01 buletin de manastur mai2017

Page 1

mai 2017 16 pagini

Buletin de Mănăştur

Editat de Arcadia Media SRL

@ redactia@manastur.info

se distribuie gratuit

w www.manastur.info

CINEMA pagina 2

ÎNCARTIER pagina 4

JURNALIST

paginile 7 - 10

pagina 6

SPORT ISTORIE

Mănăştur Blues

pagina 14

pagina 3

În cartier, acasă

pagina 15

CULTURĂ

pagina 3

pagina 15

Viaţa în cartier, lupta unei comunităţi „CARTIÉR- Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică” ... un format complex în care oamenii, prin atitudinea lor, îi dau o faţă. În cartier se poate forma o comunitate, dar acţiunile oamenilor o definesc, o modelează, o dirijează spre un ţel. Cartierul modelează oamenii, îşi pune amprenta, uneori în mod brutal, asupra noastră. Copilăria fiecărui mănăşturean e o poveste în sine. Adolescenţa e momentul în care viaţa şi-a primit direcţia - unii aleg să părăsească oraşul, odată ce ating vârsta maturităţii, alţii luptă

M pentru a-şi forma un viitor aici. Pentru mulţi, truda cotidiană şi grija zilei de mâine reduc, în cea mai mare parte, orizontul de aşteptări şi implicarea în comunitate. Cartierul e locul în care te poate indigna o hârtie aruncată pe stradă, e locul în care mii de copii merg la şcoală, e locul unde tineri ce s-au perfecţionat în străinătate se pot întoarce şi performa, locul în care oameni ca mine şi ca tine se pot implica activ. Iar aceste lucruri, spuse şi expuse, dau o şansă comunităţii noastre să-şi poată recupera, actualiza şi asuma spiritul Mănăşturului. Vă prezentăm cartierul aşa cum (nu) îl ştiţi, cum îl vedeţi şi cum l-au văzut cei care au trăit aici. Încercăm să-l conturăm aşa cum apare în viziunile celor care cred în viitorul acestei comunităţi. Şi pentru ca întrebarea „pe noi cine ne bagă în seamă?” să-şi găsească răspuns, împreună conturăm ceea ce

www.manastur.info

info@arcadiamedia.ro

Foto Pan Ioan

se numeşte „Buletin de Mănăştur”, o identitate, dar şi o platformă ce reflectă viaţa comunităţii. Ceea ce faci în mod cotidian la serviciu, la şcoală, la clinică, la magazin sau la sala de sport, ceea ce faci bine (şi alţii ca tine ar putea face, dacă tu ai identifica modelul ce-l pot urma), aici, în Buletin, putem prezenta şi valorifica. De aici pornim împreună la dezvoltarea comunităţii şi a cartierului. Poveştile Mănăşturului vin din istoria acestuia, dar se scriu în fiecare zi, prezentul îl definim în mod continuu. Vă aşteptăm să demonstrăm lumii că viaţa omului e prea frumoasă pentru a fi acoperită de breaking news şi că agenda cotidiană o formează fiecare dintre noi. Adresa de e-mail: redactia@manastur.info şi pagina de facebook @ManasturInfo vă stau la dispoziţie pentru a lua legătura cu noi.

ş ă t u n re ă

Pagina copiilor din cartier

SPECIAL 101.5 FM Cluj-Napoca

Evenimente festive speciale la Roata Făget, alături de binecunoscutul realizator TV Vali Coman, alias Big Boletus! pagina 2

l

paginile 12-13


2

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

« CINEMA Gelu Radu D

espre Gelu Radu, despre traseul lui din Mănăştur în Germania şi despre proiectele sale cinematografice s-a scris destul de mult. Plecat de ceva vreme din ţară, ur mând „trendul naţional de integrare europeană - Occupy Europe”, el şi-a găsit locul în Germania. Nu a uitat însă de unde a plecat şi ce-a lăsat în urmă. A luat cu el vorba şi taina ardelenească. Pe lângă munca de zi cu zi, cu care se mândreşte, găseşte timp pentru a-şi împărtăşi experienţa pe blogul gastronomic geluradu. com, într-un stil propriu. A lăsat în cartier mulţi, foar te mulţi prieteni şi două lungmetraje, rea lizate în Mănăştur, cu mănăştureni: „Cartier”, 2001, şi „Înapoi în cartier”, 2007. Surprinzătoare, imaginea cartierului din primele două filme conservă momente din istoria recentă a comunităţii. Cel deal treilea film al său - „Hensi 3D: the making of”, chiar dacă nu continuă povestea primelor două, îşi păstrează, în mare, personajele, pe care le scoate din cartier şi le poartă prin toată lumea. Ce stă la baza internaţionalizării acţiunii din cel de-al treilea film? La această întrebare am căutat un răspuns, rupându-i câteva clipe din timpul pe care şi-l drămuieşte cu grijă. Îi mulţumesc încă o dată şi vă ofer dialogul nostru:

Înainte ca TIFF-ul să aducă filmele în cartier, aţi dus Mănăşturul în lumea filmului... Am încercat să creăm nişte poveşti aşa cum ne-ar plăcea nouă să vedem. Ai lansat, în 2001, filmul „Cartier”, cu o acţiune desfăşurată în Mănăşturul anilor ’90, având un refren generic Haide România, Haide Mănăşturul, Haide şmecheria. Ce a însemnat cartierul pentru tine în acele vremuri? Mănăşturul era, nu doar pentru mine, cea mai importantă parte a universului. Am fost născut, crescut şi educat (nu neapărat în sens negativ) acolo, aşa că, inevitabil, a apărut şi mândria de a mă numi mănăşturean. Cred că acest sentiment există şi acum pentru tinerii de la periferia Clujului. Numele filmului mi-a dat ceva bătăi de cap. Chiar mă gândeam să se numească „Mănăştur”, dar am considerat că povestea din acest film se poate generaliza la multe cartiere din România. Să nu uităm că trăiam o perioadă în care drogurile se găseau la

În 2007 ai adus pe ecrane „Înapoi în cartier”, o poveste desfăşurată la 5 ani după «bătaia din depozit», scena finală din

Kerékcsárda

Io îs Gelu şi îs bucătar profesionist. Amu lucru în Germania. Am fost ziarist o grămadă de ani, timp în care am regizat tri filme, mai multe documentare, spoturi publicitare şi videoclipuri. Mai trebe să ştiţi despre mine că viaţa asta ţin cu “U” şi că îmi place astronomia. Îs însurat cu nevasta perfectă – Corina – şi am doi băieţi aprope perfecţi, că doră mă moştenesc şi pe mine: Ştefan şi Gabriel”.

mănăştureanul ziarist, regizor, bucătar în Germania

aproape orice colţ de stradă şi mulţi copii şi-au complicat viaţa din cauza asta. Revenind la film, l-am făcut din joacă. Un prieten bun avea o cameră video digitală – o raritate pe-atunci – şi neam băgat în cap să facem un lungmetraj. Nu am avut nici trepied, nici microfon, nici măcar o lumină, dar am reuşit. Mai mult, am găsit şi distribuţie, iar „Cartier” a apărut în toată ţara pe casete video.

Roata Făget

mai 2017

PREMIERĂ PRIMUL FILM ARTISTIC ROMÂNESC 3D

«Hensi 3D: the making of»

VINERI, 26 MAI 2017 DE LA ORA 19.30

„Cartier”. Vorbeşte tot de un mediu gri, de partea ce nu dorim să o (re)cunoaştem din jurul nostru. E mai uşor de conturat sau de ce abordaţi povestea tip hip-hop? În 2007, drogurile cam dispăruseră din Mănăştur, să găseau doar în cercuri restrânse şi predomina iarba. Bătăile însă rămăseseră. La fel şi în „Înapoi în cartier”. Se asculta mult hiphop, aşa că stilul nu avea cum să nu apară şi la noi. Am avut noroc că Puya a acceptat să compună o piesă pentru film. Asta ne-a dat încredere şi am terminat şi acest film. Cu multe compromisuri, e adevărat. Aşa e când n-ai buget. Improvizezi. Ce parte din aceste filme mai regăseşti astăzi în cartier? Să fiu sincer, am cam pierdut pulsul cartierului. De 7 ani locuiesc peste

Evenimente festive speciale

Artă culinară cu ciuperci şi nu numai, invitaţi speciali, programe artistice, dans şi veselie, alături de binecunoscutul realizator TV Vali Coman, alias Big Boletus! Detalii şi rezervări: 0740 035 094, 0743 555 935

Intrarea liberă

hotare. Mulţi mănăştureni de-ai mei au plecat în toate colţurile Europei. Am „internaţionalizat” cartierul. Aşa cum am făcut şi cu ultimul film, „Hensi 3D: the making of”. Am plecat din Mănăştur şi am ajuns în Germania, Anglia, Franţa, Italia, Slovenia, ba chiar şi în Africa. Se spune că un film pe placul publicului trebuie „să genereze emoţie, să rezoneze şi să fie uşor de înţeles”. Cât din suma acestor elemente aţi integrat deliberat în cele 3 lungmetraje? Nu ştiu dacă vreunul din cele trei filme e uşor de înţeles. În fiecare există planuri secundare, pe care le realizezi la revizionări. Nu sunt filme de artă, pentru că nu vrem să devenim celebri. Repet, am vrut să zicem o poveste şi să ne distrăm. Iar distracţia, crede-mă, nu a lipsit. Cum vezi cele trei filme integrate într-o vizionare maraton în cartier, în Mănăştur? Ar merge un maraton de filme, iar locul ideal ar fi cinematograful „Dacia”.


3

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017 Cartierul Mănăștur poate fi vizitat ca la muzeu: adună pe cele câteva coline ale sale nu doar cea mai mare stradă din oraș, ci și cea mai veche biserică încă activă. Mănășturul e cel mai mare cartier al Clujului. Nu are 100.000 de locuitori, așa cum se acreditează, ci aproximativ 80.000 – dar chiar și așa, această cifră înseamnă o cincime din întreaga populație a Clujului. Pe una dintre colinele sale, șerpuind în formă de S, găsim și cea mai aglomerată stradă din întreg orașul. Strada Mehedinți, ce pornește de lângă complexul comercial Big, formează un S șerpuind și se termină la intersecția cu strada Câmpului. Aici locuiesc nu mai puțin de 10.000 de persoane, ceea ce înseamnă statistic că fiecare al 30-lea clujean locuiește pe această stradă. Cei 10.000 de clujeni ce locuiesc aici stau în blocuri cu două scări și zece etaje – adică 120 de unități locative în cele peste zece D-uri și nu mai puțin de 132 de apartamente în C-uri. Dacă adunăm acestora și aleile care brăzdează strada șerpuindă, numărul de 10.000 de locuitori – adică o stradă de talia unui orășel cum ar fi Huedinul – nu mai surprinde. Mănășturul se poate lăuda și cu cea mai veche biserică încă activă din întreg orașul. Ați ghicit, e biserica Calvaria, ce a trecut printr-o istorie tumultoasă până astăzi, dar care a găzduit slujbe religioase aproape neîntrerupt încă din secolul X – adică de mai bine de un mileniu. A fost pe rând biserică benedictină, iezuită, protestantă, catolică, greco-catolică, ortodoxă și romano-catolică. În topul „celor mai” din Mănăștur mai putem găsi și cea mai mare zonă de recreere sportivă din întreg orașul, din păcate acum dărăpănată. Dacă ar putea fi folosită la capacitatea sa inițială zona „La terenuri” ar număra două terenuri de fotbal, nu mai puțin de cinci terenuri de baschet, alte patru de tenis şi unul de volei, în total nu mai puțin de 12 terenuri de sport. Mănășturul se poate „lăuda” și cu cea mai haotică stradă a orașului: blocuri între case, duplexuri între blocuri, străzi înguste de trei metri ori private și închise, vile lângă blocuri ilegale, case înșiruite transformate în blocuri și așa mai departe – toate pot fi găsite aici, pe strada Câmpului. Tot în Mănăștur putem găsi și cea mai mare ruină post-decembristă din oraș. Pe dealul Colina, în capătul cartierului, ruina unui fost viitor spital cu cinci nivele zace în uitare de aproape 20 de ani. (M.P.)

Mănăştur Blues

C

ând am trecut prima dată prin Mănăştur, în adolescenţă, totul miroasea a var şi ciment și era curat. Seara, mai ales, era plin de lume în faţa blocurilor. Mai târziu, am aflat şi de ce stăteau oamenii ăia acolo. Erau proaspăt veniţi de la ţară în marile întreprinderi clujene, blocurile înalte în care au fost aruncaţi erau ca nişte străzi din munţii Apuseni aşezate pe verticală. Oamenii trăiau în adevărate comunităţi, încingeau chefuri în faţa blocului, jucau table sau făceau nunţi şi botezuri în apartamente sau în faţa blocului. Erau lucrători ai pământului şi puneau zarzavaturi în faţa blocului, unde, deposedaţi de sape şi hârlețe, săpau uneori cu mâinile. Poate doar ca să simtă mirosul pământului, miros de acasă.

Î

n studenţie, am locuit un pic într-un bloc de acolo şi am constatat că nimieni nu avea uşile închise la apartamente, că totul era ca într-unul din falansterele utopiilor socialiste. Ajungeai acolo şi trebuia să te integrezi, oricum erai integrat imediat, pus la masă, omenit cu țuică sau bere Jubileu de la Ursus. Nu aveai cum să rezişti a sta deoparte. Atunci îi invidiam pe cei care aveau un apartament în această comunitate vie. Şi unde făceam chefuri memorabile. Cartierul mirosea primăvara a liliac şi regina nopţii, dacă te întorceai noaptea târziu de undeva.

A

cum trec rar pe acolo, locuiesc altundeva. Prietenii mei locuiesc în alte părţi ale oraşului. Ne vizităm prietenii tot mai rar. Stăm pe facebook şi twitter tot timpul, zburăm spre Bali sau Maldive în concedii, uităm de noi înșine,

Vasile Sebastian Dâncu

vorbim mai mult despre Brexit sau Trump, decât despre iasomia adusă de țărani din satele din jur. Acum, în fata blocurilor din Mănăştur, au dispărut băncuţele, rareori mai vezi câte o bătrânică uitată de timp.

U

n singur lucru a rămas la fel, care te loveşte ca un fulger, un lucru cu care te poţi întâlni dacă ai vagabonda pe aleile dintre blocuri. La capătul unei alei sau de după vreun bloc poate apărea în orice moment bestia: cea mai frumoasă femeie din lume. Fără silicoane, fără operații estetice, perfectă din naştere. O generaţie stilizată a bunicilor crescute la ţară, în muncă grea şi flori puse în sân, pentru a mirosi frumos spre seară.

D

a, Mănăsturul nu are doar bravii Fii ai vechiului Mănăştur. Mănăşturul are și fiice ale noului Mănăștur, cele mai frumoase femei de pe pământ.

În cartier, acasă

L

a finalul anilor 70 mă alăturam și eu tinerilor, tot mai numeroși, care veneau la Cluj. Unii, mai tineri- printre care și eu, pentru școală, alții pentru serviciu. Clujul creștea de la zi la zi, asta în primul rând datorită cartierelor nou construite. Gheorgheni, Mănăștur, Grigorescu, Mărăști erau deja repere a ceea ce însemnau cartierele dormitor, menite a-i găzdui pe cei care mergeau dimineața la fabricile de pe platformele industriale sau către liceele și facultățile orașului. Ani de zile am cunoscut orașul doar ca un continuu șantier. Un fur nicar în cadrul căruia fiecare dintre noii veniți încerca să își găsească un loc-gazdă, în care să își aducă cu sine identitățile alienate odată cu părăsirea baștinilor rurale. Totul părea un furnicar în conti nuă dezvoltare. Solidaritățile erau date mai mult de locul de origine. Veneai din zona Huedinului, de pe traseele IRTA dinspre Dej, sau din satele din imediata vecinătate a orașului, îți construiai prieteniile și cercul de

cunoștințe în primul rând printre cei din zona ta. Au fost vremuri în care mulți dintre locuitorii orașului eram orice altceva decât clujeni. Ca să nu mai vorbim despre identitatea dată de apar tenența la vreun cartier. Erau și clujenii de baștină. Sinuțenii, hoștezenii, fiii vechiului Mănăștur, cei proveniți din zona centrală. Cu toții prinși în aceeași roată a schimbărilor. Rămași fără casele și grădinile în locul cărora socialismul victorios construia blocuri după blocuri, se aflau practic în acelaș marasm identitar în care ne aflam și noi, cei recent veniți. Eram, cu toții, orășeni de fapt, dar ne lipsea identitatea.

L

ucrurile s-au schimbat între timp. Cei veniți odinioară la vârsta tinereții acum sunt grizonați. Și-au găsit și locul, care a devenit acum casa lor. Iar copiii și nepoții lor sunt născuți aici. Și cei care vin acum intră într-o comunitate închegată. S-a schimbat și Mănășturul.

La vremea când eu mă mutam în blocurile nou construite din vecinătatea fostelor grajduri ale Agronomiei, încă doar dormeam în cartier. Pentru orice altceva mergeam în ”oraș”. Îmi era greu să înțeleg Mănășturul ca și ”acasă”. Cum greu era și să îți poți rezolva cele mai elementare nevoi în cartier. Cu excepția alimentarelor de unde îți luai rația sau câte o piață înghesuită unde veneau doar cei care nu găseau loc în piața centrală, cartierul nu îți oferea nimic. Acum reușești să îți acoperi necesitățile aici fără probleme. Ieși cu amicii la sport sau la un restaurant, mergi la cumpărături, plătești impozitele și taxele, copiii merg la școală, beneficiezi de servicii medicale. În cartier. S-au schimbat și oamenii. Tot mai mulți nu mai înțeleg cartierul ca un loc unde te duci să dormi sau să îți ții bicicleta pe balcon. Îl identifică ca locul lor. Și încep să se comporte ca atare. Sentimentul identitar coexistă cu un spirit civic care capătă tot mai multă greutate. Pe tot mai mulți îi interesează cum și ce

Victor Popa se întâmplă în jurul lor. Îi interesează și orașul, ca întreg, dar devine tot mai important ce se întâmplă acolo unde se simt acasă – la ei în cartier. Și îi auzi pe tot mai mulți recomandându-se ca fiind mănăștureni. Clujeni, evident, dar clujeni din Mănăștur.

S

igur, asta e doar o privire generală. Intrând în amănunt, găsești foarte multe lucruri care trebuie schimbate, șlefuite, așezate, corectate. Dar ce rămâne cert e faptul că acum, mănăștureanul are locul lui. Și acela e la el în cartier. Iar eu am devenit unul dintre cei care, la finalul programului de la serviciu, întrebat fiind unde mă duc, răspund firesc: acasă. Acasă, la mine în cartier.


4

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

La noi în CARTIER interviu

Lala Panait:

„Nu mai putem evita realitățile orașului”

S

eria de evenimente „Oameni, oraşe, mediu” din cadrul proiectului Cinema Dacia - Mănăştur Central ne-a oferit prilejul să abordăm unul dintre cei mai activi şi mai implicaţi locuitori ai cartierului în problemele comunităţii. Lala Panait se află în centrul grupului de activişti culturali care au (re)adus vitalitate prin dezbaterile provocate şi activităţile derulate în zona La Terenuri. „Zilele Mănăşturului”, „Atelierele pentru copii, părinţi şi bunici”, „Manhattanshtur” festival pentru liceeni, „Open Stage Sessions” pentru talentele mănășturene sunt doar câteva dintre evenimentele prin care comunitatea a fost provocată să se implice şi să se expri me în căutarea unor soluţii la problemele din car tier. Deoarece, cel puţin deocamdată, în Mănăştur Cinema Dacia nu funcţionează ca un spaţiu dedicat în mod real activităţilor comunitare, Asociaţia Colectiv A îşi pregăteşte evenimentele derulate la noi în cartier tocmai la Fabrica de Pensule. Impactul socio-cultural al acţiunilor în care s-a implicat Lala Panait nu a trecut neobservat. Centrul Cultural German a inclus în activităţile derulate în 2016 şi cartierul nostru, generând un eveniment special „Jane’s Walk Mănăștur”, un tur ghidat, care arată în mod direct nevoia de implicare în viaţa comunităţilor, a cartierelor. În caietul programul editat de Centrul Cultural German beneficiezi de o recunoaştere a activităţii civice: “În ultimul timp s-au intensificat demersurile pentru a da mai multă viață cartierului, dintre care amintim de inițiativa «La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur» sau «Cinematograful Dacia», recent redeschis. În cadrul unui tur ghidat, Lala Panait, locuitor și activist cultural, ne va purta printre alei, străzi și povești mai puțin cunoscute

din cartierul său” Cum s-a ajuns la această colaborare? Lala Panait: Mă bucură în primul rând interesul noii conduceri a Centrului Cultural German Cluj-Napoca pentru fenomenele urbane actuale și pentru cartierele Clujene. Pri ma oară când l-am cunoscut mai bine pe Ingo Tegge, directorul CCGC, mi-a spus că vrea să cunoască cartierul în care locuim și lucrăm și, imediat, am fost surprinsă de lejeritatea, dar în același timp seriozitatea cu care acesta îmi adresa întrebări despre realitățile trăite ale cartierelor de azi. La vremea aceea (cred că la începutul anului) am făcut împreună cu Ingo și asistenta sa, Alexandra Rusu, un tur al cartierului și al actorilor locali, incluzând o oprire la Ziua Școlii „Liviu Rebreanu”, „La Terenuri” și apoi la un prânz copios la „Coco Bar”. Cam din acel moment am simțit că poate începe o colaborare frumoasă, apreciind interesul CCGC nu doar pentru centrul orașului, ci și pentru cartiere, viața cotidiană a Clujului, lucru pe care nu l-am întâlnit atât de des la nici o altă instituție de gen. M-aș fi bucurat ca celălalt partener al nostru, Primăria Cluj, să își fi petrecut alături de noi atât de mult timp pe cât l-au petrecut aceștia cu noi în ultimele luni în Mănăștur, să înțeleagă ce ne dorim de la cetățeni și metodele de lucru de zi cu zi de aici. Însă nu e niciodată târziu.

Clujul este încă în faza entuziastă de boom-cultural-central și deloc responsabil față de potențialul acestor tipuri de spații la nivelul cartierelor și comunităților lor.

Centrul Cultural German anunţă că „Jane’s Walk prin Mănăștur este doar începutul unei serii de evenimente despre spații părăsite și dezafectate din Cluj și soluțiile de reconversie și utilizare ale acestora”. Cum arată Mănăşturul din această perspectivă? Din perspectiva spațiilor vacante Mănășturul stă diferit: am arătat și discutat în cadrul Turului o serie de spații care au avut potențial de spații publice (de întâlnire, comunitare) care pe rând au devenit blocuri sau parcări, pierzând utilitatea aceasta. Turul a culminat cu zona „La Terenuri” care este doar aparent un spațiu vacant, în fapt un loc verde foarte intens folosit de locuitorii cartierului,

dar cu un statut juridic încă complicat pe care autoritățile nu doresc să îl descâlcească și apoi să și-l asume. Discutând despre o altă problemă a cartierului, o cititoare a ziarului nostru îşi reproşa şi reproşa şi celorlalţi mănăştureni pasivitatea, lipsa de implicare în viaţa comunităţii. Este aceasta o problemă? Sunt mănăşturenii diferiţi din această perspectivă faţă de restul oraşului? Mănășturenii se implică dacă li se oferă ocazii și locuri generoase unde să se întâmple acest lucru (vezi La Terenuri sau la Cinema Dacia). Este loc de mai mult, evident, însă acest lucru se întâmplă în timp. În cartiere,

în general, dar și la noi, cetățenii încă nu realizează potențialul implicării în viața comunității lor proxime, preferând deseori să critice de pe margine. Un alt aspect este lipsa de informare și deci, de acțiune. Autoritățile au canale ineficiente de a informa cetățenii și nici nu au interesul și atunci se acumulează frustrări de partea locuitorilor, frustrări de care deseori ne lovim în munca noastră din car tier. Dacă cititoarea voastră spunea de pasivitate, eu aș zice pesimism la nivelul cartierelor. Concluzii după dezbatere? Posibile soluţii? După dezbaterea de la Fabrica de Pensule asupra spațiilor vacante (la care prea puțini interesați au venit, în timp ce centrul orașului vuia de eveni mente culturale) am simțit că tema trebuie abordată mai des și poate și în alte medii. De la discuția despre cum se pot „activa” anumite „spații în așteptare” prin cultură s-a ajuns și la discuția despre utilitatea socială a acestora și potențialul lor pentru locuințe sociale de care orașul are atâta nevoie. Clujul este încă în faza entuziastă de boom-culturalcentral și deloc responsabil față de potențialul acestor tipuri de spații la nivelul cartierelor și comunităților lor. PS. Proiectul “Cinema Dacia Mănăștur Central” este finanțat de programul Actors of Urban Change, un program al Fundației Robert Bosch în cooperare cu MitOst e.V. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.


@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

5

Profesor în MĂNĂŞTUR interviu

Petru-Ioan Gârda Inginer, profesor la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”, din 1984. Pasionat de literatură - epigramă, poezie, fabulă, proză scurtă umoristică, haiku.

Are trei cărți de autor și a apărut în numeroase culegeri de epigramă, poezie, fabulă, haiku. Secretar literar al Cenaclului Satiricon al Epigramiștilor din Cluj Membru al Uniunii Epigramiștilor din România Premiat la zeci de concursuri de umor în țară și la Chișinău Publică în reviste online și tipărite din țară și din lume.

Reporter: Cum aţi ajuns în Mănăștur? Petru-Ioan Gârda: Prima oară am luat contact cu Mănăşturul cu ocazia unei vizite pe strada Mehedinţi. Era pe la sfârşitul anilor 70. Apoi am venit să lucrez la liceul patronat de întreprinderea I.E.I.A. în care lucram, în ideea de a face mai uşor a doua facultate, la care eram înscris. Nu m-am întors la întreprindere, pentru că a venit Revoluţia şi distinsele personalităţi care au preluat puterea au considerat că îndustria românească trebuie distrusă. La ce vă așteptați și ce ați găsit, de fapt? Care a fost prima impresie? Despre Mănăştur circulau deja legende şi bancuri. Ştiam că e un cartier mare şi cam asta am găsit. Prima impresie e legată de întortocheata stradă Mehedinţi, unde pe vremuri era ceva mai greu să te descurci în calitate de vizitator. Între timp au apărut hărţile online, GPS-ul... Ce schimbări ați sesizat de atunci? Schimbarea esenţială e că au dispărut „crescătoriile de porci” de pe lângă blocuri şi că au apărut garajele de tablă. Unde-i Mănășturul din punctul de vedere al unui profesor, dar al unui epigramist? Mănăşturul e un cartier mare, dar mărginaş. Avantaj: în vremea unei natalităţi crescute era o bună pepi nieră din punctul de vedere al şcolilor de cartier, inclusiv al Liceului Industrial Nr. 8. Situaţia s-a schimbat puţin: a scăzut natalitatea, au crescut pretenţiile părinţilor. Elevii cu pretenţii se îndreaptă spre centru. Dar există încă interes şi pentru Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, inclusiv din alte cartiere şi din localităţile învecinate. Profesorul se adaptează la noile realităţi şi provocări, iar epigramistul observă tarele, moravurile şi le sancţionează în catrene. Cea mai bună glumă auzită în cartier? Cică un miliţian surprinde o pereche făcând dragoste în boscheții de la marginea cartierului. Îi arestează și tinerii ajung la tribunal. Aici fata a fost felicitată pentru patriotism, iar băiatul pentru iniţiativă. Milițianul a fost sancționat pentru întrerupere ilegală de sarcină. Cine mai citeşte astăzi epigrame? Cine mai face azi epigrame? Cine aude de epigrame se gândeşte întâi la Păstorel Teodoreanu, care a ridicat-o la rangul de bijuterie a literaturii. Începând cu anii 80, s-au înfiinţat în ţară multe cenacluri de epigramă, patronate de Uniunea Epigramiştilor din România, printre care şi cenaclul Satiricon, din Cluj-Napoca. Aceste cenacluri au început să organizeze concursuri anuale de epigramă, fapt ce a dus la creşterea interesului pentru această specie, gen - nu se ştie precis - a literaturii. În prezent sunt

mii de autori care cochetează cu epigrama, dintre care câteva zeci, poate sute, dacă lărgim aria... timpului, scriu bine. Noi, cei de la Satiricon, apărem lunar în Făclia de Cluj cu epigrame, aşa-zisele cioace, şi avem semnale că suntem citiţi şi că unii cumpără ziarul special pentru cioace. Ce-i lipsește cartierului? Ce are și nu folosește? În primul rând îi lipsesc drumuri alternative de acces spre şi dinspre centru. De aici, cozile nesfârşite din jurul intersecţiei Câmpului- Frunzişului (Izlazului). Un pod în zona de sud, unde a explodat construcţia de vile şi blocuri, mi se pare imperios necesar Apoi normalizarea intersecţiei Mehedinți – Câmpului, unde ieşirea/intrarea e strangulată dintotdeauna. Nu cred că într-o ţară civilizată nu s-ar fi găsit o cale de înţelegere între proprietar (oare doarme liniştit?) şi autorităţi (cred că dorm liniştite). Dacă ar fi să fie, de ce aţi locui în Mănăștur? M-ar atrage, poate, apropierea de pădure, spaţiul verde din jur, cât mai există. Mai este profesorul util societății din care face parte? Dar epigramistul? Este el parte a comunității? Profesorul va fi util întotdeauna, ca specialist în domeniul de pregătire şi în educaţie. Sigur că se adaptează vremurilor noi, caută modalităţi noi de a se face înţeles şi util într-o vreme în care interesul pentru învăţământul tradiţional a scăzut dramatic. Cu atât mai util este profesorul responsabil. Epigramistul este creator de satiră şi de umor. Pe partea satirică încearcă să îndrepte moravuri, pe partea de umor, să destindă. Sigur că satira în epigramă împleteşte ironia cu umorul. Ne manifestăm public la anualul Festival „Eterna Epigramă”, dar şi cu ocazia altor spectacole, în Cluj-Napoca şi în alte localităţi, Turda, în special. Dacă suntem invitați, ne putem prezenta și în fața unui public dornic de umor de calitate din Mănăștur. Apropo, sunteți invitați la spectacolul organizat la Casa de Cultură a Studenților, cu ocazia Festivalului ”Eterna Epigramă”, în 24 iunie, la orele 17. Vor fi prezenți cei mai buni epigramiști din țară și din Republica Moldova. Cu ocazia concursului național, am inițiat și un concurs județean, la care îi invităm și pe mănăștureni să participe. Se dau premii în bani, iar câștigătorii devin membri ai Satiriconului. Amănunte puteți afla dacă scrieți la gardaioan@yahoo.com sau telefonați la 0745067897. Când aţi citit ultima dată un ziar tipărit? Ce aţi vrea să găsiţi într-un ziar? Citesc Făclia de Cluj, la care sunt abonat, mai ales în virtutea colaborării cu Satiriconul. Aştept să găsesc ştiri-informaţii proaspete şi obiective, cultură, umor.

Vă rog să enumeraţi trei oameni deosebiți care locuiesc / activează în Mănăștur. Fireşte că multe personalităţi au locuit sau locuiesc în Mănăştur, adevărat oraş, cu peste 100 000 de locuitori. Eu aş aminti trei personalităţi pe care le cunosc, printre altele fiind şi epigramişti. Gheorghe Funar; Gavril Moisa, scriitor, secretar general al Ligii Scriitorilor din România; Eugen Pop, fost profesor, fost Consilier al Primăriei, fost mare epigramist, mare mănăşturean, plecat, din păcate, dintre noi cu doi ani în urmă. Trei lucruri care deranjează și pe care nu vă așteptați să le mai întâlniţi, în mod normal, în ritmul cotidian.... Garajele de tablă, maşinile parcate în zone în care nu e voie, gunoaiele de lângă gardurile vii. Există viață după serviciu în cartier? Există viață dincolo de facebook? Există viaţa individuală din faţa televizorului, a laptop-ului a telefonului, a unei cărţi (mai rar). Există viaţa din parcuri şi de pe terenurile de sport. Din păcate, nu prea putem vorbi de o viaţă socială, înafara, probabil, a discotecilor şi cluburilor de noapte, care sunt pentru (unii) tineri. Facebook? Unii spun că e pierdere de vreme, alţii că e viaţa lor. Evident, adevărul e la mijloc. Este un bun mediu de socializare, dacă ai discernământ, cumpătare, bun simţ. Aveţi obiceiul să purtaţi dialoguri poetice pe facebook. Povestea „CELEI PLECATE LA MUNCĂ PESTE HOTARE” a venit cu puţin timp înainte ca fostul ministru al educaţiei să recomande plecarea din ţară a famiilor care au copii mai mici de şase ani. E emigrarea soluţia finală? Ferească Dumnezeu ca emigrarea să fie soluţia finală! Emigrarea a fost la început o formă de recuperare a timpului în care s-a ieşit mai greu, un mod de a câştiga bani mai mulţi şi chiar o modă. În contextul actual, cred că există o tendinţă de atenuare a fenomenului. Ne vom civiliza încet, încet şi vom trăi în ţara noastră, superioară, altfel, multor ţări, din n puncte de vedere. Personalităţile politice care îndeamnă la emigrare nu sunt responsabile, după părerea mea. Vă rog să răspundeţi la întrebările pe care nu le-am adresat, dar pe care le așteptaţi. Întrebare: Veţi mai veni în Mănăştur după pensionare? Răspuns: Da, în vizită la prieteni sau la cumpărături. Întrebare: Ne puteți da un exemplu de epigramă din creația dvs.? Răspuns: Da.


6

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

Jurnalist în CARTIER interviu

Cristina Beligăr Reporter: Cum ai ajuns jurnalist? Cristina Beligăr: Imediat după absolvirea facultății aveam nevoie de un loc de muncă unde să am libertate de exprimare, să am mobilitate, să învăț permanent și să cunosc oameni din medii diferite. Adică un loc de muncă potrivit personalității mele. Am absolvit Facultatea de Litere dar aceasta nu a fost o piedică în momentul în care m-am decis că jurnalismul este ceea ce îmi place cel mai mult să fac. Nesiguranța pe care o aveam la început nu a făcut altceva decât să mă motiveze. Norocul meu a fost să fiu înconjurată tot timpul de oameni profesioniști de la care am învățat ce înseamnă să fii diplomat în această profesie, să te folosești de curtoazie atunci când trebuie și să scrii cu responsabilitate indiferent de temă.

McDonald’s și trezesc întreg cartierul cu urletele lor. Și sincer, mă așteptam ca oficiul poștal din cartier să fie mai puțin aglomerat decât cel din centrul orașului. Nu a fost așa.

R: De ce aţi ales să locuiți în Mănăștur? Cristina: Mănăștur a fost singura opțiune în momentul în care am decis să îmi cumpăr o locuință în 2008 din considerentul că era cel mai apropiat cartier de comuna Florești unde locuia fratele meu și familia lui. Până atunci locuisem o perioadă în Hașdeu și apoi în Gheorgheni, deci nu aveam foarte mult contact cu acest cartier. Știam despre McDonald’s și despre complexul Big, auzisem de stațiile Minerva și Sirena și cred că o singură dată fusesem la cumpărături la Billa. Dacă stau să mă gândesc, când mi-am ales apar tamentul în zona Minerva a contat foarte mult faptul că era poziționat într-un bloc aflat la distanță relativ mică de Pădurea Făget, ceea ce mi-a permis încă de atunci să îmi petrec timpul mai ales pe durata lunilor de vară în pădure, la alergat sau la plimbare cu bicicleta.

R: Unde-i Mănășturul din punctul de vedere al unui jurnalist? Cristina: Mănășturul începe să fie tot mai des asociat cu ideea de comunitate și, dacă tot m-ai întrebat, din punctul meu de vedere Mănășturul este La Terenuri, acolo unde se încearcă de ani buni deja să se creeze o comunitate prin practicile colective propuse de diferiți „actori” din cartier. Mănășturul s-a dezvoltat mult din punct de vedere imobiliar, desigur fără a comenta aici haosul urbanistic general din Cluj. Mănăștur este un cartier în care dacă analizezi avantajele ajungi să îți dorești să locuiești pe termen lung.

Rep: La ce vă așteptați și ce ați găsit de fapt - prima impresie? Cristina: Prima impresie despre Mănăștur mi-am făcut-o în momentul în care am început să caut apartamentul, respectiv când am realizat că zona în care urma să locuiesc îmi oferea tot ce aveam nevoie în materie de confort, în materie de mijloace de transport în comun. Mai târziu a fost nevoie să mă obișnuiesc cu ideea că nu voi găsi întotdeauna loc de parcare pe strada unde locuiam, dar era un inconvenient pe care trebuia să îl depășesc, la fel cum a trebuit să mă obișnuiesc cu trezitul la ore imposibile din cauza manifestărilor bizare ale celor care frecventează în stare de ebrietate restaurantul

R: Ce schimbări ați sesizat de atunci? Cristina: Schimbări din 2008, de când locuiesc în zona Minerva a cartieru lui, ar fi în primul rând construirea parking-ului de pe strada Primăverii și modernizarea liniei de tramvai, reabilitarea și modernizarea cinematografului Dacia, reabilitarea multor blocuri vechi, deschiderea a două supermarketuri Carrefour, intrarea pe piață a brandurilor Panemar și La Casa care au amenajat localuri frumoase în cartier, instalarea unei stații Cluj Bike de închiriere biciclete.

R: Ceii lipsește cartierului? Ce are și nu folosește? Cristina: Nu aș putea enumera foarte multe lucruri care îi lipsesc cartierului pentru că o mare parte dintr-o zi obișnuită mi-o petrec în afara lui și, când ajung acasă, uneori simplul fapt de a mă afla acolo îmi este suficient. Dar, aș putea spune că îi lipsește un parc public de mare întindere, îi lipsesc terenurile de sport, îi lipsesc locurile de parcare. Din păcate, zona La Terenuri deși ar avea un mare potențial să fie transformată în parc public, prezintă prea puțin interes pentru autoritățile locale din cauza procesului dificil de retrocedare și, în consecință, rămâne spațiul nimănui. R: De ce mai locuiți în Mănăștur? Cristina: Pentru că în continuare îmi oferă ceea ce îmi doresc în acest moment: este un cartier sigur, nu foarte aglomerat, are legături foarte bune cu

redactor pentru săptămânalul Transilvania Reporter și colaborator constant al Revistei de cultură și gândire strategică Sinteza

centrul orașului, este „mai verde” decât cartiere precum Mărăști sau Zorilor. R: Este jurnalistul util societății din care face parte? Este el parte a comunității? Cristina: Jurnaliștii sunt foarte utili societății atâta timp cât fac jur na lism de calitate și respectă codul deontologic pe care îl impune profesia lor. Pentru cei care nu știu deja, este esențial de menționat că există și ramura jurnalismului comunitar care tratează probleme specifice unei anumite comunități. Aș adăuga însă, că într-o comunitate nu este suficient să semnalezi doar problemele, ci este la fel de necesar să scoți la lumină realizările oamenilor care locuiesc acolo, a celor care încearcă să le facă viața mai bună acelor oameni și astfel să îi ajuți să crească în ochii altor comunității. Iar jurnaliștii au această „super putere”. R: Există viață după serviciu în cartier? Există viață dincolo de facebook? Cristina: Desigur. Pădurea Făget din apropiere este primul motiv care m-ar determina să ies din casă după serviciu, apoi ar urma desigur zona La Terenuri care deși este dezolantă din punct de vedere estetic, poate fi un loc ideal de întâlnire. Foarte mulți locuitori ai cartierului își petrec dupăamiezile acolo chiar și în condițiile în care pe terenurile de baschet riști să te rănești, sau în condițiile în care nu există bănci sau foișoare. Viața după serviciu poate însemna și o înghețată pe terasa restaurantului McDonald’s, sau servirea unui fresh de portocale cu gheață la Panemar. Tot viață după serviciu poate fi și o vizită la biblioteca din cartier, în cazul acesta filiala Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, vizionarea unui film la Cinema Dacia, sau participarea la activitățile pe care le organizează ocazional unele asociații și ONG-uri din Cluj. R: Când ai citit ultima dată un ziar tipărit? Ce ai vrea să găsești într-un ziar? Cristina: Răsfoiesc ziare tipărite de luni până vineri în redacția unde lucrez și citesc în fiecare joi ziarul pe care îl publicăm. Aș vrea să găsesc într-un ziar in formații documentate despre oraș și despre locuitorii lui, reportaje și interviuri cu oameni remarcabili, recomandări de evenimente.

Foto Robert Puteanu

R: Te rog să-mi enumeri trei oameni deosebiți care locuiesc / activează în Mănăștur. Cristina: Raluca Mărginaș, Lala Panait, Adrian Dohotaru. R: Trei lucruri care te deranjează și pe care nu te aștepți să le mai întâlnești, în mod normal, în ritmul cotidian.... Cristina: Șoferii care fumează la volanul mașinii și care aruncă pe geam scrumul de la țigară și apoi ce a mai rămas din ea, oamenii încruntați care par să nu-și mai găsească resurse pentru a zâmbi și a se bucura de lucrurile simple, mașinile parcate neregulamentar, pe trotuare. Ce îți place cel mai mult în Mănăștur? Îmi plac apusurile după ploaie surprinse de pe terasa Parking-ului Primăverii și unii oameni din cartier pe care i-am cunoscut prin intermediul profesiei și care îmi dau sentimentul că locuiesc exact în cartierul în care trebuie în acest moment.


7

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

mai 2017

Buletin de Mănăştur

Supliment PROGRAM EVENIMENTE COMUNITARE

Inițiativa La Terenuri Spațiu Comun în Mănăștur

a început în 2012 când, ca membri ai asociației Colectiv A, am început să facem cercetări în zona La Terenuri, propunând apoi diverse moduri de activare a zonei, pe baza doleanțelor cetățenilor de aici. Prin proiectul european Landscape Choreography (cu parteneri din Italia și Germania), am inițiat moduri prin care cetățenii pot fi implicați în a-şi exprima nevoile față de cea mai mare zonă verde a cartierului. De atunci, an de an, inițiativa s-a lărgit și am inclus tot mai mulți locuitori din zonă, construind împreună o scenă de cartier, o grădină, mobilier temporar, am reparat mobilierul distrus de lângă pădure, am creat numeroase metode de a ecologiza constant zona. Am co-produs cu locuitorii numeroase evenimente culturale și sociale în zonă, pentru a da voce culturii locale din cartier, de orice vârstă. Astfel am propus Primăriei Cluj să organizăm Zilele Mănășturului în cadrul Zilelor Clujului și iată că am ajuns în 2017 la a 5-a ediție. S-au organizat aici și Ziua Om-Animal, Seri de Vară Clujene, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere pentru copii și tineri, dezbateri, consultări și alte activități generate împreună cu cetățenii din cartier. În timp, membrii Colectiv A au devenit faci litatori în comunitățile de aici, creând de multe ori punți de comunicare între cetățeni și autorități, deseori transmițând mesajul comunităților de aici în multe direcții, depășind granițele locale sau naționale, spunând povestea cartierului și a zonei noastre partenerilor și colegilor din București, Moldova, Germania, Franța, Portugalia, Anglia, Ucraina, Ungaria, Cehia, chiar şi în Siberia. Am dorit să se cunoască faptul că nevoile locuitorilor din cartiere sunt similare între ele și că autoritățile ar trebui să fie mai atente la vocile considerate încă “periferice”. Începând de anul trecut ne-am bucurat să aflăm că s-a născut și un ONG al părinților de aici, Asociația Firul Ariadnei, cu care inițiativa noastră a propus diferite tipuri de activări comunitare pentru Cinema Dacia. De mai bine de jumătate de an s-a coagulat Grupul de inițiativă pentru Cinema Dacia şi pentru cartierul Mănăștur, grup care a propus Primăriei Cluj “Strategia pentru Cinema Dacia - Centru Comunitar”. S-a dorit atragerea atenției asupra alternativelor de petrecere a timpului liber, cât și asupra necesităţii unui spațiu comunitar real, care să propună mănășturenilor, dar și clujenilor, activități educative, culturale, de stimulare a cetățeniei active. Pe lângă acest grup, alături de noi în ultimii ani i-am avut și pe liceenii cartierului, tineri

Ziua 1. Vineri, 26 mai, ora 19:00

Lansare Ziar de Cartier: „Buletin de Mănăștur”

& Supliment program evenimente comunitare

Lansare carte „cARTier.Intervenții periferice”

dornici de implicare, în căutarea unor modalităţi de exprimare liberă şi de noi ocazii pentru a-și promova talentele pe scena cartierului. În primăvara lui 2017 am fost bucuroși să câștigăm Premiul pentru Participare publică la Gala Premiilor Participării publice din România. Cei care formăm această iniţiativă activăm în diverse domenii şi acoperim o plajă largă de vârstă. Remarcăm câteva nume implicate activ: Lala Panait – antropolog urban, facilitator comunitar și coordonator inițiativă. Gabi Barbu – manager și profesor psiho-pedagog,

Ariadna Achim – profesor psiho-pedagog, Andreia Stratulat – designer, Marcela Armanca - manager, coordonator proiecte editoriale, Mihai Armanca – jurnalist, Csilla Arnăutu – părinte și cetățean activ, Adrian Barbu – ilustrator, Raluca Mărginaș - trainer educație non-formală, Anca Chiș - traducător freelance, studentă la Fac. de Sociologie, Radu Gaciu – designer, Dorel Gnatiuc – designer și video artist, Mircea Olaru-Zăinescu – pensionar, activist comunitar,

Lucian Rad – actor, manager cultural, Andreea Pasca, Bianca Mureșan, Paula Ciuncanu, Gabriel Tudor, Spiro Kocs - studenți la Facultatea de Arhitectură, Bogdan, Alexandra, Mara, Andrada, Sabin, Alex, Teodora, Norbert, Raul, Cristi, Cristina, Ana, Darius – liceeni mănăștureni, Florin Caracala – regizor, Miki Braniște – manager cultural, Silviu Medeșan – arhitect și producător arhitectură participativă. Lista nu este închisă și suntem deschiși ca noi membri și cetățeni activi să ni se alăture și să facem lucruri frumoase împreună... pentru cartier!


8

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

Filme documentare & prezentări iniţiative comunitare naţionale Supliment PROGRAM EVENIMENTE COMUNITARE

Ziua 2. Sâmbătă, 27 mai

Asociația Parcul Natural Văcărești Cinema Dacia, sâmbătă, 27 mai, 16:00 - 18:00

Asociaţia Zeppelin

Primar pentru zece minute La sfârşitul lunii mai, în anul 2016, aproape o sută de locuitori ai părţii de sud (cea vitregită) a Bucureștiului au devenit, pentru scurt timp, primari. Într un exerciţiu de imaginaţie şi responsabilitate, şi au asumat idei şi decizii într un birou de primar mobil, amplasat în trei cartiere din zonă. Primarii au primit ștampilă, eșarfă și formulare. Jocul a devenit serios, când au depus un jurământ și au trebuit să își asume viziuni și, mai ales, decizii pentru oraș. A rezultat însă și un portret multiplu și emoționant al unei lumi complexe, rezistente și curajoase. foto: Asociaţia Zeppelin

După terminarea acţiunii, pavilionul a fost dus în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi, unde Asociaţia Arhipera şi o echipă de voluntari l au reasamblat ca o grupare de mobilier urban în parcul din centrul localității.

Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2014. APNV a condus campania pentru înființarea primului parc natural urban din România și a devenit administratorul oficial al parcului, în aprilie 2017

București-Sud – harta locurilor bune

Membrii fondatori ai asociației sunt Cristian Lascu și Helmut Ignat, reprezentanții revistei National Geographic Romania, Florin Stoican, Președintele Asociației Kogayon și Dan Bărbulescu, fost director executiv al Asociației Salvați Dunărea și Delta. Ei și-au unit eforturile într-un cadru instituțional care le va permite o mai bună comunicare a rezultatelor proiectului, o mai bună reprezentare a intereselor parcului și ale bucureștenilor în relația cu autoritățile și nu în ultimul rând dezvoltarea de proiecte similare în București sau în alte orașe.

O hartă a „locurile bune” vorbește despre fenomenul urban extraordinar și despre toate energiile bune din zonă, aduse și inventate prin inițiative independente - de la centrele culturale autonome la întreprinderile sociale sau Parcul Văcărești.

Grupul de iniţiativă civică Lacul Tei Suntem locuitori din cartierul Tei, care ne-am propus drept misiune să construim împreună cartierul pe care ni-l dorim, și anume un cartier mai curat, mai liniștit, mai frumos, cu locuitori care se implică în viaţa comunităţii din care fac parte. Suntem cu toții voluntari și, din fericire, diferiți, cu vârste între 20 și 88 de ani, mecanici, biologi, constructori, avocați, arhitecți, cercetători, IT-iști, regizori etc. Grupul a fost înfiinţat în 2010, când câţiva locuitori din cartier s-au hotărât să rezolve probleme comune. Suntem membru fondator al Reţelei Civice București, o iniţiativă civică ce reunește 13 grupuri de iniţiativă din București. După o luptă de 4 ani am reușit să obținem revocarea H.C.G.M.B. 155/2011 prin care 11.000 mp de spațiu verde care fuseseră dați în administrarea Circului de Stat s-au reîntors la Parcul Circului. Am susţinut

adeseori evenimente prietenoase în cartier („Ziua Copilului”, „Hai în parc!”, „Ziua cartierului”) și fiindcă acestea au fost primite cu bucurie de către comunitate, am creat un spațiu în care să poată continua astfel de evenimente, și nu numai: Centrul Comunitar Tei. Acesta este primul centru cultural comunitar înființat de cetățeni, un proiect Urbaniada cu sprijinul ING Bank, realizat în parteneriat cu studioBASAR.

Proiectul Actopolis/București-Sud este inițiat de Goethe-Institut București, Tranzit.ro, și Zeppelin și este parte a programului Actopolis. The Art of Action – un laborator urban internațional organizat de Goethe-Institut și Urbane Künste Ruhr. Credite: Curatori: Raluca Voinea, (tranzit.ro/Bucureşti); Ştefan Ghenciulescu (Asociaţia Zeppelin) Instalaţia artistică (concept, design): Daniela Pălimariu, Constantin Goagea Coordonator al cercetării despre Bucureşti Sud: Cosmina Goagea Interviuri şi texte despre Bucureşti Sud: Mihai Duţescu Program instalaţie, cercetare: Iuliana Dumitru – sociolog Film documentar: Vlad Petri Design grafic: Marius Weber Echipa Goethe Institut: Evelin Hust, director; Oana Lăpădatu, coordonatoare Programe Culturale: Muzică & Arte vizuale Colaboratori: Matei Popescu, Sorina Dumitru, construcţie pavilion: Dragoş Dragnea, design; Claudiu Forgaci, Maria Constantinescu, cercetare Operatori instalaţie: Floriana Genes, Bogdan Stănescu, Sorin Popescu


9

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

ATELIERE PENTRU COPII - TEATRU - DEZBATERI - FILM Supliment PROGRAM EVENIMENTE COMUNITARE

Ziua 2. Sâmbătă, 27 mai

LaTerenuri, sâmbătă, 27 mai, 12:00 - 15:00

„Dragi mămici și tătici de pitici, numele meu este Kovacs Raluca și sunt animator socio-educativ. În ultimii ani am avut o serie de proiecte care s-au născut din dorință mea de a deveni un părinte mai bun și de a caută noi mijloace în ai ajută pe cei din jurul meu să devină părinți mai buni”.

Poiana zânelor: Bufniţa cea înţeleaptă Toate pădurile au bufniţe, toate pădurile au şi mistere. Sâmbătă în data de 27 mai, pe la prânz, te invităm să descoperi misterele pădurii din vecinătatea La Terenuri alături de Bufniţa cea înţeleaptă (facebook.com/ bufnita.cea.inteleapta).

Atelier de grafitti cu Kero Zen și Raw Cocu

Teatru de păpuşi - Iedul cu trei capre Asociaţia Cealaltă Cinema Dacia, sâmbătă, 27 mai, 15:00 Adaptare de Adrian Balcău după povestea de Octav Pancu Iaşi, îmbogăţit cu poezii şi cântece de Cristina Secăreanu. Regie: Enikő Takács Distribuţie: Lucian Rad, Cristina Secăreanu Scenografia: Adrian Balcău, Szasz Zsuzsa Durata: 45 min Recomandare vârstă: 4-10 ani

DEZBATERI Părinte în Mănăștur Treasure hunt

„Iedul cu trei capre” este un spectacol de teatru de păpuşi interactiv care se adresează copiilor cu vârste curpinse între 4 şi 10 ani. Textul este o adaptare după povestea omonimă de Octav Pancu Iaşi îmbogăţit de poezii şi cântece originale, o poveste despre un ieduţ răsfăţat de cele trei capre ale sale, Capra Mamă, Capra Mătuşă, Capra Bunică şi tachinat de o musculiţă pofticioasă îndrăgostită de dulceaţă. Iedul învaţă o lecţie foarte valoroasă despre independenţă şi altruism cu ajutorul interacţiunilor sale tensionate cu Madam Vulpe, Ursul Doarme şi Lupul Miki Suru. Totul se întâmplă într-o scenografie de poveste cu iz de colaje colorate ale copilăriei. Muzica tradiţional românească complimentează acest spectacol, aducandu-i un plus de autenticitate. Fără a fi incisiv moralizatoare, povestea îi invită pe cei mici să reflecteze asupra unor aspecte cum ar fi relaţiile din familie şi relaţiile în societate.

Ateliere de jonglerie: Asociaţia Firul Ariadnei Atelier de confecționat și reciclat mingi de jonglerie și poiuri, apoi multă joacă și jonglerii

Teatru cu Teen Nation: Şase

Cinema Dacia, sâmbătă, 27 mai, 18:00 Titlul: Șase Durata: 45 min Gen: Horror. Scenariul inițial: Francisco Javier Fernández. Regia, Traducerea și Adaptarea: Alex Hideg. Actori: Alex Hideg, Beatriz Pavel, Emanuela Mureşan, Adela Purcel, Maria Mateaș, Diana Filip, Cristina Bogdan, Andreea Paiu, Norbert Nagy. Staff: Teo Crăciun & Alexandra Dobocan. Sinopsis: "Șase" este un spectacol realizat de trupa de teatru Teen Nation, în care sunt prezentate 5 poveşti diferite ("Cui nu-i plac păpușile?", "Inimi plăpânde", "Șase", "Design interior", "Cât te-am iubit"), alături de un prolog și un exod, realizate de către un maestru de ceremonii mai special, toate plecând de la un punct comun ce va fi dezvăluit la final. Spectacolul dorește să transmită publicului o stare de nelinişte în urma căreia spectatorii să reflecteze asupra sentimentelor întâlnite pe parcursul piesei. Nota: Șase (în forma sa originala Seis) a câștigat anul acesta Festivalul Național de Teatru în Limba Spaniolă de la București.

ORGANIZATORI

PROIECT CO-FINANȚAT DE:

EVENIMENT promovat de

Buletin de Mănăştur


10

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

SuperEroi Medicali - Oser de cartier - Arte Marţiale Family Play - Ateliere - Concerte

Supliment PROGRAM EVENIMENTE COMUNITARE Emeric Imre

(n. 30 ianuarie 1965, Cluj) este un cunoscut chitarist, muzician, interpret și compozitor român. În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreună cu Jimi El Lako (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție). La acest album, Daniel Prigoană participă în calitate de inițiator şi sponsor. Împreună cu doi asociați, Marius și Relu, reușește să pună la punct o oază de întâmplări reale și melodioase în

recital, LaTerenuri, duminică, 28 mai

recital, LaTerenuri, duminică, 28 mai

Hot Club de Cluj este varianta clujeană a faimosului club internațional Hot Club de France. Cu mare respect și admirație pentru cei doi fondatori ai conceptului Hot Club, Django Reinhardt și Stephane Grappelli, mulți muzicieni de jazz din întreaga lume au format diferite grupuri Hot Club, reluând și uneori condimentând sunetul unic al Hot Club Jazz. Hot Club de Cluj se află pe partea condimentată a acestor grupuri internaționale și încearcă constant să se ridice la nivelul sunetului extraordinar și al personalității stabilite de către cei doi fondatori de geniu, dar, de asemenea, reinventând muzica și aducând-o în secolul 21 al jazzului modern.

cadrul clubului „Autograf”. Fondează o trupă - “Emeric & Friends și Prietenii”, a cărei componență este: Emeric Imre – chitară acustică și voce, Adelina Bolot voce, Răzvan Krivach - voce și chitară electrică, Sorin Zamfir - percuție și Gabi Ghită - clape. Ulterior, trupa își ia numele de Emeric Set. În anul 2012 lansează albumul Târziu, album ce este nominalizat pentru premiul „Cel mai bun album folk al anului 2012”, piesa „Condamnare la toamnă” ia premiul pentru „Cea mai bună piesă”, iar Emeric Imre, titlul de „Cel mai bun artist folk”. În 2014 lansează albumul de iarnă intitulat Iarna mea cu ochii mari. La realizarea acestui album au contribuit, printre alții, Jimi El Laco (Nightlosers), Dorel Vișan, Dumitru Fărcaș, Cornel Udrea, Hollondus J. Zoltanau, Magda Puskas.

La Boletache

Emeric Imre este unul din cei mai populari artiști ai muzicii folk, susținând un număr impresionant de concerte în toată țară.

LEGE PENTRU ORDINE ÎN CARTIER

- Inițiere în lumea ciupercilor Echipa de bază: Ţuculescu Răzvan Cristian, micolog, membru colaborator al Societăţii Micologice Germane, preşedinte şi fondator al Clubului de Micologie, autor al lucrării Ciupercile din România, cu peste 20 de ani de experienţă în identificarea ciupercilor din flora spontană a României. Mincu Elena Cristina, sociolog, autor al lucrării Ciupercile din România, cofondator al Clubului de Micologie, cu peste 7 ani de experienţă în studiul de teren al ciupercilor din flora spontană a României. Ştefan Angelescu, fotograf profesionist, membru activ al Clubului de Micologie din ianuarie 2016.

LaTerenuri, duminică, 28 mai, 12:00-17:00

Ţuculescu Vladimir Iacob, tânăr ciupercar, 8 ani! ... şi voi, toţi cei care ne veţi sprijini proiectul. De 20 de ani, din pasiune şi având suportul unor studii în străinătate, am identificat, cules, conservat şi preparat peste 400 de specii din flora spontană a României.

Atelier de Jurisprudență Urbană cu CMC

LaTerenuri, duminică, 28 mai

Asociația PLUSMINUS și Asociația Centrul pentru Mediul Construit sunt parte din Coaliția pentru Urbanism, rețeaua de organizaţii şi grupuri civice din România active în combaterea abuzurilor şi nelegalităţilor făcute de autorităţi în activitatea de urbanism, construcţii, protecţia patrimoniului, respectiv protecţia mediulu, fondată la începutul lui 2016.

„Forma noastră principală este o formație din patru instrumente (dublubass, acordeon, chitară și vioară) dar experimentăm permanent și cu alte instrumente și cu voce. Plăcerea de a cânta ne ajută să căutăm mereu acel sunet dulce care face publicul să zâmbească și să țină ritmul.” Până în momentul de față au reușit să obțină câteva recunoașteri profesionale pentru munca lor (primul loc la Festivalul Internațional de Jazz din Sibiu- 2015 și primul loc la festivalul “Jazz In The Park” - 2015) și şi-au făcut datoria în a ajuta orașul Cluj în eforturile sale de a fi nominalizat la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Cliff Kido, pe numele său real Bogdan

Lonean, şi-a inceput cariera muzicală în anul 2004 ca membru fondator al trupei „Personal” din Cluj-Napoca. A publicat trei albume cu formaţia cu care a debutat şi în prezent se îndreaptă cu paşi mari către o carieră solo. A colaborat de-a lungul timpului cu artişti precum: Vescan, Tudor Sisu, Cabron, George Hora, Alama, Cumicu, Camuflaj, Neko, Peter Zaad, Andrei Vitan, Zhao, Posset, Dj Wicked, Dj Undoo şi mulţi alţii. A cântat pe scene importante în diferite oraşe ale ţării, la evenimente la care au participat şi artişti ca Smiley, Vescan, La Familia, Anda Adam, Paraziţii, Cabron, Don Baxter, Pacha Man, Macanache etc. Cele mai noi videoclipuri sunt „Hai să vezi oraşul” şi „U la la la”, materiale publicate independent sub sigla Personal Records.

Ziua 3. Duminică, 28 mai

Printre acțiunile susținute de cele două ONG-uri se numără: oprirea acțiunilor de betonare și extindere a carosabilului pe malul Someșului în zona Parcului Central, sesizări privind defectele observate la ansamblul de locuințe din incinta fostei fabrici de porțelanuri Iris, din ClujNapoca, consultanță pentru grupul de inițiativă SOS Parcurile Plopilor pentru

Psiho-maraton

clarificarea regimului de proprietate a terenurilor aferente Canalului Morii la Sud de Parcul Babeș, clasarea minei Petrila din Valea Jiului ca monument istoric și oprirea proiectului de demolare integrală a acesteia, sau consultanță pentru asociația APORT din Râșnov, referitor la proiectul de reamenajare a centrului istoric din Râșnov. Voluntarii și colaboratorii asociației își propun să răspundă nevoii de informare și psihoeducație din cadrul comunității abordând teme de sănătate mentală: emoții negative, afecțiuni psihologice, stil de viață etc.

Prima școală de muzică rock,

recital, LaTerenuri, duminică, 28 mai

Este absolvent al secţiei de Pictură la Universitatea de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj şi iubeste tot ce se îmbină cu creativitatea. A pictat zeci de metri pătraţi pentru diferite localuri şi locuinţe din ţară, a făcut zeci de melodii, iar acum revine în atenţia publicului într-un mod plăcut şi diferit.

ROCK ACADEMY,

din Cluj-Napoca, vine la Zilele Mănășturului #5.

Trupa lu’Bunu, The Minions și Pink Tattoo practică

filozofia școlii pe scenă, alături de comunitatea din Mănăștur: să fim liberi și creativi, indiferent de vârstă și orientare muzicală.

recital, LaTerenuri, duminică, 28 mai


11

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

Amintiri din Mănășturul de altădată

A

Tiberiu Fărcaș

m trăit 30 de ani în Mănăștur, cartierul cel mai mare al Clujului. Părinții mei locuiesc și acum acolo, iar cât pot de des vin în cartier, ba în vizită, ba îl traversez cu mașina, ba chiar în plimbare. Bine, Mănășturul nu e un cartier, ci e, de fapt, un oraș. Multe orașe ardelene cunoscute sunt mai mici, nu au atâția locuitori și nu arată așa de bine. Da, poate veți fi surprinși, dar nu mai e cartierul tinereții mele. Nu mai e cartierul unde jucam de-a v-ați ascunselea prin tot cartierul, nu mai e locul unde mă jucam de-a Robin Hood, la Calvaria, nu mai e cartierul comunist de altădată. Poate că anumite mentalități sunt greu de urnit, sigur că sunt probleme, dar acum cartierul e cu totul altul, are o altă față. Una nouă, tot mai modernă. Au trecut anii, s-au schimbat timpurile, multe sunt altcumva. Poate nu toate mai bune, dar oricum schimbate. Cum arătau acum 20 de ani baza Unirea, Cinema Dacia sau Colina? Și cum arată acum? Doar monstrul abandonat, de ciment, de la Colina strică tot aspectul, rod al unor decizii administrative falimentare. E cea mai mare carie pe care o are Mănășturul și vedem că, deși presa scrie, nimeni nu ia taurul de coarne. În rest, câte și mai câte s-au modernizat în Mănășturul actual. Odată cu intrarea Mc Donalds în Mănăștur ,capitalismul și-a aruncat buzduganul. Abandonat, Cinema Dacia a ajuns la pri mărie şi a fost refăcut. E un cinema și un loc civilizat cum alte orașe, nu cartiere dintr-un oraș, nu au. A apărut inițiativa La Terenuri, a asociației ColectivA, iar TIFF-ul, mereu atent la schimbări și la nou, a inclus seri de film unice în cartier La Terenuri. Mănășturul e un mare plămân al Clujului și chiar dacă în unele părți are încă aspectul de cartierdormitor, are un farmec aparte. Vechea bibliotecă de cartier a rezistat și are mii de cititori, BIG-ul sau cum se numește el acum e tot acolo, iar la un pas de monștrii de beton de 10 etaje este pădurea. Care, chiar dacă începe în mod inacceptabil să fie împânzită de blocuri și case, este o atracție la o aruncătură de băț pentru drumeție și plimbări meditative. Asaltul imobiliar este cert, iar Mănășturul se modelează după interese și investiții. Timpul nu stă în loc, dar Mănășturul meu e acolo, ascuns printre noutățile capitaliste. Calvaria e încă acolo, de sute de ani, într-o liniște superbă, e așa cum era acum 20 - 30 de ani, iar asta îmi aduce aminte mereu de Mănășturul de altădată. Mănășturul meu.

Jurnalist în CARTIER interviu

Mihai Prodan,

redactor, Actual de Cluj

Reporter: Cum ai ajuns să faci jurnalism? Mihai Prodan: Am vrut dintotdeauna să fiu ziarist, mi s-a părut și încă mi se pare, după 16 ani, o meserie grozavă. Eram în anul I la facultatea de jurnalism când mi-a semnalat cineva că un ziar, cotidianul regional Transilvania Jurnal, caută reporteri. Am mers la interviu și am rămas angajat. A fost o școală foarte bună de presă și mă bucur până în ziua de azi că am avut ce să învăț și de la cine. Era vremea când internetul abia răsărea, bașca telefoanele mobile erau o raritate, iar apelurile - foarte scumpe. Așa că băteam orașul la picior în căutarea știrilor, cu o agendă sub braț, zilnic, de dimi neața până după-masa.

oameni faini pe kilometru pătrat e mare nu doar fiindcă e un cartier mare, dar e și unul aglomerat. Prețurile la chirii și locuințe sunt acceptabile, atât cât pot fi în cel mai scump oraș din țară. Are și cea mai veche biserică a Clujului ce încă e deschisă, Calvaria, de aproape o mie de ani.

De ce ai ales să locuieşti în Mănăștur? Când m-am mutat în Cluj a fost un cartier accesibil ca preț, și aici am și rămas. Mănășturul chiar era pentru mine un cartier-dormitor, veneam aici seara și plecam dimineața înapoi la redacție. Nu mă așteptam la nimic și nici nu mi-a depășit așteptările. Dar asta era demult. Acum cartierul s-a schimbat enorm, în bine.

Ce îi lipsește cartierului? Ce are și nu folosește? Cartierului îi lipsesc cronic parcările și bunul-simț al șoferilor. Mă deranjează foarte mult acuta criză de locuri de parcare, iar eu sunt șofer doar teoretic. Aștept concretizarea planurilor cu parking-uri supraterane care să mai aerisească străzile și mai ales trotuarele. Mă mai deranjează și faptul că sunt ghene de gunoi la tot pasul, ba de multe ori în drumul oamenilor. Ar putea fi mutate mai discret, mărite și împuținate.

Ce schimbări ai sesizat de atunci? Schimbări estetice și de infrastructură - străzile reabilitate, linia de tramvai refăcută, blocurile anvelopate termic. Redeschiderea, după decenii, a cinematografului de car tier Dacia mi se pare un lucru foarte bun. Reactivarea terenurilor de sport, care când am venit în Cluj în 2003 încă mai arătau decent, dar acum sunt praf și pulbere, cu atât mai salutară ideea mănășturenilor din zonă și a organizatorilor TIFF de a o resuscita. Am mai remarcat și că acum Mănășturul nu mai e un cartier-dormitor, ai ce să faci și aici: filme, spectacole, happening-uri. Unde-i Mănășturul din punctul de vedere al unui jurnalist? Mănășturul pentru un ziarist e fascinant, fiindcă e o sursă excepțională de subiecte de presă: cartierul în sine are o poveste spectaculoasă - a fost ridicat, cu totul, în doar câțiva ani. Aici găsim și cea mai aglomerată stradă din întreg județul, cu populație cât un oraș, strada Mehedinți. Are și cea mai mare zonă de agrement din oraș, decrepitele terenuri de sport și pădurea Făget. Și, bineînțeles, oamenii - artiști, politicieni, jurnaliști, activiști. Densitatea de

Cea mai bună glumă auzită în cartier? Am auzit-o pe aia cu Satele Unite, e bună fiindcă se potrivește unui cartier populat la geneza sa, acum 40 de ani, cu oameni strămutați de la sate, dar cred că pentru cine a prins vremurile acelea e răsuflată demult, iar cei mai tineri nu cunosc poanta.

Este jurnalistul util societății din care face parte? Este el parte a comunității? E o idee în care cred foarte mult: jurnalistul nu doar că e util societății, el e esențial pentru cetățeni prin munca sa. Ideal e și parte a comunității, dar în practică am constatat nu doar că jurnaliștii se desprind de comunitatea pentru care lucrează dar, mai rău, s-a întâmplat mai des invers. Când ai citit ultima dată un ziar tipărit? Ce ai vrea să găsești într-un ziar? Eu nu mai cred în ziarele tipărite, consider că modelul e depășit. Sper ca „Buletin de Mănăștur” să mă contrazică :) Ca să răspund la întrebare, am citit ultima dată un ziar tipărit acum câteva zile, le mai răsfoiesc cât să știu că n-au murit de tot.

«

Mi-ar plăcea să citesc reportaje și documentare, adică materiale ample și bine documentate. Dar acestea cer timp și oricum locul lor în secolul XXI e pe Internet, nu pe hârtie. Te rog să-mi enumeri trei oameni deosebiți care locuiesc / activează în Mănăștur, în afară de persoana ta. În afară de mine? Cam greu. Gluma la o parte, am constatat surprins că în Mănăștur locuiesc foarte mulți profesioniști din toate domeniile, artiști, activiști, politicieni și așa mai departe. Mă rog, e și justificat statistic, 1 din 4 clujeni locuiește în acest cartier. Am făcut o listă, dar am șters-o fiindcă mi s-ar părea incorect față de ceilalți - realmente sunt foarte mulți oameni faini în Mănăștur și nu aș vrea să fac clasamente cu doar trei:) Te rog să răspunzi la întrebarea pe care nu am adresat-o, dar pe care o așteptai. Eu aș zice că întrebarea ar fi: „merită să faci un ziar al cartierului”? Oricum, nu știu să răspund, cu atât mai mult cu cât e un ziar tipărit: aș zice că merită încercat, dar judecând după cât de mult s-au îndepărtat presa și comunitatea una de cealaltă, meciul e deschis oricărui rezultat. Când ai răspuns la întrebările de mai sus ai fost sincer sau diplomat? Am fost sincer în mesaj și diplomat în formulare, trebuie să fiu atent cum mă exprim într-un ziar :)

Mă deranjează foarte mult acuta criză de locuri de parcare, iar eu sunt șofer doar teoretic. Aștept concretizarea planurilor cu parking-uri supraterane care să mai aerisească străzile și mai ales trotuarele. Mă mai deranjează și faptul că sunt ghene de gunoi la tot pasul, ba de multe ori în drumul oamenilor. Ar putea fi mutate mai discret, mărite și împuținate».


12 ă M

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017

u t ş r e ă l n

Pagina copiilor din cartier Furnica

RĂZBOIUL BOMBOANELOR

R

egele Bombonescu al II-lea şi împăratul Jeleu au pornit un război, deoarece nu s-au înțeles ce copaci să planteze. Bombonescu: - Copaci de caramel! Jeleu: - Ba nu, de jeleu! Și așa a început totul. Mureau prea multe M&M’s și erau atât de gustoase și nevinovate! Ele aveau ca echipament: un pumnal de lemn dulce, cinci grenade din stafide învelite în ciocolată, puști, pistoale, mitraliere din acadele. Prin aer zbura marțipan de la bomboanele răpuse. Din bomboane curgea gem de căpșuni. S-au luptat o zi, două, o lună, dar lupta nu s-a terminat. A durat un an. La un moment dat, regele Bombonescu, cu magie dulce, a invocat un monstru puternic: era alb, cu mulți țepi. În momentul în care monstrul și-a făcut apariția, cerul s-a înnegrit, erau

fulgere peste tot. Dintre norii negri a apărut monstrul: periuța de dinți cu pastă pe ea. Și împăratul Jeleu a invocat un monstruperiuță. Dar aveau un punct slab: erau electrice, așa că într-o oră li s-au terminat bateriile și s-au autodistrus. Văzând asta, cei doi conducători au invocat guma Orbit. Regele Bombonescu - o pastilă de Orbit, iar împăratul Jeleu - o lamă de gumă Orbit. Ele s-au bătut zile și nopți, până când a venit un copil dolofan și cârlionțat pe nume Antonio care a mâncat totul. Eu eram acela și vă spun sincer și nu vă mint, că a fost delicios de crud gestul meu. ANTONIO ROMAN Clasa a V-a C, Școala Gimnazială ”Ion Creangă”

Zilele Clujului la Cinema Dacia Planetariu Mobil Educaţional - 27 și 28 mai, între orele 09.00-18.00

Greieraşul fermecător

E mică, mică, mititică. Se-ascunde după o urzică. Chiar şi dup-o pietricică. E furnica vasăzică Şi nu se supără că-i mică.

Greieraşul fermecat Iute chitară şi-a luat: Cri, cri, cri, să se avânte Şi furnicilor să cânte.

De cu zori şi până seară, Furnicuţa boabe cară Pentru al său muşuroi… E mai harnică ca noi!

Furnicile silitoare Au prins aripi ca să zboare Ca să zboare în oraş Cu drăguţul greieraş.

Cară boabe numeroase, Pentru zilele geroase… Tricotează zi de zi, Haine pentru-ai săi copii.

La oraş pentru cântare, Greieraş primea mâncare. Furnicuţele cărau Şi hrană depozitau.

Are cămăruţa plină Şi munceşte zi-lumina, Ca să aibă-ndestulare, Iarna,cât o fi de mare.

Greieraşul fermecat Toată vara a cântat. Furnicile au muncit Şi în casă l-au primit.

Căci, de-o fi nepregătită Puii cum şi mai alintă?! Ea-i învaţă să muncească Viaţa-n luncă s-o trăiască.

Crişan Diana, Clasa a V-a B, Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”, Cluj-Napoca

De Zilele Clujului, copiii clujeni au parte de o mare surpriză chiar de dimensiuni astronomice. Timp de două zile, la cinema Dacia se va instala cel mai mare Planetariu Mobil din România, unde părinți și copii vor înțelege formarea anotimpurilor, fazele lunii și eclipsele, toate tălmăcite pe înțelesul copiilor de către doi povestitori astronomici. Mai mult, intrarea este gratuită (obligatoriu programare prin email la adresa contact@planetariumobil.ro)

Asociatia Culturală Metropolis şi Cinema Dacia prezintă în cadrul Zilelor Clujului KINOdiseea – proiecţii de film pentru copii şi familie Vineri, 26 mai, vor fi proiectate două filme, iar intrarea este liberă: 26 mai, ora 10: Orășelul Alandala / Fiddlesticks (Germania, 82’) - RECOMANDARE DE VÂRSTĂ: 3-7 ani Dublat în limba română Regie: Veit Helmer Copiii și bunicii reușesc să transforme un orășel din Europa într-un loc al invențiilor și al recordurilor. Mașina de gunoi devine fabrică de biciclete, o macara devine rollercoaster și totul pare posibil atunci când imaginația nu mai are limite.

26 mai, ora 12:

Zarafa (Franta, 78’) - RECOMANDARE DE VÂRSTĂ: 5-10 ani Regie: Rémi Bezançon, Jean-Christophe Lie Povestea adevărată a primei girafe a Franţei şi a călătoriei sale pline de peripeţii, cu balonul, din Egipt, până la grădina zoologică din Paris. Sub un baobab, în inima Africii, copiii îl ascultă pe bătrânul înţelept care le spune povestea tânărului Maki, cel care fuge de un traficant de sclavi şi se împrieteneşte cu o girafă pe nume Zarafa.

Mobilier personalizat şi reparaţii mobilier Producător de mobilier din 1996

Romeo & Juliet 2K17 (Avatarurile iubirii) Vineri, 26 Mai, între orele 16.00-18.00 Spectacol dramatic, realizat de elevii din clasa a IX-a C, de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca. O traducere imaginară din piesa „Romeo și Julieta”, de W. Shakespeare, adaptată într-o viziune adolescentină asupra avatarurilor iubirii, însoțită de dansuri și de muzică în stil medieval cu influențe contemporane.

F/MobilierPersonalizatCluj


13

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

mai 2017

Buletin de Mănăştur Imponderabilitate

Copilăria

C

opilăria este un tărâm magic, cu multă sinceritate, adevăr și ficțiune. Este tot ce își dorește o persoană. Un lucru important în viaţă este copilăria. Da, chiar foarte important pentru toată lumea. Și bunicii la rândul lor au trecut prin asta, dorind la bătrânețe să fie din nou copii, şi se gândesc ,,Ce mi-aș dori să fiu din nou copil așa ca tine. Cred că aș fi cel mai fericit om de pe Pământ“. Dar asta nu se mai poate. Încă speră să fie copii, speră să se joace șotron, speră să deseneze în cărțile colorate, să iasă în cluburi ca adolescenţii, să fie mângâiaţi la rândul lor de bunici și să primească bani de buzunar de la cei dragi. Dar nu, asta nu se mai poate. Și totuşi, din asta învăţăm că trebuie să ne bucurăm de copilărie cât avem timp, pentru că ce e bine trece repede și nu vrem să stricăm o copilărie frumoasă. Când ești copil chiar vrei să faci lucrurile pe care le fac cei mari, dar când ești mare vrei să le repeți pe cele din copilărie. Trebuie să faci lucrurile la timpul potrivit, pentru că nu o să ajungi acolo să joci şotron la bătrânete. Cu toții o știm, dar în mare parte nu respectăm. Chiar ştim şi realizăm că nu e bine. Chiar dacă nu e bine, unii dintre noi, COPIII, o facem. Nu le pasă că își strică copilăria, chiar nu realizează îndeajuns, dar nu putem schimba. Asta e realitatea. Copilăria este singurul moment din viață în care trăiești totul la maxim. Chiar dacă părinții te ceartă când ești copil sau iei o notă mică și ești pedepsit, trebuie să ne gândim că atunci când crești şi devii adult, nu va mai fi nimeni care îți va spune: “Ești pedepsit. Termină odată. Nu te mai certa. Nu mai comenta” ... Nu va fi nimeni să-ţi spună asta. Tu vei ajunge la rândul tău să fii părinte şi vei vedea cum e să ai un copil, căruia să-i porți de grijă, făcând la fel cum au făcut părinții tăi. Eu chiar aș vrea să rămân copil, pentru totdeauna, să mă bucur de copilărie, să fiu alintat, aș vrea ca mama să rămână mamă, tatăl să rămână tată, să nu devină bunic şi bunică, iar eu să rămân prințul lor iubit, dar cu toții știm că nu se poate, eu voi ajuge părinte de copii și dacă nu voi rămâne pe veci copil, știu că voi retrăi copilăria, cu ochi și suflet de părinte. Chiar dacă “Moș Crăciun” și “Iepurașul” nu vor mai veni pe la mine să-mi aducă cadouri, vor veni la copiii mei, care se vor bucura la fel de mult cum am făcut-o eu cândva. Chiar dacă nu voi mai primi cadouri de la părinti de 1 Iunie, ştiu sigur că eu voi face la rândul meu cadouri copiilor mei, care vor fi încântați cum am fost și eu odată. Chiar dacă nu îi voi mai face mamei felicitări la școală, știu că eu am să primesc de la copiii mei. Dacă eu nu am avut tot ce mi-am dorit cândva, promit ca copiilor mei să le dăruiesc tot ce-și doresc, pentru că fericirea lor te învăluie și pe tine. Copilăria este sentimentul în care trăiești majoritatea clipelor importante din viață. Prima ta notă mică este în copilărie, primul geam spart, prima minciună, dezvoltarea corpului, a minții, creșterea, maturitatea, toate acestea se produc în copilărie. De aceea noi o iubim și este prietena noatră cea mai bună! Trăiţi-vă copilăria cât mai aveți timp, iar dacă nu, o să vă pară rău mai târziu, când nu veți mai putea da timpul înapoi. Gabor Bogdan Clasa a III-a A, Școala „Iuliu Hațieganu” Înv. Tritean Alexandra

Totul în jurul meu era o infinitate albă și pufoasă. Nu se observa nimic ieșit din comun în acel tablou static. Am alergat ore în șir. Sau cel puțin aveam impresia că făceam asta de mult timp. Mi s-a părut că aud un sunet care venea din spatele meu. Încet, încet creștea în intensitate, până când mi s-a arătat o gorilă imensă, cu blana de culoarea zmeurei proaspăt coapte. A promis că mă va ajuta să găsesc drumul spre civilizație, locul unde obișnuiam să trăiesc. Am devenit buni prieteni și ne-am povestit deschis unul altuia viețile. Fără să îmi dau seama, grăbisem pasul exagerat de tare. Ici-colo ni se mai arătau creaturi fabuloase, a căror înfățișare nici nu mi-o puteam imagina înainte. Eram atât de prinsă în gândurile mele nesfârșite, încât nu am constatat dispariția misterioasă a prietenului meu, şi, dintr-odată, am avut sentimentul că ajunsesem la capătul acelei lumi imposibil de închipuit pentru persoanele realiste şi lipsite de sentimentul plutirii în propriile gânduri. Cădeam. În timp ce așteptam sfârșitul, puteam observa cum mă îndepărtam atât de acel loc spectaculos, cât și de o săgeată uriașă care atenționa prăpastia nesfârșită, dar pe care, din lipsa prezenței mele de spirit, nu o observasem. Eram speriată și simțeam ultimele picături scurgându-se prin venele mele care pușcau din cauza intensității adrenalinei. Pe șira spinării îmi aluneca un fior de gheață, care, instant, a fost înlocuit de unul cald și plăcut. După câteva clipe de inconștiență, am realizat captivitatea mea într-un vis care m-a izolat total de realitate, el rămânând adânc ancorat în imaginația mea nesfârșită.

Irina Gorgan, Clasa a VIII-a B,

Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă”

Tânăra vioară..

A

fost odată ca niciodată un mare împărat care trăia într-un regat îndepărtat, împreună cu împărăteasa sa şi cu cele trei fiice ale sale. Împărăteasa avea părul negru ca mura și subţire ca firul de mătase. Ochii îi erau strălucitori precum Luceafărul, iar buzele roșii ca trandafirul proaspăt înflorit. Cele două surori mai mari aveau sufletul întunecat ca o furtună pornită să distrugă tot ce îi stă în cale. Erau geloase pe sora lor mai mică, o copilă de şase anișori, cu bujori roșii ca focul, cu părul de culoarea mierii, care flutura în bătaia vântului de vară. Într-o zi, împăratul cel bătrân le sfătui pe fete să meargă în pădurea proaspăt înmugurită, cu mirosul îmbietor al conurilor de brad, să culeagă niste afine dulci. Împăratul le-a mai spus că va oferi un cal zburător cu aripi multicolore acelei fete care va strânge cele mai multe afine. Fetele au fost de acord şi porniseră la drum spre pădure. Ajunse acolo, cele trei se apucară de cules. După un timp îndelung fetele se strânseră în jurul unui tufiş să vadă roadele pe care le strânseră fiecare. Cea mică a strâns cele mai multe afine. Când au văzut aceasta, surorile mai mari au hotărât să o omoare. În scorbura unui copac au găsit o vioară pe care o lăsase acolo un pădurar venit să taie lemne. Fetele cele mari şi rele și-au omorât sora și, cu chiu cu vai, au băgat-o în vioară. Nu după mult

Culorile dragostei

G

ânduri închinate mamei… Eu nu pot spune altceva decât că o iubesc… Sau… că vreau să o iubesc. Nu ştiu voi ce înţelegeţi prin „o iubesc”, dar eu una mă gândesc la cele douăsprezece culori – CULORILE DRAGOSTEI. Prima este RĂBDAREA. Dragostea este răbdătoare, nu se enervează şi niciodată nuşi pierde cumpătul. De fiecare dată când nu înţelegem ceva, vine mama, răbdătoare, şi ne explică o dată, de două ori, până înţelegem. A doua este BUNĂTATEA. Iubirea are foarte multă bunătate. Când ne lovim, mama vine lângă noi şi ne vindecă rana cu valuri de bunătate. A treia este BUCURIA PENTRU CALITĂŢILE ŞI SUCCESELE CELOR IUBIŢI. Când facem compuneri frumoase, când luăm note mari la şcoală, când avem rezultate bune la olimpiade şi concursuri, mama se bucură şi celebrează alături de noi şi nu este invidioasă pentru rezultatele bune. A patra este MODESTIA. Mama niciodată nu se va lăuda pentru succesele ei, ci dimpotrivă, ne va lăuda pe noi pentru succesele noastre. A cincea este UMILINŢA. Dacă suntem supăraţi, dăm vina pe mama, iar ea nu ne spune: „Şi ce vină am eu?!”, „Nu e din cauza mea!”. Ea se supără în sine şi ne lasă să ne liniştim, după care rezolvă împreună cu noi problema care ne supără. A şasea este POLITEŢEA. Mama niciodată nu ne va spune că suntem proşti sau mai ştiu eu cum… Când se supără pe noi ne face „căpriţe”, după care începe să râdă, rezolvându-se tot conflictul.

timp, pădurarul a venit să-şi ia vioara și a început să cutreiere toată lumea cântând pe la casele oamenilor și la conacele boiereşti. Într-o bună zi, pădurarul a ajuns și la castelul împăratului, tatăl celor trei fete. Crezând că acesta dorea să câştige bani, împăratul l-a rugat să-i cânte şi lui un cântecel. Cântaretul a interpretat un cântec de jale, iar în acel moment din interiorul viorii s-a auzit vocea plăpândă, dar foarte melodioasă a fetiței. Când împăratul și împărăteasa au vrut să cânte si ei la vioară, glasul fetiţei a murmurat: “Mișcaţi încet arcușul, să nu-mi faceţi vreo rană”. Auzind acestea fetele mari au vrut să își continuie fărădelegea, crezând că vor răni cu arcușul trupul firav a surorii lor. Ca prin minune fetiţa a revenit la viaţă și a ieșit din ascunzișul viorii. Fericit împăratul, că fetiţa este iarăși printre ei, le-a pedepsit pe surorile mai mari închizându-le într-un turn, de unde nu mai aveau nicio șansă să se elibereze. Sora mai mică, având un suflet de aur n-a mai stat pe gânduri și le-a eliberat pe cele două răufăcătoare. Sper că finalul poveştii v-a plăcut, iar eu, ca un om de rând, voi călători prin lume și voi povesti și altor oameni povestea mea.

Vălean Alexandra Clasa a VII-a C, Școala „Iuliu Hațieganu” Prof. Gabor Elena

A şaptea este ALTRUISMUL. Când noi suntem curioşi ce face mama o întrebăm, iar ea ne explică pe înţelesul nostru problemele ei, şi nu ne spune: „Nu te băga!”, „Ce-ţi pasă ţie?”. A opta este CALMUL (STĂPÂNIREA DE SINE). Mamele nu se enervează pe noi şi, în condiţii normale, nu-şi pierd stăpânirea de sine. Ele pur şi simplu închid ochii şi ne iartă pentru prostiile făcute, chiar dacă nouă ne dau impresia că sunt enervate. A noua este GÂNDIREA CURATĂ. Nu ai să găseşti nici măcar o mamă care să se bucure de eşecul copilului ei, oricât ai căuta. A zecea este DISCREŢIA. Când mamele sunt supărate niciodată nu ai să le vezi plângând. Ele îşi ascund lacrimile, supărarea, dar nu numai. De Crăciun sau de Paşte, ele sunt cele care aşează cadourile, iar tu nu bănui nimic până nu îţi mărturisesc. A unsprezecea este OPTIMISMUL CREATOR. Chiar dacă ştie că nu poate să facă o performanţă copilul ei, ea tot speră până în ultimul moment. Şi se pare pare că de cele mai multe ori nu se înşală. Şi a douăsprezecea culoare este JERTFA. Pentru a fi bine copilul ei, mama se străduie să îi dea acestuia tot ce are nevoie şi încearcă cu puteri supraomeneşti să-i facă toate plăcerile şi mofturile. (Acum aţi înţeles de ce am spus că „vreau” să o iubesc?) Ei bine… Iată ce înseamnă să iubeşti. Aşa că, mamă, am să încerc să te iubesc cât mai bine. Gabor Vlad Ionuţ Clasa a VI-a, Școala „Iuliu Hațieganu” Prof. Bia Emilia


14

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

SPORT Tatár Tamás:

interviu

mai 2017

Clubul de fotbal ACSF Juniorul Cluj a luat ființă la începutul anului 2015. Tatár Tamás, antrenorul care a pus bazele noii şcoli, îşi propune să iniţieze copiii în sportul rege, după metode inovative, folosind concepte moderne de antrenament.

„Esenţial este ca fiecare copil să evolueze şi de aceea nu rezultatul este important, ci evoluţia echipei şi, implicit, evoluţia fiecărui jucător” Reporter: Domnule antrenor, ca o introducere, vă rog să ne spuneţi de ce aţi ales să fiţi „învăţător” la cei mici, şi nu antrenor în fotbalul mare. E mai important lucrul cu micii fotbalişti, decât faima pe care o aduce fotbalul profesionist? Tatár Tamás: Diploma de antrenor licenţa UEFA C, obţinută în anul 2010, mi-a dat dreptul să antrenez echipe de copii şi juniori. În anul 2012 am obţinut licenţa UEFA B, diplomă care permite şi antrenarea echipelor de seniori. Am decis să antrenez numai echipe de copii şi juniori, deoarece pentru mine e mult mai important să văd şi să contribui la dezvoltarea copiilor zi de zi.

zilnice în şcoli. Unii părinţi văd la o vârstă fragedă o vedetă în copilul lor, dar este o cale foarte lungă până la a deveni fotbalist. Avem în Mănăştur, implicit în Cluj, o infrastructură adecvată pregătirii fotbalistice a celor mici? Există în Cluj-Napoca destul de multe cluburi sportive, dar baze sportive destul de puţine, care să corespundă anu mitor standarde. Un înţelept spunea: ,,În momentul în care construieşti o bază sportivă, închizi un spital.”

Cu ce grupe de copii lucraţi şi pe ce terenuri sportive? Momentan la clubul Juniorul Cluj lucrăm cu 5 grupe de vârstă: 2003/04, 2005/06, 2007/08, 2009/10 şi 2011/12. Antrenamentele le ţinem pe două baze sportive: Baza Unirea Mănăştur şi Baza Cotton Grigorescu.

Pot fi motivaţi cei mici să participe la antrenamente, să lase telefoanele mobile şi tabletele de-o parte...? E din ce în ce mai greu acest lucru, aproape toţi copiii de la 9-10 ani au telefoane mobile, tablete. Depinde foarte mult şi de părinţi cum îi educă pe copiii lor. Sugerăm părinţilor să petreacă cât mai mult timp în aer liber cu copiii şi îi îndemnăm să încerce cât mai multe ramuri sportive în afară de fotbal.

Sunt copiii atraşi de sport, de mişcare sau sunt aduşi de părinţi în speranţa unui viitor de vedetă în fotbal? Din păcate, nu există programe care să atragă copiii spre a face sport. După părerea mea, primul pas ar fi introducerea orelor de sport în grădiniţe, 2-3 pe săptămână, respectiv

Cine se ocupă de pregătirea copiilor în cadrul şcolii de fotbal ACSF Juniorul Cluj. Echipa de antrenori, în acest moment, este compusă din: Tatár Tamás - antrenor licenţă UEFA B Varga Szilveszter - antrenor licenţă UEFA C Pataki Nándor - student la Facultatea de Sport.

Participanţii la prima ediţie a Cupei Juniorul, mai 2016

Ce reprezintă pentru o şcoală de fotbal turneele de fotbal la care participaţi sau meciurile de campionat în care sunt implicate grupele mai mari? În acest an am participat în Campionatul Judeţean, organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Cluj, cu 3 echipe: Juniori C (născuţi 2002/03), Juniori D (2004/05), Juniori E (2006/07). Fiecare meci de campionat este o verificare a celor învăţate de copii la antrenamente. Esenţial este ca fiecare copil să evolueze şi de aceea nu rezultatul este important, ci evoluţia echipei şi implicit evoluţia fiecărui jucător. Turneele de fotbal ne dau ocazia să oferim posibilitatea tutu ror copiilor din cadrul clubului nostru să demonstreze cele învăţate la antrenamente. Veţi organiza un miniconcurs, „Fairplay, family play”, în cadrul Zilelor Mănăşturului la activităţile în aer liber ce se vor desfăşura duminică 28 mai, în zona LaTerenuri. Ce surprize le pregătiţi, ce confruntări îi aşteaptă pe participanţi, având în

vedere echipele formate din părinţi şi copii? Scopul principal este ca toată familia să facă sport, ca pe viitor să petreacă cât mai mult timp împreună în aer liber făcând sport. Surprizele le veţi afla la faţa locului, de aceea vă invităm în număr cât mai mare la acest eveniment. Urmează Cupa Juniorul 2017. Ce ne puteţi spune despre acest eveniment. În data de 3-4 iunie 2017 vom organiza a II-a ediţie a Cupei Juniorul Cluj la Baza Sportivă Unirea Mănăştur. Prima ediţie a fost un real succes, fiecare echipă, antrenor, copil, părinte au plecat cu gândul că anul acesta vor reveni cu mare plăcere. Este un turneu de fotbal în care pe primul plan este FAIR-PLAY-ul, respectarea adversarului şi jocul cu zâmbetul pe faţă. Sâmbătă, în data de 3 iunie, vor evolua copiii născuţi în anii 2006, 2008, 2010, în timp ce duminică, 4 iunie, cei născuţi în anii 2007, 2009, 2011. Toţi copiii prezenţi la premiere vor primi câte o medalie şi o diploma de participare personalizată, cu care se vor putea mândri.


15

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

mai 2017

Buletin de Mănăştur

Viaţa

Mănășturul unit V

echiul sat Mănăștur de lângă orașul Cluj este considerat a fi una dintre cele mai vechi localități din regiune, care apare undeva în jurul secolului al IX-lea. Așezarea mai este cunoscută și sub numele de Cluj-Mănăștur. Aceasta s-a format în apropierea ridicăturii de pământ, unde în secolul al XI-lea s-a ridicat abația benedictină, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei, astăzi fiind cunoscută și sub nu mele de biserica Calvaria. Mănășturul a fost atestat documentar încă din anul 1063. În maghiară i se mai spune Kolozsmonostor, adică “mănăstirea de la Cluj”, iar în dialectul săsesc, Appesdorf sau în germană Abtsdorf, în traducere însemnând “Satul Abatelui”. Din perioada colonizării germane a Clujului, secolul XIII, în regiune se așează țărani liberi (din rândul acelor hospites germanicum) care ajung să deservească abația benedictină. Pe lângă aceștia vin și păstorii români, care cu timpul se stabilesc aici. Istoria ulterioară spune că la Cluj-Mănăștur a existat o mănăstire de rit grecesc (bizantin), zidită de „quondam Paulus a Macedonia”, un negustor în Cluj, împreună cu ginerele său, „Georgius Literátus Christophor”. Acestora, episcopul Teofil Seremi, primul episcop român care a semnat Unirea cu Biserica Romei a valahilor ardeleni, le-a dat din soborul ținut în Alba Iulia la 17 iunie 1696, lor și urmașilor lor, dreptul de patronat asupra respectivei mănăstiri (astăzi dispărută). Românii din sat, din această perioadă, devin, din punct de vedere confesional, “uniți cu Roma” (adică, cu rit ortodox-bizantin, dar sub conducerea canonică a Bisericii Catolice). Noul lor statut va fi întărit de preotul locu lui și de mirenii delegați la marele sinod din 1701, convocat de următorul mitropolit de la Alba-Iulia (Bălgrad), Athanasiu Anghel, cel care a definitivat uni rea religioasă a românilor ardeleni cu Biserica romană. Satul locuit în marea lui majoritate de români devine astfel, confesional, greco-catolic. Cert este că în șemtismele Bisericii Române Unite (greco-catolică), din secolele ce au urmat, satul ajunge să fie sediul arhidiconatului (protopopiat) din regiune, parohul Mănășturului fiind astfel și protopop peste satele din jurul Clujului. Actuala

Buletin de Mănăştur ISSN 2559 - 3080

apare în Mănăştur, Cluj-Napoca Editat de Arcadia Media manager proiect: Marcela Armanca www.manastur.info E-mail: redactia@manastur.info Redactor-şef: Mihai Armanca Colaboratori: Andrei Gazsi Octavian Iacob Laura Panait Raluca Mărginaș Anca Chiş Silviu Medeşan Publicitate: info@arcadiamedia.ro

Ion Cristofor

Viața noastră Ca un supermarket Cu tarabele goale Mănăstirea iezuiţilor, Calea Mănăştur

Și vântul care-și face de cap Cu rochiile femeilor. Pe strada pustie Bătrânul cerșetor și câinele lui Stau de vorbă cu Dumnezeu.

De vorbă cu Negoiță Irimie Andrei Gazsi Țiuie tăcerea în statui că poți fura din cer un clopot; În patul tău voi crește lup, ca nimeni să nu îndrăznească, nici lumina descântată-n trup, buzele să-ți cucerească.

biserică din vechiul cimitir mănășturean a fost o lungă perioadă sediul protopopial, cu casă parohială și lăcaș de cult construite din piatră (biserică de zid). Pe o veche cruce de mormânt din jurul bisericii este pomenit numele Anetei Bodea, fiica preotului din 1721, unul dintre primii preoți ai mănășturenilor greco-catolici. În 1723 este menţionat ca protopop de Mănăştur, Părintele Toma (Szvidovias?), care apare în documente în calitate de martor al donaţiei unei cărți de cult, și-anume al unui Minei. În 1733, în urma conscripţiei confesionale făcute din dispoziţia episcopului de la Blaj Inochentie Micu Klein, Mănăşturul apărea ca sediul protopopesc, cu biserică şi casă parohială. Biserica era deservită de doi clerici, protopopul Vasile şi preotul Precup. În anul 1756 îl găsim protopop al Mănăşturului pe Teodor Meheşi. În anul 1848, în casa parohului greco-catolic de aici s-a ținut o inâlnire a fruntaşilor români revoluționari, condusă de Florian Micaş şi Iosif Hodoş. Între anii 1813-1845 sunt consemnaţi aici ca preoți Grigore Lobonţ, căruia i-a urmat Nicolae Pop (1845-1893), iar între anii 18931948, Valeriu Pop şi Clemente Pandrea, înmor mântați în vecinătatea bisericii. În perioda interbelică, odată cu refuzul călugărilor franciscani din Transilvania de a prelua biserica Calvaria, rămasă fără enoriași, lăcașul de cult este preluat de Biserica greco-catolică, printr-un contract de închiriere pe 99 de ani, încheiat de către episcopul unit de atunci, dr. Iuliu Hossu, cu ierarhia romano-ctolică de la Alba Iulia. Astfel, pe lângă vechea biserică protopopială de pe dealul cimitirului (biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”), Mănășturul mai avea un lăcaș de cult greco-catolic pe care călugării

bazilieni greco-catolici aveau să-l întrețină până în 1948, când statul comunist a scos Biserica Română Unită în afara legii, iar patrimoniul acesteia fiind dat Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, după aproape o jumătate de secol de „catacombe”, Biserica Greco-Catolică are două parohii în acest cartier clujean. Una dintre ele, parohia I vest, are o biserică nou constrită cu hramul “Coborârea Spiritului Sfânt” (sărbătoarea de Rusalii). Celalaltă parohie își are sediul în vechea mănăstire a iezuiților de pe Calea Mănăștur, capela cu hramul “Buna Vestire” fiind locul unde se adună comunitatea unită pentru celebrarea sfintelor slujbe. Biserica Calvaria, după 1990, a fost cerută înapoi de către Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla, conform contractului de închiriere pe care îl avea cu Episcopia romano-catolică de la Alba-Iulia, pentru reluarea activității religioase după perioada de interdicție, Biserica ortodoxă, care oficia de ani de zile serviciile religioase aici, a refuzat orice demers în acest sens. Astfel, Biserica romano-catolică, impunându-și dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult, a câștigat în instanță vechea mănăstire benedictină, obținînd astfel evacuarea parohiei ortodoxe de aici. Pe de altă parte, vechea biserică protopopială unită din cimitir, care a suferit o serie de modificări arhitecturale după 1948, a rămas în continuare, și după 1990, or todoxă, în ciuda eforturilor legale ale Bisericii greco-catolice, de altfel îndreptățite, de a-și recupera vechiul lăcaș de cult și de a continua viața religioasă aici așa cum a fost până în 1948. De remarcat este faptul că iconostastul din biserică a fost adus de la sediul Episcopiei unite de Cluj-Gherla, aflat pe Calea Moților nr. 26. Daniel SÂRBU

CUPA JUNIORUL 2017 BAZA UNIREA MĂNĂŞTUR

EDIŢIA A II-A 3 IUNIE 2017 - SÂMBĂTĂ 2006 (8+1), 2008 (6+1), 2010 (4+1) 4 IUNIE 2017 - DUMINICĂ 2007 (6+1), 2009 (4+1), 2011 (4+1)

Bat clopotele în ochiul lin curbat, încătușat de mese și cuvinte, mă pierd prin târguri preschimbat în rugăciuni și vinuri sfinte. Sunt, în tăcerea nopților sihastre cel care prin versuri s-a zidit în casa mongolului fără ferestre m-am botezat și logodit. Eram din Arizona cel mai îndrăzneț poet și sfredeleam cu degetele cerul, când cuvântul mă trăda, semeț blestemam și îngerii și clerul. Ne vom reîntâlni la universitate, la Metropol ori pe stadioane, acum am aripile înghețate și sunt plecat prin nori, peste oceane.

De dragoste şi vin

Octavian Iacob

Venele licorii se înnoadă-n barbă inima pulsează sînge din ulcior s-a lăsat în cramă un miros de iarbă plîns de fată mare ruptă de-un fecior Vinul din stacane ne albește noaptea se izbește cintul de pereții cramei cînd aflăm că fata s-a nuntit cu moartea plîngem cu sughițuri ca la sînul mamei Nu mai știe nimeni ce-a făcut feciorul ziua intră-n cramă să ne cheme acasă aș mai bea o gură, dar e gol ulciorul de rămîn în cramă oare cui îi pasă

Celei plecate la muncă peste hotare

Petru-Ioan Gârda Pe-aici a prins a crește iarăși iarba Și-au înverzit și gardurile vii, Se-aud, pe-afară, glasuri de copii... Eu mi-am lăsat, de luni, să-mi crească barba. Nea Gică de la trei tușește iar Și baba de sub noi strănută-ntruna, Azi au lăsat-o-acasă pe nebuna De la parter. Eu nu știu, n-am habar De este vindecată sau e criză Acută iar de paturi în spitale... La patru, Gelu, cel adus de șale, Își bagă zilnic flexurile-n priză;

b Contact:

Tatár Tamás, 0745 371 454

Nea Vele - îl mai știi? - fumează-n draci Sub geamul cel crăpat de la balcon, Răducu face găuri în beton, În rest, așa cum știi.... Tu ce mai faci?


16

@ redactia@manastur.info

w www.manastur.info

Buletin de Mănăştur

mai 2017


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.