a product message image
{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade

Page 1

Jurnal de leadership Scanează codul QR pentru a te abona la revistă

BUN DE PATRIMONIU

Noiembrie 2019 | anul 16 | numărul 262 | 14.9 lei

OAMENI, FAPTE SI , VALORI


EDITORIAL

DESPRE PATRIMONIU De fiecare dată când merg prin țară, călătorind cu trenul, cu mașina sau mergând pe jos în plimbări sau drumeții, mă uit cu atenție la clădirile nou construite; fie că sunt locuințe, case, vile sau sedii de companii ori administrative, foarte puține mai păstrează arhitectura specifică zonei sau măcar elemente specifice. Văd în unele sate, mai ales în zona de deal și munte, case vechi, construite în perioada interbelică, având o arhitectură de o simplitate și frumusețe exemplare, care, din păcate, stau să se prăbușească, părăsite, în uitare, iar în jurul lor case sau vile de vacanță nou-nouțe, lipsite de orice ar putea avea vreo legătură cu estetica arhitectonică sau care sunt grotești de-a dreptul. Mergeți prin orașe mai mari ori mai mici și veți vedea clădiri vechi, de o frumusețe și eleganță care îți taie respirația, unele dintre ele, din fericire, restaurate și repuse în valoare, altele într-o paragină strigătoare la cer, alături

de construcții recente care ilustrează kitschul absolut. Nu am înțeles niciodată acest paradox – acela de a avea atâtea repere arhitectonice remarcabile și, cu toate acestea, să refuzi să te inspiri din ele, să fii orb și surd la ceea ce e cu adevărat valoros și reprezentativ pentru cultura românească. Vorbim despre patrimoniu, deplângem irosirea, risipirea și degradarea acestuia, fără să ne gândim că fiecare dintre noi poate fi salvatorul acestui patrimoniu – material sau imaterial. Prin gesturi care ne sunt la îndemână – având grijă de casa bunicilor de la țară, purtând o ie veche, intrând într-un muzeu de artă populară, alegând să-ți petreci un weekend la un conac restaurat, intrând într-un vechi lăcaș de cult, cumpărând lucruri autentice făcute de meșteșugarii noștri, citind istoricul unei clădiri de patrimoniu, construindu-ți o locuință care respectă stilul arhitectonic al zonei. Doar să ne pese.

EDITORIALIST Daniela PALADE TEODORESCU daniela.palade.teodorescu@cariereonline.ro ADRESA: Str. Brezoianu Ion - Actor, Nr. 51, Sc A, Et 3, Ap. 14, Interfon 114C, sector 1, Bucureşti, tel: 021 410 83 58 e-mail: cariere@cariereonline.ro web: www.revistacariere.ro ISSN: 1583-5804 Revista poate fi achiziționată din magazinele INMEDIO - RELAY și rețeaua PRESS ONE. TIPAR: ART GRUP | www.artdesign.ro Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15 Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). Revista CARIERE beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă FOCUS. CARIERE este membră European PWN Romania şi susţine diversitatea de gen. Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor.

SENIOR EDITOR Cati LUPAŞCU cati.lupascu@cariereonline.ro Raluca FLORESCU raluca.florescu@cariereonline.ro Felicia LUCA felicia.luca@cariereonline.ro Adriana COBLIȘAN redactia@cariereonline.ro EDITOR CONTRIBUTOR Raluca MIHĂILĂ raluca.mihaila@cariereonline.ro SECRETAR DE REDACȚIE Viviana ȘERBAN viviana.serban@cariereonline.ro GRAFICA ȘI DTP Silvia FURNEA, Ocean2000 srl silviafurnea@gmail.com

Foto: Cristina Paraschiv

SAU MOȘTENIREA CU CARE NU ȘTIM CE SĂ FACEM

DANIELA PALADE TEODORESCU Editorialist

COPERTĂ

FINANCIAR

Bogdan Gărgăriță - ilustrație în acuarelă din albumul „Detaliul Neoromânesc”, Editura Intaglio

Leni PARASCHIV leni.paraschiv@cariereonline.ro DIRECTOR EXECUTIV

FOTO Daniel TOLEA paparatzi.ro

Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro BUSINESS DEVELOPMENT DIRECTOR

ADVERTISING SALES MANAGER Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline Anda ANASTASIA anda.anastasia@cariereonline.ro PROJECT MANAGER EVENIMENTE Laura GHEBOIANU laura.gheboianu@cariereonline.ro Andra ZIKOV andra.zikov@cariereonline.ro Doina COŞOI doina.cosoi@cariereonline.ro

Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro DIRECTOR GENERAL Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro Cititorii se pot abona pe site-ul www.revistacariere.ro/abonamente la tel. 0372.957.247 / 0728.901.905, la e-mail dorin.cozma@cariereonline.ro, prin Manpres Distribution, la abonamente@manpres.ro, la Oficiile Poștale ale POȘTEI ROMÂNE, prin Top Seven West la office@abonamente-presa.ro, prin ARCA PRESS la abonamente@arcapress.ro

| 3


Foto: Șerban Mestecăneanu, unsplash.com

SUMAR

12. COVERSTORY Oameni și valori Bun de patrimoniu

6. ȘTIRI

40. LEADERSHIP STRATEGIC

60. KIDS MANAGEMENT

8. WORKLIFE CHOICES

Comportamente strategice, între moartea caprei vecinului și satisfacția autodepășirii

Idei pentru părinți de la un copil care a crescut mare

42. INSPIRAȚIE

Muzică de pe toate meridianele, la Sala Radio

CARMEN ion – Dacă nu știi să urmezi pe cineva nu vei ști nici să-l conduci

22. INSIDE OUT

Teodor Baconschi - Cum să dăm viață patrimoniului?

Mai este educația cea mai puternică armă cu care putem schimba lumea?

24. OPINIE

46. MEDIU

Politica fricii şi 24. recursul la tradiţie

27. LEADERSHIP IDLEARNING Integritatea - ce sens(uri) are?

50. STRATEGIE

30. SPECIAL

Vânătoarea de fake news

30. Povestea tranziției – De la o companie matură la un start-up 32. Compania care a redesenat harta transportului feroviar de marfă în România 34. O lună dedicată sănătății angajaților

37. INSPIRAȚIE

Yves Morieux – Cooperarea este un multiplicator al inteligenței umane

4 |

Micile obiceiuri ce ne ajută în lupta cu marele dușman: poluarea

52. INTERVIU Anke Baak – Învățarea are rol strategic în organizații

56. POVEȘTI CARE NE INSPIRĂ Faltis – Muzeul viu în care se prepară pilule după formule vechi și vise pentru noua generație de farmaciști

63. EVENIMENT

64. WELLBEING Cum ne păstrăm creierul sănătos în stresul cotidian

66. EVENIMENT TEDxBucharest Metamorphosis este acceleratorul tău de schimbare

68. RECENZIE Despre bun simț și educație așa cum le vede Teodor Baconschi, sau de ce rețetele funcționează doar în gastronomie și farmacie, nu și în domeniul educației

71. EVENIMENT Educația 4.0 pregătirea pentru meserii ce nu s-au inventat încă


NEWS

ON THE MOVE Alexandra BACIU CBRE și-a extins echipa locală de management prin numirea Alexandrei Baciu în funcția de Head of HR (People). Cu o experiență profesională de 15 ani în domeniul resurselor umane, Alexandra va superviza strategia HR pentru cei 160 de angajați ai echipei CBRE România. Cristi MOVILĂ VTEX, furnizor global al platformei unificate de comerț pentru companii mari și una dintre cele mai importante platforme ecommerce din lume, l-a numit pe Cristi Movilă în funcția de Country Manager la VTEX România, de la 1 octombrie. Costin MINCOVICI TBI Bank anunță numirea lui Costin Mincovici în poziția de Chief Credit Officer. El îl înlocuiește pe Martin Muransky, care a preluat poziția de Chief Risk Officer în cadrul grupului 4finance, compania-mamă a TBI Bank și unul dintre liderii din industria creditelor de consum. Todi PRUTEANU Todi Pruteanu, anterior director în organizația de parteneriate a Microsoft în Europa Centrală și de Est, se alatură echipei FintechOS, unul dintre cele mai promițătoare start-upuri autohtone, o companie cu un model de business TaaS. Gheorghe MAREȘ și Cătălin NEAGU Sony anunță numirea lui Gheorghe Mareș în funcția de Commercial Cluster Head pentru Ungaria, începând cu 1 noiembrie 2019. De asemenea, Cătălin Neagu a preluat rolul de Marketing Manager pentru Ungaria, începând cu aceeași dată. Gheorghe Mareș va păstra și funcția de Commercial Cluster Head România, pe care o deține începând cu anul 2017. Cătălin Neagu va ocupa în continuare și poziția de Marketing Manager în România, urmând să supervizeze și echipa locală de management de produs din Ungaria, începând cu 1 noiembrie.

6 |

Mihai ȚÂNȚARU Echipa de investiții a NN Asigurări de Viață are un nou Chief Investment Officer, Mihai Țânțaru, care se va concentra pe dezvoltarea strategiei de investiții pentru fondurile de pensii private facultative administrate de NN în beneficiul participanților, mandatul lui fiind supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară. John AGWUNOBI și John DESIMONE Începând cu 30 martie 2020, John Agwunobi, actualmente co-președinte și Chief Health & Nutrition Officer al Herbalife, va prelua funcția de Chief Executive Officer (CEO), în timp ce John DeSimone, co-președinte și Chief Strategic Officer, va deveni Președinte Herbalife Nutrition. Michael Johnson, care la momentul actual asigura interimatul funcției de CEO, va rămâne președinte al Consiliului de administrație al Herbalife Nutrition Ltd. (NYSE: HLF). Andrei IANCULESCU C&W Echinox își consolideaza departamentul de Project Management Cushman & Wakefield Echinox prin recrutarea lui Andrei Ianculescu în poziția de Head of Project Management. Cristiana FERNBACH KPMG Legal România și Fernbach & Partners, casă de avocatură dedicată dreptului tehnologiei, canalelor media digitale, IP și protecției datelor, au decis să își unească resursele printr-o mutare strategică de creare a unui lider în Dreptul tehnologiei în România. Cristiana Fernbach s-a alăturat echipei de management în calitate de Partener coordonator al biroului pentru Tehnologie, IP și Protecția datelor. Radu GORDUZA LUPU Medicover România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale de pe piața autohtonă, l-a numit pe Radu Gorduza Lupu în funcția de director general al companiei, poziție pe care o va ocupa începând cu data de 18 noiembrie 2019. Adrian Peake, cel care a ocupat funcția de director general al Medicover România în ultimii cinci ani, va prelua o nouă poziție în Marea Britanie.

FILMUL ”MARIA, REGINA ROMÂNIEI”, POVESTEA UNUI VIS ÎMPLINIT Conferința de pace de la Paris, 1919. Un an de cumpănă, ce a imprimat în inima unui popor urmele dureroase ale războiului. Regizorul britanic Alexis Sweet Cahill a știut să construiască cu talent și farmec imaginea unui moment din istoria României, prea puțin cunoscut, însă de o însemnătate covârșitoare pentru un popor aflat în pericol de a-și pierde granițele. ”Citindu-i povestea vieții, am ajuns să fiu extrem de pasionat de personalitatea Majestății Sale. Regina Maria a fost o femeie care a avut, cu siguranță, un parcurs presărat de intrigi, pasiune, iubiri, ce merită transpus pe marile ecrane. În scenariul primit de la producătorul Gabi Antal, se regăsește doar o mică parte din viața Reginei, însa e una cu adevărat crucială. Un episod colosal din istoria României. Am simțit cât de important de povestit este acest capitol, mai ales pentru un public literalmente însetat de dorința de a afla cât mai multe povești despre Familia Regală”, mărturisește Alexis Sweet Cahill, citat de historia.ro. Filmul, o producție Abis Studio, reprezintă rezultatul muncii unei echipe ce a strâns laolaltă peste 200 de profesioniști, mii de ore de filmare, locații refăcute (zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gara din Lyon), decoruri, piese de mobilier (biroul Regelui și al Reginei) respectându-se întocmai modelul original. Filmările au avut loc în România și în Franța și au pus în valoare locații autentice, precum Palatul Cotroceni, Castelul Peleș, Quai d’Orsay din Paris.   Pelicula, bazată pe fapte reale, prezintă drumul anevoios, plin de încercări al unei Regine aflată într-o luptă dură cu cei mai importanți lideri ai lumii, pentru împlinirea unui mare vis: România Unită.


WORK LIFE

Choices Întâlnirea cu ei este definitorie. Sunt oameni cu o misiune și un mesaj. Sunt cei care și-au pus în practică visul, ne uimesc cu talentul lor, cu energia lor, sunt cei care schimbă lumea. Acțiunile lor nasc cea mai importantă reacţie în ceilalţi: înţelegerea faptului că se poate, că visurile pot deveni realitate. Poate că unul dintre aceste portrete vă inspiră să faceţi și voi alegerea care vă împlineşte. Rubrică recomandată de

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi


WORK LIFE CHOICES

CARMEN ION DACĂ NU ȘTII SĂ URMEZI PE CINEVA NU VEI ȘTI NICI SĂ-L CONDUCI Își vede elevii cu adevărat. Îi aude cu adevărat. Râde cu ei. Îi pasă de ei. Le dă sarcini care sunt un pic peste nivelul lor - mereu. Greșește - uneori. Își cere iertare - întotdeauna. Problematizează. Caută să facă lucrurile altfel. Leagă literatura de viață, de câte ori se poate. Se tot frământă cum să facă să ajungă mai profund în sufletele și mințile lor. Îi pasă cu adevărat. Așa simte și gândește o profesoară de limba și literatura română de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“ din Focșani care, în loc să se plângă că elevii din ziua de azi nu mai vor să citească, inventează un concurs de book-trailere în care elevii lucrează în echipă și sunt scenariști, regizori, actori, cameramani, editori video. Concursul Boovie s-a transformat în festival, a ajuns la a treia ediție, elevii sunt entuziasmați, iar profesoara care îi însuflețește își face timp să ajungă și la alți profesori și educatori ca să le povestească despre cum poți ajunge la mintea și sufletul copiilor. Îmi amintește de personajul lui Robin Williams din „Cercul poeților dispăruți”, minunatul profesor de literatură engleză. Îmi doresc să depășească trista metaforă a marilor profesori pe cale de dispariție și să afle cât mai multă lume despre ea, să se știe ce lucruri minunate se întâmplă într-un liceu de provincie, atunci când un profesor VREA să crească oameni.

8 |


Românii din România trăiesc într-o cultură a aşteptărilor pe care le au de la minister, guvern, stat, şi nu a aşteptărilor pe care le au de la propria persoană. Ne-am obişnuit să dăm vina pe orice altceva (instituţii oficiale, sistem, criză economică), mai puţin pe ceea ce nu am fost capabili să facem. Cum vedeţi această atitudine de de-responsabilizare în ceea ce priveşte educaţia? Cred că atitudinea de „de-responsabilizare”, evidentă nu doar în ceea ce privește educația, ci în aproape toate palierele vieții sociale și politice, pornește strict de la om și de la legătura pe care o stabilește cu el însuși și cu propriile valori. E simplu de dat vina pe cineva/ceva, dar și extrem de profitabil, pentru că îi aduce două avantaje majore celui care are acest obicei – pe de o parte, se definește în propriii ochi drept un om de acțiune și de inițiativă; pe de altă parte, își confirmă stima de sine, pentru că eșecul nu e al lui, ci al celuilalt, care poate fi cățelul, părinții, directorul, statul paralel, traficul, destinul sau orice altceva. Până la urmă, este o alegere a fiecăruia. Vedem cu toții în lumea noastră exemple de indiferență sau dispreț arogant față de educație, dar există și un val din ce în ce mai puternic al celor care sunt preocupați de schimbarea acestui sistem necrozat – profesori care merg la cursuri, școli de vară, evenimente educaționale, fac tot felul de proiecte pentru elevi, schimbă exemple de bune practici în grupuri pe rețelele sociale, oameni de afaceri și asociații de profil, care gândesc și finanțează proiecte impresionante, părinți care învață sa scrie manuale pentru copiii lor sau deschid o școală. Știu că nu doar din această zonă ar trebui să vină schimbarea, dar când, la nivelurile de decizie, grija pentru educație este „o sarcină de partid”, alternativa pentru noi, ceilalți, este dureros de simplă – renunțăm sau nu. Și brusc, primul vers din imnul României mi se pare foarte actual! Dv. ați schimbat ceva și ați câștigat atenția elevilor pornind de la o schimbare de atitudine care vine din conștiința personală a unui educator responsabil, modern, racordat la evoluția și dinamica educației.  Deci, se poate! Cum ați reușit această performanță de a merge contra curentului? Nu a fost neapărat o opțiune, ci o trăsătură definitorie pentru mine ca om. Când omul a devenit profesor, această trăsătură a devenit liantul între cele două ipostaze. Ceea de dv. numiți mersul împotriva curentului” eu cred că ar fi putut fi „mersul împreună cu ceilalți”, într-o lume normală, angajată și implicată, dornică de cunoaștere și de înțelegere. Trebuie doar să-ți pui întrebări, să-i vezi și să-i asculți cu adevărat pe elevi și să acționezi în concordanță cu valorile tale și nevoile lor.

Este educația românească pregătită să instruiască elevii pentru meseriile viitorului? În contextul actual, întrebarea este aproape retorică, din nefericire! Sistemul nu îi pregătește eficient nici măcar pentru meseriile actuale. Sau pentru lumea actuală. Școala este o lume ruptă de lume, o seră în care sunt aduse plăntuțe diverse, cu nevoi diferite, dar toate primesc același tratament, aceiași nutrienți, de multe ori expirați. Unele se ofilesc, cele mai multe cresc cu deficit de clorofilă și apoi sunt transplantate într-un sol viciat și ne întrebăm de ce nu avem o recoltă bogată!

Vedem cu toții în lumea noastră exemple de indiferență sau dispreț arogant față de educație, dar există și un val din ce în ce mai puternic al celor care sunt preocupați de schimbarea acestui sistem necrozat Cât de mult credeți în manuale și auxiliare? Poate un educator bun să lucreze fără manual? La liceu, cu siguranță se poate lucra fără manual. Nu am experiența predării la gimnaziu, așa că nu mă pot pronunța în această privință, dar bănuiesc că acolo problema e diferită. De altfel, am răsfoit din curiozitate un manual de clasa a VI-a, care a obținut cel mai mare punctaj la evaluarea experților în ultimii doi ani și vă garantez că aș fi luat o clasă de gimnaziu numai ca să pot preda după acest manual! Deocamdată, folosesc manualele pe post de ghid, sunt suficiente fișele de lucru și textul ca atare. Nu lucrez la clasă cu auxiliare decât sporadic și aproape întâmplător – mi se pare că îi aglomerez foarte tare pe elevi. Există avantaje ale sistemului de învățământ de stat în România față de cel privat? Ce are sistemul de stat și nu are cel privat? Un singur atu măcar. Atuuri ? (Relativa) gratuitate a accesului la educație și o anumită stabilitate (mă refer, în primul rând, la mobilitatea cadrelor didactice) – ultima ar putea fi un atu sau un coșmar, atunci când stabilitatea ajunge să fie sinonimă cu încremenirea.

| 9


WORK LIFE CHOICES

10 |

În era meta-competențelor de învățare, care pun accent pe creativitate, prea mulți profesori de limba română cer elevilor să învețe pe de rost comentarii literare și să le reproducă la teze sau examene. Cum comentați?

Care e nivelul de limbă română elementar necesar pentru un elev absolvent de gimnaziu? Să știe a se exprima corect în limba română, scris și oral, și să aibă dezvoltate minime abilități de înțelegere a unui text, indiferent de natura lui. Căci, „orice om îi este frică” de cei care au învățat pe „genunche” și ajung acum să taie „pamblici” oficiale în „județul Târgoviște sau Alexandria”; toate astea au „repercursiuni” serioase asupra „celălanți cetățeni”, profesori sau nu.

În ciclul liceal e de-a dreptul falimentar să ceri elevilor învățarea și reproducerea comentariilor literare, măcar pentru faptul că la bacalaureat doar un subiect solicită realizarea unui eseu pe baza unei opere studiate la clasă. Rezolvarea acestui subiect prin apelul la memorare nu asigură notă de trecere, deci metoda e ineficientă cel puțin din perspectiva finalității. Pe de altă parte, elevii care intră la liceu sunt pregătiți „să Într-o lume ideală, în educație, până unde merge învețe” la română. Ce să învățați? Păi, ce o să ne dați de învățat, responsabilitatea părinților, a educatorilor, a elevilor? comentarii și ce-o mai fi… Dar eu nu o să vă dau de învățat, Până la a deveni cu toții, în ce credeți că vom face? Și când descoperă că mod constant și asumat, o echipă țelul nostru e dezvoltarea gândirii autonome, funcțională. Doar că lumea în care a creativității, a curajului de a-și spune opinia „Orice om îi este trăim pare să semene din ce in ce (și de a avea o opinie!), reacțiile sunt foarte frică” de cei mai mult cu o distopie, nu cu o diverse – frică, bucurie, nesiguranță, unii pur utopie… și simplu nu înțeleg, pentru că nu au reperele care au învățat sau modelele necesare. Unii vin deja formați De unde credeți că va veni salvarea pe „genunche” și și pregătiți să „înghită” comentarii, dar cei sistemului educațional în România? ajung acum să mai mulți își „revin” pe parcurs. E mare tentația de a spune taie „pamblici” că salvarea vine de la fiecare Din păcate, despre elevi se vorbește doar la extreme – olimpici și analfabeți funcționali. dintre noi ! Și totuși… Vorbim oficiale în „județul Ce facem pentru „clasa de mijloc” a elevilor? despre un sistem, or acesta nu Târgoviște sau se poate schimba prin eforturile Le creăm contexte să se exprime. Cu ei se Alexandria”; individuale ale profesorilor, oricât lucrează cel mai mult, ca timp și constanță. de implicați și devotați meseriei toate astea au În condițiile în care lucrul diferențiat cu ar fi! Structura sistemului, elevii la clasă e mai curând un mit decât o „repercursiuni” legile fundamentale, planurilerealitate, profesorul se adresează, de fapt, serioase asupra cadru, programele etc. nu pot fi acestei clase de mijloc. Acolo se află copiii stabilite decât prin Minister și „celălanți cetățeni”, care vor deveni IT-iști sau actori, angajați sau orice schimbare fără studii de oameni de afaceri. Acolo e „mustul” clasei, profesori sau nu. fundamentare și de impact, atât de acolo ies la iveală talentele, aptitudinile, de dese în ultima vreme, produce munca, entuziasmul… valuri (furtuni, tsunami-uri și Clasa de mijloc e un teren al fascinației! o elevă desenează altele), pe toate palierele sistemului. niște mandale fabuloase, cu o precizie a mâinii și un simț Ce e minunat e faptul că și în domeniul educației artistic uimitoare (abia aștept să ajungem la „Maitreyi” !), un altul cântă hip-hop cu talent și îl pun să-și „cânte” CV-ul ( în începe să se miște societatea, prin asociații și fundații, format europass, nu oricum !), iar în clasa a XII-a lansează o dar și prin mari companii, precum OMV Petrom, melodie care trece de 15 milioane de vizualizări! Unul face Bitdefender, RBL etc., dintre care unele s-au unit fotografii minunate, alții sunt povestași și fac voluntariat o acum în cel mai mare program de clustere școlare, vară întreagă, împărțind cărți prin sate, cineva face păpuși în Edu Networks. miniatură și cu toate darurile lor se poate face câte ceva la ore. Salvarea unor elevi vine de la profesorii ăia nebun de Dacă această clasă de mijloc este funcțională si activă în implicați, încăpățânați să-și dedice viața școlii, oameni mod pozitiv, are puterea de a trage în sus extrema inferioară pentru care ora la clasă durează o viață întreagă, și de a face eforturi măcar de a rămâne aproape, ancorată de oameni profund dornici de schimbare, devotați nu unei meserii, ci unui modus vivendi. extrema superioară.


Sistemul de educație românesc pune mai degrabă accent pe profesori decât pe elevi. De ce și cum poate fi schimbat acest fenomen?

Când vorbiţi despre educaţie, care e vocea pe care o resimţiţi cel mai puternic în mintea şi sufletul dvs - cea de părinte, de educator, de mentor, de antreprenor poate?

Vă înșelați, sistemul de învățământ românesc nu pune Cred că e vocea omului, de fapt, a omului care accent pe profesori; dacă ar face-o, sistemul însuși ar arăta mai bine. În toamna aceasta am fost invitată ca speaker la crede în perfectibilitatea celorlalți, în nevoia de a cel de-al doilea Summit Educațional European la Bruxelles crește tot timpul, de a deveni mai bun – moral și și acolo l-am auzit pe Comisarul European pentru Educație, profesional. Și vocea educatorului, dominat de nevoia Tibor Navracsics, spunând răspicat : „Profesorii nu sunt de a ști, de a da și de a învăța - eu de la alții și alții de la doar o altă cărămidă într-un zid, ei sunt chiar piatra de mine. O voce care vine cu toate îndoielile, întrebările temelie”. Asta ar trebui să se înțeleagă și în România cu și nesiguranțele inerente. Uneori mi-ar plăcea să adevărat – ce se investește în profesori ajunge la elevi. Dar existe un narator demiurg în viața mea, unul care trebuie măsuri reale, autentice, eficiente pentru formarea știe tot, toate adevărurile despre mine și lumea în și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Altfel, care trăim. Și să existe o tastă „Help”, pe care să o apăsăm când traversăm „accentul pus pe profesori” este doar o sintagmă perioade de turbulențe, o care tinde să direcționeze răspunderea unică în tastă care să ne permită mod eronat asupra profesorului, iar ceea ce pare Unii vin deja formați să ne accesăm demiurgul la prima vedere o întărire a poziției cadrului și pregătiți să și acesta să ne spună clar didactic este, în fapt, o premisă de presiune pe ce am greșit, cum putem acesta, o vulnerabilizare. „înghită” comentarii, face lucrurile mai bine și dar cei mai mulți își Sunteţi de acord cu faptul că părinţii sunt primii care e drumul de urmat. educatori ai copiilor şi că ei sunt primii care „revin” pe parcurs. Și da, știu că trebuie să trebuie (re)educaţi? ascultăm glasurile din noi, Problema oului și a găinii. Societatea oferă dar uneori e tare greu de niște modele - proaste, de obicei. Părinții sunt găsit drumul bun către ceilalți. Și către noi. Către supuși și ei influențelor societății. Dar ei sunt și societatea. varianta noastră cea mai bună la momentul dat! Deci da, cu noile generații de părinți trebuie începută o Ce anume din şcoala românească în care v-aţi format revoluție atitudinală. v-a rămas în minte şi în suflet? Bune sau mai puţin Este pedagogul un lider? Se poate vorbi despre educatori ca bune? despre nişte lideri? Despre educaţie ca leadership? Cum e - o anumită politețe/respect, care nu excludea la noi, cum e la alţii? obrăznicia, dar aceasta trebuia neapărat să fie una Leadershipul e, în primul rând, o chestiune de inteligentă, ca să poată fi acceptată! Și atunci, ne followership. Dacă nu știi să urmezi pe cineva, nu vei ști străduiam să fim inteligenți, ca să dăm un sens nici să-l conduci. Dacă nu știi să îți asculți elevii, nu vei fi onorabil și moral ideii de libertate în numele căreia ascultat. Pedagogul este un lider în măsura în care știe să ne revoltam; se retragă în spatele elevilor lui, în măsura în care se lasă - ideea de responsabilitate, de conștiință a datoriei, expus privirilor și evaluării elevilor lui. Altfel, este doar un prețuirea față de oamenii educați și cultivați. om care știe multe, e pregătit din punct de vedere științific, dar nu ajunge mai departe de a împărtăși cunoștințe elevilor. Dezvoltarea gândirii critice, a discernământului, învățarea continuă, responsabilitatea, conștiința civică versus acumulare de informații, memorare mecanică, reproducerea informațiilor? Dezvoltarea gândirii critice, a discernământului, învățarea continuă, responsabilitatea, conștiința. E ceea ce încercăm să stimulăm prin Boovie, festivalul de booktrailere pe care îl coordonez.

| 11


COVER STORY

12 |

Oameni, fapte și valori Bun de patrimoniu


de Cati Lupașcu Patrimoniul național: martorul trecutului, provocarea prezentului, avuția viitorului România are bogății culturale, arhitecturale și tradiții inestimabile, dar un nivel de conștiință și de identitate, de prețuire a acestora, nedemn de valoarea lor. În trecut, oamenii apreciau frumosul, îl construiau, îl dezvoltau, se mândreau cu el. Acum îl distrugem, sau asistăm nepăsători la distrugere. Și totuși, în această lume tot mai agitată, văduvită de repere, în care scara de valori e aproape răsturnată, societatea românească simte tot mai acut nevoia unui respiro, a unei reconectări la rădăcini. Tot mai mulți români simt că trebuie să ne întoarcem la setul acela de virtuți și demnități, de repere și comori materiale și imateriale moștenite, temelia identității noastre naționale. Am fost orbi ani la rând, dar am ajuns într-un punct în care nu mai putem privi nici indiferenți, nici resemnați la distrugerere. Avem datoria să ne implicăm, e mesajul care se aude tot mai des, să transformăm într-o misiune nobilă dorința de salvare, de conservare a patrimoniului, pentru că el este cea mai valoroasă punte de legătură între trecut, prezent și viitor. Avem datoria să readucem în atenție, cu discernământ și responsabilitate, adevăratele valori, credințe, tradiții, toate acele moșteniri care ne definesc, care ne dau sentimentul de conectare sacră cu spiritul românesc.

Foto: Șerban Mestecăneanu, unsplash.com

| 13


COVER STORY

„Singura șansă de supraviețuire GEORGETA FILITTI spirituală decentă o văd în educație” „NU CU O COCARDĂ TRICOLORĂ, O MĂRȘĂLUIRE STRĂJEREASCĂ SAU „Educația ne ajută să deosebim binele de rău, CÂNTAREA ASURZITOARE «NOI valorosul de kitsch. Educația ne face puternici, ne SUNTEM ROMÂNI!» AJUNGEM ajută să ne întoarcem plini de respect spre valorile BUNI CETĂȚENI AI ȚĂRII” noastre tradiționale, fără să le fetișizăm, căci „Factorul precumpănitor în prețuirea valorilor autarhia feudală sau comunistă au încetat și trăim trecutului este educația”. O educație responsabilă, într-un spațiu deschis, internațional, ne place sau nu. continuă, în care dragostea pentru valorile Categoric, singura șansă de supraviețuire spirituală trecutului să fie „sădită din vreme, ca să poată decentă o văd în educație, în făurirea acelui bagaj rodi în timp”. Părinți atenți, profesori dedicați, minim de cunoștințe, adevărat scut de apărare autorități implicate formează „un adevărat cocon împotriva năvalei de știri inutile, deseori dăunătoare, unde se modelează personalitatea umană”. Practic, ce ne bombardează zilnic”, și-a început pledoaria fiecare factor cu care omul vine în contact, încă pentru normalitate, pentru educația de calitate, din copilărie, îl educă, îl îndreaptă spre un set cât Georgeta Filitti. mai cuprinzător de valori. De ce avem nevoie, aproape disperată, de educație? Totuși, o bună educație nu înseamnă neapărat Pentru că, explică dumneaei: „La noi, mai mult revenirea la „simbolurile românești tradiționale”, decât în alte părți, statutul părinților, în special în acestea trebuie incluse într-un ansamblu mediul rural, este dramatic. Alcoolism, nemuncă, Georgeta Filitti, de respectare, de conștientizare a existenței ajutor social, refuzul obstinat al calificării ori doctor în istorie, lor. „Nu cu o cocardă tricoloră, o mărșăluire recalificării caracterizează, la ora actuală, lumea cercetător, scriitor, străjerească sau cântarea asurzitoare «Noi suntem satului românesc. Apoi, din ceea ce răzbate în spațiul editor, lector al români!» ajungem buni cetățeni ai țării!”, spune public (TV, radio, bârfe) prea mulți dascăli sunt Fundației Calea convingător Georgeta Filitti, doctor în istorie, plictisiți, indiferenți, violenți, nepotriviți pentru Victoriei cercetător, scriitor, editor, lector al Fundației profesia de formatori. În sfârșit, autoritatea, în speță Calea Victoriei. Un istoric complet și complex, Ministerul Educației, este o structură neadecvată care, pentru activitatea sa la cele mai înalte care de zeci de ani face experiențe cu așa zise reforme Cred cu tărie că standarde a fost decorată de Regele Mihai ale învățământului. Istoria a ajuns Cenușăreasa I cu Medalia „Crucea Casei Regale” și de materiilor. Ore puține, manuale triste, prea mulți România nu-și va Președintele României cu Ordinul Național profesori străini de pedagogie ... cum să iubești pierde identitatea „Serviciul Credincios”. istoria, această minunată poveste despre trecut?”. dacă cetățenii ei nu „Cred cu tărie că România nu-și va pierde Lupta însă, nu este pierdută și nici situația se vor cantona comod, identitatea dacă cetățenii ei nu se vor cantona disperată, a ținut să precizeze Georgeta Filitti. Din umflându-se în pene, comod, umflându-se în pene, că «au un trecut punctul ei de vedere, celui care urmărește atent unic» și de aceea pot sta la cârciumă, la televizor, dezvoltarea în timp a societății românești îi sare că «au un trecut la meciurile de fotbal, așteptând să-i laude în ochi un fapt: „totdeauna ne-am exprimat prin unic» și de aceea pot cineva pentru trecutul glorios”, a adăugat cu elite, în toate domeniile. Ele sunt sesizabile și astăzi. aceeași fermitate. Strădania noastră trebuie să se îndrepte ca aceste sta la cârciumă, la Un istoric dedicat poveștilor Bucureștiului de elite să fie cât mai numeroase”. televizor, la meciurile altădată, dar și familiilor boierești și clădirilor De altfel, construcția și reconstrucția a început de fotbal, așteptând monument, Geogeta Filitti a acceptat invitația deja, doar că refuzăm să le vedem. Și asta pentru noastră de a ne împărtăși din experiența că „o caracteristică de totdeauna a românilor să-i laude cineva dumneaei în păstrarea și promovarea este cârtirea, negativismul, căutarea nodului în pentru trecutul glorios patrimoniului românesc. Totodată ne-a oferit papură. Altfel, din «România profundă», din cea și o excelentă radiografie a societății de astăzi, care privește în dreapta, în stânga, la străini, și (Georgeta Filitti) într-o impresionantă paralelă cu perioada Belle deopotrivă în oglindă, au apărut inițiative de succes Epoque, de care se simte profund atrasă, pentru pentru un învățământ, altul decât cel oficial. Li că „era un timp în care se trăia frumos, în care se adaugă voluntariatul, în toate domeniile, care exista bucuria de a trăi, când lumea avea un face minuni”. rost și conversația era ridicată la rang de artă”. 14 |


„Oamenii au alt sistem de valori, de aceea și rezultatele strădaniilor lor sunt altele” Deși are o vârstă onorabilă și o expertiză profesională de înaltă complexitate, Georgeta Filitti încă petrece zile întregi în Biblioteca Academiei, scrie, conferențiază, face emisiuni TV și radio, pentru că încă i se pare atrăgător și interesant să cunoască în varii forme trecutul. O apetență pentru cunoaștere dobândită de la o vârstă fragedă. Când se raportează însă la o perioadă preferată din istoria țării, Georgeta Filitti este categorică: „La Belle Époque mi-a răsărit în față ca un răstimp cuceritor. Dincolo de mediul în care am evoluat, plin de mărturii ale ei (mobile, bijuterii, obiecte de tot felul, cărți cu autografe ale reginelor Elisabeta sau Maria, jurnale, povestiri, anecdote), arhivele și bibliotecile au însemnat cel mai atrăgător izvor de informații; te cufunzi în tainițele lor și, fără exagerare, cunoști adevărate momente de jubilație. Să descoperi lucruri neștiute, jurnale, scrisori (am publicat deja peste o mie), să umpli goluri de date – ce poate fi mai incitant?”. Provenită dintr-o familie apropiată de Casa Regală a României și căsătorită cu un descendent al unei vechi familii boierești, Georgeta Filitti și-a pus temelia educației la sfârșitul perioadei

interbelice, iar apoi, prin intermediul soțului, Manole Filitti, a cunoscut din interior elita acelor ani, cu care a rămas conectată chiar și după Revoluție. Nu am rezistat tentației și am întrebat-o de ce nu reușește elita de astăzi să întoarcă în societate acea noblețe, acea strălucire, acel set de valori, așa cum reușea elita interbelică. Răspunsul a fost înfiorător de sincer: „Cred că trebuie să fim cumpăniți și să-i reproșăm cu măsură anumite deficiențe societății de astăzi. Oamenii au alt sistem de valori, de aceea și rezultatele strădaniilor lor sunt altele. Așa zisa elită actuală, mediatizată la sațietate de televiziuni privește sportivi îmbogățiți după revoluție, femei de succes cosmetizate ș.a. Se pune preț pe aspectul exterior, iar semnul reușitei e banul: o mașină de sute de mii de euro a unui fotbalist, o rochie de mireasă de mii de euro a fetei unui cioban, o casă la Ibiza și tot așa. Altădată criteriile de afirmare priveau educația, poligloția, cultura generală, însoțite de ambiție. Evident, se adăuga talentul, geniul unora”, precum Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Brâncuși, Matila Ghyka, Pius Servien, Nicolae Coculescu, Gogu Constantinescu, George Enescu, ”ca să amintim o infimă parte”. Există și azi destule capete deștepte, a ținut să precizeze Georgeta Filitti,

exprimate ca atare în țară, și foarte multe, din păcate, în străinătate, fiecare exemplu reținut de presă al reușitei unui român în afară fiind, în opinia ei, o mărturie că țara funcționează prin personalități, că acestea nu-și neagă obârșia. Cum să devină mai vizibile aceste „capete deștepte”, acele inițiative lăudabile ale voluntarilor care și-au făcut un scop din salvarea patrimoniului, păstrarea tradițiilor și transmiterea mai departe a valorilor trecutului? Răspunsul Georgetei Filitti este, din nou, extrem de simplu și precis: „Apropierea de istorie, indiferent când și unde se naște, o face mediul în care evoluezi, dar în primul rând, profesorul de specialitate. Apoi, grija autorităților pentru patrimoniu, pentru înfățișarea lui cât mai expresivă, e esențială. Aici converg mai mulți factori: dacă sutele de ore de emisiuni TV vulgare, talk show-uri gâlcevitoare, lălăieli tip Taraf (toate susținute de lozinca falsă, dar comodă și rentabilă, «așa cere publicul») ar fi, pe nesimțite, înlocuite cu prezentări despre bijuteriile gepide, cetățile dacice (și legătura lor cu structuri megalitice contemporane), viorile făcute la Reghin, structura corpului uman, casa optimă (material, structură, dimensiune) etc. etc. lumea românească s-ar cultiva, s-ar înălța”.

| 15


COVER STORY

16 |

SANDRA ECOBESCU „TRĂIM, CUMVA, POVESTEA ALCHIMISTULUI, CARE, DUPĂ CE CĂLĂTOREȘTE PRIN TOATĂ LUMEA, REALIZEAZĂ CĂ CEEA CE CĂUTA, COMOARA, ERA CHIAR ÎN CURTEA SA” „Cred că se petrec schimbări semnificative în această perioadă în ceea ce privește percepția publicului larg asupra patrimoniului nostru. În întreaga țară. Este foarte interesant și benefic următorul fapt - călătoriile în străinătate îi fac pe români mai receptivi și mai conștienți de ce este valoros în propria țară. Cumva, ca în povestea Alchimistului, care, după ce călătorește prin toată lumea, realizează că ceea ce căuta, comoara, era chiar în curtea sa”. Așa își începe povestea Sandra Ecobescu, cea care, în urmă cu 12 ani, convinsă că, dacă vrei, poți să schimbi în bine comunitatea, orașul, țara Sandra Ecobescu, în care trăiești, a pus bazele Fundației Calea fondatorul Fundației Victoriei, un ONG care și-a stabilit ca obiectiv Calea Victoriei principal să anime viața bucureștenilor, să descopere secretele acestui oraș încărcat de istorie și să promoveze oameni valoroși, pentru a crește curiozitatea și apetitul pentru consumul de cultură. La 12 ani distanță, pentru Sandra fiecare proiect este încă o provocare, o responsabilitate civică, ce are un scop precis: să sensibilizeze opinia publică, să învețe tinerii să privească cu alți ochi clădirile vechi, zonele încărcate de istorie, să conștientizeze valorile, fie că este vorba de personalități, de frumusețea clădirilor din La Belle Époque, sau a unor cartiere bijuterie cum ar fi Zona Ioanid sau Armenească. O misiune deloc ușoară, într-o societate fragmentată educațional, în care conștiința și respectul pentru patrimoniu pendulează amețitor între cele două extreme. Conștiința poate să

aprecieze ce este valoros în jur dacă are repere, informație, educație, precum și curajul de a reacționa atunci când este în pericol ceva valoros (Sandra Ecobescu)

„Pentru a putea iubi un oraș, trebuie să îi știi istoria, să îi cunoști comorile” Bucureștiul mustește de comori, unele bine conservate, altele - prea multe din păcate - lăsate în paragină, abandonate. De ce lipsa aceasta de respect pentru patrimoniu, de conștiință civică? Este foarte simplu, răspunde Sandra, este vorba de educație și de informarea publicului larg, de toate vârstele,

în ceea ce privește patrimoniul material (de exemplu: muzee, palate, conace, case sau obiecte tradiționale vechi) și imaterial (de exemplu: folclor autentic, cântece vechi, obiceiuri, muzica clasică românească etc). Astfel, în lipsa unei educații permanente și coerente la nivelul statului, dar și al instituțiilor private, prin școală, televiziune și mass media, publicul larg nu este capabil să distingă între o clădire veche, care merită să fie salvată, și o ruină a unei case oarecare: ”Conștiința este rezultatul unei educații în familie, școală, dar și individuale. Conștiința poate să aprecieze ce este valoros în jur dacă are repere, informație, educație, o scară de valori proprie, precum și curajul de a reacționa atunci când este în pericol ceva valoros”. Dragostea pentru lucrurile valoroase, aprecierea importanței unui monument sau a unei tradiții care a rezistat sute de ani apare prin educație. Și, evident, dacă unii dintre noi nu au șansa de a beneficia de o educație completă, lucrurile se pot învăța și mai târziu, dacă există curiozitate și bunăvoință. ”Toate marile culturi din Europa au acest element al mândriei naționale și al promovării valorilor. Dar, pentru a putea iubi un oraș, trebuie să îi știi istoria, să îi cunoști comorile”. „Prin fiecare proiect cultural valoros se pune o piatră la temelia acestei reconstrucții” În acest moment, apreciază Sandra, coexistă două modele de promovare a patrimoniului cult sau tradițional – unul festivist, care încă este gustat de publicul senior, pe stilul Eminescu, poetul nepereche, și altul mai adaptat realităților de azi și limbajului cultural actual, care se impune încet-încet, mai aproape de realitate, de autentic și de publicul de toate vârstele. „De exemplu, Balul Bucureștiului Interbelic și Luna Bucureștilor au în centru chiar poveștile Bucureștiului dinainte de venirea comunismului și sunt un fel de lecții de istorie altfel, la care publicul reacționează foarte bine, pentru că proiectăm filme, facem expoziții, valorificăm muzica și costumele din anii 20/30”. Lupta nu este pierdută însă, spune categoric Sandra, atâta vreme cât există oameni interesați să promoveze și valorifice cultura, patrimoniul nostru, tradiția, pe de o parte, iar de cealaltă parte un public curios, care vrea să se delecteze și să afle


ce au creat bunicii și străbunicii noștri. Suntem pe drum bun. Sunt multe de făcut, dar există și multe proiecte valoroase. Mai mult, oricine poate începe de oriunde, pentru că „arta este ceva viu, cultură, civilizație se află peste tot în jurul nostru, în continuă tranformare, descoperire și redescoperire. Prin fiecare proiect cultural valoros se pune o piatră la temelia acestei reconstrucții”. Și este vorba despre o responsabilitate comună, punctează Sandra, așa cum și valorile despre care vorbim sunt rezultatul unei munci colective, atât a oamenilor din mediul rural, în grup sau individual, cât și a celor din zona urbană. „Este foarte importantă păstrarea identității naționale, a tradițiilor, a specificului local, aceste lucruri sunt considerate foarte valoroase în cadrul UE, pentru că Europa înseamnă o varietate de popoare și culturi care aduc savoare acestui întreg. Evident, globalizarea înseamnă o simplificare, o uniformizare, însă oamenii, în mod natural reacționează la acest lucru prin reconstituirea și recuperarea specificului cultural, cum este cazul iei noastre celebre, de exemplu”. Așadar, concluzionează Sandra, este esențial să valorificăm ceea ce am moștenit, să conservăm, să promovăm, dar și să reinterpretăm patrimoniul și creațiile culturale. Pentru cei de acum, dar și pentru generațiile viitoare. ANITA STEREA „MI-AM DORIT CA ACEŞTI ELEVI SĂ ÎNŢELEAGĂ ORAŞUL, DAR SĂ SIMTĂ ŞI SENTIMENTUL ACESTA DE LIBERTATE. LIBERTATEA DE A VORBI, DE A ÎNTREBA, DE A DESCOPERI” Doctor în istorie, Anita Sterea derulează, din primăvara anului 2012, un amplu proiect numit „Descoperă Bucureștiul cultural”, care constă în vizite la monumente și plimbări pentru elevi, în cadrul Școlii ALTFEL. De ce nu știm să prețuim moștenirea patrimonială?, am întrebat-o. „Nu ştim pentru că nu am fost învăţaţi. Perioada comunistă a şters o mare parte din conştiinţa noastră ca popor, iar valorile în care bunicii noştri credeau şi pe care le cinsteau au dispărut. Astăzi, noi descoperim, încet, poate uneori prea încet, aceste comori pe care le avem în vecinătatea noastră. Este o combinaţie, nu cred că există o reţetă perfectă. Unii ne amintim de bunici şi încercăm să aducem

azi mesajul lor către copiii noştri, însă la fel de ușor poţi să descoperi valori şi tradiţii şi dacă citeşti memoriile Reginei Maria”, mi-a explicat Anita Sterea. Timpul însă nu e iremedial pierdut. Optimistă și realistă, în egală măsură, ea consideră că suntem abia la început de drum, iar startul promite: „Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în ultimii ani în jurul nostru, aș spune că nu este deloc pierdută lupta pentru recuperarea, păstrarea şi conservarea a ceea ce este autentic şi tradiţional, ci abia a început. De ce acum? Pentru că abia acum avem, la 30 de ani de la Revoluţie, o generaţie matură, dornică să descopere acele tradiţii uitate. Sunt tot mai multe activităţi în spaţiul rural unde sunt prezenţi oameni de toate vârstele. Nu cred că există o reţetă generală, dar cred că reîntoarcerea aceasta îşi are nucleul în vacanţele de la bunici, în lumea rurală, unde încă totul era şi este altfel. Tinerii trebuie să asculte, să descopere şi să îşi găsească singuri repere, să caute ei explicaţii şi să preia ceea ce îi reprezintă”. „Descoperă Bucureștiul cultural” povești noi în Centrul Vechi Anita iubește Bucureștiul. De copil. Și, cel mai probabil, responsabil de această iubire este chiar tatăl ei. „Îmi amintesc ziua de 1 Decembrie 1990, când aveam 6 ani şi eram cu tata de mână şi mă plimbam prin Centrul Vechi. Tata îmi spunea nişte poveşti noi, deşi trecusem destul de des pe acolo. Acum însă, eram liberi şi tata putea povesti în linişte ceea ce ştia de la părinţii şi bunicii lui”, ne-a mărturisit Anita. Aşa că, atunci când a început proiectul Descoperă Bucureştiul Cultural la Fundaţia Calea Victoriei, și-a dorit ca aceşti elevi să înţeleagă oraşul, dar să simtă şi sentimentul acesta de libertate, ”libertatea de a vorbi, de a întreba, de a descoperi”, o abordare care i-a adus rezultatele mult peste aşteptări. Unii elevi, povestește Anita, au revenit cu părinții în tururi, alții i-au trimis mesaje cu case faine, care găzduiesc diferite cafenele pe care ei le frecventează. ”Unii au devenit voluntari la ONGuri care se ocupă de patrimoniu, alţii pasionaţi de fotografie urbană. Toţi îmi sunt dragi şi îi port în suflet. Ei vor prelua acest oraş de la noi şi îl vor duce mai departe, iar viitorul sună bine la cât de implicaţi îi văd! Sunt fericită să lucrez cu asemenea oameni”.

Anita Sterea, doctor în istorie

Perioada comunistă a şters o mare parte din conştiinţa noastră ca popor, iar valorile în care bunicii noştri credeau şi pe care le cinsteau au dispărut (Anita Sterea)

| 17


COVER STORY

18 |

Monica Stroe, doctor în sociologie, lector al Facultății de Sociologie din cadrul SNSPA

MONICA STROE ei, „Patrimoniul este până la urmă o formă de „PATRIMONIUL ARE O MIZĂ conservare a memoriei și cred că e foarte grăitor și CONTEMPORANĂ ATÂTA TIMP CÂT ce alegem să uităm și de ce. Siturile industriale și ESTE «COBORÂT» PRINTRE OAMENI” statuile din perioada socialistă sunt două exemple „Riscul gândirii trecutului într-un mod de straturi de memorie pe care puține voci din canonic e să pierdem curiozitatea de a-l societatea românească le-ar asocia cu categoria descoperi cu propriii ochi și de a dialoga cu el”, patrimoniului. Aceasta deși primul, patrimoniul afirmă antropologul Monica Stroe, doctor în industrial, este o categorie cu care operează chiar sociologie, lector al Facultății de Sociologie din UNESCO și avem multiple exemple de reconversie cadrul SNSPA. Și explică asta, îndemnându-ne și reintegrare în țesutul urban, iar pentru cel prin întrebări concrete, ancorate în realitate, să de-al doilea avem exemplul Memento Park, din Budapesta, un muzeu în aer liber, creat în 1991, descoperim fiecare cât adevăr se ascunde, de fapt, în afirmația ei: „Ce sursă de inspirație are, care reunește statuile socialiste colectate de pe de exemplu, o fată care crește într-un peisaj teritoriul Ungariei”. urban, în care monumentele omagiază aproape exclusiv bărbați de stat? Cum poate prinde un „A trăi ancorat în simbolurile tradiționale naționale e o sursă de confort identitar pe adolescent gustul pentru lectură, când manualele care îl căutăm în condiții de insecuritate” de literatură română îl expun doar la scriitori canonici din secolele trecute? Ce relevanță are Orice formă de „moștenire”, de transmitere, pentru o persoană romă un manual de istorie, care este domeniul educației, mai spune Monica glosează peste istoria robiei romilor? Paradoxul Stroe, cu mențiunea că este cel puțin la fel de este că versiunile canonice important pentru societatea ale istoriei cu I mare și Riscul gândirii trecutului românească să se conecteze mai bine la prezent și să ale culturii cu C mare într-un mod canonic e să caute vehiculate astăzi sunt încă soluții la problematicile pierdem curiozitatea de unei societăți din ce în ce în mare măsură tributare versiunilor construite a-l descoperi cu propriii mai diverse. „A trăi ancorat în simbolurile tradiționale de propaganda naționalochi și de a dialoga cu el naționale comunistă a Tezelor din e o sursă de confort iulie 1971”. identitar, pe care îl căutăm (Monica Stroe) De aceea, în opinia ei, oarecum justificat în condiții patrimoniul, ca formă de de insecuritate economică, recuperare a memoriei, poate deveni sau redeveni geopolitică, climatică etc. Dar această ancorare poate avea o dimensiune nefastă, cu consecințe interesant cu condiția să fie supus unor discuții reale, nu dominate de normativitate. UNESCO, din ce în ce mai îngrijorătoare: naționalismul, de exemplu, ca instituție canonică, ce stabilește excepționalismul și intoleranța. Poate să însemne reperele în materie de patrimonializare, a ancorarea într-un trecut mitizat, care nu mai oferă relaxat aceste cadre prin introducerea categoriei soluții la prezent”, atrage atenția antropologul. patrimoniului imaterial, care oferă un cadru LAURA JIGA ILIESCU de patrimonializare formelor de expresivitate umană care sunt încă active. „Cu această inițiativă, „NOSTALGIA, UNUL DINTRE RESORTURILE DE ANGRENARE A TRECUTULUI ÎN UNESCO a propus schimbarea de paradigmă CUTELE ŞI AŞTEPTĂRILE PREZENTULUI” din logica venerării capodoperelor materiale ale trecutului în cea a valorizării expresiilor „Nostalgia presupune o oarecare idealizare romantică. Putem vorbi, desigur, despre un culturale vii, încă relevante, în principiu, pentru sistem de valori şi coduri culturale ce regla comunitățile care le întrețin. Așadar, patrimoniul are o miză contemporană atâta timp cât este comportamente şi reguli, sistem faţă de care nu «coborât» printre oameni”. toată lumea se raporta la fel, unii îl acceptau, Ar înlocui termenul „comori” cu cel de alţii dimpotrivă, alegeau să îl încalce. Să ne mai memorie, însă. Și asta pentru că, în opinia gândim, atunci când purtăm o bluză ţărănească,


de exemplu, nu numai la frumuseţea ei (deşi nu toate erau frumoase, dar chiar şi cele mai puţin reuşite după codurile estetice contemporane, aveau alt fel de valoare) ori la însemne cusute, ci şi la munca grea a topirii cânepei, la femeile a căror fustă îngheţa şi devenea ţeapănă atunci când spălau iarna la copcă, la descântecele de dragoste şi frumuseţe făcute cu cămaşa nouă, înainte de Paşti”, ne îndreaptă spre o corectă reflecție, Laura Jiga Iliescu, doctor în filologie, specializarea folclor. În prezent, cercetător principal gradul II în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română, Bucureşti, Laura Jiga ne atrage atenția că, deși adesea se spune că sunt frumoase obiceiurile, folclorul etc., nu toate sunt de fapt așa, şi, mai ales, nu frumuseţea este singura lor calitate. „Purtarea bluzei țărănești (veche sau nouă, cusută de mână sau la mașină) prin oraș, la teatru ori la întruniri de tot soiul, este și ea o recontextualizare. Înseamnă a fi în trend, dar înseamnă şi faptul că o piesă a portului tradiţional de sărbătoare a fost selectată, aproape simbolic, pentru a reprezenta un brand cultural. Totuşi, bluza ţărănească (observaţi că evit termenul ie, căci ea se numea astfel doar) nu înseamnă doar pânză croită şi cusută, ci reprezintă o exponată a unui ansamblu ce include un întreg context cultural - cum se țese, cum se coase, cum se poartă şi când, cum se împachetează și se păstrează etc. Decupată din acest context, ea capătă alte valori şi depinde de fiecare dintre noi care sunt acelea” Dar cum să aparținem noi unei culturi țărănești tradiționale, de vreme ce trăim în anul 2019, aproape 2020? ”Nu putem. Însă ne rămâne deschisă șansa de a înțelege, cu instrumentele de astăzi, mai multe despre ea și, implicit, despre noi: cât și cum o purtăm sau o putem regăsi în structurile postmoderne de gândire și comportament”. „Permanent, cultura tradițională trimite mesaje” Case, biserici, straie, legende, descântece, muzici, dansuri, garduri, drumuri, rituri, sunete, obiecte, vorbe, râsete sau plânsete etc., reprezintă, explică Laura Jiga, o formă de cunoaștere. Aceasta, într-adevăr, se clădește astăzi pe alte coordonate și priorități decât în trecutul „tradițional”.

Reprezintă însă, totodată, expresiile materiale sau imateriale ale unui mod de a gândi viața și moartea, iubirea și ura, divinitatea și nimicul, sălbăticia și civilizația. „M-aţi întrebat «care este cea mai importantă valoare rurală pe care ar trebui s-o transmitem din generație în generație?». Una dintre ele este relația cu natura, înțeleasă ca o relație de schimb. Voi da un exemplu aparent banal: bunăoară, niciodată nu se culeg toți strugurii din vie, ci sunt lăsați câțiva ciorchini pentru păsări și pentru a nu se epuiza puterea de rod a pământului. Desigur, tâlcurile, noi le dăm. Trebuie să socotim doar că, permanent, cultura tradițională trimite mesaje”. ALEXANDRU BUZATU „DISCERNĂMÂNTUL PERSONAL, ACEA DOZĂ DE AUTODIDACT, PREOCUPAREA PENTRU FORMARE CONTINUĂ ȘI PENTRU RAFINARE, CONTEAZĂ MULT PENTRU CEEA CE DEVENIM” De profesie arhitect, preocupat de protecția și promovarea patrimoniului arhitectural, educația pentru patrimoniu, turismul cultural, estetică, stilistică, istoria și teoria arhitecturii, la doar 33 de ani, Alexandru Buzatu poate fi un model pentru tânăra generație. Voluntar sau colaborator în mai multe proiecte ce vizează patrimoniul sau turismul cultural, el este sigur că a ajuns în acest punct pentru că a avut șansa de a fi expus, încă din copilărie, la o serie de valori culturale și de patrimoniu. Profesional, se consideră unul dintre acei arhitecți mai iubitori de „vechi” (patrimoniu) decât de „nou” (arhitectură contemporană). „Sunt un iubitor de frumos de fapt, și se întâmplă ca patrimoniul să fie un consistent depozitar de frumos. Fac o comparație globală, grosieră, de ansamblu, între frumusețea clădirilor vechi și cea a celor noi, din București, de exemplu. Îmi pare uneori rău să o spun, dar arhitectura nouă rareori mă mișcă din punct de vedere estetic. Dimpotrivă: adesea mă agresează. Repet: vorbesc dintr-o perspectivă globală, generală. Sigur că există clădiri noi pe care le găsesc frumoase, dar am senzația că ele sunt într-o minoritate acută. Nu același lucru îl pot spune însă de despre clădirile vechi, ca de pildă cele din perioada Belle Époque sau interbelică. Acolo, proporția sau balanța dintre frumos și urât îmi pare mai

Laura Jiga Iliescu, doctor în filologie, specializarea folclor. În prezent, cercetător principal gradul II în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română

| 19


COVER STORY

20 |

Alexandru Buzatu, arhitect, voluntar sau colaborator în mai multe proiecte ce vizează patrimoniul sau turismul cultural

înclinată către frumos”. „Educația formală rareori promovează valori de patrimoniu, astfel că, a te naște într-o familie de intelectuali poate reprezenta o șansă” Avea doar 6 ani când a văzut pentru prima dată acropola Atenei și a fost șocat! „Țin minte că am «înlemnit» preț de câteva minute în fața «templului cel mare» de pe acropolă. A fost o experiență care m-a marcat profund. Apoi, țin minte că am primit, pe la vârsta de 12 ani, un mare și frumos album de artă, cu poze mari și colorate, care te trecea prin istoria universală a picturii, a sculpturii și a arhitecturii, cu tot cu explicații! Îmi amintesc cum, în timpul celor 3 luni de vacanță de vară, am «devorat» cartea. La final, am ajuns să desenez propriile modele de clădiri, în raport cu ceea ce văzusem și îmi plăcuse acolo. Deci… de aceea sunt în zona aceasta a patrimoniului”. Așadar, din punctul lui de vedere, dragostea pentru valoare și tradiție, în primul rând se moștenește și apoi se educă: „Desigur, pe calea «moștenirii» poți spune că te naști cu o anumită predispoziție (pe filieră genetică, de la părinți și rude) pentru patrimoniu, pentru frumos. Dar dacă vorbim de educație versus moștenire, în formarea «neuronului» pentru patrimoniu eu aș face o corelare între cele două… Mă refer, aici, la faptul că educația formală (standard, de la școală) rareori promovează valori de patrimoniu, astfel că, situația de a te naște într-o familie de intelectuali poate reprezenta o șansă pentru o educație întru patrimoniu”. „Pesemne că și patrimoniul poate fi cool… și nu doar pretențios, elitist, scorțos!” Motivațiile tinerei generații de a se apropia de patrimoniu sunt multiple, apreciază Alexandru Buzatu din experiența Cronicari Digitali, un proiect care se rezumă, de fapt, la „Experții, parte a generației X, povestesc, iar generația Millennials (Y și Z) transportă identitatea culturală în online”. Fiind o generație foarte ancorată în vizual, generația Millennials, crede Alexandru, este destul de sensibilă la imagini frumoase (pur și simplu), iar patrimoniul poate oferi aceasta cu vârf și îndesat! Din punctul lui de vedere, rareori au tinerii acea răbdare necesară pentru a asista la prezentarea unor povești istorice, dar vizualul de calitate (și spectaculos) are puterea de a-i cuceri destul de repede, astfel că lucrurile stau destul de simplu: ”Tânăra generație trebuie să ia

contact cu patrimoniul într-un mod cât mai facil, cât mai vizual, cât mai digerabil, cât mai direct. Mai încolo, ulterior, se poate aprofunda. Deci, aș spune că ancora principală între patrimoniu și tânăra generație este «imaginea de impact». Desigur, unii caută poate și modele în istorie, sau vor să fie mai speciali (făcând «altceva»), dar aceste motivații cred că se situează în plan secund sau terț în raport cu satisfacția de a surprinde cadre foto-video de calitate, «instagramabile», «postabile», cu mare potențial de like-uri”. Și tot din experiența Cronicari Digitali, Alexandru mai povestește: „Tinerii români călătoresc, au vizitat acropola Atenei sau Colosseum-ul din Roma, dar nu au văzut Mănăstirea Hurezi sau Castelul Sturdza de la Miclăușeni. Prin intermediul proiectului, odată ajunși în fața acestor obiective locale, românești, par a spune: «Mda…deci avem și noi, nu numai ei!». Mă bucur când văd așa ceva…când pot citi aceste lucruri pe chipul unor tineri umblați. Chiar mă declar bucuros a fi întâlnit câțiva tineri care, fără a ști prea multe în materie de istorie, arhitectură sau estetică, devin repede foarte interesați de astfel de subiecte. La văzul unor obiective wow: încep să pună întrebări, le lucesc ochii de uimire și de plăcere estetică, fac poze din x unghiuri, pun filtre, și le urcă pe Instagram, cot la cot cu fotografii de la mare sau de la volan, sau din club…Pesemne că și patrimoniul poate fi cool…și nu doar pretențios, elitist, scorțos!”. „România înțelege ce pierde, dar rareori și reușește în a salva, a proteja, a conserva, a restaura în condiții de calitate” Ca și Sandra Ecobescu, și Alexandru crede că, pe măsură ce românii călătoresc mai mult în țările civilizate și văd acolo cum valorile de patrimoniu sunt puse în valoare, aducând beneficii pentru comunitate, acasă vor fi din ce în ce mai înclinați către punerea în valoare a patrimoniului național, local, românesc. Ce poate face concret fiecare, e simplu, consideră Alexandru. Cetățenii se pot opune, prin proteste și sesizări, unor demolări de valori arhitecturale urbane, de pildă. Similar, tot niște simpli cetățeni pot alege ca, în următorul week-end, timpul liber (cu familia, cu prietenii) să fie dedicat vizitării unor castele mai puțin cunoscute ale României, în loc de „o ieșire la mall”. „Cu cât mai mulți vizitatori la aceste castele, cu atât mai multe venituri pentru ele, iar notorietatea


Discernământul personal, acea doză de autodidact, preocuparea pentru formare continuă și pentru rafinare – toate acestea contează, chiar foarte mult, aș spune. Mi se pare ușor «prețios» să te aștepți de la «forțele externe» (stat, școală etc.) să te formeze. (Alexandru Buzatu)

crește! Acestea ar fi niște direcții simple. Lucrurile sunt însă mult mai complexe. Dacă România va înțelege, în cel de-al 13-lea ceas, ce pierde prin ruinarea și distrugerea patrimoniului? Eu cred că deseori înțelege, dar rareori și reușește în a salva, a proteja, a conserva, a restaura în condiții de calitate”. Superlative personale Evident, din toate călătoriile sale, fără să aibă nici cea mai mică intenție de a realiza un top, are o listă scurtă de „superlative personale”, iar aceasta ar cuprinde: Castelul Sturdza din Miclăușeni (jud. Iași), Castelul Pleșia din Obârșia de Câmp (jud. Mehedinți), Castelul Ghica din Doftana (jud. Bacău), palatul Marincu din Calafat (jud. Dolj), Castelul Teleki din Ocna Mureș (jud. Mureș), Castelul Teleki din Gornești (jud. Mureș), Castelul Bánffy din Bonțida (jud. Cluj), sau Castelul Bethlen din Criș (jud. Mureș). Cât despre cea mai frumoasă poveste de succes, îi vin în minte mai multe, precum: Vila Golescu din Câmpulung Muscel (jud. Argeș), Cetatea Fortificată din Cincșor (jud. Brașov) sau Castelul Kálnoky din Micloșoara (jud. Covasna). Cum de în unele cazuri poveștile au un final fericit, iar în altele – prea multe -, lucrurile se derulează cu o lentoare

distrugătoare? „Dintre principalele cauze instanță benefice și pentru comunitate (nu ale eșecului, aș putea numi presiunea doar pentru proprietari). Exemplul cel mai timpului limitat (pentru realizarea unor la îndemână este poate Viscri. Bănuiesc chestiuni), rigiditatea unor oameni (de că știți cum mulți localnici au ajuns să își care mă lovesc frecvent), sau lipsa de închirieze casele sau să ofere experiențe deschidere a altora pentru un dialog sincer culinare tradiționale în acea zonă, în trena și direct. Aș zice că lucrul cu autoritățile unei biserici fortificate bine exploatate din și cu proprietarii privați este destul de punct de vedere turistic. Aceste activități greu, chiar anevoios. O comunicare bună aduc bunăstare în comunitate. Desigur, și eficientă nu cred că este un lucru ușor există și prințul Charles!”. de obținut. Oamenii sunt diferiți, uneori În concluzie, a cui este, practic, foarte diferiți, astfel că un numitor comun responsabilitatea de a construi sau de a nu este un deziderat prea ușor de atins”. reclădi conștiința publică față de valorile Tot din experiență apreciază că naționale? Cred că toți, cu toții, împreună! avantajele pentru comunitate ce decurg Familie, școală, stat, lideri de opinie: din exploatarea patrimoniului și resurselor toți poartă o parte din responsabilitate, locale sunt mai bine conștientizate cu cât crede arhitectul Buzatu, dar și noi, ca vorbim despre o comunitate mai bine indivizi, purtăm o parte importantă din educată, mai „citită” și mai „umblată”. responsabilitatea pentru ceea ce devenim. La noi în țară, deschiderea mai amplă – ”Discernământul personal, acea doză de autodidact, preocuparea pentru formare către lumea civilizată – se resimte în zona Transilvaniei. „Eu aș avea, de exemplu, continuă și pentru rafinare – toate acestea de menționat comunitățile din Cincșor contează, chiar foarte mult, aș spune. (jud. Brașov), din Viscri (jud. Brașov), din Mi se pare ușor «prețios» să te aștepți Roșia Montană (jud. Alba), din Bonțida de la «forțele externe» (stat, școală etc.) (jud. Cluj) sau din Gornești (jud. Mureș). să te formeze. Desigur, este mai greu Este vorba despre comunități care, într- fără o educație de calitate, fără o familie un fel sau altul, au început să graviteze în de calitate, fără repere valorice, fără busole culturale, dar…fiecare individ jurul unui obiectiv de patrimoniu sau a mai multor obiective de patrimoniu care, este liber, și se poate autoeduca, căutând deși adesea private, pot atrage numeroase de unul singur, uneori, lucrurile care îl activități în jurul lor, care să fie în ultimă interesează”.

| 21


INSIDE OUT

CUM SĂ DĂM VIAȚĂ PATRIMONIULUI? de Teodor Baconschi

Generația mea a reacționat ostil față de îndoctrinarea național-comunistă. Am urmărit cu pasiune occidentalizarea, ieșirea din izolare, adică din enclava propagandei de tip ”Cântarea României”, care ne-a intoxicat anii de formare intelectuală. Generația următoare codificată între Millenials și Z Gen - trăiește mobilitatea europeană ca pe un dat subînțeles și nu prea știe cum săși utilizeze libertatea. Ne-am instalat în comunitatea umană unificată prin internet, trăim urmările revoluției digitale, suntem cu toții interconectați la fluxul global de informații. Pe fondul acestei eliberări adesea haotice se revine treptat la o psihologie colectivă careși caută compensatoriu izvoarele. Dar conceptul de patrimoniu va fi greu recuperat și numai printr-o educație umanistă accesibilă cât mai larg. De ce spun asta? Pentru că patrimoniu e tot ce ai moștenit de la părinți și strămoși. Noțiunea este etimologic legată de cultura patriarhală, adică de o ancestralitate pe care corectitudinea politică, studiile de gen, curentul feminist și un anume secularism anti-clerical o pun în criză. Avem nevoie de mai mult răgaz creator pentru a reabilita termeni precum patrie & patrimoniu. Nu suntem încă pe deplin naturali în schimburile culturale cu restul lumii occidentale, la periferia căreia ne aflăm. De fapt, tocmai acest statut periferic, reflectat în mimetisme superficiale și complexe de inferioritate resentimentare, ne face să ne trăim crispați specificul 22 |

național, inerțial legat de un imaginar rural, ”primitiv”, deci rușinos. Dezvoltarea economică din deceniile post-comuniste s-a bazat pe decomunizarea decorului nostru mental, dar și pe o ură de sine, exprimată prin urbanizarea galopantă a moravurilor, cu tot cu decompensările sale nevrotice. Tocmai în acest balans vechi-nou găsim paradoxul care ne va reconecta la o conștiință patrimonială ”funcțională”: nu poți înțelege logica arhaică a românității ”tradiționale” decât dacă ești complet urbanizat, cultivat, familiarizat cu antropologia culturală și oarecum ”obosit” de propriul rafinament. Un Horia Bernea, cel care a creat Muzeul Țăranului Român, în 1990, era un mare artist, dar și fiul unui faimos etnolog din Școala sociologică de la București, fondată în anii 30 ai veacului trecut de către Dimitrie Gusti. Asculta jazz, picta în sudul Franței, a făcut împreună cu mine o carte despre Roma bizantină – iată genul de om care poate iubi ce-au creat înaintașii noștri fără să ucidă spiritul țărănesc sub asaltul unei atitudini de parvenit. E nevoie de arhitecți sofisticați, de oameni ”citiți”, de inși călătoriți prin toată lumea pentru a revaloriza competent un sat din Muscel, din Mărginimea Sibiului sau din Bucovina și Oaș. Numai asemenea oameni au o percepție completă și corectă asupra creațiilor de patrimoniu străvechi, opace pentru cei mai mulți dintre contemporanii noștri. Sunt optimist și din alt unghi. Noua generație are o conștiință ecologică.

Vrea să protejeze mediul, deci e mult mai atentă și la mediul construit. Când stai 12 ore pe zi în fața unui computer, la un sediu de corporație din Nordul Bucureștiului, mintea îți evadează ”la iarbă verde”, visezi o viață autonomă, idealizezi natura și pensiunile europene cu program de echitație sau drumeție alpină. România profundă, încă mizerabilă ca realitate socioeconomică (emigrație, dependență asistențială, în absența joburilor și a serviciilor) devine astfel o Arcadie pentru cei care trăiesc alienant rutina unei vieți profesionale excesiv de artificiale (spații de sticlă, beton, inox, hi-tech, cu aer condiționat și mochete insonorizante). În vreme ce țăranii îmbătrânesc în cârciumi sordide sau maimuțăresc suburban viața de la oraș, orășenii ajunși la o treaptă superioară de discurs cultural sunt dornici să recupereze tehnicile ”verzi” ale vieții strămoșești, să-și facă reședințe secundare autentic potrivite cu stilul fiecărei vechi regiuni și să practice agricultura bio, la intersecția dintre un ethos nativist și regăsirea bucuriilor simple. Nevoile spirituale ale mediului corporatist combină așadar utopia ”falansterială” (a comunităților autarhice) și aspirația spre autenticitate existențială, cu sau fără accente religios organizate. Unii pleacă în Vest, alții se mută în Vestul țării, dar sunt destui cei care vor să reinventeze o Românie în care bunăstarea economică și respectul activ pentru prezervarea patrimoniului ar putea conlucra pentru un aer comun


mai respirabil. Asemenea impulsuri atavice, slab instituționalizate, vor căpăta amploare programatică dacă CSR va primi mai des expresia unei pedagogii a originilor. Asta nu presupune ca, în locul unor seminarii de public speaking, să finanțăm ateliere de cusături în borangic, sau să ne facem huse de laptop cu motive folclorice. E vorba doar de susținerea unei educații filozofice, umaniste, care să pună la pachet critica hiper-tehnicizării cotidianului și cunoașterea empirică a stilurilor de viață tradiționale: mai multe ieșiri în natură, cu mai multe instrumente de analiză a habitatului tradițional, mai multe expuneri despre îmbinarea dintre modestie (smerenie, umilitate) și etica post-materialistă a limitării consumului. Peste o treime din teritoriul României e montan și subalpin, avem deci materialul unei Austrii sau Elveții autohtone, adică a unei economii de nișă capabile să fructifice potențialul turistic, într-o cheie bonomă, convivială, de bună calitate alimentară și constructivă (o microcivilizație a lemnului găsești, de pildă, în mult invidiatul spațiu al Scandinaviei). Dacă optăm pentru o asemenea viziune, avem însă nevoie de o mai bună educație. Din ea vor decurge stările de spirit care, conjugate inteligent, vor impune treptat și politici publice pro-patrimoniu, reduse acum la o sumă de lozinci patriotarde, sau la intervenții punctuale, de la om la om și de la caz la caz. Elevii și studenții au nevoie de cursuri despre patrimoniu, ca sursă de viitor, căci nu-ți poți dezvolta potențialul în absența rădăcinilor vii. Deocamdată, educația formală (licee, universități) le prezintă doar un patrimoniu mort, sacralizat ca abstracțiune solemnă, conform unei stilistici voievodale (axate pe retorica vechiului regim). Ca să iubești patrimoniul, trebuie nu doar să-i cunoști morfologia (deci să poți perora, bunăoară, despre goticul ștefanian), ci și să-l reanimezi printr-un patriotism civic, asumat competent, cu o anumită tandrețe, dar și cu furie față de kitsch. Trebuie să vezi în el cartea ta de vizită pentru orice privire străină, rezervorul tău de motive reciclabile, tezaurul tău de simboluri și corespondență ”ecumenică” între ce au

TEODOR BACONSCHI După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995-1996), apoi redactor în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomație, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997-2000); Director General în Ministerul Afacerilor Externe (2001-2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002-2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004-2006); consilier prezidențial (2006-2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007-2009); Ministru al Afacerilor Externe 2009-2012). A fast distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Ca scriitor, a publicat mai multe volume la edituri din București și Paris. Este membru în Asociația Internațională de Studii Patristice (Paris) și în Uniunea Scriitorilor din România.

creat strămoșii tăi și marea cultură a continentului nostru. Transilvania, cu mozaicul ei de expresii multiculturale, poate deveni paradigma unei pedagogii patrimoniale senine, la nivelul tuturor școlilor din România. Aș spune că prințul Charles a devenit principalul ei lobbyist internațional tocmai pentru că acolo, în arealul intra-carpatic, s-a realizat cel mai bine profeția unei Românii europene: cetăți și sate fortificate, diversitate

armonizată prin peisajul ”paradisiac”, castelane biblioteci aristocratice și idilice sate cu case din bârne negre, peste fundații din piatră de râu. Sigur, pentru ca ”transilvanizarea” țării să se obiectiveze, mai avem nevoie de autostrada ComarnicBrașov, căci ideile nu trec munții doar prin rețelele GSM, ci și terestru, odată cu mărfurile, dar mai ales cu oamenii și povestirile lor. Ups! Era cât pe ce să vă trezesc la realitate...

| 23


OPINIE

POLITICA FRICII ŞI RECURSUL LA TRADIŢIE George T. Şipoş „Cultura fricii”, aşa cum a fost iniţial definită de sociologul american Barry Glassner, este un fenomen al societăţii contemporane (mai întâi al celei americane - o societate dominată de anxietate şi teamă încă din anii ’80, dacă nu şi mai devreme - iar acum devenit fenomen global) prin care frica este folosită pentru a obţine rezultatele dorite în competiţia politică, dar şi în alte domenii, cum ar fi spaţiul corporat. Semănând frică, mai degrabă decât încurajând optimism şi pozitivism, oamenii politici (dar şi liderii de corporaţii) creează un mediu în care frica îi împinge pe suporterii (sau angajaţii) lor la acţiune. „Politica fricii” a devenit la rându-i un concept analizat de sociologi precum Frank Furedi, sau scriitori şi jurnalişti precum Wole Soyinka sau jurnalistul britanic Adam Curtis, al cărui documentar „The Power of Nightmares” din 2004 rămâne un punct de referinţă în înţelegerea ascensiunii politice a neoconservatorilor, un grup politic iniţial nesemnificativ din cadrul grupărilor de dreapta americane dar care a reuşit să îi propulseze la Casa Albă atât pe primul cât şi pe al doilea preşedinte Bush şi care a lansat şi susţinut de-a lungul anilor discursul lipsei de toleranţă şi al erodării principiilor democraţiei americane cu rezultatele pe care le vedem astăzi. Prima parte a celei de a doua decade a secolului nostru a început cu Primăvara Arabă şi cu speranţa că ne îndreptam către o nouă etapă în evoluţia omenirii în care valorile universal-umane vor deveni mai 24 |

importante de orice alte ideologii pe care ni le-am impus noi înşine de-a lungul secolelor. Din păcate, mişcările naţionaliste, retrograde şi conservatoare care au cuprins întreaga lume imediat după relativul succes la Primăverii Arabe, au demonstrat că predicţia din 1972 a scriitorului şi eseistului francez André Malraux în serialul documentar „La Légende du siècle” cum că „Secolul 21 va fi spiritual sau nu va fi deloc” s-a transformat într-o înspăimântătoare viziune a anilor pe care îi parcurgem acum. Spiritualitea către care ne îndreptăm astăzi nu este numai religioasă, dar şi una axată pe acele tradiţii pe care fondatorii statului naţional modern din Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa până la statele postcoloniale formate după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial le-au inventat şi reinventat pentru a crea un sentiment unitar naţional. Acele tradiţii, toate subsumate ideii de „Tradiţie” cu T mare - imaginară, desigur, dar nu mai puţin reală pentru cei care îi urmează cu obedienţă preceptele - au revenit în centrul discursului politic, amintind, uneori comic, alteori îngrijorător, de dezbaterile înfocate ale secolului al 19-lea, când s-a format baza structurii politice globale pe care o avem încă în ziua de azi. Pentru că ce altceva dacă nu o dorinţă arzătoare pentru o imaginată Tradiţie, pentru întoarcerea la un illo tempore fictiv unde „era mai bine” pentru grupul din care fac parte, chiar dacă nu pentru toată lumea, este alegerea pe cale democratică a unor figuri autoritare care promit să ne facă

pe noi şi pe cei ca noi „great again”? Sigur că dorinţa de a reveni la „tradiţie”, la valorile de altădată, este una mânată nu doar de un nostalgic regret pentru „les neiges d’antan”, ci mai ales de frica semănată cu abilitate de aceşti demagogi şi fanfaroni politici. Profitând de accesul la informaţie absolut de neimaginat chiar şi acum două decenii, aceşti manipulatori de profesie, fie ei britanici, americani, turci, japonezi, ruşi sau români, seamănă teroare de lumea de mâine, una pe care o descriu pictată în culori sumbre: lumea în care va trebui să


George T. Şipoş este cercetător, conferenţiar doctor în cultură şi istorie japoneză şi Senior International Officer la University of Missouri-St. Louis, în Statele Unite ale Americii. Şipoş are o activitate vastă în strategie şi dezvoltare internaţională pentru mediul academic şi corporat, atât în Statele Unite, cât şi în Japonia, în companii precum Toyota Motor Corporation, şi în universităţi precum University of Chicago, Osaka University, Ritsumeikan University, Yamanashi Gakuin University şi altele. Ca antreprenor, a înfiinţat mai multe companii de consultanţă pentru dezvoltare internaţională, atât în Statele Unite, cât şi în România şi Croaţia. Este membru în mai multe consilii de conducere a unor organizaţii profesionale de educaţie internaţională, precum şi în consilii de consultanţă în diverse domenii. Şipoş deţine un doctorat în literatură şi cultură japoneză de la University of Chicago şi un masterat în studii est-asiatice de la University of Pittsburgh, în Statele Unite.

accepţi alte obiceiuri, limbi şi opţiuni religioase, în care căsătoria nu este numai între bărbaţi şi femei, în care compeţiţia pentru locuri de muncă este acerbă şi nu ai loc decât dacă demonstrezi că eşti calificat, în care trebuie să accepţi şi să incluzi, să respecţi şi să onorezi oameni de toate rasele, religiile, orientările sexuale şi de gen (mârşavul şi amarnicul de „political correctness” pe care elitele de dreapta din România îl

urăsc din tot sufletul chiar dacă nu îi înţeleg niciun strop istoria şi nevoie din care a apărut în Statele Unite!), şi aşa mai departe. Ce lume complicată! Ce lume dătătoare de dureri de cap! Ce lume nebună! Tradiţia devine pentru aceşti eterni perdanţi, pentru aceste grupuri aflate pentru prima dată în istorie într-o poziţie dezavantajantă şi, din perspectiva lor, extrem de umilitoare, o ultimă pârghie de susţinere, o ultimă şi disperată justificare a esenţei lor pe care nu o pot percepe dincolo de limite naţionale, rasiale, religioase sau de gen. Aceste rânduri sumare - lucrurile sunt, desigur, mult mai complexe decât le putem aici descrie în câteva paragrafe - nu sunt însă menite ca o acuză unilaterală a neoconservatismului, neofascismului şi radicalismului religios care sufocă şi ameninţă să ucidă lumea în care trăim şi să îi oprească evoluţia spre o umanitate unită. Nu sunt direcţionate exclusiv la „patrioţii” pe care preşedintele american îi indica într-o recentă sesiune plenară a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca pe „viitorul omenirii”, în timp ce „globaliştii”, cum le spunea domnia sa, erau trimişi la groapa de gunoi a istoriei. Dacă există o vină pentru ceea ce se întâmplă astăzi în lume, ea le aparţine celor care, odată cu începuturile articulării conceptului de „modernism”, pe la finele secolului al 19-lea, au eşuat în încercarea de a înlocui tradiţiile bazate pe religie, pe spiritualitate, pe grupuri restrânse la o limbă şi cutume comune, cu altele, universale. Ca fiinţe umane, avem nevoie de tradiţii, de ritualuri, de spiritualitate. Corifeii modernismului s-au bazat exclusiv pe faptul că omul va fi de ajuns pentru a le înlocui pe toate. Şi au greşit. Plătim acum, ca societate, acel preţ. Iar eşecurile din trecut, războaiele mondiale şi distrugerile produse de ele nu ne mai par relevante acum. Un gând cutremurător...

| 25


INTEGRITATEA CE SENS(URI) ARE? de Revista CARIERE Integritatea este un cuvânt nu prea des folosit. Poate pentru că nu prea este înțeles sau “trăit” de unii dintre noi?

Definiția din dicționar ne oferă cel puțin șase termeni care ar putea părea la fel de greu de înțeles. Mai exact, Dicționarul Explicativ al Limbii Române oferă informația că Integritatea este: însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate; însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg; (în sintagmă) integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să‑și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. Nici din dicționarul de sinonime nu aflăm prea multe sensuri concrete. Integritate: sigur un substantiv feminin, având ca sinonime: cinste, probitate, cumsecădenie, onestitate; deplinătate, plenitudine. Dacă i-am analiza pe rând, fiecare dintre acești termeni ar putea genera repetat aceeași întrebare: Ce acțiuni îți dovedesc cinstea? Ce acțiuni probează onestitatea? Ce acțiuni fac dovada integrității pe care susții că o ai? Cuvântul integritate apare, poate, ceva mai des în discursuri și pare că dă bine în fraze frumos aranjate și mesaje susținătoare de valori și principii. Dar oare știm cu adevărat cu ce se mănâncă integritatea? Și când nu știm, nu folosim și nu trăim integritatea, care să fie cauza? Să fie această „sărăcie” rezultatul felului în care comunismul a degradat mediul social? Să fi uitat ori să nu fi știut niciodată cu adevărat ce este și cum să trăim în integritate? Putem să re-învățăm acest lucru? De unde începem? Și ce am avea de câștigat?

La toate aceste întrebări ne răspunde Gabriela Zancu, Training & Development Manager Autoliv Romania; Participant, Promotor, Practicant Leadership 10. DE CE ESTE PROFITABILĂ INTEGRITATEA? Aș zice că ai putea câștiga un somn bun. Specialiștii spun că somnul e important. Dacă ai ști că prin a fi integru îți asiguri un somn liniștit și fără griji, cât de mult ți-ai dori să fii și să rămâi integru, fără ca integritatea să varieze în funcție de context/ situație? POATE ADEVĂRATA INTEGRITATE A UNEI PERSOANE SĂ FIE VARIABILĂ? Puritanii ar spune că nu, realiștii ar spune că depinde de context. Câți dintre noi ar avea tăria lui Giordano Bruno și s-ar lăsa arși pe rug refuzând să își încalce principiile? Și dacă mergem pe ipoteza că integritatea poate varia în funcție de context, poate scopul scuza mijloacele? Două exemple clasice. Unii cred că trebuie să minți, pentru a promova. Cu siguranță, aceasta este doar o credință păguboasă. Putem să ne întrebăm și cât poți să te minți? Alții cred că trebuie să fii superficial ca să te strecori spre o poziție la care râvnești. CÂT DE „CORUPT” ESTE NECESAR SĂ FII ÎNTR-O ORGANIZAȚIE PENTRU A-ȚI CONSTRUI O CARIERĂ? Aș zice că deloc corupt, însă foarte competent. Cariera e la categoria de Infinite Game. Îi mai avem și pe cei care „arată cu degetul” spre cei despre care cred că sunt lipsiți de integritate. I-aș spune unui om care consideră că ceilalți avansează în carieră pentru că sunt superficiali și lipsiți de integritate, că: „cine spune, ăla este”. Lipsa de integritate vine din lipsa de forță interioră, din lipsă de competență sau din lene. Niciuna nu e o scuză, toate se pot trata, tratamentele sunt însă diferite.


LEADERSHIP 10

CUM NE AFECTEAZĂ LIPSA DE INTEGRITATE ȘI CE IMPACT ARE ÎN CARIERĂ? Acum, dacă pornim de la ideea că putem fi câteodată mai mult și câteodată mai puțin integri, ce anume scade/crește integritatea? Ce elemente din exterior? Dar din interior? Dacă decidem să fim mai puțin integri, ar trebui, într-adevăr, să ne întrebăm cum ne afectează lipsa de integritate și ce impact are în cariera noastră. Poate că putem minți pe cineva tot timpul sau pe toată lumea un timp. Însă nu putem minți pe toată lumea tot timpul. Asta se referă și la noi înșine. Altfel spus, ulciorul nu merge de multe ori la apă. CÂT DE ADEVĂRATĂ POATE FI SCUZA UNORA: „PENTRU BINELE COMPANIEI”, PENTRU A-ȘI JUSTIFICA LIPSA DE INTEGRITATE? Am auzit folosindu-se sintagma: „pentru binele companiei”. Nu cred că există o vietate numită „compania”. Sau cel puțin nimeni nu a văzut-o, atins-o sau mirosit-o. Adică nu e reală, e un concept sau o convenție socială. Deci, mă întreb: care e binele conceptului? CE FEL DE CULTURĂ ORGANIZAȚIONALĂ TREBUIE CREATĂ, ASTFEL ÎNCÂT OAMENII CARE PUN PREȚ PE INTEGRITATE SĂ FIE RECOMPENSAȚI CORECT? Aud vorbindu-se foarte des despre cultura organizațională în companii; cum trebuie creată o cultură organizaționala, pe ce piloni trebuie ridicată. Termeni și definiții. Perspective multiple. Eu cred că singurul promotor al integrității într-o organizație este integritatea managerilor ei. Integritatea presupune să înțelegi și să accepți că nu ai toate răspunsurile, că nu ai toate competențele și experiențele. Această înțelegere te face smerit și, paradoxal, abia atunci devii competent ca lider, pentru că reușești să obții în echipă mai mult decât ai crezut că este posibil. Smerenia liderului este un mare câștig pentru oamenii din organizație și o mare frică pentru cei care nu o au încă. EXISTĂ POLITICIANIȘTI “BUNI” ÎN CARIERĂ? Depinde ce înțelegem prin politicianiști. Dacă mergem pe definiția la care ne raportăm acum, în societatea noastră politicianist bun e un oximoron. Până și DEX-ul spune astfel, în aceeași linie: POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist.    Cariera nu e ceva ce se întâmplă, ci este ceva ce se desfășoară împreună cu alții, într-un context. Dacă ai în vedere doar interesul personal nu vei reuși decât cel mult niște realizări punctuale. AȘADAR, ANGAJATUL INTEGRU VERSUS ANGAJATUL POLITICIANIST: CARE PE CARE?   Depinde ce joc privim. La cel de sumă zero (zero sum game), câștigă cel ce joacă mai bine. La jocul infinit, câștigă întotdeauna cel integru. CE INVESTIȚIE E NEVOIE SĂ FACI PENTRU A FI UNA PROFITABILĂ ÎN CARIERA TA? O singură investiție avem de făcut, o investiție de bază: să te descoperi și să te cunoști. Pentru că, în esență, ceea ce tu numești „cariera ta” poate arăta moduri și identități din care este trăită viața ta.

Gabriela Zancu, Training & Development Manager Autoliv Romania; Participant, Promotor, Practicant Leadership 10


SPECIAL

POVESTEA TRANZIȚIEI DE LA O COMPANIE MATURĂ LA UN START-UP

30 |

de Adriana Coblișan A început să lucreze de mică pentru businessul familiei, a plecat în Statele Unite ale Americii la facultate, a lucrat pentru companii de consultanță, dar și pentru Departamentul de Educație New York. Revenită în România, după 11 ani în America, Alexandra Copos de Prada și-a propus să reinventeze trainingul în companii cu Moonstar Ventures. Povestea tipic americană a copiilor care încep să lucreze de mici pentru afacerea familiei a fost realitate pentru Alexandra Copos de Prada, CEO & Fondator Moonstar Ventures. Când avea 7 ani, părinții au îndrumat-o să îi ajute să deschidă afacerea familiei – o cofetărie mică în București, care, astăzi, după 30 de ani, s-a transformat în lanțul de brutării și cofetării Ana Pan. Prima sarcină a Alexandrei a fost să curețe oglinzile din magazin de lipiciul de pe marginea unei aplicații decorative de lemn, apoi să șteargă vitrina de prăjituri de amprentele copiilor. „“A fost o lecție excelentă. Timp de 13 ani am muncit pe durata verii în businessul familiei asumândumi responsabilități din ce în ce mai mari”, își amintește Alexandra. Astfel, de mică și-a dorit să acumuleze îndeajuns de multă experiență pentru a avea un impact considerabil în businessul familiei.

LA FACULTATE ÎN AMERICA Din aceeași pornire, la 20 de ani, când a avut șansa să plece la facultate în Statele Unite ale Americii, după un an de cursuri la ASE, Alexandra a ales Princeton – o decizie luată pur strategic, odată ce a realizat că Stanford, unde fusese acceptată, era pe Coasta de Vest, ceea ce adăuga alte cinci ore zborului spre casă. Astfel, a înlocuit jobul pentru businessul familiei din timpul verii cu unul în banking, la Merrill Lynch, cât să realizeze că un loc de muncă repetitiv nu o reprezintă. S-a orientat, deci, în următorul an, către a doua variantă promovată intens de facultate – consultanță, iar timp de doi ani a lucrat la McKinsey & Company. „Am învățat considerabil, am lucrat în șapte industrii diferite, pe trei continente, și am gestionat proiecte de peste un miliard de dolari în Orientul Mijlociu”, spune Alexandra. Ulterior, din dorința de a avea un impact pozitiv în viețile oamenilor, s-a angajat la Departamentul de Educație din New York, unde a dezvoltat un program de formare pentru directorii de școli. După absolvire, a ales să facă un dublu masterat la Harvard Kennedy School în Administrație Publică și un MBA la The Wharton School, University of Pennsylvania.

„Unul din citatele care m-a motivat întotdeauna a fost: „Shoot for the Moon. Even if you fail, you’ll land among the stars.” De aici și numele de Moonstar. Cred cu tărie în stabilirea unor obiective mărețe care să motiveze un efort considerabil. Indiferent dacă atingem ținta finală, drumul spre aceste obiective ne va duce cu siguranță foarte departe.”

(Alexandra Copos de Prada)


ÎNAPOI ÎN ROMÂNIA După 11 ani petrecuți în străinătate, studiind și muncind, Alexandra s-a întors în România. A condus mai multe companii din cadrul grupului, însă cea asupra căreia și-a lăsat cel mai mult amprenta a fost Ana Pan. A preluat o companie care scădea cu aproape 10% anual, timp de cinci ani, pe care a reușit, alături de echipă, să o crească cu peste 17% anual; a rebranduit tot lanțul, lansând noi game de produse și concepte, precum Ana Baking Co. În paralel, a crescut o echipă de management care a devenit independentă operațional, lucru care i-a eliberat timp pentru o nouă provocare. PASUL CĂTRE ANTREPRENORIAT Așa a făcut pasul către antreprenoriat, prin Moonstar – noua companie pe care a lansat-o cu scopul de a oferi dezvoltare profesională continuă de impact angajaților din companii. Ce fac mai exact? Îmbină tehnologia platformei experiențiale de învățare cu conținut micro-modular calitativ și de impact; dezvoltă conținut, inclusiv în română, alături de experți care au studiat la Harvard, Stanford sau Wharton și au lucrat în companii precum Google, McKinsey sau Amazon, printre multe altele. În același timp, se folosesc de ultimele cercetări în neuroștiințe pentru a crea programe care transformă competențele în noi obiceiuri. Astfel, Moonstar a fost înființat în 2017, la intersecția a trei evenimente importante din viața Alexandrei. În primul rând, echipa ei trebuia să gestioneze fluctuația de personal, în special în rândul noilor angajați și să dezvolte accelerat colegii cu potențial din companie. Având la acel moment o echipă de 1.500 de oameni, distribuiți în 28 de sedii din zone geografice diferite, trainingul tradițional, la clasă, ar fi fost extrem de costisitor, dificil de organizat și, cel mai probabil, la un nivel de calitate mediu. În al doilea rând, odată cu mutarea soțului ei la Londra, a și-a dorit o altă carieră care să îi permită să petreacă mai mult timp în afara României. Nu în ultimul rând, în acea perioadă din viața ei s-a gândit la ariile care

o pasionează și în care, de-a lungul timpului, investise energie și timp. A urmat sfatul lui Steve Jobs „You can’t connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future”, și și-a dat seama că investise ani de zile încercând să creeze o educație de impact. Lucrase în reforma educațională în New York, făcuse un masterat la Harvard axat pe educație, lansase în România, alături de alți patru prieteni, Aspire Academy și ulterior Aspire Teachers, și, nu în ultimul rând, își dedica peste jumătate din timp predând în companie, pentru a crește următoarea generație de manageri. Astfel, împreună cu partenera ei de business la acea vreme, au definit o listă de interese pentru care au identificat oportunități de business. Își doreau o afacere care să le motiveze pe termen lung și care să aibă un impact semnificativ și de durată asupra clienților. PROVOCĂRILE UNUI START-UP Moonstar a venit cu provocări, dar și cu satisfacții. „Pe lângă provocarea de a-mi gestiona trăirile, una cu care cred că orice antreprenor se luptă, a fost și aceea de a învăța de la zero cum să creezi o companie pornind doar de la o idee”, spune Alexandra. Construirea unui start-up nu se compara cu nimic din experiența ei de până la acel moment. Astfel, a început să citească biografiilor celor care reușiseră, toate cărțile pe lean start-up pe care le-a găsit, a vorbit cu mulți prieteni care au trecut prin această experiență. Despre câteva sfaturi își amintește ca fiindu-i extrem de utile: ideea de a privi tot procesul ca pe o oportunitate de învățare; sfatul de a atrage alături cofondatori și o echipa mică, perseverentă și cu care să îți facă plăcere să petreci 12 ore pe zi; setarea de obiective intermediare, pe termen scurt și mediu. Crede cu tărie în ce spunea Henry Ford „Whether you think you can, or think you can't - you're right.” „Astfel, un antreprenor cu un mindset pozitiv, axat pe învățare, perseverent și cu o structură de suport în jurul său va avea șanse mari să aibă succes.”

CARE SUNT 3 CUVINTE CHEIE CARE VĂ DEFINESC? Perseverență, Recunoștință, Reinventare. CARE CREDEȚI CĂ ESTE ROLUL UNEI FEMEI ÎN FAMILIE? Unul din citatele de la noi din casă definește cu umor, însă perfect, acest rol: „It is hard to be a woman. You must think like a man. Act like a lady. Look like a young girl. And work like a horse.” Nu sunt de acord cu ideea de a gândi ca un bărbat, însă esența rolului femeii cred că este clară. CUM GESTIONAȚI ECHILIBRUL DINTRE VIAȚA DE FAMILIE ȘI VIAȚA PROFESIONALĂ? Nu cred că există un echilibru perfect. Jonglez cu timpul, dedicând câteodată mai mult timp familiei și altădată mai mult timp businessului. Am norocul că soțul meu mă susține mult în provocările profesionale pe care mi le aleg. AŢI FĂCUT VREUN SACRIFICIU ÎN VIAŢA DE FAMILIE PENTRU CARIERĂ? Nu știu exact dacă să le numesc sacrificii. Încerc să trăiesc o viață în care să am cât mai puține regrete legate de deciziile și provocările pe care mi le asum. Cu siguranță petrec mult timp dezvoltând proiecte și businessuri care au un impact pe termen lung, pentru că acestea mă împlinesc profesional și personal. Însă cred că prin acestea devin o persoană mai bună, cu care familia mea să își dorească să petreacă mai mult timp de calitate.

| 31


SPECIAL

32 |

de Adriana Coblișan Pentru că transportul feroviar este un transport de tradiție în România, țara având o cale ferată cu o istorie care datează de la 1860, dar și pentru că transporturile pe calea ferată sunt cele care protejează mediul și implicit patrimoniul, angajații unei companii cu capital străin au devenit gardienii patrimoniului românesc.

COMPANIA CARE A REDESENAT HARTA TRANSPORTULUI FEROVIAR DE MARFĂ ÎN ROMÂNIA În urmă cu mai bine de 10 ani, respectiv în anul 2008, considerând România o țară cu o economie în dezvoltare, având drept atu poziția strategică cu ieșire către Marea Neagră, plus o infrastructură care, pe lângă multe minusuri are și plusul că acoperă întreaga suprafață a țării, Deutsche Bahn a început activitățile de transport feroviar în țara noastră. „Planurile Deutsche Bahn vizau extinderea activității la nivelul întregii țări, prin oferirea de servicii de manevră și transport”, spune Georgiana Ștefan, Recruiter & Employer Branding Coordi­ nator Deutsche Bahn Cargo România.

În fapt, organizația se afla pe piața românească încă din 2000, când a înființat la Timișoara compania Logistic Services Danubius, scopul principal fiind activitățile de manevră. „Una din valorile principale ale grupului este atenția față de client și față de nevoile acestuia. Deoarece unul dintre clienții strategici ai grupului german desfășura activități complexe în zona de vest a României, compania DB a decis acordarea de suport local”, explică Roxana Bud, Senior Executive Assistant Deutsche Bahn Cargo România.

TRANSPORT INTERMODAL Cum a reușit să iasă pe plus o companie în zona de transport feroviar pe piața din România? Prin folosirea transportului intermodal, după cum spune Roxana Bud. Mai exact, prin legarea feroviarului cu terestrul și maritimul, combinație care a demonstrat că îmbinarea diferitelor moduri de transport cu punctele lor forte unice reprezintă un factor cheie de succes. De asemenea, faptul că investesc în oameni și în pregătirea lor a dus la o creștere organică semnificativă care a propulsat compania pe locul 2 în top 3 operatori feroviari.


Investiția în oameni a venit natural, ca urmare a culturii organizaționale promovate de companie, dar și ca răspuns la o provocare pe o piață în care principala problemă este lipsa de personal. Mai precis, principala provocare pentru DB Cargo România a fost și este îmbătrânirea forței de muncă. „Activând într-o industrie puțin atractivă pentru tineri, «lupta» pentru atragerea forței de muncă este mare”, explică Georgiana Ștefan. Prin urmare, compania a creat școlile de personal, unde a format peste 120 de tineri. CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ O altă provocare, dintr-o altă zonă decât cea a resurselor umane, a fost creșterea prețurilor energiei electrice și a motorinei, precum și constrângerile din infrastructură. Lucrări în vederea dezvoltării infrastructurii există, însă capacitățile sunt limitate (frontiera cu Ungaria și portul Constanța). Din acest motiv, DB Cargo România s-a axat pe businessuri cu un consum de resurse optim și cu potențial de creștere. De asemenea, au dezvoltat soluții IT pentru a optimiza procesele și a oferi informații prompte și de încredere clienților. Nu în ultimul rând, au implementat o cultură organizațională, în care valorile unei companii devin convingerile și fundația care influențează comportamentul și modul de lucru al unei echipe. „Ideile, convingerile și principiile oricărui individ determină alegerile pe care le face în fiecare zi și oferă oportunitatea dezvoltării culturii organizaționale pe termen mediu și lung”, spune Georgiana Ștefan. Valorile DB Cargo România însumează patru elemente pe care compania le consideră esențiale pentru o comunitate: echipa, comunicarea, calitatea și respectul. Mai exact, în calitate de angajator de top, cultura organizațională a companiei are la bază orientarea spre client/atractivitatea, optimizarea proceselor, dezvoltarea personalului, protejarea mediului, principii care formează, de fapt, excelența operațională.

Dorim să ne păstrăm rolul de cel mai de încredere operator de transport feroviar, cu servicii de cea mai bună calitate, să aducem inovație în industria noastră din România, să ajutăm la dezvoltarea furnizorilor de servicii și a constructorilor de locomotive de pe piața locală și, mai ales, să formăm, la un standard european, generații noi de mecanici pasionați. Roxana Bud, Senior Executive Assistant Deutsche Bahn Cargo România

SCURT ISTORIC: DE LA UN PUNCT LA O REȚEA În luna mai a anului 2000, s-a înființat la Timișoara Logistic Services Danubius. Din februarie 2003 până în februarie 2009, societatea a desfășurat activități de manevră feroviară în Bulgaria, prin propria sucursală. În septembrie 2003 și iulie 2004 au fost semnate două noi importante contracte pentru manevra feroviară, astfel fiind înființate punctele de lucru de la Deva și Aleșd. În august 2006, compania a primit licență de transportator feroviar în România și, începând cu decembrie 2006 a desfășurat activități de operare trenuri în trafic domestic. Compania a continuat să se dezvolte, astfel încât în anul 2009 a fost înființat punctul de lucru din București, iar în 2010, primele transporturi internaționale integral operate de către Logistic Services Danubius traversau România. În mai 2011, denumirea companiei a fost schimbată din Logistic Services Danubius în DB Schenker Rail România S.R.L, iar în vara anului următor DB Schenker Rail România a înființat propriul depou la Turceni. În 2016, DB Schenker Rail România a devenit DB Cargo România, iar în noiembrie 2018 sediul social al companiei a fost mutat din Timișoara în București, biroul din Timișoara rămânând punct de lucru.

Crearea școlilor de personal și a strategiei de alocare a resurselor, pentru a ne adapta lucrărilor de infrastructură, au îmbunătățit semnificativ businessul companiei. Georgiana Ștefan, Recruiter & Employer Branding Coordinator Deutsche Bahn Cargo România

| 33


SPECIAL

34 |

O LUNĂ DEDICATĂ SĂNĂTĂȚII ANGAJAȚILOR Studiile legate de stilul de viață sănătos arată că angajații asociază acest concept cu alimentația, odihna și eliminarea stresului. Ce înseamnă o companie sănătoasă? Dar angajați sănătoși? de Adriana Coblișan

O companie sănătoasă este o companie care arată grijă pentru oamenii săi și se implică activ în viața lor la serviciu. Într‑adevăr, programele de well‑being au devenit tot mai populare și ajută la crearea unui mediu de lucru plăcut, însă la starea de bine a angajaților contribuie în realitate o serie de factori care definesc cultura organizațională, după cum explică Eduard Drăghici, Senior Internal CE ESTE PROGRAMUL FOOD Programul FOOD este un parteneriat public-privat care își propune să îmbunătățească calitatea nutritivă a meselor oferite în restaurante și să faciliteze alegerile sănătoase ale consumatorilor prin informații relevante și creșterea gradului de conștientizare, utilizând ajutorul companiilor angajatoare. FOOD se adresează restaurantelor/ cantinelor și angajaților. A debutat în 2009 ca proiect co-finanțat de Comisia Europeană și coordonat de Edenred, iar în 2012 a devenit un program pe termen lung, mobilizând în prezent mai mult de 26 de parteneri publici și privați din 10 țări UE. Programul se derulează în România, prin intermediul campaniei „Hai la 1 la masă!”, iar în luna octombrie a fost sărbătorit un an de la lansare.

Communications, Employer Branding & CSR Partner Edenred România. CULTURĂ ORGANIZAȚIONALĂ CU FOCUS PE SĂNĂTATE Cum se pot atinge aceste obiective? De exemplu, compania Edenred, lider mondial în soluții de plată pentru piața muncii, a încercat, de‑a lungul timpului, să construiască un mediu de lucru și o cultură organizațională în jurul oamenilor. „Susținem diversitatea și încurajăm inițiativele, explorăm continuu noi direcții și idei, învățăm din greșeli și, pas cu pas, devenim mai buni, mai curajoși și mai creativi. Mai mult decât atât, construim permanent noi proiecte și evenimente interne menite să aducă un plus de motivație colegilor noștri și o stare generală de bine la job”, spune Eduard Drăghici. Unul dintre proiectele recente este EdenHealth, o lună dedicată sănătății și prevenției angajaților, un proiect de amploare care abordează teme diverse legate de sănătatea angajaților. EdenHealth este un efort comun al HR‑ului împreună cu echipa de management, un proiect care include, pe lângă o campanie intensă de comunicare internă, o serie de acțiuni precum workshop‑uri tematice, consultații la birou, beneficii medicale gratuite, kit‑uri cu suplimente alimentare, dar și discounturi avantajoase pentru anumite produse sau servicii medicale. „Ca indivizi, înțelegem cât de importantă este sănătatea și totuși cât de ușor o punem pe ultimul loc atunci când apar diverse «urgențe» cotidiene. În luna octombrie,

luna sănătății și prevenției, am vrut să punem orice altceva pe locul doi și să ne îngrijim de starea noastră generală de sănătate”, adaugă Eduard Drăghici. WORKSHOPURI, CONSULTAȚII, ALTE INIȚIATIVE Fiind o lună dedicată sănătății și prevenției, implementarea proiectului EdenHealth s‑a derulat pe toată durata lunii octombrie. În prima săptămâna a lunii, 30.09‑04.10, proiectul a debutat cu un workshop despre stres și combaterea acestuia prin alimentație și obiceiuri alimentare sănătoase, susținut de un nutriționist acreditat. În săptămâna imediat următoare, 07‑11.10, proiectul a continuat printr‑un workshop dedicat sănătății orale (susținut de un medic stomatolog) și prin realizarea unor consultații stomatologice cu camera intraorală (împreună cu o echipă de medici stomatologi). În urma consultațiilor, angajații au primit recomandări de îngrijire orală și de tratament al afecțiunilor detectate. În plus, toți oamenii au primit gratuit un pachet de igienizare dentară și discounturi avantajoase la servicii stomatologice în cadrul unei clinici partenere. De asemenea, au fost organizate o serie de consultații oftalmologice și, împreună cu partenerii companiei, au fost oferite discounturi avantajoase și decontarea parțială pentru achiziția unei noi perechi de ochelari. Săptămâna s‑a încheiat la Maratonul București unde a participat o echipă de aproximativ 20 de alergători Edenred. Începând cu 14.10, atenția s‑a mutat


„Programele de well-being au devenit tot mai populare și ajută la crearea unui mediu de lucru plăcut, însă la starea de bine a angajaților contribuie în realitate o serie de factori care definesc cultura organizațională. Comunicarea deschisă cu echipele, implicarea angajaților în luarea anumitor decizii, oferirea unor procese continue de învățare și dezvoltare, încurajarea diversității, recompensele și recunoașterea echitabile, siguranța economică, tehnologia centrată pe oameni și nu pe procese, păstrarea unui echilibru între viața personală și job sau chiar responsabilitatea companiei față de comunitate și mediu – sunt elemente care își pun semnificativ amprenta pe sănătatea generală a angajaților și, implicit, a companiei.”

spre un subiect mai sensibil: prevenția cancerului mamar, respectiv prevenția cancerului de prostată. Pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a‑i informa pe angajați despre necesitatea unor investigații periodice (mai ales după o anumită vârstă), au fost lansate câteva mesaje interne documentate și a fost organizată o sesiune de informare despre prevenția cancerului mamar. Mai mult decât atât, fiecare angajat Edenred interesat poate accesa un screening gratuit pentru depistarea cancerului mamar, respectiv de prostată. Astfel, în jur de 50 de colege au beneficiat deja de ecografii de sân sau mamografii și circa 15 colegi cu vârsta peste 35 ani au efectuat analizele de sânge PSA. Săptămâna 21.10‑25.10 a propus noi teme de discuție și acțiuni. Astfel, fiecare angajat Edenred a primit un kit pentru imunitate în sezonul rece (suplimente alimentare și vitamine), iar în paralel a fost derulat un workshop de posturologie și combaterea sedentarismului la birou.

Eduard Drăghici, Senior Employer Branding, Internal Communications & CSR Partner, Edenred România

FOOD@WORK Tot în această săptămână a fost readus pe plan intern workshopul FOOD@ WORK, parte din programul european FOOD (Fighting Obesity through Order and Demand) – coordonat de Grupul Edenred și în România. Susținute de specialiști în domeniu (medici sau tehnicieni nutriționișt), workshop‑urile de nutriție FOOD@WORK vin cu o serie de recomandări practice, dar și cu un plan concret pentru crearea și menținerea unor obiceiuri alimentare sănătoase. La aceste sesiuni din luna octombrie au participat peste 50 de angajați Edenred. Cu ocazia Halloween-ului, proiectul s-a încheiat cu multă distracție, dulciuri de casă, costume și... fapte bune pentru 15 familii beneficiare ale programului MagicBOX, coordonat de Asociația MagiCAMP. EdenHealth s‑a adresat întregii echipe Edenred România și Edenred Digital Center – aproximativ 200 de angajați în toată țara, cu puncte mari de lucru în București și Sfântu Gheorghe.

ALTE BENEFICII Pe lângă acest proiect punctual, angajații mai beneficiază de: un program de lucru flexibil, un spațiu de lucru viu colorat, dotat cu diverse facilități și tehnologii, zile libere în afara celor prevăzute de lege, programe fun@work, workshopuri tematice și eveni­ mente dedicate, team‑building‑uri, petreceri de sărbători sau alte ocazii, cadouri pentru ziua de naștere a angajatului, selecție de cafea gratuită la birou și gustări sănătoase (fructe), asigurare în caz de accident sau deces și sprijin financiar pentru evenimentele deosebite. „În mod cert, angajații preferă experiențele personalizate, iar fiecare inițiativă trebuie să fie adaptată nevoilor individuale. Oamenii apreciază și se simt valoroși atunci când sunt ascultați”, conchide Eduard Drăghici.

| 35


INSPIRAȚIE

36 |


YVES MORIEUX COOPERAREA ESTE UN MULTIPLICATOR AL INTELIGENȚEI UMANE de Felicia Luca Pentru a gestiona o lume complexă, e nevoie de soluții inteligente. Pentru a fi prezenți în viitor, trebuie să nu mai trăim în trecut. Leonardo da Vinci spunea că „simplitatea este cel mai sofisticat lucru”. Yves Morieux a creat 6 reguli simple cu ajutorul cărora companiile pot rezolva complexitatea pentru a obține un avantaj competitiv. Abordarea sa, Smart Simplicity®, este prezentată pe scurt în TED Talkurile sale, care au depășit 5 milioane de vizualizări - As work gets more complex, 6 rules to simplify și How too many rules at work keep you from getting things done -, și este detaliată în cartea sa, Six Simple Rules: How to Manage Complexity without Getting Complicated. Yves Morieux este specialist în transformare corporativă, conduce BCG Institute for Organization și a lucrat cu directori executivi și echipe de management din peste 500 de organizații de renume din întreaga lume. A fost keynote speaker în cadrul conferinței HR SmART Conference, organizată de HR Club pe 30 octombrie. Am stat de vorbă cu Yves Morieux despre complexitate, cooperare și despre cum să utilizăm la maximum inteligența oamenilor. CE VĂ MOTIVEAZĂ, CE VĂ ENTUZIASMEAZĂ ÎN PREZENT? Îmi place să ajut companiile să evite erorile care provoacă două consecințe dezastruoase. În primul rând, distrug performanța – care poate să însemne productivitate, calitate, viteză, etc. În al doilea rând, îi fac pe oameni să sufere și să se simtă vinovați pentru greșelile pe care le fac – pentru că, într-adevăr, noi dăm vina pe abilitățile lor, pe personalitatea lor, pe reziliența lor, pe energia lor, ba dăm vina chiar și pe inteligența lor. Prin urmare, trebuie să încercăm să nu mai facem aceste erori, în organizațiile noastre.

Rezolvarea problemelor complexe creează valoare. Complexitatea utilizează inteligența oamenilor.

COMPLEXITATEA ESTE O PROVOCARE. DAR ESTE ȘI UTILĂ – ATÂT LA NIVEL INDIVIDUAL, CÂT ȘI LA NIVEL ORGANIZAȚIONAL. ÎN CE FEL ESTE UTILĂ COMPLEXITATEA? Complexitatea este întotdeauna un lucru bun. Primul avantaj al complexității este că, atunci când o rezolvi, creezi valoare. Rezolvând complexitatea, de obicei rezolvăm compromisurile – dintre cost și calitate, dintre viteză și fiabilitate etc. Rezolvarea unui compromis descătușează valoare. Iar această valoare nou descătușată stimulează creșterea profitabilă. Al doilea avantaj al complexității este că aceasta utilizează inteligența oamenilor. Unele organizații reușesc să-și expună oamenii la complexitate, ceea ce înseamnă că oamenii își pot folosi inteligența, gândirea și capacitatea de adaptare pentru a crea valoare. Dar cele mai multe companii nu-și expun oamenii la complexitate, ci la „complicații” (complicatedness) – ceea ce înseamnă că oamenii își vor folosi inteligența nu pentru a rezolva probleme importante, nu pentru a găsi soluții care să creeze valoare, ci ca să se ascundă, ca să găsească scuze, ca să evite critica, răspunderea și asumarea riscurilor. Altfel spus, în loc să-și pună în valoare inteligența, oamenii o vor folosi ca să se protejeze. EXISTĂ VREO SOLUȚIE CHEIE PENTRU A SIMPLIFICA CEEA CE ESTE COMPLEX? Complexitatea și complicatul sunt două noțiuni foarte diferite. Complexitatea se referă la probleme a căror soluționare creează valoare. Complicatul este labirintul autoimpus și neproductiv de structuri, procese, reguli, sisteme etc. Este posibil să scăpăm de aceste complicații și trebuie să o facem. Dar nu putem simplifica complexitatea. O tentativă de simplificare a complexității, de exemplu, este populismul – care apelează la protecționism, ridică ziduri și bariere, generează protecționism comercial, iese din alianțe, anulează interdependențele etc. Dar complexitatea întotdeauna revine, se manifestă într-un fel sau altul. Complexitatea nu poate fi ignorată. De aceea eu vorbesc despre „simplitate inteligentă” (smart simplicity), nu doar despre „simplitate”.

| 37


INSPIRAȚIE

38 |

Nu e vorba despre simplism. Scopul real nu este simplificarea. Scopul real este să gestionăm mai bine complexitatea printr-o mai bună utilizare a inteligenței oamenilor. Nu putem elimina complexitatea, dar ce putem face este să-i expunem pe oameni la complexitate, cât mai mult posibil – adică să maximizăm suprafața de contact dintre mintea oamenilor și complexitate. Pentru a face asta, trebuie să eliminăm „complicațiile”- care sunt un blocaj între complexitate și inteligență și corup inteligența, direcționând-o eronat, pe drumuri înfundate – cum ar fi căutarea de scuze, autoprotejarea, crearea de zone de tampon, construirea de baraje, utilizarea de plase de siguranță etc. MI-A PLĂCUT CARTEA LUI DAVID BROOKS, THE SECOND MOUNTAIN: THE QUEST FOR A MORAL LIFE. DAVID BROOKS CREDE CĂ OAMENII TRĂIESC CU ILUZIA INDEPENDENȚEI ȘI CĂ ESTE TIMPUL SĂ FACEM O DECLARAȚIE DE INTERDEPENDENȚĂ. DE UNDE CREDEȚI CĂ VINE ACEASTĂ ILUZIE A INDEPENDENȚEI ȘI A AUTOSUFICIENȚEI? DE CE PREA MULTĂ INDEPENDENȚĂ CONSTITUIE UN PERICOL? Pericolul independenței este confuzia pe care o facem atunci când ne lăsăm păcăliți de admirația pentru responsabilitate. Noi credem că a fi responsabil, a fi răspunzător pentru ceva înseamnă să facem lucrurile fără a fi dependenți de ceilalți – pentru că atunci când depindem de ceilalți răspunderea nu ne mai revine în totalitate. Astfel, căutând să fim responsabili, invocăm independența. Altfel spus, ne place independența pentru că avem o înțelegere simplistă a responsabilității – ceea ce este foarte periculos, pentru că fiecare realizare necesită cooperare. Niciun un lucru mare nu s-a făcut pe Pământ fără ajutorul, susținerea și complementaritatea celorlalți. Goana după responsabilitate generează această vagă idee de control, de autosuficiență, de independență – care ucide cooperarea. În opinia mea, independența este atât de seducătoare pentru că oamenii o confundă cu autonomia, cu răspunderea, cu responsabilitatea. Dar cooperarea este un multiplicator al inteligenței umane. Ceea ce este periculos și păgubos la independență este că prin independență și autosuficiență pierdem oportunitatea de a multiplica inteligența umană prin cooperare. Așadar, pierdem oportunitatea de a multiplica puterea de adaptare, capacitatea de rezolvare a problemelor, viteza și creativitatea. Așa că da, sunt de acord, îmi place foarte mult ideea unei Declarații de Interdependență.

CUM NE FACE INTERDEPENDENȚA MAI CAPABILI? Interdependența ne face mai puternici – asta se vede zi de zi, în companii. Cel mai direct și mai sigur mod de a asigura cooperarea este să te asiguri că oamenii nu pot depinde numai de ei înșiși. În unele companii din lume, este o practică obișnuită ca, atunci când se lansează un proiect nou, să nu fie niciodată asigurate toate resursele necesare proiectului respectiv (finanțare, buget etc.). Dezechilibrul dintre obiective și resurse este creat intenționat, pentru ca oamenii să apeleze unii la alții și să se ajute reciproc. Iar nouă nu ne place asta, pentru că imediat ce suntem nevoiți să apelăm la cineva devenim dependenți de acea persoană, asupra unui alt om nu avem control, iar asta ne face să ne simțim anxioși și să avem o senzație de nesiguranță. Dar rezultatul este întotdeauna mai bun – pentru că ne confruntăm cu provocări, trebuie să devenim mai buni și beneficiem și de contribuția celorlalți – dacă există cooperare. CREDEȚI CĂ COOPERAREA, PRIN FAPTUL CĂ ÎI APROPIE PE OAMENI ȘI ÎNTĂREȘTE LEGĂTURILE DINTRE EI, CREȘTE IMPLICAREA ȘI SATISFACȚIA LA LOCUL DE MUNCĂ? Da, prin cooperare crește performanța, ca urmare a sinergiei și complementarității. Sigur, prin cooperare crește un pic și nivelul de stres, pentru că nu e confortabil să depinzi de alți oameni, dar se știe că stresul este ambivalent și are atât consecințe negative, cât și pozitive. Dacă ne gândim bine, cele mai fericite evenimente din viața noastră au venit la pachet și cu stres. Așadar, stresul nu este o problemă. Dar cooperarea are și un impact emoțional pozitiv: prin cooperare, obținem rezultate superioare, pe care nu le-am putea obține pe cont propriu. De exemplu, când o echipă câștigă medalia de aur, în mod obișnuit nu toți membrii acelei echipe ar fi putut câștiga medalia dacă ar fi acționat individual. Astfel, prin cooperare, poți să-ți crești performanța și să ajungi să-ți asumi, de drept, rezultate superioare celor pe care le-ai obține singur. Când echipa franceză a câștigat Cupa Mondială de Fotbal – în 2018, în 1998 – acei oameni s-au considerat a fi cei mai buni jucători de fotbal din lume. Desigur, fanii lor, oamenii cărora le place fotbalul cu adevărat știu că acei oameni nu erau cei mai buni jucători din lume, dar, devenind cea mai bună echipă, jucătorii le-au putut spune copiilor și prietenilor lor: „Sunt unul dintre cei mai buni 11 sau 22 jucători din lume”. Așadar, prin cooperare oamenii obțin rezultate mai bune, ceea ce le crește satisfacția și implicarea.


Scopul real nu este simplificarea. Scopul real este să gestionăm mai bine complexitatea printr-o mai bună utilizare a inteligenței oamenilor.

Foto: Dragoș Constantin

În cartea dvs., Six Simple Rules: How to Manage Complexity without Getting Complicated, spuneți că integrarea este foarte importantă pentru cooperare. Spuneți-ne mai multe despre rolul pe care-l are integrarea. Pentru a fi asigurată cooperarea, un rol foarte important este cel al integratorului. Integratorul este jucătorul care are puterea și interesul de a susține cooperarea dintre membrii echipei. Integrarea este un factor propulsor al cooperării. Cooperarea, coordonarea și colaborarea sunt trei concepte diferite. Coordonarea este abordarea hard, care înseamnă reguli clare, un plan clar de acțiune, ordonarea succesiunii și a nivelului de importanță. Pentru a coordona, trebuie să știi de dinainte care este ordinea lucrurilor și alocarea rolurilor. Dar aceste informații preliminare sunt din ce în ce mai evazive – într-o lume complexă, nu poate fi vorba despre o coordonare absolută, motiv pentru care ai nevoie de cooperare, care se concentrează pe rezultate, dar este vorba despre rezultate comune. Colaborarea este o abordare soft și înseamnă preocuparea față de oamenii care lucrează împreună. Colaborarea se concentreză pe sentimente. Coordonarea este un lucru bun, atunci când este posibilă, dar este din ce în ce mai amortizată de complexitatea lumii, care crește nevoia de cooperare.

A PATRA REGULĂ PE CARE O MENȚIONAȚI ÎN CARTEA DVS. ESTE CREȘTEREA RECIPROCITĂȚII ȘI ASIGURAREA AUTONOMIEI OAMENILOR. SPUNEȚI CĂ RECIPROCITATEA POATE FI ASIGURATĂ PRIN OBIECTIVE AMPLE, CUPRINZĂTOARE (RICH OBJECTIVES). CE ESTE ACELA UN OBIECTIV AMPLU? Un obiectiv amplu are trei componente: Output – aceasta este ținta. De obicei, output-ul este colectiv, pentru că orice produs sau livrabil important este rezultatul unei munci de echipă. Acesta este obiectivul nr.1 și este măsurabil. De exemplu, poți măsura rapiditatea de punere în vânzare, productivitatea echipei, costurile de producție etc. Într-o cursă aceștia ar fi înaintașii. Input – acesta este individual, dar și acesta poate fi măsurat. Într-o cursă, acesta ești tu și alergi cât de repede poți. Obiectivul suprapus – nu este nici output, nu este nici input, nu este nici măsurabil. Într-o cursă, un astfel de obiectiv este transmiterea ștafetei la alergătorul următor în cel mai eficient mod posibil și preluarea ștafetei de la alergătorul precedent în cel mai eficient mod posibil. Aceste trei elemente formează, împreună, ceea ce eu denumesc un „obiectiv amplu, cuprinzător”. Se știe că fiecare reușită, fiecare realizare are o parte

nemăsurabilă, iar aici este foarte important rolul managementului, care trebuie să aibă o bună capacitate de observare, pentru a analiza bine și a evalua corect. CUM POT OAMENII SĂ NU MAI FACĂ GREȘEALA DE A APLICA METODE ȘI PRINCIPII VECHI LA VREMURI ȘI LA SITUAȚII NOI? DE CE ESTE NEVOIE PENTRU CA OAMENII SĂ FIE MAI PREZENȚI ȘI SĂ ACȚIONEZE MAI CONȘTIENT? CUM SĂ NE SCHIMBĂM MENTALITATEA PENTRU A AJUNGE SĂ APLICĂM CE ÎNVĂȚĂM? Eu cred că totul se reduce la prima regulă din cartea mea: Înțelege cu adevărat munca oamenilor tăi. Când iau o decizie, managerii ar trebui să-și pună întrebări de genul: Înțeleg ce se întâmplă acum în organizația mea? Care aspect din organizație face ca decizia mea să fie justificată? Când lansez acest produs, când opresc acest proiect, când creez acest nou post, acest nou proces, când stabilesc o regulă – înțeleg de ce o fac și la ce conduce asta? Am soluția, dar am înțeles problema? În filmul lui Woody Allen, Take the Money and Run, cineva spune: Înțeleg soluția, dar ai putea, te rog, să-mi mai amintești o dată care era problema? Care-i problema, de fapt? CE I-AȚI SFĂTUI PE CEI TINERI? Să citească și să învețe cu atenție. Multe dintre erorile de management de astăzi se trag din înțelegerea superficială a literaturii de management. Un exemplu semnificativ este înțelegerea eronată a cărții From Strategy to Structure, de Alfred Chandler. În realitate, Alfred Chandler nu a spus niciodată: „De la strategie se trece la stuctură”. Alfred Chandler este istoric. El a făcut o constatare: companiile trec de la strategie la structură, dar în niciun caz nu a enunțat acest lucru ca pe un principiu. Noi am citit superficial acest lucru și am făcut din asta un principiu, iar acest principiu creează situațiile complicate din zilele noastre: se trece de la strategie la structură, iar când realitatea devină foarte complexă structura se complică excesiv.

| 39


LEADERSHIP STRATEGIC

40 |

COMPORTAMENTE STRATEGICE, ÎNTRE MOARTEA CAPREI VECINULUI ȘI SATISFACȚIA AUTODEPĂȘIRII

Dr. Lavinia Rașcă Prof. Univ. Profesor Strategie și Antreprenoriat ASEBUSS Director General – EXEC-EDU

Trăim într-o societate dominată de zicala: „Să moară și capra vecinului”. O societate în care, atunci când copilul vine acasă cu o notă mai mică de zece, oricare ar fi ea, părinții, în loc să discute cu el ce pot face împreună pentru rezultate viitoare mai bune, îl întreabă răstit: „De ce colegul X a luat mai mult ca tine?”. O societate în care profesorii îi învață pe elevi săși păzească cu strășnicie foaia de teză, sau de extemporal, ca nu cumva să copieze vecinii de bancă. Acești copii, o dată ce devin șefi, practică perfecționismul, competitivitatea, dorința de putere și spiritul de contradicție, comportamente agresive cu care-și gonesc oamenii buni la alți angajatori, în țară și, mai rău, în străinătate. Iar dacă unii angajați nu pleacă, pentru că probabil nu au curajul să o facă, sunt inerți, defensivi, neproductivi. Cele de mai sus se întâmplă într-o epocă în care, la nivel mondial, tehnologia schimbă paradigma concurenței, când în industrii se formează ecosisteme, iar competiția este tot mai mult înlocuită de „coopetiție”. Trăim vremuri când apar platforme pe care cei mai aprigi

concurenți cooperează pentru a inova radical. Climatul mondial este recunoscut a fi volatil, nesigur, complex și ambiguu – se vorbește tot mai des despre VUCA world. În lumea VUCA, spiritul antreprenorial și comportamentul strategic devin esențiale. Doar inconștienții își mai tratează oamenii ca pe niște automate menite exclusiv să execute ordine, iar această inconștiență duce la eșec. În companiile performante, conduse de lideri autentici și nu de șefi obtuzi, s-a înțeles că procesul de luare a deciziilor trebuie să coboare din vârful piramidei organizaționale spre baza ei, pentru că informațiile de piață sunt prea multe și prea complexe ca să mai fie monopolizate de așa zisele elite. În astfel de companii, se știe că managerii de la baza organizației sunt cel mai aproape de clienți și că sugestiile lor de îmbunătățire a activității, sau de creștere a agilității față de solicitările pieței, sunt esențiale. De aceea, li se furnizează informații legate de strategia și de situația financiară a firmei, sunt învățați cum să le analizeze și împuterniciți să le utilizeze și să ia decizii pe bază de reflecție, și nu de reflex.


COMPORTAMENTUL STRATEGIC - ESENȚIAL ÎN LUMEA VUCA Crește deci puterea, dar și responsabilitatea tuturor managerilor din organizații, iar comportamentul strategic devine un factor determinant pentru succesul în carieră și pentru performanța companiilor. Din fericire, comportamentul strategic se învață, poate fi exersat și dezvoltat, dacă oamenii vor, sunt lăsați și știu cum să se ridice deasupra activității rutiniere. Dacă li se explică ce presupune și că e necesar să fie productivi și nu să fie ocupați. Oamenii pot învăța să se gândească și să se comporte strategic atunci când reușesc să reducă procentul timpului pe care-l petrec în ședințe inutile, sau răspunzând la e-mailuri și telefoane minore și își alocă timp ca să reflecteze mai mult la lucrurile importante. Astfel pot obser va schimbările fără precedent care au loc la nivelul industriei, concurenților, clienților și își dau seama că ceea ce a funcționat în trecut nu mai neapărat valabil azi. Că status-quo-ul e de multe ori mai periculos decât schimbările riscante. Și mai pot pune întrebări, pentru a înțelege ce au de făcut, de exemplu: Care sunt viziunea și obiectivele noastre? Cum se aliniază strategia HR cu strategia organizației? Cine sunt stakeholderii? Cum analizăm situația companiei? Care este promisiunea noastră de valoare? Ce putem face astfel ca organizația să se dezvolte? Ca oamenii să gândească și să se comporte strategic, este necesar să se uite în jur plini de curiozitate, atât în organizație cât în afara ei, să culeagă informații, să înțeleagă care sunt tendințele din mediu, care le e misiunea, deci de ce fac ceea ce fac și cum se aliniază misiunea lor la cea a companiei, ce rezultate au de obținut. Înțelegerea trebuie urmată de inițiative și acțiuni utile și hotărâte. Gândirea critică, buna

cunoaștere a domeniului de activitate și a practicilor de management sunt aptitudini importante. Buna comunicare cu șefii, omologii și subalternii, în organizație sau în industrie, este esențială, pentru a afla și a împărtăși în mod structurat informații relevante. Comportamente precum dezbaterea ideilor contrare, concentrarea asupra problemelor sensibile de rezolvat cu grija de a păstra bunele relații cu cei din jur, sunt fundamentale. Pentru că resursele – timpul, fondurile, resursele în general, sunt limitate, comportamentul strategic presupune și capacitatea de a face alegeri potrivite atunci când informațiile sunt imperfecte. Este necesar ca acestea să pornească de la o serie de întrebări: De ce trebuie schimbată situația actuală? De ce e necesar să luăm o anumită decizie și ce se întâmplă dacă nu o luăm? Ce rezultate urmărim, pentru cine sunt importante pe termen mediu și lung acestea și de ce? Decizia luată va avea un impact negativ asupra cuiva? Care ar putea fi cel mai mare pericol, dacă decizia se va materializa? Există alte opțiuni? Care? DE CE MERITĂ EXERSAT COMPORTAMENTUL STRATEGIC Procesul de a deveni strategic, prin gândire și acțiuni, este dificil. Foarte multe persoane ajunse în poziții manageriale continuă să desfășoare activități sub acest nivel, din cel puțin două motive. Fie lucrează în culturi toxice, care recompensează obediența și reactivitatea, descurajând gândirea critică și asumarea de inițiative. Fie li se pare dificil să înlocuiască rutina de a face ceea ce li se spune cu curiozitatea și asumarea de responsabilități. Efortul merită însă făcut, pentru că satisfacția dată de sentimentul utilității precum și de conștiința auto-depășirii este foarte mare și aduce sentimentul de împlinire profesională.

CE TREBUIE FĂCUT PENTRU A GÂNDI ȘI A ACȚIONA STRATEGIC Mai întâi este necesar ca managerii să înțeleagă cerințele strategice ale postului. Observ că acest lucru de multe ori nu se întâmplă, de vreme ce multora le e greu să formuleze într-un fel clar și atractiv ce arie de cuprindere, obiective și avantaje are activitatea pe care o conduc. Este și mai dificil atunci când li se cere să vorbească despre strategia companiei. Mulți nici nu știu ce înseamnă toate acestea. După ce-și clarifică rolul strategic, este necesar să atragă și să pună în funcțiune resursele necesare activității pe care o conduc. Și acest lucru e dificil, când managerii s-au obișnuit doar să reacționeze la ordinele șefilor. De aceea fac de multe ori greșeli, alocând oameni și resurse materiale la întâmplare, pe activități, fără a pleca de la analize și priorități și fără a ține seama de oportunități și riscuri. Nu în ultimul rând, managerii au de învățat să utilizeze cu măiestrie aptitudinile sociale, pentru că reușita strategică presupune munca în colectiv. Să-i facă pe oameni să înțeleagă ce au de făcut și de ce e important. Și să le trezească încrederea. În acest scop, au nevoie să-și construiască argumente solide, cu care să convingă, dar în același timp să fie receptivi la sfaturi, critici, schimbări. În acest context, comportamentele agresive, despre care vorbeam la începutul articolului, sunt dăunătoare. Dar la fel de dăunătoare sunt și cele defensive: aprobarea oricărui ordin, evitarea, dependența, conservatorismul excesiv. Toate acestea trebuie înlocuite cu orientarea spre rezultate, dorința de auto depășire, dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a împărtăși informațiile, precum și cu disponibilitatea de a lucra în echipă. În acest fel compania va putea fi eficientă și eficace, se va dezvolta, iar oamenii se vor simți împliniți, satisfăcându-și cele două nevoi superioare: cea de contribuție și cea de autodepășire.

| 41


INSPIRAȚIE

42 |

MAI ESTE EDUCAȚIA CEA MAI PUTERNICĂ ARMĂ CU CARE PUTEM SCHIMBA LUMEA?

Raluca Mihăilă, Managing Owner Utopic Brain

Trăim Era Thunberg – așa ar denumi unii actualitatea lui 2019, an în care misiunea tinerei suedeze de 16 a facut înconjurul planetei – deocamdată la nivel de știri, în curând, probabil și la propriu, având în vedere cel mai recent periplu cu o barcă 100% nepoluantă de-a lungul Atlanticului. Nu știm, însă, care a fost amprenta de carbon a producției ambarcațiunii, nu-i așa? Presa mondială vuiește și pro și contra legat de acțiunile Gretei de contracarare a schimbărilor climatice provocate de stilul de viață curent din societățile dezvoltate. Există foarte mulți partizani și admiratori ai fetei și principiilor enunțate de ea, la fel cum au apărut și o serie de detractori care aduc în prim plan concertarea nerușinată și lipsită de etică a unor mari interese corporatiste, în fața acestui strigăt sincer de alarmă. În numele echilibrului și obiectivității, propun să le luăm pe rând.

CINE ESTE GRETA THUNBERG? Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg s-a născut în 3 ianuarie 2003 în Suedia și începând cu 2018 a devenit un reper adolescentin mondial în ceea ce privește acțiunile și atenționările de oprire a încălzirii globale și a schimbărilor climatice. Conform propriului discurs ținut la TEDxStockholm, la vârsta de 8 ani, aflând despre ceea ce se întâmplă în lume, a fost extrem de afectată și până spre 11 ani a intrat în depresie, nu a mai mâncat și vorbea doar rarisim. A primit diagnosticul multiplu de sindrom Asperger1, OCD2 și mutism selectiv. Când se afla în clasa a XI-a decis să renunțe preț de câteva luni la școală până la alegerile generale din Suedia și a declanșat Greva școlară pentru climă (Skolstrejk för klimatet), slogan cu care apare încă de atunci. A continuat și după alegeri greva doar în zilele de vineri și aceasta

1

o tulburare comportamentală din spectrul autistic

2

OCD = obsessive compulsive disorder, adică o tulburare de personalitate obsesiv compulsivă, o afecțiune mintală care

afectează 1-2% din copii.


i-a atras atenția mondială, cu o “reușită” de mobilizare în doar câteva luni a peste 20.000 de elevi în cel puțin 260 de orașe. Acum, cinci ani după momentul diagnosticelor medicale, Greta are o comunitate oficială formată din aproape 2.5 milioane de fani pe Facebook si 7.7 milioane pe Instagram. Mama ei este o cântăreață de operă care, în ciuda cerințelor de carieră, a renunțat alături de soțul ei să mai zboare cu avionul, determinați de afinitatea față de fiica lor care i-a convins și să devină vegani, acțiunile acestea având scopul de a diminua amprenta de carbon a familiei. Întrebată la The Daily Show ce părere are despre sacrificiul mamei ei în raport cu cariera, Greta a spus că “sincer, nu prea îmi pasă cum îi afectează cariera asta, mai important este mediul“, cariera mamei sale nefiind oricum prea importantă, după spusele fiicei Thunberg. CE DOREȘTE EA? La acest moment, Greta își dedică tinerețea activismului militantist propagandist pentru acțiunile de salvare a planetei și contrabalansare a efectelor încălzirii climatice. Întâmplător sau nu, Greta s-a ridicat din mijlocul uneia dintre cele mai dezvoltate și evoluate democrații ale momentului: Suedia. Sigur, ca o mică paranteză, la capitolul educație, Suedia nu stă tocmai bine și lucrurile au devenit controversate odată

cu luările de poziție ale unor investigații jurnalistice internaționale ample, ale unor profesori și ale terapeuților de acolo care văd în copiii de azi niște mici tirani greu de stăpânit, rezultatul unei democrații educaționale și parentale prost înțelese. Greta a câștigat în scurt timp o serie de premii și distincții care o plasează în rândul celor mai influente voci în materie de climă, însă și-a și atras numeroase controverse legat de oameni și posibili susținători din umbră. Mai mult decât atât, se pare că s-a și profitat de pe urma amplorii imaginii sale, un exemplu fiind asociația We don’t Have Time a lui Ingmar Rentzhog, un apropiat al familiei Thunberg care în prima fază ar fi fost chiar un PR din umbră. Tot ce se întâmplă acum poartă numele neoficial de Mișcarea Greta, pentru că milioane de admiratori din toată lumea îi urmăresc acțiunile, se lasă inspirați de ceea ce promovează și anunță public ea și chiar încearcă să își schimbe stilul de viață. Copii din lumea largă, motivați de acțiunile și ideile Gretei, merg la părinții lor cu pretenții de schimbări de trai de azi pe mâine sub egida unui viitor care le aparține. Și sigur, le aparține și își cer drepturile într-o societate care pare să se ghideze după principii de amanet generațional inconștient (după noi, potopul sau azi e mai important decât poimâine). Dar doar pare sau așa și este? Ce își dorește, de fapt, Greta? Să aibă

Proiecția de încălzire climatică (°C) până în 2100

PROIECȚIA DE ÎNCĂLZIRE CLIMATICĂ (⁰C) PÂNĂ ÎN 2100

un viitor asigurat pe o planetă încă funcțională până va împlini ea 75 de ani.3 Concret: stoparea arderii combustibililor fosili, subvenționarea producerii de soluții naturale care să lupte, alături de natura însăși, la eliminarea noxelor din ecosistem și atenționarea cu privire la protejarea celor peste 200 de specii care ajung pe cale de dispariție zi de zi. Programul susținut de ea public constă în trei elemente, aproape prezentate ca un mini-program de guvernare într-o țară de suprafața globului: PROTECT. Protejarea naturii la toate nivelurile. RESTORE. Restaurarea distrugerilor – prin împăduriri, înlocuiri, creare de ecosisteme noi. FUND. Finanțarea acțiunilor care ajută natura în detrimentul celor care o distrug. În plus, ne îndeamnă ca sub egida #naturenow să votăm cu persoanele care cred în cele trei principii de mai sus, să luăm act și parte la toate mișcările care apără mediul, să inițiem noi astfel de acțiuni, să ne schimbăm viața în gospodăriile noastre în linie cu aceste principii. Înregistrările video cu care se prezintă publicului prezintă disclaimer-e importante cu privire la faptul că ele nu se fac prin emisii de carbon, că nu impactează negativ mediul și că nu au avut nici un efect distructiv la adresa faunei sau florei unde au fost realizate. CEI MAI Cei MARI LUMII mai POLUATORI mari poluatori aiAIlumii Top 10 creatori de gaze cu efect de seră cumulează până la 60% din emisiile mondiale

Dacă țările nu schimbă ceva

Conform politicilor actuale Conform țintelor asumate Climate Action Tracker, revizuit Dec 2018 3

conform TEDxStockholm

| 43


INSPIRAȚIE

Sursa: Pagina oficiala de Facebook a Gretei Thunberg

DE CE? Pentru că statisticile sunt îngrijorătoare. BBC ne spune, pe scurt: Temperatura globului este în încălzire constantă – este în medie cu un grad mai cald decât înaintea epocii industrializării – conform Organizației Meteorologice Mondiale. Dacă se mențin tendințele de azi, temperaturile pot crește cu încă 3-5 grade Celsius până în anul 2.100, un fenomen cu efect catastrofal la nivel de ecosistem mondial: nivelul apelor oceanice va crește, temperatura oceanelor și aciditatea lor va crește, posibilitatea omului de a mai crește recolte va fi profund periclitată. Anul 2018 a venit cu multe recorduri îngrijorătoare de vreme caldă sau foarte caldă la nivel mondial, în special în zonele Europei, Asiei, Americii de Nord și Africii de Sud. Țintele Tratatului de la Paris sunt departe de a fi îndeplinite. Cei mai mari poluatori la acest moment sunt China și SUA Zonele urbane sunt în pericol. Aproape 95% din orașele lumii în pericol de a fi afectate de schimbările climatice sunt în Asia și Africa. Cu totii putem contribui. Iată care sunt recomandările la nivel mondial cu privire la cum putem influența pozitiv natura, fiecare la nivelul nostru: • să cumpărăm mai puțin din: carne, lapte, unt, brânzeturi, să mâncăm cât mai multe alimente locale și de sezon și să prevenim risipa alimentară datorată cumpăratului irațional • să conducem mașini electrice, iar pe distanțe mici să luăm bicicletele sau să ne plimbăm • să călătorim pe cât posibil cu trenurile și autobuzele (electrice) în loc de avioane • să înlocuim călătoriile cu videoconferințe • să folosim spălătorii în loc de mașini de spălat individuale

44 |

4

• să ne izolăm bine casele • să avem grijă la amprenta de carbon a fiecărui produs de consum și dacă nu o cunoaștem, să începem să întrebăm. În mod evident, dacă facem un minim efort de conștientizare asupra a ce creează gradul actual de civilizație, ne vom ingrijora cu toții. Dar cum e bine să ne îngrijorăm? Acționând și începând să schimbăm ceva, sau declarativ, în timp ce continuăm ce am făcut și până acum? Greta Thunberg ne împinge la conștientizare și acțiune urgentă. CUM FACE TOATE ASTEA? Discursurile ei abundă de statistici și rapoarte absolut înfricoșătoare cu privire la impactul omului de azi asupra mediului – sunt lucruri asupra cărora, dincolo de orice reticențe personale legat de CUM, ne îndreaptă atenția pe CE. Greta ne ajută să înțelegem că este absolut imperativ să ne aplecăm cu toții asupra problematicii climatice, mai cu seamă atunci când acțiunile noastre de zi cu zi contribuie la un fenomen care impactează viitorul nostru și al copiilor noștri. Cu toate acestea, cifrele pe care le auzim de la Greta este foarte puțin probabil să fi fost lucruri auzite ori învățațe la școală, căci, nu-i așa, ea a renunțat la această activitate. Dar aceasta nu le face mai puțin adevărate, însă aici avem un punct asupra căruia voi reveni un pic mai târziu. Greta a devenit un lider de opinie în

Un youtube video care a adunat aproape 2.3 mil de views.

ecologie, însă întrebarea este: pe ce bază? Pe bazele temerilor ei din copilărie? Pe baza pornirilor personale de a contribui, așa cum poate ea, la un viitor mai bun? Un viitor “pentru noi, cei care avem de trăit cu consecințele acțiunilor de azi“, după cum spune chiar ea în fața oficialilor mondiali ai United Nations de la Summitul 2019 pentru Schimbare Globală4? Pe baza încurajărilor venite din stânga și din dreapta? Pe baza glonflării imaginii prin susținerea presei și a celor care cred în ea? I shouldn’t be up here, spune ea, aparent, aproape plângând pentru câteva secunde. I should be back in school (…) You have stolen my childhood with your empty words … Optiunea personală de a renunța la educație și mai mult decât atât, de a încuraja absenteismul școlar și în rândul colegilor ei vine la Summit-ul ONU cu reproșul universal adresat tuturor celorlalți care se fac, pare-se, responsabili de demersul ei. Chiar recent, proaspăt ajunsă pe coasta continentului american, a făcut o postare “School strike week 62 Vancouver, BC” alături de o susținătoare, de sloganul ei, cu o mulțime de oameni și alți 15.000 de polițiști, conform surselor citate. Printre comentarii citim postarea unei tinere: “thousands and thousands of children came out to meet you, you’re their inspiration, you’re their hope!” Vedem o încurajare vădită a absenteismului școlar – sigur, pe drept cuvânt, am putea spune că oricum educația la nivel mondial lasă de dorit din punctul de vedere al calității ei, al relevanței ei, al profesorilor, al accesului general la standarde înalte de educație sau chiar la interzicerea lui în anumite zone ... dar aceasta nu este o capcană în care să ne dorim să cădem, mai cu seamă pentru că soluția la o problemă mondială majoră (schimbarea climatică) nu își va găsi rezolvarea prin accentuarea alteia la fel de gravă (educația).


ORAȘELE ÎN DEZVOLTARE INTENSIVĂ OrașeleSE în dezvoltare intensivă confruntă cele mai mari riscuri CONFRUNTĂ CUseCELE MAIcuMARI RISCURI

INDUSTRIA CĂRNII DE VITĂ CREEAZĂ CEA MAI MARE AMPRENTĂ DE CARBON (CU EFECTE CONEXE ASOCIATE)

Creșterea populației 2018-2035 vs. vulnerabilitatea la schimbări climatice Americile

Europa

În creștere Mai puțin vulnerabil

Mai vulnerabil

CONTROVERSE. Desigur că sunt. Și nu puține. Motivele pentru care au apărut sunt două principale: 1. Orice fenomen care creste exponențial va avea opozanți. Este vorba de cârcotașii de serviciu. 2. Orice fenomen care crește ex ponenț ia l pri n mi lita nt ism propagandist necesită dezbatere. Aici intervin cei cu gândire critică. Indiferent de proporția dintre 1 și 2 de mai sus, controverse există și este normal să fie așa. Fiecare decide pentru el, conform propriei sale conștiințe, fiecare alege în ce crede și ce acțiuni care depind de el pot fi făcut pentru impact pozitiv. Controversa 1: Sunt adevărate datele și informațiile pe care le aduce Greta în fața lumii? Controversa 2: Îsi culege și își pune cap la cap singură toate datele și aceasta, fără a contribui la amprenta proprie de carbon? Controversa 3: Își scrie singură discursurile sau are consilieri? Controversa 4: Este cineva în spatele acestor propagande care au împânzit lumea? Companii multinaționale cu interese obscure? Corporații care, sub egida salvării mediului, de fapt îl distrug?

5

Sau firme cu intenții bune? Controversa 5: Este Greta un produs politic, manipulabil, o marionetă care atrage de partea sa acei tineri la rândul lor manipulabili din lipsă de filtre sociale și educaționale? Controversa 6: Este ea mai agresivă decât trebuie pentru a trasmite un mesaj, oricât de grav? Controversa 7: Încurajează Greta absenteismul școlar și indirect, sistemul educational curent mondial? Controversa 8: Este Greta un copil normal din punct de vedere medical, având în vedere diagnosticele anterioare? Controversa 9: Contează mai mult esența mișcărilor ei sau felul în care își pune crezul în practică? Controversa 10: Este Greta un copil răsfățaț, exponentul unei societăți care și-a scăpat copiii de sub control? Controversa 11: Cine îi plătește toate deplasările prin lume? Cât câștigă de pe urma a ceea ce face și spune ea? Eu îmi propun ca celor unsprezece controverse de mai sus, pe alocuri cârcotașe și cu iz de bârfă, să le juxtapun doar două introspecții la care fiecare din noi are cu siguranță propriul răspuns, fără nevoia de google. 1. Este, oare, posibil ca extremismul

atroce5 propus de Greta la criza actuală de mediu să se constituie vreodată într-o soluție la problemă? Ce exemplu anterior de extremism constructiv avem în lume? 2. Cum poate propaganda ba eu știu ce e bine cu rezultat secundar în absenteism școlar, să creeze o schimbare pozitivă la nivelul unei societăți al cărei viitor stă întocmai în adolescenții de azi? Oare nu cumva Nelson Mandela se apropia mai mult de rezultatul pe care îl căutăm cu toții când spunea că “Educația este cea mai puternică armă cu care putem schimba lumea“? Este foarte bine să ni se atragă atenția cu privire la ce se întâmplă în lume, să se tragă semnale de alarmă și să ni se pună în față cifrele reale ale fenomenelor de care trebuie să ținem cont, dar cum ar fi dacă, de exemplu, pe fondul turneelor Gretei în lume și a faptului că ne considerăm cu toții avertizați, am crea o materie obligatorie în școli dedicată impactului omului asupra naturii, sau am gândi programe guvernamentale aduse la rang de interes national prin care să se prezerve mediul și, nu în ultimul rând, am construi un CSR concertat din partea companiilor private multinaționale? Nu am fi mai caștigați și pe termen lung, cu efecte concrete, măsurabile și scalabile?

Eliminarea avioanelor, eliminarea cărnii din dieta oamenilor, eliminarea tuturor industriilor poluatoare ș.a.

| 45


MEDIU

46 |

MICILE OBICEIURI CE NE AJUTĂ ÎN LUPTA CU MARELE DUȘMAN:

POLUAREA

de Raluca Florescu 25.000 de români mor anual din cauza poluării, iar săptămânal ingerăm în medie 5 grame de plastic, echivalentul unui card bancar

În marile orașe din România, aerul a devenit irespirabil: atunci când traficul e intens, suntem aproape sufocați de praf. Totodată, apa pe care-o bem conține o serie de elemente nocive. Un alt „dușman ascuns” este și plasticul, pe care îl ingerăm zilnic sub formă de particule minuscule, care în timp se sedimentează în organism, generând sumedenie de boli, inclusiv cancer. Din cauza poluării, zeci de mii de români mor în decursul unui an. România se află acum în situația în care se regăseau țările civilizate în urmă cu 20 sau poate chiar 30 de ani. Acolo însă, activiștii de mediu și oamenii de rând, prin acțiuni de zi cu zi, au ajuns să schimbe lucrurile transformând mediul înconjurător în unul prielnic vieții. La noi se fac deocamdată primii pași.


CAUZELE ȘI IMPACTUL POLUĂRII ÎN ROMÂNIA Ca să știm cum luptăm cu poluarea, ar fi bine să cunoaștem principalii poluatori și impactul pe care îl au asupra mediului. Chiar dacă nu avem statistici oficiale, putem intui că poluarea generată de noxele mașinilor, dar și de defrișările masive, de deversările de substanțe toxice în râuri și de plastic sunt principalii dușmani pentru mediu. „E destul de dificil să facem un top al poluatorilor/surselor de poluare într-o țară care nu este foarte preocupată de mediu, iar cuantificarea impactului, prin măsurători corecte și publice, este văzută mai degrabă ca o durere de cap pentru autorități. Industria (chiar dacă e într-un regres masiv după anii `90), transporturile (cu o dezvoltare tumultuoasă în ultimii 30 de ani), agricultura (ce folosește multe substanțe chimice pentru a crește artificial productivitatea), gestionarea deșeurilor (impulsionate de explozia consumului și a materialelor din ce în ce mai greu de reciclat) și gospodăriile au cote semnificative, dar greu de precizat cu exactitate”, susțin reprezentanții Greenpeace România. Dincolo de aceste cauze întâlnite la tot pasul, există și poluarea specifică, locală, de exemplu, deversările toxice în ape. Conform datelor Comisiei Europene, din cauza poluării aerului, generată de emisii industriale, precum cele produse de termocentralele pe combustibili fosili, și de transport, anual mor 25.000 de români. „Transportul reprezintă o sursă importantă de poluare mai ales în zonele urbane, pline de mașini vechi și extrem de poluante. Trei mari oraşe din România ar putea fi sancționate de Bruxelles, tocmai din cauza calităţii aerului: Bucureşti, Iaşi şi Braşov”, susțin reprezentanții ONG-ului citat. Un alt element nociv este plasticul, microparticulele din plastic generând boli precum demență sau chiar cancer. „Am ajuns în situația în care înghițim zilnic plastic, pentru că alimentele și apa sau sucurile pe care le consumăm conțin microparticule de plastic. S-a calculat că un om ingerează aproximativ 5g de plastic săptămânal (echivalentul unui card bancar), dar pentru că nu vedem aceste particule și nici nu suntem șocați de cantitate, suntem liniștiți, pare ceva minor. Nu e. Mâncăm plastic. Iar problema cu plasticul este că se și degradează într-o perioadă foarte lungă de timp, de la câteva sute, la mii de ani, deci generații și ecosisteme întregi sunt afectate”, ne-au mai declarat aceștia.

CAMPANIILE ONG-URILOR S-AU LOVIT DE INGNORANȚA AUTORITĂȚILOR România este, potrivit tuturor statisticilor europene, una dintre cele mai poluate țări de pe bătrânul continent, iar acest lucru este binecunoscut ONG-urilor. În ultimii 10-15 ani, campaniile derulate de acestea s-au intensificat, cele mai puternice organizații de la noi concentrându-se în special pe combaterea defrișărilor, de altfel cea mai gravă problemă de mediu de la noi. De exemplu, în ultimii 12 ani, Greenpeace România a contribuit la schimbarea legislației pentru combaterea tăierilor ilegale și la catalogarea pădurilor virgine, adaptând cadrul legal pentru a proteja peste 20.000 de hectare de pădure, a cartat și inclus în Catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine o pădure de 800 ha din Făgăraș și a lansat un studiu internațional prin care a analizat din satelit și de pe teren pădurile României. La rândul său, o altă mare organizație, World Wide Fund România a contribuit la lansarea sistemului Radarul Pădurilor și a aplicației de mobil Inspectorul Pădurii, care permite cetățenilor să efectueze verificări independente privind legalitatea transporturilor de lemn. Din păcate însă, acțiunile au avut succes doar punctual. Neexistând presiune din partea publicului, autoritățile nu au reacționat, iar fenomenul defrișărilor nu a dispărut, ci chiar s-a accentuat. Astfel, „tăierile ilegale din ultimii ani nu doar că nu s-au oprit, dar aproape că s-au dublat. La fiecare arbore tăiat legal în România, încă unul este doborât ilegal”, ne-au declarat reprezentanții Greenpeace.

Zoli Toth, membru al trupei Sistem și totodată ambasador Earth Hour în România

ZOLI TOTH: TINERII ÎNVAȚĂ DESPRE ECOLOGIE LA ȘCOALĂ, IAR EFECTELE SE VĂD În ultimul timp, marile ONG-uri locale au început să deruleze acțiuni de conștientizare prin care atrag atenția nu doar asupra efectelor nocive ale defrișărilor, ci și asupra consecințelor obiceiurilor noastre zilnice. Un exemplu este „Marșul pentru păduri”, organizat la începutul lunii noiembrie, care s-a bucurat de mii de participanți. Chiar și fără campanii de conștientizare și fără o reacție din partea autorităților, fiecare om are la îndemână mijloacele prin care poate să reducă efectul nociv pe care îl are asupra mediului. Din fericire, în România au apărut în ultimul timp multe inițiative individuale care promovează practici prietenoase cu mediul. În spatele acestora se află oameni care înainte de toate se raportează la exemplul personal. Uneori e vorba chiar despre persoane publice.

| 47


MEDIU

48 |

Ioana Tănase, fondatorul ONG-ului Natura Fără Plastic și al proiectului ALTERNATIVE

De exemplu, Zoli Toth, membru al trupei Sistem și totodată ambasador Earth Hour în România, este un binecunoscut promotor al vieții eco-friendly. L-am întrebat ce ar putea face fiecare dintre noi pentru a nu mai afecta, prin acțiunile sale, mediul. „În primul rând trebuie să investească în câteva becuri economice, baterii moderne la chiuvete (care au un debit cât mai mic, dar o presiune bună) și să folosească un coș gunoi care să fie împărțit în cel puțin trei fluxuri de colectare: hârtie, plastic și sticlă”, spune Zoli Toth. În viața de zi cu zi, el urmează deja sfaturile de mai sus. Mai mult, „încerc totodată să refolosesc cât mai mult orice recipient de plastic, reutilizez pungile de plastic, fac dușuri scurte de maximum 3 minute, merg pe jos ori de câte ori nu sunt obligat să merg cu mașina. Să nu vă închipuiți că sunt vreun habotnic sau vreun ciudat în casa căruia aleargă șoriceii în colivii ca să producă curent. Fac doar lucruri pe care le-am învățat citind articole dedicate protecției mediului și bunului simț”. În România, oamenii au început să conștientizeze efectul nefast e care îl au asupra mediului. Însă, chiar și acum suntem departe de ceea ce întâmplă în Occident, spune Zoli Toth. Crede însă că „norocul vine din partea celor tineri care chiar învață ecologie la școală, și asta se vede. E greu să ceri generațiilor 44+ să se schimbe de la sine. O mare parte dintre ei chiar nu înțeleg ce se întâmplă. Nu înțeleg pentru că nu au fost educați în acest sens”. Care ar trebui să fie, în opinia sa, rolul autorităților în ecuația protecției mediului? Ca în orice alt domeniu, oamenii vor conștientiza mai rapid efectul nefast pe care îl au asupra mediului dacă se aplică amenzi, este de părere Zoli Toth. „Atunci când vine vorba despre curățenie și ecologie nu prea merge cu bunul simț. La început. E fix ca atunci când mergi cu mașina. La început îți pui centura de frică, iar apoi devine un reflex”, conchide el. O VIAȚĂ FĂRĂ PLASTIC Există și oameni care au recurs la schimbări majore în viața de zi cu zi, din dorința de a susține cauza unei naturi cât mai puțin poluate. Unul dintre aceștia este Ioana Tănase, fondatorul ONG-ului Natura Fără Plastic și al proiectului ALTERNATIVE, care promovează principiile unei vieți prietenoase cu mediul în cadrul

conferințelor și evenimentelor la care participă ca invitat. Într-o discuție purtată în urmă cu câteva luni, îmi povestea că s-a hotărât să facă o schimbare în viața de zi cu zi atunci când a văzut fotografia unui pui de pescăruș ce avea stomacul plin de plastic, fapt care îi cauzase moartea. Imaginea era cu atât mai năucitoare cu cât pescărușul se afla pe un atol amplasat într-o zonă extrem de îndepărtată de civilizație, așadar departe de lumea industrializată. Renunțând la obiceiurile vechi, Ioana a ajuns la stadiul în care a eliminat cu totul plasticul de unică folosință din viața de zi cu zi, utilizând sticle reutilizabile din inox, periuțe de dinți din bambus, produse cosmetice naturale și neambalate în plastic. Unul dintre primele lucruri achiziționate a fost o sacoșă din bumbac, care i-a permis să se dispenseze de pungile din supermarket. Prin intermediul ONG-ului pe care l-a creat, Ioana luptă totodată împotriva poluării cu plastic. Lunile trecute, Natura Fără Plastic a lansat o petiție menită să determine unul dintre cele mai mari lanțuri de supermaketuri de la noi să renunțe cu totul la pungile din plastic, înlocuindu-le cu sacoșe din pânză. Deocamdată, petiția a rămas fără un răspuns din partea retailerului căreia i se adresează, deși a colectat peste 7.300 de semănturi. SĂ SCHIMBĂM STATISTICILE În lipsa reacției autorităților, dar și a unor campanii de conștientizare, în România statisticile arată rău, după cum reiese și din datele prezentate mai sus. Ar mai fi de spus că ne aflăm pe penultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al cantității de deșeuri reciclate, România fiind, așadar, unul dintre cele mai poluate state de pe continent. Românii reciclează un procent infim de deșeuri cel mult 15% în fiecare an, restul ajugând în gropi de gunoi, incineratoare și în natură. Deșeurile se răspândesc poluând atât pământul, cât și întinderile de apă și râurile, care se varsă în cele din urmă în Marea Neagră, atrăgea atenția recent Ioana Tănase, în cadrul unei conferințe. Așa se face că, în ultimii ani, Marea Neagră a devenit cea mai poluată din lume. Sunt superlative negative care ar trebui să ne determine să intervenim, mai ales că poluarea nu este doar ceva abstract, ce are un impact nefast asupra climei, ci înseamnă și boli incurabile și vieți curmate.


STRATEGIE

VÂNĂTOAREA DE FAKE NEWS de Raluca Florescu Combaterea știrilor false presupune un efort comun, ce implică atenție, gândire critică și inițiativă.

Fake news, în traducere „știre falsă”. Pentru cei mai mulți dintre noi, știrea falsă nu este nimic altceva decât o eroare banală, o exagerare inofensivă, un fals insignifiant menit doar să atragă atenția cititorilor. O minciunică născută involuntar și fără miză. Ce rău poate genera o știre care nu corespunde realității?, ne-am putea întreba. Răspunsul dat de cei care studiază de ani de zile acest fenomen e posibil să ne năucească. În realitate, spun aceștia, consecințele acestor falsuri inofensive, cum am fi înclinați să le considerăm, sunt uneori covârșitoare. Este vorba de daune de sute de mii sau poate chiar milioane de euro produse unor nevinovați. Un fake news poate însemna vieți frânte și reprezintă o manipulare căreia îi cad victime, mii, zeci de mii, poate chiar milioane de oameni. AMPLOAREA FENOMENULUI Răspândit în special în ultimii 5 ani, fenomenul fake news este coordonat de oameni care construiesc o altă realitate și ne conving că aceea este lumea în care trăim. Miza insignifiantă pe care am fi tentați să o atribuim unui fake news este de fapt imensă, iar guvernele și mediul de afaceri au simțit-o pe pielea lor. Ce efect are un fake news la scară largă? Recent, compania de business inteligence și cercetare Kroll a realizat o cercetare în rândul a sute de companii din întreaga lume. Datele acesteia indică faptul că, în 2018, fenomenele „adverse” de tipul fake news au reprezentat 27% dintre incidentele din social media care au afectat grav companiile. Astfel, la nivel mondial, au existat companii cărora valoarea de piață le-a scăzut aproape la zero din cauza fake news. De exemplu, anul trecut, firma indiană de e-commerce Infibeam Avenues a pierdut 71% din valoare, după ce pe conturile 50 |

de socializare a circulat o serie de situații financiare false, prezentate ca aparținând companiei. Tot în 2018, Metro Bank din Marea Britanie a fost obligată să deruleze o campanie puternică pe Twitter, prin care să contracareze o acțiune de dezinformare. Banca încerca astfel să combată zvonuri potrivit cărora ar fi urmat să se închidă. Efectul acestor informații a fost scăderea valorii de piață a Metro Bank cu circa 11%. Exemplele de acest tip au determinat companiile să considere fake news drept unul dintre cele mai periculoase fenomene apărute în ultimii ani. Ca urmare, 84% dintre managerii intervievați de compania Kroll au declarat că se simt amenințați de acest fenomen, promovat în special prin intermediul canalelor de social media. MINCIUNI GROSOLANE, MANIPULARE ȘI EXAGERĂRI FATALE În România au circulat, de asemenea, o mulțime de campanii de dezinformare. Unele dintre acestea au creat doar prejudicii de imagine, altele însă au avut un efect mult mai puternic. Larisa Ghițulescu, o cunoscută jurnalistă și totodată profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, studiază de peste 10 ani

fenomenul fake news. De multe ori, s-a întâlnit cu știri false care, odată ce erau preluate căpătau valență de adevăr. De exemplu, în 2016, presa de largă circulație anunța moartea Regelui Mihai. „În 2016, un student mi-a propus să lucrăm știrea cu moartea Regelui Mihai (funeraliile Regelui au fost, atenție, în decembrie 2017). Robert își luase informația de pe Facebook, circula un link. Familia Regală nu a contracarat ferm atunci moartea Regelui, a fost evazivă, așa că informația s-a răspândit repede în social media. A fost un exercițiu util, am lucrat cu studenții despre surse, promptitudine, social media și pericolul la receptare. Un alt exercițiu util, de data aceasta despre mecanismul propagandei prin fake-uri, l-am făcut cu ocazia Referendumului pentru familie din 2018. Foarte multe falsuri s-au răspândit în ambele tabere. Mecanismul e așa: creezi un fake – știre, fotografie trucată, pamflet, video, meme, GIF, eveniment – menit să atragă ură sau miștouri la adresa taberei adverse și să o mobilizezi în direcția dorită. Te folosești la maximum de digital – Facebook, motoare de căutare, YouTube, agregatori, aplicații. Cele mai folosite instrumente: pagini dedicate de propagandă, presă aservită/


subiectivă, spoturi de campanie, conturi false, influenceri, boți, SEO. Apoi promovezi conținutul intens – cu bugete generoase – ca să îți securizezi feed-ul. Astfel monopolizezi atenția publică, dictezi emoțiile oamenilor, le modelezi gândirea și le influențezi comportamentul. Restul e viral”, detaliază Larisa. De multe ori însă, pierderile din lumea financiară și manipularea socială generate de un fake news trezesc cu greu empatia. În cazul ăsta, e bine să știți că acest tip de exagerări și falsuri au făcut și victime umane. Și-asta chiar la noi, ne spune Larisa Ghițulescu, venind cu un exemplu. În urmă cu zece ani, ea a început să studieze un fals mit, intens promovat în acea perioadă: copiii-minune ai alpinismului de altitudine. „Această ramură sportivă, alpinismul de altitudine la categoria copii – cum o promova Federația Română de Alpinism și Escaladă – nici măcar nu există. Alpinismul nu este un sport competițional, nu este reglementat, nu este arbitrat, nu are clasamente. Dar copiii așa erau «vânduți» sponsorilor, presei și publicului – ca niște campioni mondiali (Crina Coco Popescu a fost comparată cu Nadia Comăneci... atât de mult a fost umflat fake-ul)”, spune Larisa. „Copiiiminune” ai alpinismului românesc erau promovați intens și împinși de la spate de cei din jur să atingă performanță după performanță, pentru a alimenta această imagine exagerată. În cele din urmă, tot acest efort a avut consecințe fatale. „Să îți duci copiii în munții înalți pe răspunderea ta, ca părinte, este o decizie personală – deși în țările civilizate s-ar sesiza imediat ghizii, Salvamontul, ONGurile, autoritățile; așa îmi explic și recordurile de vârstă ale surorilor Crina Coco Popescu și Dor Geta Popescu – la noi toată lumea a fost părtașă. Dar să ai undă verde și recunoaștere din partea Guvernului, ca în România, e un semnal de alarmă. Neoprit de nimeni la timp, ba chiar încurajat de societate, acest fake al performanței sportive s-a amplificat până în punctul în care au murit doi copii și s-a deschis dosar penal. Presa a titrat aproape la unison că o avalanșă i-a omorât pe copiii Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi în Retezat. Le-am dat studenților următoarea temă de gândire: «Ce este avalanșa? » «Un fenomen al naturii», au zis ei. «Îi deschizi unui fenomen al naturii dosar penal?», i-am întrebat. Atunci au început să înțeleagă”, povestește Larisa Ghițulescu. DEMASCAREA FAKE NEWS Avem însă instrumente pentru a demasca un fake news? Prima și cea mai la îndemână metodă este verificarea informației din alte surse. De multe ori, chiar experiența personală ne face să bănuim că în spatele unei știri se ascunde o informație falsă. Larisa Ghițulescu povestește că fenomenul

copiilor minune ai alpinismului a început să i se pară fake deoarece simțise pe pielea ei ce înseamnă altitudinea: „În 2012 am urcat, eu și câțiva colegi, pe un munte mai sălbatic din Himalaya, de 6.000 de metri. Disconfortul fizic a fost mare – pe un ghețar, la niște minus zeci de grade, am dormit cu toate hainele pe mine, mi s-a cam dat organismul peste cap, și nici psihic nu a fost ușor. Colegul meu de cort a început să sângereze pe nas, să se simtă rău, așa că a luat un porter și a coborât urgent. Ei bine, când ajungi să pricepi dedesubturile altitudinii, nu te întrebi ce caută un copil acolo? Ce medicamente recomandate înghite? Cum gestionează stresul fizic și psihic? Și pentru ce să-l chinui, care e miza?” Pe măsură ce marile organizații mondiale au început să lupte împotriva fake news, se nasc noi și noi metode de „atac”. Transparency International, de exemplu, atrage frecvent atenția asupra efectului nefast pe care îl au știrile false răspândite în timpul campaniilor electorale, pledând totodată pentru demascarea acestora și închiderea canalelor care ajută la răspândirea lor. Organizația a salutat inițiativa Google, care a interzis site-urilor pe care le suspectează de promovarea știrilor false să atragă publicitate prin GoogleAds. Pornind de la acest exemplu, Transparency recomandă tuturor finanțatorilor să retragă sprijinul acordat acelor portaluri care devin suspecte. Totodată, presa de calitate poate lupta împotriva fake news, atrag atenția membrii organizației: dacă ziarele publică rapid anumite informații vitale, ele nu mai au potențial de fake news, susțin aceștia.

Larisa Ghițulescu Foto: Mihai Constantineanu

ÎN SLUJBA ADEVĂRULUI La nivel mondial, s-au lansat o serie de portaluri dedicate demascării știrilor false. Câteva exemple sunt stopfake.org, Snopes.com sau AfricaCheck. org. Totodată, au fost lansate extensii de browsere, ce au același scop. De exemplu, Fake News Detector este o extensie a Chrome creată de jurnalistul Brian Feldman de la New York Magazine unde doritorii pot verifica validitatea unei informații. Însă inițiativele de acest gen nu ne pot fi de ajutor decât dacă respectiva informație a fost deja analizată de oamenii din spatele portalului. Prin urmare, fără un efort comun care presupune atenție, gândire critică și inițiativă, fenomenul fake news va fi greu de combătut. Cert este că fără acest efort, dispare și încrederea în presa de calitate. Potrivit unui studiu publicat recent de The Economist, aproape 60% dintre americani consideră deja că informațiile prezentate de principalele canale de mass-media sunt uneori sau de cele mai multe ori false. Același studiu relevă că doar 33% dintre respondenți mai au încredere în aceste surse.

| 51


INTERVIU

52 |

ANKE BAAK - SCHOUTEN GLOBAL

ÎNVĂȚAREA ARE ROL STRATEGIC ÎN ORGANIZAȚII de Felicia Luca „Învățarea este singurul lucru pe care mintea nu-l isprăvește, de care nu se teme și pe care nu-l regretă niciodată”, spunea Leonardo da Vinci. În zilele noastre, când schimbările sunt atât de rapide și de profunde încât viitorul este întotdeauna prezent, învățarea este cheia continuității și a succesului. Să învățăm despre învățare, așadar. Am discutat cu Anke Baak MSC – Vice President Global Clients, Schouten Global, lider european în servicii de training, cu sedii în Olanda, Germania, Polonia și China și cu o experiență de livrare în peste 60 de țări. Pe 17 octombrie, Schouten Global a lansat Schouten Romania integrând Focus Plus, o renumită companie de training cu o experiență de peste 12 ani pe piața din România. CE VĂ IMPRESIONEAZĂ, ÎN MUNCĂ ȘI ÎN VIAȚĂ? Mă impresionează multe lucruri, atât în munca mea, cât și în viață. De fapt, îmi dau seama că, cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai curioasă devin și înțeleg câte mai sunt de învățat și de descoperit. Ceea ce mă impresionează în organizații, care sunt ecosistemu l meu, este ca oamenii să facă ce spun. Este atât de ușor să vorbim despre eficiență, despre strategie sau despre cum ar trebui să ne comportăm. Dar când oamenii chiar trec la fapte, când sunt autentici și fac ce spun chiar și când lucrurile se complică - atunci sunt cu adevărat impresionată.

DE CE GREU SĂ TRECEM DE LA VORBE LA FAPTE? ȘI CE SFAT LE-AȚI DA OAMENILOR, PENTRU CA EI SĂ POATĂ DEPĂȘI OBSTACOLELE CARE LE STAU ÎN CALE? Într-adevăr, există lucruri care fac ca oamenilor să le fie greu să treacă de la vorbe la fapte. În organizații, unul dintre acestea este ierarhia – de exemplu, este posibil ca șeful tău să aibă o opinie diferită de a ta și, chiar dacă tu crezi că nu aceea este direcția potrivită pentru viitorul companiei, nu vei spune ce crezi pentru că nu vrei să-ți superi șeful sau pentru că ți-e teamă de impactul pe care acest lucru l-ar putea avea asupra carierei tale. Sfatul meu este ca oamenii să se gândească la valorile în care cred. În orice cultură este nevoie de curaj ca să spui ce gândești. Într-adevăr, în unele culturi distanța pe care puterea o creează între oameni este mai mare decât în altele – de exemplu, în cultura olandeză este acceptabil să-i spui șefului că nu ești de acord cu el și că ai o perspectivă diferită. Dar dacă ai fi trăit în China, cu 50 de ani în urmă, acesta ar fi fost sfârșitul carierei tale. Cu toate acestea, când e vorba de valorile în care crezi sau dacă este în interesul companiei, atunci este util să spui ce gândești. Într-o echipă, puteți să cădeți de acord asupra regulilor de interacțiune (rules of engagement). Înainte de a începe să lucrați împreună, puteți decide în ce fel vreți să colaborați, cum vreți să comunicați. De exemplu, în sesiunile noastre, noi întrebăm: Cum dorim să fim împreună? Vreți să stimulați deschiderea, vreți opinii autentice, vreți ca oamenii să-și împărtășească viziunea? Dacă asta vreți, atunci exprimarea opiniilor nu ar trebui să fie percepută ca un atac. Dacă lucrurile se complică, vă puteți reaminti unul altuia despre regulile de interacțiune asupra cărora ați căzut de acord la început.


LUMEA SE SCHIMBĂ ÎNTR-UN RITM FĂRĂ PRECEDENT. CUM SE SCHIMBĂ ÎNVĂȚAREA? Și învățarea se schimbă la fel de repede. În multe cazuri, însă, încă nu s-a schimbat cum ar trebui. De exemplu, în multe situații, profesorul încă le vorbește elevilor din fața clasei, de unde le oferă o mulțime de informații. Se întâmplă asta, deși știm deja de multă vreme că oamenii învață făcând, experimentând. Cu toate acestea, iată, încă predăm și învățăm așa. Așa i s-a predat și fiului meu, în liceu. Dar lucrurile se schimbă foarte repede. Astăzi, copiii au informațiile în palmă, pe telefoanele mobile, prin urmare ei au nevoie de alte metode de învățare. Când e vorba de învățarea corporativă, observăm că este nevoie să schimbăm modul în care organizăm învățarea. De exemplu, există învățarea mobilă (mobile learning) – trebuie să ne asigurăm că informațiile de care au nevoie angajații noștri sunt disponibile întotdeauna și peste tot, că le sunt mereu la îndemână. De asemenea, vorbim despre asistență la execuție (performance support) – dacă am ceva de făcut și la un moment dat nu mă descurc, nu mai sunt nevoit să stau până vine superiorul să-mi explice, ci pot accesa, de pe mobil sau de pe orice alt dispozitiv, un sistem de asistență unde găsesc informațiile de care am nevoie ca să-mi continui treaba. Există și RV – În cadrul evenimentului de lansare a Schouten Romania am făcut o scurtă demonstrație a unui instrument RV. După o sesiune de învățare față în față, le oferim participanților ochelari RV și aplicația aferentă, pentru ca aceștia să-și poată continua pregătirea acasă sau oriunde în altă parte. De exemplu, tehnicienilor li se arată cum se fac reparațiile cu ajutorul ochelarilor RV, care iau locul manualelor și programelor de instruire la clasă. Pentru a ne dezvolta abilitățile de relaționare cu oamenii trebuie să primim în mod repetat feedback cu privire la situații cât mai similare cu cele din viața reală, care să trezească în noi același tip de reacție emoțională. RV este un instrument foarte bun în acest sens și face ca acest tip de învățare să fie mai scalabil. În plus, costurile sunt mai mici, iar oamenii au

oportunitatea de a continua să exerseze. De exemplu, astronauții pot utiliza RV pentru a exersa ieșirea în spațiu și executarea de reparații în condiții extrem de specifice. Am încercat și eu asta odată și chiar m-am simțit ca și cum aș fi ieșit în spațiu. Purtam chiar și un costum de astronaut, totul părea foarte real. În felul acesta, dacă exersezi de 20 de ori, atunci când vei ieși cu adevărat în spațiu vei putea executa reparația cu ochii închiși. Sigur, în trecut, riscurile aferente erau mult mai mari, pentru că executarea reparațiilor nu se putea realiza decât direct în spațiu. Așadar IT-ul este foarte necesar în acest proces de schimbare, dar este nevoie și de psihologi și de specialiști în educație, care să colaboreze și să creeze, împreună, un nou mod de a învăța. CUM SE CONSTRUIEȘTE O CULTURĂ DE ÎNVĂȚARE ÎNTR-O ORGANIZAȚIE? Aceasta este preocuparea multor specialiști din domeniul dezvoltării resurselor umane (HRD), precum și a CEO-ilor, pentru că învățarea are rol strategic în organizații. Viteza cu care învață angajații tăi este un atu strategic. Așadar, ce poți face tu pentru ca viteza de învățare să crească? Cheia este cultura de învățare. Poți să ai cei mai grozavi traineri și poți să ai tehnologie de ultimă oră, dar dacă în organizația ta nu există o cultură de învățare, atunci acestea vor rămâne fără rezultat. Există câteva lucruri pe care le pot face în acest sens oamenii din management și cei care se ocupă cu dezvoltarea resurselor umane. Primul dintre acestea este să susțină ideea fundamentală că învățarea dezvoltă afacerea. A învăța înseamnă a munci - contrar opiniei unor oameni, care par să creadă că atunci când tu participi la un curs de training e ca și cum ți-ai lua liber de la serviciu, treaba ta va rămâne nefăcută, iar la întoarcere tu va trebui să recuperezi timpul pierdut. Această abordare este foarte demotivantă pentru cel care învață. În realitate, învățarea este esențială, este cel mai de seamă lucru pe care-l poți face. Iar ca să dezvolți acest proces,

nu este suficient să-i trimiți pe oameni la cursuri și la sesiuni de training sau să delegi în totalitate unei alte persoane responsabilitatea transmiterii de informații. Învățarea trebuie să aibă loc tot timpul, peste tot. Așadar, senior și middle management-ul trebuie să știe că învățarea este muncă și că învățarea are valoare de business. Un alt element important este că oportunitățile de învățare trebuie să fie disponibile în companie, pentru toți oamenii. Învățarea nu ar trebui să fie o opțiune numai pentru câțiva aleși – oamenii cei mai performanți, liderii etc. În realitate, toți oamenii creează și produc pentru companie și toți oamenii creează valoare adăugată pentru clienți. Fiecare angajat trebuie să fie luat în considerare pentru a fi inclus în procesul de învățare. Ar trebui să existe oportunități de învățare pentru toată lumea. Al treilea element este faptul că trebuie să înveți din greșeli. Pe vremuri, greșelile erau ceva îngrozitor, iar ascunderea greșelilor era o practică obișnuită. Dar astăzi trebuie să inovăm repede, pentru că schimbările se produc repede. Așa că trebuie să experimentăm și trebuie să eșuăm repede și din timp, ca să învățăm rapid din greșelile noastre și să facem schimbările și adaptările necesare pentru a găsi soluția bună cât mai repede posibil! Astfel, oamenii din echipa de management trebuie să învețe din greșeli și să fie un exemplu în acest sens – ceea ce nu-i ușor, pentru că ei sunt obișnuiți să fie „cei mai deștepți elevi din clasă” și să fie „cei care le știu pe toate”. Prin urmare, liderii trebuie să spună: „Și eu trebuie să învăț” sau „Nu sunt cel mai priceput în acest domeniu. Sunt eu CEO, dar unii oameni din această organizație știu să facă asta mai bine decât mine, așa că îi voi lăsa pe ei să vorbească și să se ocupe de asta.” De asemenea, liderii trebuie să dea un exemplu de smerenie și să-și recunoască greșelile atunci când le fac, să comunice ce au învățat din greșelile lor și, desigur, să comunice cum le-au reparat. Sigur, orgoliul e un obstacol în acest sens, așa că liderii trebuie să se ocupe și de dezvoltarea lor personală.

| 53


INTERVIU

54 |

Dar dacă liderii nu sunt un exemplu de comportament adecvat, atunci ce așteptări pot avea de la ceilalți? Vulnerabilitatea presupune curaj. Al patrulea element este crearea de comunități de învățare, pentru ca oamenii să se poată ajuta între ei. Trebuie să învățăm atât de multe și atât de repede, încât nu mai putem aștepta tot timpul ca un trainer sau un coach să vină să ne ajute. Trebuie să ne ajutăm între noi și să ne oferim unul altuia training și coaching. Pentru asta este nevoie de un mediu bazat pe deschidere și siguranță, care să asigure așa-numita „siguranță psihologică”. În multe companii un astfel de mediu lipsește. Cartea An Everyone Culture: Becoming a Deliberate Developmental Organization, de Robert Kegan, tratează foarte bine acest subiect și propune câteva principii utile, bazate pe observații făcute prin examinarea mai multor companii de succes. Robert și-a pus întrebarea: „Ce fac ei altfel?” și a inclus în carte răspunsurile pe care le-a găsit.

„La rădăcina multora dintre slăbiciunile noastre este un punct forte. Este important să te accepți pe tine însuți și să nu acționezi împotriva pornirii tale naturale.” Dat fiind cât de repede se schimbă și evoluează lucrurile, cunoștințele în sine nu mai sunt un factor diferențiator pentru succes – pentru că informațiile sunt acum peste tot. Ce faci cu ce știi și abilitățile de relaționare cu oamenii sunt ceea ce face diferența. Învățăm împreună și unii de la alții. Iar cauza multora dintre unghiurile noastre moarte sau a așa-numitelor slăbiciuni este, de fapt, o mare calitate. De exemplu, cauza unui comportament autoritar poate fi entuziasmul sau dorința de a performa, de a reuși. La rădăcina multora dintre slăbiciunile noastre este un punct forte. De obicei, tot ce avem de făcut este să utilizăm altfel acel punct forte. Este important să te accepți pe tine însuți și să nu acționezi împotriva pornirii tale naturale.

CUM DESCĂTUȘEZI POTENȚIALUL UNUI OM? DAR AL UNEI ORGANIZAȚII? Cheia este să-ți găsești „Steaua Nordului”, scopul, ceea ce te conduce pe tine, în viață. „Descătușarea potențialului” sună foarte bine, dar implică și multă muncă, trebuie să treci peste obstacole și să-ți înfrunți temerile. De ce să facem toate astea? Răspunsul este simplu: pentru că unele lucruri sunt atât de importante, în viață, încât merită efortul. Iar procesul poate fi accelerat semnificativ dacă ai „o mână pe spate” (cineva care să te îndrume), dacă ai parte de experiențe de învățare semnificative și dacă echipa te susține. Acesta este motivul pentru care, la Schouten, noi nu formăm doar abilități, ci le oferim oamenilor și susținerea necesară pe parcursul călătoriei lor pentru a-și găsi „Steaua Nordului”. De asemenea, susținem organizațiile în vederea formării de echipe performante, cu o cultură de învățare excelentă, care să poată gestiona optim toate aceste aspecte. Devine din ce în ce mai clar că descătușarea potențialul unui om are mai mult de-a face cu identificarea și dezvoltarea punctelor forte, decât cu evidențierea și gestionarea slăbiciunilor. Când este vorba despre organizații, lucrurile stau exact la fel. Trebuie să ne întrebăm: Care este scopul acestei organizații? Ce valoare adăugăm noi – nu numai în ceea ce-i privește pe stakeholderii noștri, dar și în lume? Care sunt, în acest moment, competențele noastre cheie și cum le putem canaliza cel mai bine? O astfel de perspectivă nu este numai un factor motivator, ci și un motor de declanșare a potențialului. ASTĂZI FACEM AFACERI LA SCARĂ GLOBALĂ. CE IMPACT ARE GLOBALITATEA ASUPRA DEZVOLTĂRII ORGANIZAȚIONALE? Globalitatea ne forțează să adoptăm mai multe perspective. Dacă lucrăm cu oameni din alte țări trebuie să învățăm să le înțelegem culturile. Aprofundarea unei alte culturi te îmbogățește foarte mult, te ajută să descoperi perspective total diferite. Dat fiind cât de complexe sunt societatea și în lumea în care trăim, a avea perspective multiple este o necesitate. Acest lucru este

foarte important pentru organizațiile care doresc să se dezvolte și să inoveze. Un alt aspect este că înțelegem din ce în ce mai bine cât de conectați suntem. Totul are impact asupra a toate. Ce facem și cum facem are impact asupra mediului înconjurător. Iată de ce este absolut imperativ să adoptăm o perspectivă mai amplă. Nu mai este posibil să-ți pese numai de binele tău –individual sau organizațional – și să te aștepți ca asta să aibă cele mai bune rezultate pentru toți. CE AȚI ÎNVĂȚAT DESPRE ÎNVĂȚARE DIN ACTIVITATEA PE CARE O DESFĂȘURAȚI? Învățarea continuă să mă surprindă, iar acesta este un lucru bun. Tot timpul găsesc ceva nou de învățat. Devine din ce în ce mai clar că învățarea nu mai are un rol suplimentar, ci este însăși esența succesului nostru, a devenit vitală pentru companii și pentru rasa umană. Experimentele demonstreză că până și copiii și animalele, în anumite situații, dacă au de ales între hrană și o experiență nouă care le satisface curiozitatea, vor alege experiența. Este o nevoie primară, ce deservește schimbarea și prosperitatea rasei umane. De exemplu, mie îmi place foarte mult să urc pe munte și adeseori uit să mănânc din cauză că sunt mereu curioasă să văd ce voi găsi după următoarea cotitură, și apoi după următoarea, și după următoarea. LA CE AR TREBUI LEADERSHIPUL SĂ FIE MAI ATENT, MAI SENSIBIL, ASTĂZI? Sunt câteva lucruri la care liderii trebuie să fie mai sensibili. Unul dintre acestea este feedback-ul pe care îl primesc din partea echipei lor – pentru că nu este vorba numai despre ei, ci este vorba despre performanța echipei lor. De asemenea, liderii trebuie să fie sensibili la imaginea de ansamblu.Trebuie să includă în ceea ce fac diversele perspective care formează imaginea de ansamblu. Pentru asta trebuie să pună întrebări, dar pentru asta ai nevoie de curaj, pentru că trebuie să fii pregătit ca apoi să faci ceva cu răspunsurile.


CUM PUTEM DETERMINA CARE SUNT NEVOILE DE ÎNVĂȚARE DIN CADRUL ORGANIZAȚIEI? Două aspecte sunt foarte importante: să nu ai în vedere doar nevoile de învățare de astăzi, ci și pe cele de mâine; să-i implici pe stakeholderii principali. În ceea ce privește nevoile de învățare, trebuie să te gândești la misiunea și la strategia companiei. Întreabă‑te care sunt cunoștințele și abilitățile necesare pentru realizarea strategiei. Trebuie să privești în viitor. Când e vorba de stakeholderi, la Schouten sunt mai mulți cei pe care îi implicăm în acest proces: nu îi implicăm doar pe managerii de resurse umane, ci și pe managerii companiei – pentru că ei sunt cei care cunosc nevoile organizației – și, cel mai important, îi implicăm pe oamenii care urmează să învețe. Cu cât sunt mai aliniate nevoile de învățare cu ambițiile și dorințele oamenilor, cu atât mai mare va fi succesul intervenției, pentru că oamenii vor fi cu atât mai motivați să depună efortul suplimentar aferent. CUM PUTEM CREA SETUL ADECVAT DE INSTRUMENTE DE ÎNVĂȚARE ÎN ORGANIZAȚIE – UNELTE, METODE, SERVICII ETC.? Trebuie să pornim de la strategie și de la nevoile de învățare. În plus, și cultura companiei intră în această ecuație. Ce cultură de învățare avem și ce cultură de învățare vrem să avem? Ce instrumente avem și ce instrumente ne sunt necesare pentru a ne îndeplini obiectivele? Într-un fel sau altul, noi credem că printre acestea ar trebui să fie: Instrumente care evaluează nevoile de învățare și dezvoltare; Infrastructura de învățare – platformele IT, de ex; Conținut de învățare, disponibil oriunde și oricând; Călătorii de învățare – inclusiv sesiuni de impact față-în-față. Pentru dezvoltarea abilităților de relaționare cu oamenii, credem cu tărie că este nevoie de interacțiune umană. CUM ÎNVĂȚĂM ASTĂZI? CARE SUNT CELE MAI NOI ȘI MAI CAPTIVANTE INSTRUMENTE ȘI METODE PE CARE LE PUTEM UTILIZA? DAR DESPRE METODELE VIITORULUI CE NE PUTEȚI SPUNE – CUM CREDEȚI CĂ SE DEZVOLTĂ ACEST DOMENIU? Astăzi, învățăm oriunde și oricând. Și vrem ca învățarea să fie personalizată și cu impact. Timpul este scurt, iar Google ne aduce toate informațiile la un click distanță. Atunci de ce aș participa la un curs din al cărui conținut jumătate nu prezintă interes pentru mine și care mă plictisește teribil? Prin urmare, învățarea mobilă (mobile learning) și

învățarea mixtă (blended learning) sunt o necesitate. În cazul nostru, învățarea mixtă presupune, adeseori, călătorii de învățare – care constă din intervenții online, față-în-față și la job. Informațiile pot fi împărtășite online, în timp ce comportamentele și abilitățile de relaționare cu oamenii se învață prin intervenții de impact față-în-față. De asemenea, gamificarea (gamification) și învățarea imersivă (immersive learning) sunt în plină dezvoltare. Constatăm că numeroase experiențe de învățare încă sunt de tip vechi, dar acest domeniu de activitate se află în plină transformare. De aceea Schouten dezvoltă parteneriate cu organizații precum Crossknowledge (care dispun de conținut și de instrumente de învățare IT foarte bune), însă în programele de training față-înfață mai folosim, de exemplu, și actori și simulări de tip imersiv, pentru ca învățarea să aibă un impact mai mare. CUM VĂ PĂSTRAȚI GÂNDIREA PROASPĂTĂ? Citesc, cunosc oameni diverși, particip la congrese, trăiesc din plin experiențe noi. Îmi place să mă înscriu în programe de învățare – pentru că învățarea îți menține mintea proaspătă și este lucru dovedit că și creierul funcționează mai bine dacă înveți mereu lucruri noi. Îmi ascult echipa și explorez gândirea oamenilor cu care lucrez. O altă metodă este să-mi golesc mintea, să mă relaxez, să mă bucur de natură pentru a mă recalibra și a mă împrospăta.

Anke Baak MSC, Vice President Global Clients, Schouten Global

DENUMIȚI CÂTEVA BENEFICII ALE SCHIMBĂRII ȘI PERTURBĂRII. În mod evident, shimbarea și perturbarea stârnesc creativitatea și inovația. Și ne învață să fim rezilienți și agili. CE VĂ ENTUZIASMEAZĂ LA DOMENIUL ÎN CAREA ACTIVAȚI? Faptul că trebuie să rămânem inovatori pentru a ține pasul cu nevoile de învățare ale organizațiilor și oamenilor și că trebuie să-i susținem pe oameni pentru ca ei să poată crea rezultate importante. CE SPERANȚE AVEȚI PENTRU SCHOUTEN ROMANIA? Sper că Schouten Romania va avea succes. Sper că le va ajuta pe companiile din România să-și dezvolte potențialul și că îi va ajuta pe omologii săi să-și dezvolte activitatea pentru ca să le putem împărtăși inovațiile și cunoștințele noastre despre învățare și dezvoltare, iar aceștia să le poată adapta la piața din România. Fiecare cultură este diferită, iar noi știm asta foarte bine. De aceea lucrăm cu parteneri locali, care să poată adapta la cultura locală ce am învățat noi. La rândul nostru, și noi învățăm foarte mult de la partenerii noștri.

| 55


POVEȘTI CARE NE INSPIRĂ

56 |

FALTIS

MUZEUL VIU ÎN CARE SE PREPARĂ PILULE DUPĂ FORMULE VECHI ȘI VISE PENTRU NOUA GENERAȚIE DE FARMACIȘTI de Cati Lupașcu Un secol și jumătate de istorie. Asta găsești în Farmacia ”Faltis”, un loc aparte din Brăila, în care tradiția și știința au reușit să se împletească atât de armonios, încât produsele ”fabricate” aici, distribuite în toate colțurile țării, ba chiar și dincolo de granițe, au transformat numele ”Faltis” într-un adevărat ”brand”.

Se spune că, „nu ești din Brăila dacă ... nu știi unde este Farmacia Faltis”. Perfect adevărat! Nu ai cum să treci indiferent pe lângă ea, clădirea în care funcționează, o bijuterie arhitecturală, îți sare în ochi oricât de neatent ai fi. Situată la o întretăiere un pic ciudată de străzi din Centrul Vechi al Brăilei, o intersecție triunghi, construcția, declarată monument istoric, a fost smulsă din ghearele ruinării de actualul proprietar, farmacistul Ion Bobaru, care, pe cheltuială proprie, a reușit să-i redea faima și strălucirea de altădată. „Din cât am investit în clădirea aceasta, puteam să-mi fac un lanț de farmacii în toată țara și să adun o avere, dar eu nu am pus niciodată avantajul material, interesul financiar, înaintea profesiei”,

povestește, cu o modestie rară, Ion Bobaru. Farmacist de viță veche, Bobaru este o „rara avis” în breaslă, și asta pentru că, de-a lungul anilor, din dragoste și respect pentru profesie, a reușit să salveze de la pieire și uitare nu doar această clădire de patrimoniu, ci și moștenirea științifică inestimabilă a unuia dintre titanii farmaciei românești de la cumpăna dintre secolele XIX și XX, Ion Faltis. O CLĂDIRE MONUMENT, O ISTORIE ZBUCIUMATĂ Povestea începe în 1899, când, la Brăila, într-o zonă cochetă, locuită de protipendadă, se inaugurează una dintre cele mai impunătoare clădiri de la acea


BOBARU - TATĂL ȘI FIUL vreme, proprietate a unui mare negustor, Costache Dumitrescu. În anul 1915, farmacistul Ioan Faltis cumpără această clădire și, la parter, deschide Farmacia „Carol Davilla”, iar la etaj propria locuinţă. Clădirea a fost naționalizată în 1949, dar farmacia a continuat să funcționeze sub conducerea fiului lui Ion Faltis, Dumitru Faltis, de profesie tot farmacist. Dumitru moare în 1967 și unitatea, acum parte a lanțului de farmacii de stat, a intrat într-un lung proces de degradare. În 1984 însă, printr-o întâmplare a sorții, Ion Bobaru este numit farmacist șef al acestei unități și descoperă avuția lăsată de Ion și Dumitru Faltis. „Eram tânăr, fără experientă managerială, doar bine pregătit profesional. La început a fost greu, dar cu timpul m-am <lipit> de această farmacie”. Definitiv, am aprecia noi, căci, după revoluție, mai precis în 1992, Bobaru a cumpărat clădirea și și-a făcut o misiune din a o salva. În afară de parter, unde funcționa farmacia, totul arăta ca „un grajd de CAP”, își amintește Bobaru. A înlocuit mai întâi acoperișul și a înscris-o pe lista clădirilor monument istoric. Apoi, în 1999, a adunat o armată de profesioniști și

FALTIS - TATĂL ȘI FIUL a conceput proiectul de restaurare. Dar... ghinion, toată documentația depusă la Ministerul Culturii s-a pierdut (pierdută e și astăzi), iar în lipsa altor bani nu a avut încotro și a suspendat totul. Abia în 2011, după un consiliu fulger, familia Bobaru – soț, soție, fiu, toți farmaciști - ia hotărârea de a relua proiectul de restaurare. Ion Bobaru reface toate schițele, obține toate avizele și documentele impuse și începe reabilitarea. În 2013, fosta clădire Faltis renaște din propria cenușă și redevine „bijuteria Brăilei”, ansamblu arhitectural de referință pentru oraș, exemplu de conservare a patrimoniului și model de inspirație pentru alți investitori. Pentru iniţiativa de restaurare şi punere în valoare adecvată a Monumentului Istoric - Farmacia Faltis, Ministerul Culturii și Patrimoniului Naţional din România i-a acordat lui Ion Bobaru o Diplomă de excelență, în cadrul Galei Premiilor Culturale Brăilene pentru anul 2012. Și tot în 2012, la Gala Farmaciştilor, Farmacia Faltis primește „Premiul de onoare pentru farmacii independente”, acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.

| 57


POVEȘTI CARE NE INSPIRĂ

58 |

O FARMACIE TRIBUT PENTRU DOI TITANI: FALTIS ȘI HEPITES Însă, nu doar clădirea face atât de specială Farmacia Faltis. Din pasiune pentru profesie și admirație profundă pentru primii proprietari, Ion Bobaru a transformat laboratorul într-un adevărat muzeu. Unul viu însă, căci, și acum, în mileniul III, la Faltis încă se mai prepară pilule, creme ori leacuri, după formule vechi de aproape două sute de ani, cu instrumentare și aparatură de la începul secolului trecut. Mobilierul este același de pe vremea lui Faltis, masa de laborator este exact cea pe care a lucrat el, ne dă asigurări farmacistul Ion Bobaru, care ne-a povestit cum a recondiționat totul cu migală și a păstrat toate uneltele și aparatura folosite chiar de Faltis.

Când am început eu meseria asta, activitatea farmacistului consta în prepararea de medicamente. Acum, farmaciștii sunt sunt simpli vânzători sau distribuitori de pastile (Ion Bobaru) În laborator se simte ca un pește în apă. Se mișcă repede de colo-colo, vorbește precipitat, se tot teme să nu uite cumva să ne arate vreunul dintre „exponatele” atât de prețioase, sau să ne spună vreuna dintre poveștile uimitoare țesute în jurul lor. Cu o grijă extraordinară, scoate dintr-un dulap, una câte una „comorile”: pilularul, matrița pentru trochiști și pentru turnat supozitoare, balanța, câteva recipiente colorate, toate folosite în urmă cu mai bine de un secol de farmacistul Faltis. „Uite, vezi pilularul acesta? O să-l vezi și într-un muzeu. Dar, în timp ce în muzeu o să fie o simplă piesă acoperită de praf, la mine e un exponat viu. Pentru că eu încă îl folosesc. De exemplu, am clienți care cer special să le fac trochiştii bucofaringieni (străbunicii pastilelor de supt), recomandaţi în diferite afecţiuni ale gâtului, cu matrița aceasta. Și să știi că sunt unele dintre cele mai vândute produse. La fel de bine ca spirtul de oase. Am căutat manuscrisele lui Faltis şi am descoperit compoziţia lui. Are mare succes, câteodată aproape că nu reuşesc să produc atât cât mi se cere!”. Cartea cea mai importantă însă, „Biblia” farmacistului Bobaru, rămâne Farmacopeea Română, scrisă de Constantin Hepites, în 1862, carte ce are pentru el valoarea unui Cod juridic. A scos-o din dulap, admirând-o cu afecțiune, gesturile lui pline de grijă trădând importanța acestui „nestemat”. „Este Farmacopeea Română, ediţia I, scrisă de Hepites, tot un brăilean, și aprobată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este o ediţie bilingvă, în română şi latină. Între timp au mai apărut zece ediţii, le am pe toate, dar pe aceasta o prefer. Pentru mine este ca o Biblie”, a spus emoționat Bobaru.

EUREKA, MAȘINA DE PASTILAT, UN BUN CU VALOARE DE TEZAUR Bijuteria farmaciei Faltis rămâne, fără nicio umbră de îndoială, maşina de pastilat EUREKA, cumpărată și adusă din America de Ion Faltis în 1911. Ion Bobaru a folosit-o intens în perioada comunistă, când a făcut cu ea sute de mii de pastile de Aspirină, Antinevralgic, Paracetamol, Piramidon sau Papaverină, suplinind astfel lipsa acută de medicamente. „Această maşină este o piesă rară. E singura din România. Înainte de 1989, noi eram singura farmacie din Brăila care nu ducea lipsă de nimic, pentru că făceam tot ce trebuia cu Eureka. Am preparat cu ea peste 20 de tipuri de medicamente. Și ea m-a ajutat să devin atât de cunoscut în Brăila”, a șoptit aproape, în timp ce încerca să șteargă, involuntar, urme imaginare de praf de pe bijuteria atât de prețioasă, căreia niciodată nu s-a gândit să-i calculeze un preț. Faima farmacistului Bobaru se datorează însă și preparatelor sale, toate produse tip manufactură, pentru care folosește rețete vechi și foarte vechi. În portofoliul farmaciei, figurează produse farmaceutice din 40 de plante medicinale, noutatea absolută constând în faptul ca foarte multe sunt cultivate, îngrijite, recoltate, uscate de personalul farmaciei și apoi procesate și vândute de farmacia Faltis. Celelalte plante sunt adunate din flora spontană. În concluzie, la farmacia Faltis există două moșteniri, una de patrimoniu și una științifică, ambele la fel de valoroase, și, cel mai important, ambele transmisibile. ”EU VOI LĂSA MOȘTENIRE TOATE PREPARATELE ASTEA GENERAȚIEI TINERE” La Faltis, de regulă este aglomerat, și în fața, dar, mai ales, în spatele tejghelei. Vara însă, laboratorul arată ca un furnicar. Și asta pentru că, din ce în ce mai mulți studenți, de la toate facultățile de farmacie din țară, doresc să facă practică aici. Unii fug repede, când văd cât e de muncă, cei mai mulți însă revin an de an, pentru a deprinde tainele meseriei. „Când am început eu meseria asta, activitatea farmacistului consta în prepararea de medicamente. Acum, farmaciștii abia dacă mai alocă o parte infimă din timp pentru asta. Totul vine de-a gata, ei sunt sunt simpli vânzători sau distribuitori de pastile”, apreciază Bobaru. Din punctul lui vedere, actualele școli de farmacie fac o imensă greșeală, pentru că, pur și simplu, nu le mai cultivă studenților, nu le mai inspiră pasiunea pentru medicamentul „de tine făcut”. Și asta nu e bine, căci, spune cu o urmă de tristețe Bobaru, „îi văd uneri așa debusolați, așa dezamăgiți, una fac în școală, alta li se cere la farmacie, iar cei pasionați chiar nu-și mai văd rostul. Pentru că intră la facultate cu un anumit entuziasm, învață mult (prea multe lucruri inutile în detrimentul celor esențiale) și când se duc în farmacii ajung la concluzia că tot efortul e degeaba. De aceea, când vin la mine și văd ce face un farmacist veritabil, adică ceea ce și ei își doresc, spun că li se împlinește un vis”.


KIDS MANAGEMENT

60 |

IDEI PENTRU PĂRINȚI DE LA UN COPIL CARE A CRESCUT MARE de Felicia Luca E plină viața de copii și de părinți. Se vorbește mult despre cum e să fii copil, despre cum e să fii părinte, despre educație, despre parenting, despre ce înseamnă un viitor liber, luminos sau sigur pentru copii. Asistând la scene din viața altora sau ascultându-le poveștile, poate simți uneori că ai vrea să-i spui ceva acelui părinte sau acelui copil, în speranța că le-ar fi mai bine, mai ușor sau mai frumos. Indiferent dacă ajungi să le vorbești sau nu, prin ceea ce le-ai spune ai, de fapt, grijă de copilul din tine.

DĂ-I COPILULUI TĂU LUCRURI DE FĂCUT, DAR NU PENTRU A-L RESPONSABILIZA, CI CA SĂ ÎNVEȚE CĂ POATE. Nu „ce” poate, ci „că” poate. Nu face totul în locul copilului tău - nu-l face să se simtă incapabil sau în pericol atunci când este fără tine. Ajută-l să-și descopere puterile – mari sau mici, perfecte sau imperfecte. Important este să știe că le are, că le poate găsi la nevoie, că se poate baza pe ele pentru a acționa, pentru a crea, pentru a direcționa lucruri în viața sa. Orice s-ar întâmpla, se are cel puțin pe sine. Orice s-ar întâmpla, poate descoperi și poate crea opțiuni cu puterile sale. Nu-l învăța să-și măsoare puterile, ci să aibă încrederea de a le folosi. Învață-l să-și unească puterile cu puterile altora. Nu-l face să se simtă neajutorat, învață-l să se ajute și să ajute. PERICOLUL LUI „CE COPIL CUMINTE!” Nu-ți răsplăti copilul pentru că renunță la părți din sine, nu-i legimitiza neautenticitatea, nu ignora ce simte, ce gândește, ce are nevoie, ce vrea. Nu-l lăuda când renunță la o bucurie, când nu ascultă chemarea sufletului său, ca și cum de-abia atunci ar fi mai merituos, mai valoros, mai acceptat, mai bun, mai valid, mai adevărat. Nu-ți condiționa iubirea. Nu-i condiționa iubirea – nici față de sine, nici față de ceilalți. Nu-l învăța neacceptarea. ÎNVAȚĂ-L DIFERENȚA DINTRE CE FACE ȘI CINE ESTE. Dacă a făcut o prostie, nu înseamnă că e prost. Dacă a făcut dezordine, nu înseamnă că e dezordonat. Dacă a pierdut, nu înseamnă că e un loser. Dacă a greșit, nu înseamnă că e rău, sau neinteligent, sau incapabil. Procesul nostru de devenire include multe, mari și mărunte, vrute și nevrute, plăcute și neplăcute. Toate sunt necesare, toate sunt importante, fiecare este o treaptă către celelalte. Nu poți deveni și nu poți fi cine ești dacă negi părți din tine.


ÎNVAȚĂ-L DESPRE DIFERENȚA DINTRE „A TE INTEGRA” ȘI „A APARȚINE”. Cele două concepte au roluri diferite și nu se pot înlocui reciproc. „A te integra” înseamnă a renunța la unele părți din tine pentru a fi acceptat și a face grup sau echipă cu ceilalți. „A aparține” înseamnă a fi acceptat exact pentru cine ești, în mod iubitor și necondiționat. Dacă încurcă aceste două concepte, copilul tău va învăța să aspire la iubirea condiționată a celorlalți și se va iubi condiționat pe sine. Și, mai ales, se va aștepta ca integrarea să-i dea sentimentul de apartenență pe care numai apartenența i-l poate da. Așadar se va epuiza emoțional mergând pe un drum fără destinație. LASĂ-L SĂ DESENEZE, SAU SĂ CÂNTE, SAU SĂ DANSEZE, SAU SĂ FACĂ CE ȘTII TU SIGUR CĂ NU I-AR ASIGURA VIITORUL. Lasă-l să-și trăiască și să-și urmeze chemarea sufletului – indiferent de meseria pe care va ajunge să o practice. E vital să nu-și formeze un automatism de suprimare a sinelui, a bucuriei sale lăuntrice – pentru că acest lucru îl va priva de conștiință de sine, de putere, de identitate, de invidualitate, de resursele sale adevărate. Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele tale, la toată forța ta creatoare, la toată puterea ființei tale. Învață-l să fie el însuși, nu doar să performeze. Învață-l să-și descopere instrumentele de care are nevoie pentru a trăi, nu-l echipa doar cu cele necesare pentru a-și câștiga existența. În principiu, bine ar fi să știe că dreptul la existență este înnăscut și inalienabil. Bine ar fi să nu se simtă vinovat atunci când este autentic. CÂND ÎL ÎNVEȚI CE-I BINE, AI GRIJĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ ȘI CĂ ÎN ORICE DIRECȚIE CORECTĂ SE POATE MERGE PREA DEPARTE. Viața este complexă. Situațiile și circumstanțele conțin ingrediente variate, în cantități diferite. Dozajul fiecăruia se face și în funcție de celelalte. Învață-l să-și ascută simțurile, să fie conștient, să fie prezent, iubitor și atent, să privească în jur pentru a vedea, nu pentru a nega ce se petrece, ce trăiește, ce simte, ce gândește. Viața nu se trăiește doar cu măsură, ci cu măsura potrivită din toate, adaptată la moment, la etapă, la timpuri, la vremuri.

NU-I SPUNE TU CE SĂ SIMTĂ, CE SĂ GÂNDEASCĂ. NU-I SPUNE TU CE ARE NEVOIE. ÎNVAȚĂ-L SĂ SE CUNOASCĂ. CUNOAȘTE-L ȘI TU. Fiecare om are dreptul la identitatea sa și tot ce simte este legitim și adevărat, indiferent dacă este dorit sau nedorit, plăcut sau neplăcut, comod sau incomod, frumos sau urât. Fiecare emoție ne transmite un adevăr despre noi înșine, despre ceilalți, despre ce se întâmplă și ce valoare sau sens are în viața noastră ceea ce trăim. Lasă-ți copilul să devină și să fie cine este, nu cine preferi tu sau îți place ție să fie. Învață-l ce să facă cu ce simte. ÎNVAȚĂ-L DESPRE RITMUL NATURAL AL LUCRURILOR ȘI DESPRE ROSTUL LUI. „De ce a dispărut plăcerea zăbavei?”, se întreabă Milan Kundera în Lentoarea. Astăzi, mai totul trebuie să fie imediat. Dar opusul vitezei ar putea fi nu atât lentoarea, cât ritmul firesc. Există un ritm firesc al lucrurilor și nu e firesc degeaba. Între însămânțare și coacere, între naștere și maturizare, între idee și implementare există câteva etape firești de creștere, formare și consolidare. Toate sunt necesare. În plus, în goana după viteză, sărim nu numai peste numărul etapelor, ci și peste caracteristicile lor. Toate sunt formatoare. Învață-l pe copilul tău că viteza nu înlocuiește substanța și consistența, iar diversitatea nu înlocuiește profunzimea. Învață-l că nu întotdeauna „mai repede” e și „mai bine”. ÎNVAȚĂ-L DESPRE DIFERENȚA DINTRE AUTENTICITATE ȘI SINCERITATE. A ști adevărul nu este același lucru cu a spune adevărul. Este posibil să credem sincer ce spunem, dar ceea ce spunem să nu fie adevărat. Sau să comunicăm sincer cine credem că suntem, fără să știm cu adevărat cine suntem. Dacă nu știi cine ești, nu înseamnă că minți. Dacă afli mai târziu cine ești sau dacă te schimbi, asta nu înseamnă că ai mințit sau ai înșelat, nu înseamnă că trebuie să fii condamnat sau că nu ai dreptul să fii tu însuți.

ÎNVAȚĂ-L DESPRE DIFERENȚA DINTRE INTEGRITATE ȘI SINCERITATE. „A fi integru” mai înseamnă și „a fi întreg”. Nu ți se poate revendica integritatea, dacă îți sunt negate sau refuzate părți din tine. Una dintre cauzele burnout-ului este lipsa de integritate și autenticitate – este epuizant ca felul în care trăiești și ceea ce faci să se afle în dezacord cu tine sau să elimine constant componente vitale ale identității și personalității tale. ÎNVAȚĂ-L PE COPILUL TĂU SĂ(-ȘI) RESPECTE ȘI SĂ(-ȘI) ONOREZE ADEVĂRUL. Adevărul nu este doar opusul minciunii, ci este și opusul disfuncționalității, al lipsei de sens. Ce se întâmplă dacă știi că adevărul (tău) nu va fi respectat, nu va fi înțeles, va fi folosit în scopuri distructive, disfuncționale, distrugătoare sau imorale? Așadar, ce înseamnă și cum arată adevărul? Când, cât și cum se comunică adevărul? ÎNȚELEGE CĂ E OK, BA E CHIAR O OPORTUNITATE, SĂ NU LE ȘTII PE TOATE ȘI ÎNVAȚĂ-L ASTA ȘI PE COPILUL TĂU. Cu cât mai multe nu știi, cu atât mai multe poți învăța. Pentru ca mintea să rămână deschisă, trebuie să nu te simți vinovat că nu le știi pe toate. Nu-l învăța pe copil săși bată realitatea în niște cuie disperate după o perfecțiune fixă, lipsită de varietatea, individualitatea și unicitatea vieții. Viața nu este posibilă fără schimbare, evoluție, devenire. A fi perfecționist nu înseamnă a căuta imperfecțiuni, ci înseamnă a-ți dori binele și a înțelege că binele este adeseori mai bogat și mai complex decât știi tu să-ți imaginezi, să planifici, să execuți sau să dorești. Mai bine să implementezi imperfect o soluție funcțională, decât să implementezi perfect o soluție nefuncțională.

| 61


KIDS MANAGEMENT

ÎNVAȚĂ-L CĂ VA ÎNVĂȚA TOATĂ VIAȚA. ARATĂ-I CĂ ÎNVEȚI ȘI TU. Toată viața va învăța să fie un om mai bun, mai împăcat cu sine, mai împlinit. Toată viața va învăța să fie un profesionist mai bun sau mai autentic, sau mai inovator. Și tu înveți toată viața. Înveți și împreună cu copilul tău. Arată-i că învățarea pe tot parcursul vieții este necesară, importantă, de dorit, de acceptat, de respectat. Asta îl va ajuta să fie autentic, să se respecte pe sine, să fie îngăduitor cu sine și cu ceilalți. NU FII MAI RĂU DECÂT OMUL RĂU. În viață, multe iubiri sunt nesănătoase, chiar și atunci când se întâmplă să fie adevărate. Fie ca iubirea ta să nu fie atât de severă și atât de aspră încât iubirea altuia, chiar și nesănătoasă, să-i pară copilului tău mai alinătoare, mai blândă, mai atrăgătoare, mai seducătoare decât iubirea ta. ATENȚIE LA STRĂINI, DAR NU FRICĂ DE STRĂINI. Dacă îi insufli copilului tău frica de străini, atunci îi va fi teamă de toți străinii din viața lui. Asta înseamnă că nu va avea curaj să facă schimbările necesare devenirii sale. Nu-și va schimba jobul care nu i se (mai) potrivește, nu va renunța la o relație care nu îl (mai) împlinește, nu va ieși dintr-o situație care a devenit periculoasă. Se va preface că răul nu e chiar așa de rău. Va întârzia până va fi prea târziu. Va trăi în dezacord cu sine fără să înțeleagă de ce nu-i este bine. NU-L ÎNVĂȚA INDEPENDENȚA ÎNTR-ATÂT ÎNCÂT SĂ SE ÎNDEPĂRTEZE DE OAMENI. În orice direcție corectă se poate merge prea departe. Este important să te descurci singur, dar nu într-atât încât să te separi de oameni și să-ți refuzi puterea, capacitatea și împlinirea la care poți avea acces numai prin legătura cu oamenii și numai prin conexiuni umane sănătoase, bazate pe cooperare, sinergie, complementaritate, sprijin reciproc. Împreună e mai bine – și pentru ei, și pentru tine.

62 |

CAUZA E UNA, VINA E ALTA. ÎNVAȚĂ-L ASTA. A fi vinovat de ceva înseamnă a fi făcut un lucru rău în mod conștient și/sau cu rea intenție. Prin urmare, dacă ai cauzat ceva, nu înseamnă că ești și vinovat de ceva. „Îmi pare rău” înseamnă altceva decât „Îmi cer scuze”. Nu-ți rușina copilul. Se va rușina el singur și-l vor rușina alții destul, pe drept sau pe nedrept. Dar învață-l despre rușine – să știe ce este, cum se gestionează. Să știe să nu-i fie rușine de rușinea lui. Să știe să se ierte și să ierte.

Învață-l pe copilul tău să vadă ce este bine și ce este rău în oameni și în viață, ce predomină în fiecare situație, câtă relevanță și ce semnificație are acel bine și acel rău pentru el, în viața sa ÎNVAȚĂ-L IERTAREA ȘI ACCEPTAREA. A ierta înseamnă a nu avea sentimente negative pentru cineva – a nu-l disprețui, a nu-l urî, a nu-l agresa, a nu dori răul cuiva. Dar nu înseamnă neapărat a uita sau a-l reprimi și a-l reintegra pe acel om în viața ta, nu înseamnă neapărat a-l trata ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar a accepta înseamnă a nu nega existența a ceva. Nu înseamnă a fi de acord cu, a agrea, a aprecia. ÎNVAȚĂ-L DESPRE VIAȚĂ, DAR ȘI DESPRE MOARTE. ÎNVAȚĂ-L DESPRE FERICIRE, DAR ȘI DESPRE NEFERICIRE. Moartea și nefericirea fac parte din viață și sunt necesare vieții. Ar fi înțelept să încercăm să nu hrănim, în noi și în ceilalți, emoții sau sentimente de angoasă, de disperare, de groază sau atitudini de neacceptare, de negare, de autodistrugere atunci când moartea sau nefericirea se petrec în viața noastră.

ÎNVAȚĂ-L CĂ ÎN FIECARE OM SUNT BUNE ȘI RELE ȘI CĂ BINELE NU EXCLUDE RĂUL, DUPĂ CUM NICI RĂUL NU EXCLUDE BINELE. Altfel, copilul tău va alege să vadă doar ceea ce preferă sau îi este mai ușor să vadă. Va nega diverse aspecte ale realității și va genera multe situații disfuncționale în viața sa. Va fi nerealist, nu va putea trăi autentic. Așa că învață-l pe copilul tău să vadă ce este bine și ce este rău în oameni și în viață, ce predomină în fiecare situație, câtă relevanță și ce semnificație are acel bine și acel rău pentru el, în viața sa. Așa va ști dacă e bine să facă compromisuri, care sunt compromisurile înțelepte și care sunt compromisurile pe care nu le poate face. NU TE RĂZBOI CU LUMEA. Ai grijă cum îți trăiești și cum îți gestionezi frustrările și nemulțumirile. Nu-l învăța pe copilul tău să fie în război cu lumea. Nu-l învăța cum să fie mai ales critic, mai ales agresiv. Arată-i cum ierți, cum accepți, cum iubești mai mult decât cum judeci, cum ataci, cum pui la punct, cum ai dreptate, cum îți faci dreptate. Indiferent dacă avem sau nu avem dreptate, viața este, oricum, mai complexă și mai bogată decât știm noi să ne imaginăm, să planificăm, să ne dorim, să ne așteptăm. Care set de emoții și de atitudini îl vor ajuta pe copilul tău să se simtă și să trăiască mai bine? NU BATE LUCRURILE ÎN CUIE. Învață-l despre stabilitate, dar și despre shimbare. Învață-l să aibă, dar și să nu aibă. Învață-l să aspire și să spere, dar și să renunțe și să se desprindă. Toate la timpul lor, toate cu rostul lor. ÎNVAȚĂ-L PE COPILUL TĂU SĂ-ȘI ASCULTE INSTINCTUL ȘI INTUIȚIA. Instinctul are grijă de supraviețuirea ta. Intuiția are grijă de evoluția ta. Nu sunt de confundat, nu sunt de ignorat. Învață mai întâi tu ce se câștigă prin iubire, ce se pierde prin frică. Apoi învață-l și pe copilul tău. CUM TE PORȚI CU TINE ȘI CUM TE PORȚI CU COPILUL TĂU. FFelul în care te porți cu tine și felul în care te porți cu copilul tău îi va seta copilului tău standardele de normalitate cu privire la cum să se iubească pe sine, ce înseamnă să fie iubit și cum să se lase iubit. Învață să (te) iubești sănătos.


63 |

EVENIMENT

MUZICĂ DE PE TOATE MERIDIANELE,

LA SALA RADIO Muzică japoneză, celebrele creații ale lui Debussy - Preludiu la după-amiaza unui faun și suita de Nocturne - unicul concert de pian semnat de marele compozitor romantic Edvard Grieg sau muzica Bucureștiului de odinioară sunt doar câteva dintre invitațiile muzicale pe care Orchestrele și Corurile Radio România le adresează publicului la final de toamnă, la Sala Radio. Vineri, 22 noiembrie (19.00), dirijorul nipon NAOTO OTOMO se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un concert-eveniment derulat sub semnul... Japoniei! Concertul va debuta cu Okinawa fantasy (părţile 5 şi 6), semnată de Hideki Haginomori, al cărui renume internațional este datorat mai ales creațiilor sale destinate jocurilor pe calculator. Concertul va prilejui și reîntâlnirea cu unul dintre cei mai apreciați muzicieni români: violoncelistul RĂZVAN SUMA, cunoscut publicului larg prin numeroasele turnee naționale pe care le-a prezentat (Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, Vă place TANGO? ș.a.) Acesta va interpreta Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de Ceaikovski și seara se va încheia cu Simfonia nr. 2, semnată de Jean Sibelius, cel mai mare compozitor al Finlandei. Un concert aflat 100% sub semnul muzicii austriece este ceea ce vă propune miercuri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio, printr-un ”trio” de compozitori al căror nume a marcat istoria muzicii: Schubert, Mozart și Haydn. La pupitrul ansamblului se va afla dirijorul GERD SCHALLER (Germania), care şi-a început cariera colaborând cu Opera de Stat din Hanovra și a dirijat Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta ș.a. Concertul este un prilej de călătorie imaginară prin țările europene: programul serii se deschide cu Uvertura în stil italian – Schubert și se încheie cu Simfonia nr. 104 - Londoneza - ultima simfonie compusă de Haydn (în 1795). Evenimentul va fi un prilej de a-l aplauda pe pianistul HORIA MIHAIL, care va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 12 de Mozart. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia. Vineri, 29 noiembrie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un concert-eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Doi mari muzicieni ce poartă, prin succesele lor, numele țării peste hotare, sunt invitați speciali ai serii, alături de Orchestra Națională Radio.

Un tânăr artist la început de drum – pianistul CADMIEL BOŢAC, care la doar 22 de ani este deja multipremiat intearnațional - și un artist român consacrat: dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, ce a dirijat orchestre ca Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Philharmonic ș.a. Un talent precoce, Cadmiel Boţac a început pianul la doar 4 ani, în orașul natal, Sighetu Marmației. A urmat cursuri de măiestrie la Mozarteum International Summer Academy - Salzburg şi la International Summer Academy Viena și la doar 10 ani obținea premiul I la concursul ‘Young Virtuosov’ (Zagreb-Croația) . Programul serii cuprinde Jocuri populare românești din Transilvania – C. Silvestri, Concertul în la minor pentru pian și orchestră - E. Grieg și Simfonia în re minor - C. Franck. O incursiune inedită în Bucureștiul de odinioară este ceea ce vă propune miercuri, 4 decembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului RADU POPA, dirijor permanent al Filarmonicii ”Banatul” din Timişoara. Veți asculta șlagăre fără vârstă ca  Fetiţe dulci, Suflet candriu, Astăzi e ziua ta, Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?, Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea (semnate de Ion Vasilescu), Pe boltă când răsare luna, Iubesc femeia (Ionel Fernic) sau celebrul tango Zaraza (Benjamin Tagle Lara), toate în aranjamentul realizat de Ioan Dobrinescu. Preludiu la după-amiaza unui faun și suita de Nocturne semnate de Debussy, un ”rebel” al muzicii franceze la final sec. XIX și începutul sec. XX, vor fi interpretate la Sala Radio - vineri, 6 decembrie (19.00), de către Orchestra Naţională Radio, sub bagheta tânărului dirijor RYAN BANCROFT. În 2018, acesta a obținut, la doar 28 de ani, Premiului I şi Premiului Publicului la Concursul Malko destinat tinerilor dirijori, una dintre cele mai prestigioase competiții de gen din lume, organizate la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză. În prezent, dirijorul trăieşte în Olanda și dirijează în toată Europa.


WELLBEING

64 |

CUM NE PĂSTRĂM CREIERUL SĂNĂTOS ÎN STRESUL COTIDIAN de Adriana Coblișan Într‑o lume în care discutăm din ce în ce mai mult și mai deschis despre stres, anxietate sau depresie, rezultatele unui recent studiu realizat pe șobolani ar putea să ne spună ceva despre noi, oamenii: orice activitate care ne stimulează sau care ne scoate din mediul nostru ne poate scoate și din zona de stres și ne poate păstra sănătatea minții. O știre care ar putea fi greșit încadrată la divertisment a circulat în mediul virtual la finalul lunii octombrie. Oameni de știință americani de la Universitatea Richmond din Virginia au reușit să dreseze șobolani să conducă mașini manufacturate. Imaginile cu micile rozătoare aflate la volanul unor mașinuțe par desprinse din secvențe de la circ sau din filme de animație pentru copii. Știrea însă ar trebui citită până la final și analizată mai în profunzime. Experimentul cercetătorilor americani a avut ca scop să arate cum creierul șobolanilor poate fi manipulat pentru a performa sarcini complexe și, poate mai important decât asta, faptul că execuția

acestor sarcini reduce stresul, anxietatea animalelor. Oamenii de știință au descoperit că șobolanii sunt mai puțin stresați și anxioși atunci când conduc mașinile, testându‑le excrementele pentru hormonii stresului. Mai mult, cercetătorii au observat că șobolanii care conduceau efectiv mașinile păreau a fi mai puțin stresați decât șobolanii care erau doar pasageri în versiuni similare ale autoturismelor controlate de la distanță. Rezultatele studiului ar putea avea impact asupra cercetărilor viitoare cu privire la modul în care boala Parkinson modifică abilitățile motorii și funcția

spațială la oameni, potrivit revistei New Scientist. De asemenea, informațiile ar putea fi folosite pentru a studia modul în care depresia ne influențează motivația și sănătatea minții în general. Ce este, însă, sănătatea minții? Auzim adesea termenul, folosit mai ales atunci când vorbim despre depresie, anxietate, tulburare de stres posttraumatic (PTSD) și schizofrenie. Dar, într‑adevăr, echilibrul minții se referă la un complex de factori care include: bunăstarea noastră emoțională, psihologică și socială generală, atât în ​​contextul condițiilor numite mai sus, cât și în afara acestora, potrivit MentalHealth.gov, o resursă a guvernului S.U.A.


Sănătatea creierului nostru are un impact asupra modului în care gândim, simțim și ne comportăm; modelează modul în care percepem lumea, luăm decizii și gestionăm stresul. Echilibrul minții noastre poate fi afectat de multe aspecte ale vieții noastre, inclusiv de relațiile noastre sociale, de sănătatea fizică, de nivelul de productivitate și de accesul la necesitățile de bază. Dar modul în care persoanele pot gestiona acest echilibru este influențat, de asemenea, de trăsăturilor genetice și de personalitate specifice, precum și de factori demografici – statutul socio‑economic, rasă, identitatea de gen și orientarea sexuală. În același timp, nu orice episod de stres din viața unui om poate sau trebuie să fie diagnosticat drept depresie. Danielle Roubinov, profesor asistent și psiholog clinic la Universitatea din California, San Francisco, este de părere că mulți oameni experimentează momente în care nu se simt chiar în echilibru cu ei înșiși. Altfel spus, este normal ca toți oamenii să aibă perioade, din când în când, când se simt mai stresați sau mai triști. De aceea, studiile spun că, atunci când se confruntă cu o perioadă mai grea, oamenii pot găsi sprijin în rețeaua socială din care fac parte. Ei au nevoie, pur și simplu, să aibă pe cineva care să îi asculte și să le valideze emoțiile – să confirme că emoțiile lor sunt reale și demne de luat în seamă. O simplă conversație cu un prieten îi poate ajuta să își ușureze încărcătura mintală. Familia poate ajuta, de asemenea, în moduri mai instrumentale, ocupându‑se de copii, de treburile casei, gătind sau degrevând persoana de astfel de sarcini logistice care pot cântări prea mult în mintea cuiva la un moment dat. De asemenea, câteodată efectuarea unor mici activități în viața de zi cu zi ajută la ieșirea din zona de stres. De exemplu, somnul adecvat și exercițiile fizice regulate pot fi de mare ajutor pentru menținerea sănătății mintale. Petrecerea timpului cu persoanele de care sunteți legați, fie că e vorba de prieteni, familie,

colegi sau alte grupuri sociale vă pot spori cele de vară sunt ideale pentru mișcare sănătatea minții. și activități sportive, se recomandă Iar cercetările care încearcă să găsească drumețiile și ciclismul, sau activități soluții de oprimare a stresului cotidian mai relaxate – o plimbare lungă prin nu se opresc aici. Un studiu arată că parc sau, de ce nu, petrecerea timpului pisicile sunt cel mai bun prieten al unui grădinărind. Toate acestea sunt, fără bărbat sau al unei femei, la fel ca și câinii. îndoială, bune pentru sănătatea noastră Așezându‑se pur și simplu lângă noi, fizică, dar de aceste activități în natură pisicile ne îndepărtează de stresurile poate beneficia, de asemenea, și creierul vieții. 93,7% dintre cei chestionați pentru nostru. Interesant este că, dacă ne întoarcem această cercetare consideră că prietenii lor felini le îmbunătățesc sănătatea creierului. la practicile din trecut, vom observa că Cum? Prin simpla mângâiere a animalului ideea nu este nouă. Expunerea la natură (72%) sau prin jocul cu acesta (58%). poate facilita recuperarea și vindecarea de Indiferent de vârstă sau de experiență, o boli, atât ale corpului, cât și ale sufletului pisică te poate ajuta să înveți să te iubești – idee împărtășită și de medici de‑a lungul pe tine însuți, să‑ți stimuleze starea de veacurilor. spirit de bine. De exemplu, un tratament recomandat Un alt studiu relevă că oamenii care pentru corp și minte în epoca victoriană trăiesc aproape de mare au un echilibru erau vizitele regulate la un spa în aer al minții mai bun decât cei care trăiesc liber, în locuri frumoase din natură. Mai mai departe de apă, indiferent de venitul mult, azilurile au fost construite în mod gospodăriei lor. Potrivit intenționat în mediul oamenilor de știință, adesea pe terenuri Un alt studiu relevă rural, traiul în apropierea pline de copaci, aproape că oamenii care mării ar putea sprijini de râuri sau apă. Aceasta un creier mai sănătos s‑a bazat pe credința în trăiesc aproape în comunitățile cele mai puterea curativă a naturii, de mare au un sărace din Anglia. dar și pe ideea că mediile echilibru al minții Cercetătorii de la urbanizate afectează Universitatea din Exeter, mai bun decât cei sănătatea minții. Marea Britanie, au Sunt orașele rele care trăiesc mai folosit datele oferite de pentru echilibrul minții? departe de apă, 25.963 de respondenți. Credința antică că După ce au eliminat alți indiferent de venitul problemele creierului factori implicați, ei au sunt mai grave în mediile gospodăriei lor descoperit că traiul în urbanizate este susținută de cercetări mai recente. orașele din apropierea coastei este în strânsă legătură cu o Pe de o parte, acest lucru se poate explica sănătate a minții mai bună. Mai exact, prin faptul că orașele acționează ca cercetările sugerează că cei care trăiesc la magneți pentru persoanele vulnerabile mai puțin de un kilometru de coastă au în la dezechilibre ale minții. Pe de altă parte, jur de 22 la sută o mai mică probabilitate unele cercetări indică faptul că mediul să aibă simptome ale unei tulburări decât urban poate crea niveluri toxice de stres, cei care trăiesc la 50 km sau mai mult ceea ce poate afecta sănătatea minții. de mare. Deși este perfect normal ca oamenii Totuși, pentru cei mai mulți dintre să se simtă ”down” uneori, atunci când noi, care nu ne permitem să ne mutăm aceste perioade întunecate durează zile în apropiere de mare, există și alte soluții sau săptămâni se pot interpreta ca semne mai la îndemână. De exemplu, toamna, ale unei probleme mai mari, care necesită pentru că temperaturile mai reci față de ajutor medical specializat.

| 65


EVENIMENT

66 |

TEDxBUCHAREST METAMORPHOSIS ESTE ACCELERATORUL TĂU DE SCHIMBARE

Trecem permanent prin conștientizări și transformări. Individuale, de grup, colective. Rapide și profunde. Timp de două zile, pe 16 și 17 noiembrie, la Noua Aulă a Universității Politehnice din București, Metamorphosis va fi spațiul unde tu, parte din comunitatea TEDxBucharest, ești invitat să îți creezi propria rețetă de schimbare. TEDxBucharest Metamorphosis este o experiență multi-fațetată și multisenzorială. Te așteptăm cu 25 de speakeri și performeri locali și internaționali, pe care i-am invitat pe scena TEDxBucharest în momente de 18 minute care să te inspire, emoționeze, mobilizeze, transforme. Rând pe rând, îți vor împărtăși rețetele lor de metamorfoză, din experiența sau domeniul în care profesează. La finele celor două zile, idei din etica tehnologiilor, face recognition, dans contemporan, AI și VR, executive coaching, arhitectură, wellness și leadership, hacking, sustenabilitate, creativitate vor fi amestecate ordonat în mintea ta și gata să fie inspirație pentru propria ta metamorfoză.


Curios ce vei găsi la TEDxBucharest Metamorphosis? Iată-i pe doar câțiva dintre cei care te vor inspira. Christophe Debard-Head of ProtoSpace | Airbus. Este mintea inovatoare care a transformat ideea de dizabilitate și adversitatea oamenilor în oportunitate. Lider al Toulouse ProtoSpace, un laborator de inovație în cadrul companiei Airbus, Christophe a fondat și Humanity Lab, o inițiativă creată pentru angajații Airbus care au idei inovatoare legate de dizabilităti, educație, mediu și proiecte umanitare. Annastiina Hinsta-Chief Operating Officer și antreprenor la Hintsa te va învăța cum echilibrul și wellbeing-ul la locul de muncă nu sunt concepte din cărți, ci o necesitate pentru productivitatea și fericirea ta în compania pentru care lucrezi. Executive coach cu o experiență foarte diversă, de la piloți de Formula 1, antreprenoare din Guatemala rurală și până la CEO de top sau politicieni cunoscuți, Annastiina ajută companii și manageri să se transforme în bine, în a patra eră industrială. La TEDxBucharest ne-a promis o prezentare-conversație în care cele mai incomode întrebări despre cine suntem și ce vrem cu adevărat se vor transforma în idei de metamorfoză pentru fiecare dintre noi. Pentru Mihai Toader Pasti-co-fondator și CEO EFdeN, co-fondator și strateg pentru energiaTa, unul din cei 100 de lideri pe energie din World Energy Council, arhitectura, ingineria, sustenabilitatea și design-ul smart în proiecte de case solare premiate internațional sunt mai mult decât subiecte de conferință. Sunt chiar un mod de viață. Mihai are pregătită o poveste specială pentru TEDxBucharest Metamorphosis, în care ideea de sustenabilitate are în centru 3 concepte reinterpretate: planeta, oamenii, profitul.

Jeffrey Eggers-Executive Director pentru McChrystal Group Leadership Institute, autor și executive coach, transformă organizații și lideri apelând la experiența lui de consilier pe probleme de securitate națională în echipă fostului președinte Barack Obama. Jeffrey se folosește de ideea de tensiune și o pune în context de leadership: cei mai buni lideri navighează echilibrat între momente de modestie și încredere maximă. Surpriza ediției noastre cu numărul 11 este Sofia Scarlat, adolescenta de 16 ani, activistă pentru egalitate între sexe și promoter al tinerilor. Sofia este scriitoare și fondatoarea Girl Up România, o asociație cu peste 60 de licee din 21 de orașe din România. Și vine la TEdxBucharest Metamorphosis să ne arate cum percepe noua generație activismul și cum ne putem transforma viața atunci când ne implicăm serios în comunitatea din care facem parte. Îți mai spunem că te așteptăm cu încă 22 de speakeri și performeri, ambasadori ai ideii de metamorfoză, despre a căror viziune care găsești informații complete pe www.tedxbucharest.ro Abonamentele de 2 zile în valoare de 189 EUR, sunt disponibile pe tedxbucharest. ro, iabilet.ro și pe bilete.ro. Biletele de 1 zi se găsesc la prețul de 109 EUR, iar abonamentele pentru studenți, în valoare de 89 EUR.

| 67


RECENZIE

Despre bun simț și educație așa cum le vede Teodor Baconschi, sau de ce rețetele funcționează doar în gastronomie și farmacie, nu și în domeniul educației

Lectură recomandată de biblioteca Bookster Pe pagina oficială, Teodor Baconschi se prezintă simplu, ca fiind diplomat și scriitor, chiar dacă are în spate un CV complex și impresionant. Fostul ministru a îndeplinit, printre altele, funcțiile de director de editură, ambasador, secretar de stat și consilier prezidențial. Cum cel mai simplu mod de a cunoaște un om este să citești ceea ce scrie, m-am apucat cu conștiinciozitate să citesc cea mai nouă carte a domniei sale, Averea bunei educații, apărută de curând la editura Univers. “Cartea de față arată de ce o bună educație rămâne avantajul major de care se poate bucura cineva, mai ales în secolul 21. Ea prezintă principalele opțiuni ale unui părinte-educator, într-o lume pe care o percepem ca fiind mereu mai complexă” BUNUL SIMȚ ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECAT VORBE ȘI MANIERE FRUMOASE Încă de la primul capitol, autorul identifică rapid primele exerciții pedagogice, fiind nemulțumit de varianta diminutivată a limbii române și propunând renunțarea la aceasta. Există, în cazul părinților care abuzează de diminutive, explică el, tendința fals protectoare de a subestima inteligența unui copil, opusă și la fel de distructivă ca și tendința narcisistă a altor părinți de a o supraestima. Un lucru important pe care poți să îl oferi unui copil pe care îl ai în grijă, 68 |

indiferent dacă este vorba despre o oră sau despre o viață, este sinceritatea. Dacă îl minți în mod constant, având convingerea că este prea mic ca să priceapă, sau pentru că tu crezi că o explicație simplă și mincinoasă este mai convenabilă pentru tine, ca adult, nu faci decât să îl înveți de mic ce este umilința și compromisul. Fiți siguri că un copil va simți imediat lipsa de sinceritate, indiferent dacă va avea sau nu curajul să vă confrunte. Îmi aduc aminte că, la replica mea solemnă “Eu nu mint copiii”, unul dintre copiii unei foarte bune prietene a răsuflat ușurat, exclamând cu mare bucurie “Ah, ce bine, mai am 8 ani!”. Mi-a luat ceva ca să înțeleg la ce se referă – la momentul respectiv avea 10 ani - și m-am întristat în același timp, pentru că mi-am dat seama cât de important era pentru el să i se spună adevărul și cât de puțini adulți în jurul lui făceau asta. Unul alt lucru frumos pe care îl pot face părinții cadou copilului lor este acela de a-i da încredere în forțele proprii. Prima regulă pentru o educație reușită, spune autorul, ține de respectarea copilului, care este o persoană autonomă, cu un destin personal și cu drepturi pe care nu le poți anexa, deși tocmai asta fac cei mai mulți părinți români, inspirați de popularul dicton românesc “eu te-am făcut, eu te omor!”. Nu, chiar dacă tu l-ai făcut nu ai niciun drept să îl abuzezi nici fizic și nici verbal, iar acest lucru mă duce cu gândul

Mihaela Rențea Managing Director TRUST Communications, Trainer Marketing și Comunicare / Product Management la cărțile de referință în educație scrise de Alice Miller, în care vorbește despre traumele și consecințele pe care le au genul acesta de cuvinte în viața viitorului adult. EDUCAȚIA NU SE REFERĂ LA O SUMĂ DE INFORMAȚII TRANSMISE MECANIC O greșeală comună a părinților, analizată de Teodor Banconschi, este aceea de a considera că educația este doar un transfer de cunoștințe și de abilități, în care, din ziua venirii copilului acasă de la maternitate și până în ziua în care îi organizezi petrecerea de absolvire, nu faci altceva decât să descarci în creierul acestuia suma datelor purtate de tine, ca părinte, completată cu informațiile primite la școală și în cadrul interacțiunilor sociale. Deși copilul se dezvoltă prin preluare directă și mimetism, și el ne educă la rândul lui pe noi, prin dialogul permanent pe care îl avem cu acesta. Informațiile plantate mecanic, sub spectrul autorității – “e așa pentru că spun eu că e așa”, vor fi inevitabil respinse.


RECENZIE

GOANA DUPĂ STUDII Școlile de toate gradele au ajuns în ziua de astăzi niște combinate industriale aproape anonime, iar relația pedagogică dintre părinte și copil e singura care, înainte și în paralel cu educația formală, poate reconstitui paradigma socratică, spune Baconschi. Părinții au tendința să sacrifice prezentul copilului, făcând multe compromisuri cu scopul de a-l pregăti pentru viitor. Să-ți obligi copilul să învețe un instrument pentru care în mod evident nu are aptitudini, să facă un sport sau să dea la o facultate pentru care nu are înclinații, doar pe principiul că în viitor i-ar putea fi utile, sunt exemple de antieducație și de egoism. Să alergi după studii tot mai înalte, consideră Baconschi, este curată pierdere de timp și de bani, cu excepția sectorul bugetar românesc supradimensionat, unde diplomele înseamnă, conform legii, salarii mai bune. Diferența dintre școală și educație se aseamănă cu diferența dintre comunitate și rețea, iar o carieră liniștită pe viață, în serviciul anonim și calduț al “statului”, nu mai este, ca pe vremuri, o formulă durabilă. BUNUL SIMȚ NU POATE FI SIMULAT, CI DOAR CONȘTIENTIZAT ȘI EDUCAT Modul în care domnul Baconschi analizează societatea actuală este clar și practic, cu acel bun simț despre care vorbește în titul cărții și cu respect față de cititor. Teodor Baconschi se bazează în educație pe puterea exemplului, având convingerea că nu ar trebui să le predăm copiilor nimic din ceea ce nu facem noi înșine. Citind capitolul în care analizează acest lucru, mi-a venit automat în minte profesorul meu de facultate, care ne preda administrarea și cresterea unei afaceri, deși nu avea niciun pic de experiență în domeniu. Avea, în schimb, un credit serios în franci elvețieni pentru următorii 30 de ani. Sper că nu vă surprinde faptul că împărtășesc aceeași opinie cu autorul, deoarece consider că mi-ar fi fost utilă experiența reală a unui profesor în domeniul afacerilor atunci când m-am lovit eu însămi de capcanele antreprenoriatului românesc.

ADEVĂRATA ELEGANȚĂ NU E NICIODATĂ OSTENTATIVĂ Aceasta este una dintre concluziile autorului după experiența avută în politică, perioadă în care a cunoscut câteva cazuri de show-off permanent. Multe dintre personajele politice căutau să pară mereu ca scoase din cutie și afișau un inventar de minim 100k (presupun că de lei), printre care neapărat costumul Brioni, cravata Hermès și ceasul din aur roz (ah, am presupus greșit). Prin comparație cu aceștia, adevărații oameni bogați, aristocrați sau nu, se disting prin discreție și preferă să se îmbrace comod, în haine de foarte bună calitate, evitând pantofii din piele de crocodil, logo-urile arhicunoscute cum sunt D&G, LV și ceasurile enorme. Mult, strident și scump reprezintă antiteza rafinamentului, care se remarcă tocmai prin minimalism și discreție. Aș adăuga aici, pe lângă ceea ce spune autorul, că lipsa de ostentație în vocabularul pe care îl folosim în mod obișnuit este tot o formă subtilă de eleganță. Promit că voi analiza acest lucru într-un articol separat pentru că, din păcate, există multe personaje care scriu și vorbesc atât de pompos încât se pierde sensul mesajului pe care doresc să îl transmită, iar partenerul de discuție rămâne doar cu “energia sinergiei intelectuale împărtășite”, din care nu înțelege mai nimic. CĂLĂTORIILE ȘI LECTURILE Având în vedere că anturajul și mediul în care cresc își pun amprenta pe personalitatea copiilor, unul dintre cele mai bune instrumente de pedagogie rămâne călătoria împreună cu ei, cât mai mult și cât mai devreme. Admirația lui Baconschi merge către acei părinți super-călători, care îi educă pe cei mici prin experiența de globetrotter. Călătoriile sunt un mod de educație esențială, spune autorul, deoarece înveți din experiența și din viața altora, căpătând astfel mai multă înțelegere față de cei din jurul tău. Lectura este un alt instrument în educarea copiilor, deoarece ne dăruiește mai multe vieți, dilată timpul și spațiul, ne introduce în universuri alternative și ne lărgește orizontul, ferindu-ne de plictis și de nonsens și construind, în același timp, respectul față de tine însuți.

POLITEȚEA ȘI CIVILIZAȚIA Deși a fi politicos poate să pară greșit în societatea de astăzi, nu este deloc așa. Un copil politicos beneficiază de simpatia noastră și avem convingerea că el provine dintr-o familie care i-a dat o educație bună. O persoană agresivă prin vocabular și comportament e în schimb dezagreabilă în toate interacțiunile sale, displace, irită, lasă o amintire neplacută și pierde ocazia de a lega acele relații profunde de care are de fapt nevoie. Acesta este unul dintre motivele pentru care autorul consideră că politețea și civilizația se înrudesc, precizând în același timp că normele politeții nu sunt uniforme, ci diferă, fiecare bloc civilizațional dezvoltând seturi specifice, unite totuși printr-un numitor comun, și anume ideea că prin modestie asumată și o anume disciplină a corpului se poate prezerva armonia socială. ÎNTÂI ASCULTAT, ÎNȚELES ȘI RESPECTAT, APOI EDUCAT Scria undeva că dacă ai un copil nu devii automat părinte, așa cum, dacă deții un pian, acest lucru nu te transformă imediat în pianist. Cum spune și Baconschi, rețetele nu își au rostul în educația copiilor, și, cu toate acestea, toți au nevoie de aceleași câteva lucruri esențiale pe care noi, ca adulți, le cerem celorlalți și de multe ori uităm să le oferim la rândul nostru. Pe scurt, indiferent de soluțiile pe care le alegem pentru a educa un copil este util să ținem cont că acesta are nevoie să fie în primul rând ascultat, înțeles și respectat, și apoi foarte probabil că se va lăsa și educat. Ca o concluzie, dacă vă propuneți să faceți un pas în plus în a întelege cum puteți influența în bine viața copilului de lângă voi, cumpărați această carte, pentru că veți afla din ea multe informații utile și nu mă surprinde faptul că primul tiraj a fost deja epuizat. În cazul în care, din diverse motive, veți alege să nu o faceți, tineți cont că una dintre nevoile cele mai mari ale micului viitor adult este, pe langă multă afecțiune și răbdare, nevoia profundă de a fi respectat.

| 69


Jurnal de leadership

GHID MBA

2019

Analiza pieţei. Şcoli şi programe de business din România şi străinătate. Testimoniale. Salarizare. Beneficii pe piaţa muncii

Din 19 aprilie, în magazinele INMEDIO – RELAY, rețeaua PRESS ONE și rețeaua OCTAGON. Gratuit pentru abonații revistei CARIERE și HR Manager. Ghidul poate fi comandat și la e-mail: abonamente@cariereonline.ro sau la telefon: 0372 957 247, 0728 901 905.


EDUCAȚIA 4.0

PREGĂTIREA PENTRU MESERII CE NU S-AU INVENTAT ÎNCĂ de Raluca Florescu

Sute de mii sau chiar milioane de joburi vor dispărea în 10-20 de ani. În aceste condiții, cum se mai pot pregăti copiii pentru meseriile viitorului? Accentul în educația acestora nu trebuie să se mai pună pe dobândirea unor abilități anume, ci pe adaptabilitate și capacitatea de a învăța continuu. Aceasta este doar una dintre concluziile evenimentului „Educația 4.0 – Educația de care avem nevoie pentru economia viitorului”, organizat de Revista CARIERE, în luna octombrie. La eveniment au participat atât reprezentanți ai sistemului de învățământ, ai domeniului HR, cât și specialiști din diverse arii conexe. Dacă la începutul erei industriale oamenii încercau să învețe cât mai mult din propriile acțiuni pentru a își

îmbunătăți rezultatele, acum datele problemei s-au schimbat. Ne aflăm în era high-tech, lucrurile se derulează cu o viteză uluitoare și asistăm la o schimbare de paradigmă. Ca tinerii să se poată adapta la noua realitate, trebuie să învețe din mers. Iar pentru ca adaptarea la noul job să decurgă lin, este necesar să primească din timp, adică încă din faza de formare, un feed-back din partea angajatorului. Sunt exponenții mediului de afaceri pregătiți să ofere acest feed-back? Prin reprezentanții lor, companii precum Ubisoft, Rompetrol sau Nuclearelectrica au vorbit în cadrul evenimentului despre programele de pregătire pe care le pun la dispoziția celor care sunt pe cale să își înceapă o carieră.

SKILLS OF THE FUTURE, WORKSHOP DERULAT DE ROMPETROL Una dintre companiile care organizează de mai mulți ani workshopuri pentru elevi și studenți este KMG Rompetrol. „În fiecare an, facem un tur al unităților de învățământ partenere, respectiv: Politehnica București, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, dar și școli profesionale, pentru a participa la dezvoltarea studenților”, a spus Nicoleta Mihăiță, Talent Acquisition & Employer Branding Manager, KMG Rompetrol. Recent, compania le-a propus tinerilor să organizeze un workshop pe o temă considerată de aceștia interesantă. „Când am mers cu propunerea de a face un

| 71


EVENIMENT

Romeo Urjan, Director de Operațiuni, SN Nuclearelectrica SA

72 |

Nicoleta Mihăiță, Talent Acquisition & Employer Branding Manager, KMG Rompetrol

Grigoriada Stroe, HR & Operations Director, Ubisoft Romania, Ubisoft Ucraina și Ubisoft Serbia

workshop cu tema «Skills of the future» (abilitățile viitorului), toți au fost de acord. Lucrând în echipă, tinerilor li s-a cerut să descopere care sunt acele abilități proprii oamenilor și care îi diferențiază în raport cu tehnologia. Trebuia să găsească 10 astfel de abilități și să le ordoneze. Concluzia acestui exercițiu a fost că viitorul nostru este în mâinile fiecăruia dintre noi, iar tehnologia nu va putea înlocui niciodată integral comportamentul uman, deoarece roboții nu vor avea niciodată anumite abilități umane”, a spus Nicoleta Mihăiță. CURSURI DE PREGĂTIRE DERULATE DE UBISOFT ȘI NUCLEARELECTRICA Alte două mari companii, Ubisoft și Nuclearelectrica, derulează de mai mulți ani cursuri de pregătire prin care încearcă să completeze curricula școlară, așa încât tinerii să se adapteze cât mai rapid la noul job. În unele cazuri, cum este cel al Nuclearelectrica, pregătirea se face chiar în cadrul companiei. „Îi ajutăm pe tineri să dezvolte soft skills. De exemplu, la Politehnică se fac cursuri de C++, dar nu există specializări pentru gaming. Or, noi suplinim prin cursuri speciale aceste lipsuri. Avem nevoie de oameni care să creeze sistemele automate ce vor fi necesare în companiile viitorului. Totodată, ținând cont că totul se promovează în zona de social media, avem nevoie de oameni care să știe cum să gestioneze o comunitate în zona de online. Acestea sunt abilități pe care școlile nu le dezvoltă foarte mult și încercăm să le dezvoltăm noi, ca angajatori”, a explicat Grigoriada Stroe, HR & Operations Director, Ubisoft Romania, Ubisoft Ucraina și Ubisoft Serbia. Ubisoft se implică totodată în proiecte de responsabilitate socială, prezentându-le copiilor din mediile defavorizate ce anume presupune un job în cadrul companiei. La rândul său, Nuclearelectrica derulează programe de pregătire, ce au loc în incinta companiei. „Dacă vrei să ajungi operator în camera de comandă, ai nevoie de 6-8 ani de pregătire. Este jobul care presupune o pregătire la cel mai înalt nivel, trainingurile derulându-se în țară și afară”, a spus la rândul său Romeo Urjan, Director de

Operațiuni, SN Nuclearelectrica SA. Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă nu doar compania energetică, ci și majoritatea jucătorilor din economie, este aceea de a pregăti elevii și studenții pentru meserii care nu au apărut încă, a adăugat Romeo Urjan. În opinia sa, pentru a răspunde provocării, sistemul educațional trebuie să pună accentul pe „dezvoltarea inteligenței emoționale, a soft skills și a abilităților de învățare”. ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL, O SOLUȚIE Companiile nu au însă nevoie doar de angajați ultra-specializați, ci și de personal pentru joburile ce presupun abilități de bază. De câțiva ani, în România există învățământul dual, un sistem prin care firmele își pregătesc viitorii angajați încă din perioada învățământului secundar. Cristina Gheorghe, Membru în Task Force pe Educație din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României, a reamintit că sistemul a fost implementat încă din 2014, iar metodologia aferentă a apărut în anul 2017. O companie care vrea să se implice în acest sistem „își manifestă mai întâi intenția de a pregăti elevii unei școli profesionale, căutând pentru început un liceu care are calificarea necesară. Ulterior, intră în discuții cu managementul liceului. După ce se cade de acord, compania trimite o cerere către Ministerul Educației, propunând un număr de elevi pe care îi va școli pentru o perioadă de 3 ani. În cerere este menționat și numele liceului partener”, a oferit informații concrete Cristina Gheorghe. Fiind încă la început, sistemul învățământului dual se confruntă însă cu unele blocaje care țin de mentalitatea învechită a părinților și de lipsa unui curriculum adecvat. „Există multe provocări. Una dintre acestea este legată de mentalitatea părinților, care ezită să își trimită copiii către o astfel de școală. Trebuie să mergem pe ideea că, dacă nu toți sunt buni la matematică și română, poate au alte calități și se pot îndrepta spre o calificare. Apoi, o altă provocare ține de faptul că manualele de care dispun școlile pentru aceste calificări sunt foarte vechi. Or, atunci când elevii fac practică la angajatori, se poate dezvolta un curriculum


pentru acele specializări”, a adăugat reprezentanta Coaliției pentru Dezvoltarea României. Când a fost inaugurat în România sistemul învățământului dual, mai întâi s-au organizat cursuri pentru calificarea de vânzător. Ulterior, au apărut cursuri pentru mecanici și pentru domeniile turism și comerț. În prezent, peste 85.000 de elevi învață în acest sistem, a spus Stefania Popp, Director Executiv, Junior Achievement România. Aceasta prezentat pe scurt sistemul german de învățământ dual, pe care România l-ar putea lua ca

exemplu. „În România, copiii care se înscriu în învățământul dual au între 14 și 23 de ani, iar atunci când termină școala profesională au maximum 26 de ani. La noi, învățămâtul profesional se desfășoară numai în școală, iar în urma stagiului de practică primesc o adeverință. Metodologia pusă în practică de sistemul german este mult mai eficientă. Școala profesională apare în clasa a opta. Sistemul de învățământ asigură resursele teoretice, iar firma asigură un contract de muncă și practica”, a explicat Directorul Executiv al Junior Achievement România.

CUM POATE SISTEMUL NAȚIONAL DE ÎNVĂȚĂMÂNT SĂ DEVINĂ EFICIENT Majoritatea țărilor dezvoltate investesc țări este în strânsă legătură cu nivelul masiv în educație, ceea ce contribuie la trainingurilor la care participă angajații creșterea economiei. În comparație cu acelei țări. Or, în țările avansate, nivelul statele avansate, România are un sistem trainingurilor este cu totul diferit față de de învățământ puțin eficient, care nu cel din țările needucate”, a precizat Simona răspunde nevoilor tinerei generații, Baciu, fondatorul Transylvania College. consideră participanții la evenimentul Aceasta consideră că educația pe care o Educația 4.0. „Educația e șansa pe care asigură sistemul românesc de învățământ o are o persoană pentru a deprinde trebuie să răspundă cerințelor economice cunoștințe și abilități care îi vor permite actuale, așa încât tinerii absolvenți să se să aibă succes. Atunci când omul este poată integra ușor pe piața muncii: „Este educat, are o altă perspectivă asupra importantă atât educația formală, cât vieții personale sau profesionale. Multe și cea neformală. Avem nevoie de un alt culturi au ales să investească în educație, sistem educațional, în care matematica, pentru că economia înflorește. Un studiu științele și limbile străine să se predea recent arăta că nivelul economiei unei ținând cont de contextul economic”.

ȘTEFAN PĂLĂRIE: CUM ÎI INTEGRĂM PE CEI CARE NU AU LUCRAT NICIODATĂ Pregătirea tinerilor pentru viitoarea carieră nu este singura provocare cu care se confruntă sistemul românesc de învățământ și companiile. În România, peste un milion de persoane apte de muncă nu au lucrat niciodată și nici nu își caută un job. „Din cauza crizei forței de muncă, firmele angajează pensionari. Însă chiar există o criză a forței de muncă sau sunt oameni care nu se pot angaja în România? Statisticile arată că 13% din populația activă a României nu a lucrat niciodată: 1,6 milioane de oameni”, a atras atenția

Ștefan Pălărie, Trainer, Consultant & Manager și Speaker al evenimentului. Cum pot fi integrați acești oameni? O soluție ar fi să adoptăm modelul implementat în alte țări. „Sistemul public din Marea Britanie, de exemplu, colaborează cu ONG-uri care derulează activități pentru aceste categorii. Integrarea profesională a celor care nu au lucrat niciodată le permite britanicilor să salveze sume impotante ce ar fi cheltuite cu ajutorul social”, a remarcat trainerul. La rândul lor, companiile își pot îmbunătăți sistemul organizațional. „Flexibilitatea ar trebui să fie ingredietul numărul 1 în cadrul unei organizații. Al doilea element-

Cristina Gheorghe, Membru în Task Force pe Educație din cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României

Stefania Popp, Director Executiv, Junior Achievement România

cheie este diversitatea: de gen, de sex, de etnie. Un rol important îl are și misiunea organizației, precum și contribuția la cauze sociale. Totodată, posibilitatea de dezvoltare personală este un alt ingredient al unei organizații funcționale”, a încheiat Ștefan Pălărie.

| 73


EVENIMENT

SOLUȚII LA ÎNDEMÂNĂ Cum s-ar putea transforma învă­ țământul românesc, așa încât să asigure tinerilor pregătirea pentru viitoarele cariere? „Mai întâi, profesorii trebuie să preia rolul unor traineri, iar principalul lor scop trebuie să fie acela de a se pune în slujba celor cu care lucrează. Totodată, profesorul are nevoie de un parteneriat cu părinții și de perfecționare continuă. Nivelul maxim de dezvoltare a creierului unui om este atins la 24 de ani. E mare pacat că tinerii se duc acum în facultăți degeaba”, consideră Diana Segărceanu, Co-fondator și Director Executiv, Avenor College. La rândul său, Hayati Agaoglu, Ph.D, Manager, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, e de părere că transformarea sistemului de învățământ ține, între altele, de schimbarea atitudinii profesorilor: „Pedagogul trebuie să fie o persoană care știe teoria, dar și cum se vinde aceasta. Școala trebuie să ofere materii din mai multe domenii, cursuri care să pregătească elevii pentru joburi care nu au apărut, iar copiii trebuie să aibă o viziune mai liberă decât noi”. Ce abilități ar trebui să își dezvolte

74 |

TEODOR BACONSCHI: INTERESUL PENTRU MAREA ODISEE A EDUCĂRII COPIILOR NOȘTRI TREBUIE SĂ CREASCĂ Scriitorul și diplomatul Teodor Baconschi a fost invitatul special al evenimentului Educația 4.0. În opinia sa, sistemul european de educație are nevoie de o transformare. Mai precis, misiunea profesorilor nu mai trebuie să fie aceea de a crea oameni superiori, ci buni profesioniști. „De 2.500 de ani, educația în Europa își propune crearea omului superior. De aceea învățământul dual este desconsiderat și se crede că un excelent patiser, cu mândrie profesională, este mai prost decât un impostor academic cu doctoratul plagiat. Cultura europeană s-a dezvoltat cu vectorul acesta elitist

tinerii în cadrul sistemului de învățământ? Nu este vorba neapărat despre abilități tehnice, cât despre capacitatea de adaptare, consideră Serdal Uteu, General Manager la Edusoft Technologies. În opinia sa, „copiii trebuie să gândească mult mai liber cum anume pot folosi informația. La ce este bună școala, dacă oricum am acces la toate informațiile de pe device-uri? Fie că vorbim de educație formală, informală sau nonformală, aceasta trebuie să ne ajute pe noi și pe copiii noștri să dobândim acele competențe pe care e greu să le identificăm. Copiii trebuie să învețe să judece informația pe care o primesc din diverse surse”.

de a produce oameni superiori. Suntem într-un moment de inflexiune, în care modelul se schimbă: se caută omul bun, nu omul superior. Acum suntem în intervalul de părăsire a omului vechi și căutare a celui nou”, a afirmat Teodor Baconschi. Ce

În concluzie, profesorii ar trebui să le transfere tinerilor nu doar abilități tehnice, ci și să le dezvolte capacitatea de a se adapta la nou. Mediul economic este într-o continuă schimbare, prin urmare, capacitatea de adaptare devine un atribut cheie. Revista CARIERE mulțumește pentru susținere partenerilor evenimentului Educația 4.0: Parteneri: Rompetrol, Nuclearelectrica, Junior Achievement România, Ubisoft; Partener anual: Romanian Software; Partener de Networking: Lingualskill; Parteneri de organizare: La Fântâna, Kafune Foto credit: Daniel Tolea, paparatzi.ro

soluții au la îndemână părinții pentru a pregăti copiii cât mai bine pentru joburile viitorului? „Necorelarea între ce pregătesc universitățile și ce caută companiile e notorie în România, dar era ea evitabilă? Nu prea! Nu poți pregăti pentru meserii care nu știi dacă vor exista peste 20 de ani. De aceea este importantă averea bunei educații. Interesul pentru marea odisee a educării copiilor noștri trebuie să crească. Nu mai putem sărbători majoratul acestora după 18 ani în care i-am încredințat școlii și menajerei. Acest model va eșua. Când ai transmis averea bunei educații acestora, vei fi crescut copii care nu neapărat vor avea un drum lin, dar vor avea unul plin de semnificație, iar tu vei avea o senectute liniștită”, a recomandat Baconschi.


Parte din istoria românilor. De 155 de ani.

Profile for Editura Cariere

Revista CARIERE No. 262  

Revista CARIERE 262 - full version

Revista CARIERE No. 262  

Revista CARIERE 262 - full version

Profile for cariere
Advertisement