Issuu on Google+

CARNE SAIAPM Revista studenĹŁilor


Roxana-Iuliana TUDORIE

Introducere Din cele mai vechi timpuri, procesarea alimentelor a stat în centrul omenirii. Industria alimentară trebuie să se adapteze continuu la nevoile consumatorilor. Stilul de viaţă uman este în continuă schimbare, deci şi atitudinea faţă de alimente se schimbă. În Europa, tot mai mulţi consumatori au devenit anxioşi la stilul alimentar şi sunt din ce în ce mai atenţi la aspectele de siguranţa alimentară, calitate, protecţia mediului şi a animalelor (Vukasovic, 2013). Hartman susţinea că, “Consumatorii redefinesc calitatea. În trecut, calitatea era reprezentată doar de preţ. Apoi oamenii au pus mai mult accent pe predictibilitate, siguranţă, eficienţă şi uniformizare. Astăzi însă, consumatorii acordă cea mai mare importanţă autenticităţii, diversităţii şi funcţionalităţii, deci calitatea este definită de amprenta alimentului” (Best, 2011). Aşa s-au născut conceptele ecologice (biologice, organice), vegetariene, vegane etc. Produsele ecologice au devenit foarte populare, iar cererea este în continuă creştere. Unii consumatorii le preferă deoarece sunt produse nepoluante, iar în acelaşi timp sunt sănătoase. Pentru a înţelege cum funcţionează aceste alimente, sunt necesare cunoştinţe de agricultură ecologică. Cercetările legate de preferinţele consumatorilor asupra produselor din carne ecologică sunt diversificate. Termenii, „ecologic” - „eco”, „biologic” - , „bio”, „organic” definesc acelaşi sistem şi se referă la modalitatea de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu protecţia şi dezvoltarea mediului. Termenul uzual atribuit României de către U.E. care defineşte acest concept este ecologic” (MonitorulOficial, 2000).

Consumul global de carne Carnea este consumată în cantităţi mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare. De exemplu, consumul de carne în Africa pe cap de locuitor este minim (31 g/zi), dar în Asia (121 g/zi) şi America Latină (147 g/zi) este maxim. Procesele de modernizare şi tranziţie economică au condus la industrializare şi urbanizare în multe ţări. Industria alimentară a înflorit şi este în continuă schimbare. Schimbările rapide în dieta alimentară şi modul de viaţă au un impact semnificativ în echilibrul nutritiv al populaţiei. La nivel global, evidenţa indică o tranziţie în nutriţie, în care dieta nu mai conţine produse de bază precum cerealele, rădăcinoasele, legumele, ci alimente procesate, de origine animală, mai mult zahăr, sare, grăsime, alcool (Nuamah, Consuming meat in a

sustainable way, 2012). În comparaţie cu aceste obiceiuri, studiile de paleoalimentaţie au descoperit că omul, în perioada sa de vânătorculegător (cu zeci, sute de mii de ani în urmă) avea în spectrul său alimentar plante şi animale aparţinând la peste 300 de specii naturale (Mencinicopschi, 2010). Obiceiurile alimentare actuale nu doar că nu sunt de calitate dar au şi influenţe negative asupra mediului dar au şi un impact social şi economic negativ. În figura 1 este descris consumul global de carne din 1961 până în 2008. Astfel se observă consumul de carne în creştere. Între anii 1960-1970, consumul global de carne a fost de aproximativ 50-100 milioane tone, iar între anii 2000 şi 2010, consumul a ajuns între 250300 milioane tone.


Emisiile de gaze cu efect de seră din diferite sectoare defrişare 6%

deşeuri altele 4% 4%

creşterea animalelor 18% construcţii 15%

agricultură 10%

industrie 16%

energie 13%

transporturi 14%

Fig. 2.1. Consumul global de carne între anii 1961-2008 (Nuamah, 2012)

Figura 2.2. Emisiile de gaze cu efecte de seră din diferite sectoare (Nuamah, 2012)

Consumul de carne, precum şi emisiile eliberate în atmosferă la procesare se preconizează să se dubleze până în anul 2050 ceea ce reprezintă o catastrofă planetară pentru Pământ şi locuitori. Figura 2.2. reprezintă emisiile de gaze cu efect de seră provenite din diferite sectoare (creşterea animalelor, industrie, transport, energie, agricultură, construcţii, ape uzate, etc). Creşterea animalelor joacă un rol important pentru schimbările climatice. Consumul de carne este o cauză majoră a încălzirii globale, iar acest lucru reprezintă unul dintre factorii topirii gheţarilor din oceanul Arctic şi Antarctica. Din sectorul de

agricultură, creşterea animalelor reprezintă 80 % din toate emisiile. Producţia agricolă este responsabilă de cele mai mari efecte negative asupra mediului. Industria cărnii şi a produsele din carne afectează sever mediul înconjurător, urmată de industria laptelui şi a lactatelor, dar şi a uleiurilor şi grăsimilor. O dietă responsabilă şi sustenabilă presupune un consum mai scăzut de carne, consumul cărnii ecologice sau procesată minimal, care auromat va duce la o impact mai scăzut asupra mediului (Nuamah, Consuming meat in a sustainable way, 2013).

Preferinţele consumatorilor Oamenii au diferite sisteme valorice pe care le orientează în mod diferit pentru anumite bunuri. Ca atare, preferinţele vor fi diferite atât de la individ la individ, cât şi pentru unul şi acelaşi individ în condiţii spaţio-temporale diferite. Preferinţele sunt influenţate în general de tradiţii, obiceiuri, spaţiu geografic, natura psihologică, educaţie etc. Un studiu danez focusat pe cercetarea preferinţelor consumatorilor, s-a realizat utilizând o nouă metodă de cuantificare (Meinert & Aaslyng,

2014). Această metodă utilizează variabile precum stări emoţionale, satisfacţie etc şi este bazată pe percepţiile şi asocierile globale ale consumatorilor pentru un produs dat. Atunci când se utilizează termeni precum „tradiţional”, “exotic”, “sumar”, “tânăr”, “familiar”, “apetisant”, “plictisitor” etc. pentru evaluările senzoriale, se crează o posibilă şi unică legătură între descrierea senzorială şi marketing. În general, consumatorii cunosc aceşti termeni deoarece îi folosesc în


vocabularul uzual. Scopul acestei metode a fost de a dezvolta o metodă simplă utilizând cuvinte abstracte. În general, s-au folosit între 6 şi 10 cuvinte, pe grupuri mici de consumatori. Acestora li s-au dat câte un produs şi au trebuit să marcheze cuvintele care se potriveau cu produsul dat prin CATA (Check-all-that-apply). În a doua etapă, aceeaşi consumatori trebuie să marcheze intensitatea evaluării pentru fiecare cuvânt ales, de la „puţin”, “foarte mult”. La un experiment au participat grupuri de câte 40-50 consumatori din medii diferite. Astfel s-a realizat numit „Percepţia consumatorilor asupra cotletului de porc fără os marinat”. Carnea utilizată a fost ecologică, iar scopul a fost să se obţină informaţii despre cum percep consumatorii diferite tipuri de cotlet de porc marinat. Acestea au fost numerotate de la 1 la 7 şi au fost ţinute în atmosferă protejată. Aspectul exterior ale acestoraa fost diferit. De exemplu unele bucăţi de carne au expus condimente şi ierburi la exterior,iar altele marina-tă roşie de tip barbeque. Studiul a ţintit 2 pieţe de consumatori: „consumatorii viitorului (18-25 ani)” şi „consumatorii prezentului (35-45 ani)”.

Pe parcursul experimentului, consumatorilor li s-au prezentat cele 77 feluri de marinate, iar pentru fiecare probă trebuiau să aleagă toate cuvintele pe care le puteau asocia cu acele marinate sau să adauge şi altele dacă era cazul. La sfârşitul testului s-a făcut un test cu primele 10 cuvinte corespunzătoare pentru fiecare probă în parte. Cele două categorii de consumatori au avut rezultate foarte asemănătoare. În figura 3.1. sunt raportate rezultatele acestui studiu. Analiza componentelor principale (PCA) s-a utilizat la interpretarea rezultatelor. Marinatele 2, 3 şi 7, corespunzătoare cotletelor care conţineau pelicule vizibile de condimente şi ierburi au fost descrise ca fiind delicioase, apetisante, încântătoare, în timp ce marinatele 1, 5 şi 6 au fost descrise ca fiind tradiţionale, obişnuite, simple şi plictisitoare. Proba 4 era reprezentată de o bucată de carne pală cu condimente şi mirodenii. Consumatorii au spus despre această probă că este ciudată şi suspectă. Din acest grafic se poate concluziona că preferinţele consumatorilor s-au îndreptat în direcţia cotletelor cu condimente şi mirodenii vizibile.

Fig. 3.1. Graficul care arată cum sunt interconectate probele pe categorii (Meinert & Aaslyng, 2014)

S-a mai realizat un grafic pentru fiecare cuvânt selectat în figura 3.2. Fiecare punct reprezintă evaluarea consumatorilor pentru fiecare cuvânt în parte. În partea dreapta se observă o aglomerare de puncte, ceea ce înseamnă că acelaşi consumator a caracterizat problele folosind aceeaşi termeni. Toţi subiecţii au optat pentru termenul „exciting” (captivant,

provocator, excitant, stimulant) care a reprezentat utilizarea generală pentru toate celelalte cuvinte. Şi în acest caz, se poate concluziona că subiecţii au asociat cuvintele pozitive cu carnea marinată care afişa condimente şi mirodenii vizibile (Meinert & Aaslyng, 2014).


Fig. 3.2. Reprezentarea care utilizează cuvintele potrivite în limbajul marketingului, în acest caz utilizarea cuvântului „exciting” (Meinert & Aaslyng, 2014).

Preferiţele consumatorilor asupra cărnii ecologice Deoarece piaţa ecologică este o piaţă tânără în continuă dezvoltare, sunt necesare studii amănunţite referitoare la cerinţele, atitudinile, motivaţiile, interesele şi preferinţele consumatorilor. Un studiu realizat în Slovenia ar putea fi folositor pentru o mai bună înţelegere asupra acestui segment de piaţă (Vukasovic, 2013). O parte dintre aceşti consumatori cumpără aceste produse deoarece sunt nepoluante şi sănătoase, iar situaţia şi procentul de consum diferă de la o ţară la alta. De aceea, pentru a creşte consumul de produse ecologice, sunt nevoie de multe eforturi de a promova şi a conştientiza rolul benefic al acestora. Studiul descris în continuare are rolul de a indentifica şi semnala segmentele de piaţă ecologică, strategiile, vânzările şi promovarea produselor ecologice în comparaţie cu cele convenţionale. Carnea ecologică face parte din produsele ecologice. Carnea ecologică este carne de calitate superioară. Carnea de vită şi de miel nu sunt cu mult mai scumpe comparativ cu preţurile cărnii convenţionale, însă carnea de pui, curcan şi de porc este mai scumpă semnificativ decât carnea nonorganică, ceea ce limitează spectrul acestei pieţe de consum (Vukasovic, 2013). Studiul s-a efectuat pe un număr de 600 subiecţi sloveni, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 ani (340 femei şi 260 bărbaţi), cu predominanţă între 40 şi 49 de ani. Mai mult de jumătate dintre subiecţi (55 %) cu studii medii terminate, 25 % cu studii superioare, 12 % cu studii de bază. 85 % dintre subiecţi provin din mediul urban, dar vizitează mediul rural cel puţin o dată pe lună. Datorită

faptului că subiecţii sunt interesaţi de produse care aparţin micilor fermieri, sugerează că grupul ales pentru acest studiu a fost potrivit. Sau utilizat chestionare cu întrebări cu mai multe variante de răspuns şi au cuprins întrebări referitoare la nivelul de cunoştinţă al consumatorului asupra produselor ecologice, cum răspund aceştia la provocarea ecologic versus convenţional, percepţia pe care o au aceştia în legătură cu acest concept, informaţii referitoare la preţ şi disponibilitatea asupra schimbării modului de alimentaţie, etc. rezultatele au fost analizate utilizând pachetele SPSS de statistică şi ANOVA. Referitor la consumul subiecţilor de produse organice, aceştia au răspuns după cum urmează în tabelul 3.1. Tabel 3.1. Achiziţionarea de produse ecologice (Vukasovic, 2013) Ce tip de produse Procent ecologice cumpăraţi? respondenţi (%) Legume 66 Fructe 30 Cereale 28,1 Lapte şi produse lactate 23,2 Carne şi produse din 22,9 carne Pâine 5,6 Orez şi produse de 4,1 panificaţie

De aici reiese că există un interes mai mare pentru produsele ecologice de origine vegetală în rândul respondenţilor. Termenul „ecologic” este interpretat subiectiv în mai multe feluri şi contexte. De multe ori,


acest termen este asociat cu „verde”, „organic”, „sustenabilitate” etc. 75 % dintre subiecţi au răspuns corect la întrebarea care definea conceptul ecologic, iar cei care au răspuns corect sunt în general cei mai tineri care sunt mai mult documentaţi vis-a-vis de acest subiect. Din acest lucru reiese că este nevoie de o investiţie mai mare în ceea ce priveşte informarea consumatorilor şi că ştiinţa despre produsele ecologice este influenţată de variabilele socio-demografice (nivelul de educaţie, venit, valori, stil de viaţă), dar de asemenea şi de administraţia publică, mass media, asociaţii de mediu, internet, etc. Pentru analiza următoare, au fost luaţi în considerare doar acei consumatori care consumă produse ecologice din carne. Cei care au răspuns negativ la acest concept, şi-au motivat alegerea prin faptul că produsele ecologice sunt mai scumpe (55 %), nu sunt uşor accesibile (33 %) sau nu sunt interesaţi (12 %). Cei care consumă carne ecologică au fost întrebaţi dacă sunt de părere că există o diferenţă între produsele ecologice şi cele convenţionale şi în ce constau acestea. 92 % dintre respondenţi au răspuns pozitiv la această întrebare şi doar aceştia au fost luaţi în considerare pentru studiile următoare. În tabelul 3.2. sunt descrise motivele pentru care cei 92 % consumatori preferă carnea ecologică. Dintre acestea, sănătatea, siguranţa, calitatea şi ingredientele naturale din carne au fost motivele principale pentru achiziţionarea şi consumul cărnii ecologice. Carnea de pui ecologică a fost aleasă de cei mai mulţi consumatori. Astfel, 44 % dintre respondeţi au consumat carne de pui organică,

Fig. 3.3. Frecvenţa consumului şi achiziţionării de carne ecologică (Vukasovic, 2013)

„bio”, „mediu înconjurător”, „natural”, 32 % carne de vită ecologică, 15 % carne de porc şi doar 9 % carne de miel ţi oaie. În figura 3.3 este raportată frecvenţa consumului şi achiziţionării de carne ecologică în Slovenia, iar în figura 3.4. este descrisă frecvenţa cu care consumatorii achiziţionează aceste tipuri de carne ecologică. Tabel 3.2. Motivele optării pentru carnea ecologică (Vukasovic, 2013) Motivele pentru care aleg carne Valoarea ecologică medie Sănătate 4,33 Siguranţă 4,29 Calitate 3,92 Ingrediente naturale 3,83 Gust 3,31 Tipicitate 2,89 Preţ 2,78

În acest studiu s-a mai concluzionat că există o tendinţă mai mare în rândul femeilor de a achiziţiona produse ecologice decât în rândul bărbaţilor, iar această tendinţă este influenţată şi de caracteristicile demografice. De asemenea, persoanele cu o educaţie mai mare cumpără carne ecologică mai des decât cele cu mai puţine studii pentru că sunt mai sănătoase, mai sigure, pentru că respectă valorile tradiţionale. În ceea ce privesc locurile de unde consumatorii sloveni achiziţionează carne ecologică, în acest studiu cei mai mulţi cumpără din galerii comerciale (42 %) şi 25 % cumpără din pieţe special amenajate ăn aer liber. Doar 4,5 % au achiziţionat carne ecologică direct de la producător.

Fig. 3.4. Frecvenţa cu care consumatorii achiziţionează carne ecologică (Vukasovic, 2013)


Fig. 3.5. Locurile de achiziţionare a cărnii ecologice (Vukasovic, 2013)

Respondenţii au mai fost chestionaţi cu privire la preţul cărnii ecologice, prin urmare cât de mult ar fi dispuşi să plătească pentru aceasta. 10 % dintre ei au susţinut că nu ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru carne de calitate superioară sau ecologică, 53 % au fost dispuşi să plătească mai mult cu 1-5 % din preţul cărnii convenţionale, 30 % să plătească mai mult cu 610 %, în timp ce doar 5 % dintre respondenţi

Fig. 3.6. Disponibilitatea consumatorilor de a plăti un preţ mai ridicat pentru carnea ecologică (Vukasovic, 2013)

sunt dispuşi să plătească mai mult cu 26-50 %. Un procent de 2 % ar fi dispuşi să plătească pentru carnea ecologică care costă cu 50 % mai mult decât preţul cărnii neecologice (figura 3.6) 95 % dintre subiecţi au declarat că sunt interesaţi să consume carne ecologică în viitor, în timp ce 5 % nu s-au declarat interesaţi de acest concept.

Concluzii Atât în Slovenia, cât şi în întreaga lume, conceptul alimentar ecologic a crescut în ultimul timp. Micii producători şi pieţele mici s-au dispersat de la magazine specializate cu produse ecologice la magazinele mari tip supermarket sau galerii comerciale. Atunci când consumatorul este întrebat de ce ar consuma produse ecologice, răspunsul lui depinde de o complexitate de factori care nu pot fi interpretaţi uşor. Un prim pas important îl reprezintă promovarea şi conştientizarea consumatorului în ceea ce privesc beneficiile consumului de carne ecologică atât pentru sănătatea proprie, cât şi pentru protejarea mediului înconjurător. Deşi fiecare individ este subiectiv, cercetările arată că factorii cheie în alimentaţie este aspectul, după cum reiese din primul studiu, dar şi preţul. Pe de altă parte, cunoaşterea nevoilor consumatorilor asupra cărnii ecologice reprezintă un mesaj important în dezvoltarea acestui segment de piaţă. Rezultatele acestor studii ar putea fi de folos pentru studiile de marketing viitoare. Aspectele importante rămân totuşi educarea şi informarea consumatorului despre agricultura ecologică şi despre creşterea animalelor, promovarea acestor produse şi etichetarea cât mai clară a produselor ecologice. Bibliografie Best, P. (2011, 2). More than "just" environmental issues. Fleischwirtschaft , pp. 32-35. Meinert, L., & Aaslyng, M. D. (2014, Issue 2). Understanding consumer preferences. Fleischwirtschaft , pp. 62-64. Mencinicopschi, G. (2010). Si noi ce mai mancam? Coreus Publishing. MonitorulOficial. (2000, Aprilie 21). www.lege5.ro. Retrieved Aprilie 23, 2014, from

http://lege5.ro/Gratuit/gi4dgmry/ordonanta-deurgenta-nr-34-2000-privind-produseleagroalimentare-ecologice?pid=&d=2000-0421&redirectReason=. Nuamah, S. (2012, June). Consuming meat in a sustainable way. Fleischwirtschaft , pp. 10-14. Nuamah, S. (2013, January). Consuming meat in a sustainable way. Fleischwirtschaft , pp. 10-14. Vukasovic, T. (2013, January). Consumer preferences in oranic meat. Fleischwirtschaft , pp. 38-42.


CARNEA VIITORULUI Narcisa Voinea 1. Introducere Carnea in-vitro este cunoscută şi ca o carne de cultură, care, în ciuda beneficiilor sale, a fost prezentată într-o lumină nu tocmai favorabilă, motiv pentru care o bună parte a pieţei este reticentă faţă de utilizarea acesteia într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Ca o alternativă pentru producția de carne animală, cultivarea de carne in vitro este în prezent studiată. Carnea crescută în laborator trebuie să fie produsă eficient și să mimeze carnea în toate senzațiile sale fizice, cum ar fi aspectul vizual, miros, textură și, desigur, gust. Cu alte cuvinte, este o carne care s-a obţinut fără ca un animal, fie el porc, vită, oaie sau pasăre să fie sacrificat, motiv pentru care aceasta se mai numeşte şi „victimless meat”. Denumirea ştiinţifică este de carne hidroponică.[12] Cultura eficientă de carne va depinde în primul rând de condițiile de cultură , cum ar fi sursa de mediu și compoziția acestuia. În ultimii ani, subiectul a fost dezvoltat ca alternativă pentru carnea convențională. Acest lucru este în general bazat pe preocupările legate de sustenabilitate, impact asupra mediului și bunăstarea animalelor. Aceste preocupări au crescut din cauza consumului cărnii, adică creșterea și sacrificarea animalelor, datorită populației în continuă creștere. Scopul acestei noi tehnologii privind caracterul urgent al problemelor cu care industria cărnii se confruntă, este de a introduce această carne în întreprinderi, pentru a compensa consumul de carne convențională care este mult prea crescut în prezent, și pentru a reduce costurile. Ca un beneficiu suplimentar, carnea in vitro poate oferi oportunități oferind produse noi și sănătoase.

2. Nevoia de carne alternativă A crescut cererea de carne datorită dedicării unei părţi mari terenurilor arabile , pentru creşterea şi hrănirea animalelor și de management, şi impactul pe care acestea îl au asupra mediului. În trecut, sacrificarea animalelor a stârnit preocupări sociale cu privire la bunăstarea animalelor și sănătatea publică. Ca urmare a unei populații mondiale în expansiune și la consumul de carne în continuă creștere ,un consum în economiile în curs de dezvoltare, se estimează că consumul de carne se va dubla până în 2050. Creșterea animalelor, furnizează deja 228 de milioane de tone de carne pe an, dar cantitatea nu e suficientă și asta în condițiile în care creșterea animalelor are deja niște efecte foarte nefaste asupra mediului: este responsabilă pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră, mai mult decat sectorul transporturilor, și implică defrișări masive în vederea transformării terenului în pășuni, impact negativ asupra apei și consumului de energie.[10] Potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Oxford și Universitatea din Amsterdam, carnea in vitro este responsabilă doar de 4% din emisiile de gaze cu efect de seră, reducând necesarul de energie generată de carne cu până la 45% și care necesită doar 2% din terenul pe care efectivele de animale îl au. Deși aceste previziuni sunt asociate cu incertitudini considerabile, capacitatea producției de carne convențională este aproape de maxim. Ca rezultat, carnea va deveni insuficientă, prin urmare, mai scumpă și în cele din urmă un produs alimentar de lux. Acest lucru poate servi apoi la agravarea distribuirii inegale la nivel global a produselor alimentare. O altă motivație pentru alternativele cărnii animale este preocuparea cu privire la 8


bunăstarea animalelor Astfel, îngrijorarea opiniei publice cu privire la bunăstarea animalelor poate afecta comportamentul consumatorului forțând astfel industria cărnii să-şi evalueze continuu practicile. Există căteva aspecte adverse asupra sănătăţii, cu privire la consumul cărnii convenţionale,în special carnea roşie, care creşte colesterolul, produce boli cardiace ,cancer colorectal. Anumiţi agnţi patogeni găsiţi în carnea convenţională (Salmonella, Campylobacter și E. coli), pot provoca diverse boli. Acești patogeni și bolile emergente, cum ar fi gripa aviară și porcină, sunt asociate cu intensitatea creșterii animalelor și a altor evoluții antropice în bio-industrie. Compoziția biochimică a cărnii ar putea fi modificată cu ajutorul cultivării cărnii in vitro pentru a face un produs cu o dietă mai sănătoasă sau de specialitate. Pe scurt, există numeroase și urgente motive pentru a explora alternativele, pentru a diminua povara și presiunea producţiei de carne.[1]

Un brevet pentru producția de carne artificială l-a obtinut în anul 2001 dermatologul olandez Willem van Eelen, acela care depunea munca de cercetare în domeniul medical. Brevetul său se baza pe o matrice de colagen însămânțată cu celule musculare, pusă apoi într-o soluție nutritivă și inducându-i-se elemente de divizare celulară. Cu alte cuvinte, carnea începe să crească, să se producă singură. Prima probă comestibilă a fost produsă de către NSR / Touro Applied BioScience Research Consortium în 2002: celulele de carași cultivate să semene cu file de pește. În 2003, Oron Catts și Ionat Zurr de la Harvard Medical School au expus în Nantes-o "friptură" de câțiva centimetri lățime, crescută din celule stem de broască, care a fost gătită și consumată. Din 2005 Guvernul olandez a alocat fonduri pentru cercetări în domeniul industriei alimentare iar Universităţile din Amsterdam, Eindhoven, Maasticht şi Utrecht s-au concentrat pe carnea in-vitro. În 2008, producția de carne in vitro este foarte scumpă, a fost de aproximativ 1 milion de dolari pentru o bucată de carne de vită de 250 de grame și ar fi nevoie de investiții colosale pentru a trece la producția pe scară largă.[11] Tot în 2008, Consorțiul de carne in vitro ,un grup de cercetători internaționali interesați de tehnologie, au ținut prima conferință internațională la Institutul de Cercetări Alimentare din Norvegia, pentru a discuta posibilități comerciale privind carnea in vitro. În aprilie 2008 PETA -cea mai mare fundaţie non-profit pentru apărarea drepturilor animalelor oferea 1 milion de $ primei companii de pe întreg mapamontul care aducea în decurs de 5 ani carne crescută în laborator, identică cu cea de pui. Ei nu sunt singurii, deoarece din ce în ce mai multe fundaţii şi organizaţii de profil oferă premii consistente în bani pentru a stimula oamenii de ştiinţă. Acesta este unul din motivele pentru care, în prezent, subiectul este intens studiat în centre de cercetare din UE (Olanda, Belgia, Danemarca,

3. Istoric Ideea de creștere a cărnii în laborator nu este nouă . De exemplu , Winston Churchill declara la un Congres la Royal Society ( posibil 1930) dedicat viitorului omenirii: ”Peste 50 de ani, vom scăpa de absurditatea de a crește un pui intreg în scopul de a mânca doar un copan sau o aripă, având ocazia să producem doar părti separate”. Cultivarea in vitro de celule stem de la animale a fost posibilă începând cu anii 1990, inclusiv producția de cantități mici de tesut, care ar putea, în principiu, să fie gătite și mâncate. În 1998 Jon F. Vein din Statele Unite a asigurat un brevet pentru producerea de țesut de carne proiectat pentru consumul uman, în care celulele musculare și adipoase ar fi crescut într-un mod integrat pentru a crea produse alimentare, cum ar fi carnea de vită, carne de pasăre și pește. 9


Norvegia), S.U.A.,dar şi din China, Japonia sau Rusia. În 2008-olandezii au fost aceia care au anunțat că tehnologia de obținere a cărnii in vitro, a fost deja pusă la punct,așteptând astfel investitori pentru punereea ei în practică la nivel industrial. In acel an au reușit să cultive în laborator carne de miel și de pește. În 2009, cercetatorii de la Maastricht au reușit să cultive carne de porc in vitro. Aceștia au recunoscut că i-a lipsit savoarea "originalului', iar culoarea carnii "in vitro' bătea mai degrabă spre gri și avea textura calamarului. Nici americanii nu s-au lasat mai prejos și au produs într-un laborator din new York fileuri de pește, folosind celule stem prelevate din țesut muscular de caras.[8] În septembrie 2012 cercetătorii olandezi de la Maastricht au anunţat că sunt gata să producă burgeri şi cârnăciori din carne hidroponică .Din 2012, 30 de laboratoare din întreaga lume au anunțat că lucrează la cercetarea de carne in vitro. Prima menționare-1897, în romanul său de ficțiune ”Două planete” (Auf Zwei Planeten), scriitorul german Kurd Lasswitz vorbea despre niste populatii humanoide, care se hrăneau cu mâncare fabricată din carne artificial. Tema de cercetare s-a justificat prin mai multe argumente: creșterea accelerată a populației la nivel mondial, protecția mediului și avantajele economice Ideea de a crea un produs identic cu carnea obişnuită le aparține cercetătorilor NASA din dorinţa de a crea un produs pe bază de carne care să fie destinat astronauţilor plecaţi în misiuni pe termen lung. Cercetătorii au căutat o metodă prin care astronauţii să îşi poată crea carne cu care să se hrănească în spaţiu, deşi nu dispun de animale. Încă din 1995 au primit aprobarea din partea US Food and Drug Administration să creeze tehnologia de cultivare in vitro a cărnii. Astfel că, din 2001 în laboratoarele NASA se produce carne invitro de curcan, precum şi de peşte, carne din care s-au obţinut cu succes şi produse

derivate de tip fish-fingers, nuggets sau burgeri.[12] 4. Hamburgerul in vitro Primul hamburger din carne de la vită, dar făcut integral în laborator, a fost consumat în 5 august 2013 în Londra, revoluţionând felul în care mâncarea ajunge în farfurie. Bucata de carne a costat 250.000 de euro şi a fost creată de profesorul de fiziologie Mark Post şi de echipa sa de la Universitatea Maastricht din Olanda. Cercetătorului i-au trebuit patru ani să închege fleica in vitro. Burgerul a fost gătit d către Bucătarul Șef Richard McGowan din Cornwall, și gustat de critici precum Hanni Ruetzler. Dacă statul subvenţionează dezvoltarea tehnologică pentru a produce în masă carnea sintetică, în viitor burgerul artificial ar putea fi o alternativă accesibilă la actualul stil de consum.[8] Procesul obținerii cărnii in vitro a chiftelei pentru hamburger. Se începe cu o procedură ce nu provoacă durere animalului: prelevarea de celule miosatelite ( celule stem care se dezvoltă în celule musculare) de la un animal sănătos,din pulpa unei vaci, de pildă. Cercetătorii spun că, în condiţii ideale, un laborator ar putea produce până la 50.000 de tone de carne de vacă din doar 10 celule musculare. Se extrag 10.000 de celule stem din eșantion. În condiții de laborator celulele se aşază într-o proteină sau o soluţie de nutrienţi care stimulează procesul de creştere, într-un recipient special (un fel de farfurie). Aceste celule cresc și se divid în milioane de celule. Celulele musculare ”tinere” care se formează, sunt crescute ” sub tensiune”, pe un dispozitiv gen ”schelă”, care le întinde ca să se formeze astfel fibrele musculare miniaturale. De pildă, primul hamburger artificial conţine 40 de miliarde de celule, aranjate în 20.000 de fibre musculare. Se 10


adaugă pesmet şi praf de ouă ca liant. Pentru o culoare mai roşiatică a alimentului, mai apropiată de culoarea cărnii de vacă, se recomandă puţin suc de sfeclă roşie şi şofran. Se lasă în laborator pentru câteva luni. Produsul rezultat este, din punct de vedere biologic, identic cu o fleică. Fibrele musculare astfel obținute, sunt tocate și transformate în hamburgeri. Există substanţe cu provenienţă animală, ca un soi de drojdie care ”dospeşte” fleica mai bine. Unul dintre ele este aşa-numitul „ser de viţel“, care stimulează înmulţirea celulelor

Fig. 4.1.Carnea hamburger[9]

in

vitro

pentru

Metoda in vitro ar putea rezolva probleme legate de costuri, supra şi

subproducţia de materii prime şi, poate cea mai importantă şi mai delicată dintre toate, foametea care a fost, este şi va fi mereu o ameninţare pentru viitorul rasei umane (se așteaptă o creștere de peste 2 miliarde de oameni până în 2050-peste 9 miliarde de oameni).[12] Fig.4.2. Exemplu-Carnea magazine [7]

viitorului

în

şi care provine din sângele vițelului. Obiectivul urmărit de cercetători prin crearea cărnii artificiale este acela de a realiza un aliment mai sănătos, cu puţine grăsimi saturate şi cu mai mulţi nutrienţi decât carnea procesată din zilele noastre, susţin ei. Preţul acestui preparat ar putea scădea foarte mult după începerea producţiei în masă. Cercetatorii promit că vor perfecționa și gustul cărnii "de cultură”, astfel încat acesta să semene cât mai fidel cu cel al cărnii naturale. [4,8,9]

Acesta este un expemplu posibil cu privire la cum vom găsi acestă carne pe rafturile magazinelor. În present, consumatorii de carne sunt reticenți cu privire la consumul de carne in vitro și datorită faptului că a fost prezentată într-o lumină nefavorabilă, consumatorilor nu le este clar beneficiile acestui produs, aceștia se tem că vor rămâne fără locuri de muncă odată cu producția la nivel industrial

pentru carnea in vitro.Va mai trece însă ceva vreme până când ea va fi disponibilă pe rafturile magazinelor și va fi acceptată de clienți. Preţul estimat acum al unui kilogram de carne in vitro este aproximativ 300.000 de euro, din cauza tehnologiilor soficticate necesare producţiei. În timp preţul va scădea, astfel încât aceasta să poată fi comercializată la scară largă. Acestă carne reduce necesitatea de a avea ferme imense, 11


reduce încălzirea globală de pe urma acestora, şi asigură necesarul de proteine pentru o planetă cu tot mai multe guri de hrănit. [7]

capacitatea de a se diferenția în fenotipurile cerute. Există diferite tipuri de celule stem de origine embrionică și adultă. Primul și cel mai important este mioblastul sau celule satelit. Aceste celule adulte,reprezintă un ţesut derivat din celule stem ,este celula de bună credință responsabilă pentru regenerarea muscularii după un prejudiciu.Au un potențial de regenerare limitat deoarece reproduc miogeneza mai bine decât celulele miogenice, au capacități diferite de a se prolifera,diferenția sau de a fi reglate de factorii de creștere. S-a dovedit a fi dificil să se mențină starea sa de replicare în culturi celulare. Pe de altă parte, odată ce a cultivat un număr suficient, celula satelit diferențiază ușor în miotubuli și miofibrile mature și, prin urmare, a fost selectată ca sursă de celule preferate pentru ingineria tisulară a musculaturii scheletice. Celulele stem embrionice reprezintă o opțiune atractivă datorită acpacității de proliferare nelimitată, aceste celule trebuie stimulate pentru a se diferenția în mioblasturi și ar putea reproduce miogeneza inexact. Celulele stem adulte au fost izolate de diverse țesuturi adulte dar capacitatea de proliferarea in vitro este limitată, acestea putând prolifera in vitro pentru cel mult câteva luni.Aceste celule au capacitatea de a se diferenția în celule musculare scheletice chiar dacă nu foarte eficient, dar până acum ele sunt cele mai promoțătoare tipuri de celule în ceea ce privește producția de carne in vitro. Din nefericire în prezent capacitatea de înmulțire a celulelor stem adulte nu coincide cu celulele stem embrionice în principal deoarece ele tind să se diferențieze spontan in vitro.Este de anticipat că această problemă va putea fi combătuta prin optimizarea condițiilor de cultură.[1,2,3]

5. Tehnologia in vitro Principiu Metodele propuse pănă acum au un set comun de elemente, fiecare propunere se referă la creşterea celulelor de mioblast şi miosatelit pe o structură în suspensie dintr-o cultură aflată într-un bioreactor.[3] Fibrele musculare sunt formate din celule musculare cu mai mulţi nuclei care proliferează atunci când celulele precursoare fuzionează (celule stem embrionare sau celule satelit care sunt celule stem specializate în ţesut muscular). Le cultivăm într-un bioreactor care să le stimuleze fuziunea. Însă pentru ca muşchiul să crească este nevoie ca acesta să primească toţi nutrienţii pe care îi primeşte din sânge în condiţii naturale, lucru posibil cu ajutorul unui sistem de perfuzii care îi furnizează, pe lângă nutrienţi, şi oxigenul necesar creşterii şi dezvoltării în bune condiţii. Pe lângă acesta, muşchiul trebuie stimulat ca să se dezvolte frumos cu ajutorul impulsurilor electrice. Nu în ultimul rând, pe lângă celulele musculare trebuie obţinute şi alte tipuri de celule, precum adipocitele.[12]

5.1.Celulele stem Pentru cultura de carne, mai multe tipuri de celule stem sunt de interes. Celulele stem sunt considerate cele mai promoțătoare surse de celule pentru carnea cu țesut modificat genetic din moment ce în teorie aceste celule se pot divide infinit în timp ce își mențin

5.2.Culturi de celule 12


metabolici, biochimici si mecanici. Se pare că stimulii mecanici sunt extrem de importanţi în declanșarea sintezei proteinelor și organizarea proteinelor în unități contractile. Acesta din urmă dă mușchiului striaţia tipică microscopică morfologică. De obicei, aceste celule sunt turnate într-un gel cum ar fi colagen sau pe o” schela” biodegradabilă temporar. În ambele condiții construcțiile celulare sau mușchiul bio-artificial (BAM) sunt ancorate la vasul de cultură pentru a simula întinderi. Diferențierea prin urmare, are loc în construcţia ingineriei ţesuturilor.[1,3]

Cultivarea celulelor musculare scheletice de celule satelit pot fi separate în două etape, cu obiective distincte: faza de proliferare și faza de diferențiere. În faza de proliferare scopul este de a obține un număr maxim de celule din lotul de pornire al celulelor, și anume de a maximiza numărul de dublări. Odată recoltate fibrele musculare schetetice , conceptul este de a recrea nişa de celule stem cât mai mult posibil pentru a păstra comportamentul de celule stem celulelor satelit. De asemenea, acoperirea suprafeței de cultură cu proteine care imită membranele bazale, precum laminina și

5.3.Mediul sigur pentru cultura

colagenul IV, are un anumit impact asupra ratei de proliferare a celulelor satelit,au ca obiectiv optimizarea proliferării prin prin întârzierea diferențierii. După ce a produs celule suficiente, obiectivul următor este să le diferențieze în celule musculare scheletice și să le constrângă în maximum de proteine de producție , adică să se supună hipertrofiei. Pentru celulele satelit, acest proces are loc aproape în mod natural, cu foarte puțină ajustare la condițile de cultură. Celulele vor fuziona, formând miotubuli, și vor începe să-și exprime stadiul incipient de markeri ai musculaturii scheletice. Replicile pentru hipertrofia ulterioară sunt un amestec de stimuli

celulelor stem Mediul trebuie să fie bogat în componente nutritive necesare pentru a forma mioblastul și celulele înconjurătoare. Cultura mioblastului are loc în serul animalului, un mediu care nu este pe placul consumatorilor și nici nu este utilizat pe scară înaltă.Serurile animale sunt obținute de la animalele adulte sau nou-născute. Se găsec pe piață și diferiți înlocuitori ai acestui ser, acestea reprezentând o opțiune realistă a cultivării celulelor in vitro, reducând costurile de operare.[3,5]

13


Fig.5.3.1. O posibilă schemă de producere a cărnii in vitro: 1 Mediul este formulat și ținut întrun tanc de hrănire înainte de a fi depozitat 2 în bioreactorul ce conține sistemul ramificat.Curgerea prin mediu permite celulelor izolate anterior să fie însămânțate 3. Pe structura ramificată din cadrul bioreactorului.În timpul procesului de cultură mediul este în permanență oxigenat printr-un circuit fluid extern 4. Când cultivarea este completă mediul poate fi reciclat 5 și reformulat în timp ce structura de țesuturi cultivate este îndepărtată din bioreactor.6 Structura nou creată implică separarea acesteia de țesutul artificial pe care a crescut7.[3]

Propunearea lui Vladimir Mironov (deține un patent pentru NASA) folosește un bioreactor în care celulele sunt crescute împreună cu sferele de colagen pentru a furniza un substrat la care mioblastul se poate atașa și diferenția, în timp ce propunerea lui Van Ellen folosește un cadru de colagen,iar mediul de cultură este reâmprospătat periodic.O dată diferențiate în miofibre, amestecul de colagen și celule musculare pot fi recoltate și folosite ca și carne. Alte forme de schelet ar putea fi folosite, cum ar fi spre exemplu cultivarea de țesuturi musculare pe bucăți întinse de material comestibil.Țesutul muscular ar putea fi procesat după ce ar fi fost rulat la o grosime adecvată . În timp ce aceste tehnici funcționează pentru cărnurile cu consistență moale (fără os) acestea nu se pretează cărnurilor cu o structură complexă cum ar fi bucata de carne pentru friptură.Totuși celulele pot fi crescute în substraturi ce permit dezvoltarea ” construcțiilor autoorganizate” care produc structuri mai rigide.[5,3]

5.4.Tehnica scheletului În tehnica bazată pe construcția scheletică mioblastul embrionic sau celulele musculare scheletice adulte sunt proliferate atașate pe un suport cum ar fi o ramă din colagen după care sunt puse întrun bioreactor rotativ sau staționar în care se va forma cultura.Prin introducerea a diverși parametrii de mediu,aceste celule fuzionează în miotubi care se pot diferenția ulterior în miofibre.Miofibrilele rezultate pot fi recoltate,gătite și consumate ca și carne.

Fig.5.4.1.Carne cultivată pe bază de ”schela” (suport)[5]

14


5.4.1.Modele de sistem pentru ingineria tisulară în format 3D

stabilitatea în timp ce hidrogelul se degradează. Ar fi nevoie de hidrogel la începutul procesului pentru a ține celulele unite.

Nișe de celule in vivo Celulele stem in vivo ocupă o nișă specifică care direcționează comportamentul celular și cuprinde factori solubili cum ar fi factorii de creștere, factorii insolubi, incluzând matricea de proteină extracelulară, factori fiziologici( stimularea neorologică) și caracteristici mecanice cum ar fi dinamica și elasticitatea matricii.S-a constat că aceste componenete de nișă sunt esențiale pentru a imita procesul de regenerare in vitro care este necesar pentru producerea mușchiului matur funcțional. Componentele matricii extracelulare, de care se atașază celulele includ fibronectină ,colagen și laminină. Potențialele sisteme 3D în mod ideal încorporând elementele nișei celulelor in vivo trebuie să îndeplinească anumite condiții. Fabricarea structurii țesutului muscular necesită o aliniere uniformă a celulelor și o reproducere a arhitecturii. Opțiunile care sunt în momentul de față disponibile pentru țesuturile musculare în format 3D sunt ilustrate în figura de mai jos. Hidrogelurile biocompatibil sunt printre altele o variană promițătoare pentru structura țesutului muscular deoarece permit un spațiu uniform și dens între celule.Proprietățile mecanice ale sistemului cu gel sunt comparabile cu mediul in vivo și procesul alinierii celulelor este relativ ușor datorită creerii tensiunii intrinseci generate de forțele active exercitate de celulă.Sistemele pe bază de gel care sunt folosite pentru structura musculară includ diverse geluri fibroase și o mixtură de colagen și Matrigel. Una dintre cele mai mari dificultăți privind hidrogelurile este reprezentată de stabilitatea lor.O soluție posibilă ar fi introducerea unei co-culturi cu celule care produc în mod extensiv matrici extracelulare putând prelua

Fig. 5.4.1.1. Modele de sisteme 3D a musculaturii scheletice pentru ingineria tisulară[2] Proprietățile modelului de sistem 3D a ingineriei țesuturilor: aliniament, porositate, biodegradabilitate, proprietăți mecanice, reproductibilitate. ”Schelele” produse din polimeri biodegradabili sintetici sunt, de asemenea, un sistem potențial de model 3D, care este potrivit pentru carnea de cultură în vitro. Reproductibilitate și uniformitatea schelei se poate realiza prin producerea lor cu tehnici electrofilare (filare=răsucire a firelor).Totuși, acest lucru duce, în general, la structuri dense, este greu pentru celule să intre și împiedică distribuirea omogenă a celulelor. O nouă abordare pentru a crea ”schele” cu o structură deschisă este utilizarea la temperatură scăzută a electrofilării. Aceste schele pot fi produse din diferiți polimeri, cum ar fi policaprolactonă și acid-poli-lactic, dependenți asupra proprietăților mecanice dorite precum și de cerințele de atașare a celulelor. Parametrii cum ar fi grosimea și orientarea fibrelor pot fi ajustți și optimizați în procesul de electrospinning 15


5.4.3.Biofotonice

pentru a influența arhitectura și proprietățile mecanice.De asemenea, poate fi realizată orientarea fibrelor într-o singură direcție, care este benefică pentru dezvoltarea musculaturii, deoarece seamănă cu structura musculaturii in vivo.[2,3]

Este un domeniu nou, care se bazează pe efectele de lasere pentru a muta particulele de materie în anumite structuri organizaționale, cum ar fi tabla de șah tridimensională, sau rețele hexagonale. În general, biofotonic se referă la procesul de utilizare a luminii pentru a lega împreună particulele de materie și mecanismele de acest domeniu sunt încă prost înțelese. Oastfel de tehnologie ar putea fi folosită pentru producerea de țesuturi, inclusiv carne, rețele de celule rosii din sange și ovare de hamster, care au fost deja create folosind această tehnologie.[5]

5.4.2.Imprimarea organelor Printre numeroasele probleme asociate cu domeniul ingineriei genetice este că nu pot furniza consistență și vascularizare sau grăsime sau alte elemente care alcătuiesc calitățile senzoriale ale cărnii naturale.O potențială soluție pentru rezolvarea acestor probleme vine din studiul producerii organelor pentru procedurile de transplant cunoscute ca și imprimarea de organe . Imprimarea organelor utilizează principiile comune tehnologiei de imprimare (tehnologia utilizată de imprimantele cu jet de cerneală pentru a produce documente). Cercetatorii folosesc soluții care conține celule individuale sau bile de celule și se pulverizează aceste amestecuri de celule pe geluri care acționează în calitate de hârtie de imprimare."Hârtia" poate fi scoasă printro simplă tehnică de încălzire sau ar putea fi potențial ă degradabilă automat. Ceea ce se întâmplă este că celulele vii sunt pulverizate în straturi pentru a crea orice formă sau structură dorită. După pulverizare aceste structuri tridimensionale fuzionează în celulele cu structuri mai mari cum ar fi: inele, tuburi. Cercetătorii susțin că această fezabilitate a producerii organelor întregi prin imprimarea sa a fost demonstrată. Organele nu ar fi doar structuri celulare de bază, ar include sistemul de vascularizare adecvat furnizând o rezervă de sânge întregului produs. Pentru aplicații s-au axat pe producerea cărnii, grăsimea marmorată ar putea de asemenea fi adăugată, oferind gust și structură.[5]

5.5.Cultura autoorganizate

țesuturilor

Pentru a produce cărnuri cu o structură complexă este nevoie de o abordare mai ambițioasă precum crearea țesuturilor musculare structurate precum o construcție autoorganizată , sau prin proliferarea țesutului musculos in vitro precum a procedat Benjaminson și a cultivat Peștele Auriu (Carasius Auratus ).Ei au luat bucăți din țesutul acestui pește, au tocat și centrifugat țesutul după care au depozitat conținutul într-un mediu cu nutrienți și le-au crescut timp de 7 zile. Țesutul a crescut cu 14% în momentul în care s-a folosit ser bovin ca și mediu nutritiv și cu peste 13 % când s-a folosit extract de ciuperci Maitake. Când probele au fost așezate într-o cultură ce conținea celule musculare de tip Carasius suprafața acestuia s-a mărit cu 79% în timpul unei săptamăni.După o săptămână probele inițiale și țesutul nou crescut care arăta precum un file de pește proaspăt au fost gătite (marinate în ulei de măsline cu usturoi și prăjite) și supuse observării.S-a constat că peștele arăta și mirosea suficient de bine pentru a fi mâncat. Întrun alt experiment Benjaminson a ținut țesuturi musculare de pui într-un 16


recipient pentru aproximativ două luni până să devină necrozate.[5]

reușește oxigenarea optimă a unei soluții lichide similar sângelui.[5,3]

5.6.Bioreactoare industriale

5.7.Condiționări

Producția cărnii in vitro va necesita culturi la scară mare în bioreactoare mari dat fiind faptul că celulele stem și structurile de celule musculare necesită o suprafață solidă pentru cultivare,de asemenea fiind necesară o suprafață întinsă pentru generarea unui număr sufiecient de celule musculare. Este necesară infuzia adecvată a celulelor cultivate pentru a produce culturi răspândite de asemenea fiind necesară o cantitate sufiecientă de oxigen în timpul însămânțării și cultivării celulelor, cantitatea adecvată de oxigen este reglată de bioreactoare care mediază transportul între mediul de cultură și celule și prin folosirea purtătorilor de oxigen se

Un important aspect care trebuie rezolvat se referă la inabilitatea celulelor musculare de a se maturiza complet în timpul construcției artificiale.Succesul structurii musculare ar trebuii să depindă de un bioreactor care să aibă abilitatea de a încorpora și aplica stimuli biofizici pentru a stimula mediul in vivo referitor la regenerarea musculară. Au fost identificați factorii de creștere care influențează proliferarea mioblastului și diferențierea acestuia spre o nouă dimensiune. Exemplu: stimulări biochimice, biofizice, stimulări electrice, mecanice.[2]

Fig .5.7.1. Factori care afectează proliferarea celulelor musculare, diferențierea și maturarea. [2] Rigiditatea substratului este implicată în proliferarea celulelor cât și în maturarea miotuburilor. Stimularea electrică duce la îmbunătățirea maturării miotubelor în timp ce stimularea mecanică este importană pentru aliniamentul mioblastului și maturarea miotuburilor. Matricea proteinelor extracelulare și factorii de creștere sunt implicați în procesul de diferențiere și maturare a celulelor muscualare față de miotuburile mature.[2]

17


Fig.5.7.2. Princiul obținerii cărnii in vitro[2] 6.Alte surse de alimente în viitor Având în vedere faptul că se așteaptă o creștere de peste 2 miliarde de oameni până în 2050.Peste 9 miliarde de oameni nu o să se poată hranii. Trebuie să luăm în considerare progresele făcute în producţia alimentelor . Carne vegetală (ex.Ciuperca Quorn-gust asemănătore cărnii) Carnea cultivată/ in-vitro Alge. Producătorii trebuie să îşi dea seama cum să crească culturi în locuri în care în mod normal nu e posibil.Ei ar putea introduce algele în culturile lor. Acestea sunt organisme microscopice care au capacitatea de a creşte foarte repede, chiar şi în apă poluată. Insecte, gândaci şi creaturi mici - O sursă foarte bună de proteine, au un conținut scăzut de grăsimi, colesterol, mult calciu şi fier.Pot fi mâncați (peste 1400).În Asia, Africa şi America de Sud insectele sunt un nutreț comun, restul lumii nu a urmat acest obicei. Mai ales atunci când se ia în considerare lipsa de alimente în mai multe părți ale lumii, acestea sunt o sursă accesibilă de nutrienţi vitali de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui.

18


Fructe de mare- Fermele piscicole – locuri unde diferite specii de pești sunt special crescuți şi apoi transformați în file. Acest lucru are cu siguranță un sens practic şi economic. Animale mici- Există o serie întreagă de animale care pot oferi un substitut pentru carnea de vită: iepuri, veverițe, ratoni, capre, aceste animale fiind consumate în mod regulat în mai multe părți ale lumii. Beneficiul acestor animale este ca poți creşte mai multe ca acestea, în raport cu bovinele pentru consum. Pe scurt, creșterea unor iepuri este mai economică, practică şi ecologică decât o turmă de vaci. Ierburi. Unii experți sugerează beneficiile nutriționale ale unei ierburi vegetale numită iarbă grasă. Este plină de vitamina A, omega 3 şi beta-caroten.Potrivit unei surse, consumarea acestei ierburi, este mai hrănitoare decât legume ca morcovii sau spanacul. Se presupune de asemenea că are un gust bun. Alimente modificate genetic- implică modificarea genei unui produs În esență, este vorba despre îmbunătățirea alimentelor actuale (gust și valoare nutritivă). Asta include scurtarea timpului creșterii culturilor, o rezistenţă mai mare la insecte şi la alte probleme care afectează culturile, creșterea randamentelor, care să permită dezvoltarea în zone mai problematice şi așa mai departe. Nano-hrană. Tehnologia nano-hranei restructurează structura moleculară/atomică a alimentelor folosind nanotehnologia pentru a produce nanoparticule. Aceste nanoparticule pot modifica gustul unui produs, nutrienţii pe care îi produc sau poate lungi viața unui produs alimentar.În prezent, știința este folosită prin prelungirea duratei de depozitare, îmbunătățind siguranța produselor şi chiar prin repararea ambalajului rupt printr-un proces de autoetanșare.[6] 7.Utilizări ale cultivării in vitro În prezent, în industria alimentară ,se utilizează pentru obținerea cărnii de pește,pui,porc,vită. Deci,pentru consumult de carne. Se utilizează la scară largă în medicină pentru :implanturile in vivo: distrofie musculară,defecte musculare;furnizarea de organe create in vitro, în vederea transplanturilor.Metoda se va putea aplica în viitor şi pentru obţinerea ouălor, laptelui şi brânzeturilor, astfel că, încet-încet se conturează o soluţie de viitor pentru problemele majore cu care se confruntă industria alimentară.[2] 8.Concluzii Producerea și utilizarea acestei cărni reprezintă pentru noi o suluție de viitor deoarece are numeroase beneficii iar în acest material am prezentat necesitățile care au dus la crearea acestei tehnici. Problemele pe care le avem în prezent privind mediul, resursele limitate, săanătate, populația în continuă creștere și cererea tot mai mare pentru carne,bunăstarea animalelor, au dus la găsirea unor soluții pe termen lung cu privire la aceste aspecte. Acestă metodă bazată pe proliferarea și diferențierea celulelor,cultivarea celulelor într-un mediu nutritiv, face să obținem carne identică cu cea convențională din punct de vedere al texturii, gustului ,mirosului iar pe viitor și al culorii. Carnea in vitro este o soluție, în prezent, pentru foametea din lumea a treia dar și în viitor pentru o populație în creștere.Specialiștii spun că vom fi 9 miliarde, până în 2050. Consumul actual de carne (228 milioane tone) nu este suficient de aceea cercetătorii vin în ajutorul consumatorilor oferind acestă carne. Avantajele cărnii in vitro: este mai bogată în nutrienți decăt cea convențională; are un conținut redus de grăsimi, reducând astfel problemele legate de colesterol, obezitate; șansele să ne alegem cu diverse boli datorită unor patogeni pe care îi găsim în carnea 19


convențională sunt reduse datorită controalelor de calitate foarte stricte; putem produce carne de la animalele aflate pe cale de dispariție; se reduce durata creșterii cărnii comparativ cu durata creșterii animalelor; se vor reduce costurile pentru carnea in vitro într-o perioadă în care carnea convențională fie nu va exista, fie va fi puțină și foarte scumpă, în raport cu creșterea populației. Este necesar un animal sănătos,adult sau pui, pentru recoltarea celuleor stem și obținerea cărnii în laborator, care poate hrănii mult mai mulți oameni decăt poate în prezent să efere sectorul creșterii animalelor.Carnea in vitro reduce emisiile gazelor cu efect de seră și defrișările.Legat de bunăstarea animalelor, carnea in vitro este o soluție deoarece nu se mai sacrifică animalele pentru consum. Producția de carne la nivel industrial pare fezabilă . Avem nevoie de acestă carne datorita resurselor limitate de hrană și a potențialului ridicat de nutrienți și datorită numărului mare de oameni.Va fi accesibilă pentru toate categoriile sociale, prețul va fi scăzut și se vor obține mari cantități pentru a hrăni populația. Poluarea va fi redusă și timpul de obținere va fi mult redus fața de carnea obținută de la animale. Carnea in vitro este o alternativă pe termen lung. 9.Bibliografie 1. Mark J. Post ,”Cultured meat from stem cells: Challenges and prospects”, Meat Science 92 (2012) 297–301. 2. Marloes L.P. Langelaana, Kristel J.M. Boonena, Roderick B. Polaka, Frank P.T.Baaijensa, Mark J. Posta, and Daisy W.J. van der Schafta,” Meet the new meat:tissue engineered skeletal muscle ”, Trends in Food Science & Technology 21 (2010) 59e66. 3. Datar, M. Betti ,” Possibilities for an in vitro meat production system”, Innovative Food Science and Emerging Technologies,2009. 4. Carolyn Mattick, Brad Allenby, ”The Future of Meat”. 5. Z.F. Bhat, Hina Bhat and Vikas Pathak, ” Prospects for In Vitro Cultured Meat e A Future Harvest” ,Chapter 79. 6. http://zeceintop.ro/top-10-feluri-de-mancarealimente-ale-viitorului/ 7. http://www.scienceworld.ro/features/mancarea-viitorului-11631.html 8.http://jurnalul.ro/special-jurnalul/hamburgerul-in-vitro-hrana-viitorului582920.html 9.adev.ro/mxg8y7 10.http://www.manager.ro/articole/analize/analizele-managerro-alimentulviitorului_carnea-artificiala-19175.html 11.http://www.voicesofyouth.org/en/posts/in-vitro-meat--the-new-phase-ofgenetically-modified-organisms-part-2 12.http://www.fabricadecarne.ro/revista/afacere/produse-din-carne

20


21


SAIAPM