Page 1

Andrew JONES

GLOBALIZAREA TEORETICIENI FUNDAMENTALI

Coordonator traducere:

prof. univ. dr. Corneliu Nicolescu Traducere de

Monica NeamĹŁ Sorina Pricop

2011


Andrew Jones Globalizarea: teoreticieni fundamentali Copyright © CA Publishing, 2011, pentru prezenta ediție Publicat pentru prima dată în 2010 de Polity Press, Marea Britanie Published by arrangements with Polity Press. Publicat prin înţelegere cu Polity Press. Toate drepturile pentru prezenta ediție aparțin Editurii CA Publishing. Reproducerea integrală sau parțială a textului sau a ilustrațiilor din această lucrare este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Editurii CA Publishing. Coordonator traducere: prof. univ. dr. Corneliu Nicolescu Traducere: Monica Neamţ, Sorina Pricop Redactor: Mihaela Herbel Index: Ioana Herbel Tehnoredactor, design copertă: Palkó Botond (www.palkobotond.ro)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JONES, ANDREW Globalizarea : teoreticieni fundamentali / Andrew Jones ; trad.: Monica Neamţ, Sorina Pricop. - Cluj-Napoca : CA Publishing, 2011 Bibliogr. Index ISBN 978-606-8330-00-6 I. Neamţ, Monica (trad.) II. Pricop, Sorina (trad.) 316.32(100)

Editura CA Publishing ADRESĂ: Cluj-Napoca, B-dul Eroilor 34/3 TEL: 0364-807.636 EMAIL: office@ca-publishing.ro WEB: www.ca-publishing.ro


Cuprins 1

INTRODUCERE:

IDEI GENERALE DESPRE GLOBALIZARE .................. 7 2

GÂNDIREA

SISTEMICĂ:

IMMANUEL WALLERSTEIN ........................................... 27 3

GÂNDIREA

CONCEPTUALĂ:

ANTHONY GIDDENS ...................................................... 47 4

GÂNDIREA

SOCIOLOGICĂ:

MANUEL CASTELLS ........................................................... 69 5

GÂNDIREA

TRANSFORMAŢIONALĂ:

DAVID HELD ŞI ANTHONY MCGREW ................... 91 6

GÂNDIREA

SCEPTICĂ:

PAUL HIRST ŞI GRAHAME THOMSON ................. 115 7

GÂNDIREA

SPAŢIALĂ:

PETER DICKEN ŞI SASKIA SASSEN .......................... 137 8

GÂNDIREA

POZITIVĂ:

THOMAS FRIEDMAN ŞI MARTIN WOLF .............. 161 9

GÂNDIREA

REFORMISTĂ:

JOSEPH STIGLITZ ............................................................ 185 10

GÂNDIREA

RADICALĂ:

NAOMI KLEIN, GEORGE MONBIOT ŞI SUBCOMANDANTE MARCOS ................................... 211 11

GÂNDIREA

REVOLUŢIONARĂ:

MICHAEL HARDT ŞI ANTONIO NEGRI ............... 239


12

GÂNDIREA

CULTURALĂ:

ARJUN APPADURAI ........................................................ 263 13

CONCLUZII:

REGÂNDIND GLOBALIZAREA (DIN NOU) ......... 285

NOTE ............................................................................................. 309 BIBLIOGRAFIE ........................................................................... 311 INDEX ........................................................................................... 319


1 I N T R O D U C E R E :

idei generale despre globalizare

Globalizarea şi concepte înrudite DESPRE globalizare s-au scris multe, probabil prea multe. Conceptul este atât de bine înrădăcinat în imaginaţia populară încât doar copiilor le este necunoscut. Starurile pop o menţionează în versurile lor şi o mulţime de oameni, de la politicieni la poeţi, o laudă sau o blamează pentru modul în care a schimbat toate aspectele lumii contemporane. Globalizarea a devenit atât de cunoscută încât începe să fie luată de-a gata, puţini oameni întrebându-se ce înseamnă ea de fapt sau de ce este importantă. Din punctul de vedere al studiilor academice asupra globalizării, literatura este acum atât de vastă, diversă şi (uneori) de nepătruns încât, dacă ar fi să citim fiecare rând scris pe această temă, ar trebui să ne petrecem toată viaţa întro bibliotecă. Aşadar, nu am fost surprins de faptul că unii dintre studenţii care frecventează cursul despre globalizare pe care îl predau mi-au spus că „încep să se plictisească”, pentru că trebuie să citească încă o carte despre globalizare. La fel ca în cazul conceptelor prea des folosite, prea promovate, globalizarea a ajuns


GLOBALIZAREA

la un ciclu de viaţă conceptual în care riscă să devină desuetă. Într-o astfel de situaţie, având în vedere numărul şi anvergura lucrărilor de ştiinţe sociale publicate pe această temă, apariţia încă unei lucrări de acest gen poate părea superfluă. Putem să-i privim cu indulgenţă pe cei care cred că deja s-a scris tot ce se putea scrie despre globalizare. Premisa cărţii de faţă este că acest lucru este fals şi că – mai mult – există nevoia de a stăvili avalanşa (din ce în ce mai repetitivă) de idei despre globalizare printr-o intervenţie care să reevalueze stadiul dezbaterii şi care să aducă o serie de argumente cu privire la valoarea mai mică sau mai mare a unor idei. A doua premisă a acestei cărţi este, astfel, faptul că multitudinea de studii pe tema globalizării are lipsuri în multe privinţe – analitic, teoretic şi empiric – şi că aşa-zisa „dezbatere" asupra globalizării s-a divizat în multe părţi confuze şi inconsistente. Scopul acestei cărţi corespunde, aşadar, celei de-a doua etape a unui proiect care a început atunci când am scris Dictionary of Globalization1 (Jones 2006). În procesul de coroborare a viziunilor critice şi de concepere a unui ghid de referinţă pentru dezbatere, perspectiva mea asupra anumitor concepte, puncte de vedere şi afirmaţii teoretice din literatura globalizării s-a dezvoltat. Dicţionarul nu avea pretenţia şi nici nu încerca să fie un ghid neutru al literaturii globalizării şi îşi limita critica la o identificare (deseori foarte fugitivă) a potenţialelor puncte tari şi slabe ale conceptelor şi ale teoreticienilor. Acea lucrare nu a adoptat o poziţie sau o argumentaţie atotcuprinzătoare. Această carte are, însă, acest scop, chiar dacă l-a dobândit gradual. Scriind un ghid critic al aşa-numiţilor „teoreticieni fundamentali" ai globalizării, intenţionez să urmăresc două obiective simultane şi interconectate. Primul este acela de a-i oferi cititorului o „călătorie" critică mult mai detaliată prin multe din cele mai influente şi semnificative contribuţii la gândirea despre globalizare, lucruri care nu au putut fi realizate prin Dicţionar. Scopul este de a-i furniza cititorului o imagine detaliată a principalelor argumente ale unor gânditori, organizate în jurul mai multor teme ale dezbaterii asupra globalizării. În această carte am abordat 11 tipare de gândire despre globalizare, organizate într-o abordare tematică. Organizarea cărţii în acest mod are avantaje

1

Dicţionarul de globalizare – n. trad.

8


INTRODUCERE

clare. În primul rând, permite analiza modului în care un gânditor sau un grup mic de gânditori se raportează la alţii care au abordat o temă similară sau la cadrul mai larg al dezbaterii. De asemenea, îmi permite să dezvolt mai uşor o tipologie pentru a înţelege actuala gândire asupra globalizării, în loc să mă limitez la a enumera ideile principale ale unui grup de gânditori asociaţi arbitrar. Acest lucru ne trimite la următorul obiectiv, şi anume acela de a construi o serie de argumente asupra naturii gândirii despre globalizare, asupra punctelor tari şi punctelor slabe ale diverselor perspective, asupra influenţei lor şi asupra direcţiei în care se îndreaptă teoria globalizării. Pentru a realiza acest lucru, lucrarea de faţă construieşte în mod treptat şi cumulativ o serie de argumente. Pe măsură ce evaluează principalele idei ale fiecărui gânditor sau grup de gânditori, fiecare capitol reflectă atât receptarea critică a ideilor acelui gânditor sau grup de gânditori, cât şi criticile aduse operei lor. Cu toate acestea, evaluările critice oferă baza pentru dezvoltarea argumentelor expuse în capitolul concluziv. Aceasta nu este deci un manual, întrucât capitolele sale pot constitui ghiduri critice independente pentru ideile unui teoretician sau ale unui grup, desfăşurarea argumentelor articulate se dezvoltă cu fiecare capitol, capitole care la rândul lor sunt aranjate de o manieră care să reflecte argumentele principale ale cărţii cu privire la actualul stadiu al gândirii despre globalizare. O întreprindere de acest gen a implicat inevitabil decizii referitoare la cine trebuie inclus în categoria „teoreticieni fundamentali”. Astfel de decizii sunt subiective prin natura lor şi, în consecinţă, controversate. Dacă aş pune această întrebare oricărui profesor, cercetător sau comentator al fenomenului globalizării – sau celor care se consideră activişti de primă linie – sunt convins că aş primi o mare varietate de răspunsuri. Persoanele pe care le consideri „teoreticieni fundamentali” depind foarte mult de cine, ce şi unde eşti. Acest lucru este valabil pentru multe subiecte de analiză, dar când e vorba de tema „globalizării” cred că diversitatea de opinie e mai mare decât în alte cazuri. Astfel, gânditorii incluşi în această carte nu pot reprezenta în niciun caz un grup definitoriu. În timp ce eu am ales să mă concentrez pe un anumit gânditor în ce priveşte o anumită temă, alţii ar fi putut alege pe altcineva. De asemenea, temele nu reprezintă un cadru exhaustiv pentru conceptualizarea dezbaterii asupra globalizării. Există şi alte teme

9


GLOBALIZAREA

care merită atenţie şi care vor ajunge în centrul atenţiei în viitor. Dacă dimensiunea acestei cărţi ar fi fost mai mare, ar fi putut fi cuprinşi mai mulţi gânditori, de exemplu la temele care se referă la mediu sau reglementare. Lista temelor trebuie, totuşi, să se oprească undeva. Teoreticienii incluşi în această carte trebuie aşadar priviţi ca exponenţi ai temelor majore din dezbaterea asupra globalizării, întrucât argumentele s-au dezvoltat înspre o paletă mai largă de teoreticieni. În acest sens, cartea marchează un traseu care îi va oferi cititorului o înţelegere detaliată a fiecărei dimensiuni tematice a gândirii asupra globalizării în contextul chestiunilor conceptuale şi teoretice care rezonează în dezbaterea asupra globalizării. Cu toate acestea, înainte de a putea începe această „călătorie” şi de a introduce principalele teme şi principalii gânditori, este necesar să examinăm atent ceea ce (sperăm că pentru mulţi cititori) va reprezenta parţial baza comună în relaţie cu parametrii definiţionali, teoretici şi conceptuali ai globalizării ca obiect al analizei noastre.

Definirea şi teoretizarea globalizării PROBLEMA definiţiei rămâne discutabilă în dezbaterea asupra globalizării. Cea mai generală definiţie a globalizării este „interconectarea şi inter-relaţionarea crescândă a tuturor aspectelor societăţii”. Dincolo de această concepţie foarte largă – care împlineşte un deceniu şi jumătate de discuţie – literatura oferă fără îndoială o gamă semnificativă de definiţii concurente. Parţial, aşa cum deplânge Nick Bisley (2007) în cea mai recentă evaluare a dezbaterii, această varietate este una dintre consecinţele unei gândiri confuze. Varietatea se mai datorează fără îndoială diferenţelor semnificative de perspective filozofice care stau la baza poziţionărilor disciplinare ale acestor gânditori. Aşa cum arată Bisley, pe bună dreptate, „în studierea globalizării, contextul este totul” (ibidem: 2). Doresc, astfel, să fac trei propuneri în legătură cu „peisajul” descriptiv din jurul globalizării.

10


INTRODUCERE

În primul rând, în gândirea academică există diferenţe epistemologice care influenţează definiţiile globalizării. Epistemologia se referă la un cadru de asumpţii în care sunt construite conceptele şi cunoaşterea. Un cadru marxist, de exemplu, este un tip de epistemologie a ştiinţelor sociale. Cu privire la dezbaterea asupra globalizării, principala chestiune epistemologică distinctivă se referă la contrastul dintre dintre abordările mai „moderne” şi structuraliste ale problemelor ştiinţifice – derivate din teoriile sociale şi economice clasice – şi abordările „postmoderne” şi poststructuraliste. Prima abordare tinde să presupună că sistemele, procesele şi structurile coerente pot fi utilizate ca unităţi de analiză a lumii sociale, în timp ce cea de-a doua pune la îndoială faptul că astfel de entităţi există şi îşi concentrează atenţia pe fluxuri, reţele, relaţii şi interacţiuni. Există, totuşi, multă diversitate în articularea acestei diviziuni. În al doilea rând, există chestiunea contextului disciplinar. Mai multe discipline ale ştiinţelor sociale sau anumite subdomenii ale acestor discipline (economie, sociologie, ştiinţe politice, relaţii internaţionale etc.) au caracteristici epistemologice comune. Mai mult, disciplinele au obiecte de interes diferite, care determină atitudini diferite în disputele care apar, precum şi utilizarea de abordări empirice diferite. Consecinţa asupra definiţiilor globalizării este faptul că unele părţi ale literaturii se concentrează adesea pe definiţia mai restrânsă a globalizării, care s-a aflat în centrul atenţiei într-o anumită disciplină. În al treilea rând, există în continuare o tensiune în dezbaterea asupra globalizării (în mare parte ca o consecinţă a primelor două tipuri de probleme): reuşeşte sau nu conceptul de „globalizare” să surprindă un fenomen singular, identificabil, care să fie relevant şi aplicabil multitudinii de transformări cu care este asociat? Pe de o parte, gânditori precum Anthony Giddens (discutat în capitolul al treilea) susţin că globalizarea poate fi înţeleasă ca un proces generalizat legat de modernitate şi că poate fi identificată în aproape fiecare dimensiune a vieţii contemporane. Astfel, globalizarea nu este o evoluţie neaşteptată în istoria umanităţii, ci una care a devenit tot mai pronunţată începând cu jumătatea secolului XX. Pe de altă parte, mulţi dintre gânditorii „populari” pro şi antiglobalizare pe care această carte îi va lua în considerare – precum Thomas Friedman, Martin Wolf şi Naomi Klein – utilizează o

11


GLOBALIZAREA

definiţie mult mai restrânsă, care priveşte globalizarea ca pe un fenomen politico-economic apărut după cele două războaie mondiale. Deşi un consens cu privire la definiţia globalizării există doar la nivel general, situaţia se prezintă sensibil mai bine când vine vorba de teoria globalizării. Diferenţele epistemologice şi disciplinare identificate au produs, de asemenea, o gamă largă de cadre teoretice de înţelegere a globalizării. Vom întâlni un număr semnificativ de cadre teoretice în următoarele capitole, dar trebuie să reiterăm şi aici ideea mea anterioară conform căreia teoriile contemporane ale globalizării se sprijină pe patru cuplete filosofice majore (Jones 2006). În timp ce anumiţi gânditori pun accentul în grade diferite pe aceste patru dimensiuni, ele reprezintă principalele „blocuri” filosofice în jurul cărora sunt construite teoriile globalizării ca fenomen mondial. Prima, şi cea mai importantă, se referă la spaţiu şi timp. Mulţi gânditori menționați în această carte susţin că globalizarea determină, la cel mai elementar nivel, o transformare în natura experienţei noastre şi a celor din jur asupra spaţiului şi timpului. Anthony Giddens a adus una din cele mai importante contribuţii în acest sens. El susţine că viaţa modernă este caracterizată de extinderea percepţiei asupra spaţiului şi timpului – un proces pe care acesta îl numeşte „distanţare spaţio-temporală”. Relaţiile sociale se „întind” în toate formele lor, proces facilitat de tehnologia informaţională şi a comunicaţiilor, de media globală şi de transport. Aceasta este, în opinia lui Giddens, o trăsătură a modernităţii şi o schimbare fundamentală în natura sistemelor sociale. De fapt, globalizarea este un proces care implică reorganizarea şi reconfigurarea radicală a relaţiilor dintre indivizi, grupuri şi organizaţii astfel că, indiferent dacă indivizii devin sau nu mai mobili la nivel global, mai mulţi factori de influenţă le afectează vieţile de la distanţă. Concepţia lui Giddens asupra compoziţiei spaţio-temporale a globalizării influenţează în mare măsură gândirea lui David Held şi a lui Anthony McGrew (capitolul 5). Teoriile lui Manuel Castells asupra economiei informaţiei globale (capitolul 4) sunt şi ele bazate pe argumente care se referă la impactul informaţiei şi a tehnologiilor comunicaţiilor asupra percepţiei asupra timpului şi spaţiului.

12


INTRODUCERE

Cea de-a doua dimensiune, care se referă la globalizare ca fenomen spaţio-temporal, are legătură şi cu două concepte spaţiale pe care teoreticienii globalizării le utilizează ca blocuri teoretice: teritoriul şi dimensiunea. În cazul primului, teoreticieni precum Giddens au afirmat că experienţa proceselor de globalizare este caracterizată prin ceea ce el numeşte „deteritorializare”. Acesta este punctul în care relaţiile sociale devin „detaşate” de locurile lor de origine şi se transferă în locuri noi (reteritorializare). Arjun Appadurai (capitolul 12) şi alţi gânditori culturali ai globalizării folosesc adesea conceptul de deteritorializare. Cu toate acestea, chestiunile legate de teritoriu se regăsesc şi în gândirea spaţială mai explicită a unor teoreticieni precum Saskia Sassen (capitolul 7), care consideră că globalizarea are un caracter „transfrontalier”. Mai mult, transformarea relaţiei dintre practicile sociale şi teritoriu este conceptualizată adesea ca fiind constituită din mai multe dimensiuni. Dezbaterile abstracte asupra globalizării au încercat să utilizeze un cadru multidimensional (local, naţional, regional, global) pentru a înţelege transformarea relaţiilor sociale într-o lume globalizată. Cel de-al treilea cuplet conceptual al teoriei globalizării este cel al sistemului şi al structurii. Dezvoltând o teorie unificată a globalizării, diverşi gânditori au afirmat că globalizarea este un fenomen al sistemului global şi apare la nivel structural în lumea contemporană. Nivelul tot mai ridicat al interconectării este o trăsătură a societăţii globale care apare dincolo de dimensiunea indivizilor sau a grupurilor mici şi are legătură cu interacţiunile de dimensiune medie din lume – prin care teoreticienii se referă adesea la state-naţiuni din sistemul statal internaţional sau forţe de piaţă din sistemul comercial global. Opera lui Immanuel Wallerstein, care este tratată în următorul capitol, este un exemplu relevant al unei astfel de gândiri. În timp ce indivizii, în multitudinea lor, constituie sistemul, organizaţiile şi interacţiunile colective mai mari sunt (mai) importante în explicarea globalizării contemporane. În al patrulea rând, sunt conceptele de proces şi influenţă. Globalizarea este considerată procesuală prin natură, cu toate că nu constituie un singur proces, ci mai multe, potrivit lui Giddens şi lui Castells. Held, McGrew şi coautorii lor merg mai departe şi susţin că globalizarea corespunde unui număr de patru procese majore spaţio-temporale: extinderea relaţiilor sociale (extensie),

13


GLOBALIZAREA

intensitatea crescândă a schimburilor (intensificare), accelerarea fluxurilor globale (velocitate) şi propensitatea impactului interconectării globale. Acestea sunt procesele-cheie care, în opinia lor, caracterizează atât faza contemporană a globalizării, cât şi fazele istorice incipiente. Nu toţi teoreticienii consideră, însă, că globalizarea este un proces sau o serie de procese. Principalul dezacord provine din modul în care sunt înţelese puterea şi influența. Pentru cei care se inspiră din tradiţiile filosofice reprezentate de gânditori radicali precum Michael Hardt şi Antonio Negri (capitolul 11), o conceptualizare procesuală a globalizării implică o coerenţă şi rigiditate a influenței în lumea contemporană care nu există în realitate. Relaţiile de putere şi de influență socială care determină interconectarea globală sunt inconsistente din acest punct de vedere şi uneori funcţionează pentru a produce o întrerupere.

Dezbaterea în continuă evoluţie asupra globalizării ORIGINILE dezbaterii asupra globalizării sunt acum foarte bine documentate. În timp ce dezbaterile despre globalizare „au părut să înflorească mai degrabă brusc la începutul anilor ’90” (Bisley 2007: 11), este clar că utilizarea academică a termenului a avut antecedente în anii ’60 sau chiar mai devreme. Momentul apariției termenului este – şi el – subiect de dezbatere, dar referinţe pot fi regăsite în publicaţiile de limbă engleză de la sfârşitul anilor ’50 (Herod 2009). Cu toate acestea, pentru scopul nostru, aşa cum am subliniat anterior (Jones 2006), pot fi identificate trei origini academice ale utilizării curente a termenului. Prima este teoria afacerilor şi a managementului din anii ‘60. Unii dintre experții managementului şi membrii şcolilor americane de business au publicat manuale care tratau modul în care putea fi realizată şi îmbunătăţită competitivitatea marilor companii multinaţionale americane. Acesta era la acea vreme un domeniu nou, de ultimă oră. Prin anii ’70, câţiva teoreticieni au început să argumenteze că

14


INTRODUCERE

firmele trebuiau mai degrabă să îşi extindă operaţiunile la scară globală, în loc să-şi multiplice operaţiunile la scară naţională. Importanţi gânditori din domeniul managementului au început să se refere la acest proces prin termenul de „globalizare”, iar în anii ’80 acesta a devenit unul din conceptele cheie cele mai în vogă, apărând şi în literatura academică din domeniul managementului şi în literatura de business. A doua origine este un set de contribuţii academice din teoria socială şi culturală, care datează, la fel, din anii ’60. Cea mai importantă dintre acestea este ideea lui Marshall McLuhan de „sat global”, care încerca să capteze modul în care modernitatea dezvolta societatea globală integrată prin intermediul unor noi forme de comunicare. Importante sunt şi conceptele care s-au născut din înflorirea mişcării ecologiste care a început să propage o înţelegere conceptuală a Pământului şi a resurselor sale naturale ca o entitate finită. Primele imagini ale Pământului din spaţiu, alături de fotografiile realizate de pe orbita Lunii, cu un Pământ îndepărtat şi mic, au oferit un elan substanţial al ideii că membrii societăţii umane trăiesc împreună, interconectaţi. De asemenea, teza „Gaia” (Lovelock 1979), bazată pe ecologie, a lui James Lovelock, a prezentat un set de argumente despre natura mediului global şi a potenţialelor consecinţe negative ale societăţii umane şi ale dezvoltării asupra mediului. Ideea unui „Pământ-navă spaţială” continuă să rezoneze fără îndoială în dezbaterea din jurul mediului global actual. Cea de-a treia origine, dar nu mai puţin importantă decât celelalte, este reprezentată de mai multe scrieri din domeniul economiei politice şi al ştiinţelor sociale care au tratat dezvoltarea economică şi politica internaţională de după cel de-al Doilea Război Mondial. În anii ’60, mai multe părţi ale teoriei academice au îmbrăţişat o paradigmă a „dezvoltării ca modernizare”, care caracterizase abordarea instituţiilor Bretton Woods faţă de lumea în curs de dezvoltare. Multe s-au inspirat din teoriile sociale, politice şi filosofice clasice, inclusiv cele ale lui Marx, Weber şi Durkheim. Printre predecesorii notabili ai teoriilor globalizării se numără Andre Gunder Frank (Frank 1966) şi teoria sa asupra „dezvoltării dependente”, care afirmă că Lumea a Treia a fost ţinută într-un stadiu de subdezvoltare de către ţările capitaliste de prim rang. Primul nostru teoretician-cheie – Immanuel Wallerstein – a

15


GLOBALIZAREA

îmbrăţişat această abordare, propunând o „teorie a sistemului mondial” marxistă, caracterizată de relaţii centru-periferie şi care susţinea că sistemul mondial capitalist începuse să aibă „anvergură globală” în timpul secolului XX (Wallerstein 1979). Globalizarea a devenit un termen oficial al acestor scrieri şi sfere de discuţie doar de la sfârşitul anilor ’80. Au început să apară legături între disciplinele academice, iar jurnaliştii au început să folosească acest cuvânt. Acest lucru s-a „catalizat” odată cu sfârşitul Războiului Rece şi cu „triumful capitalismului pieţei libere”. Procesul s-a accelerat în anii ’90, când utilizarea termenului de globalizare a luat amploare, în primul rând în numeroase articole academice, iar apoi în titluri de carte şi în ziare. La mijlocul anilor ’90, cuvântul a încetat să facă parte din jargon şi a început să fie prezent pe Internet şi în media populară. Pătrunderea lui în toate limbile importante şi în utilizarea cotidiană a fost probabil asigurată atunci când protestele de masă de la summiturile G8 au fost atribuite mişcării „anti-globalizare” de la sfârşitul anilor ’90. Fireşte, scrierile academice din 1990 încoace au abundat de gânditori care au încercat să furnizeze o istorie sau un comentariu asupra evoluţiei dezbaterii asupra globalizării. Cea mai influentă rămâne caracterizarea clasică realizată de David Held şi de coautorii săi (1999) cu privire la trei „şcoli de gândire”: adepţii hiperglobalizării, scepticii şi transformaţionaliştii. Vom examina amănunţit această tipologie în capitolul 5, dar, pe scurt, ei susţin că adepţii hiperglobalizării consideră că globalizarea este conceptulcheie care defineşte o nouă epocă în istoria umanităţii şi propun o lume fără graniţe, în care activitatea economică devine denaţionalizată. Din contră, Held et alli subliniază ideea a ceea ce ei denumesc şcoala sceptică, ce susţine că acest concept a fost prea des menţionat şi că este, în mare parte, un mit – cel puţin în forma extremă prezentată de hiperglobalişti. Doi gânditori importanţi adepţi ai acestei şcoli sunt Paul Hirst şi Grahame Thompson, a căror operă o vom studia în capitolul 6. În acest stadiu incipient este însă suficient să arătăm că Held et alli caută să depăşească aceste poziţii polarizate din dezbaterea asupra globalizării din anii ’90 prin dezvoltarea unei a treia şcoli de gândire, pe care o denumesc şcoala transformaţională. Această şcoală de gândire se bazează în mare parte pe gândirea lui Anthony Giddens, ale cărui idei le vom studia în capitolul 3. Acesta susţine că globalizarea este forţa dominantă

16


INTRODUCERE

din spatele schimbărilor sociale, politice şi economice rapide care remodelează societăţile moderne şi ordinea mondială. El admite unele din criticile aduse de sceptici, dar afirmă că există dovezi empirice suficiente pentru a susţine ideea că procesele de globalizare nu au precedent în istorie şi că globalizarea este o forţă de transformare puternică. Aşa cum voi argumenta în capitolul 5, contrar criticilor aduse tipologiei lui Held et alli, poziţia lor corespunde mai degrabă unei poziţii „post-transformaţionaliste” decât unei simple adoptări a principalelor trăsături ale şcolii transformaţionale pe care le identifică. Cu toate acestea, încercările de a introduce dezbaterea asupra globalizării într-un cadru tipologic nu au încetat odată cu contribuţia lui Held et alli. Este utilă şi viziunea mai recentă a lui Nick Bisley (2007) cu privire la dezbaterea în continuă evoluţie – vezi Figura 1.1 – care diferenţiază fazele cronologice ale dezbaterii în funcţie de modul în care este caracterizată globalizarea. Abordarea sa are baze comune cu Held et alli în primele patru faze, dar situează şcolile identificate de aceştia într-un context mai larg. Bisley critică şi tendinţa abordării lui Held et alli de a „subţia linia de demarcaţie dintre evaluările teoreticienilor asupra naturii globalizării, cauzele şi efectele acestora” (ibidem: 18). Mai mult, în concepţia lui Bisley, Held et alli sunt şi ei identificaţi ca parte a unei a patra faze, care are rădăcini comune cu Manuel Castells (capitolul 4) şi Jan Arte Scholte (vezi Scholte 2004), precum şi cu contribuţiile cu caracter mai degrabă jurnalistic ale lui Naomi Klein (capitolul 10) şi Joseph Stiglitz (capitolul 9). Bisley sugerează că acest lucru a fost urmat în ultimul deceniu de o a cincea fază, dominată de contribuţii care încercau să apere globalizarea de criticii săi. El include, ca exemple ale acestei faze, contribuţiile jurnalistice ale lui Martin Wolf şi Thomas Friedman, pe care le vom trata în capitolul 8.

17


GLOBALIZAREA

Faza dezbaterii

Caracteristici

1. Sfârşitul anilor ‘80

Globalizarea este identificată ca un proces Giddens (1990), Harvey care determină (1989), Featherstone schimbări radicale în (1990), Luard (1990) domeniul social

Afirmaţii despre amplificarea 2. De la începutul şi până la jumătatea anilor globalizării, ele intră în prim-plan; apar şi ‘90 principalele contestaţii

3. Sfârşitul anilor ‘90

Afirmaţiile despre globalizare sunt contestate teoretic, empiric şi politic

Consolidarea globalizării prin studiile 4. Începutul anilor 2000 care au setat parametrii, dar şi ca loc de contestare politică 5. Mijlocul anilor 2000

Meritele globalizării sunt apărate deschis în faţa criticilor

Exemple

Ohmae (1995), Giddens (1994), Camilieri şi Falk (1992), Albrow (1996), McGrew şi Lewis (1992), Scholte (1993) Weiss (1998), Garrett (1998), Hirst şi Thompson (1996), Rodrik (1997), Hoogvelt (1997) Held et al. (1999), Scholte (2000), Castells (1996, 1997, 1998), Klein (2000), Stiglitz (2002) Bhagwati (2004), Wolf (2004), Legrain (2002), Friedman (2005)

Figura 1.1 Evoluţia dezbaterii asupra globalizării Sursa: N. Bisley (2007), Rethinking Globalization, Palgrave Macmillan.

Clasificarea cronologică a „fazelor” dezbaterii, precum şi diferenţierea şcolilor de gândire sunt fără îndoială utile, dar este nevoie de precauţie în dezvoltarea acestor tipologii. Argumentul pe care îl voi avansa în această carte este faptul că dezbaterea asupra globalizării rămâne mai fracturată decât o sugerează aceste încercări de clasificare şi că există nevoia unor critici mai nuanţate cu privire la mulţi dintre aceşti gânditori „înregimentaţi” într-una din „şcoli” sau „faze”. Cu toate că elementele de consens din cadrul dezbaterii sunt identificabile, diferenţele de opinie – care se sprijină pe diferenţe epistemologice importante – abundă încă în gândirea

18


INTRODUCERE

asupra globalizării. Este, astfel, util, cel puţin ca un pas introductiv, să luăm în considerare punctele în care există un anumit acord şi cele în care persistă diferenţele. Acest lucru ar trebui să ofere o hartă conceptuală în urma studierii operei diverşilor gânditori în capitolele ce urmează.

Stadiul actual al gândirii asupra globalizării DEZBATEREA asupra globalizării rămâne cât se poate de valabilă. Dacă cea mai recentă „fază” a fost caracterizată de o apărare viguroasă a globalizării, aşa cum sugerează Bisley, atunci această „apărare” a devenit mai mult ca niciodată subiectul dezbaterii începând cu criza economică ce a început în 2007. Contribuţiile recente la dezbatere au început (din nou) să sugereze că „globalizarea s-a încheiat” deoarece tendinţele protecţioniste din rândul statelor-naţiune îi ameninţă „progresul”. O astfel de afirmaţie rămâne la fel de problematică precum afirmaţiile similare anterioare ei, dar poate fi de ajutor în concentrarea mai coerentă a dezbaterii viitoare pe zone de consens, respectiv de dezacord. Cu toate acestea, pentru scopul acestei cărţi este util să luăm în discuţie aceste două chestiuni aici. În ciuda tipologiilor care subliniază diferenţele dintre şcolile de gândire, susţin că stadiul dezbaterii asupra globalizării este caracterizat de cel puţin trei zone de consens în care teoreticieni fundamentali sunt de acord asupra unei chestiuni (sau cel puţin au argumente similare). Prima zonă se referă la dezvoltarea istorică a globalizării. În timp ce fazele incipiente ale literaturii „hiperglobaliste” din anii ’80 şi ’90 au prezentat globalizarea ca o modificare fără precedent în natura economiei şi societăţii umane, majoritatea teoreticienilor fundamentali ai globalizării sunt de acord acum că globalizarea face parte dintr-un proces mult mai lung de integrare societală. Abordarea sistemului mondial a lui Wallerstein oferă o bază importantă şi consistentă pentru a privi globalizarea contemporană ca o continuare a tendinţelor mai vechi, dar gânditori precum Giddens şi Held et alli consideră că forme de

19


GLOBALIZAREA

interconectare la nivel global au existat încă din perioada romană sau chiar dinaintea ei. Răspunsul sceptic al teoreticienilor precum Hirst şi Thompson la descrierea globalizării din perspectivă economică realizată de hiperglobalişti a făcut dificilă dezvoltarea argumentului conform căruia economia globală a ultimilor 30 de ani nu şi-a avut rădăcinile în manifestările incipiente ale economiei capitaliste mondiale. În al doilea rând, un mare număr de teoreticieni ori susţine, ori cel puţin pare să accepte că, indiferent cum este definită, globalizarea contemporană este ceva „nou”. Problema a ceea ce „este” nou în era contemporană a globalizării rămâne un punct controversat, dar există în literatura de specialitate un consens tot mai mare cu privire la ideea că acest concept este justificat pentru a distinge forma diferită de integrare societală din ultimele decenii. În acest sens, în timp ce mulţi ar pune la îndoială ideile lui Giddens şi ale lui Held et alli, conform cărora aceasta este o transformare nouă cuprinzând toate aspectele vieţii umane, majoritatea teoreticienilor prezentaţi în această carte subscriu poziţiei că o trăsătură a globalizării contemporane diferă din punct de vedere calitativ de alte perioade. Pentru Castells, de exemplu, acest lucru îşi are originile în implicaţiile modificărilor tehnologice asociate cu revoluţia informaţională, în timp ce Friedman pune accentul pe diferenţele cheie care au apărut la nivel de firme şi de modul lor de operare şi organizare (chiar dacă este vorba şi de tehnologie). Cu toate acestea, oricare ar fi perspectiva, se pare că apetitul din dezbaterea asupra globalizării (în comparaţie cu anii ’90) pentru argumentul articulat de Hirst şi Thomson – conform căruia conceptul de globalizare are un impact complex asupra statelornaţiune şi a altor unităţi politice – pierde teren. În timp ce scepticii şi transformaţionaliştii au criticat ideile hiperglobaliştilor despre sfârşitul statelor-naţiune şi despre lumea fără graniţe în anii ’90, puţini gânditori continuă acum să adere la această poziţie. Teoreticieni din cadrul ştiinţelor politice, precum Giddens, Held şi McGrew, susţin că globalizarea determină o mare varietate de schimbări în contextul în care se află statele naţiune, determinând de asemenea nevoia de modificare a rolului statelor în secolul XXI. Scrierile lui Dicken şi Sassen referitoare la firmele transnaţionale şi oraşe-regiuni nu fac altceva decât să întărească acest punct de vedere. Chiar şi gânditorii pro-globalizare, precum Wolf sau

20


INTRODUCERE

Friedman – care au moştenit, într-o oarecare măsură, „învelişul” hiperglobalist – acceptă faptul că statele rămân un actor important în dezvoltarea interconectării globale. Cu toate acestea, dacă toată lumea ar fi de acord, discuţia asupra globalizării nu ar mai fi o dezbatere. În ceea ce priveşte analiza din această carte, este crucială încercarea de a identifica zonele principale de dezacord şi chestiunile problematice din dezbaterea asupra globalizării. Acestea sunt numeroase şi în „călătoria” noastră vom întâlni multe astfel de zone. Cu toate acestea, pentru a ne atinge scopul ne este de ajutor să relevăm trei mari arii problematice, care reprezintă cele mai importante diferenţe dintre teoreticienii pe care îi vom lua în discuţie. Prima zonă unde întâlnim diferenţe este aceea a întrebării (aproape) evidente dacă globalizarea are un caracter singular şi dacă poate fi considerată „sistemică” sau „procesuală”. Această problemă se află în centrul epistemologic al oricărei discuţii din teoria globalizării. În cazul multora dintre teoreticienii modernişti şi structuralişti pe care îi vom întâlni, răspunsul la aceste chestiuni este unul afirmativ. Lucrările lui Wallerstein oferă argumentele iniţiale pentru a considera globalizarea un fenomen care se dezvoltă într-un sistem global unic prin argumentul său conform căruia „un sistem care cuprinde toată lumea a căpătat o anvergură globală”. Un astfel de fundament conceptual a avut influenţe asupra muncii lui Giddens, care a luat, probabil, cea mai îndrăzneaţă poziţie în conceperea globalizării ca proces transformator singular sau ca un set de procese (Giddens 1999), iar poziţia lui Held et alli se extinde şi dezvoltă un cadru teoretic bazat pe aceeaşi premisă. Cu toate acestea, mai mulţi teoreticieni-cheie sunt mai evazivi sau critici evidenţi ai ideii că globalizarea are un caracter singular. Pe lângă criticile aduse operei lui Giddens ca fundament al unei teorii a globalizării, voi susţine de asemenea că, în timp ce Castells se preocupă de diferite procese de interconectare, gândirea sa este mai evazivă cu privire la măsura în care aceste procese corespund unui singur sistem coerent sau unui singur fenomen care poate fi captat în întregime în ideea de globalizare. La fel, Dicken şi Sassen, cu toate că utilizează într-o oarecare măsură idei sistemice, subliniază şi complexitatea dinamismului dezvoltării economice sau urbane. Probabil cea mai problematică dintre „meta-teoriile” globalizării este cea a unor teoreticieni culturali precum Appadurai, ale cărui

21


GLOBALIZAREA

lucrări referitoare la interconectarea culturală destabilizează orice concepţie simplistă conform căreia globalizarea ar fi un tip de proces comun. O a doua zonă de dezacord este dezbaterea asupra următorului aspect: este globalizarea un fenomen pozitiv sau unul negativ? În mod cert, acest lucru depinde mult de politica cunoaşterii şi de poziţia din care gânditorii abordează subiectul. Cu toate acestea, este interesant faptul că clasificarea dezbaterii asupra globalizării realizată atât de Held et alli, precum şi de Bisley – în jurul ambelor şcoli de gândire şi faze – reflectă parţial câte o perspectivă dominantă. De exemplu, adepţii hiperglobalizării şi cei din a doua fază au puncte de vedere pozitive asupra globalizării, în timp ce scepticii şi cei din a treia fază au mai degrabă puncte de vedere negative. Cea de-a cincea fază a lui Bisley este caracterizată de gânditori precum Wolf şi Friedman, ale căror lucrări corespund unui val de „gândire pozitivă” despre globalizare. Astfel, ar trebui să fie clar că multe dintre ideile-cheie referitoare la globalizare încearcă să fie obiective. Held et alli fac o încercare semnificativă de a crea un cadru teoretic obiectiv de înţelegere a globalizării în tradiţia ştiinţelor politice, dar mulţi gânditori – din lumea academică şi din afara ei – continuă să adopte o poziţie subiectivă. Dacă Wolf şi Friedman consideră că globalizarea este în general un lucru bun, gânditori radicali precum Klein, Hardt sau Negri sunt de altă părere. Semnificativă este, astfel, munca angajată politic a lui Stiglitz, care a reuşit probabil cel mai bine să dezvolte o cale de mijloc între punctele de vedere încă puternic polarizate ale dezbaterii. În al treilea rând, există multe neînţelegeri asupra elementelorcheie care antrenează globalizarea. Dezbaterea continuă (uneori aproape automat) să rămână centrată pe aspectul economic. Majoritatea gânditorilor acceptă faptul că integrarea economică globală a fost un factor important în producerea globalizării, iar importanţa sa este evidenţiată de lucrările lui Dicken, Sassen Held et alli sau ale lui Friedman. Cu toate acestea, diferenţele de opinie abundă cu privire la importanţa politicii, a instituţiilor, tehnologiei sau a culturii în sporirea interconectării societale. Teoreticieni ai globalizării precum Giddens sau Held et alli consideră că procesul este condus de multiplele transformări din viaţa umană, astfel că este dificil să indicăm un singur factor-cheie determinant. Alţi specialişti în ştiinţe politice, precum Hirst sau Thompson, pun un

22


INTRODUCERE

accent mai mare pe rolul instituţiilor politice, inclusiv al statelor naţiune, în dezvoltarea interconectării (sau dimpotrivă). Spre deosebire de aceştia, pentru Castells este clar că modificările tehnologice – în principal ale tehnologiilor informaţionale şi de comunicare – sunt un factor crucial. Mai mult, pentru unii gânditori radicali marxişti precum Klein, Hardt sau Negri, globalizarea este o manifestare a exploatării injuste caracteristice sistemului capitalist global. Hardt şi Negri susţin că globalizarea este sinonimă cu o nouă formă de imperialism (non-statal), lucru contestat de mulţi alţi teoreticieni pe care îi vom aborda.

Structura acestei cărţi DUPĂ ce am identificat punctele majore ale dezbaterii asupra globalizării, suntem pregătiţi să trecem la examinarea profundă a ideilor teoreticienilor. Restul cărţii este, astfel, organizat în 11 capitole tematice, fiecare urmat de o concluzie. În următorul capitol, voi începe prin a trata „gândirea sistemică”. Aici, punctul central este unul din primii teoreticieni ai globalizării, sociologul Immanuel Wallerstein, mai precis abordarea sa marxistă a „sistemului mondial”, dezvoltată începând cu anii ’70. În capitolul respectiv voi arăta că abordarea lui Wallerstein constituie o bază importantă a teoriilor mai explicite ale globalizării care s-au dezvoltat începând cu sfârşitul anilor ’80. Mai mult, voi afirma că munca sa este importantă prin aceea că propune o serie de întrebări fundamentale: dacă se poate sau nu dezvolta o teorie sistemică şi generalizată a globalizării. Această discuţie marchează cadrul analizei „gândirii conceptuale” a sociologului Anthony Giddens. Capitolul examinează argumentul lui Giddens conform căruia modernitatea „este inerent globalizatoare” şi că globalizarea reprezintă un proces spaţio-temporal ce poate fi identificat în fiecare aspect major al vieţii sociale contemporane. Capitolul 4, care se referă la „gândirea sociologică”, tratează ideile unui alt sociolog influent – Manuel Castells – şi concepţia sa asupra economiei informaţionale globale, a societăţii-reţea şi a „spaţiului fluxurilor”. În capitol voi sublinia importanţa muncii lui Castells în dezvoltarea acestor concepte utile. Cu toate acestea, principala limitare 23


GLOBALIZAREA

a gândirii sale este faptul că se bazează pe schimbările tehnologice – manifestate în primul rând prin revoluţia informaţională –, pe care le consideră instrumentul explicativ principal pentru înţelegerea globalizării. Voi afirma, în finalul capitolului, că revoluţia informaţională constituie baza unei explicaţii cuprinzătoare a naturii interconectării globale contemporane. O astfel de temă este prezentă şi în capitolul 5, care are în centru doi gânditori – David Held şi Anthony McGrew – a căror „gândire transformaţională revizuită” despre globalizare reprezintă una din cele mai ambiţioase şi comprehensive încercări de a dezvolta o teorie generală a globalizării. În acest capitol este detaliată polarizarea dezbaterii din anii ’90 asupra globalizării în jurul a trei şcoli de gândire: (hiper)globalistă, sceptică şi transformaţională. Sunt evaluate şi argumentele celor doi în favoarea „abordării transformaţionaliste revizuite” în teoretizarea globalizării. Cu toate acestea, capitolul sugerează că, deşi cadrul lor de conceptualizare a globalizării poate trece peste unele probleme întâmpinate de alţi „metateoreticieni” ai globalizării, el are totuşi limite şi nu ar trebui privit ca un panaceu. Mai departe, capitolul 6 tratează în detaliu „gândirea sceptică”, studiind opera lui Paul Hirst şi a lui Grahame Thompson. Held et alli iau caracterizat pe Hirst şi Thomson ca făcând parte din „şcoala sceptică”, acest capitol încercând să demonstreze că aceasta este o simplificare şi o interpretare greşită a contribuţiei lor. Capitolul afirmă că analiza lui Thomson şi Hirst continuă să ofere o critică empirică referitoare tocmai la validitatea dezvoltării teoriei globalizării şi că, deşi unele aspecte ale argumentului lor pot fi exagerate, multe componente ale expunerii lor detaliate despre continua importanţă a organizaţiilor şi instituţiilor de la nivel naţional pun la îndoială nu numai abordarea meta-teoretică tranformaţionalistă revizuită asupra globalizării a lui Held et alli, ci şi retorica hiperglobalistă de la începutul anilor ’90. Capitolul 7 tratează o altă parte a literaturii despre globalizare, examinând doi „gânditori spaţiali” – Peter Dicken şi Saskia Sassen – a căror muncă s-a concentrat pe economia globală şi pe sistemul global urban. Examinând ideile lor despre geo-economia globalizată şi despre reţelele globale urbane, capitolul arată că aceşti gânditori au adus în discuţie un set de concepte şi teorii spaţiale care lipseau în mod curios din prima linie a literaturii – exceptându-l pe Castells. Conceptele lor de reţele, circuite şi încapsulare reprezintă încercări importante de a dezvolta şi aprofunda ideile teoretice referitoare la distanţarea spaţio-

24


INTRODUCERE

temporală pe care gânditori precum Giddens, Held, McGrew şi chiar Castells doar o schiţează în cei mai largi termeni. Capitolul 8 extinde câmpul literaturii despre globalizare în măsura în care tratează gândirea „populară” sau pe cea „jurnalistică” pozitivă. Capitolul examinează ideile a doi jurnalişti importanţi – Thomas Friedman şi Martin Wolf – care au avut intervenţii majore în dezbaterea asupra globalizării, susţinând ferm că globalizarea economică din zilele noastre este un fenomen benefic şi de dorit. Capitolul afirmă că argumentelor lui Friedman despre „lumea aplatizată”, cu toate că sunt influente şi empirice, le lipseşte o concepţie clară asupra rolului actorilor sociali dincolo de aceste povestiri anecdotice. De asemenea, gândirea lui Wolf se dovedeşte adesea persuasivă în argumentarea unora dintre beneficiile aduse de globalizarea economică neoliberală, însă capitolul sugerează că jurnalistul are prea multă încredere în teoriile clasice ale pieţei şi în argumentele acestora referitoare la capacitatea pieţei de a produce rezultate sociale progresiste. Mai mult, capitolul sugerează că, prin caricaturizarea criticilor radicali ai globalizării, Wolf ignoră uneori criticile de substanţă ale acestora. Având în vedere aceste argumente, capitolul 9 tratează, ca o continuare logică, „gândirea reformistă” a câştigătorului premiului Nobel, Joseph Stiglitz. Aici voi examina contribuţiile sale semnificative pentru dezbaterea asupra globalizării şi voi argumenta că analiza lui Stiglitz – mai mult decât cele ale altor teoreticieni – a împins dezbaterea asupra globalizării înspre o nouă etapă de sofisticare ce depăşeşte poziţiile mult mai simpliste „pro” sau „contra” de care majoritatea literaturii de specialitate s-a străduit să scape. Astfel, voi susţine că critica sa echilibrată, atât a ideologiei neoliberale a pieţei din spatele globalizării (economice), cât şi a reacţiei anti-globalizare, reprezintă una din cele mai importante evaluări ale naturii globalizării contemporane şi a modului în care ea poate sau ar trebui să fie reformată. Acest lucru ne direcţionează spre tema capitolului 10, „gândirea radicală”. Având în centru personalitatea jurnalistei canadiene Naomi Klein, capitolul oferă o perspectivă critică a ideilor sale în relaţie cu campania „No Logo” împotriva branding-ului şi a puterii şi influenţei corporaţiilor transnaţionale. Capitolul tratează şi contribuţia jurnalistului-scriitor britanic George Monbiot şi cea a purtătorului de cuvânt al mişcării zapatiste mexicane, „Subcomandante” Marcos. Principalul punct de vedere dezvoltat în cadrul acestei discuţii este că, deşi unei mari părţi din gândirea radicală

25


GLOBALIZAREA

îi este greu să nu tragă concluzia că economia capitalistă mondială ar trebui înlocuită de un alt tip de sistem, au fost înaintate prea puţine propuneri de alternative la economia de piaţă mondială. Astfel, capitolul sugerează că gândirea radicală se străduieşte să producă un alt set de recomandări de acţiune pentru mulţi gânditori reformişti. Doi teoreticieni radicali care nu sunt constrânşi în acest fel sunt Michael Hardt şi Antonio Negri. Gândirea lor „revoluţionară” asupra globalizării este subiectul capitolului 11, care studiază pe larg afirmaţia lor potrivit căreia era globalizării corespunde unei noi faze a imperialismului în care perioada curentă este privită ca emergenţa unui „imperiu” post-naţional fără să existe o naţiune imperialistă dominantă. Deşi această perspectivă post-marxistă a fost extrem de influentă în rândul criticilor radicali ai globalizării, capitolul s-a inspirat din mai multe critici pentru a susţine că tezei „globalizării ca imperiu” a lui Hardt şi Negri îi lipseşte credibilitatea generală ca poziţie metateoretică în vederea înţelegerii economiei şi societăţii mondiale contemporane, precum şi a proceselor care determină interconectarea societală. Capitolul 12, penultimul, încheie incursiunea în gândirea asupra globalizării cu unul din cele mai dificile aspecte conceptuale: „gândirea culturală”. Subiectul principal este probabil cel mai cunoscut teoretician din acest domeniu, gânditorul de origine indiană Arjun Appadurai. Studiind argumentele lui Appadurai din analiza sa clasică a „disjuncției şi a diferenţei” din ceea ce el numeşte „economia culturală mondială”, în capitol se arată că, în ciuda contribuţiilor permanente la dezbatere, ideile lui Appadurai (şi ale teoreticienilor culturali, în general) au primit doar o atenţie superficială din partea principalelor scrieri despre globalizare. Motivul, sugerează capitolul, este faptul că cultura rămâne un concept greu de abordat şi că orice abordare a globalizării culturale ne duce inevitabil la întrebări fundamentale dificile despre o mare diversitate de concepte-cheie folosite la scară largă de teoreticienii globalizării. În acest capitol se avansează ideea că viitoarea gândire asupra globalizării ar putea să necesite o coroborare cu teoriile interacţiunii culturale într-o lume din ce în ce mai interconectată. Un astfel de argument ne direcţionează logic spre capitolul final, care încearcă să însumeze unele concluzii despre stadiul actual al gândirii asupra globalizării, despre problemele nerezolvate şi despre posibila direcţie viitoare de gândire.

26

Globalizarea (preview)  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you