Page 17

Lucia PĂTRAȘCU PUII DE CUC (fragment) Dimineaţa zâmbea în ferestre. Nu prea departe se vedea turla bisericii învăluită într-un văl albăstrui cu irizări aurii. Spărgând feeria, pe uşa dată de perete intră femeia de serviciu, mişcând cu dexteritate mopul. - Te-ai internat aseară? - Da. - Mergi la cabinet să-ţi ia sânge pentru analize. Femeia se ridică cu grijă. N-o durea nimic, dar se ferea să nu murdărească patul. Îşi privi poalele cu jenă. - Lasă, că nu-i nimic! Câte de-astea am văzut pe aici! Întoarsă în salon a constatat că în patul de alături a fost internată încă o bolnavă. Era bine. Nu mai era singură. După ce întinse aşternutul cu palmele ostenite, se lăsă moale pe pat, aşezându-se cu grijă, de parcă stătea pe ouă. Peste liniştea de astă noapte, de pe holuri se năpustise un amestec ciudat de vorbe, strigăte, clinchet de instrumente trântite în tăvi, paşi târşâiţi spre baie şi apoi ţevi şi robinete, ce îşi răbufneau furia în chiuvetele supuse. Începuse o nouă zi în acest loc, pe care ea nu-l mai ştia de mulţi ani. În viaţa ei, n-a prea stat prin spitale! La cele două naşteri, la cele trei chiuretaje, cauzate de avorturi spontane şi la un altul întâmplat acum vreo zece-cincisprezece ani, într-o situaţie similară de frică şi suspiciune. Dar, atunci a fost bine! Atât! - Şi dumneavoastră tot pentru acelaşi motiv sunteţi aici? Ce să-i fi răspuns? A dat afirmativ din cap. Doar nu mai era la vârsta femeilor care nasc, nici măcar la aceea când, de la o vreme, mai vii pe aici ca să păstrezi o anumită decenţă a vieţii tale sexuale. Acum era altceva... Cu totul şi cu totul altceva!... - O da Dumnezeu să fie bine! Vecina de salon se foia prin pat, căutând de vorbă. Apoi răbufni: - Mie mi-e frică. De vreo câteva nopţi visez urât. Cine ştie ce-o mai fi! - Numai Dumnezeu ştie! - Credeţi că unele vise pot fi premonitorii? Şi am să vă spun de ce vă întreb. Am o vecină Stela, care povestindu-mi întâmplări din viaţa ei, aşa cum facem fiecare dintre noi, a rămas cu amintirea unor vise, despre care ea crede că i-au influenţat viaţa. Să vedeţi: Când era o tânără femeie s-a căsătorit cu Noni, un tânăr bărbat de la Braşov, venit la noi în oraş cu serviciul. Părinţii lui au rămas acolo. Cei doi se înpăcau bine, împreună mergeau la serviciu, împreună făceau treburile casei, împreună îşi petreceau timpul liber vizionând un film la cinematograf sau plimbându-se prin parc. Copii nu aveau. Peste câţiva ani, trecuseră vreo doisprezece, ea visează că este pe strada Galaţi, pe trotuar, iar prin faţa ei trece un cortegiu mortuar. Lumea oprită pe loc privea ca la mort. - Cine a murit? - Un bărbat tânăr. Când priveşte spre dric, din coşciug se ridică un bărbat în pielea goală, cu trupul acoperit cu broboane negre. Speriată se trezeşte, dar urmează nopţi în care

17

visează că este plină de catran pe picioare sau murdară pe obraji. Nu peste mult timp Noni se îmbolnăveşte, cade la pat, părinţii lui vin de la Braşov şi-l îngrijesc şi ei cum pot mai bine până în ultima clipă. În cele de pa urmă două săptămâni de zăcere, corpul i s-a acoperit cu bubiţe negre, asemănătoare celor văzute de soţie în visele sale. Tânărul bărbat este înmormântat la Brăila, împotriva voinţei părinţilor. Dar el lăsase cu limbă de moarte să nu fie despărţit de Stela... Au trecut câţiva ani, fiecare purtându-şi durerea în felul său. Părinţii, acolo, departe, nemângâiaţi de faptul că nu au cum aprinde o lumânare la căpătâiul fiului lor, decât foarte rar. Iar nevasta, cu serviciul şi cu viaţa de femeie singură. De la o vreme Stela a început să viseze nopţi la rând că merge în cimitir şi nu găseşte locul mormântului. În urma ei merge mereu o umbră de bărbat înalt, solid, acoperit într-o ceaţă. Singurul lucrul vizibil este figura puţin asiatică şi cu pomeţi proeminenţi. El o întreabă: - De ce eşti aşa speriată? - Nu mai ştiu unde e mormântul lui Noni. - Mergi înainte că îţi spun eu. După alte câteva luni visează că este la munte cu o prietenă şi ajung în faţa unei cabane: - Hai, să bem o cafea! - Cum o să intrăm noi, două femei singure, acolo? - Şi ce-o să fie? răspunde prietena. - Dar, nu se cade! Deodată simte că aceeaşi umbră din visele nopţilor sale este în spatele ei şi, împingând-o cu palma de la spate, îi porunceşte: - Da’ intră odată! Fără să vrea, Stela a intrat şi aştepta să vadă ce este acolo. Însă, în faţa ei se deschideau uşi după uşi, crem, înalte, mereu alte uşi, precum se deschid foile unei cărţi uitată cu nepăsare pe o bancă din parc, în hârjoana vântului sprinţar. După cinci ani Stela se recăsătoreşte cu Sandu, un bărbat înalt, cu părul bogat şi pomeţii obrajilor proeminenţi. O fi fost umbra care-o urmărea în visele sale? Cei doi locuiesc în apartamentul în care ea trăise şi cu Noni. Părinţii aceluia, află de la cineva din Brăila că nora s-a recăsătorit şi atunci socrul vine pe neaşteptate în apartamentul lor. A potrivit lucrurile astfel încât să ajungă acolo după cină, tocmai când cei doi se pregăteau de culcare, să se poată lămuri, ca să nu încapă vreo îndoială. Auzind ţârâitul soneriei, Stela a deschis, mirată că-l vede la uşă: - Tată, la ora asta? De unde vii? - De acasă. Am venit să văd ce mai faci, răspunse bărbatul, privind cu lăcomie în jur. Toate erau aşa cum le ştia de atunci, de demult, când împreună cu mama lui Noni păziseră zilele de agonie ale fiului lor. - Dar intră! Nu sta în uşă. Cred că eşti obosit şi flămând. Auzind vorbe, Sandu a ieşit din dormitor şi l-a primit cu politeţe pe fostul socru al soţiei. Acesta, (continuare în pag. 39)

Boem@ (95) 1/2017

Boema095  

Revista literară BOEM@ Nr. 95 (ianuarie 2017)

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you