Issuu on Google+


MIERCUREA CENUªII Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.


Miercurea Cenuºii

2 10

Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când lumea rãnitã se zbate ºi geme, Din ceruri ne vine prielnicã vreme; E darul pe care chiar Domnul ni-l face, E timp de iertare, de har ºi de pace. Cristos strãluceºte, el este lumina Ce face s-aparã pãcatul ºi vina; Ne iartã de vede-ale-ntoarcerii semne În faptele vieþii cinstite ºi demne. Aºa cum Cristos a-nviat dintru moarte, La viaþã cãinþa pe noi sã ne poarte. Mai mult rãutatea sã nu ne rãpunã; Pãstreazã-ne, Doamne, dorinþa cea bunã.


Oficiul lecturilor

3

Acum ºi-n vecie, Treime Preasfântã, Întreg universul te-adorã ºi-þi cântã. O datã cu plânsul cãinþei amare, Primeºte smeritul prinos de-nchinare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Binecuvânteazã, suflete al meu, pe Domnul ºi nu uita nicicând de binefacerile sale. Psalmul 102 (103) Laudã lui Dumnezeu cel îndurãtor Prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru ne-a vizitat Cel care Rãsare din înãlþime (cf. Lc 1,78). I Binecuvânteazã, suflete al meu, pe Domnul * ºi tot ce este în mine sã binecuvânteze numele sãu cel sfânt! 2 Binecuvânteazã, suflete al meu, pe Domnul * ºi nu uita nicicând de binefacerile sale. 3 El îþi iartã toate pãcatele * ºi te vindecã de orice boalã. 4 El îþi scapã viaþa din adânc * ºi te încununeazã cu îndurare ºi cu iubire; 5 el îþi saturã cu bunãtãþi bãtrâneþea * ºi te face sã întinereºti iarãºi ca vulturul. 6 Domnul face dreptate ºi judecatã dreaptã * tuturor celor care suferã nedreptatea. 7 El a fãcut cunoscute lui Moise cãile sale * ºi faptele sale minunate fiilor lui Israel. Ant. Binecuvânteazã, suflete al meu, pe Domnul ºi nu uita nicicând de binefacerile sale. 1

Ant. 2 Aºa cum un tatã îºi iubeºte copiii, aºa îi iubeºte Domnul pe cei care se tem de el. II


4

Miercurea Cenuºii

8

Domnul este îndurãtor ºi milostiv, * el este îndelung rãbdãtor ºi plin de îndurare. 9 El nu dojeneºte la nesfârºit, * nici nu poartã pe veci mânie. 10 El nu ne rãsplãteºte dupã greºelile noastre, * nici nu ne pedepseºte dupã fãrãdelegile noastre. 11 Cât sunt de sus cerurile faþã de pãmânt, * tot atât de mare este mila sa faþã de cei care se tem de el. 12 Cât de departe este rãsãritul de apus, * atât de mult îndepãrteazã de la noi pãcatele noastre. 13 Aºa cum un tatã îºi iubeºte copiii, * aºa îi iubeºte Domnul pe cei care se tem de el. 14 Cãci el ºtie din ce am fost fãcuþi * ºi nu uitã cã suntem þãrânã. 15 Zilele omului sunt ca iarba, * el înfloreºte ca floarea câmpului. 16 Când suflã vântul, ea dispare, * nici locul în care a stat nu se mai cunoaºte. Ant. Aºa cum un tatã îºi iubeºte copiii, aºa îi iubeºte Domnul pe cei care se tem de el. Ant. 3 Binecuvântaþi-l pe Domnul, toate lucrãrile lui. III Dar mila Domnului rãmâne fãrã încetare † peste cel care se teme de el, * ºi dreptatea lui peste copiii copiilor lor, 18 peste cei care pãzesc legãmântul sãu * ºi îºi aduc aminte de poruncile lui, ca sã le împlineascã. 19 Domnul ºi-a aºezat în ceruri tronul sãu, * stãpânirea sa se întinde peste toate. 20 Binecuvântaþi-l pe Domnul, toþi îngerii lui, † voi, cei puternici, care împliniþi poruncile sale * ascultând de glasul cuvântului sãu. 21 Binecuvântaþi-l pe Domnul, toate oºtirile sale, * slujitorii lui, care împliniþi voinþa lui! 17


Oficiul lecturilor 22

5

Binecuvântaþi-l pe Domnul, toate lucrãrile lui, † în tot locul stãpânirii sale! * Binecuvânteazã-l, suflete al meu, pe Domnul! Ant. Binecuvântaþi-l pe Domnul, toate lucrãrile lui. V. Convertiþi-vã ºi faceþi pocãinþã. R. Înnoiþi-vã inima ºi duhul.

LECTURA ÎNTÂI Din cartea profetului Isaia

58,1-12

Postul care îi place lui Dumnezeu Aºa spune Domnul Dumnezeu: 1 Strigã din toate puterile ºi nu te opri, dã drumul glasului sã sune ca o trâmbiþã, vesteºte poporului meu pãcatele sale ºi casei lui Iacob, fãrãdelegile sale. 2 În fiecare zi mã cautã ºi vor sã afle cãile mele, ca un neam care ar fi înfãptuit dreptatea ºi n-ar fi pãrãsit legea Dumnezeului sãu. Ei mã întreabã despre legile dreptãþii ºi vor sã se apropie de Dumnezeu. Dar tot ei zic: 3 „Pentru ce sã postim dacã tu nu vezi? La ce sã ne chinuim sufletul dacã tu nu þii seamã de lucrul acesta?” Dar iatã cã, în zi de post, voi vã lãsaþi în voia pornirilor voastre ºi asupriþi crunt pe slujitorii voºtri. 4 În timp ce postiþi, voi vã certaþi ºi bateþi furioºi cu pumnul. Dacã vreþi ca strigãtul vostru sã se audã sus, nu mai postiþi ca pânã acum. 5 Oare acesta este postul care-mi place? Oare aceasta este ziua în care omul îºi smereºte sufletul sãu? Sã-ºi plece capul ca un fir de papurã ºi sã se culce pe sac ºi cenuºã?


6

Miercurea Cenuºii

Aceasta numeºti tu post ºi zi plãcutã Domnului? 6 Iatã postul care-mi place: rupe lanþurile nedreptãþii, dezleagã legãturile robiei, dã drumul celor asupriþi ºi sfãrâmã orice fel de jug; 7 împarte-þi pâinea cu cel flãmând ºi adu în casa ta pe nenorociþii fãrã adãpost; pe cel gol îmbracã-l ºi nu întoarce spatele semenului tãu. 8 Atunci lumina ta va rãsãri ca zorile ºi-þi vei grãbi vindecarea; dreptatea ta îþi va merge înainte ºi slava Domnului te va însoþi. 9 Atunci tu îl vei chema pe Domnul ºi el îþi va rãspunde, îl vei striga ºi el îþi va zice: „Iatã-mã!” Dacã vei îndepãrta din mijlocul tãu asuprirea, gestul de ameninþare ºi cuvintele de ocarã, 10 dacã vei da de mâncare celui flãmând ºi vei aduce mângâiere celui amãrât, atunci lumina ta va rãsãri în întuneric ºi întunericul tãu va fi ca ziua în amiaza mare. 11 Domnul te va cãlãuzi neîncetat, îþi va sãtura sufletul chiar în locuri fãrã apã ºi va da din nou putere mãdularelor tale; vei fi ca o grãdinã bine udatã, ca un izvor ale cãrui ape nu seacã niciodatã. 12 Pe vechile tale ruine vor fi ziduri noi, vei ridica din nou temeliile strãbune ºi vei fi numit reparator de spãrturi ºi înnoitor de drumuri, ca þara sã poatã fi locuitã. RESPONSORIUL Cf. Is 58,6.7.9; Mt 25,31.34.35 R. Iatã postul care-mi place, spune Domnul: împarte-þi pâinea cu cel flãmând ºi adu-i în casa ta pe nenorociþii fãrã adãpost. * Atunci îl vei chema pe Dom-


Oficiul lecturilor

7

nul ºi el îþi va rãspunde; îl vei striga ºi el îþi va zice: Iatã-mã. V. Când va veni Fiul Omului, va spune celor care sunt la dreapta lui: Veniþi, cãci am fost flãmând ºi voi mi-aþi dat sã mãnânc. * Atunci. LECTURA A DOUA Din Scrisoarea cãtre corinteni, a sfântului Clement I, papã, (Cap. 7, 4 – 8, 3; 8, 5 – 9, 1; 13, 1-4; 19, 2: Funk 1, 71-73.77-79.87)

Faceþi pocãinþã Sã ne aþintim privirea asupra sângelui lui Cristos, pentru a înþelege cât este de preþios în faþa lui Dumnezeu, Tatãl sãu: a fost vãrsat pentru mântuirea noastrã ºi a adus lumii întregi harul pocãinþei. Sã strãbatem cu mintea toate epocile lumii ºi sã vedem cã în fiecare generaþie, Domnul a acordat mod ºi timp pentru pocãinþã tuturor celor care au fost dispuºi sã se întoarcã la el. Noe a fost vestitorul pocãinþei, iar cei care l-au ascultat au fost salvaþi. Iona a predicat ninivitenilor distrugerea, ºi aceºtia, fãcând pocãinþã pentru pãcate, l-au fãcut pe Dumnezeu sã se îndure de ei, prin rugãciuni, ºi au dobândit mântuirea, deºi nu aparþineau poporului lui Dumnezeu. Nu au lipsit niciodatã slujitori ai harului divin care, inspiraþi de Duhul Sfânt, sã predice pocãinþa. Însuºi Stãpânul tuturor lucrurilor a vorbit despre pocãinþã, angajându-se cu jurãmânt: Viu sunt eu, spune Domnul, nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã; ºi adaugã acele cuvinte pline de bunãtate: Casa lui Israel, îndepãrteazã-te de pãcatele tale. Spune fiilor poporului meu: Chiar dacã pãcatele voastre ar ajunge de la pãmânt sã atingã cerul, dacã ar fi mai roºii decât carminul ºi mai negre decât pãcura, este suficient sã vã întoarceþi din toatã inima ºi sã mã numiþi Tatã, ºi eu vã voi trata ca pe un popor sfânt ºi voi asculta rugãciunea voastrã (cf. Ez 33,11; Os 14,2; Is 1,18 etc.).


8

Miercurea Cenuºii

Voind sã-i facã pe cei pe care îi iubeºte sã se bucure de bunurile convertirii, el a pus ca sigiliu al cuvântului sãu voinþa sa atotputernicã. De aceea, sã ascultãm de voinþa sa minunatã ºi glorioasã. Sã ne prosternãm înaintea Domnului, implorându-l sã fie milostiv ºi binevoitor. Sã ne convertim cu sinceritate la iubirea sa. Sã respingem orice faptã rea, orice fel de neînþelegere ºi gelozie care duce la moarte. Sã fim deci umili cu duhul, fraþilor, ºi, lãsând la o parte orice lãudãroºenie, mândrie ºi mânie, sã punem în practicã ceea ce este scris. Cãci Duhul Sfânt spune: Sã nu se laude înþeleptul cu înþelepciunea sa, nici cel puternic cu puterea sa, nici cel bogat cu bogãþia sa, dar cel care vrea sã se laude, în Domnul sã se laude, cãutându-l ºi practicând dreptul ºi dreptatea (cf. Ier 9,23-24; 1Cor 1,31 etc.). Sã ne amintim, mai ales, de cuvintele Domnului Isus atunci când îndemna la blândeþe ºi la rãbdare. De fapt, aºa a spus: Fiþi milostivi, ca sã obþineþi milã; iertaþi, ca sã vi se ierte; aºa cum veþi face altora, aºa vi se va face ºi vouã; daþi ºi vi se va da; nu judecaþi ºi nu veþi fi judecaþi; fiþi binevoitori ºi veþi afla bunãvoinþa; cu mãsura cu care mãsuraþi, vi se va mãsura ºi vouã (cf. Mt 5,7; 6,14; 7,1.2.12 etc.). Sã fim statornici în acest precept ºi în aceste porunci, ca sã putem umbla, cu toatã umilinþa, în ascultarea faþã de sfintele sale sfaturi. Cãci Sfânta Scripturã spune: Asupra cui se va aºeza privirea mea, dacã nu asupra celui care este umil ºi paºnic ºi se teme de cuvintele mele? (cf. Is 66,2). De aceea, trãind evenimente mari ºi însemnate, sã alergãm spre scopul pãcii, pregãtit pentru noi încã de la început ºi sã ne fixãm privirea cãtre Tatãl ºi Creatorul întregii lumi, aspirând cu tãrie la minunatele ºi îmbelºugatele daruri ºi binefaceri ale pãcii sale. Is 55,7; Il 2,13; cf. Ez 33,11 RESPONSORIUL R. Cel rãu sã-ºi pãrãseascã drumul lui ºi omul nelegiuit, gândurile sale; sã se întoarcã la Domnul ºi se va


Laudele

9

îndura de el; * cãci milostiv ºi îndurãtor este Domnul, Dumnezeul nostru, ºi se întristeazã de rãu. V. Domnul nu vrea moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã ºi sã fie viu. * Cãci milostiv. Rugãciunea de încheiere Dã-ne, Doamne, harul sã începem printr-un post sfânt lupta vieþii creºtine, pentru ca, în bãtãlia împotriva duhului rãu, sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când alungi în zorii zilei bezna nopþii-ntunecoase ªi pãmântul în luminã îl îmbraci din nou, Cristoase, Fã ºi-n sufletele noastre, cu lumina de afarã, Soarele iubirii sfinte ºi-al virtuþii sã rãsarã. Ne e inima bolnavã de nelegiuiri enorme, Însã harul tãu e-n stare sã o schimbe, s-o transforme. Am umblat pe cãi greºite ºi-n pãcate mai-nainte, Ne cãim ºi ne propunem sã pornim pe drumuri sfinte. ªtim cã pocãinþa noastrã, Doamne, nu e pe mãsurã, Cãtre neputinþa noastrã tu priveºte ºi te-ndurã; Doar iubirea ta cea mare, rãstignitã pe o cruce, Ne va scoate din pãcate, la salvare ne va duce.


Miercurea Cenuºii

10

Ziua învierii tale va fi zi de primãvarã, Tot ce zace-n întuneric va veni la viaþã iarã. Mâna ta asupra noastrã totdeauna sã ne fie, ªi pe toþi ne va conduce cãtre culmi de bucurie. Îngerii în cer, Treime, îþi aduc cântare-naltã, Pe pãmânt, fãptura toatã te slãveºte laolaltã. Peste noi sã cadã haruri precum picurii de rouã, Ca-ncepând o altã viaþã, sã-þi cântãm cântare nouã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Numai împotriva ta am pãcãtuit: Doamne, ai milã de mine! Psalmul 50 (51) Miluieºte-mã, Dumnezeule Înnoiþi-vã spiritul minþii voastre ºi îmbrãcaþi-vã cu omul cel nou (Ef 4,23-24). 3 Ai milã de mine, Dumnezeule, dupã marea ta bunãtate, * ºi, dupã mulþimea îndurãrilor tale, ºterge fãrãdelegea mea. 4 Spalã-mã cu desãvârºire de nelegiuirea mea * ºi curãþã-mã de pãcatul meu. 5 Cãci recunosc fãrãdelegea mea * ºi pãcatul meu stã pururi înaintea mea. 6 Împotriva ta, numai împotriva ta am pãcãtuit, * ºi ce-i rãu înaintea ta am fãcut. De aceea tu eºti drept în sentinþele tale * ºi nepãrtinitor în judecãþile tale. 7 Cãci, iatã, în nelegiuire m-am nãscut * ºi în pãcat m-a zãmislit mama mea. 8 Dar tu iubeºti adevãrul în adâncul inimii, * fã deci sã pãtrundã înþelepciunea înlãuntrul meu. 9 Stropeºte-mã cu isop ºi voi fi curat, * spalã-mã ºi voi fi mai alb decât zãpada.


Laudele

11

10

Fã sã aud un cuvânt de bucurie ºi veselie, * ºi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresãlta. 11 Întoarce-þi faþa de la pãcatele mele * ºi ºterge toate nelegiuirile mele. 12 Creeazã în mine o inimã curatã, Dumnezeule, * ºi un duh statornic înnoieºte înlãuntrul meu. 13 Nu mã alunga de la faþa ta * ºi duhul tãu sfânt nu-l lua de la mine. 14 Dã-mi iarãºi bucuria mântuirii tale * ºi întãreºte-mã cu duh binevoitor. 15 Atunci voi învãþa pe cei fãrãdelege cãile tale * ºi cei pãcãtoºi la tine se vor întoarce. 16 Mântuieºte-mã, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, † de vinovãþia sângelui vãrsat, * ºi limba mea va preamãri dreptatea ta. 17 Doamne, deschide-mi buzele * ºi gura mea va vesti lauda ta. 18 Pentru cã jertfele nu-þi sunt plãcute † ºi, chiar dacã þi-aº aduce, * arderile de tot nu te-ar mulþumi. 19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit, * inima cãitã ºi smeritã, Dumnezeule, n-o dispreþui. 20 În bunãtatea ta, Doamne, fã bine Sionului * ºi reclãdeºte zidurile Ierusalimului. 21 Atunci îþi vor fi plãcute jertfele de împãcare, arderile de tot ºi ofrandele; * atunci þi se vor oferi viþei pe altarul tãu. Ant. Numai împotriva ta am pãcãtuit: Doamne, ai milã de mine. Ant. 2 Recunoaºtem, Doamne, fãrãdelegea noastrã, cãci am pãcãtuit împotriva ta. Cântarea Ier 14,17-21 Plângerea poporului în timp de foamete ºi rãzboi Împãrãþia lui Dumnezeu este aproape! Convertiþi-vã ºi credeþi în evanghelie! (Mc 1,15).


12

Miercurea Cenuºii

17

Ochii mei varsã lacrimi noaptea ºi ziua * ºi nu se pot opri, cãci cu o mare strâmtorare a fost lovitã fecioara, * fiica poporului meu, cu o strâmtorare mare. 18 Dacã aº ieºi la câmp, iatã oameni strãpunºi de sabie; * ºi dacã aº intra în cetate, iatã oameni chinuiþi de foame. Chiar profetul ºi preotul rãtãcesc prin þarã, * fãrã sã ºtie unde merg. 19 Oare l-ai respins pe Iuda pentru totdeauna? * ªi sufletului tãu i s-a fãcut scârbã de Sion? Pentru ce ne-ai lovit astfel, * cã nu mai existã vindecare pentru noi? Aºteptãm pacea, dar nu vine nimic bun! * Aºteptãm timpul vindecãrii, dar iatã numai spaimã! 20 Noi recunoaºtem, Doamne, nelegiuirea noastrã, † vinovãþia pãrinþilor noºtri, * cãci am pãcãtuit împotriva ta! 21 De dragul numelui tãu, nu ne pãrãsi. † Nu profana tronul mãririi tale. * Aminteºte-þi de legãmântul tãu cu noi ºi nu-l rupe! Ant. Recunoaºtem, Doamne, fãrãdelegea noastrã, cãci am pãcãtuit împotriva ta. Ant. 3 Domnul este Dumnezeu; noi suntem poporul sãu ºi turma pãºunii sale. Psalmul 99 (100) Bucuria celor care intrã în templu Domnul porunceºte celor rãscumpãraþi sã cânte un cântec de biruinþã (sf. Atanasiu). 1

Strigaþi de bucurie cãtre Domnul, * toþi locuitorii pãmântului, 2 slujiþi Domnului cu bucurie, * veniþi înaintea lui cu cântece de veselie.


Laudele

13

3

Sã ºtiþi cã Domnul este Dumnezeu! † El ne-a fãcut, ai lui suntem, * poporul lui ºi turma pãºunii sale. 4 Intraþi pe porþile lui cu imnuri de mulþumire, † intraþi cântând în casa lui! * Aduceþi mulþumire ºi binecuvântaþi numele lui, 5 cãci Domnul este bun, † îndurarea lui þine pe vecie, * ºi adevãrul lui, din generaþie în generaþie. Ant. Domnul este Dumnezeu; noi suntem poporul sãu ºi turma pãºunii sale. Dt 7,6b.8-9 LECTURA SCURTà Pe tine te-a ales Domnul, Dumnezeul tãu, ca, între toate popoarele care trãiesc pe pãmânt, tu sã fii poporul care îi aparþine lui în mod deosebit. Din dragoste cãtre voi ºi din fidelitate faþã de jurãmântul pe care l-a fãcut pãrinþilor voºtri, v-a scos Domnul cu puterea mâinii sale ºi v-a eliberat din casa sclaviei ºi din mâna lui faraon, regele Egiptului. Sã ºtii deci cã Domnul, Dumnezeul tãu, este Dumnezeul cel adevãrat, Dumnezeul fidel, care îºi þine legãmântul ºi îndurarea lui þine pânã la al miilea neam pentru cei care îl iubesc ºi-i pãzesc poruncile. RESPONSORIUL SCURT R. Domnul mã elibereazã * de laþul vânãtorului. Domnul. V. ªi de cuvântul cel rãu. * De laþul vânãtorului. Slavã Tatãlui. Domnul. Ant. la Benedictus: Când postiþi, nu fiþi triºti ca fãþarnicii! CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu,


14

Miercurea Cenuºii

69

ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Când postiþi, nu fiþi triºti ca fãþarnicii! RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-i mulþumim lui Dumnezeu Tatãl, care ne-a dat harul sã începem astãzi postul de patruzeci de zile. Sã-l rugãm cu umilinþã ca, în aceste zile de mântuire, sã ne purifice inimile ºi sã ne întãreascã în iubire, prin revãrsarea Duhului Sfânt ºi prin lucrarea lui în noi. Sã-l implorãm stãruitor: Dã-ne, Doamne, Duhul tãu Sfânt!


Ora medie

15

Dã-ne harul sã ne hrãnim cu tot cuvântul – care iese din gura ta! Dãruieºte-ne harul sã nu cãutãm iubirea numai în lucrurile mari, – ci sã o trãim necontenit în viaþa de fiecare zi! Învaþã-ne sã ne lipsim de tot ce este de prisos, – pentru a-i putea ajuta pe fraþii noºtri nevoiaºi! Ajutã-ne sã purtãm în trupul nostru moartea Fiului tãu, – tu, care ne-ai dãruit viaþa în trupul lui! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dã-ne, Doamne, harul sã începem printr-un post sfânt lupta vieþii creºtine, pentru ca, în bãtãlia împotriva duhului rãu, sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Sã-ndreptãm iar gândul nostru spre Isus, La aceastã orã când pe cruce-i pus. Chinuit de sete-n agonia grea, Bãuturã-amarã i se dã sã bea. O, Isuse, Doamne, Salvator divin, Fã-ne s-avem parte ºi noi de-al tãu chin.


Miercurea Cenuºii

16

Foame, sete mare, chin mistuitor, Pentru cele sfinte dã-ne tuturor. Împietrirea noastrã, Doamne, s-o înmoi, Revãrsând pe Duhul tãu cel Sfânt în noi. Potoleºte focul patimii fierbinþi ªi alungã bezna rãului din minþi. Te slãvim, Cristoase, ºi-n acelaºi cânt Îl slãvim pe Tatãl ºi pe Duhul Sfânt. Dumnezeu Treimic, nouã tuturor Dã-ne fãrã preget sprijin ºi-ajutor. Amin. PSALMODIA Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Psalmul 118 (119),145-152 XIX (Qof) 145

Am strigat din toatã inima mea, ascultã-mã, Doamne, * ºi voi pãstra îndreptãrile tale. 146 Am strigat cãtre tine, mântuieºte-mã * ºi voi pãzi poruncile tale. 147 O datã cu ivirea zorilor am strigat, * îmi pun încrederea în cuvintele tale. 148 Îmi deschid ochii înainte de strãjile de noapte, * ca sã meditez la fãgãduinþele tale. 149 Ascultã-mi glasul, Doamne, dupã îndurarea ta, * dã-mi viaþã dupã judecata ta! 150 Prigonitorii se apropie de mine cu viclenie; * se îndepãrteazã de legea ta. 151 Dar tu, Doamne, eºti aproape * ºi toate poruncile tale sunt adevãr. 152 De mult timp am cunoscut îndrumãrile tale, * cã le-ai statornicit pentru vecie.


Ora medie

17

Psalmul 93 (94) Domnul îi rãzbunã pe cei drepþi Domnul rãzbunã toate acestea... cãci nu ne-a chemat Dumnezeu la necurãþie, ci la sfinþenie (cf. 1Tes 4,6-7). I Dumnezeule, care faci dreptate, * Doamne Dumnezeule, care faci dreptate, aratã-te! 2 Ridicã-te, tu, care judeci pãmântul, * dã-le celor mândri plata cuvenitã! 3 Pânã când, Doamne, pãcãtoºii, * pânã când pãcãtoºii vor triumfa? 4 Ei bârfesc ºi vorbesc cu îngâmfare, * toþi fãcãtorii de rele se laudã, 5 calcã în picioare poporul tãu, Doamne, * ºi asupresc moºtenirea ta. 6 Mãcelãresc pe vãduvã ºi pe cel strãin * ºi dau la moarte pe cel orfan. 7 ªi spun: „Domnul nu vede, * Dumnezeul lui Iacob nu înþelege!” 8 Înþelegeþi voi, voi cei lipsiþi de minte din popor! * Când veþi deveni înþelepþi, nebunilor? 9 Cel care a plantat urechea oare nu aude? * Cel care a modelat ochiul oare nu vede? 10 Cel care conduce popoarele oare nu pedepseºte, * el, care a dat omului cunoaºterea? 11 Domnul cunoaºte gândurile oamenilor, * ºtie cã sunt zadarnice. 1

II Fericit este omul pe care îl cãlãuzeºti tu, Doamne, * pe care îl înveþi legea ta, 13 ca sã-l pãstrezi netulburat în ziua nenorocirii, * pânã se va sãpa groapa pãcãtosului. 12


Miercurea Cenuºii

18 14

Pentru cã Domnul nu respinge poporul sãu * ºi nu pãrãseºte moºtenirea sa. 15 Se va face judecatã dupã dreptate * ºi o vor urma toþi cei cu inima curatã. 16 Cine se va ridica pentru mine împotriva celor rãi? * Cine îmi va sta alãturi împotriva celor ce fac fãrãdelege? 17 Dacã Domnul nu mi-ar fi venit în ajutor, * sufletul meu ar fi ajuns curând în locuinþa tãcerii. 18 Când spun: „Mi se clatinã piciorul!”, * îndurarea ta, Doamne, mã susþine. 19 Când multe gânduri negre se frãmântã în inima mea, * mângâierile tale îmi învioreazã sufletul. 20 Oare îþi vei face aliat un tribunal al nelegiuirii * care pricinuieºte nenorocire, împotriva legii? 21 Se nãpustesc asupra vieþii celui drept * ºi osândesc sânge nevinovat. 22 Dar Domnul este loc de refugiu pentru mine * ºi Dumnezeul meu, stâncã de apãrare, 23 ºi va întoarce asupra lor nelegiuirea lor † ºi din cauza rãutãþii lor îi va nimici, * 24 îi va nimici Domnul, Dumnezeul nostru. Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. LECTURA SCURTÃ

Zah 1,3b-4b

Întoarceþi-vã la mine, zice Domnul oºtirilor, ºi mã voi întoarce ºi eu la voi. Nu fiþi ca pãrinþii voºtri, cãrora le vorbeau profeþii de mai înainte, zicând: Întoarceþi-vã de la cãile voastre cele rele ºi de la gândurile voastre cele rele; dar ei n-au ascultat. V. Întoarce-þi faþa de la pãcatele mele. R. ªi ºterge toate nelegiuirile mele.


Vesperele

19

Rugãciunea de încheiere Dã-ne, Doamne, harul sã începem printr-un post sfânt lupta vieþii creºtine, pentru ca, în bãtãlia împotriva duhului rãu, sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Patruzeci de zile postind în pustiu, Tu ne-ai fost, Isuse, un exemplu viu. Cu multe pãcate greºitori am fost, Ne-ntoarcem la tine în lacrimi ºi post. Ne plecãm cu fruntea pânã la pãmânt, De durere-amarã sufletul ni-e frânt. Nu lãsa sã fie ruga în zadar, Dã-ne cu-ndurare al iertãrii har. Noi ne recunoaºtem pãcãtoºi ºi rãi, Nu-þi întoarce faþa de la robii tãi. Sã ne stai alãturi, te rugãm plângând, Sprijin ºi tãrie sã ne dai oricând. Drumul pocãinþei strãbãtut acum, Drumul ispãºirii ºi-al salvãrii drum Sã ne poarte paºii, cu speranþe vii, Spre-ale învierii sfinte bucurii.


20

Miercurea Cenuºii

Cinste ºi mãrire Treimii de sus, Slava ei în lume nu cunoaºte-apus; Cei ce prin iertare noi fiinþe sunt Sã-i cânte-ndurarea cu un nou avânt. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Minunatã este pentru mine cunoaºterea ta, Doamne, mai presus de mine. Psalmul 138 (139),1-18.23-24 Atotºtiinþa lui Dumnezeu Cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine i-a fost sfãtuitor? (Rom 11,34). I Doamne, tu mã observi de aproape ºi mã cunoºti; * 2 ºtii când mã aºez ºi când mã scol; pãtrunzi de departe gândurile mele; * 3 fie cã umblu, fie cã stau culcat, nimic nu-þi scapã; toate cãrãrile mele îþi sunt cunoscute. † 4 Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbã, * tu, Doamne, îl cunoºti deja. 5 Tu mã învãlui din faþã ºi din spate * ºi mâna ta stã întinsã asupra mea. 6 Minunatã este pentru mine cunoaºterea ta, * prea înaltã ca sã o pot înþelege. 7 Unde aº putea merge departe de duhul tãu * ºi unde aº putea fugi dinaintea feþei tale? 8 Dacã m-aº urca la cer, tu eºti acolo; * dacã m-aº coborî în împãrãþia morþilor, tu eºti de faþã. 9 Dacã aº lua aripile aurorei * ºi m-aº opri dincolo de mare, 10 ºi acolo mâna ta m-ar conduce * ºi dreapta ta m-ar þine. 11 Dacã aº spune: „Cel puþin întunericul sã mã acopere * ºi lumina sã devinã noapte în jurul meu”, 1


Vesperele

21

12

dar nici întunericul nu-i întuneric pentru tine, † iar noaptea este luminoasã ca ziua * ºi întunericul este ca lumina. Ant. Minunatã este pentru mine cunoaºterea ta, Doamne, mai presus de mine. Ant. 2 Eu sunt Domnul care încerc inima ºi cercetez rãrunchii, cel care dau fiecãruia dupã calea sa. II

13

Pentru cã tu ai format rãrunchii mei, * m-ai þesut în sânul mamei mele. 14 Te laud pentru cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã! † Lucrãrile tale sunt admirabile! * ªi sufletul meu cunoaºte bine aceasta! 15 Oasele mele nu erau ascunse pentru tine † când am fost plãmãdit în tainã, * þesut în chip minunat în adâncimile pãmântului. 16 Ochii tãi m-au vãzut înainte de a mã naºte † ºi în cartea ta îmi erau scrise toate; * zilele erau fixate pe când nu era nici una dintre ele. 17 Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule, * de necuprins e numãrul lor! 18 Dacã le-aº numãra, ar fi mai multe ca nisipul. * Când mã trezesc, tot lângã tine sunt. 23 Priveºte-mã cu luare-aminte, Dumnezeule, ºi vezi inima mea, * încearcã ºi cunoaºte gândurile mele. 24 Vezi dacã nu merg pe o cale greºitã * ºi condu-mã pe calea veºniciei. Ant. Eu sunt Domnul care încerc inima ºi cercetez rãrunchii, cel care dau fiecãruia dupã calea sa. Ant. 3 În el au fost fãcute toate ºi toate existã prin el.


22

Miercurea Cenuºii

Cântarea

Cf. Col 1,12-20

Cristos, primul nãscut între toate creaturile ºi primul nãscut dintre cei morþi 12

Sã-i aducem mulþumire lui Dumnezeu Tatãl, * care ne-a învrednicit sã avem parte de moºtenirea sfinþilor, în luminã. 13 El ne-a eliberat de puterea întunericului * ºi ne-a strãmutat în împãrãþia Fiului iubirii sale, 14 în care avem rãscumpãrarea, * iertarea pãcatelor. 15 El este chipul Dumnezeului celui nevãzut, * primul nãscut între toate creaturile. 16 Cãci în el au fost create toate: † cele din cer ºi cele de pe pãmânt, * cele vãzute ºi cele nevãzute: tronurile ºi domniile, * puterile ºi stãpânirile. Toate au fost create prin el ºi pentru el. † 17 El este înainte de toate * ºi toate existã prin el. 18 El este capul trupului, al Bisericii; † el este începutul, primul nãscut dintre cei morþi; * ca sã fie cel dintâi în toate. 19 Cãci i-a plãcut lui Dumnezeu * ca toatã plinãtatea sã locuiascã în el. 20 Prin el ºi pentru el a voit sã împace toate, † cele de pe pãmânt ºi cele din cer, * aducând pace prin sângele sãu vãrsat pe cruce. Ant. În el au fost fãcute toate ºi toate existã prin el. Fil 2,12b-15a LECTURA SCURTÃ Lucraþi la mântuirea voastrã cu teamã ºi cutremur. De fapt, Dumnezeu este cel care lucreazã în voi: el vã face ºi sã voiþi, ºi sã înfãptuiþi, dupã bunãvoinþa sa. Toate


Vesperele

23

sã le faceþi fãrã murmurãri ºi fãrã discuþii, ca sã fiþi fãrã vinã ºi curaþi, copii neprihãniþi ai lui Dumnezeu. RESPONSORIUL SCURT R. Eu am zis: * Doamne, miluieºte-mã! Eu am zis. V. Vindecã sufletul meu, pentru cã am pãcãtuit împotriva ta! * Doamne, miluieºte-mã. Slavã Tatãlui. Eu am zis. Ant. la Magnificat: Când dai de pomanã, sã nu ºtie stânga ta ce face dreapta. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46 Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin.


24

Miercurea Cenuºii

Ant. Când dai de pomanã, sã nu ºtie stânga ta ce face dreapta. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Slavã ºi cinste lui Dumnezeu care a întãrit legãmântul cel nou ºi veºnic cu poporul sãu în sângele lui Cristos ºi-l reînnoieºte în sacramentul altarului! Sã-l rugãm, zicând: Binecuvânteazã, Doamne, poporul tãu! Cãlãuzeºte, Doamne, dupã voinþa ta, gândurile popoarelor ºi ale celor care le conduc, – ca sã lucreze cu sinceritate spre binele tuturor! Sporeºte evlavia acelora care, pãrãsind toate, l-au urmat pe Cristos, – ca sã ofere oamenilor mãrturia strãlucitã a sfinþeniei Bisericii ºi exemple de viaþã! Tu, care i-ai fãcut pe toþi oamenii dupã chipul tãu, – fã-i sã se fereascã de orice discriminare! Adu-i înapoi la prietenia ta ºi la adevãrul tãu pe toþi cei rãtãciþi – ºi învaþã-ne sã le dãm ajutor! Cheamã-i pe cei rãposaþi sã intre în slava ta – ºi sã te laude într-un glas în vecii vecilor! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dã-ne, Doamne, harul sã începem printr-un post sfânt lupta vieþii creºtine, pentru ca, în bãtãlia împotriva duhului rãu, sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin.


Completoriul

25

Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Fii pentru mine un Dumnezeu ocrotitor ºi lãcaº de scãpare. Psalmul 30 (31),2-6 Rugãciunea plinã de încredere a celui necãjit Tatã, în mâinile tale încredinþez sufletul meu (Lc 23,46). 2 Doamne, în tine mã încred, † sã nu fiu dat nicicând de ruºine; *


26

Miercurea Cenuºii

mântuieºte-mã în dreptatea ta. Pleacã-þi urechea spre mine, * grãbeºte-te sã mã eliberezi. Fii pentru mine o stâncã de scãpare, * o cetate întãritã ca sã mã mântuieºti. 4 Tu eºti stânca mea, cetatea mea, * pentru numele tãu, condu-mã ºi cãlãuzeºte-mã. 5 Scoate-mã din laþul pe care mi l-au întins, * cãci tu eºti tãria mea. 6 În mâinile tale îmi încredinþez sufletul, * tu mã vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevãrat. Ant. Fii pentru mine un Dumnezeu ocrotitor ºi lãcaº de scãpare. Ant. 2 Dintru adâncuri strig cãtre tine, Doamne. † 3

Psalmul 129 (130) Dintru adâncuri strig cãtre tine El va mântui poporul sãu de pãcatele sale (Mt 1,21). 1 Dintru adâncuri strig cãtre tine, Doamne, * 2 † Doamne, ascultã glasul meu! Pleacã-þi urechea ta * la glasul rugãciunii mele. 3 Dacã te-ai uita la fãrãdelegi, Doamne, * Doamne, cine ar mai putea sã stea în faþa ta? 4 La tine însã este iertare * ºi ne temem de tine. 5 Eu nãdãjduiesc în Domnul; * sufletul meu se încrede în cuvântul sãu. 6 Sufletul meu îl aºteaptã pe Domnul * mai mult decât aºteaptã strãjerii ivirea zorilor. Mai mult decât aºteaptã strãjerii ivirea zorilor, * 7 sã nãdãjduiascã Israel în Domnul, cãci la Domnul este îndurare * ºi belºug de mântuire. 8 El îl va mântui pe Israel * de toate fãrãdelegile lui. Ant. Dintru adâncuri strig cãtre tine, Doamne.


Completoriul

27

LECTURA SCURTÃ Ef 4,26-27 Sã nu pãcãtuiþi! Sã nu apunã soarele peste mânia voastrã! Nu daþi ocazie diavolului! RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Doamne, Isuse Cristoase, blând ºi smerit cu inima, jugul tãu este plãcut ºi povara ta este uºoarã pentru cei ce te urmeazã; binevoieºte a primi astãzi rugãciunile ºi faptele noastre ºi a ne dãrui odihnã ca sã te putem sluji cu o râvnã reînnoitã. Tu, care vieþuieºti ºi domneºti în toþi vecii vecilor. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin.


Miercurea Cenuºii

28

Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:

Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:

Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.



22-02-2012