Issuu on Google+

ISSN 2286 – 4539  Anul 4  Nr. 27  Ianuarie 2014  Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

POVEŞTI SPUSE DE “BUNICII VĂII JIULUI” (Ep. II) Maria Iepure (ex Negoi) din Cimpa

O femeie care, în tinereţe, a lucrat în mină iar acum e binecuvântată de trei arhierei


2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii ianuarie 5 ianuarie / Duminica dinaintea Botezului Domnului “Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în prooroci: Iată Eu trimit Îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Aşa a fost Ioan, botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Şi au ieşit la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi din Ierusalim şi se botezau de către el, în apa Iordanului, mărturisinduşi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat cu veştminte de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia zicând: Vine după mine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec ţi să-i dezleg curelele încălţămintei Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Prin aceste cuvinte Sfântul Ioan Botezătorul a arătat că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat.

12 ianuarie / Duminica după Botezul Domnului %n vremea aceea, auzind Iisus c@ Ioan a fost dus ^n ^nchisoare, a plecat ^n Galileea. {i p@r@sind Nazaretul, a venit de a locuit ^n Capernaum, l$ng@ mare, ^n hotarele lui Zabulon }i Neftalim. Ca s@ se ^mplineasc@ ceea ce s-a zis prin Isaia proorocul, care zice: P@m$ntul lui Zabulon }i p@m$ntul lui Neftalim, cum mergi spre mare, dincolo de Iordan, Galileea nemuritorilor, poporul care st@tea ^n ^ntuneric, a v@zut lumina mare }i celor ce }edeau ^n latura }i ^n umbra mor]ii, lumina le-a r@s@rit. De atunci, a ^nceput Iisus s@ propov@duiasc@ }i s@ spun@: Poc@i]i-v@, c@ci s-a apropiat %mp@r@]ia cerurilor. C$nd Fiul cel Unul-N@scut al lui Dumnezeu S-a ^ntrupat }i S-a ar@tat ^n lume, ^nv@]$nd m$ntuirea oamenilor, atunci, s-a apropiat }i de ei %mp@r@]ia cerurilor ca }i de to]i cei ce au crezut ^n El }i s-au botezat, au p@zit poruncile Lui cele sfinte }i s-au f@cut ^mpreun@ p@rta}i }i mo}tenitori %mp@r@]iei Lui, dup@ cum %nsu}i Iisus Hristos a spus, zic$nd:

“Cel ce va crede }i se va boteza se va m$ntui; iar cel ce nu va crede se va os$ndi”

19 ianuarie / Duminica a XXIX-a după pogorârea Sfântului Duh Lepra este o boal@ cumplit@, molipsitoare, care se ^nt$lne}te rar prin ]inuturile noastre, dar care face mare pr@p@d printre oamenii din ]inuturile calde. C$nd lepra ajunge la deplina dezvoltare, nu se mai poate vindeca. Se vindeca uneori la iudei, dup@ cum vedem din Legea lui Moise, dac@ se luau unele m@suri de paz@, de la ^nceput, c$nd se ivea }i nu apuca s@ creasc@ }i s@ se ^ntind@ peste tot trupul celui bolnav. O astfel de boal@, pricinuitoare de stric@ciuni }i plin@ de ur$ciune a vindecat Iisus, red$nd s@n@tatea nu la unul, nici la doi, ci la zece lepro}i, f@r@ nicio n@dejde de vindecare }i cur@]$ndu-i deodat@, ^ntr-un minut, cu puterea Sa cea atotst@p$nitoare }i cu dragostea Sa de oameni cea nesf$r}it@. Cum sa ^nt$mplat aceasta, a]i aflat din Evanghelie care ne spune c@: %n vremea aceea, intr$nd Iisus ^ntr-un sat, L-au ^nt$mpinat zece lepro}i, care se ]ineau departe }i care au ridicat glasul }i au zis: Iisuse, M$ntuitorule, fie-]i mil@ de noi! Iar Iisus, v@z$ndu-i, le-a spus: Duce]i-v@ }i v@ ar@ta]i preo]ilor! Dar, pe c$nd ei se duceau, s-au cur@]it de lepr@. Iar unul dintre ei, v@z$nd c@ s-a vindecat, s-a ^ntors }i, cu glas mare sl@vea pe Dumnezeu. {i a c@zut la picioarele lui Iisus, cu fa]a la p@m$nt, }i I-a mul]umit. Iar el era samaritean. R@spunz$nd atunci Iisus a zis: Au nu zece s-a cur@]it? Dar cei nou@ unde sunt? Nu s-a g@sit ca s@ se ^ntoarc@, s@ dea m@rire lui Dumnezeu, dec$t numai acesta de neam str@in? {i i-a zis: Scoal@-te }i du-te! Credin]a ta tea m$ntuit. Din toate acestea se vede c@ nu numai samariteanul ci }i ceilal]i nou@ lepro}i au crezut ^n Iisus Hristos, c@ci dac@ n-ar fi crezut, nu s-ar fi vindecat. %ns@ numai samariteanul sa ar@tat recunosc@tor dup@ binefacerea primit@, pe c$nd ceilal]i nou@ s-au ar@tat nerecunosc@tori fa]@ de Binef@c@torul lor. Noi, iubi]i credincio}i, s@ fim pururea recunosc@tori Prea Bunului Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale date nou@ }i s@I mul]umim cu inima smerit@ pentru s@n@tatea noastr@, pentru bun@t@]ile p@m$ntului date nou@ }i pentru toat@ via]a noastr@.

26 ianuarie / Duminica a XXXII-a după pogorârea Sfântului Duh Am aflat din Sf$nta Evanghelie, despre c@l@toria pe care a f@cut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, ^nso]it de ucenicii S@i }i de o mare mul]ime de oameni. La intrarea ^n Ierihon, M$ntuitorul a vindecat pe orbul care st@tea la marginea drumului }i cer}ea }i care a mers apoi dup@ D$nsul, sl@vind pe Dumnezeu pentru ^ns@n@to}irea ochilor s@i. %mpreun@ cu el, tot poporul care v@zuse minunea vindec@rii celui orb, d@dea laud@ lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos ^n Ierihon, str@b@t$nd cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, c@ci Ierusalimul era locul c@tre care se ^ndrepta M$ntuitorul de data aceasta. Sf$nta Evanghelie ne spune c@: %n vremea aceea, c$nd trecea Iisus prin Ierihon, iat@ c@ un b@rbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vame}i }i era bogat, c@uta s@ vad@ cine este Iisus; dar nu putea de mul]ime, pentru c@ era mic de statur@. Atunci el, alerg$nd ^nainte, s-a suit ^ntr-un dud, ca s@-L vad@, c@ci pe acolo avea s@ treac@. Dar c$nd a sosit, la locul acela, Iisus, privind ^n sus, a strigat c@tre el: Zaheu, gr@be}te-te }i te d@ jos, c@ci ast@zi trebuie s@ r@m$n ^n casa ta. {i el s-a dat jos degrab@ }i L-a primit cu bucurie. V@z$nd ^ns@ aceasta, to]i murmurau }i ziceau: A intrat s@ poposeasc@ la un om p@c@tos. Atunci Zaheu, st$nd ^n fa]a Domnului a zis: Iat@, jum@tate din averea mea, Doamne, o dau s@racilor; }i, dac@ am n@p@stuit pe cineva cu ceva, ^ntorc ^mp@trit. Iar Iisus a zis c@tre el: Ast@zi s-a f@cut m$ntuire casei acesteia, c@ci }i el este fiul al lui Avraam. Pentru c@ Fiul Omului a venit s@ caute }i s@ m$ntuiasc@ pe cel pierdut. Ascult$nd glasul M$ntuitorului din Evanghelie }i ^n]eleg$nd c@ nu este p@cat, oric$t de mare pe care dragostea cea nesf$r}it@ de oameni a lui Dumnezeu s@ nu-i ierte, c$nd p@c@tosul se c@ie}te cu adev@rat }i rup$nd-o cu via]a de p@cat de mai ^nainte se ^ndreapt@ cu hot@r$re pe calea ^mplinirii voii lui Dumnezeu, s@ ne str@duim, prin poc@in]@ }i binefaceri, pentru ca, ^ntocmai ca Zaheu, s@ ne ^nvrednicim }i noi, de m$ntuirea sufletului nostru.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna ianuarie 2014, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 27/2014. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine. Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.


DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE,

Cele trei semnificaţii ale zilei de 1 IANUARIE Tăierea împrejur şi primirea numelui Ziua de 1 ianuarie are pentru noi, creştinii, o întreită semnificaţie. În primul rând prăznuim „tăierea împrejur” a Pruncului Iisus Hristos care, potrivit rânduielilor Legii vechi, avea loc la opt zile de la naştere, când cel nou născut primea şi un nume. În prima zi a Anului nou îl prăznuim şi pe Sfântul Vasile cel Mare, arhipiscopul Cezareei din Capadocia, care a trecut la cele veşnice în ziua de 1 ianuarie a anului 379. Iar tot în această zi sărbătorim şi anul cel nou. Ritualul religios al tăierii împrejur a fost legiferat de Moise (conform Ioan 7, 22-23) şi era săvârşit de preoţii Legii vechi în amintirea izbăvirii evreilor din robia egipteană. Tot atunci pruncul nou născut primea un nume. Pruncul sfânt a primit numele Iisus „după cum a fost numit de înger mai înainte de a se fi zămislit El în pântece” (Luca 2, 21). În evreeşte numele său e Iehoşua - precurtat Ieşua care se tâlcuieşte „Dumnezeu mântuieşte” sau „ “Dumnezeu este mântuirea” ori, şi mai simplu, Mântuitorul. În greceşte a fost redat sub forma „Iisus”. Dar acest nume apare, de regulă, alături de cel de „Hristos”, care e traducerea cuvântului ebraic „Masiah” adică „Mesia” sau „Unsul” lui Dumnezeu. Numele complet „Iisus Hristos” apare chiar în primul verset al Noului Testament (Matei, 1, 1) înţelegându-se prin el pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, întemeietorul Bisericii şi propovăduitorul credinţei creştine. Este cel mai sfânt nume din istoria omenirii după cum ne încredinţează Apostolul Pavel. După numele grecesc Hristos s-a dat, pentru prima dată, ucenicilor şi adepţilor noii credinţe numele de „creştin”, în greceşte „Hristianos” (Fapte 11, 26) Acest nume îl purtăm şi noi, toţi care am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi.

Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare Sfântul Vasile s-a bucurat de o aleasă educaţie în familie fiind îndrumat îndeaproape de mama sa, Emilia, şi de bunica sa, Macrina. A făcut studii strălucite de filosofie la Cezareea, Constantinopol şi Atena. S-a retras apoi la mănăstire. A fost hirotonit preot iar în anul 370 a fost ales arhiepiscop al Cezareii, păstorind până la moartea sa, petrecută la 1 ianuarie 379. Este autorul unei liturghii care se săvârşeşte de zece ori pe an, inclusiv în ziua de 1 ianuarie. A scris un tratat „Despre Duhul Sfânt” şi o carte intitulată „Hexaimeron”- despre cele şase zile ale creaţiei lumii. Sfântul Vasile a organizat o im-

presionantă operă de asistenţă socială ce a slujit ca model pentru întreaga biserică, inclusiv pentru ţările române. În Cezareea a creat o serie de instituţii de binefacere: azile pentru bătrâni, spitale, cantine pentru săraci, case pentru primirea străinilor şi călătorilor toate cunoscute sub numele de „Vasiliada”. O impresionantă rugăciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare e cel mai frumos lucru ce poate fi rostit la început de an: „Pomeneşte, Doamne, poporul ce stă înainte şi pe cei care, pentru binecuvântate pricini, nu sunt aici şi-i miluieşte pe dânşii şi pe noi după mulţimea milei Tale. Cămările lor le umple cu tot binele; căsniciile lor în pace şi întru iubire le păzeşte; pe prunci îi creşte, tinereţele le călăuzeşte, bătrâneţele le întăreşte, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică. Pe cei bântuiţi de duhurile necurate îi slobozeşte; cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, călătoreşte, văduvelor le ajută, pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz, nevoi şi strâmtorare. AduŢi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, şi de tot poporul Tău şi peste toţi varsă mila Ta cea bogată, împlinindu-le tuturor cererile cele spre mântuire”.

Viitorul şi trecutul sunt a lumii două feţe Numele primei lunii a anului vine de la zeul roman Ianus, care era reprezentat de două feţe, una îndreptată spre trecut iar una spre viitor. De aceea în această primă zi a anului se cuvine să medităm asupra propriei noastre vieţi din trecut şi din viitor. Timpul este un dar al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi şi trebuie să-I mulţumim că ni L-a dăruit. Un îndemn luminos de petrecere a acestui timp măsurăm ni-l dă Sfântul Apostol Pavel care le scria efesenilor: „Luaţi bine seama cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele” (Efes, 5, 15-16). Cu alte cuvinte, Apostolul ne îndeamnă să trăim în chip vrednic de numele de creştin. Viaţa noastră ar putea fi asemănată cu o carte, cu pagini scrise şi cu altele rămase albe. Cele scrise reprezintă anii care au trecut iar paginile albe reprezintă anii care vor veni şi pe care numai Dumnezeu îi cunoaşte. Trăim vremuri grele încât fiecare an devine mai apăsător şi mai plin de griji decât cel pe care abia l-am încheiat. Dar, în această lume a deznădejdii şi păcatelor de tot felul o rază de speranţă vine de la Cel de sus, Cel care prin învăţătura lui a luminat veacurile.

Ne-au părăsit în luna decembrie 2013 şi ianuarie 2014 CREŢU NARIA, născută în data de 06.08.1952 în Aninoasa, decedată în 21.12.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani. TOILĂ ANGHEL, născut în 02.10.1959 în comuna Dobreşti, jud. Dolj, decedat în 23.12.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. ŢIC ELENA, născută în 21.03.1937 în Ploieşti, jud. Prahova, decedată în 29.12.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani. BREBEN GABRIEL FLORIN , născut în 05.05.1966 în

3

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri a fiecărei luni se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică 2014 Pentru pensionari şi văduve: 20 lei pe an, pentru doi pensionari: 30 lei pe an, pentru doi salariaţi: 50 lei pe an.

Petroşani, decedat în 29.12.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. GHIURA ILINA, născută în 12.06.1926 în Petrila, decedată în 04.01.2014, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani. BABIUC IOAN , născut în 08.09.1949 în satul Sinăuţi, comuna Mihăileni, jud. Botoşani, decedat în 07.01.2014, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. CRĂESCU IRINA CONSTANŢA, născută în 13.05.1937 în loc. Clondiru, jud. Buzău, decedată în 13.01.2014, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani. NECŞOIU MARIA, născută în 24.09.1941 în sat Strâmba-Jiu, comuna Turceni, jud. Gorj, decedată în 25.01.2014, înmormântată în Cimitirul Poeni.


4

POVEŞTI SPUSE DE BUNICII VĂII JIULUI

Maria Iepure (ex Negoi)

O femeie care, în tinereţe, a lucrat în mină iar acum e binecuvântată de trei arhierei Pe când era fată, înainte de a se mărita, Maria Negoi a lucrat în mină. Era o vreme când comuniştii decretaseră egalitatea femeilor cu bărbaţii în sensul că femeile aveau voie să lucreze şi în subteran. La început, Maria s-a angajat la lămpărie unde treaba ei era să pună acid în lămpile minerilor pentru a le (re)încărca. Era o muncă periculoasă pentru că operaţia respectivă se făcea într-un mediu toxic. Cineva „n-a încăput” de frumoasa fată, de 20 de ani din Cimpa, şi aşa a ajuns Maria să intre în mină. Acasă, în familia Negoi, mai erau încă trei fete şi doi băieţi iar holda părintească nu era îndestulătoare pentru toţi. Aşa se face că Maria a coborât, zilnic, într-o colivie plină de mineri, în subteranul minei Lonea, ca să lucreze la craţere. Într-o zi, spiritul ei de observaţie şi de iniţiativă a reuşit să salveze viaţa ortacilor săi. Maria a observat că, la un moment dat, mai mulţi şobolani treceau în viteză pe lângă ea şi atunci şi-a dat seama că o paşte un pericol iminent. A oprit craţerul şi i-a zis unui ortac să-i anunţe pe toţi minerii din zonă să se îndrepte, grabnic, spre puţ. N-au ajuns bine acolo că o explozie a şi zguduit abatajul. Asta se întâmpla la 120 metri sub pământ. Era ora 12, la amiază, când toţi minerii au reuşit să iasă la suprafaţă. Li s-a spus să meargă acasă şi să se bucure din plin că au scăpat cu viaţă graţie acelei tinere din Cimpa. Era fata care a ascultat mesajul mut al şobolanilor şi care a acţionat în consecinţă. Cei de la Combinatul minier au fost bucuroşi că mina nu a făcut nicio victimă deşi explozia a fost atât de puternică încât a prăvălit toată galeria. Când am încercat să o laud pentru isprava sa din tinereţe, Maria Negoi mi-a spus că, pe vremea ei, era o altă femeie, măritată şi cu copii acasă, cu mult mai faimoasă decât a fost ea. Femeia era cunoscută sub numele de Sanda Mineriţa şi lucra în abataj, cot la cot cu minerii, şi că ea era, adevăratul simbol feminin al mineritului din Vale. Mai multe lucruri nu a putut să-mi zică despre tovarăşa Sanda, o stahanovistă uitată din vremurile când ţării îi trebuia cât mai mult cărbune.

Aşa vrea Dumnezeu să fie omul. Şi vesel şi trist! O altă întâmplare care arată spiritul de observaţie a tinerei Maria Negoi e legată de un artificier distrat. Acesta, fiind un om grăbit, a pierdut pe galerie, câteva capse. Maria le găseşte şi îi spune unui ortac să-i zică artificierului să vrea să vină, urgent, până la ea. Omul e intrigat de anunţul (pe care îl bănuia a fi cu caracter erotic) şi se conformează imediat. Când vine, gâfâind, în faţa Mariei aceasta îi arată capsele pe care le-a pierdut pe galerie şi a căror absenţă îl puteau trimite după gratii. Cei doi convin ca acest secret să rămână între ei. „Nici pământul să nu ştie!” a zis Maria şi omul rămâne uimit de generozitatea femeii. „Tata mi-a spus că ce vedem - nu vedem, ce-auzim - n-auzim. Pentru că tăcerea-i ca mierea!” Tot în acea vreme veneau tineri din toată ţara pentru a face armata în subteran, ajutând minerii să-şi realizeze planul care era, zi de zi, tot mai mobilizator. Astfel Maria s-a întâlnit, în subteran, pe galeriile minei, cu un tânăr din Cluj. S-au plăcut şi s-au luat. Au avut, împreună, două fete. Soacra sa, din păcate, nu a plăcuto niciodată şi a încercat, pe toate căile, să-i despartă. Soţul său a intentat, la îndemnul mamei sale, o acţiune de divorţ la Judecătoria Petroşani. Maria nu s-a lăsat în voia sorţii şi a luat legătura cu un avocat care a ajutat-o să-şi salveze căsnicia. Avocatul a aflat că tatăl tânărului Iepure a murit înainte ca el să-şi facă armata, lăsând toată greutatea creşterii celor doi băieţi pe umerii firavi ai femeii sale. Aşa că el a întrebat instanţa dacă e drept să despartă o familie şi să lase doar femeii grija creşterii a două fete. Era normal ca istoria să se repete în tot ce avea ea mai rău? Instanţa n-a stat mult pe gânduri şi i-a dat dreptate femeii în mod definitiv şi irevocabil.

Naşterea lui Hristos s-a sărbătorit de “Bunicii Văii Jiului” şi invitaţii lor, ca-ntr-o mare familie!


OMUL E MAI TARE CA P IATRA IATR A

Cine-i mai tare: Omul sau piatra? Soţii Iepure au încercat, atunci, o evadare spre Cluj, locul de baştină a bărbatului, dar greutăţile materiale i-au făcut să se întoarcă din nou în Valea Jiului. Fetele au crescut şi când una dintre ele a împlinit 17 ani (şi urma să devină vânzătoare în comerţul socialist) a murit subit în timpul practicii. Doamna Maria îmi spune că nici acum nu se poate împăca cu ideea că şi-a pierdut mândreţea de fată la o vârstă atât de fragedă. „Aşa vrea Dumnezeu să fie omul. Şi vesel şi trist!” se consolează doamna Maria. Şi mi-a reamintit că „omul e mai tare ca piatra că piatra se sfarmă şi omul le rabdă”. Cealaltă fată s-a măritat şi a plecat, cu soţul său, în judeţul Galaţi. Cei doi au avut, împreună, doi copii: un băiat şi o fată. Copiii sunt, acum, mari. Nepoata d-nei Maria s-a măritat cu un român şi cei doi au ales, de comun acord, să trăiască în Anglia. Nepotul urmează să se căsătorească şi el tot în Anglia. Bunica se mândreşte cu faptul că atunci când o sună din îndepărtata Britanie cei doi îi spun Mamă, aşa cum i-au spus mereu, încă de când erau mici. Femeia priveşte, cu seninătate, plecarea şi stabilirea nepoţilor săi dincolo de Canalul Mânecii: „Strânge omul ca furnica/ Când moare nu i-a nimica!”

Înţelepciunea unui trăncălău din Răscoala La Centru e bine, e cald şi e linişte. Maria Iepure se plânge doar că o doare o mână dar

5

priveşte situaţia cu umor: „Mă doare ca să ştiu c-o am!” Aşteaptă să vină primăvara ca să-şi poată reaminti de tinereţe. Adică de vremea fericită când dormea, în vârf de munte, pe-o cetină de brad şi înfrunta, la stână, lupii şi urşii c-un pistol cu capse. (Nu e vorba de cele de la mină ci din cele cu care puşcau copiii Văii de Paşti). După ce s-a măritat şi a plecat de la mină îi plăcea să stea la stână îngrijind de oile familiei. Are şi o explicaţie poetică: „Momârlanu-i momârlan/ Stă în codru câte-un an/ Şi-n pădure câte-o lună/ Că-i copil de mamă bună” N-a fost niciodată bogată dar a privit şi această situaţie cu o înţelegere superioară. („Măi bogate, măi bogate/ Ai avere, ai de toate/ Vine moartea într-o noapte/ Şi te ia de lângă toate/ Şi pleci din această lume/ În patru scânduri de brad/ Şi-o cruce mare la cap”) Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit, mi-a reamintit tanti Maria. şi mi-a spus scurta poveste a unui consătean sărac cu duhul: „Un trăncălău din Răscoala, sărac lipit pământului, abia apuca să mănânce odată-n zi. La asfinţitul soarelui zicea, însă, bătându-se pe burtă: Mă, bine-am mâncat deamiaz`!” Trăncălăul respectiv mai ştia şi o poezie ce avea ca subiecte predilecte banii şi punga: „Bani am, pungă n-am/ Banii n-am în ce-i băga/ Punga n-am pe ce-o lua!”

am două, ca măgarul”. Există însă un alt fel de cultură, însuşită din înţelepciunea populară, care o face înţeleaptă în orice dialog. Ştie că aşa „Cum se vestejeşte-o floare/ Aşa iute omul moare/ Că toţi suntem muritori/ Şi pe lume trecători/ Trupul merge în mormânt/ Se preface în pământ/ Iar sufletu-i judecat/ Să dea seama de păcat/ Cu greu miam adus aminte/ De-a profetului cuvinte/ Aşa spune psalmul său/ Praf şi cenuşă sunt eu!” Odată, de Sânziene era mare nedeie acasă, la Cimpa. Veneau şi tineri şi bătrâni. Cei bătrâni stăteau mai mult pe margine şi se uitau. „O săraci picioare moi/ Nu mai pot juca cu voi/ Voi, în loc să vă-ndreptaţi/ Voi, mai tare vă strâmbaţi!”. Tinerii se înfierbântau şi de multe ori apăreau conflicte spontane. Odată, fratele său s-a băgat să despartă doi tineri care se băteau din pricini de amor şi s-a ales cu o mână ruptă. Când se trezeau din aburii alcoolului ăia veneau, acasă la ei, să-şi ceară iertare. „Vere, nu te supăra că am fost nebuni!” „Noi am fost o familie iertătoare şi le-am spus că dacă Dumnezeu ne-a iertat pe noi e de datoria noastră să iertăm şi noi”. Şi lucrurile reintrau pe făgaşul lor normal. La deschiderea Centrului, Maria Iepure a fost binecuvântată de trei arhierei şi de preotul paroh Gabriel Bulf. Astfel că, pentru ea, întâlnirea cu aceste feţe bisericeşti a făcut-o să nu se mai simtă O dramă cu doi cuci şi-o ca puiul cucului. Ca în poezia pe care mi-a spus-o înainte de a ne despărţi: „Năcăjit ca mine nu-i/ pitulice Numai puiul cucului/ Când îl lasă mama lui/ În Deşi e o femeie plină de spirit, d-na Maria mijlocul codrului/ Cucu zice să i-l dea/ Pitulicea, Iepure nu a făcut decât cinci clase primare. Situaţia ea nu vrea/ Zice că l-a crescut ea”. respectivă o vede cu detaşare şi umor: „bine că nMihai BARBU

Dar din dar se face Raiul

Primăria şi consiliul local, cu binecuvântarea părintelui Gabriel Bulf, a invitat, conform unei tradiţii iniţiate cu ani în urmă de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, peste 1500 de pensionari să petreacă împreună trecerea într-un Nou An.


6

IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU

6 IANUARIE / BOTEZUL DOMNULUI Până la sfârşitul secolului IV în ziua de 6 ianuarie, odată cu Botezul, se prăznuia şi Naşterea Domnului. Atunci s-a făcut separarea celor două praznice, mutându-se praznicul Naşterii sau Crăciunul pe ziua de 25 decembrie, aşa cum celebra Biserica apuseană. Potrivit tradiţiei prima sărbătorire a Crăciunului pe 25 decembrie a avut loc la Constantinopol în anul 379. Botezul Domnului sau „Boboteaza” a rămas să se prăznuiască pe 6 ianuarie. Ea se mai numeşte, în greceşte, „Epifania” (adică Arătarea) sau „Teofania” (Arătarea sau Descoperirea lui Dumnezeu). Boboteaza ne aduce aminte de botezul Domnului în Iordan, făcut de Sfântul Prooroc şi Antemergătorul Său, Ioan. Botezul s-a petrecut pe când „Iisus era ca de treizeci de ani” (cf. Luca 3, 23), vârstă considerată la evrei ca un fel de „majorat”, când fiecare putea să înveţe în public. Ajuns la Iordan, Ioan - cunoscându-L prin inspiraţie dumnezeiască - încearcă să-L oprească pe Iisus prin cuvintele: „Eu sunt cel care trebuie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” (Matei, 3, 14) Iisus i-a dat însă cunoscuta replică: „Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să îndeplinim toată dreptatea” (Matei 3, 15), adică să primească hotărârea lui Dumnezeu de a mântui lumea prin Fiul. După ce Iisus a ieşit din apa Iordanului are loc minunea numită „a Epifaniei” sau „a Teofaniei”, adică arătarea Sfintei Treimi. Cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind spre Iisus şi glas din ceruri grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit” Cu alte cuvinte, Fiul se botează în apele Iordanului, Duhul Sfânt coboară asupra Lui în chip de porumbel, simbolul nevinovăţiei şi al smereniei, iar glasul Tatălui din cer mărturiseşte că Iisus este Fiul Său Cel iubit. Este prima „arătare” a Sfintei Treimi în Noul Testament, prima descoperire sau relevare a celor trei persoane ale Sfintei Treimi. Botezul Lui de la Ioan pune în lumină şi rolul Său de Răscumpărător al lumii, lucru pe care îl va mărturisi şi Ioan Botezătorul câteva zile mai târziu, prin cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) Prin botez, Hristos îşi pune pecetea numelui Său în cel botezat, căci numele de creştin vine de la termenul popular „Chrestus”. Prin botez, „omul cel nou”, născut din „apă şi din Duh” intră în comunitatea creştinilor, iar în sens mai larg se face „fiu” şi „moştenitor” al lui Dumnezeu şi va intra în împărăţia Lui (cf. Ioan 3, 5). Botezul este unul singur după cum ne încredinţează acelaşi Apostol Pavel când vorbeşte de „un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez” (Efes 4, 50) Biserica noastră a rânduit că în această zi, preoţii să săvârşească şi aşa numita „Aghiasma mare” sau „Sfeştania mare”, slujba care se face doar cu ocazia acestui praznic dumnezeiesc. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în această zi „aici se întâmplă o minune, deoarece apa care se scoate azi nu se strică ci ţine un an întreg şi, deseori, doi sau trei ani de-a rândul, fiind ca şi proaspătă”. Ea este, de fapt, „izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4, 14)

7 Ianuarie / Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului

Sfintele Evanghelii ne spun ca Ioan Botezătorul s-a născut din preotul Zaharia şi soţia lui, Elisabeta (Luca I, 5) pe care tradiţia creştină de mai târziu îi aşează în cetatea Ain-Karim, la 5 km nord-est de Ierusalim. Naşterea Sfantului Ioan a avut loc cu şase luni înainte de cea a Mântuitorului Hristos (Luca I, 36). Sfintele Evanghelii ne mai spun că părinţii lui Ioan erau "înaintaţi in zile", aşa că naşterea pruncului s-a făcut prin milostivirea cea minunată a lui Dumnezeu faţa de ei. Îngerul, care s-a aratat lui Zaharia când tămâia în templu, i-a spus ca fiul care se va naşte are să fie un ales între oameni (Luca, I, 4; I, 5), fiindcă va fi asemenea lui Ilie, mergând înaintea Domnului şi pregătind poporul pentru venirea lui Mesia (Luca I, 17, 68-79). Tot din Sfintele Evanghelii aflăm că fiul a rămas în pustie până ce şi-a început lucrarea lui de predicare, cam la vârsta de treizeci de ani (Luca I, 80, III, 23), ceea ce ar însemna anul 27 ori 28 al erei noastre. Dacă ţinem seama de anii de domnie ai lui Irod Antipa şi anul morţii şi învierii Domnului Hristos, activitatea Sfântului Ioan Botezatorul n-a ţinut mai mult de doi ani dar, oricum, ea trebuie să fi făcut vâlvă în lume, de îndată ce Sfânta Evanghelie ne spune ca la el veneau "mulţimile din Ierusalim şi din toată Iudeea şi împrejurimi". După cum am văzut din spusele lui Iosif, Irod Antipa chiar se temea ca nu cumva gloatele să porneasca vreo revoluţie şi să-i ameninţe domnia lui, pentru care motiv l-a închis şi, până la urmă, l-a şi ucis. Mântuitorul Hristos spunea despre Ioan că "dintre cei născuţi din femeie, nici unul nu este mai mare ca Ioan" (Luca VII, 28). După cum aflăm din Evanghelia după Marcu (I, 6), Sfântul Ioan ducea o viaţa de mare austeritate, căci "era îmbrăcat cu o haină de cămilă şi împrejurul mijlocului, era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatecă". Sfântul Ioan şi-a desfăşurat activitatea sa lângă râul Iordanului, într-un loc greu de precizat. Sfânta Evanghelie după Ioan aşează locul activi-

tăţii lui Ioan "în Betania dincolo de Iordan", localitate neidentificată până acum în vecinătatea Iordanului şi, poate că nici n-a existat, fiindcă alte manuscrise, ale Sfintei Evanghelii după Ioan, au în loc de Betania numele "Betabara". Nici acest nume nu se află în cărţile Vechiului Testament. Poate ca el este o deteriorare a numelui Bet-araba, cetate amintită dincolo de Iordan (Ioan I, 28). Araba era valea prin care curge Iordanul şi se varsă în Marea Moartă. Tradiţia creştină nu s-a mai ostenit să caute locul unde a botezat Sfântul Ioan, dincolo de Iordan, ci a fixat acest vad pe calea ce vine dinspre Ierihon şi trece mai departe în Peninsula Arabică. Ioan şi-a început activitatea "predicând botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor" (Luca I, 3), iar gloatelor celor multe care veneau la Iordan, el le spunea cuvinte aspre: Pui de năpârci, cine v-a spus să fugiţi de mânia ce are să fie? Faceţi roade vrednice de pocăinţă şi nu mai spuneti între voi "Avem tată pe Avraam", căci vă spun că Dumnezeu şi din pietrele acestea poate să ridice fii ai lui Avraam (Luca 1, 7-8). Pe vameşi îi învaţa să fie cinstiţi, să nu pună dări mai mari decât trebuie (Luca I, 12). Pe ostaşi, îi sfătuia "să nu stoarcă pe nimeni pe nedrept şi să se mulţumească cu lefurile lor" (Luca I, 14-15). În mod deosebit, Sfântul Ioan stăruia asupra apropierii împărăţiei lui Dumnezeu care avea să vină (Marcu I, 7, Ioan III, 30). Cum am amintit mai sus, zelul pus de Ioan în cuvintele sale atragea mulţimile (Matei III, 5 ; XI, 7-10), ceea ce a prilejuit ancheta sanhedrinului din Ierusalim şi, fiindcă nu menaja nici pe domnitor, mustrându-l pentru că vrea să se căsătorească cu soţia fratelui sau, Irod Filip (Luca III, 18-19), a fost închis şi omorât (Matei XIV, 3-4, Marcu VI, 17-18). Sfârşitul Sfântului Ioan a fost deosebit de trist. Pentru că osândise în public păcatele regelui Irod Antipa, care trăia în fărădelege cu Irodiada, soţia fratelui său, Sfântul Ioan a fost aruncat în închisoarea din cetatea Maherus, unde a stat un an de zile. Dar Irodiada nu s-a mulţumit cu atât. Cu ocazia unui ospăţ la curtea lui Irod, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat atât de frumos, încât regele Irod, sub impresia momentului şi datorită băuturii, i-a făgăduit, sub jurământ, că-i va da orice i-ar cere, chiar jumătate din regatul său. (Matei, 14, 7; Marcu 6, 22-23). La sfatul mamei sale, Salomeea a cerut să-i de-a pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Regele a trimis pe temnicer să-i îndeplinească dorinţa Salomeii. Capul i-a fost adus pe tipsie fetei iar ea l-a dat mamei sale. “Ucenicii lui i-au luat trupul şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus” . Nu ştim cine au fost acei ucenici, dar e probabil să fi fost fraţii Petru şi Andrei, care erau şi apostolii Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai de seamă prooroc din Vechiul Testament şi el este acela care face legătura cu Noul Testament. Din acest motive, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire: 7 ianuarie, 24 iunie (Sânzienele) - ziua naşterii sale şi 29 august - ziua decapitării sale. Ioan este, poate, cel mai frecvent nume în onomastica popoarelor creştine.


TREI VÂRFURI ALE ORTODOXIEI

7

30 Ianuarie- Sfinţii Trei ierarhi (Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur) Pe 30 ianuarie, creştinătatea cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Sf. Vasile cel Mare (+379), Sf. Grigorie de Nazianz sau Teologul (+389) şi Sf. Ioan Hrisostom sau Ioan Gură de Aur (+407). Contemporani, după cum arată datele trecerii lor întru Domnul, prieteni şi colegi de studii, Sf. Trei Ierarhi sunt cele trei vârfuri ale Bisericii Ortodoxe care au întrecut cu înălţimea lor pe mulţi şi, ca niste apostoli, au strălucit, de îndată, în lume, după acea lungă perioadă cumplită a persecuţiilor care a durat aproape 300 de ani. Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie evlavioasă. Părinţii i-au dat o creştere creştină aleasă. Studiile le începe în familie cu tatăl său, rectorul Vasile. Învaţă cu cei mai erudiţi rectori şi filosofi la Cezareea Capadociei (al treilea oraş ca mărime şi importanţă din Imperiul Roman, dupa Roma şi Alexandria Egiptului), apoi la Constantinopol, devenit capitala Imperiului şi, în cele din urmă, la Atena, unde îl avea coleg şi prieten pe Sf. Grigorie de Nazianz, ca şi pe viitorul împărat Iulian Apostatul (361 – 363). Aici, la Atena, cei doi viitori mari ierarhi vor cunoaşte doar două drumuri: „Şcoala şi Biserica”. În anul 355 se întoarce în oraşul natal, având 25 de ani, primeşte botezul, împarte întreaga avere la săraci şi intră în monahism. În singurătatea mănăstirii, împreună cu prietenul său Grigorie de Nazianz, alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale cu titlul: Filocalia – iubire de frumos. În 364 este hirotonit preot, iar în 370 – episcop al Cezareei Capadociei. De numele său sunt legate Regulile monahale mari şi mici, precum şi liturghia care-i poartă numele. Opere dogmatice, omiletice îl arată ca pe o stea de primă mărime a perioadei patristice. Sfântul Grigorie de Nazianz, unul dintre “părinţii capadocieni”, s-a născut la Arianz, lângă cetatea Nazianz, dintr-o familie de aristocraţi. În anul 379 pleacă la Constantinopol unde, la mica biserică a Învierii, ţine cele cinci Cuvântări teologice în cinstea Sf. Treimi care îi vor aduce mai târziu numele de „Teologul”. Tot aici rosteşte cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Cuvântările îl dezvăluie ca orator desăvârşit, profund cunoscător al principiilor retoricii. De aceea, cuvântările sale sunt studiate în şcolile de retorică. Prin acestea tânărul episcop a demonstrat că, în cetate, cultura creştină nu este cu nimic mai prejos decât cea clasică, păgâna. Interesant de ştiut că Sf.Grigorie este primul autor grec care a publicat o colecţie de scrisori, el punând bazele corespondenţei ca mijloc de comunicare, fixand de altfel caracteristicile unei scrisori: concizia, claritatea, graţia şi simplitatea. Potrivit contemplaţiei Sfântului Grigorie, existenţa lui Dumnezeu poate fi dovedită cel mai bine prin intermediul lumii create. Că Dumnezeu există, putem şti, dar ce este El, care este natura Lui, unde este şi unde a fost înainte de întemeierea lumii depăşesc posibilităţile noastre de cunoaştere. Infinitul nu poate fi definit. Cauza inabilităţii noastre de a-L cunoaşte pe Dumnezeu rezidă în unirea sufletului cu trupul, acesta din urmă împiedicând sufletul să se ridice peste lucrurile sensibile. Sfântul Ioan Hrisostom sau Ioan Gură de Aur (344/354-407), mai tânăr ca ceilalţi doi antiohieni, este considerat cel mai de seamă

reprezentant al şcolii din Antiohia, oraş socotit „Podoaba Orientului” încă din timpul lui Alexandru cel Mare. Tatăl său a deţinut înalta funcţie militară de magister militum Orientis. Sf. Ioan este cel care fixează, în canoane precise, taina cea mai presus de fire şi înţelegere care se săvârşeşte de fiecare data în cadrul Sf.Liturghii, când Hristos se jertfeşte în mod real. De remarcat pentru noi, românii, faptul că în 399, la îndemnul Sf. Teotim, episcopul de Tomis, va trimite misionari în Scithia Minor (Dobrogea) pentru scthinomazii de la Dunăre. Datorită talentului său oratoric a fost distins cu titlul de «învăţător şi sacerdot universal», iar pentru măreţia şi splendoarea cuvântului său i s-a dat numele de Hrisostom, adică Gură de Aur. Doctrina sa teologica poartă amprenta preocupărilor sale majore, anume exegeza biblică şi activitatea pastorală. Sărbătoarea de pe 30 ianuarie reprezintă o formă superioară de jertfa adusă de către om lui Dumnezeu, alături de ofrandele eforturilor sale fizice, morale şi spirituale pe care trebuie să le înfătişeze mereu înaintea Domnului.


8

MINUNEA EPIFANIEI

Ei sunt cei care s-au botezat, în Paraclis, în decembrie 2013 şi ianuarie 2014 1. DENISA FLORENTINA, fiica lui Bibol Răzvan şi Şoloiu Alina. Naşi: Toma Mihai şi Andreea. 2. GABRIELA BIANCA, fiica lui Macovei Ciprian şi Florina Isabela. Naşi: Grigoraş Gheorghe şi Gabriela şi Niţă Aurel şi Lerida. 3. REBECA MIHAELA fiica lui Ţălnariu Celestin şi Larisa. Naşi: Ureche Valentin şi Claudia 4. EDUARD DARIUS, fiul lui Smerciu Mihaela. Naşi: Matei Alexandru şi Alexandra. 5. ARIANA MARIA, fiica lui Varghida Răzvan şi Bianca. Naşi: Berilă Alexandru şi Flori. 6. MARIUS, fiul lui Butoeru Constantin şi

Maria. Naşi: Comşa Ion şi Maria. 7. MARIA SILVIA, fiica lui Lalău Iulian şi Lalău Lorincz Ildiko. Naşi: Mathe Silviu şi Isabela 8. LAURA, fiica lui Brustan Nicuşor şi Ana. Naşi: Salcu Ioan şi Teodora şi Metercz Florin şi Ioana.


Cuvântul Parohial Nr. 27