Povestea terapeutică
3.2.22.-Frica de internare în spital şi despărţirea de părinţi -Salonul vesel (spitalizare, desparţire de parinţi) Petru e bolnav, foarte bolnav. Medicul a afirmat că peste câteva zile va trebui internat pentru a fi operat. Petru nu este un fricos şi suportă bine durerea. Acum totuşi se teme, se teme tare. E de-nţeles că se teme, habar n-are ce se întâmplă într-un spital. Mai mult de-atât nu e deloc încân-tător să ajungi printre străini fără părinţi, să zaci bolnav într-un pat strain. Noaptea face febră. Cu cât febra i se urcă mai mult, el se simte mai liber. Vede faţa speriată a părinţilor săi, apoi se scufundă într-un somn adânc. Acesta este somnul febrei. Vine un nor alb, îl învăluie şi îl ridică din pat. Nici nu se miră când vede de sus propriul trup transpirat şi pe părinţii deznădăjduiţi care încearcă din răsputeri să-i răcească corpul. Petru se simte imponderal, uşor. Se lasă în seama norului săl ducă unde vrea şi unde ştie. Norul se apropie de o clădire mare: spitalul de copii. Trec cu uşurinţă peste ziduri şi intră într-un salon. Acolo se află şase paturi, unul e gol, în celelalte stau câteun copil mic ori mai mare. O fetiţă ţine în braţe un căţeluş din