Page 15

(urmare din pag. 14)

În Partea a II-a (pag. 54-98), se păstrează aceeaşi încrâncenată dependenţă sentimentală pentru spaţiul mirific al copilăriei, dar se conturează şi un alt orizont al personalităţii în devenire a autoarei, care se amestecă printre personajele cărţii sale, cu amănunte biografice la limita sincerităţii controlate, uşor voalată, a unui „Jurnal” de adolescentă, peste care au năvălit sufocant evenimente, gestionate cu uimire şi cu o notă de... „nu se poate!?”, asumate doar peste ani. Sunt dominante, de data aceasta, trăirile primilor fiori ai dragostei: „Eram doar noi. Inconştient, trupurile noastre s-au apropiat. În îmbrăţişarea aceea fugară, buzele lui Ionică îmi dădeau primul sărut” (pag. 62); adică altceva decât dramatice şi nefericite întâmplări din episodul generaţiilor de dinainte, părinţi şi bunici. Deşi nici aici, în universul particular al tinereţii, „- Lioara, te iubesc şi tu vei fi a mea!” (pag. 63), sau cu perioada fascinantă de elev de liceu, Angela Burtea nu renunţă la „tamponul” de echilibru şi la limanul de linişte al familiei: „O văd într-o zi pe biata bunica la poarta şcolii, însoţită de tatăl meu. Nicicând n-am fost mai surprinsă” (pag. 71). Între surpriză şi bucurie, din nou acel „intermezzo” de temporizare a efluviilor sentimentale, cu reevaluarea amintirilor în care, din motive social-politice, mama şi tata, bunica şi bunicul au fost victime ale unor legi dictate de Istorie sau de Legea necesităţii şi întâmplării dramatice. De cele mai multe ori, prozatoarea reuşeşte să depăşească momentul Eu-lui presant şi insinuant al universului familial, mai ales din zona nefericirilor, şi să se plieze pe un gând luminos: „Am încercat adesea să pun zăvor peste umbra trecutului, smulgându-mă pentru totdeauna din ghearele lui...” (pag. 86), pentru că faptele din romanul „Destine” se derulează narativ la persoana I singular. Partea a III-a (pag. 99-161) se află sub semnul unui... Destin al echilibrului. Personajul principal, orgolios şi emblematic pentru o ideesimbol, pozitivă şi demnă de a fi un subiect de carte, „plusează”: „Credeam cu tărie într-un nou început şi speram să fie şi cel mai bun” (pag. 99). Este timpul şcolii, moment de referinţă pentru idealuri şi pentru orice început, pentru primii paşi în viaţă şi pentru orice posibile Destine: „După despărţirea de Ionică am cedat chemării inimii mele, iar uşile ei au rămas pentru mult timp întredeschise” (pag. 107). Totul se petrece sub semnul Destinului-tutelar al unei cărţi, al unui roman care sfidează toate regulile literaturii de ficţiune epică şi totul se derulează biografic, intim, real, fără niciun amestec din afara Eu-lui narativ: „În seara aceea am plecat la braţul viitorului meu soţ sub uralele prietenilor. Îmi uneam destinul de-al lui aproape inconştient” (pag. 116). Dependenţa de gena biologică familială este dominantă: „În noaptea aceea mi-am amintit de mama. Şi mama la fel procedase. Atunci am înţeles-o cel mai bine. Mama sigur l-a iubit pe tata” (Idem). Până şi sentimentul primar, egoist şi unic, IUBIREA,

15

se află sub semnul tutelar al familiei, al principiilor de bază din fiinţarea umană. Modelul tutelar al tuturor lucrurilor este sfânta Familie şi protagoniştii ei: bunicii, părinţii, copiii, chiar dacă: „Trecuse vremea bunicii, iar eu născusem primul nostru copil” (pag. 135). Şi în Partea a IV-a, Destinele de tot felul, relatate la persoana I, au aceeaşi doză de risc a pierderii unei identităţi obsesive, pot fi suspectate de o anumită duplicitate, deşi tocmai această dualitate temperează impasul conflictual. De fapt, Angela Burtea „a jucat pe această carte” în intenţia onestă de a evita „atacul” la jocurile literaturii de ficţiune şi convinge demonstrând că, dintre multiple Destine, fără posibilitatea de a le controla, cele matrimoniale rămân cele mai dramatice şi, în consecinţă, cele mai convingătoare pentru apetitul lecturii. Altfel, romanul „Destine” valorifică orice realităţi, din orice timp istoric şi din mereu altă perspectivă, cu antecedente biografice în cazul prozei scriitoarei Angela Burtea, urmând totuşi linia unui epic obiectiv, din care a rezultat un final ca de scenariu de film modern ori de basm spus „la gura sobei”, pe un ultim şi alt destin născut din curgerea timpului...

desen de Paul Sân-Petru

Boem@ (95) 1/2017

Boema095  

Revista literară BOEM@ Nr. 95 (ianuarie 2017)

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you