a product message image
{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade

Page 1

Septembrie 2019 | anul 16 | numărul 260 | 14.9 lei


Jurnal de leadership Scanează codul QR pentru a te abona la revistă

MURIELLE LORILLOUX, CEO VODAFONE ȘI UPC ROMÂNIA

CÂND SE AJUNGE LA EXCES, UMANITATEA SE AUTOREGLEAZĂ COVER STORY

NEVOIA DE REINVENTARE. PUNCT ȘI DE LA CAPĂT

Septembrie 2019 | anul 16 | numărul 260 | 14.9 lei


EDITORIAL

Am citit multe povești despre reinventare, redescoperire, toate pornind de la nevoia oamenilor de a se repoziționa major într-un anume moment al evoluției lor profesionale și personale. Dar nici una nu e atât de tulburătoare precum cea a vulturului pleșuv, împărtășită de unul dintre invitații rubricii Coverstory, un CEO cu multă experiență în ale managementului, și industrial, dar și uman. Este povestea unei ființe care nu a mers nici la școală, nu a citit cărți motivaționale, nu a urmat cursuri ori traininguri de dezvoltare personală, dar știe clar că la mijlocul vieții sale are de făcut o alegere care îl va duce la pieire sau îl va ține în viață încă peatât. Această pasăre - care ne uimește cu inteligența sa, înregistrând recorduri unice de viteză, zbor neîntrerupt, fidelitate - e capabilă să ia o decizie care pe mulți dintre noi, bipezi evoluați și intens școliți, ne-ar speria și ne-ar face să rămânem în zona de confort. Maiestuosul vultur pleșuv e „programat” să atingă vârsta de peste 70 de ani, doar dacă la 35-40 de ani ia o decizie extremă, de transformare radicală și dureroasă. La jumătatea vieții sale,  ghearele lui lungi

ADRESA: Str. Brezoianu Ion - Actor, Nr. 51, Sc A, Et 3, Ap. 14, Interfon 114C, sector 1, Bucureşti, tel: 021 410 83 58 e-mail: cariere@cariereonline.ro web: www.revistacariere.ro ISSN: 1583-5804 Revista poate fi achiziționată din magazinele INMEDIO - RELAY, rețeaua PRESS ONE și rețeaua OCTAGON TIPAR: ART GRUP | www.artdesign.ro Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15 Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). Revista CARIERE beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă FOCUS. CARIERE este membră European PWN Romania şi susţine diversitatea de gen. Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor.

și flexibile nu mai sunt capabile să-i care prada, ciocul puternic și ascuțit i se încovoaie prea tare și nu mai e funcțional, aripile-i grele și îmbătrânite de ani și de grosimea penelor îi înfrânează zborul. E momentul lui de cotitură, marea sa curbă existențială: poate să moară în curând, strivit de propriile neputințe, sau poate alege conștient să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. Procesul îi cere vulturului să zboare în vârf de munte într-un nou cuib. Acolo el își lovește continuu ciocul încovoiat până acesta se rupe. După ce își rupe ciocul, așteaptă să îi crească cel nou, apoi își smulge ghearele. Când apar cele noi, începe să-și smulgă penele îmbătrânite, iar după 5 luni, vulturul își reia zborul pentru care a fost creat și pentru care trăiește. Această decizie este conștientă și asumată. Nu toți vulturii iau această decizie, sunt și cei care aleg să rămână în zona de confort, lipsită de suferință, dar care îi duce la pieire. Unii spun că ar fi doar o legendă. Indiferent de unde ar fi pornit povestea, merită reținută această metaforă a transformării, ale cărei mii de fațete am încercat să le surprindem în paginile acestei ediții.

REDACTOR-ŞEF Daniela PALADE TEODORESCU daniela.palade.teodorescu@cariereonline.ro EDITOR COORDONATOR Constantin PESCARU constantin.pescaru@cariereonline.ro SENIOR EDITOR Adriana COBLIȘAN redactia@cariereonline.ro SENIOR EDITOR Felicia LUCA felicia.luca@cariereonline.ro

FOTO Daniel Tolea, paparatzi.ro

Foto: Cristina Paraschiv

VREI SĂ-ȚI DESCOPERI ADEVĂRATUL POTENȚIAL? NATURA ARE CELE MAI BUNE MODELE

DANIELA PALADE TEODORESCU Redactor-Şef CARIERE

DIRECTOR EXECUTIV Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro

DIRECTOR DE PUBLICITATE Anne-Marie SLAV ana.slav@cariereonline.ro SALES MANAGER Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro PROJECT MANAGER EVENIMENTE Doina COŞOI doina.cosoi@cariereonline.ro

ONLINE PROJECT MANAGER Magda CÂMPEANU magda.campeanu@cariereonline.ro

Laura GHEBOIANU laura.gheboianu@cariereonline.ro

GRAFICA ȘI DTP Silvia FURNEA - Ocean2000 srl silviafurnea@gmail.com

FINANCIAR Leni PARASCHIV leni.paraschiv@cariereonline.ro

BUSINESS DEVELOPMENT DIRECTOR Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro DIRECTOR GENERAL Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro

Cititorii se pot abona pe site-ul www.revistacariere.ro/abonamente la tel. 0372.957.247 / 0728.901.905, la e-mail dorin.cozma@cariereonline.ro, prin Manpres Distribution, la abonamente@manpres.ro, la Oficiile Poștale ale POȘTEI ROMÂNE, prin Top Seven West la office@abonamente-presa.ro, prin ARCA PRESS la abonamente@arcapress.ro

| 3


SUMAR

18. COVERSTORY Nevoia de reinventare. Punct și de la capăt

48. INSPIRAȚIE

6. ȘTIRI

Militarul român care a făcut din alergare un mod de viață

8. RECENZIE

52. EMPLOYMENT

Arta de a negocia - de la răpirile internaționale la cine duce gunoiul

9. WORK LIFE CHOICES

Cornel Amariei: Ideile apar din diversitatea cunoștințelor și nu din expertiză

12. INTERVIU

Murielle Lorilloux, CEO Vodafone și UPC România: Când se ajunge la exces, umanitatea se autoreglează

19. COVERSTORY

Nevoia de reinventare: Punct și de la capăt

37. LEADERSHIP 10

Recunoaște valoarea muncii oamenilor tăi și apreciază-le efortul!

40. SELF-LEADERSHIP

Matthew K. Cross: Ne putem dezvolta și transforma gândirea, în orice moment

44. OPORTUNITĂȚI De ce citim?

Generația Z e aici!

54. STRATEGIE

Cum să trăiești o viață creativă

56. GÂNDEȘTE CONSTRUCTIV Jurnalismul constructiv O viziune amplă este o viziune corectă

60. LEADERSHIP STRATEGIC

Să schimbăm poveștile care frâng aripi

64. SENIORITATE ACTIVĂ

Uca Marinescu: Când ieși din Valea Plângerii ai toate șansele să ajungi în Valea Centenarilor

68. LIFE STORY

De vorbă cu Doru Trăscău despre reinventare, muzică, creativitate și mitul artistului flămând

72. KIDS MANAGEMENT

De ce avem nevoie de școli exponențiale? Ca să creștem calitatea educației!


NEWS

ON THE MOVE Valentin COROIU Valentin Coroiu a preluat funcția de CEO al companiei UNIQA Asigurări de Viață la 1 august. Cu o experiență de 19 ani în cadrul echipei UNIQA din România, Valentin Coroiu își asumă noul rol de CEO al companiei din poziția de director național de vânzări pentru canalul de vânzare propriu, poziție ocupată din anul 2015. Anterior, din pozițiile de director și director adjunct, a coordonat activitatea sucursalei UNIQA Cluj, cea mai importantă sucursală din perspectiva volumului de vânzări. Cristi SECRIERU Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, îl promovează pe Cristi Secrieru, avocat specializat în litigii, în rolul de partener, ajungând astfel la o echipă de management formată din șapte parteneri. Cristi Secrieru s-a alăturat echipei Reff & Asociații în 2015, ca Senior Associate, și este licențiat în drept la Universitatea București. El are peste 15 ani de experiență în litigii administrative, fiscale, comerciale și în arbitraj, lucrând cu companii din toate industriile. Elmar GEISLER Elmar Geisler a fost numit, la începutul lunii iulie, în funcția de director general Porsche România. Acesta a ocupat în ultimii șapte ani poziția de director general pentru mai multe filiale Porsche Holding din Europa Centrală și de Est. Porsche România va fi condusă în continuare de doi directori generali, respectiv Brent Valmar și Elmar Geisler. Jorge LEVINSON Bayer îl numeşte pe Jorge Levinson la conducerea Diviziei Pharmaceuticals pentru România şi Republica Moldova. Acesta are peste 15 ani de experienţă în domeniul farmaceutic. Parcursul său profesional a inclus funcţii de conducere în diferite zone ale lumii, de la Mexic, Spania şi Germania, până la Ucraina, Maroc şi Orientul Mijlociu. Bogdan TEODORESCU Bogdan Teodorescu este noul Creative Director al Geometry România, începând cu august 2019. Din această poziție, el coordonează activitatea departamentului de creativi specializați în campanii de brand pe toate canalele, conținut digital și design. Bogdan s-a alăturat agenției Geometry în 2017 în calitate de Head of Digital Creative și preia noua funcție după 12 ani de publicitate pe care i-a petrecut în pozițiile de Art Director și Senior Art Director în agențiile Kinecto, Grey și MRM//McCann. Clienții pentru care a lucrat sunt locali, regionali și internaționali.

6 |

PRINCIPALUL BENEFICIU AL REȚELELOR SOCIALE Efectele negative ale rețelelor sociale sunt mai intens dezbătute decât cele pozitive. Dr. John Naslund, care studiază sănătatea globală și impactul pe care social media îl are asupra stării de sănătate mintală a oamenilor, spune că un important beneficiu îl reprezintă puterea comunităților. Adesea utilizatorii au găsit online sprijinu l de care aveau nevoie. De exemplu, vorbind cu cineva care trece prin aceleași lucruri ca tine, acest lucru poate contribui la starea ta de bine. Sprijinul pe care îl primim de la alții poate fi de tip emoțional, adică ce fac alții pentru noi ca să simțim că suntem iubiți și că altora le pasă de noi. Sau poate lua o formă mai concretă, anume să primești ajutor într-un mod tangibil, cum ar fi bani pentru tratamentul unei boli sau o recomandare la un medic bun.

Interacțiunea directă este de preferat și oferirea de sprijin are numeroase efecte benefice, precum îmbunatățirea stării fizice, creșterea nivelului de optimism, reducerea stresului și acumularea energiei și motivației necesare pentru a trece printr-o perioadă mai puțin bună. Însă John Naslund crede că această conexiune umană este la fel de eficientă și dacă se petrece online. Mu nca sa de cercetare arată că platforme precum Facebook, Twitter, Instagram și YouTube oferă oamenilor noi modalități prin care conectează oamenii care trec prin experiențe similare – boli etc. - indiferent de locul în care se află. „Orice sprijin pe care îl primești îți aduce beneficii atâta vreme cât vine de la cineva care a trecut printr-o experiență similară cu a ta”, spune specialistul, care a realizat o serie de studii care susțin această concluzie.

PRIMA ȚARĂ CARE LEGIFEREAZĂ PLATA SALARIILOR ÎN MONEDE VIRTUALE Noua Zeelandă a devenit prima țară care a legiferat plata salariilor în monede virtuale. Fiscul neo-zeelandez a precizat și care sunt condițiile: • moneda virtuală aleasă trebuie să aibă un curs de schimb raportat cel puțin la o monedă standard • moneda virtuală aleasă trebuie să poată fi convertită direct într-o formă de plată standard Acest lucru înseamnă că Bitcoin – cea mai populară monedă virtuală

– și alte forme virtuale similare pot servi ca metodă de plată a salariilor începând de la 1 septembrie. Sistemul de impozitare rămâne același. Decizia luată de autoritățile acestei țări reprezintă un prim pas pentru a introduce Bitcoin (și alte monede digitale) ca formă de plată în situațiile de zi cu zi și aduce în prim-plan nevoia de reglementare a acestora, caracterizate de descentralizare, anonimitate și volatilitate.


GENERAŢIA Z ARE SPIRIT ANTREPRENORIAL – TINERII NU MAI VOR ŞEFI, CI ÎŞI DORESC PROPRIA AFACERE Mai bine de jumătate dintre tinerii români (53%) cu vârste între 18 și 25 de ani iau în calcul deschiderea propriei afaceri, potrivit unui studiu Ipsos MORI contractat de către International Personal Finance, grup britanic care operează Provident Financial Romania şi realizat în 7 ţări din portofoliul grupului. Este, de altfel, cel mai ridicat procent dintre ţările incluse în cercetare. Mai mult, șase din 10 tineri români (61%) se consideră mai pregătiți de antreprenoriat decât generațiile anterioare și conduc, din nou, grupul de țări din studiu. Deși au toată deschiderea pentru a avea propria afacere, tot tinerii români sunt cei care susţin că actualul context socio-economic ridică mai multe bariere antreprenorilor decât în trecut – mai bine de două treimi din respondenți (67%) sunt de această părere. Peste jumătate dintre românii din Generaţia Z (55%) consideră că accesul greoi la finanțare le limitează oportunitățile de a fi mai implicați în dezvoltarea unui proiect antreprenorial iar două treimi dintre cehi (63%) împărtăşesc aceeaşi opinie. În ceea ce priveşte banii rămaşi după plata facturilor şi acoperirea cheltuielilor esențiale, majoritatea tinerilor români ar economisi pentru vacanţe (43%) ori alte cheltuielili care ar putea apărea (40%). De asemenea, tinerii români ar consuma banii rămași și pe cumpărarea de produse pentru casă (36%), haine sau accesorii (37%) ori pentru ieşiri în oraş (29%). Dacă tinerii români ar contracta un credit, aproape jumătate ar lua în calcul, drept cel mai important aspect, nivelul total al dobânzii (47%), urmat de numărul de rate (41%) și de durata de timp necesară acoperirii împrumutului (32%).


RECENZIE

Arta de a negocia de la răpirile internaționale la cine duce gunoiul Lectură recomandată de biblioteca Bookster „O dimineață rece de toamnă, pe la ora opt prin empatizarea cu răpitorii. Ei ajung să capete și jumătate. Doi spărgători de bancă, mascați, încredere simțindu-se ascultați și înțeleși. declanșează o alarmă în timp ce iau cu asalt Acest lucru se poate realiza prin repetarea banca Chase Manhattan, la intersecția Seventh îngrijorărilor celeilalte părți și reamintirea Avenue cu Caroll Street, în cartierul Brooklyn. celor discutate. Înăuntru sunt doar două femei la ghișeu și un Voss își imagina că este în locul interlocutorilor paznic. Spărgătorii îi trag una paznicului de lui și spunea: „Se pare că nu vreți să ieșiți. Se 60 de ani cu un pistol .357, îl târăsc în toaleta pare că vă e teamă că dacă deschideți ușa, o să bărbaților și îl încuie înăuntru. Una dintre femei dăm buzna înarmați”. În mediul de business, pățește același lucru. același concept se poate transforma în: „Am Unul dintre jefuitori se întoarce apoi către senzația că ezitați în privința acestor proiecte”. cealaltă femeie, îi pune țeava pistolului în gură Am fost mereu fascinată de modul în care și apasă pe trăgaci: se aude un clic în timp ce unii oameni nu acceptau niciodată prima pistolul trage fără glonț. ofertă și încercau să obțină mai mult. Cum nu Următoarea e pe bune, zice hoțul. Deschide aveam curajul să am aceeași abordare, doar îi seiful acum.” urmăream și analizam, cu speranța ca într-o zi Așa începe cartea „Arta Negocierii”, scrisă de o să îmi înving teama de a cere mai mult. „Arta Chris Voss în colaborare cu Tahl negocierii” m-a ajutat să-mi Raz, care este un ghid de aplicare la câteva întrebări Negociatorii pot răspund a tehnicilor folosite în negocierile legate de comportamentul convinge cealaltă oamenilor și a umplut golurile de ostatici în deciziile pe care le luăm acasă sau la birou. parte să rezolve pe care intuiția și simțul meu observație le-au lăsat. Viața este o înșiruire de probleme comune deDeși cartea prezintă multe negocieri: încerci să obții o mărire prin întrebări de salariu, vrei să-ți cumperi o noțiuni noi pentru mine, este astfel structurată încât casă sau o mașină, ai o discuție care încep cu cu partenerul de viață sau cu am citit-o pe nerăsuflate. În „Ce” și „Cum”. proprietarul apartamentului în fiecare capitol, partea teoretică care locuiești. Deși ne lovim des e urmată de exemple concrete. de astfel de situații, din păcate gestionarea lor nu Chris Voss prezintă luări de ostatici și negocieri, ne este predată la școală. Ele ne sunt familiare, iar apoi analizează în profunzime pentru a însă cum am reacționa dacă miza ar fi mai spune ce a funcționat și ce nu. La final se află mare? Ce faci atunci când obiectul negocierii studiile de caz în care au fost aplicate acele este viața unei persoane? metode, în situații diferite: negocieri salariale, Mult timp, această dilemă a făcut zi de zi cumpărarea unei mașini sau probleme casnice. parte din viața lui Chris Voss. În acea perioadă, M-au inspirat cuvintele lui Voss, care spun el era principalul negociator al Biroului Federal că „atunci când suntem deschiși potențialului de Investigații (FBI) în cazurile de răpiri transformator al negocierii, învățăm cum să internaționale. obținem ceea ce ne dorim și cum să-i conducem „Arta negocierii” urmărește schimbarea și pe ceilalți într-un loc mai bun”. Dacă și tu percepției că un rezultat bun înseamnă că te-ai întrebat până acum dacă ai fi putut obține ambele părți au făcut un compromis. După mai mult ultima dată când te-ai aflat într-o cum ne arată Voss, într-o negociere de ostatici negociere, m-aș bucura ca această carte să te nu este de dorit să fie eliberați doar jumătate inspire și pe tine. Read’n’Roll, din prizonieri în schimbul a jumătate din bani. Ana și Echipa Bookster Pare că se poate obține deznodământul dorit 8 |

Ana Drăghicescu, Content Manager, Bookster

„O carte eminamente practică.” Daniel H. Pink, autorul cărții „A vinde e omenește” și „Drive: ce anume ne motivează cu adevărat” „Fostul negociator FBI în luarea de ostatici Chris Voss are puțini egali când în joc sunt negociere cu mize mari. Tehnicile lui funcționează impecabil, atât în domeniul afacerilor, cât și în viața personală.” Joe Nava r ro, agent special FBI, autor al cărții „Secretele comunicării nonverbale”.


WORK LIFE

Choices Întâlnirea cu ei este definitorie. Sunt oameni cu o misiune și un mesaj. Sunt cei care și-au pus în practică visul, ne uimesc cu talentul lor, cu energia lor, sunt cei care schimbă lumea. Acțiunile lor nasc cea mai importantă reacţie în ceilalţi: înţelegerea faptului că se poate, că visurile pot deveni realitate. Poate că unul dintre aceste portrete vă inspiră să faceţi și voi alegerea care vă împlineşte. Rubrică recomandată de

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi


WORK LIFE CHOICES

10 |

CORNEL AMARIEI

IDEILE APAR DIN DIVERSITATEA CUNOȘTINȚELOR ȘI NU DIN EXPERTIZĂ Cu toate că la 24 de ani a primit numeroase recunoașteri internaționale, Cornel Amariei își păstrează aceeași delicatețe, bunătate și smerenie care îl fac atât de unic într-o lume a orgoliilor științifice. Invențiile sale au o motivație aparte – cea de a ajuta oamenii, în primul rând.

Foto: Bogdan Mihai Mocanu

Este unul dintre cei 10 tineri ai momentului, așa cum l-a desemnat Competiția internațională Ten Outstanding Young Persons 2018, organizată de Junior Chamber International (JCI), a fost inclus de Forbes SUA în clasamentul celor mai influenţi 300 de tineri din Europa, iar Real Leaders l-a invitat în clubul select al celor 100 de tineri vizionari care ar putea schimba lumea. Este un inovator care are în portofoliu 50 de invenții în curs de patentare, printre care se numără și ochelarii .lumen pentru nevăzători, cel mai popular proiect al său. A revenit în țară după studii în străinătate și vrea să facă lumină aici în România. Este câştigătorul categoriei „Talentele viitorului” din cadrul Galei Premiilor Revistei CARIERE 2018. CÂND ȚI-AI DAT SEAMA PRIMA DATĂ CĂ ȘTII „CE VREI SĂ TE FACI CÂND VEI FI MARE”? Nici acum nu știu. Atunci când eram mic, îmi doream să construiesc lucruri, îmi plăcea să schițez desene tehnice cu ceea ce voiam să construiesc. Cu anii, am reușit să transform desenele în realitate. Însă ce vreau să fac cu adevărat, greu de spus. Vreau să am un impact în cât mai multe domenii complet diferite, de la construcții la lumea medicală, de la finanțe la politică. Până acum, mecanismul cel mai bun pentru asta este antreprenoriatul. CE, CUM ȘI DE CE VREI SĂ FACI CEEA CE FACI? Acum mă ocup cu conducerea a diferite proiecte / business-uri etc. Poate cel mai remarcabil este .lumen, sistemul de asistență pentru nevăzători pe care îl testăm în acest an. Mie îmi place universal să creez lucruri. Îmi place ca atunci când creez ceva să îmi aducă un zâmbet mie. Și mai mult îmi place ca atunci când creez ceva să aducă un zâmbet altcuiva. Cred că din acest motiv creez.


Eu sunt un muzician, un fotograf, un călător. Când mă lovesc de o problemă, nu o mai interpretez doar din unghiul de inginer, ci prin perspectiva tuturor subiectelor pe care le cunosc, chiar dacă nu au nici o legătură. De acolo apar idei, din diversitatea cunoștințelor și niciodată din expertiză.

CINE TE-A ÎNDRUMAT CĂTRE VISUL TĂU ȘI TE-A AJUTAT SĂ ÎL PUI ÎN PRACTICĂ? Mai multe persoane, mai mulți mentori de-a lungul timpului, se știu ei. Și le mulțumesc. Acum, mă bucur la rândul meu să pot mentora pe alții. CE ÎȚI ESTE CEL MAI GREU CÂND TREBUIE SĂ‑ȚI PUI ÎN PRACTICĂ PLANURILE TALE? Lipsa de timp. Am un standard foarte înalt de calitate, iar ca să ajungă conceptele la acest nivel necesită foarte mult timp. Există un număr limitat de oameni și doar 24 de ore într-o zi, din păcate. CARE CREZI CĂ ESTE SENSUL VIEȚII TALE ACUM? Să creez lucruri ce aduc zâmbete. DE UNDE ÎȚI VIN IDEILE? Ideile vin întotdeauna din cele mai neașteptate locuri. Curiozitatea duce la diverstitate, diversitatea la creativitate și creativitatea la inovație. Cred mult în diversitate și recomand oricui să înceapă să studieze domenii cât mai diverse. Să înceapă un nou hobby, să încerce un nou sport etc. Inovația vine din a lua un lucru din stânga și unul din dreapta și a le pune împreună pentru prima dată. Însă viață profesională și academică ne învață să ne concentrăm pe o singură direcție, în față. Este imposibil să inovezi dacă ești un expert în domeniul tău. CE ÎI LIPSEȘTE ȘCOLII ROMÂNEȘTI DE AZI? DAR ANTREPRENORIATULUI? Din păcate, mi-ar fi mai ușor să spun ce are școala românească. Sistemul educațional din România a fost proiectat, ca multe alte sisteme din acest fost bloc comunist, cu un singur scop: să preia un copil care are aptitudini, creativitate și potențial, apoi să îl modeleze după un șablon clasic, distrugând tot ce era bun. La final, se obțin oameni „trași la xerox” care sunt ușor de manipulat. Acesta este sistemul educațional din România și acum; nimic nu s-a schimbat. Trebuie să o luăm de la zero cu tot sistemul educațional. În loc să umplem cu informații menite să facă fiecare elev și student la fel, să augmentăm ce este bun în fiecare și să îl creștem în acea direcție și în cele transdiscipliniare adecvate. Antreprenoriatul în România este încă în faze incipiente. Nu a fost timp în 30 de ani să creștem o cultură de business și o să mai dureze câteva generații. Mă bucur să văd că apar din ce în ce mai multe ințiative ce promovează și dau o șansă antreprenoriatului. Competiții pentru start-up-uri, acceleratoare și alte promovări încurajează mediul antreprenorial și coboară bariera care încă este foarte sus în antreprenoriatul românesc.

UNDE TE VEZI PESTE 10 ANI? Acum 10 ani construiam roboței de luptă. Cine știa că o să fac ceea ce fac astăzi?! Sper să continui să mă implic în alte domenii și să creez lucruri ce aduc zâmbete. CUM CREZI CĂ ARATĂ MESERIILE VIITORULUI? Până acum puțini ani, se discuta că roboții ne iau locurile de muncă din fabrici. Și parțial, o fac. De nu foarte mult timp, începem să vedem avansarea Robotic Process Automation, ce poate să automatizeze multe dintre task-urile pe care le facem la birou. Într-un final, orice task repetitiv se va putea automatiza rapid, deci meseriile viitorului sunt cele ce conțin cât mai puțină repetabilitate și cât mai multă nevoie de a combina lucuri din domenii cât mai diferite. Orice necesită creație ce nu poate fi automatizată va fi o meserie a viitorului.

| 11


INTERVIU

12 |

CÂND SE AJUNGE LA EXCES,

UMANITATEA SE AUTOREGLEAZĂ Vodafone și UPC își unesc forțele. Dar unde crește puterea, crește și responsabilitatea, așa că am stat de vorbă cu Murielle Lorilloux, CEO Vodafone și UPC România, ca să vedem „ce putem face pentru a le oferi oamenilor o planetă mai bună”. Este întrebarea pe care Murielle și-o adresează mereu și sub egida căreia își conduce echipa. de Felicia Luca Cum vedeți România, la doi ani după ce ați venit la noi? Am venit în România cu mintea foarte deschisă, nu aveam așteptări specifice. Îmi place foarte mult! Chiar m-am mirat la început, când mă plimbam prin București, pentru că nu știam că este „Micul Paris”. Cu cât cunoști România mai bine, cu atât mai mult ajungi să o apreciezi. E ca într-un cuplu: cu cât vă cunoașteți mai bine și descoperiți mai multe unul la celălalt, cu atât mai bine vă este împreună. Pe măsură ce cunoști o țară și o cultură, o înțelegi mai bine și o apreciezi mai mult. Așa că e nevoie să petreci ceva timp într-un loc, ca să ajungi să-i descoperi beneficiile. De altfel, când călătorești prin toată lumea, adeseori prețuiești o țară mai mult chiar decât oamenii care locuiesc acolo – pentru că ei tind să se concentreze pe ceea ce nu merge bine sau pe visurile care nu li s-au împlinit. Dar când călătorești și ai termen de comparație, înțelegi că nu e vorba de perfecțiune, că iarba nu e mai verde în altă parte și te bucuri de ceea ce descoperi. E chiar frumos. Dacă tot vorbim despre călătorii, culturi și națiuni, cum e să fii lider global? E visul meu de când eram copil, pentru că locuiam în afara Franței, chiar și atunci. Prin urmare, acest stil de viață face parte din istoria familiei noastre și îmi place foarte mult, cu atât mai mult cu cât eu sunt deschisă și curioasă din fire. Călătoriile și traiul în alte țări sunt o sursă de inspirație pentru mine. Îmi place să învăț despre alte culturi, să le înțeleg, să mă adaptez lor, să-mi dau timp ca să văd puncte de vedere diferite. De exemplu, sunt țări care comunică „da” și „nu” într-un mod foarte diferit de cum suntem noi obișnuiți și trebuie să înveți să înțelegi corect. Astfel, să călătoresc prin lume este un dar, o oportunitate excepțională, care mă îmbogățește. În plus, când te afli într-o altă țară, cultura acelei țări nu este singura cu care iei contact acolo, pentru că peste tot există și o comunitate bogată de străini. Este un aspect care face ca întreaga experiență să fie cu atât mai frumoasă și mai interesantă.


Ce este mereu la fel, indiferent de cât de diferite ar fi țările și culturile? Peste tot oamenii sunt mereu binevoitori și primitori. Se bucură să fie autentici, să-ți arate ceea ce este specific culturii lor – în măsura în care și tu ești sincer și cu adevărat curios să afli depre țara lor. Dacă doar mimezi interes, vor simți asta și nu vor fi la fel de deschiși. Singurul loc în care am sesizat o oarecare reținere a fost SUA, unde oamenii pun mare preț pe investiția pe care o presupune o prietenie pe termen lung și i-am simțit întrebându-se dacă merită să se împrietenească cu un om care nu avea să rămână mult timp în țara lor. Acolo a trebuit să fac eu eforturi mai mari, dar am reușit să mă apropii de oameni. În România, însă, m-am simțit binevenită din prima zi.

Ce-i face pe lideri mai buni? Liderii sunt de multe feluri și fiecare are propriul stil de leadership. Dar toți liderii ar trebui să aibă viziune, să fie optimiști și să știe clar cum arată viitorul. Eu pun preț pe muncă – toți marii lideri au muncit din greu, chiar și Steve Jobs – și cred că mai este nevoie de resilience, de optimism, de dorința de a face ca lucrurile să se întâmple și de capacitatea de a face ceea ce este bine. Cred că scopul este foarte important. Cum hotărâți ce este bine? Nu e întotdeauna ușor. Pentru mine e simplu: mă privesc în oglindă, mă uit în ochii mei și mă întreb: e bine ce fac? Sau mă gândesc cum le-aș explica și copiilor mei acel lucru. Ca să știi ce e bine, trebuie să fii autentic, să fii sincer cu tine. Iar copiii mei sunt foarte cinstiți cu mine, întotdeauna îmi spun în față ceea ce gândesc (râde). Prin urmare, nu fac ce simt că nu e bine să fac. Nu fac ce știu că aș regreta peste 3 ani, nu-mi place să am regrete. Dacă fac un lucru, îl fac cu conștiința împăcată.

Care este cel mai frumos lucru la care ați asistat? Iubesc această planetă. Este un mare noroc pentru mine că pot să călătoresc atât de mult. Peste tot pe unde am fost am văzut peisaje sau situații care m-au încântat și pe care le-aș fi putut privi ore întregi, hrănindu-mă cu frumusețea lor. Pentru mine, asta este o sursă de energie, de optimism, de seninătate. Sunteți omul de care aveați nevoie când erați tânără? Este foarte plăcut să vezi locuri neumblate, neatinse de În jurul nostru sunt mulți tineri care au nevoie de om sau pe care omul și-a pus amprenta - dar întrtimpul și de talentul nostru. Le acordăm atenția un fel nou, distinct, cu un fel de reverență, cu Ce de care au nevoie, chiar dacă nu întotdeauna o autenticitate specifică locului. E o sursă de putem face știu să ne-o ceară? inspirație și de liniște sufletească. Eu am avut părinți excepționali, care ca să le oferim m-au inspirat în multe feluri. Datorită lor Cum vă păstrați gândirea proaspătă? oamenilor o sunt așa cum sunt. Am moștenit câte ceva Evadând – nu numai în locuri îndepărtate, planetă mai de la fiecare dintre ei. În ce-i privește pe ci și în mijlocul familiei. E important să te tineri, oricât timp și atenție le-am acorda, bună? deconectezi de muncă și să ai disciplina de știu că niciodată nu va fi suficient. Când mă a o face – pentru că și asta este, într-adevăr, o aflam la începuturile carierei mele, îmi amintesc chestiune de disciplină. Îmi place foarte mult să că puneam multe întrebări – voiam să învăț, să obțin petrec timp cu copiii mei, cu soțul meu, cu ceilalți membri ai feedback, eram foarte proactivă. Prin urmare, cred familiei. După aceea privesc altfel lucrurile. Să iei contact cu că este important ca ambele părți să fie implicate alte perspective este o sursă de echilibru. De exemplu, soțul – și profesionistul cu experiență, și tânărul aflat la meu este medic specializat în medicina de urgență. Dacă mă început de drum. Sigur, depinde de fiecare om în parte, confrunt cu o situație de criză la birou, iar el îmi povestește de cât de curios este. Dacă oamenii mă solicită, dacă cum tocmai a salvat viața unui om, asta mă aduce cu picioarele îmi pun întrebări, sunt foarte transparentă și onestă și pe pământ. Criza de la birou rămâne la fel de importantă, dar caut să le ofer sfaturile și îndrumările de care cred că abordez lucrurile dintr-o altă perspectivă. au nevoie pentru a deveni mai buni. Pe de altă parte, dacă sunt mai timizi, atunci cred că trebuie eu să încerc Care sunt sursele dvs. de inspirație? să văd cum aș putea deschide discuția. Însă oamenilor Pentru mine, inspirația este mai mult o chestiune de „când” cu care lucrez direct le ofer feedback în mod regulat. decât de „cum”. Fie îmi caut inspirația în solitudine, seara, acasă, unde e pace și liniște, fie în timpul unui brainstorming Care este secretul stilului dvs. de leadership? cu echipa, când numai liniște nu e, auzi o mulțime de idei Dincolo de resilience și de multă muncă, cred că este și totul pare haotic (râde). Perspectivele diferite și diversele foarte important echilibrul dintre viața profesională puncte de vedere din echipă sunt foarte importante. Îmi găsesc și viața personală. În felul acesta te poți raporta mai inspirația combinând aceste două experiențe. Uneori, la birou bine la oameni și poți fi un exemplu pentru ei. Nu îmi formez o părere și, după ce reflectez în solitudine, îmi mă aștept ca oamenii să facă lucruri pe care eu însămi schimb opinia – ceea ce este firesc și necesar, uneori. nu le fac. Nu ar fi cinstit.

| 13


14 |

Diversitatea este importantă, în toate formele sale. Cum îi conduceți pe oameni către scop? În primul rând, cred că este foarte important ca fiecare om să-și cunoască propriul scop. În ceea ce privește scopul companiei, acesta este foarte clar: vrem să conectăm oamenii pentru un viitor mai bun. Iar eu cred foarte mult în scopul acesta, nu cred că e întâmplător faptul că mă aflu la conducerea acestei companii. Mă gândesc la copiii mei și la generațiile care vin și vreau să le ofer un viitor mai bun, vreau să contribuim la viitorul lor, cu toții. Așa că oamenilor din echipa mea le spun: Ce putem face ca să le oferim oamenilor o planetă mai bună, ce putem face pentru sănătatea lor? Eu cred că noi putem juca un rol activ, putem avea o contribuție esențială în acest sens - atât prin mijloacele noastre: conectivitate, date, inteligență artificială – cât și oferindu-le un exemplu de viață echilibrată, inspirându-i prin felul în care gestionăm diversitatea și prin cum ne comportăm la Vodafone. În ceea ce mă privește, îmi doresc ca Vodafone să contribuie la un viitor mai bun al României și al lumii, prin impactul său asupra tehnologiei, al sănătății și al mediului înconjurător – acesta este scopul meu. Cum vă păstrați prezența de spirit și autenticitatea, în vremuri atât de turbulente? Cu cât mai tulburi sunt vremurile, cu atât mai autentic și mai cu picioarele pe pământ trebuie să fii. Sunt foarte importante valorile în care crezi. Evoluția umanității nu este un lucru nou. Umanitatea a fost mereu în transformare, este un ciclu care durează de când lumea. Schimbările nu sunt ușor de făcut, dar dacă ne raportăm mereu la valorile noastre și le respectăm, vom fi cu atât mai puternici.

Când e vorba de transformare, care este elementul cheie pe care vă bazați pentru a realiza cu succes schimbările necesare? Schimbarea vine de la oameni – care i se pot opune sau o pot susține și conduce. Cred că pentru a încuraja schimbarea, este nevoie de leadership de bună calitate. Există câțiva factori care asigură succesul schimbării. Este nevoie de curiozitate și deschidere la minte, dar ecosistemul este foarte important - trebuie să existe încredere, să se știe că, orice va aduce schimbarea, va fi bine, vom fi în siguranță. Încrederea și siguranța sunt esențiale. Apoi, mai este nevoie de aportul unor mentalități diferite și de o abordare multidisciplinară – prin mai multe tipuri de gândire și prin perspective diferite. Cum orchestrați mixul optim de lideri în organizația pe care o conduceți? Fac tot posibilul să asigur diversitate – iar aceasta cuprinde mai multe aspecte: poate fi diversitate de gen (de exemplu, echipa executivă de conducere Vodafone cuprinde un număr aproape egal de femei și bărbați), poate fi diversitate culturală (oameni din diverse țări și cu naționalități diferite) și, desigur, diversitate profesională (expertize, specializări, experiențe profesionale diferite). De exemplu, în Vodafone, nu toți provenim din domeniul telecom – ceea ce este cum nu se poate mai bine, pentru că avem nevoie de aportul de informație și experiență din alte domenii de activitate ajunse la maturitate, care ne pot informa cu privire la evoluția domeniului telecom. La rândul nostru, oferim o perspectivă digitală asupra mediului de afaceri și asupra unor provocări profesionale de altă natură. Prin urmare, diversitatea este importantă, în toate formele sale – culturală, de gen, profesională.


Pe ce ar trebui să ne bazăm în procesul achiziției de talente astăzi, când domeniile de activitate evoluează cu atât de mare repeziciune? Într-adevăr, totul este în plină schimbare. Nu putem ști nici măcar ce joburi vor avea copiii noștri, peste câțiva ani. De aceea, flexibilitatea, adaptabilitatea, curiozitatea sunt esențiale. Dacă nu ai deschidere la minte, vei avea dificultăți. Sigur, expertiza va continua să rămână relevantă, nu ne putem lipsi de ea, trebuie să existe un echilibru. Însă, chiar dacă nu e nevoie să ținem morțiș să reinventăm roata, trebuie să vedem mereu cum am putea face lucrurile mai bine. Așadar, trebuie să fii curios, să gândești out-of-the-box. Și trebuie să știi să te întrebi: „Cum ar fi dacă am face lucrurile altfel? Ce s-ar schimba?”. Capacitatea oamenilor de a se proiecta într-o situație diferită și de a-și da seama ce s-ar întâmpla atunci și cum ar reacționa ei este foarte importantă pentru mine. Cum transformă digitalizarea organizațiile și mediul de afaceri? Care sunt oportunitățile? La ce trebuie să fim atenți? Ne aflăm, într-adevăr, în plină revoluție digitală. Cred cu adevărat că noi avem un rol important de jucat în acest sens. Digitalizarea va crește eficiența și productivitatea tuturor, ne va ajuta pe multe fronturi și va fi adoptată de noi toți. Iar asta presupune dezvoltarea angajaților (care trebuie să dobândească noi abilități, să facă schimbări de carieră) și investiții la nivelul organizației (conectivitate, date, AI). Procesul de digitalizare trebuie să fie bine pregătit. Sunt importante în special două aspecte: ritmul de și nivelul de adopție. În ceea ce privește ritmul de adopție, ecosistemul este foarte important – iar aici mă refer la maturitatea oamenilor și a organizațiilor. Nu toți clienții și angajații vor fi la fel de pregătiți să facă schimbarea, prin urmare trebuie să fim alături de fiecare dintre ei. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă, dar trebuie să susținem transformarea în ritmul în care o poate face fiecare. Unii dintre ei sunt „primi-utilizatori” (early adopters) - cei care au așteptat digitalizarea, sunt deschiși și acceptă schimbările aferente. Pentru aceștia avem pregătite oferte și servicii specifice și le oferim asistența de care au nevoie. Dar sunt și clienți care au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta, pentru a asimila și a se maturiza – și îi susținem și pe aceștia, în raport cu nevoile lor. Tehnologia este un lucru bun, în măsura în care este adoptată în ritmul potrivit fiecăruia.

În ceea ce privește nivelul de adopție, nu poți deveni 100% digital, contactul uman nu poate fi eliminat complet, echilibrul este important. De altfel, nici nu cred că la contactul uman s-ar putea renunța complet. Cred că umanitatea și organizațiile vor beneficia de numeroase soluții digitale, dar oamenii vor continua să se afle în legătură, contactul și intervenția omului se vor menține, numai că vor fi eficientizate. În cazul Vodafone, de exemplu, clienții noștri vor prefera ca unele dintre soluțiile noastre să fie complet digitale, pentru că în acest fel vor fi mai rapide și mai eficiente. În cazul altor soluții, de exemplu în magazine și în call-center-uri, clienții vor continua să-și dorească interacțiunea cu agenții noștri și vor prefera încrederea pe care o presupune contactul cu o ființă umană. Dar și în acest caz, agenții noștri îi vor putea deservi mai bine pe clienți cu ajutorul instrumentelor digitale. Cum ne păstrăm umanitatea, omenescul, într-o eră dominată de AI, automatizare, digitalizare, big data? Am toată încrederea că ne vom păstra umanitatea. Vom fi mai puternici și mai eficienți, ca urmare a noilor instrumente pe care le vom avea la dispoziție, vom avea mai puține sarcini repetitive și ne vom putea concentra pe activități care să adauge mai multă valoare și care să fie pe măsura intereselor noastre. Varianta în care am ajunge să facem Cu cât cunoști totul cu ajutorul roboților este extremă și România mai bine, cu mi se pare neverosimilă. Nici nu cred că atât mai mult ajungi un astfel de stil de viață ar fi interesant sau distractiv pentru oameni. Și când a apărut să o apreciezi. televizorul se spunea că avea să ne acapareze și să ne priveze de experiențe de viață. Până la urmă, este vorba despre echilibru: trebuie să știm să ne bucurăm de beneficii (acces la informație, divertisment, acces la întreaga lume prin călătorii AR, VR, aplicabilitate în medicină etc.), dar și să gestionăm aspectele negative. Cred că soluțiile care devalorizează umanitatea sunt sortite eșecului. De fiecare dată când se ajunge la exces, umanitatea se autoreglează. De aceea am încredere în umanitate. Vodafone și UPC își unesc forțele. Care este secretul unei fuziuni de succes? Ar fi interesant să stăm de vorbă despre asta peste doi-trei ani, pentru că unele aspecte se clarifică odată cu trecerea timpului. În primul rând, o fuziune trebuie să pornească de la un scop. Trebuie să ne fie clar ce vrem să facem. În cazul nostru, ce vrem noi, înainte de toate, este să le fie mai bine clienților. Noi ne concentrăm pe oportunitatea de a le oferi beneficii clienților noștri – prin inovație, tehnologie, conectivitate combinată (mobilă, fixă, TV, WiFi etc). Apoi, dincolo de clienți, sunt toți ceilalți stakeholderi. Sper că și datorită nouă în România va fi mai bine. Dacă această fuziune funcționează cum trebuie, atunci vom deveni un jucător și mai important și vom putea aduce o contribuție mai semnificativă la digitalizarea României.

| 15


INTERVIU

La rândul lor, și angajații noștri vor avea de câștigat de pe urma diversificării expertizei companiei, pentru că vor beneficia de mai multe oportunități de creștere și dezvoltare în cadrul organizației, dobândind competențe și abilități noi și diverse. Dar, pentru ca toate acestea să se poată realiza, trebuie să începem prin a uni cele două echipe într-una singură și prin a construi o nouă cultură împreună. Dacă vom construi repede o cultură comună, apoi vom putea aborda toate celelalte aspecte. Într-adevăr, această tranzacție aduce împreună ceea ce e mai bun din ambele lumi. Prin fuziune, echipa vi se îmbogățește cu noi angajați. Cum îi veți sprijini în drumul lor spre succes? Care este mesajul dvs. pentru ei? „Bine ați venit! Avem nevoie de voi!” este ceea ce le transmit noilor noștri colegi. O fuziune generează două tipuri de Tehnologia emoții principale: entuziasm (pentru că este un lucru vom avea noi oportunități pentru a crește bun, în măsura și a face lucruri și mai grozave decât am făcut până acum) și neliniște (pentru că în care este schimbarea generează un sentiment de adoptată în nesiguranță, care nu e foarte confortabil). ritmul potrivit Această tranzacție, însă, este un pic diferită de altele – domeniul de expertiză fiecăruia. al fiecăreia dintre cele două companii fiind diferit, vom avea nevoie de toate seturile de talente și abilități. Dacă mizăm pe această accelerare și pe faptul că vrem să livrăm produse și servicii mai bune tuturor stakeholderilor și societății românești, atunci este vital să ne putem baza pe combinarea celor două echipe, numai așa putem obține cele mai bune rezultate.

16 |

La ce ar trebui să se aștepte clienții de la fuziunea Vodafone-UPC? Clienții noștri se pot aștepta la multă inovație – nu numai la nivel tehnologic, ci și în ceea ce privește serviciile și soluțiile pe care le oferim. Vodafone a inovat excelent până acum, așa că împreună vom duce inovația la un nivel superior. Vom livra conectivitate fără cusur – atât la birou, cât și acasă. Astfel, în lunile care urmează, vom pregăti un portofoliu de servicii complet integrat. Este important pentru noi să satisfacem toate nevoile clienților noștri, punându-le la dispoziție soluții pentru toate aspectele vieții lor: la nivel individual, de familie, profesional. Scopul nostru este să le oferim clienților cea mai bună experiență posibilă și să fim partenerul preferat de clienții din România. Sper să reușim acest lucru. Clienții noștri sunt foarte loiali, așa că le suntem recunoscători și sperăm să fie din ce în ce mai mulțumiți de noi.

Ce ne puteți spune despre viitorul 5G – cum va schimba industriile? Care va fi impactul cel mai mare al 5G? 5G asigură trei beneficii: viteză ridicată, latență scăzută, stabilitate. Latența este foarte importantă, în special pentru serviciile viitorului, despre care încă nu știm prea multe. 5G va începe prin a schimba în special mediul de afaceri, mediul corporatist, facilitând soluții de business pentru care este nevoie de viteză mare, de latență scăzută și de stabilitate - precum IoT, automobile autonome, automatizare, VR, AR. Unele dintre aceste soluții au început deja să apară, dar urmează multe altele, care depind de maturizarea ecosistemului. Dacă privim în urmă, când a fost introdus 3G, ecosistemul nu era încă pregătit. De exemplu, încă nu existau dispozitivele și soluțiile necesare (smartphone-uri, sisteme de video-conferință etc.) pentru gestionarea datelor primite de la operatori. În timp, ecosistemul s-a maturizat. Așa se va întâmpla și în cazul 5G. Cred că maturizarea va începe din zona corporatistă, unde 5G va fi adoptat mai rapid pentru că va îmbunătăți productivitatea și eficiența, ceea ce se va vedea imediat în rezultate și în ROI. De aici, 5G va ajunge la consumatori, sub formă de soluții. Astăzi, primii utilizatori sunt, desigur, tinerii – mai ales în domeniul jocurilor, în turism, în industria auto, în medicină, energie. Noi ne-am dorit să ne implicăm în medicină. Am dezvoltat numeroase soluții în unitățile de terapie intensivă, la spitalul Marie Curie și în parteneriat cu SMURD. De altfel, soluțiile din domeniul telemedicinei vor fi din ce în ce mai larg răspândite. 5G va juca un rol important pentru Big Data și AI – lucrăm la asta, pentru beneficiul clienților și al altor industrii. Cum ați explica noțiunea de 5G unui om de afaceri tradiționalist, care crede că 5G încă nu este de actualitate și nu face demersuri în acest sens? Cred că cea mai eficientă cale ar fi demonstrarea soluțiilor 5G deja disponibile, pentru ca oamenii să vadă ce se poate face, ce se face deja în diverse domenii de activitate, ce fac deja competitorii și să se inspire din toate acestea. 5G este doar o chestiune de timp. Oamenii vor ajunge acolo, fiecare în ritmul său, dar se va ajunge acolo. Se discută mult despre problemele legate de sănătate și securitate pe care le-ar ridica 5G. Ce ne puteți spune despre asta? În ceea ce privește sănătatea, 5G este doar un upgrade al 4G, operăm pe aceleași frecvențe, în același spectru ca în cazul 4G. Aceste frecvențe sunt deja incluse în prevederile și reglementările privind expunerea la câmpul electromagnetic și, împreună cu alte frecvențe deja utilizate de rețelele mobile, au fost subiectul unor cercetări extinse derulate pe parcursul mai multor ani.


Tehnologia este nouă, dar spectrul și nivelul de radiații sunt aceleași. Nouă ne fusese deja alocat acest spectru, pentru o altă tehnologie, Ymax, pe care o și utilizam. Acum am adaptat acest spectru la tehnologia 5G - pentru că 5G este mult superior, este mult mai eficient decât Ymax. Prin urmare, se schimbă numai dispozitivul, implicațiile sunt aceleași. Standardele internaționale pentru siguranță privitoare la expunerea la câmp electromagnetic (EMF) se aplică pentru semnale radio cu frecvențe de până la 300 GHz, acoperind, astfel, și benzile de frecvențe luate în considerare pentru implementarea tehnologiei 5G. Autorități precum Comisia Internațională pentru Protecția împotriva Radiațiilor Neionizante (ICNIRP) și Organizația Mondială a Sănătății (WHO) au ajuns la un consens, și anume că nu există efecte adverse asupra sănătății în urma expunerii, conform normelor internaționale de siguranță. Vodafone România respectă întru totul reglementările naționale și internaționale privitoare la expunerea la câmp electromagnetic (EMF), care acoperă domeniul antenelor de emisie și al dispozitivelor radio pentru toate tehnologiile implementate (2G,3G, 4G și 5G) și va continua să facă acest lucru. În ceea ce privește securitatea, 5G nu ridică probleme de securitate cibernetică specifice. Securitatea cibernetică este un aspect foarte important, de care trebuie să ținem seama cu toții, dar este specifică digitalizării, nu tehnologiei 5G. Vodafone face investiții mari, în fiecare an, pentru a-și proteja sistemele împotriva atacurilor cibernetice și pentru a realiza toate verificările și upgrade-urile necesare pentru securizarea fiecărui sistem. Securitatea cibernetică este un sine qua non, face parte din viața noastră și așa va fi de acum înainte. Dar nu este specifică 5G. “Diversitatea” și “incluziunea” sunt mereu discutate împreună și s-ar putea crede că sunt același lucru, dar nu este așa. Să vorbim puțin despre incluziune și cum poate fi aceasta asigurată. Incluziunea este unul dintre pilonii noștri. Scopul nostru – conectare pentru un viitor mai bun – este susținut de trei piloni: societate digitalizată, incluziunea tuturor și planeta. Incluziunea tuturor se referă la faptul că vrem ca nimeni să nu rămână în urmă: nici tinerii, nici cei în vârstă, nici oamenii din zonele rurale. Vrem să înlăturăm decalajul digital, pentru ca toți oamenii să se poată bucura de tehnologie. Văd din ce în ce mai des cum, cu ajutorul tehnologiei și prin activitatea pe care o desfășurăm, accelerăm incluziunea tuturor. Am fost în țări care erau cu decenii întregi în urma Europei, dar care ne-au ajuns rapid din urmă datorită tehnologiei și conectivității. Pentru mine, incluziunea tuturor înseamnă ca și oamenii din comunitățile îndepărtate, care au temeri, rețineri și care întâmpină dificultăți de integrare, să fie incluși în societate.

Toți liderii ar trebui să aibă viziune, să fie optimiști și să știe clar cum arată viitorul.

Cum asigurați diversitatea și cum realizați incluziunea, la Vodafone? În ultimii ani, cred că am lansat aproape 10 programe privind incluziunea de gen, de exemplu. Dar, în funcție de caz, departament sau proiect, avem nevoie de diversitate pe mai multe planuri – diversitate de gen, de naționalitate, de expertiză – așa cum am menționat și mai devreme. Ne preocupă diversitatea de gen în rândul tinerilor, motiv pentru care am realizat programul Coding Like a Girl, destinat tinerelor adolescente, pentru ca ele să vadă dacă această carieră poate deveni visul lor. Am realizat și ReConnect, un program de susținere a femeilor care se întorc din concediul de maternitate. Dar un program la care țin foarte mult este Școala din valiză, realizat de Fundația Vodafone, care furnizează o platformă educațională digitală pentru școlile din mediul rural. Noi am pregătit un kit complet – ce include tabletă, soluții de conectivitate, conținut educațional – cu care am ajuns deja la copiii și profesorii din 8 școli din mediul rural. Și vrem să continuăm. Există sate și zone rurale care au fost uitate de toată lumea. Dar eu nu vreau să fie uitate. Asta înseamnă incluziunea, pentru mine. Care sunt visurile dvs. pentru Vodafone și UPC? Am o mulțime de visuri pentru Vodafone și UPC! În primul rând, îmi doresc ca această fuziune să fie un succes, iar clienții și stakeholderii noștri să fie mulțumiți. Vom deveni un competitor mai puternic, ceea ce este un câștig pentru clienți, întrucât creșterea concurenței înseamnă oferte competitive, calitate și multă inovație. Dar cel mai mare vis al meu este să devenim un contribuitor de seamă la transformarea digitală a României. Sper ca peste 10 ani să privim în urmă și să ne aducem aminte de vremurile în care schimbam România împreună.

| 17


COVER STORY

18 |

NEVOIA DE REINVENTARE

Punct


de Daniela Palade Teodorescu

și de la capăt

De unde vine nevoia oamenilor de a se repoziționa major într‑un anume moment al evoluției profesionale și personale? Care sunt experiențele care ne ajută să ne reconectăm la adevăratul nostru potențial? Există formule de redefinire și recalibrare a sinelui în căutarea vocației sau doar milioane de povești de reinventare personală, fiecare unică în felul ei?

Workshop‑uri de dezvoltare personală, bootcamp‑uri sau retreat‑uri, călătorii inițiatice ori expediții sau competiții sportive extreme, coaching, mentorat, psihoterapie, recluziune, tăcere asumată, lucrul cu un duhovnic sporit spiritual, maratoane și ultramaratoane, anduranță în condiții extreme, accesarea unor stări de conștiință extinsă sau, pur și simplu, un an/semestru sau măcar trimestru sabatic în care se reconectează cu natura și oamenii dragi. Și lista ar putea continua, fiindcă posibilitățile sunt nelimitate, iar felul în care fiecare lider alege să le combine într‑o formulă personală dă noi forme de regăsire a potențialului uman. Am invitat câțiva specialiști din diverse domenii să descrie mai bine nevoia oamenilor de a se repoziționa major într‑un anume moment al evoluției profesionale și personale. Din experiența lucrului lor cu oamenii, ca urmare a acompanierii diverșilor lideri în procesele lor de consiliere și coaching, din cazuistica și studiile cu care au intrat în contact, din experiența personală. RĂZVAN‑GABRIEL ZAHARIA CEA MAI IMPORTANTĂ CUNOAȘTERE ESTE CEA DE SINE Fiecare dintre noi vine în această lume cu anumite daruri, haruri, talente, pe care le putem include în sfera conceptului de potențial. Cu cât le descoperim mai devreme, cu cât avem curajul să acționăm mai mult pentru dezvoltarea lor și cu cât le folosim mai mult, cu atât suntem mai împliniți și mai fericiți. Descoperindu‑ne potențialul, ne întelegem rolul în lume. Cu cât îl dezvoltăm și îl folosim mai mult, cu atât dăruim mai mult priceperea noastră celorlalți. Cu cât fiecare face mai mult din ceea ce i se potrivește, cu atât evoluăm mai armonios împreună, contribuind la dezvoltarea celor de lângă noi, a grupului/organizației din care facem parte și a societății în ansamblu. Când fiecare își cunoaște și își urmează calea, ghidat de propriul potențial, orgoliul și interesele care nu au legatură cu aceasta trec în plan secundar.


COVER STORY

Nevoia de reinventare, de repoziționare în raport cu drumul parcurs până la un anumit moment în evoluția personală (profesia este inclusă aici, tot ceea ce trăim este personal) apare în condițiile în care oamenii conștientizează că direcția în care merg nu este cea potrivită. Având în vedere complexitatea psiho‑socială (elementele genetice, experiența de viață, rețeaua de locuri, situații, relații și roluri în care se află și care se află în ei), oamenii trăiesc diferit nevoia de schimbare fundamentală și experiența de reconectare la potențialul individual autentic. În același timp, există anumite tendințe care pot fi identificate.

Răzvan‑Gabriel Zaharia psiholog, psihoterapeut

20 |

CE ALEGERI FAC? Există numeroase căi pe care oamenii le pot urma după momentul conștientizării. Din perspectiva vitezei de implementare a schimbării, am putea sintetiza mai multe tipuri de decizii: radicale ‑ caracterizate de retragerea rapidă din domeniul în care au lucrat ‑ fie ca urmare a voinței proprii, fie ca urmare a unor decizii organizaționale; în unele cazuri, astfel de decizii sunt urmate de o perioadă de căutări interioare, în măsura în care există resurse financiare disponibile în acest sens; în alte situații, startul pe un nou drum este luat relativ rapid; moderate/ precaute ‑ noua carieră este construită în paralel cu activitatea curentă, până la punctul în care poate fi realizată desprinderea completă, în condiții de siguranță considerate suficiente; în unele cazuri, persoana găsește un anumit sens în ceea ce face deja și doar adaugă noua componentă profesională/ vocațională; amânate ‑ schimbarea este mai degrabă contemplată, decizia, deși luată, nu este pusă în aplicare; pot trece chiar ani (de multe ori chinuitori) până când individul trece la acțiune. Decizia cu privire la direcția și modul de acțiune are la bază combinația dintre intuiție și analiza bazată pe date concrete, în proporții variabile, de la individ la individ. CE RESURSE ACCESEAZĂ? Schimbările de acest tip au un nivel de complexitate ridicat și necesită o abordare tip project management. Iar în orice proiect de transformare personală este necesar ca cel/ cea care îl desfășoară să genereze, să dezvolte și să mobilizeze resurse interne și externe.

Resursele interne sunt experiențele de succes pe care oamenii le‑au trăit de‑a lungul timpului, cele în care au trăit intens bucuria, mândria (cea smerită ‑ orientată către interior, nu cea trufașă ‑ orientată către exterior), încrederea în forțele proprii, tăria interioară, calmul, stăpânirea de sine, ori capacitatea de mobilizare, cele în care au trăit intens satisfacția, mulțumirea de sine ca urmare a unor realizări cărora le‑au atribuit o mare importanță. Resursele interne sunt situațiile de succes pe care le‑au experimentat sau situațiile dificile pe care le‑au depășit cu succes și trăirile afective puternice pozitive/ constructive/ funcționale pe care le‑au avut în acele situații. Resursele externe (de timp, financiare, materiale, umane etc.) sunt, de asemenea, importante. Cât timp este alocat procesului de schimbare? Noile activități care generează/ susțin schimbarea au loc concomitent cu cele „vechi” sau acestea din urmă au fost oprite? Care sunt resursele financiare și materiale care pot fi și sunt alocate în scopul transformării? Dar cele umane? În categora resurselor umane dedicate proiectului de reinventare personală, putem include oamenii din rețeaua de sprijin social (membrii familiei, partenerul de viață, prietenii etc.) și anumiți specialiști (psiholog, consilier, coach, mentor, trainer, consultant etc.), în funcție de nevoile persoanei implicate în procesul de schimbare. RESURSE DE COACHING ȘI/SAU MENTORAT Sunt două elemente pe care este important să le înțeleagă oamenii care au nevoie de susținere specializată: 1. care le sunt nevoile; 2. ce tip de specialist este potrivit pentru situația în care se află. Odată ce sunt clarificate nevoile, poate fi făcută mai ușor alegerea între opțiunile existente, de profesioniști specializați într‑un anumit tip de însoțire/ intervenție: psihoterapeut, consilier (consiliere psihologică, consilier în carieră, consilier pentru dezvoltare etc.), coach, mentor, trainer, consultant (într‑o anumită arie de business). Uneori este nevoie de interacțiunea cu un specialist pentru identificarea nevoilor și cu același sau altul pentru continuarea procesului de transformare personală. Spre exemplu, procesul psihoterapeutic este adaptat fiecărui client în parte, în funcție de specificul său și de situația cu care se confruntă,


fiind ghidat de obiectivele terapeutice. Principalele elemente ale acestuia sunt: contractarea; anamneza (înțelegerea problemelor cu care se confruntă clientul, a istoriei acestora și a felului în care îi impactează viața); obiectivele psihoterapeutice (sunt definite în termeni comportamentali și este necesar să respecte principiul SMARTER ‑ Specifice, Măsurabile/ direct observabile, posibil de Atins, Relevante, cu o anumită încadrare în Timp, Ecologice, Recompensante); conceptualizarea clinică a situației clientului (interpretarea problemei cu care se confruntă acesta din perspectiva celei mai potrivite orientări/ teorii psihologice; aceasta este adusă la cunoștința clientului într‑un limbaj simplu de înțeles); strategia terapeutică (este elaborată de către psihoterapeut și pusă în practică prin intermediul unor metode și tehnici validate științific); cura terapeutică (se bazează pe interacțiunea periodică dintre client și psihoterapeut și pe punerea în practică de către client, în viața de zi cu zi, a acțiunilor mentale și a comportamentelor generate în cadrul sesiunilor de psihoterapie); rezultatele și evoluția clientului în raport cu obiectivele terapeutice (sunt determinate pe baza feedback‑ului primit de la client în cadrul sesiunilor). „CINE SUNT EU, DE FAPT?” Turning point‑ul (punct sau moment de cotitură/ de răscruce/ critic) este reprezentat de conștientizare și acceptare și decizia de schimbare. Turn around‑ul este procesul de schimbare în sine, punerea în aplicare a deciziei de schimbare. În turning point omul conștientizează că ceea ce face nu îi oferă satisfacție. Uneori refuză să ia în seamă conștientizările și apar probleme de natură psihică (nivel de stres ridicat, stări de anxietate cu sau fără atacuri de panică, stări depresive, burnout, tulburări psihosomatice etc.) sau afecțiuni fizice, de la cele mai simple până la boli grave. De aceea este important ca oamenii să țină cont de semnalele pe care le dau mintea și corpul. Este important ca oamenii să se cunoască pe ei înșiși, iar acest lucru devine cu atât mai necesar în momentele de răscruce. De multe ori, când ajung într‑un asemenea punct critic, oamenii își adresează întrebări fundamentale, una dintre acestea fiind „Cine

sunt eu, de fapt?”. Există și o tehnică psihologică proiectivă de clarificare a identității, în care persoana este invitată să completeze de 20 de ori, în mod diferit, expresia „Eu sunt...”, rezultatele fiind apoi analizate de către psiholog prin prisma unor categorii în care se încadrează răspunsurile și a semnificației pe care le‑o acordă persoana. În analiza propriei identități, este necesar ca oamenii să își conștientizeze valorile, credințele, atitudinile. Pe cele care i‑au adus în punctul în care se află și pe cele care îi pot duce mai departe. Valorile sunt elemente fundamentale ale personalității, constituie busola care ghidează deciziile. În măsura în care ele nu mai corespund nevoilor curente, apar conflicte interioare. În aceste condiții este necesară o identificare a noilor valori și o definire a acestora sau cel puțin o redefinire a celor existente. De asemenea, în acest context este necesar ca oamenii să conștientizeze și trăirile afective (emoții, sentimente), gândurile (în special pe cele persistente), comportamentele (modelele comportamentale pe care au tendința să le aplice chiar și în situații în care se dovedește ulterior că nu sunt potrivite). Se spune uneori: „Ceea ce te‑a adus până aici, nu te va duce mai departe!”. Este necesar ca oamenii ajunși în această situație să facă o analiză de tipul STOP ‑ START ‑ CONTINUĂ. Este o tehnică utilizată în consultanță care poate fi aplicată cu succes la nivel personal. Pe post‑it‑uri colorate, persoana este invitată să scrie elemente (de la nivelul de profunzime al valorilor, până la nivel comportamental) la care este nevoie să renunțe (roșu), pe care este nevoie să le aducă în viața sa (galben) și pe care este nevoie să le mențină (verde). Identificarea acestor aspecte contribuie la definirea stărilor as is și to be. Mai departe, procesul de turn aroud la nivel personal presupune crearea și implementarea unui plan de schimbare/ transformare, care este necesar să conțină: direcții de acțiune clare; obiective SMARTER (Specifice, Măsurabile/ direct observabile, posibil de Atins, Relevante, cu o anumită încadrare în Timp, Ecologice, Recompensante); planuri de acțiune pentru fiecare obiectiv în parte; planuri de dezvoltare (aflate în strânsă legătură cu obiectivele).

Nevoia de reinventare, de repoziționare în raport cu drumul parcurs până la un anumit moment în evoluția personală apare în condițiile în care oamenii conștientizează că direcția în care merg nu este cea potrivită.

| 21


COVER STORY

22 |

CINE E PREDISPUS LA O ASTFEL DE REINVENTARE? Un posibil portret al persoanelor care trăiesc experiențe de reinventare prin care se reconectează la potențialul lor autentic este următorul: Vârsta: 35 ‑ 45 (chiar 50) de ani; Gen: atât bărbați, cât și femei, fără diferențe majore a ponderilor; Nivel educațional: cel mai adesea studii superioare; Nivel profesional: poziție managerială de nivel mediu sau înalt ori poziție de expert (nivel înalt de senioritate non‑managerial); Atât persoane singure, cât și aflate într‑o

PSIHOTERAPIA EXECUTIVĂ Pe baza experienței practice și a formării profesionale de până acum, în prezent am dezvoltat ceea ce numesc psihoterapie executivă. Conceptul de psihoterapie executivă nu este unul consacrat în literatura de specialitate, ci o construcție personală, bazată pe nevoile identificate cu ocazia interacțiunii cu anumiți lideri și pe experiențele semnificative de până acum. Psihoterapia executivă nu constă într‑o abordare sau teorie particulară absolută. Ea reprezintă colaborarea dintre psihoterapeutul cu drept de liberă practică, cu formare în psihologia organizațională, și liderii din organizații, pentru îndeplinirea obiectivelor terapeutice (rezolvarea problemelor de natură psihică cu care aceștia se confruntă și/sau optimizarea stilului de leadership) prin utilizarea celei mai potrivite perspective științifice pentru client.

relație de cuplu sau în familii cu copii; Din perspectivă psihologică, cei mai mulți oameni care trăiesc această experiență au un conflict interior intens, pe care unii îl gestionează eficient, în timp ce alții au nevoie de susținerea unui psiholog. Cu cât persoana percepe situația în care se află ca fiind mai dificilă și resursele necesare pentru a o depăși mai inadecvate/ insuficiente, cu atât nivelul de stres este mai mare. La solicitările specifice rolului curent, cărora este necesar să le răspundă, se adugă o serie de elemente suplimentare: întrebări, îndoieli, analize, planuri, desfășurarea de activități noi în paralel. Toate acestea cresc consumul de energie psihică, iar în măsura în care perioada de incertitudine și frustrare se prelungește și/ sau emoțiile disfuncționale se mențin la un nivel ridicat, există riscul apariției unor probleme psihice, fie prin agravarea unui element din tabloul clinic (creșterea alarmantă a anxietății, până la atacuri de panică; stări depresive îndelungate; manifestări psihosomatice etc.), fie prin epuizare (burnout). Acestea scad atât calitatea muncii, cât și calitatea vieții extraprofesionale (viață socio‑familială, timp petrecut în activități individuale, odihnă, alimentație etc.) ANCA FLOREA UN TURNING POINT E SĂ ȘTII CĂ NU MAI AI TOT TIMPUL DIN LUME Pentru mine, turnaround înseamnă un proces amplu prin intermediul căruia o situație dezavantajoasă, negativă sau monotonă este redresată, inversată, iar lucrurile iau un curs fericit, pozitiv; e un concept pe care îl putem aplica în business sau în realitatea personală. Un turning point este un moment de o importanță majoră în viața cuiva; un moment în care o persoană ia o decizie internă, se repoziționează, își schimbă atitudinea față de anumite aspecte din viața sa sau poate chiar față de viață în sine. O astfel de turnură poate fi generată de un eveniment extern sau poate fi rezultatul unei acumulări de evenimente, situații care se adună subtil, consecvent, până când apare un moment de conștientizare. Un moment în care pare că ne resetăm sistemul intern și brusc ne putem uita la lucruri familiare, obișnuite, mai vechi sau mai noi, printr‑o lentilă nouă; realizăm că ne aflăm într‑o răscruce și atunci ne hotărâm ce facem mai


departe, care e drumul pe care îl alegem conștient. În cazul meu nu a fost un eveniment major care să mă împingă către asta, ci mai degrabă o acumulare de elemente: discuții unu la unu cu clienții mei în care realizam că provocările lor nu veneau din lipsa de cunoștințe sau abilități, ci din emoții și autolimitări personale, copiii mei care creșteau și erau din ce în ce mai puțin dependenți de mine, o persoană cunoscută care urma cea de‑a doua facultate, cea de psihologie, eu ‑ care mă îndreptam spre patruzeci de ani și simțeam că ceea ce fac nu e de‑ajuns… Am urmat drumul nou, care, întâmplător sau nu, se împletește cumva cu cel vechi și îi dă și lui o nouă direcție. Azi, după ce am terminat oficial pregătirea mea ca terapeut, am o temă favorită de studiu: vârsta mijlocie, cu sau fără criza care îi este asociată, cu schimbările, provocările, oportunitățile și creșterea care o însoțesc. Am descoperit cercetări care afirmă că astfel de turning points apar (în societăți similare cu cea din care facem parte și în perioada curentă) în egală măsură în viața bărbaților și a femeilor, existând mai degrabă diferențe legate de momentul în care apar – mai frecvent la vârsta mijlocie la bărbați și mai devreme la femei. Un motiv poate fi acela că femeile pot avea șansa unui turning point atunci când nasc un copil, iar bărbații se opresc mai greu din parcursul, ascensiunea profesională pentru a lua o pauză și a reflecta. De asemenea există studii care spun că persoanele nevrotice sunt mai expuse la astfel de momente de cotitură. Poate că există o tipologie anume de persoane care au o înclinație către astfel de experiențe, eu cred că modul în care ne raportăm la timp este însă un element esențial. Mare parte din viața noastră timpul este un element subsidiar, al cărui contor funcționează insidios, fie că suntem sau nu conștienți de mersul lui. Unii dintre noi sunt norocoși și întâlnesc în viață momente atât de copleșitoare încât se trezesc la realitate și conștientizează unde anume se află în calatoria lor. Și atunci opresc pentru o clipă timpul ‑ apare șansa unui turning point. Te poți opri să te uiți la viața ta în mod conștient sau poate să fie doar o clipă trecătoare, un vis scurt pe care îl uiți apoi rapid. Momentul acesta poate fi diferit de la un om la altul ‑ poate fi frumos sau poate fi neplăcut, important este dacă îl sesizăm sau îl lăsăm să treacă. Știu oameni pentru care acest moment

a fost nașterea unui copil, pentru alții a fost pierderea cuiva drag, pentru unii o boală sau un accident, pentru unii o călătorie în locul potrivit. Poate fi o discuție cu un prieten, un discurs pe care îl ascultăm, un moment în care contemplăm un peisaj mirific sau o ședință de terapie. Nu contează dacă este un moment fericit sau tragic, spectaculos, maiestuos, sau mic, sau banal ‑ contează să fim cumva pregătiți pentru el, să‑l acceptăm și să‑l trăim conștient. Iar aici ne întoarcem din nou la timp: ca să sesizăm acea fereastră de conștientizare, o relație suficient de lungă cu timpul e de ajutor ‑ e nevoie să fim la drum de ceva timp. Pentru că la început, când de‑abia am devenit adulți, pornim în călătoria noastră cu energia, cu ambiția specifică tinereții și cu senzația că suntem oarecum nemuritori; ne hotărâm să tragem tare ca să obținem pozițiile, veniturile, statutul dorit. Clipim... și ne trezim la un moment dat, dacă suntem norocoși, într‑un moment de grație când ne punem poate pentru prima dată întrebări de tipul „Care este sensul?” /„Ce vreau să fac cu viața mea?” /„Ce contează cu adevărat pentru mine?”. Se pare că facem acest lucru tocmai pentru că realizăm că nu mai avem tot timpul din lume ‑ iar ăsta e un turning point. Un punct în care avem șansa să redescoperim un talent sau un vis de care am uitat în goana noastră corporatistă, să ne amintim că doream să salvăm pădurile sau animalele, dar cineva ne‑a spus că nu vom reuși să trăim din asta, că pentru noi contează să petrecem timp alături de alți oameni și de fapt am completat ani și ani date în Excel… Un punct în care resimțim acut nevoia de sens și o oportunitate de a ne reorienta viața după acest sens. Un punct în care ne putem scutura de ceea ce ne‑au zis figurile de autoritate din viața noastră că este posibil sau nu, că se cuvine sau nu se cuvine, că este rezonabil sau nu și ne întrebăm ce credem noi cu adevărat/ ce ne dorim cu adevărat. Drumul pe care îl alegem mai departe poate fi total diferit de primul și trecem de la financiar la creație vestimentară, de la jurnalism la ecologie, de la IT la cauze sociale, sau poate fi pe‑aproape, cum a fost în cazul meu, de la consultanță la terapie. Legat de noul drum ales, apare alegerea de a exprima un talent, o chemare care rămăsese undeva în amorțire; apare întoarcerea către comunitate, reconectarea cu ceilalți (relațiile interpersonale fiind unul dintre ingredientele

Anca Florea Partener, Head of Consulting, Trend Consult

| 23


COVER STORY

24 |

esențiale în starea de bine); apare componenta socială, pentru că aduce mult sens în viețile noastre, iar sensul este ceea ce pare să conteze din ce în ce mai tare pentru noi, pe măsură ce ne maturizăm.

potrivească, să‑ți fie greu să vorbești cu el despre lucruri pe care nici cu tine nu le‑ai vorbit. Formula de redefinire cred că este la fel de variată: știu oameni care au intrat pur și simplu în magazinul în care nu mai fuseseră de cincisprezece ani și și‑au cumpărat pânză, TE SIMȚI RĂTĂCIT CU AVATARUL TĂU PE vopseluri și ustensile de pictat; unii s‑au înscris la UN DRUM CARE ÎȚI E DE FAPT STRĂIN? un curs, alții au plecat cu un rucsac în jurul lumii; Și pentru că am rădăcinile crescute în zona de unii au cerut, ca prim pas, numărul de telefon consultanță, ajung la întrebarea „Ce e de făcut?”. al unui terapeut/ coach de la un prieten. Eu am E nevoie să vină peste noi evenimente din exterior, avut o discuție cu soțul meu și m‑am înscris apoi să ne oprim pentru că o forță externă ne impune din nou la școală, am început propriul proces de să ne oprim? Cred cu convingere că nu este așa, terapie și învăț de ani buni cum să merg pe acest că putem alege. Și poate că pare drum nou. ușor, dar primul pas, greu de Redefinirea, repoziționarea nu Modul în care făcut, este să luăm o pauză și să este un parcurs ușor, pentru că ne raportăm ne întoarcem atenția către noi: uneori înseamnă renunțarea la suntem sau nu acasă? Suntem la timp este un un nivel de venituri confortabil, sau nu conectați cu noi, cu ceea la un statut asociat cu tot felul element esențial ce facem, sau ne simțim prinși de beneficii, înseamnă uneori în transformare. într‑o poveste care nu are sens chiar timp și efort suplimentar. pentru noi, pe care nu o simțim cu Diferența este că de data aceasta adevărat a noastră? Suntem prezenți cu adevărat ești acolo cu tot sufletul, indiferent ce alegi să în viața noastră sau ne‑am compus un fel de faci; că efortul te încarcă în loc să te consume, avatar foarte ocupat, abil și adaptat la norme, că ești conectat cu tine, cu viața ta, cu oamenii în spatele căruia ne‑am ascuns și în cele din importanți pentru tine. Iar dacă turning point‑ul urmă am uitat de noi? Suntem într‑un turning te conduce cu adevărat într‑un turnaround point? Și dacă răspunsul este da, acesta poate fi personal, drumul nou are tot sensul din lume un moment dificil, în care avem nevoie de sprijin pentru tine și poate fi o inspirație și pentru alții, ‑ ca să ne punem întrebările potrivite, ca să ne rătăciți cu avatarul lor pe un drum care le e de răspundem în mod autentic, ca să trecem fapt străin. peste dificultatea momentului ‑ dacă a venit peste noi prin surprindere, DANIELA NECEFOR ORICE AI ALEGE SĂ FACI, în forță. FĂ‑O CU EXCELENȚĂ! Cred că locurile în care putem găsi sprijin sunt diferite de la Reinventarea este o experiență în care îți om la om, de la situație la testezi capacitatea de a te reinventa, repoziționa, situație. Poate avem nevoie abilități valoroase ‑ atât în viața profesională, cât de un terapeut, poate de și în cea personală. Reprezintă dorința de a te un coach, de un business putea plia pe noutățile socio‑economice. Apar advisor, de un mentor, două situații în care alegi acest drum: fie vrei poate de un prieten pe tu însuți o schimbare majoră, fie ești pus în fața care nu l‑am văzut de mult. unei situații în care trebuie să iei o decizie: „Ce Aici chiar nu cred să existe fac?”, „Ce aleg?”, „Încotro?”, „Chiar am nevoie de o cale sigură sau un portret această schimbare?”, „Chiar trebuie să fac această al îndrumătorului ideal; e schimbare?”, „De ce?”, „Ce voi face eu?”, „Cum o să îmi fie mai bine?”, „Ce va dori piața muncii mai important să te asiguri că omul la care apelezi are o pregătire, o în viitor – meseria pe care o am acum sau cea experiență serioasă și relevantă pentru tine și spre care consider că ar trebui să mă îndrept?” că puteți lucra împreună. Un astfel de specialist Trebuie să stai să gândești clar, limpede, analizând poate avea referințe extraordinare, dar să nu ți se toate opțiunile, să pui în balanță riscuri –avantaje,


să îți proiectezi prezentul în viitor. Eu, personal, am trecut prin două schimbări majore. În prima, când am trecut din domeniul ingineriei în cel al finanțelor. Acesta a fost un turning point. A fost genul de schimbare pe care nu mi‑o dorisem, dar a apărut o oportunitate la acel moment. A fost în același timp și primul intreviu la care am fost invitată, pe atunci neavând nici cea mai vagă idee că voi ajunge în domeniul executive search și al recrutării. Compania în care lucram ca inginer a realizat un joint venture cu o companie multinațională. A început reorganizarea și, pe atunci, în anii ‘90, apariția unor noi funcții specifice multinaționalelor neexistente până atunci în România. Reprezentanții companiei au considerat că am abilitățile și cunoștințele necesare unui nou post apărut în organigramă. Care era postul? Care era domeniul? Reporting manager – Financiar , US GAAP. Ce doreau de la acea persoană: să vorbească limba engleză fluent, să aibă abilitatea de a înțelege termenii financiari, abilitatea de a înțelege și analiza cifre, abilitatea de a învăța partea de raportare financiară în maxim 6 luni – în limba engleză, să NU știe contabilitate românească pentru a putea înțelege ușor US GAAP‑ul, fiind la acel moment diferențe majore între raportările financiare vestice și cele din România, gândire analitică, open minded, bune abilități de comunicare (trebuia să comunic foarte mult cu cei din departamentele financiar‑contabil și nu trebuia să fiu percepută că un intrus în jobul lor).    Am trecut interviul și a trebuit să mă decid, de vineri până luni, dacă accept postul. Ce am făcut? Am pus în balanță prezentul și viitorul. Poate sună ciudat, dar nu e. Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl luăm în considerare în cazul unei schimbări este confortul nostru – atât personal cât și profesional. Nu trebuie să alegem pentru că e „la modă” pe piața muncii sau pentru că este un domeniu care se plătește bine (oricât de bine s‑ar plăti, nu vei ajunge niciodată să performezi dacă nu îți place și, implicit, dacă nu ai talent), ci pentru că tu crezi că poți performa. Nu mă vedeam în viitor făcând inginerie, ca femeie, dar îmi era și teamă că nu voi face față unui domeniu  total nou, dar știam sigur că îmi place „să mă joc” cu cifrele, să le înțeleg, să le transform în realitate.  Riscul era foarte mare. Decizia mea a fost clară. Am ales riscul, fiind conștientă de el, dar în același timp gândindu‑mă că nu aș fi

putut avea o viață profesională împlinită dacă aș fi rămas în inginerie, în contextul socio‑economic de atunci care se schimba radical. Acesta a fost primul meu turning point. Prin prisma experienței proprii, turning point‑ul este acea schimbare radicală profesională, când virezi spre un cu totul și cu totul alt domeniu. Nou din toate punctele de vedere, dar care, în același timp, îți completează la modul practic, și nu doar teoretic, imaginea de ansamblu a unui business. Un moment decisiv al vieții tale, pe care îl accepți sau nu, pe care ți‑l asumi sau nu. Acest turning point al carierei mele m‑a ajutat enorm în luarea deciziei celei de a doua schimbări – cea prin care am intrat în mediul antreprenorial. La un moment dat, am devenit CFO al unei companii multinaționale de executive search și recrutare. Mi‑a plăcut mult domeniul. I‑am rugat pe cei de la headquarter să mă instruiască în direct search, ceea ce au și făcut. Astfel, în același timp cu munca de CFO, făceam și direct search din plăcere, pentru proiectele care intrau, mai ales pe partea financiară și tehnică, țînând cont de background‑ul meu. Ulterior am devenit Country Manager pentru România și Bulgaria. Este un domeniu care mi‑a plăcut mult și îmi place în continuare. La sfârșitul anului 1999, firma a luat decizia de a se retrage din mai multe țări, printre care și România. Mi‑au făcut oferta de a mă muta în Londra, dar nu am vrut să părăsesc România. Astfel, am ajuns în al doilea turning point. Ce fac? Mă reîntorc ca CFO sau îmi deschid propria firmă de executive search și recrutare? Decizia a fost ceva mai ușor de luat. M‑au ajutat clienții, prin faptul că mi‑au spus: „Noi am lucrat cu tine, nu cu cei din Londra”.  Așadar, cu acordul firmei la care lucrasem, am luat decizia de a‑mi deschide propria firmă, „Total Business Solutions”, care activează pe piața din România de 20 de ani. În această perioadă, am realizat că toate aceste schimbări radicale pe care le‑am întreprins nu au făcut altceva decât să îmi completeze aria de expertiză. În decursul anilor au fost câțiva oameni, care mi‑au rămas și prieteni, care m‑au susținut, m‑au încurajat, mi‑au dat sfaturi. Dacă am lua terminologia de acum, a fost un fel de coaching, dar cu resurse multiple, cu coach diferiți. Ce resurse am accesat? Dorința de a genera excelență în ceea ce fac. Acesta a fost motto‑ul întregii mele cariere:  „Orice ai alege să faci, fă‑o cu excelență!”. Apoi „arunci în ring” ambiția, educația, interesul

Daniela Necefor Managing Partner Total Business Solutions HR Consultancy and Executive Search

| 25


COVER STORY

26 |

pentru învățarea continuă, toate dublate de efort și timp. Și femeile și bărbații își asumă astfel de schimbări. Diferența pe care o văd este nivelul până la care acceptă schimbarea. Femeile acceptă mai ușor schimbarea, dar se opresc la un nivel de început ‑ uneori pentru că viața de familie nu le mai permite ca timp, alteori pentru că nu doresc să îl pună într‑o poziție inferioară pe partenerul de viață, dacă evoluția profesională are loc în timpul în care sunt deja un cuplu. În cazul bărbaților care își asumă schimbări radicale, aceștia de regulă merg până la capăt, tocmai pentru a li se recunoaște meritele. Uneori, din acest motiv, chiar greșesc, nu se opresc la timp, considerându‑se imbatabili.

Dana Cristescu Manager Prom’Art Creative

CALEA CĂTRE „THE JOB WANTED” În acest moment, eu nu sunt la un turn point, ci la un turn around point, în care, pe lângă serviciile oferite până acum de către noi, am adăugat proiecte de career coaching, prin cunoștințele dobândite în toți acești ani. Pentru mine turn around înseamnă completarea,

mai trebuie, de ce mai e nevoie să mă împlinesc pe mine din punct de vedere personal și profesional. De aceea, de peste cinci ani, am implementat acest produs de orientare în carieră, atât pentru liceenii și studenții care nu știu ce anume doresc să facă în viitor astfel încât să fie împliniți profesional, cât și pentru specialiștii (middle și top management) care se află într‑un punct de cotitură. Acesta este și motivul pentru care m‑am alăturat și proiectului „Angajez 45Plus”. Știu că piața forței de muncă are nevoie de specialiști, de profesioniști, indiferent de vârstă. În plus, mă voi implica în noi proiecte care țin de orientarea în carieră și voi lansa, în parteneriat cu încă doi profesioniști din domeniu, un nou proiect: „Viitorul Meu – Soluții de Management al Carierei”. DANA CRISTESCU FOLOSEȘTE AZI TRAMBULINA LUI IERI PENTRU A FACE SALTUL SPRE MÂINE Nu știu alții ce spun..., dar eu nu cred că există o formulă (magică sau științifică) pentru așa ceva. Dar mă întreb, acum că am fost și eu întrebată:

Un turning point are nevoie de aspirație pentru excelență, ambiție, educație, interes pentru învățarea continuă, toate dublate de efort și timp. Un turning point are nevoie de aspirație pengtru excelență, ambiție, educație, interes pentru învățarea continuă, toate dublate de efort și timp. actualizarea businessului conform pieței, dar și oferirea unor servicii complementare, care să vină în ajutorul celor care sunt în situația de a nu ști ce să facă mai departe în carieră sau se trezesc după zeci de ani de muncă fără un job. Practic știu bine ce aș fi avut eu nevoie în urmă cu mulți ani, dacă acest tip de servicii ar fi existat, și le ofer celor care la caută. Cred că acest „around”, care pentru companii înseamnă „faza de redresare a unei organizații”, pentru persoane fizice și antreprenori poate însemna și o completare, o adăugare a unor servicii noi. „Around” adică mă uit global la business, de jur ‑ împrejur, la mediul socio‑economic, și văd ce

dacă ar exista vreo formulă (și ar fi chiar cunoscută), câtă lume ar apela la ea? Pentru că, de fapt, dorința de a „nu rămâne încremenit în proiect” (vorba lui Gabriel Liiceanu) este motorul oricărei schimbări. Omul este supus evoluției, orice am spune. Dar această evoluție poate fi impusă (educațional, cultural), căutată (personal) sau acceptată (conștient sau nu) odată „cu valul social”. Factorul declanșator pentru cei care o caută conștient și constant sau o decid la un moment dat („de cotitură”, cum spuneau bătrânii noștri) este neadecvarea la stagnare sau la sentimentul că ești „mânat de vremuri cu turma”.


RENUNȚAREA LA OBIȘNUINȚE Alegerile făcute pot fi mai mult sau mai puțin dureroase. În primul rând, renunțarea la obișnuințe. Depinde de fiecare cât de mult e obișnuit să i se acorde atenție, sprijin și confirmare în tot ce face. Pentru că piedicile cele mai mari ni le punem noi înșine atunci când căutăm oglindirea și recunoașterea a ceea credem că este ireproșabil și de neînlocuit. Lumea se schimbă cu o viteză pe care nimeni nu o imagina acum 10‑20 ani. Odată cu schimbările aduse în principal de tehnologie se schimbă raportarea la individ și acțiunile sale. Paradoxal, învățând zilnic să stăpânim device‑urile (fără de care nu se mai poate ajunge cu comunicarea la publicul‑țintă), trebuie să ne redescoperim umanitatea și să ne recunoaștem îndrăzneala de‑a ne fi plăcut să ne jucăm de‑a Dumnezeu când am creat și/sau adaptat toate aceste lucruri „după chipul și asemănarea noastră”. Pentru că, în sinea noastră, știm prea bine că orice program de editare îl poate păcăli doar pe narcisistul din noi. Și asta nu ne poate face fericiți cu adevărat. Cred că doar încercând o distanțare, reușim să avem tabloul. Și pentru asta trebuie să avem puterea (nu doar intuiția) de a ști când să facem un pas înapoi atunci când vrem să ne raportăm onest la orice realitate. CEEA CE PUTEM SAU ȘTIM FACE AR TREBUI SĂ ȘI VREM SĂ FACEM ORICÂND E NEVOIE Cu alte cuvinte, doar „scotocind” în noi după ceea ce ne împlinește și procedând în consecință putem avea  randament, performanță, originalitate. Reducând simplist, ceea ce putem sau știm face ar trebui să și vrem să facem oricând e nevoie. Fără a aștepta recunoștință sau recompensă. Pentru că împlinirea este reală. Evident, la tot pasul ne așteaptă piedici, dar tocmai pasiunea pusă în joc face ca oboseala să nu se resimtă, iar dificultățile să fie considerate provocări și ocaziile de a ne testa limitele să devină experiențe importante. Așadar, resursa fundamentală (și mereu regenerantă) rămâne MOTIVAȚIA de a pune în slujba comunității atuurile personale. O urmează îndeaproape CREATIVITATEA. Și mărturisesc că m‑am întrebat nu o dată dacă handicapul generației post decembriste nu constă chiar în faptul că s‑a născut cu smartphone‑ul alături și jocurile copilăriei lor au fost cele programate deja de cineva (pentru tablete sau console) care,

evident, le stimulează mult mai puțin imaginația decât o făceau jocurile generației „cu cheia de gât”. Tendința generală în societate este pentru „fast food” și asta amputează chiar resursele naturale de adaptare, conectare, comunicare. În tot acest demers de transformare, părerea mea este că ne putem fi cei buni profesori. Cum aș defini un turning point din acest punct de vedere? Exact momentul în care îți poți spune (și asuma!) : „Așa nu mai merge!” sau „E momentul/cazul să merg în direcția X”. Atunci se vor activa toate resursele de care dispunem pentru traversarea situației, pentru mobilizarea în accesarea de noi oportunități, pentru acomodarea cu criteriile impuse de ele. E nevoie de mobilitate generală (o bună condiție fizică ajută), de o flexibilitate mentală  și de echilibru emoțional. Cât de radicală poate fi o schimbare care survine după o astfel de experiență? Aș aproxima un procent general de 75% . Pentru că există și persoane care se identifică cu noul traseu, după cum există foarte mulți ezitanți care aduc în continuu „moștenirea trecutului” în discuție și reușesc astfel foarte puțini pași înainte cu această autocenzură.

Alina Stroe Antreprenoare Tort Design

ALINA STROE MATERNITATEA CARE NAȘTE AFACERI Nu sunt psiholog, ci un simplu economist, antreprenor, mamă și soție, așa că la întrebări de genul acesta voi răspunde cu exemple pe care le‑am trăit în viața personală și profesională. Am impresia că schimbările majore sunt de două feluri: unele pe care alegem să le facem, iar altele pe care trebuie să le operăm pentru că nu avem încotro. Oricine este mamă și‑a dat seama de asta când a venit pe lume primul copil! Ce schimbare majoră! Dintr‑o dată totul este diferit, iar tu trebuie să te adaptezi să performezi. Nu ai alternativă!

Cred că puterea de reinventare a unui individ este direct proporțională cu imaginația, flexibilitatea sa, competența profesională sau cultura lui generală, care aduc cu sine capacitatea de a învăța lucruri noi.

| 27


COVER STORY

„Cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei ființe umane, este să fie răsplătită pentru acea muncă pe care o face din pasiune.” (Abraham Maslow)

28 |

În ceea ce privește reinventarea voluntară, eu cred că trebuie făcută pentru a schimba ceva în bine. Pe mine mă bucură nespus că am ales să fac torturi, din dorința de a oferi copiilor mei dulciuri bune și autentice, și iată că acum suntem o întreagă comunitate de iubitori ai deliciului adevărat, ai frumosului dulce, apreciat la adevărata sa valoare. Pentru asta însă avem nevoie de perseverență și de muncă, de încredere și de viziune. Dar niciunul dintre noi nu este doar unul, ci mai mulți! Dacă vrei sau este nevoie să faci o schimbare radicală, trebuie să scoți la lumină acea fațetă a personalității tale, care, de acum încolo, va fi cea relevantă! Grădinarul, matematicianul, economistul, zugravul, pastry chef‑ul – toți așteaptă, undeva adânc în sufletul fiecăruia, să fie scoși la lumină! Eu am avut norocul să întâlnesc mulți oameni care să mă ajute, întâi la o prezentare online, apoi la un curs pe internet, apoi la diverse cursuri de înaltă cofetărie prin marile centre de cofetărie ale lumii cum ar fi Paris, Londra, Milano și Roma. Toți au ceva în comun: acea bucurie de a transmite cunoștințele lor! De a vedea cum, mulțumită lor, un ignorant se transformă într‑un expert! Am experimentat și eu în ultimul timp la diverse cursuri pe care le susțin, această bucurie, comparabilă poate, doar cu satisfacția unui medic, care îmbunătățește viața cuiva prin acțiunea lui. De asemenea, prezența de spirit și intuiția sunt

două calități care te fac să identifici o anumită experiență ca pe o inspirație pentru reinventare. Pentru mine, experiența de a reuși să fac singură un tort din ingrediente naturale pentru băiatul meu cel mare, după ce colindasem fără succes prin toate cofetăriile din București din acea vreme, m‑a dus cu gândul la procedurile de identificare a unei nișe în piață, pe care le învățasem la facultate la München. Am făcut o mică analiză și am văzut că mă aflam în poziția de a fi printre primii care identifică o astfel de nișă. Am studiat turism la Universitatea de Științe Aplicate în München, Germania, unde latura economică era una foarte importantă, iar eu speram că‑mi va fi de folos mai târziu. Astfel am înființat Tort Design acum 8 ani, după ce am renunțat la două locații/restaurante în Centrul Vechi, dorindu‑mi să fiu mai mult acasă, aproape de cei trei copii. Viața de noapte e una specială, iar eu sunt om de zi. La firme lucrez în cea mai mare parte a timpului pe lumină. Așadar, am parcurs multe schimbări radicale. Eu tind să cred că femeile sunt mai flexibile și manifestă o teamă de schimbare mai redusă. Gândesc că asta se datorează în primul rând experienței de a deveni mamă, prin care majoritatea dintre noi trece. Acolo, nevoită fiind, te adaptezi și joci după noile reguli. Așa poți descoperi că ai putere să schimbi orice din viața ta!  ALINA PERRIN „AI NEVOIE DE CINCI ANI CA SĂ REUȘEȘTI PESTE NOAPTE” Astfel ironiza actorul și umoristul François‑Xavier Demaison într‑unul dintre spectacolele sale.   Născut într‑o familie de avocați, Francois‑Xavier a fost întotdeauna fascinat de comedie. Dar „de frică, din lașitate, pentru a‑mi liniști părinții care mă sfătuiau să fiu chibzuit”, a renunțat la pasiunea sa și a făcut studii de drept și științe politice la Sorbona, apoi finanțe la Sciences Po Paris. În ultima parte a studiilor a renunțat la cursurile de teatru urmate în paralel și, după absolvire, a intrat ca auditor la Landwell & Associés (cabinetul de avocatură al PricewaterhouseCoopers PWC). Timp de trei ani a avut rezultate bune, a fost promovat ca manager, iar în august 2001, compania l‑a trimis la biroul din New York.  Pe 11 septembrie 2001, a asistat la atentatele de la World Trade Center dintr‑un birou în Manhattan și acela a fost momentul de ruptură. A hotărât că acea poveste nu era a lui și s‑a întors la prima


iubire, comedia. Reluând contactul cu foștii lui profesori de teatru, a urcat pe scenă, iar talentul l‑a propulsat după câțiva ani spre cinematografie. În 2009, François‑Xavier Demaison a fost nominalizat la premiul Cesar pentru cel mai bun actor în urma rolului jucat în Coluche: L’Histoire d’un mec. Povestea lui François‑Xavier Demaison pune în scenă paradoxul cu care ne confruntăm cu toții mai devreme sau mai târziu: pe de o parte, suntem condiționați să funcționăm conform regulilor societale, pe de altă parte, suntem invitați să ne împlinim potențialul individual. Iar când cele două nu găsesc un tărâm comun, începe procesul de negociere identitară. Societatea a cunoscut schimbări majore în ultimele decade. Durata studiilor și cea a carierei au crescut, fidelitatea supremă față de un singur angajator precum și siguranța locului de muncă au dispărut, celula familială a început să se destrame, iar noile tehnologii dublate de o societate de consum exacerbat au schimbat complet peisajul. Viitorul anunță și el schimbări de amploare, atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Suntem deci în plină schimbare de paradigmă în care, după cum spunea sociologul François Dubet, „mai mult decât unei tentații, trebuie să facem față unui fel de ordin [...] fiecare este invitat să răstoarne tiparele prestabilite, să își inventeze viitorul, să se asume, să se împlinească.” Astfel, modelul succesului care a dăinuit atât de mult timp este pus sub semnul întrebării. A privilegia ceea ce Tal Ben‑Shahar numea moneda forte, respectiv bunăstarea materială, versus moneda supremă, fericirea, nu mai este un răspuns adecvat. Ambele sunt necesare, dar starea de bine câștigă teren. Nivelul crescut de stres, dorința de a avea un echilibru între viața profesională și cea personală, nevoia de a găsi sens în muncă sunt tot atâția factori pentru care mai mult de jumătate dintre europeni privilegiază starea de bine față de salariu (ADB, Workforce View in Europe 2018), iar americanii sondați ar renunța la 23% din veniturile lor viitoare pentru a avea un serviciu purtător de sens (Shawn Achor si colegii, Harvard Business Review, November 06, 2018).  Nu este deci de mirare că dorința de reinventare este din ce în ce mai prezentă, iar oamenii de toate vârstele ajung să își pună întrebări despre ei înșiși, despre motivațiile și aspirațiile lor

profunde. Ravenna Helson, profesor de psihologie la Berkeley, afirmă că ne putem reinventa la orice vârstă. Doar că această dorință de schimbare se revelează a fi foarte complexă și profund ambivalentă. Salariatul oscilează în permanență între a pleca și a rămâne, între angoasă și exaltare. Asa cum spunea sociologul Catherine Négroni, întrebările existențiale se grefează pe răscrucile profesionale:  Vrem să rupem legăturile cu ce? Cu jobul, cu mediul, cu trecutul? Pentru a lua ce direcție? De ce? Pentru că o schimbare radicală este rar o metamorfoză bruscă ce ne face să trecem de la o stare la alta. În realitate, meandrele vieții sunt deseori complicate, amestecând visuri și constrângeri, bifurcații bruște și transformări ezitante. Sociologul Marc‑Henry Soulet vorbește despre o acțiune în surdină, departe de modelele eroice ale transformării de sine.  Aceste schimbări sunt des văzute ca un act de voință și hotărâre ce survin, în general, în urma unui eveniment declanșator. O despărțire, pierderea cuiva, probleme profesionale, boală sau chiar nașterea unui copil pot reprezenta un  turning point, un moment decisiv. Dar aceasta este o viziune simplistă ce pierde din vedere perioada de latență, în care individul trebuie să negocieze cu el însuși. Trecerea de la o identitate la alta, modificarea raportului cu sine și cu ceilalți, în același timp cu menținerea permanenței de sine necesită o muncă reflexivă profundă. Sensul transformării se revelează a posteriori, construindu‑se în același timp cu derularea acestui proces. Iar  reinventarea ia diverse forme. Mulți salariați visează să devină propriul lor șef, să fie artiști sau să trăiască în mijlocul naturii. Aceste proiecte (sau fantasme) se construiesc pe aceeași logică: să își ia viața în mâini, să acționeze și să nu mai suporte pasivi o situație care nu le corespunde. Alții hotărăsc pur și simplu să rupă legăturile cu oamenii și cu societatea în care trăiau, să dispară voluntar precum personajul lui Michel Houellebecq din Serotonină. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți devin nomazi, făcând turul lumii și dedicându‑se unor cauze umanitare. Atunci când nu lucrează, la distanță, pe propriile lor proiecte. Pentru cei pe care calea reinventării, de oricare natură ar fi aceasta, îi tentează, sunt cel puțin două

Alina Perrin Founder & CEO SerMan InSight

| 29


COVER STORY

„În fața fricii de necunoscut, am răspuns cu încrederea în ce e posibil: viziunea și valorile mele.” (Oana Marinescu)

30 |

lucruri care trebuiesc luate în considerare. de Resurse Umane, dar și în vânzări și marketing. În primul rând, am fost învățați să credem că Și, deși totul părea în regulă, ceva lipsea. Nu lucrurile greșite ne fac să ne simțim mai fericiți, eram fericită. Și nici majoritatea oamenilor mai mult timp, iar creierul nostru își joacă perfect pe care îi întâlneam. Acela a fost momentul rolul în această capcană. Contând pe faptul că de ruptură când am hotărât să renunț la tot și să pornesc în căutarea fericirii.  un nou job, un corp mai frumos, o căsnicie sau o M‑am transformat „peste noapte” în scriitor, nouă relație ne vor face mai fericiți, se instalează dezamăgirea. Miswanting este termenul inventat jurnalist și producător de film, o experiență de Daniel Gilbert si Timothy Wilson pentru a pe care, deși mi‑o dorisem dintotdeauna, nu desemna actul de a greși cu privire la cât de mult avusesem niciodată curajul de a o explora. Am ne vor plăcea anumite lucruri pe viitor. Pe de altă scris  mult pentru a‑mi confrunta ideile și propria mea viziune asupra lumii.  Am parte, mintea noastră nu gândește în termeni de absolut, comparația socială înfluențându‑ne citit toată literatura (neuroștiințe, psihologie, în mod constant deciziile. În sfârșit, adaptarea filozofie, economie, istorie) pe care am putut‑o hedonică riscă să ne scurteze bucuria chiar și găsi despre fericire.  Am făcut cursuri  la atunci când am obținut ceea ce ne‑am dorit Princeton (Buddhism and Modern Psychology), profund. Aceste filtre ne distorsionează viziunea Pennsylvania (Positive Psychology), Yale (The asupra lucrurilor și proiectelor care ne‑ar Science of Well Being), Berkley (The Foundations putea face cu adevărat fericiți. De‑a lungul a of Happiness at Work). Am ținut conferințe în trei milioane de ani, creierul și‑a triplat volumul, România, Spania și Germania. În tot acest timp, am trecut printr‑o reflecție dar perpetuarea speciei nu a inclus și fericirea în caietul de sarcini. Candidații la reinventare profundă  asupra sinelui și prin toate fazele  renegocierii identitare  care urma să trebuie astfel să își pună întrebări profunde despre ceea ce își doresc cu adevărat și să se mă aducă unde sunt astăzi. A trebuit să reneg pregătească în acest sens.  sistemul pentru a‑l înțelege, a trebuit să schimb totul în jurul meu pentru a‑mi da seama că ar fi În al doilea rând,  o nouă biografie se construiește. Maslow spunea că cel mai frumos fost suficient să mă schimb doar pe mine. Mi‑au lucru care i se poate întâmpla unei ființe umane, trebuit trei ani ca să înțeleg ce este fericirea, să învăț să o construiesc și să realizez că, pentru a este să fie răsplătită pentru acea muncă pe care fi fericiți, oamenii ar trebui deja să știe... cum să o face din pasiune. Sperând că toți candidații fie fericiți. Dar i‑a învățat cineva? la reinventare au câștigat pariul identitar și au identificat proiectul purtător de sens și Astfel am ajuns să creez compania SerMan plăcere, este timpul desfășurării dispozitivului InSight, născută din propria mea căutare a fericirii, care va permite începerea unui nou capitol. ce are misiunea de a pune la dispoziția femeilor, bărbaților și copiilor aceleași instrumente care Networkingul, trainingurile, coachingul și/sau mentoratul sunt instrumente prețioase pentru a mi‑au permis mie să îmi găsesc drumul.  Le face saltul. În acest mod pot fi găsite oportunitățile fin mot de la fin îi apartține lui Rainer Maria corecte, ranforsate competențele‑cheie necesare Rilke care îi dă acest sfat unui tânăr ce ezita și efectuarea tranziției sub îndrumarea unor între cariera militară și chemarea literară: „Privirea ta este îndreptată către exterior și experți în astfel de schimbări. Am construit această decodare a conceptului tocmai asta va trebui să nu mai faci. Nimeni de reinventare din două perspective: teoretică, nu te poate sfătui sau ajuta, nimeni. Nu există cea a  omului de științe umane  care sunt, decât un singur mod: plonjează în tine însuți. (…) Înainte de toate, întreabă‑te la ora cea mai și empirică, cea a omului care a trăit plenar liniștită a nopții: trebuie să scriu? Sapă în tine întregul proces. Într‑adevăr, timp de peste 15 ani am construit însuți pentru a căuta răspunsul profund. Și o carieră ascendentă. Am lucrat pentru companii dacă acesta este pozitiv, și dacă poți răspunde multinaționale (Renault, Accenture, L’Oréal), la această întrebare gravă printr‑un puternic mi‑am dedicat timpul și energia celor peste 8 și simplu: „Nu pot face altfel”, construiește‑ți 000 de oameni cu care am lucrat în trei țări atunci existența în funcție de această nevoie.” Nevoia de reinventare... (Franța, România și Italia), majoritar ca Director


OANA MARINESCU ALEGEREA MEA ESTE SĂ MĂ ÎMPLINESC CA OM Mă gândesc cu amuzament și cu nostalgie la prima mea iubire profesională – presa – și la determinarea cu care m‑am făcut jurnalistă. Era în 1996, aveam 19 ani, studiam Științe Politice. Patru ani și jumătate am scris, am învățat, am făcut greșeli, am evoluat profesional. Am iubit meseria aceasta cu tot ce eram, o iubire trăită în ore lungi de muncă. A fost timpul candorii. Și totuși am plecat. Revăd cu uluire și cu recunoștință punctul de cotitură în dezvoltarea mea profesională: poziția de consilier politic și de presă la Ambasada Britanică (2000‑2004). M‑am maturizat profesional, mi‑am dezvoltat competențe în comunicarea instituțională, diplomație și diplomație publică. Am învățat cum o instituție ia decizii în interes public și își tratează cetățenii cu respect. A fost timpul creșterii complexe. Și totuși am plecat. Retrăiesc cu intensitate responsabilitatea care m‑a covârșit cât am fost Purtătorul de Cuvânt al Guvernului (2005-2007). A fost timpul puterii. Cuvântul meu avea greutate. L‑am folosit pentru a construi o comunicare guvernamentală responsabilă. Nu avem voie să transformăm puterea politică și instituțională într‑o putere personală. Datoria noastră este să o exercităm în interesul public. Am luptat pentru a‑mi pune în aplicare ideile și principiile. Am fost mândră și bucuroasă de reușite. Am suferit când am greșit sau pentru fiecare mostră de incompetență pe care o vedeam în sistem. M‑am bucurat că funcția nu mi‑a luat mințile și aceasta a fost o sursă de echilibru. Valorile mi‑au modelat felul în care mi‑am îndeplinit atribuțiile. Mi‑am câștigat credibilitatea muncind. Și totuși am plecat. Îmi reamintesc rezerva cu care am preluat postul de director general pentru Diplomație Publică în MAE (2008‑2010). Cel mai profesionist și dedicat ambasador al României, Mihnea Constantinescu, un om pe care îl apreciam profund, mă convinsese să reconstruiesc comunicarea publică a instituției, după o criză generată de campania anti‑românească din Italia, din 2007. A fost timpul provocărilor sistemice, care s‑au suprapus cu provocările din interiorul meu. Am luptat cu toate resursele ca să construiesc. În 2010, multe proiecte erau

pe roate. Și totuși am plecat. Din iulie 2010, mi‑am relansat compania de comunicare strategică și de training‑uri de comunicare, OMA Vision. Prima mea tentativă de lucru pe cont propriu fusese în 2004, dar am oprit firma, ca să pot pleca la Guvern, fără să existe suspiciunea că mă folosesc de funcție ca să‑mi hrănesc compania. N‑am închis‑o pentru a putea pleca rapid din orice funcție publică, fără să depind de nimeni. Știam că nu m‑au făcut om demnitățile publice, ci eu mi‑am pus competențele în serviciul public. Nu mă consider o femeie de afaceri, ci un om care și‑a ales un mod de viață în jurul valorilor sale. Am ajuns la antreprenoriat din dragoste pentru libertate și pentru felul în care văd eu rolul profesiei: să ne împlinim potențialul ca oameni făcând Bine în relația cu ceilalți. Am ales proiectele care mă reprezentau. Am refuzat proiecte toxice, ignorând pierderile financiare. Am făcut și greșeli, am renunțat la colaborări. Am căutat să inspir, să arăt valoarea ascunsă. Proiectul „100%.ro”, care a reinterpretat în cheie modernă folclorul românesc, a generat noi tendințe în domeniu. Festivalul George Enescu și‑a găsit locul binemeritat în mintea românilor după ce i‑am regândit strategia și l‑am comunicat cu viziune, între 2012 și 2017. Și totuși am plecat și din astfel de proiecte. Mă uit cu liniște la aceste plecări. Mama, prieteni, colaboratori, șefi, colegi de la firma mea, cunoscuți au încercat să mă întoarcă mereu din drum. Fără succes. Fiecare plecare a avut rolul ei. Trebuia să mă elibereze dintr‑o zonă pe care o consideram fie compromis, fie blocaj. Nu mai eram eu însămi în acel loc. Aveam altceva de construit în mine și cu mine. Cu fiecare plecare, am intrat într‑o nouă etapă de dezvoltare umană și profesională. Aș minți dacă aș spune că știam ce aveam de făcut la fiecare nou început. Am constatat uneori că habar n‑am avut în ce m‑am băgat. Am descoperit soluțiile muncind. Am avut încredere că fac ceea ce trebuie, că voi învăța ce nu știu, că voi găsi drumul corect. Mi‑am promis că dacă nu mă descurc, plec iar. Am avut mereu certitudinea că am unde să mă întorc: locul din care tocmai plecasem. La fiecare plecare eu eram pe val. Eram recunoscută, aveam un statut, îmi impusesem stilul de lucru, uneori cu satisfacții financiare.

Oana Marinescu Managing Director OMA VISION

| 31


COVER STORY

32 |

Anne Pleșuvescu Coach&Senior Trainer The Inner Chords Romania

Am lăsat totul ca să încep ceva nou, chiar și de la zero. Pentru firmă, nu am avut capital de start. Mi‑am luat primul laptop din ultimul salariu de la MAE. Am întâlnit oameni care înainte mă salutau cu respect, dar au privit prin mine după ce nu am mai avut funcție. Nu m‑au impresionat: valoarea mea nu vine din funcții sau statut. Mi‑a fost și frică, m‑am simțit vulnerabilă, am făcut greșeli. Dar nu m‑am blocat. Am căutat soluțiile. Am privit dincolo de obstacole, inclusiv dincolo de obstacolele din mine, la ceea ce poate fi bun, ceea ce pot învăța eu, ce pot construi. În fața fricii de necunoscut, am răspuns cu încrederea în ce e posibil: viziunea și valorile mele. Am învățat să învăț: de la ceilalți colegi și chiar șefi, din experiență, din reușite și greșeli. Fără mentor, coach sau modele. M‑am construit luând ce era relevant din lecturi, din cursuri, din rateuri, din reușite și de la alți oameni. M‑am confruntat cu mine însămi, într‑un profund proces terapeutic, ca să vindec o depresie inumană. Am devenit cel mai de încredere partener al meu: este o sursă enormă de siguranță personală, într‑o mare de incertitudini, să știi cine ești, care sunt punctele tari și vulnerabilitățile tale. Iertarea, empatia, compasiunea și umanitatea au devansat ambiția de statut profesional și de câștig. Am ales să devin un Om Bun și aceasta să fie definiția succesului meu. Îmi iubesc plecările profesionale. Nu cred că o carieră este totul. Nu cred că succesul profesional este liniar. Pentru mine, dezvoltarea profesională este parte a dezvoltării ca oameni: umanitatea este mai importantă decât cariera; libertatea și conștiința sunt mai importante decât banii, iar Binele împărțit cu ceilalți, mai important decât beneficiile egoiste. În toamna lui 2018, am realizat însă că în ultimii 15‑20 de ani (potrivit medicilor), eu m‑am îndreptat fără voia mea spre o plecare definitivă din viață: o tumoră cerebrală (un meningiom) crescuse lent și ajunsese să‑mi preseze periculos cortexul prefrontal. Tumora a fost descoperită în ultimul moment, eu fiind dusă la medic de două prietene, în mijlocul unui rău de necontrolat pentru mine. După operație am început un proces complex de recuperare și regăsire personală. Printre altele, chestionez experiențe, alegeri, comportamente din trecut. Caut să văd cât au fost din mine, cât din tumoră. Am văzut că, fără tumoră, parcursul

meu profesional ar fi putut evolua diferit. Dar ar fi fost identic în două aspecte esențiale: 1. Aș fi plecat oricum din orice etapă profesională a mea, pentru valorile mele și pentru a‑mi satisface nevoia de libertate și de umanitate. 2. Mi‑aș fi trăit viața cu aceeași asumare și responsabilitate, cu bune și cu rele, și cu determinarea de a porni oricând de la zero, ca să mă împlinesc ca OM. Aceasta înseamnă pentru mine leadership‑ul personal. ANNE PLEȘUVESCU UN TURNING POINT NU E CEL MAI UȘOR MOMENT DIN VIAȚA UNUI INDIVID, DAR E UN MOMENT DE CREȘTERE Oamenii ajung în turning point‑uri din mai multe motive: 1. Nu s‑au gândit niciodată la asta ‑ sunt obligați de un anumit context să facă o schimbare (ex.soția/soțul fac o schimbare pe care o urmează și celălalt partener, jobul îi obligă să se mute că urmare a unei promovări etc); 2. Au o epifanie legată de ceea ce fac, principiile și valorile lor pe care aleg să le schimbe pentru că nu se mai regăsesc (ex. înțeleg că familia și relațiile de familie sunt mult mai importante decât orice realizare profesională și aleg să se ducă în contexte în care petrec mai mult timp cu cei din jur); 3. Pregătesc de mult ieșirea și, când găsesc momentul oportun, o fac (ex. până la momentul turning point‑ului se informează despre direcția în care vor să facă schimbarea, învață, se pregătesc financiar, își lasă chiar un succesor). Conceptul de „turning point” marchează momentul în care un individ începe să se îndrepte către o schimbare marcantă în viața sa. Conceptul de „turn around” este multitudinea de alegeri comportamentale pe care un individ le face pentru a se muta dintr‑o zonă puțin performantă într‑o zona mai performantă. Am putea spune că orice „turn around” are un „turning point”, dar care nu trebuie să se afle neapărat la începutul  procesului de „turn around” (ex. momentul în care un individ renunță să lucreze într‑o corporație unde avea rolul de sales manager și decide să își facă o brutărie este un „turning point”, dar decizia de a face această mutare poate să fi început cu un


an în urmă, când a avut o experiență profund dezamăgitoare la serviciu și de atunci a început procesul de „turn around”). E important să precizez că ideea de performanță la care mă refer în definiția turning point‑ului și turn around‑ului nu are legătură doar cu banii și succesul în carieră, ci poate fi despre exprimarea mai amplă a unor valori ca libertate, familie, învățare, creativitate etc. Oamenii se transformă în direcții pe care e greu să le precizezi cu exactitate. Asupra unor oameni poți așeza un grad de predicție mai mare când vine vorba de acțiunile lor, alții te surprind. Sigur că un individ care dă dovadă de multă curiozitate, creativitate și carismă e mai probabil să facă turning point‑uri în viața sa pentru că mintea lui îl predispune spre explorare continuă și reinventare. De obicei schimbările sunt radicale, dar nu sunt puține situațiile în care oamenii aleg să se mute pe aceeași linie, ies din corporații și își deschid propriile firme continuând ceea ce făceau deja (ex. un trainer care lucrează într‑o corporație alege să își facă propria firma de training). Am observat că tinerii au tendința de a atașa o componentă socială acestor experiențe. Sunt impresionați de anumite cauze și, cu entuziasmul tinereții, se dedică sută la sută acestor proiecte. Din păcate, după o perioadă în care vor avea suficiente experiențe care să îi facă să înțeleagă că societatea noastră te determină să îți generezi doar singur componenta financiară, tind să își domolească entuziasmul. Acest lucru determină, în cazul lor, turning point‑uri către joburi mai sigure care să le asigure stabilitatea financiară. Oamenii trecuți de 40 de ani care fac turning point‑uri programate, aleg contexte care să le îndeplinească potențialul creativ și să le ofere medii mai relaxante. Psihologic vorbind, turning point‑urile sunt momente de căutare, explorare și descoperire profunde ale unui individ, mai ales când sunt alegeri conștiente  care vin ca urmare a unor introspecții și reflecții profunde. Fie că sunt programate sau nu, turning point‑urile aduc schimbări dramatice de mediu înconjurător și paradigme care provoacă enorm. Nu sunt cele mai ușoare momente din viața unui individ, dar sunt, cu siguranță, momente de creștere.  Nu orice turning point va aduce după sine propulsarea către o viață mai bună, dimpotrivă,

uneori individul ajunge să trăiască în contexte mai puțin favorabile decât cele anterioare (ex. ajunge să câștige bani mai puțini decât o făcea înainte). Cu toate astea, indivizii se simt mult mai fericiți și împliniți pentru că sunt mult mai în contact cu ei înșiși, cu adevărați lor motivatori intrinseci. Turning point‑urile sunt momente de curaj în care individul face un salt în necunoscut, iar singura parașută salvatoare este gradul de armonizare cu sinele și cu cei din jur. Fără CURAJ și ÎNCREDERE în forțele proprii nu există turning point, există doar decizii mai mult sau mai puțin sigure. Turning point‑urile sunt despre autodescoperire, autoexplorare și libertate, sunt acte de curaj care deschid orizonturi pe care, din perspectivele anterioare, nici nu ni le puteam imagina. ADRIAN DINU MOMENTUL ÎN CARE „ȚI S‑A UMPLUT PAHARUL” Văd tot mai mulți oameni din jurul meu care fie sunt în procesul de a se reinventa, fie simt nevoia unei reinventări. Prin prisma profesiei, am adesea ocazia să aflu despre experiențele revelatoare pe care le‑au avut oamenii atunci când au primit feedbackul oferit prin intermediul instrumentelor psihometrice pe care le folosim la Human Synergistics. Uneori au fost punctul de pornire al transformării, alteori au fost o resursă demult uitată și scoasă la suprafață la momentul potrivit, cert este că au jucat un rol semnificativ. Ce par să aibă în comun toate aceste reinventări este un moment în care „ți s‑a umplut paharul”, în care simți că nu mai poți, că nu mai vrei să continui pe calea pe care ai ajuns aici, că vrei să faci altceva, că vrei să trăiești altfel. Poate că acest moment vine după perioade lungi de solicitare la maxim, care ți‑au consumat resursele până când ai ajuns la epuizare mentală și fizică. Sau poate că ai ajuns aici după o lungă perioadă în care ai simțit tot mai multă detașare și tot mai mult dezinteres față de ceea ce ai de făcut. Sau poate simți că odată cu venirea pe lume a (încă) unui copil, lucrurile s‑au schimbat, că nu te mai poți uita la lume la fel ca până atunci. Cert este că, indiferent cum ai ajuns la el, odată ce ai ajuns într‑un astfel de punct, încep căutările, încep întrebările, încep să iasă din nou la suprafață amintiri, talente, preocupări

Adrian Dinu Organizational Culture Enabler Human Synergistics România

| 33


COVER STORY

34 |

Anul sabatic acelerează procesul de redefinire.

și pasiuni. Unele de mult uitate, altele lăsate undeva în fundal, altele având poate o mică nișă croită undeva într‑un colț al vieții tale. Există foarte multe resurse care pot fi de folos într‑un astfel de moment. Feedbackul oferit de cei din jur, testele vocaționale sau poate un concept care‑ți permite să te uiți altfel la lume și la tine pot fi de mare ajutor. Conceptul japonez de „ikigai” (motivul pentru a trăi sau, tradus literal, motivul pentru care te trezești dimineața) este deosebit de util în astfel de situații. Dacă găsești ce se află la intersecția între „ce îmi place”, „la ce sunt bun”, „pentru ce pot fi plătit” și „de ce are lumea nevoie”, atunci ți‑ai găsit menirea. Cea mai importantă dintre întrebările anterioare (și cea la care este cel mai greu de răspuns) este „ce îmi place cu adevărat?”. Am fost atât de obișnuiți să gândim în termeni de ce se așteaptă de la noi, ce se cade, ce se cuvine, ce se face și ce nu, încât sunt șanse mari ca răspunsul să fie „ascuns” sub mai multe straturi de conținut venit din exterior. Pentru a ajunge la acea esență trebuie să dăm deoparte straturile, rând pe rând, iar procesul nu este nici rapid, și nici ușor, și adesea vine la pachet cu lacrimi, frustrare și supărare. Cu cât am fost supuși unei presiuni mai mari de a fi într‑un anumit mod, cu cât am internalizat mai bine acea voce care spune că trebuie să ne uităm constant în exterior și să căutăm acolo aprobare pentru tot ceea ce facem, cu atât poate să fie mai radicală schimbarea, atunci când ea se întâmplă. Inversa este și ea valabilă: cu cât am învățat să fim mai liberi, mai în contact cu noi înșine, mai auto‑determinați, cu atât ne va fi mai ușor să facem schimbări treptat, mai puțin radicale. Și vom putea face acest lucru pe măsură ce simțim nevoia, fără să fie nevoie să aju ngem î nt r‑u n moment de criză, fără să „ni se umple paharul”. Dacă am început o astfel de transformare sau dacă simțim că suntem aproape de acest punct, ajută mult

să apelăm la profesioniști care ne pot ghida și sprijini emoțional, ne pot ajuta să ne identificăm și să folosim resursele sau pot reprezenta ei înșiși resurse pentru noi în acest proces. Indiferent că ne referim la terapeuți, coachi sau mentori, este important ca oamenii pe care ni‑i aducem alături să fie persoane în care avem încredere, a căror perspectivă adaugă valoare și de care ne simțim acceptați și sprijiniți (nu judecați sau criticați). În cazul terapeuților și coachilor, e foarte important ca aceștia să fie bine pregătiți și buni profesioniști, pentru a ne putea sprijini optim, pe măsură ce trecem prin procesul de reinventare. LIVIU MISTODINIS NOROCUL ESTE, DE FAPT, O RĂSPLATĂ NEAȘTEPTATĂ Pentru unii, momentul de cotitură înseamnă o emoție puternică generată de o criză/șoc, de un eșec sau de o mare bucurie (un câștig la loto, o moștenire etc.), o nemulțumire și, de cele mai multe ori, aceste emoții puternice îi sperie. Pentru alții, printre care mă includ și eu, momentul de cotitură este un început, este necunoscutul pe care abia așteaptă să‑l exploreze, este momentul pentru o schimbare. Îmi vine în minte  povestea vulturu­ lui  care  poate  atinge vârsta de peste 70 de ani doar dacă la 35‑40 de ani, când ghearele lui lungi și flexibile nu mai sunt capabile să‑i care prada, ciocul puternic și ascuțit i se încovoaie prea tare, aripile‑i grele și îmbătrânite de ani și de grosimea penelor îi înfrânează zborul, ia o decizie extremă. E momentul lui de cotitură: poate să moară în curând sau ia decizia conștientă să treacă printr‑un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. Procesul îi cere vulturului să zboare în vârf de munte într‑un nou cuib. Acolo el își lovește continuu ciocul încovoiat până acesta se rupe. După ce își rupe ciocul, așteaptă să îi crească cel nou, apoi își smulge ghearele. Când apar cele noi, începe să‑și smulgă penele îmbătrânite, iar după 5 luni, vulturul își reia zborul pentru care a fost creat și pentru care trăiește. Această decizie este conștientă și asumată. Îmi place mult această poveste, mă inspiră, este despre ceea ce dai ca să primești. Există o perioadă în viață când suntem tentați să acordăm o mai mare importanță nevoilor


impuse de societate (bunurile materiale, dorința de afirmare, statutul social, poziția profesională, recunoașterea realizărilor). E o presiune care ne conduce încetul cu încetul către un moment de dezechilibru, generat de faptul că trăim o realitate impusă doar de alții, de multe ori fără să ne mai ascultăm vocea interioară sau intuiția. Acest moment de dezechilibru aduce cu el lipsa de sens al vieții, acel Ikigai de care se vorbește în cultura japoneză. De aici și acea anxietate existențială, cu întrebările retorice despre sensul vieții și nevoia cunoașterii de sine prin căutarea răspunsurilor la aceste întrebări. Ca și alți manageri, m‑am confruntat cu acest turning point, fără să‑l identific și să spun: sunt într‑un punct de cotitură. Fără să‑mi dau seama, dorințele mele au început să se îndrepte către activități care să mă pună în situații noi, necunoscute : mi‑am dorit să învăț să zbor și acum zbor cu parapanta, iar acolo, sus, am sentimentul unei alte perspective, de ansamblu și de liniște, o distanțare de rutina zilnică. Am început să conduc motocicleta, să merg pe munte și să particip la workshopuri și cursuri de dezvoltare personală. În 2017, am făcut o călătorie de două săptămâni în munții Atlas, pe Vârful Toubkal (4167m), în 2018 am călătorit trei săptămâni în munții Himalaya, pe vârfurile Gokyo Ri (5483m), Everest Base Camp (5380m), Kala Patthar (5545m), iar acum mă pregătesc pentru o nouă experiență, în Peru, cu destinația Machu Picchu. Am descoperit și bucuria de a face mișcare. Alerg, atât la antrenament, cât și la competiții (nu la un nivel profesionist), prețuiesc sportul ca atare, dar și atmosfera și apartenența la comunitate, bucuria, veselia și dorința fiecăruia de a‑și testa, atinge sau chiar a‑și depăși limitele. Mă implic în proiecte sociale pentru că există atâtea nevoi, atâtea direcții în care contribuția noastră este importantă. Am intrat ca voluntar, acum șase ani, în Asociația «Un strop de fericire» și sunt implicat, împreună cu soția mea, Laura, și echipa METIGLA, în mai multe proiecte având ca scop dezvoltarea abilităților tinerilor prin sport și antreprenoriat. Explorarea personală, nevoia de a mă cunoaște și de a ști cine sunt eu, m‑a condus către lecturi interesante despre inteligență

emoțională, identitate, dezvoltare personală, inteligență spirituală, sociologie, antropologie. Sunt interesat de futurologie, de strategie și digitalizare, globalizare, de pregătirea întâlnirii cu viitorul. Resursele la care am apelat în momentele de turning point sunt și ședințele de consiliere și coaching. Mentoratul face parte din resursele prețioase ale unui leader în procesul de reinventare. Am urmat cursuri de programare neurolingvistică NLP (nivel practitioner și master) care, pe parcursul celor doi ani, m‑au ajutat să mă cunosc mai bine, să‑mi identific umbra unde sunt ascunse fricile și blocajele, să‑mi reevaluez valorile și misiunea. Am învățat, pe lângă pozițiile de explorator sau ghid (pe care le folosim în mod curent) să folosesc și poziția de observator, care relevă o altă perspectivă asupra situațiilor, a realității, a lumii. În același timp am aflat cum să‑i înțeleg și să‑i cunosc mai bine și pe cei din jurul meu. În acest moment, alegerile se îndreaptă către grija pentru mine însumi, exact ca în instrucțiunile pentru situații de urgență din avion, când accepți că, pentru a‑i putea ajuta pe ceilalți, trebuie să‑ți pui tu primul masca de oxigen. Schimbarea în această etapă este în multe cazuri radicală (sunt în «visul meu» sau în «visul altuia» ?). Un principiu al programării neurolingvistice spune că starea de bine vine din calibrare, iar calibrarea este starea dată de faptul că ceea ce faci este identic cu ceea ce simți, ce gândești și ce spui. Unii și‑au părăsit joburile din multinaționale și au devenit freelanceri, alții și‑au identificat pasiunile și au făcut din ele afaceri de succes, alții pur și simplu s‑au retras și au ales să ducă o viață mult mai liniștită, pur și simplu s‑au reapropiat de ei înșiși. Încă nu știu cu exactitate care este drumul meu, dar am ales să mă retrag, un fel de «an sabatic» (pentru 6 luni sau 1 an), în care să mă cunosc mai bine și să cunosc lumea. Ei bine, fiecare are Itaca lui. Sunt deschis la o nouă călătorie inițiatică, în care care să mă întâlnesc și să îmblânzesc demonii mei adormiți, cu fricile și anxietățile mele, pentru că vreau să mă descopăr și să mă reinventez, să mă calibrez și să aduc aduc lumii aportul meu cel mai bun.

Liviu Mistodinis Director Executiv Metigla

| 35


RECUNOAȘTE VALOAREA MUNCII OAMENILOR TĂI ȘI APRECIAZĂ-LE EFORTUL! Recunoașterea valorii muncii angajaților este una dintre cele mai bune și mai la îndemână metode de motivare. de Constantin Pescaru Poate părea banal, la prima vedere, dar adevărul este că ”oamenii muncesc pentru bani, dar dau tot ce e mai bun din ei pentru recunoaștere și apreciere”, după cum spunea scriitorul american Dale Carnegie, cunoscut pentru munca sa de pionierat în elaborarea cursurilor de dezvoltare personală, vânzări, training de personal și public speaking. Chiar dacă la început o persoană poate fi încântată de remunerația pe care o primește, gradul de implicare va fi direct proporțional cu intensitatea cu care simte că munca sa este apreciată în interiorul organizației. Acestă relație este susținută și de cercetările de specialitate. Potrivit unui studiu realizat în acest an de compania O Great One!, în SUA, 82% dintre cei intervievați susțin că nu simt că superiorii ierarhici le arată aprecierea pentru aportul la dezvoltarea business-ului. Acest lucru afectează negativ moralul și productivitatea – pe cale de consecință, profitul are de suferit. Mai mult, 40% susțin că ar investi mai multă energie la job dacă ar fi apreciați mai des pentru munca lor. Și la români, situația este la fel de tranșantă: lipsa aprecierii este cel mai important motiv pentru care angajații iau în calcul schimbarea locului de muncă. Studiul realizat de Up! Your Service în 2018 arată că 44,8% dintre intervievați cred că nerecunoașterea meritelor este factorul care afectează în cea mai mare proporție loialitatea lor față de angajator. Acest aspect primează chiar și în fața pachetului salarial (32,3%), a volumului mare de muncă (28%), a mediului de lucru stresant (24,8%) ori a controlul exagerat al activității (24%). Costin Raiu, directorul echipei globale de cercetare și analiză de la Kaspersky, ne împărășește 10 lucruri despre importanța recunoașterii valorii muncii și a aprecierii tuturor angajaților.

1. CUNOAȘTE-ȚI ECHIPA CU ADEVĂRAT Cred că este foarte important să îți cunoști oamenii din echipă, să știi care sunt punctele lor forte și cele mai puțin bune, ce preferă să facă și ce activități ar prefera să evite sau să facă mai rar. Pe baza acestor informații, poți să-i implici pe oameni în proiecte în care să aibă ocazia să facă mai mult lucrurile care le plac și la care se pricep mai bine. Automat, rezultatele vor fi mai bune. 2. UN SPAȚIU BENEFIC ÎMPĂRTĂȘIRII IDEILOR La fel de important mi se pare să-i încurajezi pe cei cu care lucrezi să vină cu idei, apreciindu-le interesul și contribuția. În timp, din 50 de idei, sunt șanse mai mari să apară una, două idei bune sau chiar geniale. 3. DE CE ESTE IMPORTANT CA LIDERII SĂ ÎMPĂRTĂȘEASCĂ CÂT MAI MULTE INFORMAȚII CU ANGAJAȚII Respectul este esențial în orice formă de relaționare, fie ea personală sau profesională. Să oferi informații corecte și adaptate rolului fiecăruia dintr-o companie este tot o formă de respect. Nu poate fi vorba de respect și de încredere, atunci când informația este incompletă sau lipsește total și își fac loc zvonurile – mai ales atunci când se petrec schimbări importante. În acest caz, oamenii nu se vor simți, natural, atașați de companie. La nivelul fiecărei echipe, contează foarte mult ca fiecare om să știe ce se așteaptă de la el pentru a-și face treaba mai bine sau a negocia aspectele care îl nemulțumesc. Informațiile clare și transparente sunt, în opinia mea, esențiale nu doar dinspre lideri către membrii echipei, ci și în sens invers.


LEADERSHIP 10

4. CE ÎNTREBĂRI I-AR PUTEA AJUTA PE ANGAJAȚI SĂ SE SIMTĂ MAI APRECIAȚI LA JOB? Ce merge bine / apreciezi la munca ta? – este mai ușor pentru ambele părți să înceapă cu aspectele pozitive. Ce ar putea merge mai bine? – o abordare pozitivă a unor posibile aspecte negative ajută la identificarea lucrurilor care pot fi îmbunătățite. Cu ce te-aș putea ajuta eu ca lucrurile să meargă mai bine? – o întrebare care nu trebuie pusă decât daca există, în mod onest, disponibilitatea de a contribui și din partea liderului. 5. LIDERUL TREBUIE SĂ DEMONSTREZE CĂ ȚINE CONT DE SUGESTIILE VENITE DE LA CEILALȚI Dacă cere sugestii, în primul rând să fie pregătit să dea curs unora dintre ele. Fie că are o modalitate directă de a primi sugestii, fie una anonimă, de genul cutiei cu idei, trebuie să existe o congruență între ce face și ce spune un manager. Dacă spune/promite lucruri pe care apoi le uită, prins în vârtejul activităților de zi cu zi, credibilitatea sa are de suferit. Depinde de fiecare cum alege să procedeze – de exemplu, atunci când primește idei care i se par utile, ar putea să trimită un mesaj către toată echipa în care să anunțe că ideea respectivă – care a venit de la angajatul X – i se pare foarte bună și că o vor implementa. Eventual, poate premia periodic cele mai bune idei. 6. ÎNCEPE CU LUCRURILE ELEMENTARE Primul pas ar fi ca liderul să comunice, direct, ce a apreciat, apoi să mulțumească atunci când cere eforturi deosebite din partea oamenilor. Consider că acestea sunt măsurile elementare și cele mai importante, urmate de alte recompense și beneficii, în funcția de politica firmei în acest domeniu. 7. FEEDBACK-UL POZITIV Feedback-ul pozitiv este important nu doar pentru copii, ci și pentru oamenii mari. Există studii care au evidențiat clar beneficiile feedback-ului pozitiv: de exemplu, un studiu Gallup a arătat că 67% dintre angajații ai căror manageri se concentrau pe părțile lor bune, erau mai implicați în munca lor, comparativ cu 31% dintre angajații ai căror manageri tindeau să le sublinieze punctele slabe. 8. FIECARE OCAZIE E CEA MAI BUNĂ OCAZIE Feedback-ul pozitiv este binevenit de fiecare dată când e cazul – obiective îndeplinite, spirit de echipă dovedit, o inițiativă bună sau orice consideră managerul că a fost remarcabil sau bine făcut. 9. SINCERITATEA PRIMEAZĂ Atunci când oferi feedback, cred că e important să fie sincer și axat pe situația respectivă, nu să rostești doar o frază de complezență, ce poate fi folosită pentru oricine. 10. CÂT CONTEAZĂ CA SEMNELE DE APRECIERE SĂ FIE PERSONALIZATE Foarte mult, pentru că mesajul autentic nu poate fi decât personalizat. Cred că mai este important ca semnele de recunoaștere să vină prompt și să aprecieze acele valori pe care compania dorește să le promoveze.

Costin Raiu, directorul echipei globale de cercetare și analiză, Kaspersky


SELF-LEADERSHIP

NE PUTEM DEZVOLTA ȘI TRANSFORMA GÂNDIREA,

ÎN ORICE MOMENT Descoperirea și reinventarea de sine au fost întotdeauna de actualitate. Dar astăzi se cer făcute într-un alt ritm și la un alt nivel de profunzime. Nu e ușor, pentru că, deși lumea evoluează și se îndreaptă către viitor cu o viteză fără precedent, multe sisteme de gândire și de afaceri încă se concentrează pe trecut. Pentru a face față, trebuie să avem prezență de spirit și conștiință de sine. Și, mai ales, trebuie să fim deschiși să învățăm, din mers, unii de la alții. Mathew K. Cross este unul dintre oamenii alături de care putem învăța. de Felicia Luca Pe 27 septembrie 2019, Matthew K. Cross va susține la București un Master Class cu tema LIFE, WORK, CAREER INNOVATION, organizat de Revista CARIERE. Pentru mai multe informații, accesați www.revistacariere.ro

Matthew K. Cross, scriitor și strateg de talie mondială, fondator și CEO al Leadership Alliance – o firmă de consultanță personalizată care lucrează cu organizațiile Fortune 100 și cu alte instituţii de elită, cum ar fi Universitatea Stanford. Prin activitatea sa, Matthew oferă un ghid pentru leadership inovator, geniu, aliniere și performanță a organizațiilor, echipelor și oamenilor. Matthew are o puternică afecțiune pentru România și lucrează cu numeroase organizații și oameni din țara noastră. Printre cărțile pe care le-a scris se numără The Hoshin North Star Process, The Millionaire’s Map, Nature’s Secret Nutrient, The Little Book of Romanian Wisdom, The Golden Ratio & Fibonacci Sequence. În prezent, Matthew lucrează la încă două cărți - Maximize Your Green Zone și The Greatest Business Success Story Never Told.

40 |

Ce știți astăzi și nu știați ieri? Că sunt cea mai bună versiune a mea… După cum fiecare dintre noi este cea mai bună versiune a sa. Cred că este important să am în minte această perspectivă în fiecare zi pentru a putea onora tot ce m-a adus până aici ca fiind sursa mea de inspirație, de concentrare și resurse pentru ca eu să pot crea cea mai bună versiune a vieții mele. Care este cel mai frumos lucru pe care l-ați văzut vreodată? Răspunsul meu este ca un diamant cu un număr infinit de fețe. Imagini din natură – răsărituri și apusuri de soare, albastrul fără de sfârșit al cerului, flori, copaci, animale, oceane, munți, maiestuozitatea stelelor pe cerul nopții, privirea din ochii iubitei mele. Inocența copiilor. Scânteia cunoașterii și a revelației pe care o văd sau o trăiesc prin schimbul de informații și cunoștințe pe care-l fac cu oamenii. Linia de sosire a unei curse în care conduc. Fața blândă a primului meu câine, Jasper (și a tuturor câinilor și pisicilor pe le-am avut de atunci)... Orice văd când deschid ochii, dimineața, și senzația electrizantă pe care o am la gândul că urmează o nouă zi în care pot să mă bucur, să iubesc, să cresc, să învăț și să contribui la miracolul vieții! Pe care dintre realizările dvs. puneți cel mai mare preț? Pun mare preț pe mentalitatea și pe spiritul meu - care sunt creative, nobile, sunt surse de înțelepciune, de iubire și de sinergie; sunt dedicate creșterii și îmbunătățirii; sunt antrenante, aventuroase, exploratoare, jucaușe, inovatoare; și sunt adesea un mister pentru mine... Cred că mulți dintre noi uită, adesea, că gândirea noastră (cea din prezent și cea aflată în continuă evoluție) este fundamentul tuturor deciziilor, acțiunilor și rezultatelor pe care le trăim și de care ne bucurăm în viață și că noi suntem cei care o pot dezvolta și transforma în orice moment, dacă alegem să facem asta.


Veniți în România de mulți ani. Ce vă place cel mai mult la țara noastră? Spiritul oamenilor, care este atât de frumos și de generos, precum și geniul adormit pe care-l văd aici; o cultură și o istorie foarte bogate, peisaje care inspiră și senzația unei povești de seamă, care așteaptă să fie spusă. Îmi place foarte tare mâncarea de aici. De asemenea, România are farmecul „cărărilor nebătătorite”. E ca o comoară aproape uitată, care te duce către timpuri în care totul era mai natural, mai simplu, mai clar, iar oamenii trăiau mai aproape de și în mai mare armonie cu pământul. „Poţi avea un adevărat foc în suflet şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el. Iar trecătorii văd doar o urmă de fum ieșind din horn și-și continuă drumul”, scrie Vincent Van Gogh. Cum să facem ca să ne vedem focul din suflet și să-l facem vizibil și altora? Prin introspecție. Cere să vezi clar ce foc arde în tine – cere claritate de la ființa ta, de la Dumnezeu. Meditează. Petrece mai mult timp în natură - care este sursa vieții, a înțelepciunii și a inspirației, din care ne tragem cu toții. Contemplă ceea ce îți aprinde cu adevărat imaginația, pasiunea, ceea ce te face fericit cu adevărat. Dacă ai putea fi plătit foarte bine pentru a face ce vrei tu, ce ai vrea să faci? Cu cât ești mai aliniat la lumea ta interioară, cu atât mai vizibilă va fi aceasta și pentru ceilalți. Ce credeți că ne stimulează în direcția autodezvoltării, a autoinovării, a performanței, a conștiinței de sine? Care ar fi punctul de cotitură pe drumul către sine? Contrastul - adeseori incomod și chiar dureros – dintre unde suntem astăzi și unde știm că am putea fi. Dorința, oricât de latentă, pe care o purtăm cu toții în suflet, de a ne împlini potențialul, de a fi tot ce ne-am născut să fim. Punctele de cotitură sunt multe, dar cel mai adesea apar atunci când sufletul nostru ne trimite semnale de trezire din ce în ce mai puternice – până când, în sfârșit, reușim să le auzim sau alegem să le ascultăm, să ieșim din zona de confort și să ne ridicăm la nivelul menirii noastre. Când e vorba de autodescoperire și de autodezvoltare, adeseori știm ce avem de făcut. Ce ne oprește din a trece la fapte, însă? Care sunt obstacolele cu care ne confruntăm și cum pot fi acestea gestionate? Faptul că ne simțim copleșiți - caz în care trebuie ca ASTĂZI să facem un prim pas, oricât de mic, în direcția cea bună. Iar mâine să mai facem unul. Și poimâine încă unul. Lipsa sprijinului pozitiv extern (ex. coaching) - trebuie să CEREM susținere de la cel puțin o persoană care să ne devină un bun aliat și care să aibă grijă ca în fiecare săptămână să facem 2-3 pași esențiali pe drumul nostru către auto-descoperire și auto-dezvoltare.

Nerecunoștința față de locul în care ne aflăm în ACEST moment și subevaluarea capacității de a înainta în direcția dorită – trebuie să învățăm să fim recunoscători în fiecare zi pentru unde ne aflăm în prezent, pentru tot ce am trăit pentru a ajunge aici și pentru rezervele de energie, concentrare și dedicație încă nedescoperite și neutilizate. Spuneți că îi ajutați pe oameni să deschidă ușa către geniul lor inovator și că le aprindeți lumina pe calea de îndeplinire a potențialului lor în viață și în muncă. Cum ajunge să se închidă, ușa aceea? Câteva cauze sunt: condiționarea societății, care, de la o vârstă foarte fragedă, începe să ne diminueze autoaprecierea și respectul de sine și ne limitează potențialul în mod artificial; dependența prea mare de factorii externi (ex. ceilalți oameni) pentru aprobare, cunoștințe și cunoaștere de sine; concentrarea prea mare sau eronat plasată, în învățământ, pe competiția de tipul câștig/ pierdere și accentul exagerat pe testări și răspunsuri la întrebări, în loc să punem accent pe contemplare, gândire și formularea de întrebări importante. Cum știți că sunteți pe drumul cel bun, în încercarea de a vă conecta la geniul dvs. interior? Este o combinație între bucuria pe care o simt atunci când noi descoperiri și învățăminte îmi aprind lumina pe drum, faptul că sunt mereu dispus să fac o nouă încercare, senzația de a fi în flux și hotărârea de a rămâne pe drumul meu indiferent de obstacole sau, uneori, chiar datorită lor. Ce vă preocupă la leadershipul de astăzi? Concentrarea excesivă pe profit și pe rezultatele pe termen scurt, în loc de concentrarea pe calitate, loialitate și o abordare holistică a rentabilității. Faptul că oamenii sunt văzuți ca niște piese de schimb în loc să fie văzuți ca investiții neprețuite, a căror valoare crește în timp. Faptul că nu se pune preț pe sistemele și procesele operaționale, care înglobează fiecare aspect al muncii noastre, și nu există preocuparea ca acestea să fie îmbunătățite constant, prin participarea întregii echipe. Accentul prea mare care se pune pe recompense externe și/sau pe pedeapsă, în loc să se pună preț pe motivația interioară, pe bucuria de a munci și pe a fi mândru de munca ta. De ce credeți că are nevoie leadershipul românesc? Cred că liderii din România trebuie să fie mai deschiși să învețe, să pună în practică și să valideze metode inspirate, superioare de leadership și de management pentru a putea valorifica cu adevărat potențialul oamenilor și a obține rezultate care să depășească așteptările. Dacă Japonia a reușit să renască din cenușa celui deal doilea război mondial, precum pasărea Phoenix, și a devenit o putere economică și un lider mondial în domeniul calității, atunci și România poate să facă asta – cu condiția ca dorința, credința și concentrarea unei minorități înzestrate să fie trezite și canalizate corect.

| 41


SELF-LEADERSHIP

42 |

Ne puteți povesti despre un moment în care a fost nevoie să vă creșteți nivelul conștiinței de sine pentru a putea merge mai departe? Acest lucru s-a întâmplat ori de câte ori am devenit: prea implicat și prea atașat de o situație sau de o abordare care deja dura de prea mult timp și nu părea să ducă nicăieri; când am ascultat prea mult de frică și de îndoială, în loc sămi urmez curajul și curiozitatea; când am opus prea multă rezistență sfaturilor și atenționărilor pe care le primeam de la aliații mei atunci când acestea păreau să fie în prea România directă opoziție cu abordarea are farmecul mea sau cu modul meu de a „cărărilor gândi.

nebătătorite”.

Ce vă aduce cea mai mare satisfacție, în munca dvs.? Îmi place foarte mult să cercetez, să rafinez și să împărtășesc principii și practici de previzionare relevante, care să adauge valoare și să conducă la înaltă performanță și la realizări importante pentru oameni, echipe și organizații. V-au surprins oamenii vreodată prin felul în care au folosit ceea ce au învățat de la dvs.? Cu siguranță. Creativitatea oamenilor și felul în care aprofundează și aplică cele învățate nu încetează niciodată să mă surprindă. De exemplu, unuia dintre clienții mei procesul Maximize Your Green Zone (™) i-a adus atât de multă valoare încât și-a instruit întreaga echipă și l-a aplicat și în viața personală și de familie. De ce este cel mai mult nevoie în mediul de afaceri, astăzi? Ca oamenii să învețe și să implementeze sisteme de management și de leadership inspirate, predictive, superioare; să urmărească neobosit transformarea personală și profesională; să-și întrețină sănătatea, să aibă grijă de fericirea lor și să se dezvolte mereu – pe sine și pe oamenii din echipa lor. În ce măsură mai putem face predicții, dat fiind cât de repede se schimbă lucrurile? Cum putem gestiona optim faptul că trebuie să ne actualizăm sau să ne schimbăm mereu direcția? Mai este prognozarea de actualitate? Deși viteza cu care se produc schimbările pare să fie mereu mai mare, știința și arta prognozării, ca funcție esențială de leadership, nu se va perima niciodată. Cea dintâi sarcină a liderului este să prognozeze rezultatele și performanțele rezultate din direcția și strategia pe care le-a ales. Leadershipul, în orice domeniu, se bazează pe capacitatea noastră de a crea și de a conduce sisteme, procese și abordări care să susțină rezultate dorite și previzibile.

Ce experiențe v-au schimbat perspectiva asupra vieții, asupra dvs. înșivă? Învățarea, testarea și împărtășirea de principii și de practici care să dezvolte abilitățile noastre de leadership și să ne conducă către succes. În acest fel mi s-a demonstrat mereu că fiecare dintre noi poartă în sine rezerve vaste de potențial și de geniu de care ne putem folosi pentru a ne transforma viața și a construi o lume mai bună. Spuneți-ne câte ceva despre cărțile dvs. sau autorii dvs. de referință, la care vă întoarceți mereu? Printre cărțile mele preferate se numără: Summerhill: A New View of Childhood, de A.S Neill și Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Education, de John Taylor Gatto – două lucrări de seamă în materie de învățământ practicat în mod superior, inspirat. 1984, de George Orwell – pentru concepte, calitatea scrisului și pentru Newspeak. The New Economics for Industry, Government and Education, de W. Edwards Deming – o adevărată capodoperă despre arta și știința calității și despre modul de implementare al acesteia pentru a obține avantaj competitiv. Codul lui da Răspunsurile pe Vinci, de Dan Brown – pentru care le căutăm intriga foarte bună și excelenta prezentare a Proporției de sunt în noi înșine. Aur (Golden Ratio). Profetul, de Kahlil Gibran – o colecție nemuritoare de poeme despre toate aspectele vieții. One Small Step Can Change Your Life: The Kaizen Way, de Dr. Robert Maurer – un minunat îndreptar de pași și de lucruri mici care pot produce schimbări mari în viața și în munca noastră. Aveți vreun sfat preferat, dintre cele pe care le-ați primit? Mi-a fost de mare folos să aflu că răspunsurile pe care le căutăm sunt în noi înșine și că trebuie să am încredere în mine și să fiu atent la ce-mi spune intuiția. În sufletul și în ADN-ul nostru avem multă înțelepciune, iubire și potențial care așteaptă, răbdătoare, să fie scoase la suprafață. Trebuie să căutăm, să învățăm și să punem în practică tehnici inovatoare pentru a ne susține procesul de auto-descoperire și transformare. Cum rămâi pe drumul tău, odată ce l-ai găsit? Ai grijă ca principiile tale și drumul tău să fie aliniate și să fie vizibile și active. Comunică aliaților tăi scopurile și angajamentele tale, pentru ca aceștia să te susțină, să te îndemne și să te ajute să nu te abați de la drum. Încorporeazăți drumul, obiectivul și evoluția într-o practică spirituală zilnică: meditație, centrare, afirmații etc. Foto: Daniel Tolea, Paparatzi Studio


Jurnal de leadership

GHID MBA

2019

Analiza pieţei. Şcoli şi programe de business din România şi străinătate. Testimoniale. Salarizare. Beneficii pe piaţa muncii

Din 19 aprilie, în magazinele INMEDIO – RELAY, rețeaua PRESS ONE și rețeaua OCTAGON. Gratuit pentru abonații revistelor CARIERE și HR Manager. Ghidul poate fi comandat și la e-mail: abonamente@cariereonline.ro sau la telefon: 0372 957 247, 0728 901 905.


EMPLOYMENT

44 |

DE CE CITIM? Întrebat când se simte el perfect fericit, David Bowie a răspuns: „Când citesc”. Bucuria de a citi există de când lumea și este pentru toți. Așa că am invitat câțiva oameni minunați să ne spună de ce iubesc să citească. de Felicia Luca


ANDREI LASC CÂND CITIM PLECĂM DINTR‑UN PUNCT ȘI AJUNGEM ÎN ALTUL ‑ MAI LINIȘTIȚI, MAI EMPATICI, MAI RECUNOSCĂTORI SAU UN PIC MAI ÎNȚELEPȚI Îmi plac cărțile care au povești reale, ca cele scrise de Steinbeck, Yalom sau Alain de Botton. Toți trei încep de la un sâmbure de adevăr, dar fiecare ajunge în altă parte cu fiecare carte. La fel ca‑n viață, atunci când citim plecăm dintr‑un punct și ajungem în altul ‑ mai liniștiți, mai empatici, mai recunoscători sau un pic mai înțelepți. Ultima carte pe care am terminat‑o este „Ce se întâmplă în iubire” a lui Alain de Botton și a fost ca o subtitrare pentru ce fac și ce simt doi oameni care decid să intre într‑o relație. De la primele priviri aruncate pe furiș, la fluturii din stomac de după primul sărut, Alain m‑a plimbat ca într‑un carusel și mi‑a arătat pas cu pas că nu‑s nebun și, mai ales, că nu‑s singurul care simte sau se gândește la anumite lucruri. Cartea e departe de categoria romance, mai degrabă aș zice că e „igiena emoțională pentru toți”, fiindcă nu arată doar ce‑i roz și mișto de împărtășit. La fel de sincer cum povestește despre mutatul împreună, vorbește și despre frustrarea că persoana iubită a lăsat iar apa curgând în baie, a întârziat la cină, a uitat să ia hainele de la curățătorie sau despre cum ajung să ne enerveze stângăciile care inițial ni se păreau drăguțe. „Ce se întâmplă în iubire” e ca o radiografie pentru relații și o recomand indiferent dacă ești căsătorit(ă) de 25 de ani sau tocmai ai cunoscut pe cineva. Pentru că, după ce trec fluturii, iubirea nu mai e o întâmplare, ci o alegere pe care o faci zi de zi. E genul de carte de care mi‑aș dori să îți amintești mai ales în zilele în care cealaltă persoană parcă face totul special ca să te enerveze sau ca să te rănească. E un „kind reminder” că toți suntem un pic juliți emoțional și că toți încercăm să fim buni (cu noi înșine și cu alții). Iar în zilele în care nu ne iese, avem nevoie de pasajele lui Alain ca să ne amintim de ce iubim și de ce alegem zi de zi să fim lângă cealaltă persoană.

MADI RĂDULESCU CĂRȚILE MĂ AJUTĂ SĂ ÎNȚELEG LUMEA AȘA CUM E. ÎMI GĂSESC ÎN ELE INSPIRAȚIA, ADMIRAȚIA, CURAJUL De ce citesc? În general sunt foarte curioasă și îmi place să fiu la curent cu tot ce este nou în meseria mea. Lucrez cu și pentru oameni, iar studiile și lucrările de specialitate, legate de leadership, dezvoltare personală, ființă umană în general abundă. Îmi place, pur și simplu, să am cât mai multe perspective din care să‑mi dezvolt apoi propriile opinii și abordări. Citesc câte 4‑5 cărți în paralel, mai ales seara. În funcție de inspirația de moment, o aleg pe una dintre ele. De multe ori, cărțile mele sunt înrudite ca subiect și atunci cumva, combinându‑le, simt că pun față în față mai multe perspective. Asta mă ajută să învăț, să aprofundez ariile mele de interes. Simt că devin mai bogată și autonomă în felul în care îmi lărgesc orizontul de înțelegere a ființei umane. Simt că în acest fel pot fi de mai mare sprijin în interacțiunile mele umane, în workshop‑uri sau în coaching și pot accepta mai ușor alte perspective. Cărțile m‑au ajutat în efortul meu conștient de a renunța la judecați de valoare pentru că m‑au expus la experiențele și cunoașterea oamenilor. Cărțile mă ajută să înțeleg lumea așa cum e. Mai citesc, oarecum în aceeași armonie, despre oameni. Citesc biografii ale unor oameni care au marcat omenirea prin ceea ce au făcut. Fie i‑au inspirat pe alți oameni să îndrăznească și să își dorească să reușească, fie au creat companii mari care au creat șanse pentru ca multe zeci de mii de oameni să‑și găsească sensul profesional și personal. Am citit biografiile lui Branson, Buffet, Jack Welch, Steve Jobs, Ray Dalio, biografile lui Agassi sau Anthony Quinn, toate povești de viață extraordinare. Îmi găsesc în ele inspirația, admirația, curajul. Călătoria asta a cunoașterii e lungă și fără de sfârșit. Asta îmi șoptește curiozitatea care, după fiecare carte dusă la bun sfârșit sau citită măcar pe diagonală, îmi spune că mai există multe alte perspective undeva, acolo, și mă invită să apuc o altă carte pe care să o parcurg...

Andrei Lasc – Freelancer, designer și autorul cărții ”07:07 – Cu sufletul în est”

Madi Rădulescu, Managing Partner, MMM Consulting

| 45


EMPLOYMENT

Mirela Nemțanu, Director Executiv, HOSPICE Casa Speranței

Matthew K. Cross Scriitor și strateg fondator și CEO al Leadership Alliance (Pe 27 septembrie 2019, Matthew K. Cross va susține la București un Master Class cu tema LIFE, WORK, CAREER INNOVATION, organizat de Revista CARIERE. Pentru mai multe informații, accesați www.revistacariere.ro)

46 |

MATTHEW K. CROSS Cărțile joacă un mare rol în viața mea și în cine sunt astăzi. În copilărie am călătorit mult, am trecut prin multe locuri din Statele Unite și am studiat mai mult acasă. Din primele mele amintiri știu că îmi plăceau poveștile – mai întâi mi le citea mama, apoi le citeam singur. Cărțile mi‑au devenit prieteni grozavi, portaluri către lume, o invitație mereu deschisă către aventură, descoperire și imaginație. Și mai erau o sursă mereu binevenită de continuitate și confort, îmi ușurau trecerea către necunoscutul cu care aveam mereu de‑a face, pentru că ne mutam așa de des. De asemenea, mi‑a plăcut întotdeauna și calitatea prezentării cărților, dincolo de poveștile pe care le conțineau. Când eram mic, fiecare pagină din fiecare carte care îmi plăcea devenea nu atât o pagină, cât un portal către aventura, frumusețea, misterul, speranța și înțelepciunea vieții. Este uimitor cum fiecare carte oferă o punte de legătură către inima, sufletul și mintea autorului; te ajută să vezi și să simți lumea prin ochii altcuiva; te face să te minunezi de măiestria desăvârșită cu care marii scriitori își meșteșugesc și își împărtășesc povestea, la fel cum un maestru‑țesător țese un covor oriental. Cărțile sunt propria mea mașină a timpului, pașaportul meu către oricând și oriunde, care nu are nevoie de baterii. Copil fiind, îmi credeam că și cărților le plac culorile cu care le subliniam și multele notițe pe care le scria pe margine. La gândul unei cărți bune, mă luminez de nerăbdare și‑mi pregătesc un creion bun, un nou set de culori, care să‑mi adâncească și să‑mi lărgească sensul și mesajul cărții și să mi‑l întipărească în minte. Multe cărți au avut un impact atât de puternic asupra mea și m‑au inspirat atât de tare, încât am căutat să îi întâlnesc și să îi cunosc pe cei care le‑au scris, iar ei n‑au făcut decât să adauge o nouă dimensiune creației lor. Întotdeauna mă voi bucura de puterea cărții de a ilumina, de a provoca, de a ridica și de a încânta. Pe cărțile bune le‑am perceput mereu ca fiind ca niște prieteni și mentori din aceia cu inima mare și bună, care mă invită să mă redescopăr și să‑mi aduc aminte de ceea ce e mai bun în mine, de ce sunt aici și încotro merg. Iar inspirația și influența pe care le‑am dobândit din multele cărți pe care le‑am citit și de la toți autorii cu care am interacționat mi‑au hrănit mereu dorința, mereu mai mare, de a‑mi scrie propriile cărți și de a le împărtăși apoi cu ceilalți.

MIRELA NEMȚANU CĂRȚILE SUNT DESCHIZĂTOARE DE LUMI NOI, MEREU MAI BUNE De mică am crescut înconjurată de cărți. Deși nu duceam lipsă de prieteni și pe la noi prin casă se perindau mai mereu tot felul de oameni (plăcerea asta a casei pline recunosc că o am și acum), cărțile mi‑au fost mereu aliați de bază. Cu ele am crescut, am călătorit, am parcurs fiecare etapă a vieții mele, cu ele am călătorit în locuri inimaginabile, am accesat informații definitorii, am ajuns să cunosc tainele lumii și să explorez abisurile imaginației. De asemenea, țin minte că, de mică, de fiecare dată când intrăm în casa cuiva, primul lucru după care mă uităm era biblioteca. Nu mă interesa câte camere avea casa, ce bunuri sau ce mobile erau în ea, ci biblioteca: dacă există, ce cărți găzduiește, cât de importantă este în viața stăpânilor ei. Asta pentru că la noi în casă, de mică, am crescut înconjurată de biblioteci (câte una în fiecare cameră ‑ pasiunea lui tata) și de cărți. Și datorită lor am ajuns ceea ce sunt astăzi. La fel și acum ‑ fiecare camera a casei mele găzduiește cărți ce se cer descoperite și redescoperite. Mi‑am păstrat și acum obiceiul de a mă uita după biblioteci în casele oamenilor, iar prezența cărților în viața și în aria de interes a cuiva îmi spune multe despre aceea persoană. La fel și lipsa lor. Am constatat, la un moment dat, că acest obicei se manifestă, inconștient, în fiecare dimineață în care ajung la HOSPICE când, de la intrarea în clădire, îmi apare în cale biblioteca mare, ticsită de cărți ce îi așteaptă pe pacienții dornici de călătorii imaginare. Și, probabil de aceea, în vizitele pe care le fac prin saloanele pacienților noștri mă uit mereu să văd ce au pe noptiera de lângă pat. Aproape inevitabil văd pe noptieră, pe lângă paharul cu apă, obiectele dragi sau telefonul prin care comunică cu familia… o carte. De obicei este cartea pe care au luat‑o de la biblioteca noastră, sau pe care le‑a adus‑o o colegă psiholog, sau o colegă consilier spiritual, sau câteodată este cartea adusă de acasă; în multe cazuri este doar o cărticica mică de rugăciuni… Oricum ar fi, este cartea în care sufletul lor își găsește alinare. În acest loc, în care adulții și copiii bolnavi își găsesc alinarea și primesc îngrijirile necesare, am învățat că viața trebuie văzută cu ochii sufletului și simțită cu puterea minții. Prin urmare, din Casa Speranței nu pot lipsi cărțile – cu puterea


lor de a deschide lumi noi. Pentru că pacienții noștri…altfel citesc cărțile. Datorită cărților pot uita de căruciorul în care sunt imobilizați, pot uita de boala care îi ține legați de pat, pot uita de propriile dureri. Citind, oricine poate uita de propriile suferințe, fizice sau sufletești. Cărțile le pot deschide o lume întreagă, atunci când lumea întreagă li se închide. În această redefinire a vieții și a lui „acasă”, cărțile își găsesc rolul lor de bază: de stimulator al imaginației, de alinare a durerii, de alungare a suferinței, de ridicare a rugăciunilor. De deschizătoare de lumi noi. Mereu mai bune.

MIHAELA LEMNARU CITIND, ÎMI CONSTRUIESC ȘI ÎMI DEZVOLT CREATIVITATEA, GÂNDIREA ȘI INSPIRAȚIA DE A SCRIE Iubesc să citesc pentru că îmi dă prilejul să mă pierd și să mă regăsesc în același timp. Pierd noțiunea timpului, pierd imaginea realității ce mă înconjoară și gândurile cotidiene. În schimb, mă regăsesc printre rândurile ce îmi oferă rolul unui personaj obscur, ce trăiește în umbră, însă empatizează cu trăirile tuturor. Atunci când citesc un roman, tind să mă identific cu un personaj și îmi imaginez o viață paralelă ‑ mă întreb ce asemănări sau deosebiri avem, ce aș fi făcut eu în situația dată sau chiar ELEONORA VIȘAN îmi las imaginația să ghicească finalul poveștii. ÎMI PLACE CÂT DE MULT POATE CONTRIBUI O CARTE LA Până la urmă, de ce să te mulțumești cu FORMAREA UN INDIVID realitatea, când poți trăi zeci de vieți doar răsfoind Citesc pentru că îmi place să mă plimb... să mă cărțile preferate? Sunt Sherlock Holmes, Elizabeth plimb prin cotloanele imaginației scriitorului și, Bennet, Alice în a ei Țară a Minunilor... și mâine, totodată, să mă las purtată de povestea sa, așa cine știe? cum te poartă un cântec, fără control, De asemenea, cărțile în alte lumi sau dimensiuni sau într‑un mă ajută și să ”fur” din „Până la urmă, de caleidoscop de trăiri. experiența și ideile altora Poate acesta este motivul pentru care ce să te mulțumești și să aplic în viața de zi cu sunt fascinată de Eliade, ale cărui “Proze cu realitatea, când zi noțiunile învățate. De fantastice” m‑au ocrotit în perioada exemplu, spre deosebire poți trăi zeci de tumultoasă a liceului și mi‑au dezvăluit de romane, cărțile de numeroase portaluri prin care evadăm vieți doar răsfoind dezvoltare personală le spre alte realități, sau de măiestria cu cărțile preferate? citesc pragmatic. Iubesc care Liviu Rebreanu m‑a țintuit în să descopăr, pagină cu Sunt Sherlock fotoliu cu orele, devorand “Adam și pagină, mici secrete Eva”, sorbind cu privirea minții tabloul Holmes, Elizabeth ce simt că îmi sunt călătoriei celor două suflete pereche dezvăluite doar mie, aici Bennet, Alice în a care scotocesc întregul fir al timpului și acum. ei Țară a Minunilor... O carte mă face să mă pentru a se regăsi. Îmi place cât de mult poate contribui și mâine, cine știe?” simt cu un pas înaintea o carte la formarea un individ, cum persoanei care eram îl poate modela, inspira, trezi și ajuta (Mihaela Lemnaru) ieri, însă în urma celei să se vindece, așa cum au făcut‑o ce voi deveni mâine. pentru mine și Elif Shafak cu “Cele Așa îmi construiesc și patruzeci de legi ale iubirii”, care ne arată cât îmi dezvolt ‑ pagină cu pagină ‑ creativitatea, de puternică poate fi o legătură spirituală, sau gândirea și inspirația de a scrie, la rândul meu. Deepak Chopra cu a sa “Carte a secretelor”, În final, cărțile sunt doar viețile pe care nu care îmi amintește că tot ce căutăm există deja apucăm să le trăim… de asta iubesc să citesc! *** înăuntrul nostru, sau “Manualul de folosire a Întrebat ce apreciază cel mai mult la un om, vieții, cu dialoguri între Frică și Adevăr” al lui Tom Shadyac, ce poate scoate din hibernare David Bowie a răspuns: „Capacitatea de a înapoia chiar și mințile cele mai adormite, făcând apel cărți”. Așadar, să citim cărți, să le împrumutăm, la curajul de a trăi ghidați de Iubire. să le înapoiem, să le cumpărăm. Pentru ca ele Sper să pot lasă în urma mea chiar și o fărâmă să continue să existe, să ne învețe, să ne inspire, din magia și bucuria cu care m‑au mângâiat să ne deschidă către ceilalți, să ne crească, să ne împlinească. de‑a lungul timpului aceste prețioase povești!

Eleonora Vișan, Consultant Artizanat Tradițional, My Romanian Store

Mihaela Lemnaru, Social Media & Copywriting Freelancer

| 47


INSPIRAȚIE

48 |

MILITARUL ROMÂN CARE A FĂCUT DIN ALERGARE UN MOD DE VIAȚĂ de Constantin Pescaru Foto: Ana-Maria Tănăsie Robert Hajnal are un job în armată, multe rezultate notabile la ultramaratoane și un suflet cald. Face mișcare de când se știe. Este perseverent, muncitor, dedicat și pasionat. Vorbește echilibrat despre victoriile sale, realizate cu truda omului care vrea să-și facă treaba bine. Are un respect profund pentru natură și viață. Este cumpătat când vine vorba de depășirea obstacolelor și dă dovadă de conștiință de sine. Prin urmare, dacă ar fi să îl caracterizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi „smerenie”.


„Pasiunea pentru mișcare, pentru sport, a existat de când mă știu. Nu doar că făceam flotări la vârsta de patru ani, dar faptul că am stat foarte aproape de curtea școlii, în cartierul 6 August, unde am copilărit, m-au ajutat să devin o persoană activă, să devin ceea ce sunt astăzi”, ne povestește Robert, care s-a născut în Petroșani, în 1989. După terminarea liceului, el a ales calea armatei, profesie care inevitabil s-a întrepătruns cu alergarea: „La 18 ani am plecat la Academia Militară din Sibiu, unde aveam să descopăr alergarea de la înviorarea de dimineață, dar și faptul că există studenți militari care se antrenează să devină mai buni alergători. În scurt timp aveam să devin și eu unul dintre ei”. ANUL DE COTITURĂ 2012 a fost un an important pentru Robert: atunci s-a mutat în Brașov (unde locuiește și acum) și a participat la prima lui cursă de anduranță, „Retezat Skyrace” competiție ce a presupus parcurgerea unei distanțe de 28 de kilometri, cu o diferență de nivel de 2100 de metri. Acela a fost momentul în care a gustat pentru prima dată din plin din spectacolul uman care se desfășoară la fiecare eveniment de acest gen: „Îmi amintesc cu drag că după concurs ne-am adunat în jurul focului de tabără, un

alergător cânta la chitară... foarte repede m-am împrietenit cu majoritatea celor de acolo. Oameni foarte deschiși, care aveau experiența concursurilor anterioare, mi-au oferit sfaturi ce mi-au folosit la concursurile următoare. Încă mai am prieteni de la acel foc de tabără...”

„Finish-ul, nu startul te face câștigător” Fiind un om al muntelui, Robert a continuat să‑și depășească limitele. Astfel, a început să participe la ultramaratoane, trecerea venind ca o testare a limitelor fizice și mentale. Dacă în 2012 a participat la semimaratonul din munții Ciucaș, anul următor a alergat la cursa cea lungă din această competiție, de 100 de kilometri. Iar în 2014 a și câștigat-o: „Atunci mi-am propus să iau în serios acest sport pentru care până atunci mă antrenasem superficial, iar alimentația mea fusese precară”. PREGĂTIREA FIZICĂ ȘI MENTALĂ De atunci și până în prezent, Robert a reușit să câștige și să se plaseze pe podium în multe competiții de anduranță. Cum majoritatea concursurilor la care ia startul se întâmplă în munți din diferite locuri din țară sau din diverse colțuri ale lumii, el obișnuiește să vadă traseul înainte și, dacă are ocazia, să se antreneze acolo. Apoi, își perfecționează planul de cursă și cel de nutriție.

| 49


INSPIRAȚIE

50 |

2014 11

PODIUMURI

14

CONCURSURI

2015 cel mai bun rezultat

LOCUL I ultramaraton Ciucaș 105 km

„Înainte de a ajunge în locul de desfășurare al competiției încerc să urmez un plan de antrenament care mă ajută atât pentru pregătirea fizică, cât și pentru cea psihică. Apoi îmi formez o echipă care mă va ajuta pe durata concursului, să mă temperez în prima jumătate a cursei și să dau tot ce pot în a doua jumătate. Finish-ul, nu startul te face câștigător”, susține Robert. CARE E RELAȚIA UNUI ULTRAMARATONIST CU FRICA Cum un ultramaraton îți solicită corpul, mintea și sufletul în moduri neconvenționale, am fost curios să aflu unde se află frica în ecuația asta, în ceea ce-l privește pe Robert. „În cazul meu, frica apare în momentul în care simt că nu dețin controlul. Când sunt mult prea multe variabile în joc, variabile pe care cred că nu le pot controla. Totuși, cuvântul frică e prea îndrăzneț și nu cred că am simțit asta în ultimul timp. Există emoții și sentimente de nesiguranță, dar ăsta e și farmecul ultramaratoanelor montane: că nu știi ce te așteaptă la linia de finish. Nu știi ce formă va lua concursul sau persoana ta în orele petrecute între start și finish”, a explicat acesta.

16

PODIUMURI

18

CONCURSURI

A ALERGAT 12 ORE ÎNCONTINUU PE BANDĂ De curând, Robert a acceptat un alt fel de provocare: a alergat pe bandă, la crosul „Aleargă tu pentru ei”, 12 ore neîntrerupte! În total s-au adunat 135 de km. Deși a doborât recordul național, acesta este unul neoficial, căci nu a fost acreditat de niciun arbitru federal. Însă nici nu prea contează, pentru că îndrăzneața provocare a avut un scop mai înalt. Beneficiarul a fost fundația HOSPICE Casa Speranței, care oferă gratuit îngrijire paliativă pentru copiii și adulții cu boli limitatoare de viață. „A fost un test pentru a-mi căli mintea și a încerca să sprijin oamenii care au nevoie de ajutorul meu prin pasiunea aceasta: alergarea. Provocarea a fost de a alerga 12 ore și de a strânge fonduri pentru cauza pe care am susținut-o. Au fost provocări pentru ambele situații, dar cred că le-am depășit cu brio”, susține Robert. El susține că s-a simțit bucuros să fie înconjurat de familie, colegii de la Brigada 2 Vânători de Munte, organizatorii de la HOSPICE, voluntarii și ceilalți participanți care au alergat alături de el. „A fost un prilej potrivit pentru a întoarce din binele pe care l-am primit prin alergare altor persoane”, punctează acesta.

„Ăsta e farmecul ultramaratoanelor montane: că nu știi ce te așteaptă la linia de finish”

cel mai bun rezultat

LOCUL I Campionatul Național


2016 15

PODIUMURI

18

CONCURSURI

2017 5x LOCUL I ultra-uri participante

Robert ne-a mărturisit că s-a simțit împlinit în toate cele 12 ore de alergare propriu-zise. E evident că într-o jumătate de zi de alergare continuă, corpul și mintea îți pot juca feste. Cum a depășit Robert astfel de momente? „Creierul este cel care îți pune obstacole și te face să te întrebi lucruri inutile. Dacă ai răspunsurile potrivite sau scenarii potrivite pentru a ieși din starea în care îți e greu, oricine poate să treacă testul cu brio”, crede ultramaratonistul.

„Sunt norocos că pot să-i ajut pe alții grație pasiunii mele” Mai mult, în toate cele 12 ore de alergare pe bandă, mama lui a fost alături de el. Robert ne- explicat că a fost un sprijin mental important, dar și unul practic: „Văzând-o alături de mine, îmi revenea foarte ușor zâmbetul atunci când mi-l pierdeam și a fost mereu aproape ca să-mi dea câte ceva de mâncare, de băut sau un prosop cu apă rece ca să mă răcoresc”. ÎI ÎNVAȚĂ ȘI PE ALȚII CUM SĂ ALERGE LA ULTRAMARATOANE Pe lângă cariera în armată și pasiunea pentru alergat transformată în stil de viață, Robert este și trainer la Trail Running Academy. În cadrul cursurilor pe care le ține în toată țara, el prezintă informațiile pe care le-a acumulat și care l-au ajutat să se antreneze eficient, fără să se accidenteze. În final, vă las cu motto-ul lui: „Iubesc alergarea montană pentru că aici câștigă cel mai isteț, nu cel mai bine pregătit”.

8

PODIUMURI

10

CONCURSURI

5x LOCUL I ultra-uri UTWT

Cum ai descrie senzația de la finish, atunci când termini (și câștigi) un ultramaraton? Fericire pură. Mă simt norocos și recunoscător că pot să fac asta. La finalul zilei, ce contează cel mai mult pentru tine în viața asta? Consider că e o zi reușită dacă am ieșit la alergare, am citit câteva pagini dintr-o carte și mi-am pus gândurile pe o bucată de hârtie sau într-un articol de pe blog. Cum te simți când alergi pentru a-i ajuta pe alții? E un sentiment unic să știu că prin pasiunea mea, alergarea, pot îmbunătăți nivelul de trai al altor persoane. Sunt norocos că pot să fac asta. Cum ai reușit să transformi o pasiune într-un stil de viață? Investind timp, fără dorința de a obține o recompensă financiară. Ce le transmiți celor cărora le e prea teamă să facă ce le place? Înarmați-vă cu răbdare!

| 51


EMPLOYMENT

GENERAȚIA

52 |

Z

E AICI!

Generația Z își face deja simțită prezența în câmpul muncii și vine cu un background propriu, cu abilități și aspirații puțin diferite față de reprezentanții Y, X și Baby Boomers. Prin urmare, care ar fi provocările pentru companii în atragerea și retenția acestor tineri? Și cum pot fi depășite? de Constantin Pescaru

Daniela Dumitru, HR Director, Schneider Electric România

Tudor Ionescu, Senior Workplace Adviser, CBRE România

Conform studiului global comandat de Dell Technologies în 2018, membrii generaţiei Z, adică cei născuţi după 1996, au atât o înţelegere profundă şi universală a tehnologiei, cât și o cunoaștere amănunțită a modului în care aceasta ne schimbă viața și joburile. Însă maturitatea lor digitală nu îi face o generație de roboți. Ba din contră. Generaţia Z vede tehnologia nu numai ca pe un instrument menit să faciliteze progresul umanităţii, ci şi ca pe un mijloc pentru echilibrarea forţelor pe terenul de joc al informaţiei. Prin urmare, acești tineri se remarcă printr‑o combinație remarcabilă de viziune și optimism. Dar, potrivit studiului, deşi majoritatea membrilor generaţiei Z este încrezătoare în calităţile sale tehnice, acești tineri sunt preocupaţi și de faptul că nu posedă abilităţile sociale şi experienţa dorite de angajatori. Iată că aici intervine sistemul de educație, care în loc să îi pregătească pentru un trecut industrial, ar trebui să îi pregătească pentru un viitor digitalizat, marcat de schimbări rapide și profunde, în care accentul să fie pus pe soft skills. Nevoia de apartenență socială reiese din faptul că 43% dintre intervievați au ales comunicarea în persoană ca metoda preferată de interacțiune cu colegii, urmată de telefon (21%) și aplicații de

mesagerie. Ba mai mult, 75% se aşteaptă să înveţe la locul de muncă de la colegi sau alţi oameni, nu din mediul online! În completare vin și concluziile unui alt studiu, realizat de EY anul trecut, care arată că peste două treimi dintre intervievați consideră mai importantă cultivarea unei curiozități vii și a unei minți deschise la nou decât formarea unui anume set de abilități. Cercetarea de piață mai relevă că Generației Z nu îi este frică să facă greșeli, mai ales când poate învăța din acestea. Aproape toți (97%) sunt deschiși la evaluări, în mod constant, sau după finalizarea unui proiect ori a unei sarcini importante, iar 63% dintre respondenți preferă să primească feedback constructiv, punctual, în tot timpul anului. Un alt element de care angajatorii trebuie să țină cont este spiritul lor antreprenorial. Dacă acesta nu va fi cultivat în interiorul unei organizații, tinerii sunt foarte tentați să pornească o afacere pe cont propriu. Potrivit unui studiu IPSOS din 2019, mai bine de jumătate dintre tinerii români (53%) cu vârste între 18 și 25 de ani iau în calcul acest lucru. Așadar, am invitat doi specialiști în Resurse Umane să ne vorbească despre provocările pe care le întâmpină companiile odată cu intrarea în câmpul muncii a Generației Z.


TUDOR IONESCU NOUA NORMALITATE DIN PIAȚA MUNCII DE ASTĂZI ESTE WORK‑LIFE INTEGRATION Devine tot mai greu, dacă nu complet imposibil, să cultivi o cultură organizațională care stimulează creativitatea sau prețuirea personalității angajaților fără a investi simultan în identitatea și confortul spațiului de lucru. Deja există angajatori care setează noi standarde din punct de vedere al spațiului în care oamenii își desfășoară activitatea. Aceste standarde sunt noi atât pentru industria din care fac parte pe piața locală, cât și pentru grupul regional sau global de care aparțin: investesc timp, energie, resurse și se implică pentru a crea birouri cu o poveste în spate, bine gândite, care ajung apoi să concureze cu sediile din piețe mai mature, precum Austria sau Polonia. Spre exemplu, distanța biroului față de centrul orașului, de zona în care angajații își petrec timpul liber după ce termină programul, devine tot mai importantă. Un studiu recent al CBRE arată că, pentru Generația Y, viața de după birou contează în proporție de 47% atunci când aleg un job sau o locație nouă. Pentru Generația Z, proporția crește până la 68%. Ce ne spune acest lucru este că pentru angajații mai tineri contează tot mai mult cum își petrec timpul liber, activitățile pe care le desfășoară după ce pleacă de la birou și de aceea pentru ei este cu atât mai important să poată ajunge ușor și rapid în centrul orașului, respectiv în Centrul Vechi, care a devenit principala destinație pentru ieșirile cu prietenii. Prin urmare, cred că una dintre provocări pentru companii poate fi cunoașterea cât mai sinceră, mai concretă, a profilului angajaților, iar acest lucru depinde și de industria din care compania face parte, de categoriile de vârstă ale angajaților și de împărțirea pe genuri. O companie de IT, cu angajați preponderent bărbați, a cărei medie de vârstă este de 25 de ani, va avea o dinamică a biroului complet diferită față de o companie de consultanță, cu un procent egal de bărbați și femei și cu o medie de vârstă de 35 de ani. O altă provocare ar fi utilizarea biroului ca un instrument strategic pentru atragerea și retenția tinerilor angajați, prin care oamenilor să li se ofere o experiență, nu doar a unui spațiu de lucru. Pentru că biroul devine o experiență completă, care începe cu ușurința cu care ajungi la locul de muncă, continuă cu opțiunile de a‑ți bea cafeaua de dimineață, cu mirosul care te întâmpină la birou (este demult dovedit că amintirile se formează pe asocieri olfactive), cu modul în care sunt amplasate și amenajate sălile de sedințe așa încât să poți lucra și discuta cu mintea limpede și se încheie, cum arătam mai sus, cu cât de ușor ajungi la restaurantul sau barul preferat, odată ce ai plecat de la birou. Companiile pun tot mai mult accent pe componenta de wellbeing, precum și pe tehnologie și flexibilitate. Acest trio, care oferă posibilitatea de a fi conectat 24/24, de a lucra din diferite locații, fie că este un spațiu de co‑working sau o terasă în aer liber, în diferite intervale orare, în funcție de ritmul circadian al fiecăruia, a condus la transformarea conceptului de work‑life balance în work‑life integration. Noua normalitate din piața muncii de astăzi este work‑life integration.

DANIELA DUMITRU DIVERSITATEA ADUCE CREATIVITATE, DINAMISM, EXPUNERE, TRANSPARENȚĂ, APRECIERE ȘI RECUNOAȘTERE Cum vor putea angajatorii să le stimuleze creativitatea celor din generația Z, dorința de a fi la curent cu ce e nou, ideea că personalitatea lor trebuie prețuită și dinamismul? Ei bine, cred că întrebarea este pusă într‑o paradigmă în care generațiile anterioare le conduc pe cele viitoare. Cineva spunea că nu poți rezolva o problemă din aceeași paradigmă de gândire cu care a fost creată. Deci, ne vom reinventa modalitățile de comunicare astfel încât să creștem impactul asupra generației Z. Aș spune că soluția va fi să‑i implicăm pe membrii generației Z să răspundă acestei provocări. Nu există noi și ei, astăzi companiile au programe de diversitate și includere care măresc șansele tuturor de a se alătura echipelor de leadership, proiectelor de inovație etc.

Doar un click îi mai desparte pe tineri de ceea ce vor să facă Organizațiile flexibile vor permite lucrul în proiecte cross‑funcționale, multiculturale, multiregionale, multilingivistice etc. Canalele de comunicare devin din ce în ce mai flexibile: Yammer, Social Media etc. Diversitatea aduce creativitate, dinamism, expunere, transparență, apreciere și recunoaștere. Ce ți‑ai putea dori de la un mediu în care să‑ți placă să lucrezi pe termen lung? Să faci parte dintr‑o organizație unde te simți bine, îți plac proiectele, ai capacitatea de a‑i ajuta pe ceilalți, ești stimulat să vii chiar tu cu idei și propuneri, ești liber să‑i antrenezi și pe alții în proiectele tale, să ai la dispoziție tot ceea ce îți este necesar ca să le îndeplinești. Nu în ultimul rând, că la final să fii apreciat pentru ceea ce faci, atât în echipă, cât și în companie sau în comunitățile din care faci parte. Capacitatea organizațiilor de a crea vizibilitate asupra impactului pe care fiecare angajat îl are în business și în societate va aduce multă implicare din partea noii generații, care este obișnuită să verifice permanent pe telefon statusul: câți pași au făcut azi, care a fost pulsul și tensiunea, calitatea alimentației, numărul de voturi de apreciere etc. Pentru noua generație, doar un click îi mai desparte de ceea ce doresc să realizeze. În consecință, viteza și impactul cresc, iar procesele interne se vor adapta acestor nevoi. Prin urmare, provocarea companiilor este să creeze culturi incluzive, eficiente, de calitate și pline de sens.

| 53


STRATEGIE

54 |

CUM SĂ TRĂIEȘTI O VIAȚĂ CREATIVĂ de Constantin Pescaru

Nu sunt un sportiv, dar în copilărie am încercat toate sporturile posibile. Am jucat și handbal, și tenis de masă, și fotbal, și baschet, și volei. Bucuria aceea a jocului mă ținea în priză. Și îmi plăcea să învăț lucruri noi. Doar că, odată ajuns la liceu, am realizat că sunt mediocru la toate sporturile. Nu eram nici cel mai bun marcator, nici cel mai priceput la tehnici, nici măcar un fantastic apărător. Știam regulile, mă descurcam, dar cam atât. Prin urmare, entuziasmul meu, pe care îl consideram cel mai mare atu, s-a pierdut.  Treptat, am renunțat să mai fac orice sport, din simplul motiv că nu eram cel mai bun. Întâmplarea face că nici artele nu mă mai împlineau ca altădată. Nu mai desenam, nu mă mai bucuram de muzică. Talent ioc, voce ioc. Degeaba știam eu să bat măsura de patru pătrimi, dacă nu puteam să interpretez corect notele. Așa că m-am axat pe materiile la care, în momentul acela, eram cel mai priceput: Chimie și Limba Română. Și am excelat la ele. Așa că, ulterior, am ales să merg la Facultatea de Chimie. Cu puținele informații de care dispuneam, aceea mi s-a părut alegerea cea mai potrivită. Doar că nu a fost așa. Am terminat cei trei ani doar pentru că muncisem prea mult ca să las totul baltă, în niciun caz ca să fac o carieră din asta. Și nici nu am făcut. Am decis să revin la cealaltă opțiune, care îmi plăcea și la care mă pricepeam, adică să scriu. Și așa am devenit jurnalist. Iar acum, la aproape 10 ani de la momentul în care am apucat pe această cale, am ajuns la concluzia că am pierdut pe drum multe activități care îmi făceau plăcere, din simplul motiv că nu eram suficient de bun.  Momentul de ”a-ha!” a venit de unde mă așteptam mai puțin.

Nu înțelegeam de ce lumea aleargă și participă la maratoane. Credeam că e criza vârstei a doua. Dintr-o dată, toți se apucau de alergat, iar eu nu înțelegeam deloc de ce. Așa că am stat de vorbă cu oameni care fac asta, de toate vârstele, cu diverse ocupații. Motivele au fost atât de diverse și minunate, încât mi-am pus întrebarea: eu când m-am simțit ultima dată așa?! Nu am găsit rapid un răspuns. Ce credeam era că alergarea nu e pentru mine. Chiar și-așa, m-am reîndrăgostit, grație istorisirilor acelor oameni minunați, de trăirea aceea. Și voiam să mi-o recapăt. Lipsea ceva din mine – fix acea bucurie. Dar cum să trec peste teama că, orice aș alege, nu voi fi cel mai bun în ceea ce fac? Ce rost are să te apuci de ceva dacă nu vei excela? Gândurile astea mă măcinau. Știam că trebuie să faci lucruri pentru tine, lucruri care îți aduc bucurie, dar aveam senzația că dezamăgirea că nu voi excela va înăbuși orice. Neștiind despre tumultul meu interior, colega mea, Felicia, mi-a vorbit despre cartea lui Elizabeth Gilbert. ”Big Magic” este despre cum să trăiești o viață creativă, îmi spunea ea. M-a intrigat. Cum adică? Și îmi dă exemplul, prezentat în carte, al unei femei numite Susan, care practicase patinajul artistic în copilărie, dar renunțase în adolescență pentru că îi era clar că nu avea cum să devină campioană. De atunci nu mai pusese piciorul pe gheață. Asta până când, ajunsă la 40 de ani, și-a dat seama că se simțea împovărată. Prin urmare, s-a întrebat când fusese


ultima oară cu adevărat creativă, bucuroasă și încântată? Răspunsul a uimit-o: când patina. Așa că s-a întors pe gheață, dar nu ca să intre în competiții. Ci de plăcere. Nu și-a dat demisia, nu a făcut imposibilul să devină campioana care nu putuse să devină în copilărie. Pur și simplu, dimineața, înainte să se apuce de toate sarcinile și îndatoririle din ziua respectivă, mergea la patinaj. Și continuă să o facă de câteva ori pe săptămână, pentru că acesta este singurul lucru care îi dezvăluie o anumită frumusețe și transcendență a vieții sale, la care altfel nu poate ajunge.

În ”Big Magic”, Elizabeth folosește o metaforă frumoasă despre rolul pe care îl are frica atunci când ea vrea să înceapă ceva nou. Parafrazând, ea îi urează ”bine ai venit” fricii în călătoria în care pornesc împreună, pentru că știind că frica o va însoți, negreșit. Însă îi transmite că, pe parcursul drumului, are voie să stea numai pe scaunul din spate și,

deși poate să-și exprime punctul de vedere, nu are voie să ia nicio decizie: nu va alege nici muzica, nici traseul și nici într-un caz nu va trece la volan!

Brené Brown vorbește în documentarul ”Call to Courage”, disponibil pe Netflix, despre o tehnică ce poate fi utilă atunci când pornești pe drumul creativității. Se numește ”povestea pe care mi-o spun mie însumi” și se referă la felul în care creierul croșetează scenarii atunci când nu are toate informațiile. Pe plan emoțional, dacă nu cunoaștem intențiile din spatele acțiunilor sau vorbelor celorlalți, atunci este posibil să creăm cele mai negre scenarii, lucru care ne împovărează. Prin urmare, Brené sugerează să începem discuția cu sintagma ”povestea pe care mi-o spun eu însumi este”, iar apoi să descriem ceea ce ne imaginăm și cum ne simțim în legătură cu asta. În acest fel, interlocutorul își dă seama despre cât de important ca

intențiile sale să fie cunoscute și le verbalizează. Cum se aplică tehnica atunci când vine vorba de creativitate? Ea rupe barierele de comunicare. Astfel, poți avea discuții sincere mai ales când primești sau ceri un feedback în legătură cu munca ta. Și apropo, Brené spune că feedback-ul care contează vine de la oamenii care te iubesc, dar nu în ciuda imperfecțiunilor și vulnerabilităților tale, ci datorită lor.

”Big Magic” și ”Call to Courage” sunt două surse de inspirație excelente pentru cei care vor să trăiască o viață creativă. Presărate pe alocuri cu umor inteligent, Elizabeth Gilbert și Brené Brown oferă niște insight-uri utile, inclusiv despre aspecte precum relația cu frica, ce înseamnă să fii curajos, fața mai puțin cunoscută a entuziasmului, perseverența și încrederea. Îți vor da impulsul necesar să trăiești viața creativă pe care ți-o dorești. Vă las să descoperiți voi mai multe. Eu mă duc la alergat.

| 55


GÂNDEȘTE CONSTRUCTIV

JURNALISMUL CONSTRUCTIV

O VIZIUNE AMPLĂ ESTE O VIZIUNE CORECTĂ Te uiți la știri? Cum te simți când te uiți la știri? Ce publicații citești? Te simți informat de tipul de jurnalism pe care îl consumi? Ce așteptări ai de la jurnalism? Dar speranțe? Ce poți face tu pentru a le îndeplini? Ce înseamnă jurnalism de bună calitate și cum ne deservește? Despre jurnalimul constructiv am discutat cu Cathrine Gyldensted – jurnalist de investigație și de știri internaționale, cofondator al Constructive Journalism Network. de Felicia Luca

CARE ESTE CEL MAI FRUMOS LUCRU PE CARE L-AȚI VĂZUT VREODATĂ? Aceasta este prima întrebare pe care i-am adresat-o lui Cathrine Gyldensted. Mi-a răspuns prompt și zâmbind: „În afară de nașterea celor doi copii ai noștri, cred că cel mai frumos lucru pe care-l văd este momentul în care oamenii conștientizează o transformare în ei înșiși. Este impresionant momentul în care un om își asumă ceva, deplin și din toată inima – fără ca asta să genereze conflict, ci un spațiu pentru erudiție, calm și bună înțelegere. Aceste momente sunt rare, pentru că astfel de conștientizări cer mult curaj emoțional, dar sunt foarte frumoase.” Așadar, întrebați-vă care este cel mai frumos lucru pe care l-ați văzut vreodată și examinați emoțiile pe care vi le provoacă întrebarea și efectul pe care acestea îl au asupra gândurilor voastre. Suntem ce gândim, se spune. Iar calitatea gândurilor noastre depinde de informațiile pe care le primim și de cum le prelucrăm. Astfel, devenim ceea ce citim, ce ascultăm, ce privim, ce recepționăm. Nu e suficient să ne concentrăm doar pe probleme, cum nu e suficient doar să supraviețuim. Pentru a progresa și a prospera trebuie să găsim soluții și să inovăm, iar pentru asta avem nevoie de o mentalitate pozitivă și constructivă.

56 |

JURNALISMUL NU DOAR REFLECTĂ LUMEA, CI O PUNE ÎN MIȘCARE. Jurnalismul trebuie să ofere o viziune critică asupra lumii. Dar critic înseamnă analitic, nu negativ. Iar pentru a analiza, avem nevoie de informații din perspective diferite, atât negative, cât și pozitive. Știrile și informațiile negative îi fac pe oameni să se simtă neajutorați, le dau senzația de zădărnicie, îi epuizează prin exces de compasiune (compassion fatigue), reduc toleranța, inspiră neîncredere în bunăvoința celorlalți și teama de necunoscut, generează instabilitate emoțională etc. În consecință, oamenii încep să evite știrile, devenind neimplicați și dezinformați. Este nevoie de jurnalism concentrat pe progres și soluții, cu o abordare cuprinzătoare, contextuală, care să adauge perspective noi, diferite, complementare, care să ni-i prezinte pe oameni acționând, nu numai în rol de victime pasive. Avem nevoie de o relație bună între jurnalism și public, iar aceasta se consolidează prin speranță și prin credința că are sens să acționăm, că oamenii sunt capabili, putenici și relevanți și pot construi o lume mai bună. Rolul jurnalismului este nu numai să reflecte lumea, ci și să o pună în mișcare.

CE ESTE JURNALISMUL CONSTRUCTIV Cathrine Gyldensted a inițiat conceptul de jurnalism constructiv după ce unul dintre oamenii pe care îi intervieva, aflat într-o situație foarte dificilă, a început să-i vorbească nu numai despre dificultățile cu care se confrunta, ci și despre ce învățase din acele circumstanțe nefericite și în ce fel i se schimbase viața în bine. Acela a fost punctul de cotitură pentru Cathrine, aflată atunci la începutul carierei sale în jurnalism. Aceasta a devenit interesată de psihologia pozitivă și, în timp, a inițiat conceptul de jurnalism pozitiv, pe care îl definește astfel: „Jurnalismul constructiv se bazează pe psihologia pozitivă, pe cercetare, pe tehnici de depolarizare, se orientează pe viitor, pe soluții pentru progres, pe speranță; sunt evitate victimizarea și tehnicile de tipul „drama vinde” („if it bleeds, it leads”) etc. Jurnalismul constructiv adaugă o nouă dimensiune la felul în care se raportează despre viața de pe glob, pentru că oferă o perspectivă mai cuprinzătoare, mai bogată, mai corectă. Jurnalismul constructiv are cinci elemente cheie: lărgește mintea (expand the mind), stimulează inteligența (storm the brain), schimbă întrebarea (change the question), raportează cum trebuie (tell it right), pune lumea în mișcare (move the world).


DE CE DRAMA VINDE? CE ESTE PSIHOLOGIA POZITIVĂ Jurnalismul constructiv se Se știe că „drama vinde” („if it bleeds, it leads”). Dar de ce este așa și oare nu trebuie să mai știm bazează pe psihologia pozitivă, care examinează și promovează și altceva? modalități realiste de generare și În cartea sa, Five Elements of Positive Psychology dezvoltare a stării de bine pentru in Constructive Journalism, Cathrine prezintă oameni și comunități. Aceasta este faptul că cercetările realizate de Universitatea o ramură a psihologiei, lansată de Carolina de Nord sugerează că cititorilor le rămân Martin Seligman, în 1998. în memorie poveștile și informațiile care prezintă și „Pentru a înțelege conceptul partea bună a lucrurilor. Oamenii depun mai mult efort cognitiv atunci când analizează atât aspectele de psihologie pozitivă, trebuie să pornim de la conceptul de psihologie. negative ale unei situații, cât și pe cele pozitive. Psihologia clasică se ocupă cu boala, Un final constructiv captează atenția, inspiră cu ceea ce nu funcționează bine. încredere și generează implicare. Iar admirația și Dar, pe la începutul anilor venerația generează mai mult conținut viral ’90, psihologii au început să decât frica sau furia. se întrebe de ce psihologia nu „ Se spune că „drama vinde” pentru se ocupă și cu studiul a ceea că se credea că ce nu merge bine ce funcționează în viață, (catastrofa, conflictul) are valoare precum și cu determinarea, de știre. Dar, să ne gândim, oare asigurarea și dezvoltarea chiar este așa? Eu cred că mai mare valoare de știre o au acordul, modalităților prin care se Foto: Robin Skjoldborg ajunge la funcționalitate și colaborarea, soluțiile pe la starea de bine. Psihologia care oamenii le găsesc pozitivă caută să răspundă pentru a construi un viitor În 2011, Cathrine Gyldensted a pus bazele jurnalismului la întrebarea: „Ce face ca mai bun. „Drama vinde” constructiv (Constructive Journalism/CoJo), bazat este doar o paradigmă viața să merite trăită?” pe științe comportamentale - cum ar fi psihologia Este un domeniu veche, cu care pur și pozitivă, psihologia morală, neuroștiințele. simplu ne obișnuisem și o foarte sofisticat – se ocupă Cathrine este autoarea mai multor cărți: From Mirrors luam ca atare”, punctează cu speranța, cu reziliența, to Movers. Five Elements of Positive Psychology in Cathrine. cu iubirea, cu creșterea Constructive Journalism (2015), Handbook of Constructive post-traumatică, studiază Journalism (2014), Obama City - Power Structures in ROLUL DEPOLARIZATOR circumstanțele superioare ale Washington DC. (2008). Împreună cu Karen McIntyre, AL JURNALISMULUI umanității. Psihologia pozitivă a scris lucrarea „Constructive Journalism: Applying Polarizarea creează îi învață pe oameni să spere, Positive Psychology Techniques to News Production”. dramatism. Dar rolul le arată cum se pot dezvolta și jurnalismului este să crește în urma unei traume, îi informeze, așadar ar învață reziliență. Putem să le trebui să fie reflectate toate punctele de vedere – iar facem oamenilor viața mai bună”, ne DIFERENȚA DINTRE „POZITIV” ȘI asta înseamnă nu numai punctele de vedere opuse, împărtășește Cathrine. „CONSTRUCTIV” Psihologul Martin Seligman indică Este important să facem diferența dintre ci și cele moderate, prin care se poate ajunge la un teren comun și la bună înțelegere. De asemenea, cinci elemente care stau la baza stării conceptele „pozitiv” și „constructiv”. „Spre deosebire de jurnalismul pozitiv, flexibilitatea în gândire este importantă. Nu trebuie de bine a oamenilor: emoții pozitive (positive emotions), implicare și dăruire jurnalismul constructiv nu dă doar o să ne atașăm atât de tare de o idee încât să nu mai (engagement), relații (relationships), stare bună, ci informează, cercetează, luăm în considerare posibilitatea unei erori sau sens și semnificație (meaning) și aprofundează, prezintă soluții, are impact”, posibilitatea existenței altor variante valide. Cathrine Gyldensted ne spune: „Viziunea succes (accomplishment). Pe baza spune Cathrine Gyldensted. acestora, jurnalismul constructiv a Altfel spus, jurnalismul pozitiv prezintă polarizată – de tipul alb-negru, care-pe-care – este dezvoltat tehnici prin care în reportaje informații cu valoare emoțională pozitivă, incompletă, incorectă. Dezbaterea depolarizată, în sunt evocate emoții pozitive, se pune dar fără mare însemnătate pentru societate schimb, se concentrează pe viziune, pe poziționare, accent pe viitor, pe soluții, colaborare, (ex. Pisica a fost salvată din copac, Un bărbat pe cunoștințe, pe informații. Un bun exemplu speranțe, învățăminte, implicare, se salvează o femeie de la înec). Jurnalismul de abordare depolarizatoare este materialul „It’s discută despre cauze și efecte, despre constructiv prezintă în mod analitic informații impossible to talk to you” („Nu se poate vorbi cu tine”), de Bastian Berbner, publicat pe www.zeit.de.” cu relevanță și impact pentru societate. evoluție și dezvoltare.

| 57


GÂNDEȘTE CONSTRUCTIV

MENTALITATE, PRESUPUNERI, REACȚII LA JURNALISMUL CONSTRUCTIV Pentru că nu toți oamenii sunt receptivi CURIOZITATE la nou, am rugat-o pe Cathrine să ne Pentru a avea o mentalitate constructivă împărtășească ce le spune oamenilor este necesar să știi să faci presupuneri (jurnaliști și public, deopotrivă) pentru a pozitive (dacă mintea-ți stă numai la fi mai deschiși la jurnalismul constructiv. rău, cum să mai vezi binele?) și să ai o „Publicul este foarte deschis la noțiunea curiozitate mai mult exploratoare (care de jurnalism constructiv. Nu am primit deservește cunoașterea) decât iscoditoare și nu am asistat la reacții negative din (care deservește critica, judecata). partea lor. Opoziția, când există, vine mai mult din partea colegilor de breaslă, Cathrine Gyldensted ne-a împărtășit care se tem că jurnalismul constructiv nu cum putem învăța să facem presupuneri oferă o abordare critică a realității. Dar de mai bună calitate, pentru a ne lărgi jurnalismul constructiv nu înseamnă a nu perspectiva asupra lumii și pentru a aborda, evalua realitatea, ci a include în analiză și din această perspectivă mai cuprinzătoare, aspectele pozitive, constructive, concentrate atât felul în care facem jurnalism, cât și felul pe soluții și pe viitor. în care consumăm jurnalism. „Eu și participanții la cursul meu de Când predau jurnalismul constructiv, îi întreb pe colegii mei cum cred ei că ar putea jurnalism constructiv punem în discuție fi îmbunătățit jurnalismul. câteva dintre presupunerile pe care ei le fac în mod Așa ajungem să discutăm Admirația obișnuit, iar apoi eu le pun despre nuanțare și context, despre ce rol are curiozitatea, întrebări care să îi inspire să generează despre nevoia de a explora, de se gândescă la modul în care mai mult a înțelege, despre capacitatea își reprezintă lumea. Astfel își conținut viral descoperă singuri unghiurile de a prezenta o perspectivă moarte. mai cuprinzătoare asupra decât frica De exemplu, îi întreb: Ce faptelor și evenimentelor. sau furia. faci atunci când te confrunți Iar jurnalismul constructiv cu o situație dramatică, în exact asta face: oferă mai multă informație, oferă context, lărgește care oamenii se află în tot felul de situații viziunea. Așadar, jurnaliștii ajung singuri nefavorabile? Ai tendința să-i vezi doar la concluzia că jurnalismul constructiv ca pe niște victime, să-i privești doar cu îndeplinește nevoile și aspirațiile lor milă, cu empatie, neanalitic? Sau vezi și profesionale.” forța acestor oameni, reziliența lor și le pui întrebări care să scoată la lumină resursele, EXEMPLE DE JURNALISM CONSTRUCTIV speranțele, soluțiile, creșterea, dezvoltarea Am rugat-o pe Cathrine să ne ofere etc? Ca reporter, le adresezi și întrebări câteva exemple de jurnalism constructiv. analitice? „The Guardian are o secțiune denumite Așadar, îi trec pe colegii mei prin The Upside, dedicată soluțiilor, mișcărilor procesul jurnalistic, pas cu pas, și și inițativelor care abordează cele mai descoperim împreună în fiecare etapă, ce de seamă probleme de pe glob. The nu văd, ce tind să ignore. La final, suntem Economist practică în mod constant mult mai deschiși și avem o viziune mai jurnalism constructiv. Un exemplu foarte amplă asupra lumii. Așa că află care sunt inovator de jurnalism constructiv este The lucrurile pe care ai tendința să nu le vezi Correspondent – Unbreaking News, din și începe să lucrezi la asta”, ne îndeamnă Olanda, care se va lansa pe 30 septembrie Cathrine. (thecorrespondent.com). Jurnalismul are un rol vital în formarea Există o hartă a jurnalismului constuctiv unei mentalități constructive în rândul (The CoJo Map) pe pagina de internet publicului: „Știrile, reportajele care sunt constructivejournalism.network, cu concentrate pe viitor și aduc speranță ajutorul căreia pot fi identificate și alte captează atenția și interesul oamenilor, surse și resurse utile”, ne spune Cathrine. care devin mai implicați și mai încrezători.

58 |

Lipsa de speranță, pe de altă parte, îi îndepărtează pe oameni, care se detașează și nu se mai implică”, semnalează Cathrine. Ce face Cathrine pentru a-și menține o mentalitate și o viziune constructivă? „Îmi reamintesc mie însămi, în fiecare zi, să fiu recunoscătoare pentru viață și tot ce trăiesc. Nu e întotdeauna ușor. Nu sunt întotdeauna 100% constructivă. Mă mai supăr, am și atitudini negative, fără îndoială. Dar știu cât de valoroasă este viziunea constructivă și învăț din asta în fiecare zi. Caut să mă ridic la înălțimea propriilor mele standarde și să nu mă las copleșită de efectele negative ale ignoranței, incompetenței sau agresivității. Și sunt recunoscătoare pentru sănătatea mea, a familiei mele, a celor care îmi sunt dragi. E important să știu că suntem bine și că ne putem trăi viața liniștiți.” STAREA DE BINE ȘI CLARITATEA ÎN GÂNDIRE Inima deschisă lărgește viziunea. Când te afli într-o stare emoțională bună, pozitivă, vei vedea realitatea mai bine, mai amplu, mai clar, mai cuprinzător. Așa că am întrebat-o pe Catherine ce o inspiră la lumea în care trăim și care sunt speranțele ei pentru jurnalism. „Poate datorită activității mele în domeniul jurnalismului constructiv, cred că trăim un moment de evoluție, de înaintare către progres și soluții. Fiecare minte care ni se alătură, pe această cale, este cu o minte mai mult decât ieri. Pericolul schimbărilor climatice, care cred că este cea mai importantă temă de discuție la nivel mondial, este un prilej pentru colaborare, pentru căutarea de soluții – iar asta ne inspiră pe noi toți. Știu că provocările sunt multe și în acest sens, dar vreau să-mi păstrez speranța. Este important să continuăm să inovăm jurnalismul – pentru că cel mai mare dușman al nostru poate fi propria noastră frică de schimbare. Sper ca jurnalismul să continue să se extindă, să-și dezvolte tehnicile, să-și consolideze valorile și sper ca noi să ne păstrăm mintea deschisă și curioasă.” Ești ceea ce gândești. Așadar, dacă ai așteptări mari de la jurnalism, atunci ai grijă ce privești, ce asculți, ce citești.


LEADERSHIP STRATEGIC

60 |


SĂ SCHIMBĂM POVEȘTILE

CARE FRÂNG ARIPI Avantajul competitiv este rezultatul unei strategii care este excelent aleasă, implementată și executată de către un lider competent. Liderul poate fi competent doar dacă este un om bun. Printre multe alte calități, un om bun este cel care are curajul să-și elibereze mintea de prejudecățile și pretextele ce îmbracă forma unor povești greșit interpretate. Povești care pot deconecta oameni, consumă energia, opresc creativitatea și blochează dezvoltarea. Povești ce pot frânge aripi și pot face viața amară fără rost, pentru că orice poveste, are de fapt, mai multe perspective. de Lavinia Rașcă

Se vorbește mult despre schimbări în organizații și prea puțin despre transformările necesare ale oamenilor aflați la conducerea lor. Poate oare un conducător, mai ales atunci când are o imagine de succes, să se schimbe de la sine și să devină mai bun? Alocă el timp suficient, astfel încât să-și dea seama ce alte lucruri ar trebui să facă și ce alte comportamente ar trebui să aibă pentru a reuși mai bine? Și poate el să devină suficient de obiectiv pentru a-și recunoaște greșeli și limite, în timp ce se află încă în glorie? Uneori, da! Alteori, însă, transformările se petrec doar la apariția unei crize. Și nici măcar atunci transformarea nu se petrece întotdeauna pentru că, în loc să-și recunoască propriile greșeli și să caute soluții, omul respectiv devine defensiv - mintea îi este invadată de povești despre cum alții sunt vinovați, despre cum situațiile sunt potrivnice etc., etc. Toate aceste povești nu sunt decât prejudecăți și pretexte ce canalizează energia în direcții greșite, fără nici un rezultat. Schimbarea și dezvoltarea pornesc de la recunoașterea și înțelegerea poveștilor, care trebuie schimbate dacă e nevoie.

Am scris mai de mult un studiu de caz despre un consultant de succes care ajunsese de ceva vreme la conducerea companiei în care lucra de mulți ani. Era o filială a unei firme globale, cu realizări remarcabile. Și pentru că trebuia să poarte un nume, i-am spus Dan Grigoriu. Dan Grigoriu era căutat și respectat de clienți, de la care primea comandă după comandă și aducea companiei sale sume de bani substanțiale, ceea ce-l ținea extrem de ocupat. Un scurt răgaz de reflecție, apărut ca o minune, i-a permis să scoată la iveală și să recunoască lucruri pe care le ascunsese bine în subconștient. Avea probleme mocnite cu colegii, care deveniseră distanți și apatici. La fel și cu familia - discuțiile cu soția se rezumau la chestiuni logistice, legate de casă și de copiii cu care nici măcar nu interacționa cu adevărat. Nu avea o strategie pentru companie, iar vitalitatea lui scădea. Observase suprasolicitarea colegilor și ceruse ajutor la sediul central, dar fusese sfătuit sa nu-și cocoloșească subalternii.

Dr. Lavinia Rașcă Prof. Univ. Profesor Strategie și Antreprenoriat ASEBUSS Director General – EXEC-EDU

| 61


LEADERSHIP STRATEGIC

Așa cum reiese din caz, Grigoriu era o persoană foarte ambițioasă. Exemplele din corporație îi arătaseră că doar rezultatele palpabile erau importante pentru succesul companiei și al brandului lui propriu. Văzuse că este periculos să manifești semne de slăbiciune, căci așa era privită înțelegerea față de colegi. De aceea nu se concentrase niciodată asupra oamenilor din companie și nu înțelegea de ce nu sunt la fel de plini de tenacitate ca el. Și de ce nu erau conștienți de faptul că, fără eforturile lui neprecupețite, în companie nu ar fi intrat atâția bani. În mintea lui se cuibărise povestea că oboseala și lipsa de timp îl scuzau pentru felul cum se comporta cu cei din jur și că toți ceilalți erau nedrepți să nu-și dea seama de asta.

I-am tratat bine pe cei din jur? I-am ascultat cu atenție sau doar i-am auzit și le-am dat instrucțiuni? Care sunt limitele mele și cum mă pot dezvolta? Am cerut cuiva ajutorul, sfatul, am pus întrebări cuiva, pentru a deveni mai bun? Nu cumva îmi e teamă să-mi recunosc vulnerabilitatea? Dacă îmi e teamă să mă arăt vulnerabil, de ce se întâmplă asta? Cazul prezintă o situație gravă și are la bază mai multe circumstanțe și persoane pe care le-am întâlnit. El pune în fața participanților la dezbateri o oglindă imaginară, în care unii văd anumite asemănări cu personajul. Situația dificilă are însă șanse de redresare, pentru că Dan a început să-și dea seama că ceva nu era în ordine (ceea ce, să recunoaștem, se întâmplă rar). Se pune deci întrebarea: ce avea el de făcut? Asta nu mai scrie în poveste... reiese în timpul dezbaterilor. Mă voi referi aici doar la câteva întrebări cu care începe procesul de transformare personală, ajutând la reconectarea cu sinele și cu cei din jur, la recunoașterea poveștii greșite și la schimbarea ei. Ar fi bine să ne gândim, mai întâi: Am fost cu adevărat performant și am lucrat la întreaga mea capacitate în ultimul timp? Dacă nu, din cauza cui? A altora, a mea, sau și a altora și a mea? Am făcut tot ce puteam ca să-mi placă ceea ce fac?

Aici pot ieși la iveală acele povești despre vina celorlalți și despre situațiile nefericite, pe care le-am menționat mai înainte. Povești care atunci când ne apar în minte ne trezesc emoții negative (tristețe, mânie, teamă, invidie) și, de aceea, tindem să le ocolim. În loc să ne ferim de ele, mai bine le scoatem la suprafață, ne gândim la ele și le privim dintr-o altă perspectivă. Nu cumva am fost subiectivi atunci când am construit acele povești? Și nu cumva avem ceva de schimbat mai întâi la noi, pentru a ni-i apropia pe oameni sau a deveni productivi? Recunoașterea emoțiilor negative nu trebuie nici amânată nici ocolită. Emoțiile negative, spune Mark Manson, sunt chemări la acțiune, reprezentând combustibilul acțiunilor noastre, în timp ce rațiunea le dă direcție. Deci emoțiile negative nu trebuie ocolite, ci gestionate. O primă metodă ar fi aceea de a privi poveștile pe care le-am fabricat în mintea noastră din perspectiva celorlalți, încercând să ne schimbăm noi, pentru a deveni mai simpatizați, mai ajutați de ceilalți, deci mai productivi. În acest proces de schimbare, pot fi utile și alte întrebări: I-am tratat bine pe cei din jur? I-am ascultat cu atenție sau doar i-am auzit și le-am dat instrucțiuni? Care sunt limitele mele și cum mă pot dezvolta? Am cerut cuiva ajutorul, sfatul, am pus întrebări cuiva, pentru a deveni mai bun? Nu cumva îmi e teamă să-mi recunosc vulnerabilitatea? Dacă îmi e teamă să mă arăt vulnerabil, de ce se întâmplă asta? Este important ca, în procesul de transformare, să ne recunoaștem greșelile și vulnerabilitățile trecute în fața celorlalți, să le mulțumim celor care ne-au ajutat, apoi să trecem peste ceea ce s-a întâmplat și să mergem mai departe, cu o agendă de acțiuni hotărâte. Concluzia mea ar fi că, dacă dorim să devenim oameni buni, este necesar să fim atenți la poveștile pe care tindem să le fabricăm ca să ne scuzăm față de noi înșine pentru neîmpliniri, să vorbim deschis, cu cineva de încredere, despre ele și despre emoțiile negative pe care ni le trezesc. Dacă vom ști să alungăm din mintea noastră poveștile care frâng aripi atunci când ele vor tinde să apară și le vom schimba cu altele obiective, vom fi liberi, productivi și împliniți.


SENIORITATE ACTIVĂ

64 |

CÂND IEȘI DIN VALEA PLÂNGERII, AI TOATE ȘANSELE SĂ AJUNGI ÎN VALEA CENTENARILOR Uca Marinescu este profesoară, exploratoare și sportivă de performanță. Pentru toți cei care au intrat în contact cu ea, ca educator, îndrumător sau doar interlocutor, este Mentorul, cel care te amprentează ca atitudine de viață pentru întreaga existență. O discuție mai mult sau mai puțin formală cu „doamna Uca”, așa cum îi spun copiii, se transformă într-o poveste fără sfârșit. E greu să cuprinzi așa o viață de om într-un interviu, poate doar o carte să adune la un loc atâtea experiențe-limită de viață. E greu să o oprești din povestit - la fel de greu cum e să o oprești din a porni iarăși la drum. de Daniela Palade-Teodorescu După pensionare, când cei mai mulți dintre noi abia așteaptă să se retragă pasivi în fața televizorului, Uca Marinescu a decis că trebuie să cunoască lumea, iar de atunci viața ei înseamnă explorarea cât mai multor locuri din lume, greu de atins, incluzând Polul Nord, Sud și cel magnetic, Polul Frigului și crestele celor mai mari munți ai lumii. Cine nu o cunoaște își închipuie că e o persoană înstărită care cheltuie sume exorbitante călătorind și pe care suferințele fizice o ocolesc. Greșit. Trăiește dintr-o modestă pensie de profesor de sport și o indemnizație de la Ministerul Sportului, și-a cultivat un fantastic simț al supraviețuirii în orice condiții, iar în expedițiile sale trăiește în condiții extrem de cazone, de cele mai multe ori în comunitățile băștinașe. La aproape 79 de ani, deși este într-o formă fizică spectaculoasă, se confruntă și ea cu tot felul de afecțiuni. Unele chiar serioase, dar asta nu o împiedică să își continue visul. Una dintre devizele sale este „dacă începe să mă doară ceva, e semn că trebuie să o iau din loc”. Înaintea interviului se pregătea de o intervenție chirugicală, dar asta nu îi anulează următoarea expediție, ci doar o amână un pic. Planul ei este să meargă pe urmele exploratoarei Alexandra David Neel (1868-1969), jurnalistă și exploratoare a Tibetului. Ea a studiat religiile orientale la „ele acasă” și a scris peste 30 de cărți și jurnale de călătorie despre acestea. Câteva dintre ele pot fi citite în traducerile Editurii Polirom.


A explora înseamnă pentru Uca Marinescu a se descoperi pe sine pretutindeni pe unde a călătorit în lume, iar cea mai importantă revelație a acestor călătorii a constituit-o universul uman. În căutarea meticuloasă a matrixului spiritual de pe cele cinci continente, a simbolurilor și a arhetipurilor culturale ale civilizațiilor, din America de Nord până în America de Sud și din Alaska până în Mongolia, Siberia, de la Polul Nord din Antarctica până în Papua Noua Guinee, de la Polul Sud până în Africa și Nepal, din India și Tibet până în Europa, Uca Marinescu a trăit, de fapt, experiența celor mai frumoase daruri ale acestei planete – natura și natura umană. La aniversarea de 70 de ani a făcut ocolul Pământului, acum trei ani s-a întors din Valea Hunza, supranumită Valea Centenarilor, din Munții Hindukuș, iar în urmă cu doi ani a venit din Bhutan, țara cu cel mai ridicat indice al fericirii. Lecția cea mai importantă pe care a învățat-o de-a lungul călătoriilor sale este dragostea puternică pentru oameni, pentru umanitate, credința nezdruncinată în prietenie și bunătatea - unica armă împotriva violenței, urii, alienării și distrugerii mediului înconjurător. Călătorește de la 50 de ani, o vârstă la care mulți români renunță la visurile din tinerețe din comoditate, din sărăcie, din teamă, din resemnare. Uca Marinescu le-a depășit pe toate, inclusiv limitele personale. La 50 de ani se apuca să învețe limba chineză, iar acum 18 ani, când am cunoscut-o pentru prima dată, deprindea vocabularul de bază al limbii papuașe, parte din pregătirea obligatorie a expediției în Papua Noua Guinee. Asta pentru că în expedițiile sale interacționează mult cu populația băștinașă, cu ghizi locali. Pentru doamna Marinescu, învățarea continuă, îmbătrânirea activă și asumarea vârstei sunt concepte pe care le trăiește în fiecare zi, de mai bine de 30 de ani, și nu doar din cărți sau de la televizor. Fiecare nouă călătorie începe cu o carte sau mai multe, din care se documentează temeinic. După care stabilește itinerariul, caută oamenii cu care se adună – deși unele dintre cele mai grele expediții au fost solitare – apoi bugetează toată „aventura”. De regulă, doar costurile de transport sunt sponsorizate, în rest, se descurcă la fața locului. Acum, că a fost mai peste tot în lume, are mulți prieteni, iar asta o ajută foarte mult. Întotdeauna pleacă la drum cu o carte de rugăciuni și un pic de slăninuță ardelenească. Deși e vegetariană de 20 de ani, slăninuța e o consolare excepțională la care apelează doar la mare depărtare de casă, când frigul și dorul de casă devin aproape insuportabile.

EXPEDIȚIILE, PERFORMANȚELE ȘI DISTINCȚIILE PROF. UCA MARINESCU 1990: Străbate China de la est la vest și ajunge până în Tibet – expediție solitară. 1996: Organizează Raliul internațional de schi în România – Salvamont Italia și România. 1993 - 1996: Călătorește în India, Nepal și Sikkim, vizitează țări ale Europei – expediție solitară. 1996: Traversează Canada de la est la vest și ajunge până în regiunea Yukon la Oceanul Arctic, în ultimele așezări ale eschimoșilor – expediție solitară. 1996: Efectuează trasee în Alpii Dolomiți, Pirinei, Munții Scoției, Munții Caucaz. 1997 – 1998: Parcurge drumul străbătut de expediția Belgica, cu spărgătorul de gheață Akademik Ioffe pentru a comemora „Centenarul Belgica”, expediție în care omul de știință Emil Racoviță a participat acum un secol, traversând Patagonia și Țara de Foc și ajungând până în Antarctica. UCA MARINESCU ESTE PRIMA ROMÂNCĂ CE A AJUNS ÎN ANTARCTICA, CEA MAI RECE REGIUNE A LUMII. La întoarcere, străbate Chile, Bolivia, Peru, Ecuador și ajunge în Insula Paștelui – Rapa Nui. 1999: Traversează singură Africa de la sud la nord, străbătând 11 țări (Africa de Sud, Namibia, Botswana, Malawi, Zimbabwe, Tanzania, Kenya, Sudan, Etiopia, Egipt, Tunisia) – expediție solitară. 2000: Parcurge vechile drumuri maritime europene în căutarea Vikingilor: peninsula Kola, țărmul Mării Barentz, peninsula Scandinaviei, Arhipelagul Svalbard cu ale sale Longyearbyen, Ny Alesund, Barensburg și insula Moffe – expediție solitară. 2000: PREȘEDINTELE ROMÂNIEI O DECOREAZĂ CU ORDINUL NAȚIONAL „PENTRU MERIT” ÎN GRAD DE CAVALER 2001: La 28 APRILIE orele13:40 ajunge la POLUL NORD geografic pe SCHIURI: străbate 116 km pe schiuri, vreme de 13 zile, plecând din Siberia. Primește trofeul CUIUL INUIT – simbol al începutului Lumii. 2001: pe 24 decembrie orele 14:00 atinge POLUL SUD geografic după 11 zile și 120 km parcurși pe SCHIURI la – 40 grade celsius și viscol. UCA MARINESCU este PRIMUL ROMÂN și cea de-a treia FEMEIE și prima ca vârstă din LUME, care ajunge la POLUL NORD ȘI POLUL SUD PE SCHIURI în același AN.

| 65


SENIORITATE ACTIVĂ

2002: Este recompensată de PREȘEDINTELE ROMÂNIEI CU DECORAȚIA „ORDINUL NAȚIONAL PENTRU MERIT” în gradul de OFIȚER. 2003: Uca își trece în cartea de vizită și ultimul continent rămas neexplorat - AUSTRALIA - OCEANIA (Tazmania, Papua Nouă Guinee, Nouă Zeelandă), fiind primul român cu această performanță. Urcă și pe vârfurile continentului: • Mont Wilhelm, 4509 metri din Papua Nouă Guinee; • Kosciusko, 2234 metri din Australia; • Mont Ossa, 1600 metri, stâncă – escaladă; • Mont Cook, 3714 metri, tabăra de bază și ghețarul Tasman. 2004: Atracția zonelor polare pentru Uca Marinescu este acum Alaska și comunitățile native din îndepărtata regiune nordică și nord-vestică: Barrow, Kobuk, Kiana, Kotzebue, Gambel, Little Diomide – strâmtoarea Bering, Point Hope, Nome și arhipelagul Aleutinelor. Asistă și participă la Jocurile Olimpice ale eschimoșilor – expediție solitară. 2005: Timp de 50 de zile călătorește prin Mongolia, Republica Buriata, Siberia și lacul Baikal cu insula Olkhon. 2006: Irlanda, țara druizilor, muzica irlandeză și cultura celților o conduc pe Uca Marinescu într-o nouă călătorie pe care o face aproape pe jos – expediție solitară. 2006: Vizitează Tunisia și Marocul, orașul Fes, Marakesh și deșertul Saharei. De asemenea, face ascensiuni în munții Atlas. 2006: Revine în America de Sud unde cercetează Peru și Bolivia cu lacul Titicaca, insulele Uros și Insula Soarelui. 2007: Vede Aurora Boreală și ajunge în zona Polului Nord Magnetic la 83,2 gr. nord și 114,24 gr. vest (nu este fix, migrează spre nord). 2007: Din nou în Tibet în extremul N-V. în regiunea Humla. Pelerinaj pe muntele Kailash al budhismului din lumea întreagă. 2008: Ascensiune pe MontBlanc, parte a echipei CORDE de EUROPE declarat vârf al Uniunii Europene. Primește trofeul Trandafirul Alb din partea Președintelui Franței. 2008: Explorează Altaiul siberian spre muntele BELUCHA și valea Yarlu. 2008: Cu ocazia Zilei Naționale a României, ca invitată de către Misiunea României la Organizația Națiunilor Unite, prezintă expoziția „Lumea văzută de un explorator Român”.

66 |

EDUCAȚIE PRIN MIȘCARE FIZICĂ LA NIVEL DE EXCELENȚĂ Toți cei care o cunosc o admiră pentru longevitatea și vitalitatea de excepție. Parte din ele sunt moștenite genetic, de la părinți harghiteni, în rest sunt cultivate de frigul copilăriei, dar mai ales de furtunile vieții. Suferințele nu au ocolit-o, ci au călit-o și au pregătit-o pentru cea de-a doua jumătate a vieții sale, cea de exploratoare. De aceea, nu a stat să își contemple problemele și să se văicărească, ci și-a transformat orice condiție nefavorabilă de viață într-o condiție de a crește personal. Spiritul ei tânăr transcende toate clasificările de generații despre care se vorbește azi – X, Y, Z, mai nou Alpha. Copiii pe care îi învață să schieze o adoră, iar cei care merg în taberele ei se disciplinează în timp record. Trucul magic al doamnei Uca e reconectarea lor cu natura, de regulă pe munte, acolo unde toate curg altfel. Foștii elevi de la Liceul Caragiale, adulți în toată firea acum, îi poartă o amintire specială – în momentul în care le vorbești despre dumneaei, vezi asta fiindcă li se luminează fața. La „doamna Uca” nimeni nu avea scutire la sport, fiecare făcea un pic de mișcare, indiferent de condiția fizică. Chiar și cei care nu i-au fost elevi vorbesc despre ea cu admirație, pentru că la orele ei, totul era „altfel”. Cu certitudine, e un pedagog înnăscut, un educator de mare calibru, un mentor. SENIORITY STATEMENT Uca Maria Marinescu e un exemplu de senioritate activă, de învățare continuă, de modestie, liniște interioară și smerenie. E fascinată de oameni, de civilizațiile străvechi și de „firul roșu” ancestral care străbate toată lumea și o ține unită - Dumnezeu și bunătatea din oameni. O spune un om care a văzut lumea din cele mai îndepărtate și mai greu accesibile colțuri. Ce o mână mereu să escaladeze munții și să străbată lumea? „O chemare - eu aşa îi spun. O chemare care a venit spre mine şi care nu mă lasă în pace. De multe ori îmi spun că asta e ultima plecare, dar mereu vine chemarea asta, e dincolo de rațional. O aștept, m-am obişnuit cu ea. Apare și pornesc la drum.” Are un cult pentru munte, fie că e Piatra Craiului, cu poiana specială în care se reculege în fiecare an, fie că e optmiarul Kangchendjonga, care i s-a dezvăluit prima dată într-un zbor cu avionul peste Himalaya, la întoarcerea din Bhutan. „M-a impresionat, m-a chemat și peste ceva timp am venit să îl văd de aproape.”


Cu toate că marii exploratori și alpiniști ai lumii sunt bărbați, România are un contraexemplu demn de laudă - prima femeie explorator din lume este o româncă, Smaranda Gheorghiu (1857 – 1944), scriitoare, care a ajuns la Cap Nord în 1904. Ea a fost si prima profesoară din România care a ținut conferințe în Europa. O altă femeie care o inspiră pe doamna Uca este franțuzoaica de origine belgiană, Alexandra David-Neel, prima femeie explorator care a avut ocazia să ajungă în audienţă la Dalai Lama, de două ori, în 1912, când femeile nu puteau nici gândi la o astfel de cunoaștere. Călăuzită de scrierile sale, doamna Uca vrea să refacă traseele pe care le-a strabătut curajoasa femeie acum o sută de ani. Ea a trăit 101 ani și a lăsat în urmă 30 de lucrări despre religiile și civilizațiile orientale pe care le-a cunoscut pe viu. Nu este singura centenară care o fascinează pe doamna Marinescu, dumneaei explorând direct condițiile de viață care fac posibilă atingerea și depășirea vârstei de 100 de ani, chiar în Valea Centenarilor, pe care a vizitat-o în urmă cu trei ani. Este vorba de Valea Hunza, locul în care se spune că ar trăi urmașii lui Alexandru Macedon. Trăsăturile lor nu seamănă deloc cu cele mongoloide ale vecinilor, dimpotrivă, au ochi albaștri, păr blond, statură înaltă. Limba vorbită aici conține multe rămășite din limba veche macedoneană. Uimitor este și faptul că această enclavă s-a păstrat aproape intactă din punct de vedere etnic. Hunza este o vale muntoasă, la 2800 m, din regiunea GilgitBaltistan, provincia autonomă de nord-vest din Pakistan, lângă Tibet și munții Pamir. La sfârșitul secolului al XIX-lea, un colonel britanic a descoperit această zonă, supranumită apoi Valea Centenarilor, datorită speranței de viață de 120 de ani. Aici localnicii nu se îmbolnăvesc aproape niciodată, cancerul nu există, iar fertilitatea se conservă până la vârste înaintate – 60 de ani la femei, peste 80 de ani la bărbați. Media de vârstă este 120 de ani, vârsta biblică a omului din Vechiul Testament și dovedită și de testele ADN, iar cei care ajung la 140 de ani nu sunt deloc excepții. Ceea ce a fascinat-o cel mai mult pe doamna Marinescu este puritatea apei și a aerului, stilul de viață al băștinașilor – foarte conectat la natură, lipsit de artificiile vieții moderne – ceea ce le asigură o longevitatea unică în lume. Și mai spectaculos este faptul că localnicii nu se îmbolnăvesc aproape niciodată, cancerul nu există. Nu există spitale, farmacii, poliție, închisoare, infractori. În schimb există școală, iar cei mai mulți copii din generațiile recente ajung până la liceu. Rata de alfabetizare este de 90%, ceea ce spune multe despre rolul educației.

2008 - 2009: Participă la expediția australiană de studiu al impactului încălzirii globale asupra icebergurilor din zona estică a Antarcticii și sărbătorirea a 100 de ani de la atingerea Polului Sud Magnetic de către australianul Douglas Mawson. Odată cu această expediție, atinge cei patru Poli ai Pământului. • Polul Nord geografic: 28 aprilie 2001– expediție internațională. • Polul Sud geografic: 24 decembrie 2001 – expediție internațională • Polul Nord magnetic: 7 martie 2007 – expediție internațională. • Polul Sud magnetic: 25 decembrie –expediție australiană. 2009: Explorează Bhutanul, țara Fericirii. 2010: Expediție în JURUL LUMII prin 24 de țări și regiuni. Explorează: Venezuela - Orinocu, cetatea milenera a muntelui Roraima, inuiții și indienii din Teritorile Nord Vestice, Yukatan, Kazahstanul, Hokaido - Japonia, Armenia, Shandrila - China, Madagascar – expediție solitară. 2011: Drumul Sării și al Mătăsii - China, Mongolia și Kazahstan. 2011: Trofeul „Femeia și Sportul” al Comitetului Internațional Olimpic. 2012: „Chemarea - muntele Kangchendjonga din Himalaya, al treilea opt miar al Himalayei - 8586 m. 2013: Aprinde Flacăra Olimpică la București cu ocazia Festivalului Olimpic al Tineretului European. 2013: Expediție în Himalaya în satele șerpașilor la baza celor cinci optmiari. 2014: Antarctica – din nou 4 săptămâni de studiu despre încălzirea globală cu Institutul Antarctic Australian; Comemorarea expediţiei Ernest Shackleton 1914. 2014: Expediție în Mongolia și Altaiul Siberian. 2015: Explorează zona de nord-est a Sikkim la peste 5000 m. 2016: Explorează cel de-al șaselea Pol al Pământului - zona buriata din Siberia - Sakha numită Yakutsia cu mică așezare Oymyakon, unde maxima iernii lungi a fost de -71 grade. 2016: Ajunge în Valea HUNZA, valea centenarilor. 2017: Expediție pentru RORAIMA cel mai bătrân munte din lume, cu o floră și faună unică, situat la granița dintre Brazilia,Venezuela și Columbia. 2017: Vizitează renumitele piramide descoperite în Vasoko – Bosnia. 2017: Primește titlul de Cetățean de Onoare al Comunității Românilor din Harghita în cadrul unei festivități speciale. 2018: O expediție specială în regatul Bhutanului. Aventura cunoașterii și descoperirii sinelui și a lucrurilor din jur continuă!

| 67


68 |

Foto: Cosmin Bumbuț

LIFE STORY

DE VORBĂ CU

DORU TRĂSCĂU DESPRE REINVENTARE, MUZICĂ, CREATIVITATE ȘI MITUL ARTISTULUI FLĂMÂND de Constantin Pescaru


CUM A APĂRUT PROIECTUL THE MONO JACKS Muzica a făcut mereu parte din sufletul lui, dar la un moment dat s-a gândit serios să renunțe. În 2007, revenea în țară, după ani de ,,navetă” București – Roma. Era epuizat de încercarea de a face ca proiectul AB4 să funcționeze dincolo de granițele României și, totodată, de a trăi din muzică. ”Așteptam să vin ă pe lume Luca și era cât se poate de clar că voi rămâne acasă. Rolul de tată impunea, până la urmă, această hotărâre. Pentru că jumătate din componența grupului, în acel moment, era formată din italieni, proiectul era practic imposibil de continuat. Așa că am decis să pun capăt acestei povești și tot atunci m-am gândit că poate ar fi cazul să mă opresc”, explică Doru. Doar că nu și-a găsit liniștea, iar în 2008 a început să caute oameni noi și așa a pus bazele proiectului The Mono Jacks.

Foto: Matei Buță

”Dacă e vorba de creație, e musai să implice joaca. Jocul este sursa cea mai serioasă de idei, e mama creației și a veseliei. Așa că, o viață creativă este una în care jocul dictează.” Acesta este crezul lui Doru Trăscău, care de curând a luat decizia să renunțe la jobul de graphic designer și să se axeze în totalitate pe muzică. Povestea lui pe drumul artei începe pe un peron de metrou. Din banii strânși și-a luat prima chitară. Personal, de fiecare dată când aud un interpret în astfel de spații (la metrou, în parc, pe stradă) simt o emoție crudă, care mă oprește în loc de fiecare dată. Însă nu îmi dau seama dacă toată lumea se simte ca mine, așa că am vrut să aflu cum e de partea cealaltă, cum a perceput el interacțiunea cu genul acesta de public. Cu alte cuvinte, cât conștientizează oamenii care trec grăbiți spre job (sau spre alte locuri) condiția artistului stradal? ”Din partea interpretului, lucrurile sunt destul de similare cu ce ai descris tu. Mie îmi place să cred că publicul este ca o oglindă pentru un artist și invers. Drept urmare, oamenii care se opreau să ne vadă pe peron (re) găseau un ceva din ei în reflexia asta. Unii dintre ei erau generoși și lăsau și niște bănuți în cutia din fața noastră. A fost o experiență, până la urmă, un examen cu public variat și, de ce nu, o școală”, mărturisește Doru. Trupa AB4, formată în 2000, a fost primul proiect muzical care l-a adus pe scenă în fața a mii de oameni. Îmi amintesc că, în copilărie, ascultam piesele lor, care mi se păreau unice pe piața românească de atunci: stilul era un rock alternativ, cu accente britanice, aproape deloc abordat de alți artiști - făcând astfel cinste numelui formației, care provenea de la această rară grupă de sânge. Pentru Doru, frontman-ul și liderul formației, AB4 a fost și rămâne felul în care a pășit în lume: ”M-am desprins de casa părintească și m-am descoperit. Muzica, în sine, mi-a dat posibilitatea să îmi manifest trăirile, bune și rele, pe care nu cred că aș fi reușit să le exprim altfel. Am pus foarte multă energie, am luat multă energie înapoi și am căpătat curaj”. Cât despre amintirile din acea perioadă, Doru spune că are destul material cât să scrie o nuvelă. Una dintre cele mai frumoase este cea legată de concertul din 2006, de la Arenele Romane: ”Deschideam concertul celor de la Placebo și eram bucuroși până peste urechi. Știam repertoriul lor pe de rost și, în general, pentru noi Placebo era o sursă de inspirație. Seara aceea a fost într-un mare fel”.

Jocul este sursa cea mai serioasă de idei, e mama creației și a veseliei

| 69


LIFE STORY

70 |

Ce te entuziasmează cel mai mult zilele astea? Am început lucrul pentru noul album și orice idee nouă îmi aduce o mare satisfacție. Ce ai învățat de la copiii tai și împreună cu ei? Îmi place să cred că am învățat de la copii să râd, să mă bucur pentru lucruri mărunte și să văd lumea altfel. Sunt într‑un continuu proces de învățare și sunt momente în care mă uimește cât de asemănători și diferiți suntem în același timp. Cum crezi ca îi inspiră pe ceilalți muzica pe care o faci? Nu știu, nu mă gândesc în mod special la asta. Însă ascult cu mare plăcere poveștile oamenilor care își fac curaj să ne spună cum se regăsesc în muzica noastră. Care e relația ta, ca om și ca artist, cu frica? Care e relația fricilor tale cu creativitatea? Cum îți gestionezi acele voci din cap care răsar atunci când vrei să apuci pe o cale nebătătorită? Acesta este un subiect dat naibii. De obicei, iau frica de gât și dau cu ea de pământ. Altfel spus, am învățat că dacă mă lupt, fățiș, am mai multe șanse de câștig. Eu sunt un motociclist pasionat și, cu ani în urmă, am avut un accident stupid în urma căruia m-am ales cu ceva leziuni, dar mai ales cu o spaimă serioasă. M-am suit pe motocicletă imediat ce condiția mea fizică a permis acest lucru, dar mă treceau transpirațiile ori de câte ori puneam o frână. Așa că, am decis că este cazul să merg pe circuit ca să merg și mai tare și să frânez la limită. A funcționat (râde). Cum ai descrie creativitatea, în acest punct al carierei tale? Full time musician, living the dream!

Cu toate că succesul acestei formații nu s-a lăsat așteptat, Doru a făcut muzică în paralel cu un job de zi cu zi de graphic designer, până de curând când a decis să se axeze doar pe arta sa. Asta mi-a amintit de pactul pe care scriitoarea Elizabeth Gilbert l-a încheiat cu creativitatea, care sună cam așa: ”tu vei continua să mă inspiri să fac ceea ce îmi place și mă împlinește, iar eu mă voi asigura că vom avea din ce trăi”. Altfel spus, ea nu și-a condiționat trăirea creativă de traiul per se.  Așa s-a întâmplat și în cazul lui Doru. El este încă o dovadă că mitul artistului care trebuie să fie flămând și, în general, nefericit, pentru a face cele mai bune lucrări, este doar atât: un mit. ”Eu am scris și cand eram, la propriu, rupt de foame și atunci când îmi era bine. Drept urmare, nu cred în mitul flămândului. Tocmai de aceea, am ales să-mi caut un job atunci când muzica nu mi-a putut oferi siguranța unui trai decent. Am descoperit meseria de graphic designer și vreme de aproape 15 ani m-a ajutat foarte mult. Am avut șansa să lucrez în multinaționale, de unde am învățat o mulțime de lucruri mișto și unde am cunoscut oameni faini. În tot acest timp, însă, am avut un singur vis. Să ajung să trăiesc din muzică. În iulie 2018 mi-am dat demisia și de-atunci îmi trăiesc visul”, explică Doru. I-am mărturisit că atunci când ascult piesele The Mono Jack îmi vine în minte un singur cuvânt: transboarding. Îmi creează o stare care mi se revarsă direct în suflet. Pentru Doru, muzica aceasta ”este suma melancoliei și a încordării pusă pe portativ, este hrana și starea mea de zen, este locul în care mă regăsesc”. Cât despre ce urmează pentru The Mono Jack, el ne-a mărturisit că pregătesc un nou videoclip, lucrează împreună cu colegii la noul album, iar în toamna aceasta intră în studio. ”Avem un program plin, drept urmare o să tot auziti vești de la noi”, ne promite Doru. DEPRESIE, TRANSFORMĂRI ȘI REINVENTARE Doru crede că formarea este un proces fără oprire: ”Cred că și acum sunt în formare. Fiecare etapă își are rolul ei, iar eu nu fac excepție. Copilăria, adolescența, anii de studenție, toate etapele au adus ceva, cu siguranță, însă momentul în care am depășit stările de anxietate și atacurile de panică reprezintă punctul de cotitură din viața mea”. La un moment dat Doru a trecut printr-o perioadă de depresie, pe care a reușit să o depășească. ”Este esențial să cauți ajutor de specialitate. Eu aveam o vedere îngustă în ceea ce privește psihoterapia, recunosc. Nu doar că mi-am schimbat părerea, dar de-abia după psihoterapie am început, de fapt, să trăiesc cu adevărat”, spune Doru, care constată că dezechilibrul emoțional, în general, e un subiect tabu, deși nu ar trebui să fie.


KIDS MANAGEMENT

72 |


DE CE AVEM NEVOIE DE ȘCOLI EXPONENȚIALE?

CA SĂ CREȘTEM CALITATEA EDUCAȚIEI! de Andreea Paul

Într-o lume a schimbărilor accelerate, în care singura certitudine rămâne doar schimbarea însăși, învățarea nu mai poate rămâne liniară. De aceea vă propun o nouă experiență, cea de „școală exponențială”. Și nu doar la nivel conceptual, ci trecând la fapte, prin crearea unui proiect pilot în acest sens, în cadrul „Centrului Educațional Digital Inteligent Smart Lab 4.0”. Este important să pregătim generațiile tinere încă din școală pentru lumea de mâine. DE CE? Pentru că avem nevoie de o educație care să permită societății românești să recupereze decalajul față de cele vestice din perspectiva performanței economice și sociale. Pentru că școala românească trebuie să fie pregătită să instruiască elevii pentru meseriile viitorului, în concordanță cu standardele comune sistemelor de succes în educaţia pe mapamond. UNDE? La Școala generală nr. 45 Titu Maiorescu. Acolo am construit primul Smart Lab 4.0 din România utilat cu tehnologii noi: imprimante 3D, scannere 3D, roboți educaționali digitali, ochelari de realitate virtuală, software cu mii de aplicații educaționale digitale pentru toate materiile și pentru instruirea profesorilor. CÂND? Timp de două săptămâni, în perioada 5-14 august, între orele 10.00-17.30, peste 80 de elevi au participat la cursuri de învățare accelerată transdisciplinară și transgenerațională, într-un proiect pilot care merită replicat în cât mai multe școli. CUM? Participanții au trăit pentru prima dată experiența unei nave cosmice și a microgravitației în realitate virtuală (VR), au intrat în corpul uman și au descoperit vasele de sânge, globulele roșii sau leucocitele, epiderma, celulele și nucleul, atomul și ADN-ul, sistemul nervos sau osos, copiii au devenit într-o secundă turiști virtuali în lumea asta mare și spectaculoasă și au văzut Marele Zid chinezesc sau deșertul Sahara, Amazonul sau Nilul. Micii astronomi, biologi sau ghizi turistici virtuali au înțeles repede beneficiile acestei noi tehnologii de VR și au descoperit simulatorul de meserii și aplicații digitale muzeografice.

| 73


KIDS MANAGEMENT

Andreea Paul, Președintă INACO Inițiativa pentru Competitivitate Inițiatoare a Ghidului Meseriilor Viitorului

74 |

CUM AI GRIJĂ DE PISICA DE ACASĂ PRIN IOT? Elevii au intrat în lumea scanării 3D pe echipe și s-au amuzat copios când au ratat scanarea corectă a coechipierului. Trainerii voluntari au avut răbdarea de a-i instrui pe elevi și de a le explica aplicațiile practice ale acestei noi tehnologii în lumea reală. La fel și pentru blockchain, supranumită și „noua electricitate a mileniului 3” din punct de vedere al potențialului tehnologic, trainerii le-au explicat elevilor fenomenul pe înțelesul lor, cu pahare cu suc și bomboane distribuite în sistem centralizat versus descentralizat. Cum altfel să le explici copiilor un concept atât de complicat, care stă la baza Bitcoin și a altor monede digitale? Elevii cu vârste între 8 și 14 ani au intrat apoi în lumea IoT - internetul tuturor lucrurilor și împreună cu trainerii voluntari au înțeles ce înseamnă senzori, conectori și efectori în „dialogul mașinilor”, cu ajutorul unei excelente aplicații care a cucerit sufletele picilor: un sistem inteligent de monitorizare a pisicii de acasă a unuia dintre traineri, care l-a ajutat să aprindă lumina, televizorul, să verifice rezervele de mâncare și apă ale pisicii chiar din sala de curs. Apoi a apărut „prietenul”: o pisică-robot cu patru motorașe care face giumbușlucuri. Elevii au descoperit astfel formele simple de comunicare om - aparate inteligente. Creativitatea elevilor a fost antrenată în cursurile de inițiere în imprimarea 3D, împreună cu profesorul de informatică al școlii. Desenul 3D nu mai era o noutate pentru mulți, dar pentru unii elevi a fost prima creație 3D în softul XYZ printing. Pasionații de arhitectură au fost încântați să descopere că machetele lor pot fi create prin imprimare 3D, nu doar cu chibrituri și cartoane. Noile competențe digitale și tehnologice pe care elevii le deprind răspund nevoilor personale de formare profesională în plină revoluție digitală, în care lumea afacerilor, a meseriilor, organizațiile, viața de zi cu zi se schimbă radical față de ceea ce știam noi, adulții, părinții și bunicii de azi. Psihologii traineri voluntari de la BrainIQ au închis programul pilot cu un curs de antrenament mental și tehnici de învățare accelerată pentru performanțe școlare. Totul prin joacă, mișcare și multă voie bună.

ACCES GRATUIT LA EDUCAȚIA DIGITALĂ Școala exponențială este, așadar, un nou concept de pedagogie ce stimulează interesul, curiozitatea, învățarea accelerată şi creativitatea elevilor, cu ajutorul tehnologiei. Este viziunea INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, de modernizare a învăţământului din România, prin proiectul Smart Lab 4.0. Am creat în primele două şcoli din Bucureşti aceste laboratoare digitale inteligente, dotate cu ochelari de realitate virtuală, roboţi educaţionali, imprimante 3D, scannere 3D, laptopuri de ultimă generaţie, dotate cu mii de aplicații digitale educaționale inteligente pentru toate materiile. Mai avem un pas pentru a ajunge la cele 6.200 de școli din țară. Împreună, putem oferi tuturor elevilor acces gratuit la educaţie digitală, prin amenajarea câte unui laborator inteligent în fiecare şcoală din ţară și prin instruirea cadrelor didactice. Construcția unei alternative curriculare pentru învățare accelerată era pasul necesar pentru a da viață și perspective noi laboratoarelor digitale educaționale inteligente. De ce? Pentru că alfabetizarea digitală și tehnologică este azi la fel de necesară ca și alfabetizarea funcțională și nu ne mai putem permite „luxul” de a aștepta sistemul public inerțial să răspundă acestor nevoi curente. Pentru o națiune smart, avem nevoie de cetățeni smart.


Profile for Editura Cariere

Revista CARIERE no.260  

Revista CARIERE no.260->Full versions

Revista CARIERE no.260  

Revista CARIERE no.260->Full versions

Profile for cariere
Advertisement