Page 1

UMILIREA

NICOLAE IORGA PENTRU VÃLENII DE MUNTE

ÎNVÃÞÃMÂNTULUI

Pentru unii… o instituþie a oraºului, pentru alþii… strada principalã, pentru cei mai mulþi, N. Iorga este un nume important al culturii române ºi… atât.

V

Sã fi devenit dascãlii de azi, urmaºi ai dascãlilor mei, vasali politici? De ce vã e fricã, domnilor, pentru cã vã ºtiu oameni întregi? De ce vorbiþi în ºoaptã despre umilirea învãþãmântului?

pagina pagina 35

pagina pagina 37

Ziarul Vãii Teleajenului

ÃLENii ISSN: 2068 - 0252 / Nr. 26, NOIEMBRIE, 2010

FONDATOR: GHEORGHE BURDUJAN EDIT ORIAL

✍ GHEORGHE BURDUJAN

FRICA

F

rica este cea mai jalnicã stare a fiinþei umane. Frica te înjoseºte în faþa propriei tale conºtiinþe. Frica este definitã în DEX ca o stare de adâncã neliniºte ºi tulburare, provocatã de un pericol real sau imaginar; lipsã de curaj, teamã. Frica atacã demnitatea în esenþa ei, frica te face sã taci, sã tãinuieºti adevãrul, sã ascunzi, sã treci nepãsãtor pe lângã o nedreptate care þi se face þie sau altuia, sã inventezi scenarii apocaliptice, sã crezi cã toate forþele rãului sunt îndreptate asupra ta, sã duci o viaþã de iepure, sã te ascunzi în vãgãuni existenþiale, sã aplauzi atunci când nu e nimic de aplaudat, sã faci din normalitate un fapt excepþional doar pentru a fi pe placul ºefului sau a unui factor de decizie în comunitate. Teama de a nu pierde privilegii, închipuite sau reale, te face sã-þi trãdezi prietenii, sã nu te þii de cuvânt, sã amâni hotãrâri, sã nu semnezi, sã nu îþi asumi responsabilitãþi, sã renunþi, în final, la condiþia de om. Am cunoscut, în Vãlenii de Munte (ºi nu numai aici) oameni de o valoare incontestabilã care mi-au destãinuit lucruri de interes public, dar care nu sunt dispuºi sã le rosteascã cu voce tare. Pentru cã au copii care trebuie sã obþinã o slujbã la stat, pentru cã au nevoie de primãrie, pentru cã le e mai dragã liniºtea, o liniºte plinã de compromisuri. ªi mai jalnici sunt aceia cãrora le e fricã de vecinãtatea unui om vertical. Nu încerc sã le descifrez resorturile ce-i fac pe aceºtia sã-ºi construiascã viaþa astfel, dar nu pot sã-i înþeleg, nicidecum sã le accept atitudinea. Ei nu vor ºti niciodatã ce înseamnã sã fii cuprins de lumina binefãcãtoare a valorilor umane, preponderent pozitive! Pentru cã le e fricã!

1 LEU

Pavele pentru trotuare la dispoziþia tuturor. Oamenii ºi-au construit deja, cu acestea, alei în propriile gospodãrii. “Expoziþie” de maºini pentru vânzare, în faþa Muzeului Nicolae Iorga, a Bibliotecii Orãºeneºti M. R.P. ºi a ªcolii de Misionare din Strada George Enescu. Nr. 1.

NOI SUNTEM SCHIMBAREA Prof. Jeannette CIMANGA Trãim într-o lume confuzã care ne face câteodatã sã ne cramponãm de aceleaºi activitãþi zilnice, de rutinã, din care aparent nu avem nicio ºansã sã scãpãm. Mediul instabil al economiei, problemele zilnice ne condamnã la o viaþã tristã, plictisipagina pagina 35 toare...

BUNUL SIMÞ O FLOARE RARÃ?! Pentru cei mulþi ºi neavizaþi, bunul-simþ este mãsura buneicreºteri, a bunei-cuviinþe ºi, mai ales, a respectului pentru cei din jur.

MIªCÃRI POLITICO-ADMINISTRATIVE LA PRIMÃRIA VÃLENII DE MUNTE

Oficial, campania electoralã nu a fost declanºatã. Neoficial, însã, ea se aflã în plinã desfãºurare. Asta se poate vedea ºi din atitudinile publice pe care primarul Mircea Niþu le abordeazã tot mai des, atât în presa localã (dacã se poate numi presã fiþuica-ziar “Vãlenii de Munte”), cât ºi în cea judeþeanã. Domnia sa a trecut la atacul direct, deschis, împotriva domnilor consilieri... pagina pagina 32

pagina 5


2 Actualitate

MIŞCĂRI POLITICO-ADMINISTRATIVE LA PRIMĂRIA VĂLENII DE MUNTE comenzi...), doamna Nilă, director medical la Spitalul Orăşenesc, doamna Plăişanu, şefă la Piaţa Oraşului şi alte asemenea exemple... Încotro Oraşul Vălenii de Munte? Oare tinerii să nu aibă nicio şansă la butoanele administraţiei publice locale?

PRIMĂRIA NU ESTE RAMPĂ DE LANSARE CĂTRE POSTERITATE ficial, campania electorală nu a fost declanşată. Neoficial, însă, ea se află în plină desfăşurare. Asta se poate vedea şi din atitudinile publice pe care primarul Mircea Niţu le abordează tot mai des, atât în presa locală (dacă se poate numi presă fiţuica-ziar “Vălenii de Munte”), cât şi în cea judeţeană. Domnia sa a trecut la atacul direct, deschis, împotriva domnilor consilieri care nu sunt de acord

cetăţeni, mai “cu dare de (sau din) mână.” rimarul PSD, Mircea Niţu, face şi o mişcare strategică în vederea alegerilor locale viitoare: îl atrage pe domnul Nilă Puşkin (fost candidat independent) în PSD - intenţionând să-l propună (şi să-l susţină) pentru fotoliul de primar. Drept recompensă îi oferă soţiei acestuia funcţia de director medical la Spitalul Orăşenesc din Vălenii

“(...) Reporter: - Nu aţi avut nici o hotărâre atacată în contencios de prefect? Primar Mircea Niţu: - Nu. Am avut o hotărâre, ceva cu cimitirul care este şi aicea un amestec cu Asociaţia Eroilor. Am vrut să punem la punct cimitirul eroilor şi s-au rezolvat toate problemele, mai puţin un domn care nu voia să mute un mormânt şi atunci s-a ajuns în contencios, s-a ajuns la nişte manifestaţii, dar, după părerea

cu proiectele sale şi care, pe cale de consecinţă, votează împotriva acestora sau se abţin de la vot. Nu este pentru prima dată când domnii consilieri afiliaţi PD-L şi PNDC sunt trataţi, de către edilul şef, ca nişte cetăţeni de rangul doi, lipsiţi de conştiinţă proprie, care votează în şedinţele Consiliului Local doar la indicaţii venite “de sus” şi în funcţie de interesele personale. “Problema este că consilierii ăştia ai PDL-ului nu votează cum trebuie”, spunea primarul Mircea Niţu în interviul acordat publicaţiei “Altphel”. Iar în ziarul-fiţuică “Vălenii de Munte”, pe care dumnealui îl editează pe banii publici, ai cetăţenilor contribuabili, spune: “Consilierii PD-L şi PNDC s-au opus(...) fiind influenţaţi(...)” (şedinţa de Consiliu din 24 septembrie a.c.). Dorinţa domniei sale ar fi ca toată lumea să voteze la unison proiectele de hotărâri pe care el, ca “primar care este”, le prezintă spre adoptare în Consiliul Local, chiar dacă aceste proiecte de hotărâri sunt astfel concepute încât să servească doar un grup de

de Munte. Şi uite-aşa ne dăm seama că, peste tot, în posturile cheie şi de conducere ale instituţiilor publice din oraşul nostru se află numai pensionari. Mircea Niţu - primar, Vasile

mea, măsurile votate sunt absolut legale şi normale. - Câţi bani băgaţi în Festivalul Ţuicii? - Nu ştiu de ce doare acest festival. - Nu doare. În afara faptului

Gheorghe - viceprimar, Inţă Paul - foarte prezent şi foarte activ pe la primărie în ultima vreme (acesta s-a pensionat recent, ceea ce ne mâhneşte mult, pentru că nu mai are cine să-i urecheze pe obraznicii de consilieri care nu răspund la

că sună un pic bahic… - Este o treabă absolut normală şi ne mândrim cu acest lucru. - Câţi bani băgaţi în el? - 350 de milioane de lei vechi, nici un leu din fondurile Consiliului Local, toţi din spon-

O

P

sorizări. - Cum îi convingeţi să dea sponsorizări? - Îi convingem, pentru că şi ei sunt locuitori ai oraşului şi sunt mândri că avem această manifestare şi a ajuns un brand şi o mândrie. - Ziceţi-mi dacă mai candidaţi! - Nu. Categoric, nu. Dar vreau să rămână şi în urma mea ceva în Vălenii de Munte, să zic "asta s-a făcut în mandatul cât a fost primar Niţu". şa se exprimă întâiul gospodar al oraşului, în interviul acordat publicaţiei “Altphel”. Plecând la drum cu o asemenea filosofie, nu e de mirare că este pus pe risipirea banului public, întru gloria sa personală. Astfel el pierde din vedere esenţa problemelor văzând peste tot numai succese şi realizări. Esenţa probemei o constituie gunoiul şi nu culoarea şi forma coşurilor de gunoi, esenţa problemei o constituie infrastructua subterană a oraşului (extinderea reţelei de canalizare la nivelul întregului oraş a fost primul punct în oferta electorală a domniei sale), esenţa problemei nu este construirea spaţiilor de joacă pentru copii, ci amplasamentul lor şi asigurarea securităţii acestora (copiii sunt supuşi oricând unor posibile accidente atât la parcul din faţa primăriei, cât şi la cel situat în faţa Băncii Transilvania, aflându-se, ambele, chiar lângă banda de circulaţie rutieră). Esenţa problemei o constituie eficientizarea spaţiilor şi construcţiilor aparţinătoare domeniului public (Piaţa oraşului este ineficientă sub aspectul rentabilităţii). Esenţa problemei nu o constituie culoarea pavelei pentru trotuare, care oricum va dispărea, ci reabilitarea tuturor trotuarelor oraşului, nu doar pe acelea din centru (pe banii primiţi de la mediu nu scrie “reabilitarea trotuarelor din centrul oraşului cu pavele verzi aduse, pe bani grei, de la S.C. SEMMELROCK STEIN + DESIGN S.R.L. din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu). Esenţa problemei este izolarea

termică a blocurilor de locuinţe, esenţa problemei o mai constituie concentrarea tuturor forţelor pentru realizarea şoselei de centură a oraşului (un alt punct din oferta elec-

A

torală a primarului), amplasarea unor limitatoare de viteză (şi/sau semafoare) la trecerile de pietoni de pe şoseaua principală (tocmai s-a întâmplat un accident mortal în cartierul Miuleşti, la trecerea de pietoni din faţa şcolii). Esenţa problemei o constituie reducerea şomajului în Vălenii de Munte şi asigurarea unor noi locuri de muncă (un alt punct din oferta electorală a primarului PSD, Mircea Niţu). Esenţa problemei nu o constituie frumuseţea artificiilor, ci economisirea şi folosirea raţională a banului public, nu construirea unui parc inutil în spatele primăriei, ci responsabilizarea celor care construiesc, care fac reparaţii (cum e posibil ca numai după 4 ani în Casa de Cultură să plouă? Alţi bani, altă distracţie...) Esenţa problemei este ca, înainte de organizarea unor licitaţii, să se facă o informare corectă şi nepreferenţială a tuturor cetăţenilor oraşului (ne referim la cele 86 de terenuri care se intenţionează a fi scoase la licitaţie) etc. Aceste probleme, în esenţa lor, poate că nu sunt spectaculoase, nu impresionează vizual, dar sunt vitale pentru ca viaţa cetăţeanului de rând să cunoască un plus de confort şi civilizaţie. Numai aşa, stimate domnule primar, veţi putea exclama, plin de satisfacţie şi aroganţă, desigur: “asta s-a făcut în mandatul cât a fost primar Niţu”!


3 Actualitate

UNDE SE DUC BANII DIN B U G E T U L L O CA L ( I I ) La 24 septembrie 2010, Consiliul Local al Oraşului Vălenii de Munte, adoptă Hotărârea Nr. 60 privind aprobarea desfăşurării festivităţilor “SERBĂRILE TOAMNEI 2010, LA VĂLENII DE MUNTE”, ediţia a XIII a, în

Iorga, nr.62. Discutii : Consilier local Neagu Ştefan: “Agenţii economici care vin la festival şi comercializează produse, au unde să-şi parcheze maşinile? Primar ec. Mircea Niţu: în

lier Ştefan Neagu a fost una întemeiată şi de bun simţ, deoarece desfăşurarea festivităţilor legate de Festivalul Ţuicii a dus la blocarea totală a traficului rutier în zona centrală a oraşului, fiind absolut necesară prezenţa agenţilor de

cu mult peste capacitatea acestora. Întrebarea pe care ne-am pus-o de atâtea ori şi pe care o punem din nou administraţiei publice locale este: DE CE NU SE ORGANIZEAZĂ FESTIVALUL ŢUICII ÎN PIAŢA

tonale, fără a mai produce blocaje în traficul rutier!? Care este raţiunea acestei decizii total anapoda? Nu cumva pentru a se justifica într-un fel cheltuirea banului public pentru reamenajarea parcului central? Pe ce s-au dus cele 350.000.000 lei? Pe artificii? Cum au fost ei folosiţi? În ce scop? Primarul spune textual 350.000.000 LEI (într-un interviu acordat publicaţiei “Altphel”) că banii sunt din sponsorizări. Iată textul: “Reporter: Câţi bani băgaţi în Festivalul Ţuicii? Primar Mircea Niţu: 350 de milioane de lei vechi, nici un leu din fondurile Consiliului Local, toţi din sponsorizări.” Dacă este aşa, atunci de ce a fost necesar un proiect de hotărâre care a devenit, apoi, Hotărârea Nr. 60, prin care Se aprobă finanţarea acesPARCUL CENTRAL DUPĂ “FESTIVALUL ŢUICII” PARCUL CENTRAL ÎNAINTE DE “FESTIVALUL ŢUICII” tor festivităţi din bugetul Casei de Cultură, în limita perioada 29 oct. - 31 oct. parcările de pe străzile Tudor circulaţie. Toate, străzile adia- ORAŞULUI VĂLENII DE sumei de 350.000.000 lei 2010” Vladimirescu şi B. Şt. Dela- cente centrului oraşului, pe MUNTE? Acolo există spaţiu vechi. Art.1. Se aprobă desfăşu- vrancea, precum şi în alte par- sute de metri, au fost inundate necesar-suficient, fără a se mai De ce nu “sponsorizează” rarea festivităţilor “SERBĂRI- cări ale oraşului.” de maşini parcate alandala, pe LE TOAMNEI - 2010 LA Consilier local Neagu Ştefan: carosabil, pe trotuare, care pe VĂLENII DE MUNTE”, ediţia a fost foarte aglomerat oraşul unde a apucat. Nici vorbă de a XIII a, în perioada 29 oct. - 31 anul trecut.” “parcările oraşului” pomenite oct. 2010. de primarul Mircea Niţu. Art.2. Se aprobă Programul Observaţia domnului consi- Numărul autovehicolelor fiind festivităţilor, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă finanţarea acestor festivităţi din bugetul Casei de Cultură a oraşului Vălenii de Munte, pe anul 2010, în limita deteriora zona verde din parcul primarul din banii personali sumei de 350.000.000 lei central al oraşului, fără a mai (primiţi din alte “sponsorizări) vechi. polua atmosfera şi a deranja festivaluri, monografii, ziare Art.4. Locul de desfăşurare cetăţenii din centrul oraşului personale, etc. Să nu mai angaal acestor festivităţi va fi Parcul cu fumul de la grătare, cu polu- jeze, prin proiecte de hotărâri, Central al oraşului Vălenii de area sonică, fără a mai pune în bugetul local al oraşului Vălenii Munte, situat pe b-dul Nicolae pericol siguranţa circulaţiei pie- de Munte în diverse activităţi...

TOALETA PUBLICĂ O NECESITATE Gradul de civilizaţie al unui oraş se vede prin existenţa sau non-existenţa unor toalete publice. Problema toaletei publice a fost deseori pusă în discuţia Consiliului Local de către domnul consilier Constantin Oprea, încă din anul 2005. Regretatul primar Stelian Manolescu s-a opus cu înverşunare construirii unei toalete publice în oraşul Vălenii de Munte. Este lesne de înţeles ce a însemnat şi ce înseamnă pentru un oraş absenţa acesteia. Actuala administraţie

publică locală a înţeles să rezolve această problemă în felul ei. Adică, anapoda. În loc să construiască o toaletă publică după toate normele şi cu toate utilităţile necesare unei astfel de constucţii, a preferat să achiziţioneze (pe bani mulţi!) patru toalete ecologice care stau în permanenţă închise cu lacătul.

TREABĂ FĂCUTĂ PE JUMĂTATE Atrăgeam atenţia, în numărul precedent al publicaţiei noastre, asupra gunoiului din coşurile de gunoi stradale de pe Ştefan cel Mare, din Vălenii de Munte, gunoi care nu mai fusese ridicat din luna iulie a acestui an. (articolul “Centrul şi periferia” - pagina 8).

Factorii de resort din Primăria Vălenii de Munte nu au rămas indiferenţi la semnalul nostru şi au trecut la treabă. Astfel că, pe data de 11noiembrie (după o lună de la sesizarea noastră!), pe strada Ştefan cel Mare circulau 3

(trei) maşini “însărcinate” cu rezolvarea problemei: una culegea coşurile vechi înlocuindu-le (într-un număr mai mic) cu altele noi, din plastic, a doua maşină trebuia să colecteze gunoiul pe care prima maşină îl deversa pe trotuar la întâmplare, a treia maşină trebuia să se ocupe cu adunatul frunzelor uscate căzute din copaci. Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă Primăria Vălenii de Munte ar fi înţeles în ce constă esenţa problemei. Anume existenţa gunoiului din coşurile de gunoi stradale neridicat de patru luni. Mai puţin conta schimbarea coşurilor de gunoi, deşi este importantă şi aceasta, pentru aspectul estetic al străzii. Maşinilie au trecut, lucrătorii au văzut (sau nu), gunoiul a rămas, de data aceasta într-o

formă mult mai evidentă, la discreţia vântului şi a câinilor maidanezi care-l împrăştie pe toată strada. Se pare că cineva acolo la primărie ori doarme, ori se face că munceşte. Aşteptăm luarea unor măsuri şi pentru reglementarea comerţului stradal în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local (Nr. 22/31.03.2005).


4 Actualitate

GREVA FOAMEI LA VĂLENII DE MUNTE (Încă o profesoară în greva foamei)

A patra profesoară în greva foamei: “Marţi, 19.10.2010 am declarat oficial greva foamei ca gest de solidaritate cu doamna învăţătoare Anghel. Miercuri, 20.10.2010 am mers la

medicul de familie. Am 62 kg şi tensiunea era ceva cu 13 şi 7. Nu mă voi panica şi voi gestiona foarte bine această grevă. Doamna învăţătoare, Cristina Anghel, este revoltată de faptul că nu se aplică o lege. În ultimii 3 ani am constatat că, de fapt, aproape nicio lege nu se aplică în litera şi spiritul ei. M-am gândit mult înainte de a mă solidariza cu dânsa pentru că nu vreau ca demersul meu să fie în sprijinul vreunui partid. Cred că ar trebui să ne întărim ca societate civilă şi să luptăm pentru aplicarea legilor. În acest sens i-am trimis domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu următoarea scrisoare: ,,Carmen Amza Vălenii de Munte, jud. Prahova Telefon: 0244 - 282.747

Data : 19.10.2010 Domnului Preşedinte Traian Băsescu, Toate nenorocirile mele au început în momentul în care am făcut public că vă susţin, în defavoarea cunoştinţelor mele liberale care, unii, în momentele grele îmi fuseseră alături. În anul 2007, în chiar ziua în care aţi fost suspendat din funcţia de Preşedinte al României de către cei ,,322” am mers împreună cu alţi colegi, ca “decan de vârstă” , şi ne-am înscris în Partidul Democrat. Ne-a înscris chiar doamna Roberta Anastase în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei Prahova. Nu regret gestul meu, deoarece am considerat şi consider în continuare că a fost un abuz al parlamentarilor, nici controversata Curte Constituţională nu le-a dat dreptate.

O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ ŞCOLII

“Omul trebuie să se afle acolo unde poate fi de folos” (Euripide) În ultimii 20 de ani multe din unităţile şcolare din judeţul Prahova şi din toată ţara şi-au schimbat denumirea. Astfel şi noi am întreprins acţiunea de atribuire a numelui “Mihai Mănăstireanu” şcolii din localitatea Predeal Sărari. Evacuat in 25 martie 1944 din Bucovina, ajunge, în1949, cu ordin de la Ministerul Învăţământului în judeţul Prahova, la şcoala primară din Zâmbroaia, Predeal Sărari. Aici începe ultima etapă din viaţa de dascal a lui Mihai Mănăstireanu, locul unde îşi va pune în practică întreaga sa experienţă.

Nu l-a interesat construirea unei case proprii şi, locuind cu chirie cu soţia şi cu doi copii, în condiţii austere, şi-a îndreptat întreaga energie pentru construcţia unei şcoli. A fost şi consilierul consătenilor, pentru aceştia având mereu un sfat întelept şi o vorbă bună. A fost sprijinit în nobilele sale acţiuni de soţia sa, împreună cu care a format un nucleu de intelectuali necesar emancipării culturale a localnicilor. A adunat în jurul şcolii pe cei mai buni fii ai satului, i-a încurajat să meargă la studii, iar mai apoi le-a fost mentor lăsându-le moştenire celor care l-au urmat ca dascăl nu numai o şcoala, ci şi pasiunea şi dorinţa vie de a le deschide noi orizonturi elevilor predeleni, de a-i ajuta să devină oameni adevăraţi. M-am născut aici, am crescut pe aceste meleaguri şi tocmai de aceea aş vrea să mulţumesc dascălului Mihai Mănăstireanu că l-a convins pe bunicul meu să-l ajute la construirea şcolii, pe părinţii mei sa meargă la şcoală iar pe profesorii mei i-a convins că merită să investească în mine învăţătura. Consider că a recunoaşte valoarea înaintaşilor este o dato-

rie de onoare . Noi, educatorii de astăzi, avem datoria să cinstim numele ilustrului învăţător care este din 1 septembrie 2010 numele şcolii noastre. Când vorbim de o intervenţie în învăţământul rural, memoria noastră culturală ataşează din punctul de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii. Prima este aceea a dascălului de la ţară, apostolul neamului, cel care educă nu doar copii, dar este şi un educator al comunităţii şi un lider al acesteia . A doua imagine este aceea a copiilor de la ţară, cei care pleacă la oraş să înveţe carte, la îndemnul dascălului şi cu sacrificiul părinţilor reuşesc în viaţă. Chiar dacă aceste imagini tradiţionale nu mai seamănă cu situaţia de acum avem datoria morală de a ne respecta înaintaşii, de a înţelege că aşa cum spunea Nicolae Iorga “şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru”! Prof. Maria ALEXE, directorul Şcolii cu clasele I - VIII “Mihai Mănăstireanu”, Predeal Sărari

DIN ACTIVITATE LUI IORGA Marele cărturar şi patriot Nicolae Iorga mărturisea : " Eu n-am învăţat a ceti şi scrie, sunt lucruri care mi-au venit de la sine". Despre savantul şi profesorul Nicolae Iorga s-a scris atât de mult, şi pe bună dreptate, încât o eventuală trecere în revistă a complexei sale biografii ar părea aproape inutilă.

Totuşi, referitor la cele peste 1.200 titluri de cărţi şi peste 25.000 de articole ale savantului, istoricul A. D. Xenopol exclama : "Te întrebi cu înminunare cum a putut un creier să conceapă atâtea lucruri şi o mâna a le scrie ?" Precizând că o bună parte din viaţa Nicolae Iorga şi-a petrecut-o la Vălenii de Munte,

prin Universitatea Populară din acest oraş şi prin călătoriile sale, Iorga s-a înfrăţit cu mari cărturari ai ţinuturilor de peste munţi, cu istoricii Andrei Bârseanu, Ion Lupas, Silviu Dragomir, cu profesorii Sextil Puşcariu, Ion Nistor, Onisifor Ghibu, cu literaţii Ioan Slavici, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu…

Astăzi văd că o doamnă, învăţătoarea Cristiana Anghel, este de 58 zile în greva foamei. Un protest democratic care, în mod normal, ar trebui să ducă la negocieri. Din păcate este un act neluat în seama sau chiar tratat cu cinism de către domnul Videanu. În acest moment mă solidarizez cu doamna învaţătoare Cristiana Anghel şi declar la rându-mi greva foamei deoarece, în România, încălcarea legilor a devenit un fapt cotidian. Guvernul îşi motivează faptul că nu aplică Legea 221/2008 pe lipsa fondurilor. Ar fi putut să ne dea în schimb nişte bonuri care să fie plătite de către stat în momentul ieşirii din criza economică. Ceea ce nu poate să motiveze guvernul este lipsa de acţiune pentru combaterea corupţiei,

realitate sesizată şi de U.E. Procurori şi judecători încalcă cu bună ştiinţă Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în favoarea funcţionarilor publici care săvârşesc falsuri intelectuale. Chiar prim-procurorul Glican Ana Maria de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a comis un fals intelectual pentru a-i acoperi pe ceilalţi făptuitori. Ştiu că nu ne-aţi promis măriri de salarii în campania din anul 2009 în schimb ne-aţi promis: “O Românie cu o justiţie de bunsimţ, în care nimeni să nu fie mai presus de lege”. Cu aceeaşi stimă, Prof. Carmen Amza” O puteţi contacta pe doamna profesoară Carmen Amza pe blogul său personal: Dictatura justiţiei

MARGINALIZAREA SOCIALĂ Marginalizarea socială este definită ca: “poziţia socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale si comunicaţionale ale colectivităţii” (Art. 3 din Legea 116/2002). Marginalizarea socială este un fenomen social complex, apărut ca urmare a scăderii veniturilor financiare, pierderea locurilor de muncă sau imposibilitatea obţinerii unui loc de muncă, creşterea ratei şomajului, lipsa unei locuinţe sau imposibilitatea obţinerii unei locuinţe şi, nu în ultimul rând, marginalizarea socială înseamnă lipsa accesului sau acces deficitar la serviciile sanitare, educative, culturale, sportive, politice etc. Cele mai vulnerabile categorii de persoane, victime ale riscurilor sociale, sunt tinerii care au trăit într-un sistem de protecţie (în cadrul serviciilor publice specializate şi/sau a organismelor private autorizate), cei singuri sau familişti cu/fără copii, cei care au executat pedepse privative de libertate, per-

soanele cu un anumit grad de handicap sau invaliditate, precum şi vârstnicii fără susţinători legali, confruntaţi cu situaţii de pauperizare severă. În sprijinul persoanelor marginalizate social au fost elaborate o serie de legi cu caracter protecţionist: Legea venitului minim garantat, Legea sistemului naţional de asistenţă socială, Legea asigurărilor pentru somaj,Legea pensiilor etc. Legea privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale are ca obiectiv principal garantarea respectării drepturilor elementare şi fundamentale ale omului, cu participarea instituţiilor publice, a comunităţii locale, a reprezentanţilor organizaţiilor patronale şi sindicale şi a societăţii civile.

Cătălina MIHAI


5

BUNUL SIMŢ

NOI SUNTEM

- O FLOARE RARĂ?!

Dacă vom trata bunulsimţ ca pe un concept filozofic, vom constata că acesta reprezintă un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca izvor tradiţia populară, dar cuprinzând şi elemente ale gândirii ştiinţifice. Pentru cei mulţi şi neavizaţi, este însă măsura bunei-creşteri, a bunei-cuviinţe şi, mai ales, a respectului pentru cei din jur. În volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox, Alexandru Paleologu vorbeşte despre eliberarea inteligenţei prin insuflarea curajului firescului sau, cum spune autorul, “îndrăzneala de a fi banal” (firescul e, în fond, un act de curaj). Eseistul considera ca nu inteligenţa este contrariul prostiei, ci “contrariul prostiei e bunul-simţ”.

Asumându-şi anumite norme moştenite de la generaţiile precedente, oamenii ar trebui să actţoneze având drept calauză bunulsimţ. Dacă bunul-simţ este acela ce caracterizează comportamentul nostru şi nu formalismul sau prefăcătoria interesată, ne va determina să-i tratăm cu respect pe cei din jur, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să nu depăşim anumite limite, să ne pese şi să ţinem cont de ceilalţi, să avem în toate o masură şi un echilibru. Maxime, cugetări, citate celebre aparţinând învăţaţilor, filozofilor, oamenilor de ştiinţă sau de litere, dar şi unor anonimi (semn că bunul-simţ nu ţine neapărat de erudiţie, ci mai degrabă de o nobleţe a spiritului), transmit prin vreme sfaturi, înfierând minciuna, răutatea, lăcomia, hoţia, corupţia, avariţia, înşelătoria, egoismul, impoliteţea, toate avându-şi rădăcinile în lipsa bunului-simţ, propunând totodată modele de comportament, prin preţuirea arătată adevăratelor virtuţi. Bunul simţ nu se prea

poartă însa de contemporani, pentru că nu face casă bună cu popularitatea, puterea, oportunismul. Omul a pierdut măsura justă în toate; ce să mai spunem despre modul în care ar trebui să se comporte cu aproapele său!? Gesturile de ajutor sau respectul, în loc sa stârnească dorinţa reciprocităţii, atrag, de multe ori, o catalogare greşită a celui care le-a înfăptuit: omul bun este confundat cu cel prost. Pornind tocmai de la această pierdere a măsurii, starea de bun-simţ este aceea care ne poate ajuta să avem discernământ în aprecierea corectă a realităţii, printr-o empatie, ce poate fi exprimată foarte bine prin zicala: “Ce ţie nuţi place, altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului-simţ, empatizezi cu cel de lângă tine şi astfel ştii cum să te comporţi cu o fiinţă, fără a o răni şi fără a o face să sufere. Bunul-simţ înseamnă să ai discernământ în ceea ce faci, să găseşti măsura justă, să ajungi să dai fiecăruia ceea ce merită.

Magdalena BUZEA

Trăim într-o lume confuză care ne face câteodată să ne cramponăm de aceleaşi activităţi zilnice, de rutină, din care aparent nu avem nicio şansă să scăpăm. Mediul instabil al economiei, problemele zilnice ne condamnă la o viaţă tristă, plictisitoare, fără de speranţă, ne lasă fără un gram de putere ca să ne mai putem gândi că avem înţelepciunea să spargem ziduri, pentru a găsi lumina, mica scânteie care mută munţii din loc. Ne tot încurajăm sau ne minţim frumos spunând că viitorul va fi reprezentat de copii, dar ce mai pot face ei dacă noi nu le mai lăsăm nimic? De ce să ne lăsăm învinşi şi să ne bazăm pe ei când timpul nostru nu a trecut şi încă mai putem schimba ceva? Ce pot învăţa de la noi când le arătăm că deja am abandonat lupta? Toata lumea se plânge, aprobă tristeţile ce ne înconjoară, dar parcă nimeni nu mai vrea să rişte să încerce să

SCHIMBAREA

schimbe ceva. Ne dorim să vină cineva care să schimbe totul dintr-o dată spre mai bine şi dacă se poate noi să nu facem nimc în sensul ăsta. Dar nimeni nu se gândeşte că fiecare din noi este schimbarea şi dacă vrem s-o percepem trebuie să începem noi înşine să ne transformăm. Cum ar fi ca de mâine în loc să mai trecem unul pe lângă altul cu capetele aplecate de amărăciune, să zâmbim, să ne salutăm, să ne bucurăm de fiecare zi care trece, să nu mai fim invidioşi şi răutăcioşi unii cu ceilalţi şi să încercăm să facem zilnic măcar o faptă bună, fără a aştepta ceva în schimb? Eu zic că merită să încercăm… în fond ce avem de pierdut? Din contră, vom începe să simţim schimbarea din viaţa nostră. Vom observa că binele făcut altora se va reflecta implicit şi în vieţile noastre. Nu ezitaţi să vă înscrieţi în cadrul oricărei asociaţii de voluntariat, pe care o puteţi găsi

NICOLAE IORGA

foarte uşor accesând internetul. Veţi fi surprinşi să constataţi câţi oameni trăiesc în condiţii mult mai grele decât v-aţi imaginat vreodată, oameni care au într-adevăr nevoie de ajutorul nostru. Iată câteva adrese care vă pot fi utile în declanşarea schimbării: Service Civil International Romaniawww.sci.ro Autoritatea Naţională pentru Tineret www.e-tineret.ro Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare - www.anpcdefp.ro

Prof. Jeannette CIMANGA

VÃLENii

PENTRU VĂLENII DE MUNTE

Pentru unii… o instituţie a oraşului, pentru alţii… strada principală, pentru cei mai mulţi, N. Iorga este un nume important al culturii române şi… atât. Un grup de elevi din clasa a IX-a B, Gr. Şc. Agromontan “R. Constantinescu”, coordonat de d-na prof. Alina Ardeleanu, şi-a propus să apropie de sufletele colegilor (şi nu numai) numele care a uimit atâtea generaţii şi care mai poate uimi şi astăzi, Nicolae Iorga. Boboci în felul lor la trebi de aieste, elevii au vizitat Casa Memorială a savantului, de unde au obţinut primele informaţii calde. Împreună, am răsfoit cartea lui Petre Ţurlea - Nicolae Iorga la Vălenii de Munte - şi ne-am

decis să intitulăm proiectul nostru Nicolae Iorga pentru Vălenii de Munte. A fost necesar un timp de meditaţie în care informaţiile culese să se sediminteze. Opriţi în faţa bustului din centrul orasului am reflectat… “El a fost savantul nostru prin excelenţă, care (...) îsi află fericirea numai în cărţi şi avea o ambiţie să stimuleze şi să înalţe gloria şi faima naţiunii sale.” (Perpessicius) …astăzi, privirea lui Iorga mai e vie la Vălenii de Munte sau altele au primit loc de cinste? Ochiul trecătorului prin oraşul nostru mai poate observa fie doar şi bustul lui Iorga sau altele ies acum în relief? S-a schimbat cumva ierarhia valorilor?

Acum, Iorga stă pe un soclu şi priveşte eternitatea… Sfidează micul bâlci (ce nu se abate de la linia estetică a ţuicii de sub străvechii tei sau a mititeilor savuraţi printre boscheţi). Parca nu îl mai deranjează nici impozanta clădire a Primăriei şi a Consililui Local în ale cărei oglinzi se pare că nu se reflectă nevoile locale. Vorba poetului: De te-ndeamnă, de te cheamă, /Tu rămâi la toate rece. De mult mai marii oraşului sunt alţii, cu o altă dimensiune morală, iar cultura a rămas… cu privirea în neant. Prof. Alina Florina ARDELEANU Gr. Şc. Agromontan

Redacţia Telefon: 0723-246121 VĂLENII DE MUNTE

Redactor-şef:

Gh. BURDUJAN

Colectivul de redacţie:

Prof. Gabriela DESPAN, Prof. Mihai Johann COZORICI, Prof. Maria VISOSCHI, Prof. Camelia NEAGU, Prof. Jeannette CIMANGA Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

Publicaţia „Vălenii” este editată de Fundaţia

“ARMONIA”


6 PAGINA DE MĂNECIU

GRUPUL ŞCOLAR MĂNECIU -

GAZDA CERCULUI PEDAGOGIC DE EDUCAŢIE

Pe 29 octombrie 2010, Grupul Şcolar Măneciu a fost gazda Cercului pedagogic al Coordonatorilor educativi din Colegii, Licee şi Grupuri Şcolare din judeţul Prahova, a cărui temă "Stiluri şi strategii de intervenţie ale cadrului didactic în situaţii de criza educaţională la nivelul spaţiului şcolar" - a adus în prim plan o problemă curentă cu care se confruntă toate instituţiile de învăţământ. Criza educaţională există, însă poate fi minimalizată dacă se intervine concret, iar activităţile

prezentate au avut menirea să demonstreze acest fapt. Bucurându-ne de prezenţa doamnei inspector Anelore Scorpan şi a 45 de profesori ce ocupă funcţia de Coordonator de programe şi proiecte educative în colegiile, liceele şi grupurile şcolare din judeţul Prahova, am reunit secvenţe diferite ale unei crize educaţionale sub motto-ul "Caracterul fără inteligenţă poate mult, dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic" (Cicero). După mesajul de întâmpinare adresat de d-na director Gabriela Despan, eleva Mihaela Rodica Despan, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor din învăţământul primar, a dedicat oaspeţilor - adevăraţi “părinţi” pentru elevii lor - versurile pline de emoţie ale lui Adrian Păunescu din poezia "Repetabila povară", ca semn al preţuirii nemărginite pe care

elevii o au pentru dascălii lor. Conflictul este, de foarte multe ori, doar o exteriorizare a conflictelor interne, care ne macină, ne apasă. Astfel, sceneta prezentată de elevii clasei a X-a C, coordonaţi de d-nele profesoare Ileana Danila şi Elena Stan, ne propune să privim criza educaţională prin prisma conştiinţei. D-na profesoară Eufrosina Petre a propus un studiu de caz la clasa a XI-a în care au fost analizaţi factorii de risc în rândul adolescenţilor, iar demonstraţia elevilor de la "Sanitarii pricepuţi", îndrumaţi de d-na director adjunct Camelia Petcu, a conturat conceptul de criză educaţională. Plecând de la premiza că majoritatea conflictelor au ca sursă o comunicare defectuoasă şi reacţiile instinctuale, am considerat necesar abordarea unor exerciţii de comunicare şi de autocunoaştere, al căror scop este prevenirea conflictelor.

Elevii clasei a IX-a B şi eleva Teodora Otelea, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor, sub îndrumarea d-lui profesor diriginte Carol Dragomir şi a dnei profesoare Raluca Simona Dragomir, au demonstrat că introspecţia, empatia, comunicarea eficienţa şi motivaţia pentru schimbarea stilului comportamental conduc la un climat cu stări conflictuale reduse ca frecvenţă şi intensitate. Activităţile educative sunt mereu alternativa pe care noi, cadrele didactice, o avem la îndemână pentru a-i ajuta pe elevi să-şi formeze un caracter deosebit. Educaţia bătrânească

din "Calul bălan" - sceneta, clasa a VII-a A, prof. Ondina Jercan, exemplele negative ale lui Caragiale - fragment comic din "O noapte furtunoasă", clasa a VI-a A, dir. adj. prof. Georgeta Chiroiu, cântecele de suflet - cls a XII-a A, prof. Egina Buftea-Jercan, şi dansurile populare - ansamblurile înv. primar, gimnaziu şi liceu, prof. Traian Soare, au punctat câteva din soluţiile educative ce pot fi adoptate în diminuarea stărilor conflictuale. Invitaţii au apreciat la superlativ activităţile prezentate, remarcând implicarea şi coştiinciozitatea cadrelor didactice, inteligenţa şi talentul elevilor de la Grupul Şcolar Maneciu. Prof. Raluca Simona DRAGOMIR (Coordonator cu programe şi proiecte educative Grupul Şcolar Măneciu)

VIAŢA FĂRĂ SĂRBĂTORI?!

Ar însemna monotonie!... Ar însemna câmp fără flori!... un cer înalt, poate, dar fără soare, fără lună, fără licărul stelelor... Chiar Ziditorul ne-a dăruit a şaptea zi a săptămânii ca sărbătoare. Calendarul oricărui neam este înstelat cu sărbători: mai mari, mai mici... Aliniindu-ne ţărilor Uniunii Europene, sărbătorim, încă pe primele trepte ale anului şcolar, Ziua Educaţiei şi, asemenea Zi presupune freamăt anticipativ, explozia solară a sărbătorii şi... ecourile... - Sufletul sărbătoririi? - Nişte inimoşi, tot dintre sărbătoriţi, că, din afară, dinspre stăpânire, nu vine nimeni să pună umărul şi să ne facă mai fericiţi... poate doar pe... Insula Albastră dintr-o lume imaginată de romantici! La noi, la Măneciu, catedrele de... "umanioare" - limba maternă şi limbile moderne - şi-au ales elevii de nădejde - unii olimpici recunoscuţi an de an - şi şi-au încredinţat prezentatorilor liceului declaraţia lor dictată de căl-

dura inimilor: "Cu toate condeiele înmuiate în cerneala senină a sufletelor, aşternem pe ecrane mici şi mari (nu puteau să nu se refere şi la tabla magică Smart!!), pe aripile ultimilor fluturi şi florile toamnei, pe modeste dumitriţe şi elegante crizanteme, cele mai calde urări pentru educatorii noştri: - Părinţii; - Doamna învăţătoare; - Domnii profesori; ... pentru toţi Educatorii". Spectacolul a avut, inclusiv, fiorul solemnităţii, datorită prezenţei doamnei director coordonator, Gabriela Despan, doamnelor director-adjunct Camelia Petcu şi Georgeta Chiroiu, dar şi prezenţei domnului jurnalist Gheorghe Burdujan reprezentând ziarul "Vălenii". Între liceeni şi gimnazişti, a fost remarcata prezenţa ingenuă a micuţilor din clasa a III a A condusă de doamna învăţătoare Damiana Nicolae. Talentata şi laureata cu multe şi diverse premii şcolare şi extraşcolare, Mihaela Rodica Despan, este îndelung aplaudată pentru poezia lui Adrian Păunescu - "Repetabila povară". Recitatori şi cântăreţi însufleţiţi, cu poezii şi melodii adecvate, au avut doamna profesoară Adina Simion şi domnişoara profesoară director - adjunct, Georgeta Chiroiu, domnia-sa delectându-ne şi prin scânteietoare fragmente de comedie. O sărbătoare de înaltă spiritualitate ca Ziua Educaţiei, într-o atmosferă elevată ca cea de la

Măneciu, unde afecţiunea şi preţuirea educator-elev n-au decăzut, merită omagiată şi în limbile moderne de circulaţie internaţională, de către liceenii doamnelor profesoare Alina Preda şi Egina Buftea-Jercan. Tot ca la nelipsita Sărbătoare a Francofoniei din fiecare lună martie, simţim cum ning peste noi confetti tricolore: roşii-albalbastre şi steluţe de mătase din drapelul Uniunii Europene. Sunt pentru noi toţi, dar, mai ales,

pentru talentaţii recitatori în franceză sau engleză: - Mihaela Despan - poli, poli talent şi artă, recită "L'automne"; - Sorel Buftea-Jercan - sensibil

şi delicat până la timiditate - se adresează celui dintâi educator: "O, maman cherie"; - Adelina Lupu - clasa a XII a A - olimpica noastră cu premii naţionale la limba franceză, acum cu o creaţie poetică personală: "Les roses de ma vie". Eleva doamnei profesoare Egina Buftea-Jercan, Alexandra Misleanu, clasa a XII a B, impresionează şi ea întreaga asistenţă, recitând cu emoţie şi cu aer filosofic adecvat "If" de R.

Keepling, făcându-se înţeleasă chiar în limba engleză. Toată sala este doar o unică respiraţie, urmărind avid, cu amintiri personale ale copilăriei, dramatizarea "Calul Bălan" după

Ion Creangă. Este interpretată de elevii din clasa a VII a A, condusă de doamna profesoară, Ondina Jercan. Ultimul omagiu adus MărieiSale, Dascălul, rezonează cu trăirea întregii comunităţi - de preţuire, de venerare a educato-

rilor, dar nu şi cu prezentul nostru neputincios în respectarea valorilor morale: "Excelenţa-Sa, Dascălul, trudeşte viaţa întreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de aur peste seminţele ce stau să încolţească... dar nu are cont în bancă, nici vilă cu douăzeci de camere... are, însă, un suflet cât galaxia"... (Vlada Breahna) Doamna inspector Anelore Scorpan, la schimbul de experienţă al consilierilor educativi a constatat şi aportul a trei profesoare surori, solicitându-le să scrie acest articol, de aceea semnează:

Alina, Ondina si Egina JERCAN Grup Şcolar Măneciu


7 Actualitate

MUZEUL DE ETNOGRAFIE AL VĂII TELEAJENULUI (I) a doinei ce cunoaste uneori forma unui dans specific - hora, dar şi cu o practică ancestrală a colindului în preajma sărbătorilor, realizând caracterul sincretic al creaţiei populare, pentru a surprinde esenţa poporului român, obligat să trăiască în spaţiul carpato-danubiano-pontic, având filozofia de viaţă a ciobănaşului din "Mioriţa". Dacă nu cunoşti literatura şi istoria poporului tău, nu vei şti "La început a fost cuvântul…" niciodată unde anume te situezi Spiritualitatea românească în această lume ce încearcă să este definită prin trei cuvinte uniformizeze popoare, prin cu care ţara noastră este înscri- globalizare. Păstrarea identităsă în patrimoniul UNESCO: ţii naţionale se face şi prin condor, doină şi colind. Sentimen- servarea valorilor culturale ale tul inefabil al cuvântului "dor", unui popor, de aceea cunoaşintraductibil în alte limbi - terea lor devine imperativă. Parafrazându-l pe N. Iorga, având ca echivalent o sintagmă prin care se poate defini com- care spunea: "Un popor care plexitatea conotaţiilor sale - se nu-şi cunoaşte istoria este concombină cu muzica tarăgănată damnat la pieire", am putea

afirma astăzi că poporul care nu-şi cunoaşte şi nu-şi preţuieste valorile literare şi culturale este condamnat să trăiască în umbra altor popoare. "Ubi bene, ibi patria" ("Unde e bine, acolo e patria"), ar putea să răspundă românul care a fost obligat să se europenizeze mai rapid decât ar fi dorit-o, dar fără să vrea şi chiar fără să conştientizeze, dorul de cei dragi, de casă, de cântec şi de plaiul "ca o gură de rai", îi cuprinde sufletul, pentru că astfel este el structurat. Situat într-un peisaj mirific, un model pentru spaţiul mioritic, cum numea Lucian Blaga acea alternanţă deal-vale ce se găseşte oriunde pe teritoriul ţării noastre, Complexul muzeal "Nicolae Iorga" de la Vălenii de Munte îşi încântă vizitatorii printr-o ofertă ge-

neroasă de istorie şi cultură. Poposit pe aceste meleaguri, ai senzaţia că locurile mai păstrează şi astăzi urma paşilor lui Iorga, în plimbările sale zilnice, timp de o oră prin pădurile de la marginea oraşului, pentru aşi aduna ideile şi a-şi mobiliza forţele spre a scrie monumentala sa operă. Din acest Complex muzeal face parte şi Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului care a fost înfiinţat

în anul 1959, prin munca neobosită a Anei Baican, conservator muzeu. Iniţial, Muzeul a funcţionat într-o încăpere a Primăriei Oraşului Vălenii de Munte. După cutremurul din 1977, când clădirea Primăriei a fost distrusă, materialele etnografice au fost depozitate în Casa Tonitza, apoi preluate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Prof. Maria VISOSCHI

PROVINCIA E TOT ROMÂNIA Este o replică pe care am auzit-o mai zilele trecute, când doi cetăţeni ai Văleniului aflat într-un festival de dispoziţie ,,al ţuicii” încercau să se convingă, unul pe celălalt, de un adevăr incontestabil: ,,că provincia e tot în România” şi că prin urmare, şi urbea lor face parte tot din această ţară, cu toate individualităţile sale. Concluzia venea din ideea conform căreia, micile bucurii sincere ale provincialului de odinioară s-au cam estompat şi că nu mai sunt români care să se bucure cu adevărat şi din toată inima, ,,când ai văzut ultima oară oameni bucurându-se?... nu d'ăia care stau la o ţuică şi care

au prostii în cap sau care fac nunţi, botezuri pentru a-şi plăti datoriile multe... (vroiau să afirme moromeţian, că într-un oraş mare ai mai multe şanse să găseşti oameni care să ţi se potrivească, că platiudinea existenţei nu e aşa evidentă). Nu mai ştiu, am continuat eu ideea mental de asta dată. Viaţa curge ireversibil, robotizat: fumăm credităm, înjurăm, facem cruce, socoteli, ne aruncăm în discuţii vesele, triste, inutile. ,,Da, Provincia e tot în România !” Interlocutorul meu m-a informat subtil bănuindu-mă de neînţelesul spuselor sale şi a continuat pe o tonalitate joasă că bu-

curiile ,,second hand” nu există, că provincialii au micile lor complexe de fiecare dată când e vorba de sinceritate, de aleşii locali seducători, sau de iubirea aproapelui. Am înţeles ce voia sa transmită prietenul meu necunoscut: că insul ,,ăla” care sapă grădina, nu mai are securitatea că la anul va face la fel fără să-l pândească un alt impozit, o lege revizuită, o revendicare, grindina, moartea. Omul acesta nedumerit, stârnit de lumea pestriţă şi zgomotoasă din jurul său nu mai are certitudinea că locuieşte în provincie şi că ea se află chiar în România.

Absenţa la fericire se vedea aici ca un reproş la înnoire, la confortul cultural care i-a adus insecuritatea că există şi că cineva se mai gândeste şi la simplitatea sa cotidiană. Bucuria provincialului ramâne suspendată, amânată întrucâtva, iar nedumerirea dacă aparţine sau nu unei provincii, şi că de ea se îngrijeşte cineva, nu află încă rezolvare. Problema nu stă în numele provinciei sau a capitalei, ci în oameni, în perspectivele cu consecinţe individuale şi nu doar colective, în înţelegerea superioară a lucrurilor, în drepturi, puteri şi virtuţi. Grătarele ne-ar putea salva,

festinul ne-ar putea întreţine buna dispoziţie, serbarea câmpenească ne-ar apropia mai mult de oameni dar nu de umanitate. Asta o fi vrut să afirme trecătorul necunoscut, strângând în braţe o pâine ca pe o felie de fericire provizorie. Camelia NEAGU

UMILIREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Am fost la Vălenii de Munte, orăşelul prahovean unde, jumătate la internat, jumătate în gazdă, am ispăşit cei patru ani de liceu, adolescenţa mea întreagă. Invitat de profesorii Bocioacă şi Muşat, autori, împreună cu directorul Vulpe şi colegii lor Dafina şi Pârvu, ai unei excelente monografii a Colegiului Naţional “Nicolae Iorga”, mă prezentam în urbea

celor mai năstruşnice, triste şi vesele întâmplări ale juneţii mele, bucuros să asist la o festivitate care mă lua părtaş. Lume bună, profesori vechi, conservaţi intelectual perfect, gen profesoara Bragarenco, plină de vitalitate la 97 de ani, inspectori şcolari judeţeni, în frunte cu mai-marele învaţământului prahovean, primarul, şefii promoţiilor succesive de absolvenţi şi, ultimii, dar nu cei de pe urmă, elevii care nau fărâmat catalogul în şcoală, cu note maxime, dar s-au remarcat, zice-se, după aceea. Aici mă încadram şi eu, prezentat ca scriitor (minunata profesoară de română, Petruţa Stan mi-a făcut surpriza de a recita poezia mea "Bună seara, iubito" într-un excelent spectacol susţinut

artisticeşte de elevi) şi colegul meu mai tânăr, Alexandru Stroie, biruitor în afaceri, care a şi sponsorizat lejer tot ce a fost de sponsorizat în această acţiune de sensibilă evocare, gest aplaudat de toată lumea. Cuvântări, diplome date, cum se face în astfel de împrejurări, tuturor, ca să nu existe pizmă, de la portar şi cel care a asigurat sonorizarea până la ministrul, absent la eveniment, Funeriu. Aici, la strigarea numelui scrijelit pe diplomă al acestui franţuzit care evocă onomastic funia spânzuraţilor, aveam să înregistrez în urechi nu aplauze, nici măcar formale, ci un murmur îndârjit de răzmeriţă, un fel de băgare colectivă în p.m.

De fapt, dincolo de meritata evocare a liceului meu şi a minunaţilor lui dascăli, despre acest murmur aveam de gând să scriu. Murmurul de revoltă a fost, din păcate, coral, nu individual. Focalizând un portret, portretul amuţea. De ce? Nimeni nu-şi asuma la vedere revolta. L-am întrebat pe colegul meu H., azi dascăl (nu-i dau numele că-l aruncă afară portocaliii, cel puţin aşa crede el), ce naiba se petrece. Ne e frică, mă, asta e! Toţi ne temem. S-au distribuit în şcoli formulare pentru profesorii implicaţi în Bacalaureat care, în scris, trebuie să declare dacă merg la grevă sau optează pentru examene. Făţis a fost transmisă ameninţarea că greviştii vor fi

raşi din învăţământ. Am discutat, la o plimbare în doi, la masă, în mici şuete, cu alţi dascăli care-mi sunt apropiaţi. Frica paralizează şcoala. Frica ucide voinţe mai abitir ca-n vremea lui Ceauşescu. Dincolo de prezenţa senatorului Meleşcanu, ales în acest colegiu, discretă şi de bun-simţ, politica nu prea avea de ce să se cocoaţe pe scena aniversării. Să fi devenit dascălii de azi, urmaşi ai dascălilor mei, vasali politici? De ce vă e frică, domnilor, pentru că vă ştiu oameni întregi? De ce vorbiţi în şoaptă despre umilirea învăţământului?

Lucian AVRAMESCU


8 Actualitate

“PLUS” - O PĂLĂRIE-N CENTRU N

u se putea o decizie mai neinspirată, mai lipsită de raţionament a administraţiei publice locale din Vălenii de Munte decât acordarea girului pentru construirea în centrul oraşului a unui magazin de tip discount. Împotriva tuturor normelor care prevăd amplasarea acestor tipuri de magazine la marginea oraşelor din motive lesne de înţeles (circulaţia rutieră, mediul, aglomerarea umană, şi, nu în ultimul rând, estetica în sine a construcţiei). Unii spun că nu este mai mult decât o “magazie cu rafturi frigorifice”. Eu zic că este, mai degrabă, o pălărie tuflită, în dauna bunului simţ, chiar în centrul oraşului. Ne-am fi aşteptat ca pe locul fostei primării să apară o construcţie aerisită, cu mai multe nivele, gândită pentru viitorul mereu aproape şi în permanentă schimbare. De ce tocmai “PLUS” care are standardizată această formulă de

comerţ? Pentru că aceştia s-au mişcat repede şi au avut o mai generoasă “dare de/din mână”. Cum vor privi generaţiile viitoare centrul acestui oraş?

care-l va trece cu siguranţă în panoplia realizărilor personale de mare anvergură) îşi va fi pierdut de mult modernitatea, el fiind mai aproape de o zonă rurală decât de

Pentru că aripa modernizării va atinge, că vrem, că nu vrem, şi Vălenii de Munte, iar magazinul “Plus”, (mândria primarului Mircea Niţu - pe

“buricul târgului” unui oraş în devenire continuă. În zona centrală a oraşului circulaţia autovehicolelor a devenit deja o problemă. În

A ÎNFLORIT COMERŢUL CU MAŞINI SECOND HAND De parcă nu ar fi fost suficient comerţul stradal care se practică la greu în Vălenii de Munte, au apărut în “buricul târgului” zeci

de maşini, cu anunţuri pentru vânzare. De regulă, ele populează străzile din centrul oraşului pentru a avea o expu-nere cât mai vizibilă. În faţa Bibliotecii M. R. Praschivescu, a Şcolii de

Misionare şi a Casei Memoriale stânjeni accesul excursioniş“Nicolae Iorga”, de pe strada tilor? George Enescu Nr. 1, sunt parDe ce nu se ia, în cadrul cate astfel de exponate, deşi în administraţiei publice locale, iniţiativa amenajării, în Piaţa Oraşului, a unui spaţiu dedicat acestui tip de comerţ: construirea unui ţarc pentru maşini de vânzare. Stabilirea unei zile din săptămână şi fixarea de taxă pentru fiecare maşină, ar putea face două lucruri pozitive: 1. decongestionarea străzilor de aceste maşini şi 2. aducerea zonă există un semn de circu- unor venituri suplimentare la laţie prin care se avertizează că bugetul local. Astfel ar spori staţionarea autovehiculelor este şansele ca Piaţa Oraşului să fie interzisă. Cine trebuie să între- folosită cât mai eficient şi să-şi prindă ceva ca acestea să amortizeze investiţia... Spaţiu elibereze locul, pentru a nu există. Păcat că nu este folosit.

comuna Măneciu există magazinul în timp record”. semafoare, în oraşul Vălenii Iată că primarul mai bifează o de Munte nu, pentru că în vi- realizare la postumitatea sa. ezvoltarea pe vertiziunea autorităţilor există cală este viitorul alte priorităţi. oricărui oraş care se vrea a deveni municipiu. Nu trebuie să fii încremenit în proiect şi să nu vezi mai departe de interesele tale personale şi de grup. În aceste condiţii ne punem o întrebare legitimă: cine a luat şpaga? Şi cât de mare a fost ea? Pentru că autorizaţia de construire a unui astfel de obiectiv se acordă extrem de greu pentru centrul unei localităţi. PLUDI MARKET SRL trebuie să fi cotizat din gros ca să obţină toate avizele. Nu mai aşteptăm răspunsul pentru că se ştie: de peste 20 de ani, în Vălenii de Munte, cum zice primarul aşa e... Şi nu are itim în fiţuica pri- nimeni curajul să comenteze. marului “Vălenii de Frica a pătruns adânc în sufleMunte” că edilul şef tul cetăţenilor şi nici nu mai “a acordat tot sprijinul său ştiu dacă, pentru asta, sunt investitorului care a ridicat chiar de condamnat...

D

C

DOAMNA

C

a orice fiinţă umană, are un nume şi un prenume, dar elevii şi părinţii îi spun simplu: DOAMNA. Doamna este un mamifer superior, dotat cu o inimă mare şi cu o tensiune oscilantă, în funcţie de data salariului şi de cifra din statul de plată. Din când în când se constată că tensiunea rămâne maximă atunci când guvernul anunţă pe toate posturile radiotv că au crescut salariile cadrelor didactice, iar ea rămâne năucită pentru că în fluturaşul de salariu nu s-a schimbat nimic. Chiar aşa, să nu-şi dea seama că i s-a mărit salariul? “DOAMNELE”, în funcţie de vârstă, sunt clasificate astfel: 1. La 20 de ani: tinere, frumoase, fuste mini, şuviţe colorate în păr, decolteu frumos; aceleaşi manuale alternative, acelaşi curriculum, aceleaşi proiecte de lecţie, aceleaşi obiective de referinţă, obiective operaţionale... în care se simt ca într-un hăţiş din care nu ştiu cum să iasă, deoarece nu au experienţă; 2. La 30 de ani: tinere, frumoase, fuste mini, şuviţe colorate în păr, decolteu frumos; aceleaşi manuale alternative, acelaşi curriculum, aceleaşi proiecte de lecţie, aceleaşi obiective de referinţă, obiective operaţionale. Dar, de-acum, experienţă la catedră, interes mare pentru obţinerea gradelor didactice, pentru afirmare; 3. La 40 de ani: încă tinere, încă frumoase, fustă midi, şuviţe co-

lorate în păr (de la mama natură); bluza c a r e îmbracă frumos decolteul; aceleaşi manuale alternative, acelaşi curriculum, aceleaşi obiective operaţionale şi de referinţă; interes mare pentru pregătirea copiilor, experienţă vastă la catedră, stăpânirea perfectă a metodelor şi mijloacelor de lucru cu copiii, rezultate foarte bune la concursurile şcolare; 4. La 50 de ani: “Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară? - Dă-te la o parte, să pot vedea”... Fustă maxi, şuviţe bine şi frumos colorate în alb (tot de către mama natură), o frumoasă bluză care îmbracă în totalitate gâtul. Aceleaşi manuale alternative, aceleaşi obiective de referinţă, aceleaşi obiective operaţionale. Multă experienţă la catedră, rezultate foarte bune, serii de elevi care îi sar de gât atunci când o întâlnesc pe stradă şi-i mulţumesc pentru ceea ce a făcut DOAMNA pentru ei... şi uite ce bine au ajuns, pentru că Doamna s-a consumat pe sine ca să-i lumineze; 5. Nu mai continuăm clasificarea, pentru că “Timpul nu mai are răbdare”, după cum spunea Marin Preda. Într-adevăr, clopoţelul a sunat şi s-a anunţat “pauza mare”. Prof. Constanţa NICOARĂ

ZIARUL VALENII 26  

Publicatie de atitudine civica

Advertisement