Page 1

Ponturi de Top prin care îți Ajuți Copilul să Citească mai Mult

Chiar înainte ca puiul tău să meargă la grădiniță sau la școală, ai sarcina să îi dezvolți gustul pentru lectură. Într-o primă fază poți fi tentat să spui că acesta este prea mic ca să înțeleagă, însă specialiștii recomandă ritualul de a citi povești înainte de culcare chiar înainte ca micuțul să vorbească. Lectura trebuie să fie una dintre activitățile zilnice în orarul copilului tău, deoarece în acest mod va acumula mult mai ușor informații și va reuși să își exprime mai bine opiniile, într-un mod îm care calculatorul sau televizorul nu vor putea să o facă vreodată. Iată câteva ponturi cu ajutorul cărora îți poți ajuta copilul să citească mai mult. Mergeți împreună la bibliotecă sau în librării Încearcă ca, cel puțin o dată pe lună, să mergi împreuna cu copilul tău intr-o bibliotecă sau în librării și fii pregatit să îi răspunzi la toate întrebările. Copilul se va arăta dornic de cunoaștere și va învăța să prețuiască lumea cărților. Citește-i zilnic cel puțin 30 de minute Chiar înainte ca puiul tău să învețe să citească îl poți obișnui cu lectura – se va familiariza cu pronunția anumitor cuvinte și, în același timp, va aprecia timpul petrecut alături de părinți. Nu renunța la acest obicei nici după ce copilul a învățat să citească și roagă-l să inversați rolurile sau să citiți împreună. Fii un exemplu Cum altfel să îi trezești curiozitatea decât oferindu-i propriul exemplu? Dacă te vede pe tine că citești, copilul va percepe lectura ca fiind o activitate plăcută, care te relaxează și te ajută să te dezvolți. Ajută-l să aleagă carțile potrivite vârstei sale Nu trebuie să îți obligi copilul să citească mai mult decât poate și nici să abordeze subiecte care nu sunt potrivite vârstei sale. In acest mod nu vei face decât să îl frustrezi mai tare și să îl determini să urască această activitate atât de plăcută.


Antrenează-l în diverse discuții despre cărțile sau personajele preferate Vorbește cu copilul tău despre cărțile pe care le-a citit sau despre personajele preferate. În acest fel vei afla care sunt preferințele sale și vei fi pregătit să îi achiziționezi cărțile potrivite. Este important să menții această rutină, deoarece discuțiile de acest tip îl pot ajuta să își dezvolte capacitatea de exprimare, sensibilitatea și limbajul. Tu știi și alte ponturi care te-au ajutat să dezvolți pasiunea pentru citit a copilului tău?


Ponturi de top prin care iti ajuti copilul sa citeasca mai mult  

Pentru a vizualiza varianta online pentru Ponturi de Top prin care iti Ajuti Copilul sa Citeasca mai Mult accesati acest link http://www.bab...

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you