Issuu on Google+

CLUJ-NAPOCA 28 - 29 APRILIE


Introducere Festivalul Japan Play Transylvania Când ești tânăr simți că toată lumea e la picioarele tale. Energia, inovația și dorința de muncă ne-a determinat să aducem un colț din Orient mai aproape de noi. Pentru a ne atinge idealul, asociația culturală Kesenai ( Kesenai NGO) și-a unit forțele cu Organizația Studenților din Universitatea Tehnică ( OSUT) și cu Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca ( UTCN) pentru organizarea festivalului Japan Play Transylvania, în perioada 28 – 29 aprilie 2012. JPT este primul festival din zona transilvană ce are ca temă centrală cultura japoneză, atât cea tradițională cât și cea modernă. Despre ideea evenimentului putem spune că a început să prindă contur în primăvara anului trecut. Văzând că pe plan internațional astfel de evenimente au fost întotdeauna pline de succes, dar și că în capitala țării noastre se înregistrează activitate în această zonă, am decis să găsim și Clujului un loc pe harta festivalurilor inspirate din cultura arhipelagului nipon. Motivul pentru care credem că orașul Cluj este locația perfectă pentru desfășurarea evenimentului este datorită statutului său de al doilea cel mai mare centru universitar din țară. Acest fapt ne oferă un public tânăr, entuziast și iubitor de noutăți. Participanții vizați pentru acest festival sunt cei cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, vârsta medie �iind de 20 de ani.Publicul participant poate �i împărțit pe două categorii: persoane care au primul contact direct cu cultura niponă pe de o parte, dar și cunoscători și pasionați de cultura japoneză tradițională sau modernă, pe de altă parte. Target - ul pe care dorim să îl atingem, în ceea ce privește numărul de vizitatori, este de 1500 de persoane pe zi, acumulând un total de 3000 de persoane în cele două zile ale festivalului. Prin strategia de promovare, dorim să atragem și curioșii din țările vecine României, creând încetul cu încetul un adevărat renume pentru festivalul Japan Play Transylvania.

1


Introducere

2

În viziunea noastră, JPT este festivalul ce cuprinde atât o parte de cultură tradițională, cât și una de cultură modernă, transformând astfel un eveniment de nișă, într-un eveniment cultural - generalist. Pentru o delimitare cât mai precisă, locațiile pentru cele două categorii sunt și ele diferite. Partea de cultura tradițională - constând în expoziții culinare, istorice, vestimentare, artistice, fotogra�ice și alte elemente speci�ice - va avea la dispoziție Turnul Croitorilor, iar Casa de Cultură a Studenților va găzdui partea de modernitate și cultură pop - precum anime, manga, gaming și workshop - uri. Și partea de cultură modernă, cât și cea de cultură tradițională, au la bază o serie de activități, ce au scop educativ, dar și de divertisment.

Punctele de interes, pe care contăm că vor aduce cât mai mulți curioși la Casa de Cultură a Studenților, pentru a lua parte la fenomenul de cultură pop niponă sunt: concursurile de cosplay, AMV , Saiki, proiecții de �ilme, zona de gaming, sala de conferințe, sesiunea de autografe, zona comunităților, atelierele de creație și aleea artiștilor.

Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca


Activitati

3

Concursul de cosplay

Concursul de Cosplay de la Japan Play Transylvania va �i prima competiție de acest gen din Transilvania. Termenul „cosplay” provine de la combinația termenilor „costume” și „play”. Concursul presupune ca o persoana costumată în personajul preferat, să intre cât mai bine în pielea personajului ales, �ie el real (un model al societății, de exemplu) sau �ictiv (un erou de �ilm, din desene animate, benzi desenate etc. Cosplayer - ul trebuie să-și creeze o costumație adecvată – asemănătoare cu cea a personajului – și să mimeze comportamentul, gesturile, felul de a vorbi etc., speci�ice personajului.

Concursul este recunoscut și pe plan internațional, astfel că în Europa există două astfel de concursuri, unde contează nu doar costumul, ci și interpretarea scenică. Aceste festivaluri sunt EuroCosplay, care se organizează la MCM EXPO, în Londra, și European Cosplay Gathering (ECG), la Japan Expo în Paris, acesta din urmă �iind cunoscut și sub numele de „Eurovisionul Costumelor”.


Activitati În ceea ce privește concursul de cosplay din cadrul JPT, juriul va �i unul profesionist format din cosplayeri de renume (Livia Viziteu, reprezentanta României la EuroCosplay), dar și artiști de la Teatrul și Opera Naţională din Cluj-Napoca, ori de profesori de la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca. Regula probei de costum este ca �iecare persoană să își confecționeze propriul costum. Pentru cei care și-au achiziționat costumul și nu l-au confecționat ei înșiși, există Free Cosplay, o activitate care le dă o șansă și lor de a urca pe scenă, în afara competiției.

Concursul AMV Concursul AMV este o competiție deschisă tuturor celor interesați de montaje audio-video. AMV este abrevierea de la Anime Music Video, constând în montaje audio-video cu secvențe din serialele și �ilmele de animație sincronizate pe o melodie. Rezultatul acestui montaj poate �i comparat cu un videoclip. Doritorii se pot înscrie pe site-ul o�icial al festivalului, trimițând organizatorilor materialul realizat. Toate materialele înscrise vor �i jurizate pe baza unor criterii bine determinate, având ca scop realizarea unui clasament al celor mai bune AMV uri. Ulterior, acestea vor �i proiectate în sala de spectacol. Concursul se va încheia cu gala de premiere a celor mai bune trei AMV - uri.

4


Activitati

5

Saiki Saiki este un termen japonez care de�inește o persoană cu un talent aparte. Concursul de Saiki reprezintă o oportunitate pentru tinerii pasionați de arta și cultura japoneză de a-și etala talentul în fața publicului. Atât sistemul de selecție, cât și cel de jurizare sunt elaborate cu strictețe după modelul concursurilor de talent din Japonia. În componența juriului vom avea personalități din domeniul muzical, teatral, dans, artă și cultura tradițională japoneză. Componența juriului va �i anunțată până la sfârșitul lunii ianuarie, 2012. Acest concurs va pune în valoare orice talent care se pliază cu tema festivalului.


Zone Zona de Jocuri (Gaming) Zona de gaming va �i poate principalul punct de atracție al evenimentului, �iind o zonă unde iubitorii de jocuri pe PC și console se vor putea delecta cu cele mai noi, interesante și interactive jocuri, provenite sau foarte populare în Japonia. Dintre acestea amintim: Just Dance, DDR ( Dance Dance Revolution), jocuri pentru console (Xbox 360, Nintendo Wii, Nintendo DS, Nintendo 3DS, PlayStation 2, PlayStation 3), Old School Gaming (Atari 2600, Nintendo, PlayStation , Pac-Man, Space Invaders, Super Mario Brothers), Guitar Hero, Rock Band, și board – games - „jocuri de masă” (TCG - Trading Card Games -, jocuri tradiționale - Go, Shogi ).Partenerii comerciali își vor putea expune cele mai noi produse, iar vizitatorii interesați le pot achiziționa.

6


Zone

7

Conferințe (Panels)

Pe parcursul Conferințelor din cadrul festivalului vor avea loc discuții deschise, pe subiecte legate de tematica festivalului. Dezbaterile vor avea invitați precum: artiști manga, persoane din industria de animație (cum ar �i regizori sau actori de voce), artiști și formații japoneze invitate la festival, personalități locale sau persoane din comunitatea fanilor. Conferințele susținute de fani pot avea tematici precum cosplay, anime, manga sau jocuri video. De asemenea, �irmele și companiile care doresc să promoveze un produs sau o cauză care se regăsesc în tematica festivalului, au ocazia să o facă în cadrul conferințelor. După încheierea conferințelor, invitații festivalului (persoane publice, artiști gra�ici, interpreți, �iguri importante din industria anime - manga sau chiar reprezentanți ai comunităților de fani) vor avea un spațiu special amenajat, de unde doritorii pot procura autografe, în cadrul sesiunii de autografe.


Zone

8

Zona Comunităţilor

Zona de Workshop-uri

Zona Comunităţilor este alcătuită din standuri de prezentare ale ONGurilor și comunităților online (forumuri, bloguri etc.), unde vor desfășura activități care au ca scop creșterea comunității sau promovarea unei cauze, culturi sau valori. În cadrul Japan Play Transylvania vom avea comunități care vor promova cultura japoneză, gaming (jocurile pentru PC\console), cosplay, anime - manga, jocuri de societate, seriale TV și �ilme, posturi de televiziune și jocuri de rol.

Atelierele de creație, denumite workshop – uri, oferă posibilitatea, celor interesați, de a deprinde tehnici folosite de anumiți artiști. Workshop – urile pregătite pentru acest festival vor �i: animație, cosplay, accesorii de cosplay, AMV, desen, waraji, clame personalizate, origami modular, kirigami, action origami, Hama – Bead Art, charms, săbii de lemn, plamo și light graf�iti. Pentru �iecare atelier vor veni profesioniști care vor expune o parte din secretele lor pentru participanți. Materialele pentru �iecare workshop o să �ie pus la dispoziție de organizatori. Locurile vor �i limitate la un număr de 30 de persoane, înscrierile făcându-se în ziua festivalului, la fața locului.


Zone

9

Aleea Artiștilor

Aleea Artiștilor este un spațiu pregătit în cadrul festivalului, unde artiștii își amenajează propriul stand comercial pentru a-și expune, prezenta și vinde lucrările. Una din prioritățile noastre constă în sprijinirea tinerilor artiști, oferindu-le punct de desfacere, promovare și deschidere la un public larg și entuziast.


Zone

10

Concert Japan Play îşi doreşte foarte mult să aducă în România un interpret sau o formaţie cunoscută pe piaţa muzicală niponă. Trupe precum The Gazette, GACKT, Miyavi, TVXQ, Big Bang, Sug, Home Made Kazoku, Nightmare, Taegoon sau Versailles, şi-au câştigat deja prestigiul internaţional, �iind la mare căutare în toată Europa. Dacă, în limita sponsorizărilor primite, vom reuşi să aducem la Japan Play Transilvania un artist consacrat din Japonia, vom avea şansa să atragem în România public din ţări precum: Ungaria, Serbia, Cehia, Slovacia, Germania, Italia sau Franţa, iar Clujul ar putea deveni un reper pe harta prestigioasă a concertelor japoneze şi coreene din Europa.


Zone

11

Proiecţii

Stand-up comedy

Proiecţiile de �ilm, atât de populare publicului clujean, vor �i nelipsite la JPT. Spectatorii vor avea ocazia să urmărească adevărate valori ale producţiilor cinematogra�ice japoneze: atât din domeniul anime - manga, cât şi documentare care prezintă evoluţia şi cele mai importante aspecte ale culturii japoneze.

Pentru delectarea publicului, Japan Play va pregăti o seară de stand-up comedy. Spectatorii vor avea parte de multe surprize haioase. Actorii şi interpreţii de stand-up comedy, invitaţi în cadrul festivalului vor pregăti pentru public o serie de glume şi întâmplări amuzante, reale sau �ictive care, povestite într-o manieră specială şi într-un ritm rapid, vor da naştere multor zâmbete molipsitoare şi unei atmosfere de voie bună. Totul se va încadra bineînţeles în tematică vieţii şi culturii japoneze.

TAILORS TOWER

Karaoke Japan Play organizează şi un spectacol de karaoke, la care sunt aşteptaţi toţi cei cărora le place muzica japoneză. Spectacolul se va desfăşura în după-amiaza primei zile a festivalului. Puţini ştiu probabil că faimosul cuvânt „karaoke” provine din limba japoneză, din cuvintele „kara” – gol și „oke” – orchestra. Japonia este ţara de origine a sistemului karaoke, dar şi prima ţară în care acesta a devenit popular , în a doua jumătate a secolului trecut. Abia mai târziu, după 1990 Karaoke s-a răspândit cu succes, devenind popular în întreaga lume.

TURNUL CROITORILOR C E N T R U L D E C U LT U R Ă U R B A N Ă

Cultură tradițională Pentru că vom acorda o atenție deosebită și culturii tradiționale, Turnul Croitorilor va găzdui evenimente importante și interesante. Dintre acestea menționăm: prezentare și probare de kimono – uri, ikebana, expoziții istorice, expoziții culinare, artistice, de fotogra�ie „Ceramică Jomon”, demonstrație de artă reciclată, atelier de haiku, demonstrații de kendo, kenjutsu, aikido, shotokan, kyokushin, goju – ryu și judo. Toți participanții de la Japan Play Transylvania care vor dori să îmbrace tradiționalul kimono, un simbol al culturii din arhipelagul nipon, vor avea ocazia să o facă. De asemenea, va �i prezentată tehnica înnodării fundei (Obi) kimono-ului, tehnică păstrată cu s�ințenie de secole de-a rândul.


Zone

12

Ikebana

Demonstrații culinare

Ikebana este arta ce constă în realizarea de tablouri „vii” din �lori aranjate după anumite reguli. Tradiția japoneză, veche de opt secole, creată de călugării budiști din arhipelag, este adusă la Cluj-Napoca pentru a arată publicului că viața nu se rezuma numai la nevoile de zi cu zi sau la distracție. Viața este mult mai mult – este frumosul, este lumina, este culoarea, este substratul, este emoția și este trăirea.

Pentru că de cele mai multe ori preparatele din pește, gătite după rețete japoneze sunt „piperate” din punct de vedere al prețului, putină lume își permite luxul de a le servi. Japan Play Transylvania va veni în întâmpinarea pofticioșilor, oferindu-le lecții de pregătire a unor mâncăruri 100% japoneze. În cadrul acestei activități, vor �i dezvăluite câteva secrete despre cum se face un sushi roll, un katsu roll, onigiri, mochi (piure de orez), kamaboko (ruladă de pastă de pește), sashimi și multe alte preparate speci�ice.

Expozitie istorica

În cadrul expoziției istorice, publicul este invitat să privească armurile tradiționale japoneze, coifuri, kimono-uri, obi (fundele de kimono-uri), ornamente tradiționale, stampe, suluri de hârtie ilustrată, dar și o prezentare a obiceiurilor și tradițiilor japoneze.

Demonstrații de lupta

Diferitele tipuri de luptă vor �i puse în scenă de profesioniști în cadrul demonstrațiilor de kendo, kenjutsu, aikido, shotokan, kyokushin, goju – ryu și judo.

Expoziția artistică

Expoziția artistică va face o trecere prin istorie de la stampele japoneze (Ukiyo-e) la pictura modernă pop in�luențată de cultura anime și manga.

Haiku

La atelierul de haiku sunt invitați să participe nu doar cunoscătorii genului, dar și amatorii de creat haiku-uri, cele mai populare poezii din Japonia contemporană (unde, la ora actuală, există peste 10 milioane de creatori atestați).

Zona pentru copii În cadrul festivalului susținut la Turnul Croitorilor vor exista activități destinate copiilor veniți împreună cu părinții lor. Sub supravegherea organizatorilor, cei mici vor învăța să caligra�ieze și să creeze origami, pot folosi celebrele jucării tradiționale japoneze: Kendama (un fel de ciocănel din lemn, de care este legată cu o sfoară o biluță din lemn), Otedama (jonglerii cu punguțe „vesele”, umplute cu tot felul de semințe), Menko (joc de cărți tradițional), Fukuwarai (de recompus, legați la ochi, o �igură cu ajutorul unor forme – ochi, urechi, sprâncene, buze – decupate anterior). Piesa de rezistență a evenimentelor dedicate copiilor va �i teatrul de păpuși de hârtie, animate în scenă de un povestitor iscusit.


Obiective

13

Toate activitățile din cadrul Japan Play Transylvania au ca scop atingerea unor obiective, precum și generarea unor efecte.

Obiectivele pe care JPT își propune să le atingă sunt numeroase și vor �i enumerate în cele ce urmează.

Formarea unui public larg care să împărtășească aceleași valori și care poate socializa mai ușor; Prezentarea unei abordări diferite în ceea ce privește imaginea pe care desenele animate japoneze (anime) o au în România; Organizarea unor activități potrivite intereselor grupului țintă; Atragerea unui public din țările vecine României;

Familiarizarea tinerilor cu un mediu profesionist din industria anime – manga și din industria muzicală a Japoniei; Promovarea achiziției legale de jocuri, manga și animație;

Îmbunătățirea relațiilor diplomatice și culturale cu Japonia;

Promovarea Transilvaniei și a Clujului( atât în țară cât și în străinătate);

Implicarea mediului diplomatic din România, a autorităților naționale și locale în organizarea festivalului; Atragerea investitorilor Japonezi în România.

Japan Play Transylvania este un proiect ambițios ce are în vedere și o serie de efecte, separate de obiectivele menționate anterior. Educarea și familiarizarea studenților clujeni cu cultura modernă japoneză este un efect pe care îl avem în vedere încă de când ideea acestui festival s-a născut;

Prin multiculturalitatea sa, evenimentul va aduce un aport important Clujului în candidatura sa la „Capitala Culturală Europeană 2020”. Încă un efect pe care îl avem în perspectivă, este transformarea festivalului într-un punct turistic, atât pentru cetățenii români, cât și pentru străini, unde evenimentul are loc în �iecare an.

În altă ordine de idei, ne-am propus și să aducem la cunoștința publicului tânăr unele probleme majore cu care ne confruntăm, și în care aceștia ar putea să facă o diferență, cum ar �i reciclarea și curățenia orașului.

Creșterea numărului de cumpărători ai jocurilor și consolelor este un alt efect urmărit de JPT.


Obiective

14

Există și efecte ce succed festivalul JPT, dar care in�luențează direct doar comunitățile de cultură japoneză din România. Printre acestea dorim să menționăm: Creșterea importanței comunităților, facilitând astfel derularea de proiecte viitoare și atragerea de fonduri;

Îmbunătățirea legăturii dintre comunitate și autoritățile externe ale Japoniei (Ambasada) sau a fundațiilor și asociațiilor de pro�il; Creșterea numărului de persoane ce sunt interesate de cultura Japoniei.

Trebuie menționat și faptul că intrarea la Turnul Croitorilor este gratuită, iar la Casa de Cultură a Studenților accesul se face în schimbul achiziționării unui bilet cu un preț accesibil. Japan Play Transylvania este, după cum am mai spus, primul festival de acest gen din Transilvania, adresat în special tinerilor. JPT este un proiect ce își propune familiarizarea tinerilor din Cluj, din țară, dar și din țările vecine, cu ceea ce reprezintă cultura japoneză pop (modernă) și cea tradițională. De asemenea, dorim să construim un mediu plăcut și distractiv și să punem bazele unei comunități a consumatorilor de animație japoneză, bandă desenată japoneză (manga) și de jocuri pe consolă sau PC. Până acum, foarte puține festivaluri din România s-au dedicat tinerilor prin activități clar determinate, și nu doar prin vorbe goale. JPT oferă un program plin de viață, un loc unde toată perioada festivalului este interactivă, veselă, liberă, dar și educativă. Când ești tânăr îți dorești să înveți cât mai multe lucruri interesante și relevante pentru vârsta ta, de aceea JPT dă ocazia tinerilor să aibă acces la o cultură nu tocmai familiară în Europa, dar care are multe de oferit.

Cel mai important pas făcut, în ceea ce privește organizarea și promovarea evenimentului până în acest moment, a fost lansarea, pe 1 decembrie, a site-ului japan-play.com. Toți cei interesați de festival și de evoluția lucrurilor sunt ținuți la curent prin intermediul platformei online. Prezentările detaliate ale evenimentelor, imagini reprezentative, știri, precum și contacte sau sugestii, toate se găsesc pe site.


Contacte

15

Consiliul Administrativ al Festivalului Organizatori:

Mircea Mureșan Directorul Festivalului

mircea@japan-play.com +40 735 804 000

Carmen Vele Director Executiv Adjunct

carmen@japan-play.com +40 748 264 883

Parteneri instituționali:

Anca Mandiuc Director de Imagine

anca@japan-play.com +40 741 167 212

Andreea Mitica Director Artistic

andreea@japan-play.com +40 724 305 804

Adriana Solovei Responsabil cu Presa

adriana@japan-play.com +40 757 745 363

Iulia Taraș

Director Departament Marketing

iulia@japan-play.com +40 747 775 755

Asociația Culturală Kesenai

Cod Unic de Înregistrare(CUI): 28367571 Calea Mănaștur nr. 93, bl. E9, sc. I, ap. 29. Cluj-Napoca, Cluj, România.

Cont Bancar în RON: RO43 BTRL 0670 1205 B990 47XX

Această broşură este o publicaţie a Asociației Culturale Kesenai și nu este destinată comercializări.


Prezentare Japan Play