Revista CARIERE 272

Page 1

Jurnal de leadership Scanează codul QR pentru a te abona la revistă

Arta de a fi

Iunie 2021 | Apariție bimestrială | anul 19 | numărul 272 | 20 lei

LIDER de acasă „Îmi pasă de tine!” a însemnat să facem #ÎMPREUNĂ tot ce a fost posibil pentru a ține România conectată Vladan Pekovic, CEO Telekom Romania



EDITORIAL

Nevoia o să-i învețe! Toată viața lor, părinții mei au lucrat și în schimb de noapte. Și, de foarte multe ori, când ajungeau dimineața acasă, mă găseau citind sau învățând. Uneori mă dojeneau, în sensul în care să am mai multă grijă de mine, să mă bucur de frumusețea vârstei, să ies cu prietenii, că o să am destul timp să muncesc noaptea (ca ei). Dojana lor o înțelegeam, dar mă deranjau cumplit după-amiezile în care, ieșind cu ochii cârpiți de somn din cameră, dădeam nas în nas cu musafirii lor. „Vaaai, la ora asta s-a trezit!”... Și îmi era jenă de stinghereala cu care mă scuzau, „a învățat toată noaptea”. „Dar la ce îi trebuie atâta carte!”, venea imediat replica, „o să se mărite și n-o fie în stare să prăjească un ou sau să calce dunga la un pantalon”. „Nevoia o s-o învețe”, punea întotdeauna mama punct discuției. Cu timpul însă am învățat să evit astfel de situații. Și să prăjesc un ou. Într-adevăr, nevoia m-a învățat. Dungă la pantalon nici acum nu știu să fac, dar nici nu trebuie. Există colegi de-ai mei care din asta își câștigă pâinea... spală lucrurile dificile, calcă, fac delicatese, schimbă prize, repară ori montează chestii, adică suplinesc toate acele abilități pe care ceilalți le-am pierdut învățând. Și uite, împreună, fiecare cu îndemânarea ori vocația lui, am ajuns la casele noastre, cu job-uri și copii. Sunt convinsă, însă, că și părinții noștri au avut, la rândul lor, tot felul de reproșuri cărora să li se împotrivească pentru a-și realiza visurile. Gândiți-vă, câți dintre ei și-au lăsat casele și părinții prin sate migrând în masă la oraș pentru a înfăptui o nouă revoluție și a construi temelia epocii de aur! Nici nu vreau să-mi închipui câtor rugăminți, lacrimi și dojeni au fost nevoiți să facă față.

Dar, la urma urmei, așa e de când lumea! Adică așa cum spunea și psihologul Daniel David, „orice revoluție industrială nouă vine cu astfel de <catastrofe> închipuite, atribuite de vechea revoluție!”. Așa că, iată-ne, astăzi, și pe noi în postura de părinți, veșnic nemulțumiți de felul în care copiii noștri își petrec timpul și fac alegerile în viață. Suntem îngrijorați că nu învață suficient, că petrec prea multe ore pe calculator, că pierd nopțile pe jocuri sau rețelele de socializare, că ies puțin și rar pe afară, că nu-s capabili să socializeze. În ciuda celor scrise mai sus, și eu îmi dojenesc deseori copilul, dar când ajung la un punct, închid ochii și mi-o amintesc pe mama... „nevoia o s-o învețe”. Și atunci, mă opresc brusc și îi spun: „hai în bucătărie să prăjim un ou!”. Categoric, aveți dreptate, haosul în care se dezvoltă acum copiii noștri e incomparabil cu haosul în care am crescut noi. Categoric, sunt o generație mai delicată fizic, psihic și emoțional, mai vulnerabilă decât am fost noi. Dar oare de ce? Eu una îmi văd astăzi greșelile și, pe măsură ce le recunosc, încerc să le îndrept. Pe unele pot, altele sunt iremediabile. Dar am lucrat destul de mult cu tinerii și adolescenții (din toate mediile și păturile sociale) ca să-i cunosc ca generație și, deci, să nu mă îngrijorez prea tare. Sunt uimitori și, în multe privințe, mult mai maturi, mai abili și agili decât noi. Și mult mai deschiși la minte. Așa că, știu, se vor descurca! Este, practic, o evoluție firească, alte generații, alte provocări. Datoria noastră este să le fim aproape și să-i înțelegem. În rest... nevoia o să-i tot învețe și dezvețe. Iar când vor fi și ei părinți, fiți siguri, vor avea o listă lungă de reproșuri la adresa copiilor lor.

CATI LUPAȘCU Redactor-șef

|3


SUMAR

SUMAR 3. EDITORIAL

32. SPECIAL

Nevoia o să‑i învețe!

6. LEADERSHIP STRATEGIC

Lavinia Rașcă - Viitorul muncii, sub lupă. Liderii epocii VUCA

36. COVER STORY

Alice Donea - Cum trăim independent într‑o lume a dependențelor?

Dan Vodnar - Profesorul care condimentează știința cu sare și piper

18. CRISIS LEADERSHIP

49. INTERVIU

Andreea Petruș - Ne este bine când simțim că liderilor le pasă, în primul rând, de noi!

11. WORK LIFE CHOICES

Ne pasă de oameni! Arta de a fi lider de acasă 19. Transparență, onestitate, empatie. Valorile care au ținut România conectată. 22. Un lider bun face ceea ce ar face un om bun 24. Oamenii și legăturile dintre ei, puterea de neoprit a unei organizații 26. Sinceritate, solidaritate și răbdare, virtuțile care au transformat o echipă în #ifmily

28. STORY TEAMS

Grupul Farmavet - Echipă de Top pentru Asigurarea Calității

30. DREPTUL MUNCII

Teodora Gogu - Telemunca „de oriunde”provocările unui regim de muncă flexibil

Jurnal de leadership

ADRESA: Str. Brezoianu Ion - Actor, Nr. 51, Sc A, Et 3, Ap. 14, Interfon 114C, sector 1, Bucureşti, tel: 021 410 83 58 e-mail: cariere@cariereonline.ro web: www.revistacariere.ro ISSN: 1583-5804 Revista poate fi achiziționată din rețeaua PRESS ONE (din Aeroportul Henri Coandă). TIPAR: ART GROUP PUBLISHING www.artdesign.ro

Facebook - pânza de păianjen în care intrăm de bunăvoie

52. NEUROSCIENCES

72. GAMING DISORDER Alina Perrin - Online‑ul, între fericire și psihiatrie

74. DIGITAL STRESS

Ana-Maria Cazan - Tehnologia ne face mai puternici sau mai vulnerabili?

76. DIGITAL DETOX Dan Florea - Scrisoare către un părinte digital

57. ADEVĂR SAU PROVOCARE

78. BRAIN STORY

Adrian Stanciu - Cântecul sirenelor

60. SOCIAL DILEMMAS

George T. Şipoş - Evadarea din sistem

Roxana Stanciu - Stres și pandemie versus zen și armonie

82. ADOLESCENT MANAGEMENT

62. CYBER SECURITY

Bogdan Botezatu - Lucratul de acasă și cutia Pandorei

Simona Cotorobai - Inteligența emoțională și efectele tehnologiei asupra. Generației „Nativ Digital”

64. REMOTE WORK

86. KIDS MANAGEMENT

Carmen Cucul - Nomadismul digital: noua provocare în noua realitate a muncii

REDACTOR-ȘEF Cati LUPAŞCU cati.lupascu@cariereonline.ro EDITOR Marilena ISPAS

marilena.ispas@cariereonline.ro Florentina CARAIMAN redactia@cariereonline.ro SECRETAR DE REDACȚIE

Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor – 2018. CARIERE este membră European PWN Romania şi susţine diversitatea de gen.

Viviana ȘERBAN viviana.serban@cariereonline.ro

4 |

69. DIGITAL ADDICTION

Tehnologia și Fericirea. Elefantul și Călărețul

Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15

Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor.

Delia Mina - Sinele virtual și Stima de sine

Unplugged - Creierul și realitatea digitală 38. Daniel David - Și bunicii ne spuneau că o să înnebunim dacă citim așa mult, în loc să socializăm la horă! 41. Dr. Bogdan Florea - Viața. Între real și digital, între balast și perle 45. Dr. Constantin Vică - Hamsteri pe roata plăcerii. Nevoia de etică

8. PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ

66. BEHAVIORAL ANALYSIS

Irina Adăscăliței - Parcursul profesional al unui om de HR devenit vizionar în domeniul social

GRAFICA ȘI DTP Silvia FURNEA, Paragraph Agency silviafurnea@gmail.com

MANAGER PUBLICITATE Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro Loredana CÎRLAN loredana.cirlan@cariereonline.ro MANAGER EVENIMENTE Andra ZIKOV andra.zikov@cariereonline.ro Doina COŞOI doina.cosoi@cariereonline.ro DIRECTOR EXECUTIV Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonlinero DIRECTOR DEZVOLTARE Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro

Monica Bolocan - Autismul virtual: Între mit și realitate

DIRECTOR FINANCIAR Catalina SEFER catalina.sefer@cariereonline.ro DIRECTOR GENERAL

Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro Cititorii se pot abona pe site-ul www.revistacariere.ro/abonamente la tel. 0728.901.905, la e-mail dorin.cozma@cariereonline.ro și prin: Manpres Distribution la abonamente@manpres.ro, Top Seven West la office@abonamente-presa.ro, Arca Press la abonamente@arcapress.ro Revista apare bimestrial.



LEADERSHIP STRATEGIC

Viitorul muncii, sub lupă.

Liderii epocii VUCA

î

LAVINIA RAȘCĂ

În ultimele 15 luni, am discutat mult cu managerii despre mediul lor de lucru, despre schimbări, preocupări, îngrijorări și speranțe. Interlocutorii mei, în ciuda presiunilor mai mari decât altă dată, și-au făcut timp pentru întâlniri on line și mi s-au părut chiar mai disponibili și mai puțin grăbiți ca înainte de pandemie. Probabil și pentru că acum ajungem instantaneu unii la alții, printr-un simplu click, și ne vedem ca și când am fi la aceeași masă, deși în spațiul real ne aflăm departe unii de alții. Sigur că ne lipsesc strângerile de mână, sau atingerea pe umăr. Dar zâmbetul, privirea caldă și atentă le pot înlocui într-o bună măsură, deocamdată. O parte dintre noi am înțeles că acceptarea cu optimism a realității, bunătatea, comportamentul prietenos, umorul, chiar și taclalele, ne pot apăra de starea de epuizare și de depresie. Or, este esențial să fim într-o stare generală bună, pentru că trăim într-o lume VUCA (volatilă, nesigură, complexă și ambiguă).

În pandemie, realitatea VUCA a devenit mai pregnantă În prima parte a anului trecut, pentru a păstra în viață oamenii și organizațiile, liderii performanți au luat, rapid și energic, decizii de adaptare la realitatea cu totul nouă, necunoscută și periculoasă. Unele dintre acestea așteptau de mult, la rând, să fie luate. Fuseseră însă amânate, nefiind considerate urgente în vremurile normale. Pandemia a demonstrat însă cât de dăunătoare e inerția, de aceea e de dorit ca agilitatea câștigată să se păstreze. Agilitatea presupune 6|

atenție permanentă și aliniere rapidă la schimbările devenite tridimensionale - omniprezente, continue și exponențiale. După aceste prime măsuri reactive, liderii au regândit modelele de business, au făcut schimbări în stilul de lucru și în relațiile cu oamenii din organizațiile pe care le conduc. Eforturile tuturor au fost importante, îngrijorările pe măsură. Obiceiurile, nevoile, dorințele s-au schimbat, iar schimbările vor continua să se adâncească. Conform unui studiu Best Jobs recent, 52% dintre angajații din România consideră că lucrează mai bine singuri, de acasă, decât în echipă. Această tendință se manifestă la nivel internațional. Majoritatea oamenilor s-au obișnuit cu interacțiunile on line, au eficientizat timpul petrecut în întâlniri, au descoperit că în liniște sunt mai productivi. Vor dori să meargă la birou doar ca să se conecteze cu colegii la nevoie și să găsească acolo un spațiu de lucru cald și primitor, cu locuri de discuție, dar și cu altele liniștite, propice concentrării. Un semnal de alarmă legat de însingurarea unora, în munca lor de acasă: poate duce la epuizare, depresie, la reducerea implicării și entuziasmului, la creșterea fluctuației. Munca de la distanță, favorizată de on line, este dăunătoare culturii organizaționale și trebuie tratată atent, prin discuții sincere între lideri și oamenii pe care-i conduc. În acest moment, ne aflăm într-o perioadă de oarecare revenire, plină însă de incertitudini. Viitorul muncii este sub lupă. Mediul de lucru capătă noi caracteristici: organizațiile care nu se digitalizează nu vor mai fi competitive, tot mai mulți roboți


LEADERSHIP STRATEGIC

devin colegii oamenilor. De aceea, au devenit necesare noi competențe, cele mai importante fiind capacitatea de a lua rapid decizii și cea de a inova (studiul din 2020, al Center for the Future of Work). În acest context, se pune întrebarea: ce au de făcut liderii viitorului pentru a le da oamenilor cu care lucrează energia și încrederea necesare pentru a fi agili și inovatori? Cercetările internaționale din ultimele cincisprezece luni demonstrează că acest deziderat poate fi atins doar prin instituirea unei culturi a învățării, ceea ce presupune setarea de standarde înalte de performanță, în paralel cu asigurarea sentimentului de siguranță psihologică.

Abordarea umană a muncii devine esențială în viitor Presiunile create de pandemie și de caracteristicile epocii VUCA pun la încercare starea de bine a oamenilor, care este esențială pentru productivitate, agilitate, creativitate, așa cum am arătat anterior, De aceea, specialiștii subliniază importanța derulării unor programe de well being, coerente și cuprinzătoare, în companii. În cadrul studiului Human Capital Trends 2021, realizat în rândul liderilor de Deloitte, la nivel global, 96% dintre respondenți au declarat că se simt responsabili față de starea de bine a oamenilor. Cu toate acestea, conform aceluiași studiu, 79% dintre ei au declarat că nu au integrat programele de well being în organizație, într-un sistem unitar și complet. Într-o discuție recentă cu manageri HR dintr-o companie multinaționala de renume, prezentă de mult timp în România, am aflat cu plăcere că denumirea Resurse Umane (Human Resources) a devenit Relații Umane (Human Relations), schimbarea reprezentând nu doar o nouă titulatură, ci reflectarea unei mentalități a empatiei, conectării și colaborării. Dar când am întrebat despre programele de well being din companie, răspunsurile au fost foarte vagi. Conform studiului Reimagine HREmployee, realizat de Gartner în 2020, în organizațiile în care se desfășoară cu succes programe de well

being, există cu 17% mai mulți lucrători cu o stare fizică mai bună și cu 23% mai mulți cu o stare psihică mai bună decât în celelalte organizații și, ca urmare, numărul lucrătorilor performanți este cu 21% mai mare. Ultimul an a demonstrat că flexibilitatea muncii este un factor important al stării de bine. Flexibilitatea se referă la locul și programul de lucru, dar și la norma de muncă. Starea de bine presupune însă și alte lucruri: siguranța, munca interesantă, posibilitatea de dezvoltare și contribuție, bune relații cu colegii și cu șefii. Oamenii doresc să lucreze în companii care promovează valori în armonie cu ale lor, care au scopuri înalte transmise tuturor în mod clar și consecvent, cu o strategie simplă și performantă și care se implică activ în cauze sociale cărora ei le văd sensul. Doresc să aibă relații bune cu colegii și cu managerii și doresc să se simtă inspirați de liderii lor, care să le poată fi modele.

Cum vor arăta liderii viitorului? Pentru a institui schimbările necesare, este necesar ca liderii să fie curioși, modești, și empatici. Să se informeze care sunt ultimele tendințe; să-și depășească zona de confort și egoul și să renunțe la obiceiuri și cunoștințe vechi, perimate, în favoarea altora noi și potrivite momentului; să experimenteze împreună cu echipele lor și să accepte eșecurile inteligente; să pună întrebări relevante și să accepte că ideile altora pot fi mai bune ca ale lor; să fie empatici. Pe scurt, liderii pot facilita schimbarea stabilind ținte înalte, lucrând în echipă – singurul mod de a face față realităților atât de complexe, fiind exigenți dar acceptând eșecul inteligent, învățând din greșeli și luând-o de la capăt. Bunătatea, empatia, sinceritatea, încrederea pe care le manifestă liderul contribuie la starea de bine a angajaților, la creșterea siguranței lor psihologice. Discuțiile oneste, în care liderul pune întrebări și ascultă răspunsurile cu atenție sunt o sursă valoroasă de idei inovatoare. Empatia față de traumele și stresul angajaților este importantă.

DR. LAVINIA RAȘCĂ Prof. Univ. / Profesor Strategie și Antreprenoriat ASEBUSS Director General – EXEC-EDU Responsabilitățile numeroase și complexe îi obligă pe lideri să-și dezvolte propria reziliență și rezistență la stres. În același timp, să-și câștige respectul și simpatia oamenilor cu care lucrează și al societății. Liderii performanți, simpatizați și respectați sunt cei care transmit mesaje corecte, clare, calde și convingătoare în discursurile lor, care își stăpânesc emoțiile și au prestanță. Ei ascultă și înțeleg opiniile diferite de a le lor, își definitivează punctul de vedere pe care apoi îl păstrează cu consecvență fără a fi inflexibili și trec la acțiune. Sunt împăcați cu faptul că nu pot satisface pe toată lumea și sunt rezistenți la atacuri. Nu-și ascund vulnerabilitățile, nu se pretind mai buni sau mai știutori decât sunt, ci se dezvoltă permanent pentru a fi cu adevărat la nivelul impresiei pe care doresc să o creeze. Nu le e teamă să fie originali, dar nici nu ezită să-și recunoască greșelile. Această onestitate le atrage simpatia oamenilor. În concluzie, liderii se află mai mult ca oricând în lumina reflectoarelor și sunt priviți cu speranța că vor conduce spre rezolvarea problemelor. De aceea au nevoie de competență, modestie, empatie, autenticitate, reziliență și un bun management al stresului. |7


PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ

Ne este bine când simțim

că liderilor le pasă, în primul rând, de noi!

n Andreea Petruș psiholog, doctor în psihologie organizațională și master în neurobiologie, cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, membru APIO

8 |

ANDREEA PETRUȘ

„Nu lăsa niciodată o criză bună să se piardă”, a spus Winston Churchill. Cuvântul criză vine din grecescul krisis, ce înseamnă a decide, a cerne, într-un fel, a evalua și alege ce merită păstrat din vechiul status quo și ce merită să fie schimbat. Dacă am reflecta la schimbările pe care fiecare dintre noi le-am făcut în stilul de viață de la începutul pandemiei, am găsi cel puțin o practică nouă pe care am vrea să o păstrăm și după ce vom atinge o nouă normalitate. Și, probabil schimbarea pe care am făcut-o cei mai mulți dintre noi a fost să lucrăm de acasă. Asta a adus după sine deopotrivă avantaje și dezavantaje. Cu toate acestea, un sondaj recent arată că 9 din 10 români vor să lucreze de acasă sau în regim hibrid și pe viitor. Dacă acesta va fi noul modus operandi, presiunea majoră va fi pusă pe umerii liderilor din companii. Ce pot face ei în acest context? Să ne amintim care sunt responsabilitățile esențiale ale unui lider. De-a lungul timpului, cercetători și practicieni din management și psihologie au propus o serie de modele explicative despre caracteristicile unui lider eficient. Amintesc pe scurt un model clasic, propus de Ohio State University, dezvoltat spre finalul anilor ‘40 - în care autorii au identificat două dimensiuni comportamentale esențiale pentru un lider, anume considerația față de angajați și structurarea muncii în vederea atingerii obiectivelor organizaționale - și un model modern, dezvoltat începând cu anii ‘90, ce introduce conceptul de lider transformațional și are în vedere patru dimensiuni acționale ale

unui lider și anume: aprecierea individuală a angajaților, stimularea lor intelectuală, motivarea lor prin oferirea unei viziuni pozitive și cu sens despre munca pe care o fac și influența pe care liderul o are asupra oamenilor prin faptul că reușește să-i inspire pentru a depune eforturi în direcția viziunii organizaționale și să le cultive încrederea în ei înșiși. Așadar, un lider este acea persoană care creează punți între profitabilitatea organizației și satisfacția angajaților, între misiunea companiei și visele oamenilor, între sustenabilitatea businessului și starea de bine a indivizilor. Pentru a fi eficient, un lider trebuie să țină cont, deopotrivă, de indicatori organizaționali obiectivi și cuantificabili și forțe invizibile care influențează modul în care lucrează și colaborează oamenii, să aibă deopotrivă competențe hard și soft, pe care să le manifeste într-o manieră dinamică, în funcție de context. Iar contextul actual indică o nevoie crescută de a acorda atenție angajaților. Un studiu publicat cu câteva zile în urmă de Institutul Becker Friedman din cadrul Universității din Chicago, în urma sondării a peste 10.000 de angajați dintr-o companie asiatică din industria IT, indică faptul că numărul total de ore petrecute muncind a crescut cu 30% în perioada pandemiei, comparativ cu perioada anterioară. De asemenea, numărul orelor lucrate în afara programului normal de lucru a crescut cu 18%, în timp ce producția a stagnat. Acest lucru înseamnă că productivitatea a scăzut cu aproximativ 20%, scăderea fiind mai accentuată în cazul angajaților cu copii. Un alt studiu, realizat în Marea Britanie prin sondarea


PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ

repetată a 40.000 de familii, în perioada aprilieiunie 2020, a evidențiat o corelație pozitivă între scăderea productivității și deteriorarea stării de bine a oamenilor. Mai mult, dintr-un raport realizat pentru anul în curs de Asociația Americană de Psihologie aflăm că două treimi dintre angajații americani chestionați au declarat că performanța lor în muncă a fost afectată de deteriorarea sănătății lor mintale. Și din același raport af lăm că o tendință actuală a angajatorilor americani este de a educa liderii pentru a recunoaște și identifica simptome asociate depresiei, anxietății și altor Pe scurt, în contextul actual, liderii pot apela la următoarele practici:

1.

Grijă față de sine: micro-pauze zilnice, sport, practici de mindfulness, activități de relaxare 2. Psiho-educație cu privire la stres, dificultăți emoționale și alte probleme legate de sănătatea mintală 3. Discuții video informale, periodice, cu colegii, pentru identificarea dificultăților emoționale și de sănătate ale acestora 4. Menținerea legăturii cu persoana responsabilă de starea de bine a angajaților 5. Solicitarea unor resurse suplimentare necesare măsurilor de prevenire a problemelor de sănătate mintală 6. Satisfacerea nevoilor de autonomie, competență și relaționare ale oamenilor

probleme mintale. Peste jumătate din companii au introdus astfel de programe de formare în anul precedent, în timp ce 18% din companiile sondate urmează să ofere liderilor astfel de programe în 2021. În plus, peste jumătate dintre companii oferă angajaților sesiuni virtuale gratuite sau reduse substanțial cu consilieri și psihoterapeuți. Așadar, dacă înainte de pandemie starea de bine a angajaților era un concept aspirațional, ce intra în interesul câtorva companii, acum devine o prioritate pentru toți angajatorii. Ce poate face un lider pentru a îmbunătăți starea de bine oamenilor pe care îi coordonează? În primul rând, un lider este înainte de orice un om. Pentru a putea face față presiunilor suplimentare are nevoie să aibă grijă de sine. După cum ne amintim din vremea călătoriilor cu avionul, însoțitorii de bord ne anunțau că, în cazul puțin probabil al depresurizării avionului, trebuie să ne punem nouă înșine măștile de oxigen înainte de a-i asista pe ceilalți. Logica este simplă. Dacă noi nu suntem bine, nu putem fi utili celorlalți. Pauze zilnice de câteva minute luate pe timpul programului de lucru, exerciții fizice, practici de mindfulness sau de relaxare sunt câteva exemple de activități care permit recuperarea resurselor atenționale și fizice pentru a face față solicitărilor crescute. În al doilea rând, e necesar ca liderii să

| 9


PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ

conștientizeze problemele emoționale cu care se pot confrunta oamenii care lucrează de acasă, chiar dacă aceștia nu le comunică explicit. Pentru aceasta ar fi util, pe de-o parte, să fie informați în legătură cu probleme emoționale ce pot apărea în contextul actual, iar pe de alta, să păstreze contactul cu cei pe care îi coordonează. Psiho-educația le poate oferi indicii legate de primele semne ale unei probleme. Astfel de indicii ar putea fi întârzierea repetată a finalizării unor sarcini de către un coleg sau refuzul de a participa în conferințele virtuale fără cameră pentru o perioadă prelungită. Totodată, discuțiile periodice informale sunt utile pentru monitorizarea stării de bine a colegilor. Dacă înainte de pandemie, problemele colegilor puteau fi observate în interacțiunile față în față, acum, în contextul muncii de acasă, sunt mai greu de detectat. În al treilea rând, liderii ar trebui să păstreze legătura cu colegii de HR, responsabili de starea de bine a angajaților, pentru a raporta orice suspiciune și a putea oferi sprijinul necesar colegilor afectați emoțional. În cazul în care nu există o astfel de persoană, liderii pot solicita conducerii companiei numirea unei astfel de persoane și alocarea de resurse financiare pentru acțiunile legate de starea de sănătate a angajaților. În al patrulea rând, liderii ar trebui să reducă cât mai mult, pentru perioada următoare, sursele uzuale de stres, cum ar fi deadline-urile strânse, creșterea obiectivelor de performanță, evaluările formale de performanță sau solicitările birocratice neesențiale. Din surse anecdotice am aflat că, la începutul pandemiei, productivitatea oamenilor a crescut, o explicație fiind aceea că oamenii au muncit mai mult pentru a nu lăsa impresia că lucrând de acasă nu-și fac treaba. Ca urmare, liderii au decis să crească obiectivele de performanță. Numai că prelungirea stării de pandemie a condus la oboseală și dificultăți de concentrare, ceea ce nu le-a mai permis oamenilor să aibă aceeași performanță. Bineînțeles că astfel de practici sunt în detrimentul oamenilor și, ulterior, și al organizațiilor. 10 |

Înainte de pandemie, starea de bine a angajaților era un concept aspirațional, ce intra în interesul câtorva companii. Acum devine o prioritate pentru toți angajatorii.

În al cincilea rând, liderii se pot ghida în motivarea și susținerea oamenilor în funcție de nevoile psihologice de bază pe care le avem toți, anume autonomie, relaționare și competență. Pentru satisfacerea autonomiei, liderii pot încuraja inițiativele și pot oferi oamenilor libertatea de a face alegeri, în limitele postului. Nevoia de competență a angajaților poate fi asigurată prin clarificarea obiectivelor, explicarea sarcinilor și oferirea de feedback specific, în timp util. Nevoia de relaționare poate fi susținută prin discuții informale cu echipa, în care membrii sunt apreciați și încurajați, dar și prin activități fără

legătură cu munca, cum ar fi o discuție de 10 minute de două ori pe săptămână, la cafeaua de dimineață. Marea oportunitate pe care ne-o oferă această criză este conștientizarea impactului aspectelor emoționale și a problemelor legate de sănătatea mintală în productivitatea și sustenabilitatea organizațiilor. Dacă înainte de pandemie ținta principală a liderilor era performanța angajaților, contextul actual îi forțează să lărgească aria de interes și să prioritizeze starea de bine a angajaților. Putem fi productivi numai în măsura în care ne este bine. Și ne este bine când simțim că liderilor le pasă, în primul rând, de noi!


WORK LIFE

Choices Întâlnirea cu ei este definitorie. Sunt oameni cu o misiune și un mesaj. Sunt cei care și‑au pus în practică visul, ne uimesc cu talentul lor, cu energia lor, sunt cei care schimbă lumea. Acțiunile lor nasc cea mai importantă reacţie în ceilalți: înţelegerea faptului că se poate, că visurile pot deveni realitate. Poate că unul dintre aceste portrete vă inspiră să faceți și voi alegerea care vă împlinește. Rubrică recomandată de

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi


WORK LIFE CHOICES

DAN VODNAR Profesorul care condimentează știința cu sare și piper DE CATI LUPAȘCU E tânăr, e carismatic, iar când vorbește în fața publicului umple sala, conducându-și, parcă, fără pic de efort auditoriul într-o poveste captivantă. Privindu-l, ai jura că este actor, nimic din aspect, atitudine, gesturi, lejeritatea discursului nu îl trădează că ar fi om de știință, mai ales dacă ai întipărită în minte imaginea savantului fabricată la Hollywood – în vârstă, dedicat complet muncii, veșnic preocupat de ideile sale, rupt de tot ce se întâmplă în jur. Și totuși, el este un cercetător de renume, pe cât de tânăr, pe atât de cunoscut în elita academică mondială pentru inovațiile sale și palmaresul impresionant. Numele lui este Dan Cristian Vodnar, este profesor de Gastronomie Moleculară și Biotehnologii Alimentare, în cadrul Facultăţii de Știinţa și Tehnologia Alimentelor, și Prorector (la momentul numirii era cel mai tânăr din România, responsabil cu cercetarea) în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Un profesor pe care orice student și l-ar dori, calitățile sale didactice fiind răsplătite an de an cu diplome de excelență și distincții precum „asistentul anului”, „conferențiarul anului”, iar din 2018, profesorul anului, titlu „câștigat” inclusiv pentru 2020.

În Top 2% oameni de știința din lume Din 2007, de când a început munca de cercetare și până acum a reușit să impresioneze juriile în repetate rânduri, obținând zeci de premii naționale și internaționale, distincții și medalii, inclusiv Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva. De asemenea, Foreign Policy l-a premiat și l-a așezat la loc de cinste în Top „100 de oameni care schimbă România în bine”. 12 |


WORK LIFE CHOICES

Are deja trei brevete de invenții: Projelly, un jeleu cu bacterii microbiotice încapsulate, respectiv bacteriile necesare oamenilor și care prin încapsulare nu sunt distruse în mediul acid din stomac; Biofilm cu acțiune antimicrobiană, un ambalaj care ne poate scăpa nu doar de microbi, ci și de unele substanțe nocive organismului, foarte important ‑ nu permite dezvoltarea Listeriei; și Eticheta cu acțiune antimicrobiană, o etichetă aplicată direct pe fructe sau legume, care sub jet de apă se dizolvă și le igienizează. Pentru încă patru invenții a depus deja cerere de brevet, dar lista cercetărilor și invențiilor sale, majoritatea medaliate, este prea lungă pentru a o reda aici. Pentru intensa muncă de cercetare, rezultate obținute, dar și obiectivul după care își ghidează întreaga activitate ‑ protecția mediului și îmbunătățirea calității vieții ‑ a fost inclus în Top 2% oameni de știința din lume în domeniul Științei Alimentelor. Activitatea lui educativă nu se încheie însă la poarta universității. Din septembrie 2020 ține vie și alertă o pagină de Facebook, ce are deja mii de fani și următori. „Știință cu sare și piper” e o pagină care te „prinde” complet în ițele legăturilor chimice create prin amestec, mixare, fierbere, coacere, dospit, reușind aproape magic să transforme o banală bucătărie în laborator și să stârnească interes într‑un mediu (virtual) atât de concurențial când vine vorba de comment, like și share.

Dincolo de propriile limite Un copil ca oricare altul, dintr‑o familie modestă din Băile Borșa, județul Maramureș, (mama de meserie a fost frizer, iar tatăl electrician, în mină), pentru Dan Cristian Vodnar, ambiția a fost cea

care i‑a deschis calea spre știință și succes. Ambiția mamei, de a‑și vedea fiul la liceu la Cluj, ambiția tatălui, de a face totul pentru a‑i da posibilitatea aceasta, și ambiția lui de a‑și depăși propriile limite. După cum a povestit la TEDx, a lucrat încă din clasa a X‑a ca manechin pentru o agenție de modeling, o lecție de care avea nevoie în procesul de maturizare, pentru că atunci a învățat ce înseamnă încrederea și atitudinea. După Bacalaureat, s‑a înscris și a intrat la Facultatea de Chimie. A renunțat după primul an și a luat‑o de la capăt în următoru l, la Facultatea de Știința și Tehnologia A limentelor. A terminat primul an cu media 8 și, dezamăgit de rezultate dar și de prietenii din acea vreme, a luat o decizie crucială: a renunțat la fumat, și‑a schimbat numărul de telefon și a tăiat orice legătură cu ce fusese înainte. Era nevoie să facă asta, pentru că, îi era clar, își descoperise pasiunea și rostul în viață. Următorii 4 ani de facultate a avut doar 10, iar în baza acestor rezultate a primit o bursă de studii în Germania. Apoi s‑a înscris la doctorat, l‑a finalizat, și încă o bursă în Germania, iar, din aproape în aproape, cu ambiție, pasiune și perseverență, tradusă în foarte multă muncă (nopți întregi dormea în laborator), a început să cunoască succesul. Dan Cristian Vodnar, unul dintre oamenii care schimbă România în bine, parte a elitei științifice mondiale care vrea să schimbe omenirea în bine, este, astăzi, invitatul nostru din rubrica Work Life Choices, un proiect special despre oameni speciali, susținut de Ascendis și Revista CARIERE.

Domnule profesor, aveți o carieră academică și științifică solidă, cu un palmares mai mult decât impresionant. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor performanțe? Cariera mea a pornit cu o imensă auto‑motivație de a reuși și de a‑mi depăși propriile limite, definită de multă muncă și perseverență, iar ulterior a avut la bază o strategie foarte bine gândită de a construi o echipă de cercetare. Ce v‑a motivat? Care a fost farul spre care ați avut mereu îndreptată privirea în tot acest drum profesional? Inițial, m‑a motivat depășirea propriei condiții și cunoașterea/ învățarea, ca, ulterior, această motivație să fie „întreținută” de pasiunea dezvoltată pentru acest domeniu al științei alimentelor și calității vieții umane. Ați avut întotdeauna ținte, obiective clare sau lucrurile au avansat de la sine, printr‑un melanj fericit de inteligență, inspirație, curaj, șansă, oameni potriviți? Aș putea spune că amândouă. Strategia mea de performanță se bazează întotdeauna pe ținte și obiective clare susținute de perseverență și rigurozitate, însă, ca parcurs profesional, am avut parte de momente de inspirație și curaj în alegerile pe care le‑am făcut, astfel că am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Dumnezeu mă iubește mult! Care sunt cele mai importante principii, valori ori credințe care v‑au ghidat viața profesională? Să fii om, în primul rând!

| 13


Foto credit: Nicu Cherciu

WORK LIFE CHOICES

Dan Cristian Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară și Biotehnologii Alimentare, în cadrul Facultăţii de Știința și Tehnologia Alimentelor, Prorector responsabil cu cercetarea în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

Puterea exemplului – rolul modelelor în viața noastră! Perseverența bate inteligența! Pasiunea înseamnă succes! Munca înnobilează și inspiră omul! Disciplina este creșterea puterii interioare! Dragostea pentru oameni! Dar personală? Respectul! Credința! Iubirea! Fericirea!Toate acestea, cu cât le ofer mai mult, cu atât mai mult rămân și pentru mine! Valoarea unei persoane este mult mai mare decât prejudecata celorlalți! Cum arată o zi din viața dvs? Cum vă găsiți echilibrul, acel atât de mult dorit work life balance? Cred că echilibrul nostru stă în percepția noastră despre ce înseamnă de fapt acest lucru. Astfel, o zi din viața mea începe la 5 dimineața, când toată casa doarme și am parte de momentul meu „de meditație, liniște cu propria-mi persoană”, savurând o cafea bună și, de cele mai multe ori, lucrând la computer sau, în 14 |

anumite momente, citind beletristică/ vizionând un film (ador aceste momente!). Din momentul în care toată lumea se trezește, atenția îmi este îndreptată spre nevoile familiei, organizarea și gestionarea atribuțiilor/ emoțiilor și timpului pentru plecarea spre scoală/ grădiniță/ muncă. Consider că odată ce ești o persoană organizată, echilibrul vine mult mai ușor. Fiecare coleg care face parte din echipa mea (fie că vorbim despre echipa mea de cercetare, fie că vorbim despre prorectoratul cu cercetarea) are activitățile zilnice foarte bine conturate și este un colaborator de bază pe un anumit segment, respectiv specialist într-o anumită zonă, ca atare îmi este ușor să gestionez activitățile comune sau individuale. În plus, menținerea unui echilibru între muncă și familie pornește de la autocunoaștere, autoacceptare, urmată de o comunicare activă și calitativă în cadrul familiei, și acceptarea dorințelor și așteptărilor partenerului de viață.

Aveți mai multe brevete de invenții, unele medaliate deja. De unde au venit ideile și cât de anevoios a fost drumul de la idee la produsul efectiv. Cu ce ne fac ele viața mai bună? Fiind în sfera științei alimentelor, toate brevetele și invențiile au legătură cu calitatea vieții umane prin prisma alimentației. De exemplu, invenţia „BIOFILM CU ACŢIUNE ANTIMICROBIANĂ, PROCEDEU DE OBŢINERE ȘI UTILIZĂRI” se referă la un ambalaj bioactiv sub formă de film, destinat reducerii microbiene de la suprafaţa produselor din carne din categoria „gata pentru consum”, la un procedeu pentru obţinerea acestuia și la utilizarea sa pe durata perioadei de refrigerare a produselor. Această idee inovatoare reprezintă alternativa la ambalajele existente, utilizând compuși naturali, biodegradabili și biocompatibili, cu activitate antimicrobiană, prezentând în


WORK LIFE CHOICES

mod avantajos eliberarea controlată a substanțelor bioactive extrase din plante pe o perioadă mai mare de timp și cu acțiune la suprafața alimentului. Astfel se evită adaosul de aditivi obținuți prin sinteză chimică și interacțiunea acestora cu compoziția produsului. Toate ideile invențiilor au pornit de la necesitățile societății, fiind rezultatul proiectelor de cercetare derulate de‑a lungul timpului, în cadrul cărora am beneficiat de suport financiar, iar materializarea produsului final a fost un rezultat așteptat. Evident, ați avut și momente de renunțare – cum ar fi abandonarea Facultății de Chimie, prima alegere de după bacalaureat. V‑ați îndreptat însă spre un alt domeniu, dar pentru care, de fapt, tot chimia este baza. Ce anume a determinat această schimbare? Schimbarea aceasta a avut la bază nevoia de a‑ți place ceea ce faci/studiezi. Chimie suntem noi, chimie este totul din jurul nostru. Mi‑a plăcut întotdeauna chimia, însă renunțarea la Facultatea de Chimie a venit pe fondul dorinței mele de a‑mi îndrepta atenția înspre sectorul alimentar și anume înspre chimia alimentară. Iată că s‑a dovedit a fi o decizie bună. Așadar, e bine să știm când să avem curaj să abandonăm și s‑o luăm de la zero în ciuda oricăror riscuri? Dând timpul înapoi, ați face același lucru? Da, aș face același lucru. Dacă tot am menționat adineaori despre momente de inspirație și curaj... acesta a fost unul dintre ele. A fost complicat să le explic părinților mei că renunț la facultate, am avut multe scenarii atunci în minte, inclusiv posibilitatea de a merge în străinătate să muncesc, însă Dumnezeu avea un alt plan pentru mine.

Care a fost relația dvs. cu chimia în anii de gimnaziu și liceu? Ce rol au avut profesorii în alegerea dvs. ulterioară? Relația mea cu chimia a fost una firească și temperată. Profesorii au avut rolul lor bine definit în conturarea educației mele, însă nu decisiv în alegerile mele. În cele mai multe sondaje cu public țintă elevi de gimnaziu sau liceu, chimia se regăsește în a doua parte a clasamentului în topul materiilor preferate. De ce credeți? E o materie dificilă, sau modul de abordare/predare e cel care o îngreunează, o îndepărtează de elevi? Dacă aș preda în mediul preuniversitar, aș aborda chimia care să explice fenomenele științifice ce stau la baza tuturor lucrurilor cu care ne întâlnim zilnic, într‑o manieră inedită și folosind la început un limbaj comun. De fapt, modalitatea inedită de predare a chimiei poate fi o soluție în viitor. Aș recomanda colegilor profesori să demonstreze copiilor, în primul rând, că materia este ușoară și accesibilă, astfel, poate, i‑ar apropia mai mult. Cu toții, dacă facem un exercițiu de memorie, ne aducem aminte cu drag de dascălii empatici care ne‑au predat materiile cu implicare emoțională și care făceau conexiuni cu întâmplările comune din viețile lor sau ale noastre. Ne‑am face viața mai ușoară dacă la școală chimia ar fi predată cum recomandați dvs, cumva adusă spre concret, spre lucruri practice, pe care să le folosim în viața de zi cu zi? Cu siguranță entuziasmul elevilor ar crește exponențial. Sincer, ca profesor, mă gândesc de acum cum trebuie să arate cursurile mele, destinate generațiilor următoare de studenți pentru care trebuie să mă antrenez diferit, cu multe imagini, video. Cu siguranță vor fi alte metode de predare față de cele utilizate în prezent.

Cumva, exact așa cum faceți pe Facebook, pe pagina „Știință cu sare și piper”. De unde ideea acestei pagini? Ce v‑ați propus atunci când ați deschis‑o? Mi‑am dorit de foarte mult timp să realizez acest proiect educațional, însă, se pare, doar pandemia mi‑a oferit „acel timp” de care aveam nevoie să o concretizez. „Știință cu sare și piper” este un nou mod de a găsi explicațiile din spatele fenomenelor culinare, cu ajutorul unor experimente interactive şi uşor de înţeles, pentru care nu avem nevoie decât de o mică doză de curiozitate şi multă bună dispoziţie. Am creat acest proiect tocmai pentru a explica ceea ce, la prima vedere, pare uneori mult prea complicat, dar şi din dorinţa de a aduce mai aproape de voi toate curiozităţile pe care le‑am avut, la rândul meu, despre gastronomia moleculară. Mi‑am pus halatul, am deschis laboratorul şi am pregătit reţeta de ştiinţă cu sare şi piper în care explicam şi demonstram tot ceea ce până acum ne făcea să ne întrebăm „de ce?”. Am anticipat că rezultatul va fi unul pozitiv, tocmai din lipsa unui astfel de proiect la nivel național, dar și prin modalitatea inedită de a explica știința. Mi‑au fost depășite așteptările inițiale, însă nu și cele finale. Dorința mea este concretizarea proiectului printr‑o emisiune educativă.

| 15


WORK LIFE CHOICES

Despre dvs. se spune că sunteți „cel mai fain prof”. Care sunt, din punctul dvs de vedere, primele trei calități absolut necesare care transformă un profesor într-un profesor bun? Comunicarea, flexibilitatea și noutatea. Cum reușiți să țineți atât de deschisă relația cu studenții? Cum îi motivați? Prin autenticitate, prin corectitudine, exemplul personal și oportunitatea deschisă de a fi voluntari în cadrul laboratoarelor pe care le coordonez. Le susțin și le încurajez ideile de cercetare. Și echipa dvs. de cercetare este formată doar de tineri. Cum îi alegeți? Cum îi atrageți, motivați și angrenați în această muncă atât de complexă precum cercetarea? Atragi ceea ce ești?! Dacă ești performant, atragi oameni performanți, dacă oferi respect, primești respect! Cu siguranța îi atrag prin modelul creat, iar motivația se bazează în primul rând pe auto-motivația lor și ambiția lor de a-și dezvolta o carieră, iar ulterior desigur contează susținerea financiară. Atâta timp cât ești auto-motivat, nimic nu este prea greu sau complicat, decât prioritar! Pe dvs. ce v-a atras spre cercetare? M-a atras posibilitatea nemărginită în cunoaștere, de învățare continuă, de stimulare cognitivă și de îmbunătățire a calității vieții umane. Ce vi se pare cel mai nobil în toată munca dvs.? Eu consider că munca este o chemare divină, o vocație și că doar prin muncă poţi atinge imposibilul științific – considerat așa înainte de a fi fundamentat științific. Cel mai nobil în toată munca mea mi se pare această activitate colectivă, ce implică oameni, relaţii umane, colegialitate, coordonare, leadership și îndrumare. Foarte mulți oameni îmi atribuie zilnic pălăria de „exemplu sau model” deoarece îi inspir, susţin clar comportamentele pozitive, dar, mai mult decât atât, produc schimbări pozitive în societate, cu precădere 16 |

în universitatea unde îmi desfășor activitatea. În calitate de prorector, am reușit să schimb mentalităţi eronate cu privire la vârsta pe care „trebuie” să o ai ca să deții o anumită funcție în sistemul universitar, manifestând mereu o prezenţă umană, empatică, pozitivă, dornică de schimbare prin susţinerea celor din jur. Prin activitatea didactică și academică, implic activ tânăra generaţie de studenţi în cercurile știinţifice de cercetare/voluntariat, în dorinţa de a deschide noi orizonturi, de a-i învăţa activ și practic, amprentând dorinţa pentru muncă. De asemenea, promovez valorile umane și principiile de viaţă sănătoase prin propria-mi personalitate și propriul stil de viaţă. Care este cel mai important moment care v-a marcat viața profesională? Sunt mai multe, precum primul articol științific publicat, intrarea în sistemul universitar, primul premiu internațional primit, medalia de aur de la Salonul de Inventică de la Geneva, momentul în care am fost inclus în top 2% oameni de știința din lume în domeniul științei alimentelor, unul dintre cei 10 tineri remarcabili ai României... lista poate continua...însă, dacă ar fi să aleg doar unul, aș spune momentul în care mi-am format propria echipă de cercetare.

Dar ca om? Mama, prin alegerea/viziunea ei de a mă trimite la liceu în Cluj-Napoca și tata care ne-a susținut enorm. Spuneați la TEDx că sunteți un copil dintr-o familie simplă, de la țară. Credeți că ați ajuns acolo unde acel copil visa? Cu siguranță! Dacă astăzi v-ați întâlni, ce v-ar spune? Cred că ar spune: „Sunt mândru de tine!” Dar dvs. lui și, astfel, tuturor copiilor crescuți și educați în medii mai puțin favorabile? Îndrăzniți să visați și urmați-vă visul! Fiți oameni buni și Dumnezeu va avea grijă să întâlniți oameni buni! Învățați și acceptați umilința! Nu vă plângeți că nu mai puteți!... puteți învăța o lecție minunată atunci când acceptați propriile limite și când le depășiți! Munca înnobilează și inspiră omul! Care este locul perfect pentru dvs, în care vă relaxați, vă luați doza de libertate, vă reîncărcați cu energie? Oriunde, în prezența familiei și a prietenilor. Dacă nu ați fi ales calea aceasta, ce profesie v-ar fi plăcut să aveți? Actor  !


Boost Confidence

Online Camp, 21 – 27 iunie 2021

7 zile să te pregătești pentru o vară extraordinară! 21 de coachi, traineri și psihoterapeuţi www.psychologies.ro/boost-confidence


CRISIS LEADERSHIP

Ne pasă de oameni! Arta de a fi lider de acasă

p

Productivitate, performanță, cifră de afaceri, cotă de piață, investiții, strategii. Sunt doar câțiva dintre indicatorii prin care apreciem dacă o afacere este de succes, iar organizația din spatele ei este una responsabilă, eficientă, dedicată misiunii și obiectivelor businessului. Orice lider de succes știe însă că adevărata valoare a unei companii o dă resursa umană. Știe că, înainte de toate, calitățile profesionale și personale, angajamentul, loialitatea, felul în care oamenii lui îmbrățișează, respectă și îmbunătățesc cultura de organizație sunt acele elemente fine, care ridică sau coboară un business, indiferent de mărimea lui, domeniul de activitate, comunitatea în care performează. Pentru că, un lider bun nu urmărește numai o afacere prosperă, ci și să aibă oameni bine pregătiți, implicați și care să se identifice cu spiritul și menirea companiei. Să ții oamenii împreună, motivați, conectați cu organizația și businessul a fost, probabil, cea mai mare provocare a acestui ultim an. Una complet nouă, nemaiîntâlnită până acum,

18 |

drept urmare și destul de dificil de gestionat. Control, rapoarte, planuri de afaceri, KPI, concurență, profit, cuvinte care cândva lungeau ședințele până târziu în noapte și-au pierdut dintr-o dată supremația, locul lor fiind luat de: autonomie, încredere, bună-credință, sinceritate, sentimente, gânduri, emoții, trăiri. „Îmi pasă, în primul rând, de voi!” - scris sau verbal, cam așa a sunat, în acest ultim an, de muncă de acasă, mesajul unui lider bun. Iar în practică, el a însemnat grijă sporită pentru siguranța - fizică, mintală, emoțională și financiară - a fiecărui om din subordinea sa, indiferent de rolul în organizație. Cum s-a tradus în practică „îmi pasă de voi”, și cât de provocator a fost să faci din leadership o artă, aflăm în această ediție de la: Vladan Pekovic, CEO Telekom România, Delia Rotaru, VP People & Organisation EMAG, Raluca Tufeanu, Human Resources and Internal Communication Director Edenred România și Alina Radulescu, Human Resources Manager ifm efector Sibiu.


CRISIS LEADERSHIP

Transparență, onestitate, empatie.

p

Valorile care au ținut România conectată

Pandemia ne‑a remodelat, din multe puncte de vedere, viața. De la rutine, obiceiuri și comportamente, până la menținerea și consolidarea relațiilor, modul de a munci și învăța, ori de a face cumpărături și socializa, totul a trecut printr‑un amplu proces de readaptare. Mediul de business, piața muncii, stilul de management ori cultura organizațională au fost supuse și ele unor schimbări de neimaginat în urmă cu doi ani. Astăzi, însă, când ne bucurăm din plin de primele măsuri de relaxare sanitară, privim în urmă și mulți dintre noi, cu mândrie, satisfacție dar și recunoștință, putem spune: am reușit! Vladan Pekovic, CEO Telekom Romania, este unul dintre cei care, cu siguranță pot spune asta. Pentru că echipa lui a trecut deja testul suprem la care orice criză supune o organizație: a devenit mai puternică, mai empatică, mai unită, respectându‑și totodată misiunea, aceea de a ține România conectată și businessul fiabil și eficient. Ce lecții l‑a învățat pandemia, care este, în opinia lui, piatra de temelie a unei organizații durabile, și care sunt, de fapt, lucrurile cu adevărat importante care consolidează afaceri și relații, aflați din interviul de mai jos. Vladan Pekovic are o carieră

internaţională acumulată pe pieţe din Europa, Africa, America Latina şi Statele Unite ale Americii, având peste 22 ani de experienţă în industria telecomunicaţiilor, în care s‑a axat pe integrarea reţelelor şi a sistemelor IT, precum şi pe implementarea, dezvoltarea

viteză spitalelor și mediului sanitar, de la inițiativele comerciale de a susține reziliența afacerilor din România ori cele de a aduce oamenii aproape unii de alții, până la modalități de a implementa și face lucru inedite, neîncercate până de curând de niciunul dintre noi. Totul, pentru a putea înfăptui cele anterior menționate. Însă, în mod special, „îmi pasă de tine” a însemnat să facem, împreună, tot ce este posibil pentru a ține România conectată.

„Îmi pasă de tine” a însemnat să facem, împreună, tot ce este posibil pentru a ține România conectată şi operarea celor mai complexe şi avansate reţele mobile şi fixe. În același timp, pe parcursul carierei sale, a demonstrat și competențe de leadership și angajament față de rolul deținut, ghidând și conducând eficient echipe complexe, multiculturale. Ce a însemnat, concret, pentru tine, în acest ultim an, „Îmi pasă de tine!”? Cuvintele acestea au avut multe valențe de‑a lungul acestui an: de la măsurile de siguranță pentru oamenii noștri la oferirea de internet de mare

Ce măsuri/decizii efective ai luat pentru a te îngriji de sănătatea lor fizică? Dar mentală și emoțională? Ne‑am concentrat foarte mult pe siguranța fizică a colegilor noștri și a familiilor lor. Continuarea activității noastre și a clienților noștri a fost o provocare generală, iar pentru aceasta am adoptat instrumentele de lucru necesare acestui context, inclusiv work from home, acolo unde a fost posibil, și securizarea resurselor financiare ale companiei. Astfel, am putut asigura furnizarea serviciilor noastre la cel mai înalt nivel de calitate și, în același timp, am asigurat siguranța angajaților. Am reușit în timp record să punem la punct întregul sistem de lucru la distanță, atât pentru echipele care oferă suport intern clienților noștri, cât și pentru echipele de vânzări.

| 19


CRISIS LEADERSHIP

Dincolo de măsurile de siguranță, am susținut programele dedicate angajaților și pentru sănătatea lor fizică, mentală și emoțională. Astfel, nu foarte departe de începutul pandemiei, în iunie 2020, am lansat un program la scară largă, derulat în mediul online, denumit Healthy Me. Acest program a fost gândit atât pentru nevoile noastre de mișcare fizică în contextul lockdown‑ului, cât si pentru a susține angajații în fața unor provocări de ordin mental și emoțional. Până la finalul lunii aprilie 2021, am derulat aproximativ 250 de sesiuni pregătite de antrenori și preparatori fizici pentru ca cei peste 3.700 de participanți să beneficieze de antrenamente pentru corectarea posturii și eliminarea durerilor lombare, de kinetoterapie pentru sănătatea coloanei vertebrale și mobilitatea umerilor și șoldurilor, de yoga, pilates, fitness, bodybuilding, chiar și dans. În plus, față de grija pentru corpul nostru, aproximativ 800 de participanți s‑au bucurat de 25 de webinarii live despre lucrul în echipă, managementul stresului, motivație, gestionarea emoțiilor, gestionarea eficienței personale și profesionale, parenting, managementul timpului și diminuarea stărilor de oboseală. Ce m‑a bucurat foarte mult a fost feedback‑ul colectat, peste așteptări, pentru acest program: 9,7/10 pentru antrenamentele fizice și 9,6/10 pentru webinariile Healthy Mind, calificative greu de obținut în astfel de programe, din experiența specialiștilor în resurse umane. Dar financiară? La nivelul companiei, aș putea spune că, din perspectiva măsurilor financiare pentru angajații noștri, anul 2020 a fost unul foarte aproape de normalitate: ne‑am continuat ritmul de angajări și de promovări la niveluri similare cu anii anteriori, nederulând niciun fel de program de restructurare. Mai mult, au fost și câteva inițiative de ordin financiar, luate în mod excepțional în anul 2020, pentru recunoașterea eforturilor echipelor noastre, cum ar fi prima de performanță de 500 de euro acordată 20 |

tuturor angajaților eligibili din cadrul grupului Deutsche Telekom. Aceste măsuri au fost decise în contextul în care Telekom România nu a raportat majorări de venituri față de anul 2019, fiind afectată de pandemie prin limitarea numărului de turiști internaționali, campaniile de susținere a clienților prin prețuri cât mai avantajoase pentru ca aceștia să treacă cu bine peste provocări

menționez: lucrul în echipă, rapiditate, adaptabilitate. Ca lider, care crezi că este „lucrul” cel mai de preț pe care l‑ai oferit oamenilor tăi? Diponibilitatea de a asculta cu adevărat, pentru a înțelege, nu pentru a formula argumentație. Am dat ocazia echipelor de a comunica cu mine mai des, într‑o formă extinsă, dar la obiect, și am

Recunoștința mea pentru felul în care Telekom Romania a parcurs această perioadă este exclusiv dedicată angajaților, ei au fost factorul determinant. sau ca urmare a reducerii tarifelor reglementate de terminare a serviciilor de telefonie mobilă. La nivel personal, am susținut întreaga paletă de măsuri în forurile decizionale ale companiei și ale grupului din care facem parte. Pe lângă acestea, în multiple discuții cu managerii sau cu oamenii din teren, am încercat să diminuez stările de incertitudine intense din momentele critice printr‑o comunicare constantă, căutând să ascult într‑un mod constructiv îngrijorările, ideile lor și susținând testarea de soluții pentru care alteori petreceam mai mult timp. Dacă ai avea la dispoziție trei cuvinte prin care să exprimi răspunsul oamenilor tăi la aceste măsuri/decizii, care ar fi acelea? Suntem în procesul de a analiza rezultatele sondajului derulat pentru măsurarea satisfacției în rândul angajaților. Parte din acest sondaj se referă și la perioada pandemiei și la măsurile aferente luate de companie. Cu siguranță, această analiză va fi diseminată în rândul conducerii și ne vom recalibra măsurile și acțiunile în funcție de rezultate. Însă, din discuțiile pe care le‑am avut până acum cu majoritatea echipelor, aș îndrăzni să

acordat mai multă autonomie. Dovadă stau numărul mult mai mare de soluții și inițiative, din orice arie, testate în ultimul an de Telekom România. Mi‑am dat seama că doar așa putem depăși perioada de incertitudine și doar așa putem evita eventuale blocaje de tipul „să vedem ce urmează” sau „să nu acționăm până nu avem date mai concrete”. Care e „lucrul” cel mai de preț pe care l‑ai primit, în acest ultim an, din partea oamenilor tăi, a organizației tale? Această pandemie ne‑a afectat pe fiecare în parte, în moduri diferite, poate complet altfel chiar decât ne‑am fi așteptat mulți dintre noi. Trecând peste statisticile și cifrele pe care le urmăream împreună, atât în plan sanitar, cât și economic, fiecare dintre noi a avut provocări dincolo de mediul profesional: poate un părinte s‑a îmbolnăvit în această perioadă, poate a trebuit să ne facem treaba în timp ce aveam grijă de orele de școală online ale copiilor noștri, poate partenerul nostru și‑a pierdut locul de muncă. De aceea, recunoștința mea pentru felul în care Telekom Romania a parcurs această perioadă este exclusiv dedicată angajaților, ei au fost factorul determinant.


CRISIS LEADERSHIP

Vladan Pekovic, CEO Telekom Romania

Cum ai reușit, în acest an atât de dificil, să‑ți ții oamenii implicați, angajați, motivați, dedicați businessului? Încă de la începutul pandemiei ne‑am concentrat enorm pentru a ține România conectată; toate domeniile de activitate aveau nevoie stringentă de legături stabile la internet sau de servicii de voce. Faptul că am reușit să răspundem nevoii de conectivitate a clienților noști a contat foarte mult pentru echipele noastre. Acest lucru a generat satisfacție profesională, dar și personală, într‑un context în care ne era foarte clar că lumea se bazează pe noi. Sentimentul de solidaritate cu clienții și cu colegii noștri s‑a creat în mod firesc. Iar eu, personal, am avut grijă să comunic rezultatele noastre bune cât de des posibil. În decursul acestei perioade, am menținut o comunicare intensă cu clienții și feedback‑ul acestora, îngrijorările și nevoile lor au fost transmise cu promptitudine echipei,

pentru a da mai mult sens muncii echipelor noastre. Am observat că nevoia de sens, cu atât mai mult în această perioadă deficilă, a reprezentat un factor puternic motivator, dar și generator de inovație, de progres. Eforturile mele au fost prioritizate și în această direcție. Care sunt valorile și principiile care v‑au ușurat misiunea de a rămâne și performa împreună? Se spune că perioadele dificile reprezintă testul suprem pentru valorile și cultura unei organizații. Anul ce a trecut ne‑a lăsat obosiți, ne‑a consumat resurse pe care nici noi nu credeam că le avem. La nivel de organizație, am învățat foarte mult: despre modul cum funcționăm ca echipă, ce este cu adevărat important pentru noi și ne‑am dezvățat de obiceiuri ce nu aduceau mari contribuții. La nivel de organizație, una din lecțiile principale este că o echipă legată, funcțională este

critică în perioade critice. În al doilea rând, o comunicare transparentă, onestă și empatică cu toate părțile implicate este piatra de temelie pentru decizii de ordin strategic, cu impact pozitiv, în astfel de contexte. Un mesaj pentru oamenii tăi... Vă mulțumesc pentru modul în care conduita și dedicarea voastră au reușit să țină România conectată! Peste ani de zile vom povesti copiilor și nepoților noștri de această perioadă cu mândrie, pentru că am realizat lucruri mărețe, și le vom evoca drept lecții de viață ce au fost formatoare pentru noi cu intenția de a‑i pregăti pentru o perioadă asemănătoare. Sper ca măcar o mică parte din această poveste să fie despre oamenii minunați alături de care ați lucrat, colegii voștri, și despre compania care a reușit să facă diferența pentru oamenii și afacerile din România.

| 21


CRISIS LEADERSHIP

Un lider bun face ceea ce ar face un om bun

L

„Liderii sunt cei care se avântă primii în necunoscut. Ei se năpustesc spre pericol. Ei își lasă la o parte propriile interese pentru a ne proteja sau pentru a ne duce spre viitor. (..) Iar atunci când suntem siguri că ei vor avea grijă de noi, vom mărșălui în urma lor și vom munci neobosiți pentru a le împlini viziunea și ne vom numi cu mândrie adepții lor”. Acesta este, poate, cel mai cunoscut citat din cartea lui Simon Sinek, „Liderii mănâncă ultimii. De ce unele echipe lucrează bine împreună, iar altele nu”, unul pe care l-am auzit deseori în dezbaterile legate

orice. Când trecem prin perioade dificile, ca indivizi sau, în cazul acesta, ca societate, atunci devine mai important decât oricând să fii acolo pentru celălalt și să îi oferi sprijinul de care are nevoie. Ca lider, care crezi că este „lucrul” cel mai de preț pe care l-ai oferit oamenilor tăi? Orice lider trebuie să fie, în primul rând, un om în relație cu alți oameni. Cred că, dacă înainte de orice relație de autoritate sau profesională, există o relație de respect și apropiere cu cei cu care lucrezi, atunci nu mai există nici momente în care te întrebi „oare ce face un bun lider în acest caz?”. Pentru că un lider bun face ceea ce ar face un om bun. Și sper că uneori reușesc să fac asta cu oamenii cu care lucrez, chiar dacă nu îmi iese mereu, pentru că, nu-i așa, suntem oameni, deci nu suntem perfecți.

Comunitatea online în care brusc ne-am transformat cu toții, din cauza lucrului la distanță, a avut un beneficiu neașteptat în faptul că uneori ne simțeam mai aproape ca niciodată. de leadership. Este însă, și citatul care descrie cel mai bine esența temei pe care v-am propus-o în ediția de față, arta de a fi lider de acasă. O ipostază în care toți liderii au ajuns aproape peste noapte și pe care au fost nevoiți să o perfecționeze din mers. Despre ce înseamnă, de fapt, să fii un lider bun, care au fost cele mai mari provocări în conducerea echipelor la distanță, cele mai dificile decizii de luat, dar și valori de păstrat am stat de vorbă cu Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG. Ce a însemnat, concret, pentru tine, în acest ultim an, „Îmi pasă de tine!”? A fost, într-adevăr, un an în care grija față de noi înșine și față de ceilalți a contat mai presus de 22 |

Ce măsuri/decizii efective ai luat pentru a te îngriji de sănătatea lor fizică? Pentru noi ca organizație asta a însemnat, în primul rând, să punem sănătatea oamenilor noștri pe primul loc, și am făcut asta foarte rapid prin a ne muta în work from home încă de pe 16 martie 2020, cu toți cei aproape 3.000 de colegi care lucrau în birourile noastre. Am luat această decizie neștiind cum vor evolua lucrurile, pentru că până în acel moment noi nu mai lucraserăm de acasă. Am avut încredere în echipa noastră, știam că avem o cultură puternică și am mizat pe faptul că schimbarea e în ADN-ul nostru, deci vom face față cu brio și acestui moment. În același timp, a însemnat și să ne asigurăm că toți colegii din logistică și magazine au asigurat un mediu care să nu îi expună niciunui pericol și, mai ales, că cei vulnerabili au opțiunea de a primi tot sprijinul nostru, dar rămânând protejați acasă. Astfel, colegii care aveau afecțiuni care le-ar fi pus viața în pericol în caz de infectare cu noul coronavirus au putut să stea acasă, dar au primit salariul întreg.


CRISIS LEADERSHIP

Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG

Dar mentală și emoțională? Constant ne-am întrebat cum se simt colegii noștri și cum am putea să le arătăm că trecem împreună prin perioada asta dificilă. Noi încurajăm foarte mult feedback-ul la nivel de organizație și pe tot parcursul anului trecut am depus eforturi pentru a afla detalii despre starea colegilor. Am trimis survey-uri prin care am vrut să aflăm ce merge și ce nu merge din punctul lor de vedere, am organizat focus groupuri și ne-am concentrat pe programele de dezvoltare disponibile în cadrul companiei noastre. Dacă ai avea la dispoziție trei cuvinte prin care să exprimi răspunsul oamenilor tăi la aceste măsuri/decizii, care ar fi acelea? Ușurare, entuziasm și încredere. Care e „lucrul” cel mai de preț pe care l-ai primit, în acest ultim an, din partea oamenilor tăi, a organizației tale? Comunitatea online în care brusc ne-am transformat cu toții, din cauza lucrului la distanță, a avut un beneficiu neașteptat în faptul că uneori ne simțeam

mai aproape ca niciodată. Tocmai din teama de a nu ne deconecta unii de ceilalți, cred că toți am făcut eforturi mai mari să rămânem conectați, am început sa vorbim mai des, să comunicăm intern pe mai multe medii și în mai multe formate, să păstrăm partea informală a relațiilor noastre profesionale. Simt că am primit mai multă conexiune și colaborare decât înainte de pandemie. Cum ai reușit, în acest an atât de dificil, să-ți ții oamenii implicați, angajați, motivați, dedicați businessului? Toți ne-am simțit mai aproape, deși eram mai departe și cred că e meritul fiecăruia dintre noi că s-a întâmplat asta. Am făcut și multe proiecte care să ne ajute să rămânem conectați și motivați, să știm ce se întâmplă în restul organizației. Așa au apărut inițiative noi care în timp au devenit tradiție. De când a început pandemia, eu trimit un mail în fiecare luni către toți colegii noștri. Le mai dau vești din business, ne bucurăm împreună de unele reușite sau premii obținute, le transmit ce urmează să se întâmple în săptămâna

respectivă sau le mai actualizez stadiul proiectelor macro asumate la nivel de organizație. Ce mă bucură este feedbackul oamenilor, care îmi răspund constant și recunosc că mesajele mele îi ajută. Tot din pandemie am început să trimitem mai des newslettere interne, pentru că eram conștienți că oamenii nu se mai întâlnesc informal și e mai greu ca echipele să fie conectate unele cu celelalte. Ne-am dorit să le dăm colegilor cât mai multe informații, să le povestim lucruri interesante și proiectele la care lucrăm pentru a ne menține cultura vie și a recrea, atât cât e posibil, atmosfera de la birou. De asemenea, tot din luna martie a anului trecut, organizăm live-uri interne în care avem invitați reprezentanți din senior management, pe care le transmitem pe Teams. Am vrut, pe de o parte, să avem un cadru în care să explicăm planurile noastre, dar și să le dăm noilor colegi șansa să cunoască alți oameni, din echipe poate complet diferite de cele din care ei fac parte. Care sunt valorile și principiile care v-au ușurat misiunea de-a rămâne și performa împreună? Chiar în martie anul acesta am lansat o serie de principii care ne caracterizează. Ce mi se pare important de precizat este că ele nu au fost scrise de cineva anume, ci au reieșit din focus group-uri pe care le-am organizat cu reprezentanți ai unor echipe diferite, în care am vrut să aflăm exact asta: cum suntem noi la eMAG și ce ne caracterizează? Pe scurt, am aflat că înțelegem clientul, gândim ca un antreprenor de succes, luăm decizii bazate pe date, analizăm impactul proiectelor noastre, acționăm responsabil, ne susținem reciproc și creștem odată cu business-ul. Nu de puține ori, am auzit de la colegi nou veniți că sunt uimiți de oportunitățile de învățare pe care le au la dispoziție și că e un mediu în care oamenii se ajută mult între ei. Mă bucur de fiecare dată când aud asta și cred că, pe termen lung, oamenii aleg să rămână în companii în care simt că au impact, se simt apreciați și lucrează într-o atmosferă cât mai plăcută.

| 23


CRISIS LEADERSHIP

e

Oamenii și legăturile dintre ei, puterea de neoprit a unei organizații

Excelența în business poate fi atinsă doar prin respect. Acesta este unul dintre principiile organizației Edenred, unde respectul începe cu oamenii. Pentru că, este convinsă Raluca Tufeanu, Human Resources and Internal Communication Director Edenred România, un angajat mulțumit este un angajat creativ, inovativ și productiv. În interviul pe care l‑a acordat publicației noastre, Raluca ne‑a vorbit despre adevăratele valori care fac o organizație să vibreze, despre obiectivele atinse chiar și pe timp de criză, dar, mai ales, despre ce înseamnă siguranță și încredere într‑un colectiv care lucrează în sistem mixt.

Ce a însemnat, concret, pentru tine, în acest ultim an, „Îmi pasă de tine!”?

aibă oameni bine pregătiți, implicați și care să se identifice cu valorile și vibe‑ul companiei. În ultimul an, le‑am spus colegilor „îmi pasă de tine” prin întâlniri one‑to‑one în care ne‑am concentrat mai puțin pe muncă și mai mult pe familie, sănătate și cum fac față situaţiei. Starea lor de spirit a fost prioritară şi am vrut să înțeleg de ce are nevoie fiecare dintre ei pentru a reuși și, astfel, să putem crea condiții în care să poată fi la cel mai bun nivel al lor, indiferent dacă lucrează remote sau de la birou. Un alt obiectiv a fost să‑i încurajez să gândească strategic, să vină cu propriile soluții – dacă un lucru pare că funcționează pentru majoritatea echipei, nu ne oprim din a aduna idei de bune practici de care ar putea beneficia echipa sau chiar întreaga companie. Cu atât mai mult cu cât oamenii lucrează de acasă și taskurile profesionale nu mai pot fi delimitate cu ușurință de cele familiale, am continuat să le reamintim de importanța pauzelor de prânz, atât propriilor angajați, cât și beneficiarilor soluţiilor noastre.

E mai degrabă dificil să lucrezi mereu de acasă, iar atunci când ești la birou să menții distanța față de colegi. Este cu atât mai importantă asigurarea unui mediu sigur și plăcut de lucru pentru echipe. Dincolo de productivitate, performanță, investiții și strategii, oamenii de HR trebuie să se preocupe de adevărata valoare a unei companii: resursa umană. Înainte de toate, calitățile profesionale Ca lider, care crezi că este și personale, angajamentul, loialitatea „lucrul” cel mai de preț pe care faţă de cultura de organizație sunt acele l‑ai oferit oamenilor tăi? elemente fine ce ridică sau coboară un Siguranță. Consider că în orice business, indiferent de mărimea lui, companie, siguranța și grija față de domeniul de activitate sau comunitatea sănătatea angajaților săi trebuie să în care performează. Un profesionist fie prioritare. De aceea, Edenred a în HR nu urmărește, în primul rând, oferit posibilitatea de a lucra de acasă, rezultate financiare pozitive, ci și să acolo unde acest lucru a fost posibil și, 24 |

concomitent, am implementat cele mai înalte standarde de protecție împotriva COVID‑19 în interiorul companiei.

Ce măsuri/decizii efective ai luat pentru a te îngriji de sănătatea lor fizică? Echipele noastre lucrează într‑un sistem hibrid, parțial acasă, parțial la birou, tocmai pentru ca numărul de angajați prezenți simultan în birou să fie menținut la minimum pentru siguranța noastră, a tuturor. Încă de la începutul pandemiei, imediat ce a fost posibil, ne‑am concentrat toate eforturile pentru a primi cât mai rapid certificatul SafeGuard oferit de Bureau Veritas, lider global în testare, evaluare, inspecție și certificare. Ne‑am asigurat, astfel, că evităm riscul de îmbolnăvire și că atât colegii noștri, cât și partenerii și colaboratorii cu care intrăm în contact sunt în siguranță.

Dar mentală și emoțională? Suntem cu toții uniți de aceleași valori și de dorința de a menține vibrația pozitivă a echipei în toate acțiunile noastre, iar acest lucru este posibil doar când angajații sunt mulțumiți și simt că au un echilibru între viața profesională și personală. Astfel, am mutat întâlnirile din offline pe grupul intern de pe Facebook și cel comun de pe Microsoft Teams, unde încurajăm echipele să se cunoască mai bine între ele și să rămână conectate dincolo de taskurile cotidiene. La


CRISIS LEADERSHIP

Edenred ne‑am făcut un obicei să bem cafeaua „împreună” în online, în cadrul unui eveniment popular în rândul echipelor. Iar anul trecut, în plină pandemie, am sărbătorit cu toții 1 Mai la Vama Veche. E adevărat că a fost un eveniment virtual, dar ne‑am străduit să menținem vibe‑ul unui party pe plajă și a ieșit o întâlnire cu totul inedită, pe care sperăm să o replicăm, cât mai curând, de data asta, chiar în Vamă.

pot influența negativ starea generală de sănătate a angajaților. De aceea, în Edenred, pentru a ne asigura că angajații sunt motivați, implicați și își mențin ridicat moralul, am știut de la început că este esențial să avem grijă de bunăstarea generală a echipelor. Mai mult decât atât, am pus comunicarea pe primul loc și am menținut toate canalele deschise. Nu cred că poți avea angajați motivați și dedicați businessului fără o comunicare empatică şi eficientă, despre care consider că este vitală.

Dar financiară? Excelența în business poate fi atinsă doar prin respect. Acesta este unul dintre principiile noastre. De aceea, la Edenred respectăm fiecare om din echipă, îi apreciem meritele și acest lucru se vede în pachetul de beneficii pe care îl oferim tuturor angajaților noștri. Nu numai că l-am menţinut pe parcursul pandemiei, dar l‑am şi suplimentat. Pe lângă planul tradițional de beneficii, angajații au avut libertatea de a alege ce își doresc dintr‑o gamă și mai mare de servicii din singura platformă de beneficii flexibile din România, Benefit, o companie Edenred. Practic, de la începutul anului trecut și până acum, numărul de beneficii unice disponibile în platformă a depășit 4.300 de oferte, multe având legătură cu achizițiile în mediul online, serviciile medicale pentru angajați și familiile lor, dar și vacanțe în România.

Dacă ai avea la dispoziție trei cuvinte prin care să exprimi răspunsul oamenilor tăi la aceste măsuri/decizii, care ar fi acelea? Încredere. Siguranță. Respect.

Care e „lucrul” cel mai de preț pe care l‑ai primit, în acest ultim an, din partea oamenilor tăi, a organizației tale? Încrederea în a continua împreună misiunea noastră pe care am început‑o în România, de a oferi soluții care îmbunătățesc eficiența organizațiilor și măresc puterea de cumpărare a salariaților. Anul trecut ne‑a arătat

Care sunt valorile și principiile care v‑au ușurat misiunea de a rămâne și performa împreună? Raluca Tufeanu, Human Resources and Internal Communication Director Edenred România

tuturor că adevărata valoare a unei echipei unite se vede mai ales în perioade de criză ‑ suntem mai puternici în echipă și succesul nu se lasă așteptat, dacă reușim să comunicăm eficient nevoile noastre.

Cum ai reușit, în acest an atât de dificil, să‑ți ții oamenii implicați, angajați, motivați, dedicați businessului?

În Edenred, ne‑am construit o echipă empatică și autonomă, două principii la care ținem foarte mult și care ne facilitează dezvoltarea business‑ului, simţim că facem parte dintr‑o echipă unită de valori comune. Mai mult ca oricând, anul acesta, vom acorda prioritate inițiativelor de diversitate şi incluziune, urmărind să atragem în echipa Edenred colegi de vârste diferite, care au competențe diverse, niveluri diferite de experiență și pot aduce abordări cu totul noi, în spiritul valorilor noastre. Diversitatea, dreptul la respect și demnitate umană sunt principiile cheie ale politicii Edenred privind resursele umane.

Să ții oamenii împreună, motivați, conectați cu organizația a fost una dintre Un mesaj pentru oamenii tăi.. cele mai mari provocări ale acestui ultim „Îmi pasă, în primul rând, de echipă!” an. ‑ în practică, a însemnat grijă sporită COVID‑19 a avut un impact semni­ pentru siguranța fizică, sănătatea ficativ în ultimul an și va continua să emoțională și financiară a fiecărui om perturbe economia, viața profesională din organizație, indiferent de rolul lui. și cea personală. Lucrul la distanță va Ne interesează starea fiecăruia, pentru fi ceva obișnuit pentru echipele noastre că un angajat fericit este un angajat într‑un viitor previzibil. creativ, inovativ și productiv, dar şi o Chiar dacă telemunca poate avea sursă de inspiraţie pentru cei din jur. rezultate benefice, așa cum am văzut Facem parte cu toții din aceeași echipă, deja, și aici aș enumera productivitatea iar împreună ne sprijinim să găsim cele mai bune soluții, și acasă, și la crescută, satisfacția angajaților și un echilibru mai bun între viața birou. Pentru că în Edenred, credem că profesională și viața personală, totuși, legăturile adevărate reprezintă o putere perioadele prelungite de lucru la distanță de neoprit.

| 25


CRISIS LEADERSHIP

p

Sinceritate, solidaritate și răbdare, virtuțile care au transformat o echipă în #ifmily

Pentru toate companiile, indiferent de mărime sau domeniul în care activează, ultimul an și jumătate a fost extrem de greu. Însă, pentru cele care au și linii de producție, perioada aceasta a fost o adevărată acrobație. Găsirea echilibrilui între siguranța angajaților și continuarea activității, cu tot ce presupune ea – riscuri sanitare, costuri suplimentare, aprovizionare mai greoaie și valorificare dependentă de mulți factori externi ‑ a însemnat o presiune suplimentară. Cum s‑a văzut și trăit pandemia într‑o fabrică, ce calități, ce practici, de valori și virtuți au ajutat echipele, am aflat de la Alina Rădulescu, Human Resources Manager ifm efector/ prover Sibiu, firmă producătoare și distribuitoare de senzori și sisteme de control, cu un colectiv de 540 salariați, din care 371, efectiv în producție.

Ca lider, care crezi că este „lucrul” cel mai de preț pe care l‑ai oferit oamenilor tăi? Foarte multă răbdare și susținere în a decide fiecare pentru el, cum îi este mai confortabil fizic și psihic să lucreze în perioada pandemiei. Mă refer la mixul între office & home office.

Am continuat să ne bem cafeaua împreună în fiecare dimineață (chiar dacă asta s‑a întâmplat virtual)

Ce a însemnat, concret, pentru tine, în acest ultim an, „Îmi pasă de tine!”? În primul rând a însemnat să am încredere în echipa mea și să transmit încredere prin deciziile pe care le‑am luat. Am învățat, practic, în echipă, să traversăm împreună o perioada marcată de nesiguranță și teamă. Dincolo de emoțiile asociate contextelor legate de job (pentru că, indiferent de nivelul de expertiză al fiecăruia, aceste emoții sunt firești și apar), nesiguranță și teamă pentru viața noastră și a celor dragi nouă, ne‑au provocat maxim trăirile și comportamentele. 26 |

Astfel încât am avut perioade în care echipa a lucrat exclusiv de acasă, pe perioadă extinsă, apoi în sistem mixt, apoi în regim exclusiv la birou, toate aceste tranziții făcându‑se treptat și asumat, atunci când fiecare a simțit că este totalmente pregătit.

Și, foarte important, am continuat să ne bem cafeaua împreună în fiecare dimineață (chiar dacă asta s‑a întâmplat virtual) . La nivel organizațional, linia de management a fost în permanență la birou, toate măsurile luate în context de pandemie au fost actualizate cu recurentă (săptămânal, dar și cu frecvență mai ridicată ‑ în funcție de dinamica situației la nivel de localitate și companie) și comunicate către toți colegii într‑un format oficial, standardizat, astfel încât să eliminăm eventuale dezinformări sau confuzii. Din fericire, datorită măsurilor de siguranță implementate și respectate de către toți colegii, în companie nu am avut focare de răspândire a virusului, toate cazurile au fost bine izolate și colegii au fost în siguranță. Am avut grijă să păstrăm o informare corectă și transparentă asupra situației din interiorul companiei, ca și anterior pandemiei, de altfel (colegii au fost informați în permanență despre numărul de cazuri active, despre măsurile de siguranță în vigoare, cât și despre noi măsuri implementate).

Ce măsuri/decizii efective ai luat pentru a te îngriji de sănătatea lor fizică? Dar mentală Dar financiară? și emoțională? Cumva paradoxal, deși am fost la Cultura ifm este prin definiție una distanță, am intensificat comunicarea centrată pe starea de bine a angajaților și deschiderea unii față de alții, mai ales săi, fie că ne referim la beneficiile oferite la nivel emoțional. Ședințele noastre au ‑ financiare, non‑financiare ‑ cât și în ceea inclus nu doar taskuri și organizare, dar ce privește atmosfera și mediul de lucru. și news despre familie, prieteni și stările Ne bucurăm să avem una dintre cele mai noastre. Am simțit că suntem solidari și frumoase și moderne fabrici din Sibiu, cu empatici și dincolo de zona profesională. un design interior deosebit și dotări de


CRISIS LEADERSHIP

excepție: spații de relaxare, biblioteci, cofee‑cornere, cafea din partea casei, cantină cu meniu subvenționat 50%, terase, teren de volei, barbeque house etc. De asemenea, ne bucurăm să avem nu numai deplina susținere a managementului companiei, ci și implicarea directă în dezvoltarea de programe autentice de tip Employee Caring, derulate lunar (ex. asistență medicală și consiliere psihologică on site, evenimente de promovare a unui stil de viață sănătos, programe de susținere a sănătății prin sport și mișcare). În perioada de pandemie am știut că #ifmily – așa cum numim noi echipa noastră ‑ are nevoie de și mai multă susținere și grijă. Au fost investiții în primul rând în materiale sanitare și echipamente specifice măsurilor luate în pandemie (măști, dezinfectanți, termometre infraroșu, etc), toate acestea menite să asigure un mediu cât mai sigur pentru toți. De asemenea, ne‑am gândit permanent la sănătatea psihoemoțională și la nevoia de susținere și socializare, astfel am investit în crearea de evenimente online, în grup intern închis, care să ne țină aproape: am sărbătorit împreună, ne‑am jucat, am colaborat și am fost răsplătiți cu premii frumoase, de la ustensile de bucătărie, la echipamente de sport și vacanțe împreună cu familia. Chiar dacă nu am mai alăturat în anul pandemiei colegi noi, am continuat în schimb derularea programelor de training și dezvoltare personală și profesională, considerând că sunt esențiale pentru susținerea sănătății și motivației în echipe. Fiecare coleg a primit la final de an 2020 un bonus de 500 euro ‑ pentru a răsplăti efortul de a fi aproape companiei în condiții dificile. Am simțit nevoia să susținem direct nu numai colegii, ci și familiile și prietenii acestora, și, de ce nu, întreaga comunitatea locală, astfel încât am donat 50.000 euro Spitalului Județean Sibiu pentru achiziționarea unui pat ATI complet echipat.

menționate mai sus au generat motivație în a ajuta la rândul lor pe alții, a fi mai solidari și mai compasionali. Care e „lucrul” cel mai de preț pe care l‑ai primit, în acest ultim an, din partea oamenilor tăi, a organizației tale? Înțelegere. Nu pot să nu alătur și empatia și sprijinul efectiv. 

Alina Rădulescu, Human Resources Manager ifm efector/prover Sibiu În prezent, continuăm investițiile în locația actuală din Sibiu. De asemenea, suntem pe punctul de a demara construcția celei de a doua fabrici ifm în Sibiu, în Zona Industrială Vest, în apropierea locației actuale. Dacă ai avea la dispoziție trei cuvinte prin care să exprimi răspunsul oamenilor tăi la aceste măsuri/decizii, care ar fi acelea? Ar fi mai multe.  Colegii noștri ne transmit mereu că se simt apreciați și în siguranță în ifm, ceea ce ne bucură. De asemenea sunt recunoscători pentru susținerea din partea managementului și a colegilor din echipele lor, pentru faptul că toată lumea își zâmbește, se salută și își spune poftă bună la masă, aspecte care pot părea banale, dar care arată că funcționăm sănătos, simplu și autentic, că împărtășim valori morale și educaționale esențiale. Colegii apreciază faptul că au fost nu numai securizați din punct de vedere al locului de muncă în timpul perioadei de pandemie ‑ perioada care, din păcate, știm că a afectat bugetele multor companii ‑ dar și că au încredere că vor fi susținuți în continuare de către companie. În plus, ceea ce e mai important este că toate acțiunile

Cum ai reușit, în acest an atât de dificil, să‑ți ții oamenii implicați, angajați, motivați, dedicați businessului? Îndrăznesc să cred că pot extinde mesajul și în numele colegilor mei, manageri de departamente și team leaderi ‑ cred că am reușit fiind autentici în comportament, transparenți în comunicare, manifestând grijă, compasiune și empatie unii față de alții. Mottoul care ne‑a însoțit, de altfel, mesajele oficiale de comunicare în perioada pandemiei a fost: „Avem grijă unii de alții”. Și chiar o facem. Care sunt valorile și principiile care v‑au ușurat misiunea de a rămâne și performa împreună? Integritate, colaborare, loialitate și respect, manifestate pe toate palierele de interacțiune. Pentru ifm stabilitatea echipei este un obiectiv important. Ne focusam mult în această direcție, de a fi împreună într‑un stil colaborativ și nu competitiv, precum și de a ne baza unii pe alții pe termen lung. Ne bucurăm mult că toate acțiunile noastre au avut un corolar deosebit în acești ani dificili de pandemie, cele două companii ifm Sibiu obținând cer t if ica rea TopEmployer 2021 din partea TopEmployer Institute, organizație globală de audit și certificare, care premiază excelența în practicile de resurse umane ale celor mai buni angajatori la nivel mondial. Un mesaj pentru oamenii tăi.. Nu pot decât să le mulțumesc că suntem mai mult decât o echipă, suntem #ifmily și că împreună creștem în siguranță. 

| 27


STORY TEAMS

GRUPUL FARMAVET Echipă de Top pentru Asigurarea Calității Profesioniștii sunt cei care dau dimensiunea unui business. Acesta este motto-ul după care se ghidează Grupul Farmavet în laboriosul său proces de optimizare a modelului de business. Astfel, în ultimul an, Grupului i s-au alăturat nume grele din industria farma, completând echipa puternică de top management, pasionată și cu un cumul de expertiză greu de egalat, cel puțin în România. Unul dintre obiectivele noii echipe este acela ca, prin know how și multă expertiză, să susțină demersul Grupului Farmavet de a rămâne un reper al industriei, recunoscut pentru calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă, dar și pentru standardele de excelență pe care le impune domeniului. În tot acest proces, funcțiunile de Asigurarea Calității, de Relațiile cu Autoritățile, precum și cele de producție a medicamentelor și vaccinurilor de uz veterinar joacă un rol cheie. Va invităm să îi cunoaștem pe câțiva dintre profesioniștii acestor arii de activitate, aflând de la fiecare rolul pe care îl au în cadrul Grupului Farmavet, responsabilitățile și planurile de business din acest an.

MARGARETA MAREȘ Quality Assurance and Regulatory Affairs Director Margareta Mareș este unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria farma din România. Este absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, București şi deține o diplomă de master în „Managementul sistemului sanitar”, la Facultatea de 28 |

Sociologie din cadrul Universității București. De-a lungul carierei sale, Margareta a fost implicată în proiecte complexe de dezvoltare a afacerii, de certificare GMP și GDP, de dezvoltare de produs pentru companii din România dar și din străinătate. 13 ani și i-a petrecut alături de una dintre cele mai mari companii din industria farmaceutică din România – Europharm Distribuție – unde a fost Director de achiziții 6 ani pentru ca apoi, timp de 7 ani, să conducă întreaga activitate operațională a companiei, din calitatea de Director General. Margareta s-a alăturat echipei de top management a Grupului Farmavet, ca Director al funcțiunii de Asigurarea Calității și Relații cu Autoritățile. „Venirea în Farmavet marchează o perioadă în care mă simt împlinită pe plan profesional. Echipa cu care lucrez este formată din oameni cu experiență extinsă în domeniile lor de expertiză. Scopul nostru este ca zi de zi să ne concentrăm pe îmbunătățire continuă, învățare,

dezvoltare și eficientizare, CALITATEA fiind țelul nostru final. Când construiești CALITATE trebuie să fii primul care o generează, ceea ce ne provoacă pe noi să fim modele pentru organizație. Seneca spunea:„Contează întotdeauna calitatea și nu cantitatea”. Împreună cu echipa mea vrem să livrăm „cantitate” de calitate și calitate în „cantitatea” necesară” Printre obiectivele strategice ale Margaretei se numără, printre altele: dezvoltarea sistemelor de management al calității specifice fiecărei firme parte a Grupului Farmavet și construirea unui mediu de lucru orientat spre calitate. Margareta va avea printre atribuții și dezvoltarea sistemului de management al autorizării produselor din portofoliul Grupului Farmavet. De asemenea, activitatea de Health, Safety and Environment Management este una prioritară pentru Margareta. Aceasta implică dezvoltarea sistemului de conformizare cu legislația în domeniul sănătății și securității în muncă și cea de protecție a mediului, urmărindu-se contribuția Grupului la crearea unui mediu de lucru orientat către grija față de om și mediu înconjurător. Rolul Margaretei Mareș este unul cheie în cadrul Grupului, fiind partener de business pentru echipele de marketing, vânzări și management, dar și pentru autoritățile relevante din domeniul de activitate. Margareta Mareș a preluat, în interimat, și conducerea fabricii de produse biologice de uz veterinar din cadrul Grupului Farmavet. Proiectele strategice pe care le desfășoară în prezent în fabrică sunt din sfera îmbunătățirii continue a


STORY TEAMS

proceselor, modernizarea capabilităților tehnologice, eficientizarea activității, urmărind menținerea standardelor de calitate prevăzute în Ghidul de Bună Practică de Fabricație a produselor de uz veterinar, astfel încât să poată contribui la dezvoltarea afacerii prin creșterea exportului de vaccinuri veterinare și asigurarea pieței naționale cu vaccinurile necesare.

MARINELA PANAIT Pharmaceutical Manufacturing Director Marinela Panait este un profesionist cu peste 18 ani de experiență. Absolventă a Facultății de Chimie – Universitatea din București și a unui master în Științe Farmaceutice Aplicate – Universitatea de Medicină și Farmacie, Cluj Napoca. Marinela a lucrat în companii de producție din industria farmaceutică umană. De-a lungul timpului şi-a dezvoltat competențele în arii precum: producție, asigurarea și controlul calității, administrarea afacerii. Este certificată ca auditor în domeniul calității și a coordonat proiecte importante de optimizare a fluxurilor de producție în fabrici din România și din afara țării, dar şi de implementare și validare a sistemelor informatice pentru industria farmaceutică, precum și de certificare a sistemelor de management al calității în domeniul farmaceutic.

„M-am alăturat echipei Farmavet în decembrie 2020 iar în primele 6 luni de activitate mi-am concentrat energia și creativitatea pe activitățile de producție desfășurate în fabricile din Filipeștii de Pădure. Activitatea de fabricație se bazează pe oameni și, pentru mine, echipa este esența reușitei și cea care contribuie la implementarea proiectelor strategice de modernizare a fabricii, la dezvoltarea portofoliului de fabricație și la performanțele companiei. Responsabilitatea, încrederea, transparența, sprijinul reciproc, exemplul personal sunt elementele pe care le cultiv în rândul echipei de peste 100 de angajați pe care o conduc”. Rolul Marinelei Panait în companie cuprinde managementul fabricilor Pasteur din Filipeștii de Pădure (producția a peste 180 de medicamente de uz veterinar, biocide, cosmetice de uz veterinar și uman), precum şi dezvoltarea unei echipe orientate spre performanță, îmbunătățire continuă, creșterea productivității și calitate. Printre atribuțiile Marinelei în noul sau rol se numără optimizarea și automatizarea fluxurilor de fabricație și îmbunătățirea performanțelor acestora, precum şi menținerea standardelor de calitate în conformitate cu cerințele Ghidurilor de Bună Practică de Fabricație a Produselor Farmaceutice de Uz Veterinar. Toate acestea au ca scop fabricarea de produse sigure, cu eficacitate terapeutică și de calitate superioară. Totodată, Marinela va fi constant implicată în proiecte strategice de dezvoltare a portofoliului de produse și de servicii.

CAMELIA MIHAI Head of Medical and Regulatory Affairs Camelia Mihai este unul dintre profesioniștii cu expertiză relevantă care au întregit echipa Farmavet în anul 2020. Aceasta este absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca și a unui master în „Controlul și expertiza

produselor de origine animală”. De-a lungul carierei, Camelia a deținut mai multe funcții în diverse departamente de marketing, sales și regulatory affairs, în companii farmaceutice ca Servier Pharma, Bristol Myers Squibb și Abbvie. „Faptul că m-am alăturat echipei Farmavet reprezintă un pas important în cariera mea și sunt încântată să preiau responsabilități noi. Principalul obiectiv al acestui an este dezvoltarea unei echipe performante de RA&Medical, pentru consolidarea funcțiunii de QA & RA ca o referință pentru industria veterinară. Cred foarte mult în spiritul de echipă și am convingerea că împreună cu o echipă entuziastă „Poți obține orice!” Un alt obiectiv strategic este dezvoltarea dosarelor produselor de uz veterinar, pe care dorim să le aducem la standarde europene.” Misiunea departamentului de RA&Medical este concentrată în activitățile de concepere a programelor de training cu specific medical veterinar și în interfața cu autoritățile din domeniu. „Îmi doresc foarte mult să ajut la conectarea companiei în asociații profesionale europene și mondiale și sunt convinsă că alături de echipa mea voi reuși să menținem produsele Farmavet în topul calității”.

| 29


DREPTUL MUNCII

Telemunca „de oriunde” provocările unui regim de muncă flexibil

î Teodora Gogu Asociat NNDKP, își concentrează activitatea de asistență juridică pe aspecte de dreptul muncii, inclusiv elaborarea și revizuirea regulamentelor și politicilor interne, organizarea timpului de muncă, restructurarea forței de muncă, proceduri privind transferul angajaților sau investigații disciplinare. NNDKP este unul dintre promotorii avocaturii de afaceri din România și un furnizor de top de servicii juridice și fiscale integrate

30 |

TEODORA GOGU

În consonanță cu tendința digitalizării și a flexibilizării, motivată tot mai mult de ideea de progres și nu strict de cea a protecției forței de muncă în actualul context, telemunca redevine principala temă a dezbaterilor în domeniu. Mai exact, în lumina unor recente modificări legislative, telemunca pare că s-ar putea desfășura, cel puțin potențial, de oriunde. Totuși, regândirea condițiilor și a limitărilor aplicabile nu se sincronizează suficient cu multitudinea de provocări ce deja au început să apară în practică ulterior noii reglementări. Astfel, devine necesară o analiză cât mai aplicată a noilor prevederi, mai ales având în vedere „tăcerea” autorităților, cel puțin până la momentul actual, în oferirea unor lămuriri și direcții de aplicare. În cele ce urmează, atingem principalele aspecte ale celei mai recente flexibilizări a telemuncii și dorim să preîntâmpinăm unele întrebări esențiale de ordin practic. In primul rând, amintim cele trei coordonate principale ale noii flexibilizări a telemuncii: eliminarea minimului de cel puțin o zi pe lună lucrată de salariat dintr-un alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, utilizând tehnologia informației și a comunicațiilor; eliminarea obligației de a prevedea expres în contract/actul adițional locul/locurile din care se prestează telemunca; păstrarea caracterului „regulat și voluntar” al prestării activității de telemuncă în conformitate cu definiția legală, precum și a altor cerințe.

În baza acestor coordonate, la prima vedere, este evidentă deschiderea spre telemunca de oriunde, având în vedere că părțile nu mai sunt nevoite să agreeze și să fixeze contractual locurile specifice, ca până acum. Însă întrebarea evidentă se referă la măsura în care ar putea fi precizate în continuare ori păstrate referințele la astfel de locuri (de obicei, domiciliul ori reședința salariatului) în cuprinsul documentelor specifice. Ca rațiune de ordin practic care ar justifica menționarea unor astfel de locuri, amintim, printre altele, posibilitatea concretă de realizare a rolului angajatorului, în limita drepturilor și a obligațiilor recunoscute de lege, respectiv supravegherea sănătății și securității salariaților (mai ales în cazul preîntâmpinării ori gestionării unor situații delicate, cum sunt accidentele de muncă), obligațiile privind transportul materialelor utilizate de salariat în activitatea sa, urmărirea concretă a respectării de către salariat a confidențialității informațiilor (obligație nouintrodusă în actualul context). În plus, deși este evidentă intenția reglementării unei libertăți extinse în alegerea locului telemuncii, legiuitorul nu a prevăzut, pentru echilibrare, vreo modalitate permisă de gestionare din partea angajatorului a acestei libertăți estinse (ori măcar de notificare oficială a așa-zisei localizări a salariatului). În acest sens, amintim și faptul că nu a fost eliminată condiția clară ca activitatea să se presteze și de la sediul / biroul angajatorului. Astfel, în practică poate apărea imposibilitatea fizică și temporală a salariatului de a ajunge la


DREPTUL MUNCII

sediu pentru zilele aferente, dacă acesta, în baza libertății telemuncii de oriunde, a ales să plece într-o localitate îndepărtată sau chiar pe teritoriul altei țări, după caz. În acest context, pentru a răspunde intereselor ambelor părți, „telemunca de oriunde” ar trebui aplicată ca un nivel maxim până la care părțile pot amenaja, în mod gradual, clauzele contractuale, deși o confirmare a acestei interpretări trebuie încă așteptată. Mai departe, este important de amintit ca angajatorul are obligația de a asigura un instructaj în domeniul sănătății și securității în muncă, noua reglementare eliminând precizarea expresă cu privire la specificul instructajului conform „locului desfășurării activității de telemuncă”. Deși se indică ideea unui instructaj general, aplicabil telemuncii din orice locație, în absența unei evidențe concrete a locurilor posibile, angajatorul nu ar putea anticipa toate pericolele la care se expune salariatul, punându-se problema răspunderii pentru situații la care salariatul își aduce aportul tocmai prin exersarea extinsă a libertății sale. Cât despre perioadele concrete în care munca se prestează de la angajator sau, după caz, în regim „remote”, din alt loc decât cel organizat de angajator, legea nu este nici în această privință lipsită de contradicții. Mai exact, înțelegem eliminarea condiției minime de o zi / luna „remote” ca o soluțiile pentru lunile în care, de exemplu, s-ar reveni în procent de 100% cu program de la birou, fără a fi necesar un act adițional care să elimine telemunca, iar aceasta putând fi reactivată pentru lunile următoare. Cu toate acestea, este discutabil dacă s-ar mai respecta caracterul regulat al prestării telemuncii, așa cum o cere definiția legală. Soluția vine tot din natura activității și abordarea anticipativă a angajatorului, care va organiza activitatea, mai ales în contextul actualelor reglementări, în mod mixt, și de la birou, dar și din alte locații. Pe de altă parte, în același context, apare întrebarea limitelor naționale ale libertății telemuncii, mai ales având în vedere tendința europeană de a reglementa mecanisme speciale în domeniul imigrărilor care să recunoască în mod expres situația „nomazilor digitali”. Nici România nu este străină de o inițiativă în acest sens, respectiv viza pentru „nomazii digitali”, în baza unui proiect în plin proces legislativ. Având în vedere deschiderea națională de a primi telesalariați ai unor angajatori străini și a le recunoaște un drept special de ședere pe teritoriul nostru, nu ar

fi excesivă analogia pentru situația opusă, respectiv permiterea telemuncii din străinătate, în baza noilor prevederi. Cert este că nu este exclusă prestarea telemuncii din altă țară, sub rezerva formalităților fiscale și a coordonării sistemelor de securitate socială. Cu toate acestea, având în vedere conținutul specific ce trebuie introdus în contractul de muncă în cazul muncii din străinătate, precum și riscurile concrete pe care și se asumă ambele părți, apare cu atât mai evidentă necesitatea unui acord între părți pentru un astfel de regim, chiar cu stabilirea unor clauze referitoare la locul muncii din străinătate. Alternativ, ținând cont de flexibilizarea actuala, ar putea fi prevăzută măcar o periodicitate a comunicărilor salariat-angajator, inclusiv despre starea și localizarea salariatului, în limitele respectării libertății de mișcare și strict motivată de relația de muncă și de sarcinile specifice activități. În final, luând în considerare toate discuțiile de mai sus, este discutabil dacă și angajatorul beneficiază în baza noilor reglementări de o flexibilizare ori, de fapt, de o îngreunare a rolului său, fiind necesar să devină mult mai prevăzător și chiar mai creativ la redactarea și agrearea clauzelor contractuale ale telemuncii.

| 31


SPECIAL L&D

Parcursul profesional al unui om de HR devenit vizionar în domeniul social

m

IRINA ADĂSCĂLIȚEI

M-am alăturat echipei CONCORDIA în anul 2013, după mai mult de 12 ani de muncă în mediul business, în companii în care mi-am parcurs traseul profesional în resurse umane, dezvoltare organizațională și management organizațional. Acest shift la nivel profesional a fost desigur provocat de nevoia de a găsi o nouă semnificație în munca mea. Odată intrată în organizație, temerea vanitoasă a fost că am pierdut contextul familiar care îmi facilita performanța, însă lucrul care m-a surprins a fost similitudinea competențelor și capabilităților pe care a fost necesar să le activez să îmi pot îndeplini responsabilitățile. Am descoperit că managementul organizațional în non-profit necesită aceleași tipuri de competențe care-mi ofereau siguranța familiarității, doar că transpuse într-un context diferit, nu numai din perspectiva obiectivelor organizației, cât mai cu seama din perspectiva echipei și a dinamicii relaționale. Am mai aflat și că oamenii dedicați muncii sociale, implicați direct în relații cu cei aflați într-o situație de vulnerabilitate, muncesc cu o determinare și motivație incredibile, care ar fi putut să mute munții din loc. Așa mi-a devenit limpede ce aveam nevoie să învăț și să dezvolt la mine, în ce direcție urma să merg. Am învățat despre o altă perspectivă a agilității organizaționale, cea care dă

dimensiunea flexibilității și adaptabilității organismului organizației nu numai pentru a proteja poziția pe piață, brandul, imaginea acestuia, ci mai ales pentru a proteja oamenii. Dimensiunea umană este autentic valorizată, nu doar pentru că ideologia contemporană a leadership-ului recomandă în mod consistent acest lucru. Am învățat să văd reziliența nu doar ca o antifragilitate din perspectiva poziționării

soluții care să te păstreze puternic, bine poziționat și de succes, ci și un mod prin care gestionezi, cu o frecvență cotidiană, fragilitate, imperfecțiune, inadaptabilitate și dezadaptabilitate, inadecvare. Pentru că despre toate acestea vorbesc nevoile clienților, ale beneficiarilor, în social. Am mai înțeles și despre cât este de important să integrezi eșecul tău și să îl înțelegi ca pe o oportunitate de învățare. În primii cinci ani în CONCORDIA, responsabilitatea mea principală a fost concentrată pe „people and culture”. Îmi place mult să cred că focusul meu a rămas acolo, chiar dacă într-un mod diferit, și de când conduc CONCORDIA Academia. Au fost ani în care am descoperit că este la fel de provocator să faci retenție și management al performanței ca la carte în social, ca și în business. Profesioniștii din social sunt incredibil de motivați și determinați și au avantajul imens al unei puternice orientări vocaționale, fără îndoială, cu rădăcini în emoționalitatea profundă și în elementele care definesc identitatea. Dorința de a contribui semnificativ la creșterea calității vieții celor din jur îi aduce însă de cele mai multe ori în situații limită pentru care nu sunt încă antrenați (în special cei mai tineri) sau pentru care devin uzați, epuizați emoțional sau profesional (în cazul celor cu mai multă experiență).

Am învățat să văd reziliența nu doar ca o antifragilitate din perspectiva poziționării pe piață, dar mai cu seama ca efort comun, de echipă, pentru înfruntarea adversității/ dificultății și generarea unui nou drum de dezvoltare.

32 |

pe piață, dar mai cu seama ca efort comun, de echipă, pentru înfruntarea adversității/ dificultății și generarea unui nou drum de dezvoltare. O dezvoltare care este în același timp organizațională și personală, atât timp cât ești puternic afiliat (a se citi crezi „cu adevărat”) în organizația ta. Am înțeles că reziliența nu e doar un mijloc prin care ești pregătit pentru schimbare și prin urmare poți alege rapid comportamente generatoare de


SPECIAL L&D

Cum arată realitatea muncii în domeniul social

Îmi amintesc de situații concrete ale unor tineri asistenți sociali care se alăturau echipei adăpostului de noapte și lucrau cu așa numiții „oameni ai străzii” ce sufereau de cele mai multe ori de boli incurabile, având comportamente greu de acceptat în ochii societății, marcă a traumelor repetate și a unui istoric profund tulburat, cum ar fi dependențe grave de substanțe psihoactive, pattern-uri de relaționare disfuncțională, abrutizată de dinamica permanentă victimă-agresor. Dorința de a face concret munca pentru care se pregătiseră în ultimii ani și entuziasmul naiv al tânărului care crede cu toată tăria că poate schimba lumea se loveau de o realitate brutală, pe care nu o anticipaseră la dimensiunile reale și care îi confrunta cu frici existențiale. Frica de boală, de amenințare a integrității corporale și emoționale, imposibilitatea de a trăi drama celuilalt atât de aproape, toate laolaltă îi determinau să renunțe. Nu doar la a face parte din echipa acelui tip de proiect, dar poate și la a mai încerca să profeseze în direcția pregătirii lor. Exemplele nenumărate de acest fel au născut în mine ideea unei școli dedicate profesionistului în domeniile social și în domenii conexe, care să sprijine practicianul prin dobândirea și exersarea competențelor specifice necesare intervențiilor sociale (multidisciplinare) în relația cu categoria particulară de beneficiari cu care lucrează. Accesul la formări dedicate și programe de suport profesional permite o capacitate mai mare de a gestiona relaționarea cu persoanele abuzate sau dependente, de a forma relații sănătoase cu copiii abandonați, bazate pe atașament sănătos, de a evita repetarea traumelor, de a dezvolta deprinderi sustenabile de viață independentă, de a lucra într-o echipa multidisciplinară, de a interveni în comunitate, de a crește impactul muncii, făcând intervetia socială durabilă și respectând principiile deontologiei profesionale. Toate acestea, în timp ce profesionistul se poate proteja pe sine, rămâne întreg sufletește, își sporește energia și determinarea pentru muncă, într-un mediu de lucru solicitant. Această complexitate a muncii în social este foarte bine exprimată de un prieten al CONCORDIA Academia și unul dintre oamenii care ne-au susținut de la început, prof. Bernhard Gut. Psihoterapeut și asistent social la bază, coordonator al Departamentului de Științe Sociale al Centrului Academic Științific și Educațional Schloss Hofen al Universității de Științe Aplicate Vorarlberg (Austria), el spune: „Foarte puțini oameni rezistă să muncească ani mulți în social. Munca socială este nu doar o profesie, este și o atitudine”.

IRINA ADĂSCĂLIȚEI este specialist în dezvoltare umană, coach și profesionist expertizat în dezvoltare și management organizaţional. De formaţie psiholog și psihopedagog, psihologia organizaţională i-a determinat alegerea profesională definitorie, Irina intrând în lumea capitalului uman în anul 2000, parte din echipa unei companii multinaţionale. Din 2013 revine însă în social ca international director HR & OD, mai apoi membru în executive board pentru CONCORDIA Social Projects, organizaţie internaţională ce servește mai bine de 9000 persoane vulnerabile din 6 ţări cu ajutorul a peste 500 angajaţi, profesionişti în domeniul social. Începând cu anul 2015, cu sprijinul managementului CONCORDIA Internațional, Irina a fondat CONCORDIA Academia, centru regional de learning & development dedicat profesioniștilor din social, având ca principal obiectiv creșterea calității serviciilor sociale. În ultimii ani, CONCORDIA Academia a contribuit la dezvoltarea a peste 800 profesioniști din 300 organizații.

| 33


SPECIAL L&D

CONCORDIA Academia – ambiția de a forma specialiști în domeniul social și de a-i ajuta să înfrunte dificultatea job-ului lor

Așa a început, în 2015, povestea CONCORDIA Academiei – www.concordia-academia.ro. Astăzi conduc un centru regional de excelență în formarea și dezvoltarea profesioniștilor din social, socio-medical și educațional, care la finele anului 2020 număra peste 850 de participanți la cursuri și programe de formare, din peste 300 de organizații. Obiectivul principal al CONCORDIA Academia este acela de a susține creșterea calității serviciilor sociale la nivel național. Este, prin urmare, un obiectiv sistemic și curajos, care se traduce în creșterea impactului intervenției sociale și în întărirea capacității oamenilor care fac această muncă posibilă. Pentru noi acest lucru înseamnă nevoia constantă de transformare și îmbunătățire a muncii noastre, fie că este vorba de introducerea serviciilor de coaching, mentoring și supervizare ca modalitate de susținere și consolidare a

O problematică importantă care ne provoacă continuu să găsim soluții potrivite este costul programelor de formare de calitate proceselor de învățare, fie că ne referim la noi modalități de organizare și derulare a formării. Abordarea este una integrată, Academia adresându-se profesioniștilor din social, socio-medical și educațional. Portofoliul de produse de formare este structurat pe trei programe principale: (1) programe de formare în management/leadership, destinate profesoniștilor care coordonează echipe, programe, proiecte, organizații; (2) programe de formare adresate profesioniștilor care lucrează în contact direct cu beneficiarii; (3) programe de formare în supervizare. Mai puțin cunoscut poate, conceptul de supervizare descrie, în contextul serviciilor sociale și socio-medicale acel instrument care, pus la dispoziția practicianului, îi oferă acestuia cadrul securizat și securizant în care să își gestioneze încărcătura emoțională a muncii sale, sub ghidajul unui profesionist (supervizor). Dezvoltarea acestor programe de formare de lungă durată (între 5-12 luni) a fost posibilă cu sprijinul unor instituții academice și non-academice din țări vesteuropene, profilate pe învățare aplicată de tip experiențial și schimb de bune practici. Un aport foarte important a venit din partea Universității de Științe Aplicate din 34 |

Vorarlberg, a Academiei de Management Social din Viena, a Asociației Supervizorilor din România, a Erste Foundation. Ne-a ajutat mult și colaborarea constantă cu echipa Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, dar și cu toți profesioniștii și specialiștii implicați în susținerea și consolidarea proceselor de învățare, serviciilor de coaching, mentoring și supervizare. În 2021, testăm două inovații în formare – programele tandem (în care implicăm câte un manager și un practician de la nivelul fiecărei organizații pentru a crea astfel binoame care să conducă la creșterea sustenabilității organizațiilor) dublate de servicii de coaching și supervizare, dar și formarea unor echipe multidisciplinare care să sprijine incluziunea școlară a copiilor din grupurile vulnerabile, echipe ce reunesc specialiști de la nivelul diferitelor organizații și instituții prezente în comunitate (școală, organizații neguvernamenale, administrație locală etc). Proiectul este implementat la nivel regional și ne străduim ca, la finele lui, să putem conta pe o politică de incluziune, bazată pe o metodică validată și accesibilă echipelor din educațional și social, ce poate fi replicată la scară națională. Aceste inovații nu ar fi fost posibile fără încrederea finanțatorilor noștri, care ne-au permis să mergem pe căi încă nebătute și ne-au încurajat să privim în viitor. Provocarea pandemiei ne-a potențat să transferăm toate activitățile de formare în mediul online. Am descoperit curând că e o altă lume și avem nevoie de învățare continuă și actualizare de informații și metodologii, așa că am decis, cu sprijinul unor organizații din Italia și Olanda, să punem bazele unui parteneriat care să susțină formarea blended și în care să integrăm subiecte precum drepturile omului și competențe globale. Ne bucurăm că am primit în acest demers sprijinul finanțatorului proiectului, Agenția Națională Erasmus+. Capacitată pentru procese de formare blended, CONCORDIA Academia livrează în prezent preponderent online, în portofoliu regăsindu-se și teme care, prin importanța pe care o au în înțelegerea dinamicii relației eu-organizația mea, provoacă și stârnesc interes: reziliența, self-leadership, management de caz, management strategic, servant leadership. O problematică importantă care ne provoacă continuu să găsim soluții potrivite este costul programelor de formare de calitate. Din păcate, nivelul salarial accesat în social și pârghiile de finanțare existente în prezent nu permit încă profesioniștilor în domeniu să acopere din fonduri personale aceste costuri, cel puțin nu în totalitate. De multe ori nici organizațiile nu au ajuns încă la conștientizarea deplină a importanței acestor programe și le alocă fonduri insuficiente, forțate fiind de multe ori în a alege între asigurarea continuității serviciilor


SPECIAL L&D

către beneficiari (copii, familii în dificultate, bătrâni vulnerabili, victime ale violenței etc) și cheltuielile pentru formarea și sprijinirea echipei. De aici și ideea constituirii unui program de burse de studiu, care să faciliteze accesul practicienilor din social la programe de formare care să facă diferența între o muncă valoroasă și epuizantă, și o muncă valoroasă, sustenabilă și perfect gestionabilă. Ne dorim să atragem în acest program cât mai multe companii care vor nu numai să își demonstreze legitimitatea și impactul în comunitatea căreia îi aparțin, dar și să contribuie, pe termen lung, la capacitarea sistemului social și investiția în educație. Ca o dovadă în plus că dificultățile adresate de sistemul social ne aparțin nouă, tuturor, pentru că suferința, dizabilitatea, inadecvarea, marginalizarea, toate se întâmplă în lumea în care noi trăim și implică responsabilitatea noastră, pentru că este lumea în care vrem să ne creștem copiii frumos, în spiritul valorilor de adevăr, iubire, cunoaștere, dreptate. Prin urmare este nevoie de noi toți și de fiecare dintre noi.

social, care să știe să recunoască, cultive și încurajeze competențele cheie descoperite, prin procese de recrutare, orientare, formare și motivare. Consultările desfășurate în Austria, Danemarca, Italia și România cu sprijinul unui Foresight Strategist și participarea a peste 170 de profesioniști, angajatori, factori de decizie au scos la iveală necesitatea abordării acestor competențe dintr-o triplă perspectiva: (1) perspectiva individuală, care implică nevoia profesionistului de

Suferința, dizabilitatea, inadecvarea, marginalizarea, toate se întâmplă în lumea în care noi trăim și implică responsabilitatea noastră, pentru că este lumea în care vrem să ne creștem copiii frumos, în spiritul valorilor de adevăr, iubire, cunoaștere, dreptate

FOCUS - Forward Looking Social Europe Skills: un program de formare a specialiștilor în domeniul social pentru 2030

FOCUS este unul dintre cele mai importante proiecte pe care Academia le implementează în prezent, proiect cofinanțat în cadrul aceluiași program Erasmus+. Preocuparea constantă de a susține sistemul pe termen lung își găsește aici poate unul dintre cele mai puternice lianturi: FOCUS - Forward Looking Social Europe Skills, se concentrează pe competențele necesare profesionistului din social în perspectiva 2030. Pentru că proiectul este dezvoltat în parteneriat cu organizații cu expertiză notabilă în inovație, future thinking și foresight, precum și cu organizații experimentate în muncă socială și în pregătirea profesioniștilor din acest domeniu, valorificăm multiculturalitatea, diversitatea și practicile noi validate în alte sisteme, ale căror contexte au permis o experimentare mai rapidă a metodologiilor intervenționale. FOCUS își propune ca livrabile politici de formare a specialiștilor, dar și programe de formare a profesioniștilor în resurse umane din domeniul

a fi conștient în raport cu viitorul muncii sale și de a fi responsabil cu felul în care se pregătește pentru a putea fi / rămâne competent, securizat, etic, relevant și motivat; (2) perspectiva organizațională, care evidențiază faptul că organizațiile pot fi îndreptățite să își dorească cei mai buni profesioniști în echipa lor atât timp cât sunt pregătite să îi acceseze, să îi motiveze și păstreze, să îi afilieze puternic prin împărtășirea misiunii și viziunii lor și dezvoltarea unei culturi organizaționale în care angajatul valoros să se simtă apreciat, valorificat, cointeresat să rămână și să performeze; (3) perspectiva socială, care marchează în fapt societatea ca macro-sistem bazat pe relații și responsabilitatea față de binele comun. Mult mai multe despre similaritatea notabilă a profilului de competențe al profesionistului în social și al celui din business, competențe transversale, modalități de dezvoltare a leadershipului în cadrul unor programe inovative intersectoriale și viitorul unei societății pe care cu toții ne-o dorim mai bună, vă invit să aflați participând la evenimentul „Lead the change: Competențe ale viitorului între social și business”, pe care CONCORDIA Academia îl va găzdui în format online în data de 17 iunie 2021. CONCORDIA Academia își propune să vorbească oamenilor din companii despre programul „Parteneriate de învățare social - business pentru antrenarea leadership-ului”, program ce pornește de la premiza intereselor comune în antrenarea competențelor viitorului.

Detalii la academia@concordia.org.ro și pe pagina de Facebook CONCORDIA Academia.

| 35


COVER STORY

36 |


COVER STORY

Unplugged Creierul și realitatea digitală

T

DE CATI LUPAȘCU

Trăim la granița dintre două lumi paralele, dar care, de ceva vreme, se întrepătrund, se desăvârșesc ori se răvășesc reciproc atât de intens, încât abia mai conștientizăm firava linie ce le desparte. Gestionăm tot mai stângaci călătoria între ele, controlăm tot mai dificil rolurile, reușim tot mai greu să echilibrăm balanța. Nu excelam nici înainte la capitolele acestea, dar, sub restricțiile pandemiei, chiar și ultima redută s-a prăbușit. Între real și digital, am devenit tot mai greu de deconectat. Drept urmare, timpul petrecut de bunăvoie sau siliți de împrejurări în fața ecranelor a crescut îngrijorător de mult. Mutarea masivă în online este asimilată de specialiști unei importante schimbări sociale, una necesară, dar și plină de capcane. Pentru că, acestei lumi, în care efectiv ne-am aruncat pentru a supraviețui ca ființe sociale, ca business-uri, ca organizații sau comunități, încă nu-i stăpânim toate secretele, nu-i știm toate cotloanele. E mult prea complexă și vastă, nu avem suficiente abilități, iar mintea noastră pare că nu e pregătită să facă față ritmului alert în care se schimbă ori volumului nesfârșit

de informații și posibilități. Și pericole. Pentru că, deși avantajele erei digitale sunt incontestabile, nu întotdeauna știm sau reușim să menținem controlul. Iar creierul nostru emite deja semnale, ne dă un fel de preaviz, pentru că, e clar, simțim: periplul acesta haotic printre cele două lumi a început să ne obosească fizic, mental și emoțional. Ce înseamnă, de fapt, dependența digitală, ce riscuri presupune, ce reacții chimice au loc în creierul nostru, astfel încât ne e din ce în ce mai greu să ne deconectăm, cât de vulnerabili, manipulabili, chiar fragili devenim odată așezați în fața ecranelor, dar și ce soluții recomandă specialiștii pentru ca tehnologia să rămână cel mai benefic și fascinant dar făcut omenirii, aflăm de la invitații acestui Cover Story: prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), unul dintre cei mai renumiți oameni de știință din România, dr. Bogdan Florea, neurolog cu recunoaștere internațională, unul dintre cei trei cercetători care au descoperit o nouă frontieră a creierului, și lect. univ. dr. Constantin Vică, cadru didactic la Facultatea de Filosofie și director adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București, una dintre cele mai sclipitoare minți ale tinerei generații. | 37


COVER STORY

DANIEL DAVID

Și bunicii ne spuneau că o să înnebunim dacă citim așa mult, în loc să socializăm la horă!

î

Înainte de pandemie, un subiect intens dezbătut era Revoluția 4.0. Se vorbea despre o digitalizare profundă, despre robotizare și Inteligență Artificială. Și se vorbea cu pasiune, cu speranță, cu încredere, dar și cu teamă despre cum ne vor remodela toate acestea mintea și viitorul. Consideram că nu suntem pregătiți suficient (și tehnic, și mental) și că vom avea nevoie de timp pentru a ne obișnui cu ideea și pentru a deprinde abilitățile necesare. Pentru că, intuiam, această nouă etapă din istoria omenirii va schimba profund lumea, și din punct de vedere economic, și social. Iată, însă, pandemia a accelerat multe dintre procese, iar tehnologia a dat buzna în viața

38 |

noastră mult mai repede decât ne așteptam. Care sunt avantajele dar și riscurile acestei accelerări? Cât de tare ne tulbură mintea toată această cavalcadă de schimbări despre care în urmă cu un an doar vorbeam? Expert cu recunoaștere internațională în psihodiagnostic şi psihoterapie prin realitate virtuală (RV) şi robotică aplicată în psihoterapie (roboterapie), cu contribuții importante în domeniul utilizării tehnologiei în tratamentul sau prevenirea tulburărilor mentale, prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca (UBB), ne îndeamnă ca, înainte de a cataloga tehnologia într‑un fel sau altul, să ne reamintim rolul esențial pe care descoperirile


COVER STORY

științifice și dezvoltările tehnologice îl au în rezolvarea problemelor majore ale omenirii. Și atunci, spune el, răspunsul la toate aceste întrebări care ne frământă devine simplu: „Accelerarea utilizării tehnologiei nu este bună sau rea în sine, ci devine astfel în funcție de cum o realizăm. Dacă o facem la vedere și într‑un cadru etic bine definit, atunci nu sunt riscuri majore, pentru că tehnologia folosită inteligent poate să ajute la dezvoltarea civilizației umane. Altfel, ca orice alt lucru folosit în exces, ne poate crea probleme. Poate să creeze dependenţă? Da, la fel cum pot crea dependenţă multe alte lucruri, precum alcoolul, fumatul sau mâncarea. Ne tulbură mintea? Da, dar numai dacă e utilizată în exces. Oricum, pandemia doar a accelerat un fenomen care deja avea o viteză destul de mare”. Însă, dată fiind situația actuală, a subliniat expertul, cei care simt că se pierd în proces pot apela la servicii de consiliere psihologică, ce pot ajuta pe linia autoreglării psihologice, în scopul evitării dependenței și pentru „a fi parte beneficiară a acestei noi revoluții în civilizația noastră”.

Ce înseamnă „o expunere sănătoasă”

Profesor de științe cognitive, Daniel David ne‑a explicat și care e limita dincolo de care poate interveni excesul în consumul de tehnologie, mai ales în cazul copiilor și adolescenților. Și ne‑a oferit o nouă perspectivă, ce are la bază rezultatele celor mai noi studii în domeniu. Pentru că, afirmă el, pandemia a demontat o serie de mituri legate de beneficiile utilizării tehnologiei și timpul petrecut în fața unui ecran (telefon, televizor, tabletă, computer). De exemplu, înainte de pandemie, erau mai multe ghiduri care recomandau ca, până la 2 ani, copilul să nu fie deloc expus la screen, apoi, în primii ani de școală, maxim 1‑1.5 ore/zi, cu o creștere graduală a expunerii, indicată pe grupe de vârstă, de până la maxim 2‑3 ore pe zi. Ei bine, studii recente ‑ sintetizate în 2019 și extinse în pandemie odată cu necesitatea trecerii cursurilor în online ‑ au concluzionat că o expunere de maxim 6 ore la un conținut de calitate poate influența pozitiv dezvoltarea psihologică și socială a elevului: „Studiile recente arată că o expunere sănătoasă la tehnologie este în jur de 4 ore (până la 6 ore) zilnic. Peste șase ore, sigur, pentru mulți poate deveni riscantă. Dacă este sub 4 ore, atunci persoanele pot pierde oportunități de învățare

și dezvoltare. Acest lucru este uimitor, deoarece ghidurile în domeniu, realizate mai mult pe bază de ipoteze educate ale experților decât pe date științifice culese și analizate riguros, indicau adesea mult sub 4 ore pe zi pentru copii, pentru a nu fi <afectați negativ de tehnologie>!”. Așadar, pentru orice copil sau adolescent este important să fie familiarizat cu tehnologia, dar să o folosească inteligent și cu măsură, și cu mare atenție să nu treacă în cealaltă extremă, în care să rupă legătura cu mediul înconjurător și să piardă abilitățile sociale de a relaționa, a concluzionat Daniel David, de asemenea, profesor asociat la Icahn School of Medicine din Mount Sinai ‑ New York și director de cercetare la Albert Ellis Institute din Statele Unite.

„Catastrofe” închipuite

Spuneam în introducerea acestui Cover Story că traversăm un moment delicat, în care ne e tot mai greu să definim și să separăm viața personală de cea profesională, acum atât de amestecate între ele, dar și între real și digital. Și mai spuneam că există deja specialiști care privesc cu un soi de îngrijorare noua normalitate, în care „nevoia” de device‑uri ar putea deveni o problemă, mai ales pentru tânăra generație pe care o catalogăm deja „dependentă digital”. Este o falsă sau o reală îngrijorare?, l‑am întrebat pe profesorul David. „Eu nu cred că noile generații sunt dependente digital, ci doar că trăiesc într‑o altă paradigmă. Bunicii noștri ne spuneau că o să înnebunim dacă citim așa mult și stăm în biblioteci, în loc să ne socializăm la horă/ baluri/ discoteci/ jocuri sociale.

PROF. UNIV. DR. DANIEL DAVID, rectorul Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine din Mount Sinai ‑ New York și director de cercetare la Albert Ellis Institute din Statele Unite Foto: Nicu Cherciu

„Eu nu cred că noile generații sunt dependente digital, ci doar că trăiesc într‑o altă paradigmă.” Și nu am făcut‑o! Orice revoluție industrială nouă vine cu astfel de <catastrofe> închipuite, atribuite de vechea revoluție! ”, ne‑a oferit un exemplu real, simplu de înțeles de exponenții vechilor generații, practic cei mai îngrijorați de „dependența de internet” și „lipsa de socializare” a tinerilor. De fapt, relația dintre generații, dar și a acestora cu tehnologia este un subiect căruia profesorul David, autorul celebrului studiu „Psihologia poporului român”, îi acordă de multă vreme o importanță deosebită. Și asta pentru că, a explicat el în numeroase rânduri, în premieră, la acest

| 39


COVER STORY

moment, pe piața muncii sunt active patru generații. Este prima dată în istorie când avem 4 generații angajate în același timp. Acum sunt colegi de birou reprezentanți Baby Boomers, X, Y și încep să apară și cei din generația Z, fiecare cu model de educație, rutine, abilități și valori diferite și care se raportează diferit la lumea în care trăim.

manipulați ori izolați în bule, aparent generatoare de confort și bine, dar care, s‑a dovedit, se pot transforma rapid în conjuncturi toxice. Cât e mit și cât realitate în teoriile conform cărora, dacă nu suntem vigilenți ne putem rătăci prin „cotloanele” Facebook (și ale oricărei alte rețele), putem deveni dependenți și vulnerabili, dar și ușor manipulabili? Psihologul Daniel David recunoaște că pericolul este real, dar că depinde în primul rând de noi cum ne gestionăm contul și timpul petrecut, dar și ce așteptări avem de la relația cu comunitatea virtuală. Da, mintea umană este predispusă la contaminare psihologică, confirmă el, deoarece, inițial, orice informație pe care o înțelegem (comprehensiune) este codată în minte ca fiind adevărată. Ulterior, în pasul 2, prin mecanisme „Generațiile tinere nu fac diferență între inconștiente/automate sau conștiente, este codată realitatea fizică și cea digitală. Pentru tineri, definitiv ca fiind adevărată sau falsă. „Dacă, însă, realitatea digitală este parte a realității fizice, a suntem neatenți, obosiți și/sau bombardați cu vieții. Pentru celelalte generații, care nu pot integra multă informație, nu mai putem implementa adecvat pasul 2. Și atunci, orice înțelegem în realitatea digitală în realitatea fizică, aceasta poate să fie un stresor. De aceea este important ca în limba pe care o vorbim este codat în minte ca astfel de cazuri să ne controlăm interacțiunea cu fiind adevărat! Rețelele sociale pot fi contexte care acest stresor, prin prisma duratei, intensității și favorizează contaminarea psihologică, prin aceste frecvenței. Fiecare generaţie are particularităţile mecanisme (ex. multă informație într‑un loc unde ei. Noi trebuie să judecăm din perspectiva valorilor omul merge cu garda jos, pentru a se distra, nu şi practicilor generaţiei respective, nu prin prisma pentru a analiza critic etc.). Dar, insist, în general, standardelor proprii”. rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine, ci doar un mijloc care ne facilitează interacțiunea Omul este măsura lucrurilor socială. Și aici, <omul este măsura lucrurilor>. Nu Aproape 8 din 10 familii din România (78,2%) rețeaua în sine este periculoasă, ci modul în care aveau, în 2020, acces la rețeaua de internet de ne raportăm la aceasta o face sau nu periculoasă”. acasă, conform unui studiu efectuat de Institutul Adică, exact ca și tehnologia, de care, acum, Național de Statistică. Acestora li se adaugă alte pare că abuzăm. câteva procente care, deși nu beneficiază de acest Ce se va întâmpla însă când virusul nu va mai fi serviciu la domiciliu, se conectează din alte surse. un pericol? Vom menține motoarele digitalizării Practic, din totalul românilor chestionați de INS, turate sau vom da un reset în masă? Mai putem doar 14,1% au spus că nu au folosit niciodată lua în calcul tehnologizarea/ digitalizarea cu pași internetul. mărunți sau drumul acesta pe care am pornit Așa arată România digitală, în care, tot conform deja are doar un singur sens ‑ cu viteză maximă, înainte?! studiului, activitatea principală este navigarea Daniel David este convins că drumul pe care în social media – 83%. Iar din social media, am pornit nu mai are cale de întoarcere. Și, de cu aproape 10 milioane de utilizatori și peste 80.000 de pagini, preferata românilor rămâne, fapt, nici nu ar trebui să aibă: „Clar nu ne mai putem întoarce la ce era înainte de pandemie și incontestabil, Facebook. Relația fiecăruia dintre noi cu rețelele sociale nici nu trebuie să o facem. Noi trebuie să utilizăm este diferită, de aceea și experiențele noastre experiențele bune din această perioadă, mai sunt diferite. La modul general însă, cea mai ales digitalizarea pe scară largă, cu aplicații în populară rețea de socializare din România educație, sănătate, administrație etc. De aceea, pare o lume complexă și vastă, cu posibilități ce eu zic că drumul acesta are un singur sens, dar depășesc imaginarul, dar și cu multe capcane și cu siguranță avem controlul vitezei, accelerației, pericole. Pentru că, pare că ne lăsăm prea ușor opririlor pentru reflecție și chiar al direcției”.

„În general, rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine, ci doar un mijloc care ne facilitează interacțiunea socială. Și aici, <omul este măsura lucrurilor>.”

40 |


COVER STORY

DR. BOGDAN FLOREA

î

Viața. Între real și digital, între balast și perle

În anul 1000, un medic persan, Avicenna, ilustru savant al vremii, a făcut un experiment. Într‑un spațiu relativ restrâns, a legat de un copac un pui de oaie, iar de altul un lup și le‑a observat comportamentul timp de mai multe zile. Distanța dintre cele două animale era de 5 metri în cel mai apropiat punct posibil, deci sub nicio formă nu era cu putință la lupul să ajungă la oaie. Mai mult, Avicenna a îngrijit ambele vietăți la fel de bine: le‑a hrănit și adăpat, le‑a umbrit. Doar că lupul, tot lup. Urla, se zbătea, încerca cu toate puterile să rupă funia pentru a ajunge la oaie. N‑a reușit nici măcar să se apropie, însă, după 6 zile, puiul de oaie a murit. Aceasta este prima definiție a stresului într‑o carte de medicină. Și ne demonstrează, în cel mai trist mod posibil, adevărata măsură a fricii. Povestea ne‑a fost reamintită de dr. Bogdan Florea, neurolog cu recunoaștere internațională, unul dintre cei trei cercetători (alături de profesorul Florin Amzica și Daniel Kroeger de la Universitatea Montreal) care, în 2013, au descoperit o nouă stare a creierului, în comele profunde. Specialiștii apreciază că descoperirea este revoluționară la nivel mondial și că, practic, schimbă manualul de medicină. Câștigător al premiului TEDx 2017 Cluj‑Napoca, în România, dr. Florea s‑a remarcat și ca inițiator al rețelei de Telemedicină în epilepsie. Totodată, el este și unul dintre finaliștii Galei CARIERE 2019, în care l‑am prezentat drept: Neurologul care a „mutat” frontiera creierului și se străduiește să scoată de sub stigmatul rușinii bolnavii de epilepsie. Experimentul savantului persan nu a fost însă adus întâmplător în discuție, ci a fost punctul de plecare propus de dr. Bogdan Florea pentru a explica ce urme a lăsat pandemia în noi, în mintea noastră, dar și cum ne poate influența stresul starea generală de sănătate. Pentru că, ne

reamintește el, „perioada asta a fost cu multe frici. Nu neapărat de îmbolnăvirea propriu‑zisă cu virusul Covid, ci frică de <ce‑o să fie?>. Cu locul de muncă, rata la bancă, școala copiilor etc. Adică stres cronic”. Și atunci, pe termen lung, care pot fi consecințele? Cât de „virusați mental” ieșim din această lungă perioadă de distanțare socială? „Medical, anxietatea în care am trăit o perioadă lungă, schimbă comportamente. Pe de o parte, suntem dornici să ne întâlnim, să ne vedem, pe de alta, suntem cumva <sălbăticiți> social, mai intoleranți, mai îmbufnați. Cred că în cupluri se simte asta cel mai bine. Cupluri care ar fi fost în stare să treacă prin război, prin provocări de coșmar, nu au rezistat în pandemie acasă, pe canapea”.

Creierul este în esență un leneș

Discutând despre ultimul an, practic, două aspecte ne‑au vulnerabilizat: izolarea și timpul petrecut de bunăvoie sau siliți de împrejurări în fața ecranelor. Iar studiile efectuate în această perioadă au confirmat o creștere, ca număr și frecvență, a episoadelor, mai mult sau mai puțin severe, de tulburări de atenție, insomnii, tulburări nutriționale, stări de panică, de nervozitate, chiar depresii și anxietăți. Dr. Florea ne dezvăluie de ce. Oamenii sunt ființe sociale, a spus el, iar în toată perioada aceasta, am realizat cu toții, în măsuri diferite, cât de mult contează interacțiunea nemijlocită dintre noi. Aveam obiceiuri, ritualuri, tabieturi, „mici tradiții”, pe care timp de un an nu am putut să le împlinim. Faptul că stimulii nu mai sunt aceiași, nu mai avem aceeași gimnastică a minții, că am lucrat de acasă și nu de la birou, că „marea drumeție” a fost din sufragerie în bucătărie, că nu ne‑am văzut părinții sau bunicii, a contat enorm. De fapt, „creierul este în esență un leneș, dorește să consume cât mai puțină energie cu putință, preferă obișnuințele deja însușite, iar în fața schimbărilor nu se simte cel mai comod”.

DR. BOGDAN FLOREA, neurolog cu recunoaștere internațională, unul dintre cei trei cercetători care au descoperit o nouă frontieră a creierului

| 41


COVER STORY

Fără surse de bruiaj!

„Recomand evitarea cascadei zgomotului informațional de pe TV și radio, toate cu abordarea clasică, adică pur catastrofică.”

Totuși, subliniază dr. Florea, să mai ținem seamă de un aspect, și anume că, deși am pierdut libertate de mișcare, am câștigat niște timp. Și astfel, am reușit să facem multe din lucrurile pe care le-am tot amânat, „mici bucurii prin casă, renovări, mici recompense pe care altfel nu le făceam”. Însă, riscul de a aluneca spre depresie există cu siguranță. Singurătatea este grea, își întărește afirmația, iar asta o știu mai ales seniorii. De aceea, tehnologia, în tot acest context, a avut rolul ei. Pe de o parte, spune medicul, „cred că a fost important măcar să ne auzim unii cu alții la telefon sau prin alte mijloace de comunicare modernă, cât mai frecvent cu putință”, însă, pe de alta, „recomand evitarea cascadei zgomotului informațional de pe TV și radio, toate cu abordarea clasică, adică pur catastrofică. Categoric de evitat sursele de bruiaj din marele ocean media cu vești catastrofale”. În balanță, în astfel de situații de criză, ne putem ajuta mintea căutând mici bucurii în tot ceea ce avem la îndemână, nu lamentându-ne cu ceea ce nu putem avea sau ceea ce nu mai avem. Sănătatea mentală nu este însă singurul efect al distanțării sociale, ține să atragă atenția dr. Florea: pentru că, recunoaște el, „am o convingere întunecată” și anume: amânarea și lipsa accesului la un diagnostic și tratament pentru toate celelalte patologii ne va face să plătim un preț foarte mare, atât individual, cât și ca sistem de sănătate, ca stat. „Oameni cu suferințe oncologice, gastrointestinale, renale, vasculare au amânat prezentarea la medic, controalele periodice cu cel puțin un an. Timp de 14 luni am vorbit numai despre Covid. Cred că la sfârșitul acestui an 2021, acești pacienți cu patologie non-Covid vor pune o mare presiune pe sistemul sanitar, pe care, până la urmă, tot noi o vom plăti”.

Cum îți dai seama că ești dependent

Revenind la tehnologie, dr. Florea confirmă că în ultimul an s-au făcut multe excese, însă, adaugă el, excesul acesta era „o boală” și înainte de pandemie. Și, ca să ne fie clar cum și de ce ne „bruiem” 42 |


COVER STORY

creierul când o folosim, ne‑a oferit o explicație simplă. Astfel, clarifică el lucrurile, creierul este construit să primească informații diferite prin modalități diferite, coordonate și sincronizate. Simplu spus, când mergem cu mașina, ochii văd lucrurile în mișcare pe lângă noi, urechile aud sunetul aerului în mișcare și al motorului turat. Urechea internă transmite că ne deplasăm cu o anumită viteză din spate în față, spatele și brațele se sprijină mai tare sau mai încet pe scaun când accelerăm sau frânăm. Sunt multe informații, dar creierul știe să le integreze și nu este tulburat. A înțeles simplu: suntem în mișcare cu mașina. Ce se întâmplă cu noi când utilizăm în exces tehnologia? Stăm pe loc, în fotoliu, dar totuși ochii primesc informații despre mișcare în mare viteză, urechile primesc informații despre zgomot de fond, nenatural, o voce transmite mesaje divergente, iar noi „nu știm pe ce lume ne mai aflăm”. Practic, e o distorsionare a capacității noastre de a primi informații, de a ne alinia cu mediul înconjurător, de a interacționa. Utilizarea în exces se numește adicție, continuă medicul. Și efectele ei sunt mai grave cu cât vârsta utilizatorului este mai mică. De altfel, este prezentată și în manualele de psihiatrie infantilă și a adolescenților. Cum ne dăm seama că suntem dependenți? Din nou, foarte simplu: „Dacă primul lucru pe care îl facem când ne trezim este să ne uităm pe ecranul telefonului sau în emailuri, dacă stăm la masă împreună și tu pui telefonul pe masă – cu față în jos sau în sus, nu contează – și în 10 minute îl deschizi să te uiți pe ecran, e vorba de o adicție”.

Lectura, cea mai profitabilă îndeletnicire pentru creier

Însă, când vine vorba de dependența de jocurile video, lucrurile se complică. Pentru că, susține medicul, jocurile pe calculator sunt făcute „de niște tipi bogați, care vor să fie și mai bogați” și pe care, în acest moment, nu prea îi interesează cât timp petrec copiii noștri în fața ecranului. Cu cât mai mult, cu atât mai bine! Și da, confirmă din nou medicul, copilul va fi mai priceput în tastare, în viteza de reacție la niște stimuli nenaturali, reflexele lui vor fi mai vii, va avea câteva calități de iuțime de mână și de ochi, dar nu va fi în stare să stea liniștit cu gândurile lui, ca adolescent, să mediteze sau să citească o carte cap‑coadă: „Întrebați niște puștani de clasa a VIII‑a, în liceele bune din orașe universitare, câți dintre ei au citit o carte de literatură, oricare

ar fi ea, cap‑coadă. Veți fi surprinși amar. Dar, lectura este cea mai profitabilă îndeletnicire pentru creier: obligă cititorul să transpună, cu imaginația sa, informațiile din carte în fantezia proprie, să personifice eroii și să creioneze mental ambientul, parfumul, situația, emoția. Cititul creează valoare intrinsecă”.

Cască ochii, urechile și mintea înainte de a te arunca pe trecerea de pietoni !

Recent, Ministerul Afacerilor Interne a dat publicității un comunicat prin care prezenta un proiect de lege conform căruia, în premieră, pietonii care stau cu ochii în telefonul mobil atunci când traversează strada vor putea fi amendați. Măsura este necesară, consideră MAI, după ce, în ultimii ani, numărul accidentelor rutiere provocate de pietoni a crescut semnificativ.

„Dacă primul lucru pe care îl facem când ne trezim este să ne uităm pe ecranul telefonului sau în emailuri, dacă stăm la masă împreună și tu pui telefonul pe masă – cu față în jos sau în sus, nu contează – și în 10 minute îl deschizi să te uiți pe ecran, e vorba de o adicție.” În expunerea de motive, specialiștii au precizat că, folosirea telefonului mobil, fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală), influențează capacitatea de atenție în momentul angajării în traversarea drumului public. Iar distragerea atenției poate constitui un factor concurent în producerea accidentului rutier. De altfel, o astfel de interdicție există deja, însă numai în ceea ce privește conducătorii de vehicule, acestora fiindu‑le interzis a folosi telefoanele mobile atunci când se află la volan. „Cu totul de acord cu această lege! Oamenii deconectați de mediul în care trăiesc, cu nasul într‑un ecran și cu căștile în urechi, își asumă niște riscuri pe care le transferă însă și celor de lângă ei, adică șoferilor. Cască ochii, urechile și mintea înainte de a te arunca pe trecerea de pietoni!”, este îndemnul specialistului.

| 43


COVER STORY

Ia‑ți viața în mâini și joacă tare!

TOTUL, ACUM,

Odată cu lansarea documentarului „The Social fără să te ridici din fotoliu Dilemma” o altă problemă a încins spiritele. Și mai este o mare nenorocire în lumea Disputele pe tema dictaturii algoritmilor și a virtuală, atenționează neurologul: senzația că poți obține tot ce vrei ACUM. Nu e nevoie să felului în care giganții digitali, prin căi mai mult faci mare lucru, apeși un buton și ai ACUM tot sau mai puțin ortodoxe, ne fac dependenți de ceea ce dorești: „Ți‑e foame? Comandă ACUM aplicații ori rețelele sociale au explodat efectiv și în 30 minute a venit curierul cu masa la ușa în spațiul public. Suntem mai ușor manipulabili în mediul digital, (se luptă companiile să reducă aceste prea lungi a devenit societatea mai fragilă și mai scindabilă 30 minute la 20 minute). Vrei să te uiți la filme? odată cu extinderea internetului? Plătești 10 euro și ți se deschide instant TV‑ul pe Evident, afirmă doctorul Florea, creierul nostru o rețea cu filme la alegere, ACUM. Poți obține e mult mai ușor manipulabil în lumea virtuală TOTUL, ACUM, fără să te ridici din fotoliu. Or decât în cea reală, mai ales prin decuplarea de viața nu e așa! Și e foarte greu să spui unui puști realitate, decuplarea de prieteni, de membrii care visează să fie miliardar într‑o criptomonedă familiei: „Știm că oamenii au emoții când vorbesc ACUM, că oamenii te vor ierta dacă nu ești chiar cu alți oameni și evită, de cele mai multe ori, miliardar la 19 ani, dar nu te vor ierta niciodată interacțiunea directă. Timiditate pe două picioare dacă ești un grobian needucat”. într‑o sală plină, zmei când sunt singuri în fața ecranului și tastaturii sunt mulți. Și atunci își Regula celor TREI de OPT permit să facă lucruri pe care în lumea reală nici nu Este însă în puterea noastră să echilibrăm le‑ar fi gândit măcar. Îndemnuri constante de tipul: balanța între real și digital, și, mai mult, să <open your mind!>, <free your mind!, <Nu are rost controlăm calitatea „materialului” consumat. să stai cu părinții că oricum sunt depășiți, cred că Cum să ne sustragem mai ușor din mrejele sunt deja idioți, ia‑ți viața în mâini și joacă tare!> digitalului? SIMPLU, răspunde din nou dr. sunt mesaje care prind mănușă la un adolescent”. Florea. „În primul rând, să blocăm aferențele Și atunci, putem fi controlați digital, prin mesaje ‑ mult zgomot, puțină informație. Ideal ar fi să subliminale? „Da. Confirm cu responsabilitate. putem fi atât de selectivi, încât să diferențiem Sunt biblioteci întregi care documentează fără balastul de perle. Foarte greu, uneori imposibil. dubiu cât de fragili suntem”. Dar, haideți să nu ne educăm copiii prin documentarele de la TV și filmulețele de 2 minute de pe canalele de socializare (că studiile arată că TOT ce este mai lung de 90 secunde nu este urmărit!!! Adică înțelegeți???). Apoi, ieșirea din ritmul haotic cotidian în care doar REACȚIONĂM, nu mai ACȚIONĂM. Pentru că ne surprindem că doar reacționăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru: ce e‑mail‑uri am primit, ce SMS‑uri, ce mesaje ne solicită una și alta, ce butoane trebuie apăsate ca eroul din joc să nu își piardă din energie. Dar nu suntem în stare să INIȚIEM noi ceva, să fim tenace în ceea ce inițiem, să urmărim închiderea unei bucle. E senzația idioată că nu ne trăim viață, ci viața ne trăiește pe noi”. În plus, să avem un program structurat pe care să îl urmăm, respectând regula celor TREI de OPT a academicianului Ovidiu Bojor: 8 ore de somn, 8 ore de muncă, 8 ore de odihnă activă. Pentru că, la modul cel mai simplu, a încheiat medicul: „digitalul este bun, uneori fantastic: ne poate face viața mai ușoară. Problema este a dozei și a echilibrului. Exact ca în viață!”.

„ACUM. Poți obține TOTUL, ACUM, fără să te ridici din fotoliu. Or viața nu e așa!”

44 |


COVER STORY

DR. CONSTANTIN VICĂ

Hamsteri pe roata plăcerii. Nevoia de etică

p

„Participăm, mai mult nevoiți, la o accelerare a integritate academică din România (2018). În schimbării dintr‑o lume instituțională inteligibilă, prezent, dr. Constantin Vică este coordonatorul cu o țesătură socială diversă, chiar dacă uneori unui program de masterat extrem de apreciate de bulversantă, către o lume mult mai opacă, studenți dar și de comunitatea academică, „Etică guvernată privat de marile platforme online, care aplicată în societate, afaceri și organizații”, și tind să ducă sub un numitor comun toată existența predă în cadrul programului „Philosophy, Politics umană, transcultural și cu o iluzie a anistoricității. and Economics (PPE)”, primul program de acest Nu e vorba de totalitarism în stilul secolului XX, gen din România și unul dintre puținele din ci de totalism digitalo‑algoritmic, prins într‑un Europa de Est, ambele la Facultatea de Filosofie. prezentism obsedant. Totul se întâmplă aici și Despre migrarea masivă în online, despre rețele acum, fără nicio memorie (în afară de cea a și etica comunicării în mediul virtual, despre arhivării automate și păstrării în bazele de date)”. drepturile și îndatoririle utilizatorilor de internet, Fragmentul de mai sus e o condensare a unei despre nativii digital și școala „de acasă”, am stat și idei pe larg dezbătută într‑un articol publicat, noi de vorbă cu Constantin Vică, cel de‑al treilea anul trecut, într‑o revistă de filozofie, care începe invitat al rubricii Cover Story. așa: „2020 este anul primei pandemii trăite prin internet”. Capitalismul supravegherii Mai mult de jumătate din populația lumii Este un nou concept lansat de Shoshana Zuboff, este acum online și, din cauza autoizolării, viața reputat profesor la Harvard, psiholog, filosof noastră morală și socială se desfășoară aproape și scriitor. Rezultat al unor cercetări, analize exclusiv digital, descria pe foarte scurt situația și observații întinse pe aproape 12 ani, noul autorul, context în care, spunea el, două întrebări concept, descris în volumul „Epoca supravegherii urgente au nevoie de răspuns: cât de mult ne capitalismului: lupta pentru un viitor uman la putem baza pe internet, ca set de tehnologii, și cât noua frontieră a puterii”, desemnează o nouă de mult ar trebui să avem încredere în platformele formă a acumulării și monetizării surplusului și aplicațiile online. conversațional și comportamental online de Autorul articolului este Constantin Vică, către companiile din Big Tech, cu scopul nu descris de elita filozofiei autohtone drept una doar de a înțelege, ci și de a prezice și schimba dintre cele mai sclipitoare minți ale tinerei comportamentele. „Viitorul digital a fost deturnat generații. Este lector universitar la Facultatea de acest capitalism care deține și operează acum de Filosofie și cercetător (director adjunct) în internetul. E mult de muncă, dacă vrem să cadrul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, construim noi punți către un viitor digital pe care Universitatea din București. În 2011, a obținut toți să îl putem numi ACASĂ”, spunea autoarea într‑un discurs de prezentare a cărții. titlul de doctor cu o teză despre filosofia și etica internetului și world wide web‑ului. A participat Pornind de la acest concept, Constantin Vică susține că noile structuri politice ale la stagii de cercetare la Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics – University of Oxford, „capitalismului supravegherii” nivelează și astfel Hokkaido University ‑ Sapporo, Japonia și mărginesc rolul socialului, rol de „spațiu” al Université Paris‑Est Créteil. A publicat numeroase interacțiunii și co‑transformării dintre oameni, articole despre internet și ameliorarea cognitivă, un spațiu care trebuie să rămână public, deschis, Inteligența Artificială ori etica viitorului și este, chiar experimental. „Social media nu sunt sociale, de asemenea, coautor al manualului de Etică și nici antisociale, sunt transformarea identităților

LECT. UNIV. DR. CONSTANTIN VICĂ, cadru didactic la Facultatea de Filosofie și director adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București

| 45


COVER STORY

în mărfuri”, este el categoric. Context în care, consideră, nu mai avem nicio putere de a decide ce informații primim: „Chiar dacă suntem încă în posesia mijloacelor fizice de producție comunicațională (laptopuri, telefoane, tablete etc.), nu mai putem controla fluxul informațional și nici orienta în câmpul cunoașterii. Redevenim, după cum susținea încă de acum vreo zece ani un cercetător al istoriei comunicării, Thomas Pettitt, niște țărani medievali”. Pentru că, duce el mai departe ideea, social media și multe din conținuturile online sporesc apetența noastră pentru credulitate și scad capacitatea de a ne exersa scepticismul, așa cum o fac oamenii de știință, adică după regulile logicii, gândirii critice și ale celei științifice. Devenim suspicioși, nu sceptici, „iar suspiciunea nu e un mecanism bun pentru selecție informațională și nici pentru a aproxima adevărul, ci o reacție, infuzată emoțional, de neîncredere. Unde ar trebui să avem dubii nu o (mai) facem, unde ar trebui să acordăm încredere nu mai știm cum”.

Balanța virtuală. Drepturi și îndatoriri

Digitalul, însă, ca orice alt domeniu, trebuie să fie guvernat de niște reguli, care să cuprindă drepturi și obligații. Dar, la acest moment, așa cum sunt construite platformele, putem vorbi de un dezechilibru sau un echilibru de drepturi și îndatoriri? Lumea online e parte a lumii noastre de zi cu zi, nu un teritoriu utopic, de dincolo, sau pur cognitiv (cum era înainte de corporatizarea internetului în stadiul său de putere, apărut odată cu impunerea Google), descrie perspectiva Constantin Vică. Lumea online e guvernată, în principiu, de legile din fiecare stat ale fiecărui utilizator, continuă el, iar lucrul acesta naște multe probleme de jurisdicție. De asemenea, confirmă, există și norme extinse, regionale, chiar internaționale, cum ar fi GDPR. 46 |

Aceste reguli includ balanța de drepturi și obligații, atât pentru proprietarii de platforme și websiteuri, cât și pentru utilizatori. Problema apare la felul în care sunt negociate aceste norme și cum utilizatorii, chiar dacă au reprezentanți (în parlamente, de exemplu), sunt totuși marginalizați: „Drepturile noastre online există, dar nu așa cum am fi vrut. Opoziția falsă dintre dezvoltare economică și etică a dus aici: să nu punem frâne inovației de dragul vieții private sau autodeterminării informaționale a oamenilor. Ca și cum inovația este un bun în sine, iar respectul pentru persoane ar fi doar un impediment în dobândirea sa. Nici Uniunea Europeană, fără îndoială cea mai avansată în a susține respectul pentru persoane și drepturile omului, inclusiv online, nu e un exemplu de bune decizii și practici – GDPR‑ul a crescut costurile fiecăruia, mai ales ale utilizatorilor. Dar dacă privim dincolo, chiar dincolo de Atlantic, nu numai peste Volga sau Marele Zid Chinezesc, situația e mult mai proastă. Asimetria dintre Big Tech și populații, chiar în statele care ar trebui să le protejeze, este <imensă>, în termeni de putere”.

Să nu...!

Dreptul la libera exprimare este unul fundamental și, probabil, cel mai „transferat” din viața reală în cea digitală, cu precădere în platformele de socializare. Deseori însă, ne lovim de o alterare a comunicării în aceste rețele, ceea ce ne dă impresia că ar fi un Eldorado, în care constrângerile sunt puține și în care responsabilitatea, decența, etica, în general valorile după care ne ghidăm într‑o societate fizică, pot pierde mult din greutate. Dreptul la libera exprimare este fundamental, dar nu e unicul drept, afirmă expertul, e prins și el într‑o rețea de drepturi, cu justificări felurite. Nu e negociabilă existența sa, dar nu e nici absolut. Sunt clauze care‑l limitează, de exemplu: „să nu generezi acțiuni care nasc


COVER STORY

„Social media nu sunt sociale, nici antisociale, sunt transformarea identităților în mărfuri.”

ura sau să nu provoci daune nejustificate unor persoane nevinovate” sau, cel mai important, să nu discriminezi, marginalizezi, chiar stigmatizezi persoane și grupuri oricum defavorizate, adaugă el. Și, ca să înțelegem în întreaga complexitate fenomenul, ne dezvăluie și „misterul” încălcării atât de frecvente, și, uneori, flagrante a normelor de conviețuire și comunicare în online: „Oamenii sunt ființe limitate, ca orice animal, și oricât de multă cultură, în sensul cultivării de sine prin valori, am avea tot vom fi neatenți în expresiile noastre. Problema apare când această acceptare de sine, individualistă, atomistă, auto‑limitativă, dublată de lipsa simțului (auto) critic, este încurajată sistematic. Un regim politic care ar face asta, într‑un stat, ar fi indezirabil și, istoric, ar duce la dispariția acelui stat, chiar disoluția acelei societăți. Dar când o face regimul algoritmic al vieții platformizate (și chiar plafonate, să facem un joc de cuvinte), este greu de detectat și controlat. Precum Facebook, toate aceste așa‑zise rețele sociale online ne incită către discursul de sine cu orice preț. Iar prețul îl reprezintă filistinismul, mândria, negândirea consecințelor din lipsa de asumare a responsabilității, dorința de succes etc.”. Asistăm, duce mai departe ideea, în planul social, la renașterea „haitelor de vânătoare” care „te aleargă spre tribunalele poporului”. De aceea am redevenit pasionați de găsirea unui țap ispășitor de fiecare dată: „Nu vreau să spun că trebuie să ne autocenzurăm intuițiile morale și dezacordurile, ci că platformele nu sunt făcute pentru deliberare rațională, ci pentru a ține hamsterii pe roata plăcerii. Astfel, rezultatul moralizărilor noastre e unul imoral”.

Întortocheata țesătură a opiniilor

Dincolo de cenzură sau autocenzură, însă, a da unfollow, unfriend sau a nu accepta cereri de la utilizatori care nu corespund standardelor, principiilor și valorilor

noastre este o alegere conștientă și asumată până la urmă. Una care, însă, susțin tot mai mulți experți în social media, ne poate vulnerabiliza. Pentru că, e clar pentru oricine a navigat măcar o dată prin imensitatea acestor rețele, în interiorul lor se resimte, mult mai evident decât în viața reală, efectul de polarizare și de turmă. Și atunci, mai putem vorbi de conectarea la realitate, de echilibrul relațiilor interumane? Bula noastră virtuală ne apără sau chiar ne vulnerabilizează? Ambele – a răspuns fără echivoc filosoful. Suntem mai vulnerabili socio‑epistemic, pentru că nu avem acces la alte opinii, deci credem că „țesătura opiniilor” e mai simplă, mai clară sau mai sigură decât e, de fapt. Suntem și mai apărați emoțional, căci nu avem provocări, doar confirmări, strângeri de mână, aplauze. Dar asta doar online. La modul general însă, „nu suntem prinși definitiv în <bule informaționale> sau <camere cu ecou (controlat)>. Dincolo de o minoritate (deloc neglijabilă) de înregimentați în jurul conspirațiilor sau unor cauze antidemocratice (pe care nu i‑aș face răspunzători întrutotul de convingerile lor), cred că oamenii în genere participă la mai multe astfel de <bule>. Nu total diferite sau opuse, dar aparținem și trăim în mai multe (sub)culturi (offline și online – aici înțelese ca seturi de practici, atitudini, cunoștințe etc.) ale grupurilor din care facem parte. Există polarizare, dar în policentrism, adică avem mai multe poziții opuse față de alții, cu care totuși ne trezim în același centru de interes sau preferințe, cu alte ocazii. Nu există un singur pol al vieții noastre, de aceea norocul ne vine din continua pendulare între mai multe astfel de puncte pe harta existenței și identității. Suntem multipli și asta ne face să scăpăm, de cele mai multe ori, din capcana unidimensionalului sau fanatismului”.

| 47


COVER STORY

În loc de concluzii

În ciuda tuturor celor scrise mai sus, partida, desigur, nu e pierdută (încă), a ținut totuși să sublinieze în încheiere expertul. Dar, din punctul lui de vedere, „cum nu avem nicio așteptare de la platforme să poată stăpâni jocurile dezinformării”, cum educația a devenit „videochat școlar‑academic și, deci, ignoranța va crește”, șansa ar fi tot de la o bună utilizare, rezonabilă, a altor tehnologii care să amelioreze procesele noastre cognitive. Drept urmare, alături de colegii săi de la Centrul de cercetare în etică aplicată, Cristina Voinea și Emilian Mihailov, și împreună cu profesorul Julian Savulescu (Universitatea din Oxford), în 2020, a încercat să arate lumii câteva căi pentru ameliorarea slabelor performanțe cognitiv‑intelectuale online. Rezultatele cercetării au fost prezentate într‑un articol din revista Science and Engineering Ethics, „The Internet as Cognitive Enhancement” (cu o prezentare în română, publicată de Mindcraft stories, Internetul azi. Prea multă informație, prea puțin timp să o procesăm). Și, conform concluziilor făcute publice, e posibil să contracarăm captologia platformelor și „tromboza informațională” prin exerciții de creștere a abilităților și reflectivității online (digital literacy), prin utilizarea de amelioratori cognitivi (care să țină atenția în controlul utilizatorului), prin sisteme colaborative de marcare, verificare și taxonomie a informației sau chiar cu ajutorul unor companioni artificiali, noi „prieteni critici” cu obiceiurile noastre. „Acestea constituie doar câteva căi de a depăși stadiul distracției de sine și a distragerii prin design”, a conchis lectorul universitar Constantin Vică.

48 |

Suntem mai apărați emoțional, căci nu avem provocări, doar confirmări, strângeri de mână, aplauze. Dar asta doar online. Q&A: Navigatori digital într‑un ocean informațional plin de furtuni și riscuri

Un profesor popular în rândul studenților, pe care îi consideră „cei mai buni tovarăși de drum”, discuția a trecut de la sine în, poate, cea mai fierbinte zonă a subiectului, tânăra generație și provocările școlii de acasă. Un plus enorm în procesul educațional, internetul reprezintă pentru tânăra generație și principalul instrument de socializare și divertisment. Sunt o generație dependentă digital sau pur și simplu noi nu‑i înțelegem? Generația de elevi și studenți de azi este nativă digital, nu dependentă. E ca și cum am spune că bunicii ar fi dependenți de radio și televiziune. Nu sunt, doar că așa au crescut și s‑au obișnuit să fie oameni informați, care se deschid către lume, către a afla ce se întâmplă în afara, în exteriorul lor. Ar fi interesant un experiment în care, pentru o săptămână, să zicem, am inversa mijloacele de informare și comunicare. Cred că le‑ar fi mult mai greu adolescenților ‑ nu să asculte „Cotele apelor Dunării”, ci să nu poată da „share”  Cât de important este locul pe care internetul îl ocupă în formarea identității și, în general, în viața lor? Identitatea nu e un monolit, ea e permanent în (de)formare. Aici ritmul noilor aplicații, restrângerea spectrului atenției, lipsa alternativelor online stimulante intelectual și benefice sensibilității umane (pentru cei mai mulți, mă refer – ele există, dar nu sunt vizibile,

populare, accesibile gratuit etc.) generează o luptă și mai mare în configurarea unei identități multiple, dar nu schizoide sau contradictorie. Adolescența și tinerețea în modernitatea post‑industrială oricum erau o provocare, acum e și mai greu, într‑un ocean informațional plin de furtuni și riscuri, de la cele ale vieții private la cele publice, ale reputației. Nu aș medicaliza ce li se întâmplă adolescenților online acum. Ce am putut detecta, din conversațiile cu aceștia, este că aproape niciunul nu mai crede în potențialul emancipator al internetului. Trăiesc online pentru că așa e viața, dar nu‑și doresc neapărat asta. Școala de acasă... care credeți că au fost cele mai mari provocări ale educației online? Ceea ce s‑a întâmplat cu educația în vreme de pandemie e emblematic: a devenit un simulacru sau un surogat (și mai ineficient sau nedrept) al unei (foste) activități autentice de formare, instruire, dezvoltare, emancipare. De fapt, educația online e o contradicție în termeni, pentru că educația presupune prezență, a fi și a descoperi împreună (ca opusă auto‑instruirii, faptului de a fi autodidact), angajament, experiențe noi cu rol formator, care trebuie împărtășite, iar online înseamnă de‑spațializare, de‑situare și ubicuitatea necontrolabilă a teleprezenței (unde accentul pică pe tele, „distanță”). Educația a luat forma teleconferințelor (în cel mai bun caz) sau a schimbului de scrisori (în cazul în care s‑a redus la teme transmise elevilor prin WhatsApp).


INTERVIU

Facebook pânza de păianjen în care intrăm de bunăvoie CATI LUPAȘCU

î

În 2015, o nouă apariție editorială urca rapid în topul vânzărilor. Sub semnătura lui Teodor Baconschi, volumul „Facebook – Fabrica de narcisism” (editura Humanitas) aducea în atenția opiniei publice un fenomen – o rețea socială ce reușise să cucerească în doar câțiva ani planeta, generând o nouă revoluție a informației, ca „o explozie cu indice amețitor”. În realitate un eseu de antropologie culturală și o veritabilă radiografie a societății de atunci, cartea vorbea despre o nouă lume (internetul), care „absoarbe timpul vieților noastre” și care „a schimbat deja peisajul umanității”, dar și despre o „pânză de păianjen în care intrăm de bunăvoie” - Facebook, pentru că „flatează vanitatea umană și nevoia de comuniune atât de sever contrariată de singurătatea metropolei moderne”. „Este noua platformă publică doar o larmă generalizată și năucitoare sau un ecosistem de comunități care va deveni în

timp stabil?”, se întreba, atunci, autorul, el însuși utilizator de Facebook, „poziție” de care a „abuzat” din plin în conceperea cărții.

scandalurile zilei, pe care, însă, le pune întotdeauna într-o altă perspectivă, fără patos, fără parti-pris-uri, doar elegant, civilizat și susținut de argumente.

Doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, scriitor, diplomat și fost politician, și astăzi, Teodor Baconschi este o prezență activă pe Facebook. Are zeci de mii de prieteni și următori (pe contul și pagina oficială din rețea), postează constant și adună la fiecare postare sute de likeuri și comentarii. Jonglează delicat cu subiectele, le îmbină cu grijă, alternează temele serioase ori grave cu tușele de umor. Incită deseori prin abordare, astfel încât fiecare postare se transformă de la sine într-o dezbatere. Iscă polemici, dar în răspunsuri reușește întotdeauna să își păstreze calmul, politețea și finețea. Nu evită niciun subiect, mai mult sau mai puțin comod, de la religie până la

Zilele trecute, la mai bine de 6 ani de la apariția volumului, am stat de vorbă cu Teodor Baconschi. Cum percepe acum Facebook, cum menține controlul real-digital și cum se simte, de fapt, în bula lui virtuală, sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am adus în discuție. ASSIDUA STILLA SAXUM EXCAVAT. Acesta este motto-ul care vă guvernează prezența în rețeaua de socializare Facebook: Care este, practic, obiectivul pe care, chiar dacă uneori pare imposibil, urmăriți să-l atingeți prin constanță, răbdare și efort? Statisticile despre România digitală ne situează la coada UE, dar în plină evoluție. Regăsim în ele schema unei dinamici lansate târziu, nu tardiv: putem

| 49


INTERVIU

recupera decalajele și o facem, organic, deși ne plângem de stagnare. Lamentațiile românești sunt deopotrivă un mecanism de victimizare și unul de compensare. Ele stimulează, în fond, dezvoltarea spre care tindem. Sunt prezent în social media pentru că înțeleg importanța mediului virtual – noua noastră agora locală, națională și globală. Mă declar încă fascinat de felul în care aceste platforme digitale remodelează societățile umane, obiectivând o conștiință colectivă care, mai demult, se manifesta doar prin elite. Acum, vocea comunității e corală și democratică. Uneori cacofonică, alteori determinantă, inclusiv politic. Care e „obiectivul” meu? E doar acela de a participa, printr-un jurnal virtual de idei, la conversația generalizată. Cu un public de circa 40.000 de cititori, nu am o audiență comparabilă cu regii manelelor sau „influencerii” omniprezenți în toate formatele media, însă publicul „meu” e riguros selectat și compus din persoane care au, adesea, un impact socio-profesional notabil. Într-o lume atât de amestecată, în care frivolitățile sunt sfintele aducătoare de like-uri, vi se pare vreodată dezarmant să păstrați nivelul ridicat, să continuați să promovați valorile înalte? Social media seamănă cu un mall universal. Există magazine pentru toate gusturile, nevoile, nivelurile de educație și așteptările. Îmi văd oferta de conținut FB ca pe o librărie: cărți, valori, idei, cultură, istorie, meditație, dezbatere, fără ca asta să excludă o zonă cu papetărie colorată, ceaiuri aromate și ciocolată neagră. Vulgaritatea si scandalul au destui exponenți și consumatori. Există și un public dornic de altceva, care dorește să se educe, să priceapă lumea, să descifreze sensul umanității și să trăiască rafinat, înțelegând totodată că orice democrație e natural diversă, pestriță și, cel mai adesea, stridentă. Mă bucur de compania unor oameni care vor mai mult și mai bine, fără să excludă, sau să disprețuiască pe cineva. În 2015, ați lansat o carte ce a stârnit destule controverse: Facebook – Fabrica de narcisism. Și întrebați atunci (sau vă întrebați): Este noua platformă publică doar o larmă generalizată și năucitoare sau un ecosistem de comunități care va deveni în timp stabil? Ei bine, care este răspunsul dvs astăzi, după 6 ani de la lansare? Reflecțiile din volumul de care vorbiți s-au 50 |

dovedit realiste. Atunci când am scris cartea, nu percepeam totuși riscul exilării utilizatorilor de FB în „bule” etanșe, nici măcar transparente, unde îți confirmi „în buclă” prejudecățile. Cu acest risc mă confrunt și prin el îmi testez minima înțelepciune. Las deliberat în lista mea oameni cu opțiuni de stânga și dreapta, religioși sau agnostici, urbani sau rurali, din țară și diaspora, brilianți profesional, sau numai onești în raza lor, modestă, de acțiune. Nu pot avea dialog cu neciopliții agresivi, cu inșii fără dubii (și dominați de „certitudini” semidocte). Dacă interlocutorul e articulat și decent, nu-i cer nicidecum să-mi reproducă ideile și nici preocupările favorite. Am bunul simț de a-mi recunoaște limitele intelectuale și sunt dispus să învăț de la oricine altcineva. Cum percepeți astăzi Facebook, ce s-a schimbat? Între timp, FB a cam devenit un mediu pentru adulții copți, dacă nu cumva răscopți! Generația cea mai recentă preferă Messenger, WhatsApp, Twitter, LinkedIn sau frivol-amuzantul Tik-Tok. Conservatorii duri – care se consideră victime ale excesului de corectitudine politică – au migrat spre platforme de tipul MeWe, care promit eliminarea oricărei „cenzuri”. FB toacă prea mult timp, dar nu o să dispară, pentru că a devenit o platformă de știri integrate, text, video – tot ce vrei. În fond, mass-media clasice s-au mutat tot pe social media, de acolo își culeg cu precădere atât publicul, cât și veniturile publicitare. Din păcate, diversificarea e doar aparentă, pentru că giganții digitali își apără monopolul prin fuziuni și achiziții cu care, adesea, nici nu suntem la curent. Dumneavoastră, ca utilizator de social media, ați simțit vreodată că algoritmii și aplicațiile marilor giganți au puterea să vă influențeze sau să genereze dependență? Algoritmii sunt croiți pentru a genera dependență, adică pentru a face din noi prizonierii voluntari ai respectivelor platforme. Știm deja că noi suntem marfa. Ne vindem timpul și patronii giganților digitali fac zilnic miliarde, pentru că ne prind într-o rețea fină de reclame adaptate datelor pe care le livrăm. Asta stimulează consumul, deci creșterea economică globală. Avem și avantaje individuale, nu doar pe Marketplace-ul FB, ci chiar pe pagina proprie, unde promovăm, volens nolens, tot ce „producem”.

Teodor Baconschi doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, scriitor, diplomat și fost politician


INTERVIU

Categoric, avantajele internetului (o adevărată ușă larg deschisă spre universul cunoașterii) și ale Facebookului (care asigură, totuși, o vizibilitate enormă) sunt de necontestat. Nu toți și nu întotdeauna reușim însă să păstrăm controlul, echilibrul. Pe lângă dependență, suferim contradicția dintre psihologia social media și puterea lor de arhivare: o sursă garantată de regrete! Scriem la cald, adesea necugetat, chestii care rămân acolo.

Mă uit la unele postări impulsive, absurde, incorecte sau chiar aberante. Autorii lor fac valuri pe care vor să le domolească, dacă mai pot – și nu prea mai pot, de vreme ce „dușmanul” a făcut un print screen în chiar minutul ulterior postării. Ideal e să revezi – de câte ori e nevoie – ceai scris, înainte de a comunica urbi et orbi. Cenzura făcută de alții e odioasă, însă datoria de a-ți exercita discernământul rămâne imperativă, cel puțin pentru igiena comunitară. Cu toate precauțiile, tot vei da peste cititori care scot din

în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi când sunt dificile”, spunea Horia Roman Patapievici, despre cartea lui Baconschi. Noi, ca să întărim aprecierile lui (și în ton cu subiectul interviului) redăm un fragment dintr-un text din prima parte a volumului, ”Moartea ca valoare adăugată”:

Recent, la Editura Polirom, a apărut un nou volum ce poartă semnătura lui Teodor Baconschi. ”Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane” este o colecție de texte publicate în ultimii ani în Dilema veche și grupate pe centre de interes definitorii pentru autor: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi. ”Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor,

Moartea oferă însă cel mai frumos cadou al creatorului (oameni de cultură și artă, personalități la modul general – n.r.) față de comunitate. (...) Lumea accesează articolul aferent din Wikipedia, pe Facebook apar mărturii efuzive, amintiri egocentric-pioase și laude hiperbolice, primarii ies cu propunerea de a boteza străzi din urbea lor cu numele „drag” al defunctului, se lansează chete online pentru statuia (sau măcar bustul) care să perpetueze „prezența” celui dispărut. Întrucât provoacă emoții colective, moartea se vinde bine, adună like-uri și redistribuiri: e de bonton să postezi propria variantă de necrolog, îngroșând cu eleganță sau patos lamentațiile obștești.

context, nu pricep cu adevărat sensul celor scrise, îți fac procese de intenție și se declară vexați, pentru că iau totul ca pe un atac la persoana lor (aș numi asta egocentrismul ofensatului nativ). În realitate, mai este Facebook o imensă rețea de socializare, sau, mai degrabă, o mini-închisoare, în care fiecare se autoizolează în bula lui și permite accesul unui număr limitat de prieteni? Faptul că, aparent, deținem acest control al interacțiunilor e un avantaj sau un dezavantaj? Arhitecții „standardelor comunității” lasă paza acestora pe seama unor algoritmi surzi, orbi și cam stupizi. Mi s-a întâmplat să primesc o interdicție de acces pentru o postare veche, în care condamnam fascismul: cu lista lui mecanică de cuvinte-cheie, algoritmul a dedus că făceam apologia fenomenului... Cu prilejul audierii din Congresul american, Mark Zuckerberg a recunoscut că efectele FB sunt incontrolabile. Poate că era maniera lui de a descuraja reglementările guvernamentale... Altfel, echo chambers exprimă cognitiv și digital tribalismul lui homo sapiens, care e o ființă teritorială, belicoasă și selectiv-solidară. Putem corecta aceste date genetice prin educație, dar nu le putem elimina. Datul cu părerea despre tot ce mișcă este o „ocupație” preferată de poporul român. Dacă n-ar fi fost Facebook, probabil am fi inventat noi ceva. Dacă așezăm, acum, în oglindă Facebook și celebra Poiană a lui Iocan, am obține un veritabil film al evoluției socializării la români? N-am revăzut ecranizarea romanului Moromeții, dar am văzut recent un film documentar din 1948, care arăta o Românie distrusă de război, de secetă, săracă, analfabetă, în plină sovietizare... Să ne bucurăm că, prin eforturile națiunii și cu ajutorul Occidentului, am parcurs un drum întortocheat, dar ascendent. Altfel, n-aș zice că ne dăm cu părerea mai mult și mai prost decât orice alt popor. Prin revoluția tehnologică a veacului 21, toți oamenii trăiesc undeva între Efectul Dunning-Kruger, Principiul lui Peter și Legea lui Murphy...

| 51


NEUROSCIENCES

Tehnologia și Fericirea. Elefantul și Călărețul FLORENTINA CARAIMAN De ce ne pierdem tot mai repede răbdarea și suntem tot mai puțin toleranți cu lucruri și oameni care nu ne plac, dar cu toate astea ne doare când suntem noi înșine criticați sau respinși de ceilalți? Sunt acestea trăiri ale tuturor oamenilor sau sunt specifice unei vârste anume? În ce fel ne afectează diferențele între generații, cum sunt ele amplificate de tehnologie și de contextul pandemiei și cum învățăm să ne reconectăm cu cei din jur? Nu în ultimul rând, de ce e, de fapt, atât de important să fim conectați social și cum ne afectează lipsa relațiilor bunăstarea psihică, chiar și în cea mai pașnică, sănătoasă, prosperă și inovatoare perioadă din istoria omenirii? Acestea sunt câteva dintre întrebările importante la care ne-am propus să găsim răspuns în discuția de astăzi, în care l-am avut alături pe Paul Olteanu. Paul este Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare. El dezvoltă și livrează programe de training și coaching fundamentate în ultimele descoperiri din neuroștiință și psihologie, cu scopul de genera transformări personale și organizaționale sustenabile. Este și fondator Mind Architect, un podcast care a avut o creștere uimitoare în ultimul an, depășind deja 2 milioane de ascultări în rețelele de podcasting și apropiindu-se de pragul de 3 milioane în YouTube. 52 |

Elefantul și Călărețul Pentru a putea răspunde întrebărilor complexe, e nevoie să înțelegem mai întâi cu ce aparatură lucrăm zi de zi. Așadar, cum ne funcționează creierul? Cu câteva zeci de ani în urmă, un reputat psihiatru și neurocercetător, Dr. Paul MacLean, a propus o teorie (denumită Teoria Creierului Triun) care împărțea creierul în trei structuri cerebrale diferite : creierul reptilian, cea mai primitivă parte a creierului, care controlează funcțiile vitale – pulsul, respirația, digestia, echilibrul etc creierul paleomamalian (sistemul limbic), responsabil pentru emoții și atașament creierul neomamalian (neocortexul), cea mai tânără parte a arhitecturii noastre cerebrale, însărcinat cu planificarea, anticiparea, perceperea timpului și a contextului, inhibiție, empatie etc. Ulterior, noi studii au dus la nuanțarea teoriei creierului triun și descoperiri care demonstrează că cele trei structuri nu sunt complet separate una de cealaltă și sunt de găsit în mai multe specii (există, de pildă, reptile cu sistem limbic, la fel cum există mamifere cu neocortex și chiar cortex prefrontal). De la structuri cerebrale la sisteme decizionale, în 2006, psihologul Jonathan Haidt, profesor de etică la University of New York, în cartea „The Happiness Hypothesis”, denumește structurile primitive (creierul reptilian și sistemul limbic) Elefantul (Sistemul 1 la Daniel Kahneman sau


NEUROSCIENCES

inconștientul la Sigmund Freud), iar neocortexul devine Călărețul (Sistemul 2 la Kahneman sau conștientul la Freud). Elefantul și Călărețul au devenit „vedete” în România, după ce Paul Olteanu a popularizat metafora celor două sisteme decizionale în podcastul Mind Architect și în programele de training pe care le dezvoltă, explicând pe înțelesul tuturor legătura dintre creier, minte și trăirile și emoțiile noastre din viața de zi cu zi. Acum, că știm puțin mai bine cum ne funcționează creierul, de unde luăm emoțiile și unde trăiește conexiunea cu ceilalți, vine întrebarea „bun, pe care dintre sisteme îl afectează tehnologia și cum ne folosim de ele pentru a îi înțelege efectele și rolul în relațiile cu cei din jur?”.

Contextul

„Tehnologia, din perspectiva neuroștiințifică, prin multitudinea de device-uri pe care le avem acum la îndemână, are capacitatea să mobilizeze dopamina instantaneu în creierul nostru. Dopamina este un hormon care corelează cu motivația și se mobilizează ori de câte ori trăim ceva ce creierul nostru percepe drept bun pentru supraviețuire. Însă, pentru a înțelege legătura, trebuie să explicăm contextul”, a pornit Paul în dialogul nostru, la finalul căruia ne-a promis sfaturi și răspunsuri. Iar contextul, conform lui, este următorul: toate mamiferele au patru motivații biologice universale, care n-au legătură cu faptul că ești om, maimuță, cățel sau tigru, că ești mascul sau femelă, sau că trăiești acum sau ai trăit acum 2.000 sau 20.000 de ani. Iar cele patru sunt: Safety (siguranța, instinctul de supraviețuire); Status (Statut) creaturile privilegiate precum Mascul Alfa sau Femela Alfa mănâncă și se reproduc primii, de aceea toți membrii grupul sunt într-o permanentă luptă pentru a-și crește statutul; Sex - nevoia de a transmite genele mai departe Self reliance (autonomie) Tehnologia hrănește din plin nevoia de statut, sex și autonomie, fiecare like, share, laudă însemnând o micro-eliberare de dopamină, deci o activare a centrilor de recompensă și plăcere. Însă tehnologia, ține să sublinieze Paul, nu este o problemă în sine. Problema este că toate aceste device-uri reușesc să activeze niște sisteme interne care nu au evoluat atât de alert ca știința: „Și, de fapt, aici e baiul. Pentru că e o incompatibilitate

între arhitectura noastră cerebrală și cum funcționează creierul din perspectiva acestor hormoni - dopamină, serotonină, cortizol (apare când nu te bagă oamenii în seamă, când te critică sau te atacă public, deci când îți apasă statut negativ). Iar tehnologia a venit peste sistemele noastre cognitive care au funcționat ok milioane de ani, deci peste această aparatură primitivă, cu o groază de stimuli pe care noi funcțional nu suntem capabili să-i gestionăm”, a explicat el.

Fast food-ul hormonal Pentru că, susține Paul, tehnologia ne dă un fel de fast food hormonal, adică ne dă dopamină, din activități care nu formează abilități, dar instantaneu, fără efort. Și atunci, antidotul este life design, adică să îți alegi conștient cum vrei să trăiești și să îți iei aceiași hormoni pe care îi numim fericire – dopamină, serotonină, oxitocină, și endorfine - din alte lucruri decât consumul tehnologiei: conversații cu prietenii, sport, conectare cu natura, munca făcută cu plăcere și care să îți dea sens, cărți etc. Practic, ține de noi să ne dăm seama care e potențialul pericol dacă ne bazăm pe un device pentru a obține fericire la nivel neurochimic. „Elefantul evită situațiile amenințătoare (care mobilizează cortizol și adrenalină), și caută să mobilizeze hormonii fericirii. Pe el nu-l interesează dacă îți iei asta din device-uri sau din lumea reală. Pentru că el este un sistem simplu și vechi. Călărețul, cortexul prefrontal, are capacitatea să spună: Paule, nu-ți lua dopamină mâncând un ecler, ia-ți făcând niște flotări și bucurându-te că ai putut să faci mai multă performanță decât ieri. Dar asta presupune înțelegere a propriului creier și efort”, a tras un semnal de alarmă Paul.

Paul Olteanu Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare, fondatorul mindarchitect.ro

Telefonul și binecunoscuta masă a tăcerii Reconectarea cu alte mijloace sănătoase, care să producă în creier aceleași reacții chimice similare cu fericirea, este soluția și pentru o altă problemă extrem de dezbătută: comunicarea/socializarea. Utilizarea excesivă a tehnologiei, avertizează specialiștii, aduce cu sine o serie de provocări emoționale, psihologice și fizice, cu efecte asupra vieții reale și a relațiilor. Dar nu trebuie să ne avertizeze cercetătorii, căci o putem observa chiar la noi – avem nevoia să fim constant conectați la telefon, verificăm rețelele sociale aproape reflex, mergem pe stradă mai atenți la ecranul telefonului decât la mașinile care trec pe lângă noi și, chiar și atunci când suntem în compania

| 53


NEUROSCIENCES

Tehnologia nu e bună sau rea, ce contează e cum te folosești de ea. E ca un cuțit – poți să-l folosești să tai pâine sau să înjunghii un om. altor oameni, ne folosim de telefoane ca de o cârjă conversațională sau ca de o cale de scăpare către un univers mai stimulant decât oamenii de lângă noi. De ce au devenit device-urile nelipsite, aproape parte din corpul nostru? „Noi avem o structură cerebrală care se cheamă cerebel, care printre altele automatizează mișcări. Acolo sunt niște circuite neuronale biologice, care se află și în șira spinării, care se numesc generatoare centrale de tipare ( CPG ). Ele ajută orice organism să automatizeze aspecte motrice – să mergi, să înoți, să respiri, să mesteci, să mergi pe bicicletă. Și se întâmplă ca, de exemplu, să stai de vorbă cu cineva și, fiindcă ai mereu telefonul aproape, să te surprinzi că duci mâna la telefon să îl folosești imediat ce simți că apare o scădere a interesului conversației. Acesta e un feedback că poate conversația nu e destul de stimulantă, sau poate ai nevoie de altceva în momentul acela, însă și un semn important că nu ne mai putem stăpâni și că ne plictisim mult prea ușor”, explică Paul. În cartea Lost Connections – „Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare”, scrisa de Johann Hari, 54 |

autorul enumeră printre cauzele depresiei și anxietății: deconectarea de la natură, de la relații care au sens, de la muncă împlinitoare și de la mișcare. „Acestea (nr conectarea la natură, sens în muncă și relații, mișcare) sunt forțe mult mai puternice decât ce poate să îți dea Instagramul. Numai că trebuie să fii de mic educat în acest sens, să le trăiești și să le simți din primii ani de viață”, avertizează Paul. Deoarece, explică el, una e să aștepți o săptămână să vezi cum continuă un serial la televizor, o așteptare care înainte te învăța să tolerezi frustrarea, să înțelegi că dopamina vine în doze la intervale de timp destul de spațiate și alta să ai totul imediat. Ba, mai mult, pentru că ai destulă tehnologie pe lângă tine, în timp ce privești la televizor, mai tragi cu un ochi și la Facebook, mai răspunzi la un mesaj, mai cauți un like pe Instagram. Îl primești, îți crește statutul, apoi altcineva te critică, îți scade statutul, iar asta rezultă într-o fluctuație permanentă de dopamină și cortizol, deficit de atenție și scăderea toleranței la frustrare. „Suntem într-un context în care trăim

cu motorul turat la maxim. Lucruri care înainte se întâmplau pe rând sau separat, sunt acum cu noi în permanență și toate deodată – avem biroul cu noi în buzunar tot timpul, smart watch-ul vibrează de fiecare dată când o aplicație din telefon ne necesită atenția. Nu ne mai putem deconecta, iar asta contribuie la faptul că ajungem tot mai des la burnout. Tot tehnologia este, însă, cea care ne-a ajutat să trecem onorabil prin pandemie. Închipuiți-vă cum ar fi decurs izolarea fără telefon. Deci tehnologia nu e bună sau rea, ce contează e cum te folosești de ea. E ca un cuțit – poți să-l folosești să tai pâine sau să înjunghii un om. Deci nu cuțitul și nici tehnologia nu sunt problema. Ce contează e cum le folosești”, a explicat Paul.

Deconectarea socială Astăzi, însă, copiii sunt expuși la tehnologie de la cele mai fragede vârste și, crede Paul, în toată discuția noastră, abuzul de timp în fața ecranului pentru copii este subiectul cel mai important. Totuși, soluția nu este să rupi complet copilul de tehnologie: „Toate mamiferele


NEUROSCIENCES

sunt foarte sensibile la corectitudine (fairness) și, dacă toți colegii mei de clasă au telefon și eu nu am, o să mă simt permanent stresat, tensionat, frustrat. Și exclus din grup. Iar deconectarea socială doare și aprinde aceleași regiuni corticale (cortexul insular și cortexul cingulat anterior) ca durerea fizică. E ca și cum cineva ți-ar da o palmă fizic. Așadar, e util ca părinții să ofere acces la tehnologie, pentru că va face parte din viața copiilor, dar cu măsură, să nu depășească 2 ore pe zi screen time în primii ani. Și cu fiecare an de viață să mai dăm un pic, și încă un pic. Există o cercetare din 2014 care arată că o expunere mai lungă de 2 ore la tehnologie pe zi în primii ani de viață, reduce materia cenușie din regiunea cortexului cingulat anterior, care participă la motivație, empatie, și controlul atenției”.

Job-ul Ce se întâmplă, însă, când copiii și adolescenții crescuți cu tehnologia în mână devin adulți și ajung în primele locuri de muncă? Avem acum în mediul de business mai multe generații, vechea generație (Baby boomers, generația X), care încă e dominantă și care a învățat ce înseamnă răbdare, perseverență, ce înseamnă să înduri, să tragi și că recompensele vin după o perioadă mai lungă de timp, o generație de tranziție, Millennials, la care încă vezi o capacitate de a amâna gratificarea, niște perseverență, niște răbdare, nu la fel ca la generațiile de dinainte, dar mult față de ce vezi după, adică la Generația Z, nou intrata pe piața muncii, născută conectată la tehnologie, rodată la turație maximă permanent, deci cu o toleranță la frustrare extrem de redusă și o nevoie de recompensă extrem de rapidă: „Asta explică de ce ei vor de la primul salariu să aibă 2.000 euro și să obțină funcție de conducere rapid. Nu mai au răbdare! De aceea, dacă la cei născuți în 70 nici nu intra în discuție să schimbe locul de muncă o dată la trei ani, la noi (Millennials) e normal să-l schimbi o dată la 3 ani, iar pentru generația Z normalitatea înseamnă o dată la 6 luni”.

Iubirea Și, dacă mergi mai departe și te gândești la lucrurile care contează cu adevărat în viață, cum ar fi: să ai relații de calitate, să construiești ceva care chiar merită (educație, carieră, familie), dar care cer perseverență și să tolerezi frustrarea, înțelegi și de ce, deși trăim cea mai liniștită și prosperă perioadă din istoria omenirii, „avem cea mai mare rată de depresie și anxietate și cea mai mare rată de sinucideri în rândul copiilor între 11 și 14 ani”. De ce? Pentru că, explică Paul, deși la 15 ani Elefantul, deci structurile primitive care procesează hormoni și corelează emoțiile, este matur, Călărețul, adică neocortexul, cel care se ocupă cu moralitatea, inhibiția, autocontrolul fizic și emoțional, discernământ ori gândire

abstractă, e încă în plin proces de maturizare (până la 25 de ani). Și aici apare cea mai mare problemă. Că nu e ca și cum în trecut nu sufereai din dragoste sau nu sufereai dezamăgiri, dar nu cu intensitatea și frecvența cu care le facilitează acum tehnologia”.

Căsătoria Iar dacă legăm punctele, putem aduce în discuție și de ce rata divorțurilor a depășit la nivel mondial 50%. Cum explicăm asta? „Păi e prima dată în istoria omenirii în care eu, dacă sunt singur, pot să vorbesc cu o femeie și să văd cum arată în costum de baie înainte s-o întâlnesc vreodată. Mă uit la poze pe Instagram. Pot să-i văd casa, pe unde umblă, ce mănâncă, pot să aflu tot fără a depune nici cel mai mic efort de a o cunoaște. Valabil și pentru femei. Ai catalogul la îndemână ș,i în momentul în care trăiești frustrarea, nu mai operezi cu circuite de genul: trebuie să rezist, am zis că sunt cu omul acesta, o să mă străduiesc să fiu cu omul acesta, ci treci cu foarte mare ușurință la următoarea etapă”.

Înțelegerea dă control Pentru a ieși din cercul vicios în care, de multe ori, intergenerațional apar și reproșurile, avem nevoie de o readaptare a relațiilor, ce trebuie să fie de ambele părți, sugerează Paul. Dar, cum vietatea mai capabilă de adaptare din perspectiva autocontrolului și înțelepciunii este adultul, noi, generațiile mature ar trebui să facem întotdeauna primul pas, fie că suntem părinți, profesori sau colegi de birou. Pentru că ei, copiii (adolescenții, tinerii), nu doar că până la 25 de ani nu au cortexul prefrontal maturizat, ci trebuie să facă față și multor altor „agresiuni”: „În virtutea mediului în care trăim acum, noi avem Călărețul surescitat tot timpul. Cortexul meu prefrontal nematurizat trebuie să gestioneze un volum de frustrare, informație, decizii mult mai mare decât al părinților mei, iar copiii mei vor avea de gestionat ceva mult mai complicat decât am avut eu, pentru că asta e lumea pe care le-o construim. Ideea e ca adulții să nu se uite la diferențele dintre ei și copii/tineri ca la o amenințare, ci să înțeleagă de unde vin diferențele, pentru că înțelegerea dă control. Dacă înțelegi, nu o mai iei personal, nu te mai uiți la ei ca la niște leneși, neadaptați sau nesimțiți, ci spui: e ok, e o problemă generațională, împreună putem s-o rezolvăm”.

Să muncim online, dar să socializăm și să trăim offline Ajunși în acest punct al discuției, nu aveam cum să nu-l întreb pe Paul dacă și cum ne-a influențat pandemia și ce ar trebui să facem ca să putem coborî (adulți, tineri și copii, deopotrivă) teferi din acest carusel în care ne tot rotim de la declanșarea ei.

| 55


NEUROSCIENCES

Dacă aș fi companie, aș face la birou un spațiu mare de socializare, unde oamenii, când vor, să poată veni să petreacă timp împreună, să socializeze, să schimbe energie. Au nevoie de asta ca de aer.

56 |

„Am o idee, nu e a mea, e a unei prietene, Veronica Brejan fondatoarea NeuroMindfulness Insistute (o organizație care dezvoltă programe la granița dintre mindfulness și neuroștiință). Ea a zis o chestie foarte deșteaptă, cu care eu rezonez foarte bine: <ce ne-a arătat pandemia aceasta este că putem să muncim digital>. Ce propun eu în completarea ei este: să muncim online, dar să socializăm și să trăim offline. Dacă aș fi companie, aș face la birou un spațiu mare de socializare, unde oamenii, când vor, să poată veni să petreacă timp împreună, să socializeze, să schimbe energie. Au nevoie de asta ca de aer” . Așadar, recomandarea corectă din punctul lui de vedere, legat de coborârea din carusel este: să păstrăm ce ne-a învățat pandemia că putem face online, să nu ne mai „târâm” câte două ore zi de zi în trafic de acasă la birou, iar timpul pe care astfel îl câștigăm, în loc să-l investim tot în muncă, să îl investim în noi: „Să ne oprim din obsesia asta pentru profit și productivitate, care ne-a determinat să facem praf planeta, dar și pe noi, și orele acelea să le investim în familie, socializare, sport, conectare cu natura. Eu cred că putem să ieșim din pandemia asta mai bine decât am intrat. Pentru că pandemia ne-a adus și o serie de lecții despre <se poate și altfel> și cumva ne-a întors spre noi Ne-a arătat că putem recâștiga niște timp, provocarea este de a ne stăpâni impulsul emoțional de a investi timpul acela tot în muncă (statut)”. Așadar, să muncim online, pentru că am demonstrat că se poate, chiar productiv și economic, dar relațiile cu oamenii să le avem față în față. Neapărat! Faptul că cel mai greu au trecut prin pandemie cei care erau singuri ne arată, încă o dată, cât de importantă este conexiunea socială: „Relațiile cu oamenii importanți - familie, colegi, prieteni - trebuie să rămână offline. Nimic nu o poate suplini. În plus, așa cum arată și cel mai longeviv studiu din istoria omenii - Studiul Harvard privind Dezvoltarea Adulţilor, menit să identifice care sunt lucrurile care conduc la o viață împlinită - ceea ce contează cu adevărat în viață este calitatea relațiilor pe care le construiești cu cei din jur. Nu sănătatea, nu statutul, nu banii, nu job-ul, ci calitatea relațiilor tale. Din acest punct de vedere, online-ul nu ne poate împlini, pentru că online-ul, de exemplu, nu are cum să suplinească o îmbrățișare. Iar îmbrățișarea mobilizează oxitocină și asta chiar ne face fericiți”.


ADEVĂR SAU PROVOCARE

Cântecul sirenelor ADRIAN STANCIU

d

De când am ajuns la ceea ce se numește îndeobște „vârsta a treia”, am devenit din ce în ce mai reticent la orice fel de exprimare care compară nostalgic prezentul cu trecutul. De altfel, eu nici nu sunt nostalgic față de trecut. Lumea în care am crescut și copilărit eu, ca și cea care i-a urmat, era cu mult mai rea decât cea în care trăiesc acum. Sigur, ea are multe fațete care o fac criticabilă, le văd și eu și sunt și eu la fel de critic la adresa lor, ca cei mai mulți. Doar că pentru mine, zonele în care s-a schimbat în bine depășesc cu mult pe cele în care s-a schimbat în rău, așa că pentru mine bilanțul e pozitiv. Totuși, chiar și așa, există zone în care s-a schimbat în rău într-un fel care mă pune pe gânduri și mă face să cuget la consecințele pe termen lung ale acestor tendințe. Cumva mă bucur că am vârsta pe care o am și că unele dintre aceste consecințe nu vor mai fi problema mea. Dar va fi a copiilor mei și mă întreb adeseori ce fel de

lume le lăsăm moștenire. Despre una dintre aceste tendințe am scris un articol de curând, e vorba de fragilizarea generației tinere. Despre o alta am să scriu azi. Recunosc, aceasta mă preocupă încă și mai tare decât cealaltă, pentru că este deja într-o spirală infernală, într-o goană de neoprit către abis. E vorba de polarizarea societății. Cu niște ani în urmă, alegerile se câștigau la centru. În democrațiile cu spațiul politic foarte polarizat, dominat de două partide mari care acoperă cele două mari aripi ale politicii, cum ar fi Statele Unite sau Marea Britanie, alegerile interne se câștigau cu discursuri radicale, mai degrabă adresate bazei partidului, celor mai activi și pătimași dintre membri, pentru că aceia erau cei care votau în cel mai mare număr. Dar odată aceste alegeri trecute, odată începută bătălia politică pentru votul general, discursul se muta mai la centru, pentru că urmărea masa mare a celor care nu aveau opinii politice ferme,

| 57


ADEVĂR SAU PROVOCARE

Adrian Stanciu Adrian Stanciu este Lector și Decan la Maastricht School of Management Romania. Fost antreprenor și corporate executive, în prezent, Adrian Stanciu desfășoară și activitate de consultanță și coach, fiind specializat în: Diagnosticarea și gestionarea culturii organizaționale; Managementul schimbării; Dezvoltare organizațională; Instruire în management și leadership care erau dispuși să voteze candidatul cu agenda cea mai potrivită aspirațiilor lor, indiferent de culoarea politică, așa-zișii nehotărâți. Nucleul dur al partidelor oricum vota ideologic, miza era să iei dintre cei nealiniați. Asta e ceva ce acum nu se mai întâmplă. Dacă vă întrebați de ce nu se mai întâmplă, e pentru că nu prea mai sunt nehotărâți. Majoritatea celor care votează știu cumva a-priori cu cine vor vota, indiferent de ce spun sau fac ceilalți candidați. Votul ideologic a devenit norma. Întrucât nu mai e o strategie bună să cauți voturi la centru, atunci calea de a reuși a devenit săți mobilizezi baza să vină la vot și cumva să o demobilizezi pe a adversarilor, dacă poți. Care e cea mai simplă cale să o faci? Radicalizarea discursului și, mai ales, zugrăvirea oponenților ca niște pericole publice, monștri, oameni căzuți. Nimic nu mobilizează oamenii mai tare decât un inamic comun. Sună familiar? Regăsiți modelul? Dacă modelul s-ar reduce la partide politice, încă nu ar fi cea mai mare problemă, l-am izola în lumea care și așa ne repugnă a politicii și neam vedea de viață. Dar el nu e deloc limitat acolo. Am început cu acest exemplu doar pentru că e cel mai evident. Însă această polarizare radicală se vede în mai orice opinie care intră în atenția publică. Drepturi pentru gay, religie, protejarea mediului, taxare, modele economice, mai nou vaccinare sau purtarea măștii de protecție, absolut orice temă evoluează cu o viteză uluitoare pentru mine, la puțin timp de la apariția ei pe agenda publică, înspre tabere cu opinii radical diferite și care văd în cei din cealaltă tabără manifestarea însăși a răului sau măcar a prostiei. Iar fenomenul e în accelerare. Am ajuns ca teme de o trivialitate uluitoare, cum ar fi un urs împușcat de un prinț, să genereze niște focuri de paie cu intensitate de neînțeles, înainte de a se stinge la fel de repede pe cât au început, pentru a face loc următoarei teme lipsite de miză. Cred, deci, că ar trebui să ne întrebăm serios cum e asta posibil și ce ne-a adus aici. După părerea mea, o mare parte din răspuns, cea mai mare parte, de fapt, stă în rețelele sociale. 58 |

Un prieten care are foarte mulți urmăritori pe Facebook remarca, cu modestie, cu ocazia aniversării unui număr impresionant de mare de astfel de urmăritori, că oamenii nu se adună acolo pentru persoana lui, ci pentru a se întâlni cu alți oameni ca ei și a încerca să pătrundă împreună înțelesul, altminteri greu de descifrat, al lumii. Prietenul meu e un om inteligent, foarte inteligent, mult mai inteligent și mai cultivat decât mine, și de aceea afirmația lui m-a mirat tare de tot. Pentru că, mă întreb, cum ai putea oare desluși înțelesul greu de deslușit al lumii dezbătându-l cu persoane care văd lumea la fel cu tine? Asta e o contradicție ireductibilă. Înconjurându-te cu oameni la fel cu tine, ceea ce obții e o imensă cameră cu ecou, în care toate punctele de vedere se aseamănă, în timp, până la identitate, nicidecum înțelepciune și răspunsuri. Părerile foarte diferite vor fi fie ignorate, fie pur și simplu excluse, blocate, raportate moderatorilor ca extremiste. Puritatea ideologică va fi apărată cu orice preț. Într-o astfel de comunitate, radicalizarea e inevitabilă, e singurul fel prin care-ți faci vocea auzită. Natura noastră e foarte tribală. Știm asta din zeci de experimente de tot felul, de la unele de laborator până la experimente naturale. Împărțim foarte ușor lumea între noi și ei. Odată ce facem asta, la fel de ușor aplicăm asupra noastră etichete care ne pun într-o lumină bună și asupra altora etichete care-i pun într-o lumină proastă. Acest fenomen e puternic afectat și de un altul, numit eroarea de confirmare. Minții nu-i place să se răzgândească, detestă incertitudinea. Odată o opinie formată, va face totul să se țină cont de


ADEVĂR SAU PROVOCARE

ea. Vom ignora opinii care ne disconfirmă părerile și le vom căuta și accepta pe cele care le confirmă. Astfel, în timp, opiniile noastre devin din ce în ce mai ferme. „Viața fără reflecție nu merită trăită”, a spus, se pare, Socrate la procesul lui. Trăim din ce în ce mai mult vieți în care reflecția s-a redus la recircularea unor idei trăsnite ale altora... Cu ani în urmă, viața ne punea în fiecare zi aceste tendințe la încercare. În fiecare zi veneam în contact cu mulți oameni diferiți, cu mulți oameni cu păreri diferite de ale noastre. În plus, întâlneam rar oameni cu păreri asemănătoare, mai cu seamă dacă părerile noastre erau radicale, neobișnuite. Tendința interacțiunii sociale era de a ne modera, de a ne îmblânzi, de a ne aduce înapoi în mijlocul celorlalți, uneori poate prea mult. Acum, o bună parte din viața noastră socială se petrece pe Facebook sau pe alte rețele sociale. Iar acolo ne întâlnim, cu precădere, cu oameni asemenea nouă. Uneori, cu bună-știință, ne alegem prietenii virtuali așa, să ne semene, iar atunci când nu o fac, renunțăm la ei. Dar chiar dacă ne-am crea liste de prieteni cu opinii variate, algoritmii rețelelor vor face în așa fel încât să ajungă la noi doar ale celor care ne plac, cu care interacționăm, cărora le dăm „like”, pe care-i citim des. Rețelele sociale sunt create să construiască camere cu ecou. Cu 20 de ani în urmă, dacă credeai că pământul

Și chiar dacă nu crezi nimic, vei găsi repede un grup care îți va rezolva fricile, frustrările, nevoia de explicații din afara ta pentru lucruri ce par de neînțeles. Odată găsit, te vei așeza confortabil, ca într-un cocon, în culcușul cald al celor care gândesc la fel cu tine. Și din el nu vei mai ieși. Opiniile tale, în schimb se tot radicalizează, pentru că discursul se învârte doar între prozeliți și atunci el nu are cum să fie remarcabil decât prin radicalizare. Fiecare exces, fiecare exagerare, fiecare hiperbolă devin repede evidențe acceptate și apoi simple naivități, într-o spirală infernală. Așa se face că am auzit oameni respectabili susținând cu seriozitate cele mai absurde aberații, iar atunci când i-am întrebat pe ce se bazează, mi-au răspuns că ei așa simt, așa cred, că nu au nevoie de argumente și că, de fapt, eu sunt un biet naiv, fie și pentru că le cer explicații. Un alt om căzut. Și tot așa se face că cei (puțini) care mai rezistă pe la centrul ideilor sunt considerați de ambele tabere puțini la minte și dați cu dușmanul. Cum suntem ființe sociale, în această stare nu se poate rezista mult, așa că mi se pare doar un factor de timp până când radicalizarea va fi totală și mi-e teamă să încerc să îmi imaginez la ce ar putea duce asta. Nu e genul meu să trag semnale de alarmă fără să propun și o soluție. În acest caz însă, soluția

Înconjurându-te cu oameni la fel cu tine, ceea ce obții e o imensă cameră cu ecou, în care toate punctele de vedere se aseamănă, în timp, până la identitate, nicidecum înțelepciune și răspunsuri e plat, era complicat să te întâlnești măcar cu încă o persoană care să creadă la fel ca tine. Azi nu ai decât să dai „follow” la unul dintre grupurile celor care cred asta și ești pe loc înconjurat de zeci de mii de oameni de pe tot globul (sic!) care cred același lucru cu tine. Ironia e nu doar intenționată, ci și reală, unul dintre aceste grupuri se mândrea, la un moment dat, că are urmăritori pe tot globul. Asta e valabil pentru orice opinie. Dacă, de exemplu, crezi că Bill Gates pune cipuri în vaccinuri, găsești pe alții care cred ca tine, dacă crezi că Rotschild conduce lumea din umbră, găsești, de asemenea, mulți alții care cred la fel. În fine, orice ai crede pe lume asta, găsești oricând pe alții cu asemenea credințe.

nu e la îndemână și nu poate fi adoptată decât pe persoană fizică, de fiecare dintre noi. Hai să ne rupem de vraja rețelelor sociale, de mirajul camerelor cu ecou. Să ne adunăm și cu oameni cu opinii cu care nu suntem de acord. Să ne dăm voie să ne punem și în mintea celorlalți când întâlnim opinii care nu ne plac, să căutăm să le înțelegem și, mai ales, să căutăm să le dezbatem împreună, să găsim răspunsuri împreună cu cei care văd lucrurile diferit ca noi. Precum Ulysse în călătoria lui spre casă, să ne legăm de catarg și să navigăm departe de cântecul de sirenă al rețelelor sociale. Ușor de spus, greu, enorm de greu de făcut. Vă doresc puterea de a o face!

| 59


SOCIAL DILEMMAS

Evadarea din sistem GEORGE T. ŞIPOŞ

n

Nu sunt un mare admirator al stilului actoricesc al lui Tom Cruise, dar îmi place prea mult interpretarea cinematografică a nuvelei SF din 1956 a lui Philip K. Dick, The Minority Report, pentru a nu mă uita oricând am ocazia la acel film. Steven Spielberg s-a îndepărtat serios de la esenţa nuvelei lui Philip K. Dick care a inspirat filmul, dar atmosfera distopică din opera literară originară este încă acolo. Beneficiind desigur în 2002 de cunoaşterea unor aspecte ale societăţii umane pe care Dick nu avea cum să le prezică despre anul 2054 când se petrece acţiunea, Spielberg introduce printre alte scene una în care personajul principal, jucat de Cruise, trece printr-un magazin GAP. De cum intră, toţii senzorii din magazin sunt alertaţi şi îi scanează retina direcţionând mesaje publicitare personalizate către fostul căpitan al Direcţiei Precrime din poliţia capitalei americane. În ciuda caracterului distopic al întregii poveşti, numai această scenă mi-a dat fiori când am văzut filmul prima dată. Şi continuă să îmi dea fiori indiferent de câte ori îl revăd. Interesant este şi faptul că un moment asemănător apare şi în episodul şase din primul sezon al comediei animate Futurama, produsă de Matt Groening şi transmisă la televiziune pentru prima dată în aprilie 1999. Prezentată ca o absurditate a viitorului menită a ne face să râdem, personajului principal i se proiectează reclame la chiloţi bărbăteşti în... vise.

60 |

Şi dacă reclamele din visele lui Philip J. Fry din serialul lui Groening m-au făcut să râd, cele direcţionate la John Anderton numai vreo doi, trei ani mai târziu la apariţia filmului Minority Report mi-au părut brusc o realitate nu tocmai îndepărtată. După numai alţi doi ani, o nouă metodă de socializare online apărea în Cambridge, Massachusetts, născută din imaginaţia câtorva studenţi de la Harvard. Se numea TheFacebook. În 2007, preluată acum de un singur proprietar, Mark Zuckerberg, şi redenumită Facebook, platforma lansa programul Facebook Ads, campanii de publicitate direcţionate către anumite categorii de utilizatori ai platformei. Restul este... istorie, iar astăzi nu există platformă de social media care să nu se lupte vehement pentru a atrage milioane de utilizatori pentru a putea să le vândă informaţiile personale companiilor. Nu suntem încă nici în era marketingului prin scanarea retinei şi nici în cea a marketingului plantat în vise, dar nu suntem tocmai departe cel puţin de prima. Ceea ce ne face vulnerabili însă este faptul că suntem deja extrem de dependenţi de echipamentele electronice prin intermediul cărora ne oferim benevol nu numai informaţiile, ci şi preferinţele, dorinţele, aspiraţiile personale pentru a fi prelucrate de programe de inteligenţă artificială şi vândute mai apoi în scopuri comerciale. Ba mai mult, acelaşi programe ne re-interpretează şi pe noi înşine.


SOCIAL DILEMMAS

Suntem acum inexorabil legaţi de laptopuri, tablete, telefoane mobile pe care am instalat aplicaţii care ne numără paşii, ne măsoară tensiunea sângelui şi pulsul, şi ne indica locaţia în orice moment pe orice secţiune a mapamondului. Mai mult, suntem filmaţi de reţele enorme de televiziune internă accesate de organizaţii guvernamentale, private sau individuale, suntem plătiţi şi cumpărăm aproape totul exclusiv cu bani virtuali, interacţionăm cu chatbots la telefon sau când sunăm la serviciile cu clienţii. Suntem irevocabil conectaţi la o maşinărie monstruoasă pe care nu ştim prea bine cine o controlează şi în care noi înşine am devenit o parte minusculă dar esenţială, un algoritm predeterminat. AI ne indică ce să mâncăm, ce culori de pantaloni ne plac, cum să ajungem de acasă la magazin sau la bibliotecă, unde să ne ţinem banii şi unde să ne petrecem vacanţele. Iar acest sistem în care suntem secvenţe de unu şi zero are atâtea informaţii despre noi încât se poate transforma în orice moment din unealtă prietenoasă în duşman maliţios. E greu de crezut că mai există vreo cale de ieşire din acest mecanism în care am intrat mai de bună voie, mai pentru că nu aveam încotro (pentru că, în fond, atunci când toate operaţiunile bancare, de exemplu, se fac online, un singur consumator care nu vrea să intre în joc nu mai poate să schimbe un întreg sistem). Singura soluţie care ne-ar mai putea salva este o transformare radicală a sistemului în sine. Or, singura raison d’être a unui sistem este propria perpetuare şi expansiunea până la limitele posibile. Această integrare completă în sistem ne face extrem de vulnerabili. Dependenţi fiind de internet şi de instrumentele prin care îl accesăm, întregul eşafodaj pe care ne construim viaţa de zi cu zi poate fi extrem de uşor controlat. Americanii au avut experienţa în 2017 a unui preşedinte care se dorea dictator absolut şi care a ordonat companiilor de telefonie mobilă să îi dea acces direct la toate telefoanele din ţară pentru a testa un sistem naţional de mesaje „de urgenţă”. Un alt exemplu este ceea ce se numeşte „credit history”, un sistem care înregistrează automat toate acţiunile financiare şi bancare considerate a fi detrimentale şi folosit pentru a limita accesul la împrumuturi şi linii de credit limitând astfel posibilitatea de ascensiune socială şi economică a acelor indivizi pe care sistemul îi marchează drept rău-plătitori. Chinezii se lovesc şi ei de această constantă perfectare a sistemelor de supraveghere şi control în fiecare zi, iar sistemul de credit social instaurat de autorităţile comuniste în 2014 are acum puterea de a le limita inclusiv accesul la un paşaport.

Tot în China se perfectează în ultimii ani un sistem de supraveghere prin care membri ai minorităţii uigure sunt recunoscuţi de camerele stradale CCTV după caracteristici faciale considerate a fi specifice etniei (până la urmă, un procedeu foarte similar cu antropometria folosită de Germania nazistă pentru a-i distinge pe membrii aşa-numitei rase ariene de rasele considerate inferioare). Posibilitatea ca acest sistem la care suntem cu toţii mai mult sau mai puţin conectaţi să fie întrerupt, disrupted, devine pe zi ce trece tot mai îndepărtată. Şi cu cât mai mult întârzie oprirea acestui sistem, cu atât mai catastrofice îi vor fi efectele. Iar pentru a produce orice fel de ruptură în acest sistem etanş va fi nevoie fie de o catastrofă cu impact apocaliptic, de extincţie în masă, fie de intervenţia unui control politic, autoritar. Ce se va întâmpla însă dacă căderea sistemului într-una dintre cele două situaţii ipotetice de mai sus va veni prea târziu pentru a mai fi în stare să ne salvăm? Dacă nu vom mai şti cum să folosim alte unelte, alte instrumente de care neam folosit vreme de milenii pentru a evolua? Îmi amintesc de un alt serial de televiziune, de data aceasta din 2012, creat de Eric Kripke şi produs de prolificul J. J. Abrams: Revolution, anulat după numai două sezoane. Acţiunea are loc în 2027, la 15 ani de la căderea completă a întregului sistem de electricitate din întreaga lume. Serialul în sine nu a fost neapărat impresionant, dar ceea ce m-a surprins a fost faptul că producătorii şi-au imaginat că, în absenţa electricităţii, personajele se vor întoarce la un illo tempore de la începuturile agriculturii. Ideea că omenirea ar putea reveni cel puţin în secolul al 19-lea, înainte de intrarea electricităţii în viaţa cotidiană, și învăța din cărți este complet absentă din premiza serialului. Nu ştiu de ce a fost scris aşa scenariul acelui serial, dar şi eu mă tem că până să se producă ceva catastrofal cu acest sistem în care ne scufudăm din ce în ce mai adânc şi care să ne scoată cu forţa din mrejele lui, vom uita lucruri elementare din propria noastră istorie ca specie. Cum ar fi faptul că de la democratizarea tiparului în secolul 15 şi până târziu în secolul 20 ne-am bazat exclusiv pe cărţi pentru a învăţa şi a transmite informaţii şi cunoaştere. Aşadar, nu suntem încă la scanarea retinei folosită în scopuri comerciale. Şi, slava Domnului, suntem încă, sper eu, departe de a ni se transmite reclame la chiloţi în vise (ce coşmar!). Dar, nu părem a fi nici foarte departe. Iar la ritmul în care ne lăsăm din ce în ce mai mult controlaţi de acest sistem pentru care nu suntem decât şiruri de numere, cu atât mai greu ne va fi să ne rupem de el şi să reînvăţăm cum să fim oameni.

GEORGE T. ȘIPOȘ este consultant de strategie globală și digitalizare pentru instituții de învățământ superior și pentru mediul de afaceri, precum și specialist în angajament internațional și cercetător. De-a lungul carierei, Șipoș a construit punți de colaborare între mari corporații, organizații non-profit, start-upuri și universități atât în Statele Unite, cât și în Japonia, Spania, Croația și România. A locuit, studiat și muncit pe trei continente și vorbește patru limbi. Șipoș este expert în Japonia și Asia de Est, precum și în educație universitară globală și are un doctorat în studii estasiatice de la University of Chicago în Statele Unite. În prezent conduce mai multe proiecte de consultanţă pentru digitalizarea comprehensivă şi hibridizarea universităţilor în Statele Unite şi Japonia şi predă limba și cultură japoneză la Universitatea de Vest din Timișoara.

| 61


CYBER SECURITY

Lucratul de acasă și cutia Pandorei BOGDAN BOTEZATU

p

Pentru majoritatea companiilor, lucratul de acasă este un coșmar din punct de vedere al securității informatice. Ar fi foarte dificil să înșirăm toate felurile în care deciziile de zi cu zi ale angajaților pot lua o întorsătură nefericită atunci când nici compania și nici angajații nu sunt pregătiți pentru activități de la distanță. Dar în ciuda tuturor potențialelor probleme, un an de pandemie a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește securitatea cibernetică. Schimbările de paradigmă sunt de multe ori necesare și sunt pasul înainte de care are nevoie societatea. Schimbările sunt arareori lipsite de tulburări, dar au un lucru în comun: nu se întâmplă peste noapte. Prezența virusului SARS-COV-2 în spațiul european, ca peste tot în lume, a dus în multe situații la instaurarea unor carantine de urgență, peste noapte, lăsând companiile și angajații să se descurce fiecare cum pot. Dacă vă imaginați un haos instituțional pe toate planurile, atunci aveți dreptate. Angajații care au putut să își ia dispozitivele de la serviciu pentru a lucra pe ele de acasă sunt un caz fericit.

62 |

Până în prezent, rezultatele lucrului de la distanță au fost pozitive: peste 40% din manageri raportează că productivitatea a crescut de fapt ca urmare a muncii la distanță și un procent similar consideră că, în general, costurile vor scădea

În multe instanțe, angajații a trebuit să lucreze pe propriile calculatoare sau dispozitive mobile, lucru care a creat breșe de securitate ce nu existau cu o zi înainte. Nici pe partea de software lucrurile nu au stat mai bine, companiile neavând alocate resursele necesare pentru a permite conectarea în siguranță în număr mare a angajaților. În primele zile după migrarea la munca de acasă, multe companii s-au văzut nevoite să improvizeze, să extindă de urgență infrastructura necesară. Și, ca orice lucru făcut în grabă, siguranța nu a fost pe primul plan.

Cine este responsabil în final? Cum sufrageria cu al doilea covor de piese LEGO a devenit acum biroul de zi cu zi, trebuie să ne gândim la siguranța noastră și a companiei la care lucrăm. Până la urmă, cât de des vă gândeați la siguranța companiei înaintea pandemiei, când lucram la birouri adevărate? Cine poartă responsabilitatea siguranței lucrului de acasă? Un răspuns natural la această ultimă

întrebare pare, în mod evident, compania. Dar situația reală este mult mai neclară pentru că o parte din responsabilitate s-a mutat în cârca angajaților. E adevărat că nu au cerut acest lucru, dar mutatul în sufragerie a biroului nu a afectat doar companiile, ci și oamenii. Au apărut responsabilități noi care, deși par evidente, sunt adeseori ignorate. Un studiu recent realizat de Bitdefender arată că angajații nu realizează întotdeauna importanța separării muncii de birou cu viața de acasă, chiar dacă se desfășoară din același loc. Doar o treime dintre angajați spun că nu folosesc deloc dispozitivele puse la dispoziție de firmă pentru altceva decât muncă. Iar activitățile personale pot include de la lucruri simple cum ar fi cumpărături online până la utilizarea dispozitivelor de alte persoane din casă pentru cursuri online la școală. În această situație, angajații poartă o parte din responsabilitatea securității informatice. De cealaltă parte a baricadei se află companiile care în multe situații lasă angajații să își folosească dispozitivele personale pentru munca de acasă, ignorând


CYBER SECURITY

potențialele amenințări informatice. În această situație, responsabilitatea securității atârnă mult mai greu pe umerii firmelor.

Protecția informatică este un proces continuu Ar fi bine dacă ar exista un sfat universal, o soluție software atotcuprinzătoare sau un ghid în zece pași care să transforme lucrul de acasă într-o activitate 100% sigură. Adevărul este că lumea digitală este mult prea complexă pentru ceva atât de simplu, iar securitatea informatică se bazează prea mult pe comportamentul uman. În industria securității informatice există un motto care ilustrează principala problema: veriga cea mai slabă e între scaun și tastatură. Logica ne spune că, dacă vrem un grad mai mare de securitate, primul pas pe care trebuie să îl facem este să întărim veriga umană. Dacă vrem să aflăm cum ne putem proteja fiecare atunci când lucrăm de acasă și cum pot companiile să își desfășoare activitatea în siguranță, trebuie să ne uităm întâi la oameni. În primul rând este de datoria companiilor să își educe angajații cu privire la pericolele care îi pândesc din online, în fiecare zi. O mare parte a atacurilor informatice sunt posibile doar prin prisma ignoranței unor angajați care nu au știut să recunoască o amenințare. În cealaltă parte a ecuației stau angajații, cu partea lor de responsabilitate, care de multe ori include respectarea regulilor impuse de companie, cu privire la folosirea dispozitivelor, de exemplu. Apoi, ei trebuie să învețe să recunoască când un e-mail de tip phishing conduce la divulgarea unor credențiale importante sau când un e-mail conține un fișier malițios.

Atacatorii nu dorm pentru că sunt dispersați pe toate fusurile orare Continua evoluție a amenințărilor informatice este motivul pentru care spunem că protecția este un proces continuu. Atacatorii nu renunță doar pentru că ultimele lor încercări au fost oprite sau nu mai sunt de actualitate. Vor dezvolta noi metode și vor încerca noi unghiuri de atac care să ocolească

soluțiile de securitate sau să înșele vigilența oamenilor. În ultimii ani, infracționalitatea de tip informatic s-a dezvoltat ca un serviciu ce poate fi cumpărat de cei care nu au cunoștințele necesare să pornească această activitate de la zero. Apuse sunt vremurile când companiile erau afectate de vreun hacker mai răsărit sau când niște adolescenți testau limitările unor site-uri de internet prin atacuri masive. Criminalitatea cibernetică a devenit o industrie de sine stătătoare care nu se oprește niciodată și care întotdeauna încearcă să fie cu un pas înaintea securității informatice. De aceea, protecția trebuie să se adapteze constant la situația curentă, lucru care face imposibil adopția unei soluții universale care să garanteze perpetuu securitatea.

Noul status quo După mai bine de un an în care mulți angajatori au aflat rapid dacă o afacere poate fi profitabilă când nimeni nu este la birou și în care oamenii au descoperit că pot face multe lucruri în plus în cele două ore care erau înainte pierdute în trafic, întoarcerea la fostul status quo nu mai pare posibilă. Asta nu înseamnă că nu se va încerca, dar un viitor hibrid cu o combinație de prezență la sediul firmei și lucrul de acasă este mai probabil. Asta înseamnă că toate provocările legate de siguranța informatică vor rămâne și ele de actualitate, chiar pe termen lung. De exemplu, numărul de atacuri tip ransomware (blocare a dispozitivelor și cererea de recompensă pentru deblocare) a crescut cu 600% într-un singur an. Motivul pentru această creștere este exact ce vă imaginați; oameni lucrând de acasă, într-o atmosferă mai relaxată, predispuși să facă greșeli care să ducă la infectarea dispozitivelor lor și ale companiei în care lucrează. Asta arată că și criminalii se așteaptă la aceeași evoluție în viitor. Schimbarea la configurația de altădată a paradigmei de lucru pare improbabilă pentru companii și angajați, ceea ce o face improbabilă și pentru atacatorii care s-au adaptat la noul status quo. Ne așteptăm să vedem atacuri din ce în ce

BOGDAN BOTEZATU Director de cercetare în amenințări informatice la Bitdefender mai rafinate, țintite către birourile din sufragerie, situație de care atât companiile, cât și oamenii trebuie să țină seama printrun efort continuu. Chiar dacă mutarea de la birou acasă a fost dificilă pentru toată lumea, a avut însă și un efect benefic. Securitatea informatică este acum un subiect mult mai discutat, adus în prim plan atât de atacuri cât și de cei care vor să se protejeze. Într-un an de pandemie s-a discutat mai mult despre securitate decât în ultimul deceniu, iar faptul că oamenii realizează în sfârșit importanța acestui aspect al vieții lor este un lucru mai mult decât îmbucurător. Chiar și cu atâtea necunoscute, viața noastră online poate fi suficient de sigură cu un minim de măsuri pe care le putem lua de azi și care ne pot ajuta chiar și în restul timpului. În primul rând, nu accesați linkuri din e-mail-uri ce provin din surse necunoscute sau care par cel puțin suspecte. Urmați îndrumările companiilor cu privire la aplicațiile pe care le puteți folosi și utilizați soluții de securitate performante. Companiile trebuie să investească mai mult în educarea angajaților cu privire la amenințările informatice cu care se confruntă frecvent și să asigure dispozitive sigure și soluții software pregătite pentru lucrul la distanță. Bineînțeles, folosirea de soluții de securitate dedicate pentru companii este absolut necesară.

| 63


REMOTE WORK

s

Nomadismul digital: noua provocare în noua realitate a muncii

Sunt 28 de grade acum. Stau pe un balcon cu vedere la mare și scriu acest articol. Tocmai am terminat niște ore de germană și mai târziu voi face niște analize pentru un proiect. Cu alte cuvinte, îngroș rândul celor 700-800 de milioane de oameni care muncesc cu drag și spor (și) de la distanță. Cum mi-a trecut prin cap acest număr? Păi Banca Mondială zice că anul trecut existau 3,38 miliarde de muncitori (adică plătitori de taxe) în lume. Multe studii (cum ar fi cele realizate de UpWork, McKinsey)

64 |

sugerează că 20-25% dintre aceștia vor Evident, în România statisticile arată putea continua munca de la distanță și pe ceva mai diferit, dar apetitul pentru munca viitor, cel puțin 3 zile pe săptămână. Prin la distanță e clar în rândul angajaților. O urmare, în jur de 700-800 milioane de simplă căutare pe Google cu subiectul cetățeni ai acestei lumi vor putea deveni „sondaj național muncă la distanță” mi-a nomazi digitali (*), dacă doresc. returnat consistent 80 % în ceea ce privește (*) Prin „nomad digital” înțeleg o preferința românilor pentru munca la persoană care muncește de la distanță, distanță și după pandemie. dar nu întotdeauna din același loc; o Dacă ești și tu interesat(a) de subiect, persoană care apreciază schimbarea și m-am gândit să împărtășesc cu tine, o îmbrățișează, păstrându-și în același pe această temă, niște idei personale și timp concentrarea și performanța la locul informații culese de pe rețeaua mea de de muncă. contacte.


REMOTE WORK

Cum alegi de unde să lucrezi ca „nomad digital”

Dacă iei deciziile în mod rațional, vei prioritiza probabil o locație cu internet de <x> MBps, aflată la o distanță de <y> ore de casă/birou, și care îndeplinește o lista de <z> cerințe suplimentare. Aici nu pot să ajut cu recomandări / teasere. Dacă ești de partea fluidă a scalei „cum relaționezi cu lumea exterioară”, este posibil să lași decizia de unde să lucrezi săptămâna viitoare, pe ultima sută de metri … și vei fi la fel de productiv(ă) ca și orice alt angajat. Ofertele last-minute la cursele aeriene revin încet-încet și găsești și prețuri foarte bune, dacă ești flexibil(ă).

Munca de la distanță înseamnă că biroul e oriunde vrei tu să fie: acasă, într-o cafenea, pe o insula pustie, la cabana prietenilor din Austria, la bunica la țară. Dar cum știi ce ți se potrivește din miriada de opțiuni care, dintr-o dată, au devenit accesibile pentru viața ta profesională? Poate cea mai ușoară cale spre răspuns e cea care începe cu TINE. Cine ești, cum funcționezi, ce te face (ne)performant(ă), ce te face (ne)fericit(ă) și așa mai departe. Nimic nou sub soare până aici. Cu ce pot să ajut este să recomand un cadru folosit des în programele de dezvoltare Cum arată locul ideal pentru profesională și personală, care pe mine nomadism-ul digital? m-a ajutat foarte mult până acum: Myers Ca să pregătesc acest articol mi-am Briggs. întrebat colegii de pe rețelele de socializare Testul Myers Briggs (MBTI pe unde vor ei să muncească de la distanță și scurt) poate fi făcut gratuit, pe site-ul ce caracteristici sunt importante pentru https://www.16personalities.com/free- ei? „Sondajul” pe care îl prezint mai jos a primit 157 de voturi și întrebarea a fost personality-test. În mai puțin de 10 minute vei primi un scor format din 4(+1) „Care sunt cele mai importante criterii litere care îți sugerează: (cu excepția calității internetului) în De unde îți iei energia: de la alții, sau funcție de care decideți unde să munciți de la ține însuți/însăți? de la distanță?”. Răspunsurile au fost: Cum procesezi informația din jurul tău: în mod intuitiv (abstract) sau senzorial Conveniență: facilitate, spațiu de (fizic)? muncă => 63% Cum iei deciziile: rațional sau Experiență: atracții turistice, baruri/ emoțional? restaurante etc => 18% Cum reacționezi la / relaționezi cu Proximitate: distanță față de casă/birou lumea exterioară: în mod planificat sau => 13% … ușor fluid? Altele => 6% (cele mai multe răspunsuri calitative au conținut cuvântul „plajă” sau Cum ne ajută informația de „familie”) mai sus să alegem locul ideal M-am jucat cu conceptele-cheie reieșite pentru muncă la distanță din acest mini-sondaj. Iată cum arată / nomadism digital? locul de muncă ideal pentru nomadismInterpretarea mea e următoarea: ul digital în era post-COVID, cel puțin Dacă ești o persoană care-și ia energia pentru mine și cei din jurul meu: de la alții (extroverta) vei dori probabil o Realist: bine conectat la internet, locație aproape de familie/prieteni … sau ușor de accesat (sau de părăsit în caz de una exotică, dar într-o zonă bine populată. urgență), pe același fus orar ca și ceilalți Un co-working space prin Spania, Italia … colegi, dacă se poate, decent ca preț Experiențial: cu oportunități de a face sau Zanzibar poate ți s-ar potrivi. Dacă procesezi informația din exterior multe lucruri interesante după ora 5 în mod senzorial, e posibil să te inspire o (… 6,7,8 etc) locație cu vedere care „place ochiului”, de Multifuncțional: să funcționeze și ca exemplu. Ce zici de Toscana, sau o insula spațiu de muncă, și ca spațiu de relaxare / agrement din Tailanda – la alegere?

CARMEN CUCUL, Din 2017, Carmen lucrează pe diverse funcții la Takeda, o companie fondată în Japonia acum mai bine de 230 de ani, lider global în domeniul biofarmaceutic. În prezent, deține funcția de Integrated & Personalized Patient Care Global Lead GI. În 2021, ea a luat o pauză de la job, bucurându-se de beneficiile unui an sabatic Original: un pic „altfel”, ca să evităm rutina și/sau plictiseala; ca să povestim colegilor cum a fost; ca să simțim că merită să plătim niște $$ extra (și să nu stăm acasă) Tentant … și pentru cei dragi nouă, cei fără de care nu am alege să muncim de la distanță (familie, partener(ă), prieteni etc). Important mai ales pentru extroverți. Ergonomic: să permită condiții optime de muncă pentru cele 8-10 ore/zi pe care le vom petrece în fața calculatorului (de exemplu: să aibă scaun ergonomic, ecrane duble dacă se poate, lumina naturală etc.) Cu alte cuvinte, un loc de muncă cu adevărat #REMOTE. Vă doresc mult succes în viața profesională post-COVID și la cât mai multe experiențe nomade!

| 65


BEHAVIORAL ANALYSIS

Sinele virtual și Stima de sine

r

Rețelele de socializare ne‑au scos pe toți pe o scenă deschisă, foarte complexă și înșelătoare. Noile reguli de interacțiune sunt atât de neintuitive, încât sistemul nostru cognitiv nu știe să răspundă adecvat. Acest nou mod de prezentare în public pornește însă de la niște tendințe puternic înscrise evoluționist în noi: nevoia de apartenență la grup, de recunoaștere, de conectivitate. Așadar, rețelele de socializare nu sunt un construct anti‑evoluționist, ci ele, plecând de la tendințele noastre, sunt un catalizator și un amplificator nemaiîntâlnit până acum. Iar problema nu este că ne modifică, ci ritmul în care o fac. De aceea, nu ar trebui să ne punem problema cât de nocive sau periculoase sunt aceste rețele, ci cum ne influențează ritmul pe care îl impun adaptabilității noastre. Oricât de greu ar părea de crezut, pe rețele, o persoană poate deveni mai faimoasă decât șeful unui stat într‑o singură zi, dar la fel de repede poate dispărea din spațiul public, fiind înlocuită de o altă persoană sau eveniment apărute de nicăieri. Tot pe rețele, dintr‑o dată, toate obișnuințele și percepțiile pe care le ai despre tine se pot modifica, îți pot da like persoane pe care nu le‑ai fi întâlnit niciodată în viața reală, îți pot comenta persoane la care visezi și la care, în alte condiții, n‑ai fi ajuns sub nicio formă, îți poți face armate de admiratori (sau pseudoadmiratori) la care, în lipsa

66 |

DELIA MINA

acelorași rețele, nici măcar nu ai fi sperat. Dar, poți întâlni și reacții de ură de neimaginat pentru ființa umană, la fel cum poți primi comentarii ce pot schimba percepția celorlalți despre tine sau despre posibilitățile sociale, precum și comentarii care pot crea legături cu persoane care îți plac și cu care speri să ai o relație.

Intoleranța Cei care studiază dinamicile rețelelor de socializare ne atrag însă atenția asupra unui lucru foarte important. Ele nu sunt precum mediul natural de interacțiune. Ele nu sunt tolerante cu întâmplarea și nu sunt neutre față de dinamica noastră. Cu alte cuvinte, contează când te expui, cum te expui, în ce grup te expui și odată ce obții popularitate ele te favorizează. Cu cât ocupi un loc mai important în spațiul virtual, cu atât este mai puțin important cine și cum ești. De exemplu, percepția asupra unei vedete care a primit 100k la o memă este că persoana respectivă trebuie să fie foarte amuzantă, spre deosebire de cineva care a primit doar 5 like‑uri. Dar altfel stau lucrurile dacă aceleași două persoane spun glume în cercul de prieteni din viața reală. Acest exemplu simplu poate fi destul de edificator asupra amplificării pe care o au rețelele de socializare, dar mai ales asupra percepției de sine, căci percepția noastră de sine este influențată în mod special de succesul nostru și nu

de performanța noastră. De multe ori, glumim când auzim că cineva nu are cont de Facebook, spunând că acea persoană nu există. Online‑ul ne‑a acaparat viețile: petrecem în jur de 2 ore pe platformele de social media și știm că, vârsta la care copiii, de exemplu, au primul lor cont de Facebook este undeva între 10 și 14 ani. Oamenii din vânzări, un alt exemplu, sunt interesați în ce măsură comportamentul online poate face predicții despre comportamentul din viața reală. Și mai știm că Facebook a pretins la un moment dat că poate face predicții despre când o persoană se va despărți de partenerul de viață, pe baza interacțiunii cu prietenii din lista sa.

Validarea și confirmarea socială Dacă considerăm comportamentul online ca f iind o replică a comportamentului din viața reală, putem să ne gândim că vânătoarea de reacții la postările noastre sunt expresia unei singure nevoi: validarea și confirmarea socială. Căutăm oameni asemenea, căutăm să primim like‑uri, pentru că vrem să devenim influenți și să câștigăm din asta, ceea ce ne menține iluzia faptului că Eul nostru ar putea fi cunoscut de toată lumea, devenind o persoană publică apreciată. Efectul de bulă amplifică ideea că foarte multe persoane gândesc ca noi, efect care este încurajat explicit de algoritmii rețelelor de socializare. Să nu uităm că rețelele


BEHAVIORAL ANALYSIS

de socializare, în același timp, nu au buton de „dislike”, fapt care într‑adevăr limitează un posibil război perpetuu între persoane, dar în același timp menține și o falsă impresie de consens. Mai mult decât atât, studiile arată că comportamentul online oferă indicii despre starea de bine a unei persoane și despre cât de scăzută sau puternică este stima de sine. De exemplu, modul în care utilizăm social media poate fi corelat cu depresia și/sau cu calitatea stării de bine. Știm, de asemenea, că persoanele narcisice și care au o stimă de sine scăzută tind să folosească mai mult social media pentru promovarea de sine.

„Cine ești tu” trebuie să devină mai important decât „cum te prezinți că ești tu”

Fenomenul „selfie” Până nu demult, fenomenul „selfie” luase o amploare semnificativă: milioane de selfie‑uri erau postate zilnic pe social media, iar lucrul ăsta poate fi corelat cu nivele înalte în ceea ce privește tendințele narcisice. Cultura selfi‑ului în mod sigur a modificat nu numai imaginea asupra standardelor atractivității, ci și modul în care ne căutăm și înțelegem căutarea de parteneri. Modul în care o persoană se prezintă nu modifică numai șansele ei de a fi căutată, dar schimbă și modul celor care caută. În același timp, un impact deosebit apare și asupra celor care nu intră în acest joc, toate trei categoriile suportând o anume modificare asupra impresiei de sine, dar și a modurilor de interacțiune din viața reală. Cu mult înainte de a o cunoaște efectiv ne creăm o imagine a persoanei pe care urmează să o întâlnim. Fie dezamăgirea unei corespondențe cu realul, fie așteptările deja create cu privire la personalitatea și felul de a fi pot să modifice dinamica relaționării în viața reală. Îngrijorătoare este scăderea satisfacției și apariția unui alt fenomen ce nu trebuie neglijat: singurătatea.

Hiper‑expunerea În cazurile extreme de succes social, în rețelele de socializare întâlnim același efect pe care înainte îl întâlneam numai la vedete, persoane publice. Astăzi, prin intermediul hiper‑expunerii îl întâlnim la mult mai mulți oameni: distanța dintre imaginea proiectată și viața trăită efectiv. Supradimensionând una dintre aceste laturi cu siguranță le vei pierde pe altele și, din păcate, aici, alegerea nu‑ți mai aparține. Expunerea excesivă pentru aprecierea celorlalți este în sine un super‑stimul care suspendă capacitatea de a alege pe măsura nevoilor tale. În fapt, amenințarea mare s‑ar putea să pornească de aici: cu toții

| 67


BEHAVIORAL ANALYSIS

dorim să fim văzuți bine și de către cât mai multe persoane. Întrebarea care apare este: ne putem opri în momentul în care această activitate nu mai este benefică nouă? Iar răspunsul este de cele mai multe ori: nu.

Filtrele de înfrumusețare

Delia Mina, psiholog psihoterapeut cu dublă specializare atât în Psihoterapia psihanalitică, cât și în Psihoterapia Cognitiv Comportamentală. Din 2013, este Behaviour Analyst în echipa departamentului de Psihologie a Comportamentului din cadrul Nudge Team Romania și Bitdefender. În 2020, a fondat Centrul de Psihoterapie Psihanalitică București

Revenind la utilizarea platformelor de socializare și la relația cu stima de sine, trebuie să ne gândim la faptul că toate (Instragram, Snappchat, Facebook și mai nou TikTok) sunt dominate de comunicarea vizuală. Inevitabil, vor fi setate standarde înalte și greu de atins legate de perfecțiunea fizică și, inevitabil, asta duce la comparații. Iar acest lucru face să se adâncească și mai mult prăpastia dintre sinele perceput și cel ideal, ceea ce duce la dezvoltarea sentimentelor negative: tristețe, dezamăgire și stimă de sine scăzută. Fetele, de exemplu, sunt mai interesate de percepția de sine cu privire la aspectul fizic. Ele postează mai des poze cu ele decât o fac băieții. Nu este o întâmplare că filtrele de înfrumusețare au trecut de la a fi funcționalități specifice câtorva producători și specialiști la a se dezvolta într‑o industrie complexă cu zeci de milioane de utilizatori. Impactul merge până acolo unde modifică modul în care înțelegem să ne prezentăm pe noi înșine, dar și modul în care înțelegem că ne percep ceilalți. Desigur, se poate argumenta că mintea umană este mult mai sofisticată în a evalua, dar nu trebuie să subestimăm cât de multe informații suntem tentați să extragem din câteva poze pe lângă frumusețe, extragem încredere, bunătate, personalitate, inteligență. Ascunși în spatele unui avatar, prezentarea de sine pe social media permite crearea de versiuni mai bune ale Sinelui, ceea ce ar putea să însemne că social media oferă spațiul necesar proiectării unor iluzii despre sine care au ca scop menținerea unui echilibru al stimei de sine.

Cyberbullying‑ul Există însă un fenomen care neîndoielnic este profund nociv asupra stimei de sine: cyberbullying‑ul. Pentru că atacatorii rămân în cele mai multe cazuri necunoscuți, dimensiunea atacului e una înfiorătoare. Cyberbullying‑ul face ca victima să nu se poată apăra în niciun fel, să nu înțeleagă de unde stârnește la un număr atât de mare de oameni reacții de ură și de agresiune. Un studiu comandat de o firmă de securitate cibernetică din România arată că 6 din 10 copii au suportat cel puțin o dată o formă de cyberbullying 68 |

atât de severă încât s‑au gândit sau chiar au consumat alcool și droguri pentru a putea face față situației. Situația reală, cel mai probabil, este mult mai gravă, căci cei mai mulți oameni (mai ales copii) tind să nu declare aceste lucruri. Pentru dezvoltarea emoțională ulterioară, acest lucru poate fi însă devastator, în majoritatea cazurilor, leziunile emoționale sunt de termen lung. Cyberbullying‑ul tinde să treacă neobservat, iar numărul mare de atacatori necunoscuți face aproape imposibilă contra‑reacția. În măsura în care nu ai o plasă de siguranță (cum ar fi părinții, în cazul copiilor) la care să te întorci ești expus unei violențe gratuite absurde fără nicio posibilitate de a te apăra. Și atunci, stima de sine poate fi lezată pe o perioadă nedeterminată.

Cine ești tu? Ca soluție pentru a ne proteja, trebuie, în primul rând, să menținem echilibrul în ecosistemul internetului și să nu pariem toate resursele noastre pe reușita în acest ecosistem. Încă de la vârste mici, trebuie să‑i învățăm pe copii dinamica acestor rețele, posibilitățile, dar și pericolele lor. Nu funcționează în niciun caz soluții total restrictive de tipul: „nu o să‑l las să aibă conturi pe aceste rețele”. Trebuie să crești în mediul real și să‑ți construiești în mediul real percepția despre tine și atunci o poți experimenta și pe rețele în mai mare siguranță. Fiecare om trebuie să înțeleagă că în online legăturile de „prietenie” sunt extrem de volatile și, de cele mai multe ori, neesențiale pentru modul în care ne oglindesc și ne creează imaginea de sine. Nu este rău să fii adulat online, ci este rău ca imaginea ta de sine să se hrănească numai din această sursă. Să înțelegem deci că, în primul rând, imaginea de sine trebuie solid autoconstruită, astfel încât să‑ți asigure la un moment dat autonomia de a te simți bine indiferent de reacția celor din jur. „Cine ești tu” trebuie să devină mai important decât „cum te prezinți că ești tu”. Desigur că, pe parcursul dezvoltării, uneori, ai nevoie chiar și de ajutoare ieftine, cum ar fi like‑urile. Dar niciodată acest lucru nu trebuie să înlocuiască construcția ta internă și imaginea ta internă despre tine. Pentru că, de cele mai multe ori, nevoia de like‑uri suplinește, de fapt, niște carențe din dezvoltarea ta emoțională, mai ales născute în copilărie. Acolo unde părinții îi vor face pe copii să se simtă bine cu sine, probabilitatea ca aceștia să devină dependenți de like‑urile celorlalți este destul de mică.


DIGITAL ADDICTION

Cum trăim independent într‑o lume a dependențelor? ALICE DONEA

d

Dependența este o problemă complexă și se manifestă prin orice comportament în care o persoană găsește plăcere sau o ușurare temporară. De cele mai multe ori, definim dependența prin consumul periodic al unei substanțe, însă, ea ar putea lua orice formă: cumpărături, sex, jocuri video, mâncare, serviciu, social‑media etc. Problema dependenței nu este reprezentată de obiectul sau comportamentul în sine, căci luate individual ele nu creează dependență per‑se, ci relația internă pe care o avem cu acestea. De pildă, jocul în sine nu creează dependență, însă unii oameni devin dependenți de jocuri (gaming); munca în sine nu creează dependență, însă unele persoane devin dependente de nevoia de a munci (eng. Workaholism). Însă, dacă jocul în sine nu creează dependență, de ce anumiți oameni sunt totuși prinși în nevoia compulsivă de a se juca? Pentru a înțelege mai bine dependența, este nevoie să privim dincolo de aceasta. Un rol important este jucat de către creier: toate substanțele care sunt consumate în exces au în comun activarea directă a sistemului cerebral de recompensă, care este implicat în comportamentul de întărire și în producerea amintirilor. Ajungem astfel să asociem un comportament cu o amintire plăcută sau cu un sentiment pozitiv, dorind să continuăm utilizarea lor din ce în ce mai mult. Problema este că, fiind utilizate continuu, acestea devin compulsive și vor afecta starea de sănătate fizică și psihică a persoanei.

| 69


DIGITAL ADDICTION

Putem evita dependența virtuală într‑o lume în care suntem înconjurați de tehnologie? Este o întrebare pe care și eu mi‑o pun de foarte multe ori. Deși cunosc efectele nocive ale utilizării exagerate ale tehnologiei, îmi este de multe ori fizic imposibil să mă despart de ea, în special în această perioadă de pandemie. Fie că am nevoie să îmi exercit job‑ul online, utilizând platforme media (Whatsapp, Zoom, Teams etc), fie că am nevoie să plătesc facturile sau să socializez cu prietenii (căci este mai simplu și la îndemână), sunt un utilizator avid de tehnologie. Am ajuns să trăim în două universuri: cel real și cel virtual. Chiar dacă nu suntem fani ai utilizării tehnologiei, suntem legați de ea, dintr‑o multitudine de motive. Și nu doar noi ca adulți, dar și adolescenții și copiii. Dar până la urmă, ce înseamnă să fiu dependent și cum știu că am devenit dependent? În momentul în care utilizăm, într‑o manieră exagerată, internetul ori aplicațiile de social media sau gaming și observăm că timpul petrecut în universul virtual este mai mare ca timpul petrecut în universul real, putem spune că ne confruntăm cu o tulburare. Dacă ajungem să nu mai avem control asupra a ceea ce facem iar acest stil de viață începe să ne impacteze sănătatea sau starea de bine într‑un mod negativ, înseamnă că am trecut de la un comportament funcțional, sănătos, la unul adictiv. Desigur, există mai multe tipuri de comportamente pe care le efectuăm zilnic, însă fără să picăm în plasa vreunei tulburări. Cu toții mai petrecem timp în online, fie că este vorba de vizionarea unui serial sau a unor filmulețe, sau că ne jucăm un joc pe diferite platforme/console de jocuri. Diferența constă, însă, în frecvența activității și capacitatea noastră de a pune punct acelei activități, fără prea multe probleme. Există două tipuri de tulburări care stau sub acest concept umbrelă de adicții virtuale: dependența de jocuri video (gaming addiction) și dependența de internet. Ce presupune fiecare?

Dependența de jocuri video (gaming addiction) presupune ca persoana să aibă o dorință compulsivă de a juca jocuri, pe calculator sau console; să resimtă o stare de irascibilitate dacă nu se poate juca; să resimtă lipsa controlului, în ceea ce privește stoparea activității; să existe simptome ale sevrajului (dacă accesul la jocuri este restricționat sau stopat). Dacă ai terminat un anumit joc într‑un weekend nu înseamnă că ai dezvoltat o dependență de jocuri video, dar dacă te‑ai sustras de la job sau alte activități pentru a face acest lucru sau pentru a juca jocul preferat, probabil că te confrunți cu o dependență. Dar ce simptome pot apărea în urma adicției de jocuri video și de ce este periculoasă? În primul rând, va fi perturbat somnul. Persoana care este dependentă de jocuri video petrece foarte mult timp jucându‑se iar noțiunea timpului începe, încet‑încet, să dispară. Fie se culcă spre dimineață, ceea ce înseamnă că se va da peste cap ritmul circadian ce este responsabil de ciclul somn‑veghe, apărând astfel insomnia, fie somnul va fi unul sacadat, deloc odihnitor. Întrucât timpul petrecut pe calculator/console este foarte mare (între 8‑10 ore pe zi), persoana nu va avea grijă nici la alimentație, apărând astfel probleme la nivelul sistemului digestiv sau de control al greutății. Practic, toate sistemele de care trebuie să avem grijă pentru o viață echilibrată, sunt lezate. Dependența de internet presupune ca persoana să simtă nevoia de a petrece din ce în ce mai mult timp în mediul online. Accesarea internetului devine factorul motivator al persoanei, petrecând atât de mult timp, încât activitățile zilnice (profesionale/școlare) nu mai prezintă interes. Similar cu dependența de jocuri video, persoana va avea dificultăți ale alimentației, tulburări ale somnului, va resimți neliniște, oboseală și se poate confrunta cu izolarea socială.

Persoana care este dependentă de jocuri video petrece foarte mult timp jucându‑se iar noțiunea timpului începe, încet‑încet, să dispară. 70 |

Alice Donea Alice Donea își desfășoară activitatea în cadrul clinicii Oana Nicolau din București ca psihoterapeut specializat în psihoterapia cognitiv comportamentală. Este, de asemenea, specializată în hipnoterapie, psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, cu o variată activitate clinică în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Constantin Gorgos” al Fundației Estuar și al Fundației Grigore.T


DIGITAL ADDICTION

Întrucât tinerii sunt cei care utilizează mai des calculatorul, ei vor fi mai afectați de aceste dependențe. Posibilitatea participării la jocuri colective, timp de mai multe ore, cu persoane din diferite regiuni ale globului, cu care pot socializa, fac din jocurile online o posibilă capcană a dependenței. Această capcană a fost întețită în perioada de pandemie, unde riscul a crescut semnificativ. Copiii și adolescenții au utilizat rețelele sociale mai mult, nu doar ca o formă de relaxare, ci și ca metodă principală a activităților, din cauza închiderii școlilor.

Conform unui studiu organizat de Salvați Copiii, 57,4% dintre copii au declarat că jocul pe telefon, tabletă sau calculator a fost principala activitate recreativă, urmată de timpul petrecut în faţa televizorului (44,9%) și de timpul petrecut pe reţelele sociale (40,8%). Copiii și adolescenții au utilizat internetul și jocurile pe calculator ca o forma de a face față problemelor zilnice sau a stresului acumulat, datorat perioadei de izolare. Cum ne putem bucura de tehnologie, încât să nu cădem într-o capcană de dependenței?

Dacă te-ai sustras de la job sau alte activități pentru a face acest lucru sau pentru a juca jocul preferat, probabil că te confunți cu o dependență.

Ne putem bucura de oportunitățile pe care ni le oferă tehnologia, întrucât aceasta are și multiple beneficii. Putem căuta și găsi orice informație într-un timp scurt, putem lua legătura cu persoane care se află la celălalt capăt al lumii, putem rezerva vacanțe și ne putem pune afacerile pe picioare, totul la un click distanță. Pentru a nu dezvolta, totuși, o dependență de jocuri sau de internet este important să fim atenți la timpul pe care îl petrecem pe diferite device-uri și să avem și alte activități pe care le putem face (în aer liber sau în alte locuri, cu prietenii sau familia). Rolul părinților este extrem de important în ceea ce privește prevenția dependenței asupra copiilor. Este nevoie ca ei să fie atenți la programul copiilor și să încerce să implementeze un program cu activități zilnice, să aibă grijă ca cei mici să își respecte orele de somn și de masă, să explice copiilor consecințele care pot exista dacă aceștia nu respectă programul stabilit. Dar, cel mai important este ca aceste reguli să se aplice la nivelul întregii familii, nu doar asupra copiilor. Care sunt primii pași în tratarea unei eventuale dependențe? Primul pas către recuperare este conștientizarea faptului că un anumit comportament a devenit o problemă ce afectează calitatea vieții. Țineți minte că tratamentul dependențelor este personalizat și necesită compasiune, empatie și sprijin atât din partea familiei cât și a profesioniștilor. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este foarte eficientă în tratarea ambelor tipuri de dependență. În cadrul ședințelor de psihoterapie, se discută despre problema dependenței, cauzele, evoluția și modalitățile de tratament ale acesteia. Psihoterapia contribuie la înțelegerea aspectelor psihice ale dependenței, dobândirea încrederii pentru a parcurge un program de terapie dar și creșterea motivației pentru vindecare. Tratarea unei dependențe este un proces complex dar șansele de reușită cresc semnificativ dacă persoana în cauză are sprijinul familiei și al prietenilor. | 71


GAMING DISORDER

Online-ul,

între fericire și psihiatrie ALINA PERRIN

c

Cum să anunț?! „Conferința despre FERICIRE se va transmite ONLINE, în direct din secția PSIHIATRIE...” Am vrut să anulez această conferință (programată cu mai multe luni înainte) de cel puțin 150 de ori. Ziua Z m-a prins internată în secția psihiatrie cu copilul meu. Cum să fac o conferință despre fericire din mijlocul nefericirii? Cum să vorbesc în astfel de condiții?! Și totuși, am hotărât că, dacă ceea ce propovăduiesc este adevărat, atunci pot cu siguranță să o fac. Și am făcut-o. Fraza de mai sus – „Conferința despre fericire se va transmite online, în direct din secția psihiatrie...” – sintetizează trecerea mea tumultuoasă de la normalitate la noua normalitate, așa cum mi-a impactat mie (și altor câteva miliarde de persoane!) viața personală și profesională. Online-ul a sosit în viața mea ca un kamikaze care își explodează centura de dinamită. Înainte de pandemie, jocurile video nu reprezentau decât o sursă ocazională de derapaj și dispută. Ritmul școlii și activitățile extrașcolare îngreunau utilizarea în exces a acestora. Din momentul izolării însă, cu posibilitățile restrânse de ocupare a timpului, lipsa socializării și școala online, copilul meu a alunecat spre adicție. Consecințele au fost grave, iar tentativele de sevraj, dificile. Pentru oricine a încercat vreodată să se lase de fumat sau de alcool, există o regulă de bază pentru a da o șansă încercării: evitarea lucrurilor asociate mental cu adicția respectivă. Or, un alcoolic nu se lasă

72 |

de băut petrecând forțat cinci-șase ore pe zi într-un bar. Copilul meu însă trebuia să își învingă adicția petrecând cinci-șase ore pe zi în fața calculatorului, la școala online... Cu alte cuvinte, dacă lipsea de la ore, lua absențe și avea nota scăzută la purtare. Dacă era prezent, își hrănea și mai puternic adicția. Inutil să menționez că m-am simțit ca în filozofica dilemă a drezinei. Iar starea lui a afectat evident funcționarea întregii familii, de la relațiile interumane ajungând până la activitatea profesională. Câte milioane de oameni de pe această planetă se regăsesc în aceste câteva rânduri? Din păcate, multe. Realitatea nu a fost ușoară nici înainte de pandemie, dar mutarea vieții online a avut un cost extrem de ridicat pe care l-am plătit deopotrivă adulți și copii. Dar „dărâmăturile” au revelat temelii solide și posibilități de reinventare pe care nu le-aș fi imaginat înainte. Pentru că trebuie să admit că această trecere online accelerată de pandemie nu a făcut decât să scoată la suprafață lucruri care mocneau deja în profunzimi și de care, închiși între patru pereți, nu am mai putut fugi. Eu, ceilalți... Sunt prima care se plânge de școlile închise și de impactul pe care școala online l-a avut asupra copilului meu. Există suficiente studii științifice care arată cum cultura copy-paste (sintagmă inspirată de Manfred Spitzer) afectează dezvoltarea cognitivă.


GAMING DISORDER

„Citirea sau transcrierea unui cuvânt, pentru a‑l capta mental (fără a face clic cu mouse‑ul), reprezintă o importantă cale de aprofundare pe care mediile digitale o împiedică parțial sau total”. Și modul în care mediile electronice ne afectează negativ gândirea și memoria este tratat în studiul realizat de cercetătorii de la Harvard cu privire la „Influența motorului de căutare Google asupra memoriei. Efectele disponibilității permanente a informațiilor asupra gândirii noastre”. Multitaskingul și zappingul între mai multe medii digitale ne afectează grav capacitatea de concentrare, consultarea social media devine compulsivă, stima de sine scade, iar alunecarea din ce în ce mai profundă într‑o lume virtuală ale cărei pârghii nu le stăpânim riscă să ne transforme într‑o nouă specie de sclavi. Cu toate acestea, problemele de adicție ale copilului meu mi‑au permis să văd lucrurile nerezolvate, să iau decizii pe care în timp... normal, nu aș fi avut curajul să le iau. Cumva, și fără să o fi dorit evident, online‑ul m‑a apropiat de copilul meu. Mi‑a dat posibilitatea să mă apropii și mai mult de familia mea, într‑un val de solidaritate pe care nu l‑am anticipat. Datorită mutării în online am stat mai mult cu copiii mei, am fost cu adevărat prezentă (concept pe care, din păcate, prea mulți părinți nu îl cunosc) și, în același timp, am putut lucra. Dacă nu ar fi existat posibilitatea de a lucra la distanță, ca atâtea alte milioane de oameni, nu știu ce am fi făcut. Nu în ultimul rând, am învățat enorm într‑o mulțime de domenii, am făcut o mulțime de lucruri noi și am cunoscut oameni noi. Dovadă deci că realitatea virtuală nu este nici bună, nici rea, ci depinde de perspectiva din care privește creierul nostru lucrurile. Rămâne totuși valabil faptul că modul în care această contopire între real și digital mi‑a răpit practic copilul m‑a făcut să reflectez asupra evoluției noastre ca specie. Mi s‑a părut absolut fascinant modul în care tehnologia ne‑a tăiat progresiv de cele trei ancore ale ființei umane ‑ natură, semeni și sine. Tehnologia ne‑a tăiat contactul direct cu pământul (înțeles ca natură, univers, divinitate...), tractorul eliberându‑ne de

fizic. Tehnologia ne‑a tăiat contactul direct cu prietenii, familia și colegii, într‑un joc parșiv al necesității. Tot tehnologia, cu toate noile gadgeturi ne‑a tăiat de noi înșine, păstrându‑ne atenția îndreptată permanent spre exterior, spre următorul lucru pe care ni‑l dorim. Ne‑am eliberat fizic de liantul cu natura, semenii și sinele, ne‑am externalizat viețile (M. Ricard), transformându‑ne într‑o specie de Avatari care, în loc de capsulă, au un ecran. Și mi se pare extraordinar de interesant momentul la care se produce. I‑a luat creierului aproximativ 500 de milioane de ani pentru a‑și dezvolta primele două părți, reptilian și limbic, trăind într‑un prezent continuu. Nu trecut, nu viitor. Iar acum 2‑3 milioane de ani, „brusc”, creierul aproape că și‑a triplat volumul cu sosirea neocortexului care a adus cu sine nu doar o schimbare de design, ci o adevărată mașină a timpului care ne‑a permis nouă, oamenilor, să evadăm din aici și acum ( D. Gilbert). În sfârșit, după ce am trăit ca niște sălbatici în aproape tot acest timp, acum aproximativ 50 de ani (adică acum 0,0000001% din existența creierului) am devenit digitali... Altfel spus, la început locuiam doar în prezent, apoi ni s‑a dat un dispozitiv integrat de călătorie în timp, apoi ni s‑a dat un dispozitiv extern de călătorie oriunde vrem... Las în mâinile futurologilor speculațiile legate de mutația prin care trece specia noastră pentru a mă întoarce de unde am plecat: o conferință despre fericire din mijlocul nefericirii, despre creier ca o cale de acces către fericire. Dacă învățăm să îl pilotăm, avem toate șansele să ducem o viață fericită. Altfel, avem toate șansele ca el să preia conducerea și să ne ducă în direcția opusă. O anecdotă în stil umor negru ilustrează perfect această direcție opusă. Mi‑am întrebat copilul dacă s‑a împrietenit cu alți copii internați la spital și mi‑a răspuns că nu, pentru că ceilalți stau tot timpul pe Tik Tok. Făcând haz de necaz, am început să îmi legăn capul ritmat, dintr‑o parte în alta, ca pendula unui ceas și i‑am răspuns: „TIC TOC...” Creierul este cheia. Ori ne stăpânește el pe noi, ori noi pe el. Pentru a‑l domestici,

ALINA PERRIN Founder & CEO, SERMAN INSIGHT. Alina are o expertiză internațională de peste 20 de ani, construită în multinaționale lider de piață, pe poziții de Director de Resurse Umane. Completându‑și experiența cu multiple cursuri și certificări în știința fericirii, Alina a creat în 2019 compania pe care o conduce astăzi și care are ca obiectiv construirea fericirii la nivel individual și organizațional, prin strategie, consultanță și programe de dezvoltare. primul pas este să ne întoarcem din călătoria exterioară (timp și spațiu) și să revenim la realitatea interioară. Să ne oprim din goană și să ne observăm gândurile, emoțiile și senzațiile, să ne reconectăm cu noi înșine, deci cu ceilalți, deci cu ceea ce ne înconjoară. Să ne reeducăm creierul pentru a vedea lucrurile bune, care ne încarcă. Iar aceasta necesită efort conștient și voluntar. Dar merită! Pentru că schimbându‑ne creierul ne schimbăm mintea, schimbându‑ne mintea, ne schimbăm creierul (R. Hanson). Milton spunea că mintea poate face din paradis un infern şi din infern un paradis. Iar eu spun că fiecare dintre noi poate utiliza realitatea virtuală pentru a‑și construi fericirea sau pentru a evada dintr‑o realitate prea greu de dus aruncându‑se în nefericire. Alegerea aparține (creierului) fiecăruia. Tic tac...

| 73


DIGITAL STRESS

Tehnologia ne face mai puternici sau mai vulnerabili?

f

ANA-MARIA CAZAN

Fiecare zi din viața noastră se derulează î n fața unui ecran: calculator, laptop, în t abletă, smartphone, smartwatch… tabletă, Ecranele au devenit omniprezente, chiar în locuri în care în urmă cu câțiva ani nici nu am fi putut să ni le imaginăm. Modul în care interacționăm cu ele se schimbă constant; cel mai probabil, nu va mai exista obiect care să nu aibă un ecran în centrul său; ecranele ne fac mai flexibili, mai rapizi și mai conectați ca niciodată, ne provoacă să ne adaptăm transformării digitale. Care sunt aceste provocări? Vom găsi câteva răspunsuri în analiza următoare. Tehnologia ne face să ne simțim mai inteligenți, mai capabili să rezolvăm probleme zilnice, dar de câte ori nu am simțit panică la gândul că ne-am uitat telefonul acasă? Telefonul a devenit un fel de extensie a noastră, are stocate sute de fotografii și implicit amintiri, ne ghidează spre destinație, ne traduce cuvintele necunoscute, face calcule, ne ajută să luăm decizii, ne permite să fim conectați… nu-i de mirare că ne cuprinde panica numai la gândul că l-am uitat acasă - stare asociată de către oamenii de știință cu anxietatea de separare și nomofobia (No mobile phobia). Nomofobia are ca sursă dependența sporită de tehnologie și îngrijorarea generată de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă brusc nu am mai putea accesa informațiile necesare. Frica de izolare poate să joace un rol în dezvoltarea nomofobiei; dacă telefonul ne servește drept principală metodă de contact cu alte persoane, cel mai probabil ne-am simți destul de singuri fără el. O altă cauză ar putea fi teama de a nu putea fi contactați, cu toții ne păstrăm telefoanele aproape

74 |

dacă așteptăm un mesaj sau un apel important, iar acest lucru poate deveni un obicei greu de eliminat. Suntem mai rapizi cu ajutorul tehnologiei, dar ne face, oare, tehnologia mai inteligenți? Studiile arată că simpla prezență a smartphone-ului, chiar dacă este oprit sau plasat cu fața în jos, reduce capacitatea cognitivă. Prezența smartphone-ului ne ocupă resursele cognitive, lăsând astfel mai puține resurse disponibile pentru alte sarcini și diminuând, astfel, performanța în sarcini. Ward și colaboratorii săi (2017) au realizat un experiment în care au manipulat locația telefoanelor mobile ale participanților (pe birou, în buzunar/ în geantă sau în altă cameră) în timp ce au rezolvat sarcini pentru măsurarea performanței cognitive. Rezultatele obținute au arătat că participanții care au avut telefonul pe birou au obținut performanțele cele mai slabe, spre deosebire de participanții care au avut telefonul în altă cameră, aceștia obținând cele mai bune rezultate la probe. Simpla prezență a dispozitivelor reduce capacitatea cognitivă disponibilă, chiar și atunci când reușim să depășim tentația de a le verifica. Dacă prezența dispozitivului este însoțită și de notificări pe care le primește utilizatorul, efectele negative sunt și mai puternice. Persoanele care își aud telefoanele sunând când nu le au la îndemână manifestă mai puțină plăcere generată de activitatea în care sunt implicați și gânduri excesive despre ce ar putea reprezenta notificarea, creșterea ritmului cardiac și a anxietății și, implicit, performanțe scăzute în sarcinile cognitive. Studiile au arătat că o întrerupere cu o durată medie de trei secunde (timp

CONFERENȚIAR DR. ANA-MARIA CAZAN Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Psihologie și Științele Educației Membru în Comitetul Director al APIO suficient ca un telefon să sune sau să vibreze și să se oprească) în timpul efectuării unei sarcini distrage atenția individului suficient de mult pentru a dubla numărul erorilor în rezolvarea sarcinii. În plus, device-urile ne pot face mai leneși, pentru că a devenit extrem de ușor să găsim răspunsuri „la un click distanță”; atunci când Google ne oferă informații nelimitate, avem tendința să căutăm chiar și informațiile pe care le știm deja. Viteza cu care primim răspunsuri reduce efortul cognitiv necesar pentru a descoperi noi înșine răspunsurile, iar această diminuare a efortului cognitiv poate duce, pe termen lung, la deteriorarea abilităților noastre cognitive. Expunerea excesivă la tehnologie poate să genereze ceea ce numim oboseală digitală, fenomen care a luat amploare în perioada pandemiei și care în anumite contexte a luat forma „Zoom fatigue”. Aceasta poate fi definită ca oboseală, îngrijorare sau epuizare asociate cu


DIGITAL STRESS

utilizarea excesivă a platformelor virtuale de comunicare. Această formă de oboseală are la bază mecanismul compensării costurilor cu recompensele pe care mintea noastră le percepe inconștient. Chiar și decizii simple, precum a apăsa o tastă se iau pe baza acestor estimări inconștiente, pentru a maximiza recompensa (timpul) versus costul implicat (efortul). Astfel, o explicație a oboselii digitale în cazul folosirii platformelor de comunicare este că plăcerea (recompensa) pe care o oferă interacțiunea online este mult mai redusă comparativ cu interacțiunile față în față. Încetinirile în transmiterea unor informații inerente tehnologiei în timpul videoconferințelor generează niveluri mai ridicate de neîncredere între participanți și, implicit, recompense percepute mai scăzute. Lipsa contactului vizual mutual reduce, totodată, satisfacția generată de interacțiunea mediată de tehnologie. Un alt factor care explică oboseala digitală în aceste interacțiuni este efortul cognitiv mult mai mare pe care trebuie să îl depunem pentru a ne implica în activitate. Comunicarea se realizează în foarte mare măsură inconștient, la nivel nonverbal, conținutul emoțional este procesat rapid prin indici sociali precum atingeri, expresii faciale subtile, postură. În cazul videoconferințelor, acești indici sunt dificil de surprins iar lipsa lor face dificilă evaluarea reciprocă și crearea legăturilor interpersonale, fiind necesar un efort compensator cognitiv și

emoțional. Efortul este și mai mare dacă ne gândim la tendința spre multitasking pe care munca de acasă a accentuat-o: ascultăm cursul de la facultate, dar în același timp răspundem mesajelor de pe chat sau verificăm dacă am primit notificări pe Facebook. Avem o nevoie înnăscută de a aparține grupurilor, folosirea aplicațiilor de comunicare ne permite să păstrăm legătura cu cei dragi aflați departe, însă, în același timp, dependența de tehnologie are efecte negative asupra comunicării față în față: simpla prezență a telefonului mobil într-un cadru de discuții reduce semnificativ calitatea conversației dintre indivizi iar utilizarea excesivă a telefoanelor mobile pentru a accesa spațiul virtual conduce la pierderea conexiunilor non-virtuale dintre indivizi. În plus, devine din ce în ce mai dificil să observăm nevoile celor din jur, în timpul unei videoconferințe sau dintr-o discuție pe WhatsApp nu ne mai dăm seama dacă un coleg este anxios sau depresiv, dacă mesajul transmis are un impact emoțional puternic asupra sa. Astfel, tehnologia poate afecta abilitatea noastră de a fi empatici, ceea ce are influențe negative asupra calității relațiilor sociale. Poate că cea mai dificilă întrebare este cum să ne păstrăm sănătatea mintală într-o lume care zi de zi devine tot mai complexă digital? Găsirea unui echilibru între utilizare și suprautilizare poate fi răspunsul și calea către ceea ce numim

astăzi starea de bine digitală (digital well-being). Implementarea rapidă a tehnologiilor digitale și adoptarea lor de către societate ne-a modificat relațiile cu noi înșine, unii cu alții și cu mediul nostru; starea noastră de bine este strâns legată de starea mediului nostru informațional și de tehnologiile digitale care mediază interacțiunile cotidiene atât pe plan personal, cât și profesional. Nu există o rețetă pentru a ne dezvolta starea de bine digitală, dar putem începe prin a ne deconecta din când în când de la mediul online, prin alegerea comportamentelor în care decidem să ne implicăm în timp ce suntem online, prin identificarea instrumentelor emoționale pe care să le folosim pentru a gestiona experiențele noastre online. Cu siguranță tehnologia va schimba cunoașterea umană, iar cercetările despre efectele tehnologiei asupra psihicului nostru sunt tot mai complexe. Majoritatea studiilor arată că digitalizarea are impact asupra stării de bine și asupra performanțelor cognitive, iar acest lucru depinde considerabil de timpul total pe care oamenii îl petrec în fața ecranelor și în mediile virtuale. Rămâne de văzut dacă expansiunea digitalizării se va transforma într-o amenințare pentru mintea umană sau într-o superputere care ne va permite să explorăm noi frontiere ale cunoașterii pe care până acum nici nu ni le puteam imagina.

| 75


DIGITAL DETOX

Scrisoare către un părinte digital DAN FLOREA

Dragă părinte,

Dan Florea Este consilier în parenting digital, tată a 4 copii și fost dependent de jocuri video (shootere) și internet. Este formator acreditat în programe de învățare pentru adulți, cel mai cunoscut fiind cursul #DetoxDigital pentru părinţi, prin el ajutând mii de familii din România și din afara țării în lupta împotriva dependenței digitale a copiilor

76 |

Un tată și o mamă din Nevada (SUA) erau atât de obsedați de jocul Dungeons and Dragons, încât și-au lăsat cei 2 copii (băiatul avea 22 de luni iar fetița 11 luni) nehrăniți și neîngrijiți până aproape să moară, când au fost salvați de autorități. Copiii erau înfometați pentru că părinții erau prea ocupați să joace jocul video. Raportul arată că doctorii de la spital au trebuit să îi radă capul fetiței pentru că părul era prea încâlcit de la urina de pisică și mizerie. Mai mult, fetița suferea de infecție la gură, piele uscată și deshidratare severă. Fratele ei a trebuit să fie tratat pentru malnutriție și infecție. Tatăl, Michael Straw (25 de ani) nu avea loc de muncă, iar soția (23 de ani) lucra cu ziua ca îngrijitoare. Când au primit o moștenire de $50.000, au cheltuit toți banii pe echipamente electronice și un ecran mare de plasmă TV, în loc să se îngrijească de copii. Iată ce se poate întâmpla atunci când ambii părinți sunt dependenți digital. Desigur, este un caz extrem, din SUA, care nu ni se poate întâmpla nouă. Dar, dependența digitală, în forma ei cea mai răspândită, nu este atât de extremă, ci, mai degrabă, discretă, amestecându-se cu activitățile noastre zilnice de părinți. De exemplu, multe mame, începând cu primul copil, devin dependente de Facebook. Faptul că petrec tot timpul acasă, că nu se mai pot odihni sau distra ca înainte, intrând într-o etapă necunoscută a vieții, le aduce sentimente de copleșire a greutăților, izolare de lume, nemulțumire, de neiubire și dorință uriașă de a comunica cu alții. Iar telefonul mobil devine dintr-o dată o poartă de evadare către o lume a libertății. Poze, like-uri, comment-uri, statusuri, discuții, glume, filmulețe etc, vin ca o salvare pentru mămica neîmplinită. Aceste lucruri nu

sunt încă rele sau greșite, dar, în curând, mămica începe să simtă o presiune tot mai mare din cauza hainelor care trebuie puse la spălat, a gătirii ciorbei și a felului doi, a luatului copiilor de la școală, a făcutului temelor, a mersului la piață etc. Și, cu cât presiunea sarcinilor crește, ca niște bătăi puternice în ușa de la intrare, cu atât mămica își aduce aminte de plăcerea evadării prin telefonul mobil pe Facebook, WhatsApp, Youtube și restul. „Doar 1 minut să mai verific ceva și apoi chiar că mă apuc de lucru”. Și nici acum situația nu e în totalitate rea sau gravă. Însă lucrurile se shimbă atunci când vine copilul să întrebe ce mâncăm, sau te cheamă la lecții, sau îți amintește că azi trebuia să semnezi un formular pentru la școală etc. Și atunci, mama simte cum un vulcan de furie se dezlănțuie în ea și i se urcă la cap, pentru că, din cauza acestor probleme, ea nu mai are timp și pentru ea, pentru nevoile ei, pentru dezvoltarea ei. De aceea urlă, face reproșuri copilului, trântește și e nervoasă. Și cu cât Facebookul îi arată ce putea ea să fie sau ce ar putea ea să facă, să se dezvolte personal, profesional, să participe la webinarii și traininguri online etc, cu atât frustrarea și nemulțumirea ei este mai mare. Iar dacă muncește online, de acasă, mereu va avea impresia că copilul vine și o deranjează de la lucru. Și, după ce se liniștește, o cuprind sentimentele de vinovăție, că poate a exagerat. Este această mămică dependentă digital? Cu siguranță că nu, comparativ cu primul exemplu extrem. Dar această mămică este dependentă digital, având în vedere modul cum folosește tehnologia, cognițiile și comportamentul ei. Cu toate acestea, oare recunoaște ea deschis că are o problemă care trebuie rezolvată? Dar tu ce zici, cât de mult e dispusă această mămică să admită că are o problemă?


DIGITAL DETOX

Să presupunem că, în acest timp, tatăl este la muncă. Acolo petrece 8-9 ore la birou, lucrează în diferite programe, serviciul e competitiv și stresant. Și când vine acasă, tot ce își mai dorește e să se destindă, să se relaxeze puțin în orele care au mai rămas. De aceea, activitatea lui preferată e să joace jocuri video sau să stea să citească presa pe telefon ori pur și simplu să stea nemișcat la TV. Dintre acestea, cea mai atractivă și problematică folosire a timpului e jucatul jocurilor la PC. Din mai multe motive: soțul ei se va culca la 2-3 noaptea, pentru că avansatul pe nivele consumă mult timp, mai ales dacă e de strategie. Apoi, soțul ei e prezent cu rol decorativ, dar absent cu mintea și absent emoțional. Asta înseamnă că nevoia de iubire și comunicare a soției care se acumulează peste zi, rămâne nesatisfăcută. Dar mai e ceva: soția nu știe că soțul ei se uită pe ascuns și la filme pentru adulți, uneori și la muncă dar mai ales noaptea, când ceilalți dorm. Iar acesta e încă un motiv pentru care el e absent și dezinteresat de ea. Și cu cât ea simte lucrul ăsta, cu atât reacționează și vrea să stea de vorbă cu el. Iar el ce vede? O soție nemulțumită, cicălitoare, dependentă emoțional, care îl vânează mereu și e atât de insistentă încât intră și în vizuina lui emoțională. De aceea simte nevoia să fie lăsat în pace, vrea mai multă libertate și timp pentru el. Dar cam același lucru se întâmplă și dacă stă doar la TV, fără să joace jocuri. Tot absent, tot neimplicat, tot fugitiv. Este oare și soțul dependent digital? Păi el consideră că nu, din moment ce jobul lui îl obligă să stea la calculator iar după serviciu are și el dreptul să se relaxeze puțin. Ce e rău în asta? Doar trăim în sec. 21, al progresului tehnologiei. În plus, știe el pe alți colegi care chiar sunt dependenți, nu ca el. Și acum să ne imaginăm că Andrei, băiatul lor de 12 ani, de când a venit de la școală, de la ora 13:30, până acum, la ora 20:30, tot în camera lui stă, tot la calculator. Mama știe că, dacă merge la el să vadă dacă și-a făcut măcar temele, o să îl găsească în Call of Duty, pe un pre-release GTA V sau doar stă pe Netflix. Sau, dacă stă în pat, joacă Fortnite ori PUBG. Mama știe că,

dacă încearcă să îi oprească calculatorul, o să înceapă urletele, scandalul și o să audă de dincolo „Dar lasă băiatul în pace, se joacă și el cu alți băieți de vârsta lui, iară vii tu peste el”. Iar mama trebuie să aleagă: ori face show cu Andrei, ori face show cu soțul, ori se retrage discret din cameră fără ca Andrei să bage de seamă că s-a deschis puțin ușa. Mama lui Andrei așteaptă cu inima strânsă următorul lockdown cu școală online, că atunci timpul petrecut acolo de Andrei se va dubla. Oricum, acum e târziu și trebuie să meargă la somn că mâine e o nouă zi și o iau cu toții de la capăt. Și uneori e mai bine să păstrezi pacea decât să cauți dreptatea, nu? Așadar, e clar că în această familie e o problemă: dependența de ecranul electronic. Fiecare e dependent în felul lui: mama de Facebook, tatăl de jocuri sau TV, iar băiatul de calculator. Nu se știe care a fost prima problemă: internetul care a creat o ruptură în familie sau ruptura din familie era de dinainte, iar internetul doar a amplificat-o. Evident, ai vrea să știi ce soluții sunt. Antreprenorul Simon Sinek, în cartea

lui „Start with WHY” spune că nu e important nici CE faci, nici CUM faci ci DE CE faci. La fel și în cazul dependenței digitale. Toate mămicile vor soluții practice. Știi tu, ca de genul: „7 pași pentru a atinge fericirea” sau „3 trucuri pentru a fi iubită” ori „Sfaturi practice pentru a scoate petele cu bicarbonat”. În cazul dependenței digitale, există desigur 7 pași, 3 trucuri și sfaturi practice pentru a ieși din dependența digitală. Dar acestea sunt doar CE să faci și CUM să faci. Și nimeni, în afară de tine nu o să-ți răspundă la cea mai importantă întrebare: DE CE tu, soțul tău și copilul tău sunteți dependenți digital și DE CE vă place asta? Cu răspunsul la această întrebare trebuie pornit. Restul vin după (CE și CUM). Așadar, DE CE ești dependent? DE CE îți place asta? și DE CE să renunți la această plăcere?, deși ai desigur o serie de motive reale, care țin de problemele cauzate de dependență în relația cu tine însuți/însăți, cu cei din familie și cu ceilalți din societate. De ce să dai o plăcere pe o schimbare dureroasă? Ai fi vrut soluții practice, nu? Dar până ți le voi spune, începe cu DE CE?

| 77


BRAIN STORY

Stres și pandemie versus zen și armonie

p

ROXANA STANCIU

Pandemia și-a pus o amprentă anume peste felul în care ne uităm la noi și la lume. Nu e un secret pentru nimeni că, pe măsură ce se făcea mai multă liniște pe străzi, în case și în fiecare din noi zgomotul creștea. Tot ce ardea mocnit înainte, fiindcă se ventila într-un spațiu larg, a fost redus și îngrădit și deci a izbucnit: nevroze, probleme emoționale nerezolvate, anxietăți și depresii de tot felul. Crize majore au erupt. Îmi propun aici să arunc o privire dintr-un unghi particular asupra felului în care s-a simțit stresul pandemiei și anume modul în care mulți dintre noi am trăit timpul acestui an în spațiul micșorat pe care l-am avut la dispoziție.

78 |

O vedere despre spațiu în timp Cred că pandemia ne-a oferit ocazia și ne-a pus în situația să petrecem timpul și să percepem spațiul altfel decât eram obișnuiți. Axele majore ale vieții noastre, spațiul și timpul, au căpătat valențe diferite. Pe de-o parte, spațiul concret al existenței s-a micșorat fizic, dar a explodat emoțional și virtual. Pe de altă parte, timpul parcă a început să curgă altfel, pentru că înăuntrul spațiului nostru emoțional, frici diverse, temeri pentru sănătatea noastră și a celor dragi, spaime nenumite s-au adunat într-o spirală care parcă înghițea timp și izbucnea în timp record.


BRAIN STORY

Am să mă duc și eu înapoi în spațiu și timp, ca oricare povestitor. În ultimul secol al mileniului trecut a apărut și s-a așezat de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna, trecând din cabinete medicale în birouri de multinaționale și aiurea, expresia „pe bază de sistem nervos”. De la eructații la diabet, de la boli de piele și stomac până la cardiopatii, de la urticarie la boli auto-imune, multe afecțiuni au căpătat o coroniță așezată pe sistemul nervos. Țin minte acum vreo 50 de ani, când auzeam vreun adult zicând cu voce de taină, de parcă vorbea de lucruri sfinte, că cineva a făcut o boală „de la stres”. Ajunsesem să cred că stresul acesta e un soi de situație în care pici aiurea-n tramvai, ca și cum ai da buzna fără să vrei peste cineva într-o toaletă publică și te macină jena de omul ăla și nevoia de pipi (sau stresul, na!), până iese persoana și dai ochii cu ea, că de renunțat nu-ți permiți. Stresul era, în imaginarul meu de copil, ceva nu numai exterior și fără legătură cu mine, dar și un soi de ghinion de care nici măcar n-aveam cum mă feri. Ani mai târziu am aflat de la o persoană tare înțeleaptă o poveste care mi-a explicat mai bine subiectul stresului. Povestea spunea așa: dacă ne uităm în urmă în evoluția noastră, putem vorbi de homo sapiens sau de omul modern de vreo 250.000 de ani, pe vremea când oamenii erau vânători-culegători. Cifra e cumplită pentru mine și prefer să mi-o închipui reprezentată pe axa orizontală a timpului din manualul de istorie antică dintr-a V-a, ca o riglă cu marcaje mai înalte la 50.000 de ani și mai mici la 10.000 de ani. În stânga, linia începe la 250.000 și de acolo se întinde înghesuit milimetric, într-un spațiu mic care adună un timp mare de zeci de mii de ani. De la stânga la dreapta dai timpul fast-forward, treci nonșalant prin liniuțe care închipuie zeci de milenii, treci de 100.000 și te oprești taman la liniuța de 14.000. Acolo, de fapt atunci, se pare că neam decis să trecem de la trăit în natura sălbatică, la plantat și cultivat, așadar neam așezat. Acum vreo 12.000 de ani neam apucat de agricultură. Peste alte câteva

la minunile astea pe care le-am inventat în jurul nostru și pentru noi. Mintea ne este cu adevărat miraculoasă și a creat structuri mirobolante în jurul nostru, dar neurologic nu am evoluat absolut deloc față de acum câteva liniuțe de pe riglă în urmă, adică acum vreo 200.000 de ani, asta ca să nu vorbesc de timpul care nu e marcat pe riglă. Iar acum, pentru plus de explicație, să intrăm într-un alt timp de poveste.

Alte șocuri, aceeași amigdală Amigdala, care e senzorul de pericol - sau alarma de incendiu, cum îmi place să-i zic - din creierul limbic, e o structură deși primitivă, totuși abstractă. Roxana Stanciu Ea interpretează orice fel de șoc drept Hipnoterapeut, Expert în potențial pericol. Rolul ei e să mă țină în tehnici de hipnoză avansată și viață și e foarte bine că face asta, doar că tranformational coaching www.roxanastanciu.com nu știe să diferențieze între șocurile pe care mi le semnalează. Iar șocurile de azi, față de cele de acum zeci de mii de ani mii de ani - niște gradații minuscule pe sunt mai degrabă: o factură neplătită, un riglă - la 7.000, au apărut primele orașe- vecin scandalagiu, un blocaj în trafic sau state. o ușă trântită de copil. Reacționez la ele exact cum reacționam când mă urmărea Acum haideți să ne-ntoarcem cu un tigru. privirea spre stânga, unde am început joaca asta cu timpul: deci acum 250.000 De fiecare dată când povestesc unui de ani eram vânători și culegători, alergam client ce legătură formidabilă există între dintr-o peșteră în altă văgăună după minte și corp, dau exemplul sistemului adăpost. Am tot făcut asta multă vreme nervos autonom, cel care are misiunea până când, de curând - cu aroganța din să răspundă la situațiile potențial italice asumată, adică de-abia acum vreo stresante. Iar corpul știe foarte bine 12.000 de ani - ne-am hotărât să ne așezăm. cum să reacționeze la un pericol, că doar așa a supraviețuit. El trece prin reacții și De fapt, doar de 10.000 ani trăim în locurile din casele și orașele și societățile modificări extraordinare într-o fracțiune pe care am pornit să le construim. Iar de secundă când întâlnește o situație în mai apoi, într-o îngrămădeală nebună care se simte amenințat. Sistemul nervos de câteva sute de ani - doar sute - pentru autonom este un centru de comandă care nici n-am liniuță s-o marchez pe riglă, fenomenal cu două divizii de armate ne-am inventat tot confortul de acum. perfect sincronizate. De la mersul la serviciu și în concediu, O divizie, convențional costumată în cu toate sistemele din jurul și de la baza roșu, are un nume seducător - sistemul lor, de la bec la internet, de la cratiță la nervos simpatic, - și reprezintă răspunsul take-away, de la vacanță la bunici până la pericol. Iar pericolul este semnalat de la „all inclusive” aiurea, sau de la troc la amigdala minunată, care face ce știe cel mai bine: să semnaleze un pericol. plată online, toate astea au apărut în doar câteva sute de ani. Cealaltă divizie, în albastru - sistemul Sau dacă vreți de la frunza de pătlagină nervos parasimpatic - are treabă cu la vaccin, ca să fim la zi. Ziua de azi, zic. digestia și relaxarea. Ne-am așezat, povestea și povestitorul Fiindcă îmi plac filmele istorice, mi-am continuă, doar că nu suntem deloc adaptați închipuit întotdeauna cele două sisteme

| 79


BRAIN STORY

ca pe două componente ale Romei antice: cei în roșu reprezentau legiunile romane în luptă, iar în albastru erau senatori sau matroane romane care ședeau binișor pe-o parte, lungiți pe canapea și sprijiniți întrun cot, mâncând un bob de strugure și ascultând muzică de harpă. Ca și viața din Roma antică, felul în care funcționează cele două sisteme e astfel construit încât atunci când unul e mai puternic, celălalt e mai slab. Spre deosebire de Roma antică - aici povestea e mai interesantă decât un film istoric - sistemul nervos autonom cu divizia simpatică în roșu și parasimpatică în albastru - funcționează fără recunoașterea și efortul nostru conștient. Iar de-acum înainte te rog, dragă cititorule, să-ți imaginezi că toate cele scrise și descrise mai jos se întâmplă într-o fracțiune de secundă. Iar fiindcă, indiferent de viteza cu care citești, se va scurge mai mult decât o secundă până citești textul, am să joc rolul autorului omniscient și omnipotent și am să declar că pentru rândurile de mai jos timpul curge altfel, și anume mult mai încet. Așadar, odată ce amigdala semnalează pericolul și sună alarma, divizia roșie se pune în mișcare într-o formidabilă cavalcadă care declanșează automat nu mai puțin de 1400 reacții bio-chimice și psiho-fiziologice care au loc cu viteza luminii. Din fericire, corpul semnalează

asta printr-o grămadă de senzații fizice care mă alertează: inima bate repede, mă ia o durere de cap, transpir, tremur, mușchii cefei și ai gâtului se încordează, simt tensiune sau greutate în piept sau în gât și senzație de leșin sau de gol în coșul pieptului, palmele și tălpile îmi sunt reci. Senzațiile astea înseamnă ceva, ele nu apar degeaba sau la întâmplare. Scopul lor e să mă apere, motivându-mă să fac ceva ca să scap de pericol. Și e foarte bine că știu să răspund la stres. Un lucru esențial care se întâmplă când divizia roșie intră în acțiune pornește exact de la culoarea roșie: când corpul simte un pericol, sângele pur și simplu începe să curgă în alt sens decât până atunci. Înainte de perioada de stres, o mare cantitate de sânge irigă sistemul digestiv, pentru că treaba lui era să digere ce am mâncat la ultima masă. Când divizia roșie se pregătește de atac, creierul și corpul decid că stomacul nu e locul cel mai potrivit în care e nevoie de sânge, pentru că el trebuie să alimenteze și să activeze toți mușchii lungi care mă vor ajuta să scap de pericolul semnalat de prietena mea amigdala. Așadar, tot sângele implicat până atunci în activitatea sistemului digestiv fuge din stomac, iar senzația fizică corespunzătoare acestei decizii este de leșin sau greață, pe măsură ce sângele se îndreaptă cu putere și viteză către toate grupele de mușchi mari. De

De la eructații la diabet, de la boli de piele și stomac până la cardiopatii, de la urticarie la boli auto-imune, multe afecțiuni au căpătat o coroniță așezată pe sistemul nervos 80 |

fapt, tot sângele din sistemul circulator care străbate mâinile și picioarele se îndreaptă către mușchii mari și de aceea palmele, tălpile și degetele mi se răcesc. Simt presiune în ceafă sau tâmple, pentru că sângele se repede cu viteză către creier, doar că vasele de sânge se contractă și deci se îngustează, de unde și senzația de presiune sau de „tâmple care explodează”. Și parcă văd ca în tunel. Pierd viziunea periferică, fiindcă trebuie să-mi concentrez întreaga atenție pe pericol. Acum se termină fracțiunea de secundă începută cu multe paragrafe mai sus. Așa de repede se întâmplă toate când simt un potențial pericol, adică un stres. Toate aceste reacții chimice numeroase, cărora le corespund senzații fizice cunoscute, sunt imprimate adânc în memoria noastră celulară, de pe vremea când pericolele mortale erau reale și prezente. Iar scopul lor este ca - pe termen scurt - să ne facă mai rapizi și mai puternici. În fraza de mai sus expresia esențială este pe termen scurt. Iar termen scurt - în memoria noastră ancestrală - înseamnă cam 45 de secunde. Pentru că în 45 de secunde goana tigrului după mine și a mea de el se termină într-un fel sau altul. Exact asta îmi semnalează prietena mea amigdala și pentru asta se pune în mișcare divizia roșie. Odată ajuns cu cititul aici, stai puțin,


BRAIN STORY

Schimbarea nu vine de la sine. Și nu e întâmplătoare. E o alegere conștientă. te rog și imaginează-ți că toată furtuna asta interioară, care se activează într-o fracțiune de secundă, durează cu mult peste 45 de secunde. Dacă durează ore și zile, și ani, și dacă tot sistemul e în alertă o perioadă îndelungată, asta începe să-mi facă rău. Atunci stresul devine cronic. Iar cealaltă divizie, cea albastră, care are treabă cu relaxarea și digestia, nu mai poate interveni. În ani de zile sau mai repede, pot apărea probleme gastro-intestinale, sindromul colonului iritabil sau ulcer, iar zeci de ani de stres cronic pot duce la probleme cardiace.

Momentul schimbării Iar acum, într-o altă joacă cu spațiul și timpul, să aducem discuția la pandemie. În timpul relativ scurt - în viața noastră, necum evolutiv - de când s-a declanșat, am fost supuși cu toții unei cantități impresionante de știri din media și vești din jurul nostru, care s-au adăugat peste stocul personal de stres și temeri, de frici și nesiguranțe, de emoții și tristeți. Pentru mulți dintre noi, așa cum se

întâmplă în perioade de criză, timpul interior a curs cumva mai repede, sau, dimpotrivă, mai cu încetinitorul și a adus la suprafață depresii ascunse măiestrit și anxietăți raționalizate expert. Nu știu dacă omenirea a învățat ceva din criza asta. Știu însă că toți oamenii cu care am lucrat în ultimul an mi-au mărturisit că pandemia a răscolit timpul într-un fel anume și i-a pus în fața deciziei să schimbe ceva în felul în care își văd și își duc viața. De multe ori fac asemănarea între subconștientul uman și softul unui calculator și asemănarea pare brutală. Tot ce ai văzut, trăit, auzit, tot ce ți s-a întâmplat vreodată e acolo, în subconștientul tău, ca un calculator care are memoria uriașă a tuturor lucrurilor pe care le-ai făcut, văzut, auzit și crezut vreodată. Imaginează-ți că nu i-ai făcut update de vreo… 35, 55 sau câți ai acum, din care scazi 5. Sau 7, poftim! Adică scazi vremea când învățai lumea doar emoțional. Când deprindeai regulile lumii de la cei din jurul tău, după mintea

lor și interpretarea ta de copil. Funcționezi, deci, după programe scrise acum zeci de ani. Pînă când alegi să le schimbi. Schimbarea nu vine de la sine. Și nu e întâmplătoare. E o alegere conștientă. Știu oameni pentru care timpul ultimului an i-a dus înapoi în alt spațiu și timp și i-a pus în fața programelor ălora vechi și perimate. Mersul înapoi în timp, în timpul emoțional nu e ca în filmele SF, mergând înapoi în timp nu poți schimba evenimentele sau întâmplările. Au putut însă schimba ceva esențial pentru adultul de acum și anume felul în care copilul de atunci a interpretat evenimentele și mai ales convingerea pe care acel copil și-a format-o despre el și lume. Și în joaca aceasta miraculoasă cu spațiul și timpul au reușit să schimbe programele alea vechi cu unele actuale, din viața și dorințele și intențiile adultului de acum, din anul acesta și din viața aceasta. Mai mult, mersul înapoi în timp i-a învățat că nu mai sunt la cheremul timpului trecut, ci în postura de a-și alege viitorul. ■

| 81


ADOLESCENT MANAGEMENT

Inteligența emoțională și efectele tehnologiei asupra

Generației „Nativ Digital”

a

SIMONA COTOROBAI

Simona Cotorobai, psiholog și coordonator Yourway Counseling, cu experiență de peste 9 ani în evaluarea și consilierea vocațională a adolescenților 82 |

Adolescența, această perioadă de dezvoltare prin care cu toții am trecut, are un rol fundamental în pregătirea tânărului pentru a părăsi cuibului părintesc și a deveni independent. O serie de schimbări, atât la nivel fizic, emoțional, social, inclusiv la nivel de dezvoltare a creierului, vin să creeze o stare de neliniște și căutare în viața lui. Împreună cu multele cercetări și cuceriri pe care le va realiza în această etapă, un pas important pe care el îl va face este alegerea domeniului profesional către care va începe drumul academic, pregătirea și specializarea. Însă, succesul profesional implică, așa cum spun studiile, mai multe abilități și practici: nivelul de dezvoltare cognitivă, inteligență emoțională, perseverență și pasiune, exersare. EQ-ul își are locul său, sus în ierarhia factorilor care influențează reușita, fiind plasată chiar înaintea IQ-ului. La Yourway Counseling, am realizat un micro-studiu prin care am dorit să vedem care este nivelul de dezvoltare a fațetelor inteligenței emoționale în cazul adolescenților cu vârsta cuprinsă între 16-20 de ani. Eșantionul a fost alcătuit din 90 de subiecți, 47 de băieți și 43 de

fete, care au participat la ședințele de consiliere vocațională. Nu dorim o generalizare a rezultatelor, întrucât eșantionul nu este foarte mare, însă dorim să ne facem o idee asupra modului în care tinerii își percep abilitățile în această arie. Testul folosit a fost EQ-Reuven Bar-On, compus din 133 itemi autoevaluativi, acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Precizăm că datele folosite provin din perioada 2018-2020, rezultatele nefiind influențate de situația pandemică actuală. Ce reprezintă coeficientul de inteligență emoțională total (EQ)? Indică gradul în care o persoana deține anumite capacități și deprinderi non cognitive pe care le utilizează cu succes în adaptarea la presiunile și cerințele mediului. Aspectele sondate sunt următoarele: i nt r apersona l, i nter persona l, managementul stresului, adaptabilitate și stare generală de bine. Rezultatele obținute la nivel general, în ceea ce privește scorurile EQ, arată că 64% dintre adolescenții evaluați sunt, în medie, la un nivel eficient de funcționare, 36% la nivel scăzut (în arie de dezvoltare), iar 0% la nivel ridicat de deprinderi avansate.


ADOLESCENT MANAGEMENT

La nivel INTRAPERSONAL (componenta EQ care se referă la evaluarea Eului interior, la funcționarea intrapersonală) regăsim următoarele fațete și rezultate: Respectul de sine: 54% scăzut, 31% mediu, 15% ridicat Conștiința de sine emoțională: 47% nivel scăzut, 36% mediu, 17% nivel ridicat Asertivitate: 30% scăzut, 42% mediu, 28 % ridicat Independența: 48% scăzut , 29% mediu, 23% ridicat Autoactualizarea: 53% scăzut, 36% mediu, 11% ridicat Din aceste rezultatele reiese că mulți dintre adolescenți nu au suficientă încredere în sine, le este teamă să nu greșească sau să spună ceva nepotrivit. Sistemul nostru educațional și valorile pe care părinții și societatea le transmit copiilor de când sunt mici resping greșeala și o amendează aproape de fiecare dată când apare. Astfel, din teama de a nu greși, de a nu se face de râs în fața celorlalți, adolescentul nu se va aventura în explorare și evoluție, fiind captiv într-un stil de gândire rigid. Gândirea rigidă, fixă, înseamnă perfecțiune și standarde foarte înalte, pe care tânărul nici nu mai încearcă să le atingă, întrucât e foarte posibil să nu le realizeze din prima încercare. Astfel, lipsa de încurajare și o imagine de sine negativă conduce inevitabil la lipsa motivației de a se implica în activități academice sau de dezvoltare. La nivel INTERPERSONAL (abilitățile de a funcționa în relație cu ceilalți) rezultatele pentru fiecare fațetă sunt: Empatie: 44% nivel scăzut, 36% mediu, 20% ridicat Responsabilitate socială: 45% scăzut, 44% mediu, 11% ridicat Relaționare interpersonală: 25% scăzut, 46% mediu, 29% ridicat Așa cum știm, adolescenții simt nevoia apartenenței la un grup, aspect surprins la subscala Relaționare interpersonală. În același timp, o imagine de sine negativă poate afecta nivelul de autenticitate a relațiilor. Studii realizate pe tema dezvoltării EQ au demonstrat o corelație pozitivă între nivelul ridicat al respectului de sine și gradul de implicare în viața comunității, a generozității și a nevoii de a acorda ajutor. De aceea, să nu ne surprindă că tinerii sunt văzuți de generațiile mature ca fiind egocentrici și neinteresați de ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Din teama de a nu greși, de a nu se face de râs în fața celorlalți, adolescentul nu se va aventura în explorare și evoluție, fiind captiv într-un stil de gândire rigid

| 83


ADOLESCENT MANAGEMENT

În ceea ce privește MANAGEMENTUL STRESULUI, subscalele sunt: Toleranța la stres: 45% scăzut, 41% mediu, 14% ridicat Controlul impulsurilor: 48% scăzut, 40% mediu, 12% ridicat Rezultatele sunt în concordanță cu nivelul de dezvoltare și maturizare a creierului în această etapă de dezvoltare. Știm că zona prefrontală a creierului este responsabilă de funcțiile executive, volitive și atenționale, iar la vârsta adolescenței această zonă nu este complet maturizată și va mai avea nevoie de câțiva ani pentru a se desăvârși (în jurul vârstei de 24-25 ani). De aceea, adolescenții au nevoie de sprijin și îndrumare pentru a găsi cele mai bune strategii de gestionare a stresului, întrucât acesta poate fi resimțit mai acut decât e perceput de adulți. La capitolul ADAPTABILITATE, rezultatele subscalelor sunt: Testarea realității: 49% scăzut, 44% mediu, 7% ridicat Flexibilitatea: 46% scăzut, 42% mediu, 12% ridicat Rezolvarea problemelor: 40% scăzut, 46% mediu, 14% ridicat Uneori mai visători sau mai puțin conștienți de propriile trăiri și de modul în care acestea le influențează deciziile, adolescenții pot întâmpina dificultăți în a face legătura între ceea ce vor și ceea ce este în realitate. Dacă adăugăm și lipsa de răbdare, atunci înțelegem de ce le este greu să fie mai atenți sau metodici în a găsi soluții la problemele cu care se confruntă. STAREA GENERALĂ DE BINE a adolescentului în raport cu viața sa. Optimism: 46% scăzut, 43% mediu, 11% ridicat Fericire: 30% scăzut, 46% mediu, 24% ridicat Mulți dintre respondenți au o viziune pesimistă asupra posibilelor rezultate obținute, ceea ce îi împiedică să acționeze. Astfel, intră într-un cerc vicios în care sunt angrenate atât nivelul de autorealizare, cât 84 |

și respectul de sine. O gândire realistoptimistă ne permite să prevedem un rezultat pozitiv în urma acțiunilor noastre, ceea ce ne dă energia (creierul nostru eliberează dopamină) pentru a ne apuca de treabă. Toate fațetele inteligenței emoționale sunt asemenea unui angrenaj și, odată ce punem în mișcare o rotiță, toate celelalte vor începe să funcționeze, chiar dacă, poate, va trebui să le mai dăm cu ulei.

Ce trebuie făcut ca aceste procente să se îndrepte Dacă unele aspecte se vor mai regla în timp, odată cu maturizarea, cele care țin de modul în care tânărul se raportează la sine și la ceilalți, pot implica un efort de schimbare și ajustare. Însă acestea trebuie să fie susținute și de mediul social, familial și școlar, pe lângă efortul personal al tânărului.

Ce pot face adolescenții? În primul rând, să-și creeze rutine care să-i ajute la îndeplinirea obiectivelor mici și tangibile, iar efortul și rezultatele să le fie apreciate. Competența contribuie la îmbunătățirea încrederii în sine. Participarea la activități de grup, care au un obiectiv comun, pot conduce la abilități interelaționale mai bune și mai eficiente. Voluntariatul, munca în beneficiul celor aflați în nevoie pot fi, de asemenea, activități prin care tânărul să vadă realitatea și să-și exerseze empatia și responsabilitatea socială. De asemenea, studiile arată că adolescenții care au părinți cu un stil de parenting democratic sau permisiv au rezultate mai bune la testul de inteligență emoțională. O relație bazată pe încredere, comunicare și afecțiune între părinteadolescent contribuie la starea de bine a acestuia și la o mai mare stabilitate psihică, care îi permite să navigheze apele tulburi ale acestei perioade.

Influențează petrecerea timpului în mediul digital nivelul inteligenței emoționale a adolescenților? Studiile arată că un nivel scăzut al EQ va conduce la petrecerea unui timp îndelungat în mediul digital (Mascia Maria Lidia, Agus Mirian, Penna Maria Pietronill, Emotional Intel ligence, Self-Reg u lat ion, Smartphone Addiction: Which Relationship With Student WellBeing and Quality of Life? Frontiers in Psychology, 2020) și chiar la adicția de jocuri pe calculator sau de smartphone. Nu putem afirma în mod cert dacă și relația inversă este adevărată, însă știm că modul în care adolescenții își formează imaginea de sine implică și compararea cu ceilalți, ceea ce acum se realizează, cel mai mult, în mediul online. Astfel, fiecare va brava și își va posta cele mai reușite imagini pe instagram sau tik-tok din dorința de a impresiona. Adolescentul, care se află în plină căutare de sine, se va compara, de cele mai multe ori, cu imagini care reflectă doar parțial adevărul. De asemenea, încă de când suntem copii mici, creierul învață să descifreze emoțiile și limbajul non-verbal al celor din jur din interacțiunea directă cu o persoană vie. Lipsa unor astfel de socializări directe, poate avea impact în dezvoltarea empatiei, auto-reflexiei și a abilitaților de interacțiune. Și, nu în ultimul rând, petrecerea timpului în mediul online, pe device-uri până noaptea târziu, îl împiedică pe adolescent să aibă un somn de calitate. Aduc în discuție și acest aspect, întrucât cercetările din domeniul somnului (Mathew Walker, ”Despre somn”, Ed Vellant, 2018) au descoperit că somnul REM (somnul cu vise) are un rol foarte important în modul în care creierul poate înțelege și decodifica limbajul non-verbal și emoțional. Un creier care nu a beneficiat de cele 8 ore de somn pe noapte duce la o performanță cognitivă, adaptativă și emoțională mai scăzută în timpul zilei.



KIDS MANAGEMENT

Autismul virtual: Între mit și realitate MARILENA ISPAS Excesul de tehnologie la vârste foarte mici poate duce la tulburări din spectrul autist, spun medicii psihiatri. Jocurile pe telefon sau tabletă, desenele animate, deși par inofensive, pot avea efecte grave pentru copiii dumneavoastră, mai ales dacă sunt mai mici de doi ani. Cei care petrec astfel mai mult de patru ore pe zi pot dezvolta o formă nouă de autism… autismul virtual.

î

Monica Bolocan Psiholog clinician specialist, Clinica Neuroaxis Doctorand și cadru didactic asociat în cadrul facultărții de Psihologie a Universității din București

86 |

În ultimii 5 ani, specialiștii (medici neuropsihiatri, pediatri, medici de familie, psihologi) au identificat o nouă formă de autism, și anume „AUTISMUL VIRTUAL”. Fetele sunt mai puțin afectate, dintre cazurile identificate 80% erau băieți. Specialiștii spun că, în primii doi ani, copiii ar trebui să stea mai mult afară, în natură și să comunice cât mai des cu adulții. Când părinții decid nefolosirea acestor ecrane timp de câteva luni, simptomele copilului dispar. Și în credința populară s‑a instalat un mit care spune că un copil mic, lăsat în fața televizorului vreme îndelungată, va dezvolta o tulburare de spectru autist. Într‑adevăr, confirmă medicii, dacă „uităm” un copil între 0‑2 ani în fața televizorului și nu ne jucăm cu el, nu comunicăm și nu îl stimulăm într‑un mod adecvat vârstei lui, va dezvolta comportamente similare afecțiunilor din spectrul autist, evitând contactul vizual și deprinzând greu capacitatea de a vorbi. Dar acest lucru se datorează lipsei de stimulare, nu ecranului digital,

și dispar dacă îngrijirea copilului devine una potrivită vârstei. „Spre exemplu, același comportament îl aveau, pe vremuri, copiii instituționalizați, cei din centrele de plasament. În acele vremuri nu exista tehnologia din prezent, dar exista aceeași lipsă de stimulare prezentă și în cazul copiilor crescuți în fața televizorului. Acești copii, dacă sunt stimulați în mod adecvat, vor recupera decalajele create. Exact asta se întâmplă și cu un copil căruia îi oprim televizorul. Acesta va reîncepe să caute contactul vizual, să vorbească, să caute interacțiune”, explică Monica Bolocan, psiholog clinician la Clinica de Neurologie Neuroaxis.

Ce înseamnă demența digitală și cum transformă tehnologia creierul tinerilor Dependența de tehnologie lasă urme adânci la nivel neurologic, generând probleme de atenție și memorie asemănătoare cu simptomele unei demențe aflate în stadii incipiente.


KIDS MANAGEMENT

„Conceptul de demență digitală a apărut prima dată în titlul unei cărți publicate de Manfred Spitzer în urmă cu 10 ani, ca metaforă a simptomelor manifestate de tinerii dependenți de tehnologie. În cele mai extreme cazuri, tinerii pot ajunge inclusiv la spitalizare și tratament psihiatric. Concentrați pe ceea ce se întâmplă în ecranul digital, tinerii abordează cu superficialitate informațiile din jurul lor, astfel încât acestea nu se mai sedimentează în mod optim, iar memoria episodică are de suferit”, afirmă Monica Bolocan.

Dependența de tehnologie. Cum se instalează? Nu orice persoană care folosește în mod excesiv laptopul, telefonul sau tableta ajunge însă să dezvolte o adicție. Există diferențe interindividuale destul de mari care țin de mulți factori precum temperamentul, stilul de viață, vulnerabilitățile intrinseci ale fiecăruia. Unele creiere sunt mai sensibile la o stimulare excesivă de acest gen și, prin urmare, prezintă o vulnerabilitate mai mare în a dezvolta adicții. „Aproape în fiecare casă există măcar un televizor, iar cei mici sunt expuși constant la tabletă, calculator sau smartphone. Cu toate acestea, nu toți copiii dezvoltă o formă de adicție. Așadar, stimularea excesivă produsă de ecranele digitale va avea cel mai mare efect în cazul copiilor care au o anumită vulnerabilitate pre‑existentă în fața adicțiilor. Un copil care are o neurodezvoltare tipică nu dezvoltă dependență, el fiind în mod natural înclinat spre a interacționa cu alte persoane și spre a explora activ. Însă, acolo unde există o vulnerabilitate, aceasta va fi exacerbată de suprastimularea vizuală excesivă”, a adaugă psihologul.

Comportamentul adictiv în rândul adolescenților Dacă în cazul copiilor vulnerabilitatea pre‑existentă, alături de stimularea excesivă, pot genera apariția unui comportament adictiv, în cazul adolescenților apare fenomenul de multi‑tasking dus la extrem, care poate duce la disiparea atenției și diminuarea capacității de memorare. În prezent, un adolescent de clasa a 7‑a care face școala online are calculatorul pornit iar pe ecran are minim trei ferestre deschise: una cu platforma unde se țin orele online, alta cu platforma în care elevii vorbesc între ei, departe de ochii și

„Stimularea excesivă produsă de ecranele digitale va avea cel mai mare efect în cazul copiilor care au o anumită vulnerabilitate pre‑existentă în fața adicțiilor.” urechile profesorului, plus o fereastră de Google unde mai caută o informație sau alta, care poate avea legătură cu cursul sau nu. De asemenea, pe birou mai au un telefon ale cărui notificări de la Whatsapp sau Facebook răsună neobosite. Vorbim, deci, de 4‑5 platforme distincte pe care comunică. „În acest caz vorbim de multi‑tasking sever, care duce la o împrăștiere a atenției. Automat, aprofundarea informației este afectată întrucât totul se întâmplă în mod superficial. Apare o fragmentare a informației care afectează memoria de scurtă durată și, automat, și pe cea de lungă durată. Studiile de specialitate ne arată că, cu cât o persoană jonglează cu din ce în ce mai multe informații în mod concomitent, cu atât capacitatea sa de a le memora este mai mică. Și exact acest lucru îl observăm la adolescenții din zilele noastre,” susține Monica Bolocan.

| 87


KIDS MANAGEMENT

„Din experiența mea de peste 10 ani, nu orice copil care stă mult la televizor dezvoltă comportamente specifice unei tulburări de spectru austist.” Recomandări Despre autismul virtual, deocamdată, nu se poate vorbi ca fiind un fenomen, însă, „sunt suficient de frecvente cazurile în rândul copiilor mici, până în 3 ani”, confirmă psihologul Neuroaxis: „Din experiența mea de peste 10 ani, nu orice copil care stă mult la televizor dezvoltă comportamente specifice unei tulburări de spectru austist. Expunerea prelungită la ecrane, și, de fapt, privarea copilului de interacțiunea și comunicarea socială directă cu alți oameni, sunt o formă de lipsă de stimulare adecvată, și pot duce la întârzieri în dezvoltare, cu precădere în dezvoltarea limbajului, dar nu pot duce la autism. Însă, atunci când această stimulare vizuală excesivă vine peste un sistem neurologic imatur, vulnerabil, nu face decât să accelereze sau să accentueze vulnerabilitățile deja pre‑existente, care poate ar fi fost atenuate dacă acel copil ar fi fost stimulat adecvat”. În categoria copiilor vulnerabili intră și cei născuți prematur, adaugă ea, dar nu numai. Și atunci observăm lipsa contactului vizual, întârzierea în dezvoltarea limbajului, agitație și nervozitate atunci când nu stă la ecrane etc. Mai observăm ‑ foarte important!, atarge atenția specialistul ‑ că cel mic învață întâi să spună cuvinte izolate în limba engleză, pe care le aude la televizor sau pe tabletă, și părinții se bucură că au un copil inteligent, care a învățat singur limba engleză, care știe toate literele și cifrele, și 88 |

culorile în limba engleză, dar nu spune niciun cuvânt în limba română: „Eu mă îngrijorez când aud toate acestea, nu sunt un motiv de bucurie. Sunt un semnal de alarmă că sistemul nervos al acelui copil este mai receptiv la informația care vine pe suport vizual decât la cea care vine pe suportul emoțional‑social al interacțiunii directe cu alți oameni. Acesta este autismul, de fapt”. Totuși, există și vești bune. Părinții au alternative și autismul virtual poate fi evitat sau îndreptat. Psihologul Monica Bolocan susține că este chiar foarte simplu: limitarea la maxim a expunerii la ecrane până la vârsta de 2 ani, chiar 3 ani în cazul celor născuți prematur. Concret, maxim 15 ‑ 30 minute pe zi, împărțite în câteva secvențe, preferabil la desene animate în limba română (spre exemplu, cele cu personajele clasice ale lui Disney), și nu la acele desene care spun că sunt special create pentru bebeluși, cu mișcare lentă și muzică sau sunete, fără cuvinte, cu litere și cifre, sau cu forme geometrice: „Copilul va avea suficiente oportunități la grădiniță și la școală să învețe toate acestea, va veni și rândul lor. În cazul unui copil care nu vorbește deloc până la vârsta de 1 an și 6 luni, va fi oprită complet expunerea la ecrane. Părinții trebuie să interacționeze direct cu copilul, să îi caute contactul vizual, să îi vorbească, să se joace cu el, să îl scoată afară, în parc, pe stradă, la plimbare. Integrarea în colectivitate (creșă, grădiniță), este iarăși benefică, atunci când părinții nu au timp.”