Page 1

1


Realizat în cadrul proiectului LIFE08NAT/RO/000500 finanţat prin programul Life+

Raport tehnic privind analiza nivelului de degradare şi fragmentare a habitatului ursului brun

Acţiunea: C7 – Analiza gradului de degradare şi fragmentare a habitatului ursului brun Responsabil acţiune: Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita Autori: Szabó Szilárd, Both József, Mihai Pop, Silviu Chiriac, Sandu Radu Mihai

2012 2


1. Introducere Un statut de conservare favorabil al unei specii presupune şi existenţa unor habitate suficient de bine conservate care să poată asigura un echilibru ecosistemic favorabil menţinerii unor populaţii minime viabil. Existenţa unui număr mare de urşi în arealul proiectului necesită şi menţinerea unor suprafeţe mari de habitate favorabile acestei specii. Presiunea umană exercitată asupra habitatelor populate de urs se accelerează o dată cu creşterea necesităţilor de dezvoltare a comunităţilor umane. Astfel, se înregistrează în ultimii ani o degradare a ecosistemelor forestiere din cauza exploatărilor forestiere, o reducere a suprafeţelor de păşuni şi fâneţe datorate creşterii suprafeţei construite (case de vacanţă, pensiuni etc.). Fragmentarea habitatelor ursului brun este generată în primul rând de extinderea şi/sau reabilitarea infrastructurii rutiere, deschiderea unor noi căi de acces către suprafeţe forestiere, crearea unor lacuri de baraj, extinderea liniară a localităţilor sau unirea unor teritorii ocupate de aşezări umane. Proiectul LIFE08NAT/RO/000500 – LIFEURSUS prin acţiunea C7 a executat analiza stării de degradare a habitatelor sub impactul activităţilor antropice din siturile Natura 2000 şi din vecinătatea acestora pe tot arealul proiectului, evidenţiindu-se arealele puternic afectate, care şi-au pierdut favorabilitatea pentru existenţa speciei ţintă. Rezultatele analizelor vor fi utilizate pentru a formula un set de recomandări şi propuneri către factorii decizionali în scopul reducerii efectelor degradării şi fragmentării habitatelor ursului brun şi a asigurării conectivităţii siturilor Natura 2000.

2. Biologia şi ecologia ursului brun 2.1.Statutul de conservare Specia urs brun (Ursus arctos) este prezentă pe trei continente, în urma evaluărilor IUCN fiind declarată, la nivel mondial, în categoria speciilor cu risc redus „Lower Risk” de dispariţie. Cu toate acestea, se consideră că pentru păstrarea actualului statut de conservare, specia necesită o atenţie suplimentară, fiind în acest sens inclusă în anexa II (specii strict protejate) la Convenţia de la Berna, convenţie la care România a aderat în anul 1993. La nivel European, au fost identificate nouă populaţii de urs brun (Linnell, Salvatori &. Boitani,2008), cinci dintre ele fiind evaluate ca fiind grav periclitate (Critically Endangered – IUCN Red List Categories). În acest context, Directiva Habitate 92/403/EEC, devine principalul instrument al Comisiei Europene ce creează un cadrul legislativ optim conservării pe termen mediu şi lung a speciei. Specia urs brun este inclusă în anexa II ce cuprinde specii pentru care este obligatorie desemnarea ariilor speciale de conservare si anexa IV ce cuprinde speciile de importanţă comunitară care necesită protecţie strictă, din Directiva Habitate. În cadrul strategic al obiectivelor stabilite prin Directiva Habitate, conservarea ursului brun ca specie a devenit prioritară pentru tăriile membre ale Uniunii Europene, fiecare stat membru având obligaţia de a-şi stabilii strategiile şi acţiunile necesare pentru atingerea obiectivelor comunitare. 3


În contextul obiectivelor comunitare şi internaţionale, România ca semnatară a Convenţiei de la Berna (Legea nr. 13/1993 pentru ratificarea Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna) şi a Tratatului de aderare la Uniune Europeană, şia asumat rolul de a susţine eforturile internaţionale privind conservarea ursului brun. În acest sens, în Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, nr. 407/2006, specia a fost inclusă în anexa II si anume specii strict protejate, iar prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, act ce transpune prevederile Directivei Habitate, specia a fost declarată de asemenea ca specie protejată fiind inclusă în anexa 4A ca specie ce necesită o protecţie strictă. Premisa recomandată pentru un management eficient al ursului este acceptarea de către public a măsurilor de management şi a politicilor naţionale în domeniu (Greve, 2008).

2.2.Distribuţie şi efectivele Arealul ocupat de ursul brun cu subspeciile sale acoperă suprafeţe din Europa, America de Nord şi Asia, fiind specia cu arealul cel mai extins dintre Ursidae. Odinioară ursul brun popula întreaga Europă, însă în ultimele secole a dispărut din majoritatea regiunilor. Printre cauzele dispariţiei se numără efectele corelate creşterii numerice a populaţiei umane, fragmentarea habitatelor, dezvoltarea agriculturii şi vânătoarea excesivă. Astăzi, efectivele populaţiei europene de urs brun se ridică la circa 14000 de exemplare, exceptând Rusia. Habitatele favorabile existentei speciei ocupa o suprafaţă de peste 800.000 km2.

Harta nr. 1 Distribuţia speciei urs în Europa Sursa: IUCN Red List (http://maps.iucnredlist.org/map.html?id=41688)

În România, literatura de specialitate prezintă efectivele de urs brun ca fiind foarte diferite, pornindu-se de la 4350 indivizi (Maanen et. al, 2006), spre 5600 indivizi (Mertens şi Ionescu, 2000) se ajunge la cca. 6300 indivizi (www.mmmediu.ro). Aceeaşi autori sunt însă de acord că metoda folosită bazata pe colectarea de informaţii de la vânători permite apariţia unor erori semnificative în estimarea efectivelor. Indiferent de datele prezentate de autori, cert este că în 4


prezent populaţia de urs brun din România este cea mai mare populaţie din Europa. Acest efectiv depăşeşte uşor optimul ecologic calculat de autorităţile cinegetice, acest optim fiind de 4800 exemplare. Urşii se întâlnesc în zonele de munte (93% din populaţie) şi deal (7% din populaţie) în zona Carpaţilor şi a Subcarpaţilor. În România densitatea medie este de 8 urşi/100 km2.

Harta nr. 2 Efective de urşi pe fonduri cinegetice, conform datelor oficiale rezultate în urma acţiunilor de evaluare efectuate de către gestionarii fondurilor.

2.3.Aspecte din biologia şi etologia ursului brun Ursul brun România (ursul brun eurasiatic, Ursus arctos arctos L.) aparţine clasei Mammalia), Ordinul Fissipeda, Familia Ursidae. Înălţimea la umăr, la urs matur, măsurată de la talpă la punctul cel mai înalt al umărului, este cuprinsă între 90-150 cm. Înălţimea în picioare, la greabăn, este de până la 250 cm (100-135 cm la femele şi 150-200 cm la masculi). Lungimea urşilor este măsurată de la vârful nasului la vârful cozii, fiind apreciată ca fiind de 150-165 cm la femele şi 170-200 cm la masculi. Greutatea medie a urşilor din România este de 100-200 kg la femele şi 140-320 kg la masculi (Mertens şi Ionescu, 2002). 5


În România culoarea predominantă este brun deschis până la brun închis, puii putând avea un guler alb care dispare după primul an de viaţă. Somnul de iarnă durează 3-6 luni. Bârlogul este săpat în sol sau este amenajat în cavităţi naturale, sub stânci sau în unele situaţii chiar are formă de cuib construit pe sol. Unii urşi pot rămâne activi tot timpul anului în condiţiile în care găsesc hrană suficientă. Acest comportament este încurajat şi prin momirea acestora la puncte de hrănire şi observare. Urşii trăiesc circa 25 – 30 ani, fiind din acest punct de vedere animale de longevitate medie. Ajung la maturitate sexuală la vârste ridicate, astfel că datele indică că femelele dau naştere primilor pui 4-6 ani şi au un număr mediu de 2,4 pui. După fertilizare, embrionul se dezvoltă până la stadiul de blastocist, apoi dezvoltarea este sistată până la sfârşitul lunii noiembrie, când are loc implantarea şi începe dezvoltarea embrionului. Perioada efectivă de gestaţie este de 6-8 săptămâni, iar femela dă naştere la 1-4 pui. Puii se nasc în bârlog în perioada somnului de iarnă, în lunile ianuarie-februarie. Părăsesc bârlogul în aprilie-mai, şi rămân singuri în al doilea an de viaţă. Ursoaica reia ciclul reproductiv după ce puii devin independenţi, deci după circa 2 ani. Dieta urşilor este de tip omnivor. Ierburile şi mugurii sunt consumate cu precădere primăvara sau la începutul verii. Vara şi la începutul toamnei consumă ciuperci şi fructe (zmeură, mure, afine, mere, prune şi pere). Toamna târziu, dar şi iarna, urşii consumă ghindă şi jir. Insectele, în special Hymenopterele (furnici, albine, viespi) pot constitui sezonier o sursă de hrană importantă, în special datorită proteinelor pe care le conţin. Datorită gradului ridicat de asimilare şi valorii nutritive ridicate, ursul preferă carnea obţinută prin prădare, din carcase, animale sălbatice sau de la punctele de hrănire.

2.4.Preferinţele de utilizare a habitatului de către urs Conform studiilor de specialitate efectuate utilizarea habitatelor de către urşi are nişte caracteristici importante:  Utilizarea nerandomizată a habitatelor în cadrul home range-ului  Preferinţele sezoniere în utilizarea habitatelor Din punctul de vedere al caracteristicilor comportamentale ale ursului anul calendaristic poate să fie împărţită în 4 perioade: I.

Somnul de iarnă (15 noiembrie – 31 martie) - preferinţă faţă de zone cu altitudine mai mare, păduri bătrâne, zone liniştite

II. Perioada de hipofagie şi reproducere (1 aprilie - 15 iunie) - mai puţin selective în perioada de reproducere - o preferinţă mai accentuată faţă de tipuri d habitate cu multe muşuroaie de furnici III. Perioada fructelor de pădure (15 iunie-31 august) - preferinţă mai accentuată faţă de zone cu fructe de pădure, regenerări, plantaţii, zone cu Vaccinium etc. 6


IV. Perioada de hiperfagie (1 septembrie -15 noiembrie) - preferinţă mai accentuată faţă de păduri bătrâne de foioase din zona de deal şi livezi  Preferinţele diurne în utilizarea habitatelor Cele 4 perioade ale zilei I.

Odihna de noapte – o perioadă de 3 ore în mijlocul nopţii - mai puţin selective, preferă pădurile bătrâne, cu vizibilitate relativ mare

II.

Perioada activă de dimineaţă – o perioadă de 5-6 ore în jurul răsăritului soarelui

III.

Odihna de zi – o perioadă de 7-8 ore în mijlocul zilei - mai selective, preferă habitatele mai închise, ferite şi liniştite, cu vizibilitate redusă - evitarea totală a habitatelor deschise, pajişti, culturi agricole etc.

IV.

Perioada activă de seară - o perioadă de 5-6 ore în jurul apusului de soare

 Evitare zonelor urbanizate, cu activitate umană intensă a drumurilor cu trafic intens, a căilor ferate -

Zona de buffer de 10 km în jurul localităţilor este utilizat aproape exclusiv de indivizii subadulţi, cu o vârstă medie de 4,4 ani (Schwartz and Franzmann, 1992; Mueller et al., 2004)

-

Masculii adulţi sunt extrem de sensibili la activitate umană, perturbare etc.

 Alegerea habitatelor în funcţie de altitudine -

Urşii preferă habitatele care se află la o altitudine între 800 şi 1200 m, cu toate că pot fii observate atât sub cât şi peste aceste limite.

 Zonele cu un grad mare de fragmentare sunt preferate de către toate categoriile de urşi în toate perioadele ale anului  Urşii preferă tipurile de habitate şi în funcţie de baza trofică existentă -

Prin hrănire artificială pot fi atraşi către o zonă care în mod natural nu ar fi foarte importantă pentru ei, cu condiţia să existe tipuri de habitate favorabile

Cunoştinţele referitoare la caracteristicile comportamentale ale ursului privind alegerea şi utilizarea diferitelor tipuri de habitate le putem folosi în efectuarea unor studii de modelare matematică a habitatelor.

7


3. Modelarea habitatelor 3.1.Conceptul de modelare matematică Pentru a avea o viziune mai clară asupra potenţialele habitate ale ursului brun în cadrul arealului de studiu a proiectului am decis să efectuăm o modelare geospaţială a gradului de potrivire a peisajului. În acest context am considerat habitat suprafaţa pe care sunt întrunite condiţiile ecologice care permit supravieţuirea şi reproducere cu succes a speciei şi care este relaţionată spaţial cu alte suprafeţe similare pentru a îndeplini totodată şi necesităţile de dispersie şi de deplasare. Modelarea a constituit de asemenea o bază de pornire pentru studiile legate de fragmentarea habitatelor, depistarea barierelor ecologice şi modelarea coridoarelor ecologice. Modelarea a utilizat metodologia bazată pe cunoaşterea cerinţelor ecologice a speciei urs brun (Ursus arctos), şi constă în colectarea sau generarea unor seturi de date spaţiale care reprezintă principalele factori de mediu de care depinde distribuţia speciei în zona de studiu. Prin diferite metode matematice de analiză spaţială aceste seturi de date pot fii prelucrate în aşa fel încât rezultatul final să reprezinte un model teoretic cuantificabil de calitate a habitatului, bazată pe cerinţele ecologice a speciei. Rezultatele obţinute au fost corectate în funcţie de datele concrete de teren privind distribuţia spaţială a ursului brun, pentru a ridica gradul de încredere a acestui studiu. Chiar şi în cele mai bune condiţii un astfel de studiu poate avea un grad de încredere de aproximativ 70%. Ţinând cont de caracteristicile ecologice a ursului brun precum şi de distribuţia tipurilor de peisaj prielnice acestei specii, am considerat că efectuarea studiilor strict pe suprafaţa de acţiune a proiectului LIFE08NAT/RO/000500, adică limita administrativă a judeţelor Harghita, Covasna şi Vrancea, ar cauza erori inevitabile în modelare. Programul matematic nu ia în calcul zonele care sunt înafara zonei de studiu, astfel teritoriile judeţelor vecine intercalate în zona de studiu pot fii considerate bariere ecologice totale. Pentru a evita acest lucru şi a aduce zona de studiu la o formă căt mai concavă cu putinţă, am recurs la mărirea acestuia cu aproximativ 39.900 ha, prin includerea în calcul a unei zone împădurite din regiunea Penteleu-Lăcăuţi din judeţul Buzău precum şi a unei zone din Munţii Nemira aparţinând judeţului Bacău. Arealul de studiu a crescut astfel cu un procent de 2,63% faţă de suprafaţa de acţiune a proiectului LIFEURSUS.

3.2.Metodologie de lucru, date, unelte Pentru modelarea prin sistem GIS (Geographic Information System) a gradului de corespondenţă a habitatelor pentru specia urs s-a utilizat metodologia elaborată de echipa de dezvoltare a extensiei Corridor Desiner şi publicată în lucrarea „Paşii conceptuali pentru realizarea coridoarelor pentru animale”) şi care a fost propusă de asemenea în lucrarea „Modelarea GIS a unei reţele ecologice, instrument pentru dezvoltare durabilă – ghid practic” de Anca-Diana Ardeleanu şi Ion Mirea din 2009. Pentru analiza in GIS s-a utilizat software-ul ESRI ArcMap 9.3 ArcInfo echipat cu extensia pentru analiza spaţială avansată Spatial Analyst. Pentru modelarea potrivirii habitatului, crearea rasterului costurilor de deplasare şi generarea coridoarelor ecologice s-a folosit extensia Corridor Designer pentru ArcGIS 9.x (Bier, P., D. Majka, and J. Jenness. 2007 Corridor Designer: ArcGIS tools for designing and evaluating corridors). Pentru analize suplimentare a mai fost folosit extensia DEM Surface Tools by Jeff Jennes.

8


Analizele au fost pregătite prin colecatrea şi procesarea straturilor GIS de bază. Aceste straturi au fost: 

modelul digital altimetric (digital elevation model DEM) a zonei de studiu. Acest model se poate accesa de pe site-ul http://srtm.csi.cgiar.org/ în format SRTM (Shuttle Radar Topography Mission) din care se poate deriva modelul digital cu rezoluţia de 90 m;

harta digitală a categoriilor de utilizare a terenurilor Corine Landcover, versiunea 2006;

reţeaua de drumuri naţionale şi judeţene, precum şi reţeaua căilor ferate în format digital ESRI Shape;

harta digitală a zonelor de intravilan a localităţilor din zona de studiu în format digital ESRI Shape;

harta digitală a fondurilor cinegetice completate cu datele referitoare la efectivele optime şi efectivele evaluate în anul 2010 a ursului brun, precum şi locaţia punctelor de hrănire;

harta digitală a ariilor protejate de interes naţional şi a siturilor reţelei ecologice Natura 2000, în format ESRI Shape, accesibile pe site-ul Internet a Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Pentru a putea lucra cu aceste date a fost necesar uniformizarea lor. Acest lucru s-a realizat prin conversia tuturor straturilor vectoriale în straturi de tip raster, cu pixeli de dimensiune egală (50x50 metri) şi perfect suprapuse. S-a făcut de asemenea decuparea straturilor la zona de lucru.

Harta nr. 3 Ilustrarea factorilor de habitat modelaţi în GIS

9


Harta nr. 4 Ilustrarea factorilor de habitat modelaţi în GIS

Rasterizarea straturilor care reprezintă reţelele de comunicaţii şi limitele zonelor locuite s-a realizat prin acordarea valorilor pixelilor în funcţie de distanţă faţă de liniile sau poligoanele din straturile Shape, utilizând comanda Euclidian Distance din ArcToolbox. S-a generat rasterul cofiguraţiei terenului, prin care fiecare pixel din suprafaţa de studiu a fost categorizat ca fiind culme, pantă abruptă, pantă domoală sau vale. Acest procedeu a fost realizat cu comanda Create topographic position raster din CorridorDesigner. În urma studierii bibliografiei de specialitate, a discuţiilor purtate de diferitele grupuri de specialişti şi gestionarii fondurilor de vânătoare, precum şi pe baza analizei bazelor de date de teren adunate despre prezenţa urşilor am considerat că hrănirea suplimentară a urşilor ar putea influenţa semnificativ preferinţele urşilor faţă de diferite tipuri de habitate. Din acest motiv am completat lista parametrilor utilizaţi la analize cu datele GIS referitoare la locaţiile punctelor de hrănire şi a observatoarelor, unde are loc hrănirea regulată a urşilor. În cursul deplasărilor de teren s-a adunat datele geografice despre un număr de 177 de astfel de locaţii. Pentru a putea fi utilizat în calcule şi această bază de date a fost transformată într-un raster, utilizând comanda Euclidian Distance din ArcToolbox.

Foto nr. 1 Punct de hrănire în Munţii Harghita

10


Harta nr. 5 Locaţiile punctelor de hrănire şi rasterul distanţei faţă de acestea

Transformarea factorilor de habitat în variabile numerice pe care programul de analiză le poate utiliza s-a făcut prin acordarea scorurilor între 0 şi 100. În acest sistem zona care a fost caracterizată printr-un scor între 100 şi 80 reprezintă habitatul cel mai favorabil, unde ursul brun are şanse bune de a reproduce cu succes. Zonele în care prezenţa ursului este permanentă dar sunt utilizate numai ocazional pentru reproducere au scorul între 80 şi 60. Sub acest punctaj reproducere nu mai este posibilă, iar zonele cu punctaj sub 30 sunt evitate de această specie. Zonele total nefavorabile, cele locuite sau puternic antropizate au primit scorul 0. Pentru parametrizarea factorilor am urmărit indicaţiile date în lucrările lui Ardeleanu şi Bier sus menţionate, pe care le-am adaptat după specificul zonei de studiu şi a caracteristicilor ecologice a speciei ţintă din literatură de specialitate şi experienţele proprii acumulate a autorilor prezentei lucrări. Acoperirea terenului – am considerat ca fiind factorul cu cea mai mare importanţă pentru specia urs. Scorurile maxime am acordat terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră de foioase, răşinoase sau mixte, cu codurile Corine Landcover 311-313 urmat de habitate de tranziţie cu cod 324, apoi alte categorii de terenuri cu vegetaţie total sau parţial naturală. Importanţa relativă a acestui factor de habitat am considerat de a fi 60.

11


Altitudinea are de asemenea o influenţă mare asupra distribuţiei speciei. Din literatura de specialitate şi experienţă proprie a autorilor am considerat ca zona optimă se situează în zona cu elevaţia între 800 şi 1200 m. Importanţa relativă a factorului a fost considerat ca fiind 15. Distanţa faţă de locurile de hrănire artificială a fost luată în calcul ca un element nou în crearea modelelor matematice de potrivire a habitatului. Deoarece în zona de studiu hrănirea artificială se execută în mod intensiv de către gestionarii fondurilor cinegetice în perioada 15 septembrie-15 mai, considerăm că acest factor este important în distribuţia spaţială a efectivelor de urşi. Importanţa relativă a factorului a fost considerat ca fiind 15. Configuraţia terenului, distanţa faţă de reţeaua de transporturi rutiere şi feroviare precum şi distanţa faţă de localităţi de asemenea au fost ponderate prin consultarea mai multor surse de inspiraţie, importanţa relativă a acestora fiind între 10 şi 5. Tabel nr. 1 Parametrizarea factorilor de habitat - categorii de folosinţă a ternului

Cod raster 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Perioada Categoria de folosinţă conform Corine Land Cover 112 Discontinuous urban fabric 121 Industrial or commercial units 211 Non-irrigated arable land 231 Pastures 242 Complex cultivation patterns 311 Broad-leaved forest 221 Vineyards 243 Land principally occupied by agriculture, with significant areas of natural vegetation 122 Road and rail networks and associated land 411 Inland marshes 123 Port areas 131 Mineral extraction sites 132 Dump sites 133 Construction sites 141 Green urban areas 142 Sport and leisure facilities 222 Fruit trees and berry plantations 324 Transitional woodland-shrub 312 Coniferous forest 313 Mixed forest 321 Natural grasslands 322 Moors and heathland 512 Water bodies 331 Beaches, dunes, sands 332 Bare rocks 333 Sparsely vegetated areas 412 Peat bogs 511 Water courses 12

I

II

III

IV

70

100

100 80

100

60

80 100 100

50 60 90 100

70

100 100 100

90 80

80 80 40 80


Tabel nr. 2 Parametrizarea factorilor de habitat - alţi factori

Perioada Altitudine Sub 800 800 – 1200 1200-1600 Peste 1600 Distanţă faţă de localităţi 0-500 500-1500 1500-3000 Peste 3000 Distantă faţă de hrănitori 0-2500 2500-5000 Peste 5000

I

II

III

IV

20 100 80 20

80 100 70 20

20 100 100 60

100 100 60 20

0 10 60 100

0 60 100 100

10 60 80 100

0 90 100 100

100 70 30

100 70 30

Tot anul 30 50 80 100

Distantă faţă de DN 0 - 100 100- 500 500 – 1500 Peste 1500 Distanţă faţă de CF 0-100 Peste 100 Poziţie topografică 1 Vale adâncă 2 Panta domoală 3 Pantă abruptă 4 Culme, creastă

0 100 35 70 100 60

Gradul de potrivire a habitatului a fost realizat utilizând comanda Create habitat suitability model din CorridorDesigner. Această aplicaţie GIS calculează pentru fiecare pixel a zonei de lucru o medie aritmetică ponderată a tuturor factorilor care au fost luate în calcul, în conformitate cu ponderea care li s-a atribuit. Acest coeficient poate fii considerat un indicator al gradului de potrivire al habitatului (Habitate Suitability Index, HSI) Datorită mediei aritmetice calculate se întâmplă faptul că în modelul generat este acordat un punctaj oarecare şi zonelor unde există factori de excludere a prezenţei speciei urs. Pentru a evita erorile de calcul generate de acest lucru se face reclasificarea modelului calităţii habitatului. Prin comanda Reclassify HSM to accomodate critical habitat factor din CorridorDesigner Toolbox se pot atribui scorul 0 tuturor pixelilor care sunt situate în zonele total improprii pentru prezenţa ursului. În cazul prezentei studii acest procedeu a fost aplicat pentru zonele locuite din intravilanul localităţilor.

13


Prin identificarea zonelor centrale „Core Areas” se urmăreşte crearea unui strat tip poligon a zonelor centrale ale unei reţelei ecologice potenţiale. Acestea trebuie să fie zone cu calitate deosebită din punct de vedere ecologic dar totodată trebuie să fie libere de ameninţări care ar putea afecta aceste zone în viitor (schimbarea destinaţiei etc.) În cazul nostru la identificarea Core Areas am luat în calcul reţeaua existentă a ariilor protejate (în special siturile Natura 2000) care sunt destinate protecţiei ursului brun, extinse în aşa fel încât să cuprindă şi zonele cu favorabilitate ridicată din jurul acestora. Luând în considerare şi unităţile majore de relief din areal de studiu şi faptul că aceste zone trebuie să fie destul de extinse pentru a susţine o populaţie viabilă de urşi am generat zonele centrale.

3.3.Rezultatele modelării Prin parcurgerea tuturor paşilor procedurali descrişi în capitolul anterior s-a obţinut modelele teoretice de calitate a habitatelor. S-a generat modele diferite pentru cele 4 perioade ale anului, care ţin cont de preferinţele sezoniere a urşilor, în ceea ce priveşte alegerea habitatelor cele mai potrivite.

Harta nr. 6 Modelul calităţii habitatului pentru sezonul I.

14


Harta nr. 7 Modelul calităţii habitatului pentru sezonul II.

Harta nr. 8Modelul calităţii habitatului pentru sezonul III.

15


Harta nr. 9 Modelul calităţii habitatului pentru sezonul IV.

De asemenea s-a creat modelul general al calităţii habitatelor utilizând comanda Combine previously reclassified habitate factors din Corridor designer Toolbox (vezi harta de format A3 din anexa.) Din modelul matematic obţinut s-a putut genera zonele centrale „Core areas” care indică de fapt zonele cele mai compacte de habitat cu calitate ridicată.

Harta nr. 10 Fragmente de habitat de diferite categorii generate

16


3.4.Concluzii Din analiza modelelor de calitate a habitatelor (Habitate Suitability Model) generate pentru cele patru perioade ale anului şi modelul general de calitate se poate formula următoarele concluzii: - calculând media generală a HSI pe întregul areal de studiu am obţinut valoarea de 53,30 ceea ce înseamnă că aceste terenuri şi în momentul de faţă dispun de un potenţial ridicat pentru a susţine o populaţie viabilă de urşi - siturile Natura 2000 destinate conservării ursului bun sunt amplasate în zonele cele mai favorabile pentru această specie - utilizarea diferitelor tipuri de habitate în diferite perioade ale anului indică o mobilitate mare a acestei specii. - efectuarea evaluărilor într-o anumită perioadă a anului poate da informaţii satisfăcătoare asupra efectivului total dar poate duce în erori în ceea ce priveşte numărul urşilor pe fonduri cinegetice, care este baza de calcul pentru numărului maxim de intervenţie pentru prevenirea pagubelor. - în perioada II şi IV se observă o extindere a zonelor favorabile către habitatele aflate mai aproape de zonele locuite şi la o altitudine mai joasă, care favorizează producerii pagubelor în gospodării, efective de animale domestice, livezi, culturi agricole -hrănirea suplimentară directă sau indirectă a urşilor schimbă în mod semnificativ calitatea unui habitat, mai ales în perioada de hiperfagie, menţinând efective ridicate de urşi chiar şi pe tipurile de habitate care în mod normal ar avea o bază trofică mult mai redusă - s-a efectuat calculul mediei HSI pe fondurile cinegetice. Prin compararea acestuia cu numărului mediu de urşi pe 100 km2 se poate observa o relaţie directă destul de liniară între calitatea habitatului şi efectivul de urşi raportat.

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0

Densitate evaluata (ursi/100 km2)

BATINESTI SURAIA BALANU RADULESTI CORBITA BARAOLT TARCESTI SANMARTIN JOLOTCA MERESTI SUGAS BORZONT ANGHELESTI TULBUREA ANDREIASU PUTNA SENCED VOIVODEASA LACU ROSU VARSAG DARNAU

Media HSI

Tipurile de habitate care au HSI sub 30 sunt total evitate de către urs. Fondurile cinegetice unde media HSI este sub 30 nu au raportat nici un exemplar de urs, fapt care poate să constituie o oarecare confirmare a corectitudinii modelului matematic. 17


În unele cazuri se constată o abatere semnificativă a valorilor HSI mediu şi efective raportate, fapt care ar putea indica necesitatea supravegherii mai amănunţite a metodelor practicate de evaluare a efectivelor.

4. Degradarea habitatelor Prin degradare a habitatelor înţelegem procesul prin care un tip de habitat se transformă întrun tip de habitat mai puţin favorabil sau prin care acesta pierde calităţile de îndeplinire a cerinţelor fiziologice şi comportamentale a unei specii. Aceste calităţi în cazul ursului sunt definite prin următoarele: - asigurarea bazei trofice naturale necesare speciei şi accesibilitatea acestea; - asigurarea locurilor de iernare şi reproducere corespunzătoare; - asigurarea zonelor de retragere corespunzătoare în timpul repausului de noapte sau de zi; - să fie suficient de mari şi cu un grad de acoperire suficientă pentru ca urşii să poate evita întâlnirea cu oamenii. Neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a acestor condiţii obligă animalele la deplasări mult prea mari pentru a procura hrana, a găsi partenerul sau locurile adecvate de iernat şi reproducere, cauzând sporirea conflictelor cu oamenii. Scăderea cantităţii bazei trofice duce la sporirea incidentelor prin predarea animalelor domestice, pagube în culturi agricole şi livezi sau habituarea urşilor. În cele din urmă procesul de degradare a habitatelor periclitează starea de conservare a speciei, au loc schimbări negative în mărimea şi structura populaţiilor. Degradarea habitatelor populate de urşii are un impact semnificativ din două puncte de vedere: 

la nivel individual: în scopul de a-şi satisface cerinţele de alimentare, împerechere, somn de iarnă şi dispersare, urşi utilizează în Carpaţii Răsăriteni suprafeţe foarte mari. Pierderea calităţii habitatelor şi a conectivităţii poate afecta în mod semnificativ urşi bruni la nivel individual prin reducerea capacităţii lor de a exploata eficient resursele natural disponibile. Acest lucru poate duce în cele din urmă la reducerea sporului natural datorită faptului că adulţi sunt limitaţi în capacitatea lor de se reproduce sau în cazul în care exemplarele de urs nu reuşesc să acumuleze suficiente rezerve de grăsime pentru implantarea embrionului şi dezvoltarea acestuia pe durata somnului de iarna. la nivel de populaţie: reducerea suprafeţelor de habitat favorabile poate avea implicaţii importante pentru conservarea ursului pe termen lung prin izolarea micropopulaţiilor şi reducerea suprafeţelor de hrănire şi adăpost. Apariţia unor populaţii izolate face ca specia să fie mai vulnerabilă la efectele negative ale activităţile umane. Este posibil ca populaţii mici care sunt izolate din cauza prezenţei umane în jurul zonelor de home range să fie tot mai susceptibile de a fi afectate, deoarece acestea au o dependenţă destul de mare pentru zona de habitat ocupata.

18


4.1.Principalele cauze ale degradării habitatelor Cauzele degradării habitatelor pot fii atât naturale cât şi umane, acestea din urmă fiind mai importante din punctul de vedere a conservării speciei, fiind mai intensive, cu o arie de acţiune mai largă şi sunt mai greu de compensate prin calităţile adaptative a speciei. Cauze naturale pot fii: - Calamităţile naturale (alunecări de teren, inundaţii, doboriturile de vânt, etc.,) condiţiile meteorologice nefavorabile care influenţează fructificaţia sau altele. Cele mai frecvente cauze umane sunt: - schimbarea destinaţiei terenurilor prin transformarea habitatelor naturale a ursului în terenuri agricole, zone locuite, căi de comunicaţie, extracţii miniere; - poluarea de diferite tipuri; - incendiile; - perturbare prin intensificarea activităţilor umane (turism, activităţi de sport şi recreere); - practicile agricole sau zootehnice necorespunzătoare; - degradarea bazelor trofice prin utilizarea exagerată a produselor secundare ale zonelor forestiere (fructe de pădure, jir, etc.), păşunatul în pădure, etc.

4.1.1. Degradare prin schimbarea utilizării terenurilor

Schimbarea modului de utilizare a terenurilor care fac parte din complexitatea habitatelor populate de urşi este una dintre cel mai frecvent întâlnite situaţii care duc la degradarea stării de conservare a populaţiei carpatice. Aflată astăzi în plin proces de dezvoltare, zona rurală care caracterizează arealul analizat prin proiectul LIFEURSUS, este caracterizată de un mozaic etno-cultural reliefat astăzi printr-o diversitate mare de nişe ecologice favorabile până în prezent menţinerii unei populaţii viabile de urşi bruni. Adoptarea unor modele de creştere a animalelor şi agricultură intensivă dublate de prezenţa şi asimilarea unor finanţări consistente, au dus şi conduc din ce în ce mai frecvent la degradarea calităţii habitatelor accesibile urşilor şi implicit la reducerea viabilităţii populaţionale. Scoaterea terenurilor din fond forestier reprezintă înlocuirea/ocuparea temporară sau definitivă a unor suprafeţe de pădure pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură, construcţia unor drumuri forestiere, realizarea unor resorturi turistice sau pârtii de schi, pepiniere, cantoane silvice, pensiuni sau case de vacanţă, defrişări în vederea realizării unor linii de transport energetic sau transport pe cabluri, etc. Dependenţa urşilor de existent unei suprafeţe mari de habitate forestiere favorabile este un factor care impune precauţie în decizia de scoatere definitive sau temporară a unor suprafeţe de pădure.

Extinderea zonelor construite prezintă un element de dualitate prin impactul direct asupra reducerii suprafeţei de habitate dar şi prin potenţialul risc de fragmentare a conectivităţii zonelor favorabile pentru hrănirea, reproducerea, adăpostul şi iernarea urşilor. In cea mai 19


mare parte aşezările rurale din România au o tendinţă de dezvoltare liniară în lungul căilor de comunicaţie (drumuri) şi a cursurilor de apă. Dezvoltarea liniară a zonelor construite duce în numeroase situaţii la întreruperea conectivităţii. Din punct de vedere al degradării directe a suprafeţei de habitat disponibile urşilor acesta dezvoltare are un impact mai puţin vizibil şi cuantificabil direct, aşezările umane fiind dezvoltate adesea în terenuri agricole, vii, livezi, păşuni şi mai puţin în păduri sau terenuri de tranziţie care pot constitui habitate foarte importante pentru urs. Exista însă cazuri în care limitările impuse de relief (vai adânci, bazinete intramontane) impun totuşi dezvoltarea zonelor de locuit în detrimentul pierderii unor habitate utilizate de urşi. In acest context o evaluare atentă trebuie să evidenţieze care este pragul maxim de reducere a habitatelor pe care populaţia de urşi îl poate suporta fără să înregistreze o degradare a stării de conservare şi dacă o astfel de extindere a intravilanului în spatii populate de urşi nu induce un risc de habituare şi atragere a unor exemplare în zonele populate de oameni. Extracţiile miniere sunt reduse în arealul judeţelor Vrancea, Covasna şi Harghita, dar prin caracterul puternic perturbator pot genera un puternic impact asupra calităţii habitatelor şi mai ales prin accentuarea efectului de margine atunci când sunt deschise perimetre de exploatare în mijlocul habitatelor forestiere.

Foto nr. 2 Extracţie minieră în habitatul ursului brun

4.1.2. Degradare prin reducerea potenţialului ecologic (baza trofică etc.)

Carnivorele mari (lupul, ursul şi rasul) sunt situate în vârful piramidei trofice, context care le face dependente de o resursă de hrană foarte specializată. Cu toate acestea dieta urşilor este de tip omnivor, fiind reflectată de dentiţie este specializat şi în consumarea altor tipuri de hrană, fiind astfel considerat omnivor. Ursul brun are canini puternici, folosiţi pentru apărare, omorârea prăzii dar şi dezmembrarea carcaselor. Premolarii mici şi postacarnasierii prezintă zone mari de contact şi sunt asociaţi cu o dietă constând în principal din hrană vegetală şi nevertebrate. Ierburile şi mugurii sunt consumate cu precădere primăvara sau la începutul verii. Vara şi la începutul toamnei consumă ciuperci şi fructe (zmeură, mure, afine, mere, prune şi pere). Toamna târziu, dar şi iarna, urşii consumă ghindă şi jir. Insectele, în special 20


Hymenopterele (furnici, albine, viespi) pot constitui sezonier o sursă de hrană importantă, în special datorită proteinelor pe care le conţin. Dependent în acest context de existent unor resurse trofice variate şi mai ales bogate, ursul este o specie pentru care trebuiesc stabilite obligatoriu măsuri de menţinere a unor habitate favorabile atât din punct de vedere calitativ dar şi cantitativ. Un statut de conservare favorabil al unei specii presupune şi existenţa unor habitate suficient de bine conservate care să poată asigură un echilibru ecosistemic favorabil menţinerii unor populaţii minime viabile. Existenţa unui număr mare de urşi în arealul proiectului necesită şi menţinerea unor suprafeţe mari de habitate favorabile acestei specii. Analizele realizate în cadrul proiectului LIFEURSUS au evidenţiat faptul că degradarea habitatelor populate de urşi este accentuate prin următoarele activităţi:  practici silvice necorespunzătoare  recoltarea fructelor/ciupercilor  practici zootehnice necorespunzătoare, păşunatul în pădure  vânătoare, braconaj, căini vagabonzi  reducerea cantităţii de apă de suprafaţă în zone de reproducere Practicile silvice necorespunzătoare care duc la degradarea habitatelor populate de urşi sunt în general acele activităţi care prin natura lor duc la diminuarea bazei trofice şi la reducerea suprafeţelor necesare somnului de iarna, a reproducerii şi a adăpostului în perioadele de inactivitate diurnă. In general normele silvice dacă sunt aplicate corespunzător nu ar trebui să conducă la o degradare semnificativă a habitatelor ursului, dar situaţia reală identificată pe teren arată faptul că în mare parte, practicile silvice care vizează exploatarea masei lemnoase (chiar şi în arii protejate) duc la o degradare semnificativă a habitatelor de hrănire a urşilor prin extragerea majorităţii arborilor care fructifică, reducerea suprafeţelor de pădure prin construcţia unor drumuri forestiere ilegale, corhănirea versanţilor, amplasarea unor rampe de încărcare a buştenilor în păşuni şi fâneţe la marginea căilor de acces, reducerea suprafeţelor de pădure de tip natural şi pluriene şi tranziţia acestora către păduri echiene puternic artificializate şi uniformizate ca şi compoziţie, etc. In acest context, presiunea antropică exercitată de modul în care se realizează exploatările forestiere asupra habitatelor forestiere poate devenii un factor de stres, ce poate contribui semnificativ la alterarea comportamentului carnivorelor.

Foto nr. 3 Degradarea terenului prin practici silvice necorespunzătoare

21


Recoltarea fructelor/ciupercilor. Existenţa unei populaţii viabile de urşi bruni este condiţionată şi de cantitatea de fructe de pădure şi ciuperci disponibilă în mod natural. Dacă aceste resurse sunt recoltate intensiv şi mai ales necontrolat, cantitatea disponibilă urşilor se reduce, determinându-i să părăsească habitatele forestiere în căutarea altor surse de hrana. Conform Legii Mediului „recoltarea de flora sălbatică sau a unor părţi, în stare proaspătă sau semiprelucrată se poate face doar de persoane fizice sau juridice autorizate”. Autorizaţia se emite de autorităţile locale de mediu, pe baza avizului Academiei Romane şi a unui studiu care să evidenţieze cantităţile disponibile pentru a fi recoltate fără a se dezechilibra ecosistemele naturale, iar în cazul ariilor protejate, după consultarea administratorului. Practicile zootehnice necorespunzătoare şi păşunatul în pădure sunt activităţi care duc pe de o parte la exercitarea unei presiuni antropice în lungul lanţurilor trofice care asigură viabilitatea populaţiilor de urşi şi pe de altă parte duc la intensificarea şi creşterea nivelului pagubelor prin prezenţa animalelor domestice în areale populate de urşi. Activităţile de păstorit sunt cele mai expuse atacurilor urşilor, mai ales în cazul în care acestea se desfăşoară în zona montană şi colinară. Animalele domestice, fiind o sursă de hrană mai uşor de obţinut, constituie o atracţie pentru urşi, mai ales în perioadele cu deficit de hrană pentru acestea. De asemenea s-a constatat că traversarea spaţiului forestier este necesară în multe situaţii în timpul sezonului de păşunat: trecerea de pe o păşune pe alta, accesul la sursa de apă etc. Din această cauză creşte semnificativ riscul de atac al urşilor, dar şi posibilitatea de degradare a calităţii habitatelor (în special în cazul în care turmele traversează păduri tinere si/sau păşuni împădurite). Degradarea calităţii habitatelor utilizate de urşi şi reducerea directă a resurselor trofice disponibile acestora este cauzată de păşunatul în pădure cu bovine şi ovine şi prin concurenţa pe care animalele domestice o exercită prin consumul direct de fructe, seminţe, ciuperci, lujeri etc. Acest context face ca în zonele intens utilizate de localnici ca spaţii pentru păşunatul animalelor domestice, densitatea urşilor să fie redusă iar teritoriile utilizate de aceştia să crească suprapunându-se arealelor cultivate şi livezilor.

Foto nr. 4 Păşunatul în pădure ca factor de degradare a habitatelor

22


Vânătoarea, braconajul şi prezenţa câinilor vagabonzi în arealele populate de urşi constituie factori perturbatori şi concurenţiale care duc pe de o parte la reducerea resursei trofice disponibile speciilor de carnivore, dar şi la perturbarea activităţilor diurne şi îndepărtarea urşilor din zonele favorabile reproducerii, hrănirii şi somnului de iarnă. Impactul vânătorii, a braconajului şi a prezenţei câinilor vagabonzi are un impact direct în degradarea calităţii habitatelor populate de urşi în primul rând prin reducerea bazei trofice reprezentată de speciile de ungulate. Vânătoarea excesivă şi braconajul cerbilor, căpriorilor şi porcilor mistreţi poate duce la o diminuare drastică a resursei trofice mai ales în perioada de hiperfagie când urşii trebuie să acumuleze cantităţi mari de ţesut adipos pentru supravieţuirea în timpul somnului de iarnă şi naştere/creştere a puilor. Gradul deteriorării necesarului de pradă din cauza deficientelor în managementul speciilor pradă nu este cunoscută până în prezent deoarece nu există o monitorizare sistematică a populaţiilor speciilor de pradă, rezultatul fiind lipsă informaţiilor despre mărimea şi dinamica populaţiilor. Pe lângă braconaj şi vânătoare baza trofică a urşilor este redusă semnificativ de concurenţa generată de câinii hoinari. Aceştia se hrănesc şi cu numeroase exemplare juvenile de căprior, cerb şi mistreţ, anual constatându-se în arealul proiectului zeci de exemplare din speciile pradă ale urşilor, ucise şi consumate de câini sălbăticiţi.

Reducerea cantităţii de apă de suprafaţă în zone utilizate de urşi pentru iernare este un element care duce către limitarea zonelor favorabile somnului de iarnă şi diminuarea sporului natural. Urşii îşi aleg zonele de iernare în funcţie de existenţa unor factori favorizanţi: expoziţie de versant, insolaţie, tip de vegetaţie, pantă, distanţă faţă de o sursă de apă, distanţa faţă de factori antropici perturbatori, etc. Analizele realizate în cadrul proiectului LIFEURSUS arată ca distanţa faţă de sursa de apă este unul dintre factorii principali care determină alegerea de către urşi a unui bârlog. Dependenţa în primăvară a femelelor cu pui faţă de o sursă de apă este foarte mare, mai ales în perioada în care pui nu se pot deplasa pe distante mari. In acest context degradarea unor pâraie, izvoare sau bălti din imediata vecinătate a locurilor în care sunt identificate bârloguri trebuie limitată.

Foto nr. 5 Microhidrocentrală la limita sitului Natura 2000. Debitul de salubritate neasigurată.

23


4.1.3. Degradare prin perturbare antropică

Dependente în cea mai mare parte a activităţilor de habitate naturale lipsite de activităţi antropice, mamiferele sălbatice îşi împart astăzi teritoriile cu oamenii, care, in expansiune continuă să ocupă sau modifică din ce în ce mai puternic configuraţia peisajelor. Situat la vârful piramidei trofice, dar omnivor prin modul de hrănire, ursul brun este adeptul traiului intr-un mozaic de habitate care îi pot oferii, în funcţie de perioada din an spaţiul necesar hrănirii, reproducerii, somnului de iarnă sau creşterii puilor. Deşi animal de talie mare şi posesor al unor posibilităţi de apărare şi atac foarte eficiente, ursul brun este totuşi adeptul unor habitate izolate, liniştite în care omul trebuie să nu-şi pună prea puternic amprenta. Uneori inserţiile antropice în habitatele populate de urşi, fie ca sunt sub forma unor construcţii sau culturi agricole, fie ca sunt sub forma unor activităţi temporare, perturba grav activitatea diurnal şi îndepărtează exemplarele către zone îndepărtate unde concurenţa intraspecifică pentru resurse este mare şi poate duce la o mortalitate ridicată în rândul juvenililor sau puilor până la vârsta de 2 ani. Dintre activităţile cu impact semnificativ care duc la reducerea calităţii habitatelor utilizate de urşi în arealul proiectului LIFEURSUS putem enumera: activităţi de turism, ecoturism, atelaje canine sporturi motorizate iarna/vara vânătoare agricultură/zootehnie Cea mai mare parte a acestor activităţi au un caracter temporar, dar prin intensitatea cu care sunt produse creează o puternică perturbare a speciilor de faună sălbatică şi pot duce către diminuarea suprafeţelor utilizate de acestea şi chiar înregistrarea unor mortalităţi în anumite cazuri. Activităţile de turism, ecoturism, atelajele canine deşi nu sunt foarte intens dezvoltate în acest moment pe raza judeţelor Vrancea, Covasna şi Harghita au dovedit ca pot produce perturbări semnificative ale activităţii urşilor şi o degradare temporară a calităţii habitatelor. Cel mai adesea potecile şi traseele turistice marcate se suprapun rutelor de deplasare utilizate de urşii bruni (Berde, 2012). Justificarea este dată de faptul că urşii ca şi oamenii aleg în scopul deplasării în zone accidentate şi cu fragmentare mare a reliefului, acele trasee suprapuse pantelor mai reduse, culoarelor de vale, zonelor lipsite de vegetaţie arbustivă densă şi mai ales drumuri forestiere sau poteci pastorale. Studiile realizate în cadrul proiectului arată că peste 60 % din locaţiile înregistrate la urşii monitorizaţi au fost înregistrate în zone cu pante sub 20 grade, considerate optime pentru realizarea traseelor turistice. Acest context face ca urşii să fie îndepărtaţi de zonele utilizate tradiţional pentru deplasările intre arealele favorabile de habitat, iar prezenţa oamenilor să ducă la restrângerea suprafeţelor favorabile. Mai mult decât atât, acesta suprapunere a traseelor poate duce la apariţia unor atacuri asupra turiştilor şi implicit la crearea unei atitudini ostile urşilor în acel areal. Pârtiile de schi şi resorturile turistice izolate şi adânc penetrate în habitatul ursului creează pe lângă reducerea directă a suprafeţei de habitat favorabil şi o perturbare generată de prezenţa unui număr mare de turişti în habitatele utilizate de acesta specie. Efectul de margine creat în jurul acestor infrastructuri turistice este cu atât mai puternic cu cât reţeaua de căi de comunicaţii care asigură accesul este mai densă şi mai permisivă în orice condiţii anotimpuale.

24


Pârtiile de schi generează pe timpul iernii un impact direct dacă sunt situate în zone de iernare a urşilor, iar pe timpul verii facilitează o bună vizibilitate şi accesibilitate pentru turişti în spatiile împădurite din vecinătate. Crearea unor suprafeţe cu vegetaţie ierboasă duce la concentrări mari ale ungulatelor şi la o atractivitate ridicată pentru prădători sălbatici dar şi pentru braconieri. Alimentarea cu apă a tunurilor de zăpadă, duce la utilizarea unor debite semnificative, care, dacă sunt preluate din cursuri de apă din vecinătatea bârlogurilor pot duce la crearea unor dificultăţi în creşterea şi alimentarea normal a puilor. Sporturile motorizate de iarnă/vară. În ultima perioadă de timp parcurgerea unor drumuri forestiere cu autoturisme de teren sau 4x4, ATV-uri sau motociclete de tip Enduro a luat amploare. Acestea au efecte negative asupra habitatelor şi asupra indivizilor de urs, determinând deplasarea haotică a acestora. Zgomotul produs de aceste autovehicule are un nivel foarte ridicat, derutând fauna sălbatică. Până în prezent zonele de iernat aflate la o altitudine mai mare erau practic inaccesibile în timpul iernii din cauza startului de zăpadă, somnul de iarnă a animalelor nu a fost perturbată. Odată apariţia săniilor motorizate tip snowmobil accesul la aceste zone nu mai este blocată nici în timpul iernii. Urmele lăsate de aceste vehicule facilitează accesul turiştilor, braconierilor la locurile de iernare sau reproducere a urşilor. De asemenea se remarcă faptul că au apărut acţiuni de petrecere a timpului liber precum alpinism, căţărări, paint-ball, în afara cadrului autorizat. Se impune reglementarea acestor activităţi, mai ales în perspectiva creşterii activităţilor turistice în arealul siturilor în care sunt cunoscute concentrări ale urşilor sau sunt localizate barloage.

Foto nr. 6 Acces cu vehicule motorizate în habitatul natural al ursului

Vânătoarea este o activitate care deşii are un caracter temporar are prin intensitatea unor practice aşa zis tradiţionale un efect devastator asupra urşilor. Din observaţiile proprii realizate în perioada 2002-2012 s-a putut constata că numărul mare de pui de urs orfani este urmare directă a activităţilor de vânătoare la goană şi vânătoare cu câini hăituitori. In cadrul acestor tipuri de vânătoare a diverselor specii de interes cinegetic, un număr mare de gonaşi şi câini străbat în mod organizat suprafeţe mari de habitat forestier gonind animalele sălbatice către vânătorii situaţi la extremitatea zonei. In aceste situaţii, pe fondul unor zgomote puternice generate de gonaşi şi câini, femelele abandonează puii, incapabili să urmărească exemplarul adult şi sunt fie sfâşiaţi de câini, fie recuperaţi de oameni.

25


Impactul vânătorii la goană este acelaşi indiferent dacă specia vânată este ursul sau mistreţul (la care se organizează tradiţional acest mod de vânătoare), deoarece zgomotul făcut goneşte toate animalele prezente în zona de impact.

4.2.Evaluarea proceselor de degradare a habitatelor Am efectuat analiza schimbărilor de utilizare a terenurilor prin compararea hărţilor CORINE realizate în anii 2000 respectiv 2006, din punctul de vedere al calităţii habitatelor pentru specia urs: Valoare

Situaţie în 2000

Situaţie în 2006

Schimbare %

421 781

473 402

112%

1 134 786

1 083 165

95%

Păşuni, cod 231 Păduri de foioase, cod 311 Terenuri predominant agricole cu vegetaţie naturală, cod 243

245 498 299 036

222 466 292 978

91% 98%

81 965

48 144

59%

Livezi, plantaţii, cod 222

11 896

8 976

75%

Zone de tranziţie cu arbusti, cod 324

95 766

98 866

103%

Păduri de conifere, cod 312

194 260

217 842

112%

Păduri mixte, cod 313 Pajişti naturale, cod 321 Tinoave, cod 412

180 106 26 206 53

170 706 23 133 53

95% 88% 100%

Total habitate evitate de urs (ha) Total habitate utilizate de către urs (ha), din care:

Se poate observa următoarele tendinţe de schimbare: - creşterea extinderii habitatelor total evitate de urşi, şi scăderea celor preferate, fapt care indică o restrângere a habitatului acestei specii; - scăderea extinderii pădurilor de foioase şi mixte, care constituie o importantă bază trofică pentru urşi - transformarea pajiştilor naturale şi a păşunilor în zone de tranziţie cu arbuşti (cod CORINE 324)

4.3.Zone cu schimbări majore În cursul analizelor am considerat transformare majoră orice schimbare a utilizării sau acoperirii terenurilor care au acţionat în unul dintre următoarele direcţii: 26


Transformarea oricărui habitat cu vegetaţie naturală sau seminaturală în zonă locuită, zonă de extracţii miniere sau industrială

Abandonarea terenurilor arabile şi transformarea lor în pajişti sau zone de tranziţie cu arbuşti

Desfiinţarea viilor şi livezilor

Transformarea păşunilor şi pajiştilor naturale în arabil

Transformarea pădurilor în zone de tranziţie cu arbuşti

Harta schimbărilor majore a fost realizat prin compararea datelor de utilizare a terenurilor din baza de date CORINE Land Cover realizate în anii 2000 şi 2006. Suprafaţa totală de terenuri care au suferit schimbări major în cadrul arealului de studiu a fost de 12129,54 ha, în următoarea distribuţie pe judeţe: 

Covasna - 1728,16 ha

Harghita - 9012,49 ha

Vrancea - 1388,89 ha

Harta nr. 11 Harta schimbărilor majore ce au avut loc în perioada 2000-2006

27


Principalele direcţii de schimbare sunt redate în tabelul următor: Nr crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Direcţia de schimbare 211-112 211-121 211-131 211-231 221-112 221-211 222-112 222-211 222-242 231-112 231-131

Suprafaţa (ha) 57,61 54,21 9,23 113,33 13,63 137,35 27,08 39,78 241,57 62,44 16,94

Nr crt. 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Direcţia de schimbare 231-211 242-112 243-131 311-131 311-324 312-324 313-324 322-324 324-112 324-311 324-312

Suprafaţa (ha) 270,35 11,80 16,73 19,19 1702,65 7490,14 1763,67 7,54 10,38 50,23 13,59

Din baza de date se poate genera tabelul care reprezintă în mod comparabil scăderile şi creşterile de terenuri acoperite cu diferitele tipuri de habitat care au suferit schimbări majore:

Cod 211 221 222 231 242 243 311 312 313 322 324

Scăderi Ha 234,398 150,999 308,4341 349,7465 11,8021 16,7342 1721,854 7490,14 1763,672 7,54835 74,2154

Cod 112 121 131 211 231 242 311 312 324

Creşteri Ha 182,9708 54,2138 62,10902 447,4985 113,3324 241,5715 50,2375 13,5944 10964,02

Din acest set de date se poate evidenţia faptul că schimbările majore au afectat în cea mai mare măsură pădurile de foioase şi mixte. A crescut extinderea zonelor locuite, multe terenuri au fost transformate în arabil dar creşterea cea mai importantă a avut loc prin transformarea diferitelor categorii de utilizare în zone de tranziţie cu arbuşti.

28


Foto nr. 7 Schimbare majoră în peisaj prin transformarea pădurii în sit de extracţii miniere

5. Fragmentarea habitatelor 5.1.Conceptul de fragmentare Fragmentarea habitatelor este fenomenul prin care în locul în care înainte a existat un habitat de extindere mare, continuă, se formează mai multe petece de habitate de dimensiuni reduse (Wilcove et al. 1986). Aceste fragmente de habitate sunt înconjurate de un mediu care diferă de caracteristicile habitatului iniţial, care pot include drumuri, cursuri de apă, zone antropizate etc. Migraţia între aceste fragmente este posibilă pentru unele specii, pentru altele însă este împiedicată total sau parţial. Această situaţie influenţează prin două căi populaţiile existente în această zonă. Prin reducerea suprafeţei totale a habitatului iniţial este influenţată negativ mărimea populaţiilor şi creşte semnificativ şansa de dispariţie a acestora. Pe de altă parte aşezarea fragmentelor rezultate şi sistemele complexe de legături între acestea influenţează activitatea de migraţie sau dispersie a populaţiilor. De obicei scade semnificativ şansa repopulărilor, fapt care măreşte importanţa gradului de populare a fragmentelor de habitate învecinate. Este de remarcat faptul că fragmentarea habitatelor nu este datorat exclusiv activităţii umane directe, a schimbării categoriilor de folosinţă sau a investiţiilor infrastructurale, adeseori procesul de degradare generală a habitatelor conduce la un grad mai ridicat de fragmentare. Fragmentele de habitat se deosebesc de habitatul iniţial prin faptul că: - raportul de perimetru/arie este mult mai mare - centrul fragmentelor este mult mai aproape de margine Aceste caracteristici trebuie luate în considerare în special în cazul ursului brun, care preferă habitate de extindere mare şi neperturbate, mai ales în alegerea locurilor de reproducere. În cazul studiilor referitoare la gradul de fragmentare şi degradare a habitatelor trebuie să ţinem cont şi de faptul că în unele cazuri o pierdere minimă de habitat poate cauza un grad de fragmentare ridicată. Este o abordare greşită evaluarea investiţiilor în cadrul procedurii de autorizare numai prin raportarea suprafeţelor afectate la suprafaţa totală a unui tip de habitat sau arie de protecţie naturală (parc naţional, sit Natura 2000, etc.)

29


5.2.Efectele ecologice ale fragmentării Efectele ecologice ale fragmentării sunt forte complexe. Cu toate că specia de urs este o specie foarte oportunistă şi adaptabilă la schimbările ce au loc în cadrul habitatului să natural, efectele ecologice generale ale fragmentării pot influenţa negativ starea de conservare a speciei. Aceste efecte sunt următoarele:  fragmentarea reduce extinderea tipurilor de habitate cu un grad de ridicat de potrivire cu nevoile ecologice a speciei urs;  fragmentarea poate împiedica dispersia liberă a speciei, îngreunează ocuparea habitatelor noi sau repopularea;  împiedică accesul la sursele de hrană, la locurile de iernat, locuri de reproducere, găsirea partenerilor, etc.;  poate să izoleze populaţiile locale faţă de metapopulaţie, care duce la degradarea genetică a acestora, deci măreşte şansele de dispariţie a lor.

5.3.Studiul de fragmentare, schimbarea în timp a gradului de fragmentare Pentru a avea o imagine generală asupra decurgerii în timp a proceselor de fragmentare a habitatelor s-a utilizat metoda comparării matematice a celor două baze de date GIS de acoperire a terenurilor, Corine Land Cover disponibile, datele din 2000 fiind considerate baza de comparaţie. Rezultatele comparării se prezintă astfel: Valoare

Situaţie în 2000

Situaţie în 2006

Schimbare %

Numărul fragmentelor (buc)

5 919

6 893

116%

Mărimea medie a fragmentelor (ha)

263,02

225,81

86%

Lungimea totală a perimetrelor (km)

74 400

81 038

109%

Din acest tabel se pot formula următoarele concluzii: - datele matematice confirmă faptul că în perioada de studiu a avut loc o accentuare a fragmentării habitatelor. Numărul fragmentelor a crescut la 116% faţă de situaţia anterioară, şi în mod evident aceste fragmente sunt din ce în ce mai mici, mărimea lor medie scăzând de la 263,02 ha la 225,81 ha. - lungimea totală a perimetrelor fragmentelor de asemenea a crescut de la 74,40 mii km la 81,03 mii km. Acest fapt indică accentuarea efectelor fenomenului de margine.

30


Harta nr. 12Habitat cu grad înalt de fragmentare în zona Cristuru Secuiesc

6. Bariere ecologice 6.1.Conceptul de bariera Conform literaturii de specialitate orice structură naturală sau antropică, care poate să îngreuneze sau să împiedice mişcarea natural a animalelor, poate fii considerat o barieră. Fiind faptul că barierele naturale au o influenţă mai redusă asupra animalelor şi pot fii influenţate numai într-o mică măsură, studiul descris în prezenta lucrare se referă numai la barierele antropice, care pot împiedica sau îngreuna mişcarea speciei ţintă.

6.2.Clasificarea barierelor Barierele pot fii clasificate prin mai multe puncte de vedere, cum este de exemplu rezistenţa impusă faţă de mişcarea animalelor, durata de acţiune a efectului de barieră sau tipul barierei. Din punctul de vedere al rezistenţei barierele sunt foarte diversificate, fiind situate între bariere absolut impermeabile pentru animale şi bariere cu rezistenţă minimă. Bineînţeles, rezistenţa barierei nu este un parametru absolut, aceasta fiind într-o relaţie strânsă cu specia de animal, din punctul de vedere al căruia efectuăm studiul acestuia. De exemplu un drum public cu trafic mijlociu poate fii considerat o barieră puternică pentru specia de lup, în timp ce este permeabil pentru specia de urs. Din punctul de vedere al duratei de acţiune barierele pot fii permanente (un element de infrastructură rutieră, etc.) sau temporare, care îşi exercită efectul de împiedicarea mişcării libere a animalelor numai pe o perioadă limitată de timp, sau sunt sezoniere. Pentru a avea o imagine cât mai reală asupra barierelor, acestea trebuie evaluate individual, având în vedere specia în cauză, locaţia, soluţia tehnică aplicată existenţa coridoarelor de mişcare a animalelor, mediul înconjurător, peisajul etc. Din acest motiv 31


modelele generale bazate pe analize cartografice pot fii utilizaţi numai ca indicatori de detectare a locaţiilor care pot fii critice.

6.2.1. Categorii de bariere antropice 6.2.1.1.

Drumuri

Cu toate că infrastructura rutieră a României nu ajunge la nivelul ţărilor vest europene, efectul de barieră şi de fragmentare a habitatelor generată de acestea nu poate fii neglijat, mai ales luând în considerare marea diversitate a zonelor cu valoare ecologică ridicată din această ţară. Lungimea totală a drumurilor naţionale şi judeţene din România este de 198.000 km, conform Anuarului Statistic al României din anul 2011. Zona de studiu pentru analiza efectuată în cadrul proiectului are o reţea rutieră de lungime de 3101,54 km, care este compusă din următoarele categorii de drumuri:

Lungime totală în areal de studiu

Procent din total

Drumuri europene

197,31

6,36

Drumuri naţionale

702,02

22,63

Drumuri judeţene

2202,21

71,00

Total reţea de drumuri

3101,54

100,00

Categoria de drum

Celelalte categorii de drumuri, drumurile comunale, agricole, forestiere, nu au fost luate în calcul în cadrul prezentului studiu, efectul de barieră al acestora pentru specia urs fiind considerată nulă, având în vedere lăţimea redusă a acestora şi traficul redus care are loc pe acestea.

32


Harta nr. 13 Reţeaua de drumuri publice din arealul de studiu

Este de remarcat faptul că în arealul de studiu sunt 4.356 km de drumuri forestiere. Aceste drumuri nu prezintă efect de barieră dar pot influenţa efectivele de urşi în mod indirect, prin crearea căilor de acces pentru extracţii forestiere, perturbare a locurilor de reproducere şi iernat prin accesul necontrolat al turiştilor, vânătorilor, pescarilor etc., deci contribuie la creşterea presiunii antropice asupra habitatelor naturale. Efectul de barieră al drumurilor depinde în mare măsură de categoria drumului, care se reflectă în mare măsură în lăţimea părţii carosabile şi soluţia tehnică aplicată pentru construcţia acestuia. În unele cazuri drumurile secundare şi înguste pot avea un efect de barieră ridicată, din care cauză ar fi o greşeală mare să evaluăm un tronson de drum fără a ţine cont de intensitatea traficului care are loc pe acesta. De obicei intensitatea traficului este exprimat în media anuală a traficului zilnic (vehicul/zi). De asemenea este importantă şi distribuţia traficului pe perioadele zilei, având o influenţă mai mare asupra deplasării urşilor tronsoanele cu trafic intens în timpul nopţii. Traficul contribuie la amplificarea efectului de barieră mai ales prin zgomotul produs dar şi prin perturbarea vizuală a animalelor. Cercetările de specialitate citate de diferitele surse bibliografice atrag atenţia asupra faptului că drumurile de comunicaţie nu au neapărat un efect negativ asupra populaţiei de urşi. Drumuri neasfaltate cu trafic sub 3 maşini pe zi constituie un factor de atracţie pentru urşi, animalele utilizează aceste drumuri pentru deplasare, căt şi pentru procurarea hranei. Prin efectul de limită de habitate vegetaţia de pe marginea drumurilor secundare este mai diversificată, constituind o bază trofică directă dar acţionează şi în mod indirect, prin atragerea erbivorelor care constituie specii de pradă pentru urs.

33


Efectul de barieră a unui drum poate să fie influenţată de infrastructură rutieră atât în sens negativ cât şi în sens pozitiv. Un drum secundar cu trafic redus poate să constituie o barieră impermeabilă din cauza parapetelor de beton armat, construite pentru prevenirea alunecărilor de teren.

Foto nr. 8 Parapet din beton lângă DN 2D, barieră absolută pentru urs

Pe tronsonul între localităţile Lepşa şi Ojdula a drumului naţional DN 2D, în momentul de faţă fiind în curs de modernizare a fost cartate în total 2811 m de astfel de parapete, care influenţează în mod semnificativ efectul de barieră a acestui segment de drum.

Harta nr. 14 Localizarea parapetelor de beton pe drumul DN 2D

De asemenea infrastructura rutieră poate să reducă efectul de barieră a drumului. Podurile, podeţele, viaductele pot constitui coridoare de traversare a drumului, care deseori sunt folosite şi de urs, dacă soluţia tehnică aplicată la construcţia acestora corespunde condiţiilor impuse de caracteristicile comportamentale a acestui specii.

34


Foto nr. 9 Podul peste pârâul Chirui, utilizat cu regularitate de urşi pentru subtraversarea drumului naţional DN 13A

În cadrul studiului de fragmentare a habitatelor, realizat în cadrul prezentului proiect s-a efectuat studiul amănunţit al efectului de barieră a tronsonului între localităţile Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa, judeţul Harghita, al drumului naţional DN 13A. A fost susceptibil ca acest tronson de drum să aibă un efect de barieră destul de puternică pentru urs, ţinând cont de localizarea şi traficul intens care se desfăşoară pe acesta. S-a luat în calcul o zonă de studiu cu suprafaţă de 20.000 ha, în care s-a realizat corectarea categoriilor de acoperire a terenului luat din baza de date CORINE 2006 ţinând cont de situaţia actuală. Pentru a obţine o acurateţe sporită analizele au fost făcute pe baza rasterelor de bază (elevaţie, acoperire a terenurilor, distanţă faţă de localităţi, etc.) de rezoluţie de 25x25 m.

Harta nr. 15 Modelul calităţii habitatului în zona DN 13A între Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa

Prin identificarea zonelor centrale (Corea areas) pe cele două părţi ale drumului şi generarea modelului matematic al costului de deplasare, s-a putut evidenţia coridoarele teoretice de 35


deplasare a animalelor între acestea. Prin compararea datelor obţinute cu datele referitoare la istoricul accidentelor rutiere ce au avut loc în această zonă, s-a putut confirma faptul că modelul matematic generat este valabil, animalele utilizează în mod regulat coridoarele de deplasare. Prin cunoaşterea acestor zone fierbinţi se pot formula sfaturi practice către autorităţile competente în scopul diminuării efectului de barieră şi prevenire pagubelor ecologice şi materiale cauzate de accidentele rutiere.

Harta nr. 16 Modelul coridoarelor ecologice generate în zona DN 13A între Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa

6.2.1.2.

Căi ferate

Efectul de barieră al căilor ferate este în aproape similară cu cea a drumurilor, dar se manifestă în general cu o intensitate mai redusă faţă de acestea. Acest lucru se datorează faptului că liniile de cale ferată sunt în general mult mai înguste decât drumurile şi sunt mai uşor de traversate. Intensitatea traficului este relativ redusă, timpul trecut între două garnituri feroviare este mult mai lung, animalele pot alege mai uşor perioada optimă de traversare a liniei ferate. Cu toate acestea în arealul de studiu în perioada 2007-2012 s-a înregistrat multiple accidente feroviare, care au soldat cu moartea urşilor. Adesea putem constata o cumulare a efectelor de barieră a mai multor structuri. Căile ferate pe mai multe tronsoane sunt paralele cu drumurile sau cu cursurile de apă, fapt care amplifică efectele nedorite exercitate de acestea. În arealul de studiu avem în total 487,36 km de căi ferate. Dintre acestea 165,78 km sunt situate în zona de câmpie a judeţului Vrancea, care nu constituie habitatul natural al ursului brun.

6.2.1.3.

Zone îngrădite

Îngrădirile constituie o categorie de barieră ecologică care este destul de greu de abordat în mod ştiinţific, datorită diversităţii mare a acestora. Pot fii uneori de dimensiuni însemnate, mai ales în cazul păşunilor îngrădite cu gard electric, dar dimensiunea zonelor îngrădite poate 36


să difere de la an la an. Ţinerea în evidenţă a acestora este de asemenea greoaie pentru că uneori sunt montate în urma parcurgerii procedurilor de autorizare a construcţiilor dar în cele mai multe cazuri fără nici un act de reglementare. Dintre diversele tipuri de îngrădiri din punct de vedere al efectului de barieră ne interesează mai mult numai gardurile electrice ala păşunilor şi gardurile ţarcurilor pentru vânat. Gardurile electrice montate în jurul păşunilor şi pajiştilor pot avea uneori lungimi destul de însemnate. Acestea de obicei nu sunt montate pentru a previne pagubele produse de carnivore mari în cadrul animalelor domestice, acestea au scopul de a ţine animalele pe păşune. Fermierii aleg de obicei soluţia tehnică mai puţin costisitoare, gard cu două conducte electrice orizontale, care nu constituie un obstacol absolut în calea deplasării urşilor. Aceste garduri au mai mult un efect psihologic, urşii care au mai avut contact cu astfel de sisteme evită să atingă gardul. Dar trebuie avut în vedere că această specie, dacă este bine motivat şi nu este perturbat, de obicei găseşte calea de traversare a gardului, fie pe dedesubt fie peste conductele montate. Pentru a proteja localităţile, culturile agricole şi efectivele de animale domestice faţă de pagubele provocate de urşi şi lupi Consiliul Judeţean Harghita în 2012 a lansat un program pentru gestionarii fondurilor cinegetice şi asociaţiile de proprietari de terenuri care a constat în suportul material al achiziţionării unor sisteme de garduri electrice de lungime mare. În cadrul acestui program au fost achiziţionate 10 sisteme de garduri electrice cu dimensiunea de 4 km fiecare, cu scopul prevenirii pagubelor produse de vânat în culturi agricole, livezi şi şeptel. Gardurile de protecţie a ţarcurilor pentru vânat, constituie de asemenea bariere în calea mişcării urşilor. Gardurile confecţionate din plasă de sârmă şi sârmă ghimpată, dublate adeseori cu gard electric, dacă sunt întreţinute în mod corespunzător, sunt aproape 100% impermeabile pentru animale. Având de obicei dimensiuni mari, acestea trebuie luate în considerare în analizele de fragmentare a habitatelor. Este de menţionat că s-a înregistrat cazuri când ursul a reuşit să treacă prin gardul ţarcului de vânat, şi chiar a utilizat ţarcul pentru mistreţ ca loc de iernat (în ţarcul din proprietatea DSV Harghita, în anul 20010-11)

Foto nr. 10 Gardul complexului cinegetic din Borsec, jud. Harghita.

6.2.1.4.

Localităţile, zonele construite

Localităţile şi alte zone construite (facilităţi industriale, comerciale, turistice etc.) sunt considerate barierele ecologice cele mai semnificative pentru mişcarea liberă a animalelor. Cu 37


toate că există cazuri, când urşii intră în localităţi, aceste structuri antropice sunt considerate bariere total impermeabile. Între condiţiile zonei studiate putem vorbi despre zone construite compacte, zone de-a lungul văilor, cursurilor de apă sau a drumurilor publice, ca structuri lineare (cazuri tipice a zonelor cu case de weekend de-a lungul văilor) sau clădiri individuale dispersate într-o zonă mai extinsă, ca structuri punctiforme (zonele cu practici tradiţionale de agricultură, Şaptesate, Fântâna Brazilor etc.) Efectul de barieră exercitată de acestea este în raport invers cu distanţele dintre clădiri. Conform hărţilor de acoperire a terenurilor în arealul de studiu extinderea zonelor construite este de 75.371 ha, care reprezintă 4,86% din suprafaţa totală.

Harta nr. 17 Extinderea zonelor construite din arealul proiectului

În ultima perioadă procesul de extindere a zonelor construite sus menţionate se amplifică în mod semnificativ pe de o parte, pe de altă parte apar noi structuri liniare între zonele construite punctiforme existente. Având în vedere acest fapt, caracterul ireversibil a proceselor precum şi existenţa unor măsuri foarte limitate de restabilire a conectivităţii, considerăm că este absolut necesar includerea în procedură de elaborare a planurilor urbanistice a studiilor amănunţite referitoare la efectele de barieră şi fragmentare a habitatelor naturale a viitoarelor zone construite. 38


6.2.1.5.

Tipuri de habitate improprii

Unele tipuri de habitate extensive pot constitui bariere pentru mişcarea liberă a animalelor prin peisaj. Acestea nu corespund cerinţelor ecologice a animalelor, deci vor fii evitate pe cât este posibil. Fiind faptul, că ursul este o specie care este adaptată habitatelor forestiere va evita instinctiv spaţiile largi, deschise, fără o vegetaţie înaltă în care poate să se ascunde. Dacă din diferite motive animalul este obligat să traverseze astfel de zone o va face în modul în care trebuie să se distanţeze cât mai puţin de zone cu vegetaţie forestieră, care pot constitui adăpost pentru el. De obicei utilizează petecele de vegetaţie forestieră ca stepping-stones. Astfel efectul de barieră a acestor tipuri de habitate depinde foarte mult de mărimea zonelor deschise şi gradul de mozaicare a acestora. Zonele decopertate în urma extracţiilor miniere sau alte lucrări, lipsite total de vegetaţie prezintă aceeaşi efect de barieră ca şi tipurile de habitate improprii.

Foto nr. 11 Perimetru de extracţii miniere Lafarge din comuna Joseni, jud. Harghita, având suprafaţa de peste 70 ha.

Aşa cum este redat în tabelul din capitolul 4.2. extinderea totală a tipurilor de habitate improprii pentru urs în cadrul arealului de studiu este de 473 402 ha. Extinderea habitatelor improprii a crescut la 112% în perioada 2000-2006, şi este foarte posibil ca situaţia din momentul de faţă să fie şi mai rea.

6.3. Efectele cumulative ale barierelor Cu toate că barierele ecologice pot fii studiate şi prin efectul lor negativ individual asupra conectivităţii şi permeabilităţii habitatelor, în cele mai multe cazuri efectul acestora se cumulează. Peisajul compus dintr-o reţea densă de bariere ecologice poate să devină foarte puţin permeabil sau total impermeabil, chiar dacă nici unul dintre barierele individuale nu au un efect limitativ significant. Efectul cumulativ a barierelor poate să fie studiată la două nivele:

39


-la nivel local, efectul cumulativ se manifestă cel mai des prin suprapunerea spaţială a mai multor tipuri de bariere, în cel mai întâlnit caz un drum public cu o cale ferată, drum public cu zone îngrădite, cursuri de apă cu drumuri paralele, etc. -la nivel regional, cumularea barierelor se manifestă prin suprapunerea structurii de localităţi cu reţea de comunicaţii (drumuri, căi ferate) şi zonele non habitat, terenuri fără vegetaţie naturală sau puternic antropizate. Acest fenomen în incinta arealului nostru de studiu se manifestă mai puternic pe zonele cu altitudine joasă din Câmpia Siretului şi în depresiunile intracarpatice, Bazinul Gheorgheni, Bazinul Ciucului, Depresiunea Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc.

Harta nr. 18 Distribuţia terenurilor caracterizate printr-un efect cumulativ ridicat a barierelor ecologice

40


Foto nr. 12 Defileul Oltului la Băile Tuşnad. Efectul cumulat al diferitelor tipuri de bariere, zona construită, drum naţional, cale ferată şi curs de apă.

7. Coridoarele ecologice 7.1.Definiţia coridorului ecologic Conform literaturii de specialitate un coridor ecologic este un element din peisaj de formă mai mult sau mai puţin liniară care diferă prin structură şi funcţie de zona înconjurătoare şi care facilitează deplasarea speciei ţintă prin zone cu tipurile de habitate mai puţin favorabile acestuia.

7.2.Utilizarea coridoarelor de deplasare de către urs 7.2.1. Deplasări diurne

Urşii pornesc la căutarea hranei în fiecare noapte. Acesta căutare în cele mai multe cazuri însemnă că animalele deplasează în direcţia zonelor cu elevaţie mai scăzută, mai deschise şi mai apropiate de activitate umană. În timpul zilei ei caută locuri mai ferite şi liniştite pentru culcuş de zi. Deplasarea zilnică a urşilor este în medie de 1,6 km dar în unele cazuri poate depăşi 10 km (Huber and Roth 1989).

7.2.2. Deplasări sezoniere

Urşii utilizează habitate diferite în diferite sezoane ale anului. La începutul primăverii ei se mişcă spre zonele cu altitudine mai joase unde vegetaţia răsare mai repede şi este mai uşor de procurat hrana necesară. În timpul sezonului de reproducere, în mai-iunie masculii străbat distanţe însemnate în căutarea femelelor în călduri. S-a observat de asemenea deplasarea urşilor către zonele cu multe fructe de pădure în timpul coacerii acestora dar şi deplasarea lor către terenurile arabile cu culturi agricole care pot constitui o sursă de hrană importantă (ovăz, grâu, porumb). Toamna urşii caută păduri de foioase bătrâne pentru a beneficia de jir şi ghindă, care este o ultima ocazie de a asigura rezervele necesare pentru iernat. Tot în această perioadă unele animale fac apariţie în jurul livezilor. În timpul iernii animalele se retrag spre zonele cu altitudine mai mare, mai liniştite pentru a intra în bârlog sau a făta. În acest fel arealul utilizat de această specie este foarte mare, un home range individual poate depăşi 250 km2 . 41


Conform literaturii de specialitate se observă o diferenţiere însemnată în ceea ce priveşte mobilitatea animalelor în funcţie de sexul acestora. În cazul masculilor atât deplasarea medie zilnică cât şi mărimea unui home range este mult mai mare decât în cazul femelelor. Fără o reţea corespunzătoare de coridoare de deplasare între fragmentele de habitat potrivite în diferitele perioade ale zilei sau a anului deplasarea diurnă şi sezonieră a urşilor este mult îngreunat, care poate să aibă consecinţe grave în ceea ce priveşte starea de conservare a speciei. Ciclul natural al urşilor suferă modificări substanţiale, femelele rămân nefertilizate şi puii mor din cauza locaţiei nepotrivite a bârlogului. Se constată mortalităţi din cauza faptului că urşii nu sunt pregătiţi în mod corespunzător pentru iernare sau animalele sunt obligaţi să-şi suplimenteze baza trofică cu hrană din surse artificiale, cauzând conflicte cu populaţia locală şi pagube materiale însemnate.

7.3.Coridoarele şi conectivitatea siturilor Natura 2000

Harta nr. 19 Distribuţia geografică a celor 15 situri Natura 2000 implicate în prezentul proiect.

42


Studiul conectivităţii celor 15 situri Natura 2000 implicate în proiect s-a bazat pe generarea matematică prin metode GIS a coridoarelor ecologice teoretice între acestea. În procesul de modelare spaţială a coridoarelor ecologice potenţiale am utilizat siturile Natura 2000 ca zone centrale. Printre aceste zone s-a creat la rând coridoarele ecologice utilizând comanda Create corridor model din Corridor Designer toolbox. Această comandă generează automat şi rasterul costului de deplasare cumulat (Cumulative Cost Grid). S-a utilizat ca baza de calcul modelul general de calitate a habitatului, obţinut în urma paşilor procedurali descrişi în capitolul 3.3.2 Coridoarele generate sunt generate în mai multe straturi ESRI Shape poligon. Dintre acestea am utilizat la analizele ulterioare coridoarele de 10%, care reprezintă de exemplu segmentul de 10% cel mai permeabil între cele situri Natura 2000 luate în considerare.

Harta nr. 20 Coridoarele ecologice între situri Natura 2000

Nu s-a generat coridoare între siturile Natura 2000 lipite (Ciomad-Balvanyos/Sfânta AnaMohoş, Putna – Vrancea/Oituz – Ojdula) şi cele de extindere mică din judeţul Vrancea. Coridoarele generate nu iau în calcul zonele de habitat cu HSI ridicat (indice peste 85) din jurul siturilor Natura 2000, presupunând cazul cel mai nefericit în care specia ţintă este prezentă numai în interiorul acestora. Această abatere de la situaţie reală este necesară pentru a putea genera un coridor care leagă direct cele două situri.

43


7.4.Analiza hotspoturilor depistate Suprapunând coridoarele obţinute cu zonele de activitate umană, potenţialele bariere ecologice şi zonele predispuse pentru urbanizare, s-a identificat hot-spoturile unde trebuie efectuate acţiunile de asigurare sau restabilire a conectivităţii siturilor Natura 2000. In afară de hotspoturile care ar putea periclita conectivitatea directă între siturile Natura 2000 implicate în proiect s-a putut identifica mai multe locaţii critice, care nu au influenţă directă asupra siturilor Natura 2000 dar pot constitui obstacole în calea utilizării celorlalte coridoare ecologice tradiţionale ale urşilor sau pot fragmenta unele zone centrale importante, care în momentul de faţă încă sunt compacte. Localizarea geografică a acestor locaţii este redată pe următoarea hartă:

Zone critice identificate: 1. DN 15 Borsec- Tulgheş 2. DN 13B Pasul Bucin 3. D 138 Pasul Liban 4. Zona Izvorul Mureşului –Greţeş 5. DN 13A Miercurea Ciuc-Vlăhiţa 6. Zona Jigodin Băi – Miercurea Ciuc 7. Zona Tuşnad Băi – Malnaş 8. DN 11B Pasul Nyerges 9. Zona Valea Seacă – Părăul Casin 10. DN 11 Pasul Oituz 11. DN 2D Pasul Lepşa

Harta nr. 21 Distribuţia geografică a zonelor critice identificate

44


S-a analizat la rând fiecare zona critică identificată. Zona „Kalibasko” pe DN 13A Miercurea Ciuc-Vlăhiţa

N

Tabara “Kalibasko”

45


Localizare, descriere: Pe drumul naţional DN 13A între Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa, în jurul taberei pentru copii „Kalibasko” şi drumul judeţean spre Băile Chirui. Această locaţie, împreună cu celelalte segmente ale DN 13A asigură conectivitatea între siturile Natura 2000 Harghita Mădăraş şi Herculian, iar în sensul mai larg conectivitatea între zona centrală din Harghita de Nord şi cea din Harghita de Sud. Puncte tari: - zona destul de îndepărtată de localităţi - relief cu rugozitate mare care nu se pretează pentru dezvoltare infrastructurală - prezenţa părăului Chirui, ca şi coridor ecologic natural - podul peste părău utilizat ca ecoduct pentru urşi Puncte slabe: - existenţa taberei pentru copii şi a pensiunii, activităţi de turism - zona împădurită îngustă - trafic intensiv pe drumul naţional Oportunităţi: - posibilitatea transformării păşunii neutilizate corespunzător în pădure cu permeabilitate mai mare - pădurea plantată în această zonă în anul 2009 în curând va avea densitatea necesară ca să constituie o zonă cu permeabilitate mare pentru urşi Ameninţări: - dezvoltarea necontrolată a zonei cu construite şi intensificarea activităţilor de turism de masă - îngrădirea terenurilor cu diferite scopuri (curte, păşune, pepinieră, etc.) - schimbarea destinaţiei terenurilor împădurite - tratarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere în această zonă poate cauza habituarea urşilor

46


Zona „Defileul Oltului la Tuşnad Băi - Bixad”

N

Tuşnad Băi

47


Localizare, descriere: Pe drumul naţional DN 12 între Tuşnad Băi şi Bixad. Asigură conectivitatea între siturile Natura 2000 Herculian şi Ciomad-Balvanyos, respectiv Mohoş-Sfânta Ana. Este o zonă extrem de expusă la conflicte între om şi urşii, precum şi la accidente rutiere şi feroviare cauzate de urşi. Din acest motiv această zona a fost analizată în detaliu, generând modelul calităţii habitatului HSM la o rezoluţie de 25x25m, cu actualizarea datelor CORINE Land Cover la situaţia actuală (2011). Observaţiile efectuate despre mişcarea urşilor şi locaţiile accidentelor rutiere şi feroviare indicate pe harta alăturată confirmă existenţa coridoarelor generate prin mijloace matematice în program GIS.

48


Puncte tari: - zona din împrejurimi cu păduri de calitate ecologică înaltă - distanţă scurtă de parcurs între zone împădurite Puncte slabe: - zonă cu bariere ecologice cu efecte cumulate (drum naţional, cale ferată, râul Olt, zone locuite) - zona puternic antropizată - trafic intens pe drumul naţional - zone cu extracţii miniere - zonă turistică - coridorul ecologic dirijează urşii în deplasare către zona turistică Sf. Ana -Mohoş - coridorul ecologic generat trece chiar şi prin staţiunea Tuşnad Băi, atingând zona gării CFR. În această fiind amplasat un punct de colectare a deşeurilor menajere, conflictele cauzate de urşii habituaţi sunt permanente. (Intervenţie ARMU pentru relocarea unei ursoaice cu 2 pui în anul 2011) Oportunităţi: - existenţa zonelor cu vegetaţie naturală intercalate între localităţi care pot fii păstrate ca coridor ecologic Ameninţări: - dezvoltarea necontrolată a zonei locuite - extinderea perimetrelor de extracţie minieră - îngrădirea terenurilor cu diferite scopuri (curte, păşune, pepinieră, etc.) - schimbarea destinaţiei terenurilor împădurite cu diferite scopuri, realizarea unor noi pârtii de schi, etc. - realizarea drumului ocolitor în jurul localităţii Tuşnad Băi

49


Hotspot „Valea Seacă – Părăul Casin”

N

50


Localizare, descriere: Pe drumul naţional DN 11B între Valea Seacă şi Casinul Nou, în apropierea localităţii Valea Seacă. Asigură conectivitatea între siturile Natura 2000 Ciomad – Balvanyos şi Oituz-Ojdula, în sensul mai larg deplasările urşilor din munţii Bodoc şi Turia spre Nemira şi Breţcu. Puncte tari: - zona din împrejurimi cu păduri de calitate ecologică înaltă - efectul de barieră este destul de slabă - zona cu slabă activitate antropică - drum naţional DN 11B cu trafic relativ scăzut Puncte slabe: - practicarea oieritului şi amplasarea stânelor în culoarul de trecerea a urşilor Oportunităţi: - existenţa zonelor împădurite cu valoare ecologică mare Ameninţări: - dezvoltarea necontrolată a zonei locuite în jurul pensiunii „Katrosa” - schimbarea destinaţiei terenurilor împădurite - dezvoltarea infrastructurii de protecţie contra inundaţiilor a părăului Casin

51


Zona „Izvorul Mureşului – Vârful Greţeş”

N

Izvorul Mureşului

52


Localizare, descriere: Drumul naţional DN 12 între Sândominic şi Izvorul Mureşului, în zona vârfului Greţeş. Asigură conectivitatea între siturile Natura 2000 din Munţii Harghita (Harghita Mădăraş) şi siturile şi zone centrale din Munţii Giurgeu şi Hăşmaş Puncte tari: - zona din împrejurimi cu păduri de calitate ecologică înaltă - distanţă scurtă de parcurs între zone împădurite - existenţa în zona a unui pod şi a unui tunel care favorizează traversarea căii ferate de către urşi Puncte slabe: - zonă cu bariere ecologice cu efecte cumulate (drum naţional, cale ferată, elemente de infrastructură feroviară) - trafic intens pe drumul naţional - zonă turistică la Izvorul Mureşului Oportunităţi: - defileul părăului şi panta abruptă a vârfului Greţeş se pretează pentru dezvoltarea zonei locuite în această direcţie Ameninţări: - schimbarea destinaţiei terenurilor împădurite cu diferite scopuri, realizarea unor noi pârtii de schi, etc.

53


Zona „Sovata – Praid”

N

Praid

Sovata

54


Localizare, descriere: Drumul naţional DN 13A între Praid şi Sovata. Asigură conectivitatea între Munţii Gurghiului şi Dealurile Târnavei Mici, utilizat mai ales în parcursul deplasărilor sezoniere între locurile de iernat şi zonele de hrănire din altitudini mai joase. Puncte tari: Puncte slabe: - zonă cu bariere ecologice cu efecte cumulate (drum naţional, cale ferată, râul Târnava Mică) - trafic intensiv pe drumul naţional - zonă turistică la Sovata şi Praid Oportunităţi: - încă există o zonă liberă de construcţii şi alte bariere ecologice impermeabile între cele două localităţi, care ar putea fi conservată pe viitor Ameninţări: - zona este foarte expusă la extinderea zonelor locuite din cauza turismului de masă în regiune. - construirea autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi va cauza un efect de barieră totală în această zonă dacă va fi realizat fără soluţii tehnice de păstrarea coridorului ecologic.

55


Zona „Băile Jigodin – Miercurea Ciuc”

N

Sâncrăieni

Municipiul Miercurea Ciuc

56


Localizare, descriere: Drumul naţional DN12 între Miercurea Ciuc şi Sâncrăieni. Asigură conectivitatea între Munţii Harghita de Sud şi Munţii Ciucului. Nu este un coridor de maximă importanţă, este utilizat numai de un număr redus de urşi, mai ales pentru a accesa zonele cu vegetaţie naturală din regiunea Dealului Şuta. Acest hotspot este important mai ales datorită faptului că este atât de aproape de Municipiul Miercurea Ciuc, apariţia urşilor într-o zonă atât de aglomerată poate cauza panică în rândul populaţiei. Din cauza drumului aglomerat au loc accidente rutiere în această regiune. Puncte tari: - Dealul Kovesoldal nu pretează pentru dezvoltare - rezervaţia naturală de interes judeţean Dealul Cetăţii – Jigodin Băi şi situl Natura 2000 „Munţii Ciucului” împiedică dezvoltarea necontrolată a zonei. Puncte slabe: - zonă cu bariere ecologice cu efecte cumulate (drum naţional, cale ferată, râul Olt, zonă construită) - trafic intensiv pe drumul naţional - zona turistică - gospodării cu animale domestice şi depozite de deşeuri menajere în zonă care ar putea cauza habituarea urşilor Oportunităţi: - Planul Urbanistic General în curs de actualizare al Municipiului Miercurea Ciuc nu prevede extinderea intravilanului în această zonă Ameninţări: - construirea centurii de ocolire a Municipiului Miercurea Ciuc va îngreuna sau va împiedica total trecerea urşilor în această zonă. - redeschiderea carierelor de piatră abandonate din zonă

57


8. Bibliografie

1.

Ardeleanu, A.D., Mirea, I., 2009, Modelarea GIS a unei reţele ecologice, instrument pentru dezvoltarea durabilă – ghid practic, Editura Silvică, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice

2.

Anděl, P., Mináriková, T. and Andreas, M. (eds.) 2010: Protection of Landscape Connectivity for Large Mammals. Evernia, Liberec, 134 pp

3.

Bier, P., Majka, D. and Jenness, J., 2007. Conceptual steps for designing wildlife corridors. pp. 1-90. Corridordesign.org

4.

Bier, P., Majka, D. and Jenness, J., 2007a. CorridorDesigner ArcGIS Toolbox Tutorial. Pp 1-25. Corridordesign.org

5.

Bereczky, L. 2010 Practical Applications of a Bear Rehabilitation Centre in the scientific studies related with the specie’s behaviour and ecology. Master thesis at University of West Hungary Sopron, Faculty of Forestry, Institute of Wildlife Management and Vertebrate Zoology. Unpublished results

6.

Jansson I. 2005, A pilot study of brown bear (Ursus arctos) habitat use in central Sweden at two temporal scales using GPS, Department of Animal Ecology Swedish University of Agricultural Sciences

7.

Nellemann CC, Støen B. Kindberg J., Swenson J.E. Vistnes I, Terrain use by an expanding brown bear population in relation to age, recreational resorts and human settlements, Biological Conservation Journal 167-165, Elsevier Ltd. Amsterdam, Netherland

8.

Maanen, E., Predoiu, G., Klaver, R., Soule, M., Popa, M., Ionescu, O., Jurj, R., Neguş, Ş., Ionescu, G., Altenburg, W., 2006, Safeguarding the Romanian Carpathian ecological network. A vision for large carnivores and biodiversity in Eastern Europe. A&W ecological consultans , Veenwouden, The Netherlands. ICAS Wildlife Unit, Brasov, Romania.

9.

Posillico, M., Meriggi, A., Pagnin, E., Lovari, S., Russo, L., 2004, A habitat model for brown bear conservation and land use planning in the central Apennines. Biological Conservation 118:141-150.

10. Predoiu, G., Maanen, E., 2003, Building a regional ecological network in the Carpathians, based on key habitats for large carnivore (wolfes, bears and lynx), Editura Silvică, Anale I.C.A.S, 46(1): 197-206 11. Swenson, J.E., Gerstl, N., Dahle, B., Zedrosser, A., 2000. Action Plan for the Conservation of the Brown Bear in Europe. WWF International, Gland, Switzerland

58


9. Anexe

59

Raport tehnic privind degradarea si fragmentarea habitatului ursului brun  

Raport tehnic privind degradarea si fragmentarea habitatului ursului brun

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you