Page 1

Biblioteca Județeană ,, Gh. Asachi” Iași

 pitici


Poveşti Ghicitori

Călători în jurul lumii


A fost odată o bucătăreasă pe care o chema Gretel. Gretel purta saboţi cu tocuri roşii iar când ieşea la plimbare încălţată cu ei se învârtea de colo până colo veselă şi plină de haz. Şi oglindindu-se în privirile oamenilor îşi zicea: Gretel, orice ar spune unii şi alţii, tu eşti totuşi o fată frumosă! De acea cum ajungea acasă se cinstea cu o gură de vin. Dar cum vinul – aşa e datul lui! face poftă de mâncare, Gretel gusta şi de ici şi de colo şi de mai multe ori zicându-şi mereu, spre liniştirea conştiinţei: -La urma urmelor, bucătăreasa trebuie să ştie neaparat ce gust au mâncărurile ei! Şi tot gustând se sătura. Într-o zi stăpânul ei, un om foarte cumsecade, îi spuse: -Gretel, în seara asta îmi vine un musafir la masă, te rog să frigi două găini. -Imediat, stăpâne! Răspunse Gretel. Apoi tăie găinile, le opări, le spălă le şterse şi le înfipse în frigare, iar spre seară pregăti gratarul cu jar şi le puse să se frigă. Ungându-le din când în când cu unt. De la o vreme, găinile începură să se rumenească, dar musafirul se lăsa aşteptat. Atunci Gretel strigă din bucătărie la stăpânul ei: -Domnule, dacă musafirul nu vine acum, atunci trebuie să iau găinele de pe jar, că se ard.


-Dacă-i cum zici atunci am să trag o fugă să-l aduc. Când stăpânul ieşi pe poartă, plecând după musafir, Gretel luă frigarea după jăratic, o puse de-oparte şi îşi zis: -Dacă am să stau aici lângă foc, o să mi se facă sete, mai bine merg şi trag o duşcă de vin! Când se întoarse din pivniţă se gândi că e un mare păcat să nu guste şi ea din găinile care abureau în unt şi zise cu voce tare: -Na! Aripa asta se arde ! Mai bine s-o mănânc eu! ... Apucă brusc cuţitul de lângă ea, tăie scurt aripa şi o mâncă repede. Apoi îşi zise: -Trebuie să mănânc şi cealaltă aripă dacă vreau ca stăpânul să nu-şi dea seama că am ciunţit găina! Şi tot aşa, apoi coborî iar în pivniţă mai trase o duşcă de vin, apoi găti de mâncat amândoă găini. Tocmai când se lingea pe deegete, sosi şi stăpânul care-i strigă din casă: -Hei Gretel, grăbeşte-te că musafirul vine-acuşi. -Da stăpâne! răspunse Gretel. Stăpânul se uită să vadă dacă e masa bine pusă, dacă nu lipseşte ceva şi se apucă să ascută cuţitul cel mare, cu care vroia să taie friptura. Tocmai atunci bătu la poartă cineva. Gretel alergă să vadă cine-i şi când îl văzu pe musafir, duse un deget la buze şi-i zise în şoaptă: -Taci! Vezi de-o tuleşte cât mai repede de-aici, că dacă te-o prinde stăpânul meu, eşti pierdut! -Cum să fiu pierdut? Că doar m-a poftit la masă!


-De poftit te-o fi poftit dar nu la masă, ci ca să-ţi taie urechile. Ascultă numai cum îşi ascute cuţitul. Musafirul ciuli urechile şi auzind zgomotul scuţirii cuţitului, se întoarse brusc şi o luă la fugă. Gretel, căreia nu-i lenevea mintea, alergă la stăpânul ei, strigând:: -Procopsit musafir ai mai poftit şi dumneata la masă! -Ce vrei să spui Gretel? -Ce vreau să spun?! Că a venit, apoi mi-a luat cele două găini din farfurie tocmai când vroiam să le aduc la masă şi a tulit-o la fugă, cu ele în braţe. -Frumos! Exclamă stăpânul. Şi cel puţin nu mi-a lăsat şi mie măcar una.


Ghicitoare fără sfârşit de Grigore Vieru Ce izvor Se ia după om? Glasul mamei.

Ce e dulce Şi nu se duce? Buzele mamei.

Care spice cresc Cu spicul în jos? Braţele mamei.

Care stele pe cer Cad amândouă odată? Ochii mamei. Ce se ară Cu lacrima? Chipul mamei. Ce este nemărginit Şi nu calcă iarbă străină? Sufletul mamei.


de Grigore Vieru -Pui golaşi, cum staţi în cuiburi Fără plăpumioare?! -Ne-nvelim cu ale mamei Calde aripioare!

-Dar când mama nu-i acasă Şi ploiţa cerne? -Ne învelim atunci cu frunza Ramurii materne. -Dacă n-o să vină mama Şi-o să cadă frunza? -Cum nu o să vină mama? Cum să cadă frunza?!


de Grigore Vieru Iepuraşilor li-e dată O problemă complicată Şi în bănci perechi perechi Scriu pe frunze de curechi Tot cu morcovi subţireiUn fel de creion la ei! Unul de atât gândit Stă în bancă neclintit Cu creionul dus la gură Necăjit peste măsură. Şi tot cată în plafon Şi tot roade din creion.


Am o străchinuţă Cu doi peşti: Unul cald Şi-altul Rece.

Somnul

Peste munţi, Peste mări, Numai ochi licăritori.

viaţa

Soarele Luna

Cine vine Să te-aline Să-ţi închide binişor Seara câte-un ochişor.

stelele

Ce lucru este acela Care cu cât se lungeşte scade?


Eu, la orice casă, Sunt slugă aleasă;

Ţăndărica bradului,

Eu pe orişicine

Bucuria satului.

Întâmpin când vine; Când pleacă afară, Eu îl conduc iară.

zăpada

Uşa

Vioara De la mine Pân' la voi Numai pânze albe moi.


Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sarbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din barlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuie să participe şi el la bucuria naturii.

Entitate mitologică asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, ca fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic.


O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precista, dupa ce nesăbuitul a îndrăznit să-i încurce şi ei cărările.

Înainte, pretutindeni prin sate, se auzea zicala: ,,Dragobetele sărută fetele!". Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Asadar: dimineata, îmbracaţi în cele mai bune haine, tinerii se întalneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unul dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele şi băieţii făceau fraţi de sânge. În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii, băieţi şi fete stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele şi tămăioasă, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste.


Situată în partea de sud-est a Franţei între graniţa cu Italia şi gurile fluviului Rhône, de-a lungul litoralului mediteranian, mai este numită şi Riviera Franceză. Este un ţinut preponderent turistic (Menton, Monaco, Nisa) în est şi comercial în partea de vest. În sec. 6-4 Î.H. coloniştii sosiţi în această parte a Mediteranei (fenicieni, greci) şi-au înfiinţat propriile aşezări coabitând mai mult sau mai puţin paşnic cu băştinaşii (celţii, galii). Mai târziu au venit romanii pentru a-şi asigura comunicaţiile cu provinciile iberice.


Principatul Monaco ocupă 195 de ha, are un litoral de 3 km lungime Ĺ&#x;i 30000 de locuitori, dintre care 5000 sunt autohtoni. Urbanistic are cinci componente: Monaco-Ville, La Condamine, Monte Carlo, Fontvielle, Moneghetti.


Este cel mai mare centru al jocurilor de noroc din Europa. Cazinoul din Monte Carlo a fost construit în 1878 de Charles Garnier, arhitectul operei din Paris. Este oraşul construit pe verticală în jurul a două golfuri mici.


Ocupă 7000mp şi este situată chiar la marginea mării. Este locul unde vă puteţi petrece timpul liber.Totul este aşezat astfel încât să inducă o stare orientală.


Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru numărul următor la adresa de email: filialasadoveanu@yahoo.com

Colectivul Filialei ,,Mihail Sadoveanu"Iaşi Tehnoredactare: Teodorescu Ramona

Bibliografie: Fraţii Grim, (2000), Povestiri, Bucureşti-Editura Cartex 2000 Păcală – snoave, proverbe, ghicitori, (1999) Bucureşti-Editura Vremea Săvulescu, C.V., Cruceanu, M. (2006), Costa de Azur, Bucureşti-Editura Vremea Statele lumii-Antologie (2007), Constanţa-Steaua Nordului

Cărţile se găsesc în colecţiile bibliotecii.

Carticica de seara pentru pitici  

Carte pentru copii

Advertisement