BRAIN STORY
& Howat, 2016). De exemplu, când încep să simt emoția unei alte persoane fără să îmi dau seama că este emoția ei, copiindu‑i în mod automat mimica sau gestica, un termen mai potrivit ar fi contagiune emoțională (Hatfield, Cacioppo, & Rapson, 1994). Când sunt conștient că emoția mea este declanșată de emoția altcuiva, însă cele două sunt diferite (nu sunt trist pentru că celălalt este trist, ci sunt îngrijorat pentru că celălalt este trist), vorbim mai degrabă despre simpatie (Singer & Lamm, 2009). De asemenea, atunci când intervine dorința să îl ajut pe celălalt, ne referim la compasiune (Goetz, Keltner, & Simon‑Thomas, 2010). Dacă acceptăm, așadar, că empatia diferă de contagiune emoțională, simpatie sau compasiune, o definiție cuprinzătoare ar fi aceasta: empatia presupune să răspunzi la emoția unei alte persoane printr‑o emoție similară, conștient fiind
70 |
că sursa acestei emoții e acea persoană (Cuff et al., 2016). E important de subliniat, așadar, că empatia începe și se încheie cu o emoție. Un comportament prosocial (i.e., de pe urma căruia beneficiază o altă persoană), ca, de exemplu, un gest altruist, nu e o componentă în sine a empatiei, deși, așa cum vom vedea mai târziu, o poate urma. Putem simți în mod real ce trăiește o altă persoană? Dovezi că acest lucru se poate întâmpla vin, în cea mai mare parte, din studii care investighează legătura dintre empatie și durere. Datele arată că, atunci când asistăm la proceduri sau situații dureroase, nu doar că simțim emoții neplăcute, dar modificările apărute în activitatea sistemului nervos central și periferic sunt în mare parte similare cu cele pe care te‑ai aștepta să le vezi dacă observatorii ar simți ei înșiși durere (Riečanský & Lamm, 2019). Aceste rezultate par