degetele printre puținele fire rămase (ceea ce o intrigă pe copilă). Un gest nesemnificativ aproape (atât de comun!), dar care surprinde esența stării individuale de bine, evidențiată și de roșul șosetelor, care înflorește dominanța de cafeniu-gri în cadru. O alăturare atât interesantă și de contrastantă, încât privitorul rămâne perplex în interogația sa: cine este, cu adevărat, bătrânul zâmbitor din cadru? Un bătrân care-și trăiește bătrânețea copilăriei, am putea spune, judecând după imaginea care permite privitorului să întrezărească dimensiunea ludicului în răbdarea și atenția pe care le are față de Ana Maria, micuța care construiește încrezătoare povestirea lui Andrei în căutarea muntelui vrăjit. Deși se poticnește de nenumărate ori în pronunțarea calografiei, Anei Maria i se oferă înțelegerea necesară unui copil trăind în modernism (postmodernism, mai degrabă) tehnologizat. Profesorul oferă lecții de caligrafie și vorbește limbi uimitoare. Cum povestirea are și un sfârșit, micuța doamnă profesoară îl părăsește pe profesor în detrimentul locului de joacă. Cu o simplitate și o sinceritate intrigante, acompaniat de glasurile vesele ale copiilor din fundal (cumva, un paradox al vremurilor cotidiene), professore oferă o continuare poveștii, prin intermediul seducătorului carpe diem și explicând în felul lui inconfundabil ce este exactitatea și, mai ales, ce este copilăria. Profesorul nu e însă tipul didact, ci filosof. Ni se adresează cu calmul care solicită atenția ascultătorului, păstrând o atitudine implicată, care nu lasă loc interpretării. Tocmai această concretețe ne oferă latura moralizatoare neconstrângătoare a spuselor sale. Alternanța cuvinte-imagini din cursul analizei raportate la concret creează un echilibru compozițional care conduce privitorul către momentul relevând o mică (mare!) calitate a personalității filosofului Mihai Șora: nu bucuria de a întreba, ci bucuria de a răspunde. Întrebările adresate de Ana Maria (un exemplu viu al copilului inocent, găsind și inventând întrebuințări obiectelor) în fața microfonului-pix relevă o persoană modestă (nu-i prea place lumina reflectoarelor) și mult iubitoare de copii (cum să nu-i iubească, dacă ei îl iubesc atât de mult?). Ideile transmise prin intermediul imaginilor nu sunt atât de vii, cât încărcate de semnificație: modele mai mult sau mai puțin regulate de cercuri, spirale, linii drepte și frânte în roșu. Un roșu care surprinde intensitatea și vigoarea cu care se trăiește. Profesorul Mihai Șora nu vrea să fie asociat cu un personaj șters, copleșit de problemele cotidiene: citește basme, permite imaginației să creeze și visează ca în copilărie (ia visul în serios). Plângându-i pe adulții care și-au pierdut copilăria, filosoful constată că e necesară mai întâi găsirea muntelui vrăjit pentru ca să poată avea loc o analiză detaliată a acestuia, care să-i clarifice bogăția. Ceea ce presupune conștientizarea permanentizării copilăriei (și) în viața de adult, pentru o retrăire și o împlinire adevărate. Mihai Șora subliniază necesitatea trăirii inocente, a virginității copilăriei în maturitate. Doar astfel omul e pregătit să înfrunte momentele neplăcute ale vieții. Concluzia (de altfel și sfârșitul poveștii) nu poate fi redată mai bine decât o face Mihai Șora. Într-un cadru rustic, în cerdacul bisericii vechi, acesta răspunde unei întrebări care e suma întrebărilor definind curiozitatea copilărească: de ce?. Un de ce măcinându-l zilnic și ținându-l mereu preocupat. Un de ce pe care îl rezumă într-o singură întrebare: De ce acest univers din care facem parte?. Pentru care conchide: pentru că există Dumnezeu. În orice circumstanță a vieții și la orice vârstă, credința are verticalitate: o coloană vertebrală și un sistem de valori care permit omului să spere, să viseze, să-și imagineze. Perfect lucid, Mihai Șora urcă muntele vrăjit (și) la #101. P.S. Bistritz îl așteaptă.


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

un om care scrie. jurnal citit de

alexandra alexandru Motto: Scriu ca un om neobișnuit cu scrisul.

Cel care scrie își construiește viața în ordine fractalică: pentru scriitor, orice scriere aleasă în mod aleatoriu devine similară ca formă cu viața în întregul ei. Continuare a jurnalelor anterioare, bine cunoscute pentru sinceritatea (și a) vieții dincolo de litere, Mircea Cărtărescu publică al patrulea jurnal, care acoperă o perioadă generoasă, de 6 ani (2011-2017). Jurnalul cărtărescian este un lung discurs introspectiv despre viața de familie, despre dureri și gânduri distructive, despre cărți, premii și călătorii, despre singurătate și despre alte activități obișnuite ale unui om simplu, lipsit de imaginea livrescă (și inexactă) cu care este asociat de obicei. Autorul afirmă, de altfel, că jurnalul este pielea sa de rezervă, un înveliș absolut necesar în momentele în care pielea adevărată apasă greu, ca un costum de scafandru în care simte că se sufocă. Un om care scrie întrupează un alter ego al autorului, un portret dincolo de volumele de proză și de poezie publicate, în care cititorul vede, mai întâi, literatură, apoi viață. În acest fel, Mircea Cărtărescu oferă șansa unei vizualizări credibile a spațiului privat și a vieții cotidiene. La prima vedere, jurnalul pare o mărturie prestabilită a activităților firești, precum și a gândurilor. Analizate atent, consemnările lui Mircea Cărtărescu au caracter tranzițional: mărturisiri din viața de familie și din viața profesională, dar mai ales obsesii despre ce înseamnă sinele, din ce în ce mai singur, mai apăsător, mai trist. Descoperi în jurnal o preocupare permanentă pentru trecut și viitor, pentru ceea ce a fost și ceea ce va deveni, nu de puține ori fiind pomenită imaginea aproape de nerecunoscut a propriului chip în oglindă sau vârsta la care se va pensiona. Liniștea din haos e sintagma care ar putea descrie perfect viața familială a autorului: iubirea pentru soție și pentru băiatul adolescent este mai puternică decât orice altceva. Își asumă în totalitate rolul de tată cu responsabilități și de soț, care în 2012, la 10 ani de la căsătorie, face o trecere cinematografică a relației cu Ioana. Viața vie înseamnă viață liniștită cu Ioana, cu Gabriel, în casa noastră albă și caldă. Cu o activitate profesională deloc ușoară, care implică deplasări obositoare în străinătate și un fond emoțional degradant, familia și casa în care trăiește devin oaze lenitive, mici ieșiri din agitația încolțitoare. Plimbările prin pădurea de lângă casă, grija pentru cele două grădinițe cu plante, plăcerile personale (ascult multă muzică clasică) și ieșirile firești (seară cu prieteni și whisky) alcătuiesc într-un fel Paradisul. Omul obișnuit și Paradisul: trăind aici, omul ar face orice pentru a îngropa situațiile fade cu care se confruntă. Deși paginile jurnalului nu vor să exprime opinii tranșante, catalogate astfel de cititori, dezamăgirile sunt vizibil prezente, într-adevăr, nu foarte des. Pe tot parcursul jurnalului, sunt trimiteri și referințe la propria sa operă, acestea fiind însoțite de îngrijorări măcinătoare: Nu știu dacă voi avea oferte pentru Solenoid. Această încăpățânare de analiză a propriilor cărți este fascinantă pentru cititor: în jurnal se pot găsi cele mai bune recenzii făcute vreodată propriilor cărți, cu atât mai impresionante prin autoevaluare în perfect spirit critic. Este în scrierile cărtăresciene o credință în cultul cărților, care devine, într-o anumită măsură, și o credință în propria sa putere de creație: Mi-am recitit manuscrisul abandonat acum câteva luni și nu mi se pare atât de prost. Călătoriile în străinătate, traducerile, promovarea cărților și premiile sunt prezentate treptat, toate făcând parte din el și nu din cariera lui. În fond, fiecare e singur: Singurătatea a fost pâinea mea zilnică, de când mă știu. Trecând la cele mai frapante afirmații din jurnal, Cărtărescu acordă o atenție deosebită stărilor cu care se confruntă, incluzând singurătatea (mi-e urât de mor), plictiseala (viața mea stă în general sub semnul reluării) și înstrăinarea, sub forma unui sentiment de detașare: lumea privită din exterior (lumea asta nu-mi mai aparține). Autorul nu se ferește să facă afirmații șocante, care generează o stare de suspiciune pentru cititor, asemenea celei din cărțile de ficțiune: m-am gândit cât se poate de serios la sinucidere. Un om care scrie este mai presus de jurnalul personal, depășind gradul emoțional nu doar prin complexitate, ci și prin sentimentul acut de dublare dureroasă a aceluiași individ: scriitor și om. Imaginea lăsată în urma lecturii este puternică și tulburătoare, aproape fiecare rând din jurnal fiind o surprindere perfectă a ființei umane, cu tot ceea ce implică ea. Lecția lui Mircea Cărtărescu: all things must pass away.


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

#2 dragă louki, la tine dimineața cel mai greu e să rămâi în viață. trebuie doar să-ți freci capul de toți pereții și să ignori lucrurile care te-ar putea face să crezi că-ți poți aduna zilele între două fire de păr și să le dai foc. sunt după-amiezi când în tine se trezesc trupuri mici împinse înainte ca niște animale duse la abator. aștepți să ți se sfărâme tot corpul în drum spre casă dorința tot mai mare de a te tunde și mâinile reci. fericirea e fiecare noapte în care mama ta se așază lângă tine și dispare orice sentiment de vinovăție. serie raluca rîmbu dragă hildegard, la tine dimineața e o rugăciune învățată pe dos. trebuie doar să o repeți până capul nu se mai simte ca o cutie muzicală stricată aș putea să-ți scriu despre după-amiezile în care toate lucrurile care-mi fac greață seamănă cu două puncte negre pe care le poți acoperi cu degetul asta mă liniștește. când nu poți evita coșmarul zilele sunt niște țeste mici aliniate pe marginea căzii se sfărâmă la picioarele tale și-ți fac pielea de găină. fericirea e când patru persoane fumează o țigară furată ultima noapte din viața lor. absolvente petru rareș. studente la cluj/ întrebăm curioși oameni mari prin oraș: mai scriu ele poezie/ mai scriu

no1. le blanc vol du ciel. când te ridica deasupra capului/ aveai aripi. bunicul te ținea minute-ntregi pe numărate/ țipai scurt/ tremura din încheieturi te cobora/ în ralanti pescărușul rămânea/ uneori cu capul în stele// aveai deja paișpe ani bunicul/ se încăpățâna să facă însemnări într-o carte să numere/ zarurile vechi să te ridice/ în saltul iute al tinereții. cu capul pe sus// reușeai să prinzi/ din zbor răsăritul ud pe care// omul alb fixa rădăcinile timpului în buzunarele/ crude și împrăștiate/ cum e și gustul morții. serie lavinia nechifor no2. the white voice of the earth. blocul d prim e drept în față/ obsesia albă a răsăritului 14 metri în jos străzi/ liniștite ca niște cartoane presate// iei orașul în palme ții strâns/ de glezna amețitoare/ urme vechi/ pe fața bulevardului nou sirene și mai vechi minute-ntregi/trec prin față sticla dansează până/ termină filmările termopanul se arcuiește/ ca indila/ danse danse danse în cimitirul din spate/ sub lespezi lucioase zarurile se lasă/ să cadă și din mers/ un anaconda un tren în viteză duce/ poeții la ghilotină câte doi.


Casa de Poezie L.Ink Suceava Petru Rareș

#2 a girl wants to be a boy far away. e departe pulsul scade ca țipătul trenului de după deal//e bine odată cu întrarea în cameră/ scârțâitul patului eliberează orice dorință orice/ frică/ pagina perfectă a zilei e perforată/ de cateva luni bune și vibrează în același timp cu sângele// se gândește să scrie despre subiecte tabu// e doar o bucată de carne/ cu dinții mari și gene arcuite ca presiunea aerului/ într-un balón// se uită în oglindă zâmbește dar nu e zâmbetul ei/ bărbia-i dansează involuntar/ vorbește singură despre despre cărți. serie cosmina oniciuc a girl wants to be a boy immediately. Lumina/ roșie a farului strălucirea unui întărește/ certitudinea că de pe mărășești/ o să apară o fată. respiră complet la ore târzii// când bunica ei își pune dinții de tablă unul câte unul/ ca și când ar pune răsad// fata se apropie. joacă lumina pe firele/ de la marginea drumului jucăriile ei prăfuite/ au buze negre zâmbesc dar nu e zâmbetul lor// este mai mult o fericire tristă o singurătate de-asta de-a noastră/ se insinuează ca alergatul în cerc// norii împrăștie luminițe pe jucării mici. absolvente petru rareș. studente la cluj/ întrebăm curioși oameni mari prin oraș: mai scriu ele poezie/ mai scriu

women who train you. la sfârșitul proiecției/ te regăsesc în filtrul negru/ când mă gândesc la tine evoc rădăcina nervoasă hai acasă/ lasă-mă încă puțin//oamenii se ascund lângă tine/ spun povești cu balauri & nu spun nimic/ ei nu știu că femeia împletește părul/ e ciudat cum ochii i se fac prune uscate/ joacă iar și iar cu lupii grei//mâinile mi se mișcă lent sunt strecurată/ în corpul meu culoarea se închide acum/ n-ai timp să ridici privirea//există femei care n-au chip/ fără mult efort sau fără adevăr// aici se văd niște gropi. serie bianca dumencu women who dominate you. pătrunde o bucurie aurie/ astăzi e ziua în care-mi smulg/ adaosul de contur până când// mama își pierde firul/ noroc că ea doarme și plouă// un bărbat se umflă în pene cu sunetul/ care nu mai ajunge spre timpan/ oricât de mult miroase a salcâm/ fața ta nebărbierită umflă praful pe scări/ frumos este obiectul acesta străin/ fruntea albă pielea ochii ascuțiți// mizeria din camera de la parter/ ea face din tine/ carte veche de ținut sub braț/ aici descalecă un pachet de carne funny cumva.


L.Ink. House of Poetry

Special Guest

radu afrim. pasărea retro

Now Hiring ©

idee de Virgil Horghidan

Suplimentul de Poezie ÀLACARTE  

Suplimentul ALACARTE este realizat de Casa de Poezie Light of Ink. L.Ink.

Suplimentul de Poezie ÀLACARTE  

Suplimentul ALACARTE este realizat de Casa de Poezie Light of Ink. L.Ink.

Advertisement