Page 6

6

dezvăluiri

6 - 12 februarie 2012

Din ciclul „S-a jurat că e spontan, dar l-au prins lângă duşman” PDL acuză: Naşul grevei spontane de la Piteşti este cam… pesedist

Ionuţ Codrea, în sânul marii familii a TSD Argeş de a-i înjura din proprie iniţiativă, dovadă că la noi mămăliga explodează doar dacă bagi fumigene în ea.

Iulia Cojocaru

A

tunci când nu îşi dă cu stângul în dreptul, Opoziţia îşi dă cu dreptul în stângul, pentru reciprocitate. Aşa s-a întâmplat şi la Piteşti, acolo unde PSD a fost… depistat că şi-a băgat coada în spontaneitatea oamenilor, băgând băţul printre uluci pe Facebook pentru a scoate cetăţenii în stradă, deşi aceştia doreau să se ducă la discotecă. Ochiul vigilent al PDL, supus în ultima perioadă unor huiduieli pe bază de „Ieşi afară, javră ordinară!”, l-a depistat pe Ionuţ Codrea, unul dintre iniţiatorii revoltelor de pe reţelele de socializare, braţ la braţ cu partidul lui Constantin Nicolescu. Drept urmare, pedeliştii au şi tras concluzia de rigoare: politicienii ne-au furat până şi dreptul legitim

ONG + PSD = Love

Codrea, într-o discuţie spontană cu Simona Bucura Oprescu

Să vă prezentăm, mai bine, investigaţia jurnalistică la care a recurs presedintele OTPDL Piteşti, Robert Ion, cel care l-a identificat pe revoluţionarul spontan Ionuţ Codrea în sânul marii familii social-democrate. „Exemplul pe care îl aduc la cunoştinţa opiniei publice este cel al lui Ionuţ Codrea, preşedinte al asociaţiei Civitas Argeş. Autodeclarat apolitic, domnul Ionuţ Codrea este unul dintre iniţiatorii de pe Facebook al mişcării de protest şi totodată, participant activ la manifestaţiile din Piaţa Vasile Milea. Dar cine este domnul Ionuţ Codrea? Un tânăr de 32 de ani din Piteşti, absolvent al Universităţii din Piteşti şi preşedinte al

ONG-ului „Zimbrul Carpatin”. Ce nu ne spune, însă, domnul Codrea? Nu ne spune despre strânsa prietenie şi colaborare pe care o are cu numeroşi tineri membri ai Organizaţiei Tineretului Social Democrat Argeş. Nu pot să nu mă declar surprins de faptul că o persoană ce se intitulează fiind neafiliată politic are strânse legături cu o organizaţie politică şi participă la acţiunile acesteia. (…) Domnul Ionuţ Codrea nu ne mai spune nici faptul că, pe lângă protestele «spontane» pe care le-a iniţiat, a participat şi la acţiunea politică de protest organizată de USL, unde îl regăsim alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, doamna Simona Bucura Oprescu.” afirmă Robert Ion, preşedintele tinerilor PDL Piteşti, adăugând: „Constituţia României garantează dreptul la liberă exprimare, opinie şi asociere a tuturor cetăţenilor statului român. Prin urmare, o acţiune de protest a societăţii civile, societate organizată în ONG-uri, asociaţii, fundaţii, este un act normal într-o democraţie. Nu sunt, însă, de acord cu ipocrizia şi demagogia, minciuna şi dezinformarea răspândite de cei ce au furat dreptul cetăţenilor de bună credinţă. Prin astfel de practici, un protest apolitic a fost transformat într-o acţiune de partid.”

Parlamentarii USL ies şi ei în stradă Fără doar şi poate, imaginile demonstrează că Ionuţ Codrea este un apropiat al PSD. Poate chiar membru. Nici nu mai contează, în definitiv, statutul său, cât timp un cetăţean cu opţiuni politice oficializate sau nu printr-un carnet de partid are aceleaşi drepturi ca şi unul total apolitic. Şi poate fi la fel de nemulţumit ca oricare dintre români de prestaţia unui Guvern. Un alt aspect îl considerăm mai important de scos în evidenţă, acela că parlamentarii USL au anunţat că vor ieşi la rândul lor în stradă. Nu să înlăture zăpada, după modelul Emil Boc, ci să protesteze alături de popor împotriva coaliţiei de guvernare. Este o mişcare, în opinia noastră, total greşită, pentru că adevărata revoltă este împotriva unei întregi clase politice abuzive, analfabete, arogante şi puse pe căpătuială cu orice preţ. Este un semnal dat nu atât celor aflaţi în funcţie, momentan, ci tuturor celor care se vor perinda de acum încolo. Fără a cădea în capcana generalizării că... toţi sunt la fel alternanţa la putere este clar necesară. Numai că cei care vor urma trebuie să ţină cont de semnalul dat zilele acestea în stradă. Acela că poporul a deschis un ochi şi începe, uşor-uşor, să înveţe să-şi cunoască şi să-şi ceară drepturile. Chiar dacă avem încă o coloană vertebrală strâmbă şi şubredă, procesul de îndreptare este ireversibil. Tocmai de aceea considerăm că este puţin prea devreme pentru parlamentarii Opoziţiei să iasă în stradă. Mai întâi au datoria să recredibilizeze o clasă politică ajunsă la sub 10%, şi abia apoi să joace cartea solidarităţii şi să plângă, electoral şi afectat, pe umărul poporului (şi el, aidoma conducătorilor săi).

Bitpress magazine no.21  

Mircea Andrei - atac fără precedent la adresa lui Constantin Nicolescu