07-03-2011

Page 11

Oficiul lecturilor

9

Deoarece poporul cerea ca ei sã fie aduºi în mijlocul arenei, pentru a vedea cu ochii lor, complici ai omuciderii, cum sabia pãtrunde în trupul lor, ei s-au ridicat în mod spontan ºi au mers acolo unde voia poporul, dupã ce mai întâi s-au îmbrãþiºat pentru a termina martiriul cu acest rit solemn al pãcii. Toþi ceilalþi au primit lovitura de sabie, nemiºcaþi ºi în tãcere, dar mai ales Saturus, cel care urcase primul scara din vedenia Perpetuei, a fost cel dintâi care ºi-a dat sufletul, pentru a o aºtepta pe Perpetua. Perpetua, însã, trebuia sã facã experienþa durerii: lovitã între coaste, a scos un strigãt puternic; apoi, întrucât mâna gladiatorului începãtor ezita, a pus-o ea însãºi pe gâtul ei. Poate cã o astfel de femeie, de care se temea ºi duhul necurat, nu ar fi putut fi ucisã altfel, dacã nu ar fi voit ea însãºi. O, martiri puternici ºi fericiþi! Cu adevãrat voi sunteþi chemaþi ºi aleºi sã intraþi în gloria Domnului nostru Isus Cristos! Rom 8,34b-35.37 RESPONSORIUL R. Cristos Isus este la dreapta lui Dumnezeu ºi intervine pentru noi. * Cine ne va despãrþi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuþia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? V.  Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingãtori prin acela care ne-a iubit. * Cine ne va. Rugãciunea de încheiere Mistuite de dragostea ta, Dumnezeule, sfintele martire Perpetua ºi Felicitas au învins chinul morþii ºi teama de prigonitori. Pentru rugãciunile lor, dã-ne ºi nouã harul sã creºtem necontenit în iubirea ta. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.